close
IstoriePromovate

6 iulie, zi de doliu național în Republica Moldova. De ziua comemorării victimelor staliniste, vor răsuna clopotele în toate bisericile din țară

Ziua de 6 iulie, când sunt comemorate victimele celui de-al doilea val de deportări din 1949, va fi zi de doliu național. În toate localitățile din țară drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, transmite MOLDPRES.
Potrivit Mitropoliei Moldovei, la ora 10.00, va fi ținut un minut de reculegere, iar în toate lăcașele sfinte vor fi trase clopotele și se va săvârși o slujbă de pomenire a celor trecuți la Domnul în urma deportărilor staliniste, dar și pentru cei care au pierit în închisorile comuniste.
Ziua comemorării victimelor deportărilor staliniste este marcată anual la data de 6 iulie, începând cu anul 2016. În urma deportărilor din anii 1941, 1949 și 1951, au avut de suferit circa 87 de mii de persoane.
Deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 (operațiune denumită conspirativ IUG) s-au făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, membrilor partidelor politice, gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.
În acea noapte au fost deportați în Siberia și Kazahstanul de Nord peste 35 mii de români basarabeni, majoritatea femei și copii. Acesta a fost al doilea val de deportări din Basarabia.

Mii de români basarabeni și bucovineni au fost urcaţi în trenuri şi duşi cu forţa în Siberia şi Kazahstan pentru că nu conveneau regimului.

Stalin mai este acuzat că a ordonat execuții în masă. Fostul dictator sovietic s-a născut în data de 18 decembrie 1878, în orașul Gori din Georgia.

Tags : deportarirepublica moldovastalin

Leave a Response