Poetul, publicistul şi omul politic Octavian Goga s-a născut la 20 martie/1 aprilie 1881, în Răşinarii Sibiului, în familia preotului Iosif Goga şi a Aureliei. Ambii părinţi aveau înclinaţii literare, întreţinând în familie cultul pentru poezia lui Mihai Eminescu şi George Coşbuc.
George Călinescu afirma în ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941), că „după Eminescu şi Macedonski, Goga e întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricii lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulţimii, poet naţional totdeodată şi pur ca şi Eminescu”.
Din copilărie, Octavian Goga s-a identificat cu universul rural, îmbrăţişându-i aspiraţiile: ”De la început m-am pomenit într-un mediu ţărănesc pe care (…) am căutat să-l pătrund dus de mână de părinţii mei, cărturari. Eu n-am fost ţăran, dar am priceput păsurile satului şi m-am contopit cu toate durerile lui” (”Fragmente autobiografice. Mărturisiri literare”, 1934).
După primele clase făcute în satul natal, Octavian Goga a urmat gimnaziul şi liceul maghiar din Sibiu (1890-1899), transferându-se, în urma unui conflict naţional, la liceul românesc de la Braşov, unde şi-a luat Bacalaureatul în 1900. Studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta (1900-1904). După studiile din Budapesta a mers la Universitatea din Berlin, cu o bursă acordată de Asociaţia Astra.
A debutat încă din anii de liceu în revista ”Tribuna” (1897), cu poezia ”Atunci şi acum”, iar, mai târziu, a colaborat la ”Familia”, ”România ilustrată”, ”Tribuna literară”. În anii studenţiei, la Budapesta, a făcut parte din Societatea academică studenţească ”Petru Maior”. Aici, în 1902, împreună cu Al. Ciura şi Octavian Tăslăuanu, a editat revista ”Luceafărul”, unde şi-a publicat cele mai multe din versurile ce vor fi reunite în volumul ”Poezii” (1905), care a fost primit cu entuziasm, devenind „evenimentul literar” al anului. Printre poeziile care au deschis volumul de debut se aflau ”Rugăciune”, ”Plugarii”, ”Noi” şi ”Oltul”. La 21 martie 1906, Academia Română i-a acordat Premiul ”Năsturel-Herescu”.
Au urmat volumele de versuri ”Ne cheamă pământul” (1909), cu poezii antologice, precum: ”Un om”, ”În munţi”, ”Graiul pâinii” şi ”Din umbra zidurilor” (1913), caracterizat prin sentimentul dezrădăcinării, ”Cântece fără ţară” (1916). Culegerea de conferinţe, evocări, amintiri, intitulată ”Precursori” (1930) este o altă operă care i-a marcat prezenţa în literatura momentului.
A scris teatru, drama în trei acte ”Domnul notar” (1914), care a avut premiera la 14 februarie, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti şi piesa ”Meşterul Manole” (1928) reprezentată, de asemenea, pe aceeaşi scenă.
Din publicistica sa amintim: ”Însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumările de la noi” (1911), ”Strigăte-n pustiu. Cuvinte din Ardeal într-o ţară neutrală” (1915), ”Mustul care fierbe” (1927), ce conţine articole publicate în revista ”Ţara noastră”, ”Aceeaşi luptă: Budapesta – Bucureşti” (1930). Articolele din volumul ”Strigăte în pustiu. Cuvinte din Ardeal într-o ţară neutrală” (1915) şi poemele din volumul ”Cântece fără ţară” (1916) exprimă retorica momentului, alternează virulenţa cu ardoarea patriotică. Comentând acest aspect, George Călinescu îl caracteriza pe Octavian Goga, astfel: ”foarte bun orator de mase, ştiind să stârnească toate instinctele populare, fără a deveni comun, un adevărat demagog academic”. A tradus, totodată, din Petofi Sandor, Ady Endre, Imre Madách (”Tragedia omului”, 1934, a cărei traducere a fost apreciată ca fiind excepţională).
FOTO: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Octavian Goga s-a implicat de timpuriu şi într-un mod foarte dinamic în lupta pentru drepturile naţionale şi sociale ale românilor din Transilvania, se menţionează în ”Dicţionarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, 2005). A întemeiat revista ”Ţara noastră”, ca publicaţie pentru popor a Astrei (1907). După câteva procese de presă în anii 1907-1909, în 1911 autorităţile austro-ungare i-au intentat un nou proces din cauza atitudinii sale militante în favoarea românilor ardeleni şi a fost închis la Seghedin (1912), unde a fost vizitat de I.L. Caragiale. În 1913 a făcut parte din delegaţia Partidului Naţional Român, care a dus tratative cu guvernul ungar cu privire la drepturile românilor din Transilvania.
Anul următor a trecut munţii, în Regat, stabilindu-se la Bucureşti. A fost cooptat în comitetul Ligii Culturale, condusă de Nicolae Iorga, între 1914-1916 susţinând numeroase conferinţe şi cuvântări, pledând pentru intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, pentru eliberarea teritoriilor româneşti aflate sub stăpânire austro-ungară şi desăvârşirea unităţii naţional-statale.
La 17 august, când România a intrat în război, poetul a publicat un articol în ziarul ”Epoca”, exclamând: ”Nu mai sunt Carpaţii!”, potrivit prefaţei volumului ”Poezii” (Editura Litera, 2010). Tot acest eveniment l-a determinat pe poetul ardelean, poetul ”pătimirii noastre”, să se înroleze, în 1917, ca simplu soldat pe frontul din Dobrogea, se aminteşte în volumul ”Dicţionarul scriitorilor români” (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998).
În noiembrie-decembrie 1917, după ocuparea Capitalei de către trupele germane, Octavian Goga s-a refugiat la Iaşi. Aici a participat la formarea unui Comitet Naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria (1917) şi tot aici, mobilizat de generalul Prezan la Biroul de Propagandă al Armatei a editat împreună cu mai mulţi scriitori, precum Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuţă, Lucian Blaga, ziarul ”România” (1917-1918). În articolul de fond al primului număr, Octavian Goga afirma: ”pe câmpul întins, unde se prind în mănunchi puterile de apărare ale unui neam, venim astăzi şi noi, o seamă de oameni ai condeiului”. În cadrul ziarului, Octavian Goga a publicat 46 de articole şi mai multe poezii.
În urma semnării Păcii de la Bucureşti-Buftea, Octavian Goga s-a îndreptat spre Londra şi Paris, pentru a se alătura grupului de intelectuali români aflaţi acolo, în vederea determinării marilor puteri de a recunoaşte desăvârşirea unităţii statale româneşti. La Paris a fost creat sub preşedinţia lui Take Ionescu, Consiliul Naţional pentru Unitatea Românilor (24 aug.- 6 sept. 1918), potrivit prefaţei volumului ”Poezii” (Editura Litera, 2010). Octavian Goga a fost ales vicepreşedinte al acestuia alături de Vasile Lucaciu, dr. C. Angelescu şi Jean Th. Florescu. Scopul acestui consiliu era de a face cunoscută opiniei publice mondiale ideea privind necesitatea desăvârşirii unităţii noastre naţionale şi argumentarea legitimităţii ei. La câteva săptămâni de la înfiinţarea sa, Consiliul a fost recunoscut de guvernele Franţei, Angliei, Italiei, Statelor Unite ale Americii.
Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a hotărât, la 1 decembrie 1918, Unirea Transilvaniei cu România, vestea fiind primită cu deosebit entuziasm şi bucurie în suflet de românii de peste graniţă şi de membrii Consiliului de la Paris. Octavian Goga, aflat, încă la Paris, a fost ales membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei.
După Primul Război Mondial, Octavian Goga a fondat Partidul Naţional Agrar, care a fuzionat cu Liga Apărării Naţional Creştine, condusă de A.C. Cuza, formând Partidul Naţional Creştin. În plan public, a deţinut funcţiile de ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor (1919), ministru de stat (1920-1921), ministru al Cultelor şi Artelor (1920), ministru de Interne (1926-1927). În perioada 28 decembrie 1937 – 11 februarie 1938, Octavian Goga a fost prim-ministru al României. În plan public, a deţinut funcţiile de ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor (1919), ministru de stat (1920-1921), ministru al Cultelor şi Artelor (1920), ministru de Interne (1926-1927). În perioada 28 decembrie 1937 – 11 februarie 1938, Octavian Goga a fost prim-ministru al României.
A fost membru corespondent (29 mai 1914) şi membru titular (4 iun. 1919) al Academiei Române. A fost vicepreşedinte al Academiei Române (1 iun. 1929 – 30 mai 1932). În 1923 a rostit discursul solemn de primire închinat lui George Coşbuc.
În 1932, Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj i-a oferit titlul de Doctor Honoris Causa, pentru întreaga sa activitate publicistică.
A fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1924-1925).
FOTO: ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI
Octavian Goga a murit la 6 mai 1938, la Ciucea, în urma unui atac cerebral survenit cu trei zile înainte, în grădina castelului. Trupul poetului a fost transportat la Bucureşti şi depus la Ateneu, fiind apoi înhumat în Cimitirul Bellu. Ulterior, rămăşiţele pământeşti ale poetului naţional au fost reînhumate la Ciucea.
