close
Cronică

Arghirofilia (iubirea de arginți) și geamăna ei – pleonexia (dorința de a avea bunuri noi, cât mai numeroase)

O vorbă de duh a străbunilor noștri zice că „banul e ochiul dracului”. Astăzi ea ne pare cu totul învechită, mai ales că noi ne ghidăm, în viața de zi cu zi, după alte principii. „Maximizarea profitului și diminuarea costurilor”, este doar unul dintre ele, relevant pentru mentalitatea societății în care trăim. Există o întreagă cultură (de dată relativ-recentă, cu rădăcini puternice în psihologia motivațională și în filosofia utilitaristă) care ne învață să tindem întotdeauna spre câștig. Deși, în realitate, fiecare dintre noi, se confruntă, la un moment dat, cu situații existențiale care contrazic, pur și simplu, acest principiu: suferința, singurătatea, înstrăinarea, boala, moartea.

Societățile de consum cultivă în scop mercantil patima pleonexiei: grupuri numeroase de specialiști în marketing și în psihologia consumului caută continuu să creeze – și să satisfacă prin consum – nevoi artificiale.

Dincolo de diferențele majore dintre societățile tradiționale și societățile postmoderne, rămâne, totuși, o întrebare: care este raportarea corectă la bani și la bogăție? Bogăția, în sine, constituie un păcat?

Despre patima lăcomiei de bani și de bunuri materiale ne lămuresc, în primul rând, Sfintele Scripturi. Mântuitorul ne învață: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni. Căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona”. (Matei 6, 24). În tâlcuirea sa la Sfânta Evanghelie după Matei, Sfântul Teofilact al Bulgariei spune: „Vezi că este cu neputință ca cel bogat și nedrept să slujească lui Dumnezeu, fiindcă iubirea banilor îl îndepărtează de la Dumnezeu”. (Fericitul Teofilact, Mitropolitul Bulgariei – Tâlcuirea Sfintelor Evanghelii de la Matei și Marcu, Editura Lumina lui Hristos, Kiev-Chișinău, 2010, p. 69)

Când tânărul cel bogat – care din tinerețile lui păzise poruncile – pleacă întristat, nefiind în stare să-și vândă averile, să le împartă săracilor și să Îl urmeze pe Domnul, Acesta le spune Sfinților Apostoli: „Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila [în alte variante, camila] prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 18, 18-27). De aici înțelegem că nu neapărat bogăția constituie un păcat, ci alipirea sufletului (inimii) de ban și de bunurile materiale.

În plus, cel bogat se îmbogățește, păgubindu-l pe altul, sărăcindu-l.

Patima lăcomiei de bani, potrivit Sfântului Ioan Scărarul, este stârnită de un demon „cu mii de capete”.

Din viețile sfinților învățăm că este păcat nu doar să ne îmbogățim pe seama altuia, ci și să ne însușim un lucru străin. Avva Agathon mergea odată pe drum, însoțit de ucenicii săi. Unul dintre ei, găsind un lemn pe jos, îi spuse bătrânului: „Părinte, poruncește să-l iau”. Bătrânul îl privi plin de uimire și îl întrebă: „L-ai pus acolo?” Acesta îi răspunse: „Nu!” Atunci îl întrebă cuviosul: „Cum, dar, vrei să iei ceea ce nu ai pus?” (Patericul egiptean – Ce cuprinde cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 32)

Tot din Patericul egiptean aflăm cum l-a tămăduit Cuviosul Antonie cel Mare pe un ucenic ce încă suferea de patima avariției. După ce și-a împărțit averile săracilor, păstrându-și puține pentru sine, s-a îndreptat spre locul în care se nevoia Avva Antonie. Bătrânul i-a dat următoarea ascultare: „De voiești să te faci monah, mergi în satul cutare, cumpără carne și pune-o împrejurul trupului tău gol și apoi vino aici”. Îndeplinind ascultarea, „câinii și păsările îi rupeau trupul”. Apoi i s-a înfățișat bătrânului, care l-a întrebat dacă a făcut cum i-a spus. Fratele i-a arătat trupul sfâșiat, iar Cuviosul i-a spus: „Cei ce se leapădă de lume, dar voiesc să aibă bani, astfel sunt sfâșiați de dracii care-i luptă.” (Patericul egiptean – Ce cuprinde cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 14)

Patima lăcomiei de bani, potrivit Sfântului Ioan Scărarul, este stârnită de un demon „cu mii de capete”.

Evagrie Ponticul descrie patima arghirofiliei, arătând în ce măsură este îngemănată cu alte patimi – frica de viitor, necredința în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, mândria: „Iubirea de arginți (phylargyria) sugerează o bătrânețe îndelungată, neputința mâinilor la lucru, înfometările viitoare și bolile care se vor întâmpla, amărăciunile sărăciei și câtă ocară este să primim de la alții cele de care avem nevoie.” (Avva Evagrie Ponticul – Monahul sau Făptuitorul (Praktikos)- o sută de capitole despre viața duhovnicească, Editura Deisis, 2016, p. 86) Avarul nu își pune nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu, ci caută să se păzească de imprevizibilul viitorului, încrezându-se în banii și averile agonisite. În același timp, gândul că pe viitor va trebui să trăiască din mila semenilor îi ațâță patima trufiei.

Aceleași trăsături ale iubirii de arginți le găsim, în linii generale, și în descrierea pe care i-o face Sfântul Ioan Sinaitul, care îi dedică cea de-a XVI-a treaptă a Scării sale: „Iubirea de argint este închinarea la idoli, fiica necredinței, scuză a bolilor, prezicătoare a bătrâneții, vestitoare a foametei, ghicitoare a secetei. ” (Ioan Scărarul – Scara Raiului, Editura Învierea – Arhiepiscopia Timișoarei, 2007, p. 246)

Lăcomia după bani sau avariția este „rădăcină tuturor relelor” ( 1Tim 6,10). În alt loc, Evagrie scrie: „Cine vrea să reteze patimile, să taie rădăcina; căci dacă iubirea de arginți rămâne, la nimic nu folosește tăierea ramurilor; chiar dacă le tăiem, înfloresc din nou, îndată”. (Avva, Evagrie, ed. cit., p. 86)

Atașamentul irațional față de bani poate fi rădăcină a celorlalte patimi (atât a celor trupești – lăcomia pântecelui, desfrânarea -, cât și a celor de natură spirituală – slava deșartă, mândria) și în sensul că omul pătimaș are continuu nevoie de bani pentru a și le satisface. Iubirea de bani și de bunuri materiale este expresia evidentă a iubirii de sine (philautia). Ea este insațiabilă. De aceea Platon îl asemăna pe avar cu bolnavul de hidropizie, care deși are trupul umplut cu apă, suferă de sete; la fel, cel lacom și plin de bani, dorește cu ardoare să îi agonisească.

În alt loc Evagrie surprinde incompatibilitatea fundamentală dintre atașamentul de avuții, ca expresie a iubirii pătimașe de sine, și iubirea de aproapele „Ca viața și moartea să se întâmple deodată aceluiași om nu face parte dintre lucrurile plauzibile; tot din cele cu neputință face parte și ca iubirea milostivă să coexiste în cineva împreună cu avuțiile, căci iubirea desființează nu numai avuțiile, ci și însăși viața noastră trecătoare.” (idem, p. 114)

Arghirofilia este o patimă subtilă, care se poate ascunde în spatele unor părute virtuți, ascunzând, la rândul ei, patima slavei deșarte: „Foarte variat și iscusit în amăgire mi se pare demonul iubirii de arginți: de multe ori când este strâmtorat de renunțarea extremă se preface în econom și iubitor de săraci; primește în chip autentic pe străini care nu sunt încă de față, trimite slujiri altora care sunt lipsiți, vizitează închisorile orașului și-i răscumpără chipurile pe cei ce s-au vândut pe ei înșiși, se alipește de femei bogate și îi arată pe cei care trebuie să fie tratați bine, iar pe alții care au punga plină îi povățuiește să renunțe la ea. Și amăgindu-și astfel puțin câte puțin sufletul îl învăluie în gânduri de iubire de arginți și îl predă demonului slavei deșarte.” (idem, p. 115)

Împotriva demonului înșelător al arghirofiliei ne atenționează și Sfântul Ioan Scărarul: „Nu spune că strângi bani spre a-i da săracilor, deoarece văduva din Evanghelie a cumpărat împărăția cerurilor cu doi bănișori. (…) Iubirea de arginți are ca început falsul pretext de a-i ajuta pe săraci, culmea ei este vrăjmășirea celor lipsiți. Până când n-a strâns bani mulți, avarul se arată milostiv, când însă devine posesorul unor averi mari, își ține mâinile închise” (Ioan Scărarul, op.cit, pp.246-247)

Agoniseala, alipirea minții de bunurile materiale naște grijile. Evagrie atrage atenția într-o altă scriere: „Monahul cu multă agoniseală e o corabie încărcată, ușor scufundată de valuri în furtună; căci așa cum o corabie supraîncărcată e chinuită de fiecare val, tot așa e înecat de griji și cel cu multe agoniseli.” (Avva Evagrie Ponticul – În luptă cu gândurile – Despre cele opt gânduri ale răutății și Replici împotriva lor, Editura Deisis, 2006, p. 78) Sau: „(…) cel cu multă agoniseală e legat de griji cum e legat un câine de lanț. (…) Și atunci când vine moartea, lasă în chip mizerabil cele prezente, își dă sufletul, dar nu-și lasă ochiul de pe lucruri; e târât de ea fără voie ca un sclav fugar; se desparte de trup, dar nu se desprinde de lucruri, întrucât patima îl stăpânește mai mult decât cele care-l târăsc (spre moarte).” (idem, pp. 79-80).

În lumina acestui fragment, înțelegem mai bine următoarea întâmplare din Patericul egiptean: „Se spunea iarăși despre avva Ammoi că a fost bolnav pe pat mulți ani, dar niciodată n-a lăsat gândul său să ia aminte la chilia cea dinăuntru, să vadă ce are. Că multe îi aduceau lui pentru boală. Și când intra și ieșea Ioan, ucenicul lui, el își închidea ochii, ca să nu vadă ce face, căci îl știa că este călugăr credincios.” (Patericul egiptean – Ce cuprinde cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014)

Foloasele duhovnicești pe care le aduce înfrângerea patimilor arghirofiliei și pleonexiei

Cel ce cultivă neagoniseala poate ajunge la măsura rugăciunii curate: „Monahul lipsit de agoniseli e un atlet care nu poate fi cuprins de mijloc și un alergător ușor care ajunge repede „la cununa de sus” (Flp 3,14)”. (Avva Evagrie Ponticul – Monahul sau Făptuitorul (Praktikos), ed.cit., p. 115) În altă parte, Evagrie exprimă aceeași idee, uzând de o imagine și mai frumoasă: „Monahul lipsit de agoniseală e vultur ce zboară în înalt: coboară pentru hrană numai când îl silește nevoia.” (Avva Evagrie Ponticul – În luptă cu gândurileed. cit., p. 79)

Sfântul Ioan Scărarul arată că cel ce a învins patima iubirii de bani și avuții s-a eliberat din înlănțuirea grijilor și a dobândit rugăciunea curată, dar și dragostea: „Cel care a biruit această patimă a tăiat legătura grijilor (care-l țintuiau în această lume); cel care însă este legat de dânsa, nu va putea aduce niciodată lui Dumnezeu o rugăciune curată”. (…) Cel ce a biruit și în cea de a șaisprezecea luptă, sau a dobândit iubirea, sau a tăiat grijile (deșarte)”. (Ioan Scărarul, ed. cit., pp. 246-247)

Remedii duhovnicești împotriva iubirii pătimașe de bani și avuții

Evagrie consideră că virtutea care i se opune nu este sărăcia, ci neagonisirea (aktemosyne), faptul de a nu fi atașat de posesiunile materiale, starea lăuntrică de detașare de ele.

Rezumând învățătura Sfântului Ioan Casian, Înaltpreasfințitul HIerotheos Vlachos scrie că „ iubirea de argint se tămăduiește prin lepădarea de avuții și prin sărăcia cea de bunăvoie, după cum ne învață Scripturile și Sfinții Părinți.” (Mitropolit Hierotheos Vlachos – Psihoterapia Ortodoxă -Știința Sfinților Părinți, Editura Învierea – Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 335)

Sfinții stareți de la Mănăstirea Optina ne îndeamnă să facem milostenie cu banii care ne prisosesc. Acesta este sfatul pe care îl întâlnim adesea în scrierile ascetice: patima atașamentului de bani și bunuri materiale se vindecă, exersându-ne în actul de a da din ceea ce avem, din ceea ce ne prisosește, celor ce se găsesc în lipsuri și nevoi. Astfel, Cuviosul Macarie de la Optina își sfătuia un ucenic: „Dacă vei controla tu banii, iar nu banii te vor controla pe tine, atunci conștiința nu va putea să te mustre pentru faptul că ai bogăție pieritoare”. (Filocalia de la Optina- Învățături de suflet folositoare ale cuvioșilor bătrâni de la Optina, vol. 1, Editura Egumenița/Editura Cartea Ortodoxă, 2009, p. 144) Aceeași povață o găsim la Starețul Antonie ( „Dacă vei avea bani în plus, să dai milostenie”) și la Cuviosul Anatolie ( „Despre banii de care mi-ai scris, să cumperi ceea ce e de trebuință, iar ce-ți rămâne să-i dai”) (ibid.)

Ciprian Voicilă

Tags : Evagrie PonticulSfântul Ioan Scărarul

Leave a Response