close

Documentar

Documentar

Leul românesc – povestea numelui și a originii monedei naționale

lei1

Zilnic realizăm tranzacții și schimburi în lei, însă originile monedei românești reprezintă latura mai puțin cunoscută a acesteia.

Despre lei sau monedele care au circulat la un moment dat pe teritoriul României se pot afla numeroase lucruri interesante după o vizită la sediul Băncii Naționale a României, unde se găsește un fel de „Muzeu al banilor”. Aici pot fi văzute drahmele greceşti de argint, bătute acum 2.500 de ani pe ţărmul Mării Negre, în cetatea Histria, și o întreagă evoluție a banilor, până la bancotele în ziua de azi.  De asemenea, găsim în cadrul colecției şi primii lei, de acum două secole. Aceștia sunt din aur, poartă chipul lui Carol I şi au fost bătuţi în Anglia, la Birmingham.

sursă romaniancoins.ro

Moneda de 20 de lei, din imagini, a fost bătută în anul 1868, în timpul lui Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen (1839 – 1914).

De unde vine numele de leu, al monedei naționale?

“Muzeul acesta este plin de tot felul de monede străine care au circulat în perioada de dinainte de 1867. Era un adevărat haos monetar. Circulau tot felul de monede. Turceşti, galbeni austrieci, cocoşei franţuzeşti. Mă refer doar la cele de aur. Şi în primul rând, talerul olandez. Avea un leu cu labele din faţă ridicate, un leu maiestuos. Iata-l! Îl vedem aicea, este de o frumuseşte rară!

Aşa s-a întipărit ideea să numim leu moneda noastră”, spune Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului B.N.R, citează europafm.ro.

mai mult
Documentar

640 de ani (1377) de la prima atestare a Castelului Bran

Castelul Bran

Castelul Bran este situat între Munții Bucegi și Piatra Craiului, la doar 30 de km de orașul Brașov, fiind singurul punct turistic care atrage sute de mii de turiști datorită unei legende, cea a Contelui Dracula, deși izvoarele istorice spun că Vlad Țepeș ar fi trecut pe aici o singură dată, în drum spre Brașov.

Inițial, Castelul Bran (în limba slavă «brana» înseamnă poartă) a fost o fortăreață cunoscută sub numele de Dietrichstein, construită de Ordinul Cavalerilor Teutoni, în anul 1212, ce a fost cucerită de sași spre sfârșitul secolului al XIII-lea.

Prima atestare documentară este din 1377 când brașovenii au primit, din partea lui Ludovic I d’Anjou, dreptul de a ridica cetatea pe locul fostei fortărețe. Apoi, între 1419-1424, a intrat în posesia lui Sigismund.

La sfârșitul secolului al XV-lea, a fost subordonată comitetului secuilor și sub domnia lui Iancu de Hunedoara a trecut sub conducerea voievodatului Transilvaniei.

La 1 decembrie 1920, Castelul Bran a fost donat Reginei Maria a României Mari, în semn de recunoștință din partea orașului Brașov pentru contribuția la Unirea cea mare de la 1918. Imediat după aceasta, timp de 7 ani, Castelul Bran a intrat într-o perioadă de restaurare, sub conducerea arhitectului Curții Regale, Carol Liman. Acesta a conceput ansamblul ca o reședință de vară. Tot în această perioadă, a fost construită și Casa de ceai. În timpul acestor lucrări, Castelul a fost dotat cu apă curentă de la o fântână săpată în stânca, adâncă de 57 de metri și iluminat de la o uzină electrică cu turbină. De la această uzină au fost apoi electrificate, în 1932, satele Bran, Simon și Moeciu. Apoi, în 1938, Regina Maria a lăsat Castelul Bran drept moștenire Principesei Ileana, care l-a stăpânit până în 1948.

După abdicarea Regelui Mihai și expulzarea Casei Regale, Castelul a intrat în proprietatea statului, fiind abandonat și devastat. Abia în 1956 a fost amenajat ca muzeu de istorie și artă medievală. În 1987, castelul a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993.

În 2006, Castelul a fost retrocedat lui Dominic de Habsburg, urmașul Principesei Ileana. În iarna lui 2007, noul proprietar l-a scos la vânzare. Deoarece consiliul Județean Brașov s-a arătat dispus să răscumpere Castelul, avocații care se ocupau de tranzacție au cerut prețul de 60 milioane de euro. După o anchetă efectuată de o comisie parlamentară concluzia a fost că retrocedarea Castelui Bran către Dominic de Habsburg nu s-a făcut cu respectarea tuturor prevederilor legale.

Într-una dintre camerele castelului, a fost amenajată și o cameră “Bram Stoker”, unde este prezentată Legenda lui Vlad Țepeș (cunoscut și ca Vlad Dracul), precum și a mitului lui Dracula.

În curtea Castelului este amenajat un muzeu al satului ce prezintă viața țăranilor din zonă, munca și tradițiile din zonă Rucar-Bran. În perioada sărbătorii Halloween, Castelul Bran este destinația preferată a turiștilor americani și englezi.

De unde vine legenda lui Dracula?

Asocierea dintre Dracula și Castelul Bran a fost făcută de scriitorul Bram Stoker, care a publicat, în 1897, la Londra, romanul „Dracula, vampirul din Carpați”. Cartea este considerată mediocră de criticii literari, dar a avut un impact mare în rândul publicului cititor, din moment ce, până în 1903, se tipariseră 6 ediții. Stoker nu stabilește cu exactitate locul în care se află castelul din romanul său, dar unii istorici spun că ar fi vorba de Regiunea Bârgăului, în trecătoarea ce unește Transilvania de Moldova. Cert este că datorită acestui roman și a ecranizărilor realizate, s-a creat o asociere indestructibilă între Dracula, Castelul Bran și Transilvania.

Legenda contelui sângeros, supranumit Dracula, a fost asociată cu domnitorul Vlad Țepeș abia în secolele XIX – XX. Suprapunerea de imagini s-a datorat faptului că domnitorul român era cunoscut ca fiind fără milă față de cei care nu i se supuneau sau încălcau legile, iar pedeapsa cea mai des utilizată era trasul în țeapă. O altă explicație a numelui Dracula ar putea veni de la faptul că, în 1431, Sigismund de Luxemburg l-a investit pe Vlad al II-lea, tatăl lui Țepeș, cu Ordinul Dragonului, un ordin cavaleresc dedicat luptelor împotriva turcilor, iar emblema era un dragon, asociat cu simbolul diavolului. Din cauza acestei embleme se pare că Vlad Țepeș a primit supranumele de Vlad Dracul.

De altfel, Castelul Bran nu este singurul punct turistic legat de această legendă. Un al loc evocat atunci când vine vorba de Dracula este și Mănăstirea Snagov.

TravelEurope.ro - site dedicat calatoriilor in Europa
Cum poți ajunge la Castelul Bran?

Dacă mergi dinspre București spre Brașov, sunt două posibilități: pe șoseaua 73A (Pârâul Rece – Râșnov) ce se bifurcă din DN1 înainte de intrarea în Predeal, sau de la Brașov pe DN73. Din Brașov sunt curse de autobuze spre Râșnov, Bran și Moeciu, care pleacă din jumătate în jumătate de oră. Până la Bran se face o oră și încă 10 minute până la Moeciu de Jos.

În zona Rucar – Bran cele mai importante obiective turistice ar fi: Cheile Mari ale Dimbovitei, peștera Dîmbovicioara (care este electrificată) și Peștera de la Uluce (pe valea Cheii). În plus numeroase trasee în lungul văilor sau alpine care oferă priveliști frumoase și posibilitatea de a străbate distanțele cu bicicleta.

Sursă: romanianmonasteries.org

mai mult
Documentar

14 noiembrie, anul 1234 – într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea se menționa existenţa românilor, numiţi „walati”, care aveau o ierarhie bisericească de rit ortodox

1234

1234 Noiembrie 14, Perugia

Gregorius episcopus etc. carissimo in Christo filio. B. regi, primogenito regis Ungarie, salutem etc. In Cumanorum episcopatu, sicut accepimus, quidam populi, qui Walati vocantur, existunt, qui etsi censeantur nomine christiano, sub una tamen fide varios ritus habentes et mores, illa committunt, que huic sunt nomini inimica. Nam Romanorum ecclesiam contempnentes non a venerabili fratre nostro … episcopo Cumanorum, qui loci diocesanus existit, sed a quibusdam pseudo episcopis Grecorum ritum tenentibus universa recipient ecclesiastica sacramenta, et nonnulli de regno Ungarie, tam Ungari, quam Theutonici et alii orthodoxi, morandi causa cum ipsis traseunt ad eosdem, et sic cum eis, quia populus unus facti cum eisdem Walathis eo contempto, premissa recipiunt sacramenta, in grave orthodoxorum scandalum et derogationem non modicam fidei christiane. Ne igitur ex diversitate rituum pericula proveniant animarum, nos volentes huiusmodi periculum obviare, ne prefati Walathi materiam habeant pro defectu sacramentorum ad scismaticos episcopos accedendi, eidem episcopo nostis damus litteris in mandatis, ut catholicum eis episcopum illi nationi conformem provida deliberatione constituat sibi iuxta generalis statuta concilii vicarium in predictis, qui ei per omnia sit obediens et subiectus. Contradictores etc. usque compescendo. Cum autem tu tamquam princeps catholicus ad commonitionem dilecti filii nostri I. Prenestini electi, tunc apostolice sedis legati, prestito iuramento promiseris, te omnes inobedientes Romane ecclesie in terra tua ad obediendum eidem ecclesie compulsurum prout confecte super hoc tue littere continebant, ac eidem electo viva voce promiseris, quod prefatos Walathos compelleres ad recipiendum episcopum, quem eis ecclesia ipsa concesserit et assignare sibi de redditibus tuis, quos ab eis percipis, sufficientes redditus et honestos, sicut idem electus nobis exposuit, regalem excellentiam rogamus, monemus et hortamur attente, ac in remissionem tibi iniungimus peccatorum, quatenus cum te non deceat in regno tuo huiusmodi scismaticos sustinere, ac ea, que promisisti, deo grata et hominibus sint accepta ne faceas irrita, que de tuis labiis tam laudabiliter processerunt, ea studeas efficaciter adimplere, ita quod ex hoc placeas Regi Regum, et nos sinceritatis tue zelum possimus dignis in domino laudibus commendare. Datum Perusi XVIII Kal. Decembris, pontificatus nostri anno octavo.

„Grigore episcopul etc., prea iubitului nostru fiu întru Hristos, regelui Bela, fiul întâiu născut al regelui Ungariei, mântuire etc. După cum am aflat, în episcopatul Cumanilor sunt niște oameni care se numesc Walati, care, deși după nume se socot creștini, îmbrățișând diferite rituri și obiceiuri într-o singură credință, săvârșesc fapte ce sunt potrivnice acestui nume. Căci, nesocotind biserica romană, primesc toate tainele bisericești, nu de la venerabilul nostrum frate… episcopul Cumanilor, care e diecezan al acelui ținut, ci de la niște pseudo-episcopi, care țin ritul Grecilor, iar unii, atât Unguri, cât și Teutoni, împreună cu alți dreptcredincioși din regatul Ungariei, trec la dânșii ca să locuiască acolo și astfel, alcătuind un singur popor cu pomeniții Walati, nesocotindu-l pe acesta <episcopul Cumanilor>, primesc susnumitele taine spre marea indignare a dreptcredincioșilor și spre o mare abatere a credinței creștine. Așa dar, pentru ca din felurimea riturilor să nu se ivească o primejdie pentru suflete, noi – în dorința noastră de a preîntâmpina această primejdie – și ca să nu aibă susnumiții Walati cuvânt din lipsa <săvârșirii> tainelor de a se îndrepta către episcopii schismatici, dăm prin scrisoarea noastră numitului episcop porunca de a le orândui, pentru nevoile de mai sus, după chibzuită consfătuire și potrivit rânduielilor conciliului general, un episcop catolic potrivit acelui popor, care să-i fie vicar pentru acestea și care să-i fie ascultător și supus în toate, silindu-i prin pedepse bisericești, fără drept de apel pe cei care s-ar împotrivi. Deoarece, însă, tu ca un principe catolic, la îndemnul iubitului nostru fiu, Iacob <episcop> ales de Preneste, pe atunci legat al scaunului apostolic, i-ai făgăduit sub jurământ că vei sili pe toți neascultătorii față de biserica catolică din țara ta să se supună acestei biserici, după cum arăta scrisoarea ta întocmită în această privință și după cum ai spus și prin viu grai aceluiași <episcop> ales, că vei sili pe susnumiții Walati să primească pe episcopul pe care zisa biserică li-l va fi dat și că din veniturile pe care le strângi de la ei îi vei da și <episcopului> venituri îndestulătoare și potrivite demnității sale, după cum ne-a înștiințat numitul <episcop> ales. Rugăm pe înălțimea ta regală, o sfătuim și o îndemnăm stăruitor și-ți poruncim spre iertarea păcatelor tale ca, întrucât nu se cade ca tu să rabzi în regatul tău astfel de schismatici și să lași neîmplinite făgăduielile atât de plăcute lui Dumnezeu și binevenite oamenilor, ce au purces într-un chip vrednic de laudă de pe buzele tale, să te străduiești a le aduce pe de-a întregul la îndeplinire, ca astfel să poți fi pe placul regelui regilor și noi să putem lăuda râvna sincerității tale prin vrednice laude întru Domnul. Dat la Perugia în a optesprezecea zi înainte de calendele lui Decembrie, în al optulea an al păstoriei noastre.”

Sursa: Documente privind Istoria României. Veacul: XI, XII și XIII. Seria C. Transilvania. Vol. I (1075-1250), București, 1951 (pe www.dacoromanica.ro)

mai mult
Documentar

Ierusalim, tărâmul păcii – reportaj VIDEO

ierusalim

Eternitatea înseamnă Ierusalim. Așa începe cea mai importantă pagină din cartea lumii. Răsfoim un nou capitol din călătoria în Israel: tărâmul păcii. Ierusalimul, Oraș Sfânt pentru evrei, creștini și musulmani, te copleșește cu emoția pelerinilor veniți din toate colțurile lumii.

Pentru evrei este locul gloriei lui David și a Templului lui Solomon. Pentru creștini este orașul lui Iisus, al crucificării și Învierii, iar pentru arabi este al treilea loc sfânt, după Mecca și Medina, unde Mahomed s-a înălțat la cer.

Unul dintre cele mai venerate locuri din Ierusalim este Biserica Sfântului Mormânt, unde au dreptul să slujească toate confesiunile creștine și de unde an de an vine Lumina Sfântă.

Pașii ne poartă și spre Zidul Plângerii, loc sacru pentru evrei, pentru că reprezintă tot ce a mai rămas din al doilea templu al lui Solomon. Indiferent de religie, șirurile de pelerini se opresc aici pentru a-l atinge și a lăsa un bilețel cu rugăciunile lor. Mare parte din zidul lung de 480 de metri este în subteran, iar credincioșii coboară și aici să se roage. În acest loc descoperim și cea mai mare piatră folosită vreodată în construcții, ce cântărește 570 tone și datează de acum 2.000 de ani. Rugăciunile și cântecele continuă fără oprire, chiar și noaptea.

Când începe o nouă zi, mergem pe urmele istoriei mai recente, la Muzeul Holocaustului, cel mai mare din lume. Aici sunt milioane de foi de mărturii cu ajutorul cărora, până acum, au fost identificate 4,7 milioane de victime din cele 6 milioane. Mai multe fotografii ale acestora sunt expuse aici, pe colina aducerii aminte.

Lăsăm Ierusalimul în urmă și ne îndreptăm spre Masada, cetatea lui Irod. În doar o oră ajungem apoi la impresionanta fortăreață, situată la marginea de răsărit a pustiului Iudeei. Ascensiunea pe platoul muntelui pe care a fost ridicată se face cu telecabina, iar sus rămâi fermecat de frumusețea locului.

Am admirat apoi o altă minune a naturii, Marea Moartă, cel mai jos punct de pe pământ, aflat la 427 de metri sub nivelul mării. Are o salinitate de 34% și este imposibil să te îneci, iar turiștii fac aici adevărate pelerinaje de sănătate. Admirând priveliștea, se zărește în depărtare tărâmul Iordaniei.

Plecăm spre muntele Sodoma pentru o experiență cu jeep-ul, iar în deșert găsim plin de priveliști uluitoare, în continuă schimbare. Munți, stânci și dealuri de cretă stau alături de platouri și canioane adânci, imagini care ne conving că fiecare pagină din cartea lumii merită citită.

Reportajul video poate fi vizionat pe pagina de Facebook, precum si pe canalul YouTube.

Agerpres

mai mult
Documentar

Mănăstirea Oranki

manastirea-oranki-6

Manastirea Oranki este o manastire din Nijni Novgorod, undeva in desertul Siberiei, Rusia. Oranki este un loc unde sfintenia se simte inca de la primul pas, nenumarate trupuri de martiri odihnindu-se de-a lungul si de-a latul locului. „Era o rapa intreaga plina cu martiri, acoperiti cu putin pamant.” (Parintele Dimitrie Bejan) Localnicii povestesc ca la Oranki se petrec multe minuni.

Initial, una dintre cele mai mari si iubite manastiri rusesti din zona, Oranki a devenit, in cele din urma, unul dintre cele mai crunte lagare de exterminare. Cand a fost preluata manastirea, de catre comunisti, aici fusesera adunati mai toti calugarii din marile manastiri rusesti, spre a fi redusi la tacere. In cele din urma, diavolul si-a dat drumul furiei, 11.000 de calugari fiind omorati fara nici o remuscare.

Manastirea Oranki

„Oranki a fost o manastire unde majoritatea calugarilor aveau studii superioare. Ultimii tari ai Rusiei mergeau des pe acolo, de multe ori pentru perioade mai lungi. Aceasta manastire se afla in desertul siberian si, pentru ca era foarte izolata de lume, comunistii au transformat-o in lagar de exterminare a detinutilor politici si prizonierilor de razboi. Azi, acolo e iarasi manastire de calugari.” (Parintele Eftimie de la Schitul Huta)

Manastirea Oranki si marturia parintelui Dimitrie Bejan

Manastirea Oranki a fost intemeiata in anul 1634, pe un afluent al raului Volga. Initial, aceasta manastire a fost destinata calugarilor proveniti din nobilimea rusa. Manastirea adapostea un palat al tarului, biblioteca religioasa, editura, tipografie (aici au fost tiparite carti ortodoxe de mare pret, in serviciul Bisericii Ruse). Aici a trait si Maria, fiica voievodului moldovean Dimitrie Cantemir, numita in cronicile rusesti: „Maria Cantemirovna, imparateasa neincoronata a tuturor rusilor.”

Manastirea Oranki

La manastirea Oranki veneau sa se inchine Domnului multi dintre tarii Rusiei. „De cele mai multe ori tarii Rusiei veneau in Manastirea Oranki de Sfintele Pasti, sa sarbatoreasca Sfanta Inviere. si acum exista casa, destul de modesta, in care locuiau aici tarii, in fata careia se afla un izvor si o fantana. Era obiceiul sa ingenunchezi in fata fantanii si, daca erai bun la Dumnezeu, apa se ridica din fundul pamantului, galgaind suvoi pana la gura ta. Daca erai om pacatos, izvorul ramanea in fundul pamantului mut si surd. Eu dau marturie si acum, la batranete, pentru aceasta realitate.”

„Aici, la acest izbuc, am facut slujba pentru ploaie impreuna cu un preot batran rus fara un ochi si fara o mana. Erau de fata zeci de mii de rusi pravoslavnici. De indata ce am terminat rugaciunea, s-a pornit imediat ploaie. Acest fenomen s-a petrecut tot atunci cand seceta a cuprins toata Rusia, de la Volga pana la Prut si toata Romania pana la Olt, in vara anului 1946.” (Parintele Dimitrie Bejan)

Manastirea Oranki

Intr-una dintre chilii, se pare ca Lev Tolstoi si-a scris opera numita „invierea”, fiindca aici traiau numai monahi si carturari de vita nobila. Potrivit autoritatilor vremii, „aici se practicau artele si literele, alaturi de exercitiile mistice”.

Nicaieri pe lume nu-i Iisus mai transfigurat decat in icoana Invierii de la Oranki. in fata acestei icoane au ingenuncheat toti tarii Rusiei, incepand cu Petru cel Mare; iar dintre romani, cel mare invatat al timpurilor, Dimitrie Cantemir, voievod, a ingenuncheat aici in fata icoanei cu toata familia sa si cu toti boierii si ostasii care l-au urmat pe voievod in surghiunul rusesc.

Manastirea Oranki

In anul 1918 comunistii au desfiintat manastirea si au facut lagar de calugari, inchizand aici peste 11.000 de calugari din toate manastirile Rusiei. Comunistii au dat crucile jos si au dat cu var peste toate icoanele pictate pe pereti. In perioada anilor 1919-1920, toti acesti calugari si episcopi au fost ucisi, in urma refuzului lor de a colabora cu autoritatile atee. Acesti calugari sfinti, ucisi pentru credinta in Hristos, sunt o parte din martirii pe care i-a dat Biserica Rusa in acel secol zbuciumat.

Manastirea Oranki

In vremea prigoanei comuniste, in incinta manastirii au fost martirizati 11.000 de calugari. Acest lucru este marturisit de parintele Dimitrie Bejan, in cartea „Bucuriile suferintei”. Cei peste 15.000 de prizonieri de razboi, dintre care majoritatea erau romani, alaturi de parintele Dimitrie, au vazut si au auzit despre santul plin cu trupuri de oameni impuscati in cap, imbracati in haine negre, monahale, la 20 de ani dupa uciderea lor de catre comunisti.

Parintele Dimitrie Bejan a fost inchis in lagarul de prizonieri de la Manastirea Oranki incepand cu anul 1942. Mergand in padure, dupa lemne, parintele Dimitrie Bejan a intalnit un batran, ascuns printre copacii cei vechi. Acesta era unul, poate chiar singurul, dintre calugarii care au scapat cu viata din Oranki.

Manastirea Oranki

Parintele cel batran, ascuns in padure, scapand la parintele Dimitrie, i-a marturisit toata istoria locului. „Comunistii atei, cand au intrat la putere, au prins 11.000 de calugari si preoti din toate manastirile si i-au inchis acolo, printre care eram si eu. Au venit niste militari calari si ne-au intrebat: „Mergeti cu noi sau nu? Aveti 24 de ore timp de gandire!” Iar episcopul le-a zis: „Este prea mult pana maine! Va dam raspunsul in 10 minute!” Atunci episcopul s-a intors spre noi si ne-a intrebat: „Fratilor, acum aveti ocazia sa va faceti mucenici pentru Hristos! Vreti sa va uniti cu comunistii? Sau vreti sa va dati viata pentru Hristos si sa va numarati in ceata sfintilor mucenici? Sa nu va temeti! Hristos este cu noi! Hristos ne cheama la El!” Atunci am strigat toti intr-un glas: „Vrem sa murim pentru Hristos!”

Manastirea Oranki

Si asa au fost impuscati toti cu mitraliera in cap, timp de o luna de zile, cate 300-500 in fiecare zi, fiind ingropati in acea vagauna mare din curtea manastirii. Ei singuri isi sapau santul si singuri il astupau. Unii sapau santul, apoi erau impuscati, iar altii ii acopereau cu pamant si sapau mai departe santul; apoi si ei, la randul lor, erau impuscati, pana i-au ingropat pe toti. Dar erau plini de credinta in Hristos si traiau numai in post si rugaciune pana i-au ucis ateii. Iar pe episcop l-au impuscat la urma si l-au ingropat.”

Manastirea Oranki

Dupa aflarea acestei vesti, a urmat si minunea. Facand niste sapaturi in curtea lagarului de exterminare din Oranki, unde era inchis si parintele Dimitrie Bejan, cai cativa muncitori au dat peste ramasite de trupuri. Sapand inca putin, ei au gasit trupul unui mitropolit, neputrezit. Nici macar hainele aceluia nu era putrezite, ci intregi si nestricate.

Pe locul de martiriu al atator sfinti se inalta astazi si o cruce romaneasca. Crucea din marmura neagra a fost lucrata in Romania, la Beius, pe ea fiind reprezentat „Hristos intemnitat”. Mai jos, pe o parte si pe alta, se afla urmatoarele cuvinte, scrise in limba romana si in limba rusa: „Ati suferit, ati rabdat, ati plans si pentru noi, cei care nu am fost inchisi, pentru pacatele noastre. Va multumim.”

Manastirea Oranki

Cand a fost instalata crucea de marmura, in Oranki, pamantul a scos la lumina ramasite din trupurile calugarilor martirizati de demult. Acestea erau frumoase la culoare si placute la vedere. O parte dintre ele au fost aduse in tara, urmand a fi asezate in biserica din Schitul Huta, dar si in paraclisul de la Aiud.

Pentru o vreme, Oranki a fost inchisoare de femei. Oranki a redevenit manastire de calugari incepand cu anul 2004. Astazi, multime de pelerini vin sa se inchine si sa faca rugaciune pe pamantul sfintit de atata multime de suflete de martiri, ale caror trupuri inca se afla in pamant.

Teodor Danalache

mai mult
Documentar

Ziua radioului național

radio-copil

La 1 noiembrie, în fiecare an, se sărbătorește Ziua radioului național. Este data la care, în anul 1928, la ora 17.00, se inaugura postul național de radio, cu apelul ”Alo, Alo, aici Radio București, România”, se arată pe site-ul radioromaniacultural.ro.

Primele cuvinte au fost rostite de profesorul Dragomir Hurmuzescu, promotorul radiofoniei românești, acesta fiind urmat de un recital de versuri compuse de Horia Furtună, în care Radioul românesc era definit ”Un suflet nou”.

Profesorul Dragomir Hurmuzescu era președinte al Consiliului de Administrație al nou înființatei Societăți de Difuziune Radiotelefonică, iar Margareta Marinescu a fost prima crainică. La început, Radioul avea doar 17 angajați și emitea doar câteva ore pe zi, în program figurând știri, muzică de dans și clasică, buletine meteorologice. Ulterior, au apărut și emisiuni mai complexe, pe teme culturale, umoristice sau emisiuni clasice, printre care: ”Ora copiilor”, ”Ora veselă”, ”Ora femeilor”, ”Cronica muzicală”, ”Cronica dramatică” sau ”Poșta amatorilor”.

La 4 noiembrie, Victoria Mierlescu devine primul actor invitat la microfon, cu un recital de versuri, iar la 9 noiembrie apare primul număr al revistei ”Radiofonia”, publicația oficială a societății, se arată pe site-ul www.srr.ro. Numit director muzical al Radioului, Mihail Jora înființează Orchestra Radiodifuziunii Române, al cărei prim concert simfonic radiodifuzat a fost susținut la 30 noiembrie. Emisiunile se diversifică din ce în ce mai mult, astfel că, la 8 decembrie, este transmisă prima emisiune pentru femei.

Preocupări privind înființarea unui post de radio au existat încă din 1925, când a luat ființă Asociația Prietenilor Radiofoniei, grupare condusă de profesorul Dragomir Hurmuzescu, directorul Institutului Electrotehnic al Universității din București. Radiofoniștii români inițiau, de două ori pe săptămână, joia și sâmbăta, la ora 21.30, audiții radiofonice. Prima publicație despre radiofonie, ”Radio-român”, a apărut la 13 septembrie 1925.

Legea pentru instalarea și folosința stațiunilor și posturilor radioelectrice care consfințea monopolul statului asupra posturilor de emisie și asupra posturilor de radiorecepție a fost adoptată în iulie 1925, iar în septembrie 1925 a fost adoptat și Regulamentul pentru aplicarea Legii mai sus amintite, în care se preconiza înființarea unei societăți de difuziune pe acțiuni (60% capital de stat și 40% capital particular).

Decretul regal de aplicare a „Legii Radiofoniei”, adoptat la 15 decembrie 1925, a fost transmis ulterior și Oficiului Internațional de Radiofonie de la Geneva.

Cu toate că legea a creat un cadru favorabil înființării Societății Române de Radiodifuziune, aceasta nu a fost inaugurată decât trei ani mai târziu. Principalele obstacole au fost obținerea numeroaselor aprobări necesare, precum și rezolvarea problemelor tehnice și financiare. În acest context, s-a început, la 15 noiembrie 1926, o subscripție publică pentru acoperirea cotei de acțiuni a particularilor la Societatea de Difuziune Radio-Telefonică din România, iar la 22 decembrie 1927 Consiliul de Miniștri a aprobat înființarea Societății de Difuziune Radiotelefonică din România (actuala Societate Română de Radiodifuziune).

Prima Adunare generală a Societății de Difuziune Radiotelefonică a avut loc la 17 ianuarie 1928, în cadrul căreia a fost aprobat statutul de funcționare și a fost ales primul Consiliu de Administrație, care s-a întâlnit pentru prima dată la 5 martie, moment ce marchează începutul funcționării Societății Române de Radiodifuziune. În luna iunie, a fost cumpărat primul imobil, situat pe strada General Berthelot la nr. 60.

Societatea de Difuziune Radiotelefonică a devenit Societatea Română de Radiodifuziune la 4 aprilie 1936. A urmat inaugurarea, în 1952, a clădirii actualului sediu, iar în 1961 a fost deschisă Sala de concerte „Mihail Jora”.

În anul 1956, a fost înființată Televiziunea Română, cu care Radio România a fuzionat, formând împreună instituția numită Radioteleviziunea Română. În 1994, prin Legea nr. 41 din 17 iunie, privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune devin ”servicii publice autonome, de interes național, independente editorial”.

R.C.

mai mult
Documentar

Povestea fascinantă a castelului „Iulia Hasdeu”, un templu al misterelor şi simbolurilor

castel-hasdeu_85557000

Mormântul scriitoarei Iulia Haşdeu este un templu al misterelor şi simbolurilor. Tatăl său, Bogdan Haşdeu a cerut ca pe locul de veci a fiicei sale, să se ridice un mausoleu care arată conform indicaţiilor acesteia. Dorinţele fetei au fost dezvăluite în timpul şedinţelor de spiritism prin care cei doi comunicau.

Iulia Hasdeu a fost un copil supradotat; la opt ani neimpliniti Iulia a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare. La 11 ani, Iulia Hasdeu a absolvit Colegiul National „Sfantul Sava”, iar in paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzica din Bucuresti, a plecat la studii la Paris. A fost prima romanca ce a studiat la Sorbona, studiu inceput la 16 ani, uimindu-si profesorii cu talentul sau. Poate fi considerata o poeta romana de expresie franceza pentru ca cele mai multe texte le-a redactat in limba franceza. A scris preponderent poezie, dar si piese de teatru, povesti si povestiri. („Lacrimile copilariei”,”Printesa Papillon”, „Domnisoara Maussade”)

La 29 septembrie 1888, Iulia Hasdeu a murit de tuberculoză, în vârstă de doar 19 ani și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu. Tatăl Iuliei, foarte afectat de moartea ei, a construit, în memoria acesteia, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul Iulia Hasdeu.

Indurerat, batranul Hasdeu s-a dedicat in totalitate a­min­tirii fiicei sale. Dorind sa intre in contact cu spiritul acesteia, scriitorul a incercat sa ii simta prezenta in cavoul in care trupul acesteia fusese ingropat, la Cimitirul Bellu din Bucu­resti, si se spune ca ar fi reusit. Astfel, conform instruc­tiunilor primite de la spiritul fiicei sale, Hasdeu cons­tru­ieste, in doar trei ani, intregul castel de la Cam­pi­na, conceput in asa fel, incat sa faciliteze comunicarea tatalui cu spiritul fetei.

Castelul este construit avand la baza principiul numerelor 3 si 7 si este plin de simboluri la tot pasul. Se spune ca spiritul fetei intra in castel printr-o camera obscura, legata de camera de alaturi printr-o gaura perfect rotunda. Aici, tatal si fiica tineau sesiuni de fotografiere spiritista, tatal incercand sa surprinda in poze imaginea spiritului fetei sale. Localnicii declarau ca noaptea, Iulia Hasdeu putea fi auzita cantand la pian, in aplauzele tatalui. In alte nopti, batranul Hasdeu iesea la geam si urla ca un lup. Alta data, cativa localnici au vazut chiar spiritul fetei, perfect materializat, iesind pe terasa cu un buchet de margarete in brate.

A doua zi, un maturator a gasit pe jos, langa gardul castelului, mar­garete, desi sezonul acestora trecuse demult. Chiar si in prezent, localnicii sustin, in continuare, ca noaptea pot fi auzite melodiile cantate de Iulia la pian, insotite de aplauzele si laudele tatalui.

sursa: romaniatv.net

mai mult
Documentar

Acum 127 de ani (1890), începeau lucrările la podul de la Cernavodă. Secretele podului, opera tânărului inginer Anghel Saligny

Podul-Anghel-Saligny

Acum 128 de ani (1889), începeau lucrările la podul de la Cernavodă, un complex de poduri feroviare peste Dunăre, Balta Ialomiţei şi braţul Borcea între Cernavodă şi Feteşti, lucrare proiectată şi condusă de tânărul inginer Anghel Saligny. A fost inaugurat la 14 septembrie 1895 şi a costat 35 milioane de lei aur. Iniţial, construcţia s-a numit Podul Regele Carol I, apoi Podul Anghel Saligny. La vremea respectivă, în lungime totală de 4.037 m, era cel mai lung pod din Europa. Podul este înscris în Lista Monumentelor Istorice sub denumirea Podul Carol I cu statuile „Dorobanții”.

În contextul politic generat de izbucnirea Războiului Crimeii (1853 – 1856), prima idee ce viza construirea unui drum de fier către ţărmul Mării Negre îşi face aparaţia în textul scrisorii pe care, la 22 Decembrie 1855, Principele Barbu Ştirbey o adresa Contelui Coronini, comandantul armatelor Austriece ce ocupaseră teritoriul Ţării Româneşti cu un an în urmă.

În respectivul document, Domnitorul Valah considera necesară întocmirea cât mai rapidă a unui studiu pentru realizarea unui drum de fier ce ar fi urmat să traverseze apele Dunării „la punctul ce se va găsi prielnic” şi să se prelungească pe teritoriul Imperiului Otoman.

Cu toate că la 1 Septembrie 1857 „Societatea Anonimă a Căilor Ferate Dunăre – Marea Neagră şi a Portului Constanţa” a obţinut firmanul sultanului Abdülmecid I, document prin care era aprobată construcţia unui „drum de fier” ce avea să unească între ele porturile Constanţa şi Cernavodă, problema legăturii cu Ţara Românească şi a eventualului punct de traversare a continuat să genereze ample discuţii ce s-au prelungit pentru încă alte două decenii, până la sfârşitul anului 1878, când, conform prevederilor Tratatului de Pace de la Berlin, Dobrogea a revenit statului român.

Aproape imediat, Guvernul României a demarat negocieri ce aveau ca obiect răscumpărarea căii ferate Cernavodă Port – Constanţa Port, de la concesionarul britanic, iar la începutul anului 1879, a fost reafirmată decizia de a construi un drum de fier către ţărmul Mării Negre.

Un an mai târziu, în baza Înaltului Decret Regal Nr. 2539, document publicat în Monitorul Oficial din 7 Mai 1880, Ministerului Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice le-au fost acordate un credit extraordinar în valoare de 70.000 de lei, ce urma a fi folosit pentru finanţarea studiilor şi proiectelor viitoarei magistrale feroviare Bucureşti – Feteşti.

La scurt timp după răscumpărarea căii ferate Cernavodă Port – Constanţa Port, ce a fost oficial încheiată la 10 Decembrie 1882, Guvernul României a iniţiat un concurs internaţional de proiecte pentru construirea celor două poduri ce urmau să traverseze apele Dunării şi cele ale Braţului Borcea, la Cernavodă şi Feteşti, termenul limită pentru prezentarea oferteleor urmând a fi 1 Septembrie 1883.

Iniţial, guvernul român de atunci a lansat două concursuri internaţionale pentru proiectarea şi executarea podurilor. În ciuda tuturor discuţiilor purtate, niciunul dintre reprezentanţii de peste hotare nu au avut proiecte convingătoare pentru autorităţile române. Niciunul dintre cele opt proiecte prezentate comisiei de examinare, în anul 1883, de firme din Franţa, Germania, Elveţia şi Belgia nu a fost acceptat. După trei ani, în 1886, are loc un al doilea concurs, la care participă cinci firme, dar rezultatul rămâne acelaşi.

Guvernul român a încredinţat proiectarea şi realizarea podurilor Direcţiei Generale a Căilor Ferate Române, sub conducerea ing. Anghel Saligny, care avea doar 34 de ani.

Înainte de a începe proiectarea, Anghel Saligny îşi formează o echipă de ingineri specialişti de la Şcoala Natională de Poduri şi Şosele, printre care Ion Băiulescu, N. Herjeu, Şt. Gheorghiu, Alex. Bădescu, V. Christescu, Gr. Cazimir, P. Zahariade şi alţii, aduşi mai tarziu. O data rezolvate toate problemele de ordin tehnic şi economic, echipa de specialişti îşi începe practic activitatea de proiectare, reuşind, după o munca intensă, să termine, la 1 decembrie 1889, elaborarea formei finale a proiectului.

După numai un an (la 9 octombrie 1890), timp în care au fost repartizate şi demarate lucrările de pregătire, a început şi lupta pentru învingerea greutăţilor apărute în execuţie. Un lucru care nu trebuie omis ar fi faptul că terasamentele liniei ferate Feteşti – Cernavodă, care leagă între ele podurile lui Anghel Saligny, au constituit la vremea lor cea mai mare şi cea mai importantă lucrare de terasamente realizată în ţara noastră. Una peste alta, lucrările la podurile dunărene au durat cinci ani. Ziarul Times scria: “o realizare surprinzatoare la Cerna-voda”, iar Ilustrazione Italia afirma: “e o lucrare care poate fi luată ca model chiar şi de alte ţări, cu mijloace tehnice mai înaintate”.

Podul a fost proiectat la 30 de metri deasupra Dunării, pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai înalte catarge. Podul are o formă zveltă, bare dantelate, iar conturul general este armonios. Şi astăzi, este considerat a fi unul din cele mai frumoase poduri metalice din lume.

La capătul podului dinspre Cernavodă a fost ridicat un fascinant monument din bronz reprezentând doi dorobanţi, în memoria eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă. Dorobanţii şi stemele au fost realizate de sculptorul francez Léon Pilet (1836-1916), iar o parte din contravaloarea lor a fost suportată de Ambasada Franţei, în cinstea regelui Carol I. Statuile au fost turnate în trei bucăţi la Lyon, fiind apoi îmbinate la faţa locului. Dorobanţul de pe partea nordică poartă semnătura autorului, alături de anul realizării (1895).

Podul peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri şi 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri şi se afla la 30 metri peste nivelul apelor mari ale Dunării.

Podul peste braţul Borcea cuprinde 3 deschideri de câte 140 metri şi un viaduct cu 11 deschideri de 50 metri. Cu rampele de acces, cei 4087,95 metri de poduri formau la acea vreme cel mai lung pod din România şi al doilea ca lungime din Europa.

Se spune că salvatorul Constanei, Horia Agarici, în timpul unei lupte aeriene cu avioanele inamice, a avut curajul să treacă cu avionul său pe sub podul de la Cernavodă.

Inaugurarea podurilor a avut loc în septembrie 1895, la festivitate participând şi Carol I. Un tren special cu oficialităţi a plecat din Gara de Nord din Bucureşti la ora 9.05 şi a sosit la Feteşti la ora 12.30. După ce s-a bătut ultimul nit, un nit de argint, s-a zidit documentul inaugurării şi s-a celebrat serviciul religios, trenul de încercare format din 15 locomotive a trecut pe pod cu o viteza de 60 km/h, într-un zgomot infernal produs de fluierele locomotivelor, de sirenele vaselor de pe Dunăre şi de muzica fanfarei.

A urmat un al doilea tren, cu o viteză de 80 km/h. În tot acest timp, Anghel Saligny, al cărui nume nici nu a fost rostit la eveniment, a stat sub pod pe o şalupă, alături de muncitori, pentru a garanta rezistenţa lui.

Lascăr Catargiu, prim-ministru, i s-a adresat atunci lui Carol I: „Măria Ta! Cu ostaşii ţării ai învins în câmpiile Bulgariei, iar cu meşterii ţării ai îngenuncheat Dunărea“.

La rândul său, suveranul exclama: „Săvârşirea Podului peste Dunăre, dorit de un sfert de veac de Mine, este astăzi un fapt îndeplinit şi uriaşă se ridică înaintea noastră această falnică operă ca o mărturie vădită a tăriei Regatului. Geniul omenesc, în care se răsfrâng progresul şi avântul puternic al României, a învins toate greutăţile, a înlăturat toate piedicile, spre a executa această trainică şi nepieritoare lucrare, care trebuie să arate lumii că vrednic este poporul român de frumoasa sa chemare la gurile Dunării şi porţile Orientului”.

În timpul Primului Război Mondial, în 1917, tronsonul de peste Borcea a fost minat de trupele române în retragere, pentru a împiedica avansarea în Muntenia a trupelor germano-bulgare, scrie wikipedia.org.

Reconstrucţia podului s-a făcut în 1921. Podul a fost folosit timp de aproape un secol până în 1987 când s-a construit unul nou.

Anghel Saligny s-a născut la 19 aprilie 1854, la Şerbăneşti, în judeţul Galaţi. Anghel Saligny a început parcursul educaţional prin ciclul primar la pensionul de copii din Focşani, institut înfiinţat de părintele său. Şcoala secundară a urmat-o la gimnaziul din acelaşi oraş, iar după absolvire a fost trimis în Germania, la Liceul Potsdam, unde a studiat şi fratele său, Alfons. În câţiva ani, Saligny a ajuns să studieze la Universitatea din Berlin. În perioada 1870-1874, a studiat ingineria la Şcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg. La trei ani după absolvire, s-a angajat într-un proiect ambiţios, alături de inginerul Gheoghe Duca, de construire a căii ferate între Ploieşti şi Predeal.

Profesionalismul său a făcut înconjurul României şi al lumii. Între anii 1889-1909, Saligny a condus lucrările de construcţie ale portului Constanţa, folosind în premieră pentru România piloţii şi radierele din beton armat în construcţiile portuare.

Perioada marilor creaţii ale sale începe în anul 1889, moment în care a terminat proiectul podului peste Dunăre. Până în 1895, a lucrat intens la această construcţie, constituind apogeul activităţii şi încoronarea operei sale.

De-a lungul timpului, Saligny a proiectat calea ferată care leagă Adjudul de Târgu Ocna, a construit primele poduri combinate (cu şosea şi cale ferată), numeroase poduri metalice, dar este şi autorul unor invenţii mai puţin cunoscute. Anghel Saligny a creat şi primul funicular din România, numit Teledinamicul sau Americanul de la Târgu Ocna. Anghel Saligny a fost proiectantul şi executantul, iar constructorul a fost Casa „Adolf Bleichert“ din Leipzing. Funicularul a funcţionat între 1885 şi 1896, iar în fiecare zi, timp de 11 ani, funicularul transporta pe o distanţă de 2.100 de metri câte zece vagoane de sare (zece tone în total) între Târgu Ocna şi salină. După 1896, teledinamicul a fost înlocuit cu o linie de cale ferată industrială.

Staţia Târgu Ocna, proiectată de Saligny şi inaugurată la 24 iunie 1884, a fost, până în 1899, cap de linie. Aici se găseau magaziile care preluau mărfurile destinate tuturor localităţilor de pe Valea Trotuşului, de la Târgu Ocna până la Palanca.

Tot Anghel Saligny a construit la Brăila şi Galaţi primele silozuri de beton armat din lume. Viziunea românului fusese „ghicită“ cu 20 de ani mai înainte de francezul Joseph Monier. Acesta avea din 1867 brevet pentru elemente de construcţii din beton armat. Totuşi, Saligny a aplicat invenţia la construirea unor depozite în România în 1888 şi 1889.

Anghel Saligny a murit la 17 iunie 1925 în Bucureşti.
V.F.

mai mult
Documentar

Radio Basarabia – postul Radiodifuziunii menit să combată propaganda sovietică, Radio Chişinău – punte a românismului peste Prut

radio-basarabia-2

Duminică, 8 octombrie, se împlinesc 78 de ani de la înfiinţarea, de către Societatea Română de Radiodifuziune, a postului Radio Basarabia de la Chişinău, menit să combată propaganda rusească, antiromânească, în teritoriul dintre Prut şi Nistru.  După o existenţă de circa 300 de zile, postul Radio Basarabia avea să devină subiectul unei tragedii, fiind distrus de către ocupaţia rusă, iar puţinii angajaţi aflaţi în interior au sfârşit sub gloanţele bolşevicilor.

Peste ani, Radioul public din ţara noastră punea în funcţiune, la 1 decembrie 2011, postul Radio Chişinău, continuatorul de drept al Radio Basarabia, ca o punte peste ani şi ca o oglindă a spiritului românesc dintre Prut şi Nistru.

Pentru a defini perioada istorică în care a apărut postul „Radio Basarabia”, la Chişinău, să spunem că la momentul cuceririi Basarabiei şi nordului Bucovinei, sovieticii aveau postul de radio Tiraspol, care îşi începuse emisia la 30 octombrie 1930, al cărui scop principal îl constituia propaganda sovietică şi antiromânească spre Moldova dintre Prut şi Nistru. Astfel românii din Basarabia, dar chiar și cei dintre Carpați și Prut, auzeau frecvent: „Grăiești Tirașpolia!”.

Drept urmare, şi având în vedere şi faptul că în Basarabia audienţa Radio Bucureşti era destul de slabă, Guvernul român şi Marele Stat Major al Armatei au solicitat participarea radiofoniei româneşti la contracararea propagandei ruseşti bolşevice din Basarabia, încă din anul 1930 apărând o primă posibilă soluţie, anume transformarea postului T.F.T. de 100 de waţi al Aviaţiei Civile din Chişinău, pentru a emite pe o lungime de undă cuprinsă între 800 şi 1.400 metri. După studii aprofundate, soluţia nu s-a dovedit viabilă.

În anul 1933, s-a ţinut la Lucerna o conferinţă a radiodifuziunii europene la care delegaţii noştri au reuşit să obţină cu multă greutate unda lungă de 1875 m.

Această undă ne era absolut necesară pentru a deservi tot cuprinsul ţării cu un post central de mare putere. Absorbţia produsă de păduri şi mai ales de munţi înlătura fără discuţie undele de câteva sute de metri.

Conferinţa de la Lucerna a pus însă condiţia de a o ocupa înainte de 15 ianuarie 1934.

La 30 septembrie 1933, Societatea de Radiodifuziune a comandat un post de 20 Kw, la Compania Marconi din Londra. Postul a fost construit, adus din Anglia şi pus în funcţiune în timp record, înainte de data limită.

Postul de 20 Kw a funcţionat la Bod-Braşov până la 25 decembrie 1935, când s-a pus în funcţiune postul cel mare de 150 Kw.

În anul 1936, a fost construită, tot la Tiraspol, noua staţie de emisie, Maxim Gorki, care permitea o acoperire mult mai mare de teritoriului Basarabiei.

O scrisoare extrem de sugestivă, sosită pe adresa Radiodifuziunii Române, din partea unui ascultător din Chişinău, arăta: „O staţiune la Chişinău, sau la Iaşi, de preferat la Chişinău, cu un program de radio-şcoală, la fel cu al ruşilor, cu lămuriri, explicaţii, corectări şi critica a celor ce spun staţiunile ruseşti, ar avea o însemnătate foarte mare. Prevăd că ni s-ar ivi un şir întregi de greutăţi. Repet, le ştim. Însă ceea ce aş dori să ştiţi şi dumneavoastră – fără luptă, fără organizare, fără jertfă, fără bani nu vom putea face nimic, nici o conferinţă internaţională nu este în stare să schimbe un gram ceea ce Moscova va crede că trebuie să facă ea în interesele ei”.

Inaugurarea postului naţional de radio „România-Bod” şi activitatea acestuia nu au putut rezolva, aşa cum se spera, ansamblul problemelor privind recepţia posturilor româneşti, mai ales în zonele limitrofe ale ţării, în care erau recepţionate, şi încă în condiţii foarte bune, posturile maghiare, sovietice sau bulgare, care difuzau emisiuni revizioniste, cu un pronunţat conţinut antiromânesc.

Soluţia propusă de Gh. Ciolac, privind înfiinţarea postului de la Chişinău şi a studiourilor din Iaşi şi Chişinău, legate prin fir aerian, a fost susţinută de St. Şoimescu, P. Şeicaru, Dragomir Hurmuzescu şi aprobată în unanimitate de Consiliul de Administraţie al Societăţii de Radiodifuziune. Numele ales pentru noul post era Radio „Basarabia” şi urma să emită pe 241,9 metri lungime de undă, aceeaşi cu cea utilizată şi de postul irlandez „Cork”, nerecepţionat însă în România.

Pentru a contracara propaganda antiromânească, în 1937, Primăria Chişinău a cedat Societăţii Române de Radiodifuziune clădirea fostului Teatru Puşkin („Auditoriul Puşchin”) din strada Carol I pentru a deschide primul post de radio de la Chişinău.

În jurnalul Primăriei Chişinău care ceda clădirea fostului Auditoriu Puşkin din strada Carol I, se menţiona: „Prin instalarea acestui post de radio emisiune la Chişinău se va putea desfăşura, cât mai larg, atât propaganda cât şi cultura naţională, astfel ca ea să fie cunoscută de toţi locuitorii acestei provincii, ceea ce este în interesul Ţării. Afară de aceasta, Chişinăul, fiind un centru de cultură foarte dezvoltat, postul de radio ar da prilejul intelectualilor, artiştilor şi instituţiilor de cultură să manifeste şi să contribuie la programele ce se vor emite, răspândind astfel învăţătura şi cultura românească peste hotare şi în toate straturile sociale”.

Radiodifuziunea l-a desemnat pe directorul Vasile Ionescu cu preluarea imobilului.

Clădirea „Auditoriului Puşkin” nu dispunea, însă, de amenajările necesare instalării unui post de radioemisie. În acest context, au fost semnate contracte pentru construirea instalaţiilor şi dotarea tehnică, acestea fiind atribuite unor firme din ţară, dar şi din străinătate. Planurile de construcţie au fost întocmite de arh. G. Trifu din Direcţiunea Technică a Societăţii Române de Radiodifuziune, refacerea şi finalizarea lucrărilor a fost încredinţată firmei „C. St. Paternelli”, pentru un preţ de 2.103.880 lei, lucrările de instalaţii şi încălzire centrală au fost executate de firma „N. T. Nicolau şi Comp.”, pilonii metalici au fost construiţi de firma „Hein Lehmann and Co”, iar blocurile de beton ale pilonilor de către firma „Danielin”.

În 23 noiembrie 1937, au început lucrările de amenajare ale fostului Auditoriu Puşkin, sub coordonarea lui I. Ursu, acestea fiind întrerupte, la un moment dat, circa 4 luni.

Suprafaţa construcţiei era de circa 1100 mp., având subsolul parţial, parter pe întreaga suprafaţă şi etaj pe circa 50% din suprafaţă.

Pentru finanţarea tuturor lucrărilor la Radio Basarabia, conducerea Radiodifuziunii a alocat un credit iniţial de 4.000.000 lei, dintr-o linie de credit totală de 14.671.700 lei.

Pe parcursul anului 1938, cea mai importantă realizare a Radiodifuziunii a fost terminarea lucrărilor de construcţie şi instalarea a noului transmiţător de la Chişinău. Clădirea postului Radio Basarabia a fost complet terminată, iar cele trei studiouri pe care le adăpostea au fost tratate acustic, măsurătorile făcute arătând rezultate foarte bune. Totodată s-a comandat întreaga aparatură necesară studiourilor şi a fost adus la Chişinău postul emiţător de 20 kw de la Bod, cel care emisese acolo sub numele de ,,Radio România” între anii 1934-1935.

Realizarea postului Radio Basarabia a însemnat transformarea postului de 20 de kW pentru a putea emite pe noua lungime de undă, şi instalarea la Chişinău de către reprezentanţii firmei „Marconi”, pentru un preţ de circa 300.000 lei.

Proces verbal de recepţie a emiţătorului Radio Basarabia
Proces verbal de recepţie a emiţătorului Radio Basarabia

Demontarea şi ambalarea postului de la Bod au fost încredinţate unei echipe de specialişti români conduşi de R. Rusănescu.

Firma Marconi a instalat emiţătorul de 20 kw, care a devenit cel mai bun din ţară datorită antenei moderne anti-fading care reducea radiaţia şi favoriza propagarea undelor ce călătoresc aproape de suprafaţa solului. Trebuie menţionat faptul că asupra emiţătorului s-au făcut transformări şi operaţii de punere la punct care în mod normal se făceau doar în laboratoarele marilor fabrici. Astfel s-a schimbat lungimea de undă de la 1875 m. la 212 m., aducând toate modificările detaliate legate de această schimbare, s-au modificat alimentarea, sistemul de răcire, s-au introdus dispozitive de siguranţă şi s-au schimbat toate piesele care dădeau semne de uzură. În urma acestor lucrări, Radio Basarabia a fost astfel pus la punct în integralitate.

Trebuie remarcat şi faptul că toate lucrările s-au realizat cu contribuţia personalului tehnic al Societăţii Române de Radiodifuziune, sub supravegherea a doi ingineri de la Compania Marconi, Grick şi James, ultimul fiind, pe vremuri, unul din colaboratorii personali ai lui Guglielmo Marconi. Tehnicienii Radiodifuziunii, în fruntea cărora se afla dr. ing. E. Petraşcu, au adus un aport cu adevărat important, fiind de menţionat şi numele ing. C. Neamu, directorul postului, care a adus o întreagă serie de îmbunătăţiri tehnice absolut remarcabile.

La 11 noiembrie 1938, Consiliul de Administraţie al Societăţii a luat în discuţie, în ceea ce priveşte posturile teritoriale, problema dotării cu mobilier a Radio Basarabia, alături de problema înfiinţării unui studio la Iaşi, aflat în legătură cu cel de la Chişinău şi problema construirii unui studio la Cluj.

Gheorghe Neamu – primul director al Radio Basarabia
Gheorghe Neamu – primul director al Radio Basarabia

Dan Sărăţeanu, director general al Radiodifuziunii între anii 1937-1940, a declarat referitor la Radio Basarabia: “Radio-Chişinău a fost construit din rezervele de material tehnic ale Societăţii Române de Radio, modificate şi adaptate noii lor meniri. Nu s-au adus din străinătate decât foarte puţine piese noi, strict trebuincioase. Într-o epocă în care fiecare leu contează, economia făcută prin această bună gospodărire este cât se poate de lăudabilă. Odată montarea postului începută, s-au născut o serie de probleme tehnice pe care inginerii noştri le-au soluţionat practic, la faţa locului pentru ca emisiunile noului post să domine perfect regiunea de Nord-Est a ţării până în cele mai ascunse unghere ale ei”.

La 7 ianuarie 1939, era publicat în Radio Universul, Bilanţul instituţiei pe anul 1938, în care problema posturilor teritoriale a ocupat un loc important la capitolul dezvoltării tehnice a Radiodifuziunii: „Ultimele evenimente pe care le-a înregistrat pe tărâm radiofonic anul 1938 ne fac să privim cu încredere anul care a început. Celor trei posturi de radio româneşti care funcţionează în clipa de faţă, li se vor alătura, în scurt timp, alte trei emiţătoare: Radio Chişinău, Radio Cluj şi Radio laşi. Cu şase posturi de emisie, România va deveni o mare putere radiofonică şi o mare putere culturală în sud-estul european.”

La începutul anului 1939, Consiliul de Administraţie al Radiodifuziunii a luat în discuţie problema posturilor teritoriale, în şedinţele sale din 12 şi 26 ianuarie, în care s-a hotărât urgentarea mobilării postului de la Chişinău, care era planificat să emită spre sfârşitul lunii martie a acelui an.

În martie 1939, Dan Sărăţeanu constata, în urma unei inspecţii la faţa locului, că lucrările postului de radio de la Chişinău „erau aproape terminate şi că în curând vor începe emisiunile de probă”.harta romaniei mari radio basarabia

La 27 mai 1939, Revista Radio Universul consemna o adevărată efervescenţă în domeniul creării posturilor teritoriale, în materialul intitulat „Lucrări noi. Ce s-a făcut şi se va face pentru mărirea reţelei radiofonice româneşti”: „Sub impulsul Maiestăţii Sale Regelui, preşedintele de onoare al Radiodifuziunii române, societatea de radio a luat hotărârea de a transforma România, în timpul cel mai scurt, într-o mare putere radiofonică. Astăzi, când înarmarea morală şi spirituală a ţării trebuie urmărită cu toată intensitatea, nici un colaborator nu poate fi mai de preţ decât radiofonia pentru această acţiune. Avem nevoie deci de emiţătoare cât mai multe şi de receptoare ieftine cât mai multe. A trecut timpul când radiofonia era un lux şi o simplă distracţie; astăzi radiofonia este o necesitate”.

În primele zile ale lunii iunie 1939, au început emisiunile experimentale ale Radio Basarabia, pe lungimea de undă de 212,6 metri, zilnic între orele 21:00 şi 23:00, măsurătorile efectuate după montarea postului demonstrând că postul acoperă cu rezultate foarte bune teritoriul dintre Siret şi Nistru, eliminând practic influenţa posturilor ruseşti de la Tiraspol şi Odessa.

La 5 iunie 1939, Consiliul de Administraţie al Societăţii de Radiodifuziune a aprobat componenţa comisiei de recepţie tehnică a postului de la Chişinău, comisie condusă de Dragomir Hurmuzescu şi din care făceau parte locotenent colonel ing. Al. Ghimeş, ing. M. Koteschweller, căpitan ing. I. Alexe, ing. E. Petraşcu, ing. Al. Georgescu, ing. Gh. Neamu, ing. Gh. Cosmat”.

Postul Radio Basarabia
Postul Radio Basarabia

Radio Basarabia – pe frontispiciu se numea astfel, dar toată lumea îi spunea „Radio Chișinău” -, condus iniţial de Gheorghe Neamu, a fost inaugurat oficial pe 8 octombrie 1939, prin transmiterea liturghiei de la Catedrala Mitropolitană din Chişinău, fiind primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Programul (propriu al) postului era difuzat, în primă fază, între orele 14:00-14:45 şi 21:00-22:15, fiind compus, în întregime, din emisiuni muzicale şi din radiojurnale în limbile română şi rusă. După câteva luni, la 4 februarie 1940, emisia a fost extinsă între orele 14:00-15:15 şi 21:00-23:00.

Construcția postului Radio Basarabia era o lucrare de importanță strategică pentru România, iar după inaugurare, programele postului vor confirma acest lucru.

Construcţia Radio Basarabia adăpostea tot postul de emisiune, trei studiouri, birouri, săli de aşteptare, etc. Două studiouri erau pentru muzică şi unul pentru emisie, fiind proiectate de arh. G. Trifu în colaborare cu ing. Anton Bielusici, tot de la Radiodifuziune, care s-a ocupat de acustică şi de măsurători.

Studioul mare avea lungimea de 16,70 m, lăţimea de 9,20 m şi înălţimea de 5,90 şi 5,50 m, cu o suprafaţă totală de 147 m2 şi un volum de 850 m3.

Postul Radio Basarabia – studioul mare
Postul Radio Basarabia – studioul mare

Despre durata de reverberaţie medie, se menţionează că aceasta era de o secundă – din acest motiv fiind considerat cel mai bun studio al Societăţii Române de Radiodifuziune – , fapt ce permitea genurile de producţie: orchestre şi muzici militare, coruri, ansambluri mai mari şi producţii variate, având ca număr total de executanţi până la 50 de persoane.

Studioul mic era rezervat pentru producţii mai restrânse şi în special pentru teatru, ora şcolarilor, cvartete, solişti şi orchestră de dans. Dimensiunile acestuia erau lungimea 8,40 m., lăţimea 4,70 m., înălţimea 4,25 m., suprafaţa 40 m2, volum 168 m3. Acest studio avea o perioadă de reverberaţie de circa 0,4 secunde.

La 9 noiembrie 1939, profesorul Dragomir Hurmuzescu declara că: “Echiparea postului național de 150 kw de la Bod ne-a ridicat și mai mult situația noastră în Radiodifuziunea mondială în acest colț al Europei, unde am fost până acum un an singurul mare post de emisiune pe unde lungi, menit a deservi cu unda directă întreg teritoriul țării. Experiența însă a dovedit că sunt încă părți din țară unde emisiunile postului național nu sunt destul de clare. Pentru a completa aceste lipsuri, Societatea Română de Radiodifuziune a instalat un nou emițător de 20kw la Chișinău și va instala altul de aceeași putere la Timișoara”.

Colectivul de angajaţi ai postului Radio Basarabia
Colectivul de angajaţi ai postului Radio Basarabia

Despre acest emiţător, Radio Universul din 30 decembrie 1939 consemna declaraţia directorului Dan Sărățeanu: „Prin punerea în funcțiune a postului Radio-Chișinău, programul românesc de radio își asigură – cu cele 3 emițătoare: Bod, București, Chișinău – supremația asupra a 90% din teritoriul național, iar atunci când va fi posibilă montarea unui emițător la Timișoara, întreg pământul României Mari va fi deservit de emisiunea românească”.

Postul Radio Basarabia avea o antenă amplasată pe 3 piloni, neancoraţi, cu înălţimea de 110 metri, fiecare la o distanţă de 150 metri unul faţă de celălalt, iar priza în pământ a antenei era radială şi avea 120 de fire. Puterea nominală a emiţătorului era de 20 kw, dar ea putea fi extinsă până la aproape 200 kw, iar recepţia era posibilă până la Moscova sau Leningrad datorită propagării directe a undei.

Antena prezenta o foarte interesantă particularitate, fiindcă vibra pe jumătate de lungime de undă, fiind de tip antifading, radiind aproape toată energia într-un plan orizontal, mărindu-se intensitatea câmpului produs de unda directă, în detrimentul undei indirecte.

Corul condus de Miron Cristea la Radio Basarabia
Corul condus de Miron Cristea la Radio Basarabia

La începutul anului 1940, calităţile şi importanţa postului Radio Basarabia erau subliniate în „Raportul asupra posibilităţilor de audiţie a posturilor de radio româneşti în regiunile cu minorităţi ruse”, redcatat de prof. Dragomir Hurmuzescu, în care se arăta că: „Radio Chişinău acoperă întreaga Basarabie şi, prin aceasta e un adevărat post regional basarabean, îndeplinind în cele mai bune condiţiuni rolul său cultural în aceste părţi ale ţării, sustrăgând pe auditorii basarabeni de la ascultarea altor posturi de propagandă străină”.

Radio Basarabia era un post regional şi ca atare trebuia să emită programe locale, pentru care avea dealtfel excelentele studiouri de care am vorbit. Dar emisiunile locale se completau cu retransmisii din Bucureşti, ori de câte ori se producea un eveniment excepţional sau se emitea un program deosebit.

Programele locale au pus în valoare toate elementele de elită din Chişinău, literaţi, artişti, instrumentalişti, dându-se un impuls remarcabil vieţii culturale din oraş, atât în rândul ascultătorilor cât şi în rândul celor invitaţi să apară în faţa microfonului. Pentru a da un exemplu edificator, datorită Radiodifuziunii, Chişinăul aproape că a avut o orchestră permanentă, doar evenimentele tragice care au marcat destinul postului făcând ca acest proiect să nu fie dus la îndeplinire.

Pavel Ţanţu, intendentul Radio Basarabia (iulie 1910 – iunie 1941)
Pavel Ţanţu, intendentul Radio Basarabia (iulie 1910 – iunie 1941)

Ocupaţia sovietică a Basarabiei din 28 iunie 1940 a însemnat preluarea postului de către puterea sovietică, o parte din personal şi arhiva au fost retrase la Huşi, iar mai apoi la Iaşi, dar nu şi emiţătorul de 20 kw.

La 25 iunie 1941, sovieticii ordonă crearea unor „batalioane de distrugere” ale NKVD-ului, care aveau misiunea să lupte cu trupele de paraşutişti şi cu diversioniştii inamicului, pentru Chişinău fiind detaşaţi 480 de comunişti loiali regimului sovietic, aflaţi sub conducerea comisarului  I. A. Muhin.

În iulie 1941, devenise clar că misiunea acestora nu se îndrepta doar împotriva unor persoane, ci avea ca scop distrugerea, în totalitate a multor clădiri importante din oraş, conform devizei „Toate bunurile de preţ care nu pot fi evacuate, trebuie, obligatoriu distruse”.

Sovieticii, după ce executaseră prin mitraliere personalul găsit la postul de radio, fără judecată, fiind etichetaţi drept „trădători şi agenţi ai imperialismului românesc”, cadavrele lor fiind găsite într-un puţ părăsit (havuz) din curtea postului, au aruncat în aer clădirea postului, cu tot ce se afla în ea, inclusiv antena postului.

Intendentul postului Radio Pasarabia, Pavel Ţanţu, a fost ridicat de autorităţile bolşevice la Ungheni, în timpul unei tentative de a trece în România, şi executat câteva luni mai târziu după un simulacru de proces, corpul acestuia fiind identificat la exhumare datorită legitimaţiei găsite asupra sa.

Ruinele Radio Basarabia
Ruinele Radio Basarabia

Aceeaşi soartă a avut-o şi postul de radio Odessa, care a fost ulterior repus în funcţiune la 18 noiembrie 1941.

Şi fiindcă încă sovieticii nu distruseseră suficient, în timpul retragerii au confiscat şi toate posturile de radiorecepţie din Basarabia.

După revenirea armatelor şi administraţiei române în Basarabia, la 20-21 iulie 1941, Societatea de Radiodifuziune i-a trimis la Chişinău pe ing. Emil Petraşcu şi pe jurnalistul Alexandru Hodoş – fost director adjunct de programe la Radiodifuziune – în 1936 şi fost director al Societății de Radiodifuziune (1938 – 1940) -, pentru a vedea cum se prezintă situaţia, aceştia constatând că dezastrul era total: clădirea postului, emiţătorul de 20 kw şi unul din pilonii antenei au fost distruse prin dinamitare de trupele bolşevice aflate în retragere.

Traduse în cifre, pagubele Societăţii de Radiodifuziune se ridicau la 150.000.000 lei, adică circa 50 % din bugetul anual al instituţiei din anul 1941.

Antena Radio Basarabia după bombardamente
Antena Radio Basarabia după bombardamente

În aceste condiţii, după distrugerea postului Radio Basarabia, şi având în vedere că în Bucovina reţeaua radiofonică nu era suficientă, iar construirea unui post de radio-emisie aici nu era posibilă, din cauza lipsei resurselor financiare, noua strategie a Radiodifuziunii se reorienta către crearea unui nou post de radio în zona Moldovei.

În anul 1941, ing. Emil Petraşcu are meritul de a fi propus, alături de Alexandru Hodoş, instalarea la Iaşi a unui post de 5 Kw, produs de firma italiană Magnetti Marelli.

La 31 iulie 1941, a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune în care este dezbătută problema posturilor de la Chişinău şi Tiraspol şi se hotărăşte ca postul de 5 Kw adus din Italia să fie instalat la Iaşi.

În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune din 28 august 1941, prezidată de prof. Ioan Petrovici, în prezenţa vicepreşedintelui consiliului, prof. Dragomir Hurmuzescu şi a directorului general av. Vasile Ionescu, s-a discutat următoarea ordine de zi, aşa cum rezultă din minuta şedinţei:

Crainicul Petre P. Andrei
Crainicul Petre P. Andrei

„- Propuneri pentru organizarea funcţionării postului „Radio Moldova” la Iaşi; se supune consiliului pentru a decide referatul asupra organizării şi funcţionării postului „Radio Moldova” cuprinzând: principii de conducere, activitatea, personalul, materialul, onorariile şi necesităţile bugetare.

Se cere aprobarea titulaturii noului post „Radio Moldova”.

Se cere aprobarea pentru deschiderea unui credit – de la capitolul Deschidere de credite – în valoare de 1.950.000 lei – necesar exploatării tehnice, de programe, mobilier şi neprevăzute până la 31 decembrie 1941.

– Reparaţiuni necesare imobilului postului „Radio Moldova” din Iaşi”.

În şedinţa Comitetului de direcţie din 10 septembrie 1941 s-a aprobat „lucrarea propusă de Direcţia Tehnică de reparaţiuni şi amenajări necesare a se efectua imobilului din Iaşi, Str. Lascăr Catargi nr. 19, destinat să adăpostească postul de 5 kW, studiourile, birourile de programe şi administrative în valoare de 993.976 lei. Se cere deschiderea unui credit de 1.000.000 lei în acest scop din fondul de: Deschidere de Credite”.

După toate aceste formalităţi, la 11 septembrie 1941, Consiliul de Administraţie al SRR, prezidat de prof. univ. dr. Ion Petrovici a hotărât înfiinţarea Postului de Radio „Moldova“, a cărui misiune era să acopere zona Moldovei, Basarabia, Bucovina şi Transnistria.

Ing. Paul Ştiubei a condus lucrările de montaj ale studioului de radio „Moldova“ din Iaşi, relizate în timp record – mai puţin de două luni.

La 2 noiembrie 1941, într-o zi de duminică, răsunau – pentru prima dată în eter – cuvintele „Aici Radio Moldova”, pe frecvenţa de 259 de metri, aceste prime cuvinte fiind rostite de Petre P. Andrei, cel care, timp de mulţi ani, a fost crainicul postului.

Aşadar la doar câteva luni distanţă de la bombardarea Radio Basarabia, Radio Iaşi prelua din emisia strategică pentru această zonă a vorbirii şi simţirii româneşti, rămânând, ca proiect, după ce situaţia va reveni la normal, ca la Chişinău să fie amplasat un emiţător nou cu o putere de 60 kw, însă cu această idee nematerializată, istoria postului Radio Basarabia se încheia.

Lansare Arena FM Chişinău – 21 iulie 2011
Lansare Arena FM Chişinău – 21 iulie 2011

70 de ani mai târziu, presa de limbă română, la Chișinău, continua să rămână aproape un imperativ strategic, media de limbă rusă sau cu sprijin de la Moscova fiind în continuare dominantă, cu anumite influenţe antiromânești. Şi aceasta se petrecea nu doar la Tiraspol, ci și la Chișinău, influenţa rusă fiind direcţionată mai ales împotriva opțiunilor euro-atlantice, atitudinilor pro-europene sau intereselor economice.

Să ne amintim că în anul 2009, Societatea Romînă de Radiodifuziune denunţa deciziile arbitrare ale regimului de la Chişinău de încălcare a dreptului la liberă circulaţie, garantat de legislaţia europeană şi a dreptului exercitării profesiei de jurnalist. Atunci, trimisului Radio România, Cătălin Gomboş, i se interzicea accesul în Republica Moldova pentru a relata despre evenimentele petrecute la Chişinău după alegerile de la 5 aprilie 2009. Orice demers sau insistenţe suplimentare au fost abandonate atunci, mai ales că ele ar fi putut periclita situaţia corespondentului Radio România, Daniela Coman, aflată la Chişinău. Cu o zi înainte şi  reporterului de la Radio Iaşi, Mihaela Munteanu, care a încercat să ajungă pe teritoriul moldav printr-un punct de trecere a frontierei pe cale rutieră, i s-a interzis în primă instanţă accesul, doar  o a doua încercare având succes.

Nu erau singurele abuzuri ale autorităţilor de la Chişinău faţă de ziariştii SRR. În aceeaşi perioadă, corespondentului Cristina Dumitrescu i-a fost respinsă, fără nicio justificare, acreditarea de către Ministerul de Externe al Republicii Moldova, fapt pe care Radiodifuziunea l-a dezaprobat în mod public.

Acoperire Radio Chişinău în R. Moldova
Acoperire Radio Chişinău în R. Moldova

În aceste condiţii, e lesne de înţeles de ce Radiodifuziunea Română a făcut demersuri pentru instalarea unui post teritorial, la Chişinău.

Decizia nr. 22 a Consiliului de Administraţie din 5 mai 2011 a stabilit termenii acordului de principiu asupra denumirii viitorului post – „Radio Chişinău”, precum şi termenii de principiu asupra lansării acestui post de radio.

A fost achiziţionat, mai întâi, pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM, cu frecvenţe în oraşe precum Chişinău, Cahul, Briceni, Edineţ, Ungheni, Tighina şi Drochia, acesta fiind lansat la 21 iulie 2011, în parteneriat cu SRR.

În semestrul II al anului 2011, a fost constituit fondul istoric al arhivei Radio Chişinău, prin copierea a 33 înregistrări din patrimoniul Radio România, ce redau marile voci ale culturii române.

La 2 noiembrie 2011, Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune a aprobat, cu ocazia aniversării celor 83 de ani ai Radio România, două dintre cele mai importante proiecte strategice ale SRR pentru anul în curs: înfiinţarea postului Radio Chişinău şi Statutul Jurnalistului de Radio. Şedinţa extraordinară a Consiliului de Administraţie a avut loc la Teatrul Naţional din Timişoara, în cadrul unei manifestări festive, dedicată aniversării radioului public, la care au participat şi Oleg Bodrug – deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membrii Consiliului de Administraţie, redactorii şefi ai Studiourilor Teritoriale şi locale, reprezentanţi ai radiourilor de limbă română din Ungaria, Serbia şi Republica Moldova precum şi numeroşi jurnalişti.

Decizia nr. 32 a Consiliului de Administraţie din 23 noiembrie 2011 a stabilit numirea şi acordarea mandatului unor reprezentanţi ai SRR în organismele decizionale ale Radio Chişinău.

La 1 decembrie 2011 – dată simbolică pentru neamul românesc, îşi începea emisia Radio Chişinău, subintitulat „Arena Oamenilor Liberi”, ca post privat care acoperea aproximativ 80% din populaţia Republicii Moldova, şi care urma să se afle în proprietatea unui post public, Radio România. Postul putea fi ascultat pe unde scurte FM – 89.6 în Chişinău, 93.8 în Ungheni, 106.1 la Tighina, 93.3 în Cahul, 104.6 la Edineţ, 102.6 în Briceni şi 107.1 la Drochia şi on-line pe www.radiochisinau.md.

Mai mult, programul noului post de radio conţinea ştiri şi emisiuni despre ce se întâmplă în România, dar şi în Republica Moldova, oferta Radio România Internaţional, oarecum contopită sub denumirea de Radio România Regional, asigura, pe de o parte, informarea cetăţenilor R. Moldova despre realităţile din România, pe de altă parte, informarea noastră, a celor din România, despre ce se întâmplă acolo. Radiodifuziunea îşi propunea, la acel moment, ca Radio Chişinău să devină un post despre şi pentru oamenii din Moldova, care să descifreze neclarităţile cu privire la deschiderea, orizontul şi încărcătura europeană a Moldovei.

Lansare Radio Chişinău – 1 decembrie 2011
Lansare Radio Chişinău – 1 decembrie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Începând cu această dată, Societatea Română de Radiodifuziune a devenit acţionar majoritar al SC Pajura Albă Media SA, asociat unic al SC Pajura Albă SRL – deţinător al frecvenţelor şi patrimoniului Radio Chişinău. Prin mandatul încredinţat de Consiliul de Administraţie şi conform HG nr.961/2011, Societatea Română de Radiodifuziune a trecut la administrarea organizatorică şi economică a activităţilor noului post de radio.

În cursul anului 2011, prin Hotărârea de Guvern nr. 961/2011, Societatea a obţinut, suplimentar faţă de bugetul propriu, alocarea din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului a sumei de 100.000 lei, utilizată pentru înfiinţarea postului „Radio Chişinău”.

Decizia nr. 37 a Consiliului de Administraţie, din 22 decembrie 2011, a aprobat acordarearii unui împrumut convertibil în vederea susţinerii activităţii postului de radio „Radio Chişinău” şi a portalului de ştiri „Arena Moldova”.

În anul 2012, Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune a aprobat majorarea participaţiei Societăţii Române de Radiodifuziune la capitalul social al SC Pajura Albă Media SA. Procedura a fost finalizată prin majorarea pachetului de acţiuni al Societăţii Române de Radiodifuziune de la 51% la 99%, situație care a permis controlul total al Societăţii Române de Radiodifuziune asupra formulei manageriale și a activității editoriale de la Radio Chişinău.

Preşedintele SRR András István Demeter prezent la prima emisiune duplex RRA -Radio Chişinău - 2011
Preşedintele SRR András István Demeter prezent la prima emisiune duplex RRA -Radio Chişinău – 2011

Astfel, începând cu semestrul al II-lea 2012, Societatea Română de Radiodifuziune şi-a asumat responsabilitatea finanţării activităţii Radio Chişinău. Pentru aceasta, singura soluţie legală identificată de către Consiliul de Administraţie al Societății Române de Radiodifuziune a fost aceea de a acorda un împrumut rambursabil către SC Pajura Albă Media SA, asociat unic al SC Pajura Albă SRL – deţinător al postului Radio Chişinău. Valoarea împrumutului acordat, conform Deciziei nr.37/2011, modificată şi completată prin Decizia nr.51/2012, cu termen de rambursare iunie 2013, a fost de până la 390.000 euro, împrumut convertibil. Împrumutul a fost acordat în tranşe, prin aceasta asigurându-se o finanţare ritmică a activităţii postului.

În paralel cu eforturile Societăţii Române de Radiodifuziune de găsire a unei soluţii de finanţare a proiectului, noua administraţie a SC Pajura Albă SRL a iniţiat şi a dus la bun sfârşit o serie de acţiuni menite să scadă costurile de funcţionare ale societăţii, în paralel cu eficientizarea acestora.

Astfel, costurile de funcţionare ale SC Pajura Albă SRL au fost reduse cu aproximativ 45%, de la un buget de aproximativ 44.500 euro/lună în ianuarie la circa 24.500 euro/lună în noiembrie 2012.

Pentru menţinerea şi/sau îmbunătăţirea surselor, Radio Chişinău a stabilit relaţii cu membri ai executivului din Republica Moldova, cu deputaţi ai celor mai importante partide parlamentare, cu instituţia prezidenţială şi cu reprezentanţii administraţiei locale, cu instituţiile statului român (ambasada, consulatele, Institutul Cultural Român – „Mihai Eminescu”), cu reprezentaţii instituţiilor academice, ai instituţiilor de artă şi de creaţie etc. Redimensionarea şi diversificarea ofertei editoriale prin promovarea valorilor autentice ale întregului spaţiu românesc au fost şi rămân principalele ţinte ale actualei etape de poziţionare a Radio Chişinău pe piaţa media din Basarabia:

– a fost reintrodusă în grila de programe o emisiune de istorie care urmăreşte recuperarea identităţii naţionale şi rostirea adevărurilor despre destinul Basarabiei;

– a fost creată o emisiune de viaţă spirituală intitulată Lumina Cuvântului;

– prin reactivarea emisiunii Ediţie specială a fost creat un spaţiu suplimentar dedicat abordării temelor şi evenimentelor cu impact major asupra susţinerii identităţii naţionale în cele două state româneşti;

– a fost creată o emisiune de informare asupra diverselor teme din domeniul juridic, Curierul juridic, dezvoltând astfel un necesar parteneriat social

– datorită noilor dotări tehnice au fost realizate emisiuni tip duplex cu Radio România Actualităţi şi cu Radio România Iaşi, fiind totodată posibilă realizarea transmisiei live de la Ziua Radio Chişinău, la 1 decembrie 2012.

Din punct de vedere economic:

– au fost luate măsurile necesare pentru evitarea canibalizării editoriale, în acest sens renunțându-se la portalul www.arena.md, în paralel cu optimizarea și redirecționarea

resurselor strict necesare către site-ul Radio Chișinău;

– au fost renegociate contractele de colaborare astfel încât, chiar în contextul reducerilor operate, SRR să-şi permită menținerea unui număr minim de colaboratori necesari acoperirii cerințelor editoriale ale momentului;

– s-a reușit evitarea cheltuirii unor resurse financiare importante prin transferarea de la București a unor echipamente și aparate necesare îmbunătățirii calității și diversificării produsului editorial;

– pentru compatibilizarea sistemelor financiar contabile ale SC Pajura Albă SRL și Societatea Română de Radiodifuziune, a fost achiziționat și instalat un nou soft de contabilitate în limba română, precedentul fiind în limba rusă şi foarte diferit de cel românesc.

Din punct de vedere administrativ au fost identificate mai multe probleme care grevau bunul mers al societății. Printre acestea: contracte de achiziții încheiate preferențial, contracte de chirie împovărătoare și țintite spre maximizarea câștigurilor anumitor persoane.

radio chisinau

Pentru înlăturarea acestor deficiențe au fost întreprinse următoarele măsuri:

– în urma descoperirilor făcute, în mod justificat, a fost sever limitat accesul reprezentantului co-acționarului la informațiile și deciziile de natură economică;

– au fost instituite noi reguli privind achiziția de bunuri și servicii, pornindu-se de la cea mai elementară – existența mai multor oferte; mai mult, aceste achiziții au fost aprobate numai în contextul în care activitatea ar fi avut de suferit în mod direct;

– au fost renegociate toate contractele de furnizare a serviciilor prestate de către terți, obținând și în acest fel reducerea costurilor de exploatare;

– au fost redimensionate abonamentele de telefonie mobilă;

– au fost raționalizate consumurile de benzină în funcție de traseele strict necesare;

– s-a renunțat la autoturismele care erau închiriate de la fostul acționar și au fost transferate la Chișinău două automobile din parcul Societăţii Române de Radiodifuziune;

– pentru reducerea vulnerabilităților Radio Chișinău, s-a elaborat, de comun acord cu Serviciul Drepturi de Autor al Societăţii Române de Radiodifuziune, strategia privind modalitățile de raportare și plată a Drepturilor de Autor și Conexe, în conformitate cu legislația din Republica Moldova.

În anul 2013, pentru funcţionarea Radio Chişinău, Radio România a alocat suma de 1.162.774 lei, iar din bugetul de stat circa 1.500.000 lei.

Anul 2013 a reprezentat, practic, cel de-al doilea an de existenţă „în plin” pentru Radio Chişinău. Managementul editorial a depus toate eforturile pentru ca postul cel mai tânăr al Societăţii Române de Radiodifuziune să devină cea mai credibilă şi importantă sursă de informare a publicului basarabean asupra realităţilor şi valorilor locale şi a celor româneşti, iar prin extindere, a celor europene.

Grija pentru abordarea subiectelor şi evenimentelor care ţin de actualitate şi de evidenţierea legăturilor dintre cele două state româneşti a reprezentat o permanenţă a politicii editoriale a Radio Chişinău.

Pe parcursul anului 2013 s-a urmărit fidelizarea unui public cu vârste cuprinse între 35 şi 55 de ani, precum şi îmbunătăţirea ofertei pentru tinerii de până la 35 de ani, obiectivul fiind crearea unei noi generaţii de ascultători: tineri, educaţi, vorbitori de limba română, ataşaţi valorilor autentice româneşti (din Basarabia, din România, din vecinătatea imediată), valorilor europene, dar şi celor aparţinând spaţiului universal.

Prin conţinutul şi succesiunea programelor, Radio Chişinău şi-a propus să ofere o alternativă reală publicului din Republica Moldova, un public asaltat de posturi de radio care emit fie în limba rusă, fie în română, sau alternativ în ambele limbi. Folosirea limbii ruse în comunicarea de fiecare zi, în particular sau în mod oficial, de către o parte destul de importantă a populaţiei, în special a celei urbane, reprezintă o realitate a Republicii Moldova, dar şi o oportunitate pentru Societatea Română de Radiodifuziune de a avea o contraofertă de calitate în limba română.

Actul jurnalistic a fost echilibrat şi echidistant, axat, în principal, pe relatarea despre eveniment, în deplină concordanţă cu normele deontologice. Calitatea profesională a colegilor jurnalişti este recunoscută la Chişinău. Conţinutul riguros şi consistent al informaţiilor Radio Chişinău contrastează – în favoarea Radio Chişinău – cu stilul facil al multora dintre posturile concurente.

Mediul în care funcţionează Radio Chişinău impune un grad sporit de specificitate prin aceea că este un post românesc, parte a serviciului public şi asumat ca atare.

O atenţie specială a fost acordata exprimării corecte în limba română, atât sub aspect gramatical, cât şi al pronunţiei.

Radio Chişinău, prin conţinutul său editorial, respectă şi oglindeşte relaţia României cu Republica Moldova pe cel puţin două coordonate majore, şi anume:

– afirmarea caracterului special al acestei relaţii, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură, tradiţii, realităţi, care nu pot fi eludate sau negate;

– dimensiunea europeană a cooperării bilaterale, având la bază obiectivul strategic al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Radio Chişinău este preocupat, în programele proprii, de realităţile politice, sociale, economice şi culturale din Republica Moldova şi retransmite, în timp real, programe ale Radio România Actualităţi Aceasta este o particularitate de circumstanţă, care induce produsului editorial o anume ambiguizare, dar, paradoxal, şi un anume grad de specificitate, ba chiar şi un plus de atractivitate. O altă particularitate a publicului Radio Chişinău o reprezintă afinităţile cu spiritul românesc, de la care se revendică.

Menţinerea acestui public reprezintă o constantă în preocupările managementului editorial, precum şi un deziderat asumat.

Radio Chişinău emite exclusiv în limba română, iar prin aceasta împlineşte condiţia unui avanpost al promovării valorilor naţionale româneşti lingvistice, culturale, istorice, spirituale într-un spaţiu în care funcţionează, încă, o controversă identitară prin raportul disputat – românesc/moldovenesc. Chiar dacă s-a reuşit recunoaşterea oficială a limbii române ca echivalent al limbii moldoveneşti – care, conform Constituţiei, este limbă de stat –, chiar dacă prezenţa României este una mereu mai consistentă, chiar dacă instituţiile şi presa în limba română promovează cu o nouă vigoare valorile tradiţionale şi pe cele europene, mediul general nu a suferit modificări care să impună o nouă strategie de program.

Radio Chişinău, sub aspect concurenţial, funcţionează într-o piaţă media în care posturile care emit în limba rusă au o pondere foarte importantă. Acestora li se adaugă cele care emit şi în limba română. Cea mai mare concentrare a surselor radio se află în Chişinău, unde funcţionează aproximativ 17 posturi de radio.

radio chisinau studio

Prin conţinutul şi succesiunea programelor, Radio Chişinău urmăreşte să ofere o alternativă reală publicului din Republica Moldova, un public asaltat de posturi care emit în limba rusă, sau alternativ în ambele limbi.

În 2013, reperele orare şi alternanţa producţie proprie/retransmisie Radio România Actualităţi erau următoarele:

– 05,00 – 07,20 retransmisie

– 07,20 – 13,00 program propriu

– 13,00 – 14,00 retransmisie

– 14,00 – 16,00 program propriu

– 16,00 – 17,00 retransmisie

– 17,00 – 18,30 retransmisie

– 18,30 – 22,00 program propriu

– 22,00 – 24,00 retransmisie

– 24,00 – 05,00 program propriu (reluări şi playlist).

Radio Chişinău este un post cu format News/Adult Contemporary, care îşi redimensionează şi diversifică în mod constant oferta editorială pentru a obţine o mai bună poziţionare pe piaţa media. Succesul acestui demers nu depinde doar de managementul editorial, ci şi de asigurarea tuturor reurselor pentru continuarea proiectului.

Managementul editorial este dedicat principiilor esenţiale ale unui post public şi anume de a informa, a educa şi de a oferi divertisment şi se preocupă, de asemenea, să acopere o gamă largă de conţinut cu utilitate socială.

În esenţă, politica editorială practicată la Radio Chişinău se află în deplin acord cu valorile, misiunea şi strategia proprii Societăţii Române de Radiodifuziune şi este parte integrantă a unui sistem corporatist, cu statut de post public.

Politica editorială a Radio Chişinău s-a reflectat în 2013 în primul rând în producţiile sale interne:

  • Familia Diminescu – emisiune care ocupă spaţiul matinal al programului Radio Chişinău; este emisiune magazin de tip infotainment, cu segmente rezolvate interactiv, într-un ritm alert şi colocvial, care dă tonul şi ritmul dimineţii la Radio Chişinău;
  • Ediţie specială – este o emisiune care abordează subiecte ale actualităţii şi nu numai, dar de consistenţă şi impact; invitaţii aparţin sferei politice, sociale, culturale etc, singura cerinţă fiind ca subiectul sau invitatul să fie de o importanţă evidentă;
  • Ora de vârf – emisiune de dezbatere care abordează subiecte ale actualităţii interne şi externe, la care participă principalii actanţi ai evenimentului şi/sau analişti, martori oculari etc;
  • Biznews – este o emisiune de dezbatere, care abordează teme economice şi care încheie linia săptămânală de analiză jurnalistică;
  • Istoria la pachet – emisiune de istorie, care abordează subiecte din istoria modernă şi contemporană menite să recupereze şi să afirme adevărul în privinţa teritoriului dintre Prut şi Nistru; invitaţii sunt de cele mai multe ori istorici, dar şi martori/participanţi la evenimentele discutate. Trebuie menţionat că multe dintre temele abordate au fost considerate tabu de istoriografia oficială din perioada comunistă;
  • Un pământ şi două ceruri – revistă de istorie şi critică literară dedicată literaturii române din spaţiul românesc tradiţional; şi această producţie a Radio Chişinău contribuie la relevarea trunchiului identitar comun al creaţiei literare de expresie română, în ciuda existenţei formale a două spaţii de manifestare;
  • Dor de izvor – o emisiune de etnografie şi folcor, care promovează creaţia muzicală şi materială tradiţională, obiceiurile populare specifice spaţiului spiritual-cultural de pe ambele maluri ale Prutului;
  • Curier juridic – un adevărat ghid al cetăţeanului, care oferă răspunsuri întrebărilor pe care le adresează ascultătorii; în aceeaşi categorie se încadrează şi emisiunea Polemici, care abordează subiecte susceptibile de păreri, atitudini, argumente pro şi contra. Temele sunt de interes general şi, prin discursul dinamic şi aplicat, propun răspunsuri, sau măcar clarificări asupra subiectelor abordate;
  • Fonograf, Ora de muzică, Cadre sonore, Maşina timpului şi Tonomatul lui Johnny – reprezintă liniile muzicale şi de entertainment ale Radio Chişinău;
  • Lumina cuvântului – emisiune de spritualitate creştină, realizată cu ajutorul Mitropoliei Basarabiei, supusă canonic Patriarhiei Române.

Principala preocupare a administraţiei SC Pajura Albă SRL, pe tot parcursul anului 2013, a fost consolidarea economico-financiară a proiectului. S-au urmărit cu prioritate eliminarea datoriilor către furnizori, plata la zi a salariior şi impozitelor aferente, în paralel cu asigurarea resurselor necesare funcţionării normale a compartimentului editorial. Astfel, în acest moment putem vorbi despre un proiect sănatos şi mai ales transparent, din punct de vedere economico-financiar. Mai mult, printr-o atentă planificare şi urmărire a cheltuielilor, am reuşit chiar realizarea unor economii.

Pentru desfăşurarea activităţii în condiţii cât mai bune, au fost finalizate demersurile de atribuire a unui nou sediu pentru Radio Chişinău. Acesta este închiriat de la Primăria Chişinău şi este situat în zona ultracentrală. Foarte importante sunt şi economiile ce vor fi realizate la buget odată ce se va finaliza mutarea postului în noua locaţie.

Anual, se vor realiza economii de cca. 22.000 de euro numai la acest capitol. Desigur, mutarea presupune realizarea unor investiţii de reabilitare şi reamenajare a imobilului estimate la cca 145000 de euro.

La 11 septembrie 2013, Camera Deputaţilor a hotărât că Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) şi Societatea Română de Televiziune (SRTV) se vor putea constitui în persoane juridice de drept privat, în ţară sau străinătate, pentru a putea difuza programe pe teritoriul statelor a căror legislaţie impune acest lucru. Proiectul de lege în acest sens a fost aprobat de guvern în contextul înţelegerii amiabile dintre Republica Moldova şi România privind revenirea Televiziunii Române pe piaţa media a acestui stat, dar şi în contextul emisiei postului Radio Chişinău, parte a Radio România. Proiectul de lege a fost confirmat şi de Senat, prin votul din 8 octombrie 2013.

În anul 2014, Radiodifuziunea a alocat un buget de 1.200.000 lei pentru funcţionarea Radio Chişinău.

Pentru finanţarea postului Radio Chişinău, în anul 2014 a fost încheiat un contract de cu SC PAJURA ALBĂ SRL, societate care deţine postul de radio. Realizarea contractului de finanţare, plata tranşelor lunare, urmărirea cheltuielilor efectuate şi verifi carea documentelor justificative prezentate de beneficiar pentru decontare au fost în responsabilitatea direcţiei de resort din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.

Misiunile asumate de către Radio Chişinău în 2014 au fost identice cu cele ale radioului naţional românesc şi constant urmărite la nivelul managementului postului. Actul jurnalistic este unul echilibrat şi echidistant, axat preponderent pe eveniment, în deplină concordanţă cu normele deontologice şi cu valorile Radio România.

Calitatea profesională a colegilor jurnalişti este recunoscută în piaţa media din Republica Moldova. Conţinutul riguros şi consistent al informaţiilor difuzate de Radio Chişinău vine în contradicţie cu stilul facil şi destul de departe de norme al multora dintre posturile concurente.

O atenţie specială este acordată continuu exprimării corecte în limba română, atât sub aspect gramatical, cât şi al pronunţiei.

În momentul de faţă, Radio Chişinău, prin conţinutul editorial, respectă şi oglindeşte relaţia României cu Republica Moldova pe cel puţin două coordonate majore, şi anume:

– afirmarea caracterului special al acestei relaţii, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură, tradiţii, realităţi, care nu pot fi eludate sau negate;

– dimensiunea europeană a cooperării bilaterale, având la bază obiectivul strategic al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

La nivelul managementului editorial a fost nevoie de o reaşezare a sarcinilor şi resposabilităţilor pentru colegii implicaţi în producerea programelor. Au fost menţinute toate emisiunile din grilă şi, începând cu luna octombrie, a fost introdusă în plus o nouă emisiune dedicată istoriei jazzului românesc şi internaţional, unică în peisajul mediatic al Republicii Moldova. Totodată, a fost stabilită ca prioritate editorială suplimentară dezvoltarea componentei online şi dinamizarea comunicării prin intermediul reţelelor de socializare.

Aceste schimbări au avut un efect pozitiv imediat, numărul de vizitatori unici ai site-ului Radio Chişinău crescând cu peste 200% faţă de perioada anterioară. De asemenea, numărul de abonaţi la pagina de Facebook a Radio Chişinău a crescut în ultimul trimestru al anului cu circa 20%.

Din punct de vedere tehnic, în 2014, s-a completat dotarea cu procesoare FM la studioul regional Radio Chişinău.

În 2014, la Gala Premiilor „Jurnalistul anului 2014 – Chişinău”, Corneliu Rusnac, redactor-şef al Postului Radio Chişinău, a fost desemnat Cel mai bun jurnalist al anului, iar Victoria Ungureanu, jurnalist Radio Chişinău, a primit distincţia Speranţa anului.

Corneliu Ruscac – realizator Radio Chişinău, redactor şef al postului
Corneliu Ruscac – realizator Radio Chişinău, redactor şef al postului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Numărul de vizitatori unici ai site-ului Radio Chişinău – www.radiochisinau.md – a crescut cu peste 200% iar numărul de abonaţi la pagina de Facebook a Radio Chişinău a crescut în ultimul trimestru cu cca 20%.

Pe tot parcursul anului 2014, ca şi în 2013, a existat o comunicare permanentă cu Asociaţia Generală a Acţionarilor (AGA), în sensul transmiterii de informări regulate privind funcţionarea SC Pajura Albă SRL. De altfel, însăşi modalitatea de finanţare a proiectului impune acest cadru de comunicare permanentă, care putem spune că a ajuns să funcţioneze foarte bine, asigurându-se în acest fel echilibrul necesar între rigorile celor două legislaţii, lucru nu întotdeauna uşor.

Finanţarea fără sincope a Radio Chişinău este un rezultat direct al implicării AGA, fi ecare tranşă fi ind virată numai după verificarea şi certificarea de către AGA a modului de cheltuire a tranşei precedente. Disponibilitatea permanentă a reprezentanţilor AGA de a găsi soluţii legale şi rapide au făcut să poată fi depăşite potenţialele probleme ce puteau greva bunul mers al societăţii.

În ceea ce priveşte finanţarea SC Pajura Albă Media SA, din păcate, până în acest moment nu au fost identificate soluţii legale privind susţinerea financiară şi a acestei societăţi.

S-au urmărit cu prioritate plata la zi a salariilor şi impozitelor aferente, a furnizorilor, în paralel cu asigurarea resurselor necesare funcţionării normale a compartimentului editorial.

În acest timp, în măsura posibilităţilor oferite de piaţă şi a condiţionalităţilor specifice ale proiectului, s-a urmărit identificarea şi atragerea unor resurse suplimentare faţă de cele asigurate prin Contractul de finanţare, în primul rând pentru acoperirea sumelor ce nu pot fi decontate la bugetul de stat al României (TVA).

Depăşirea bugetului anual a fost cauzată de cheltuielile suplimentare apărute ca urmare a plăţii chiriei pentru noul sediu (sumă acceptată la decontare dar neprinsă în buget) şi a TVA aferent serviciilor prestate de către furnizori, sumă nedecontabilă în bugetul pe 2014.

Fostul premier Victor Ponta în studioul Radio Chişinău – 21 februarie 2014
Fostul premier Victor Ponta în studioul Radio Chişinău – 21 februarie 2014

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În februarie 2014, în contextul vizitei pe care primul ministru Victor Ponta o făcea în Republica Moldova, la Chişinău, domnia sa a fost invitatul emisiunii Probleme la zi la Radio România Actualităţi. Primul Ministru s-a aflat în studioul Radio Chişinău – postul din Republica Moldova al Societăţii Române de Radiodifuziune, într-o emisiune-duplex.

În dialog cu redactorul şef al Radio Chişinău, Ministru Victor Ponta a precizat: „… Radio România este cel mai ascultat, cel mai credibil post de radio şi sunt milioane de români care, în fiecare zi, se informează, iau decizii ascultând un post de radio profesionist. La fel, sunt convins, şi am văzut că acesta este cazul şi aici la Radio Chişinău, atâta timp cât oamenii pot avea acces la informaţie corectă şi se pot astfel apăra de orice fel de propagandă, de dezinformare, sunt convins că vor lua decizia corectă. Eu vreau să apreciez profesionalismul Radio Chişinău, la fel cu cel al Radio România, şi vreau să spun că, iată, se dovedeşte că există instituţii media care sunt profesioniste, sunt credibile şi pot să facă bine ţării lor în informarea cetăţenilor şi vă felicit pentru asta.”

Şi pe parcursul anului 2014 s-a urmărit fidelizarea unui public cu vârste cuprinse între 35 şi 55 de ani şi îmbunătăţirea ofertei pentru tinerii de până la 35 de ani, propunându-şi, ca scop în sine, crearea unei noi generaţii de ascultători: tineri educaţi, vorbitori de limbă română, ataşaţi valorilor autentice româneşti (din Basarabia, din România, din vecinătatea imediată), valorilor europene, dar şi celor aparţinând spaţiului universal. Prin conţinutul şi succesiunea programelor, Radio Chişinău urmăreşte să ofere o alternativă reală publicului din Republica Moldova, un public asaltat de posturi care emit în limba rusă sau în limba rusă şi în limba română, deopotrivă. Folosirea limbii ruse în comunicarea de fiecare zi, în particular sau în mod oficial, de către o parte destul de importantă a populaţiei, în special a celei urbane, reprezintă un handicap pentru Radio Chişinău, dar şi oportunitatea de a avea o contra-ofertă de calitate.

Managementul editorial al Radio Chişinău şi-a propus în 2014:

– crearea de linii şi tronsoane – redimensionarea şi îmbunătăţirea ofertei editoriale reprezintă o cerinţă şi o preocupare permanentă. Nu există linii complete, ci doar de luni până vineri şi nu pe toate domeniile. Principala cauză o reprezintă lipsa personalului, precum şi a mijloacelor financiare pentru noi colaborări;

– creşterea numărului de emisiuni – introducerea în grilă a unor emisiuni care să completeze obiectivele editoriale asumate şi care să conducă la creşterea audienţei este prevăzută la secţiunea “Proiecte editoriale 2015”;

– armonizarea programului propriu cu programul retransmis – reorganizarea şi reproiectarea succesiunii producţiilor proprii, cu tronsoanele retransmisiei Radio România Actualităţi prin introducerea de emisiuni noi. Pentru păstrarea raportului „muzică-vorbă” am apelat la reluări ale emisiunilor vorbite, deşi acele spaţii aparţin programului propriu Radio Chişinău;

– promovarea vocilor radiogenice – verificarea atentă a vocilor şi înlocuirea celor neperformante se va face în măsura în care vom găsi voci bune la resursele oferite de bugetul postului.

Dotarea tehnică reprezintă una din principalele limitări ale proiectului şi, totodată, pe anumite segmente, o vulnerabilitate. Astfel, bună parte din echipamentele de emisie esenţiale (pupitrul de emisie, procesorul de emisie, hibridul, precum şi emiţătorul împreună cu sistemul radiant de la Chişinău) nu sunt proprietatea societăţii, ci sunt inchiriate de la un terţ. Acesta în mod regulat face presiuni pentru mărirea chiriei, în condiţiile în care emiţătorul este unul vechi şi neperformant şi care nu permite nici măcar montarea unui modul RDS.

O altă problemă majoră este lipsa oricăror echipamente de rezervă, începând de la cele mai simple (staţii de lucru, upsuri) până la cele specifice (pupitre, codec-uri, compresoare, etc.). Pe tot parcursul anului 2014, în condiţiile unui buget extrem de auster şi în lipsa oricăror resurse destinate înnoirii echipamentului, s-a reuşit supravieţuirea cu ajutorul unor echipamente mai vechi, casate, sau prin reparaţii punctuale. Căderea oricărui echipament ridică probleme majore pentru zona tehnică de emisie/producţie, dar şi pentru compartimentul editorial (calculatoare şi monitoare). Nu în ultimul rând, o problemă specifică Chişinăului este cea a căderilor dese de tensiune pe perioade lungi de timp. Şi în acest caz, lipsa unui generator cu automatizare care să preia sarcina a pus postul, nu o dată, în situaţia de a avea goluri în emisie. De asemenea, mutarea în noul sediu va necesita o serie de echipamente suplimentare. Tot acest necesar tehnic a fost identificat şi solicitat la capitolul Investiţii din Cererea de finanţare pentru anul 2015.

Având în vedere specificitatea şi condiţionalităţile obiective ale proiectului Radio Chişinău, se consideră că în acest moment cea mai bună şi rapidă soluţie de creştere a numărului potenţial de ascultători şi a adresabilităţii proiectului o constituie extinderea ariei de acoperire, în special în principalele centre urbane, raionale şi de-a lungul principalelor căi rutiere, în paralel cu îmbunătăţirea calităţii şi acoperirii semnalului pe Chişinău.

În acest moment (2014), Radio Chişinău emite pe şapte frecvenţe, în localităţile Chişinău, Briceni, Edineţ, Drochia, Ungheni, Tighina şi Cahul. Două dintre acestea, respectiv Briceni şi Edineţ, sunt folosite în continuare de societate, cu toate că frecvenţele respective au fost câştigate, deşi discutabil, prin hotărârea instanţei de către Î.M. Naţional Media SRL (Fresh FM). Acest lucru este posibil, pe de o parte, datorită agreement-ului dintre managementul celor două societăţi de a nu întrerupe emisia până la găsirea unei alternative de către societatea noastră şi, pe de altă parte, datorită faptului că în acest moment Naţional Media a ofertat către societate întreaga reţea a Fresh FM. Reţeaua ofertată acoperă localităţile Chişinau, Bălţi, Soroca, Sângerei, Glodeni, Lipcani, Cantemir, Anenii Noi, Otaci, Rezina, Vulcăneşti, Donduşeni, Făleşti, la care se adaugă şi cele două frecvenţe pe care Radio Chişinău le foloseşte deja, respectiv Briceni şi Edineţ.

O vulnerabilitate semnalată şi în urmă cu un an este cea referitoare la postul pirat care emite din Transnistria – Hit FM, deoarece emite pe frecvenţa de Chişinău a postului, situaţie agravată şi de lipsa de performanţă a propriului emiţător.

În 2014, societatea funcţionează în baza unei organigrame agreate de AGA şi de conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune şi are 22 de angajaţi şi 6 colaboratori, după cum urmează:

– Editorial – redactor şef + 15 persoane (din care 10 angajaţi şi 6 colaboratori);

– Tehnic – şef serviciu + 5 persoane (2 operatori emisie, 2 operatori producţie + un angajat cu ½ normă pentru sectorul IT). Dintre aceştia, o persoană (şeful de serviciu) este şi realizator de emisiuni muzicale;

– Administrativ – administratorul societăţii + 5 persoane (un jurist, un contabil, un angajat la serviciul adminstrativ, o secretară şi o îngrijitoare).

Radio Chişinău – Ziua Porţilor Deschise
Radio Chişinău – Ziua Porţilor Deschise

Radio Chişinău funcţionează pe o piaţă media în care posturile de radio care emit în limba rusă au o pondere foarte importantă. Acestora li se adaugă cele care emit şi în limba română. Cea mai mare concentrare a surselor radio se află în Chişinău.

Din păcate nu există o cercetare a pieţei cu indicatori măsurabili, în virtutea cărora să se poată face o evaluare obiectivă şi pe baza cărora să se poată concepe o  strategie.

La 9 decembrie 2014, Fundaţia Euromonitor pentru Excelenţă a anunţat, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene, în prezenţa doamnei Angela Filote, Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, cei 10 câştigători ai programului Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti, în cadrul unei ceremonii de decernare a diplomelor şi de anunţare a celor care vor pleca la Bruxelles într-o vizită de studiu de o săptămână. Printre tinerii jurnalişti care vor beneficia de stagiul de pregătire de la Bruxelles se află şi Ina Gutu,  reporter  la Radio România Chişinău, care va mai beneficia în plus şi de un stagiu de pregătire profesională de trei săptămâni în cadrul unei prestigioase organizaţii de presă europene.

În 2015, atenţia a fost concentrată în permanenţă pe problemele Radio Chişinău, au fost elaborate toate documentele necesare funcţionării sale în condiţii cât mai bune. Este de remarcat faptul că, prin Radio Chişinău, Societatea Română de Radiodifuziune este singurul serviciu public media din România cu o prezenţă continuă, consistentă şi extrem de activă în Republica Moldova.

Radio Chişinău a fost în atenţia Comitetului Director, fiind iniţiate demersuri pentru identificarea unor soluţii de îmbunătăţire a emisiei postului în scopul extinderii acoperirii (cu semnal herţian) a teritorului Republicii Moldova.

Rezultatul acestor demersuri, precum şi rapoartele întocmite de compartimentele de specialitate din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune au fost înaintate Consiliului de Administraţie în vederea fundamentării deciziilor care privesc mai buna funcţionare a Radio Chişinău.

Realizatorul Victor Pogor în cabina de emisie a Radio Chişinău
Realizatorul Victor Pogor în cabina de emisie a Radio Chişinău

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Statul român a alocat în anul 2015, suma de 1.200.000 lei pentru funcţionarea postului de radio Radio Chişinău. Este pentru al treilea an consecutiv când pentru funcţionarea postului de radio Radio Chişinău au fost primite fonduri din alocaţie bugetară. În acest sens, în anul 2015, SRR a încheiat un contract de finanţare cu SC Pajura Albă SRL, societate care deţine postul de radio. Realizarea contractului de finanţare, plata tranşelor lunare, urmărirea cheltuielilor efectuate şi verificarea documentelor justificative prezentate de beneficiar pentru decontare au fost activităţi în responsabilitatea compartimentului de resort din cadrul SRR.

A fost stabilită ca prioritate editorială, în conformitate cu obiectivele stabilite de Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, dezvoltarea online-ului şi dinamizarea comunicării prin intermediul reţelelor sociale. Pentru îndeplinirea acestor obiective, schimbările intervenite la nivelul atribuţiilor de serviciu începute încă din 2014 au continuat şi în 2015 şi au avut ca efect o creştere substanţială faţă de perioadele similare anterioare a numărul de vizitatori unici ai site-ului Radio Chişinău.

În programele proprii, Radio Chişinău reflectă realităţile politice, sociale, culturale şi economice din Republica Moldova şi retransmite, în timp real, programe ale Radio România Actualităţi. Acest mix de conţinut este vector de complementaritate şi induce produsului editorial o anume specificitate, dar, paradoxal, şi un plus de atractivitate. O particularitate a publicului Radio Chişinău o reprezintă afinităţile cu spiritul românesc, de la care se revendică. Ascultătorul dedicat aparţine preponderent mediului urban. Menţinerea acestui public reprezintă o constantă în preocupările managementului editorial, precum şi un deziderat asumat.

Colaborările cu „Casa limbii române – Nichita Stănescu”, cu publicaţiile „Ziarul de gardă”, „Timpul”, portalul UNIMEDIA, dar şi cu „Gazeta de sud”, ”Observatorul de Nord”, „Expresul”, ziare cu răspândire regională, aduc un plus de notorietate.

În acelaşi timp, Radio Chişinău a creat punţi eficiente de comunicare cu reprezentaţii instituţiilor academice, ai celor de artă şi de creaţie, ai universităţilor.

Transmiterea streaming a unor manifestări culturale cu impact major se adaugă politicii de creştere a vizibilităţii şi a imaginii publice a Radio Chişinău.

În 14 – 15 mai 2015, membrii Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune s-au întrunit în şedinţă ordinară la Chişinău, unde s-a discutat despre consolidarea prezenţei Radio România în Republica Moldova prin Radio Chişinău, despre diversificarea programelor şi despre oportunităţile de dezvoltare ale acestui post de radio.

A fost, totodată un prilej de reafirmare a aprecierilor şi suportului necondiţionat al membrilor Consiliului faţă de proiectul Radio Chişinău, suport manifestat şi prin includerea dezvoltării Radio Chişinău în lista obiectivelor strategice ale Societății Române de Radiodifuziune.

Cu această ocazie, în semn de recunoaştere a importanţei contribuţiei Societății Române de Radiodifuziune la democratizarea şi profesionalizarea presei din Republica

Moldova prin intermediul Radio Chişinău, a avut loc şi primirea delegaţiei Consiliului de Administraţie al SRR de către preşedintele Republicii Moldova, dl. Nicolae Timofte

În anul 2016, în direcţia dezvoltării colaborării cu mass media din Republica Moldova, la finalul anului au fost puse bazele colaborării cu Fundaţia Euromonitor pentru Excelenţă, prin care jurnalişti de la Chişinău vor beneficia de un stagiu profesional de o lună la sediul SRR.

Din Bugetul de Stat al României a fost alocată, în 2016, suma de 1.585.000 lei pentru funcţionarea postului Radio Chişinău.

În anul 2016, a fost reîntregit portofoliul de frecvenţe al Radio Chişinău prin recuperarea frecvenţelor de la Briceni şi Edineţ si au fost achiziţionate noi echipamente de emisie (emiţător, antenă, fider, shelter) pentru Chişinău, principalul bazin de ascultători. Prin înălţarea antenei şi mărirea puterii de emisie obţinute de la Radiocomunicaţii SA, a fost rezolvată problema bruiajului din partea postului pirat transnistrean. Tot datorită noilor achiziţii, în acest moment Radio Chişinău se aude în condiţii foarte bune atât în Chişinău, cât şi pe o rază de minim 40 de kilometri în jurul acestuia.

A fost creat un nou site, care a devenit, din momentul lansării, o sursă majoră de informare a publicului din Republica Moldova. Practic, odată cu lansarea acestuia, numărul de vizitatori s-a dublat, iar trendul este constant crescător.

Managementul postului a depus şi depune toate eforturile pentru ca Radio Chişinău să devină cea mai credibilă şi importantă sursă de informare a publicului basarabean,

asupra realităţilor şi valorilor locale şi a celor româneşti, și prin extindere, a celor europene. Grija pentru abordarea subiectelor şi evenimentelor care ţin de actualitate şi de evidenţierea legăturilor dintre cele două state româneşti a reprezentat o permanenţă a politicii editoriale a Radio Chişinău.

Managementul editorial şi-a propus:

– Crearea de linii şi tronsoane;

– Creşterea numărului de emisiuni proprii;

– Armonizarea programului propriu cu programul retransmis;

– Promovarea vocilor radiogenice.

Dintre măsurile dispuse amintim:

– Redimensionarea şi îmbunătăţirea ofertei editoriale – o cerinţă şi o preocupare permanentă. Principiul „aceeaşi oameni, pe aceleaşi linii”, la Radio Chişinău este respectat în prezent volens nolens fiindcă dispune de un număr restrâns de jurnalişti. Nu există linii complete, ci doar de luni pană vineri şi nu pe toate domeniile. Principala cauză o reprezintă lipsa personalului, precum şi a mijloacelor financiare pentru noi colaborări.

– Introducerea în grilă a unor emisiuni care să completeze obiectivele editoriale asumate şi care să conducă la creşterea audienţei

– Reorganizarea şi reproiectarea succesiunii producţiilor proprii Radio Chişinău, cu tronsoanele retransmisiei Radio România Actualităţi prin introducerea de emisiuni noi. În prezent pentru păstrarea raportului „muzică/vorbă” se apelează la reluări ale emisiunilor vorbite, deşi acele spaţii aparţin programului propriu Radio Chişinău.

În acest moment Radio Chişinău emite pe şapte frecvenţe, în acest moment toate staţiile sunt funcţionale şi emit în parametrii licenţelor.

De asemenea, odată cu înlocuirea echipamentelor de emisie din Chişinău, pe lângă îmbunătăţirea substanţială a calităţii şi ariei de acoperire, s-a reuşit eliminarea unei vechi probleme, respectiv cea reprezentată de bruiajul staţiei de către postul pirat din Transnistria, Hit FM. Astfel, pentru rezolvarea acestei situaţii, s-a reuşit obţinerea autorizaţiilor necesare pentru ridicarea antenei cu încă 40 de metri concomitent cu mărirea puterii de emisie cu 50%, respectiv de la 500W la 750W. În acest moment postul se aude în condiţii foarte bune atât în Chişinău, cât şi pe o raza de circa 40 de kilometri în jurul capitalei. Totodată emiţătorul Radio Chişinău are acum şi modul RDS, ceea ce permite identificarea postului de către ascultători.

Un foarte important indicator al notorietăţii şi credibilităţii de care se bucură Radio Chişinău a venit din partea Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova, care a felicitat postul pentru modul în care îşi îndeplineşte misiunea de informare şi culturalizare a publicului autohton.

Cele două jurnaliste de la Radio Chişinău, alături de directorul general interimar al SRR, Georgică Severin şi de Maria Ţoghină, iniţiatoarea proiectului
Cele două jurnaliste de la Radio Chişinău, alături de directorul general interimar al SRR, Georgică Severin şi de Maria Ţoghină, iniţiatoarea proiectului

Începând cu 18 septembrie 2017, 13 jurnalişti de la Radio Chişinău participă la un stagiu de pregătire la Radio România. Structura programului: câte 2 jurnalişti/stagiu, maxim 15 zile pe lună pentru fiecare stagiu.

„Obiectivul programului este implicarea permanentă a jurnaliştilor de la Bucureşti şi Chişinău în proiecte editoriale, care să permită schimbul de experienţă şi crearea unei culturi organizaţionale comune, pornind de la aceleaşi principii şi valori”, spune Maria Ţoghină, iniţiatoarea proiectului.

Cele două colege de la Radio Chişinău care s-au alăturat, din această săptămână, echipei Radio România sunt Victoria Cuşmir, realizator Matinal şi Vernoica Iabanji, Camera ştirilor/site. Acestea au participat la şedinţele de sumar, au experimentat modul de lucru al jurnaliştilor de la Radio România Actualităţi şi Bucureşti FM, au realizat materiale jurnalistice diverse şi au beneficiat de experienţa jurnaliştilor de la Radio 3Net în ceea ce priveşte realizarea materialelor online, selecţia subiectelor postate pe site şi creşterea vizibilităţii paginilor online. Pe durata întregului stagiu de pregătire jurnaliştii Radio Chişinău s-au familiarizat cu modul de lucru specific domeniului cultural, selecţia evenimentelor, reflectarea acestora în mediul online şi on air.

Răzvan Moceanu

mai mult
DocumentarPromovate

Acum 134 de ani (1883) era inaugurat Castelul Peleş din Sinaia – Galerie FOTO

pe7

„Din graţia lui Dumnezeu şi prin voinţa naţională, Domn al Românilor,
La toţi de faţă, şi viitori sănătate;
Astăzi, Duminică, la 10 august, 1875, Noi, Carol de Hohenzollern, Domn al Românilor, în al treizeci şi şaselea an al naşterei Noastre, dimpreună cu Elisabetha Doamna, scumpa noastră soţie, şi cu ajutorul Celui a TotPuternic, am pus temelia Castelului Peleş, pe moşia Noastră Piatra-Arsă, în vecinătatea sfintei mănăstiri Sinaia, zidită la anul 1695, de către Spătarul Mihail Cantacuzino. Clădirea acestui Castel s’a început în anul al zecilea al Domniei Noastre, fiind preşedinte al Consiliului de miniştri, D. Lascăr Catargiu, preşedinte al Senatului, I. P. S. S. Mitropolitul Primat Calinic Miclescu, şi preşedinte al Adunarei Deputaţilor Principele Dumitru Ghica; iar Stariţ al St. Mănăstiri Sinaia S. S. Arhimandritul Onofrei. În acelaşi an s’a început şi construcţiunea drumului de fer, care va lega oraşul Ploieşti cu Braşovul, prin valea Prahovei. Drept care am subscris aceasta, spre a Noastră pomenire în veacurile viitoare.” (Carol I)

Castelul Peleş este un castel din Sinaia, România, construit între 1873 şi 1914. Este considerat unul dintre cele mai frumoase din România şi din Europa.

Castelul regal Peleş, Sinaia, România
 Castelul regal Peleş, Sinaia, România

Istoria

Castelul Peleş din Sinaia, resedinta de vara a regilor Romaniei, a fost construit la dorinţa regelui Carol I al României (1866 – 1914), dupa planurile arhitecţilor Johannes Schultz şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J.D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz si Berhard Ludwig din Viena.
Castelul Peleş poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istoric din România, având caracter de unicat şi este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumatati al secolului al XIX-lea.
Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumuseţea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăşte construirea unui castel într-un loc retras şi pitoresc: Piatra Arsă. Caţiva ani mai tarziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitectului Wilhelm von Doderer. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apa sau alunecarile de teren.
Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajărilor; în tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, în detaliu, lucrările. În 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate cateva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede romanesti cu chipul lui Carol I.
În 1883, are loc inaugurarea oficiala a Peleşului, pe care domnitorul l-a vazut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar aşezarea sa, pe Valea Prahovei, nu era întamplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea graniţa României cu Austro Ungaria. Însă, în viitor, după Unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul se va găsi chiar în inima ţării.
Peleşul va capăta apoi o tot mai mare importanţă, devenind reşedinţa de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai până în noiembrie. Aici s-au ţinut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană din 1914 (când s-a hotărât neutralitatea României din primul război mondial, care tocmai începuse) şi 1925.
Castelul a găzduit multe personalităţi ale vremii, scriitori, muzicieni, dar şi regi şi regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Acesta a făcut o mulţime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumuseţea şi bogaţia castelului. În 1906, se astepta o noua vizită a împăratului, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, însă vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc.
Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleşul va mai suferi modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morţii regelui Carol I). Castelul are 160 de camere şi mai multe intrări şi scări interioare. Turnul central măsoară nu mai putin de 66 de metri înalţime. Pe lângă Peleşul propriu-zis, în zonă au mai fost înălţate încă două construcţii mai mici, Pelişorul şi Foişorul.
Peleșul are și o sală de teatru, cu o mică scenă si 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acționat de un motor electric. Încă din 1883, castelul are încălzire centrală.
Pe lângă castel au fost construite Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică şi Vila Şipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I şi Regina Elisabeta, au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprie, Peleşul a fost primul castel electrificat din Europa.
Peleşul a avut o importanţă deosebită pentru istoria ţării noastre. Aici s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea (1930 – 1940), primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc şi al doilea botezat în religia ortodoxă. În 1921, la Foişor, s-a născut fiul său, regele Mihai I. În 1921, are loc la Peleş, nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, la care participă o mulţime de personalităţi ale vremii, inclusiv primul ministru de atunci, Nicolae Iorga. Doi ani mai tarziu, au loc serbarile semicentenarului castelului Peleş (50 de ani de la începerea lucrărilor).
Castelul va rămâne reşedinţă a familiei regale până în 1948, când este confiscat de regimul comunist. În 1953, Peleşul va deveni muzeu, dar trebuie spus că putea fi vizitat, încă de pe vremea regelui Carol I. În 1990, şi Pelişorul este deschis publicului spre vizitare.
Un calcul sumar arată că, între 1875 şi 1914, s-au cheltuit la Peleş peste 16 milioane de lei-aur.
Este interesant de observat că Ceauşescu a vizitat castelul destul de rar. O poveste care circula în anii ‘80 spunea că soţii Ceaușescu ar fi dorit să-şi stabilească o reşedinţă de protocol la Peleş.
Cunoscandu-se faptul că aceştia aveau mania de ordona tot felul de demolări şi schimbări, muzeografii i-au speriat spunându-le că, în interiorul Castelului, este o ciupercă care atacă elementele din lemn şi este foarte dăunătoare omului. În fapt, adevărul este că o ciupercă atacase grinzile cladirii din cauza umezelii şi a neaerisirii. Din acest motiv, au demarat lucrările de restaurare, fiind înlocuită structura de rezistenţă din holul de onoare şi din sufrageria de la parter. Prudenţi, soţii Ceauşescu au petrecut o singură noapte la Castel, dormind în Foişor.
După Revoluţia din decembrie 1989, Castelul Peleș și Pelișor au fost reintegrate în circuitul turistic. În 2006, guvernul român a anunţat retrocedarea castelului fostului rege Mihai I de România. Imediat după reobţinerea titlului de proprietate, au început negocierile şi Peleş-ul a revenit în proprietatea statului român ca muzeu istoric. În schimb, guvernul român a acordat 30 de milioane de euro Casei Regale a României.

Muzeul
Castelul a fost declarat muzeu în 1953. În ultimii ani ai regimului comunist, între 1975-1990, Nicolae Ceauşescu a ordonat închiderea domeniului pentru public. Singurele persoane acceptate în acest domeniu au fost cele de întreţinere, militare şi personalul de pază. Întreaga zonă a fost declarată o zonă de interes protocolar.
Cele mai importante săli de vizitat sunt:
Holul de Onoare este grandios, cu lambriuri din lemn de nuc, tapetate cu basoreliefuri si stauiete. Plafonul mobil din sticla, actionat cu ajutorul unui motor electric sau printr-un sistem manual, era un element de surpriza pentru vizitatorii regelui, care puteau sa admire seninul cerului in noptile de vara. A fost finalizat complet abia în 1911, sub îndrumarea lui Karel Liman.
Biblioteca regală îi atrage în special pe cei pasionaţi de cărţi rare, având coperţi din piele şi gravate cu litere de aur. Chiar şi pentru cei mai putin familiarizaţi cu universul cărţilor, există un punct de atracţie: uşa secretă, o cale de acces în spatele unui raft cu carţi, prin care regele se putea refugia în diverse încăperi ale Castelului.
Sălile de arme, amenajate în perioada anilor 1903 – 1906, adăpostesc peste 4.000 de piese europene şi orientale din secolele XIV – XVII. Cele mai prețioase sunt considerate armurile germane din secolele XVI – XVII şi o armură completă pentru cal şi cavaler, unică în România.
Sala de muzică a devenit salon de serate muzicale la dorinţa reginei Elisabeta. Mobilierul de aici a fost primit în dar de la maharajahul de Kapurtala.
Sala Florentina, denumită şi Marele Salon, impresionează prin plafonul sculptat în lemn de tei, aurit, cele două mari candelabre, şi decoraţiunile în stilul neorenaşterii italiene.
Sala Maură este opera arhitectului Charles Lecompte du Nouy, având elemente hispano-maure, cu o fântână din marmură de Carrara, copie după o piesă din Cairo.
Sala de teatru are 60 de locuri şi loja regală, fiind decorată în stilul Ludovic al XIV-lea.
La etajul I se afla Sala de Concerte, amenajată în 1906, în care se găsesc un clavecin executat la Anvers în 1621, un pian cu coadă verticală Bluthner şi o orga Rieger cu două claviaturi.
Apartamentul Imperial a fost amenajat tot în 1906, cu ocazia vizitei împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef I, invitat la jubileul de 40 de ani de domnie a regelui Carol I.
Alte săli sunt Sala de Consilii, care seamănă cu una dintre sălile Primăriei din Lucerna, Elveţia;
Cabinetul de lucru unde se află un birou impunător şi un pupitru pentru audienţe;
Sufrageria, unde sunt expuse piese de argint de o mare valoare, este situată la etajul 1 şi are un mobilier rustic breton din secolul al XVIII-lea;
Salonul Turcesc care adaposteşte o colecţie de vase turceşti şi persane în alamă;
Dormitorul regal care este luminat de un candelabru din cristal de Boemia.
Vitraliile Castelului Peleş au fost cumpărate şi montate între 1883 şi 1914, cele mai multe fiind aduse din Elveţia si Germania, pise datând din secolele XV si XVII. De asemenea, Castelul are şapte terase decorate cu statui din piatră, fântâni şi vase ornamentale din marmură de Carrara.
După Castelul Bran, Peleşul este considerat al doilea muzeu din ţară căutat de turişti. Numai în anul 2006 i-au trecut pragul peste 250.000 de vizitatori din ţară, dar şi din SUA, Australia, Japonia si Noua Zeelandă. Importanța Castelului este dată şi de măsurile de securitate existente: paza militară, supraveghetori şi camere video.
Sfârşirea şi inaugurarea Castelului
În cei doi ani de după punerea pietrei, lucrările urmară cu multă activitate, şi zidurile ce păreau una cu pământul, se înălţau cât omul, lăsând chiar să se vadă planul deosebitelor trupuri ale clădirei, când izbucni fără de veste războiul cu Turcia şi întrerupse lucrările. Timp de doi ani, valea ce răsuna odinioară de izbiturile uneltelor, de strigătele lucrătorilor intră iar în tăcerea’i de altădată. Cu toate acestea, cu încredere în viitor, se făcură lucrările trebuincioase pentru a păstra ceea ce fusese început. Această oprire din lucru a clădirei avu d’altminteri preţiosul rezultat de a pune la încercare soliditatea temeliilor care se sfârşiseră.  S’au constatat în adevăr câteva stricăciuni în canalizări care se astupaseră, dar în zidiri nu se vedea nici o crăpătură. În sfârşit, în primăvara anului 1879, lucrarea putu începe iar cu un nou avânt. Edificiul se înălţa de puteai vedea cu ochii. Se puteau chiar ghici faţadele, turlele şi galeriile viitorului castel. În intervalul acesta România îşi câştigase neatârnarea pe câmpul de bătaie; castelul pe care îl începuse un Domn, vasal al Sultanului, era să se sfârşească mai mândru, pentru Regele autonom al unei naţiuni libere. Regele şi Regina, până ce să poată intra în noua Lor reşedinţă, primeau în pavilionul de vânătoare, isprăvit în 1881, dar de locuit locuiau tot în mănăstire. Se duceau acolo la dejun, şi chiar acolo fură primiţi în chip oficial trimeşii extraordinari al Portugaliei, Braziliei şi Suediei, când veniră să prezinte Suveranului omagiile lor pentru proclamarea regatului. În construcţia din a doua perioadă, de la 1879 la 1883, nu e nimic special de adevăratul arhitect al castelului. Pentru a conduce lucrările, Suveranul însărcina mai întâi pe D. Stohr, care şi mai mult decât D. Schullz, fu credinciosul şi inteligentul executor al gândirei Sale. Ardoarea cu care îşi întrebuinţa talentul şi ştiinţa îi asigură un loc deosebit în istoria Castelului Peleş, cum şi în recunoştinţa Regelui. Tot Carmen Sylva ne va arăta şi ce activitate se desfăşura în timpul celor din urmă ani ai construirei: «Italienii, zice dânsa, lucrau la zidărie, românii cărau materialele, ţiganii duceau piatra şi varul, albanezii şi grecii ciopleau piatra, germanii şi ungurii lucrau la lemnărie, turcii ardeau cărămida. Se aflau maeştri polonezi şi vătafi cehi; francezii desenau; englezii măsurau. Astfel încât la această clădire se întâlneau o sută de costume naţionale deosebite şi se auzeau vorbindu-se patrusprezece limbi; era un amestec pitoresc şi zgomotos de oameni, cai şi bivoli. «Cât despre Rege, el era întotdeauna pe schelele cele mai înalte şi dirija în persoană lucrările. Nu îndrăznesc să spun că mă suiam şi eu din când în când, dar numai de plăcere, că mă făcusem bine după o boală de picioare şi că mă puteam sluji cu ele, şi mă coboram repede, pentru ca să stau de vorbă cu bătrânul meu prieten, Peleşul». Un fapt ciudat, băgat de seamă şi de Regina poetă şi care arată îndestul cât de sălbatec era încă locul unde se clădea castelul, este că urşii veneau adesea ori până lângă clădire şi, dimineaţa, lucrătorii găseau pe humă, în jurul cuptoarelor de cărămidă urmele greoaie ale labelor lor.
Mulţumită numărului de lucrători întrebuinţaţi şi zelului antreprenorilor şi al tuturor, opera se sfârşi – edificiu şi dependinţe – în toamna anului 1883. Lucra la el de zece ani; acum, în sfârşit, castelul era să’şi deschidă Suveranilor porţile şi, cu toate că l-au mai îmbogăţit şi înfrumuseţat de atunci încoace într’un chip însemnat, el conţinea de pe atunci pentru a’i primi cu un mobilier foarte confortabil, un număr mare de antichităţi, de tablouri vechi şi de opere de artă dintre cele mai însemnate. Nu mai rămânea deci decât să se inaugureze noua reşedinţă, şi solemnitatea rămase hotărâtă pentru ziua de 7 octombrie stil vechi. Se făcu iar serbare mare la care alergă lume din toate părţile României şi chiar din streinătate. Ceremonia începu după obicei printr’un serviciu divin la nouă ceasuri de dimineaţa, la biserica mănăstirească din Sinaia, fiind de faţă I. P. S. Mitropolit Primat, numeroşi demnitari ai Statului român, streini şi şefi de-ai armatei. În faţa castelului strălucitor onorurile le făcea un batalion de vânători cu drapelul desfăşurat şi cu muzica cântând. În curtea castelului împodobită cu verdeaţă şi steaguri, Mitropolitul Primat cu Vicarul său şi însoţit de călugării mănăstirei Sinaia, dete apei tradiţionala binecuvântare, după care urmă un TeDeum; pe urmă generalul Creţeanu, şeful casei militare a Regelui dete citire următorului document: Eu, Carol I, Domn şi Rege Cu Elisaveta Regina, după o silinţă neobosită de doi ani, în luptă cu un tărâm nestatornic, străbătut de izvoare, isbutitam a pune, la poalele Bucegiului, temelia acestei clădiri, în anul mântuirei 1875, iar al Domniei Noastre al IX-lea. Zidirea s’a oprit pe timpul războiului pentru neatârnarea României. Intrat-am în această casă a Noastră în anul mântuirei 1883, iar al Domniei Noastre al XVII-lea; datu-i-am nume «Castelul Peleşului».
Acest document, care istoriseşte pe scurt fazele construirei, prescris pe pergament cu litere artistice chiar de Regina, se găseşte astăzi tot într’unul din coridoarele castelului. El fu iscălit de către Suverani, de Mitropolitul Primat şi de toate personagiile mai de frunte ce erau faţă. Atunci se împărţi şi o medalie comemorativă, operă a gravorului Kullrich turnată în amintirea acestei zile. Pe când muzica intona imnul naţional şi soldaţii împrăştiau urale vesele pe care le repetau ecourile, adunarea se îndreptă către intrarea castelului. Acolo executorul operei, D. Stdlir, prezintă Suveranului, pe o pernă de catifea, cheia castelului. Cu această cheie artistic lucrată, Regele deschise uşa de onoare a reşedinţei sale, uşă care, fie zis în treacăt, este sub toate privinţele o minune, şi în ce priveşte canaturile de lemn sculptat şi în ce priveşte armătura de metal. Pe urmă cortegiul sui scara cea mare, în cap cu Mitropolitul Primat care, după rânduiala obişnuită, binecuvântă toate sălile castelului. După aceea se dete un prânz minunat la care luară parte toţi oaspeţii mai de căpetenie, şi în timpul căruia Regele ridică următorul toast: «Am clădit acest Castel ca un semn trainic că dinastia, aleasă liber de naţiune, este adânc înrădăcinată în astă frumoasă ţară şi că răsplătim dragostea poporului Nostru cu încrederea nemărginită pe careo avem în viitorul scumpei Noastre Patrii. Împlinesc dar o datorie sacră, o vie dorinţă, ridicând cu vin Românesc, în această casă a Noastră, cel întâi pahar în onoarea şi pentru fericirea României.Să trăiască draga Noastră Ţară!» Aceste cuvinte fură primite cu entusiazm de către cei de faţă cari aclamară pe Rege şi pe Regină cu urale călduroase. Ca răspuns la acest toast, d.Dumitru Ghica, preşedintele Senatului, închină, ca reprezentant al naţiunei, în sănătatea Dinastiei. Apoi poetul Alexandri, pe atunci în toată strălucirea talentului său, pronunţă următoarele cuvinte: «Pe vremea strămoşilor noştri, când un Domn, sau un boier intra în noua casă, poporul se aduna dinaintea uşei şi îi făcea urări în felul acesta: «Să aibă atâta cinste şi atâtea izbânzi câte grinzi şi cărămizi sunt în casă şi câte grăunţe de nisip sunt în ziduri». Tot astfel este urarea tradiţională ce la rându-ne aducem Majestăţilor lor în numele întregei naţiuni… Binecuvântarea cerească şi dragostea poporului să fie pentru totdeauna oaspeţii lor în noul locaş, fermecător ca o Poveste a Peleşului. Pe urmă veni rândul D-lui. C. A. Rosetti, preşedintele Camerei Deputaţilor. Printr’o improvizare pe atât de strălucită pe cât şi de neaşteptată, închină în sănătatea perechei regale, amestecând în cuvintele lui orpegii particulare la adresa Reginei Elisaveta, tot de o dată Doamnă a ţării prin voinţa dumnezeiască şi Doamnă a literelor prin învăţătura sa. În sfârşit, urmă un toast al I.P.S. Mitropolitului Primat, care vorbi în numele clerului şi altul al generalului Cernat, care vorbi în numele armatei «formată de Regele Carol şi condusă de dânsul la izbânzile rezbelului pentru neatârnare». Mai înainte de a se scula de la masă, Regele mulţumi Eforiei spitalelor civile pentru binevoitoarea ospitalitate ce îi dăduse în timp de atâţia ani în mănăstirea Sinaia, adăogând că perechea regală va păstra întotdeauna cea mai bună amintire. În seara aceleaşi zile, când se mutară în noua lor locuinţă, Regele şi Regina mai binevoiră să primească, cu toate oboselile serbarei, vr’o şaizeci de persoane, sosite cu trenul fulger Paris- Constantinopol, inaugurat la aceeaşi dată şi care erau ingineri, directori de drum de fier, oameni de Stat, jurnalişti, cărora Suveranii binevoiră să le facă onorurile noului lor castel. Astfel fu celebrată, peste opt ani după inaugurarea lucrărilor, punerea celei din urmă pietre a castelului Peleş, a acestei frumoase reşedinţe la care lucraseră numeroşi artişti şi mii de braţe timp de zece ani, pentru a realiza o singură gândire, gândirea Regelui Carol concepută cu îndrăzneală şi voită cu tărie. (Castelul Peleș – Schiță istorică și descriptivă de Leo Bachelin)
Localizarea
Castelul Peleş este situat în Sinaia (la 44 km de Braşov şi la 122 km de Bucureşti) iar pe şosea se alege Drumul european E60 sau DN1. Pe calea ferată există numeroase curse care din Ploieşti intră pe Valea Prahovei, iar Statiunea Sinaia este una dintre destinaţii.
Vizitatorii beneficiază de un tur extins al spaţiilor de la parter şi etaj I, cu ghidaj în cinci limbi străine. În luna noiembrie, Castelul Peleş este închis pentru curaţenia generală.

V.F.

mai mult
1 2 3 7
Page 1 of 7