close

Artă

Artă

Monumente şi artă fotografică în Ploieştii de odinioară

gara-sud

Primul sfârşit de săptămână al lunii Octombrie le va aduce prietenilor noştri pasionaţi de istoria feroviară şi de povestile României de odinioară ocazia unei noi călătorii pe parcursul căreia vom vizita „cetatea aurului negru” – oraşul Ploieşti.
Ne vom reuni Sâmbătă, 7 Octombrie, şi Duminică, 8 Octombrie, la ora 9:45, în Gara de Nord, în faţa restaurantului KFC, cu biletul de călătorie CUMPĂRAT DEJA pentru trenul Interregio 18051 al companiei private Transferoviar Călători, cu care vom porni la drum, la ora 10:10, urmând să debarcăm pe peronul staţiei Ploieşti Sud, la ora 11:06.
Preţul unui bilet întreg (doar dus) cumpărat de la casa de bilete a companiei, ce se află pe partea stângă a binecunoscutei galerii de acces de „La Coloane”, este de 7,50 lei, aceeasi „legitimație de călătorie” putând fi luată chiar si din tren, caz în care vom plăti însă un tarif suplimentar de 2 lei.
Cine doreşte să folosească alt mijloc de transport este rugat să fie prezent pe peronul liniei 1 din staţia de cale ferată Ploieşti Sud, la ora sosirii trenului de la Bucureşti: 11:06.
Preţ de câteva clipe, vom afla istoria celor trei clădiri ale staţiei de cale ferată, ne vom aminti de celebrul critic literar Constantin Dobrogeanu-Gherea (pe numele său real Solomon Katz) şi de restaurantul al cărui proprietar a fost timp de aproape o jumătate de secol.
La ora 11:20 vom porni către centrul oraşului, mergând „la pas” pe Bulevardul Independenţei, nu înainte însă de a afla povestea „Monumentului Vânătorilor” – emblematicul grup statuar pe care îl vom întâlni în debutul plimbării noastre.
După ce vom fi parcurs puţin mai mult de un kilometru, ne vom opri în dreptul clădirii în interiorul căruia se află „Muzeul Ceasului”, vom afla câteva date din biografia profesorului Nicolae Simache – fondatorul celebrei instituţii de cultură şi ne vom întrerupe turul pentru o surpriză pe care o voi dezvălui „la faţa locului”.
La ora 13:00, ne vom continua plimbarea pe Bulevardul Independenţei, iar în drumul nostru vom povesti despre arhitectul Toma Socolescu şi vom admira clădirile ridicate în zona centrală a „Cetăţii Petrolului”: Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel” (astăzi „Colegiul Naţional Mihai Viteazul”), edificiul ce găzduieşte „Muzeul de Artă – Ion Ionescu Quintus” şi Palatul Culturii, loc unde ne vom întrerupe drumeţia de final de săptămână, pentru a lua parte la amplul program pe care ni-l propun oraganizatorii Festivalului de Fotografie „Secvenţe”.
După ce ne vom fi delectat cu ineditele şi bogatele informaţii pe care le vom primi, pe parcursul atelierelor şi conferinţelor la care vom avea ocazia să fim prezenţi, către ora 17:30, vom porni din nou „la pas” pe străzile Tacke Ionescu, Rudului, Mărăşeşti şi Domnişori, iar de-a lungul celor circa 3 kilometri pe care îi vom parcurge până în punctul final al turului nostru vom putea reflecta la soarta pe care a avut-o „oraşul lui ce bei”, după ce a fost distrus în proporţie de aproape 90% de zecile de mii de bombe lansate asupra sa în vara anului 1944 de aeronavele americane şi britanice.
Sosiți în piaţeta din faţa staţiei CFR Ploieşti Vest, vom asculta o ultimă poveste despre istoricul clădirii sale de călători şi vom alege trenul ce ne va duce înapoi la Bucureşti.
Întreaga plimbare pe arterele „oraşului aurului negru” se va desfăşura pe o distanţă de aproximativ 5 kilometri şi o vom face mergând pe jos, „la pas uşor”.
Participarea este gratuită şi nu există un alt tarif în afară de cheltuielile personale. Totuşi, dacă doriţi să vă exprimaţi aprecierea faţă de această iniţiativă, vă stau la dispoziţie cu mici suveniruri care să vă amintească de excursia la care aţi luat parte (magneţi şi cărţi poştale imprimate cu vechi imagini ale câtorva dintre gările Ploieştilor de odinioară).

Cu speranţa că vom petrece clipe minunate împreună!
Andrei Berinde

mai mult
Artă

Expoziția de grafică „Litere și Personaje” – Georgeta Năpăruș deschisă la TNB

naparus

La 20 de ani de la dispariția inegalabilei artiste plastice Georgeta Năpăruș, publicul iubitor de frumos are ocazia de a vedea, strânse într-o expoziție de grafică, lucrări semnate de aceasta în ultimii ani de viață, provenite din Colecția Familiei Grigorescu.

Intitulată Litere și Personaje– Georgeta Năpăruș, expoziția, organizată de Colony Art Gallery în parteneriat cu Teatrul Național (în cadrul programului TNB-Parateatral – Arte vizuale), este vernisată în foaierul Sălii Media (aripa Intercontinental), unde va putea fi vizionată până în data de 24 octombrie 2017.

Cu acest prilej, va fi lansat și un album cu reproducerile acestor lucrări, prefațat de criticul de artă Pavel Șușară, care va fi prezent și la vernisaj pentru a prezenta expoziția.

”Timp de aproape patruzeci de ani, de-a lungul carierei întinse între 1957 și 1996, Georgeta Năpăruș a fost cunoscută pentru pictura ei. În anii ’90, a început să experimenteze cu arta obiect („Calul” de la MNAC, figurinele de pâine, tabla de go, abacurile pictate). În ultimii doi ani de viață, limitată în mișcare din cauza bolii, a produs un număr de minimum 120 de desene și acuarele, aflate astăzi în câteva colecții particulare. Expoziția de față prezintă circa jumătate din această operă, punând în lumină o latură nouă și surprinzător de vie a operei artistei. Grafica apare mai mult ca un început, deși este născută sub amenințarea sfârșitului, într-un omagiu fără pretenții adus creativității.” Ilie Grigorescu

”Derivate, aparent, din eposul folcloric şi din suculenţa narativă a imaginarului rural, ca un simplu exerciţiu ludic sau doar ca un imens spectacol suficient sieşi, compoziţiile Georgetei Năpăruş sunt, de fapt, comentarii ample asupra creaţiei, asupra energiilor generatoare şi a imperativului ființei – comentează în prefața albumului, Pavel Șușară. Asemenea Creatorului însuşi, care nu alege, nu explică şi nu părtineşte, Georgeta Năpăruş priveşte totul cu aceeaşi uimire şi cu o egală iubire (…). Georgeta Năpăruş știe să conjuge inconfundabil sentimentul duratei cu irizările clipei, arhetipalul cu spontaneitatea şi enunţul sever cu jubilaţia privirii”.

Expozitia va putea fi vizitată între orele 11.00 – 19.00, accesul publicului făcându-se prin foaierul Sălii Studio a TNB, pe lângă Casa de bilete, sau direct de pe esplanada de unde se intră spre Sălile Media și Pictura.

T.N.

mai mult
Artă

Expoziție pictor Mihai Gavril

mihail-gavril

Acuarela si pastel

acuarelaacuarelaacuarelaacuarelaacuarelaacuarelaacuarelaacuarelaacuarelaacuarelaacuarelaacuarelaacuarelaacuarelaacuarela
Desene
desenedesenedesenedesenedesenedesenedesenedesenedesenedesenedesenedesenedesene
Flori
floriflorifloriflorifloriflorifloriflorifloriflorifloriflori
Nud si portret
portretportretportretportretportretportretportretportretportretportretportretportret
Ulei
uleiuleiuleiuleiuleiuleiuleiuleiuleiuleiuleiuleiuleiuleiuleiuleiuleiuleiuleiulei
Despre pictorul Mihail Gavril

Pe la 12 ani, când toti copiii merg în clasa a V-a cu un dram de grija pentru necunoscutul vietii de dincolo de doamna învatatoare, Mihail Gavril pleca din scoala copilariei fericite, de lânga Falticeni, si mergea la Suceava, mândra capitala de judet si a Moldovei istorice, mai ales a lui Stefan cel Mare. Si nu mergea oriunde, ci la o scoala de arte plastice. Astfel începe drumul în viata artistica a lui Mihail Gavril, cel nascut la 9 noiembrie 1961, a doua zi dupa hramul celor doi sfinti pe care îi poarta în nume. De multe ori ne întrebam cum ajunge cineva dintr-un mediu strain sau cel putin îndepartat de creatia plastica sa îsi dedice întreaga viata acestei ocupatii minunate. Si nu oricum, ci la modul absolut, pentru ca optiunea pentru cariera artistica este asemenea intrarii în cinul monahal, o dedicatie totala, pentru întreaga viata, care nu lasa loc si la alte preocupari dominante, mai pamântesti. Pentru un artist bucovinean, comparatia capata si o încarcatura de legamânt sau, mai mult, de promisiune.Cautând în pilde si amintiri, cu siguranta vom gasi în destine si multa predispozitie, rareori constientizata în vorbe, iar partea ei vizibila, mai galagioasa, mai cunoscuta, este întâmplarea.Aceiasi îngerasi ghidusi, Talentul si Destinul, l-au împins si pe copilul Mihail Gavril în lumina minunata a artelor plastice. Legenda amintirilor spune ca seful de serviciu al tatalui, un foarte bun mester tâmplar, s-a întrebat cine deseneaza hârtia în care sotia îi mai învelea câte ceva de-ale gurii. Desigur, este vorba de Gavril Mihail, dintr-a IV-a, caruia învatatoarea îi „organiza” adevarate expuneri ambulante cu desenele sale pe care le dadea exemplu colegilor de scoala. E treaba serioasa cu talentul copilului, aveau sa-si spuna cu totii, si pasul urmator a fost cel la scoala din Suceava. Începe astfel un drum ca romanul unei vieti la care se scriu de zor paginile frumoase.Începuta devreme, scoala a devenit o permanenta în viata pictorului Gavril, ca o pedagoaga de moda veche care sta cu ochii pe copilul sturlubatic ce face de toate, cu o exuberanta zvapaiata. Se pregateste sa mearga la liceu, la Botosaniul mai apropiat de casa, având deja patru, daca nu cinci ani de scoala de arta, limba rusa stie de ce. Destinul, însa, îl vrea la Iasi si pune regimul sa închida liceul de arta de la Botosani. Si astfel, natural pentru el, uimitor pentru altii, ajunge la liceul de arta, mult mai renumit si mai greu, din Iasi. Când vine vremea sa dea la facultate, are deja pictura în gene, adaugata cu fiecare clipa petrecuta în atelier la vârsta formarii. Numai ca intrarea în nivelul universitar al studiului de arta este puternic tributara practicilor vremii, unde influenta si relatiile de rudenie pun total în umbra talentul, priceperea, valoarea sau alte principii nobile ce nu aveau ce cauta în dictatura proletariatului. Renuntarea nu figureaza, însa, în bagajul moral al tânarului pictor bucovinean care îsi cere dreptul la recunoastere. O primeste, mai valoroasa ca orice premiu, din parte unor adevarati artisti ai vremii, care îl primesc în atelierele lor si, recunoscând stofa, îl sustin, îl ajuta, îl îndruma. A fost nevoie de o revolutie, cea din Decembrie 1989, ca pe portile institutului de arta sa se intre si fara atuuri neprofesionale. Dar nu imediat, chiar în 1990 rectoratul anuleaza mai multe locuri, punând din nou în afara institutiei o serie de artisti importanti din zilele noastre. Reactia societatii normale merge spre înfiinta rea unei noi facultati de arta plastica, o alternativa privata sustinuta de artisti importanti de acum doua decenii, dar si de candidatii mereu refuzati, care puteau proba, fara probleme, abilitati si calitati mult mai serioase decât ale unor absolventi oficiali. Astfel a luat fiinta facultatea „Luceafarul”, al carei absolvent în prima generatie este Mi-hail Gavril. Ramasese, însa, un lucru nerezolvat, o replica de dat, o dovada de facut. În 1992 intra la „Grigorescu”, astfel ca, pâna la urma, are doua diplome universitare în pictura. Dovada prioritara pe care ne-a oferit-o mereu Mihail Gavril este, însa, cea a artei sale. A lucrat în permanenta, perfectionându-se si exprimându-se în acelasi timp.Imediat dupa Marea Schimbare de la sfârsitul lui ‘89, Mihail Gavril pleaca sa caute Balcicul ce înca mai dormita undeva între legenda si realitate. Este una dintre acele calatorii initiatice care l-au dus, întâi la scoala de arta de la Suceava, si apoi aveau sa îi releve misterul locurilor sfinte, din Palestina si de la Muntele Athos, sau secretul înaltarii vestitelor catedrale apusene.Redescoperitor al Balcicului în vremuri de tânara libertate, Mihail Gavril are sansa sa îl vada cel mai apropiat de aerul si pamântul pe care le-au cunoscut creatorii ce l-au facut celebru în cultura si civilizatia româneasca. Dupa trei drumuri si o expozitie, în 1992, cu un succes ce pune jaloane, Mihail Gavril, ca un pelerin neobosit în cautarea cuminte a frumusetii si adevarului, pleaca mai departe, spre Apus sau pâna la Antilestiul unde îsi alcatuieste Cuibul Linistit, vazut cândva la regina Maria a Balcicului inimilor noastre. Astfel, cunoasterea temeinica a tehnicilor artistice îl fac stapânul descoperitor al unei suprafete inedite, glaspapirul cu o granulatie foarte mica, atât de fin încât se poate desena pe el. Micile particule de un gri feros, lipite bine de stratul tehnologic special pentru a musca din metale dure si a transforma suprafetele diforme în oglinzi lucioase, îsi iau cu gentilete din bucatica de pastel, sub apasarea maiastra a mâinii artistului, si primesc cu bucurie o tusa de culoare legata cu apa. Astfel, porneste în pelerinaj prin Europa si îi reinventeaza marile catedrale pe hârtia abraziva, care capata culoare si viata – Strasbourg, Paris, Lourdes, Reims, Viena, Barcelona, Burgos. Pe hârtia industriala cu culoare grea este mult zbor. La început, Mihail a desenat pe ea zbor de vulturi si nori, apoi zvâcniri de flèche , vârfurile ca niste sageti ale catedralelor apusene, încarcate de secole si mistere. O expozitie la Cercul Militar National din Bucurestiul si un calendar de perete, ca o adunare de afise, rotunjesc proiectul catedralelor pe glaspapir transformat în realitate cu inspiratia si maiestria pictorului Gavril din Bucovina. Ivit si intrat în viata în paradisul pictural din nordul Moldovei, cu orizonturi curbate ca o mângâiere, cu acoperisuri din gesturi de brad si culori de pamânt, lemn si cer, Mihail Gavril ne apropie de minunile de piatra care plutesc si pe care vechile carti le numesc catedrale. Trufase cu cei care se îmbata cu maretia pe care o cauta în cele sfinte, catedralele de la Soare Apune s-au deschis ca o floare gingasa în fata pelerinului pictor, nobil suflet de print bucovinean al penelului.Ar fi nedrept sa vedem cariera de pâna acum a lui Mihail Gavril ca o cautare obsedanta a vietii de peste granita. Creatia lui Mihail Gavril este universala, se întelege usor si se asuma cu încântare. Din înaltul catedralelor si din profunzimile spiritului, artistul se aduna la margine de sevalet pentru a reda, cu tehnicile specifice picturii, ca nimeni altul, piatra sculptata, lemnul cioplit, lucraturile din piele, efemerul de acuarela al florii primavaratice de mar si insignifianta macesei de purpura bizantina.
Desi în creatia lui Mihail Gavril se pot delimita o serie de cicluri, de concentrari tematice, acestea nu sunt trepte ale carierei pictorului, ci mai degraba concretizari artistice ale interesului, cautarilor si descoperirilor, ale sedimentarilor de experienta. Artistul nu se izoleaza, nu se retrage în munti pentru a reveni cu un camion plin de picturi absolut noi si nemaivazute, inclusiv în opera sa proprie, ci ajunge la aceste împliniri în urma acumularii de experienta sau a unicitatii momentului, o calatorie, o întâlnire, o primavara cu flori de mar sau o toamna ce presara aur peste pamânt. De altfel, aceste cicluri, sugerate în albumul de fata, nu epuizeaza subiectele asupra carora se apleaca pictorul, ci le vom revedea reluate, fara diferente radicale, si cu un plus de maturitate si siguranta, cu din ce în ce mai mult, dând un puternic caracter unitar creatiei lui Mihail Gavril.
De 35 de ani dedicat artei plastice, nimic din ce apartine acestui domeniu binecuvântat nu îi este strain. A desenat enorm si a pictat mult pe orice fel de suprafete. Modeleaza culoarea în ulei, însufleteste cu fresca, mozaic sau sgrafitto ziduri de tot felul, iar când simte ca tehnicile traditionale i-au ramas mici, inventeaza altele. A pic-tat, printre altele, pe piele si tabla de inox sau aluminiu, si a iesit în relief ori de câte ori vreun obiect banal i-a oferit un gând, o idee, o viziune. Cam devreme pentru a trage concluzii, si în economia acestui album, dar si în viata si opera artistului, sa argumentam global cu constatarea ca Mihail Gavril este un pictor prin definitie, lucrând ca o traire de zi cu zi, într-o perpetua si normala cautare continua, cu simturile pervertite definitiv spre culoare, forma si compozitie. Traieste pentru creatia artistica si, de n-ar fi ferocitatea vremurilor ce îi sunt contemporane cu devenirea, am putea spune ca traieste si din arta. Exprimarea creatorului de arta este permanenta si lipsa ei este vecina cu suferinta. Profanilor care suntem, munca la sevalet ne apare ca o transa, când de fapt este starea de beatitudine a omului daruit de Dumnezeu cu har artistic, eliberarea de imaginile ce se formeaza în el si nu se nasc decât sub tusa penelului. Arta este creatie înainte de toate, are si constructie si irational, si zbor si încatusare, dar talentul-har este esential. De aici încolo se slefuieste cu experienta-munca, inteligenta-abilitate, smerenie-iubire si chiar noroc. Matricea prin care pictorul Mihail Gavril interpreteaza lumea si, mai ales, locurile de profunzime spirituala unde si-a purtat pasii si arta, este una de înalta simtire crestina, cultivata în Bucovina codrilor si a manastirilor, care poate sta cu drepturi egale si încântari deosebite alaturi de marile destinatii spirituale. Mihail Gavril duce în pânzele sale acest cod artistic si ne apropie, printr-o viziune curata, cu limpezime cromatica si maxima deschidere admirativa, sensuri pe care de multe ori nu le vedem sau nu reusim sa le întelegem. Pictura sa nu preia criptari specializate, ci construieste direct si deschis icoana de fiecare clipa din sufletul fiecaruia dintre noi. De altfel, artistul nu monopolizeaza zona laica a discursului religios cotidian, ci îsi duce traiul creator asa cum a învatat în Bucovina-i natala, copil-elev la scoala de pictura, cu iubire de Dumnezeu si pentru cele sfinte.
De fapt, Mihail Gavril nu îsi propune un mesaj strict religios, el este un pelerin, si nu un teolog, este un calator care duce în ranita pensule si pânze, un pictor cucerit de un peisaj aparte. La Ierusalim a vazut Zidul plângerii, pietre si drumuri cristice, la Athos manastirile se adapostesc în peisajul mediteranean, cu clopote în turle si acoperisuri rosii sub soare, la Balcic lumina de calcar i-a patruns în paleta iar pe Riviera elvetiana a cucerit pe toata lumea si premiul Fundatiei Seymour-Obermer, la un redutabil si prestigios Artforum, cel din 2007.
Departe de a fi adeptul si predicatorul unei abordari clasicizante, Mihail Gavril nu se desparte de paleta sa de fresca bucovineana nu poate si nici nu vrea asta. Nu este nimic contradictoriu între aceasta constatare si aspiratia spre modern si originalitate ce trebuie sa-l caracterizeze pe orice creator. Mai mult, aceasta bogatie cromatica si serenitatea potenteaza cautarea artistica, lumineaza unghiul abordarii si sfinteste pânza pictata. Enormul bun simt si buna-cuviinta din bagajul genetic însusi al artistului ne trimit la o continuitate respectuoasa. A patruns minunea postului pe muntele Athos si a zburat zvâcnit cu sageata catedralelor apusene, a desenat pe un colt de hârtie si a primit premii de la cei care s-au lasat cuceriti instantaneu de pictura sa, si toate acestea ca pictor venit din România, un colindator din Bucovina care vesteste frumos lumii despre minunea din noi si din jurul nostru. S-a apropiat cu deschidere si curatenie sufleteasca de minunile lumii, asa cum trebuie sa vedem Bucovina, noi toti, locuitorii planetei. Este mesajul artei unui pictor bucovinean prin definitie si de excelenta, ambasador al smeritului razes de pe Obcine. Acolo, în Bucovina, îsi cladeste Mihail Gavril si portul în care sa odihneasca sau sa veseleasca, în zilele bune sau rele. La Antilesti, sub streasina Falticeniului, într-o casa mare, pe care a trecut-o de la agricultura la cultura, aduna lucrarile proprii sau ale altor artisti, într-o râvna de colectionar ce-i dubleaza pe marii artisti, umple curtea de viziuni din forme de lemn, naturale sau cioplite de mâna inspirata de om, transforma studiul florii de mar în stiinta si arta, stiinta a artei, cerne lumina pe pânza, cum fac cautatorii de comori, îsi domoleste si îsi curata tusa, se primeneste la suflet si la ochi. Si, mai ales, stoarce culoarea din aerul înmiresmat de fân, soarele ca de abecedar, padurea minunata si iarba brumata, din orizontul ce concureaza în armonie corpul feminin, din mierea vorbei moldovenesti, din curatenia spirituala supta de la sânul mamei si copilarita la umbra manastirilor cu acoperisul arcuit ca ramura de brad.Fara clipa de minune existentiala care în copilarie l-a dus la scoala de arta plastica din Suceava, probabil nu am fi vorbit astazi de pictorul Mihail Gavril. El ar fi putut fi un tâmplar iscusit, ca tatal sau, sau un zugrav serios, poate un inginer constructor sau un arhitect, un medic sufletist sau un preot cu chemare. De fapt, asta este menirea lui Mihail Gavril, cea de constructor si de om de suflet. El este un aruncator de punti între oameni, un pontifex, dar nu maximus, ci un colindator care a îmbracat straiele umilintei si duce peste tot în lume, în ranita lui plina de culori, ca pe un baston de maresal, penelul cu care recreeaza lumea si face punti între oameni, dintr-o singura trasatura de curcubeu.
Marius TITA

mai mult
Artă

Operele celor mai importante femei-pictor din România ultimului secol, scoase la vânzare de Artmark

nunta-la-nice

Operele celor mai importante femei-pictor din România ultimului secol, printre care Rodica Maniu Mützner, Margareta Sterian, Principesa Ileana, sunt scoase la vânzare în Licitaţia Doamnelor Artelor Frumoase Româneşti, pe 3 octombrie, de Artmark.

Rodica Maniu Mützner, Nutzi Acontz, Micaela Eleutheriade, Elena Popea, Magdalena Rădulescu, Margareta Sterian, Lucia Dem(etriade) Bălăcescu, Principesa Ileana a României sunt câteva dintre numele prezente în Licitaţia Doamnelor Artelor Frumoase, care va avea loc la Palatul Cesianu-Racoviţă, de la ora 19.30.

Pictoriţe sau sculptoriţe, acestea s-au afirmat în majoritatea lor în perioada interbelică, atunci când Şcolile de Arte Frumoase au început să accepte în rândurile lor prezenţa feminină.

Printre tablourile licitate sunt „Surori”, de Ghislaine Lucia Lambert Beligrădeanu (estimat între 8.000 şi 12.000 de euro), „Nuntă la Nice”, de Magdalena Rădulescu, (estimat între 5.000 şi 6.000 de euro), „Flori de câmp”, de Margareta Sterian, cu un preţ estimativ stabilit între 1.500 şi 2.500 de euro.

Sculptura în bronz „Pe gânduri”, a Principesei Ileana a României, a fost estimată între 900 şi 1.500 de euro.

„Măgăruşul negru”, guaşă vernisată pe carton, de Lucia Deme(triade) Bălăcescu, va avea un preş de pornire de la 1.000 de euro. La fel şi „Promenadă în parc”, al aceleiaşi artiste.

Ruxandra Garofeanu, istoric şi critic de artă, a participat la multe dintre vernisajele Margaretei Sterian, despre care a spus că era un artist complex: poetă, traducătoare, ceramistă, sculptoriţă, „un artist care s-a integrat mişcării de avangardă, dar care, pe de altă parte, n-a fost departe de specificul românesc”.

„Sunt artiste pe care mulţi le-au uitat şi care în epoca interbelică aveau un renume. Au avut destine frânte, multe dintre ele, precum Adina Paula Moscu, Nutzi Acontz. Licitaţia aceasta are un caracter recuperator”, mai spune Ruxandra Garofeanu.

Aura M.

mai mult
Artă

Trista poveste a unuia dintre primii fotografi români

fotograf

Românul care a realizat singurele clișee fotografice de la Marea Adunare Națională din 1 decembrie 1918 a murit de foame…

Numele de Samoilă Mârza este cunoscut de foarte puțini deși majoritatea românilor ar trebui să-l cunoască. Și aceasta pentru că Samoilă Mârza este fotograful care a realizat singurele clișee fotografice care surprind Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Fotografii de o importanță covârșitoare pentru istoria noastră.

Samoilă Mârza s-a născut pe 18 septembrie 1886, în comuna Galțiu, la doar câțiva kilometri de Alba Iulia, într-o familie săracă. Și-a făcut ucenicia de fotograf la Sibiu, iar după ce a fost mobilizat și trimis pe front, în Primul Război Mondial, a fost în serviciul topografic și fotografic al armatei. A continuat să fotografieze întreaga viață însă, deși fotografiile sale au ajuns celebre dincolo de granițele țării, Samoilă Mârza a murit în sărăcie, pe 19 decembrie 1967. A murit de foame, uitat de mai marii zilei și, mai ales, de oameni…

Iată un scurt fragment din cartea “Brazii se frâng dar nu se îndoiesc”, de Ion Gavrilă Ogoranu.

Samoilă Mârza

“Din când în când auzeam de departe, hodorogind pe uliţă, o bicicletă bătrână şi-n curând apărea la noi fotograful Samoilă Mârza, fotograful Unirii de la 1 Decembrie 1918.

Ajunsese rău din punct de vedere material, odată cu decăderea meseriei de fotograf. Din “furnizor al curţii regale”, după ce înainte a avut aceeaşi calitate ca fotograf al curţii imperiale din Viena, a ajuns să-şi caute el clienţii pentru fotografiat. Cât a mai fost în putere se ducea să mai fotografieze nunţile, botezurile şi înmormântările din satele cele mai îndepărtate ale judeţului.

Când n-a mai putut, s-a resemnat în sărăcia lui, se împăcase cu soarta, era blând, trăind în apropierea lui Dumnezeu.

Din ce-i mai rămăsese alcătuise albume de fotografii ale Unirii, pe care le-a dăruit multor oameni politici, ultimul lui Nicolae Ceauşescu atunci când a fost la Alba-Iulia. Se pare că unii i-au mulţumit, ultimul nu a schiţat un gest de acest fel, dar la faptul că acest om are sau nu ce mânca nu s-a gândit niciunul

După un timp, n-a mai venit pe la noi. Soţia a întrebat de el, dar nu ştia nimeni ce-a făcut; apoi am aflat că a fost găsit într-o burdă rece (casă dărăpănată), mort cine ştie de când.

După moartea lui, şi după ce «geniul Carpaţilor» ne-a «redat istoria», fotografiile lui Samoilă Mârza au început să aibă trecere, intrând şi în manualele şcolare. Careva a scos chiar o broşură despre viaţa şi activitatea lui. Dar n-a ştiut sau i-a fost ruşine să scrie că cel care a imortalizat pe vecie Marea Unire de la Alba-Iulia a răbdat mizerie şi a murit de foame”

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 – fotografie de Samoilă Mârza

Sorin Tudor

mai mult
Artă

Concert acustic și expoziție cu fotografii nepublicate din arhiva lui Nicu Covaci – la 55 de ani de la fondarea Phoenix

phonix-465×390

Un concert acustic și o expoziție cu fotografii nepublicate din arhiva lui Nicu Covaci vor marca 55 de ani de la fondarea trupei Phoenix, informează un comunicat de presă.

Concertul „Phoenix Unplugged” va avea loc marți la Berăria H din Capitală și va cuprinde piese legendare, într-o interpretare inedită, alături de invitați surpriză care vor participa cu instrumente atipice muzicii Phoenix.

Ulterior acestui eveniment, hotelul Caro din București va fi gazda unei expoziții foto inedite în cadrul căreia vor putea fi văzute în premieră zeci de fotografii nepublicate ale momentelor cheie din istoria formației Phoenix, extrase din arhiva personală a lui Nicu Covaci.

Expoziția va fi deschisă publicului începând cu 22 septembrie și va cuprinde și câteva dintre tablourile realizate de Nicu Covaci, în copie. Câteva dintre fotografii vor putea fi văzute și la concertul de marți.

Evenimentul pregătește lansarea unui volum de fotografii din istoria Phoenix, cu materiale din arhivele personale ale membrilor formației, ale fanilor colecționari sau fotografilor care au documentat evenimente Phoenix de-a lungul celor 55 de ani de carieră. Volumul va cuprinde, și el, fotografii nepublicate până în prezent.

Nicu Covaci 

Nicolae (Nicu) Covaci (n. 19 aprilie 1947, Timișoara) este un compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român, cunoscut ca fondator și lider al formației Phoenix. Singurul copil al unei croitorese (Tamara) originară din Basarabia și al unui tată bănățean de lângă granița cu Serbia, Covaci a crescut fără tată până la vârsta de vreo 11 ani, deoarece acesta a fost deținut politic la Canalul Dunăre-Marea Neagră timp de vreo 10 ani.

A început de mic copil să ia lecții particulare de pian, acordeon și limbă franceză, germană și engleză. Mai târziu, după ce a învățat singur să cânte la muzicuță, a luat și lecții de chitară. A urmat secția germană a școlii primare, secția română a școlii generale, liceul de arte plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara.

Nicolae Covaci a scris istorie in muzica romaneasca in momentul in care a pus bazele trupei ”Sfintii” – din care faceau parte studenti si elevi din Timisoara, orasul sau natal.Prin 1961, Nicu Covaci si Kamocsa Camo Bela, elevi la Scoala Generala nr. 2 din Timisoara, au facut o “formatie de chitare electrice” – inspirati de ceea ce se intampla peste granita. Trupei i-au pus numele ”Sfintii”, care ulterior avea sa devina celebra ‘Phoenix’, pentru ca activistii culturali nu puteau sa lase ca o trupa de tineri sa ”perfirmeze” in cadrul festivalurilor organizate de UTC (Uniunea Tinerilor Comunisti), sub un nume care avea de-a face cu religia.

În 1965, componenta trupei s-a schimbat, in Phoenix intrand Florin “Moni” Bordeianu (n.1948, student IEFS), Claudiu Rotaru, Ioan “Pilu” Stefanovici (n.1946, student Politehnica) si Gúnter “Spitzi” Reininger (n.1950, elev la scoala de muzica). Repertoriul era compus din cover-uri celebre ale trupelor Beatles, Rolling Stones, Animals etc. Au fost ascultati de criticul muzical Cornel Chiriac, care i-a ajutat sa inregistreze un album. In acea perioada au lansat piesele celebre “Vremuri” si “Canarul”.

Au castigat un premiu la un concurs intre formatiile studentesti in 1968 – la Festivalul National de arta studenteasca de la Iasi, cand au concurat cu Rosu si Negru, Coral si Mondial. Un an mai tarziu, locul lui “Pilu” a fost luat de Dorel “Baba” Vintila Zaharia (n.1943, ex – Sideral, Cometele, student la Politehnica). Apar in emisiuni de televiziune si sustin zeci de concerte, reusind sa se impuna ca trupa de referinta.

Dupa emigrarea lui Moni Bordeianu, din toamna anului 1970, componenta trupei sufera iar modificari: apar “Spitzi”, Cornel Liuba (tobe), Kovacs Zoltan (bas) si Laurentiu Butoi (oboi, flaut). Este cooptat in trupa si Mircea Baniciu (student Arhitectura), un folkist care insotea trupa in turnee, iar in octombrie 1971 se renunta la serviciile lui Zoli, Laurentiu si, putin mai tarziu, la Cornel, fiind adusi Joszef Kappl (ex – Color, Clasic XX, student Conservator) si Costin Petrescu (ex – Olympic’64, student Arhitectura). Se schimba insa si stilul, care capata rezonante folclorice.

Este perioada in care este realizat poemul rock “Cei ce ne-au dat nume”, prezentat in premiera la Opera din Timisoara la 13 ianuarie 1972. A aparut apoi albumul “Negru Voda”, primul disc LP scos de o formatie rock in limba romana. In 1974, apare in trupa Ovidiu Lipan “Tandarica” (ex- Rosu si Negru, scoala de muzica).

Phoenix, cunoscută în Occident ca Transsylvania-Phoenix, este o formație românească de muzică rock, înființată în 1962, la Timișoara. Phoenix a fost deschizătoare de drumuri în muzica adresată publicului larg în România celei de a doua jumătăți a secolului XX. Membrii formației au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului; traseul stilistic al formației a pornit de la muzică beat, evoluând spre rock psihedelic și de aici către hard rock, cu un număr de experimente de rock progresiv. În anii 1970, efectele schimbărilor politice din țară asupra vieții culturale au adus la destrămarea multor formații de gen. Între cele care au continuat prin adoptarea unui stil nou, Phoenix a avut una dintre cele mai neașteptate evoluții, dând naștere subgenului rock numit etno rock (inspirat din folclorul românesc autentic) - foto: pure-romania.com

Phoenix – foto: pure-romania.com

Nicu Covaci s-a casatorit cu o olandeza, iar la scurt timp, 26 octombrie 1976, a fugit cu o parte din membrii trupei ascunsi in cutiile de la boxe, stabilindu-se mai întâi în Olanda, apoi în Germania și în final în Spania. Fuga din tara a descris-o in cartea “Phoenix … insa eu”, scrisa in 1992. Nicu Covaci a continuat sa cante, iar Phoenix a existat in continuare in Germania, unde s-a stablit trupa. Muzicienii romani au activat sub numele de Mad House si Transsylvania Phoenix (numele Phoenix fiind deja adjudecat de o trupa americana), scotand mai multe discuri si i-au cunoscut pe Manfred “Manni” Neumann (vioara, voce) si pe Tom Buggle (bas).

Nicu Covaci revine in tara dupa 1989, dar urmeaza mai multe neintelegeri cu actualii si fostii membri ai trupei, astfel incat compenenta acesteia s-a schimbat des, Phoenixcontinuand insa sa ramana o formatie de referinta, iar Nicolae Covaci un idol pentru multi.

Nicolae (Nicu) Covaci (n. 19 aprilie 1947, Timișoara) este un compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român, cunoscut ca fondator și lider al formației Phoenix - in imagine, Nicu Covaci in concert la Targu Mures - foto: ro.wikipedia.org

Nicu Covaci in concert la Targu Mures – foto: ro.wikipedia.org

Actualmente (2012), Covaci locuiește în Moraira, Spania. Covaci este și un iubitor al motocicletelor și al sportului, practicând, printre altele, atletismul, canotajul, karate, boxul, înotul și scufundatul sportiv.

Nicolae (Nicu) Covaci (n. 19 aprilie 1947, Timișoara) este un compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român, cunoscut ca fondator și lider al formației Phoenix - in imagine, Nicu Covaci in concert la Targu Mures - foto: facebook.com

Nicu Covaci – foto: facebook.com

mai mult
Artă

Vernisajul expoziției de fotografie „REGINA SOLDAT”

regina-soldat

Asociația România Culturală și Muzeul Țării Oașului vă invită marți, 5 septembrie 2017, ora 17.00, la vernisajul expoziției de fotografie „REGINA SOLDAT”.

La acest eveniment vor lua cuvântul Aurelia Fedorca, primarul orașului Negrești-Oaș, Cristian Videscu, secretar de stat, dr. Natalia Lazăr, dr. Ștefan Popescu și drd. Anca Beatrice Todireanu.

Prin cele 40 de panouri fotografice expuse la Galeriile de artă ‘Dr. Mihai Pop’ ale Muzeului Țării Oașului, ne-am dorit să o aducem în atenția românilor de pretutindeni, pe Regina Maria, care, în timpul Primului Război Mondial, îmbrăcată în haine de soră medicală, a vrut să se identifice cu suferința poporului, implicându-se intens în serviciul sanitar, organizând spitale de campanie, cantine sociale și adăposturi pentru sărmani. Suverana noastră nu a cunoscut frica de gloanțe, de bombe și nici măcar de epidemii, fiind văzută zilnic în spitalele de campanie pentru a-i alina pe cei suferinzi, a împărți medicamente, mâncare și pături soldaților răniți sau bolnavilor de tifos. Și nu s-a oprit aici! Suverana noastră a mers chiar și pe front, pentru a-și încuraja soldații, punându-și deseori viața în pericol!
Pentru atitudinea sa curajoasă din timpul Primului Război Mondial a fost numită ‘Regina — soldat‘.

Imaginile expuse provin de la Arhivele Naționale ale României, Muzeul Militar Național ‘Ferdinand I’, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Națională a României, Statul Major General al Armatei, Palatul Culturii din Iași și Biblioteca Centrală Universitară ‘Mihai Eminescu’—Iași.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 5 septembrie — 1 octombrie 2017.

De asemenea, pe 5 septembrie 2017, începând cu ora 10,00, la Casa olarului din Muzeul în Aer Liber al ?ării Oașului, va avea loc atelierul educațional intitulat ‘Să ne cunoaștem regina’, la care vor participa copii de la instituțiile de învățământ din Negrești-Oaș și voluntari de la Crucea Roșie Negrești-Oaș, coordonatorii activităților fiind drd. Anca Beatrice Todireanu, dr. Natalia Lazăr și meșterii populari Gheza și Emma Istvanfi.

Parteneri de proiect: Fundația Prietenie fără Frontiere, Muzeul Țării Oașului, Primăria Orașului Negrești-Oaș, Consiliul local Negrești-Oaș, Guvernul României — Departamentul Centenar, Statul Major General al Armatei, Societatea Națională de Cruce Roșie din România, Muzeul Militar Național ‘Ferdinand I’, Arhivele Naționale ale României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Națională a României, Arhiva Națională de Film, Muzeul Brăilei ‘Carol I’, Palatul Culturii din Iași, Biblioteca Centrală Universitară ‘Mihai Eminescu’—Iași, Asociația de Caritate din Armata României ‘Camarazii’ ș.a.

Date contact:
Asociația România Culturală
Președinte
Drd. Anca Beatrice Todireanu
Nr. tel. 0756 09 39 39
Email: asociatiaromaniaculturala@gmail.com
Site: www.asociatiaromaniaculturală.ro

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

mai mult
ArtăPromovate

George Enescu și regina Elisabeta la Castelul Peleș

George-Enescu-si-regina-Elisabeta

În urmă cu 60 de ani, se stingea din viață, la Paris, George Enescu, compozitor, violonist, pianist, dirijor, pedagog, pe scurt – cel mai important muzician român. iolonist şi prieten al Casei Regale.

Patriot, compozitor de ţinută internatională, un bun comunicator şi mesager cultural, excelent ambasador al muzicii… Personalitatea lui George Enescu este greu de cuprins, indiferent de perspectiva auditorului sau a privitorului.

George Enescu a fost decorat de Regele Ferdinand, de Regele Carol al II-lea și de Regele Mihai
Fotografia zilei surprinde un crâmpei de istorie imortalizat de Franz Mandy, fotograful Curții Regale a României, în august 1895.

Dintre artiştii şi poeţii contemporani români, în special trei erau priviţi de Regina Elisabeta ca fiind aceia, care exprimă caracterul românesc cel maibine în operele lor: Vasile Alecsandri, Nicolae Grigorescu și George Enescu.

Casa de licitații Artmark a scos la licitație fotografia de mai sus pentru suma de 400 de euro, în condițiile în care pe paspartu apare și un citat din poezia „Mihu Copilul” de Vasile Alecsandri, scris si semnat de Regina Elisabeta. Obiectul a fost adjudecat cu 700 de euro.

În imagine mai apar și principalele doamne de onoare ale reginei, Zoe Bengescu și Olga Mavrogheni.

La serata muzicală, organizată la Castelul Peleș, alături de regina Elisabeta (la pian) erau prezenți tânărul violonist George Enescu, solistul concertului (în vârstă de doar 14 ani) și Grigoraș Dinicu, unul dintre colaboratorii constanți ai suveranei.

La fel ca și Constantin Brâncuși, George Enescu s-a exilat definitiv la Paris după instaurarea dictaturii comuniste în România. Este înmormântat în cimitirul Pere-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă.

Z.R.

mai mult
Artă

Imagini de colecție: 9 fotografii vechi care au făcut istorie

foto2

Într-o lume în care aproape oricine are o cameră foto, obsesia pentru imagini este mai mare ca oricând. În urmă cu aproape două secole, însă, fotografia era ceva extrem de rar, iar cei mai mulți oameni nu erau fotografiați niciodată. Aceste fotografii vechi au fost printre primele făcute vreodată. Au un farmec aparte și ne transpun într-o lume enigmatică, dispărută de mult, despre care am auzit doar din cărți.

1. Fotografii vechi – Primul om imortalizat vreodată

Fotografii vechi - Primul om

Foto: wikipedia.org

Această fotografie, făcută de Louis Daguerre pe o stradă din Paris, datează din 1838. La o primă vedere, instantaneul nu are nimic deosebit, fiind imaginea unei străzi pustii.

Dar, la o privire mai atentă, în colțul din stânga jos, poate fi observată silueta unui om. Ei bine, această persoană, a cărei identitate nu este cunoscută, este primul om imortalizat vreodată de o cameră foto.

2. Cel mai vechi autoportret

Fotografii vechi - Robert Cornelius

Foto: reddit.com

Autoportretele (foarte cunoscute astăzi ca selfies) au devenit ceva obișnuit de când telefoanele mobile sunt dotate cu camere. Cu toate acestea, preocuparea oamenilor pentru autoportrete nu este deloc nouă.

Primul selfie a fost realizat în 1839 de un bărbat pe nume Robert Cornelius. El a folosit dagherotipia, o tehnică de fotografie numită după faimosul fotograf Louis Daguerre.

3. Prima imagine a unei femei născute în secolul al XVIII-lea

Fotografii vechi - Hannah Stilley

Foto: reddit.com

Acesta este portretul unei femei pe nume Hannah Stilley, născută în 1746. Portretul a fost realizat în 1840, când femeia avea deja 94 de ani.

4. Prima fotografie de presă

Fotografii vechi - Prima fotografie de presa

Foto: telegraph.co.uk

Imaginea, realizată tot prin tehnica dagherotipiei, a fost realizată în Franța, în 1847, și înfățișează o arestare. Instantaneul este considerat cea mai veche fotografie de presă din istorie.

5. Prima fotografie a unei amputări

Fotografii vechi - Amputare

Foto: commons.wikimedia.org

Imaginea a fost realizată pe 18 aprilie 1847, în timpul războiului mexicano-american. Fotografia a imortalizat momentul în care piciorul unui sergent pe nume Antonio Bustos este amputat de chirurgul belgian Pedro Vander Linden.

6. Prima fotografie făcută din aer

Fotografii vechi - Boston

Foto: reddit.com

Instantaneul a fost realizat în 1860, de James Wallace Black, dintr-un balon care zbura la o înălțime de 600 de metri. În imagine se văd străzile orașului american Boston.

7. Fotografii vechi – expediție japoneză la Sfinx

Fotografii vechi - Sfinx

Foto: en.wikipedia.org

Instantaneul a fost realizat în 1864, în fața Sfinxului de pe Platoul Gizeh. În imagine se văd membrii unei misiuni diplomatice japoneze care, în drum spre Europa, s-a oprit în Egipt pentru o scurtă vizită.

8. Prima fotografie de pașaport

Fotografii vechi - Pasaport

Foto: benbeck.co.uk

Statele Unite ale Americii au fost prima țară care a folosit fotografii pe pașapoarte, în 1914. Imaginea de mai sus este cea a unui pașaport american, care poartă data de 2 martie 1915.

Aceasta este cea mai veche astfel de fotografie identificată până acum și îi aparține unei femei pe nume Margaret Sanger, care călătorea sub pseudonimul Bertha L. Watson.

9. Prima fotografie color făcută vreodată

Fotografii vechi - Foto color

Foto: widewalls.ch

La aproape 20 de ani de la apariția dagherotipiei, matematicianul și fizicianul scoțian James Clerk Maxwell a realizat prima fotografie color din istorie.

Instantaneul a fost făcut de Maxwell împreună cu fotograful Thomas Sutton și reprezintă o fundă din stofă în carouri. Fotografia a fost prezentată pentru prima oară de Maxwell în 1861, cu ocazia unui curs.

I.P.

mai mult
Artă

Tinerii pasionați de artă își expun creațiile în cadrul expoziției „Salt!”

salt
Studentii pasionati de arta, absolventi ai Universitatii Nationale de Arte Bucuresti (UNArte), isi expun creatiile in cadrul expozitiei „Salt!”. Lucrarile prezentate reprezinta proiectele de licenta si masterat ale studentilor din departamentul „Foto-video, procesare computerizata a imaginii”, iar temele abordate sunt corpul uman, spatiul urban/rural, intimitatea spatiului personal, reflectarea sinelui in ceilalti sau a celorlalti in sine, vidul generator, istoriile si mitologiile personale, memoria colectiva, jocul si intamplarea.

Expozitia este deschisa publicului larg pana pe 21 iulie la Rezidenta BRD Scena9, strada Caragiale nr. 32, Bucuresti.

Expozitia a fost denumita „Salt!” pornind de la celebrul fotomontaj realizat de Yves Klein acum aproape sase decenii, „Leap into the void”, un material ce a marcat cultura vizuala a secolului trecut si care promoveaza atat fotografia, cat si performativitatea ca medii de expresie artistica.

„Strategia Departamentului Fotografie si Imagine Dinamica, Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti, a gasit rezonanta in proiectul Rezidenta BRD Scena9 – spatiu cultural-artistic dedicat dialogului cu artistii emergenti. Ideea prezentarii in cadrul unui proiect curatoriat a mai multor propuneri artistice de final de studii (licenta si master) s-a conturat din aceasta intalnire si este menita sa puna in valoare spiritul unei noi generatii”, a spus Roxana Trestioreanu, Director Departament Fotografie si Imagine Dinamica, Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti.

„Ceea ce leaga proiectele propuse este pregnanta filtrului individual si demersul autoreflexiv. In acest moment, artistii sunt, precum Yves Klein, in aer. Klein si-a oferit luxul de a se fixa pe sine intr-o perpetua plutire, intre inaltare si cadere. Aceasta expozitie doreste sa fixeze momentul in care cei 24 artisti inca plutesc. Le dorim sa-si ia zborul si sa defineasca fiecare secventa urmatoare”, a declarat Irina Cios, critic de arta.

„Expozitia «Salt!» este una dintre modalitatile prin care ne continuam promisiunea de a sustine noua generatie de artisti, iar asta intr-un moment foarte important pentru viitoarea lor cariera: examenul de finalizare a studiilor. Rezidenta BRD Scena9 a fost creata pentru a servi ca spatiu de promovare a tuturor formelor de cultura contemporana si pe care ne dorim sa-l transformam intr-un loc unde iubitorii de cultura pot descoperi proiecte fresh. Expozitia «Salt!» este unul dintre «pasii» pe care ii facem pentru a ne atinge misiunea pe care ne-am propus-o”, a declarat Cosmina Frincu, Brand Communication Manager, BRD – Groupe Societe Generale.

B.D.

mai mult
1 2 3 4
Page 4 of 4