close

Creștinătate

Creștinătate

Satanizarea Bucureștiului – Cinci statui ale lui Bahomed în Bucuresti

no thumb

Și dacă încă mai aveți vreun dubiu, vă arăt și poziționarea lor pe hartă

Sataniștii în sfârșit și-au dat armele pe față și au început asaltul asupra României chiar în capitală, la câțiva kilometri de sfânta catedrală.

Când au atacat referendumul au zis că luptă pentru drepturile omului. Când au atacat catedrala au zis că luptă pentru bugetul țării.

Când au atacat Biserica Ortodoxă Română au zis că luptă cu turnătorii de la securitate.

În sfârșit am văzut pentru ce luptă. Cine sunt cu adevărat ONG-urile și presa Soroșistă. Nu ne mai pot păcăli acum, drag neam creștin.

Sataniștii de la PressOne au marcat cu semnul fiarei și statuia lui Baphomet, demonul, atât pe ei înșiși cât și pe aliații lor: ProTVHotnewsEuropa FMRECORDER și Times New Roman (despre care bănuiam cu toții. Doar sataniștii și chatboții din noul val de AI folosesc jocuri de cuvinte)

(https://ganduridinortodoxieweb.wordpress.com/2018/11/10/bucurestiu-satanizat-cinci-statui-ale-lui-bahomed-in-bucuresti/)

mai mult
Creștinătate

Milostivirea sau bunătatea sufletului samarineanului din pildă

no thumb

Pilda samarineanului milostiv arată însăși taina mântuirii neamului omenesc. Omul care cobora de la Ierusalim spre Ierihon și a căzut între tâlhari, fiind lăsat aproape mort, reprezintă neamul omenesc, care din pricina păcatelor a căzut în multe patimi rele, adevărați tâlhari răpitori și ucigași de suflete. Coborârea de la Ierusalim spre Ierihon înseamnă degradarea omenirii prin înstrăinarea ei de Dumnezeu. Omul păcătos decade, devine aproape mort sufletește și coboară spre moarte biologică, pentru că „plata păcatului este moartea” (Romani 6, 23). Pentru a fi salvat sau ridicat din această stare, el trebuia să fie ajutat „pe calea vieții”, adică în cursul istoriei mântuirii, de către preoții și leviții Vechiului Testament. Însă aceștia au decăzut cu timpul ajungând să fie doar învățători formaliști și ritualiști ai Legii Vechi, incapabili să unească adevărul credinței cu iubirea milostivă, pentru a oferi omului căzut în boala păcatului harul mântuitor care-l vindecă și îi dăruiește viață veșnică.

Samarineanul milostiv, aparent un simplu călător sau pelerin era considerat de iudei ca fiind un străin. Dar tocmai aici se descoperă înțelesul tainic al pildei, și anume că cel care are milă de omul rănit este un călător străin, diferit ca neam și credință, nu un prieten sau conațional al celui rănit. Mai mult, călătorul milostiv este cineva de la care un iudeu nu se aștepta niciodată să primească vreun ajutor. Așadar, ceea ce distinge în mod evident pe samarineanul acesta călător de preotul și levitul Legii Vechi este milostivirea sau bunătatea sufletului său.

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Evanghelia slavei lui Hristos. Predici la Duminicile de peste an, Ed. Basilica, 2016

mai mult
Creștinătate

Simona Halep a primit Crucea Sf. Apostol Andrei: „Cred în Dumnezeu pentru că fără ajutorul Lui nu se poate face nimic”

no thumb

„Mereu mă închin şi cred în Dumnezeu pentru că fără ajutorul lui Dumnezeu nu se poate face nimic”, a mărturisit Simona Halep marți, 6 noiembrie 2018, când a primit distincția „Crucea Sf. Apostol Andrei” din partea Arhiepiscopiei Tomisului.

„Succesul dumneavoastră este și succesul tuturor românilor”, a spus Arhiepiscopul Teodosie dorindu-i sportivei ca pe lângă cununa de cea mai bună tenismenă a lumii, să primească și cununa cea mare a mântuirii.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a oferit Crucea Sf. Apostol Andrei celei mai cunoscute sportive născute în Constanța în contextul împlinirii a 100 ani de Marea Unire și a 140 de ani de când Dobrogea a revenit la patria mamă.

Ierarhul a apreciat determinarea, credința și eforturile Simonei Halep și a spus că premiază „o persoană tânără care s-a depășit pe sine”.

„Am văzut cât de frumos vă închinați când intrați pe teren. Ați mărturisit astfel Ortodoxia, credința noastră ștrămoșească. V-ați cinstit, de copilă părinții, bunicii, ați cinstit Dobrogea dragă și toată România. Cum să nu vă cinstească și Biserica pentru că, prin ajutorul lui Dumnezeu, căruia v-ați încredințat totdeauna, ați primit această cunună”.

„Primiți din partea lui Dumnezeu toată binecuvântarea. Din partea noastră, toată dragostea și prețuirea”, i-a spus ierarhul numărului 1 WTA.

Ceremonia de acordare a distincției a avut loc marți dimineață în Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanța.

Foto: captură video Arhiepiscopia Tomisului

mai mult
Creștinătate

Președintele Academiei Române, Prof. Ioan – Aurel Pop: Cei care contrapun Catedrala Națională altor construcții nu sunt creștini și nu știu că cea mai înaltă școală și cea mai trainică sănătate nu sunt cele ale trupului, ci ale sufletului

no thumb

Construirea Catedralei Naționale a reprezentat pentru fiecare popor ortodox „o piatră de încercare unică după care observatorii externi au măsurat trăinicia credinței, forța sa, prestigiul acelui popor”, afirmă Președintele Academiei Române, profesor Ioan-Aurel Pop, într-un interviu acordat Ziarului Lumina, citat de Basilica.

„Românii sunt astăzi, conform canoanelor Marii Biserici aflate încă în vigoare, al doilea popor ortodox ca mărime din lume, după poporul rus.

Prin urmare, acum, la un secol de la Marea Unire, la aproape un secol de la ridicarea la rang de Patriarhie (în 1925) și la aproape un secol și jumătate de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, construirea Catedralei Naționale încununează o întreagă lucrare a poporului român asupra lui însuși (cum ar fi spus Nicolae Bălcescu) și ne așază în rând cu lumea”, a declarat istoricul.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a mai adăugat că actuala Catedrală Patriarhală, aflată pe Dealul Mitropoliei din București, „este depozitara unei istorii sacre și laice pline de semnificații, dar este complet neîncăpătoare”.

Profesorul Pop a amintit că toți marii oameni politici și de cultură ai Țării au susținut ridicarea Catedralei Naționale.

„Aproape toate marile personalități religioase și mirene ale românilor s-au gândit la o catedrală națională și au susținut proiecte în acest sens, de la principele și apoi Regele Carol I (1866-1914), Regele Ferdinand I (1914-1927), generalul Ioan Em. Florescu și Constantin Istrate până la Patriarhul Miron Cristea și prim-ministrul Ion I. C. Brătianu. Dintre oamenii de cultură îi amintim pe Nicolae Iorga, Octavian Goga, Ioan Slavici, Petre Antonescu, alături de mulți alții”, a povestit el.

Totodată, Ioan-Aurel Pop spune că noua Catedrală „este simbolul unității noastre istorice întru credință și întru țară. Catedrala nu jignește pe nimeni și nu este ridicată împotriva nimănui! Catedrala este pentru noi toți și înseamnă numai iubire și bunătate, îndreptate deopotrivă către Dumnezeu și către oameni. Catedrala noastră preamărește Ortodoxia, în sensul de „dreaptă credință” în Dumnezeu, dar îi recunoaște pe toți fiii acestui neam, indiferent de felul în care se roagă Domnului, și-i cheamă să fie laolaltă”.

În ceea ce privește criticii proiectului, profesorul Pop spune că niciun mare edificiu al lumii nu a scăpat necriticat și că sloganul „spitale nu catedrale” nu se justifică.

„Pe mine, ca istoric, denigrările și cârtirile acestea nu mă miră prea tare: toate marile construcții laice și religioase ale omenirii care ne încântă astăzi au fost contestate la vremea lor .Cei care contrapun catedrala altor construcții (instituții) nu sunt creștini și nu știu că cea mai înaltă școală și cea mai trainică sănătate nu sunt cele ale trupului, ci ale sufletului.

Vindecarea odraslelor umane de ignoranța minții (întunecimea) și de bolile trupești (suferința fizică) nu se face numai în școlile instituționalizate de stat sau numai în spitalele slujite de medici, ci și în biserici.

Chiar și filosofii greci precreștini știau că vindecarea trupului fără lucrarea asupra sufletului este înșelătoare, neputincioasă și sortită eșecului. Nu din pricina catedralei nu avem noi școli și spitale destule, ci din alte pricini. Ba, aș spune că nu lipsa de școli și spitale este necazul nostru cel mare acum, ci golirea lor de profesori, de elevi suficienți și de medici.

Iar neștiința de carte, abandonul școlar, analfabetismul funcțional, plecarea medicilor și asistenților medicali peste mări și țări nu se datorează prea multor biserici și nici credinței prea arzătoare.

Dimpotrivă! Ne ocupăm de mărunte lucruri, ne hrănim trupul, dar nu și mintea, ne agățăm de scopuri lumești lipsite de morală, de adevăr, de dreptate, de iubire și de bunătate. Da, catedrala lucrează cu mijloacele sale sacre, ca și școlile și spitalele, cu mijloacele lor lumești, la educarea și păstrarea în stare bună a acestui popor.

Dacă lucrarea aceasta nu este la înălțimea dorită, de vină suntem noi, cu micimile noastre, cu vrajbele și cu urile noastre, cu felul de a-l huli pe Domnul și cu falsele crezuri pe care le etalăm fără jenă. Credința și Biserica ne îndeamnă la cumpănire, la cumpătare, la bine și la iubire de Dumnezeu și de oameni. Catedrala noastră devine acum un simbol al tuturor acestor căi dăruite cu har”, a încheiat Președintele Academiei Române.

mai mult
Creștinătate

Nu vă jucați cu moartea. Nu mimați nimic din ce este al morții. Sau n-ați înțeles că în această lume nu există simboluri, ci numai forme ascunse ale realității?

no thumb

De ce nu e bun mascatul? Mii de oameni se frămîntă acum ghicind dacă între un joc mascat cu draci și lumînări și moartea care intră brusc peste ei este vreo legătură.

Mascatul nu e bun de nici un fel. Există multe mărturii creștine din primele secole în care se condamnă jocul de-a preoția. Asta pentru că, chiar în joacă, lucrurile devin serioase. Altminteri, v-am propune să vă jucați de preoția și de-a îngerii, dar canoanele opresc îmbrăcarea veșmintelor preoțești de formă. Cu viața, ca și cu moartea, nu e de joacă.

Atunci cînd, în apus, catolicii au început să se mascheze în îngeri la Crăciun, să se îmbrace în Maica Domnului, să facă spectacole cu Hristos, ei au spulberat taina și au deschis drumul mascărilor de tot felul. Nu că ele ar fi fost închise, ele au existat în lumea păgînă, dar creștinismul le oprise pentru sine.
Jocul de-a bostanii este un joc de-a moartea. Slavă Domnului, îngerii ne păzesc și îi păzesc și pe cei care se joacă de-a jocurile morții. Uneori însă moartea capătă prea multă îndrăzneală, așa cum s-a întîmplat în București. Moartea e obraznică de felul ei. Unul Dumnezeu e timid, sfios în atotputernicia Sa.

Nu vă jucați cu moartea. Nu mimați nimic din ce este al morții. Sau n-ați înțeles că în această lume nu există simboluri, ci numai forme ascunse ale realității?

Rămîneți în lumină, jucați-vă de-a lumina, fiți lumină. Pentru a trăi.

Pr. Savatie Baștovoi despre drama de la Colectiv și Halloween

C
mai mult
Creștinătate

Şcoala românească, sub asaltul fenomenului Halloween

no thumb

Cine are interes ca în şcolile din România să se oficializeze celebrarea morţii şi a întunericului? Ce legătură poate exista între procesul de învăţămînt – axat pe instruirea şi educarea elevilor – şi o manifestare străină de identitatea poporului român, de valorile, cultura şi credinţa lui? Cum de am ajuns să ne bucure monstruozitatea, să ridicăm la rang de virtute cruzimea, oroarea, sadismul? În contextul în care în Siria şi în alte părţi ale lumii creştinii sunt martirizaţi pentru credinţa lor, noi, românii, ne păgânizăm copiii de bunăvoie, îmbrăcându-i în ţinute care amintesc de practici demonice, fără nicio teamă că prin aceasta ne lepădăm de Dumnezeu.

Și anul acesta, şcolile se pregătesc intens pentru Halloween, punând în scenă carnavaluri, spectacole, piese de teatru, în timp ce părinţii se grăbesc să le pregătească celor mici costumaţia aferentă. Devenind demoni, vampiri, monştri, fantome, spiriduşi sau vrăjitori, copiii de toate vârstele şi de oriunde „se joacă” de-a moartea, cot la cot cu educatorii lor, şi nu oriunde, ci chiar în unităţile şcolare destinate, de altfel, formării caracterelor pe principii morale, şi nu deformării lor, sub influenţa unor împrumuturi străine de tradiţiile şi credinţa poporului român. Desigur, cele mai sinistre costume urmează a fi premiate, după principiul „cel mai hidos câştigă”.

Iată şi câteva exemple de concursuri şcolare: concurs terifiant între Frankenstein, Jack Spintecătorul, Dracula şi Cruella De Vil, concurs de înfăşurat mumia, concursul „Creează cel mai înfricoşător decor”, concurs de glume şi poveşti sinistre etc. Urmările participării celor mici la astfel de manifestări nu se lasă aşteptate.

„Anul trecut, după ce a participat la activităţile dedicate Halloween-ului, copilul meu a suferit un şoc atât de puternic, încât două săptămâni nici nu a mai putut merge la şcoală, având coşmaruri, noapte de noapte. Când i-am semnalat învăţătoarei ce s-a întâmplat, aceasta s-a arătat foarte nedumerită, considerând că vina îi aparţine… copilului, mult prea sensibil faţă de restul clasei!”, povesteşte Daniela B, mămica unui copil de clasă primară.

Cât despre garderobă, oferta este mai mult decât generoasă. Pe tot parcursul lunii octombrie, supermarket-urile abundă în oferte care de care mai şocante, prin mesajul agresiv pe care-l transmit cumpărătorilor.

„Când am văzut articolele expuse într-o librărie din Piatra-Neamţ, destinate Halloween-ului, mi s-a făcut rău şi a trebuit să ies urgent afară”, mărturiseşte Ana-Maria P., de profesie cadru didactic.

Într-adevăr, pe rafturi se găseşte toată garderoba unui film de groază, de la masca de monstru, costumele horror pentru băieţei, roba de fantomă, costumul de vrăjitoare gotică, costumul Dracula, roba demon, până la costumul lordului vampir, costumul cu schelet, costumul de diavoliţă sau costumul fetiţei zombie, cărora li se adaugă accesorii la fel de „prietenoase”: pânză de păianjen, pălărie de vrăjitoare cu cataramă, sabie, topor, mătură etc.

„Cine seamănă vânt, culege furtună”…

Cum a reuşit societatea românească să adopte o sărbătoare atât de hidoasă, care nu poate fi altceva decât un coşmar colectiv este o întrebare care ar trebui să-i frământe atât pe părinţi, cât şi pe educatori. Alături de fenomenul numit „Charlie, Charlie”, un fel de joc spiritist, de invocare a unei entităţi demonice, praticat pe scară largă în şcolile din România, manifestările dedicate Halloween-ului scot la iveală mutaţiile dramatice care s-au produs, în cei 25 de ani de „democraţie”, la însăşi rădăcina identităţii de neam şi tradiţie creştină.

Răspândirea acestei sărbători e de neînţeles într-o ţară creştin-ortodoxă şi într-un spaţiu atât de bogat în sărbători tradiţionale, autentice, aşa cum este Dragobetele, o sărbătoare a iubirii populare româneşti. Cine are interes ca în şcolile din România să se oficializeze celebrarea morţii şi a întunericului? Ce legătură poate exista între procesul de învăţămînt – axat pe instruirea şi educarea elevilor – şi o manifestare străină de identitatea poporului român, de valorile, cultura şi credinţa lui? Cum de am ajuns să ne bucure monstruozitatea, să ridicăm la rang de virtute cruzimea, oroarea, sadismul?

În contextul în care în Siria şi în alte părţi ale lumii creştinii sunt martirizaţi pentru credinţa lor, noi, românii, ne păgânizăm copiii de bunăvoie, îmbrăcându-i în ţinute care amintesc de practici demonice, fără nicio teamă că prin aceasta ne lepădăm de Dumnezeu. A duce copilul la împărtăşit şi apoi la petrecerea de Halloween, costumat în demon, reprezintă o blasfemie şi un sacrilegiu.

Neîndreptate şi fără a fi reconsiderate pe fondul principiilor creştine, ale moralei şi bunei-cuviinţe, aceste practici demonice vor avea consecinţe grele asupra noastră, a tuturor, pentru că niciun compromis cu cel rău nu rămâne fără urmări.

Iubiţi părinţi, cadre didactice şi alţi factori de răspundere implicaţi în acest fenomen morbid, v-aţi obişnuit ca, în loc de îngeri – care sunt copiii dumneavoastră – să vedeţi demoni şi monştri? Pentru astfel de practici pe care le-aţi susţinut şi în anii trecuţi şi pentru care vă pregătiţi, probabil, şi anul acesta, v-aţi spovedit vreodată? Aţi consultat duhovnicul asupra a ceea ce faceţi?

Iubiţi copii, aţi văzut vreodată îngeri? De cele mai multe ori, voi sunteţi îngerii noştri: în familii, pe stradă şi la şcoală. De ce vreţi să fiţi şi altceva decât îngeri? Unde mai sunt Doamne, Doamne şi îngeraşul păzitor, dacă voi vă implicaţi în asemenea grozăvii? Unde sunt dulceaţa din Sfânta Împărtăşanie, iubirea şi bucuria curată faţă de părinţi, de fraţi şi de ceilalţi copii? Părintele Arsenie Papacioc spunea că dracul este atât de urât, încât dacă l-ai vedea în adevărata hidoşenie, ai muri de o sută de ori. De ce vreţi să vă acomodaţi cu astfel de lume care se doreşte bântuită de monştri, uitând, dar şi sfidând pe Domnul Cel Preabun şi Preablând, Iisus Hristos, Care S-a făcut Prunc, ca voi, pentru a vă face copiii Lui Dumnezeu, ca şi El, şi pentru a vă izbăvi de cel viclean? În felul acesta, voi uitaţi şi de Maica Domnului, care se topeşte în rugăciuni pentru voi, spre a vă păstra curaţi şi nevinovaţi.

Poate fi vreo legătură înhtre Halloween şi învăţătura creştină? În niciun caz. „Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor”, zice Mântuitorul Iisus Hristos. (Matei 19,14)

Dorinţa cea mai sfântă şi mai profundă a oricărui om este să revină la inocenţa şi puritatea unui copil, la bucuria, gingăşia şi puterea lui de a crede, de a iubi şi de a ierta, de a uita pe loc răul ce i s-a făcut. Puterea inocenţei unui copil întrece cu mult capacitatea noastră de înţelegere, pentru că în spatele ei se ascunde iubirea Lui Dumnezeu.

Lăsaţi copiii să rămână ai Lui Dumnezeu. Dacă nu vrem să facem din ei sfinţi, măcar să-i ajutăm să nu devină proprii noştri călăi, aşa cum ne arată precedentul bolşevic şi cel comunist.  Sfidarea şi refuzul credinţei vor conduce spre răsturnări mult mai grave decât cele prin care am trecut, pentru că răul de azi depăşeşte orice aşteptare şi orice măsură. Şi, aşa cum spune o vorbă populară, „Cine seamănă vânt, culege furtună”.

(www.doxologia.ro)

mai mult
Creștinătate

Nu-i de ajuns să crezi în taină în Dumnezeu

no thumb

Vrednicul de laudă mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Tesalonic din nordul Greciei. Tatăl său a fost voievod și comandant al cetății și era creștin, dar ținea în taină dreapta credință, pentru marea prigoană ce era atunci asupra creștinilor. Tatăl lui Dimitrie avea în casa lui două icoane frumoase, cu chipul Domnului nostru Iisus Hristos și al Preacuratei Sale Maici, la care se închina el și soția sa. La aceste sfinte icoane duceau adesea pe copilul Dimitrie, încă din pruncie, învățându-l să se roage și descoperindu-i taina adevăratei credințe în Hristos.

Pe când era Sfântul Dimitrie în vârstă de 20 de ani, a murit tatăl lui. Auzind împăratul Maximilian de aceasta, a chemat la el pe Dimitrie, pe care văzându-l înțelept și viteaz în războaie, l-a făcut voievod în locul tatălui său. Apoi, mergând sfântul în patria sa, Tesalonic, în loc să prigonească pe creștini, cum îi poruncise Maximilian, a început înaintea tuturor a mărturisi pe Hristos și a învăța dreapta credință, slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime închinat și cinstit. Astfel, el s-a făcut tesalonicenilor ca un alt Apostol Pavel, căci pe mulți îi aducea la cunoștința adevărului, risipind închinarea la idoli.

Iar împăratul Maximilian, întorcându-se biruitor de la un mare război contra sciților și a sarmaților, a voit să aducă jertfă de mulțumire necuraților zei în Tesalonic. Cu acest prilej l-a chemat și pe Dimitrie să jertfească zeilor înaintea tuturor. Atunci, viteazul ostaș al lui Hristos a înțeles că a sosit ceasul să mărturisească înaintea tiranului împărat credința în adevăratul Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul și toate cele văzute și nevăzute. Căci

„Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire.” (Romani10, 10)

Adică nu-i de ajuns să crezi în taină în Dumnezeu, ci trebuie să-L mărturisești și cu cuvântul în public, ca să te poți mântui. Această credință cu darul Duhului Sfânt având-o Dimitrie în inima sa, a ieșit în mijloc și a mărturisit cu mare îndrăzneală că nu zeii, ci Dumnezeul creștinilor este adevăratul Dumnezeu.

Arhim. Cleopa Ilie, Predici la Praznice Împărătești și la Sfinți de peste an, Editura Episcopiei Romanului, 1996

mai mult
Creștinătate

Patriarhul Daniel: Profesorul de Religie trebuie să se remarce prin discursul didactic şi prin comportamentul autentic creştin

patriarhul_daniel

Profesorul de Religie trebuie să se remarce prin discursul didactic, adaptat ascultătorilor săi, prin cunoştinţele sale permanent împrospătate, dar şi prin comportamentul autentic creştin, a afirmat, miercuri, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la Palatul Patriarhiei.
Întâistătătorul BOR a accentuat că „în societatea de consum din zilele noastre, marcată tot mai mult de tendinţe ideologice individualiste şi secularizante, este necesară intensificarea cooperării dintre Familie, Biserică şi Şcoală, pentru a promova valorile permanente şi modelele autentice, care leagă între ele generaţiile trecute, prezente şi viitoare”.
„În acest efort comun de perfecţionare a actului educaţional, profesorul de Religie trebuie să se remarce prin discursul didactic, adaptat ascultătorilor săi, prin cunoştinţele sale permanent împrospătate, dar şi prin comportamentul autentic creştin. Aceasta pentru că tinerii caută, în Familie, în Biserică şi în Şcoală, modele care să-i ajute să discearnă între provocările actuale şi perspectivele de viitor. De aici reiese imensa responsabilitate şi demnitate a celor care sunt profesori de Religie, mărturisitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru oameni şi luminători ai sufletelor copiilor şi tinerilor. De aceea, exprimăm aici mulţumirea şi recunoştinţa noastră pentru lucrarea misionară pe care o desfăşoară profesoarele şi profesorii de Religie de pe tot cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor”, a spus Patriarhul în deschiderea Consfătuirii profesorilor de Religie din Arhiepiscopia Bucureştilor, desfăşurată, miercuri, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei.
Patriarhul a remarcat ca „îmbucurător faptul că, în pofida noilor reglementări legislative cu privire la ora de Religie, un număr foarte mare de elevi şi părinţi au ales să primească o educaţie creştină în şcolile publice”, „fapt ce se datorează şi profesorilor de Religie bine pregătiţi şi talentaţi în prezentarea temelor din programele şcolare”.
A apreciat că că „valorile educaţionale oferite de Biserică, prin educaţia religioasă din şcolile publice, trebuie susţinute şi promovate de toate unităţile bisericeşti, cu prioritate de parohii şi de birourile de cateheză parohială, mai ales în această perioadă de secularizare a societăţii româneşti”.
„De ce? Pentru că aceste valori religios-morale reprezintă pentru tineri un reper spiritual esenţial şi un liant existenţial între toate cunoştinţele dobândite prin studiul celorlalte discipline; ele devin lumină spirituală pentru viaţă, chiar dacă nu sunt imediat percepute ca atare. Întărirea legăturilor de parteneriat dintre Biserică şi Şcoală este azi un deziderat comun, deoarece acţiunile comune ca exemple concrete sunt benefice pentru copii şi tineri. În această privinţă, preoţii de parohii sunt îndemnaţi să sprijine activitatea educaţională a copiilor şi tinerilor din parohiile lor, inclusiv prin asigurarea fondurilor necesare pentru acoperirea costurilor materialelor didactice pentru copiii proveniţi din familii defavorizate”, a mai spus patriarhul.
El a amintit că în Arhiepiscopia Bucureştilor, pe baza parteneriatului încheiat cu unităţile de învăţământ, există o tradiţie ca, la început de an şcolar, parohiile să ajute cu rechizite şi uniforme şcolare, manuale, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, mai ales pe elevii din familiile sărace sau defavorizate”.
„Anul acesta, s-au implicat în această lucrare 532 de parohii, care au oferit ajutoare financiare pentru 8.678 de beneficiari, suma totală investită pentru ajutorarea copiilor ridicându-se la aproape jumătate de milion de lei (486.682 lei). De asemenea, toate seturile de fişe de lucru pentru disciplina Religie la clasa 0 (pregătitoare) au fost asigurate copiilor din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova prin contribuţia financiară a parohiilor, care au transmis comenzile, centralizate prin protoierii, la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, spre a le trimite acest material didactic tipărit la Tipografia Cărţilor Bisericeşti a Patriarhiei Române”, a informat patriarhul.
Patriarhul Daniel a exprimat „preocuparea permanentă a Bisericii de a sprijini şi perfecţiona predarea orei de Religie, ca fiind o valoroasă cooperare a Bisericii cu Şcoala pentru binele poporului român”.
„Revigorarea catehezei parohiale şi intensificarea misiunii profesorului de Religie sunt necesare pentru a oferi copiilor imaginea frumoasă a Şcolii româneşti şi pentru a reda profesorilor prestigiul şi demnitatea socială a profesiei de pedagog, iar părinţilor încrederea că nu există investiţie mai mare pentru viitorul copiilor decât educaţia sănătoasă, ancorată în valorile eterne ale credinţei, cultivate şi transmise în Familie, Şcoală şi Biserică”, a adăugat patriarhul.

mai mult
Creștinătate

Stresul ca necredinţă

stres (2)

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Ev. Luca 10, 38-42

Reputatul dicţionar Oxford defineşte stresul ca “o stare de tensiune mentală sau emoţională ori tensiune rezultată din circumstanţe adverse sau solicitante”. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române îl caracterizează astfel: “Termen general utilizat pentru orice factor din mediu (traumatism, emoții, frig, căldură etc.) capabil să provoace la om și la animale o stare de tensiune și o reacție de alarmă a organismului, determinând uneori îmbolnăviri grave.”

Nu vorbim, însă, în cele ce urmează despre stresul la găini, ci despre stresul la oameni: primul provoacă, cel mai probabil, doar o amprentă biologică. Ultimul lasă, mai important, o amprentă sufletească, psihică (de la grecescul psyche, însemnând suflet), care distruge finalmente şi trupul. Vom încerca, deci, să vedem care este legătura dintre credinţă şi stres.

Trăim, neîndoielnic, vremuri dintre cele mai angoasante, în care stresul a devenit norma, a devenit aproape o obligaţie a cetăţeniei. Nu este însă stresul invaziei tătare, precum pe vremea lui Ştefan cel Mare, ci un stres de o obiectivitate diferită şi, ar spune unii observatori, discutabilă: stresul competiţiei, stresul înavuţirii, stresul aşteptărilor sociale, stresul productivităţii cu orice preţ.

Stresul a devenit norma vieţii moderne, a devenit aproape o obligaţie a cetăţeniei

Stresul este ancora vieţii moderne, într-o lume care şi-a pierdut busola. O ancoră care scufundă corabia oamenilor, porniţi pe ape spumegânde în căutarea unei vieţi mai bune.

În acest ocean al nebuniei, o Navă diferită arată sensul ieşirii din volbura stresului: Biserica lui Hristos.

Poate fi creştinul stresat? Ne îndoim. Asemeni Martei, lumea “de multe se îngrijeşte şi pentru multe se sileşte”. Însă creştinul, la fel ca Modelul pe care îl urmează, este şi nu este din lumea aceasta. El dă Cezarului, adică lumii, ceea ce îi revine, dar nici o centimă mai mult. Creştinul nu trece niciodată pragul stresului, pentru că el ştie că “Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Ev. Luca 18, 27) şi „totul este cu putinţă celui ce crede” (Ev. Marcu 9, 23). Iată de ce, niciodată, bunicii noştri n-au fost stresaţi: pentru că ei, spre deosebire de noi, aveau credinţă.

Nu poţi fi stresat şi creştin

Nu poţi fi stresat şi creştin, pentru că stresul, îngrijorarea, sunt prin ele însele un semn de necredinţă. Cercetaţi-vă, deci credinţa, dacă morbul stresului v-a atins: nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona (Ev. Matei 6, 24).

“De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?

Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?

Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?

Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.

Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.

Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?

Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.” (Ev. Matei 6, 25-34).

mai mult
Creștinătate

Ortodoxia a devenit a doua religie în Austria

crucea-mantuirii-neamului-romanesc
În timp ce în Austria sunt dezbateri intense pe tema populației musulmane, ortodoxia s-a dezvoltat discret până ce a devenit a doua comunitate religioasă din țară, scrie Der Standard, citat de Orthodoxie.
În contextul valurilor de migranți din ultimii ani, islamul a deținut mult timp primul loc în ceea ce privește afilierea religioasă a imigranților, informeaza basilica.ro.
Potrivit unor statistici din 2017, în Austria trăiesc 700.000 de musulmani, însă numărul membrilor Bisericii Ortodoxe este mai mare.
Ultimele cifre oficiale datează din 2014, când se vorbea despre 500.000 de creștini ortodocși în Austria.
Deși datele exacte nu au fost colectate de către un recensământ recent, potrivit secretariatului Mitropoliei Ortodoxe grecești din Austria, se poate vorbi despre o comunitate de 750.000 – 800.000 de creștini ortodocși în această republică federală.
mai mult
1 2 3 16
Page 1 of 16