close

Film

Film

„Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi!” – un exceptional film rusesc inspirat din Pateric

filmrus

Minunata poveste din film este inspirată din această istorioară pe care v-o vrezint în câteva rânduri mai jos:

 

„Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi!”

Odată, o corabie cu câteva sute de oameni călătorea spre Ierusalim. Pe cale, la corabie s-a stricat ceva şi căpitanul a zis:

– Trebuie să ancorăm undeva pentru a repara corabia.
Şi, văzând în depărtare o insulă care părea pustie, s-au apropiat de ea, au ancorat şi au mers mai departe cu bărcile.

Era o insulă cu multă vegetaţie. Oamenii au ieşit şi ei din corabie şi au început să umble pe insulă să vadă ce fel de pământ era acolo, pentru că vedeau flori diferite, păsări diferite faţă de ce văzuseră în ţara lor. Şi, aşezându-se ei să mănânce, văd deodată trei oameni care fugeau şi ziceau aşa:

– Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi.

Atâta spuneau, dar, vorbind în limba corăbierilor, aceştia îi înţelegeau.

Şi toţi se întrebau ce e cu aceşti oameni, aşa că au alergat după ei prin pădure, i-au înconjurat şi i-au dus apoi la comandantul corabiei. Acesta i-a întrebat:

– De unde sunteţi voi? De când staţi aici?

Dar aceia păreau că îşi uitaseră limba, pentru că nu spuneau decât “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”. Apoi, uşor au început să spună:

– Acum vreo 30 de ani, aproape de această insulă s-a sfărâmat o corabie. Noi eram copii şi am ajuns aici pe câteva scânduri. Erau şi părinţii noştri pe vapor, dar ei au murit. Şi trăim aici de atunci.

– Şi din ce trăiţi?

– Am găsit aici de mâncare, că sunt nişte pomi pe insulă, cu seminţe, fructe.

Atunci marinarii le-au lăsat din mâncarea pe care o aveau la ei, apoi i-au mai întrebat despre viaţa lor pe insulă. Căpitanul le-a spus:

– Noi plecăm mâine. N-aţi vrea să veniţi cu noi?

– Noi nu mergem nicăieri, vrem să rămânem aici. Avem tot ce ne trebuie şi suntem fericiţi.

– Dar ce sunt vorbele acestea pe care le tot spuneţi mereu: “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”?

– Când eram mici am auzit de la părinţii noştri că Dumnezeul nostru este Treime. Unul se cheamă Tatăl, altul Fiul şi altul Duhul Sfânt.

Ei nu ştiau că e un Dumnezeu în trei persoane.

– Şi ne-am gândit că dacă Ei sunt în cer şi noi pe pământ, să ne rugăm ca Aceia trei din cer să ne miluiască pe noi trei de pe pământ. Această rugăciune o ştim: “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”.

Pe vapor era şi un episcop care mergea la Sfintele Locuri. Şi el a spus către preoţii care călătoreau şi ei:

– Săracii, nici rugăciunea “Tatăl nostru” nu o ştiu. Haideţi, dacă tot înnoptăm aici, să îi învăţăm.

Şi i-au învăţat preoţii cum să se roage, iar dimineaţa corabia, care fusese reparată, a plecat.

În timp ce vaporul se îndepărta, unul din cei trei a zis:

– Eu am uitat, voi mai ştiţi?

– Nici eu nu mai ştiu.

– Haideţi după vapor, că nu este departe.

Şi au început să fugă pe apă ca pe uscat şi ziceau către cei de pe corabie:

– Mai staţi, mai staţi!

Cei de pe corabie, văzând că aceştia mergeau pe apă, s-au înspăimântat. Corabia a încetinit şi ei s-au putut apropia şi au zis:

– Am uitat “Tatăl nostru”.

Iar episcopul, văzând că merg pe apă fără să se afunde, precum Hristos a mers pe mare, le-a spus:

– Nu mai ziceţi “Tatăl nostru”, ci cum aţi zis până acum, că este bine.

Atunci cei trei s-au prins de mână pe apă şi, plini de bucurie, au zis “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi” până ce au ajuns la mal.

Iată puterea rugăciunii şi a credinţei! Ei şi-au dorit să cunoască învăţătura despre Sfânta Treime, dar nu au putut să o descopere dintr-odată. Ei ştiau de un Dumnezeu în trei persoane şi se rugau neîncetat, dar când ziceau aceasta, o rosteau din toată inima. Iar Dumnezeu le-a dat să fie sfinţi.

(ganduridinierusalim.com)

mai mult
Film

„Pour ne pas vivre seule” – Dalida (2016), filmul unei vieți

Dalida2

Dalida (2016)
Regia: Lisa Azuelos
Distribuția: Sveva Alviti, Riccardo Scarmacio, Jean-Paul Rouve, Niels Schneider, Alessandro Borghi și Nicolas Duvauchelle

Sunt artiști care inspiră chiar și după ce au trecut granițele acestei lumi materiale. Inspiră prin viața pe care au dus-o sau prin opera pe care au lăsat-o. Uneori, numai rostirea numelor lor îți deschide o ușă către speranță și lumină. Și, cu toate că ei înșiși au dus existențe grele, urâte, blestemate uneori, nu s-au oprit în loc spre a-și plânge de milă, ci au continuat să facă ce au știut ei mai bine pentru a-i salva pe alții. Una dintre artistele care a inspirat, inspiră și va inspira încă mult timp de acum încolo pe oricine îi ascultă muzica este Dalida, o artistă de o frumusețe exotică rară, cu un timbrul vocal absolut deosebit și întotdeauna recognoscibil. Muzica pe care a oferit-o de-a lungul carierei sale a adus raze de lumină în multe suflete înnegrite, a împins pe mulți către o viață întru iubire și i-a făcut pe alții să zâmbească nostalgic ori melancolic, gândindu-se la ziua de mâine. Și, totuși, propria-i viață a fost umbrită de tristețe, depresie, dezamăgiri și trădări amoroase. Cine îi cunoaște existența nu se poate opri din a întreba – cum de a reușit Dalida să redea speranța multora, dar nu a reușit să se salveze pe sine însuși? Poate că tocmai această dăruire totală pentru muzică și pentru ceilalți a secat-o de putere față de ea însăși.

„La vie m’est insupportable. Pardonne-moi!” Astfel își încheia, pe 3 mai 1987, socotelile cu viața Iolanda Gigliotti, actrița și cântăreața franceză de origine italiană născută la Cairo, cunoscută lumii întregi sub numele de Dalida. Iar filmul Lisei Azuelos, ce poartă numele artistei, surprinde întregul parcurs moral, emoțional, psihologic și muzical al Iolandei, de când era o fetiță cu ochelari de care râdeau toate colegele de la școala italiană din capitala Egiptului, trecând prin toate relațiile de iubire pe care le-a avut numai cu bărbați nepotriviți și culminând cu gestul său final – sinuciderea printr-o supradoză de barbiturice combinate cu un nelipsit pahar de whisky. Pelicula semnată de regizoare franceză se remarcă prin incursiunile interesante pe care le face cu ajutorul camerei de filmat în intimitatea și în psihicul marii cântărețe. Deși unii cârcotași ar putea sublinia faptul că filmul Lise Azuelos seamănă poate prea mult cu o altă realizare cinematografică, „La Vie en Rose”, dedicat lui Edith Piaf, consider că se înșeală. Desigur, lung-metrajul ce a avut-o pe Marion Cotillard în rolul principal a dat cumva startul unei mode în film, alți regizori încercând să se apropie de biografiile marilor cântăreți. Însă în ceea ce privește pe „Dalida” (2016), cred că regizorul a reușit să se îndepărteze stilistic de alte biografii ecranizate, prin faptul că utilizează un alt tip de a folosi camera, unghiurile subliniind de data aceasta instabilitatea psihică și emoțională a cântăreței (prin momente în care imaginea este preluată de un cameraman în mișcare). Tocmai aceste episoade dau o naturalețe, dar și o stranietate aparte filmului. Apoi, folosirea muzicii este mult mai accentuată în cazul de față. Putem spune că asistăm cu adevărat la un film muzical european. Muzica însoțește admirabil acțiunea, precum și jocul actorilor. Mai mult decât atât, coloana sonoră este ea însăși un personaj, subliniind de mule ori emoțiile caracterelor de pe ecran. Nici nu putea fi altfel, pentru că pentru Dalida, muzica a însemnat totul. Și-a dedicat toată viața acestei arte și, așa cum spune ea însăși într-o emoționantă confesiune din film, devenea una cu muzica și cu cântecele ei. Într-adevăr, felul în care artista trăia tot ceea ce cânta, a făcut-o aproape unică în istoria muzicii ușoare mondiale. Și amintirea ei va dăinui cu siguranță atâta timp cât vor exista oameni care să o asculte și să o iubească.

Un alt merit al Lise Azuelos este și faptul că și-a ales o distribuție ai cărei actori nu doar că seamănă izbitor de bine cu personajele reale, dar și realizează partituri actoricești deosebite. Sveva Alviti, actrița italiancă ce o portretizează pe Dalida, pare a fi o reîncarnare a cântăreței, de la trăsăturile și fizicul aproape identice cu ale ei, până la gesturi și privire. Nu poți să nu dai drumul unei exclamații de uimire și, cumva, de șoc când o vezi parcă renăscută pe ecran pe adevărata Dalida. Cu toate că s-a folosit vocea originală a cântăreței născute la Cairo, suprapunerea acesteia peste mimica Svevei Alviti este perfectă și reușește să transpună privitorul în lumea aparte a Iolandei Gigliotti. Alături de ea, Riccardo Scarmacio (în rolul fratelui său, Orlando), Jean-Paul Rouve (soțul Dalidei, Lucien Morisse), Niels Schneider (amantul ei, Jean Sobiesky), Alessandro Borghi (cântărețul ratat Luigi Tenco) și Nicolas Duvauchelle (brutalul iubit, Richard Chanfray) aduc în plus o notă de realism și de autenticitate, prin jocul lor natural și (din nou), prin asemănarea fizică extraordinară. Nu în ultimul rând, scenografia și costumele folosite în realizarea filmului, redau fidel epocile diferite prin care spectatorii sunt plimbați: din anii ’30 până în nebunii ani ’80, când Dalida a pus capăt unei existențe mult prea chinuite și neînțelese nici măcar de cei apropiați ei.

Trebuie să amintesc cum și unde am urmărit cu sufletul la gură a doua oară (după prima vizionare, în cinematograf), această realizare atât de puternică. Internet-ul este împânzit de metode nenumărate de a urmări filme, seriale, de a asculta muzică. Însă nu există multe alternative pentru a te bucura de cinematografia de artă, de cea europeană și de cea de nișă. Există, însă, o platformă online care oferă o poartă deschisă spre lumea acestor filme și este vorba de „TIFF Unlimited”, apărută din frumoasa și admirabila inițiativă a organizatorilor celui mai important festival intenrațional de film din România: TIFF (Transylvania International Film Festival). Vă recomand, așadar, dragi iubitori de artă și de frumos, să vizitați acest site, pentru că veți avea parte de regaluri cinematografice de excepție.

Întorcându-mă la „Dalida”, nu cred că exagerez spunând că mai mult decât un film. Este un poem cinamtografic-muzical, un tribut adus nu doar cântăreței, dar însuși cântului, muzicii și artei. Mai mult decât atât, este și un semnal de alarmă asupra vieții tumultuoase, agitate și dezordonate pe care o duc mulți artiști de astăzi. Este și un mod de a sublinia importanța faptului că publicul trebuie să-i cunoască și să-i înțeleagă pe cei pe care îi admiră și îi aplaudă pe scenă și, astfel, să le aprecieze și mai mult dedicarea spirituală și fizică totală a acestora în slujba artei pe care au îmbrățișat-o. Pentru că după încheierea filmului, rămâi totuși cu un gust amar și cu câteva întrebări cărora încerci să le găsești răspunsuri. „De ce acest gest din partea unei femei frumoase, care avea un succes răsunător?”, „Cât de importantă este iubirea și susținerea celor din jur atunci când te afli într-un impas emoțional și existențial?” și, mai ales, „Ce înseamnă pasiunea și dedicarea completă carierei pe care ți-ai ales-o?” Întrebări cărora fiecare trebuie să le găsească răspunsul propriu și individual.

Nota: 9/10

(văzut pe Tiff Unlimited)

(filme-carti.ro)

mai mult
Film

Filme cu Fernandel

Fernandel

Fernandel, cu adevăratul nume Fernand Joseph Désiré Contandin (n. 8 mai 1903, Marsilia, Franța – d. 26 februarie 1971, Paris, Franța) a fost un actor francez de mare succes, atât pe scena teatrelor, cât și în filmele de cinema, „comedianul cu zâmbet cabalin”, devenit celebru în rolul lui Don Camillo din seria de filme Don Camillo și Peppone, alături de Gino Cervi, după povestirile scriitorului Giovanni Guareschi.

Filme

Around the World in Eighty Days (1956)
Ocolul Pământului în 80 de zile
Regia: Michael Anderson
Cu: Shirley MacLaine, Marlene Dietrich, Fernandel
In aceasta versiune filmica a binecunoscutei fantezii julesverniene salutara ramane, peste ani, energia producatorului de a distribui peste 40 de staruri….

Don Camillo (1952)
Mica lume a lui Don Camillo
Regia: Julien Duvivier
Cu: Gino Cervi, Fernandel
In oraselul italian Brescello, preotul Don Camillo si primarul comunist Peppone gasesc la fiecare pas motive de galceava, dar, de fiecare data, sfarsesc prin a se impaca….

La Vache et le prisonnier (1959)
Vaca si prizonierul
Regia: Henri Verneuil
Cu: Fernandel
In 1943, francezul Charles Bailly, prizonier de razboi, evadeaza, vrand sa se intoarca in Franta. El traverseaza Germania, de la un capat la celalalt, alaturi de Marguerite … o vaca! Datorita ei, Charles reuseste sa depaseasca numeroase situatii periculoase….

Le mouton a cinq pattes (1954)
Oaia cu cinci picioare
Regia: Henri Verneuil
Cu: Louis de Funès, Fernandel
In tinerete, Edouard a avut cinci gemeni. Dupa patruzeci de ani, devenit primarul orasului in care traieste, decide sa-si reuneasca familia. Ce au devenit cei cinci gemeni in tot acest timp? Se vor putea ei reintalni?…

Le diable et les dix commandements (1962)
Diavolul si cele zece porunci
Regia: Julien Duvivier
Cu: Charles Aznavour, Lino Ventura, Alain Delon, Fernandel
Filmul, o evocare in cheie umoristica a Decalogului, trateaza porunci precum Sa nu ai alti Dumnezei in afara de mine, Sa nu furi sau Cinsteste pe tatal si pe mama ta. Distributia aduna laolalta cateva dintre cele mai mari vedete ale filmului francez de la Michel Simon si Fernandel, la tanarul, pe vremea aceea Alain Delon….

Ali Baba et les quarante voleurs (1954)
Ali Baba si cei 40 de hoti
Regia: Jacques Becker
Cu: Fernandel

L’Ennemi public no 1 (1953)
Inamicul public nr. 1
Regia: Henri Verneuil
Cu: Zsa Zsa Gabor, Fernandel
Din greseala, Joe Calvet, somer, miop, este confundat cu un gangster celebru. Cand realizeaza ca nu-si poate dovedi nevinovatia Calvet intra in jocul celor care au creat confuzia, atragand dupa el atat politia cat si banda de raufacatori. Filmul constituie prima colaborare dintre Fernandel si regizorul Henri Verneuil. Ca de obicei, Fernandel starneste hazul nu numai printr-un „umor extrovertit si molipsitor, ci si apeland la registrul patetic si la subtile note de umanitate”….

Paris Holiday (1958)
Vacanță la Paris
Regia: Gerd Oswald
Cu: Anita Ekberg, Fernandel
Bob Hunter se afla pe un vas de lux care merge spre Franta. Se arata interesat de o blonda, Ann McCall, in timp ce e urmarit de misterioasa Zara, care se pare ca vrea sa puna mana pe ceva aflat in posesia lui Bob….

La legge e legge (1958)
Legea e lege
Regia: Christian-Jaque
Cu: Totò, Fernandel
Assola, o mica asezare imaginara, la granita dintre Italia si Franta. Confruntarile dintre francezi si italieni se tin lant. Cele mai aprige sunt cele dintre Ferdinand si Giuseppe. Se vor impaca ei vreodata?…
o nominalizare Berlin

Relaxe-toi cherie! (1964)
Relaxeaza-te, draga!
Regia: Jean Boyer
Cu: Jean-Pierre Marielle, Fernandel

Le grand chef (1959)
Marele sef
Regia: Henri Verneuil
Cu: Fernandel
Fernandel, unul dintre cei mai mari comici din istoria filmului, joaca rolul lui Antoine, un tip cu o imaginatie prea bogata, care se hotaraste sa-l rapeasca pe fiul unui milionar. Cu banii obtinuti, el spera ca impreuna cu partenerul sau sa-si cumpere propriul service-auto. Rapirea este un succes, dar, in curand, cei doi vor descoperi ca banii nu aduc fericirea. Si asta dintr-un motiv foarte simplu. Prada lor este o adevarata pacoste astfel ca Antoine si partenerul…

Heureux qui comme Ulysse (1970)
Fericit cel care, ca Ulise…
Regia: Henri Colpi
Cu: Fernandel
Antonin e ingrijitor de animale la o ferma. Cand patronul sau il anunta ca i-a vandut calul preferat, el decide sa plece in Sud, unde sa-i redea animalului libertatea. Dar Ulise, batranul cal, e atat de atasat de Antonin, incat refuza sa se desparta de acesta….

L’auberge rouge (1951)
Hanul roșu
Regia: Claude Autant-Lara
Cu: Francoise Rosay, Fernandel

Cresus (1960)
Cresus
Regia: Jean Giono
Cu: Fernandel

Il Giudizio universale (1961)
Il Giudizio universale
Regia: Vittorio De Sica
Cu: Ernest Borgnine, Fernandel

Don Camillo monsignore ma non troppo (1961)
Don Camillo monsignore ma non troppo
Regia: Carmine Gallone
Cu: Gino Cervi, Fernandel

Mam’zelle Nitouche (1954)
Domnisoara Nitouche
Regia: Yves Allegret
Cu: Fernandel

Fric-Frac (1939)
Fric-Frac
Regia: Maurice Lehmann
Cu: Fernandel, Arletty, Michel Simon

Les gaîtés de l’escadron (1932)
Les gaîtés de l’escadron
Regia: Maurice Tourneur

Lilac (1932)
Lilac
Regia: Anatole Litvak
Cu: Fernandel

(cinemagia.ro)

mai mult
Film

Regizorul filmului „Unplanned”: „Aproape 100 de angajați ne-au spus că vor să părăsească industria avorturilor”

ki

În 10 aprilie 2019, la Comisia Juridică și Constituțională a Senatului SUA au avut loc audieri cu privire la îngrădirea liberei exprimări pe Internet („Stifling Free Speech: Technological Censorship and the Public Discourse”).

S-a discutat despre monopolul Facebook și Google asupra publicității pe Internet din SUA și despre obiceiul demonstrat de acești giganți, ca și de Twitter, de a sabota mesajele de tip conservator postate pe platformele lor.

The Western Journal informează că la audieri a depus mărturie și Chuck Konzelman, scenarist și regizor al filmului „Unplanned”, inspirat din povestea reală a lui Abby Johnson, o angajată care a părăsit industria avorturilor și a devenit activistă pro-viață după nenumăratele abuzuri și ilegalități la  care a fost martoră. Campania de marketing a filmului „Unplanned” a fost sabotată de giganții publicității online, care nu i-au permis plasarea de mesaje plătite pe platformele lor. Cu toate acestea, încasările filmului au depășit orice așteptări.

La audiere, regizorul „Unplanned” a estimat că 1% dintre angajații din industria avorturilor din SUA nu vor să mai lucreze în acest domeniu. El a spus că 94 de persoane au contactat deja organizația lui Abby Johnson, And Then There Were None, care se ocupă cu reintegrarea profesională a lucrătorilor care părăsesc industria avortului. El estimează că cel puțin 1% dintre acești angajați nu mai vor să lucreze în domeniu.

VIDEO. Mărturia regizorului filmului „Unplanned”

(stiripentruviata.ro)

mai mult
Film

Șobolanii roșii

Logo22

Șobolani cu ADN-ul roșu, indiferent din ce partid fac parte, s-au repezit să ronțăie bucăți din sufletele unor bătrâni deținuți politici, bătuți cu pumnii și picioarele de torționarii lui Ceaușescu, spionați de turnători și oprimați de procurori și securiști obedienți, avizi să-și croiască rapid o carieră.

De ce Șobolanii roșii? Pentru că în 1991, un român fugit în Franța pe vremea lui Nea Nicu, ne-a aruncat în cinematografe (încă existau atunci!) un film tulburător. Ne-a pus o oglindă în față și ne-a arătat prezentul și viitorul: Șobolanii roșii veniseră din trecut, se instalaseră în cele mai de sus jilțuri ale puterii și ne desenau viitorul pe cel puțin 20 de ani.

(Simona Ionescu)

mai mult
Film

Casa Albă susține filmul pro-viață „Unplanned”

Mike-Pence

„Tot mai mulți americani vor recunoaște sanctitatea vieții în urma unor povești cu mesaj puternic cum este aceasta. Este foarte bine să vedem cum cinematografe de pe tot cuprinsul țării rulează „Unplanned”, un nou film pro-viață, profund inspirațional, bazat pe best-seller-ul lui Abby Johnson”. Acesta este mesajul de susținere pe care vicepreședintele SUA, Mike Pence, l-a postat pe Twitter în legătură cu filmul „Unplanned”.

La rândul său, Donald Trump Jr. a retransmis de pe contul său de Twitter apelul lansat în rețea de producătorii „Unplanned” în urma blocării de către Twitter a contului de promovare a filmului chiar în weekend-ul lansării în cinematografe.

Sursa: lifesitenews.com

mai mult
FilmPromovate

Filmul „Neplanificat” bulversează Hollywood-ul

Unplanned

Twitter a blocat sâmbătă contul oficial al filmului „Neplanificat” și doar protestul masiv utilizatorilor care l-au etichetat pe co-fondatorul Jack Dorsey a dus la reactivarea contului.

Anunțarea proiectului cinematografic a fost întâmpinată cu ostilitate de o bună parte dintre reprezentanții Hollywood-ului. Filmului i-a fost respinsă publicitatea pe posturile de televiziune prin cablu, inclusiv Travel Channel, Cooking Channel, Lifetime sau Hallmark. Motion Picture Association of America a încadrat filmul „Unplanned” la categoria „R –restricted/acces restricționat,  categorie destinată de regulă filmelor ce conțin violențe, limbaj vulgar, nuditate sau sex.

Povestea filmului urmărește destinul lui Abby Johnson, directoare a clinicii „Planned Parenthood”, care în urma unor evenimente din viața sa devine susținătoarea a protejării vieții înainte de naștere.

Rețeaua „Planned Parenthood” este cea mai mare rețea de susținere a avortului din lume, fiind finanțată parțial de la bugetul de stat al SUA. Fundația fondatorului Microsoft, Bill Gates, dar și Fundația Ford a miliardarului Buffet se numără printre donatorii acestei corporații care pune capăt vieții a peste 300.000 de copii anual.
În prima săptămână filmul „Neplanificat” a ajuns pe locul al patrulea după încasări, în ciuda boicotului publicitar. „Neplanificat” a avut o valoare estimată de 6,4 milioane de dolari conform Box Office Mojo.

„Suntem bucuroși de faptul că poporul american a răspuns cu aceast  sprijin masiv,  așteptăm cu nerăbdare să vedem ce se întâmplă în săptămânile următoare”, au declarat într-un comunicat de presă co-regizorii și scenariștii Chuck Konzelman și Cary Solomon.

Este a treia oară când Konzelman și Solomon folosesc pentru distribuție Pure Flix, o companie de producție și distribuție orientată spre creștini, care s-a ocupat și de filmele „God’s Not Dead” și „God’s Not Dead 2”.

„Mă bucur pentru succesul acestui film”, a completat  Michael Scott, CEO al Pure Flix, „sperăm că cei ambele tabere ale dezbaterii vor vedea  „Neplanificat” și vor începe să aibă un dialog propriu, acest film poate fi scânteia ce a putea aduce mai multe inimi și minți în înțelegerea valorii vieții”.

Filmul vine într-un moment politic încordat, după ce oficialitățile din New York au adoptat o lege ce permite avortul până în luna a noua.

(avereabisericii.ro)

mai mult
Film

Festivalul Artelor NICHITA LA ECHINOCȚIU, ed. a 14-a

03bc5187-f2b6-4093-ab9c-062a347bc793

Sâmbătă, 30 martie 2019.

Proiecția filmului de lung metraj UMILINȚĂ de CĂTĂLIN APOSTOL a adus în prim-plan pe unul dintre marii actori ai scenei și filmului românesc: ȘERBAN IONESCU.

Un joc actoricesc de excepție în ultimul său film înainte de dispariție.

Alături de acesta, alți mari actori:

Mitică Popescu,
Valentin Teodosiu,
Monica Ghiuță,
Costel Cașcaval,
Magda Catone etc.

 

Publicul emoționat profund a aplaudat îndelung după proiecție.

Regizorul Cătălin Apostol, realizator al TVR, a vorbit publicului despre filmele sale, despre ceea ce a însemnat realizarea acestui film și a răspuns întrebărilor puse la finalul serii.

(Emilia Vasile)

 

mai mult
Film

Cum a îngropat Papa Visul American

Tanarul Papa

Sîntem la începutul secolului al XXI-lea, într-un an neprecizat. La Vatican e încoronat, cu tot vetustul fast papal, un oarecare Lenny Belardo, tînăr cardinal american crescut într-un orfelinat condus de maici. Lenny e fumător și știe bine ce-i cu Daft Punk sau cu Salinger, dar își ia numele cu rezonanțe conservatoare Pius al XIII-lea. Cam ăsta-i punctul de plecare al unui serial revoluționar de pe HBO, pe nume Tînărul Papă. Dar în ce constă revoluția și ce semnificație mai largă are ea? Să urmărim cu atenție genericul serialului creat de Paolo Sorrentino, care îl înfățișează pe Jude Law din profil, îndreptîndu-se în pas legănat către rolul care va fi probabil al vieții lui, pe un ­loop din „All Along the Watchtower“ (Hendrix-Dylan): la un moment dat este dărîmată o imagine a lui Ioan Paul al II-lea, Papă sinonim cu reforma Bisericii Catolice și implicarea acesteia în lumea contemporană. E un indiciu relevant. Cer voie cititorilor să livrez în avans ceea ce e mai degrabă o explicație decît un spoiler: la început, atunci cînd am spus „vetust fast“, nu m-am referit la papalitate în general, ci la tiară și sedia gestatoria, un soi de tron-lectică folosit de papi la ocazii festive. Sînt atribute la care au renunțat Ioan Paul I și Ioan Paul al II-lea, ca însemne ale puterii temporale pe care urmașii Sf. Petru n-o mai vor. Și ei, și Benedict al XVI-lea, și Francisc au purtat, în locul tiarei, coroana triplă a papilor, o simplă mitră episcopală, iar locul tronului cărat pe umeri a fost luat de papamobilul fără semnificație simbolică. Și totuși, Pius al XIII-lea își comandă o tiară din SUA și folosește ciudatul și anevoiosul vehicul. E clar, la Vatican, în filmul lui Sorrentino, e restaurație. Dar de ce fel? Simplă revenire la canoane, idei și ceremonialuri anacronice? Credincioșii, dar și staff-ul papal, în fruntea căruia strălucește Silvio Orlando, în rolul cardinalului Voiello, sînt nedumeriți, iar apoi dezamăgiți.

Ca să nu vă stric plăcerea vizionării, am să mă opresc aici. V-am spus suficient ca să ne dăm seama că ne aflăm în fața unei povești ciudate, care se petrece într-un prezent paralel. Pius al XIII-lea e ce-ar fi fost demisionarul Benedict al XVI-lea dacă ar fi fost mult mai tînăr, charismatic și… încă ceva. Cu alte cuvinte, Tînărul Papă e un serial care ar putea fi clasificat ca alternate history, care se petrece într-un prezent sau trecut recent fictiv. O abordare destul de ciudată pentru un post ca HBO, oricît succes ar fi avut cu Game of Thrones, care are totuși toate ingredientele unui hit de cablu, de la sex la violență. În Tînărul Papă se discută teologie și lucruri grave ca avortul sau homosexualitatea, în replici care au făcut deliciul meu și care-l vor face, probabil, și pe al dumneavoastră, dar care ies din rutina dialogurilor-de-serial-care-interesează-pe-toată-lumea. Sorrentino și al său director de imagine Luca Bigazzi fac genul de treabă excentric-somptuoasă, inconfundabilă, cu care ne-au marcat în La Grande Bellezza, un alt ingredient destul de negăsit pe rețelele de cablu. Nu o spun eu, ci critica europeană de film, fiindcă serialul nu a avut încă premiera în SUA: se pare că ne aflăm în fața unui serial-cult, care revoluționează televiziunea. Serialul capătă acum toată artisticitatea și subtilitatea unui film de lungmetraj european. La care se adaugă magnetismul unui superstar de la Hollywood, Sorrentino a avut cel puțin un motiv pentru a accepta să facă serialul. După mai multe surse, The ­Young Pope a costat 45 de milioane de dolari, adică 4,5 milioane pe episod, ceea ce l-a făcut pe un cronicar britanic să exclame ceva de genul: „La noi, numai din bugetul de costume de la The Young Pope ai putea face un serial polițist.“ Suma se reduce la aproximativ tot atît, pe minut, cît a avut Sorrentino pentru La Grande Bellezza, film de două ore și 22 de minute, care a costat 9,2 milioane de euro. Totuși, serialul nu a fost aproape deloc promovat nici în România, nici în alte teritorii unde se distribuie HBO. Și atunci, de unde atîția bani? Răspunsul e la rubrica producători, unde HBO apare alături de Sky Atlantic și Canal+. Adică două rețele europene puternice. Variety menționează rating-urile foarte bune realizate pe Sky, în Italia, țara catolică din jurul Vaticanului. The Young Pope stă în picioare, ca business, datorită potențialului pe care îl are în țări catolice din Europa.

Cumva, în mod curios, HBO reușește să capitalizeze un gen de globalizare pe care marele său rival, Netflix, o anunța în primăvară, la Paris. Dintre producțiile furnizorului de video online, Marseille cu Depardieu nu a convins, deoarece creează pe undeva senzația de serial american pe care se chinuiesc să-l facă niște europeni. The Crown, despre Elisabeta a II-a, e o altă superproducție, bine primită și mai mult decît agreabilă, dar care are toate atributele unui serial clasic britanic, cu valori de producție amplificate. Dacă adăugăm la toate cele de mai sus prezențe mai vechi, ca a lui Jeremy Irons în The Borgias sau Steve Buscemi în The Boardwalk Empire, plus transfugi hollywoodieni ca Spacey și David Fincher, care au reușit să vîndă la Netflix un concept care n-ar fi fost cumpărat de nici o rețea TV americană, adică ­House of Cards, ne e clar: Hollywood-ul fuge de Hollywood către seriale. Iar anul acesta, și acestea au început să fugă de know-how-ul și maniera americană, deci încă un pas mai departe de Hollywood, cu toată prezența unor superstaruri ca Jude Law sau Diane Keaton în The Young Pope. Pînă la urmă, în ce film american a vorbit Law latinește și cînd a mai fost Keaton călugăriță?

Cu alte cuvinte, globalizarea entertainment-ului înseamnă nu numai infuzii de pe alte meridiane culturale, ci și dezamericanizarea acestuia. Or, supremația culturală americană s-a întemeiat, mai presus de Coca-Cola și flower-power, pe Hollywood. The Young Pope te lasă cu o dilemă: e Pius al XIII-lea retrograd, progresist, sfînt, demon, antipapă, Papă ideal…? Cu siguranță, el e un lucru: profetul care anunță sfîrșitul Visului American.

(Iulian COMANESCU – dilemaveche.ro)

mai mult
FilmPromovate

Caravana Filmelor TIFF

caravana-filmelor

Primăria Municipiului Ploieşti vă invită să participaţi, în perioada 14 – 16 septembrie a.c., la evenimentul „Caravana Filmelor TIFF”. Cu această ocazie, în cele trei seri, la Esplanada Palatului Culturii, pe ecranul uriaş al Caravanei, începând cu ora 21.00, vor avea loc proiecţii de film pentru public.
Astfel, vineri, 14 septembrie a.c., weekend-ul se deschide cu controversatul Foxtrot un ,,studiu temerar despre durere şi ce înseamnă să pierzi pe cineva apropiat” (Los Angeles Times). Povestea multi-premiată, inspirată de conflictul israeliano-palestinian, invită la introspecţie şi transformă un subiect foarte sensibil pe plan local într-o puternică metaforă universală despre război.
A doua seară, sâmbătă, 15 septembrie a.c., aduce pe ecranul Caravanei România Neîmblânzită (r. Tom Barton Humphreys), documentarul care prezintă frumuseţea sălbatică a României într-o manieră complexă şi autentică..
În ultima seară, duminică, 16 septembrie a.c, ploieştenii sunt aşteptaţi la Aniversarea, a şaptea producţie regizată de Dan Chişu, cu o distribuţie impresionantă, a cărei premiera mondială a avut loc chiar la TIFF.
Un proiect cu tradiţie al Festivalului Internaţional de Film Transilvania, „Caravana Filmelor TIFF” se află la cea de a noua ediţie, cu peste 30.000 de spectatori urmărind filme în aer liber anul trecut. Intrarea este liberă pentru toate filmele din program.
„Caravana Filmelor TIFF” este un proiect organizat de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Europa Cinemas şi al Centrului Naţional al Cinematografiei.

Program | Esplanada Palatului Culturii, 21:00
Vineri, 14 septembrie
Foxtrot
r. Samuel Maoz | Israel-Elveţia-Germania-Franţa, 113′
Cu: Lior Ashkenazi, Sarah Adler, Dekel Adin
Michael şi soţia sa Dafna sunt devastaţi când armata le comunică moartea fiului lor, Jonathan. Dar viaţa nu întârzie să le ofere surprize pe măsura experienţelor militare suprarealiste ale fiului lor… Marele premiu al juriului la festivalul de la Veneţia!

Sâmbătă, 15 septembrie
România Neîmblânzită
r. Thomas Barton-Humphreys | România, 90′
Narat de Victor Rebengiuc, documentarul România neîmblânzită explorează peisajele incredibile şi uimitoarea viaţă sălbatică a României, de la Delta Dunării până în codrii Carpaţilor. Lupii, urşii şi râşii hălăduiesc liberi în pădurile vaste, pline de extraordinare exemplare ale florei şi faunei.

Duminică, 16 septembrie
Aniversarea
r. Dan Chişu | România, 86′
La cea de-a 94-a aniversare a lui Radu Maligan, familia şi foştii colegi se întâlnesc la petrecerea bătrânului. Situaţia devine complicată atunci când jumătate dintre oaspeţi încearcă să îl convingă pe Radu să se spovedească unui preot, în timp ce restul invitaţilor consideră că nu poţi forţa pe cineva să acţioneze contra voinţei sale.

 

mai mult
Film

Filme fantastice şi horror, în premieră naţională, la Festivalul „Lună Plină”

luna-plina1

Organizatorii Festivalului Film Horror&Fantasic Lună Plină au anunţat că vor prezenta producţii în premieră naţională, pe durata evenimentului, care va avea loc în perioada 9-12 august, în comuna Biertan, potrivit unui comunicat de presă.
Primele filme confirmate sunt produse de regizori din Belgia, Irlanda, Chile, Argentina, Spania sau Finlanda.
Primii temerari sunt şapte prieteni vechi care plănuiesc un weekend într-o cabană izolată la munte, dar planul le este dat peste cap de o gaură apărută în pământ din care iese un miros oribil. Horror-ul „Beyond the woods / Dincolo de pădure” (Irlanda, 2018), debutul în lung-metraj al regizorului Sean Breathnach, este un indie care se încadrează perfect în gen în timp ce jonglează cu senzaţia de depersonalizare.
Tot relaxare şi distracţie vor şi doi prieteni din Spania. Aceştia plănuiesc weekendul perfect la un festival de muzică rock, dar maşina li se strică, iar orăşelul sărac în care rămân nu este unul tocmai prietenos. Povestea din Sant Marti (Spania, 2017) este un „Texas Chansaw Massacre” născut din „The Hills Have Eyes” cu un final care te transportă invariabil cu gândul câteva decenii bune în urmă, la „Deliverance”. Este lungmetrajul de debut al regizorului David C Ruiz.
„Călătorii din Los Olvidados / Cei abandonaţi” (Argentina, 2017) sunt un grup de cineaşti care filmează un documentar despre unul dintre cele mai faimoase oraşe abandonate din Argentina. Însă oraşul nu este atât de părăsit pe cât pare. Fraţii Luciano şi Nicolas Onetti semnează regia, scenariul, muzica şi montajul filmului. Sonno Profondo, filmul de debut al lui Luciano Onetti, a fost văzut la „Lună Plină”, în 2014.
Escapade solitare găsim în Finlanda, unde o tânără încăpăţânată se aventurează într-un sătuc misterios şi uitat de lume pentru a încerca să-şi rezolve problemele personale. „Kyrsyä – Tuftland / Kyrsyä – Ţinutul Misterios” (Finlanda, 2017) este o combinaţie de thriller, mister şi groază cu ţărani (hillbilly horror) pe o bază de umor împrumutat din „Twin Peaks”. Filmul se inspiră din poveşti clasice precum „Wicker Man” sau „Rosemary’s Baby”, aducând temele în inima superbei şi nemărginitei Finlande. Este filmul de debut al regizorului actor Roope Olenius.
Cea mai dramatică finalitate a unui voiaj ce se dorea amuzant o descoperim în Chile, unde patru femei sunt puse faţă în faţă cu rezultatul dement al torturilor din timpul regimului Pinochet. Unul dintre cele mai traumatizante şi controversate filme din memoria recentă, „Trauma” (Chile, 2017) este comparat de critici cu deja celebrul „A Serbian Film”.
O călătorie de groază în lumea viselor vine din Belgia. Tânăra Fleur retrăieşte în permanenţă momentele cheie ale unui eveniment traumatizant. O poveste de tip lynchian, o experienţă în culori ameţitoare, pe un soundtrack techno care te ţintuieşte de scaun, „Memento Mori” (Belgia, 2018) a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film Fantastic de la Bruxelles şi este „un film despre frici şi nesiguranţe”, spune regizorul Michaël Vermaercke.
Cireaşa de pe tort vine din Marie Britanie şi este experienţa de nelipsit din fiecare an: „Rocky Horror Picture Show”, irepetabilul muzical din 1975, regizat de Jim Sharman. Un cuplu ajunge într-un castel din Transilvania unde întâlneşte un doctor dement, interpretat magistral de Tim Curry. Înnebunitor de antrenant, fără limite, plin de desfătări şi desfrâuri, muzicalul „Rocky Horror Picture Show” este un eveniment ce nu trebuie ratat, conform organizatorilor.
Peste 2.000 de filme, lung şi scurtmetraje au fost înscrise la ediţia a 7-a a Festivalului „Lună Plină”. Selecţia este semnată de directorul artistic al evenimentului, Cătălin Mesaru.
Nu vor lipsi de la „Lună Plină” nici petrecerile, ghost-hunt-ul, atelierele fantastice, plimbările cu bicicleta sau târgul de produse tradiţionale şi hand-made.

mai mult
Film

„Reconstituirea”, jumătate de secol de la începutul filmărilor capodoperei lui Pintilie

lucian-pintilie-i-reconst131

Lungmetrajul „Reconstituirea”, film de referinţă pentru cinematografia românească, a fost sărbătorit duminică seară la Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov. O proiecţie-eveniment, care i-a avut protagonişti pe George Mihaiţă, Vladimir Găitan şi Ileana Popovici a fost găzduită de cinematograful „Amza Pellea”, iar pentru jumătate din public ea a reprezentat o primă vizionare.

Mihăiţă, Găitan şi Popovici au împărtăşit istorii legate de colaborarea cu Pintilie, despre prietenia care s-a legat între ei în timpul filmărilor de la Sinaia şi au fost recompensaţi de Centenarul Filmului Românesc pentru contribuţia şi sprijinul dat cinematografiei româneşti.

Vădit emoţionaţi, cei trei s-au adresat publicului, format în mare parte din studenţi – pe care Găitan i-a îndemnat să fie îngăduitori cu filmul.

Pentru tânăra generaţie: poate că o să fiţi puţin dezamăgiţi, pentru că dacă nu aţi trăit fenomenul dictaturii în care noi am trăit, lucrurile sunt… Am probat asta pe fiica mea, avea vreo 22 de ani atunci: «Gloria, ce impresie ţi-a făcut?» Şi mi-a spus: «Nu înţeleg. De ce au vrut să îl oprească? Ce făceaţi voi acolo?» A fost o dezamăgire pentru ea şi s-ar putea ca şi pentru mulţi dintre voi, dar dacă trăiaţi vremurile alea, lucrurile capătă alte dimensiuni”.

Actorul a continuat: „Să faci un aşa film în condiţiile alea, să ataci Miliţia – organul suprem al statului -, era o chestie de mare curaj. Şi Pintilie l-a avut. S-a bătut pentru el. Au sărit hienele de la Cultură. A fost acceptată o singură chestie: în final, când Mihăiţă e în braţele mele, îl întrebam dacă îl doare şi el răspundea: «Mă doare în c-r». Aşa e în DEX… S-a spus că e foarte vulgar, că nu se poate. Şi a acceptat singura schimbare: «Mă doare în cot»”.

„Vă rog să fiţi înţelegători şi să încercaţi să vă reamintiţi, pentru cei în vârstă, ce a însemnat momentul ăsta de protest. Nu vă mai spun că în ziua în care am început filmările la Sinaia, a fost ocupată Cehoslovacia. Tancurile ruseşti intraseră în Praga. Era o atmosferă de tensiune… Pentru cei tineri, am rugămintea să fiţi îngăduitori şi să încercaţi să înţelegeţi”, a punctat Vladimir Găitan.

Iniţial, pentru rolurile interpretate de Mihăiţă şi Găitan, în mintea lui Pintilie erau Virgil Ogăşanu sau Sebastian Papaiani, respectiv Dan Nuţu.

Pentru Vladimir Găitan, „şansa” a fost cea care a făcut ca el să joace în filmul lui Lucian Pintilie. „Se vorbeşte despre talent şi geniu, dar eu am să pledez pentru ideea de şansă. Joacă un rol uriaş în viaţa unui actor”.

El a amintit de perioada în care Institutul de Teatru funcţiona deasupra Teatrului Bulandra de astăzi. „Într-una dintre zile, Pintilie a lăsat repetiţiile şi a urcat în Institut. Pe scenariul «Reconstituirea», pe care îl am şi acum acasă, în rolul meu era distribuit Dan Nuţu, iar pe rolul lui George Mihăiţă, erau Virgil Ogăşanu şi Sebastian Papaiani, erau două variante. Ei erau actorii pe care i-a vrut Pintilie. Eu, când am citit scenariul, am spus: «Ce rost are să mai mergem? E Dan Nuţu, care a mai lucrat cu Pintilie, ce mai caut eu acolo?»”.

Povestea a continuat cu Pintilie intrând în clasa în care Vladimir Găitan spunea un monolog. „Doamna Elena Negreanu i-a făcut semn să stea jos, s-a aşezat cumincior. Mi s-a spus: «Vladimir, reia monologul». L-am reluat, l-am spus, el s-a ridicat, a mulţumit şi a plecat”.

„Dacă în momentul acela, pe scenă, era unul dintre colegii mei?”, s-a întrebat Găitan. „El s-a mulţumit doar să vadă momentul ăla. A coborât la etajul unu, unde s-a întâmplat aceeaşi chestie. Pentru că George era cu un an mai mic, era anul întâi. L-a văzut şi, dintr-o dată, s-a şters tot: Dan Nuţu, Ogăşanu şi Papaiani, şi am fost noi cei care… Vorbim despre întâlnirea aceea extraordinară cu o minune de regizor, Pintilie, care a ţinut de şansă”.

La acea vreme, George Mihăiţă învăţa la clasa Sandei Manu, unde era coleg cu Mircea Diaconu. El a amintit că, în 2008, a fost făcut un clasament al celor mai bune zece filme româneşti din toate timpurile. „Reconstituirea” a fost clasat pe locul întâi.

„Şi eu şi Vladimir am făcut peste 50 de filme, dar acesta rămâne filmul de căpătâi şi pentru cinematografia românească şi, automat, şi pentru noi”.

Lungmetrajul filmat în 1968 a rulat cinci săptămâni la cinematograful Luceafărul din Capitală, fără să beneficieze de o premieră. „Pentru vremurile acelea, era considerat foarte dur. După ce a avut loc vizionarea, unul dintre tovarăşii de atunci a spus: «Filmul acesta trebuie închis într-o cameră şi înghiţită cheia». Vă daţi seama ce era pentru regim acest film. Dacă îl vedem acum, ni se pare că nu e… La condiţiile în care trăim astăzi, nu era chiar aşa. Era curajos pentru vremurile acelea”, a completat Mihăiţă.

Ileana Popovici era studentă la Conservator. „Eu nu sunt actriţă profesionistă şi nici nu m-aş fi gândit vreodată să joc în vreun film. Eram studentă la Conservator şi îmi plăcea să cânt”.

În asentimentul celor declarate de Găitan, artista a punctat că şansa a avut mult de-a face cu prezenţa ei în film. „Eu cântam la televizor o melodie a lui France Gall şi domnul Pintilie, care avea distribuţia făcută – am aflat după aceea -, în momentul acela trecea de la baie în dormitor prin sufragerie. Eu eram la televizor. A dat telefon doamnei Edith Mandel, secunda lui, şi a întrebat: Cine este fata asta tunsă scurt care cântă la televizor? Până a dat drumul la televizor, eu nu mai eram. Era altcineva. Şi a chemat persoana respectivă. Nu vă spun cine e. Până în ziua de astăzi îmi spune că i-am luat rolul”, a povestit Popovici.

Când „persoana respectivă” a ajuns la probă, Pintilie a subliniat: „«Nu, era una cu părul scurt». Au făcut ei socotelile şi şi-au dat seama că era cineva dinainte. Au întrebat cine, ce şi cum şi… Eu eram la mare, că aşa făceam la Conservator. Când eram în vacanţă, mergeam la mare, dar neavând bani, făceam o orchestră mică şi cântam la un restaurant sau terasă. Era foarte bine. Stăteam toată vara la mare… Şi l-am auzit la Radio Vacanţa pe Paul Grigoriu că mă cheamă să mă duc la Radio Vacanţa. M-am dus şi mi-a spus: «Vezi că te cheamă la Bucureşti, la secţia Actori, tovarăşul Roman»”.

După ce s-a întrebat „Ce să caut eu acolo?”, iar Grigoriu i-a spus că „pentru un film”, Popovici încă nu era convinsă: „«Nu plec eu de la mare. Dacă îmi ia cineva locul?» Norocul meu a fost sora mea, care era deja actriţă la Teatrul Mic, Magda Popovici, şi mi-a spus: «Să nu cumva să nu te duci! E un regizor extraordinar»”.

A ajuns la Gara Băneasa şi primul om din echipă pe care l-a cunoscut a fost „Duţu” (Vladimir Găitan). „Era un deşirat, aşa. Mi se spusese că domnul Pintilie e cam roşcat. Mi-am spus că nu poate fi el regizorul, era prea tânăr. Şi am mers la Buftea, să dăm probe. Pintilie nu era, era doar Edith. M-am îmbrăcat în costum de baie – aşa era rolul – şi voiam să ştiu ce am de făcut. «Staţi aici, că o să vină domnul Găitan şi o să vedeţi». Am aşteptat şi domnul Găitan, aşa cum îl vedeţi, serios, începe să mă pipăie, să mă… Eu am fost foarte revoltată, am reacţionat dur şi cred că asta l-a făcut pe domnul Pintilie, reacţiile mele, să mă ia în film”.

Pintilie se afla la Paris în acea perioadă. A văzut probele şi a decis. „El (Găitan, n.r.) ştia despre ce e vorba, că a mai dat foarte multe probe cu foarte multe fete”, a mai spus Popovici.

„Asta e partea grea din profesie”, a completat amuzat Găitan. „Şi era vorba despre un viol. Mi-a fost greu. De obicei, am reuşit să conving fetele”.

Verdictul a fost aflat de Popovici tot de la Radio Vacanţa. „Când am ajuns la Sinaia l-am cunoscut pe domnul Pintilie şi i-am mulţumit. Apoi am aflat, încet, încet ce am de făcut. Am aflat ce am de făcut la sfârşitul filmului. De la secvenţă la secvenţă, cu mine, a lucrat în alt mod decât cu profesioniştii”.

Termenul de actor folosit pentru cei doi care erau studenţi la acea vreme nu este unul potrivit, a fost de părere Vladimir Găitan. „Nici noi nu eram actori. Eu eram în anul II, George în anul I. Mă uit la copiii ăştia de azi că sunt cu atâta uşurinţă vedete, actori – cuvântul ăsta s-a demitizat. Eram nişte copii care începuseră un drum”.

După câteva săptămâni de repetiţii, Găitan şi Mihăiţă au primit câte o telegramă: „Nu vă mai tundeţi, nu vă mai bronzaţi. Aţi reuşit la probe şi…”, şi-a amintit Găitan.

„Am telegrama şi acum. Este absolut… Ne-a schimbat viaţa. Dacă noi, astăzi, suntem actori şi am făcut filme – ulterior, ne căutau regizorii -, pentru că reuşita a fost uriaşă”.

În final, Popovici le-a dăruit celor doi colegi câte un exemplar din cartea „Reconstituiri cu Ileana Popovici” şi a anunţat că a fost informată că, duminică, a fost inaugurat un cinematograf în Gottlob de lângă Timişoara şi primul film proiectat a fost „Reconstituirea”.

Filmul „Reconstituirea” este făcut după o întâmplare reală povestită în nuvela omonimă a lui Horia Pătraşcu. La eveniment a fost prezent cel care în 1963 a fost operatorul de imagine al reconstituirii acestei poveşti. „El a venit cu fotografii cu patru băieţi, nu erau doi, iar în costum de baie era chiar Horia Pătraşcu care, întâmplător, făcea baie în râul de acolo”. Persoana lucra la Oţelul Roşu atunci şi weekendul acesta a venit special din Germania pentru această deschidere de cinematograf.

Un moment de reculegere pentru regizorul şi actorii din distribuţia filmului care au pierit a fost ţinut în sala cinematografului „Amza Pellea”.

„Reconstituirea” , al doilea lungmetraj al lui Lucian Pintilie, a fost lansat în 1971. Din distribuţie fac parte, între alţii, George Constantin, Emil Botta, George MIhăiţă, Vladimir Găitan, Ileana Popovici şi Ernest Maftei.

Cea de-a zecea ediţie a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov are loc până pe 29 iulie.

mai mult
Film

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Karlovy Vary

barbari

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, de Radu Jude, a fost recompensat, sâmbătă seară, cu Globul de Cristal la gala de închidere a Festivalului de Film de la Karlovy Vary şi a devenit, astfel, primul lungmetraj românesc care a primit marele trofeu al prestigiosului eveniment din Cehia.

Producţia a fost premiată sâmbătă şi cu Europa Cinemas Label Award, creat în 2003 pentru a îmbunătăţi distribuţia şi promovarea filmelor europene în cinematografe.

„Cred că un premiu spune mai multe despre cei care îl oferă decât despre cei care îl primesc”, a spus Radu Jude pe scena galei, la care a fost prezentă şi producătoarea Ada Solomon.

Marele premiu al festivalului – în valoare de 25.000 de dolari – a fost acordat pentru prima dată în 1948, când a revenit lungmetrajului „The Last Stage” (Polonia), de Wanda Jakubowska. Între cei recompensaţi de-a lungul timpului cu acest trofeu se numără Jiří Menzel, pentru „Capricious Summer”, Ken Loach, pentru „Kes”, şi Jean-Pierre Jeunet, pentru „Amélie”.

Juriul internaţional al ediţiei de anul acesta a fost format din regizorul britanic Mark Cousins, actriţa croată Zrinka Cvitešić, producătoarea italiană Marta Donzelli, criticul ceh de film Zdeněk Holý şi regizoarea olandeză Nanouk Leopold.

În competiţia oficială din care a făcut parte cel de-al şaselea lungmetraj al lui Radu Jude au fost selectate în total 12 filme, producţii din ţări precum Turcia, Slovenia, Canada şi Spania.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a avut premiera mondială la Karlovy Vary pe 2 iulie. Presa de specialitate l-a numit „un semnal de alarmă inteligent” privind populismul, „un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent” şi „o comedie-dramă îndrăzneaţă”.

Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.
Distribuţia este formată din Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, coproducători – Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat: Holger Stern.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Endorfilm (Cehia), Les Films D’Ici (Franţa), Klas Film (Bulgaria), Komplizen Film (Germania), ZDF/Arte, TVR, susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Czech Film Fund, L’Aide aux Cinémas du Monde, Centre National du Cinéma et de L’Image Animée – Institut Français, Bulgarian National Film Center şi Eurimages.

Filmul va fi distribuit de microFILM, în cinematografele din România, din 28 septembrie 2018.

Cineaştii americani Tim Robbins şi Barry Levinson au primit în cadrul festivalului Globul de Cristal pentru contribuţia adusă cinematografiei mondiale, iar actorul britanic Robert Pattinson, cunoscut pentru rolul din filmele francizei „Twilight”, a fost recompensat la gala de închidere cu premiul preşedintelui festivalului, Jiri Bartoska.

Robert Pattinson
Robert Pattinson

Lista câştigătorilor celei de-a 53-a ediţii a Festivalului de Film de la Karlovy Vary:

Globul de Cristal (25.000 de dolari) – „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (România, Cehia, Franţa, Bulgaria, Germania), de Radu Jude

Premiul special al juriului (15.000 de dolari) – „Sueño Florianópolis” (Argentina, Brazilia, Franţa), de Ana Katz

Cel mai bun regizor – Olmo Omerzu, pentru „Winter Flies” (Cehia, Slovenia, Polonia, Slovacia)

Cea mai bună actriţă – Mercedes Morán, pentru rolul din „Sueño Florianópolis”

Cel mai bun actor – Moshe Folkenflik, pentru rolul din „Redemption” (Israel), regizat de Joseph Madmony

Menţiune specială a juriului – „Jumpman” (Rusia, Lituania, Irlanda, Franţa), de Ivan I. Tverdovskiy

Menţiune specială a juriului – „History of Love” (Slovenia, Italia, Norvegia), de Sonja Prosenc

Competiţia East of the West:

Marele premiu (10.000 de dolari) – „Blossom Valley” (Ungaria), de László Csuja

Competiţia de documentare:

Cel mai bun documentar – „Putin’s Witnesses” (Letonia, Elveţia, Cehia), de Vitaly Mansky

Premiu special – „Walden” (Elveţia, Austria), de Daniel Zimmermann

Premiul Publicului – „Rain Man”, de Barry Levinson

mai mult
Film

Ashton Kutcher starul care de la Hollywood le-a cerut un singur lucru oamenilor, „să se roage pentru el”! Nu o sa crezi ce vrea sa faca acesta!

ashton_kutche

Ashton Kutcher este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti artisti de la Hollywood si se poate lauda la cei 40 de ani cu o cariera destul de stralucita si cu roluri in filme cunsocute.

Insa, prin initiativa pe care o are acum, acesta are de gand sa schimbe cu mult modul de viata al unor oameni. Astfel, a pornit o lupta impotriva traficului de persoane si este extrem de hotarat sa o duca la capat.

Ashton Kutcher este tatal a doi copii cu varste sub 3 ani. „Am vazut conţinutul unui video in care un copil de aceeaşi varsta cu ai mei a fost violat de un barbat american care era un turist sexual in Cambodgia. Si ce este mai dramatic este faptul ca acest copil a fost atat de implicat incat a crezut ca este un joc.”

mai mult
Film

Cinematografia mondială, pasionată de sfârşitul lumii şi scenarii postapocaliptice

apocalipsa_06835500

De la Biblie la predicţiile lui Nostradamus şi trecând prin calendarul maya şi „Millennium bug” (o problemă de programare a computerelor referitoare la afişarea datelor calendaristice în anul 2000, n.r.) – i-a fascinat dintotdeauna pe fatalişti, fanii literaturii SF şi pe fanaticii religioşi. Cinematografia mondială a devenit la rândul ei tot mai mult interesată de aceste subiecte, informează AFP.
Regizorii par să adore să suscite temerile cele mai profunde ale oamenilor privind fenomene ca suprapopularea planetei, apariţia unor epidemii şi declanşarea unui Armaghedon nuclear. Iar publicul ia cu asalt cinematografele pentru a vedea aceste filme. O serie de filme distopice se pregătesc să fie lansate în lunile următoare pe marile ecrane şi pe platformele video cu plată, precum „Mortal Engines”, produs şi scris de Peter Jackson, „In-Rang”, de Kim Jee-woon, şi „Luxembourg”, de Myroslav Slaboshpytskyi.
Shawn Robbins, expert al site-ului Boxoffice.com, consideră că acest gen cinematografic reprezintă „definiţia evadării”, o formă artistică apărută pentru a satisface dorinţa primară de a reveni la esenţial. „Aceste filme sunt adeseori considerate ca nişte viziuni pesimiste asupra viitorului, ceea ce reprezintă probabil o interpretare valabilă, însă ele pot să fie şi o introspecţie pozitivă”, a declarat el pentru AFP.

Zombi, viruşi şi roboţi
Zombi, asteroizi uriaşi veniţi din profunzimile spaţiului şi arme de distrugere în masă fabricate de oameni se află adeseori la originea apocalipselor din cinematografie, însă nu întotdeauna.
În filmul „A Quiet Place” (2018) regizat de John Krasinski, acestea sunt provocate de entităţi extraterestre carnivore, în timp ce în filme precum „I am Legend” (2007), „The Andromeda Strain” (1971), „Twelve Monkeys” (1995) şi franciza „Planeta maimuţelor” vinovatul catastrofei prin care trece omenirea este un virus.
Alţi vectori ai dezastrelor apocaliptice: evenimente geofizice sau climatice – prezentate în producţii precum „Soylent Green” (1973), „Waterworld” (1995) şi „Wall-E” (2008) – sau tehnologia – în „Logan’s Run” (1976), seria „Terminator” şi trilogia „Matrix”.
În franciza „Mad Max”, ale cărei filme au fost lansate între anii 1979 şi 2015, civilizaţia umană s-a prăbuşit din cauza penuriei de petrol, iar drumurile sunt controlate de bande de răufăcători.
Astfel de bande sunt prezentate şi în lungmetrajul futurist „The Domestics”, regizat de Mike P. Nelson, care a fost lansat de curând în cinematografele din Statele Unite şi pe internet.
Protagoniştii acestei pelicule sunt Kate Bosworth şi Tyler Hoechlin, interpreţii unor personaje care încearcă să traverseze partea centrală a Statelor Unite (Midwest) după o catastrofă chimică provocată de guvernul de la Casa Albă.

mai mult
Film

„Viaţa lui Emile Zola”, un film biografic de regizat de William Dieterle

the-life-of-emile-zola

”Viaţa lui Emile Zola” (”The Life of Emile Zola”) este un film biografic din 1937, regizat de William Dieterle (1893-1972).
Rolul principal i-a revenit actorului american Paul Muni (1895-1967). Scenariul descrie momente esenţiale ale vieţii scriitorului naturalist francez Emile Zola, precum sursele de inspiraţie ale unor lucrări precum romanul „Nana”, amiciţia sa cu pictorul Paul Cezanne şi implicarea sa în Afacerea Alfred Dreyfus.
„Viaţa lui Emile Zola” este al doilea film biografic din istorie care a câştigat Oscarul pentru ”Cel mai bun film”, după drama muzicală „Marele Ziegfeld” (The Great Ziegfeld), premiat în 1937. Filmul a mai cucerit Oscarurile pentru ”Cel mai bun actor în rol secundar” (Joseph Schildkraut) şi pentru ”Cel mai bun scenariu”. Pentru prestaţia sa, Paul Muni a fost nominalizat la Oscarul pentru ”Cel mai bun actor”.

mai mult
1 2 3 7
Page 1 of 7