close
Monarhie

Avocatul fostului principe Nicolae: „Își revendică titlul. Ce fac ei nu este demn de Casa Regală”

Trecerea în neființă a Regelui Mihai I a lăsat Casa Regală a României într-o stare de tensiune, cu multe nemulțumiri și cu situații nerezolvate. Fostului principe Nicolae nu i-a fost permis să călătorească cu trenul regal alături de sicriul cu trupul neînsuflețit al bunicului său, lucru care l-a nemulțumit teribil.

Rămâne de văzut dacă trecerea în neființă a Regelui Mihai I va însemna reconcilierea Custodelui Coroanei, Principesa Margareta și a fostului Principe Nicolae, care au fost chemați în fața judecătorilor din Elveția. Avocatul fostului principe Nicolae a acordat un interviu în publicația Taifasuri în care a vorbit despre hotărârea lui Nicolae de a-și revendica titlurile de care a fost deposedat în august 2015. Avocatul Radu Enache a oferit răspunsuri întrebărilor care se află, în aceste clipe, în mintea mai multor români.

Avocatul a afirmat că membrii Casei Regale arată o deschidere față de fostul principe Nicolae, dar nu a susținut direct că este posibilă, cu adevărat, o reconciliere între părți. „Cei din Casa Regală au arătat o deschidere către Nicolae, acceptându-l acolo unde îi este locul, la ceremonialul funerar. (…) După ce nu i-a fost îngăduit să-și vadă bunicul pe patul de moarte timp de zece minute, măcar la catafalc să-i poată fi alături pentru a-și lua rămas bun așa cum se cuvine”, au fost cuvintele lui.

Mai mult decât atât, avocatul a susținut că Nicolae se recomandă folosind din nou titulatura de principe și că își revendică poziția succesorală. „Dorește să fie reintegrat în Familia Regală. Decretul de înlăturare nu i-a fost comunicat în original. El nu a semnat declarația de acceptare de înlăturare de la succesiune”, a continuat Radu Enache.

Apărătorul lui Nicolae consideră că manevrele făcute de unii membri ai Casei Regale nu reprezintă nimic mai mult decât o lovitură de imagine. „Se încearcă discreditarea sa. Ceea ce fac ei nu prea este demn de Casa Regală. Asta se face în alte straturi sociale, dar Nicolae este dispus să revendice ceea ce-i aparține de fapt”, a explicat acesta.

Bărbatul a adăugat că miza este una uriașă, aceea de a reprezenta Casa Regală și de a gestiona milioanele de euro care intră anual în contul Casei Regale din partea statului. El a discutat despre faptul că Nicolae va fi prezent în instanță în luna ianuarie. Custodele Coroanei Regale, Principesa Margareta l-a dat în judecată pentru tentativă de violare de domiciliu. Este vorba despre momentul în care fostul principe a încercat să intre în reședința bunicului său pentru a-și lua rămas bun.

Click.ro

Tags : casa regalacustodele coroaneimonarhiePrincipele Nicolae

Leave a Response