close

Cronică

Cronică

American breakfast. Peppermill, Las Vegas. August 2010

Capitalism

Să mă vedeți mereu dacă vă mint, da’ nu-ș cum dracu’ se face că dacă vrei să mănânci ceva de dimineață, în Las Vegas, trebuie să bagi „talpă” ca de la Obor până în Militari. Mafrends, în hotelurile din jurul „The Strip”, nu găsești neam vreun loc unde să mănânci și tu o sărăcie de omletă, ca tot omu’ obișnuit care a muncit pe brânci toată noaptea la masa de BlackJack.

Că mai era puțin și făceam hemoroizi la amigdale 🙂 Cel puțin așa mi s-a întâmplat mie după ce am schimbat două ture de dealeri în cazinoul de la parterul hotelului Stratosphere, care e cam cât Cișmigiul.

Era șapte dimineața, dovedisem cam un litru de Stolichnaya all night long și aveam o foame că mai era puțin și începeam să mușc din masă. La Roxy’s Diner, un nonstop din incinta hotelului, tocmai dădeau cu mopul și mai trebuia să aștept o oră să bag și io ceva la jgheab.

Așa că am întrebat și io, ca gambleru’ naiv: „Where I could eat the best american breakfast in Vegas?”. Am primit de trei ori același răspuns: „Pepermill”. Și așa am ajuns la „Râșnița de piper” unde mi-am făcut cruce cu limba în ceru’ gurii când am văzut cât cardesc americanii pe inima goală. Și era full ochi înăuntru că a trebuit să mă așez cu gagica mai întâi la niște păcănele, că acolo așa-i modelu’ peste tot, până să primim o masă. Am comandat și noi la nimereală și când ne-a umplut chelnerul „dinaintea goală” cu haleală am crezut că dau în dischinezie biliară.

Pentru prânz sau cină recomand Du-Par’s, una din cele mai vechi crâșme din oraș, cu prețuri cam ca pe la noi. Era prin centru, da’ s-a mutat în North Las Vegas. O găsiți voi… Hai, destul cu vorba, că mă grăbesc să-mi savurez kilu’ de suc de roșii „pentru de dimineață” 🙂

(Mihnea Petru Pârvu)

mai mult
Cronică

31 de zile fără escală

vas2

Plimbărica mea recentă, pe lângă coastă, m-a ros la ficat ca un rom Barbancourt fără gheață. Așa că am scotocit, again, prin mormanu’ de poze vechi.

Well, octomber 1995, M/N Bujoreni, western approach to Malacca Strait, underway to Singapore. Atașez și harta. 31 de zile fără escală between Kustenge and Zhangjiang, close to Canton, then to Shanghai. Ce alidadă mai aveam pe repetitorul giro, mafrends 🙂

Aveam 26 de ani.

L.E. Pentru conformitate, că nu mai țiu minte bine data exactă. E posibil ca poza să fie făcută o lună mai târziu, în noiembrie ’95, în strâmtoarea Formosa, pe lângă Taiwan. Tot p-acolo și tot io 🙂 Harta, în schimb, e exact aia la care făcui vorbire.

(Mihnea Petru Pârvu)

mai mult
Cronică

Cine a fost primul hipster academic din România?

hipster

Vă spunem doar că e din Sibiu, a făcut Filosofia la Cluj și Politehnica la Viena, și-a schimbat numele într-unul latin, a fost profesor și primul decan al Facultății de Filosofie și Litere din București, în secolul al XIX-lea.

Dacă știi răspunsul complet, scrie-l mai jos.

Dacă nu, te așteptăm să te înscrii la facultate în perioada 08-21 iulie 2019.

Pentru detalii accesează http://filosofie.unibuc.ro

(Facultatea de Filosofie – pagina Facebook)

mai mult
Cronică

Și… despre Ilie Năstase

Nastase

Nu se poate sa fii reporter tv si sa nu spui ca Simona Halep a fost intampinata la scara avionului de Ilie Nastase, primul tenismen roman care a jucat de doua ori finala la Wimbledon.

Ba uite ca se poate, dupa cum am vazut eu la televizor.

Prefer sa cred ca e un reporter prost decat ca i-a interzis postul sa-i pronunte numele, din motive politice sau pentru ca ”e penal”.

L.E.:

De exceptie! Am vazut stirea cu venirea Simonei Halep si primirea de la aeroport reluata (si completata cu informatia ca va fi decorata de presedintele Iohannis) in calupul jurnalului de la ora 23.00 al acelui post tv despre care va scrisesem ca l-a ignorat total pe Ilie Nastase.

De data aceasta, poate ca mi-au citit postarea sau s-au rusinat de gafa, redactorul stirii l-a nominalizat si pe Ilie Nastase printre cei care au asteptat-o pe Simona la scara avionului.

Foarte frumos, nu doare sa repari o greseala copilareasca!

(Simona Ionescu)

mai mult
Cronică

Felicitări, Daniel Dobre! Bravo, Simona Halep!

AntrenorHalep

Câteva cuvinte despre unul dintre oamenii cu o contribuție importantă în succesul Simonei!

Când Simona a câștigat la Paris, lumea mai avea puțin și îi ridica statuie lui Darren Cahill! Când australianul apare la vreun antrenament al Simonei sau face vreo postare, presa se exaltează și relatează imediat evenimentul!

Nu de același tratament are parte românul Daniel Dobre! Un tip absolut extraordinar! Când mi-a zis la începutul anului că Simona trage de el să se ducă s-o ajute, am crezut că epatează, chiar dacă era clar că e un tip modest! Și-a luat inima în dinți, și-a lăsat treaba de-o parte și a plecat după Simona „s-o ajute”! Îi și era rușine să spună că va redeveni antrenorul ei! Căci asta s-a întâmplat! El a plecat doar s-o ajute! Din puținele lui intervenții publice, făcute acum ceva timp, am reținut c-o pregătește pe Simona pentru Wimbledon! Câți l-ați crezut? Nici Simona nu era sigură de chestia asta! El a fost singurul care a avut și curajul s-o spună! L-ați văzut cum s-a bucurat la festivitate când Simona a fost întrebată de echipa ei? Numai pentru că i-a fost adresată întrebarea Simonei și el s-a bucurat. Până la lacrimi! Ca un copil! Emoția lui era maximă! Un om sincer, modest și foarte corect! Câți dintre voi știți că până să se ducă iar după Simona el lucra cu copii la baza Voinicelu? Și abia așteaptă să se întoarcă în țară să-i vadă din nou pe acei copii! Parerea mea e că Simona se va întoarce la Darren, iar Dobre la copii de la Voinicelu!

Până atunci, încercați, care cum puteți să-l promovați pe acest OM! Nu uitați nici o clipă că este vorba de unul dintre puținii oameni valoroși ai țării ăsteia!

Felicitări, Daniel Dobre! Bravo, Simona Halep!

(Florin Gongu)

mai mult
Cronică

CITIRE, GRAMATICĂ ŞI ORTOGRAFIE VECHE ŞI NOUĂ

logo-24pharte

1. Cratima(-). Liniuţă de unire sau despărţire, s-a numit Trăsura de unire.

Regulă: Trăsura de unire se pune între două sau mai multe vorbe ce se spun unite, fără ca să poată forma un cuvânt compus
Temă: Puneţi unde trebuie trăsura de unire, în poezia de mai jos:

Ochiul lui Dumnezeu

Nimănui să nu faci rău,
Că te vede Dumnezeu,
Tu când vezi un vierme mic,
Nul strivi, nui fă nimic,
Dânsul niciun rău nuţi face,
Să nui faci nici tu nimic,
Cât îl vezi de mititel,
Dumnezeu ştie de el.

2. Apostroful este şi azi apostrof

Însemnare: Când o vorbă se sfârseşte cu o vocală şi cea următoare începe cu o vocală, se lasă şi nu se pronunţă una din acele vocale, iar în locul ei se pune semnul acesta numit apostrof.
Temă: Puneţi unde trebuie apostroful, în poezia de mai jos:

Când ceasul de şcoală vine,
Îmi iau cărţile cu mine
Şi spre şcoală mă îndreptez,
Cum ajung la loc mă aşez
Şi ascult cu voe bună,
Tot ce vrea ca să ne spună
Bunul nostru învăţător,
Fie-i Domnu întru ajutor.

3. Duplicarea (îndoirea) lui N.

Însemnare. Vorbele: înnoată, înnoadă şi înnoptat, sunt formate din vorba în şi din vorbele: noată, noadă, noptat, cari se încep cu litera n.
Regulă. Vorbele cari sunt compuse din: în şi dintr o vorbă care începe cu litera n se scriu cu doi n.

4. Scrierea sunetului „OA” .

De ţinut minte: Sunetul oa se scrie cu litera o şi a unite.
Exemplu: Oaia este un animal de casă, cam la fel cu oaia este şi capra. Oaia şi capra sunt animale folositoare.

5. Verbul. Timpurile verbului.

Însemnare. Vorbele: avea, iubia, îngrijea, muri, putură şi cuprise arată lucrare; vorba doarmă arată starea; iar vorba fu arată firea.
Regulă. Vorba care arată lucrarea, starea sau firea UNEI fiinţe sau lucru, se numeşte verb.
Regulă. Timpurile verbului.
Când verbul arată o lucrare, care se face acum, se zice că este în timpul prezent:
Când verbul arată o lucrare, care s-a făcut mai inainte, sr zice că este în timpul trecut.
Şi când verbul arată o lucrare, care se va face de acum înainte, se zice că e în timpul viitor.

Temă. Să se citească şi să se spună cari sunt verbele din bucata „Orfanii”.

Orfanii

O văduvă avea doi copii pe care îi iubea şi-i îngrijea cu toată dragostea de mamă. Ei erau fericiţi lângă sânul mamei lor. Într-o zi, mama lor muri şi copiii rămaseră cu totul orfani.
Se fac pregătirile pentru înmormântare. Ei vedeau că ceva rău i se întâmplase mamei lor, dar nu înţelegeau nimic. Când trupul mamei lor fu însă ridicat şi dus la locul de înmormântare, spaima copiilor fu la culme. Noaptea întâia după înmormântare, nu putură să doarmă deloc, ci aşteptau mititeii pe mama lor. O desnădejde fără margini îi cuprinse. Nimic nu-i putea mângâia. Din zi în zi, orfanii se vestejesc. Nici ajutoarele şi mângâierile vecinilor, nici jocurile copiilor care se jucau cu ei, nu le mai puteau aduce vre-o înveselire în sufletul lor întristat. În cele din urmă, vecinii sunt nevoiţi să le spună crudul adevăr, că mama lor este la cer. De acum tot ce doresc dânşii este ca să meargă şi ei în cer lângă mama lor. După un an Dumnezeu le împlineşte dorinţa; ei mor într-o singură zi; Sufletul sboară în cer, la mama lor.

(***Manual de Citire, Gramatică şi Ortografie, pag. 39 -64 ***)

N.B. Din manualul menţionat drept biografie am avut la dispoziţie doar cele 25 de pagini. Lesne de înţeles: nu am fost şcolar în vremea aceea. Am scos în evidenţă pe cei care învăţau şi manualele după care învăţau la început de secol XX. Parcă am fost în sufletul lor, al şcolarilor şi învăţătorilor de-acum un veac.

Vineri, 12 iulie 2o19
Dan Drăguş

mai mult
Cronică

Rîureni. Ca o mireasă părăsită ajunsă la bordel… Status: DEAD

Vas

General cargo vessel. Call Sign TCCH6. Tango-Charlie-Charlie-Hotel-Six. Deadweight 16.600 tons. Lenght overall 145 metres. Built in 1981 pentru niște greci, împreună cu alte două sistership, și „refuzat la export”. La lansare a purtat numele Med Felicity. În 1987 a fost rebotezat Rîureni și, din 2002, Royal Oak. Last name and flag Royal, Turkey. Decomissioned. A ajuns la fier vechi la Aliaga. Scrap. Status: DEAD.

Am navigat pe el, din iarna până în vara lu’ 1996. Constanța-Iliciovsk (mai nou Cernomorsk, Ucraina) – Odesa – Suez – Colombo – Jakarta. Repatriere prin Singapore, „par avion”, Frankfurt. O navă frumoasă, dar mai ruginită ca ea era doar o zi de octombrie. Primul vapor cu motor semirapid, generator pe ax și elice în pas variabil pe care am fost. Atât doar că săreau „cămășile” de la principal și Geax-ul ca de pe o mireasă părăsită în noaptea nunții. Un voiaj păcătos. Opream, ca personalul, unde vedeam pământ. La Bosfor am prins ceață și am tranzitat strâmtoarea după două zile. La Pireu, comandantul Ilie Ignat, zis nea Ilie Pulă Lungă, a aruncat ancora pe pasa de intrare, de să facă AVC grecii de la Port Control. După Suez, chiar la ieșirea în Marea Roșie, a ancorat jupânul într-o zonă cu conducte submarine de au trimis egipteni după noi două remorchere și o corvetă că ne credeau teroriști. În radă la Dijbouti iar am stat în ancoră că se spărsese a nu știu câta cămașă”. Am oprit și la Colombo că secundu’ zicea că nu mai avem apă dulce suficientă și tancurile erau pline. La intrarea pe Malacca Strait secundul, un prost cu brevet de comandant care se pusese pe uscat cu trei vapoare și luase foc cu alte două – sau invers, nu mai țiu bine minte – a scris în Jurnalul de Bord: „Efectuat pază contra piraților cu bâte tip Navrom”. Moga îl chema. Ne-am căcat pe noi de râs. Apoi am schimbat de drum prin sudul Sumatrei. Iar la Jakarta s-a rupt o parâmă metalică la prova și l-a tăiat în două pe un indonezian ca pe un salam. Noroc cu curvele din Kramatunga, un bordel cât Piața Obor, că ne-am mai liniștit o țâră.
Nu l-am mai văzut de atunci. Știu doar că Rîureniul a ajuns la scrap. A murit de moarte bună. După 30 de ani de viață grea.

(Mihnea Petru Pârvu)

mai mult
Cronică

Vincent Lambert a murit.

news-1729539_1280

Va întrebați probabil cine e Vincent Lambert si de ce moartea lui e importantă?

Cazul sau a dezlantuit pasiunile si a deschis o dezbatere, poate necesara, asupra sfârșitului vietii si asarnamentului terapeutic.

Vincent Lambert a fost victima unui accident de circulație in 2008. A iesit din coma la un moment dat dar corpul sau a ramas un fel de închisoare pentru spirit. A descis ochii dar, timp de 10 ani, N-a comunicat in nici un fel, asa cum s-a intamplat in alte cazuri in care o metoda de comunicare a fost stabilită de exemplu printr-o mișcare a ochilor .

O bătălie judiciara a fost angajata in jurul continuării sau nu a menținerii artificiale in viata, cu procese si contra procese care au implicat inclusivCurtea europeana sau Comitetul ONU pentru bioetica. Parintii doreau menținerea in viata cu orice chip, soția sa cerea încetarea asarnamentului terapeutic.

Epopeea s-a incheiat azi, dupa mai mult de 10 ani. Vincent Lambert a murit in aceasta dimineata, la 8h24, intr-un spital din Reims.

(Marcela Feraru)

mai mult
Cronică

Unde ajunge sângele?!

logo-24pharte

A început o noua săptămână! Azi noapte au fost furtuni mari prin tara, cu potop și vijelii care au rupt copaci. Vremea și vremurile sunt din ce în ce mai agitate și ciudate.

În România nu mai trăiesc romani, ci doar cetățeni cu cetățenie română. Nu ma credeți? Pai este evident! Când asupra acestui popor se revarsă valuri, valuri de neomarxism pe pâine, prin tot felul de dezinformări, manipulări, știri partinice și o mass media audio vizuala bazata doar pe stimularea plăcerilor și patimilor, romanii s-au transformat intr-o populație amorfa globala și secularizata, care pur și simplu au ochii și urechile sufletești astupate, care nu mai sesizează cu simțurile proprii ca au devenit fiecare in parte, mult doritul OM NOU, bun consumator și docil ascultător al celor care le controlează viețile. Nici Fenomenul Pitești, cu toată teroarea lui, nu a reușit sa transforme mari mase de populație din oameni liberi și lucizi în sclavi perfecți ce își adora satrapii. Nu ii mai interesează decât buzunarul propriu, micile interese meschine personale, fiind desacralizati și lipsiți de valori moral-crestine de baza, ca iubirea de aproapele spre exemplu. E doar o persoana egoista, care se gândește doar la el, fără sentimente de empatie vis a vis de compatrioții sai aflați în situații critice. Oameni seci cu suflete goale care empatizeaza pozitiv doar cu cei care le satisfac patimile ce ii robesc. Nu mai au repere de moralitate și demnitate, considerându-se fiecare egal cu oricine, indiferent de capacitatile intelectuale și fizice pe care le au. OMUL NOU socialist, care formează mulțimi amorfe de populație, numai bune de exploatat în scop comercial. Romanii au devenit INDIFERENTI și reci unii față de alții. Și-au pierdut identitatea națională în mare parte, nu mai au ca reper moral pe Dumnezeu, reci și fără credință. Sunt egoiști și indiferenți la necazurile și lipsurile celor de un neam și un sânge cu ei. Populație, nu popor!

Ieri a fost un protest al romanilor din Covasna și Harghita, care sunt terorizați de către aceasta organizație iredentista și șovina UDMR. Prin noua lege a Codului Administrativ, limba maghiara devine ca o a doua limba oficiala în instituțiile publice administrative locale și centrale, dar și în instituțiile deconcentrate ale statului. Oamenii au venit în Piața Victoriei sa își spună pasurile și necazurile, dar și sa tragă un semnal de alarma despre politica mârșava iredentista a UDMR, care urmărește autonomia administrativ-teritoriala a întregului Ardeal și alipirea ulterioară a acestuia la Ungaria!

Mai multe organizații neguvernamentale patriotice românești au făcut apel către romani să participe la acest protest din fata clădirii Guvernului. Oameni inimoși și iubitori de neam și de patrie au venit din tara sa se alăture romanilor din Covasna și Harghita. Bucureștenii însă au trecut absolut INDIFERENTI pe lângă protestatari, privindu-i chioras și cu un aer de superioritate pe romanii îmbrăcați în costume naționale, care purtau drapele tricolore și cantau cântece patriotice! Semn ca populația care locuiește în capitala tarii are o repulsie la traditii, folclor romanesc și tricolor. Ce poți sa mai spui sau sa mai ceri unor astfel de oameni?

Delegația protestatarilor a fost primita de vicepremierul Untold (ca nu merita amintit) al Guvernului și au primit răspunsul așteptat! Ca ceea ce fac ei este foarte bine! Bine pentru cine?

Bucureștenii stăteau și priveau de la terase și populau molurile alintandu-si patimile și plăcerile de secularizati!
Ca să fii român, trebuie sa poți! (Mihai Eminescu)

(Gheorghe Marius)

mai mult
Cronică

Căutam ceva și am dat peste poza asta

Cronica22

Eram la 2 Mai, în 1998 parcă.
Vara în care Viorica, gazda, a plecat pe nepusă-masă la Mangalia, că murise “ăl bătrân” și m-a lăsat să am grijă de casă. Nu eram cea mai bună opțiune, dar, na, nu prea era pe alese.

Aveam, deci, foarte multă treabă.
Trebuia să le dau boabe găinilor, să aerisesc toate camerele și să bat pernele zilnic, (n-am inteles niciodata de ce), să mătur sub corcoduș de câte ori cădeau fructe, să nu se murdărească prin curte și să nu se-adune muște
să ud grădina, să controlez care roșii s-au copt și să le culeg, să le pun frumos în bucătăria de vară,
la fel și dovleceii
și in fiecare seară să ud și florile.
Mai ajungeam și la plajă, mai pe la amiază, noaptea dansam prin Vamă și-am închiriat și toate camerele peste weekend, că eram gazdă simpatică. La preț bun.
Viorica a lipsit 6 zile.

Când s-a întors, o așteptam cu ciorbă de roșii și făcusem scoici cu sos de vin și usturoi.
A inspectat curtea de cum a ajuns, o urmăream din prag și-am văzut-o, era încântată. A controlat cu podul palmei pământul, pe sub straturile de regina nopții. A adulmecat aerul dintr-o cameră.
Ce mai, m-a controlat “la sânge”.
Îi luceau ochii negri când am asezat-o la masă.
“Hai, că te-ai descurcat”, și-a oftat a liniște.
I-am pus farfuria in față, banii de la chiriași alături.
“Ce-s cu ăștia?” s-a încruntat.
Sunt ai tăi. Am închiriat. (Mai aveam o cameră ocupată). Unii mai stau o săptămână, le-am luat banii înainte…
I se rostogoleau lacrimile pe obrajii roșii.
“Să mor io”, s-a jurat țiganca, “toată viața ta o să ai cameră la mine. Aia din față, care-ți place ție. Gratis, auzi?”
Și așa a fost.
Viorica n-a vrut să-mi mai ia niciodata vreun ban. De-aia, de la un moment dat, nici nu m-am mai dus la ea.
Dar tare bine-mi era acolo.

Nicoleta, poza-i făcută de tine. Intr-o dimineața când tu plecai la plajă, iar eu nu. Că aveam treabă in curte.

mai mult
Cronică

Mișcarea LGBT

flag

Îl întâlnesc pe fostul arhiepiscop de Canterbury, Lord Carey of Clifton, de fiecare dată când particip la consultările “Christian Responsibility in Public Affairs”, care se țin anual în castelul din Windsor. Îi port o caldă afecțiune acestui creștin ferm, dar smerit, astfel încât m-a întristat știrea (veche) de mai jos, pe care am aflat-o azi de la un prieten.

În perioada arhipăstoririi sale, Lordul Clifton s-a opus căsătoriilor între persoane de același sex, cum era și firesc pentru un episcop, lucru care i-a atras eticheta de homofob. Dacă ți s-a lipit eticheta infamantă, urmează o damnatio memoriae absolută. În consecință, Lordul Carey a fost înlăturat din tabloul de onoare al absolvenților King’s College din Londra, după o campanie de cinci ani.

Noua dictatură sexo-marxistă nu admite disidențe. După ce și-a înfipt pe toate universitățile Londrei drapelul curcubeu (la origine simbol creștin al împăcării lui Dumnezeu cu lumea după potop), noua poliție a gândirii trece la epurări ale memoriei – căci opoziție instituțională nu mai are de mult.

O repet: mișcarea LGBT e avangarda anticreștină, pretextul ideal pentru a marginaliza creștinii și pentru a elimina din cetate creștinismul, ba chiar și amintirea lui. Biserica va fi pusă la mare încercare în anii care vin.

(Adrian Papahagi)

mai mult
Cronică

Era 1985 când am ajuns prima oară la 2 Mai.

apa

Până atunci aveam program de mare în familie,
vreo două săptămâni pe vară. Când eram mică-mică, mergeam la Mamaia, pe urmă ne-am mutat la Neptun. Îi placea lui taica-miu că era multă verdeață, că drumul spre plajă însemna și un fel de plimbare pe malul lacului, că nu era așa aglomerat. Trăgea mereu aer în piept și exclama: ”ooooh, altă viață aici, poți să respiri”. Mă rog,

mie mi se părea că miroase înțepător, a insecticid, dar era fun că-mi făceam prieteni și aveam voie s-o ard prin stațiune de dimineața până seara târziu, cu singura condiție (grea!) de a mă prezenta la mese la ore fixe.

Mai mergeam și la Năvodari, aveam niște combinații și stateam în tabără. Eram pasată pe la cine se nimerea, doar ca să rămân cât mai mult la mare. Lucky me.
Era mișto în tabără la Navodari, veneau și copii străini, redegiști, cehi, polonezi, seara era discotecă, la Teatrul de Vară erau mereu spectacole și concerte, plaja era uriașă, nisipul fin. Și eram free, toată vara era a mea. Aici primeam alt gen de interdicție: nu aveam voie să ies din incintă și să plec de nebună pe malul mării. Ca să nu ajung în ”sălbăticie”.
Încălcam porunca, uneori, deseori, descoperisem o gaură în gard, evadam prin ea, iar lumea de dincolo era misterioasă și fascinantă. Găseam cochilii întregi de melci, scoici mari, albe și zimțate intacte, măslini sălbatici crescuți obraznic în apropierea mării, tot felul de flori și de insecte, crabi rapizi și meduze colorate,

pe ici pe colo câte un prosop și o umbrelă, grupuri sau cupluri de oameni goi și bronzați frumos, păreau altfel, păreau liberi,

vreau să eu să fiu așa când o să fiu mare, îmi spuneam și apoi fugeam cu buzunarele pline de melci și de visuri către curtea taberei, așteptând neliniștită masa de seară, ca să cresc mai repede.

Și, cumva, a început să se întâmple. În anul ăla taica-miu n-a vrut sau n-a putut să meargă la mare, eu eram deja fiartă între betoane, mama s-a reorientat și-am plecat cu niște prieteni.
La 2 Mai.

2 Mai nu suna a nicio stațiune, fusesem avertizată că nu-s hoteluri și că stam la gazdă, la curte și să-mi iau tot ce-mi trebuie de acasă, că nu prea am de unde cumpăra ochelari de scufundat sau alte fantezii de turiști
eram dezamăgită, îmi părea că o să am o vacanță plictisitoare, dar

m-am îndrăgostit.

Și niciodată n-am să uit strada principală, singura asfaltată, toropită sub soarele de august, gardurile joase de piatră alb-gălbuie de Dobrogea, florile revărsate din curțile largi, ferestrele cu rame albastre, portițele vopsite in bleu, cu câte o inimioară caraghioasă decupată în tablă

boltele de viță-de-vie și răcoarea lor de la amiază, cuvinte ciudate amestecate, restaurantul din inima satului care-mi părea supremul fericirii, căci toți oamenii vorbeau între ei și râdeau, păreau să se cunoască dintotdeauna și de nicicând

nopțile cu orchestre de greieri și regina nopții de prin curțile lui tanti Maria, tanti Stela, tanti Lenuța, românca, tătăroaica, turcoaica, lipoveanca,

iar plaja, plaja ce-mi fusese altădată interzisă, era la picioarele mele.

Niciodată n-am să uit mirosul de-atunci al mării. Nici arhitectura spectaculoasă a straturilor de melci. Corturile mici și colorate din golf, de unde ieșeau, o dată cu soarele, poveștile nespuse ale nopții

Niciodată n-am să uit faleza brun-roșcată din care atârna, ca o amintire renegată, o cazemata de beton. Nici gustul șuberekului sau al garizilor cumpărați la cornet din față de la Dobrogeanu.

Nici toate stelele căzătoare, fiecare cu dorința ei secretă, pe care l-am numărat în nopțile senine de vară, așezați direct pe nisipul rece, nici bucuria de a vorbi cu oamenii care-ți aud gândurile dinainte de a fi rostite,

nici focurile aprinse-n gropi pe plajă, să nu le repereze grănicerii, dar pe care să le vadă Saint-Exupery din avion și să știe că suntem aici, suflete, lumini în întuneric, abia citisem ”Curierul de Sud” și ”Zbor de noapte”, un volum cu miros de cufăr vechi, găsit prin biblioteca gazdei și

n-am să uit nici toate cărțile descoperite prin toate bibliotecile din scândură lăcuită ale gazdelor, le devoram la amiază, întinși pe pietrele încinse de pe digul pescarilor, ne citeam unul altuia, cu voce tare, pagini întregi,
nu-l uit nici pe tipul cu plete, care purta la gât o piatră legată cu șnur și pe care l-am terorizat până m-a învățat cuvintele și acordurile la chitară de la here comes the sun.

Niciodată n-am să uit cum lucrurile simple reușesc să-ți umple complex sufletul,

și niciodată n-am obosit căutând iubirea de atunci. Nici când am găsit-o.

Nici acum niște ani,
când rapanele pe care le culegeam cu mâna de pe pietre au început să fie gătite de masterchefi. Când copertinele de plexi au luat locul viței de vie. Când gardurile mici de piatră s-au făcut mari. Nici de când în 2 Mai găsești, mamă, nu doar ochelari de scufundat, ci și magazine cu haine, în caz că are chef turistul de shopping. Și supermarket, și sezlonguri, dar să știi că

nici când am fugit, n-am obosit. Îmi reinventam vechea iubire în altele noi, marea era acolo, mai aproape sau mai departe, erau scoicile, valurile, vântul și răsăritul,
era lumea mea,

e lumea mea, dar îmi alunecă printre degete ca nisipul,

îmi amintesc toate versurile de la here comes the sun
și mai găsesc, încă, oameni care le cântă cu mine. Măcar la refren.
Și n-am obosit să caut.

Am fost la mare în weekend și nu prea mi-am mai găsit locul, de-aia am scris atât. Ca nu cumva să uit vreodată. Ori să obosesc.

Here comes the sun
Here comes the sun, and I say
It’s all right
It’s all right.

(Oana Costea)

mai mult
Cronică

Vrei scovergi?

scovergi

Mă indopasem cu ciorbă cu tăiței de casă, cu varză nouă călită și cu compot rece de corcodușe, pe urmă colivă, dar cum să reziști la scovergi?

Le-am mâncat cu gem de gutui, înainte fusesem la cimitirul mic din Maia,
normal că eu am găsit mormântul, Nico se învârtea după soare,
mă rog, soarele era demult beat pe omoplatul ei stâng, nu chiar de pe vremea lui Alexandru cel Bun, ci de la capătul unei nopți amare ca bitterul,
pana mea, am râs iar
de 30 de ani tot râdem, am mai și plâns
am fost și pe la Fierbinți, să ne facem poze la decor,
o porcarie,
și pe seară am mâncat fasole cu ciolan si-am ascultat muzică și povești din Senegal la Dascălu.

Cam așa a fost la parastas
și peste două săptămâni mergem la festival.

(Oana Costea)

mai mult
Cronică

Sărbătoarea celor 2 Iulii, castelul Hașdeu, Câmpina

critic

Valentin Irimia,

Tare drag mi-ar fi să vă ascult cântând la chitară, chiar mă gândeam că în curtea Castelului Iulia Hașdeu ar merge organizate mici spectacole de acest gen. Dar să fie mai răcoare față de cum a fost pe 2 iulie, când ne-am întâlnit. Și mi-a părut rău nu a fost timp să discutam mai mult. Dar oricum m-am bucurat că v-am văzut!

Frumos ar fi fost dacă în planul de reabilitare al Castelului Iulia Hașdeu prin bani de împrumut, ori cum se spune despre fondurile europene, să fi fost cuprins și un Centru Cultural, construit după toate regulile timpului pe care îl trăim în prezent. Spațiu ar fi fost, spre Școala de Agenți de Poliție și nu ar fi afectat minunata grădină. Din contră i-ar fi dat o altă valoare.

Dar asta ar fi altă poveste, un vis al doamnei Tabacu poate, care din păcate niciodată nu se va izbândi și nici al celor care au rămas să ducă mai departe tradiția locului. Da eu iubesc acest spațiu pentru că de vre-o zece ani îl tot studiez, frecventez, destul de des, adică nu mi-a scăpat aproape nici un eveniment . Si trebuie să spun că am descoperit o energie aparte aici, deci nu există nici un fel de negativism cum unele surse tot pomenesc, cu gândul că vor fi mai interesante și mai urmărite.

CASTELUL este un templu al cunoașterii timpului ce s-a scurs și se scurge. În plus aici am cunoscut persoane „destupate la minte și gândire” Cu deschidere spre Cultură, muzică și mister. Am cunoscut aici valori deosebite, de la copii ce cântă la pian cu o dezinvoltură ieșită din comun, reușind să seducă iubitori genului, până la artiști ce țin publicul cu „gura căscată”, la spectacolele grandioase ce au fost și or să mai fie. Chiar dacă tot în corturi închiriate, de la firme de profil. Ce dă o atmosferă de nuntă la Castel, fără mireasă și ginerică .

Sunt câteva gânduri cel macină de mult pe Fănică, căutătorul de povești al binecuvântatului târgușor. Să auzim numai de bine de la Câmpina. Și până ne vom întâlni într-un Centru Cultural cu sonorizare modernă, care să pună în valoare chitara aparent rece și vocea caldă a prietenilor mei, mai visăm, poate dă cineva de SUS un ordin, să se miște lucrurile și în acest sens.

Muzica, arta și cultura sunt lucruri care nici odată nu vor fi vândute la orice tarabă la colț de stradă , dar nici nu vor fi abandonate. Încă mai sunt OAMENI, care visează la o lume mai bună și mai aplecată spre cerințele sufletului.

De la Câmpina cu mult drag.
Ștefan MUȘOIU.
De fel de la Rotarea, un sat uitat de timp!

—-

Video

 

Publicată de Musoiu Stefan pe Luni, 4 iulie 2016

(Mușoiu Ștefan)

mai mult
Cronică

Un om deosebit, Omul!

Afis

Un om deosebit, Omul!… A cărui căutătură te căuta ca să te afli maieutic împreună cu el!… Discursul său era centrat pe întrebări către Sine, dar aruncate aşa, ca şi când ar fi fost pentru Tine!… Era Omul Oglindă!… În el te oglindeai, înţelegeai că erai el şi altul, dar împreună eram EL:Arhe-Chipul!…

O dată mi-a povestit de ce Freud nu l-a înţeles pe… Socrate!… Pur şi simplu pentru că nu era interesat decât de… sex!… Socrate şi Platon erau primii care au înţeles, ca şi indienii prin Tantra, că puterea Omului creşte prin abţinere: Omul devine Zeu când nu mai iubeşte umanul, dar îl compătimeşte socratic!… Şi atunci, prin moarte, atinge Dasein-ul!… Nu, nu, nu, nu îl atinge, îl depăşeşte!… Prefer IEŞIREA DIN ISTORIE a lui Mircea Eliade!…

 


Membrii Departamentului Științele Educației și ai Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic mulțumesc tuturor celor care le-au fost alături, în greaua pierdere suferită, prin trecerea în neființă a colegului și prietenului neprețuit, care a fost Gabriel Albu!

(Bogdan Costin Georgescu)

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Cronică literară, 1.07.2019 – Ședința cenaclului literar I. L. Caragiale

Cen7

– Ce faci, tu ?
– La ceai, la Adu !
– La ora cinci ?
– Exact ! P-aici !

Imortalizăm vara …

Revista Presei ne este actualizată și prezentată de Ioan Vintilă Fintiș cu articole din ”România literară ”, ”Luceafărul de dimineață”, „ Cafeneaua literară”și ”Orizonturi”.

Dan Cristea îl citează pe George Călinescu care la 33 de ani afirma: ”Literatura se face prin cultură, iar cultura prin lectură.” Tot Dan Cristea o reactualizează pe Nora Iuga, reproducând opere din vasta publicație literară a acesteia. Noua rubrică lui Alex Ștefănescu Poeți de ieri și de azi, are menirea de a construi un liant necesar între generațiile literare.

Daniel Bănulescu, membru vechi al Cenaclului I. L. Caragiale detaliat de foarte multe multe conjunctural, fragmentează : ”Lumea invizibilă dansează strâns îmbrățișată cu lumea invizibilă ”.
Lecturile prezentate în cadrul ședințelor noastre reliefează personalitatea unor personajele interlope, bine definite în spațiul său literar.
Intervenția lui Theodor Ghiondea face referire la hermeneutica lui Călinescu și modul de bordare a activității lui Mateiu Caragiale. Egolatria devine parte semnificativă de abordare și sinteză a lui Călinescu.
Horia Gârbea în ”Luceafărul de dimineață” scrie despre Sorin Lavric noua apariție editorială.
”Cafeneaua literară” îl are ca protagonist pe Virgil Diaconu cu ”Poezia începe la Summer” de Constantin Daniel, medic psiholog.
Rubrica ”Cel mai recent poem” este deschisă de către Luminița Bratu. Colega noastră ne mărturisește că scrierea sa este influențată de dialogurile din cadrul cenaclului referitoare la suflet, susținute de ipotezele lui Florin Manole, precum și de lecturile revelatoare ale lui Toma de Aquino. Identificarea esenței umane în suflet verifică realitatea umană corelată cu cea divină.
Surpriza acestei jumătăți de an o constituie prezența tânărului Alexandru Popa care ne oferă un microrecital la chitară, dar și ne lecturează câteva dintre poemele sale.
Valentin Irimia, revenit după o lungă absență ne încântă cu un sonet ”Rătăcit în propriul nume”. Ramona Müller citește poemul creat în timpul ședinței de cenaclu ”on-off”, recunoscând că a fost inspirată de Marian Smaranda.

”Cronica unui film” pusă la dispoziție de Mihai Ioachimescu ne propune o ”temă deprimantă, dar încă actuală” rulată de pelicula ”Silkwood” . În distribuția filmului joacă Kurt Russel și Meryl, actrița cu cele mai numeroase nominalizări la Oscar. Regia este asigurată de Mike Nichols. Filmul reprezintă un fel de ”Cernobâl american” al anilor ‘70, deoarece redă atmosfera și realitatea pericolului de contaminare dintr-o uzină nucleară. Karen Silkwood, interpretată de Meryl Streep se transformă ”într-un fel de Ioana dˈArc” încercând să dezvăluie opiniei publice adevărul referitor la infracțiunile comise în domeniul nuclear. Având 40 de ori mai mare decât limita legală radioactivă , Silkwood contactează un reporter de la The New York Times pentru a-i pune la dispoziție informațiile pe care le-a strâns. Moare însă…accident sau crimă ?

Florin Manole ne redescoperă valențele sufletești, ideea existenței lui Dumnezeu și valorile creștine. Omul este ființa prin care Dumnezeu pătrunde în natură. Omul nou este cel trecut prin credință și prin sistemul determinat de divin și reprezintă mai mult decât o legendă, o actualitate …Surâsul Tatălui coboară din ceruri prin privirea și zâmbetele sfinților. Iubirea este o minune deoarece naște spontan reciprocitatea. Orice mare iubire este întotdeauna reciprocitate.
”Geniul meu stă în nările mele” afirmă Friedrich Nietzsche, considerând că realitatea reprezintă ceva foarte crud, o realitate senzorială, ceea ce face ca sufletul să fie iritabil în fața realității materiale. Lucrurile mărunte fac diferența dintre profunzimea sufletului din Antichitate și cea din Europa occidentală contemporană ele colorând nuanțele sufletești, printre care se numără și ura. Autodepășirea omului determină ura. Voltaire în scrisorile sa filosofice ( cea cu nr. 25) descrie răfuiala unui creștin. Voltaire se revoltă cu Pascal, se luptă cu cel care a descris cel mai bine sufletul creștin. Învățătura de credință a creștinismului poate înălța și valorifica, explica și așeza sufletul, susține Pascal. Voltaire restrânge definiția sufletului la necesitatea individuală și colectivă, imediată și pragmatică : ” Pe măsură ce oamenii vor trăi din ce în ce mai bine, viața le va fi mai ușoară și mai asigurată.” Nălucirea lui Pascal vis-à-vis de complexitatea și profunzimea structurii sufletești va fi anulată de progresul tehnologic, ce va oferi omenirii un nivel de trai mult mai ridicat și facil prin instrumentele de care vor beneficia oamenii în viitor. Voltaire și Nietsche au oferit un contra-exemplu sufletului creștin bazat pe argumente raționale.

Ca de obicei, discuțiile suscită interesul și opinia incisivă a lui Marian Smaranda are prioritate : ”Voltaire, de fapt, are un dezgust pentru religia creștină. Aceasta îl face pe om sclav și îl face să mai plătească impozit, acolo, unde este iarbă verde.”

Ghiondea consideră că argumentele de estetizare a sufletului susținute de Nietzche sunt
legate de existențialism, acestea fiind o atitudine vehement sentimentalistă. Domnul profesor dându-i dreptate lui Smaranda, percutează argumentativ teoria sofiologiei. Smaranda cere explicații, iar le vin din partea colegului nostru. Serghie Bulgakov este cel care susține că Sf. Duh este o teoretizare, o dogmatizare, o analiză mai detaliată decât o avem de la sfinții părinți.” Creștinismul din acest punct de vedere se manifestă ca o ” practică ezoterică și inițiatică din oportunități diverse”. Opera de artă în perioada lui Nietzche nu avea nevoie de interpretări filosofice. Era interpretată și luată în seamă ca atare. Cultul mitologiei amestecat cu mirodeniile artei mileniului XIX creează discrepanțe culturale în foarte multe țări. Nodul dilematic al problemei constă în existența cultelor prezente (vechi, antice) la un moment dat și autenticitatea religiei din zilele noastre.

”Între Uniunea Sovietică și SUA există o singură diferență cantitativă. Un student străin îmi spunea : Pot să îmi imaginez Albania ca un Neon ?”

Toate exagerările lui Nietzche sunt o tradiție în filosofia psihologizată și psihologizantă a secolului 19.” Sorin Vânătoru și Marian Smaranda completează tabloul înrămat în discuții superlative :
– De ce reforma este formală ? întreabă Smaranda
– Depinde de spațiul exterior al manifestării ! E ca și cum ai privi un abuz al unui alt
abuz, un fel de sacrificiu. Originea tuturor tulburărilor și eșuărilor de mai târziu din fiosofie s-a datorat diferenței de mesaj.

”Mesajul pur” la care se face referire în discuțiile ședinței Smaranda,caută esența retoricii care se bazează pe fundamentul cristalizării mesajului doar printr-un proces bine definit și definitivat. 102% Ghiodea ne așează umerii literari în bibliografia lui Blaga pentru care garantează vis-à-vis de subiectul analizat. ”Limbajul kantian transformat de Blaga și trecut de cenzura existențială ne obligă să ne asumăm asupra elementelor artificiale induse.”

Respirația teologică îmbină literar și opinii individuale legate de creștinismul ortodox cu practica lui Steinhard îmbinând multe elemente pro sau contra. Expirăm…

La Rubrica principală, eu, personal descopăr o POEZIE.

Diana Petroșanu (Femeia alogenă)

Ioan Vintilă Fintiș ne prezintă un scurt CV al autoarei. Fără să vreau, mă pun în locul ei. O privesc. Mâinile îi tremură. Țigara se unduie fumegând între două spirale de nicotină…mi-aduc aminte de ”botezul” meu din cadrul cenaclului. Îmi revin câteva foi pe care le parcurg cu insațietate…versurile ei mi-aduc aminte de începuturile mele și reverberez…

E mai tânără cu 2 ani decât mine și scrie bine….demult, la seara de autor din cadrul cenaclului nu mi-a fost dat să lecturez cu mare plăcere un asemenea autor.
Este o ”poezie dezbrăcată de dulcegăriile și stările lirice care brodează în general poezia feminină, mai ales la poetele care nu au un bagaj cultural poetic, lucru care este valabil și pentru alte categorii de așa ziși poeți. Versurile se croșetează în preajma umbrei și a nimicului.” (Ioan Vintilă Fintiș).

Necuvântare

Mă frâng
fără un cuvânt
ca și cum nimicul
ar fi mai important
decât o clipă
în netăcere

când-necând
mă întorc la mine
mă înfășor zdrobit
cu propriul eu

Smaranda recomandă ca textele să fie corecte scrise din punct de vedre gramatical. În plus o invită pe autoare să caute să dezvolte sensul poetic prin spații mult mai largi decât celor oferite, deoarece miza versului se pierde înainte de a fi căutată. Rigurozitatea mesajului constă în plurivalența mesajului transmis, chiar dacă este un mesaj bine transmis din primele două cuvinte. Ciudățenia versului constă în faptul că nu îi găsești acel ”ceva”, tragismul necesar care aici, pare destul de plat, indefinit…

Noi, cenaclistele susținem tema feminină a Dianei Petroșanu, regăsindu-ne în versurile ei. Ne apărăm și luăm cuvântul. Grațiela Avram consideră că lectura noii colege de cenaclu respirabilă în suflul contemporan. Susțin argumentul și afirm că de mult Cenaclul nu a mai dezbătut la rubrica de sine stătătoare o asemenea lectură de calibru, în vers alb. Poezia Dianei are mutilare, frumusețe și incertitudine. I se recomandă amploarea analizei pe filon de structură poetică.

Ora fiind mai înaintată decât cea propusă, ne-am retras, eu și Dimi, înainte de finalizarea ședinței de cenaclu. Despre celelalte rubrici nu pot să îmi dau cu părerea, pentru că nu am fost prezentă.

– Căldură mare, mon cher !

de Ramona Müller, coana secretarița

mai mult
1 2 3 14
Page 1 of 14