close

Creștinătate

Creștinătate

Creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc pe 14 octombrie Acoperământul Maicii Domnului

procoavele

Creștinii ortodocși care respectă calendarul bisericesc vechi sărbătoresc la 14 octombrie Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută în popor ca Procoavele, una dintre cele patru mari sărbători închinate Născătoarei de Dumnezeu, Fecioara Maria.

Luna octombrie în tradiţia populară, era consacrată, în vechime, unui sfânt aproape necunoscut: Sfântul Procoavă, cel care le dă păr frumos şi atrăgător tinerelor nemăritate.

De aceea, Sărbătoarea Procoavelor mai este considerată şi Sărbătoarea Părului. De altfel, mai peste tot în spaţiul românesc sărbătoarea Procoavelor era socotită una a femeilor. Despre originalul sfânt Procoavă se credea că Dumnezeu l-a sfinţit printre primii, dându-i sarcina de a acoperi pământul cu un prim strat de zăpadă. Conform credinţei populare, fecioarele care duceau lipsă de păr i se închinau cu mare evlavie de ziua sa pentru a le acoperi capul cu păr, astfel devenind mai plăcute flăcăilor care nu le băgau mai deloc în seamă. Tinerele credeau că în acest mod ursitul va veni mai repede, iar ele se vor căsători.

Acoperământul Maicii Domnului a intrat în Sinaxarul Bisericii mai nou și se bazează pe o tradiție prin care se spune că, la Constantinopol, în Biserica de la Vlaherne, unui diacon pe numele Andrei i s-a arătat pe cer născătoarea de Dumnezeu care își ținea acoperământul, aceasta simbolizând faptul că îi protejează pe toți cei care se roagă Născătoarei de Dumnezeu.

Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Biserică, în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911 se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetăţii care era asediată. La ora patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini deasupra capetelor credincioşilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii. Sfântul Andrei a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?”. Iar Epifanie a zis: „O văd, Parinte, şi mă minunez!”. Acesta este evenimentul pe care îl prăznuieşte Biserica astăzi, spre a ne aminti că, prin nevoinţă şi rugăciune, putem primi şi noi, în greutăţile vieţii noastre, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului.
A.D.

mai mult
Creștinătate

Sute de enoriași au stat la coadă la moaștele Sfântului Nectarie și Sfintei Parascheva la Biserida Sf. Vineri din Ploiești

coada-biserica-sfanta-vineri

Câteva sute de prahoveni au venit, vineri după-amiază, la Biserica Sfânta Vineri din Ploiești, pentru a se închina la părticele din moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfintei Mucenițe Parascheva din Roma, dar și la moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina, aduse de la București.

În zona Bisericii Sfânta Vineri s-au format cozi pe câte patru rânduri, iar oamenii au așteptat aproape două ore ca să se închine la moaște.

Biserica Sfânta Vineri deține părticele din moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfintei Mucenițe Parascheva din Roma, spun preoții de la Biserica Sfânta Vineri.

„Semnificația acestor zile, începând de astăzi, cu slujba de priveghere, și mâine, cu Sfânta Liturghie a Sfintei Cuvioase Parascheva, este profundă pentru ploieșteni, pentru că se știe că Sfânta Cuvioasă Parascheva este cea mai cinstită sfântă și ca importanță duhovnicească pentru noi românii, cu atât mai mult cu cât în această biserică se află racla cu părticele din moaștele Cuvioasei Parascheva și ale Sfintei Mucenițe Parascheva din Roma, care a pătimit în Grecia, iar astăzi vor fi aduse și moaștele Sfântului Nectarie”, a explicat Mihai Petre, preotul paroh al Bisericii Sfânta Vineri, citat de Observatorul.ro.

mai mult
Creștinătate

Peste 19.000 de pelerini s-au închinat la racla Sf. Parascheva, de la începutul pelerinajului

sfanta-cuvioasa-parascheva

Peste 19.000 de pelerini s-au închinat, în ultimele 27 de ore, la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care a fost depusă marți dimineața într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Alte câteva sute de persoane venite din toată țara sau din străinătate formează, miercuri dimineața, un rând de câteva zeci de metri în fața raclei cu moaștele Sfintei.

Racla a fost scoasă din Catedrala Mitropoliei Moldovei și Bucovinei marți dimineața, la ora 06,30, de un sobor de preoți conduși de arhiepiscopul vicar Calinic Botoșăneanu.

Tot spre închinarea pelerinilor, anul acesta au fost aduse la Iași moaștele Întâi Mari Mucenițe Tecla, de la mănăstirea Neamț.

În preajma zilei de 14 octombrie, când se sărbătorește hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Iașiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din țară și unul dintre cele mai mari din Europa. La moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar și la cele ale sfinților aduși în pelerinaj special cu această ocazie, vin să se închine atât ortodocși, cât și catolici din țară și străinătate.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită în popor Sfânta Vineri, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei. Ea a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea și s-a născut în Epivat (azi Boiados) în Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost canonizată în ședința din 28 februarie 1950 a Sfântului Sinod al BOR. Tot atunci s-a decis ca prăznuirea hramului acesteia să fie pe data de 14 octombrie.

D.M.

mai mult
Creștinătate

21 de ani de la venirea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi

iasi

Calendarul creştin ortodox ne ritmează viaţa de fiecare zi cu faţa spre veşnicie, menţi­nându‑ne totodată statornici în memoria Bisericii, prin pomenirea sfinţilor şi a fap­telor lor minunate. Sărbătorile împărăteşti şi cele închinate Maicii Domnului, pomenirea profeţilor de demult şi a Sfinţilor Apostoli, a muceni­cilor, cuvioşilor şi a tuturor sfinţilor, cu evenimente pil­duitoare din vieţile lor ne sunt familiare din filele de calendar.

O stare de spirit cu totul specială ne cuprinde atunci când vedem în calendar nume de sfinţi pe care unii dintre noi i‑am întâlnit în viaţa aceasta trecătoare sau rememorăm evenimente duhovniceşti la care am luat parte. Un astfel de eveniment a avut loc în luna octombrie din anul 1996, atunci când cetatea Sfintei Parascheva primea cu multă evlavie pelerinajul cu moaştele Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României.

La invitaţia IPS Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei, actualul Patriarh al României, a venit la Iaşi IPS Mitropolit Nicodim de Patra (Grecia), care aducea, împreună cu delegaţia sa, chivotul cu cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei, de la Catedrala Mitropolitană a oraşului în care a fost martirizat dumnezeiescul Apostol, prin răstignirea pe o cruce în formă de X. Priceput întru ale muzicii psaltice, ierarhul grec compusese împreună cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei un tropar nou, cântat pe glasul I: Fiu al Galileii şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormântul tău din Patra chemi popoarele la Dumnezeu şi acum ne‑ai umplut de bucurie, că în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul L‑ai propovăduit. Textul original în limba greacă a fost tradus în română, iar arhim. Clement şi părinţii protopsalţi de la catedrala ieşeană l‑au adaptat pentru cântare şi înţelegere de către toţi pelerinii.

Sâmbătă, 12 octombrie 1996, o aeronavă a companiei Olympic Airways aducea la Iaşi, după un zbor ocolitor peste ţările balcanice, cinstitele moaşte ale Sfântului Apostol Andrei. Întâmpinat cu onoruri militare şi rugăciune de mulţumire, sfântul aducea binecuvântare şi ocrotire spirituală peste ierarhii, demnitarii civili, preoţii şi credincioşii cu flori şi lumânări în mâini. Chivotul care purta sfântul odor a fost condus în procesiune către centrul oraşului. Lumina blândă a soarelui de octombrie, învăluită în miresme de tămâie şi de busuioc, aşa cum numai la Iaşi se coboară în preajma sărbătorii Sfintei Parascheva, ocrotea calea către întâlnirea sfinţilor. Într‑un vehicul deschis, IPS Mitropolit Daniel şi IPS Mitropolit Nicodim purtau racla cu sfintele moaşte către catedrală. De la aeroport şi până la catedrală, ieşenii au venit cu mic, cu mare, să primească pe oaspetele lor ceresc. Am avut şi eu bucuria să port pe umeri, împreună cu alţi slujitori ai Catedralei Mitropolitane, „povara” minunată şi binefăcătoare a sfintelor relicve la intrarea lor în sfântul locaş. La Privegherea pentru ziua de duminică, 13 octombrie 1996, şi la Sfânta Liturghie, cu o zi înainte de sărbătoarea Sfintei Parascheva, s‑a cântat slujba Sfântului Apostol Andrei, ca şi în ziua lui de slăvită prăznuire. Râuri de închinători au curs în acele zile către Iaşi, din toată ţara şi de peste mări şi ţări, ca să venereze pe cel întâi chemat Apostol al Domnului nostru Iisus Hristos. Sărbătoarea a cuprins tot oraşul şi toată regiunea, iar în acele zile racla a fost dusă spre închinare şi la Galaţi. Peste un milion de oameni au trăit direct, nemijlocit, bucuria rugăciunii odată cu proximitatea vizibilă, palpabilă a sfinţeniei.

Dată fiind unicitatea şi intensitatea spirituală a evenimentului, Mitropolitul de atunci al Moldovei, Patriarhul de azi al României, a propus Sfântului Sinod înscrierea în calendar a pomenirii aducerii la Iaşi a moaştelor Sfântului Apostol Andrei, cu data de pomenire 13 octombrie, în amintirea duminicii minunate din Anul Domnului 1996. Mai întâi cu cinstire locală, sărbătoarea s‑a generalizat în Biserica Ortodoxă Română pentru că moaştele sfântului au fost aduse în România şi în anul 2011: la Bucureşti şi în alte oraşe din Muntenia şi Transilvania, aşa încât binecuvântarea sa să fie pentru toate regiunile ţării noastre.

Mijloacele moderne de comunicare ne‑au ajutat ca să păstrăm de la acele evenimente ample materiale de presă scrisă şi înregistrări audiovizuale, alături de bucuria şi pacea din sufletele oamenilor: un număr special din „Candela Moldovei” şi multe articole din presa laică, ce a tratat cu seriozitate şi respect un eveniment unic din viaţa Bisericii. De asemenea, avem reprezentarea iconică în mozaic din pridvorul vechii Catedrale Mitropolitane de la Iaşi, unde apare pentru prima dată avionul în pictura ortodoxă.

Şi ne‑a mai rămas troparul venirii moaştelor Sfântului Andrei în România, care va răsuna până la sfârşitul veacurilor în noua Catedrală Naţională din Bucureşti, la fiecare pomenire a primului chemat dintre Apostoli, semănătorul cuvântului lui Dumnezeu pe pământul străbunilor noştri.

Ziarul Lumina

mai mult
Creștinătate

Preşedintele Republicii Croaţia în vizită la Patriarhia Română

Patriarul-României-şi-Preşedintele-Croaţiei

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit marţi, 3 octombrie 2017, la Reşedinţa Patriarhală, pe Excelenţa Sa Doamna Kolinda Grabar-Kitarović, Președintele Republicii Croația, cu prilejul vizitei oficiale efectuate în România.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit cu bucurie vizita Excelenței Sale şi şi-a exprimat speranţa că aceasta va contribui la intensificarea bunelor relații existente între România și Croația – două state membre ale Uniunii Europene, care au trecut printr-o experiență istorică similară, sub regimul comunist, în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

De asemenea, Patriarhul României a mulțumit pentru sprijinul acordat prin oferirea de către Biserica Romano-Catolică a Capelei Sfântul Ioan Botezătorul din Zagreb, astfel încât, la Sărbătoarea Învierii Domnuluidin acest an, 2017, credincioșii ortodocși români din capitala Croației au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie în limba română.

Excelența Sa Doamna Kolinda Grabar-Kitarović a mulţumit pentru primire şi a apreciat atât bunele relaţii tradiţionale existente între România şi Croaţia, cât şi importanţa misiunii Bisericilor din cele două ţări în păstrarea şi promovarea valorilor creştine în societatea europeană actuală. În acest context, Doamna Preşedinte a transmis Patriarhului României salutul cordial din partea Eminenţei Sale Cardinal Josip Bozanić, Arhiepiscop de Zagreb.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat diferite aspecte ale misiunii actuale a Bisericii Ortodoxe Române şi a subliniat că una din priorităţile actuale ale Bisericii Ortodoxe Române o reprezintă intensificarea operei sociale şi identificarea de soluţii pastoral–misionare adecvate în noul context european, mai ales, în faţa provocărilor generate de fenomenul migraţiei.

Totodată, Preafericirea Sa a menţionat că, prin acțiuni comune, schimburile spirituale și culturale dintre cele două popoare se pot intensifica și dezvolta, astfel încât cele două popoare să se cunoască mai bine.

Astfel, prin intermediul Agenției de Pelerinaje BASILICA TRAVEL a Patriarhiei Române, credincioșii ortodocşi români pot merge în pelerinaje la diverse locuri istorice și sfinte din Croația și, în același timp, pelerinii croați pot vizita sfintele mănăstiri și biserici din România.

În timpul întrevederii, Patriarhul României a evidenţiat dialogul rodnic în cadrul Consiliului Consultativ al Cultelor din România, prin adoptarea de puncte de vedere comune şi cooperare practică în faţa provocărilor actuale din societatea românească, în special prin efectele secularizarii.

Sectorul Relaţii bisericeşti şi interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe


Kolinda Grabar-Kitarović este preşedintele Croaţiei începând cu anul 2015. S-a născut în 19 aprilie 1968. Înainte de a deveni primul om în stat, Kolinda Grabar-Kitarović a ocupat mai multe funcţii guvernamentale şi diplomatice:

  • 2003 – 2005 Ministru al Afacerilor Europene;
  • 2005 – 2008 Ministru al Afacerilor Externe şi al Integrării Europene;
  • 2008 – 2011 Ambasadorul Croaţiei în SUA;
  • 2011 – 2014 Secretar general adjunct pentru diplomația publică în cadrul NATO;

În 2016, Kolinda Grabar-Kitarović ocupa poziţia 46 în clasamentul Forbes al celor mai puternice femei de pe planetă.

mai mult
Creștinătate

Aspazia Oțel Petrescu: Toate încercările din viața noastră sunt teme pe care trebuie să le rezolvăm până la Judecată

dna-aspazia

Interviu cu Doamna Aspazia Oțel Petrescu 

„Ne-au condamnat pentru că nu i-am iubit și nici nu o să-i iubim”

Vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre mărturisitorii noștri care au pătimit în închisorile comuniste.

Sunt foarte mulți dintre mărturisitorii care s-au sfințit în închisori pe care nu-i știm și pe care îi știe numai bunul Dumnezeu. Sunt așa-zișii mistici care nu au spus niciun cuvânt după ce au ieșit din închisoare. Însuși bădia Traian Trifan care era considerat unul dintre cei mai desăvârșiți trăitori – că mistic asta înseamnă: să-ți trăiești credința – nu a semnat cartea lui. A spus Robul numărul cutare… și și-a scris numărul lui de întemnițat. Deci sunt foarte mulți de care știe numai bunul Dumnezeu și El știe de ce îi ține ascunși, pe aceștia. Pe unii i-a ridicat în slava sfințeniei, pe alții nu, i-a lăsat în anonimat. Îmi închipui că din momentul în care a apărut primul martirizat în cer, cred că a fost mare bucurie, pentru că Dumnezeu i-a luat diavolului toții osândiții la îndobitocire și i-a făcut sfinți. Și aceasta este lucrarea Domnului, este singurul care poate dintr-un foarte mare rău – că mai mare rău decât a-ți pierde mântuirea sufletului și filiațiunea cu Tatăl ceresc, nu există – deci acest rău ticluit așa de viclean de diavolul a fost transformat în slavă dumnezeiască. El este singurul care poate transforma orice rău în bine. În momentul în care simți influența celui rău, din momentul acela trebuie să te consideri nefericit pentru că este duhul răului care este stricător de suflet și tu, om de rând, nu ai putere să reziști la așa ceva. Trebuie imediat să te așezi în genunchi, să bați o metanie, să faci Sf. Cruce, să-L invoci pe Domnul Iisus să te apere de duhul acesta.

Îmi amintesc, de pildă, cum anchetatorul cu care am avut de furcă aici în Roman, după eliberare – făcuse soțul meu o greșeală și era să intrăm amândoi la închisoare, exact cum scrie la carte – a condus ancheta destul de inteligent și totuși n-a călcat adevărul. Pentru că pe ei nu îi interesa adevărul, ei nu judecau adevărul. Se zice că atunci când intri la tribunal, tribunalul spune ce e drept și ce e nedrept din acuzația care ți se aduce. Judecata lor era cu totul altfel. Ei știau că tu ai dovedit că nu îi iubești și că trebuie să te pedepsească pentru faptul că nu îi iubești. Dar asta nu era într-un Cod penal, adică: te pedepsesc pentru că nu îți plac ochii mei. Și atunci făceau un scenariu: încălcai legea într-un fel în care voiau ei, se legau de un amănunt care putea să fie interpretat așa și te băteau până când recunoșteai că ai făcut ceea ce ziceau ei că ai făcut. Dar datorită acestui anchetator de care vă ziceam, am scăpat de închisoare că mai căpătam și atunci vreo 5 ani, după „Codul” lor penal. Pe noi ne-au băgat în Codul penal fără ca să avem o greșeală penală sau să fi încălcat cu ceva legea. Ne-au condamnat pentru că nu i-am iubit și nici nu o să-i iubim.

 Vremea cernerii

Cum credeți că vor arăta vremurile de pe urmă?

Eu cred că părintele Cleopa avea dreptate când spunea că al treilea „vai” va fi cu potopul de foc. Deci va fi o cernere cum au mai fost și după care civilizații întregi s-au prăbușit, pe care bunul Dumnezeu le-a considerat un eșec și pe care, pur și simplu, le-a pierdut. Deci a sosit momentul când Dumnezeu va face o nouă cernere și noi știm după prorociile Sf. Evanghelist Ioan din Apocalipsă, că în această cernere jumătate din oameni vor pieri, vor fi exterminați de îngerii nimicitori, pe care i-am întâlnit pentru prima dată, pomeniți ca atare, de psalmistul David în Psalmul 77. Părintele Cleopa spune că mijlocul material prin care omenirea va fi purificată, va fi potopul de foc. Deci vrând-nevrând, războiul al treilea mondial va fi un război atomic, nu va fi unul biologic așa cum îl vor ăștia. Ei plănuiesc un război biologic, adică vor trimite tot felul de microbi, tot felul de bacterii, de semințe ale răului ca să nimicească oamenii. Dar războiul acesta nu poate fi controlat pentru că este destul ca Dumnezeu să trimită o pală de vânt și toate bacteriile acelea să plece exact la cei care le-au trimis. Diavolul care Îl sfidează pe bunul Dumnezeu, se teme de lucrul acesta și știe că nu-L poate birui. Și de unde cunoaștem că el știe aceasta? Tot din timpul propovăduirii Mântuitorului în Gadara. Acolo diavolii Îi cer să fie trimiși oriunde, numai să nu fie pedepsiți cu pieirea lor. Și întreabă: «Ce ai cu noi, Fiul lui Dumnezeu?». Deci ei știu Cine este și cu toate acestea Îl înfruntă. Și care este argumentul? Că n-a venit încă vremea. Și aveau dreptate. Nici acum nu a venit vremea. El se grăbește, dar eu cred că graba asta a lui este în favoarea noastră, a celor care sperăm să avem un locușor în rai, din îndurarea lui Dumnezeu și din marea cernere să ne cruțe, să ne țină la Sine și să nu ne lase din brațele Lui.

Vremea pe care a hotărât-o Dumnezeu se va împlini când va rămâne doar un singur drept pe pământ sau în zona care va trebui purificată, pentru că au fost cerneri totale și au fost cerneri parțiale. De pildă, cea mai cutremurătoare cernere parțială a fost Sodoma și Gomora și știm cât de înfricoșătoare a fost. Singura care a scăpat de o astfel de cernere a fost Ninive, dar ce a făcut Ninive nu e în stare să facă nicio populație. Și în Sodoma și Gomora, au venit profeții, dar au fost luați în râs, au fost batjocoriți, pe când profetul Iona care s-a dus în Ninive, nu a fost izgonit pentru că conducătorul cetății Ninive era un om drept care nu judeca strâmb, nu făcea nedreptăți și îl respecta pe Iona, ca de altfel toată cetatea. El stătuse trei zile în burta chitului și a ieșit de acolo nevătămat, ceea ce era o minune pentru că se știe că în momentul în care chitul înghite prada, o și dizolvă imediat. Are sucuri gastrice atât de puternice încât lichefiază imediat orice victimă pe care a înghițit-o. Ori, pe Iona nu l-a prefăcut în aliment comestibil. El a stat viu acolo și după trei zile a ieșit, prevestind șederea de trei zile a Mântuitorului în iad, după cum spun Sfinții Părinți. Deci Iona a fost crezut și conducătorul cetății i-a zis: „Bine, eu cred că așa se va întâmpla, dar ce facem ca să ne salvăm? E vreo posibilitate, că noi știm că Dumnezeu nu schimbă nimic din planurile Lui și că nimic din ceea ce a profețit nu se va întâmpla? Și Iona a spus: „Da, așa este, dar există un mijloc prin care Ninive poate fi salvată, deși e foarte greu. Trebuie ținut post trei zile cu pâine și cu apă și greul este că toți trebuie să-l țină. Unul singur dacă nu-l ține face zadarnică strădania celorlalți. Deci dacă ninivitenii se așază la pământ, le pare rău pentru ce au făcut, își cer iertare și cum era ritualul ebraic pe atunci, își pun cenușa pocăinței în cap și postesc trei zile cu pâine și cu apă, Dumnezeu i-ar putea izbăvi, cum știe El”. Și Ninive a fost salvată. Din câte cunosc eu, este singura împrejurare în care se vede clar că Dumnezeu schimbă planul pe care îl face dintru început pe un preț mare al omului. La niniviteni a fost unitatea în asceza pe care și-au impus-o toți ca ispășire.

Dumnezeu este Cel care îi va veni de hac diavolului și în vremurile noastre. Erezia cea mai mare a tuturor veacurilor, bunul Dumnezeu o va stinge. Și nu o va stinge cu ușurință. Dumnezeu poate totul, dar este atât de împiedicat de noi, făptura Lui. Nu i-am dat noi puterea nemaipomenită pe care o are diavolul acum? El are atâta energie negativă adunată, încât în câteva secunde toată Terra poate fi făcută țăndări. Deci diavolul este o putere, o forță și Dumnezeu trebuie să-l învingă cu armele Lui pure, curate, cu iubire, nu cu toate vicleniile pe care le folosește „nenumitul” acesta. Nu e simplu, dar Domnul Iisus a considerat că ne-a cerut puțin, că ne-a cerut permanenta rugăciune și permanentul post și ne confirmă lucrul ăsta în Ghetsimani unde Mântuitorul experimentează întreaga tragedie a omului. Și spune: v-am cerut să vă rugați și n-ați fost în stare să faceți nici lucrul acesta. Deci le reproșează celor mai iubiți Apostoli ai Lui pe care i-a rugat să stea și să se roage cu El și ei au adormit – i-a adormit diavolul pentru că n-au avut putere să-i reziste – și a zis în continuare: «Privegheați și vă rugați căci duhul este tare, dar trupul este neputincios». Am învățat în închisoare să țin strict la cuvântul Mântuitorului, la ce a spus El. În temniță nu am avut alt mijloc de cunoaștere decât din aducere aminte din ce a spus Mântuitorul și după asta ne-am condus așa cât am putut și a fost bine. Pentru mine este important acum să Îl rog pe bunul Dumnezeu să mă țină în afară de orice primejdie care vine către sufletul meu. Eu habar nu am ce e cu mine. Sunt un împiedicat și un întunecat și asta văd la tot pasul. Deci eu spun, așa cum se ruga Sf. Petru Damaschinul: „Doamne, eu nu știu ce-mi trebuie, consideră-mă un lucru al Tău, fă cu mine ce vrei, numai ține-mă în brațele Tale și mă mântuiește”.

Și mai știm clar din istoriile vii ale creștinătății că Duhul Sfânt nu stă alături de duhul satanic. Acolo unde se infiltrează duhul satanic, Duhul Sfânt pleacă plângând cu lacrimi mari, cu suspine mari. Și într-adevăr din punctul acesta de vedere, iadul așa se definește: spațiul din care pleacă dumnezeirea, spațiul golit de Duhul Sfânt. Când va veni clipa sfârșitului, vor fi semne. Maica Domnului, Portărița spune că atunci când va pleca Duhul Sfânt din Muntele Athos, „așa cum am venit, așa voi pleca”. Nu pot hotărî eu, om de rând, când va fi momentul acela. Voi ști aceasta atunci când Dumnezeu mă va lua și mă va izbi acolo unde trebuie să fiu. Pentru aceasta trebuie să mă rog, să postesc și să priveghez tot timpul. Și cuvântul Domnului nu se poate să nu vină. Nu S-a urcat El pe cruce și nu ne-a arătat în zadar că nu vom urca niciodată pe Tabor, dacă nu urcăm Golgota întâi? Nu a făcut toate lucrurile acestea ca să ofere o lume purificată, curățită, penetrată de Duhul Sfânt, să o ofere „nenumitului”. El va interveni. Părerea mea este că trebuie să avem răbdare și încredere. Nu trebuie să intrăm în panică și să ne speriem, ca cei care strigă: „Doamne, ce-o fi, ce facem și cum facem că ne pierdem, că pierim?”. Trebuie să știm că Mântuitorul a urcat Golgota ca noi să nu fim așa. El ne-a arătat că trebuie să te ferești din calea răului, nu să te duci în întâmpinarea lui ca chiorul. Mai știm că ce este dincolo de înțelepciune, este vânare de vânt, a spus-o Eclesiastul prin Duhul Sfânt înaintea Mântuitorului.

Ce credeți despre părerea multor ortodocși din zilele noastre care susțin că nu mai contează Canoanele Sfinților Părinți pentru că iubirea le biruie pe toate?

Iisus a spus clar: «Eu sunt ușa. Cine intră prin Mine, acela va avea viață veșnică». Cum se închide această ușă, e o chestiune de dogmă și nu mă pronunț eu că nu am nicio cădere. Eu știu că cel mai bine este să-mi păzesc intrarea pe ușă. Nu i-a spus așa soția lui Iov? „Dumnezeu este foarte milostiv, știe exact ce vrea acesta de la tine, deci spune-i tu ce vrea diavolul ca să te lase în pace și tu, după aceea, te așezi în genunchi, te rogi de iertare, că iubirea le biruie pe toate” și Iov a spus: „Nu pot să fac lucrul acesta. Chiar dacă vreau, nu pot”. „Păi, de ce nu poți?”. „Pentru că ăsta îmi cere să spun că nu Dumnezeu m-a creat pe mine, că nu sunt fiul Lui. Eu nu pot să spun că Tatăl veșnic nu este Tatăl meu. Chiar dacă spun, nu este adevărat. Eu sunt fiul lui Dumnezeu prin creațiune”. Și nu a spus și a făcut bine. Și în Sfintele Sinoade, se spune clar că prea marea încredere în îndurarea lui Dumnezeu este păcat de moarte împotriva Duhului SfântDeci iubirea divină nu le iartă pe toate. Sunt lucruri de neiertat. Orice păcat, oricât de nenorocit ar fi, poate fi iertat de bunul Dumnezeu, dar El spune clar ce nu poate ierta. Am văzut, de pildă, că poate să ierte o crimă, dar dacă omul se leapădă de Dumnezeu, asta nu poate fi iertat. Deci e greșit să spunem că iubirea le biruie pe toate, pentru că există hotar și pentru aceste „toate”. Într-adevăr îndurarea lui Dumnezeu este nemăsurată. De pildă, sunt oameni care luptă cu o patimă din aceasta care nu se iartă, o viață întreagă și nu reușesc să o biruiască. Se spovedesc, dar degeaba. Nu reușesc să-și biruie patima. Și totuși omul acela este mântuit. De ce? Pentru că n-a părăsit lupta. El n-a putut să fie biruitor, dar n-a părăsit lupta și a luptat până în ultima clipă a vieții lui. Și Dumnezeu a binecuvântat râvna, strădania lui. Biruința, adică mântuirea, ți-o dă doar bunul Dumnezeu, ca dovadă că a mers așa de departe cu această îngăduire, încât pe tine, neputincios, ticălos care vii cu un bagaj întreg de păcate, te iartă, te mântuiește și te primește în sânurile Sale, dacă la balanță, ai înclinat spre faptele bune. Deci, El găsește toate mijloacele ca să-ți sporească biruința, atunci când nu o poți câștiga tu, deplin. Dar lepădarea de divinitate, nu se iartă. Ce faptă bună ar putea să contrabalanseze o asemenea rătăcire când nu ești în stare să mergi pe calea vieții, nu ești în stare să fii un fiu bun, ascultător? Dar să nu recunoști paternitatea Celui care ți-a dat viața, care ți-a dat acest dar, asta nu se iartă. Cum să te ierte Dumnezeu că tu Îl negi pe El?

 

„Cred, Doamne, cred nestrămutat, dar ajută necredinței mele”

Cine credeți că poartă răspunderea ereziilor care au dezbinat Biserica începând cu Marea Schismă?

Cei care vor răspunde pentru erezia catolică sunt ierarhii care au condus Biserica în erezie, pe baza faptului că Mântuitorul n-a zis: «Vai de cel ce se smintește», ci a spus: «Vai, de cel prin care vine sminteala». Iisus a spus clar: «După faptele voastre vă voi judeca», n-a zis „după teologii”. Și a mai spus un lucru înfricoșător de care noi nu ținem seama, mai ales eu nu pot nici măcar o zi dintr-un an, nu pot să-mi asigur virtutea neosândirii, a nejudecării. Eu, în fiecare zi, trebuie să judec ceva. Mă căznesc de ani și ani să trăiesc o zi fără să judec pentru că ar fi salvarea mea și pentru că Dumnezeu este veșnic. La El nu există ieri și azi, trecut și viitor. La El toată vremea este veșnicie, este „acum”. Deci Învierea Lui este „acum” și „aici”, „oricând” și „oriunde”. Nu cunoaște timp și spațiu. Și mi-am zis că dacă într-o frântură din veșnicie reușesc să-mi însușesc această virtute, a neosândirii, eu sunt salvată de acest păcat. Ei, nu am reușit o viață întreagă de om.

Poate nu e judecată, ci doar analiza și constatarea unor fapte…

E judecată, pentru că nici faptele bune nu ai dreptul să le judeci, pentru că nu știi: tu le judeci de bune, dar poate nu sunt bune, pe altele le judeci de rele, dar poate nu sunt rele. Asta nu e treaba ta. Tu vezi-ți bârna din ochiul tău și nu paiul din ochiul aproapelui. Mai cred că este foarte greșit când se spune că pentru păcătoși nu te rogi. Nu e adevărat. Mântuitorul a spus: «N-am venit pentru cei sănătoși și cei drepți, am venit pentru cei bolnavi». Deci acolo ne recomandă El faptele noastre de iubire, acolo e nevoie de ele.

Dacă îi tot spui cuiva unde greșește și el nu se îndreaptă, poți să nu îl judeci și să mai ai răbdare cu el?

Poți să nu mai ai răbdare cu el. Dar când răbdarea ți se termină, îi spui așa: am făcut tot ce am putut, tot ce am știut eu pentru tine. De azi înainte îmi ești străin. Poți să-ți pierzi răbdarea, dar îi spui omului să nu mai aștepte de la tine mila pe care o aveai. În același timp tu recunoști că nu ai nicio putere asupra lui, că nu poți să-i faci binele pe care ai vrea să i-l faci. Și atunci te retragi și faci abstracție de prezența lui ca să nu-l judeci.

Din punct de vedere ortodox, care este legătura între faptele bune și dreapta credință?

Nu poți să faci fapte bune fără dreapta credință. În fapta bună, intră neapărat și darul acesta mare al credinței, al încrederii totale în pronia cerească. Părintele Galeriu spunea: „Totul este proniator”, deci totul ține de pronia cerească. În momentul în care mie îmi lipsește ceva, nu am decât să-l cer de la bunul Dumnezeu și mi se dă. Dacă nici nu cer și mai și resping, atunci ce pretenție mai pot avea? Toate încercările din viața noastră sunt teme pe care trebuie să le rezolvăm până la Judecată. Există Adevăr, dar Adevărul este îmbrăcat într-o formă. Nu există un adevăr gol. Deci dacă eu greșesc conținutul și forma e greșită. Nu vă uitați la forme, mergeți direct la esență, că esența ia forma care este proprie lui! Așa că trebuie să fiu foarte atentă, exact la cuvântul Domnului. Mântuitorul a zis să căutăm să descifrăm întotdeauna Adevărul, că toate celelalte ni se vor adăuga nouă. A spus mai mult decât atât: când ești nedumerit și nu înțelegi anumite lucruri sau nu știi să-ți rezolvi problemele, El spune: „Pune-ți toate grijile în brațele Tatălui meu și toate celelalte vi se vor da cu supramăsură pentru că Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie”. Încrederea asta cu care spui: „Doamne, Tu știi, Tu poți să faci pentru mine ceea ce este bine”, această predare totală în mâinile Tatălui ceresc, este mai salvatoare decât orice dogmă. Știu asta din propria trăire. N-aveam de unde să știu eu, dogme în închisoare, dar predarea permanentă în mâinile Mântuitorului nostru este salvatoare. Deci nu vă puneți întrebarea: „Ce și cum și dacă e bine așa sau altfel?”, ci spuneți doar atât: „Doamne, Tu știi, ia-mă în brațele Tale și fă ce vrei cu mine că nu-Ți voi sta împotrivă, numai nu mă lăsa din brațele Tale și mântuiește-mă”. Esențial este ce trăiește inima ta, ce pui tu acolo. Iisus acolo vrea să vină pentru că dragostea, credința țin de inimă, pe când dogma ține de minte. Iar Apostolul Pavel spune clar: dintre toate, dragostea este cea mai mare. Și mai spune Mântuitorul un lucru la care noi facem apel de foarte puține ori: «Tot ce veți cere Tatălui meu în numele meu, va fi vouă». Vă dați seama ce dar mare ne face Iisus? E bine să ne rugăm așa: „Părinte, în numele Fiului Tău, ascultă cererea mea”. Și nu pot să vă spun cum ascultă. Deci avem ce face, fără să ne chinuim să învățăm Canoanele celor șapte Sinoade. Canonul meu de care eu ascult este: „Doamne, ține-mă în brațele Tale și nu mă lăsa să cad” și „Cred, Doamne, cred nestrămutat, dar ajută necredinței mele”, adică: „Șterge tot ce este necredință din partea mea că este cu carul”.

(Articol preluat din Revista Atitudini, Nr. 51; Interviu realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, mai 2017)

mai mult
Creștinătate

1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului – Povestea acestei zile

acoperamantul-maicii-domnului-18273880

Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Biserică în amintirea apariţiei Maicii Domnului în biserica din Vlaherne şi se sărbătoreşte în prima zi a lunii octombrie.

ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI este sărbătoarea cu care se încheie cele două luni ale anului, august si septembrie, în care este cinstită în mod deosebit Maica Domnului. Anul bisericesc este diferit de anul civil, el începând la 1 septembrie si încheindu-se la 31 august. De aceea, sărbătorile cele mai importante ale începutului si sfârsitului de an bisericesc sunt închinate Maicii Domnului, pentru cã ea este „începutul mântuirii oamenilor”. În constiinta oamenilor s-a fãcut asociatia între acoperirea pãmântului cu brumã si acoperirea capului fetelor mari îmbroboditul cu basma la nuntã, ca semn al trecerii la statutul de femeie mãritatã.

Și în tradițiile populare denumirea coincide, căci, conform obiceiurilor din străbuni, prima zi a lui Brumărel îi este dedicată Sfântului Pocroavă. Acesta este vestitorul iernii, cel ce acoperă ogoarele cu zăpadă. Tot despre protecție este vorba și în tradiția religioasă a sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului. Lipovenii și ucrainienii îi spun Pocrova, pentru că, în limba slavă, „pokrov” se traduce prin „acoperământ”.

În esență, sărbătoarea are o mare însemnătate, căci se referă la bunătatea și la puterea Sfintei Fecioare. Se spune că, pe vremea împăratului Leon cel Înţelept, la Constantinopol, după o noapte întreagă de priveghere, înspre zorii zilei de duminică, mulțimea de credincioși care se rugau în biserica Vlaherna, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a avut parte de o minune.

Pe 1 octombrie 911, se făcea priveghere în biserica Vlaherne, pentru salvarea cetăţii care era asediată, potrivit CrestinOrtodox.ro.

La ora patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini deasupra capetelor credincioşilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii. Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul sau iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?” Iar Epifanie a zis: „O văd, Părinte, şi mă minunez!”.

Acesta este evenimentul pe care îl prazanuieste Biserica pe data de 1 octombrie, spre a ne aminti că prin nevoinţă şi rugăciune, putem primi şi noi, în greutăţile vieţii noastre, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului.

Amintim că 1 octombrie este şi Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Ea a fost stabilită în mod oficial în sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena.

Doxologia.ro redă „Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului”: „Troparul, glasul al 4-lea – Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, şi căutând către prea cinstită icoana ta cu umilinţă grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre. –Condac 1 – Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului şi a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne şi se ruga pentru cei din întuneric, acesteia şi noi, cu credinţă şi cu umilinţă, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!”.

Rugăciune către Maica Domnului

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

V.P.

mai mult
Creștinătate

Biserica Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” – Ploieşti

Untitled

Încă de la începuturile ei, parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ din Ploieşti i-a avut în vedere pe năpăstuiţii sorţii, pe săraci şi pe bolnavi ▲ În 16 ani, 20 de persoane de altă confesiune au ales Ortodoxia ▲ Cea mai grea încercare pentru parohie a fost în anul 2004, când a ars paraclisul 

La data de 13 septembrie 1990, Consiliul Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, a aprobat prin temeiul nr.11200/1990 înfiinţarea Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” din Ploieşti, cu statut de persoană juridică.

Începând cu data de 29 martie 1992, prin slujba de sfinţire a paraclisului cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, oficiată de Preasfinţitul Episcop Vicar Patriarhal, Teofan Sinaitul, parohia şi-a început activitatea liturgică. Nu este lipsit de importanţă faptul că acest paraclis a fost construit prin strădania şi jertfa credincioşilor din partea de nord a oraşului Ploieşti.

În anul 1993, s-au făcut demersurile necesare, pentru obţinerea unei suprafeţe de teren, în vederea începerii construcţiei unei noi biserici. Prin Hotărârea Nr. 36 din 02.07.1993, a Consiliul Local al Municipiului Ploieşti, a fost concesionată suprafaţa de teren de 3577 mp., în parcul de pe Strada Cameliei. Tot în acelaşi an, s-a primit autorizaţia pentru construcţia noii biserici, pe baza proiectului elaborat de S.C. Consproiect S.A. Ploieşti, având ca arhitect pe Dl. Călin Hoinărescu şi ca inginer pe Dl. Zoltan Sandor.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, la 25 martie 1993, a fost delegat Preasfinţitul Episcop Vicar Patriarhal Teofan Sinaitul, pentru oficierea slujbei religioase la punerea pietrei de temelie a bisericii.

În toamna anului 1993, s-au început lucrările de construcţie ale bisericii. Săpăturile de fundaţie au ajuns până la 8 metri adâncime deoarece locul aferent construcţiei a fost o groapa de umplutură a Municipiului Ploieşti. După devierea centurii de hidrant a Municipiului,( aproximativ 100 m.l. de ţeava), lucrare destul de costisitoare, din luna martie 1996 şi până în luna iunie 1997 au fost executate lucrări de fundaţii şi elevaţii ale bisericii până la cota 0 m.

Din iulie 1997 şi până în prezent, s-au ridicat zidurile de cărămidă armată şi structura de rezistenţă aferentă, s-au executat centura intermediară, planşeul cafasului, turnul clopotniţei peste pridvorul bisericii, zidurile portante până la cota de 10.4 metri, absidele şi sfântul altar, bolţile peste pronaos, naos, abside şi sfântul altar, centura de la naşterea turlei mari, turla, treptele de la intrarea în sfântul locaş, precum şi împrejmuirea curţii bisericii cu gard de beton armat şi panouri metalice.

Greutăţile pe care le-a întâmpinat această lucrare sfântă au culminat cu incendiul petrecut în vinerea mare a anului 2004, care a mistuit tot ceea ce se afla în paraclisul în care se săvârşeau sfintele slujbe, din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, paraclisul a fost restaurat şi amenajat în mai puţin de două luni, dovedindu-se încă o data, credinţa puternică, spiritul de unitate şi dragostea faţă de cele sfinte a credincioşilor din aceasta parohie.

Încă de la începuturile ei, parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ din Ploieşti i-a avut în vedere pe năpăstuiţii sorţii, pe săraci şi pe bolnavi, chiar dacă nu într-un cadru de proiect organizat. „Deşi nu aveam aici construcţia în sine, noi eram printre credincioşii cu probleme. Mergeam fie cu îmbrăcăminte, cu încălţăminte, fie cu mâncare, fie cu medicamente, cărucioare, cu produse sanitare, rechizite pentru copii, îi mai ajutam la întreţinere etc. Am ajutat copii aflaţi în dificultate, atât din parohia noastră, cât şi copiii de la Valea Plopului, unde mergem mereu cu alimente şi haine. De asemenea, am fost alături de 14 persoane vârstnice aflate în dificultate, 7 familii sărace, de parohia Ratina, care acum aparţine de Protoieria Urlaţi şi are 90 de familii, precum şi de Capela Spitalului Judeţean Prahova. Am dus şi la Mănăstirea Turnu un frigider nou şi alte lucruri, mobilă. Am strâns baxuri cu ulei şi alimente pentru ca monahii de aici să le distribuie săracilor care vin la mănăstire. Am ajutat şi deţinuţii din Penitenciar“, a precizat părintele Bădulescu.

De asemenea, parohia oferă chiar şi consiliere juridică pentru enoriaşi, cu ajutorul unui avocat şi al unui procuror care vin tot timpul la biserică.

Întrucât în parohia care, statistic, numără peste 3.000 de enoriaşi, sunt şi credincioşi de alte confesiuni, părintele este un adevărat misionar. De când este paroh a reuşit să boteze în religia ortodoxă aproximativ 20 de persoane. „Este chemarea lor. De exemplu, un credincios catolic avea soţia şi copilul ortodocşi şi mai venea pe la noi. Eu am făcut sfeştanii şi am avut mici discuţii cu ei. El a intrat în discuţie şi avea nişte nemulţumiri. Am intrat în amănunt în viaţa lor şi, încetul cu încetul, au început să vină la biserică. Dacă la început stătea afară, cu timpul a intrat în biserică, apoi a rămas şi la predică, după aceea am mai stat şi de vorbă şi la un moment dat mi-a zis că vrea să se convertească“, a subliniat, mulţumit, părintele Constantin Bădulescu.

mai mult
Creștinătate

Patriarhul Kirill al Moscovei vizitează România de Sf. Dimitrie cel Nou

kirill

Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Preafericitul Părinte Kirill, a acceptat invitația patriarhului Daniel de a veni în România, în perioada 26-28 octombrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Faptul că la Kremlin se știe despre această vizită, arată nu doar dimensiunea spirituală a acestui moment, ci mai ales semnificația politică.

„Patriarhul Kirill și-a exprimat disponibilitatea de accepta invitația de a veni împreună cu ceilalți Întâistătători ai altor biserici ortodoxe din fostele țări comuniste. Aceștia au fost invitați în contextul Anului Comemorativ din Patriarhia Română dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului și al aniversării a 10 ani de patriarhat ai Preafericitului Daniel. Vizita va avea loc și cu prilejul prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor — 27 octombrie”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Patriarhia Română a anunțat, printr-un comunicat, că sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 9,30, la Catedrala Patriarhală, în prezenta membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și a unor ierarhi ortodocși din străinatate, a clericilor și a credincioșilor mireni doritori să participe, se va săvârși o slujba de Te Deum, iar apoi va avea loc ședința solemnă a Sfântului Sinod, în Aula „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei.

Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii (pe numele său Vladimir Gundeaev) s-a născut la Leningrad (St. Petersburg), la 20 noiembrie 1946. Tatăl său a fost preot, iar mama sa profesoară de germană.

După ce termină clasa a VIII-a, înainte de a absolvi Şcoala Medie, a fost angajat ca membru al Expediţiei Geologice Complexe a Direcţiei Geologice de Nord-Vest din Leningrad, lucrând aici între 1962-1965 în calitate de tehnician cartograf. Urmează Seminarul teologic și Academia Teologică Ortodoxă din Leningrad. Este uns în monahism și trece prin toate treptele ierarhice până devine mitropolit în 1991.

Din 1989 până în 2009, este Preşedinte al Departamentului de Relaţii Externe (din august 2000 — Departament al Relaţiilor Externe Bisericești), membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

La 27 ianuarie 2009, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a ales Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii.

Kirill era considerat de mult timp „aproape ca omul cel mai cult din Rusia”, scrie Mihail Zâgar în „Toți oamenii Kremlinului”, carte pe care laureata Nobel, Svetlana Alexievici, o declară „cea mai serioasă analiză a ultimilor 20 de ani”.

„În aprigii ani ’90, el a început să prezinte propria sa emisiune la Canalul Unu al televiziunii ruse – Cuvântul păstorului – remarcându-se prin faptul că vorbea o frumoasă și modernă limbă rusă, emisiunile lui erau limpezi, filozofice, profunde și foarte moderne”, scrie Zâgar, amintind că Chiril, la acea vreme doar mitropolit, era perceput atât de modernist și de reformist, încât începuse să fie acuzat de erezie și de o prea mare apropiere de catolici și de occidentali.

În 2009, Kirill devine Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse(BOR), în primele alegeri democrate din cadrul acestei Biserici, după căderea Uniunii Sovietice în care predomina ateismul ca politică de stat. Conduce practic circa 150 de milioane de credincioși ruși din Rusia și din alte 60 de țări.

Imediat după alegere, și-a format în jurul lui o echipă de intelectuali străluciți și a continuat să fie mai mult decât un lider spiritual. Consolidând experiența dobândită ca „ministru de Externe” al BOR – funcție pe care o deținuse pe când era mitropolit de Smolensk și Kaliningrad – Kirill devine un ambasador al politicii ruse în lume, fâcând turnee în Asia și în America Latină unde a vizitat aliații tradiționali ai Rusiei.

Kirill a devenit un apropiat al actualului președinte al Rusiei și astăzi multă lume se întreabă mai în glumă, mai în serios, dacă el este omul lui Putin sau Putin omul Patriarhului?

Din 2011, printr-o decizie luată de Dmitriy Medvedev, Patriarhul are un birou la Kremlin, pe același culoar cu Președintele rus.

L.P.

mai mult
Creștinătate

Când ești bolnav, să nu faci nimic, nici Doamne Iisuse, nici metanii, ci numai să spui: Slavă Ție, Dumnezeule!

paisie_aghioritul

– Gheronda, în ultima vreme am probleme cu inima, și mă tem să nu pățesc ceva.

Nu te teme, toți trebuie să avem ceva, pentru că dacă avem ceva, atunci stăm la picioarele lui Hristos, și-L rugăm ca să ne ajute.

– Gheronda, vă rog, rugați-vă pentru mine ca să mă fac bine.

Nu-ți este de folos să faci rugăciune pentru aceasta. Dacă faci răbdare cu credință în Dumnezeu, vei primi pensie de la Serviciul de Asigurări al lui Dumnezeu.

Odată un bolnav îl ruga pe Sfântul Pantelimon să-l facă bine, însă Sfântul nu-l vindeca. Acela însă a continuat să-l roage. În cele din urmă s-a vindecat.

Dar când a murit și a mers în cealaltă viață, a văzut că din pricină că se vindecase, a pierdut multe cununi. Atunci i-a spus Sfântului Pantelimon: “De ce m-ai vindecat, dacă ai știut că voi pierde cununile”? (Iată cum nici o rugăciune nu rămâne neîmplinită când o facem cu credință și cu toată inima.)

– Gheronda, în ceea ce privește sănătatea, până în ce punct trebuie să mă las în mâinile lui Dumnezeu?

Mai întâi să te încredințezi lui Dumnezeu, și apoi să te încredințezi omului, medicului.

– Cum trebuie să înfruntăm însă o boală grea?

Înainte de a ne încredința medicilor, să premeargă rugăciunea, privegherea, ca să ajute Dumnezeu, și să-i lumineze pe medici. Puneți și puțin untdelemn sfințit, beți puțină agheasmă, citiți vreun psalm.

– Gheronda, din pricina bolii, nu-mi pot îndeplini îndatoririle mele duhovnicești, și din această pricină mă mâhnesc.

Acum, când ești bolnavă, să nu faci nimic, nici Doamne Iisuse, nici metanii, ci numai să spui: Slavă Ție, Dumnezeule!, și aceasta este de ajuns.

– Acum când sunt bolnavă și sufăr, nu mă pot aduna în rugăciune.

În acest caz, rugăciunea se face cu osteneală și cu durere, cu nevoință, și de aceea este auzită mai repede decât rugăciunea pe care o faci atunci când ești sănătoasă. Să iubim puțin și durerea.

Să iubim puţin şi durerea. Boala este o mare bi­necuvântare pentru om. Când omul conştientizează aceasta, o primeşte cu bucurie şi cântă cu bucurie: „Binecuvânta-voi pe Domnul în toata vremea”.

Îmi aduc aminte de bătrânul Gavriil de la Karulia, care avea niste dureri de nesuportat… Iar când il cuprin­deau durerile, începea să cânte. Stătea mereu întins jos. Adeseori spunea:

„Unii imi spun: «Cruce, Cruce!», dar cuie nu am. Ce fel de cruce este aceasta fără cuie?”.

– Câtă vreme a ţinut asta?

– Destulă vreme, vreo doi ani. Era singur cu desăvârşire. Şi să vedeţi, în partea de jos a chiliei sale se făcuse o crăpătura. Iarna intra pe acolo un curent prospeţel… Dar acela, în mijlocul durerilor şi al frigu­lui, psalmodia şi slavoslovea pe Dumnezeu.

În boală, psalmodia (cântarea de psalmi) este medicament. Și grav bolnav să fie cineva, și să sufere mult, când aude o psalmodie, îl mai lasă puțin durerea. Dacă va putea și el însuși să psalmodieze puțin, atunci chiar se va distra. Iată, eu în noaptea asta am suferit mult, dar am cântat la diapazon. Tot curajul pe care l-am avut, l-am dat acolo. Și știi câtă putere mi-a dat această pslamodie?

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din „Despre rugaciune”, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2013

mai mult
1 2 3 7
Page 1 of 7