close

Cronică

Cronică

Începe Săptămâna Patimilor (cea pe care-o știe fosta nepoată amorena).

patimi

Mamamare-n genunchi, hainele negre, cămășile albe, lampa, liniștea căsuței de pe deal din Dedrad, postul în toate cele.

Mama și tatăl mamei mele dețineau miile de secrete ale unei lumi cu farmec, umilință și bună rânduială.

La fel și bunica paternă – maica -, lângă icoana ce-mi părea uriașă, pregătirile de tot felul, bisericoasele proceduri din Vlădești, toate înmiresmate-n tămâie.

Miracolul creștin repetă ritualul anual și ne așteaptă la finalul celor șase zile. A șaptea va avea deja Lumina Învierii.

Mai avem noi oare credință și răbdare?

(Amorena Minculescu)

mai mult
Cronică

Obiceiuri de Paște

Logo22

Că tot duminică alți creștini sărbătoresc Paștele! Paștele este o sărbătoare sobră, solemnă.

Paștele nu înseamnă abundența Crăciunului, dar aduce speranța și bucuria revenirii la viață. Reținerea și generozitatea sunt caracteristicile Paștelui, iar un gest frumos și un act de generozitate sinceră poate aduce mai multă mulțumire sufletească decât o masă îmbelșugată.

Cele mai multe din legendele și obiceiurile de Paște au conotații precreștine. Deși Paștele este considerat cea mai mare sărbătoare din calendarul creștin, multe din tradiții, chiar și precreștine sau păgâne s-au păstrat. Dar, Paștele, ziua când Iisus Hristos a înviat din morți, este cea mai sacră dintre toate zilele sfinte din an. Dacă în trecut Paștele era o sărbătoare plină de solemnitate, azi Paștele împletește tradiția cu obiceiurile omului modern.

Ouăle colorate și iepurașii de ciocolată nu sunt singurele obiceiuri de Paște. După cum nici friptura de miel și cozonacii, nu sunt singurele bunătăți ale acestor zile. În Finlanda, Suedia și Danemarca se fac focuri în aer liber. Credința lor spune că focurile alungă vrăjitoarele și încălzesc sufletele morților, care află că oamenii au ajuns din nou în Vinerea Mare și în Duminica Paștelui. În Finlanda se ține pe masa de Paște secara încolțită ca un simbol al vieții și renașterii. În Sâmbăta Mare, în Suedia și Danemarca se mănâncă pește și ouă, iar toată familia se adună împreună.

În Polonia este aproape o lege nescrisă ca în fiecare familie să se pregătească un coș cu bucăti din cele ce s-au pregătit pentru masa de Paște, care se vor dărui cuiva sărman, sau unei rude. Din coș nu poate să lipsească șunca de porc, din porcul de la Crăciun, friptura de miel sau pui, vinul roșu, ouăle și cozonacul. Coșul este dăruit abia după ce este dus la biserică în prima zi de Paște.

În tradiție este și spălatul pe față cu apă rece, în Duminica Paștelui, dintr-un vas în care s-a pus un ou roșu și un ban de argint. Obiceiul se regăsește și în practicile din România. În Franța, Olanda și Belgia, clopotele bisericilor care sună în fiecare zi din an, rămân mute în Săptămâna Mare, pentru a bate din nou, minute în șir în noaptea de Înviere și în zilele de Paște ca semn că Iisus a înviat. Copiii fac în camerele lor sau pe pervazul ferestrelor cuiburi, în care, în prima dimineață de Paște găseau bănuți de argint, în trecut, iar azi, ciocolată și dulciuri.

Paștele a devenit un moment de odihnă și adunare pentru familii, iar bucuria momentelor petrecute alături de cei dragi nu sunt cu nimic dincolo de spiritul Pascal. Darurile făcute copiilor au intrat și ele în tradiția obiceiurilor de Paște.

Scepticii spun că prin aceasta Paștele a devenit o sărbătoare acaparată de comerț. Poate că în fapt darurile de Paște sunt o bună ocazie pentru a împlini micile dorințe ale copiilor și o bună cale de a-i învăța că marile momente din familie trebuie răsplătite cu recunoștința lor pentru ceea ce primesc și pentru ceea ce au.

(Alexandru Petrescu)

mai mult
Cronică

Ritual de înmormântare

statue

Astăzi, mi-am condus un foarte bun prieten din copilărie pe ultimul drum.

Înmormântarea fusese anunţată la o anumită oră și m-am grăbit să nu întârzii. Ajung la Biserică și observ că nu este incă nimeni acolo, din cine aș fi putut să cunosc, doar necunoscuţi care așteptau să înmormânteze pe altcineva. Ușa Bisericii este închisă.

Merg în vizită la părinţii mei, aprind câteva lumânări și mai trece ceva timp, apoi văd cum preoții, doi la număr, pleacă către casa prietenului meu ca să completeze ritualul de înmormântare. Plecă târziu, lăsând familia să-i aștepte iar eu mă gândesc că este o totală lipsă de respect să faci așa ceva. Trece aproape o oră, apoi observ cortegiul funerar apropiindu-se de Biserică. În mod normal, cineva ar fi trebuit să bată clopotul conform obiceiului și aud cu stupoare că nu-l mai bate nimeni, au un buton, apasă pe el şi se aude dangătul. Minune mare! Nu știu cum să reacționez, să râd sau să pang şi-mi spun în minte să stau calmă. Cortegiul intra în curte, se fac pregătirile necesare, ne pregătim să intrăm.

Înăuntru nu este nimic, pregătit, sfeşnicele sunt aprinse pe fugă, cineva binevoitor da indicaţii cum să aprindem lumânările, mici în stânga, mari în dreapta. Mă dau deoparte şi aştept să înceapă slujba, vocea dascălului se aude strident, zgâriind timpanul. Ascult şi încep să-mi arunc privirea în jur, familia este îndurerată, fratele prietenului abia-şi tine lacrimile, copii prietenului o susţin pe mama lor.

Personal nu mi-a plăcut niciodată ritualul ortodox, însă ştiu de foarte multă vreme ca unii preoţi fac slujbe reuşite, dacă pot să zic aşa. Ei bine, în cazul celor doi, este un mare eşec. Eu nu aud decât ceva spus fără patos, ceva ce nu are nimic de- a face cu spiritualul. Ceva impersonal şi rece. Mă gândesc la ce-ar spune prietenul meu despre mascaradă. Avea un foarte acid simţ al umorului.

Minutele trec şi la un moment dat observ covoarele aşternute pe jos, pline de praf, neaspirate, efectiv îmbâcsite. Ei bine, în acel moment încep să mă enervez şi mă gândesc la cât costă taxa anuală pentru cimitir, mă gândesc la costul lumânărilor, la preţurile exorbitante pentru un loc de veci, mă gândesc la aceasta continua lăcomie care nu se termină. Mă gândesc la cum nu vrem niciodată să dăm ceva, doar să luăm, cât mai mult, dacă se poate cu amândouă mâinile. Apoi să aruncăm, doua sau trei covoare prăfuite, asimetric, pe podeaua din biserica cu cât mai multă evlavie.

Ies să iau aer şi privesc alţi oameni, adunaţi pentru înmormântarea altcuiva, care aşteaptă de vreo trei ore, mulţi dintre ei sunt veniţi de la Bucureşti. Mi se pare ireal ce se întâmplă.

La final, când ies cu prietenul din Biserică, începe să bată vântul, iar eu zâmbesc în gând, ştiind că acolo sus este cineva care-l aşteaptă, cineva care a plecat mult prea devreme cu ani în urma. Mă întorc şi plec către casă, am o senzaţie de gol în stomac, încerc să-mi pun gândurile în ordine însă nu prea-mi iese. Vantul incepe sa bata si mai tare.

(Bogdana Boncu)

mai mult
CronicăPromovate

Poezia de la Ploieşti la Bucureşti

57101682_1264423753698710_8316237921321484288_n

Adaos literar în „După- amiaza unui cântec”

Când martie își declină ultimele acorduri liniare, acordăm arcușul poetic nichitian pentru suprema valoare literară ploieşteană și ne îndreptăm câțiva dintre membrii Cenaclului I. L. Caragiale spre București. Onorăm invitația Televiziunii Link Press Tv de a împărtăși fragmente de viată și episoade poetice într-un regal de clipe metaforice dar și de atitudini vertebrale existențiale.

Ne intersectăm destinele în franjurii interogativi ai gazdelor noastre Ioana Banner, Traian Chiricuţă şi Valeriu Pavel Dan. Răspunsurile ploieştenilor (și buzoienilor, eu fiind din Buzău, de curând mutată în Ploiești) încarcă atmosfera de vibrație și de emoție…

Și poezia curge aidoma „Anotimpurilor” de Vivaldi…

Urmăriți emisiunea pe UPC, în Duminica Floriilor, pe 21.04.2019 de la ora 12:00, „Concert de Prânz” (canalul 803). O veți găsi și pe Youtube.

Puteți urmări emisiunea „Concert de prânz”, difuzată de televiziunea Link Press Tv pe UPC, canalul 803, la ora 12. O parte din membrii cenaclului I. L. Caragiale Ploiești formată din Hâncu Ana, Livia Dimulescu, Valentin Irimia, Ramona Müller vă urează Florii Fericite alături de una din florile Cenaclului nostru Lămâiţa Livia Dimulescu! Pentru catolici PAȘTE FERICIT ȘI CHRISTOS A ÎNVIAT!

(Ramona Muller)

mai mult
Cronică

SCANDAL. Începuturile unui Reporter de Cursă Lungă

Expres1

Fusei și io, să mă culturalizez, pe la Biblioteca Academiei și dădui peste primele mele două articole publicate în presă. Ambele subiecte proprii. Se întâmpla în decembrie 1992 și publicația care mi-a găzduit textele era revista Expres, condusă de Cornel Nistorescu. Ziarul era, pe atunci, cel mai serios și apreciat săptămânal din țară.

A se remarca primul cuvânt al titlului articolului de debut din numărul 3-9 decembrie 1992: „SCANDAL”. Premonitoriu pentru un viitor Reporter de Cursă Lungă, nu-i așa? 🙂

Al doilea text mi l-a publicat Nistorescu, în numărul următor, din 10-16 decembrie ’92, cu trimitere din pagina I. A fost o bombă de presă care a făcut agenda în ziua aceea, Telejurnalul TVR deschizând știrile cu producția mea. Ce să fac, am fost bun de mic 🙂

Deci, n-am început cu știri de coloană și prețul brazilor de Crăciun și al mieilor de Paște sau alte mercuriale. Ci, direct cu anchetă, fără să mi se umble pe text mai deloc. Mă întreb în barba mea căruntă, câți dintre tineri reporteri de astăzi, absolvenți de jurnalism sau alte facultăți, care au vârsta mea de pe atunci, adică 23 de ani, se pot lăuda cu un astfel de debut? Că io, uite, pot. Că am cu ce 🙂

(Mihnea Petru Pârvu)

mai mult
Cronică

INSTANŢA OPREŞTE DEFINITIV ACAPARAREA OBŞTII MOŞNENILOR RUCĂRENI ŞI DÂMBOVICIORENI DE CĂTRE SOCIETĂŢILE CONSERVATION CARPATHIA

Mosneni

Trei moşneni rucăreni răstoarnă căruţa Conservation Carpathia

Valoarea devălmăşiei: un moşnean salvează toată obştea!

Planuri de acaparare a tezaurului istoric al României din Munţii Făgăraş.

Ilegalităţile societăţilor milionarilor din Conservation Carpathia desfiinţate definitiv de instanţă.

La 24 februarie 2011, la Dukes Hotel din Londra, are loc o şedinţă a conducerii Fundaţiei Conservation Carpathia.

La şedinţă participă Barbara Promberger-Fuerpass, Christoph Promberger, Hansjoerg Wyss, Hedi Wyss, Horaţiu Hanganu, Hugh Fullerton – Smith, Markus Jebsen, Mihai Zotta, Paul Lister, Peter Bennett şi Toby Aykroyd, precum şi un  invitat, Anders Povlsen.

Pe lângă alte strategii si subiecte dezbătute, se analizează şi informaţiile despre obştile de moşneni din Munţii Făgăraş, fiind aprobat planul de acaparare a Obştii Moşnenilor Rucăreni şi Dâmbovicioreni:

Există aproximativ o jumătate de duzină de Obști în aria vizată de proiectul nostru.

MEMBRII OBȘTILOR NU AU VOIE SĂ ÎȘI VÂNDĂ PROPRIETĂȚILE NIMĂNUI DIN AFARA OBȘTII.

Oricum, FCC poate aplica pentru a deveni membru în Obște și apoi să cumpere proprietăți de la alți proprietari ai Obștii PENTRU A DOBÂNDI RAPID O MAJORITATE.

Există câteva astfel de Obști în aria generală. Cristoph Promberger a spus că acum este momentul potrivit să intervenim și SĂ DĂM LOVITURA cu primul mare lot de teren, de aproape 4000 ha din mai multe loturi de teren ale OBȘTII RUCĂR.

AR FI BINE SĂ ÎNCEPEM CU OBȘTEA RUCĂR PENTRU A STABILI „VALIDAREA CONCEPTULUI” prin care FCC ar dobândit credibilitate reală.

Hansjoerg Wyss (HJW) a întrebat de câți bani este nevoie – Cristoph Promberger i-a răspuns: 2.780 ha x 2.200 € = 6,1 m € plus 1.030 ha pășune = 6,5 m € pentru întreaga Obște Rucăr. În total, putem achiziționa peste 3.800 ha la un preț mediu de aproximativ 1.700 €/ha.

Horațiu Hanganu (HH) a spus că este un moment bun pentru FCC să cumpere păduri ale Obștii Rucăr, deoarece Obștea are încredere în FCC.

Deşi cunoşteau interdicţia legală de vânzare a drepturilor devălmaşe ale moşnenilor către persoane din afara obştilor, conducerea Conservation Carpathia aprobă un plan ilegal de acaparare a unor proprietăţi clasificate de Codul Silvic ca parte a tezaurului istoric al României. Se arată că “ar putea fi nevoie de 12 luni de pregătire“.

La 8 aprilie 2012 adunarea generală a Obştii Moşnenilor Rucăreni şi Dâmbovicioreni aprobă modificarea art. 6 alin. (2) din Statut, acordând posibilitatea unor “persoane, instituţii şi autorităţi publice care pot sprijini activitatea desfăşurată de către obşte” să dobândească calitatea de membru al obştii.

Ca urmare a acestei hotărâri, SC Sănătate & Natură SRL, firmă deţinută de Wyss Foundation – înfiinţată la 15 august 1997, înregistrată în Pennsylvania, Statele Unite ale Americii, care a absorbit la 17 septembrie 2013 fostul asociat unic, Hansjoerg Wyss Foundation, înfiinţată la 25 august 1999, devine în anul 2014 membru al Obştii Moşnenilor Rucăreni şi Dâmbovicioreni.

După acceptarea calităţii de membru prin hotărârea adunării generale din a obştii din 12 iunie 2014, SC Sănătate & Natură SRL cumpără de la moşneni 12394,243 dramuri, reprezentând 29,96% din drepturile devălmaşe totale.

La 30 aprilie 2017, în şedinţa adunării generale a Obştii Moşnenilor Rucăreni şi Dâmbovicioreni, moşneanul Dimăncescu Peter solicită admiterea SC Yeti SRL ca membru al obştii, societatea căreia dorea să-i întrăineze 783,5 dramuri. La sfârşitul şedinţei se supune la vot, deşi propunerea nu era înscrisă pe ordinea de zi, iar adunarea generală “hotărăşte ca SC Yeti SRL să devină membru OMRD“.

SC Yeti SRL este deţinută de Hedwig Elisabeth Wyss, cetăţean elveţian, născută la 17 octombrie 1940, sora miliardarului Hansjoerg Wyss.

Totul părea pregătit pentru acapararea definitivă a proprietăţilor devălmaşe ale Obştii Moşnenilor Rucăreni şi Dâmbovicioreni, în ciuda interdicţiilor legale stabilite de art 28 din Legea nr. 1/2000, de art. 95 din Codul silvic, precum şi de Statutele vechilor forme asociative, aprobate de Statul Român în perioada 1921 – 1946.

Această încălcare a legislaţiei civile este prezentată de miliardarii din Conservation Carpathia drept “o schimbare în optica membrilor Obştei“. Veneticii aciuiţi pe aceste teritorii străbune jubilează subliniind reuşita “reeducării” moşnenilor.

Dar, tocmai ce încercau să stingă miliardarii din Consevation Carpathia, devălmăşia –garanţia necesară pentru drepturile fiecăruia, îşi dovedeşte încă o dată valoarea certificată de secole şi milenii.

Moşneanul Băjan Ghe. Tudor, la 17 mai 2017, solicită Judecătoriei Câmpulung constatarea nulităţii absolute a hotărârilor adoptate de adunarea generală a Obştii Moşnenilor Rucăreni şi Dâmbovicioreni, atât cele din anul 2017, cât şi cele din anul 2012.

Prin sentinţa civilă nr. 216 din 23 ianuarie 2018 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul 2091/205/2017 instanţa admite acţiunea moşneanului Bajan Ghe. Tudor şi:

  1. constată nulitatea absolută a procesului-verbal nr. 29 din 30 aprilie 2017 şi a hotărârii nr. 3 din 30 aprilie 2017 ale adunării generale a Obştii Moşnenilor Rucăreni şi Dâmbovicioreni privind admiterea SC Yeti SRL ca membru al obştii.
  2. constată nulitatea absolută parţială a procesului verbal nr. 13 şi a hotărârii n. 1 din 8 aprilie 2012 emise de Obştea Moşnenilor Rucăreni şi Dâmbovicioreni, precum şi a art. 6 alin. (2) din Statutul obştii, respectiv posibilitatea unor persoane străine de obşte de a dobândi calitatea de membru.

 

Judecătoria Câmpulung a reţinut şi consacrat ilegalitatea demersurilor miliardarilor din Conservation Carpathia:

  • în mod ocolit şi prin fraudarea dispoziţiilor legale în baza cărora s-a înfiinţat şi funcţionează obştea s-au înstrăinat părţi indivize din terenul acesteia unei persoane din afara obştei
  • scopul reglementărilor cuprine în art. 26-28 din Legea nr. 1/2000 a fost acela de a reconstitui fostele forme de exploatare în comun a suprafeţelor de păduri şi păşuni comunale în favoarea foştilor proprietari ori a moştenitorilor acestora“, iar “terţii nu au niciun drept asupra terenurilor reconstituite în favoarea composesoratului“;
  • scopul asociaţiei îl constituie menţinerea continuităţii vechii obşti“;
  • procesul-verbal nr. 29 din 30 aprilie 2017 şi Hotărârea Adunării Generale a OMRD nr. 3 din 30 aprilie 2017 cu privire la admiterea SC Yeti SRL ca membră a OMRD încalcă dispoziţiile legale“;
  • în ce priveşte apărarea SC Sănătate & Natură SRL că ultima modificare a actului constitutiv marchează o schimbare în optica membrilor Obştei care au înţeles necesitatea sprijinirii activităţii asociaţiei de către membrii noi interesaţi de obiectul de activitate al formei asociative, nu poate fi reţinută ca pertinentă, deoarece contravine art. 28 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 1/2000“;
  • modificarea art. 6 din Statut şi posibilitatea primirii de membri care nu au calitatea de moşneni reprezintă o “modificare contrară legii şi nu poate fi reţinută ca o simplă schimbare în optica membrilor Obştei, deoarece nu reprezintă schimbări de formă, ci de fond ce contravin în mod flagrant dispoziţiilor art. 28 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 1/2000“.
  • dispoziţiile art. 28 alin 6 – 8 din Legea nr. 1/2000 sunt foarte clare şi nu lasă loc la interpretări, în sensul că nu ar interzice formelor asociative să primească noi membri, lăsând practic la latitudinea membrilor asociaţiilor decizia privind modalitatea şi condiţiile de dobândire a calităţii de membru într-o astfel de formă asociativă

La 26 martie 2018, consiliul de administraţie al Obştii Moşnenilor Rucăreni şi Dâmbovicioreni, condus de moşneanul Sorin Ovidiu Bălănică, decide să nu declare apel împotriva sentinţei civile nr. 216 din 23 ianuarie 2018 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul 2091/205/2017 şi suspendă dreptul de vot al SC Sănătate & Natură SRL în cadrul adunării generale aferente anului 2018.

SC Sănătate & Natură SRL, al cărei asociat unic a devenit între timp Fundaţia Conservation Carpathia, încearcă să suspende efectele acestei decizii a consiliului de administraţie – proces în care intervine şi moşneanul Aurel Vorovenci – dar cererea SC Sănătate & Natură SRL este respinsă ca nefondată de Tribunalul Argeş prin decizia nr. 5677 din 19 decembrie 2018 pronunţată în dosarul 2712/205/2018.

În cele din urmă, sentinţa civilă nr. 216 din 23 ianuarie 2018 rămâne definitivă prin respingerea apelului declarat de SC Sănătate & Natură SRL prin decizia civilă nr. 3499 din 12 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Argesconsacrând caracterul ilegal al demersurilor miliardarilor din Conservation Carpathia de a deveni membri ai obştilor şi de a cumpăra drepturile devălmaşe ale moşnenilor.

Angrenaţi în spiţa locală a sămânţei strămoşilor, interesaţi în primul rând de Obşte şi de perpetuitatea proprietăţii devălmaşe, moşnenii rucăreni Tudor Ghe. Băjan, Sorin Ovidiu Bălănică şi Aurel Vorovenci înfrâng planurile Conservation Carpathia şi încremenesc secular obştea, pentru că nu sunt de azi, de ieri, ci de totdeauna, nepieritori prin lanţul strămoşilor şi lanţul copiilor de lângă ei.

 

(nostrasilva.ro)

mai mult
Cronică

Conferința “Bazele vederii sănătoase”

Ochelari

Seminarul ”Bazele vederii sănătoase”, care a avut loc pe data de joi, 11.04 la Hotel Vigo Ploiești, prezentat de Flavius Țurcanu, a pus accentul pe corectarea vederii prin exerciții și alimentație sănătoasă.

De asemenea, s-au prezentat câteva tipare mentale care ne influențează sănătatea ochilor, tipare care pot fi reparate și vindecate cu ajutorul afirmațiilor pozitive și înlăturând programele negative.

La final, au fost prezentate trei produse: o carte ”Renunță la ochelari” scrisă de însuși speakerul conferinței, un audiobook și un program pe calculator, dar și o tabără de corectare a vederii pentru copii și adulți.

(Grațiela AVRAM)

 

mai mult
Cronică

20 de ani în Siberia

Siberia

Timp de doua zile, am citit aceasta carte care reflecta viata de cosmar a unei familii din Bucovina de Nord.

Sute de mii de basarabeni si bucovineni au trait momente de groaza, dupa ce citesti aceasta carte iti pui intrebarea, oare care au fost mai norocosi cei impuscati imediat s-au cei batjocoriti si infometati prin Siberia.

Voi dona aceasta carte bibliotecii din satul Puhoi, ar fi bine sa fie recomandata de profesori elevilor, sunt bune si romanele dar sunt sigur ca mai multe lucruri bune vor invata copiii din aceasta drama a vietii.

Pentru mine toti cei deportati sunt un exemplu de rezistenta si devotament fata de poporul roman. Consecintele pactului criminal Hitler si Stalin a lasat amprente dureroase si pana in ziua de astazi.

Suntem un popor divizat, manipulat si batjocorit de toti.

Visul nostru este sa vedem intregirea neamului romanesc.

(Petru Frunze)

mai mult
Cronică

Eroism și neputință. Cazul unui procuror

overcoming

Acum câțiva ani, Germina Nagâț, cercetătoare CNSAS, a ținut o conferință la Teatrul Național din București pe tema arhivelor fostei Securități 1.

Mi-a rămas în minte observația pe care o făcea cu privire la felul în care românii se raportează la regimul comunism. Totul pornea de la constatarea unei evidențe: din cele 3 milioane de dosare, 1.300.000 sunt dosare informative, mai exact de urmărire, 160 000 sunt de incriminare penală din cauze politice, adică dosare politice. Mai puțin de un sfert din arhivă sunt dosare de turnătorie. Pornind de la această statistică, cercetătoarea demonta unul dintre clișeele care definesc felul în care ne privim către trecutul nostru comunist. Se spune că românii nu s-au opus regimului, că au avut o atitudine pasiv-complice. Și totuși, cifrele par să arate altceva: sunt mai numeroși cei urmăriți, decât urmăritorii. Mai mult decât atât, a existat un număr semnificativ de oameni, majoritatea anonimi, care au opus rezistență, cu curaj, riscându-și chiar viața, în toată această perioadă.

Mi-ar fi plăcut ca cineva să fi avut răbdarea de a aduna laolaltă, într-o carte, toate aceste povești ale anonimilor care și-au asumat un asemenea eroism. Am fi avut o carte de istorie recentă pe care să le-o punem dinainte tinerilor. Și am fi avut o carte despre demnitatea noastră. Poate că de acolo am fi aflat cu toții și povestea lui Iulius Filip. A lui și a altora asemenea lui. Atunci ne-am fi dat seama mai bine care este cauza adâncă a răului care ne macină de treizeci de ani. Azi am fi știut că disidentul Iulius Filip a fost decorat de statul polonez, și nu de statul român! Mai mult, am fi știut că statul român, reprezentat de Ion Iliescu, l-a decorat pe Vasile Rus 2, directorului penitenciarului de la Aiud, unde Iulius Filip a ispășit o pedeapsă nemeritată. Și poate că am fi înțeles mai bine cât de bolnavi suntem ca națiune.

A venit însă și ceasul în care numele acestui erou a devenit brusc celebru. Însă nu pentru a i se face dreptate și pentru a i se onora atitudinea demnă, ci, dimpotrivă, pentru ca suferința lui să slujească, culmea, cauza adevăraților vinovați! Răspândirea cu o tenacitate și cu o forță mediatică incredibilă a veștii că actualul procuror Augustin Lazăr ar fi „torționarul“ lui Iulius Filip nu are alt scop, într-un final, decât să-i dezincrimineze pe unii ca Vasile Rus sau Gheorghe Lazăr (securistul care se ocupa de deținuții de la Aiud în acea perioadă). Este incredibil să constați cum aparatul nou al fostei Securități, transformată în partid politic și trust media, funcționează și în prezent, folosind aceleași metode pentru a-și apăra privilegiile – acum chiar mai mari decât în comunism – și pentru a-și asigura impunitatea. Și cum se poate atinge un asemenea obiectiv? Metoda e simplă. Arunci vina chiar asupra celui care are în mână actul incriminării tale.

Dar nu cumva tocmai dosarul Revoluției a declanșat așa-zisa demascare? Nu cumva dosarele ce stau în așteptare la Parchetul General, Mineriada, 10 August sunt mizele acestei vânători de vrăjitoare? Și cum altfel am putea numi această cavalcadă de învinuiri absurde la adresa Procurorului General? Au văzut că e greu să-l elimine folosindu-se de slugile lor politice. Au văzut că omul nu pare a fi speriat și că are îndrăzneala și tăria de a aplica pentru un nou mandat. Așa încât au trecut la linșajul mediatic.

Problema nu e doar că sunt puse la cale astfel de linșaje. Ne-am obișnuit oarecum cu ele în ultima vreme și, totodată, ne-am adaptat: prețuim unii oameni în funcție de cantitatea de ură pe care o stârnesc în anumite platouri TV. Și ura aceasta e ușor de explicat. Căci e efectul unui ascuțit instinct de autoconservare al celui care se simte el însuși în primejdie. Hoțul strigă „Hoții!“ tocmai ca să scape, nu ca să fie prins vreun hoț. Drama, dacă nu cumva tragedia, începe abia atunci când oamenii de bună credință, apăsați de false obiectivități morale, pică în această plasă. Ei încep să se frământe, zicându-și: așadar, Augustin Lazăr a refuzat eliberarea unui erou. Cum e cu putință?! Nu contează că până azi n-au auzit de el, că n-au cunoscut nedreptatea cumplită pe care a suferit-o, că, deși au fost contemporanii lui, au stat deoparte, ascultând la Europa Liberă scrisoarea pe care Iulius Filip a trimis-o curajoșilor polonezi de la Solidarność. Nu i s-au alăturat atunci. Ce rost ar fi avut un asemenea risc? Însă îi întristează teribil gestul tânărului procuror de 29 de ani. De ce nu a pledat pentru eliberarea unui om despre care știa că e nevinovat? De ce nu și-a dat demisia din funcția nedemnă de procuror? De ce nu a devenit ți el erou? Ce contează dacă un astfel de gest nu ar fi însemnat practic nimic pentru soarta lui Iulius Filip? Grav este că a fost „procuror comunist“. Ciudat este însă că însuși Iulius Filip fusese comunist. Intrase în partid în 1969, așa cum și Paul Goma intrase în 1968. Dar asta nu le știrbește cu nimic eroismul. Ba chiar dimpotrivă!

Hannah Arendt spunea la un moment dat că în sistemele totalitare apare în chip necesar sentimentul neputinței. „Fenomenul neputinței este determinant, iar acest fenomen a fost situația în care s-au aflat toți acești oameni. Ei au devenit total neputincioși.“ 3 Alternativa este, de fapt, martiriul. Totodată, considera Arendt, generalizarea vinovăției pentru crimele totalitarismelor înseamnă de fapt acoperirea vinovaților. Abia așa ei vor scăpa de responsabilitatea propriilor fapte. Într-un peisaj cenușiu, orice contur se șterge. Criminalul se va adăposti de minune în acest decor în care sunt atât de mulți vinovați, încât nu mai are cine să dea socoteală.

Că Augustin Lazăr nu a fost un erou în vremea comunismului, asta este o certitudine. Dar tot o certitudine este și faptul că nu de el depindea eliberarea lui Filip. Și că nici măcar un gest eroic al lui n-ar fi făcut-o cu putință. Așa încât, dragi iubitori de dreptate și adevăr, haideți mai bine să vedem dacă unul ca Vasile Rus, Gheorghe Lazăr și ceilalți de felul lor și-au primit pedeapsa cuvenită. Sau dacă nu cumva, asemenea atâtora, se bucură de privilegiile pensiilor speciale, sau ale decorațiilor de cel mai înalt rang.

NOTE

1) 19 ianuarie 2014, Sala Mică a TNB conferința cu tema Deconspirarea – cui prodest?

2) https://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2005-01-21/disidenta-tacuta.html

3) Hannah Arend, Ultimul interviu și alte convorbiri, Humanitas 2017, p. 63.

(Cristina Cioaba – contributors.ro)

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Cronică literară, Cenaclul Literar I.L. Caragiale, 8.04.2019

Cenaclu

Începutul lunii aprilie ne înflorește sufletele cu după-amiezi culturale binecuvântate. În ambientul primitor al Filarmonicii Paul Constantinescu, Cenaclul I. L. Caragiale își primește membrii, invitații și prietenii pentru descifrarea tainelor literare.

Președintele cenaclului, Ioan Vintilă Fintiş urează „Bun venit!” oaspeților Liliana Popa, critic de artă și coordonator al Cenaclului literar „Poeții Cetății” (București), poetului Emanoil Toma, poetului Nicolae Ioan Dragu, lui Cornel Chitic și scriitorului Teodoru Ghiondea. Ne sintetizează Revista Presei, ce include articole din „România Literară”, „Argeșul” și „Cafeneaua Literară”.

„Cronica unui film” ne este prezentată de Mihai Ioachimescu. „Revenge” este invitația pe care o primim cu căldură deoarece Anthony Quinn „respiră și transpiră talent”, iar distribuția și scenariul de excepție recomandă filmul în topul cinematicii contemporane.

La rubrica „Cel mai recent poem” iau cuvântul numeroși membri și invitați ai Cenaclului.

Liliana Popa concretizează rolul artei în orice formă de manifestare a ei: pictură, teatru, poezie etc. Actorul joacă în fiecare seară altfel, iar dacă în teatru arta nu rezidă în timp ca nemurire, „poezia rămâne”. Exemplifică elocvent poezia lui Corin Culcea, vechi membru al cenaclului. Însă structura compoziției lirice ca funcție supremă și redutabilă a textului rezidă în motivul schematic al Mariei Udrea, care a asumat titlurile poemelor lui Culcea într-un singur poem. Din liliputana, dar vasta „Antologie lirică” ne recită Emanoil Toma, un „scriitor de lux”. Doamna Maria Bem ne recită „ Cum sunt eu prin ochii tăi” , iar prietena dumneaei, doamna Bratu ne încântă cu ultima sa creație.

Scrierile Liviei Dimulescu și ale lui Nicolae Ioan Dragu completează cercul liric al rubricii „Cel mai recent poem”.
Teodoru Ghiondea aduce în prim planul atenției noastre un omagiu poetului Ioan Alexandru, ca simbol, ca sens și ca semnificație interioară a literaturii. Atunci când „cuvântul depășește forma” , când „cuvântul înseamnă lipsa tăcerii”, „modul în care se deconstruieşte o conștiință poetică, dacă aceasta nu are o rădăcină trainică” reprezintă accesul la sensibilitate și frumos. „Poezia este limba zeilor”

Se comemorează cel care a pus bazele ca fondator al Grupului de la Ploiești, cu ramificații ulterioare pentru Cenaclul I. L. Caragiale, cel care a fost și cel căruia numeroși membri ai acestui cenaclu îi datorează evoluția literară, Victor Sterom. Toma Emanoil prețuiește foarte mult gândul liturgic alături de Livia Dimulescu, iar noi ne alăturăm în ofranda literară ce îi este adusă marelui literat. „O caldă amintire vie!”

Seara de proză începe cu inegalabila „egiptologă”, Graţiela Avram. Un profesionist trebuie să fie întotdeauna pregătit. Surprinzător pentru mine că nu o văd la prezidiu. O întreb prin gesturi, în timpul ședinței de cenaclu de ce este printre spectatori și nu la prezidiu. Îmi răspunde mimic, ceva din care deduc, speculativ, că ar avea emoții. Într-un târziu, înțeleg că îmi cerea telefonul pentru a avea acces la textul trimis prin mail participanților la cenaclu. Graţiela nu avea textul imprimat. Îi dau telefonul. Graţiela ne încântă cu lectura sa și mă surprind din ce în ce „cunoscătoare” în ale misterului egiptean.

Remarc stăpânirea de sine a autoarei, calda intonație a lecturii, pe care, totuși, mi-aș dori-o puțin mai dinamică, mai agresivă în anumite circumstanțe episodice. Textul citit ne include în realitatea altor paralele și în meridianele altui timp de ficțiune. Iubirea nu ține cont de efectul de piramidă, de timp sau de simbolurile magice, pentru că:

„Sufletul meu te-a cunoscut din veșnicie și vom merge împreună în veșnicie…în El Duat, tărâmul zeilor antici…
Te-am așteptat cinci ani sperând că vei veni….În fiecare an îmi împodobeam sufletul cu nestemate de iubire în speranța venirii tale…

Dar tu nu ai venit…
(…) semnele le vei întâlni pe drum. Te iubesc, Kate tu nu înțelegi că eu sunt prezent mereu lângă tine și că iubirea e eterna? Da, nu mai sunt în trup lângă tine, dar în spirit te însoțesc mereu și te ajut mereu.”

Ca o continuare a îmbrățișării piramidelor și a zeităților egiptene, Kati Enache spiralează seara narativă venind în „Întâmpinarea Domnului”. Autoarea ne întâmpină cu vise și ne îndeamnă la fapte. Subconștientul trezește întotdeauna conștientul! Rațiunea poate amorți și inevitabil, va crea vise! Viața ca un dans…un dans al cărui tempo noi îl dirijăm, fie un vals, fie un menuet, fie un blues sau doar un dans în fața oglinzii. „Eram îmbrăcată elegant, cu o rochie neagră, fluidă. Pantofii de lac fini și înguști începeau să mă strângă. Mă rugam în gând să nu mă ia nimeni la dans.”

Cele două autoare se disting prin vertebra spiritualității individuale, dar în același timp, ca parte universală din spiritualitate. Dumnezeu a fost, poate mai este zeu, în unele credințe, în unele realități sau vise („Zeul care nu pedepsește”). Coșmar nu poate fi!

Ioan Fintiş consideră că atmosfera indusă de cele două lecturi de proză se aseamănă cu cele specifice lui Mircea Eliade, deoarece realitatea se confundă cu imaginația visului. Marian Zmaranda consideră că femeia vrea stomac și inimă pe parcurs, iar nevoia transpunerii visului din tabloul idilic în realitate presupune un efect imediat. Kati Enache conchide că cele trei aspecte ale prozei prezentate sunt: singurătatea, alienarea și inocența.

Schimburile de idei, destul de fervente au la bază dimensiunea supraindividuală, realismul consolidat, iluzia visului, „pofta de de a fi ceva sau cineva, fără a te confunda cu altcineva” etc. Livia Dimulescu sintetizează rolul pe care îl are proză concentrarea pe segmentul de esenţă, pe când diluarea subiectului poate plictisi cititorul prin justificări pe care autorul poate nu le percepe obiectiv.

Rubrica „Lectura sub microscop” prezentată de Marian Zmaranda aduce în prim plan volumul Luminiţei Dascălu, „Ţinutul fratelui mai mare”, în interpretarea originală a criticului literar. Acesta are un sentiment de frustare faţă de primul volum al autoarei prezentat la Ploieşti, deoarece „cuvântul nu are semnificaţii clare” „azi nu este mâine” , chiar dacă poemele sunt intense. Poezia este cerebrală, cu toate că tehnica aparte de scriere impune o „graţie cu cuţitul în mână, chiar dacă nu apare emoţia instinctivă”. Fără a se revolta, poezia Luminiţei Dascălu, are un tragism specific, e ca un cristal, pe care se pot delimita poliedre şi contururi.

Finalul unei seri minunate, pline de frumos atât calitativ cât şi cantitativ, aparţine, ca de obicei actorului Nicu Drăgulin. Ne recită magistral o poezie a unui slujitor al matematicii, Ion Barbu: „După melci”.

Ramona Muller

mai mult
Cronică

Fă curat, dacă e nevoie, dar…

Logo22

FEMEILOR !!!
Amintiţi-vă că un strat de praf protejează lemnul mobilelor…

O casă se transformă în cămin când poţi să scrii „Te iubesc” pe praful de pe mobilă.

Eu singură munceam cel puţin 8 ore în fiecare sfârşit de săptămână pentru a lăsa totul perfect „pentru cazul că vine cineva”. In final, am înţeles că „nu venea” nimeni, pentrucă toată lumea îşi trăia viaţa petrecând-o bine !!!

Acuma, dacă vine cineva, nu trebuie să explic în ce condiţii este casa : sunt mult mai interesaţi să mă asculte despre lucrurile pe care le-am făcut si „cum” imi
trăiesc viaţa.

Dacă nu ţi-ai dat seama…Viaţa este scurtă, ai grija cum ti-o consumi !

Fă curat, dacă e nevoie…

Dar ar fi mai bine să pictezi un tablou sau să scrii o scrisoare, să faci o prăjitură sau un desert, să plantezi o sămânţă, să te gândeşti la diferenţa între „a vrea” şi „a trebui”

Fă curat, dacă e nevoie, dar…

Lumea de afară : cu soarele pe faţă, aerul în păr, zăpada care cade, o răpăială de ploaie…Ziua asta nu se mai întoarce…

Fă curat, dacă e nevoie, dar…

Cand ai citit ultima data o carte, … ai vizitat un bolnav, … te-ai jucat cu familia ta, ai mers cu bicicleta, …. ai mers la biserica, … ti-ai facut timp sa stai de vorba cu Dumnezeu ….

Ţine cont că bătrâneţea va sosi şi nu mai eşti ca acum…Şi când îţi vine rândul să pleci, te vei transforma tot în praf!

(Cornelia Prisacariu)

mai mult
Cronică

Noaptea algelor fosforescente

foto

De-a lungul vremii, cei cărora le-am povestit că am făcut baie în mare, intr-o noapte de mai, printre sute, mii de alge fosforescente,
mi-au zis că-s nebună, că am visat ori că băusem, poate, mult prea mult.

Dar nu.
Nu că nu băusem, că băusem. Cum bei la 16 ani, cu disperarea că se termină sticla și n-ai apucat să te îmbeți. Dar pe urmă…
…pe urmă am mers pe plajă, in stânga cazematei din 2 Mai, sub faleză, ne-am aruncat hainele intr-o barcă, eram foarte goi și foarte fericiti, apa era caldă și atunci s-a intamplat ceva absolut magic

valurile au început să strălucească albastru in jurul nostru, la fiecare mișcare luminile mici fugeau după noi,
ireal, ireal
nu înțelegeam ce se întâmplă, dar era fantastic,
ne-am jucat, ca niște copii ce eram, mult, mult timp
săream, înotam, ne scufundam, ne învârteam, aruncam unii in alții cu apă luminoasă
strângeam in pumni marea
și imensa bucurie.

Iar asta seară, când eu și Alina ne-am revăzut, ne-am amintit, aproape secvență cu secventă, fabuloasa noapte a algelor fosforescente.
N-am visat, dar a fost un vis.
Visul că am fost odată
atât de frumoși și atât de nebuni.

Sigur, ne-am amintit și consecintele beznei de după. Dar alea n-au mai fost magice, nici nu prea sunt de povestit. Dar am râs și-atunci, am râs și azi. Mai ales azi.

Bebe, povestea asta e și a ta.

(Oana Costea)

mai mult
Cronică

Solidaritate

Logo22

Dragii mei,

In urma cu cateva minute, avand in vedere modul in care evolueaza lucrurile, Cristian Botez a fost de acord cu renuntarea la confidentialitate.

A inteles ca e nevoie ca solidaritatea voastra sa poata fi exprimata public.

De 2 zile de cand este la Fundeni, niciun doctor nu a venit sa-i spuna care este starea lui, ce tratament i se da, ce trebuie sa faca mai departe. Adriana Ionescu, Oana Costea, Daniela Arnăutu, Oana Dobre-Dimofte, Lavinia Gheorghe, Stefan Ionita si Talida Covaci au incercat sa ajute, fiecare pe alte cai, dar este ignorat in continuare.

Irinel Popescu, contactat putin mai devreme de Talida, a fost deranjat ca familia incearca sa il transfere pe sectia lui. Cand a aflat ca nu e din familie, ci colega de breasla cu Cristi, s-a mai inmuiat, dar a zis ca el nu poate cere un pacient de la alt medic, respectiv de la Dr. Mihaila de la Sectia medicala 1 la care este el acum.

Iar la Mihaila a ajuns pentru ca Liana Gheorghe, mana dreapta a lui Irinel, a spus, cand am fost eu marti la Orban, managerul de la Fundeni, ca ea nu-l poate primi pe sectie ca e ocupata pana pe 15 aprilie cu Congresul hepatic de la Bucuresti.

Va spun toate astea ca sa intelegeti ca este un cerc deja inchis de orgoliile medicale specifice, pe care doar solidaritatea voastra il putea rupe.

Andi Laslau a contactat deja Federatia Internationala a Ziaristilor si va demara o campanie publica de solidaritate.

Cristi are vina si pacatele lui pentru situatia in care se afla acum, dar asta nu poate sterge cei 29 de ani pe care i-a pus in slujba acestei tari, ca ziarist. Iar ca pacient, si un condamnat pe viata are dreptul la cel mai bun tratament.

Nu medicul, nici noi, doar Dumnezeu poate judeca.

Si asa cum am spus deja, timpul lui este extrem de comprimat, ceea ce inseamna ca fiecare zi de tratament adecvat conteaza, poate face diferenta intre viata si moarte.

Nu stiu daca vom gasi un donator in viata, cu grupa de sange AB4, dispus sa faca acest gest, si nici daca, odata gasit, va fi compatibil.

Nu stiu daca, odata gasit si compatibil fiind, va accepta Fundeniul sa faca transplantul, de aceea luam in calcul si orice varianta posibila si accesibila din strainatate.

Rolul campaniei de solidaritate pe care o va initia Andi Laslau, cu acordul lui Cristi, este tocmai acela de a pune impreuna informatiile si oamenii care pot face lucrurile sa se miste in directia gasirii variantei optime pentru el.

Inca o data, va multumesc tuturor si va imbratisez din partea lui Cristi, care va transmite ca va iubeste pe toti.

(Raluca)

mai mult
Cronică

La 5 și 10 in zori…

Logo22

Am adormit pe la trei jumate,
m-am trezit cu gândul că am ceva de rezolvat, era 5 și 10 și îmi amorțise un picior, l-am extras cu grijă de sub capul câinelui,
m-am ridicat din pat, am ieșit din cameră
dar
m-am oprit derutată pe hol, nu știam ce ar trebui să fac
și-am zis să fumez o țigară,
fumând, mi-am amintit ce am visat.

Că ne mutam cu jobul intr-un sediu nou, la Giurgiu (?!),
într-o clădire ultra-modernă, chiar pe malul Dunării,
un bloc absolut SF,
un cilindru uriaș de sticlă, cu diametrul de 30-40 de metri și foarte înalt, pe care erau așezate elicoidal, in exterior, balcoane fără balustradă,
niște platforme cu spații de lucru individuale, deschise, fiecare avea platforma lui, de vreo 4 metri pătrați (destul de mică, m-am gândit eu) pe care erau un birou și-un copac.
Pe platforma mea era un mesteacăn, asta m-a bucurat, cred chiar că e copacul meu preferat
și aveam vedere spre Dunăre – ce mișto, mi-am zis in vis, pot să văd apusul in fiecare zi.
Și pot să fumez, uite încă un avantaj,
nasol era că nu puteam vorbi între noi, era oarece distanță între balcoanele noastre suspendate și nici nu puteam merge unii la alții decât coborând pe scara individuală și urcând apoi pe cea a altei platforme. A, și scările erau retractabile,
dar, analizând tot in spirit practic
am realizat că, dincolo de faptul că era un building foarte mișto,
totul fiind in aer liber și cu multă verdeață,
vor apărea probleme când o să se strice vremea
cum o să lucrăm noi aici la toamnă, la iarnă, in ploaie, vânt și ninsoare
asa că am plecat să-l caut pe administratorul clădirii să-l întreb ce soluții există,
in coborâre, pe scara mea individuală, m-am lovit la picior, mă durea de căpiam, dar, mi-am spus, tot trebuie să-l găsesc pe om, să rezolv problema.

bun, deci asta treabă aveam
la 5 și 10 in zori.

(Oana Costea)

mai mult
Cronică

Avram Fițiu: În ultimii 2000 de ani Europa nu a mai cunoscut un popor care să-și vândă o treime din pământ pe timp de pace precum românii

Munti

În cadrul unui interviu acordat revistei Formula AS, conf. univ. dr. Avram Fițiu, de la Universitatea de Științe Agricole din Cluj, totodată consultant în domeniul proiectelor europene, trage un semnal de alarmă asupra dispariției clasei țărănești din România post-decembristă, ghetoizată la oraș sub comunism și deposedată de terenuri după 1989.

Analiza profesorului Avram Fițiu este cu atât mai actuală cu cât vine în prelungirea anului centenar al Marii Uniri, la înfăptuirea căreia țărănimea a contribuit substanțial, și în contextul declarării anului 2019 ca „an omagial al satului românesc” în Patriarhia Română.

„Prin dispariția țăranilor dispare grupul social purtător al tradițiilor poporului român și al identității naționale”, atrage atenția Avram Fițiu. Fenomenul înstrăinării are cauze interne adânci, pornind de la superficialitatea și ușurința cu care unii români își părăsesc lucrurile sfinte.

„Noi suntem generația care ne-am trădat stră­moșii, prin vânzarea unei treimi din pământul țării. În viața unui popor, se succed generații și ge­ne­rații, pre­cum în viața unei familii. Unele generații cons­tru­iesc, altele apără ce-au acumulat strămoșii. As­tăzi pământul se vinde! În decursul ultimilor 2000 de ani, Europa nu a mai cunoscut un popor care să-și vândă o treime din pământ pe timp de pa­ce, cum au făcut românii! Suntem unici în această pri­vință și înspăimântăm de-a dreptul alte popoare ve­cine din Uniunea Europeană. Dacă în ultimele două mi­lenii, am avut generații statornice, care s-au încă­pă­țânat să lucreze și să apere acest pământ, ge­ne­rațiile de după 1990 sunt complet dezrădă­ci­nate de glia acestei țări, din punct de vedere su­fle­tesc și fi­zic. Noi suntem generația care a creat cel mai mare val de emigrație pe timp de pace din Uniu­nea Euro­pea­nă, ceea ce dovedește un atașa­ment foarte redus față de glia strămoșească. Am înstrăinat peste o tre­ime din pământul acestui neam. Nu prea mai avem ni­mic scump pe lume. Ne pă­ră­sim cu ușurință fa­mi­­­liile, pământul și mormintele strămoșilor. Un po­por construit pe o astfel de generație nu are cum să supraviețuiască. Din punct de vedere fizic, pe tren­dul actual de vânzare a pă­mân­tului către străini, în maximum 7 ani (2025) ro­mânii vor vinde ultima pal­­­­mă de pământ din cele 15 milioane de hectare de terenuri agri­cole. Nu este, evident, nicio tra­gedie, pământul țării nu se mu­tă în alte zări, ci se schimbă doar stă­pâ­nii, slugile și limba vorbită pe aceste pla­iuri.”

Profesorul Fițiu subliniază cauzele care au condus la dispariția sau reprofilarea clasei țărănești și arată care vor fi consecințele pe termen lung ale acestei crize sociale:

„Prea puțini sunt la noi cei care înțeleg con­secințele dezastruoase ale dispariției țăranilor. Arhitecții acestui fenomen catastrofal (și nu sunt pu­țini) nu-și dau seama că, odată cu țăranul, dis­pa­re chiar grupul social care le-a asigurat supra­vie­țuirea politică după ’90. Ce prevede acest scena­riu? Să-i scoată pe țărani din sate și să-i determine să vină la oraș, în ghetouri, să stea cu mâna întinsă la guvern. E vorba de câteva milioane de oameni! Vor să-i „dezmorțim”, adică să-i scoatem în stra­dă? E adevărat, multe gospodării țărănești vor dis­pă­rea de la sine, dar multe vor rămâne. Grija lor tre­buie s-o avem! Să vină acești purtători de mâ­ne­cuțe ai politicii în Banat, unde italienii au cumpărat 80% din pământuri. Banatul a fost cândva fruncea, dar acum a rămas pustiu, teren de speculă și robie pentru deposedații de loturi, care și-au terminat demult puținii bani încasați din tragica vânzare a gliei bătrânești. Consecințele desființării clasei țărănești, după modelele profund viciate ale unora, sunt devastatoare: 1. Dispare un țesut social care a jucat, în ultimii 29 de ani, rolul de tampon pentru pacea socială din țară; 2. Dispare singurul grup omo­gen, capabil de a crea stabilitate economică pe termen scurt și mediu; 3. Dispare un grup social ce va lăsa locul unor grupuri etnice de imi­granți din Orient (Pakistan, India, Vietnam, China etc.); 4. Dispare grupul social purtător al tradițiilor po­porului român și, implicit, al identității naționale; 5. Dispare grupul social cu cea mai ridicată na­talitate, atât de necesară pentru o țară aflată în scurgere de populație; 6. Dispare grupul social care deține în proprietate românească mare parte din patrimoniul funciar al țării (pentru securitatea alimentară a României, păstrarea fondului funciar este esențială); 7. Dispare grupul social care asigură coloana vertebrală a enoriașilor Bisericii națio­nale, dezechilibrând stâlpul principal al societății românești; 8. Dispare grupul deținător al unui pa­trimoniu gastronomic inestimabil pentru gene­ra­țiile viitoare; 9. Dispare grupul capabil să producă alimente gustoase și sănătoase, ca alternativă la produsele chimizate oferite de sistemele agricole industriale; 10. Dispare grupul social care prote­jea­ză mediul înconjurător, prin practicile sale agrare, ecologice.”

Interviul dat de prof. Avram Fițiu poate fi lecturat integral pe pagina revistei Formula AS.

 

(activenews.ro)

mai mult
Cronică

Mentalitate de antreprenor – 10 pași de la limitări la posibilități

daniela nica

Ieri, 4.04.2019, a avut loc la sala de conferințe a Hotelului Prahova Plazza, Conferința cu tema “Mentalitate de antreprenor – 10 pași de la limitări la posibilități”, susținută de Daniela Nica, speaker, trainer și coach.

Antrenată la școala lui Paul Martinelli și John Maxwell, Daniela Nica are o vastă experiență ca trainer și coach precum și diverse participări la seminarii internaționale alături de cei doi autori. Daniela Nica se numără printre puţinii români care au avut ocazia să stea de vorbă cu John Maxwell, un adevărat guru al dezvoltării personale.

Daniela a vorbit despre cei doi mentori ai săi și despre cele 7 nivele de conștiință ale ființei umane. Primul pas pentru a atinge succesul este ieșirea din zona de comfort, dintr-un spațiu sigur către un spațiu necunoscut și curajul de a înfrunta lumea din jur, știind că, oricât de imposibil ar părea un vis, acesta e visul tău și merită tot efortul să îl îndeplinești – acesta este mesajul transmis de Daniela Nica.

Conferința a fost concepută ca un dialog continuu între trainer și public cu exerciții practice și cu mult umor.
Pentru cei interesați de cursurile, seminariile și conferințele online de dezvoltare personală create de Daniela Nica, puteți accesa site-ul: www.danielanica.ro

(Grațiela AVRAM)

mai mult
1 2 3 4 5 12
Page 3 of 12