close

Cronică

Cronică

Marcarea Zilei Francofoniei la Ploiești

WhatsApp Image 2019-03-21 at 15.00.42

Pe 20 martie 2019, la Palatul Culturii Ploiești, a avut loc sărbătoarea francofoniei, organizată de Alianța Franceză Ploiești, Palatul Culturii și compania Apa Nova.

România face parte din organizația țărilor francofone de 25 de ani, fiind un membru de marcă a acesteia.

Cuvântul de început a fost ținut de Dna Steluța Coculescu – Președinta Alianței Franceză Ploiești – după care a urmat un program artistic susținut de două eleve ce au amintit de autori francofoni români consacrați ca: Eugene Ionesco, Panait Istrati, Emil Cioran, Iulia Hașdeu.

Programul artistic a cuprins poezii în limba franceză semnate de Iulia Hașdeu, dar și o interpretare artistică a unui cântec francez din repertoriul cântăreței franceze Zaz.

Au luat cuvântul două tinere franțuzoaice, care au ales România pentru acțiunile lor de voluntariat și care vor susține la nivel de licee și școli diverse programe pentru tineri, în limba franceză, în domeniul protecției mediului, a voluntariatului european precum și în domeniul sportiv.

Sărbătoarea francofoniei s-a încheiat cu o conferință despre apă și valorile ei terapeutice, susținută de dl Ing. Mihăiță Toma, conferință în care s-a reliefat importanța apei pentru corpul uman, precum și gradul de puritate al apei în România. S-a vorbit, de asemenea, despre anumite tehnici de purificare a apei potabile, tehnici descrise mai pe larg în cele 4 cărți ale Dlui Ing. Mihăiță Toma.

Grațiela Avram

 

mai mult
Cronică

”La Chilia-n port”

Chiliaport

Memorabil momentul din ”Cel mai iubit dintre pământeni”, în care Ștefan Iordache izbește paharul de masă și cere ”La Chilia-n port”. O lăutărie care-ți rupe inima, creierul, mă rog, îți rupe ceva.

Ploieșteanu desăvârșește scena.

Ploieșteanu, un țigan lăutar.

Dacă lua ”Cel mai iubit dintre pământeni” vreun premiu, ceva in memoriam Iordache & Dinică și urca Ploieșteanu pe scena TNB și cânta el de dor și jale, mamă, cred că se lăsa și cu ovații.

Și-a băgat Bursuc show cu Kana Jamble, frate
și-am dat-o în manele. Nu pe scenă. În sală, pe facebook, pe site-uri, peste tot.

aaa, păi stai așa,
că lăutaria e una, maneaua-i alta.
Nu e.
Dar acceptam, ba ne și încântă țiganul cu vioara sau cu acordeonul, e umil și prietenos
țiganul cu maneaua are lanț de aur, burtă, e arogant, tupeist,

nu ce cântă invocam de fapt, ci atitudinea

și nici nu e vorba despre discriminare, despre acceptare, bla, bla, ci pur și simplu despre asumare
pentru că muzica asta, că ne place au ba, că o ascultam sau nu,
ne reprezintă
e zgomotul de fond, dat la maximum uneori, al existenței noastre balcanice.

să ne revoltam, deci. pentru că ei este și noi suntem.

(Oana Costea)

Sursa: youtube.com

mai mult
Cronică

Opusul invidiei este admirația. S-o cultivăm!

logo3

Bunica mi-a repetat mereu: să nu te bucuri de necazul altuia! Mai târziu, am descoperit ravagiile istorice produse de zicala: „să moară capra vecinului” (nemții au găsit, ca de obicei, și un concept potrivit: „Schadenfreude”).

Opusul măreției este invidia. Să râvnești ceea ce nu-i al tău, să pizmuiești bucuriile altora; să confiști lucruri pe care nu le-ai dus la viață cu sudoarea propriei tale frunți: iată josnicia umană! Noblețea nu se clădește pe frustrare.

Proiectul egalitarist al modernității revoluționare? Să-l denigrezi pe cel care, spiritual sau material, deține mai mult decât tine: daruri, moșteniri, oportunități. Iacobinii și bolșevicii au dezlegat la ură masele de nemulțumiți iar sindicalismul a promovat gândirea prin sloganuri.

Ce-a rezultat din această posesie ideologică a sufletelor moarte? Organizarea politico-militară a hoției. Priviți la drama poporului venezuelean. Cum se explică tragedia unei țări? Prin căderea minților luminate în păcatul luciferic al pizmei.

În numele Ideii mărețe de Egalitate s-a declanșat mecanismul de confiscare, persecuție, sărăcire și degradare a omului gospodar, a țăranului cinstit, a dascălului harnic.

Opusul invidiei este admirația. S-o cultivăm!

(Mihail Neamțu)

mai mult
Cronică

Nu uit, nu iert

logo3

Nu uit, nu iert.

Fiind creștin ortodox pot ierta răul care mi s-a făcut mie personal, ca om; dar nu este în căderea mea să iert răul făcut de cineva Neamului meu. Cine sunt eu să iert în numele Neamului, în numele poporului? Pur și simplu nu am ”competența” necesară.

Unul dintre ultimii români din Vârghiș, sat aproape complet maghiarizat din Covasna, trage clopotul ce abia se mai ține de lemnele ce scârție din toate încheieturile la fiecare bătaie de Inimă. Cum pot eu să-i iert pe cei care-au ucis aici Neamul meu? Pe cei care au îngropat aici România? Le-au schimbat românilor limba, credința, până și numele de pe morminte. Nici acolo nu–i lasă sa fie români. Numai ochii lui Nicolae nu i-au putut schimba. Au rămas negri precum pământul ce acoperă crucile celor vechi. Pietrele ce răsar din țărână mai ne spun acum că aici, odată, eram noi. Nu, nu pot ierta palma ce smulge chiar si acum lacrimi din aceste pietre care ca niste brațe disperate se înalță din iarbă, încăpățânându-se peste veacuri să strige Prezent. Un strigăt ce străbate toate straturile Istoriei, un strigăt ce se va auzi, neîntrerupt, ca un Clopot al căruit glas nu poate fi frânt, până la Judecata de Apoi. Cu el, ne vom prezenta în fața Lui, ca Neam; în fața Lui Dumnezeu voi spune, iartă-mă Doamne că n-am putut să-i iert.
Pe cei care au ucis generații, pe cei care-au legat în lanțuri Sfinți, Martiri si Eroi, pe cei care au vândut pe arginti păduri și munți și aur. Pe cei care-au schimbat destine si-au omorât poeți, si versuri au încatusat. Pe cei care au tras pe roată, si Voievozi au ucis. Pe cei ce vor sa înfrânga Grădina Maicii Domnului, România!

(Mihai Târnoveanu)

mai mult
Cronică

PRIMA SAPTAMANA DIN POST LA SF MUNTE ATHOS 1

Duminica

Dragii mei,

Din mila Lui Dumnezeu am petrecut prima saptamana la Sf Munte.

O perioada deosebita, deoarece in prima saptamana monahii de acolo postesc foarte aspru si se roaga intens – „pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre” Ps 16:4. O sa incerc sa descriu in saracele mele cuvinte ce experienta inaltatoare am trait.

In primul rand o sa va descriu echipa cu care am avut onoarea sa merg. Ghidul nostru a fost un om care a stat peste un an si jumatate in Sf. Munte. Foarte „conectat” si foarte informat in toate cele ale lucrurilor de acolo. Il recomand cu caldura tuturor celor ce au dorinta de a merge acolo. Mai jos aveti adresa sa de facebook.

Oamenii cu care am fost reprezinta o comunitate de romani din Milano. Oameni cu care pot sa spun ca Romania poate sa se mandreasca. S-au dus acolo si si-au creat o viata in mod cinstit prin munca. Dar mai presus de toate au creat o comunitate ortodoxa de invidiat. Ma uitam cu cata bucurie vorbeau despre parohia lor si despre ceea ce fac ei acolo cu diverselle prilejuri ocazionate de sarbatorile ortodoxe.Sincer am avut trait certitudinea ca sunt o parohie vie in care vietuiesc „pe noi insine si unii pe altii”. Mi s-a confirmat mai apoi prin faptul ca toti s-au interesat, in mod personal, daca am ajuns cu bine in Romania. Vorba lui Yannaras -„parohia vie este aceea in care esti imediat sunat de cineva, daca nu ai aparut la biserica duminica”.

www.facebook.com/panagia.pelerinaje

basilica.ro/pastorala-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-la-duminica-ortodoxiei-din-anul-domnului-2019

 

(Mihail Urdea)

mai mult
Cronică

Vintage

Alexandru-Petrescu

Cuvântul ”vintage” avea cu totul un alt sens faţă de ceea ce înseamnă acum. Termenul era legat de regulă cu anul în care un anumit vin sau ulei era îmbuteliat.

Vintaj vintij…a fost folosit pentru prima dată la începutul secolului al XV-lea şi provine din termenul francez ”vendage”, adică recoltă de vin. Din punct de vedere tehnic, vintage, în vinificaţie, este procesul de a culege strugurii şi de a crea produsul finit într-un singur an. Un vin de epocă este unul obţinut din struguri care provin de la viţă de vie recoltată într-un an specificat. O utilizare obişnuită, deşi incorectă, se aplică termenului pentru orice vin care este perceput a fi deosebit de vechi sau de o calitate deosebit de înaltă. În timp, semnificaţia termenului s-a lărgit, cuvântul devenind uzual. La început descria maşini care aveau cel puţin 50 de ani (vintage cars). În prezent mulţi vânzători sau cumpărători îl folosesc pentru descrierea hainelor care au cel puţin 30 de ani. Termenul de vintage, aşa cum se foloseşte el când ne referim la haine, poate fi aplicat la orice cu o vechime între 30 şi 100 de ani. Hainele produse între 1920 şi 1970 sunt considerate vintage, însă uneori termenul este folosit şi pentru produse vestimentare ce datează până la mijlocul anilor ’80. Pentru produsele mai vechi de 1920 se foloseşte termenul de “antichitati”. Vintage înseamnă stilul şi caracteristicile unei ere trecute, înseamnă obiecte prea vechi să fie considerate “la mână a doua”. Există şi o diferenţă între vintage şi retro. Tot ce este mai vechi de 30 de ani este considerat vintage, pe când ceea ce este mai nou de 30 de ani este considerat retro. Atunci când vorbim de vintage ne referim la ceea ce a fost înainte de anii ’70, iar când spunem retro ne referim la perioadă anilor ’70 pană în ’90 inclusiv.

(Alexandru Petrescu)

mai mult
CronicăPromovate

Şedinţă Cenaclul Literar I.L. Caragiale – 11.03.2019

Cenaclu1

În atmosfera boemă a începutului de primăvară, membrii cenaclului ploieştean s-au reîntâlnit la Filamornica „Paul Constantinescu”.

La începutul şedinţei, preşedintele Ioan Vintilă Fintiş prezintă „Revista Presei Culturale” evocând în revista „Argeş” prezenţa literară a „trei trandafiri” ploieşteni: Blanca Trandafir, Diana Trandafir şi Constantin Trandafir. Din „România literară” ne consemnează intervenţia lui Daniel Cristea Enache asupra consistenţei operei poetului Ioan Alexandru, un poet remarcabil al anilor 60 şi nota distinctivă a lirismului celui care a fost inconfundabilul Baconsky. De asemenea, Vasile Igna, un poet „uitat” semnează prezent în condica de prezenţă poetică a revistei. Revista „Tribuna” poartă amprenta unui articol „Inedite”, a lui Christian Crăciun.

 

Asupra sufletului am meditat împreună cu Florin Manole ca o „trezire din nihilism”, convertind în discuţie problematica ştiinţifică a lui Pascal (existenţa aplicată a lui Dumnezeu) şi faptul că mintea omenească nu are niciun algoritm de calcul, fiind ireductibilă. Limitele raţiunii cer fapte, raţiunea este un primat al faptelor, iar faptele sunt concepute de Dumnezeu pentru că de la ele începe lumea.

Domnul Octavian Onea ne încântă cu o istorioară plină de sarcasm, ironie şi umor „Oblio”, râsetele doamnelor prezente umplând sala de veselie; un Caragiale cotidian adaptat şi adoptat noii structuri politice româneşti, el rămânând actual în orice condiţii.

Fintiş Ioan Vintilă îl prezintă pe Daniel Bănulescu, un important şi original scriitor al literaturii române, format pe plaiuri prahovene. Autor al volumelor: „Te pup în fund, Conducător Iubit!”, „Diavolul vânează inima ta” şi a Trilogiei de poezie cuprinzând : „Te voi iubi pân’ la sfârșitul patului”, „Balada lui Daniel Bănulescu” şi „Daniel Bănulescu al rugăciunii”, ediții definitive, este tradus în numeroase limbi.

Invitatul serii ne citeşte din caietul studenţesc un fragment din romanul său, în care personajul principal, Bravul Conducător, „Nicky” (Nicolae Ceauşescu) este însoţit de câinii săi credincioşi Corbu şi Şaroma, într-o realitate ce dislocă mitul dictatorului român. Textul selectat prezintă o societate gata să falsifice în cunoştinţă de cauză individualitatea umană într-o viziune originală, sarcastic-ludică prin detaliile precizate. O societate de lingăi îşi justifică deseori comportamentul prin înzestrarea genetică şi/sau intelectuală de care dă dovadă.

Marian Zmaranda apreciază proza scriitorului ca fiind captivantă, iar fantoma lui Ceauşescu escortată de câinii cu puteri fantastice în cadrul unei evocări ce nu este ternă, face ca împletirea fantasticului cu plauzibilul să aparţină tipicului naţional „haz de necaz”.

Şi ceilalţi membrii ai cenaclului Mihai Ioachimescu, Florin Manole, Livia Dimulescu apreciază originalitatea din tehnica narativă a lui Daniel Bănulescu.

Partea finală a întâlnirii este dedicată unei evocări şi anume, scriitorului Cristian Popescu. Daniel Bănulescu referindu-se la cel care a fost prietenul său, consideră că acesta poate fi încadrat printre primii cei cinci scriitori români aflaţi în topul literaturii române, din ultimii 100 de ani. Cu toate că a trăit doar 36 de ani, Cristian Popescu râmâne un scriitor destul de puternic, un fel de Kafka al României, fiind recunoscut la nivel naţional şi internaţional. Şi-a dorit foarte mult să se integreze social chiar dacă a suferit de schizofrenie. Este foarte mult susţint de sora sa. Este cel care a susţinut că poezia este o stare normală a omului de rând, aceasta fiind prezentă în orice aspect cotidian şi în orice colţ urban. În prezent opera lui este extrem de rară, de peste 20 de ani nu a mai fost publicat nimic din ceea a scris. Ne-au rămas de la el 62 de caiete şi foarte multe manuscrise care aşteaptă să vadă lumina tiparului.


Actorul Nicu Drăgulin completează apoteotic prin lecturile din opera marelui scriitor o seară de o mare încărcătură emoţională şi de valoare artistică autentică.

(Ramona Muller)

mai mult
CronicăPromovate

Reinventarea englezei: A Romanian …

London

In Marea si in Mica Britanie romanii au inceput sa reinventeze engleza si sa impuna limba noastra in adaptarea celei engleze !

1. A Romanian is not “surprised”…his “face has fallen off” (I-a picat faţa).

2. A Romanian didn’t just “do so much with so little” … he “made a whip out of shit” (Face din rahat bici).

3. A Romanian won’t “lose temper” … his “mustard will jump off” (Îi sare muştarul).

4. A Romanian hasn’t just “screwed up” … he “threw his boogers in the beans” (A dat cu mucii-n fasole).

5. A Romanian won’t “try to fool you” … he’ll “throw vapours at you” (Te abureşte).

6. Nor will he “lie to you” … he’ll “sell you doughnuts” (Vinde gogoşi).

7. A Romanian doesn’t “suddenly get it” … his “coin drops” (Îi pică fisa).

8. A Romanian is not “extremely tired” … he’s “cabbage.” His life is not “chaotic” … it’s “cabbage.” And his room is not “a complete mess” … it’s also “cabbage” (Varză).

9. A Romanian doesn’t simply deem an effort “useless” … he says it’s “a rub on a wooden leg” (Frecţie la picior de lemn).

10. You don’t “drive a Romanian nuts” … you “take him out of his watermelons” (Îl scoţi din pepeni).

11. A Romanian will not have “the impostor syndrome” … he will “feel with the fly on his cap” (Se simte cu musca pe căciulă).

12. In Romania, things are not “far away” … they’re “at the devil’s mother” (La mama naibii).

13. A Romanian is not “crazy” … he’s “gone on a raft” (Dus cu pluta).

14. A Romanian won’t tell you to stop “wasting time” … he’ll tell you to stop “rubbing the mint” (Freca menta).

15. A Romanian won’t say that something is “cool” … he’ll say it’s “concrete” (Beton).

16. A Romanian is not “nervous” … he “has a carrot (in his ass)” (Are un morcov în fund).

17. A Romanian doesn’t just “keep quiet” … he “keeps quiet like the pig in a corn field” (Tace ca porcu-n păpuşoi).

18. As a Romanian you don’t “fool yourself” … you “get drunk with cold water” (Te îmbeţi cu apă rece).

19. A Romanian is not “stupid” … he’s “a Venice bush” (Tufă de Veneţia).

20. A Romanian won’t “call it quits” … he’ll “stick his feet in” (Îşi bagă picioarele).

21. A Romanian hasn’t been “scammed” … he “took a spike” (A luat ţeapă).

22. A Romanian is not “a drunkard” … he’s “a blotting paper” (Sugativă).

23. A Romanian will not look at you “confused” … he will “stare like the crow at the bone” (Ca cioara la ciolan).

24. A Romanian doesn’t have “unusual ideas” … he has “a curly mind” (Minte creaţă).

(Alexandru Petrescu)

mai mult
Cronică

Ziariștii autentici știu despre ce vorbesc

botez

Sunt zece ani de când am decis sa fiu ziarist independent.

Din cei 29, in total, de presă scrisa-cotidiana, săptămânală, periodica, agenții de știri, radio, televiziune, fotografie, filmări ș.a. Și nu regret. Au fost ani în care am călătorit în toată lumea, făcându-mi meseria, au fost ani în care am cunoscut foamea, deznădejdea, disperarea și, DUREROS, lipsa activității relevate. Imposibilitatea tehnica(moguli, interese dubioase ale angajatorilor, lipsa banilor) de a-mi exprima vizibil, gândurile, ideile, sentimentele, revolta, in format jurnalistic. Ziariștii autentici știu despre ce vorbesc.

De la 12 ani mi-am dorit să fiu ziarist. Și ziarist o sa mor. Cu dragoste pentru tot ce e in jurul meu, cu dragoste pentru adevăr, bun sau rău, pentru valori, cu dragoste de oameni, cu dragoste pentru ȚARA mea!

RESPECT pentru toți cei care iubesc această meserie,!

Cristian Botez

mai mult
Cronică

5 martie 1953

Ziarist

La 5 martie 1953 se anunța la radio moartea lui Iosif Vissarionovici Stalin.

Atunci și de aceea am început-o ca ziarist. Eram, la 11 ani, responsabilul cu gazeta de perete a clasei și scriam, în recreație, primul “editorial” voios despre 8 Martie, Ziua Femeii, când intră în clasă tov  director al școlii și ne anunță năpraznica veste și că trebuie să-i închinăm gazeta. M-am întristat brusc și principial, am rupt textul drăgălaș și am produs unul cât mai trist.

Prin tovarășul Stalin am debutat în jurnalistică. Peste un an eram în tribuna oficială de 1 Mai, la Câmpulung Muscel, străjuit de medalionul Lenin-Stalin (în foto, ultimul din dreapta).

Din păcate, cariera mea promițătoare de nomenklaturist s-a frânt peste câteva săptămâni, dar asta e altă poveste.

(Corneliu Vlad)

mai mult
Cronică

Oana Costea – Cronică

logo3

Luni seară, ora 22.30.

Stau cuminte la semafor dinspre Paris. In spate așteaptă o mașină de poliție. Se face verde, plec, aud că politia pornește sirena, porneste și luminile, accelerează, mă depășește și …îmi barează calea fix in mijlocul Pieței Victoriei.

Wow, action.
Vine omul sobru la geam, ca de obicei se prezintă.
Ce-am făcut?
Buletin, permis, talon recită agentul Marius cumva.

Stiu ca e pierdere de timp să continui, i le dau.
Doar o privire aruncă, întind deja mâna să le recuperez și să-l felicit pentru competență, dar agentul Marius cumva are alte planuri astă seară.

Acum facem un test de alcool. Și-mi întinde punguța cu muștiucul. Wtf, cât de dubioasă par?!
Facem un test de alcool? Ți se pare că am băut?
(Îmi vine să râd, mă abțin)
Da, zice el serios.
Râd de-acum.
De ce ți se pare că am băut?
Ridică din umeri iritat.
Am fler. Haideți, suflați.

Aș mai sta că devine fun, dar primesc mesaje pe watsapp, e ceva ce mă interesează și vreau să vorbesc, hai,
dă-mi să suflu, suflu, se uită pe etilotest și-mi comunică:
Vedeți că pe 16 vă expira ITP-ul.
Zău? Scrie acolo și când iau salariul?
Pe 15, zice și-mi dă actele înapoi.

La așa fler, asa etilotest. Nu, nu iau salariu pe 15.
Și pe lângă toate tâmpeniile pe care le adun prin mașină, mai am acum și-un muștiuc de plastic.

mai mult
Cronică

Boemii de altădată

logo3

Foto din 1987, mai trăim 3. Al doilea din stânga, profesorul de istorie Tudor Diaconu, era (+) cel mai trăsnit autor de lucrări protocroniste.

În 1987 mă aflam la el acasă și, cum stăteam noi așa, la vorbă, la ușa apartamentului a sunat cineva. profesorul deschide. Era un căpitan de Securitate, Alexandru Tonescu, însoțit de alți doi securiștii. Voiau să facă o percheziție. Profesorul le-a spus că totul este în regulă, i-a invitat să ia loc și le-a spus că merge la bucătărie să le facă o cafea.

Profesorul pune de cafea, iese pe hol, se urcă pe un scaun și scoate siguranțele din tabloul electric. Se face beznă în casă. Profesorul vine în biroul unde mă aflam eu și securiști, le spune că percheziția nu mai poate avea loc, deoarece Lenin, părintele electrificării, a oprit lumina! Securiștii pleacă, îi auzim cum coboară cu liftul. Peste 5 minute se aud bătăi în ușă, erau securiștii! Tonescu întreabă: Cum de merge liftul? Profesorul răspunde: „Probabil că este o minune a lui Lenin, de dincolo de moarte!”

Căpitanul se încoiază și ne zice: „Urmați-ne!” I-am urmat, am fost duși în arestul „Cercetări penale”, a Securității Argeș. Ne-au ținut acolo toată noaptea, fără lumină. A doua zi ne-au pus să dăm declarații despre povestea cu electricitatea. Cred că am dat câte 40 de căciulă. Voiau să vadă dacă cele scrise în prima declarație coincid cu ce am scris în următoarele. În dosarul meu am găsit doar 3 declarații.

Tudor Diaconu

mai mult
Cronică

József Nyirő

nyiro

József Nyirő (n. 18 iulie 1889, Jimbor, pe atunci în comitatul Odorhei, în prezent în județul Brașov – d. 16 octombrie 1953, Madrid) a fost un scriitor și politician maghiar (secui), deputat în Camera inferioară a Parlamentului din Ungaria, din partea Partidului Ardelenesc, între 1941-1945.

Originea și studiile
S-a născut la Jimbor, fiind primul dintre cei patru copii ai lui Mihály Nyirő, directorul școlii generale din comună. În anul 1900, după decesul tatălui său, s-a mutat împreună cu familia la Odorheiu Secuiesc. Acolo a absolvit liceul catolic, apoi a studiat teologia la Alba Iulia. În continuare a studiat la facultatea de Teologie „Pazmaneum” din Viena, pe care a absolvit-o în 1912.

Primii ani de activitate
În 1912 a fost hirotonit preot romano-catolic la Sibiu. Între 1914-1915 a activat ca profesor de religie la Bistrița, apoi ca paroh la Chidea (între 1915-1919), după care a fost excomunicat din cauza relației sale cu Ilona Bedő, cu care s-a căsătorit în 1919. Din căsnicia celor doi au rezultat trei copii. După excluderea din cler a luat în arendă moara din Chidea, pentru întreținerea sa și a familiei.

După excluderea din rândul clerului a revenit la viața laică și a desfășurat timp de două decenii o intensă activitate de scriitor, filosof și jurnalist. A fost prieten și coleg cu scriitorii transilvaniști: Sándor Kacsó, Jenő Szentimrei, Áron Tamási, Albert Wass, Károly Kós etc. A fost redactor la mai multe reviste literare maghiare: Pásztortűz, Erdélyi Helikon, Keleti Újság. Nyirő József a fost un politician extremist, membru al Partidului Național Maghiar și, după interzicerea acestuia în 1939, al Partidului Ardelean, înființat la Budapesta în decembrie 1940.

Activitatea politică
În 1941, după cedarea Transilvaniei de Nord prin Dictatul de la Viena (1940), Nyírő s-a stabilit la Budapesta, unde a fost redactor-șef la două ziare de extremă dreapta Magyar erő (română „Forța maghiară”) (1942-1943) și Magyar Ünnep (1944). După puciul fascist din octombrie 1944 al lui Ferenc Szálasi, Nyírő a fost deputat în parlamentul ungar dominat de formațiunea politică fascistă a lui Szálasi, Partidul Crucilor cu Săgeți (mișcarea nyilas-ilor). În martie 1945, la apropierea liniei frontului sovieto-român, împreună cu membrii Guvernului Szálasi și cu colegi ai săi din Parlamentul Ungar, a fugit în Austria, într-un convoi al armatei germane, apoi și-a continuat drumul până în Germania, unde a locuit în zona de ocupație militară americană, unde a avut funcția de ministru al Educației Naționale în guvernul ungar exilat. A avut câteva tentative eșuate de emigrare în SUA.

După înființarea în 1949 a RFG, temându-se de extrădarea în Republica Populară Ungară, Nyírő s-a refugiat în Spania, unde la putere se afla regimul fascist al lui Francisco Franco. În Madrid a înființat câteva organizații ale maghiarilor exilați după 1945 (de ex. redactor la Radio Spania; fondatorul Editura Kossuth)

Controverse postume
Lucrări ale scriitorilor József Nyirő și Albert Wass au fost introduse în programa de studiu obligatorie pentru literatura maghiară din școlile și liceele din Ungaria după terminarea regimului comunist, 1989. Acest fapt a dus la ample proteste în fața Ministerului Resurselor Umane de la Budapesta, din cauza vederilor politice.

Deși este o personalitate controversată, în mai multe localități au fost dezvelite statui ale sale, precum la Jimbor, comuna sa natală, în 2004, la Odorheiu Secuiesc etc.

Cenușa lui József Nyírő (decedat la Madrid în 1953) a fost adusă în Ungaria în 2010, la inițiativa parlamentului de la Budapesta. Intenția reînhumării rămășițelor pământești ale lui József Nyirő de Rusaliile catolice ale anului 2012 (27 mai) în cadrul unei ceremonii oficiale la Odorheiu Secuiesc a stârnit protestul autorităților române și al UDMR, care au pus manifestația pe seama campaniei electorale a Partidului Civic Maghiar. Inițiatorul si organizatorul reînhumării a fost Jenõ Szász, președintele Partidului Civic Maghiar, fost primar al Odorheiului Secuiesc, sprijinit în această inițiativă de László Kövér, președintele Parlamentului de la Budapesta, membru al partidului de guvernământ FIDESZ și președinte de onoare al PCM.

Activitatea literară
Jézusfaragó ember (Omul dăltuitor de Isus) Cluj 1937
Isten igájában (În jugul lui Dumnezeu) Cluj 1926
A sibói bölény (Bizonul de la Jibou) Cluj 1929
Kopjafák (Stâlpi de morminte), Kolozsvár (Cluj) 1924; în germană Die Totenpfähle. Ein Buch aus Siebenbürgen, Berlin 1941 (reed. 1944);
Székelyek (Secui) Cluj 1936
Az én népem (Poporul meu) Cluj 1935; Toronto 1967
Uz Bence (Benedict Uz) Odorheiu Secuiesc 1933; Cluj 1992; în germană Der Uz. Roman aus den Schneebergen Siebenbürgens, Berlin 1937; în estonă Mägede mees, Toronto 1970
Havasok könyve (Cartea munților) Budapesta 1936; în germană Die Schneeberge, Berlin 1940;
Mádéfalvi veszedelem (Masacrul de la Siculeni) Cluj 1939
Néma küzdelem (Luptă surdă) Budapesta 1944
Zöld csillag (Stea verde) Youngstown 1950
Az elszántak (Îndârjiții) Budapesta 1943
Ime az emberek (Iată oamenii) Buenos Aires 1951
Mi az igazság Erdély esetében? Cleveland 1952
Leánykérés a havason Budapesta 1989
Küzdelem a halállal Cluj 1991

Sursa: Wikipedia

mai mult
Cronică

Cronică ședință Cenaclul literar 25.02.2019

3

Astăzi m-am gândit la Buzău şi la Ploieşti, la Vadu Paşii şi la Finţeşti (comuna Năieni, jud. Buzău, aflată la limita dintre judeţele Buzău şi Prahova); m-am gândit la oamenii dragi pe care i-am lăsat în locurile mele natale şi unde am profesat timp de 20 de ani, la locurile vacanţelor mele, pline de parfumul odăilor şi de amintirile bunicilor…

Ştiam că la noi, la Cenaclul I. L. Caragiale va sosi Luminiţa Dascălu pentru o lansare de carte, dar surpriza personală de care am avut parte, a întrecut orice aşteptare…

Preşedintele cenaclului, Finţiş Ioan Vintilă, ne prezintă „Revista presei”, punând în evidenţă câteva subiecte şi articole interesante din revistele „Ramuri”, „România literară” şi „Cafeneaua literară”. Un aspect amplu discutat, pe baza celor relatate şi extrapolate din publicaţii, este cel referitor la vizita Suveranului Pontif Francis, care manifestă o deschidere totală faţă de multe probleme ale omenirii şi care este un apărător al drepturilor umane şi al drepturilor naturale. Dezbaterea continuă prin schimbul de idei referitoare la conceptul Omului Nou, expunerea plauzibilă şi explicită a lui Florin Manole, fiind contrapusă cu sistemul argumentativ de axiome al lui Marian Zmaranda. Ce poate fi inepuizabil prin bogăţia sa? Doar Dumnezeu în sine şi în fapt!

Rubrica „Cel mai recent poem” ne aduce în prim plan cele mai proaspete creaţii ale colegilor de cenaclu.
Surpriza serii la această şedinţă a fost prezenţa „fratelui” (buzoian) meu în ale literaturii, Costel Suditu. Coleg de breaslă, originar din satul Băjani, comuna Vadu Paşii, unde am predat 20 de ani, ca profesoară de geografie. Îl preţuiesc ca Om şi îi iubesc tare mult scriitura. La noi la cenaclu, a însoţit-o pe protagonista serii, scriitoarea Luminiţa Dascălu. Au sosit buzoienii; bucuria mea era nemărginită. Din stânga sunt întrebată: „Deci, numele dv de domnişoară este Suditu?”. Din faţă: „Păi, din Buzău sunt părinţii mei. La Liceul Mihai Eminescu cutare şi cutare…”. O emulaţie de amintiri şi stări torenţiale se adună ad hoc pe milimetru pătrat de suflet.

Luminiţa Dascălu este prezentată de Şeful cenaclului, Ioan Vintilă Fintiş. Volumul de versuri „ fiara
nevisătorul trei” apărut la Cartea Românească, la sfârşitul anului 2018.

Născută în comuna Boldu, judeţul Buzău publică în reviste importante, Luminiţa Dascălu este în prezent bibliotecară la un liceu din Brăila, fiind „un fel de Sorescu brăilean”, aşa cum şi Costel Suditu poate fi considerat „un fel de Sorescu buzoian”.

Cel care proiectează substanţa critică a volumului este inimitabilul Marian Zmaranda, care afirmă: „(…) volumul este fermecător, impecabil; aproape mă simt obligat să fac o excepţie de la modul în care prezint eu poezia. Chiar acolo unde se poeta pune virgula, cuvintele devin o constantă, capătă consistenţă. De remarcat structura fascinantă a titlului, care arată că arată că volumul este configurat mai complex. Ţinuta discursului liric nu coboară, volumul este un univers complex şi matur, cuceritor printr-un efort unitar stilistic. Discursul firesc este răpitor, prin frumuseţea simplă şi lejeritatea cuceritoare. Din sfera discursului rural se degajă o tensiune puternică. Poeta este martorul plătit de Isus care scrie despre Maria, dar şi fetiţa care pleacă din vatra satului pentru a-şi găsi propriul drum.” Distanţarea şi puterea de percepţie a ruralului şi veseliei se regăsesc într-un spaţiu cult, unde moartea este prezentă mai mult sau mai puţin, iar talentul autoarei conjugă dimensiunea matură a versului său. „ O carte bună te provoacă.”

Poeta ne încântă recitând câteva creaţii din ultima apariţie editorială şi remarcă, de asemenea, „armosfera de atelier” din cadrul cenaclului literar I.L.Caragiale, unde persoanele sunt deschise pentru exprimarea pro sau contra unui subiect. Kati Enache afirmă despre poezia Luminiţei Dascălu: „ Versul său prezintă o zonă de dualitate: prezenţa puternică a poetei, cu eu răzvrătit, situat în zona rurală, dornic să îşi împartă angoasele, dar şi cu eul dornic de reîntoarcere, de captare a rădăcinilor. Poezia sa are smerenie şi modestie.” . Livia Dimulescu recunoaşte că demult nu a mai vibrat atât de intens la lectura unor poezii. „Eu rar laud. Dv scrieţi pe structura mea. Mi-au plăcut mult vulnerabilitatea şi sensibilitatea. În poezia dv nu există o revoltă a sentimentelor, ci este o seninătate a tragediei.”

Costel Suditu ne este prezentat de Ioan Vintilă Fintiş. „Sub gutui”, „Terra nobilis”, „ Poeme carnivore” sunt câteva din volumele talentatului şi originalului poet buzoian. Parte din pământul românesc, versul lui Costel Suditu încadrează specificul naţional în contextul regional geografic. Pe de altă parte, experienţa sa literară îl recomandă ca director al revistei lliterare „Literadura”. Poezia lui Costel Suditu se remodelează secvenţial, implicând realităţi sau posibile realităţi proiectate şi asumate prin vers. Autorul ne citeşte câteva din creaţiile personale.

În final, actorul Nicu Drăgulin aduce un omagiu marelui Marin Sorescu, prin interpretarea poeziei „Prânzul”.

(Ramona Muller )

mai mult
CronicăPromovate

Comunicat de presă

poza cenacl
Pe data de 28 ianuarie 2019 a avut loc în cadrul cenaclului literar „I.L. Caragiale”, debutul literar al autoarei Grațiela  Avram, cu volumul de poezii „Poemele Nilului“, volum dedicat în întregime panteonului egiptean și având ca teme majore: iubirea, moartea, viața veșnică și renașterea.
Debutul literar a fost întâmpinat cu căldură de către membrii cenaclului, fiecare aducându-și contribuția lui în comentariile pe baza poemelor.
Un volum atipic ce are în centru netheru egiptean.
S-a discutat apoi despre inițiativa asociației de a începe o serie de conferințe pe tema sufletului uman văzut din perspectivă creștină.
Această inițiativă a fost propusă de domnul Florin Manole, ca un mijloc eficient de a aduce tinerilor liceeni o informație autentică spirituală și creștină, informație care desigur îi poate ajuta în formarea lor ca adolescenți și viitori adulți.
Cenaclul s-a încheiat cu o remarcabilă recitare a domnului Manea Drăgulin din Marin Sorescu: „Eminescu nu a existat”, în contextul lunii ianuarie, luna care celebrează poetul nepereche precum și ziua culturii române.
mai mult
Cronică

ADA D’ Albon, NEPOATA lui „Conu Mihai”, MIHAIL SADOVEANU

logo3

14 – 17 Noiembrie 2018 [Paris – Bucureşti – Paris]

Ajunşi cu bine la Beauvais. Lumeeeeee…Coadăăă…Plin de români. O doamnă ca un papanaş, îmi face capul călindar cu explicaţii în domeniul murăturilor, borşului şi dulceţei de dovleac. …aflu câţi copii are, câţi nu are, câţi cumnaţi şi crăcile arborelui genealogic…
La vamă a trebuit volens-nolens să-mi scot cismele şi să mă descotorosesc de tot ce ar fi putut ascunde o armă periculoasă. Victorioasă epocă trăim.
Plouă <<stupid>>. Sunt în avion. Acuş decolăm…E soare deasupra ploii.

****
Am aterizat deasupra unei zăpezi de nori uriaşi. Prin cortina de fier a oboselii – Băneasa învăluită de rugină…Casa Scânteii, nu se mai cheamă aşa? apărută după un afiş publicitar, ca o fantomă în ceaţa aurită, soare ostenit…Case sublime, bântuite de lepră, se ascund printre crengile copacilor tomnatici.Toamnă târzie…amurg violet…Bacovia…
Panouri acoperă ziduri sfârtecate, blocuri într-o rână, înegrite, geamuri oarbe,geamuri scoase. Doamne am aterizat în Siria !… Vegetaţie abundentă şi muribundă.
Ţigănci înfofolite (nu e frig) mătură frunzele moarte.

****
…sentimentul de rupere de lume şi acest „acasă” mă cutremură cu forţa unei iluzii ce-i mult mai puternică decât realitatea… Trăiam încă nedesluşit această senzaţie de ireal care mă stăpânise la coborârea din avion.
Eram în Franţa? În România? Nu mai ştiam unde mă aflu.
…Am plecat cu o vagă nelinişte în suflet, în ninsoare şi vânt: îmbulzeală, oameni rătăciţi, oameni grăbiţi, înfriguraţi, şir lung de maşini…frig şi ninge.Vai de berea din părul meu!
Două fete frumoase trăsnet, aproape desbrăcate, în extraminijupe, cu picioare interminabile, străbat eroic capriciile de toamnă. Grea povară să fii frumoasă.

SINTEZĂ după reportajul <<ADA D’ Albon la Bucureşti>>, (evz.ro).
07 ianuarie 2018.

mai mult
1 2 3 8
Page 1 of 8