close
România Mare 100

Alexandru Marghiloman, rol decisiv în timpul Primului Război Mondial

Jurist şi om politic, preşedinte al Partidului Conservator (din 1918, Partidul Conservator Progresist), în perioada 4 iunie 1914-10 mai 1925; preşedinte al Consiliului de Miniştri (5 martie-24 octombrie 1918), Alexandru Marghiloman s-a născut la 27 ianuarie 1854, la Buzău, fiind fiul lui Iancu Marghiloman, un arendaş cu avere impresionantă, şi al Irinei, descendentă a familiei boiereşti Izvoranu, potrivit volumului ”Dicţionar biografic de istorie a României” (Ed. Merona, 2008).

A urmat cursurile Liceului „Sf. Sava” din Bucureşti, iar după absolvire şi-a continuat studiile la Paris, unde a urmat Facultatea de Drept şi Înalta Şcoală de Ştiinţe Politice. În 1878 a obţinut doctoratul în drept şi ştiinţe politice.

A intrat în magistratură ca procuror la Tribunalul Ilfov (8 ianuarie 1879). Şi-a dat demisia în 1883 pentru a se înscrie în barou, potrivit lucrării ”Guverne şi guvernanţi 1916-1938” (Ion Mamina, Ioan Scurtu, Bucureşti, 1996). A devenit avocat al statului din iunie 1884, fiind foarte apreciat pentru pledoariile sale, funcţie din care s-a retras după câteva luni, pentru a se lansa în politică.

Alexandru Marghiloman s-a implicat în viaţa politică făcând parte din gruparea junimistă (din 1891, Partidul Constituţional), remarcându-se ca parlamentar abil, bun orator şi priceput elector. A avut o importantă contribuţie la organizarea filialelor locale ale Partidului Constituţional (Junimist). După fuziunea junimiştilor cu Partidul Conservator (1907) s-a impus ca lider, iar la 4 iunie a fost ales preşedinte al Partidului Conservator. S-a menţinut la conducerea formaţiunii (al cărei nume a fost schimbat în 1918 în Partidul Conservator Progresist) până la moartea sa, în 1925.

Deputat din 1884, a fost cooptat într-o serie de guverne, conducând cu pricepere ministerele încredinţate: Justiţie (23 mart.-12 nov. 1888; 18 dec. 1891-4 oct. 1895), Lucrări Publice (12 nov. 1888-26 mart.1889; 5 nov. 1889-16 nov. 1890), Agricultură, Industrie, Comerţ şi Domenii (16 nov. 1890-15 febr. 1891), Afaceri Străine (7 iul. 1900-13 febr. 1901), Interne (29 dec. 1910-28 mart. 1912) şi Finanţe (14 oct. 1912-31 dec. 1913).

Între măsurile luate, în timpul mandatelor sale de ministru s-au aflat: promovarea Legii organizării judiciare, prin care era stabilită inamovabilitatea magistraţilor; a reuşit să relanseze apropierea de Franţa, după o perioadă de îngheţare a relaţiilor; a contribuit la: amenajarea Grădinii Botanice din Bucureşti, construirea Palatului Justiţiei din Craiova, începerea lucrărilor la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, la Palatul Justiţiei din Bucureşti şi la edificiul Bibliotecii Centrale Universitare, precum şi la începerea lucrărilor la podul de la Cernavodă.

În cadrul Consiliului de Coroană din 21 iulie/3 august 1914 organizat la Castelul Peleş din Sinaia, Alexandru Marghiloman s-a pronunţat, alături de majoritatea celorlalţi fruntaşi ai ţări, pentru neutralitate. Cei prezenţi au arătat că tratatul încheiat în 1883 avea în vedere situaţia în care Austro-Ungaria ar fi fost atacată, ori, în realitate, aceasta atacase Serbia, astfel încât România nu era obligată să intervină. Regele Carol I (domnitor 1866-1881; rege 1881-1914) a acceptat decizia participanţilor la Consiliul de Coroană, un scurt comunicat redactat de Ion I.C. Brătianu şi Alexandru Marghiloman, fiind publicat, ulterior, în Monitorul Oficial, potrivit volumului ”Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol I” (vol. I, Ioan Scurtu, Ed. Enciclopedică, 2004).

Intrarea României în război pentru eliberarea Transilvaniei şi Bucovinei, acţiune decisă în cadrul Consiliului de Coroană din 14/27 august 1916, a fost întâmpinată cu entuziasm colectiv. Însă, în doar câteva săptămâni de lupte grele armata română a cunoscut şocul înfrângerilor, fiind nevoită să se retragă din Transilvania, apoi din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. La 23 noiembrie/6 decembrie 1916 armatele germano-austro-ungare au ocupat Bucureştiul, regele Ferdinand şi guvernul retrăgându-se la Iaşi.

În teritoriul ocupat, ostilitatea germanilor şi a unor oameni politici faţă de regele Ferdinand se manifesta cu acuitate. Alexandru Marghiloman nota: ”Germanii devin grozav de aspri şi puţin discreţi. Ei invadează totul şi desigur că curtenia este în mod voluntar dată la o parte. (…) Pe hârtiile oficiale, titlul ministerial şi menţiunea ”Regatul României” sunt şterse. Ei zic că, oficial, Regatul României nu mai există. Au oprit ca să fie pomenit în biserici regele şi chiar să se pronunţe numele lui”, notează acelaşi volum. Puterile Centrale, care obţineau victorii pe frontul românesc, urmăreau să-şi impună dominaţia asupra României pe calea unei păci separate, prin înlăturarea regelui Ferdinand şi a guvernului Ion I.C. Brătianu-Take Ionescu, care demisionează la 26 ianuarie/8 februarie 1918 considerând inacceptabilă încheierea unei păci separate.

La 19 februarie/4 martie 1918 delegaţia guvernului condus de generalul Alexandru Averescu a plecat spre Bucureşti pentru a anunţa partea germană despre decizia de a încheia pacea. La 20 februarie/5 martie a fost semnat, la Focşani, un protocol de prelungire a armistiţiului cu Puterile Centrale. Pentru a facilita negocierea tratativelor în vederea încheierii păcii, regele Ferdinand l-a chemat la Iaşi pe Alexandru Marghiloman, la sugestia grupării antantiste, acesta intenţionând să-l desemneze pentru a îndeplini o asemenea misiune. Preşedintele Partidului Conservator era unul dintre oamenii politici germanofili care rămăsese devotat regelui Ferdinand şi care inspira încredere Puterilor Centrale şi îndeosebi Austro-Ungariei, conform volumelor ”Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol I” (vol. I, Ioan Scurtu, Ed. Enciclopedică, 2004) şi ”Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).

Au urmat, apoi, lungi discuţii cu Alexandru Marghiloman, care a înţeles că acceptând să încheie pacea cu Puterile Centrale în condiţii total dezavantajoase pentru România, îşi risca viitorul politic. De altfel, însuşi Ion I.C. Brătianu sublinia, la o consfătuire a majorităţii liberale desfăşurată în acele zile, că Marghiloman ”se sacrifică primind să se înhame la o operă tragică dar patriotică”, prevăzând faptul că mai târziu Marghiloman ”va fi calomniat, ofensat, batjocorit”. Brătianu a subliniat că ”trebuie să se ştie că acest om a salvat Coroana şi Moldova şi că acest lucru primează”, iar el, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional – Liberal, îi era ”recunoscător în chip special d-lui Marghiloman, pentru marile servicii pe care le-a adus Coroanei şi ţării”.

Aflând despre acest demers, Alexandru Averescu şi-a prezentat demisia la 5/18 martie 1918. În aceeaşi zi, guvernul Alexandru Marghiloman a fost format.

La 24 aprilie/7 mai 1918, preşedintele Consiliului de Miniştri, Alexandru Marghiloman, a semnat la Palatul Cotroceni, Tratatul de pace de la Bucureşti şi a anexelor sale dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte. Documentul prevedea cedarea Dobrogei, care urma să fie anexată de Bulgaria, România urmând să aibă acces la mare pe un drum comercial până la Constanţa; ”rectificările” de frontieră în favoarea Austro-Ungariei se ridicau la 5.600 km pătraţi (incluzând Parângul, Cozia, Negoiul, Caraimanul, Munţii Vrancei, Ceahlăul, Rarăul, un număr de 131 de comune şi sate cu o populaţie de 724.957 locuitori); armata română era desfiinţată: România se obliga să licenţieze pe toţi ofiţerii străini şi inamici, să sprijine trecerea trupelor Puterilor Centrale prin Moldova şi Basarabia spre Odessa; statul român trebuia să predea acestora întregul surplus de cereale, petrol şi alte produse; preţul la mărfurile de export era derizoiru; Germania putea arenda, pe termen de 90 de ani, terenurile rurale din România, monopoliza, pe diferite termene, exploatarea şi prelucrarea lemnului, obţinea dreptul de monopol asupra navigaţiei pe Dunăre şi în porturile dunărene, de a lua în stăpânire şantierele navale, conform lucrărilor amintite mai sus.

La solicitarea lui Alexandru Marghiloman regele a dizolvat Adunarea Naţională constituantă, organizându-se alegeri parlamentare în mai 1918. Desfăşurate în condiţiile unei ocupaţii inamice, alegerile au fost câştigate de Partidul Conservator. Lucrările Parlamentului s-au deschis la Iaşi, la 4/17 iunie. Din iniţiativa guvernului s-a cerut ratificarea Tratatului de pace încheiat la Bucureşti, iar Adunarea Deputaţilor şi Senatul s-au conformat, deşi au existat parlamentari care au fost împotriva acestui demers sau au exprimat rezerve.

De asemenea, reprezentanţii Puterilor Centrale au insistat pe lângă preşedintele Consiliului de Miniştri ca Tratatul de Pace de la Bucureşti să fie ratificat de Parlament. Discuţiile asupra acestui tratat s-au desfăşurat într-o atmosferă apăsătoare, toţi fiind conştienţi că acest document fusese impus de Puterile Centrale. A fost dată, totuşi, o justificare, potrivit căreia, prin Pacea de la Bucureşti, ţara a fost salvată de distrugere totală, monarhia a fost menţinută, iar Basarabia s-a unit cu România. La 15 iunie 1918, Tratatul a fost votat de Parlament şi înaintat regelui spre promulgare. Acesta a evitat să semneze legea adoptată de Corpurile Legiuitoare, astfel că, aceasta nu exista, potrivit Constituţiei. Şi Alexandru Marghiloman a insistat pe lângă rege în aceeaşi problemă. Regele Ferdinand a refuzat, cu toate presiunile care au fost exercitate asupra sa, să ratifice Tratatul de pace de la Bucureşti.

La 29 octombrie /11 noiembrie 1918 s-a încheiat Primul Război Mondial, iar pe fondul evoluţiei evenimentelor militare, care au dus la înfrângerea Puterilor Centrale, în ziua de 24 octombrie/ 6 noiembrie guvernul Alexandru Marghiloman a demisionat. ”Retragerea mea nu e o dezertare (…). Am păstrat ţării o dinastie, o armată şi i-am dat Basarabia şi Bucovina cu integritatea teritoriului” declara Alexandru Marghiloman, făcând-şi singur un bilanţ al guvernării sale, notează volumul ”Dicţionar biografic de istorie a României” (Ed. Merona, 2008).

În calitatea sa de preşedinte al Consiliului de Miniştri, Alexandru Marghiloman a susţinut înfăptuirea actului de Unire al Basarabiei cu România. La 24 ianuarie/4 februarie 1918, Sfatul Ţării a proclamat independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti faţă de Rusia, iar în cadrul şedinţei festive din ziua de 27 martie/9 aprilie 1918 a votat unirea Basarabiei cu România. Alexandru Marghiloman, care sosise la Chişinău cu o zi în urmă, a fost invitat în sală pentru a i se comunica rezultatul (86 voturi pentru, 3 contra şi 35 abţineri), declarând: ”În numele poporului român şi al regelui Ferdinand, iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte şi în veci! Trăiască România Mare!”

Alexandru Marghiloman este autorul mai multor volume: ”Doctrina conservatoare”’ (1909), ”Doctrina conservatoare şi revizuirea Constituţiei” (1914), ”Discursuri politice, 1885-1875” (1914), ”Manifestul Partidului Conservator Progresist” (1918), ”Discurs în Parlamentul votului universal” (1919), ”Criza economică şi soluţiuni” (1921), ”Reintrarea Basarabiei în sânul patriei-mame” (1924), ”Note politice, 1881-1924” (1927), potrivit lucrării amintite mai sus.

Omul politic conservator a murit la 10 mai 1925, la Bucureşti.

Tags : Alexandru Marghiloman

Leave a Response