close

Creștinătate

Creștinătate

Purtatorii Duhului 2: Parintele Sofronie Saharov

Afis-PD_2

Încurajat de succesul deosebit înregistrat, anul trecut, de programul Purtătorii Duhului. Părinți contemporani despre viața duhovnicească, CDS Paris propune, în acest an academic, un nou modul, în prelungirea celui dintâi: Părintele Sofronie Saharov: o viață în Hristos.

Născut în Rusia țaristă, la sfârșitul sec. 19, ajuns în Occident în urma Revoluției bolșevice, dar găsindu-și locul și liniștea abia câțiva ani mai târziu, în Sfântul Munte Athos, tânărul Serghei – numele de mirean al părintelui Sofronie – devine ucenic apropiat al Sfântului Siluan Athonitul, în obștea mănăstirii rusești a Sf. Mc. Pantelimon. În urma trecerii la Domnul a Cuviosului Siluan, Pr. Sofronie părăsește obștea Rusikonului, iar mai apoi pleacă definitiv din Sfântul Munte, stabilindu-se mai întâi la Paris, iar din 1958 în Anglia, unde întemeiază Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Tolleshunt Knights, Maldon, Essex. Aici își va petrece ulrima parte a vieții, făcând cunoscută viața și învățătura starețului Siluan, oferind îndrumare duhovnicească celor care îl cercetau și născând întru Domnul o mulțime de căutători ai lui Dumnezeu. Trece la Domnul în iulie 1993, lăsând în urmă o operă teologică foarte bogată, ce se bucură de o atenție crescândă, deopotrivă în mediul bisericesc și în cel academic. 


În anul academic 2017-2018, Centrul Ortodox de Studii și Cercetare Dumitru Stăniloae propune, un program de studiu concentrat asupra personalității și moștenirii teologice a Părintelui Sofronie Saharov. Este vorba despre o serie de 12 întâlniri, în cadrul cărora vor fi tratate viața și învățătura duhovnicească a starețului, cu atenție deosebită asupra potențialei înrâuriri a acestora asupra așezării în Hristos în contextul contemporan.  Cursurile vor fi ținute de persoane care l-au cunoscut nemijlocit pe Arhimandritul Sofronie, dar și de preoți, profesori și cercetători care au aprofundat studiul scrierilor acestuia.

Teme abordate:

  • Părintele Sofronie: date biografice, înțelesuri
  • Rădăcinile: legătura cu Sfântul Siluan Athonitul
  • Mărturii despre întâlnirile cu Părintele Sofronie
  • Etapele petrecerii duhovnicești
  • Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!” – Despre starea de părăsire
  • Despre ființarea liturgică
  • Cunoașterea și exprimarea teologică la Părintele Sofronie
  • Calea artistică a Părintelui Sofronie
  • Vederea lui Dumnezeu la Părintele Sofronie
  • Stările fundamentale: a iadului și a Împărăției
  • Ce este Biserica?, în teologia Părintelui Sofronie
  • Problemele sociale în viziunea Părintelui Sofronie

Printre vorbitori: ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, Pr. Constantin Coman, Pr. Natanail Neacșu, dl. Costion Niculescu, dl. Sebastian Moldovan

Cursurile vor fi moderate de către părintele Arhidiac. Ionel Ungureanu(Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova).


Perioada de înscriere19 aprilie – 2 mai  2018

Perioada de desfășurare3 mai – 28 iunie 2018

Orar: toate zilele de joi + zilele de marți 29 mai, 5 și 12 iunie, orele 20.30 – 22.30 (GMT+1)

Taxa de înscriere: 100 euro

Cursurile vor avea o durată de 2h, din care ultimile 30 de minute vor fi rezervate întrebărilor din partea cursanților. Programul va debuta joi, 3 mai 2018, și se va încheia joi, 28 iunie 2018.


Echipamente necesare: un calculator și o conexiune bună la Internet

Toate cursurile vor fi ținute prin intermediul unei platforme pentru conferințe și cursuri online care oferă o foarte bună calitate a sunetului și imaginii, asigurând totodată instrumentele necesare facilitării unui nivel ridicat de interacțiune între profesor și studenți.

Înscrieri

inscriere_butonÎnscrierea în acest program se face exclusiv prin completarea formularului de înscriere online, disponibil pe această pagină (vezi mai jos). Data limită pentru înscrieri va fi miercuri, 2 mai  2018.

Costuri

Taxa de înscriere în acest program de studiu este în valoare de 100 de euro, trebuind achitată înainte de 15 mai 2018.

Plata se face prin transfer bancar, cu card de credit sau prin PayPal.

1. Prin transfer bancar
Beneficiar: C.D.S.
IBAN: FR76 3000 3030 8500 0372 6088 879
BIC/SWIFT: SOGEFRPP
Banca: Société Générale; Sucursala: Paris Saint Michel; Adresa: 10, rue Thenard, 75005 Paris.
Comunicare: Nume_Prenume_Program de studiu (ex.: Popescu_Vasile_/PD2).

2. Cu card de credit sau prin PayPall (se aplică un comision de 4% din valoarea tranzacției)

mai mult
Creștinătate

Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române în ziua Sărbătorii Sf. M. Mc. Gheorghe

Sf-Gheorghe.x71918

În ziua Sărbătorii Sf. M. Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârși Sfânta Liturghie la Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Reședința Patriarhală.


Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Biserica Sfântul Gheorghe din Botoșani.


Înaltpreasfințitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji în Parohia românească din Berna, Elveția.


Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Biserica militară Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din cartierul clujean Gheorgheni.


Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești Vlașca, județul Teleorman, împreună cu Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, și cu Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.


Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, Germania.


Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji la Catedrala Sfinții Împărați din Chicago, S.U.A.


Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Biserica Sfântul Gheorghe din Constanța.


Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea suceveană Voroneț.


Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe de la Ţeţ, județul Alba.


Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Suieşti din judeţul Vâlcea.


Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji la Catedrala Sfântul Gheorghe din orașul Topoloveni.


Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, va sluji la Biserica militară Pogorârea Sfântului Duh din Garnizoana Buzău.


Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Catedrala Sfântul Gheorghe din Tecuci.


Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Mănăstirea Feredeu, județul Arad.


Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, va sluji în Parohia Nicula, Protopopiatul Gherla.


Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Catedrala istorică Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Caransebeș.


Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din cadrul Garnizoanei Oradea.


Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, va sluji în Parohia Giulești, Protopopiatul Sighet.


Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin.


Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Mănăstirea Radu Negru, județul Călărași.


Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, va sluji în Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Gheorgheni, Protopopiatul Miercurea Ciuc.


Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la noua Catedrală Episcopală Sfântul Gheorghe din Giurgiu.


Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaților, va sluji în  Parohia Chilia, Protoieria Slatina I.


Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Schitul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Cucuiș, județul Hunedoara.


Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Eparhial din Roma, Italia.


Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji la Mănăstirea Ortodoxă Română Nașterea Domnului din Cenicientos, Spania.


Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox român al Europei de Nord, va sluji în Parohia ortodoxă română Sfântul Gheorghe din Stockholm, Suedia.


Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, Australia.


Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din centrul Capitalei.


Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Catedrala Patriarhală.


Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji în Parohia Gura Râului II, Protopopiatul Săliște.


Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, va sluji în Parohia Timisoara-Cetate, la Biserica militară Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.


Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Capela Sfântul Siluan din München, Germania.


Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va sluji la Mănăstirea Camarzani din județul Suceava.


Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va sluji în Parohia Fiscut, Protopopiatul Arad.

mai mult
Creștinătate

Din minunile Sfântului şi Marelui Mucenic Gheorghe

sfantul-gheorghe-biruitorul

În părţile Siriei era o cetate ce se numea Ramel, în care se zidea o biserică de piatră, în numele Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe. Şi nu era în acel loc piatră de felul acela, din care s-ar fi putut face stîlpi mari, spre întărirea zidirii, ci din alte părţi depărtate se aduceau pe mare stîlpi de preţ. Deci, mulţi din cetăţenii cei iubitori de Dumnezeu s-au dus în diferite locuri ca să cumpere stîlpi de piatră pentru biserica ce se zidea. S-a dus şi o femeie dreptcredincioasă, văduvă, care avea osîrdie şi credinţă către Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, voind, ca din sărăcia sa, să cumpere pentru biserica sfîntului un stîlp. Şi, cumpărînd dintr-un loc un stîlp ales, l-a adus la malul mării, unde un alt bărbat bogat din cetatea Ramel, cumpărînd cîţiva stîlpi îi punea în corabie; şi a rugat mult femeia pe omul acela, să-i ia şi stîlpul ei în corabie, împreună cu ceilalţi şi să-l ducă la biserica mucenicului. Iar el nu i-a ascultat rugămintea şi nu i-a luat stîlpul ei; ci, aruncînd în corabie numai stîlpii săi, a plecat. Atunci femeia aceea, aruncîndu-se la pămînt, plîngea cu jale şi chema în ajutor pe Sfîntul Mare Mucenic, ca să rînduiască precum ştie el, ca şi stîlpul ei să fie dus în Ramel, la biserica lui.

Astfel femeia, mîhnindu-se şi plîngînd, a adormit şi i s-a arătat în vis Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe în chip de voievod, mergînd călare şi ridicînd-o de la pămînt, i-a zis: „Spune-mi de ce te mîhneşti, o, femeie?” Iar ea i-a spus pricina durerii sale şi a văzut pe sfînt descălecînd de pe cal şi zicînd către dînsa: „Unde voieşti să-ţi pui stîlpul?” Iar ea a zis: „În partea dreaptă a bisericii”. Şi îndată sfîntul a scris cu degetul său pe stîlp astfel: „Stîlpul acesta al văduvei, să se pună în partea dreaptă a bisericii, după cel dintîi stîlp, ca să fie acesta al doilea”. Aceasta scriind, a zis către femeie: „Ajută-mi tu singură”.

Şi, apucînd ei stîlpul, piatra s-a uşurat şi de către amîndoi a fost aruncată în mare. Aceasta văzînd-o femeia în vedenia somnului şi deşteptîndu-se, n-a găsit stîlpul în locul acela. Dar punîndu-şi nădejdea către Dumnezeu şi spre Sfîntul Gheorghe, robul Lui, a pornit pe cale spre casa sa. Şi mai înainte de întoarcerea ei, precum şi a corabiei, adică îndată după acea vedenie din somn, chiar a doua zi s-a găsit stîlpul ei pe malul mării, în Ramel. Apoi după ce a sosit bărbatul acela, care îşi ducea stîlpii în corabie şi a ieşit la mal, a văzut stîlpul văduvei şi scrierea de pe el, care se închipuise pe piatră de degetul sfîntului foarte bine, ca şi cum literele ar fi fost însemnate pe lut. Atunci s-a minunat foarte şi cunoscînd minunea ce se făcuse de sfîntul mare mucenic şi pricepînd greşeala sa, se căia că trecuse cu vederea rugămintea văduvei şi cerea iertare de la sfînt, prin multe rugăciuni, ceea ce a şi dobîndit de la el, arătîndu-i-se în vedenie. Deci stîlpul acela al văduvei s-a pus în acel loc în care s-a poruncit, spre pomenirea femeii şi spre arătarea minunii făcute de marele mucenic, dar mai ales spre slava izvorului minunilor lui Hristos, Dumnezeul nostru.

După mulţi ani, saracinii luînd Siria sub stăpînirea lor, s-a întîmplat în cetatea Ramel, în cea mai sus pomenită biserică a Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe, o minune ca aceasta:

Un saracin vestit, împreună cu alţi saracini, au intrat în biserică, pe vremea citirii pravilei, şi văzînd icoana Sfîntului Gheorghe şi pe preot stînd înaintea ei şi închinîndu-se şi săvîrşind în taină rugăciuni, a zis către prietenii săi în limba saracinilor: „Vedeţi pe acest nebun, ce face? Se roagă la scîndură. Aduce-ţi-mi un arc şi o săgeată, să săgetez scîndura aceea”. Şi îndată i-au adus un arc, pe care el, stînd dinapoia tuturor, l-a încordat şi a aruncat o săgeată asupra icoanei mucenicului; iar săgeata n-a zburat spre icoană, ci în sus şi căzînd din înălţime, a lovit pe saracinul acela în mînă şi i-a rănit-o.

Deci, a ieşit îndată afară, ducîndu-se acasă, durîndu-l mîna foarte şi curgîndu-i mult sînge; apoi se umflase şi striga suspinînd, fiind cuprins de o durere de moarte. Şi avea în casa sa nişte slujnice de credinţă creştinească, pe care chemîndu-le, le-a zis: „Am fost în biserica Sfîntului vostru Gheorghe şi am vrut să-i săgetez icoana lui, dar m-am săgetat pe mine, căci întorcîndu-se săgeata, mi-a rănit mîna şi iată mor de nesuferită durere”. Iar ele i-au zis: „Oare ţi se pare că ai făcut bine, îndrăznind să loveşti chipul sfîntului mucenic?” Zis-a saracinul: „Au doară are putere chipul acela, să mă facă astfel, precum sînt acum de bolnav?” Slujnicele au răspuns: „Noi sîntem neînvăţate şi nu putem să-ţi răspundem, dar cheamă un preot şi acela îţi va spune cele ce ne întrebi pe noi”. Barbarul a ascultat sfatul slujnicelor sale şi a chemat pe preot şi a zis: „Vreau să ştiu ce putere are scîndura aceea sau icoana, căreia te închini tu?” A răspuns preotul: „Eu nu mă închinam scîndurii, ci Dumnezeului meu, Ziditorul tuturor, mă rugam celui închipuit pe scîndură cu chipul Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe, ca să fie mijlocitor pentru mine către Dumnezeu”.

Zis-a barbarul: „Cine este Gheorghe, dacă nu este el Dumnezeul vostru?” Răspuns-a preotul: „Sfîntul Gheorghe nu este Dumnezeu, ci slugă a lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Iisus Hristos, care a fost asemenea om pămîntean ca şi noi. El multe munci a răbdat de la păgînii care-l sileau să se lepede de Hristos, dar cu vitejie pe toate răbdîndu-le şi bine săvîrşindu-şi mărturisirea numelui lui Hristos, a luat dar de la Dumnezeu ca să facă semne şi minuni; iar noi, iubindu-l pe el, cinstim icoana lui şi, ca şi cum am privi spre el, ne închinăm lui, îl cuprindem şi-i sărutăm icoana, în acelaşi chip cum şi tu faci după moartea părinţilor şi fraţilor tăi; căci avînd îmbrăcămintea lor înaintea ta, lăcrimezi şi le săruţi, ca şi cum ai avea pe aceia înaintea ta. Deci, aşa şi noi socotim icoanele sfinţilor, nu ca pe nişte dumnezei, să nu fie aceea, ci ca pe nişte închipuiri ale slugilor lui Dumnezeu, care prin icoanele lor fac minuni, precum s-a întîmplat cu tine, cel ce ai îndrăznit a săgeta icoana sfîntului mucenic, ca să ştii puterea lui şi să fie şi spre învăţătura altora”.

Acestea auzindu-le saracinul, a zis: „Ce voi face? Vezi mîna mea sîngerîndă, căci groaznică durere pătimesc şi de moarte mă apropii”. Zis-a lui preotul: „De voieşti să fii viu şi întreg, porunceşte să aducă la tine chipul Sfîntului şi Marelui Mucenic Gheorghe şi-l pune pe patul tău; apoi o candelă plină cu unt-delemn arzînd, să fie înaintea lui aprinsă toată noaptea, iar a doua zi luînd untdelemn din candelă, să ungi mîna ta cea bolnavă şi atunci să crezi că te vei tămădui, şi-ţi va fi ţie aşa”. Iar saracinul îndată a rugat pe preot, ca să-i aducă icoana Sfîntului Gheorghe, pe care primind-o cu bucurie, a făcut toate aşa precum a învăţat de la preot. A doua zi, după ce şi-a uns mîna cu untdelemn din candelă, îndată i-a încetat durerea şi i s-a tămăduit mîna.

De o minune ca aceea, mirîndu-se şi veselindu-se barbarul acela, a întrebat pe preot dacă avea ceva scris în cărţile sale despre Sfîntul Gheorghe. Iar preotul aducîndu-i viaţa şi pătimirea sfîntului, i-a citit-o şi el cu luare aminte ascultînd, ţinea în mîini icoana mucenicului, grăind către sfîntul cel închipuit pe icoană, ca şi către un viu, zicîndu-i cu lacrimi: „O, Sfinte Gheorghe, tu, tînăr, însă cu minte ai fost, iar eu bătrîn, dar nebun. Tu de tînăr eşti prieten a lui Dumnezeu, iar eu am îmbătrînit şi sînt lipsit de Dumnezeu. Roagă pentru mine pe Dumnezeul tău, ca să fiu şi eu robul Său”. După aceea căzînd la picioarele preotului, îl ruga să-l învrednicească de Sfîntul Botez. Iar preotul nu voia pentru că se temea de saracini, însă văzîndu-i credinţa şi rugămintea lui cea cu dinadinsul, l-a botezat noaptea în taină, de frica saracinilor.

A doua zi, saracinul cel nou botezat a ieşit din casă şi stînd în mijlocul cetăţii în văzul tuturor, cu multă îndrăzneală şi cu mare glas, a început a propovădui pe Hristos, adevăratul Dumnezeu şi blestema credinţa saracinilor. Şi îndată s-a adunat la dînsul mulţime de saracini şi umplîndu-se de mînie şi de iuţime, au pornit asupra lui ca nişte fiare sălbatice şi cu săbiile l-au tăiat bucăţi. Şi aşa în scurt timp şi-a sfîrşit fapta cea bună a mărturisirii şi a luat cununa muceniciei, ajutîndu-i rugăciunile Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe.

În insula Melitinei era o biserică a Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe, slăvită şi mare. Locuitorii acelei insule aveau obiceiul ca în toţi anii, la ziua pomenirii sfîntului, să se adune în biserica aceea, ca să serbeze praznicul mucenicului. De acest lucru aflînd agarenii din Crit (insula Creta), într-o clipă au năvălit asupra locului aceluia şi cîţi oameni au fost afară din biserică, apucînd să fugă, au scăpat din mîinile agarenilor; iar cîţi s-au aflat în biserică, pe aceia prinzîndu-i şi legîndu-i, i-au dus în robie.

A fost robit atunci şi un tînăr oarecare de acolo şi ducîndu-l în Creta, l-au dăruit voievodului agarenilor. Iar după ce a trecut un an, sosind praznicul sfîntului, părinţii tînărului aceluia, deşi erau lipsiţi de fiul lor, însă nu şi-au schimbat obiceiul, ca în toţi anii să meargă la praznic în biserica mucenicului şi să facă în casa lor masă îndestulată întru cinstea şi pomenirea Sfîntului Gheorghe. Deci, cînd a început a aşeza la ospăţ pe cei chemaţi, maica tînărului robit s-a întors iar la biserică şi s-a aruncat la pămînt, plîngînd şi rugînd pe sfîntul, ca să-l izbăvească pe fiul său din robie, precum ştie el cu ajutorul său. Şi a fost auzită de ajutătorul cel grabnic. După ce şi-a sfîrşit rugăciunile sale, acea femeie s-a întors la ospăţ la cei chemaţi, iar bărbatul ei a chemat mai întîi numele Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe; apoi ajutorul şi sprijinul sfîntului lăudînd, a început a cinsti pe cei chemaţi, stînd dregătorii pregătiţi.

În acel ceas, fiul lor fiind scos de Sfîntul Gheorghe din robie, a stat înaintea lor ţinînd în mîini un pahar cu vin, dîndu-l maicii sale. Pentru că în ceasul acela, stînd în Crit la masa voievodului agarenilor, turnase vinul în pahar şi-l gătea să-l dea stăpînului lor; deodată, precum altădată Avacum, a fost răpit şi a stat în Melitina cu paharul de vin în mînă. Văzîndu-l, toţi cei ce şedeau şi se ospătau la masă, s-au înspăimîntat şi l-au întrebat unde a fost, de unde a venit şi cum s-a aflat în mijlocul lor? Iar el le-a răspuns: „Am umplut acest pahar cu vin, ca să-l dau boierului şi am fost răpit de un bărbat prealuminat, care era călare pe cal şi m-a pus pe mine lîngă el. Deci cu o mînă am ţinut paharul, iar cu alta mă ţineam de brîul lui; şi astfel mă aflu aici, precum mă vedeţi”. Acestea auzindu-le toţi, s-au spăimîntat, minunîndu-se de acea slăvită minune. Apoi, sculîndu-se, au adus mulţumire lui Dumnezeu şi plăcutului Său, Marelui Mucenic Gheorghe.

Despre o asemenea minune, zisă mai sus, ne spune şi Cozma monahul, astfel: În zilele lui Vasile, împăratul grecesc, eu fiind tînăr, stăpînul meu, voievodul la care slujeam, a fost trimis de împărat la insula Cipru. După ce am ajuns, am auzit o minune a Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, care nu de mult o făcuse în biserica lui, la ziua praznicului. Căci spuneau locuitorii de acolo că fiul preotului, care slujea în biserica Sfîntului Gheorghe, a fost robit de saracini, şi la praznicul Sfîntului Gheorghe s-a aflat lîngă tatăl său în biserică, la vremea Liturghiei. Deci voievodul, chemînd la sine pe preot şi pe fiul lui, îl întreba cum a venit de la saracini? Iar tînărul a început a-i spune astfel:

„Precum Dumnezeu a voit, aşa Sfîntul Gheorghe m-a liberat. Însă eu nu ştiu cum am venit, decît ştiu numai, că am fost robit acum trei ani de saracini. Că mă trimisese tatăl meu într-o corabie cu alţi oameni pentru neguţătorie. Şi năvălind asupra noastră saracinii, pe toţi ne-au robit şi am fost dus de dînşii în Palestina, căci atunci Ierusalimul şi toată Palestina erau stăpînite de saracini. Acolo am slujit, zicea tînărul, stăpînului meu trei ani. Şi, iată, a optsprezecea zi este de cînd stăpînul meu mi-a poruncit să-i duc aşternutul la baia cea de obşte, vrînd să se spele acolo. Şi spălîndu-se, mi-a zis: „Nu mi-ai adus dulceaţă şi apă să beau?” Eu i-am răspuns: „Nu ţi-am adus stăpîne”. Iar el voia să mă prindă, ca să mă bată. Dar eu am scăpat şi am alergat acasă la stăpîna mea şi, luînd degrabă de la ea dulceaţă, mă întorceam spre baie la stăpîn. Şi îmi era calea pe lîngă o curte creştinească, în care era o biserică şi se săvîrşea în acel ceas dumnezeiasca Liturghie. Atunci am auzit, după întîia intrare, cîntîndu-se condacul Sfîntului Gheorghe, pentru că era praznicul lui. Auzind acea cîntare, am plîns şi am zis: „Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, oare n-a fost primită lui Dumnezeu şi ţie nici o suspinare a robului tău, adică a tatălui meu? Pentru ce ai trecut cu vederea lacrimile şi rugăciunile lui, cele făcute de el pentru mine, în biserica ta, ca să mă fi izbăvit din această robie şi pradă?”

Aceasta zicînd, alergam spre baie, şi văzîndu-mă stăpînul meu plin de lacrimi, a început cu mînie a mă ocărî şi mi-a zis: „Toarnă!” Şi am turnat în pahar dulceaţa, şi mi-a zis stăpînul: „Toarnă!” Dacă am luat vasul să torn în pahar, am început a nu vedea pe stăpînul meu, zicînd ceva şi am auzit cîntarea ce se cînta: „Unul Sfînt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin!”. Şi m-am văzut în altar, iar pe tatăl meu ţinînd Sfîntul Potir şi zicînd către eclesiarh: „Daţi-mi apă”. Iar eu, stînd înaintea lui cu vasul, voiam să torn în Sfîntul Potir; pentru că, precum stăteam în baie înaintea saracinului, într-o mînă ţinînd paharul cu dulceaţă, iar în alta, vasul din care turnam şi deodată m-am aflat în Altar stînd înaintea tatălui meu pe cînd el slujea. Iar tatăl meu căutînd spre mine, a zis către eclesiarh: „Cine este acest tînăr?” Acesta a zis cu mirare: „Nu ştim cine este acesta şi de unde vine”. Şi eram cu părul ras şi cu hainele saracineşti. Apoi am zis către tatăl meu: „Oare nu mă recunoşti pe mine, tată? Eu sînt fiul tău!” Şi a zis către mine tatăl: „Dar acest vas şi paharul pentru ce le ai în mîinile tale şi ce este în ele?” Şi am zis: „Aceasta este dulceaţă, pentru că fiind eu în baie cu stăpînul, aproape de Ierusalim, cînd voiam să-i dau lui băutura aceasta, îndată m-am aflat în biserică”.

Iar tatăl meu s-a cutremurat de spaimă, şi puţin a fost, că n-a scăpat din mîini Sfîntul Potir, pe care îl ţinea. Iar eu am lăsat jos paharul şi vasul şi am zis: „Nu te tulbura, părinte, ci sfîrşeşte-ţi slujba”. Apoi, punînd tatăl meu Potirul pe Sfîntul Prestol şi, ridicîndu-şi mîinile, a dat laudă lui Dumnezeu şi a preamărit pe Sfîntul Gheorghe. Iar paharul pe care l-a lăsat pe marmură nu s-a stricat, nici nu s-a vărsat, asemenea şi vasul celălalt. Şi sfîrşind tatăl meu slujba, m-a cuprins şi m-a sărutat cu lacrimi şi am mers acasă. Apoi, auzind de mine toate rudele şi prietenii noştri, s-au adunat la noi. Şi, văzîndu-mă, s-au bucurat şi au preamărit pe Dumnezeu şi pe Sfîntul Gheorghe, robul Lui, care m-a izbăvit de la saracini în clipeala ochilor”.

O povestire ca aceea a fiului preotului, auzind-o voievodul şi toţi cei împreună cu dînsul, foarte mult au preamărit pe Dumnezeu şi pe Sfîntul Gheorghe. Şi dîndu-i şi tatălui său daruri mari, i-au liberat.

Asemenea acestor minuni mai sus-zise ale Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe, se află şi această minune: În părţile Paflagoniei, în cetatea Amastrida era un bărbat, anume Leontie şi soţia lui Teofana, şi amîndoi aveau mare credinţă şi osîrdie către Sfîntul Marele Mucenic Gheorghe şi năzuiau totdeauna la biserica lui, care era nu departe de acolo, lîngă rîul ce se numea Partenos. După numirea rîului aceluia, biserica aceea a mucenicului se numea „Partenia”. Pe acea biserică, cei doi soţi au împodobit-o din averile lor cu toată bunacuviinţă, din dragostea lor către Sfîntul Gheorghe, pe care îl aveau peste averile lor purtător de grijă, păzitor şi apărător. De aceea, în toţi anii săvîrşeau pomenirea mucenicului cu cinste şi cu cucernicie, făcînd milostenii multe şi masă îndestulată săracilor, scăpătaţilor, străinilor, rudeniilor şi prietenilor. Aceia aveau un fiu, căruia îi dăduseră numele Gheorghe, pentru ca să aibă pomenirea mucenicului totdeauna în minte şi pe limbă cu dragoste.

În zilele acelea împărăţea la greci, Constantin al VIII-lea, care a fost fiul împăratului Leon cel înţelept. Şi au ridicat război bulgarii cu grecii, pentru că bulgarii, ungurii şi cu tătarii, năvălind asupra părţilor greceşti, le pustiau, prădîndu-le şi a fost nevoie ca oastea grecească să se adune în cete. Iar de vreme ce Leontie era locuitor al cetăţii Amastridei în Paflagonia, din rînduiala ostăşească, îi poruncea şi lui să iasă la război. Însă Leontie acum era bătrîn, iar fiul Gheorghe era în vîrstă de bărbat; deci, a socotit ca în locul său să-şi trimită fiul la oaste. Şi luîndu-l pe el Leontie şi Teofana, l-au dus mai întîi în biserica mai sus-zisă şi, rugîndu-se înaintea icoanei mucenicului, au zis: „Ţie, o, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, îţi încredinţăm pe fiul nostru cel unul-născut şi iubit, pe care cu numele tău l-am numit, pe tine iubindu-te; deci, tu să-i fii povăţuitor în cale şi păzitor în război şi să-l întorci la noi întreg şi sănătos, ca rodul credinţei noastre celei către tine, prin a Ta facere de bine luîndu-l, cu multe faceri de bine să preamărim totdeauna a ta purtare de grijă şi apărare pentru noi”.

Aşa rugîndu-se, au liberat pe fiu la ceata oştirii greceşti. Iar cînd s-a făcut război cu vrăjmaşii, mai întîi grecii au biruit pe bulgari, iar după aceea, îndreptîndu-se bulgarii au început a birui pe greci, căci aşa a lăsat Dumnezeu pentru păcat. Şi s-a făcut măcel mare şi a căzut puterea grecească în ascuţişul sabiei vrăjmaşilor, încît abia a scăpat cineva de la acel război.

În acea vreme Gheorghe fiul lui Leontie, fiind prins viu de un bulgar oarecare, s-a păzit cu rugăciunile sfîntului de la moarte. Văzîndu-l bulgarul tînăr şi frumos la faţă, l-a cruţat şi l-a dus la pămîntul lui, unde Gheorghe slujea aceluia ca un rob. Iar Leontie şi Teofana, auzind de biruirea taberilor greceşti şi văzînd că nu s-a întors fiul lor, plîngeau şi se tînguiau cu nemîngîiere, socotind că este ucis la război; şi căzînd la icoana Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe, în biserica lui strigau: „Oare într-o nădejde ca aceasta, mucenice al lui Hristos, ţi-am încredinţat pe fiul nostru cel iubit, ca să fie mîncare păsărilor cerului şi fiarelor pămîntului? Oare aşa ai auzit rugăciunile şi suspinurile noastre? Dacă pentru noi cei ce am îmbătrînit nu ţi-a fost milă, apoi cel puţin pentru tinereţile cele înflorite ale aceluia să te fi milostivit. Pentru ce ai trecut cu vederea pe a noastră ticăloşie, plăcutule al lui Dumnezeu?”

Acestea şi cele asemenea cu acestea grăindu-le, cu negrăită tînguire şi strigare cîtăva vreme, la toţi cei ce erau acolo, i-a pornit spre lacrimi, iar mai cu seamă maica plîngea neîncetat cu amară tînguire. Şi a fost acea biruinţă asupra grecilor în luna lui August; dar trecînd toamna şi iarna, a sosit luna aprilie şi praznicul Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe. Atunci Leontie cu soţia sa, deşi îşi pierduseră orice nădejde, crezînd că fiul lor a căzut de sabie la război, n-au încetat rugăciunile către sfîntul mucenic şi, după obicei, au pregătit, precum se cădea, masă îndestulată. Iar după săvîrşirea slujbelor bisericeşti, au luat la sine mulţi oaspeţi şi săraci, care toţi fiind aşezaţi la masă şi ospătîndu-se, de nimic nu le era vorba decît numai de Gheorghe, fiul lor, care nu se întorsese de la război.

Deci, părinţii s-au pornit a plînge, iar oaspeţii îi mîngîiau şi mai ales pe maica care se tînguia. Iar fiul său Gheorghe, fiind în robie, avea la stăpînul său slujba bucătăriei şi în aceiaşi zi, fierbînd bucate, îşi aduse aminte de casa părinţilor săi şi de prăznuirea lor, apoi de rudenii, de prieteni şi de vecini şi zicea în mintea sa: „Acum în casa părinţilor mei, ce fel de mese sînt? Cine sînt acei care se ostenesc? Ce fel de pomenire au pentru mine? Oare viu mă vor socoti că sînt, sau mort?” Zicînd acestea se tînguia amar.

Apoi a sosit vremea să prînzească stăpînul lui şi trebuia ca singur Gheorghe să ducă mîncarea cu ulcica, înaintea stăpînului său. Deci, ştergîndu-se de lacrimi, a luat de la foc ulcica fierbînd şi o ducea. Şi îndată s-a aflat în casa părinţilor săi, înaintea feţii tuturor celor ce se ospătau. O, ce minune! S-au spăimîntat toţi văzînd deodată pe fiul lui Leontie, anume Gheorghe, stîndu-le înainte şi fierbîndu-i ulcica în mînă. Iar părinţii lui credeau că văd o nălucire. Dar dacă s-au convins că este adevărat, iar nu nălucire, s-au repezit la dînsul cu bucurie şi căzînd pe grumajii lui, îl cuprindeau şi-l sărutau, plîngînd de nemăsurată şi nenădăjduită bucurie. Asemenea şi toţi cei ce erau acolo plîngeau de bucurie.

Şi fiind întrebat Gheorghe, cum a rămas viu de la război, unde a fost şi cum a venit la dînşii, el le-a spus toate cu amănuntul. Iar pentru a sa răpire din robie, le-a spus astfel: „În acest ceas slujeam în bucătăria stăpînului meu şi aveam poruncă ca să-i aduc ulcica cu mîncarea aceasta, pe care luînd-o, o duceam la masă. Dar păşind eu pe cîteva trepte spre foişorul în care stăpînul meu ospăta, deodată am văzut un ostaş călare pe cal, strălucind cu negrăită lumină, care m-a luat cu ulcica aceasta şi nu ştiu cum m-a adus aici înaintea voastră.

Auzind toţi aceasta, şi mai ales părinţii lui, au dat mare mulţumire lui Dumnezeu şi Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe. Şi au gustat apoi toţi din mîncarea aceea şi s-a făcut altă minune; căci cu cît gustau din ulcica aceea, cu atît într-însa se înmulţea mîncarea; şi era ulcica mică, cît să mănînce un om, iar cei ce mîncau erau foarte mulţi şi toţi au mîncat din destul, lăudînd pe Dumnezeu şi zicînd: „Iată că Sfîntul Marele Mucenic Gheorghe, ne-a trimis la praznicul său hrană aleasă de la bulgari”. După aceasta a dat ulcica la biserica Sfîntului Marelui Mucenic, cu multe mulţumiri şi jertfe. Şi se păstra ulcica aceea între sfintele vase ale bisericii, în pomenirea acelei preasfinte minuni a Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe.

Acea biserică a Sfîntului Gheorghe din vremea cea de demult a fost mică şi învechită şi acum era să cadă, nefiind cine să zidească alta nouă, sau pe cea veche să o dreagă şi să o înnoiască. Însă aceasta era din lipsa locuitorilor celor de acolo şi aşa biserica aceea, nefiind îngrijită, s-a pustiit, şi s-a întîmplat într-însa o minune ca aceasta: nişte copii adunîndu-se acolo, se jucau; şi era între dînşii un copil totdeauna biruit şi ocărît de ceilalţi. Dar supărîndu-se copilul de ocările cele multe şi-a întors ochii spre biserica Sfîntului Gheorghe şi a zis: „Sfinte Gheorghe, ajută-mi, ca să biruiesc şi îţi voi aduce în biserică o plăcintă frumoasă”. Şi îndată copilul acela a biruit pe ceilalţi copii la jocurile lor cele copilăreşti şi încă nu odată sau de două ori, ci de multe ori a făcut aceasta, mai mult decît ceilalţi.

Deci, ducîndu-se la maica sa, i-a spus că a făgăduit sfîntului să dăruiască o plăcintă şi o cerea de la dînsa, ca să-şi împlinească făgăduinţa sa către Sfîntul Gheorghe. Iar maica iubitoare de fiu şi mai ales către mucenic, a îndeplinit rugămintea copilului şi i-a dat o plăcintă bună şi caldă, iar el, ducînd-o în biserică, a pus-o înaintea Altarului şi, închinîndu-se, s-a dus. Apoi, în acea vreme, trecînd pe acolo patru neguţători, au intrat în biserică, să se închine Sfîntului Gheorghe şi au aflat plăcinta bună, că era caldă şi cu aburi bine mirositori. Şi au zis în sine neguţătorii: „De aceasta nu are trebuinţă sfîntul, s-o mîncăm noi şi în locul ei să punem tămîie”. Iar după ce au mîncat-o, vrînd să iasă din biserică, nu nimereau uşile bisericii, pentru că li se păreau că e zid şi nu puteau să iasă. Deci au pus cîte un ban de argint dar n-au ieşit; apoi au pus toţi un galben şi s-au rugat sfîntului ca să-i lase să iasă şi n-au putut, fiind cuprinşi de orbire. Apoi toţi cei patru au pus cîte un galben şi s-au rugat cu căldură; şi astfel li s-a dat ieşirea, pentru că au găsit uşile bisericii deschise şi au ieşit fără să-i oprească.

Acei galbeni şi bani de argint au fost începutul adunării banilor, ca să se înnoiască biserica aceea. Pentru că a străbătut ştirea despre acea minune în toată partea aceea şi mulţi oameni dreptcredincioşi dînd de la ei mult aur şi argint, au zidit o biserică nouă şi mare de piatră, au înfrumuseţat-o cu podoabe şi au îndestulat-o cu lucrurile cele de trebuinţă. Şi se săvîrşeau în acea biserică minuni preaslăvite, întru slava lui Hristos Dumnezeu şi întru lauda Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe.

Să se scrie şi această minune a Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe, despre un tînăr ce era muşcat de un şarpe veninos. Căci unul din monahii cei plăcuţi lui Dumnezeu, anume Gheorghe, avînd ajutător pe Sfîntul Mare Mucenic de un nume cu el, ne-a povestit cele ce urmează: Ducîndu-mă pe calea spre munte, avînd în mîini o cruce, m-a întîmpinat un monah bătrîn şi, luînd de la mine crucea, se ducea înainte. Şi mergînd puţin, s-a abătut din cale pe o cărare, iar eu mergeam în urma lui. Şi iată o turmă de oi, iar tînărul care era păstor zăcea jos muşcat de şarpe. Era în apropiere un izvor şi stareţul mi-a zis: „Scoate apă şi să udăm crucea”. Făcînd aceasta şi deschizînd gura tînărului, i-am turnat apă, ce era vărsată pe cruce, iar stareţul i-a zis: „În numele Preasfintei Treimi, să te vindece, robul lui Dumnezeu, Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe”. Şi, întorcîndu-se, tînărul a vărsat dintr-însul nişte venin purtător de moarte şi s-a sculat. Iar stareţul i-a zis: „Spune-mi, cum te-ai jurat ieri către văduva aceea săracă, pe a cărei oaie, care ţi-a dat-o s-o paşti, ai vîndut-o cu trei arginţi şi tu i-ai spus că a mîncat-o lupul?” Tînărul a zis: „Adevărat, părinte, aşa este; dar tu cum de ai ştiut?”

Stareţul a răspuns: „Şezînd eu în chilia mea, a venit la mine un bărbat pe un cal alb şi mi-a zis: „Sofronie, scoală-te şi du-te degrabă la izvorul care este de-a dreapta ta, spre miazăzi, unde vei găsi un tînăr muşcat de şarpe. Vei întîmpina acolo pe un monah purtînd o Cruce în mînă, săpată în lemn şi, luînd Crucea aceea, să torni pe ea apă şi să dai tînărului aceluia muşcat de şarpe să bea din apa aceea, zicîndu-i astfel: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, te vindecă pe tine robul lui Dumnezeu, Mucenicul Gheorghe”. Şi să-i zici să nu se jure mai mult pe numele lui Dumnezeu, nici pe numele sfinţilor Lui, nici să facă cuiva strîmbătate şi să dea oaia văduvei celei sărace, ca să nu-i fie ceva şi mai rău””.

După ce a auzit aceasta de la acel bătrîn, tînărul a căzut la picioarele lui, zicînd: „Iartă-mă, părinte, că aşa este; am vîndut oaia acelei femei pe trei arginţi şi ieri am amăgit-o, zicînd că a mîncat-o lupul. Iar femeia mi-a zis: „Oare acesta este adevărul sau este minciună?” Eu i-am răspuns: „Aşa este, mă jur, pe Dumnezeul Cel adevărat!” Şi femeia a zis: „Tu nu mă ştii că sînt săracă? Cum voieşti, aşa să faci; dar va cere-o de la tine Dumnezeu şi Sfîntul Gheorghe; căci am făgăduit acea oaie pentru praznicul Sfîntului Gheorghe, să o dau de mîncare la săraci”. Deci, eu – zice tînărul – am greşit, şi rog a ta iubire de Dumnezeu, părinte, roagă-te pentru mine lui Dumnezeu şi Sfîntului Gheorghe, ca să mi se ierte păcatul acela, căci voi da acelei femei trei berbeci de ziua Sfîntului Gheorghe şi în toată viaţa mea, pentru praznicul acestui sfînt, voi da zeciuială la săraci din turma pe care o pasc”.

Şi astfel, tînărul care s-a tămăduit, cerînd rugăciune şi iertare de la fericitul stareţ Sofronie, s-a dus la locul său, mulţumind lui Dumnezeu şi plăcutului Său, Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe”.

Dar nu se cuvine a tăcea şi acea vestită minune despre uciderea balaurului, pe care a făcut-o Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, aproape de Palestina, patria sa, în părţile Sirofiniciei, lîngă cetatea Viritului, peste marea cea mare a Siriei, nu departe de cetatea Lida, unde s-a îngropat trupul Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe; pentru care au fost zugrăvite diferite icoane din vechime de cei vrednici de credinţă zugravi ai pămîntului Palestinei, despre acea minune ce se pomeneşte. La cei ce călătoresc în Palestina, este arătat locul acelei minuni, care s-a făcut astfel:

Era lîngă cetatea Viritului, spre muntele Libanului, un lac foarte mare, în care era un balaur înfricoşător şi ucigător, care, ieşind din lac, pe mulţi oameni îi apuca şi-i pierdea, mîncîndu-i. Şi de multe ori oamenii, înarmîndu-se spre uciderea lui, erau goniţi şi ucişi, căci balaurul apropiindu-se de zidurile cetăţii, cu suflarea sa cea pierzătoare, umplea văzduhul de venin purtător de moarte; încît mulţi se vătămau şi mureau. Şi era necaz şi mîhnire, strigare şi plîngere mare neîncetată în acea cetate, în care oamenii erau necredincioşi cu însuşi împăratul, stăpînitorul lor, fiind toţi închinători la idoli.

Deci, într-una din zile, adunîndu-se oamenii acelei cetăţi, au mers la împăratul lor şi i-au zis: „Ce să facem, că pierim de balaurul acesta?” Iar el le-a răspuns: „Ceea ce îmi vor descoperi zeii, aceea vă voi spune”. Şi prin descoperirea diavolilor, care locuiau în idolii pierzători de suflete omeneşti, un sfat ca acesta le-a dat: „De nu vor voi să piară toţi, să dea în fiecare zi la rînd şi cu sorţi, fiecare pe copiii lor, fecior sau fată, spre mîncare acelui balaur”. Şi a zis împăratul: „Dacă va veni rîndul pînă la mine, apoi şi eu, deşi am numai o fiică, şi pe aceea o voi da”. Şi au primit acel sfat împărătesc, dar mai ales diavolesc, oamenii aceia, şi astfel hotărînd, făceau după sfatul şi după rînduiala aceea. Şi îşi dădeau toţi cetăţenii mari şi mici pe copiii lor balaurului, în fiecare zi spre mîncare, punînd pe malul acelui lac pe fiii şi fiicele lor, cîte unul, înfrumuseţîndu-i cu bună podoabă, deşi le era jale şi plîngeau foarte mult pentru ei. Iar balaurul acela ieşind, îi apuca şi-i mînca.

După ce a înconjurat rîndul pe toţi oamenii cetăţii aceleia, au mers la împărat şi i-au zis: „Iată, împărate, noi toţi, după sfatul şi după hotărîrea ta, am dat pe copiii noştri balaurului. Dar acum s-a sfîrşit rîndul. Deci, ce ne mai porunceşti să facem?” Răspuns-a împăratul: „Voi da şi eu pe singura mea fiică pe care o am, iar după aceea ce ne vor descoperi iarăşi zeii, eu vă voi spune”. Deci, chemînd împăratul pe fiica sa, i-a poruncit să se împodobească cu bunăcuviinţă, cu toate că îi era jale de ea şi a plîns foarte mult cu toată casa sa. Însă, neputînd să strice hotărîrea aceea, ca şi cum ar fi fost dumnezeiască, după descoperirea diavolilor, pentru jertfa lor legiuită a hotărît să o dea pe ea la balaur, ca pe o jertfă zeului iadului; iar el cu ai săi, privind din înălţimea palatului, cu ochii plini de lacrimi o petreceau. Iar fecioara, fiind pusă pe malul lacului la locul obişnuit, unde se dădea balaurului jertfă, stătea acolo tînguindu-se şi aşteptînd să iasă balaurul din lac şi să o mănînce.

Însă, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Cel ce voieşte ca toţi să se mîntuiască şi cetatea aceea voind să o izbăvească de pierzarea trupească şi de cea sufletească, a sosit acolo Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, ostaşul Împăratului ceresc, care avea suliţa în mîini. Şi văzînd pe acea fecioară stînd pe mal şi foarte mult plîngînd, a întrebat-o: „Pentru ce stai aici şi plîngi aşa?” Iar ea a zis lui: „Bunule voinice, fugi degrabă de aici cu calul tău, ca să nu mori împreună cu mine!” Iar sfîntul a grăit către ea: „Nu te teme, fecioară, ci spune-mi mie, ce aştepţi, şi de ce priveşte la tine poporul de departe?” Zis-a către el fecioara: „O, alesule tînăr, te văd viteaz şi voinic, dar pentru ce doreşti să mori împreună cu mine? Fugi degrabă de la locul acesta”. Iar sfîntul i-a zis: „Nu mă voi duce, pînă nu-mi vei spune adevărul. Pentru ce zăboveşti aici plîngînd, şi pe cine aştepţi?” Deci, i-a spus lui fecioara toate pe rînd, despre balaur şi despre sine. Şi a zis către ea Sfîntul Gheorghe: „Nu te teme, fecioară, că eu în numele Domnului Dumnezeului meu Cel adevărat te voi izbăvi de balaur”. Iar ea a răspuns: „Bunule voinice, nu dori să pieri cu mine, ci fugi şi te izbăveşte de moartea cea amară! Ajută-mi mie, să mor singură aici, căci nici pe mine nu mă vei izbăvi de înghiţirea balaurului, dar şi tu vei pieri”.

Acestea grăindu-le fecioara către dînsul, acel balaur înfricoşat s-a arătat ieşind din lac şi se apropia la obişnuita lui mîncare. Pe acesta văzîndu-l fecioara a strigat cu mare glas, zicînd: „Fugi, omule, iată că balaurul vine!” Iar Sfîntul Gheorghe s-a însemnat cu semnul Crucii şi chema pe Domnul, zicînd: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh”, şi s-a repezit cu suliţa asupra balaurului. Deci învîrtind suliţa, l-a lovit pe acela în gîtlej şi, ră-nindu-l, l-a culcat la pămînt, iar calul călca pe balaur cu picioarele. După aceea Sfîntul Gheorghe a poruncit fecioarei, să lege pe balaur cu brîul şi să-l ducă în cetate ca pe un cîine. Iar poporul privind cu mirare la aceea şi văzînd pe balaur fiind dus de fecioară, a început a fugi de frică. Apoi Sfîntul Gheorghe a zis către dînşii: „Nu vă temeţi, ci nădăjduiţi spre Domnul nostru Iisus Hristos şi credeţi în El, căci El m-a trimis la voi ca să vă izbăvesc de balaur!” Şi a ucis Sfîntul Gheorghe pe balaurul acela cu sabia în mijlocul cetăţii. Apoi oamenii, trăgîndu-i trupul afară din cetate, l-au ars cu foc.

Atunci împăratul cetăţii aceleia şi tot poporul au crezut în Hristos şi au primit Sfîntul Botez. Şi erau cei botezaţi douăzeci şi cinci de mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. În acel loc, după aceea, s-a zidit o biserică mare şi preafrumoasă, în numele Prea-sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu şi întru cinstirea Sfîntului purtătorului de biruinţă Marele Mucenic Gheorghe, căci, precum a izbăvit el pe fecioara aceea de balaurul cel văzut, aşa păzeşte fără prihană Biserica lui Hristos şi pe tot sufletul cel dreptcredincios, cu ajutorul său, de cel nevăzut balaur din adîncul iadului şi de păcat, ca de un şarpe purtător de moarte.

Aici s-a mai făcut şi o altă minune. Căci în acea vreme cînd s-a sfinţit biserica cea zidită în cinstea Sfîntului purtătorului de biruinţă Gheorghe, atunci, ca semn al dumnezeiescului dar ce s-a vărsat acolo, a izvorît din altar apă vie, care tămăduia toate bolile celor ce năzuiau cu credinţă, spre slava lui Hristos, Care este izvorul vieţii, Împăratul slavei, Dumnezeu în Treime, Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh, lăudat între sfinţii Săi în veci. Amin.

mai mult
CreștinătatePromovate

Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă în România

lumina-sfanta

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă, în seara zilei de sâmbătă, cu un avion special, de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.
Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere de către patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.
Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi celelalte eparhii ale Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegaţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti (salonul oficial) în seara zilei de sâmbătă, în jurul orei 18,30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige, transmite Patriarhia.
Lumina este adusă credincioşilor de patriarhul Ierusalimului.
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.
După desfăşurarea slujbei, patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.
După rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.
Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

mai mult
Creștinătate

Cum să îndrepți cu adevărat pe altul

Iisus-masa

Ca să se poată sfinți ucenicii cu adevărat, Domnul a trebuit să Se sfințească mai întâi pe Sine Însuși; ca să-i poată face să moară, a murit mai întâi El; ca să-i poată învia și înălța la cer, a făcut aceasta mai întâi cu Sine Însuși. Slavă Ție, Care ne-ai arătat cel mai de preț și cel mai fericit drum spre slavă: umilința; cea mai curată și cea mai sfântă împlinire a voii lui Dumnezeu: iubirea; și cea mai desăvârșită fericire: aceea de a îndrepta și sfinți pe alții, prin iertarea Ta.

Taina și Minunea sunt cel dintâi lucru pe care ni-l arăți acum cu pilda Ta, când vrei să ne deschizi mintea asupra celei dintâi trepte pe care sui la cer: umilința cea mai adâncă, de care avem nevoie atunci când cercetăm vina altora; dragostea cea mai adâncă atunci când mustrăm; tăcerea cea mai mare atunci când iertăm și bunătatea cea mai deplină în toate acestea.

Părintele Constantin Sârbu, Lacrimă și har, Editura Bonifaciu, 2010

mai mult
Creștinătate

Slava lui Hristos este cea a smereniei și a blândeții

intrarea-domnului-in-ierusalim-duminica-floriilor_747b7745b5016e

La intrarea sărbătorească în Ierusalim a lui Hristos, cetatea era plină cu oameni veniți de pretutindeni la marea sărbătoare a Paștilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc și Făcător de minuni din Nazaret, Ce tocmai săvârșise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt.

Hristos Se ferise întotdeauna de cinstiri, poruncindu-le dracilor pe care îi scotea să nu dea de știre că El este Fiul lui Dumnezeu, iar celor vindecați să nu povestească despre minunea vindecării lor. Acum însă venise vremea să descopere oamenilor vrednicia Sa de Mesia și intrarea în Ierusalim avea drept scop tocmai lucrul acesta: să vestească tuturor că a venit Mesia.

Totuși, El n-a venit ca să Se facă împărat pământesc ori să așeze poporul israelit mai presus de toate celelalte popoare, deși tocmai aceasta era așteptarea iudeilor. Împărăția lui Hristos nu este din această lume, și slava Lui nu putea să aibă nimic în comun cu strălucirea de paradă a împăraților pământești. El Se arată în Ierusalim cu o înfățișare sărăcăcioasă și smerită, fără nici o strălucire exterioară. Orice slavă pământească este nimicnică și se risipește ca fumul. Este, totuși, o altă slavă, nemăsurat mai înaltă: slava vitejeștii smerenii, a blândeții, a virtuții – fiindcă aceste mari calități duhovnicești sunt nemăsurat mai înalte decât toate atributele exterioare ale puterii și stăpânirii.

Sfântul Luca al Crimeii, La porțile Postului Mare. Predici la Triod

mai mult
CreștinătatePromovate

SAVATIE BAȘTOVOI: ÎN GURA MULȚIMII, „OSANA” ȘI „RĂSTIGNEȘTE-L” SÎNT SINONIME. PREDICĂ LA FLORII, CEA MAI DRAMATICĂ DINTRE TOATE SĂRBĂTORILE BISERICII

ierusalim (1)

Intrarea Domnului în Ierusalim, denumită în popor Florii, pentru că în această zi ne împodobim cu flori și ramuri înverzite, este, de fapt, cea mai dramatică dintre sărbătorile Bisericii. Dramatismul acestei sărbători pline de flori reiese din contrastul celor întîmplate: mulțimea îl aclamă pe Cel ce merge la moarte, fără să știe că tot ea îl va condamna.

Este cutremurătoare răstignirea, dar în cazul ei totul e clar. Floriile însă ating cota absolută a dramatismului tocmai pentru confuzia pe care o prezintă: mulțimea scandează osanale cu aceeași frenezie cu care mîine va striga: „răstignește-L”!

Astăzi este începutul patimilor Mîntuitorului nostru. El merge la moarte pe un drum de flori și copiii îi strigă salutul cuvenit doar împăratului: „Osana!” Lumea își așterne cămășile în calea Celui ce vine în numele Domnului și îl numește „binecuvîntat”. Hristos merge la moarte. Nimeni din mulțime nu știe despre asta, toți cred că Împăratul a venit să strîngă oaste pentru a-i bate pe romani. Ei cunosc prorociile și știu că Fiul lui David îi va înfrînge pe dușmanii săi și îi va pune așternut picioarelor Sale, dar nu știu că această înfrîngere nu este una a sabiei, ci una a iubirii.

Evreii cred că Hristos a venit să-i elibereze de romani, de aceea entuziasmul lor nu are margini. Ei aleargă la drum să-L vadă pe izbăvitorul lor, îi aștern ramuri de finic la picioare, ca unui învingător. Cei care nu au apucat să rupă ramuri, își scot cămășile și le aștern pe cale. Curioșii exaltați se suie pe acoperișuri, în copaci, pe ziduri pentru a-L vedea măcar pe un ochi pe Iisus. Este singura dată cînd Hristos este aclamat de mulțime. Nu există nici un murmur de împotrivire, toți sînt extaziați de admirație. La fel de extaziați și de uniți ca atunci cînd îl vor condamna, mîine, în fața lui Pilat, strigînd: „Răstignește-l!” S-ar părea că, în gura mulțimii, „osana” și „răstignește-l” sînt sinonime.

Hristos intră în Ierusalim călare pe un măgăruș, nu pe un cal alb. S-ar părea că acesta este un gest de umilire, dar nu. Lucrurile stau tocmai invers. „Mînzul” asinei pe care intră Domnul în Ierusalim a fost prorocit de Isaia și exprimă două lucruri. în aceeași măsură slăvite: primul, că Iisus din Nazaret este Mesia cel prorocit și al doilea, că Mesia este creatorul lumii, deoarece mînzul neîmblînzit s-a supus fără împotrivire și s-a lăsat încălecat de Hristos. Nu în zadar în Evanghelie se vorbește că Hristos a venit pe un „asin tînăr”, sau „mînzul asinei, fiul celei de sub jug”, amănunt care arată că asinul nu era îmblînzit, petrecînd încă lîngă mama sa. Măgărușul, animalul cel mai încăpățînat și mai nesupus, simbolizează de fapt omenirea răzvrătită care se va întoarce la Hristos și se va supune iubirii Lui.

Lecția sărbătorii de azi este simplă: Nu vă bucurați cînd lumea vă slăvește, căci prin osanale și-a început Hristos drumul spre cruce și nu vă întristați prea tare cînd lumea vă hulește, căci Hristos a înviat.

Binecuvîntat este Cel ce vine întru numele Domnului…

mai mult
Creștinătate

Troparul Floriilor (Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim)

floriile-intrarea-domnului-in-ierusalim

„Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie Biruitorului morţii strigăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vine întru numele Domnului.”

Sunt cuvinte pe care le spunem in fiecare an la praznicul Floriilor, respectiv al Intrarii Mantuitorului in Ierusalim, precum si in ziua precedenta, in Sambata lui Lazar. Rostind sau cantand aceste cuvinte, ne adresam Domnului Hristos, Biruitorului mortii, Care l-a inviat din morti pe Lazar preinchipuind si prin aceasta Invierea noastra a tuturor, invierea cea de obste si ne exprimam bucuria de a-L intampina pe Domnul Hristos asemenea pruncilor din Ierusalimul de acum aproximativ doua mii de ani.

Intrarea Mantuitorului Iisus Hristos in Ierusalim, pe care o sarbatorim in fiecare an in duminica dinaintea Sfintelor Pasti, este istorisita de toti cei patru sfinti evanghelisti, fiind strans legata de evenimentele ultime ale vietii trupesti a Domnului Hristos, de ultimele Sale zile petrecute in Ierusalim, de patimile, rastignirea, moartea si invierea Sa. Sfantul Evanghelist Ioan insa, inainte de a prezenta Intrarea in Ierusalim, in capitolul 11 si la inceputul capitolului 12 ale evangheliei sale relateaza niste evenimente importante petrecute intr-un sat din apropierea Ierusalimului, in Betania. Este vorba de invierea lui Lazar si de ungerea Mantuitorului cu mir de catre Maria, sora lui Lazar.Invierea lui Lazar

Din relatarea Sf. Evanghelist Ioan aflam ca Mantuitorul avea un prieten in Betania, prieten ce ajunsese sa fie bolnav. Surorile lui Lazar, Marta si Maria, pe care Domnul Hristos le iubea de asemenea, I-au trimis Acestuia vorba ca Lazar, prietenul Lui este bolnav. Auzind stirea, Mantuitorul a afirmat ca aceasta boala nu era spre moarte, ci ca Fiul lui Dumnezeu sa se preaslaveasca prin ea (cf. In.11,4) si doar dupa doua zile S-a indreptat spre Iudeea, provincie in care se afla satul Betania. In momentul plecarii El cunostea faptul ca Lazar deja murise, fapt pe care l-a facut cunoscut si ucenicilor Sai, iar cand au ajuns in Betania Lazar se afla deja de patru zile pus in mormant. Sosind in Betania, Domnul Hristos a fost mai intai intampinat de Marta, sora lui Lazar si a Mariei, cu care El a avut un scurt dialog. Deoarece Marta isi exprima tristetea pentru pierderea fratelui ei in lipsa Mantuitorului, Domnul Hristos i-a spus ca acesta o sa invieze. Pentru ca ea credea ca Mantuitorul vorbeste despre invierea de obste, El i s-a prezentat drept „invierea si viata”, spunandu-i ca cel ce crede in El chiar daca va muri, va trai, ca tot cel care traieste si crede in El nu va muri in veac (cf. In.11,24-26). Dialogul se incheie cu o marturisire de credinta a Martei, prin care aceasta isi exprima credinta in cele spuse de Iisus si afirma ca ea a cunoscut ca El este „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume” (In.11,27).

Dupa ce a spus acestea, Marta s-a dus sa o cheme pe Maria, sora ei, si i-a spus: „Invatatorul este aici si te cheama” (In.11,28). Aceasta s-a grabit sa vina, urmata fiind de iudeii care se aflau in casa lor pentru a le mangaia pentru moartea fratelui. Vazand-o plangand, inconjurata de iudeii care si ei plangeau, Iisus, ne spune evanghelia, a suspinat cu duhul, S-a tulburat intru Sine si a lacrimat. Faptul i-a dus pe iudei la constatarea marii iubiri a lui Iisus fata de Lazar si la nedumerirea lor, exprimata prin cuvintele: „Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului sa faca asa ca si acesta sa nu moara?” (In.11,37). Suspinand inca o data Mantuitorul s-a dus la mormant si l-a inviat pe Lazar, fapt in urma caruia multi din iudeii prezenti au crezut in El. Altii insa, s-au grabit sa-i instiinteze pe fariseii care, auzind, s-au hotarat atunci sa-L ucida.

La inceputul capitolului 12 Sfantul Evanghelist Ioan prezinta o alta venire a Mantuitorului in casa lui Lazar, pe care il inviase, prilej cu care Maria, sora acestuia, a uns picioarele lui Iisus cu mir de mare pret si le-a sters cu parul capului ei, ungere interpretata de Mantuitorul ca o preinchipuire a mortii si ingroparii Sale. Evanghelia ne relateaza iarasi ca multime de iudei, auzind ca Iisus venise in casa lui Lazar, s-au grabit sa vina si ei acolo pentru a-L vedea nu doar pe El, ci si pe Lazar pe care il inviase din morti.

In ziua urmatoare Iisus a intrat in Ierusalimul care se pregatea pentru sarbatoarea Pastilor. Evenimentul este prezentat, cum am spus deja, de toti cei patru evanghelisti, din scrierile carora aflam ca Mantuitorul, calare pe un asin, a intrat in cetatea lui David, fiind intampinat de multimea care, purtand in maini si asternand in cale ramuri de finic, striga: „Osana! Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului, imparatul lui Israel!” (In.12,13). Intrand in Ierusalim, Mantuitorul nu a provocat doar bucuria multimii, ci si invidia fariseilor, care spuneau intre ei: „Vedeti ca nimic nu folositi! Iata, lumea s-a dus dupa El” (In.12,19). Peste doar cateva zile acestia aveau sa-L prinda pe Iisus, sa faca astfel incat El sa patimeasca si in cele din urma sa fie rastignit, neputand sa creada din pricina rautatii lor ca El era Viata si ca, prin urmare ei luptau chiar impotriva Vietii, impotriva izvorului vietii lor, impotriva lor insisi.Floriile Intrarea Domnului in Ierusalim

Aceste lucruri petrecute acum aproximativ 2000 de ani noi le marturisim in fiecare an cand pomenim invierea lui Lazar si cand sarbatorim Intrarea Mantuitorului in Ierusalim, devenind astfel si noi martori ai acestor evenimente.

Precum odinioara in Betania, Domnul Hristos vine tot mereu si la noi. Vine prin cuvantul Sfintei Evanghelii, vine prin Sfintele Taine, vine prin slujbele Bisericii. De fiecare data cand se citeste Evanghelia despre invierea lui Lazar se spune mai ales pentru noi: „Invatatorul e aici si te cheama”. Faptul ca bat clopotele, ca in biserica se face o sfanta slujba, ca se citeste Sfanta Evanghelie, inseamna ca Invatatorul este acolo, a venit in intampinarea noastra si ne cheama. Cand un frate al nostru are nevoie de noi, la fel, El ne cheama. Cand a fost chemata Maria, sora lui Lazar, ea „s-a sculat degraba” si a mers in intampinarea lui Iisus (cf. In.11,29). Acum, cand e randul nostru sa-L intampinam, raspundem noi oare chemarii Lui? Mergem noi acolo unde se gaseste Mantuitorul, unde ne asteapta, unde ne cheama?

Odinioara Domnul Hristos intra in Ierusalim, fiind intampinat de multime si mai ales de copiii cei nevinovati, cu mare bucurie, iar de cei intunecati de rautate cu ura. Astazi El vrea sa intre in Ierusalimul sufletului nostru, sa fie imparatul inimii noastre. Il primim noi oare cu bucurie, Ii acordam aceasta imparatie care I se cuvine sau, uzurpatori fiind, Il alungam si suntem gata sa-L ucidem?

Inainte de a-l invia pe Lazar, stiind ca o sa faca aceasta, Mantuitorul Hristos a fost cuprins de tulburare, S-a intristat si chiar a plans. A plans pentru durerea prietenilor Sai, a plans compatimind pe cei pe care-i iubea. Oare noi ne straduim sa fim prieteni ai Lui, incercam sa-L iubim si sa ne facem dragi Lui? Oare, cand cei din jurul nostru sufera, ne doare si pe noi necazul lor, patimim si noi impreuna cu ei?

Intrand in Ierusalim, Domnul Hristos a gasit acolo din pacate nu doar curatia unor inimi de copii care se bucurau sa-L intampine, ci mai ales uriciunea, invidia, rautatea, mandria, lacomia instalate in cel mai sfant loc din Ierusalim. Acum, cand vrea sa intre in sufletul nostru, cum Il primim? Cu inimi curate, cu nerautate, cu bunatate si strigand ca pruncii odinioara: „Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului, Imparatul lui Israel!”? Sa traim astfel incat sa nu afle sufletul nostru plin de spinii patimilor pe care sa fie nevoit a-i alunga cu biciul! Si… poate chiar e asa, dar in acest caz sa-L lasam sa-i alunge, sa-i scoata afara din noi, pentru ca nu cumva sa preferam tulburarea, agitatia, rautatea, crima in locul Imparatului pacii.

Invierea lui Lazar icoanaDupa ce l-a inviat pe Lazar, Mantuitorul a spus: „Dezlegati-l si lasati-l sa mearga!” (In.11,44). Sfantul Ioan Scararul interpreteaza aceste cuvinte mai ales cu referire la noi spunand: „Dezlegati-l pe el si lasati-l sa mearga spre fericita nepatimire!”. Venind la noi, Domnul Hristos ne dezleaga de orice fel de legaturi ale mortii pentru a putea merge spre El, spre Viata. Sa nu preferam deci starea de legati, de inlantuiti ai propriilor noastre patimi, in locul libertatii, in locul vietii adevarate.

Pentru a sarbatori cu adevarat Intrarea Mantuitorului in Ierusalim, sa iesim si noi in intampinarea Lui cu stalparile gandurilor si faptelor bune, cu simtaminte curate, cu mirul de buna mireasma al unei vieti fara prihana, cu dorinta de a-l primi pe El ca imparat al nostru.

Ierusalimul sufletului nostru sa-si merite numele de „pace sfanta” si sa fie cetatea bucuriei intampinarii Mantuitorului, locasul pacii, in care se afla tronul lui Dumnezeu, sa fie Ierusalimul Invierii. Sa aclamam si noi: „Osana Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat, Cel ce vii intru numele Domnului” si sa ne bucuram de posibilitatea de a-L putea, nu doar intampina, ci chiar primi intreg pe Domnul Hristos in fiinta noastra.

Episcop-vicar Sofian Brașoveanul

mai mult
Creștinătate

Ierarhi, preoţi, monahi şi mireni sunt aşteptaţi la pelerinajul ortodox de Florii din Bucureşti

iisus-hristos-ierusalim

Ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi mireni din Capitală şi din judeţul Ilfov vor participa, sâmbătă, la pelerinajul de Florii organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor în ajunul praznicului împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, pelerinajul va începe la Mănăstirea Radu Vodă (ora 16,15) şi se va desfăşura pe următorul traseu: bulevardul Mărăşeşti, bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Bibescu Vodă, strada Şerban Vodă (cu oprire la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon Nou), strada Principatele Unite, strada Ienăchiţă Văcărescu, strada Sfânta Ecaterina (cu oprire la biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul), strada Bibescu Vodă, Colina Bucuriei.
Evenimentul se va încheia la Catedrala Patriarhală (în jurul orei 17,45), unde pelerinii vor fi întâmpinaţi de către patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, care va sfinţi icoana praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor şi va adresa un cuvânt de învăţătură.
Credincioşii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi care aminteşte de intrarea lui Iisus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic.

mai mult
Creștinătate

Înainteprăznuirea Bunei Vestiri

inaintepraznuirea-bunei-vestiri

Biserica Ortodoxă sărbătorește la 24 martie 2014 Înainteprăznuirea Bunei Vestiri. Pentru pregătirea sufletească a credincioșilor, toate sărbătorile împărătești (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire. Sărbătorile au, de asemenea, și o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire. Prin aceste perioade de pregătire și de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuși, își trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi. Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numește începutul sărbătoririi, iar ziua ultimă a după-serbării se numește, cu un termen slavon, odovania, adică sfârșitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.

Biserica Ortodoxa sărbătorește mâine, 25 martie, Buna Vestire. Sărbătoarea marchează momentul în care Fecioara Maria primește vestea că Îl va naște pe Mesia Cel așteptat de veacuri. Buna Vestire sau Blagoveștenia este prima sărbătoare confirmată în documente dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului

Potrivit informațiilor preluate din Liturgica generală a părintelui Ene Braniște, în toată perioada preserbării și a după-serbării, pe lângă slujba sfinților pomeniți în zilele respective, se adaugă și cântări, rugăciuni și lecturi din cele în legătură cu praznicul respectiv, iar în ziua odovaniei praznicului, slujba se pune aproape la fel ca și în ziua însăși a praznicului (omițându-se doar paremiile și litia la Vecernie, polieleul și Evanghelia la ‘Utrenie, iar Apostolul și Evanghelia de la Liturghie sunt ale zilei). Pentru aceasta, uneori, slujba sfântului (sfinților) din acea zi se mută, adică se oficiază cu o zi mai înainte sau mai în urmă, după cum prevede Tipicul sau după cum rânduiește cel mai mare.

La fiecare sărbătoare din cursul anului se pune, încă de la Vecernia din ajun, pe iconostasul (analogul) din naosul (sânul) bisericii, icoana praznicului sau a sfântului sărbătorit. La praznicele împărătești, icoanele praznicale (și crucea la sărbătoarea înălțării Sfintei Cruci) se pun pe iconostas încă din ajunul preserbării și rămân pe el până la sfârșitul după-serbării, adică până în ziua odovaniei praznicului.

mai mult
1 2 3 4 15
Page 2 of 15