În timp ce lideri de opinie din România se hlizesc la apropierea sfârșitului Regelui Mihai, să ne amintim cuvintele Principelui Charles: ”Mihai a rămas, pentru mulți români, o lumină de speranță în întuneric”.
Regele Mihai e grav suferind și o vibrație pare că se simte în eter, același aer rarefiat prin care altădată veneau mesajele radio ale lui Mihai I către poporul său.
Ca în decembrie 1989, când Timișoara se ridicase. Noi, restul țării, știam doar de la ”Europa Liberă”.
În 18 decembrie, emisiunea ”Actualitatea românească” se apropia de final.
Cu voce calmă, Emil Hurezeanu introduce mesajul Regelui Mihai: ”Sunt cu gândul și cu sufletul alături de voi. Am și aveți mari speranțe, fiindcă luați cuvântul manifestând, fiindcă nu vă mai temeți”.
Poate că, după atâția ani de atunci, suntem unii dintre noi subiectivi și nu e nicio emoție în aerul iernii.
”Emoțiile sunt singurele forțe de care se tem marile puteri. Cine va gestiona emoția marii treceri?”, se întreabă Marius Ghilezan, în România liberă, cugetând cum ar fi fost România dacă regele revenea pe tronul strămoșilor săi. Și cum vor reacționa mulțimile acum, la dispariția sa?
Stai liniștit, Marius Ghilezan, ni se spune că nu e nicio emoție! Nu e cazul.
E cazul să ne amuzăm.
Să trecem totul în derizoriu, folosind întâmplările reale și de neînțeles de la Versoix.
În această seară de joi, la Digi 24, cu un zâmbet înscris pe circumferința mesei de sub reflectoare, îl zărești pe Lucian Mândruță.
Realizatorul râde, dă din mâini, e suficient să-l vezi, nu e nevoie să-l asculți.
Se declară un monarhist dezgustat, dar și frustrat ca ziarist, ”imaginați-vă, în cazul în care caraghioșii ăștia de la Casa Regală ar fi fost la putere, vă dați seama ce scandaluri de presă aveam?!”.
Mândruță apasă pe ”ăștia”, hăhăie, aproape se contorsionează când spune un banc cu un bunic care și-a vândut ceasul nepotului pe patul de moarte, nu-i așa că e exact ce te aștepți să facă Regele Mihai, un ban în plus înainte de a dispărea dintre noi?!
Doar știe toată lumea că Mihai I a fost, mereu, ”pe bani”; nu e nicio diferență între a fi oficial și ziarist și PR-ist într-o republică originală, așa cum este Lucian Mândruță, și a fi Suveran izgonit din țara ta și pilot de încercare în exil.
”La ăștia le dăm 25 de milioane de euro pe an?”, se indignează el.
Lipsește chestia cu trenul plin de aur, tablouri și diamanticale, trenul regelui trădător care s-a cărăbănit putred de bogat din țară, dar mai e timp. Cu ultima suflare, asta să audă Regele!
Apoi, Mândruță vorbește despre aceste decenii în care ”am avut niște plicticoși la putere”, altă distracție, zice el, era cu Casa Regală, dar acum, văzându-i cât de inepți sunt, gata!, și-a dat seama ”cum s-a pierdut România Mare în ultimii 70 de ani”.
Ferdinand și Carol și Mihai, ei sunt de vină.
Da, frământările din Casa Regală sunt absolut nelalocul lor, acum. Dar cum e să găsești că ele sunt tot ce contează la finalul unei vieți de om, confundându-se cu istoria postbelică a României și a Europei?
Se teme cineva de emoția care va veni când clopotele vor începe să bată în toată țara și se vor răscoli amintirile?
Când Mihai I a împlinit 80 de ani, Regele Juan Carlos al Spaniei și Charles, Principele de Wales, i-au dedicat, fiecare, câteva cuvinte.
Au fost tipărite în albumul ”Mihai al României”, editat la Humanitas.
Rândurile lui Charles, fiul Reginei Angliei, sună astfel:
”Pare un lucru extraordinar că Mihai a ajuns la vârsta de optzeci de ani!
Pentru că îl cunosc de la începutul vieții mele – și pentru că l-am văzut la practic toate sărbătorile familiei noastre de la Încoronarea mamei încoace – cred că am o oarecare idee despre ceea ce a trebuit el să îndure de-a lungul vieții sale.
Mă doare sufletul pentru Mihai și Ana când știu prin ce teribile încercări și necazuri au trebuit ei să treacă.
Mă doare sufletul, de asemenea, pentru români, ale căror vieți, tradiții și bunăstare au fost brutal sfărâmate pentru mulți ani.
De-a lungul tuturor acestor orori și alienări de neînțeles, Mihai nu s-a lăsat niciodată cuprins de amărăciune sau de răzbunare. El și-a păstrat întotdeauna umanitatea adevăratului bărbat de stat, credința în valorile civilizației și o liniște înțelegătoare.
El a rămas, pentru mulți români, o lumină de speranță în întuneric, iar conaționalii lui pot acum, în sfârșit, să vadă adevărul care a fost înnegurat atâția ani de minciuni și propagandă.
Fii binecuvântat, Mihai, și la mulți ani!
Cu drag, vărul tău,
Charles”
Poate că e nevoie de aceste cuvinte ca să ne putem liniști.
E nevoie de ele ca să nu credem că se tem și acum de acest om în care abia mai pâlpâie lumina sacră a vieții și că, temându-se, încearcă să-i treacă în derizoriu moartea, după ce s-au străduit, peste 70 de ani, fără altă izbândă decât propria rușine, să-i compromită viața.
Niciodată cuprinși de amărăciune și de răzbunare.
