close
Creștinătate

153 de ani de la infiintarea Eparhiei Dunării de Jos

Înfiinţarea Eparhiei Dunării de Jos a fost determinată de cerinţele istorice ale vremii, în urma Unirii Principatelor Române. Eparhia Dunării de Jos a fost înfiinţată la 1864, prin Decretul nr. 1617 din 17 noiembrie, al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în condiţiile în care, după înfăptuirea istoricului act al Unirii Principatelor Române, la 1859, se impunea şi în plan bisericesc o mai bună organizare administrativă.

Această eparhie a devenit astfel „simbolul unităţii religioase şi naţionale a românilor“, prin îngemănarea „ca într-o singură za“ a judeţelor basarabene – Ismail, Cahul şi Bolgrad – cu unul moldovean – Covurlui (azi Galaţi) – şi unul muntean – Brăila.

Episcopul care a ctitorit Eparhia Dunării de Jos cu numele ei de astăzi este ilustrul şi învăţatul Episcop Melchisedec Ştefănescu, care vine la cârma Dunării de Jos în 1864, mai întâi ca locţiilor, apoi ca episcop titular.

Eparhia cuprindea atunci judeţele Covurlui, Brăila, Ismail şi Bolgrad, iar după încheierea Războiului de Independenţă, la 1878, judeţele din sudul Basarabiei vor intra în componenţa Rusiei, sediul Episcopiei mutându-se la Galaţi.

Un an mai târziu, în 1879, eparhia primea, în schimb, judeţele Tulcea şi Constanţa. Pentru o scurtă perioadă de timp, Episcopia Dunării de Jos va administra şi judeţele Durostor şi Caliacra din Cadrilater.

Din 1990, episcopia cuprinde judeţele Galaţi şi Brăila, iar 2009, la data de 27 septembrie, prin hotărârea Sfântului Sinod, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Eparhia Dunării de Jos a fost ridicată la rang de arhiepiscopie.

De asemenea, este demn de amintit faptul că cel dintâi episcop al Dunării de Jos, ilustrul cărturar şi marele patriot Melchisedec Ştefănescu, între anii 1857-1859, pe când era arhimandrit, a stăruit cu timp şi fără timp la unirea Principatelor Române, folosind cu multă înţelepciune atât catedra, cât şi amvonul. El lua ca temelie a unirii românilor cuvintele despre unitate ale Mântuitorului din Evanghelia după Ioan 17, 21; el dovedea, prin cuvânt şi faptă, că unirea fraţilor români, de acelaşi neam şi limbă, de aceeaşi credinţă şi trăire creştină, este o datorie evanghelică sfântă, după modelul unităţii treimi-ce şi al sfinţilor din ceruri. Unitatea românilor, spunea el, va duce nu numai la întărirea naţională şi la risipirea vrajbei dintre fraţi, dar, în aceeaşi măsură, şi la întărirea Ortodoxiei româneşti.

Numeroasele mărturii arheologice, dintre care se remarcă crucea de sidef şi fibula de aur cu inscripţia Innocens, descoperite la Bărboşi, aproape de Galaţi, într-un mormânt creştin datat din secolul al III-lea, cimitirele creştine din perioada secolelor VII-XI, precum şi toponimele şi hidronimele păstrate în documentele de epocă atestă continuitatea aşezărilor şi tradiţiilor creştine până la întemeierea statelor feudale româneşti.

V.M.

Tags : Arhiepiscopia Dunării de Jos

Leave a Response