close
România Mare 100

În arena „Tigrilor” – atitudinea Occidentului faţă de Marea Unire

Momentul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 a reprezentat, din punct de vedere intern, dorinţa românilor din provinciile istorice (Basarabia, Bucovina, Transilvania), animaţi de oamenii politici ai acelor vremuri. Totodată, implicarea Armatei Române în evenimentele Primului Război Mondial a constituit un argument în vederea realizării unificării teritoriale, creându‑se un stat puternic în centrul Europei. Oamenii politici români au avut o misiune extrem de grea: aceea de a se afla la masa tratativelor în vederea stabilirii graniţelor noii Europe, după prima conflagraţie mondială. Interesele şi miza erau uriaşe pentru fiecare stat participant, iar principalii actori, Franţa şi Anglia, trebuiau convinși că România merita să fie recunoscută și să primească votul de încredere al europenilor.

Din punct de vedere juridic, actul de recunoaştere este un act politic, care produce efecte juridice, actul de recunoaştere constituind expresia atitudinii politice a celorlalte state faţă de noul stat, din care decurg consecinţe juridice. În discuțiile cu apusenii ale oamenilor de stat români s‑au pus pe tapet considerente economice, politice, morale, iar lupta diplomatică a fost mai acerbă ca oricând. Cel puțin așa reiese din scrisorile trimise de Alexandru Vaida‑Voievod către oamenii politici ai vremii pe care îi informa cu lux de amănunte despre situația din principalele capitale europene, Paris și Londra, în perioada desfășurării lucrărilor Confe­rinței de Pace, între 1919 şi 1920. Reprezentând Consiliul Dirigent (organul central din Transilvania), Vaida în mod firesc a trimis sistematic lungi rapoarte lui Iuliu Maniu, informându‑l asupra desfășurării confe­rinței, consultându‑l în luarea deciziilor. Demn de menţionat este şi faptul că Alexandru Vaida‑Voievod era ardelean şi a fost curtat şi de maghiari pentru a‑i reprezenta la Conferinţa de Pace, însă glasul sângelui a fost mai puternic pentru acesta, alegând să reprezinte România.

Reticența britanică privind România, un adevăr

Un fragment important din memoriile sale îl constituie episodul londonez, în care Vaida‑Voievod constată ca fiind o victorie faptul că opinia publică engleză are o încredere unanimă față de noile curente din România, mai ales față de ardeleni. În martie 1920, diplomatul scria: „…am fost convocat pentru ora 6 la ședința Consiliului Suprem, în Downing Street. În jurul mesei verzi imense ședeau dictatorii de atunci ai lumii. Lloyd George prezida, așezat la mijloc. Aveam, ca de obicei la asemenea ședințe, senzația inculpatului. Mai întâi am fost torturat, din nou, pe tema retragerii trupelor, pe linia fixată de conferință (este vorba de retragerea trupelor române din Ungaria, n.n.). Am atins chestia Basarabiei. În fine, am stăruit asupra cedării B. Ciabei (Bekescsaba, un oraș din Ungaria azi) în favoarea maghiarilor. Pe tema aceasta s‑a născut discuție între domni. Mi‑am permis să propun trimiterea generalului Franchet D’Esperay, ca expert, fiind un temeinic cunoscător al si­tuației… Lloyd ­George mi‑a tăiat‑o scurt, declarând că asupra persoanei vor avea să discute și să decidă membrii C. Suprem. Precum am aflat ulterior, și chestia aceasta provocase un litigiu între englezi și francezi. După ce m‑au concediat, am plecat la masă. M‑am plâns că Lloyd ­George, când și‑a luat adio, din nou a stăruit că trebuie să rămânem la Londra până la sosirea ungurilor.” (Liviu Maior, Alexandru Vaida‑Voievod – între Belvedere şi Versailles, însemnări, memorii, scrisori, 1993)

Intransigența lui Vaida‑Voievod a învins scepticismul Albionului

Atitudinea prim‑ministrului britanic reprezenta așadar o sursă de stres şi de frământări pentru omul politic român şi implicit faţă de ţara pe care acesta o reprezenta. Vaida‑Voievod continuă: „Dacă crede că voi putea fi înduplecat să cedez, se înşală. Prefer să‑mi dau telegrafic demisia. Nu pricep de ce e aşa amabil cu mine premierul englez. Ce scopuri urmăreşte. (Lloyd îl simpatiza pe Vaida ­fi­indcă era transilvănean, ceea ce în opinia englezului însemna un român cu vederi occidentale, n.n.). Steed a râs şi mi‑a răspuns: «D‑ta ştii că eu sunt un contrar politic al lui Lloyd George. Totuşi, judecata mea e obiectivă. Te înşeli crezând că Lloyd George ar avea de gând să‑ţi facă curte spre a te trage pe sfoară în interesul unui scop ascuns. Judecata dumitale are felul de gândire a omului din Orient, tras pe sfoară, care a avut de‑a face totdeauna cu contrari şi cu prieteni care una spuneau şi alta gândeau. Departe de Lloyd George asemenea tactică şi intenţie. Explicarea atitudinii lui e foarte simplă. S‑a convins că d‑ta eşti un sincer, că spui adevărul, că cunoşti temeinic situaţia din fosta monarhie habsburgică. Dânsul e un ignorant în ce priveşte statistica, etnografia, istoria etc. Nu vrea să se expună, să fie dus în eroare de Apponzi şi tovarăşii săi. Ba­zându‑se pe d‑ta, va putea controla spusele contrarilor d‑tale. Ce crezi, Lloyd George care s‑a luat cu Clemenceau la harţă, spunându‑i destule banalităţi Tigrului (pseudonimul sub care era cunoscut omul politic francez, datorat energiei şi cinismului cu care şi‑a susţinut ideile politice), s‑ar sfii să te brutalizeze şi pe d‑ta? Adă‑ţi aminte cum i‑a tratat de la Brătianu până la Wilson pe toţi domnii de la Conferinţă.”

Exploatând trecerea pe care o avea la unul dintre liderii lumii, Vaida‑Voievod continua: „M‑am introdus la dânsul (la Lloyd George, n.n.) cerându‑i să ne dea profesori de limba engleză şi propunând să întemeieze la noi în ţară colegii, la fel ca al americanilor la Constantinopol. I‑am vorbit apoi de Basarabia şi, în fine, i‑am dat în scris formula, care a servit ca bază la redactarea actului Consiliului Suprem. Acum ţineam în mână rezultatul atâtor stăruinţe şi acţiuni de culise…”

Cotidianele francezecer un milion de franci pentru a promova cauza României

În schimb, atitudinea din partea Franței a lui Philippe Berthelot a fost mai binevoitoare, aşa cum rezultă din text: „Între alte chestii am discutat recunoaşterea unirei Basarabiei. Berthelot (Phillipe, diplomat, n.n.) mi‑a dat asigurarea că Franţa mă va susţine, să caut să dobândesc sprijinul englezilor. Având de discutat plăţile scadente pentru comenzi arvunite şi în parte plătite de guvernul I. Brătianu, aveam trebuinţă urgentă de un împrumut de 5‑10 milioane (de franci, n.n.). Pe deasupra, ministrul Victor Antonescu ridicase în preziua sosirei mele la Paris, până la ultima centimă, fondurile asupra cărora puteam dispune. Astfel, nu rămăsese la dispoziţia mea decât un milion. Acest milion îl pretindea presa (5 mari cotidiane pariziene). Zadarnic am lăsat să prezinte C. Brediceanu bilanţul casei noastre. Dl. administrator al ziarului «Le Temps», reprezentând şi celelalte ziare mari, refuză să ni se pună la dispoziţie coloanele lor. În preajma venirei ungurilor la Paris nu puteam plasa un şir în presa franceză. Când i‑am expus lui Berthelot situaţia, dânsul mi‑a răspuns: 5‑10 milioane? O sumă modestă. Se va aranja uşor. D‑ta coboară la etajul I, la dl. Komerer (un nume german, alsa­cian‑loren), şeful contabilităţii Ministerului de Externe. Am să‑i dau un telefon. Chestia se va aranja. A telefonat. Eu i‑am mulţumit. M‑a petrecut până afară, repetându‑şi sfatul să caut să‑i câştig pe englezi, căci reprezentanţii Franţei la Londra mă vor susţine în Chestia Basarabiei.”

Iată pe scurt atitudinea Angliei şi a Franţei în ceea ce priveşte România într‑unul dintre momentele delicate ale istoriei noastre. Chiar dacă reacţia lor la începutul Conferinţei de Pace nu a fost cea aşteptată, ţinând cont de faptul că delegaţii români au fost primiţi cu ostilitate la lucrări, timpul a lucrat totuşi în favoarea noastră. Poate că atitudinea intransigentă a lui I. I. C. Brătianu a avut un cuvânt de spus în câştigarea admiraţiei Marilor Puteri, aşa cum şi Vaida‑Voievod a afirmat, sau poate că omul politic ardelean a fost „omul potrivit, în locul potrivit şi la momentul potrivit”. Cert este că artizanii României Mari reprezintă elita şi modelul pe care trebuie să‑l avem în minte când ne raportăm la politic şi poate, în felul acesta, vom redobândi prestigiul pierdut.

Ziarul Lumina

Tags : berthelotbratianumarea unireoccident

Leave a Response