close

Monarhie

Monarhie

Regele Mihai, despre 23 august 1944: „Actul pe care l-am condus nu a fost o capitulare fără condiții”

mih1

În vara anului anului 2004, președintele Ion Iliescu a organizat o recepție la Palatul Cotroceni, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la memorabilele evenimente din 23 august 1944. Invitat oficial, pentru prima dată din 1947 încoace, în palatul copilăriei sale, Majestatea Sa Regele Mihai I și-a expus punctul de vedere în legătură cu Actul pe care l-a întreprins la 23 august 1944.

Publicăm mai jos discursul integral rostit de Majestatea Sa Regele Mihai I la Palatul Cotroceni, în anul 2004, la recepția organizată cu ocazia aniversării a 60 de ani de la actul de la 23 August 1944:

”Domnule Președinte, Excelențele Voastre, Doamnelor și Domnilor,

Ca unul care am fost hărăzit de Soartă să conduc Națiunea română și Armata ei în timpul acela cumplit al anilor ‘40, am înțeles de mult că orice mișcare aș fi făcut, orice decizie aș fi luat, ea va fi interpretată și reinterpretată. Acest lucru este drept și potrivit. Pentru că deciziile mele au influențat viețile tuturor românilor, atât cei contemporani cu evenimentele, cât și cei din generațiile viitoare. Am înțeles, totodată, că interpretările istorice se schimbă, și ele, cu timpul. Ceea ce părea natural sau drept pentru o generație, poate părea de neînțeles pentru alta. Dar am respins întotdeauna, încercarea repetată de a utiliza acest eveniment pentru legitimarea unui partid politic.

Când am decis să acționez, acum 60 de ani, am fost călăuzit numai și numai de datoria pe care o am față de Națiune și față de Armată, și nu de interesele înguste ale unui partid politic. Actul de la 23 August nu este nici pe departe singurul eveniment istoric falsificat în România. Dar este, cu siguranță, cel mai falsificat eveniment din Istoria noastră. De aceea, susțin aniversarea de astăzi a acestui eveniment, la mai bine de un deceniu de la căderea dictaturii comuniste, când România democrată este capabilă să dezbată semnificația evenimentului fără frică și, poate, fără prejudecăți.

S-a spus, în special de către oameni care nu au cunoscut niciodată personal pe nici unul din actorii acestei drame și care nu au citit nici unul din documente, că decizia mea de la 23 August nu a fost necesară. Mareșalul Antonescu era, se spune, pe punctul de a stabiliza frontul din Moldova și, în orice caz, negocia deja, cu Uniunea Sovietică, ieșirea României din război. Complet fals. Am decis să acționez numai când a devenit clar că încercările noastre de a negocia cu aliații nu dădeau rezultate. Ideea că, în vara lui 1944, aliații ar fi fost pregătiți să accepte o pace negociată cu Antonescu sau că Antonescu ar fi fost capabil să oprească Armata Roșie la frontierele noastre, pentru totdeauna, sunt inepții pe care numai oamenii care ignoră înadins realitatea acelei perioade le pot susține.

Am fost, de asemenea, acuzat că am greșit crezând că acțiunea mea de la 23 August ar fi putut garanta României statutul de țară victorioasă la sfârșitul războiului sau că ar fi putut salva România de ocupația sovietică. Desigur nu știam, la acea dată, că toate democrațiile, la care românii se uitau ca la un model, deciseseră deja să ne lase pe mâna sovieticilor. Acele documente rușinoase, completate cu ridicolele lor “procentaje de influență”, au apărut la lumină mult mai târziu. Dar știam că, dacă războiul continuă în felul în care vroia Antonescu, România ar fi fost monstruos distrusă.

Iar eu nu aveam de ales între ocupația sovietică și independența completă. Eu am știut că o ocupație temporară sovietică era inevitabilă. Dar am crezut că sancționarea temporară a Armatei Roșii pe pământ românesc, bazată pe o înțelegere cu guvernul nostru, ne-ar da cel puțin speranța că ocupația ar lua sfârșit la finele războiului. A fost acest gând o naivitate? Poate, văzut cu ochii de astăzi. Dar a fost singura fărâmă de speranță, la vremea aceea, pentru a păstra ceva din independența noastră și ar fi fost o crimă să nu fie încercată.

Nu am avut iluzii în privința comportamentului Armatei Roșii pe teritoriile ocupate. Nici nu am avut idei false despre ceea ce vrea Stalin să facă din Europa, în viitor. Totuși, poate cineva să spună că am fi avut o soartă mai bună dacă luptam pe fiecare stradă și în fiecare sat ca să sfârșim cu aceeași ocupație sovietică luni mai târziu, dar cu câteva sute de mii de morți în plus? La acel moment am încercat să salvez cât mai multe vieți posibil. Desigur, sovieticii nu și-au ținut promisiunile. Și aliații nu ne-au tratat ca pe niște egali, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, așa cum ni s-a dat de înțeles. Dar nu s-ar fi putut obține ceva mai bun dacă războiul continua și dacă și mai mulți români mureau în bătăliile inutile din 1944.

Dar poate că cea mai ciudată critică despre 23 August este că a adus comunismul în țara noastră. Comuniștii, care aveau puțină legitimitate multe decenii după eveniment. A fost o lungă perioadă în care au susținut că au făcut actul de la 23 August ei singuri. Astăzi, cred că astfel de aberații nici nu merită vreo examinare, oricât de superficială. Dar, pentru generațiile noastre tinere, care nu au trăit acele zile, vreau să spun că, în ciuda intimidării și a amenințării prezenței trupelor sovietice, covârșitoarea majoritate a românilor de rând nu au votat pentru Partidul Comunist, în primele alegeri după sfârșitul războiului.

Soarta României nu a fost diferită de cea a Poloniei și Cehoslovaciei, care au fost de partea aliaților, încă de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, și totuși li sa impus comunismul. Ungaria, de exemplu, care a luptat de partea naziștilor până la urmă, a avut o soartă similară. La fel și Bulgaria, vecinul nostru din sud, care a încercat să rămână complet în afara războiului. Comunismul nu a venit în România din cauza a ceea ce s-a întâmplat acum exact șaizeci de ani. El a devenit inevitabil, în momentul în care cei doi dictatori ai Europei, Hitler și Stalin, au început să sfâșie în bucăți continentul și când democrațiile lumii au decis că, în nobila bătălie pentru a învinge pe unul din monștri, trebuie să rămână în termeni prieteno și cu celălalt monstru. A fost o alegere pe care nici eu, nici oricare alt român nu a făcut-o niciodată; a fost o alegere făcută pentru noi, deasupra capetelor noastre.

Dacă actul de la 23 August nu a oprit ocupația și subjugarea noastră într-o dictatură care a durat decenii după aceea, atunci care este totuși semnificația lui? Și, dacă nu are semnificație, de ce îl celebrăm astăzi? Cred că ziua de 23 August 1944 are nu numai o mare importanță, dar ne poate servi de model, în viitor. Actul pe care l-am condus nu a fost o capitulare fără condiții. A fost o încercare a mea de a salva suveranitatea României, prin încercarea tuturor șanselor, oricât de subțiri, care ne mai erau la îndemână. Mai mult, a fost o încercare de a readuce democrația în colțul acesta al Europei.

Aș fi putut să mă limitez la o schimbare de guvern. Dar primele mele acțiuni au fost să anulez legislația rasistă pusă în funcțiune în timpul războiului, să restaurez Constituția democratică din 1923, să garantez egalitatea tuturor cetățenilor noștri și să garantez libertatea cuvântului și alegeri libere. În acest sens, a fost un act de eliberare pentru întregul popor. Perioada de libertate a fost scurtă, și decenii negre au urmat. Dar, faptul că marea majoritate a poporului m-a sprijinit în timpul acela în acest efort, rămâne cea mai mare satisfacție din viața mea.

Continentul nostru s-a schimbat foarte mult, de atunci încoace. În ciuda tuturor dificultăților și slăbiciunilor, poporul nostru este astăzi liber. Suntem acum membri ai familiei Nord-Atlantice a națiunilor, și curând, vom fi parte a Uniunii Europene. Vechii dușmani au devenit parteneri și prieteni. Dar rănile acelor ani sunt încă prezente în noi. Am fost mișcat de imaginile recente ale Cancelarului german, care a vizitat mormântul tatălui pe care nu l-a cunoscut niciodată, care a murit și a fost îngropat în pământ românesc, nu mult după actul de la 23 August. A fost o amintire a costului pe care toate națiunile l-au plătit în acel teribil război, o amintire a suferinței care încă mai doare, chiar personal, noua generație a liberalilor pe care Europa îi are astăzi.

Dar a fost și un simbol al speranței. Niciodată de acum încolo, nici un lider român nu va mai trebui să se găsească în fața unor asemenea decizii, cum am fost eu în luna august, acum 60 de ani. Niciodată de acum încolo nu va mai trebui ca vreun lider român să învețe ce înseamnă ca soarta țării noastre să fie decisă în spatele scenei, în tratate secrete făcute fără să fim informați sau consultați. Mici sau mari, sărace sau bogate, statele Europei trebuie să învețe să se respecte unele pe altele. Trebuie să ne amintim astăzi de soldații care au plătit cu cel mai înalt sacrificiu. Ei toți purtau pe uniformă inițiala numelui meu, și nici o onoare mai înaltă nu mi-a fost dată vreodată decât să-i comand, în acele timpuri grele.

Trebuie să ne amintim de civilii care au pierit în bombardamente, foametea și devastările din război. Și, trebuie să ne plecăm capetele în memoria evreilor uciși, ca și ai membrilor altor minorități etnice, care au suferit în război. Dar, în cele din urmă, trebuie să ne rămână speranța. Încurajez pe toți românii să se uite la actul de la 23 August 1944, nu ca la un eveniment de care a profitat o persoană sau un partid, nici ca la un act care ne-a adus prejudicii, ci ca la un episod fundamental din renașterea noastră morală, începutul unui lung drum către respect de sine și democrație, momentul în care România a dovedit că este parte din adevărata Europă. Idealurile în care am crezut atunci, principiile care m-au condus toată viața, încep să se realizeze astăzi. Sunt mândru de decizia mea și sunt sigur că istoria va dovedi că ceea ce eu și generația mea am făcut, acum șaizeci de ani, a fost drept”.

Historia.ro

mai mult
Monarhie

Nepotul Regelui Mihai se însoară cu o româncă

nicholas

Nepotul Regelui Mihai se însoară, iar aleasa inimii sale este o româncă. Știrea, prezentată de TVR a avut ca sursă chiar pe Nicolae, după numele sau civil Nicholas de Roumanie Medforth Mills.  Aleasa inimii râvnitului prinț se numește Alina Maria Binder și are 29 de ani. Căsătoria a primit și acceptul Regelui Mihai, susține fostul principe.

Nepotul Regelui Mihai spune că a cerut-o în căsătorie pe Alina Maria Binder, în urmă cu o lună, în timpul vacanței petrecute împreună în Cornwall. Inelul de logodna este datat 29 iulie 2017.

Alina este o persoană foarte specială pentru mine şi îmi doresc ca împreună să păşim într-un nou şi asumat capitol al vieţii noastre … De asemenea, suntem încrezători că valorile morale pe care le-am moştenit de la familiile noastre vor constitui piatra de temelie a unui viitor fericit împreună.

Sursă: Nicholas de Roumanie Medforth Mills

Nicolae mai spune ca a privit intotdeauna cu admiratie si respect casnicia bunicilor sai, pe care doreste sa o ia exemplu.

Am cerut acordul părinţilor domnişoarei Binder, aceştia dându-ne încuvinţarea şi bucurându-se alături de noi. De asemenea, am împărtăşit fericita veste bunicului meu, Majestatea Sa Regele Mihai şi familiei. Suntem încântaţi că am primit binecuvântările şi mesajele Lor de felicitare.

Sursă: Nicholas de Roumanie Medforth Mills

Nunta va avea loc în vara anului 2018. Alina Maria Binder şi nepotul Regelui Mihai s-au cunoscut în urmă cu doi ani, exact în 29 iulie, de aceea i-a cerut mâna în această zi.

Inelul pe care l-a ales nepotul Regelui pentru viitoarea mireasă este safir cu diamante.

Nicolae are 32 de ani şi a câstigat simpatia românilor în 1992, când l-a însoţit pe Regele Mihai, în prima vizită permisă de autorităţile române, după exilul impus de comunişti. La vârsta de 25 de ani, Nicolae a primit titlul de principe, iar din 2008 a participat la mai multe acţiuni, ecologiste şi caritabile.

Din 2012, când s-a mutat în România, a reprezentat Casa Regală în mai multe activităţi publice. La 1 august 2015, i-a fost retras titlul şi a fost exclus din linia de succesiune la Tronul României, fără o explicaţie clară.

Presa a vehiculat că urma să devină tatăl unui copil pe care nu ar fi dorit să îl recunoască. Copilul, o fetiţă, s-a nascut in februarie 2016.

Nicolae i-a cerut mamei, prin avocatul său, efectuarea unui test de paternitate, dar tânara a refuzat.

Sursa: TVR

mai mult
Monarhie

Noua colecție de fotografii a Principesei Sofia

Bruges 2

 

În urmă cu două zile, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a încheiat o vizită în orașul belgian Bruges, unde a realizat noua sa colecție de fotografie de artă.

Bruges, un oraș cu o vechime de 1200 de ani, este supranumit “Veneția Nordului” și este capitala Flandrei de Vest.

Colecția Bruges 2017 va fi inclusă de Principesa Sofia în amplul său proiect fotografic intitulat “Punți regale”.

Mai multe despre arta fotografică a Alteței Sale Regale puteți citi aici.

mai mult
Monarhie

Principesa Margareta: Tineretul trebuie să-și cunoască istoria și sacrificiile făcute de înaintașii noștri

centenar-mausoleul-marasesti

Tineretul trebuie să-și cunoască istoria și sacrificiile pe care le-au făcut înaintașii noștri, a declarat, duminică, la Săvârșin, Principesa Moștenitoare Margareta, prezentă, alături de Principale Radu, la biserica ortodoxă din localitate, unde a avut loc o slujbă de pomenire a eroilor care și-au pierdut viața pe câmpul de la luptă de la Mărășești.

„Trebuie să ne gândim la toate sacrificiile care s-au făcut în trecut, pentru ca țara noastră să existe acum și este mare lucru că am putut să facem această slujbă. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi. Tineretul ar trebui să știe că bazele noastre sunt în istoria noastră. Trebuie să respectăm istoria și pe cei care și-au pierdut viața în acte de eroism. Tinerii trebuie să-și cunoască istoria și cât de importantă a fost aceasta pentru viața lor de acum”, a declarat, emoționată, Alteța Sa Regală.

Cu acest prilej, au fost rostite rugăciuni pentru Regele Ferdinand Întregitorul și pentru Regina Maria, „Mama Răniților”. Ceremonia religioasă a fost oficiată în prezența Înalt Preasfinției Sale Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

„A fost o comemorare de aducere aminte a celor care au luptat și și-au pierdut viața în lupte, acum, la centenarul celui dintâi Război Mondial. Se cuvine să ne reîmprospătăm istoria, luptele pentru independență, de reîntregire a țării, pentru bunăstarea și progresul poporului nostru. Ziua de 6 august înseamnă și pentru Biserica Ortodoxă Română un mare praznic, Schimbarea la față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a precizat Arhiepiscopul Aradului.

Alături de membri ai Familiei Regale s-au aflat și reprezentanți ai Asociației „Amicii Regelui Mihai”, veniți special pentru acest eveniment.

„Am venit special de la Arad pentru a fi împreună cu Familia Regală, în această zi de sărbătoare, pentru a comemora eroii din Primul Război Mondial’, spune Alexandru Tiberiu Dekany, copreședinte al Asociației „Amicii Regelui Mihai”.

O parte dintre reprezentanții asociației au venit la acest important eveniment pentru națiunea română, pentru comemorarea eroilor de la Mărășești, dar și pentru Regina Ana, pe care unii dintre ei au avut onoarea să o cunoască personal.

„Suntem aici pentru a ne comemora eroii, dar și pentru Regina Ana, pe care am avut onoarea să o cunoaștem și a cărei amintire rămâne definitiv în memoria noastră. Ne dorim ca și tineretul să știe mai multe despre eroii neamului, să conștientizeze că suntem români, că avem o istorie bogată, că am avut și încă mai avem regi, să învețe ce înseamnă suflet românesc și ce înseamnă monarhia’, spune Ioan Valeriu Boia, din Lipova, membru al Asociației „Amicii Regelui Mihai”, filiala Arad.

P.N.

mai mult
Monarhie

Regele Mihai. VESTE DE ULTIMĂ ORĂ. Anunţul Casei Regale nu lasă loc pentru interpretări

Regele Mihai decembrie 2015

Cu ocazia comemorării eroilor de la Mărășești, la Biserica Ortodoxă din Savârșin, principesa Margareta a oferit informații despre starea de sănătate a Regelui Mihai.

„Majestatea Sa a vrut un an foarte dificil, incredibil de greu și este foarte fragil în momentul de față, dar e stabil. Are o vară liniștită, ceea ce mă bucură”, a spus principesa Margareta presei.

Regele Mihai s-a retras din viața publică la începutul anului 2016, când a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne. Acesta se află sub tratament în Elveția.

Duminică, 6 august 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a luat parte la ceremonia de comemorare a eroilor căzuți pe Câmpul de Luptă de la Mărășești cu prilejul împlinirii unui secol de la începutul acțiunii militare.

În cadrul ceremoniei de la Mausoleul Mărășești, Principesa Maria a depus o coroană în numele Familiei Regale a României.

Ceremoniile militare și religioase s-au desfășurat în prezența Președintelui României, Excelența Sa domnul Klaus Werner Iohannis, prim-ministrului Mihai Tudose, președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Au luat parte reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai Bisericii și Armatei, membri ai Corpului Diplomatic.

Ceremonia a mai cuprins survolul aerian efectuat de avioanele de luptă din dotarea Forțelor Aeriene Române, precum și defilarea Gărzii de Onoare.

Programul comemorării a fost organizat de către Consiliul Județean Vrancea, în cadrul proiectului „Centenarul Marelui Război Vrancea Eroică 1917- 2017”.

EVZ

mai mult
Monarhie

Regina Ana, un an de la trecerea la cele veşnice

În prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu, precum și a Principesei Maria, la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș a avut loc o slujbă de pomenire sâmbătă, 29 iulie 2017, la împlinirea unui an de la trecerea Reginei Ana la cele veşnice.

La mormântul Reginei Ana din Pridvorul Noii Catedrale, ceremonia religioasă a fost oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului, în fruntea unui sobor de preoți ai eparhiei. Alături de ierarhul ortodox și de Familia Regală a stat Preasfinţia Sa Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București.

În faţa Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale din Curtea de Argeș au fost prezenți reprezentanți ai societății civile, public venit din diverse comunități ale țării și jurnaliști.

Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principesa Maria au vizitat spațiile în lucru ale Noii Catedrale, s-au închinat la mormintele din vechea catedrală ale Regelui Carol I, Reginei Elisabeta, Regelui Ferdinand I și Reginei Maria, pe urmă la sicriul cu rămășițele Regelui Carol al II-lea, situat în capela catedralei. În încheierea șederii la Mânăstirea Curtea de Argeș, Altețele Lor Regale au fost musafirii Înalt Preasfinției Sale la Palatul Arhiepiscopal și Regal.

C.R.

mai mult
Monarhie

Fundația Prințului Charles va alege cinci produse românești pentru a le promova

printul-charles

Prinţul Charles vine în sprijinul fermierilor români. Va căuta 5 dintre cele mai bune produse tradiţionale româneşti pentru a le promova în ţară şi în străinătate. În acest scop, sute de fermieri din Delta Dunării, Bucovina, Transilvania, Maramureş şi Banat se vor întâlni cu angajaţii Fundaţiei Principelui de Wales, în România, pentru a-şi lăuda marfa.

Prinţul Charles e îndrăgostit nu doar de România, ci şi de bucatele ei tradiţionale. Vrea ca mai mulţi oameni să se bucure de ele. Fundaţia Principelui de Wales va merge în cinci zone istorice ale ţării: Delta Dunării, Bucovina, Transilvania, Maramureş şi Banat să discute cu micii producători.

Programul începe săptămâna viitoare, în Transilvania. La final, Fundaţia Prinţului Charles oferă gratuit şi un curs de gătit, pentru cei care lucrează în pensiuni sau restaurante locale. Vor învăţa cum să prepare cele cinci produse tradiţionale alese şi să le introducă în meniuri. Primul curs va fi chiar la Viscri, localitatea unde are proprietăţi şi Prinţul Charles.

Gherda Gherghiceanu este tot din Viscri. Face zece feluri de gemuri, cu fructe pe care le culege doar din sat, aşa că ar fi un candidat ideal în acest concurs.

Cele 5 produse tradiţionale româneşti vor fi alese de specialişti în calitatea mâncării din România, Italia şi Marea Britanie.

T.V.

mai mult
Monarhie

Castelul Regal de la Mamaia,1928

palat-mamaia

În timpul unei vizite pe ţărmul Mării Negre, Regina Maria s-a îndrăgostit de Mamaia anului 1920. „Mamaia: imense întinderi de nisip, o plajă atât de largă încât sfârşitul i se pierde în depărtare, cu scoici trandafirii ca nişte petale de flori aruncate de zâne, băi de mare şi acel râs ce izbucneşte anume când năvăleşte asupra ta apa rece, foşnetul şoptit al valurilor ce se sparg rând pe rând domol de mal, lăsând fiecare o fâşie de spumă albă ca zăpada. Jocuri prin nisip, câini nebunatici luptându-se cu câte o bucată groasă de lemn azvârlită de valuri pe mal sau înnebuniţi de bucurie şi alergând ca nişte ogari cenuşii într-o fugă zănatecă de-a lungul plajei, lătrat îmbătat de fericire, bărci încete lunecând alene pe întinderea lacurilor, soare revărsat fără milă asupra capetelor noastre, prefăcând apa într-o pânză de lumină care arde ochii“, descrie ea Mamaia acelor ani ai secolului trecut.

Îndrăgostindu-se de acest ţinut, Regina Maria a ales să-şi construiască un castel, unde să-şi petreacă verile.

Construcţia a fost executată de antrepriza lui Carlo Actis, sub directa conducere şi supraveghere a arhitectului Constantin D. Dobrescu, începând din 1 decembrie 1923, şi terminându-se în vara anului 1926.

Materialele de construcţie au fost furnizate de firme renumite în epocă: antrepriza Constantin Kirilescu (pentru piatra de fundaţie), Societatea Reconstrucţia Dobrogeană şi fabricile Petculescu Ferdinand Koska &Co.

Palatul a fost dotat cu toate cuceririle tehnicii din acea vreme, instalaţie de aer condiţionat cu ventilatoare, furnizate de la firma Siemens Schukert Werke, încălzire centrală şi electrică realizate de atelierul Ilie Popescu &Gh.Cretu.

Antreprenorul italian Antonio Moraldo s-a ocupat de asfaltarea teraselor palatului, iar Carlo Actis a făcut fântâna, trotuarele şi lacul din parc.

Din păcate, regina nu a petrecut nicio zi în castelul ce se întindea pe un domeniu de 1.200 de metri pătraţi, întrucât a descoperit Balcicul, unde şi-a ridicat un alt castel şi unde obişnuia să meargă în fiecare vară.

La 2 decembrie 1927, după moartea Regelui Ferdinand, palatul, compus din subsol cu 16 camere, baie, spălătorie, garaj, parter cu 12 camere, bufet, garderoba, trei terase, opt băi şi mansarda cu şapte camere şi baie, a fost donat de către Regina Maria şi de patru dintre copiii săi (Nicolae, Ileana, Elisabeta şi Mărioara), prinţesei Elena, mama Regelui Mihai.

Noua proprietară a ordonat transformarea parcului regal, prin instalarea conductelor de apă, modificarea drumurilor şi peluzelor.

După 1930, palatul va intra în posesia Regelui Carol al II- lea, care l-a folosit ca reşedinţă de vară.

Club Castel Mamaia se află în prezent pe lista monumentelor istorice de importanţă naţională. În vreme cu bulgarii au ştiut să-şi atragă turişti la Castelul din Balcic, românii nu au fost în stare să transforme castelul în punct de interes turistic naţional.

C.R.

mai mult
MonarhiePromovate

90 de ani de la moartea lui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României (1914-1927)

regele-ferdinand (1)

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României (1914-1927); nepot de frate al regelui Carol I, i-a succedat acestuia, în 1914, la tron; în 1916 a susţinut intrarea României în război de partea Antantei, împotriva Puterilor Centrale (fapt pentru care a fost numit, în ţară, Ferdinand cel Leal, dar a fost dezavuat de familia de Hohenzollern); de numele său se leagă şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918; la 15.X.1922 a fost încoronat, la Alba Iulia, ca rege al tuturor românilor; după înfăptuirea României Mari, a sprijinit toate iniţiativele menite să ducă la importante transformări în viaţa economică, social-politică şi culturală a ţării; membru de onoare al Academiei Române (1890); preşedinte de onoare şi protector al Academiei Române (1914-1927); a fost înmormântat în pronaosul Mănăstirii Curtea de Argeş (n. 1865).

Alteţa Sa Serenisimă Principele Ferdinand Victor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen a văzut lumina zilei la Sigmaringen, la 24 august 1865, fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen (1835–1905), pretendent la Tronul Spaniei, şi al Infantei Antonia a Portugaliei, Principesă de Bragança şi de Saxa-Coburg-Gotha (1845–1913).

El a studiat la Școala Militară din Kassel, la Universitatea din Leipzig, la Universitatea din Bonn şi la Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice şi Economice din Tübingen.

Principele Ferdinand a venit prima oară în România în anul 1881, la vârsta de 15 ani. A stat la Palatul Cotroceni, împreună cu tatăl lui, Leopold, și fratele lui mai mic, Carol. Cei trei au fost prezenți la ceremoniile Încoronării. Palatul Cotroceni, destinat în anul 1889 de Regele Carol I pentru a fi reședința Principelui Moștenitor, va fi casa lui Ferdinand și a Mariei până la sfârșitul vieții. Palatul Cotroceni este locul unde vor copilări Carol, Elisabeta, Mărioara, Nicolae, Ileana și Mircea, copiii cuplului princiar moștenitor.

La 14 noiembrie 1886, Principele Ferdinand este încorporat sublocotenent în Armata României, în cadrul Regimentului 3 linie (infanterie). A fost ofițer al Armatei Române timp de 38 de ani, trecând în patru decenii de la gradul de sublocotenent la cel de mareșal.

Ferdinand devine oficial Principele de Coroană al României în noiembrie 1888, la 23 de ani. Ferdinand rămâne Principe Moștenitor timp de 26 de ani și arată o extraordinară loialitate Regelui Carol I, pregătindu-se discret, măsurat și temeinic pentru a prelua pe creștet Coroana de Oțel a României.

Principele Ferdinand sosește oficial în România, la 19 aprilie 1889, în uniformă de sublocotenent, și este primit la Gara de Nord de Regele Carol I și de Regina Elisabeta. La 10 mai 1891, la jubileul domniei unchiului său, Ferdinand este avansat la gradul de căpitan.

Regele Carol I face o vizită în noiembrie 1892 la Londra și Windsor, în care cere Reginei Victoria mâna Principesei Maria de Edinburgh pentru nepotul lui, Ferdinand. Carol I primește cu acea ocazie Ordinul Jartierei.

Ferdinand s-a căsătorit la Sigmaringen, în ziua de 10 ianuarie 1893, cu Principesa Maria a Marii Britanii şi Irlandei, Principesă de Edinburg și Principesă de Saxa-Coburg-Gotha.

În 1896, Principii Moștenitori Ferdinand și Maria reprezintă Familia Regală română la încoronarea Țarului Nicolae al II-lea.

Ferdinand I a urcat pe Tron la 28 septembrie/ 11 octombrie 1914 şi a domnit timp de 13 ani, până în ziua morții, 20 iulie 1927. Loialitatea sa față de țară, tăria convingerilor sale și felul ireproșabil în care servește Națiunea și Coroana îi aduc numele de ,,Ferdinand cel Loial”. Domnia Regelui Ferdinand a fost marcată de două evenimente majore în istoria ţării: Primul Război Mondial şi Marea Unire ce a urmat războiului.

Ferdinand I a fost un distins militar. Înainte de venirea în România, el a fost sublocotenent în Regimentul I al gărzii regale din Potsdam. În anul 1913, Principele Moștenitor Ferdinand a condus armata română în campania din Bulgaria.

După doi ani de neutralitate, în urma deciziei din 14/27 august 1916 a Consiliului de Coroană, prezidat de Rege, România a intrat în război, la 14/27 august, alături de Antanta (Franţa, Marea Britanie, Rusia, Italia). Regele Ferdinand va fi numit „cel Loial“ pentru că, deşi născut german şi rudă apropiată a Împăratului Germaniei, a aşezat interesul României mai presus de legătura lui de sânge şi a luptat împotriva ţării lui de origine. Profund religios, sensibil şi cu un înalt simţ moral, Regele a luat această hotărâre printr-un mare sacrificiu personal, respectându-şi astfel promisiunea de a fi „un bun român“, făcută în jurământul depus în faţa Parlamentului, la întronare. În preziua Consiliului de Coroană decisiv, Regele îi spunea lui Titu Maiorescu, om politic conservator filogerman, care încerca să îl convingă să nu aleagă alianţa cu Antanta: „După lupte teribile care s-au dat în mine, sacrific totul pentru binele patriei.“28

Un sacrificiu regal, care a făcut-o pe Martha Bibescu să îl asemuiască pe Rege cu Sfântul Meinrad, pustnic născut în familia de Hohenzollern şi ucis pe la anul 861. Regele Ferdinand nu şi-a sacrificat pentru România numai familia, ci şi credinţa: din cauză că nu îşi botezase copiii în rit catolic, a fost excomunicat de Papă29, lucru dureros pentru un catolic fervent ca el, care interiorizase perfect deviza familiei sale: Nihil sine Deo („Nimic fără Dumnezeu“). Același lucru urma să se întâmple în anul 1948 cu Regina Ana, excomunicată de Papă pentru că Regele Mihai I a refuzat să-și boteze copii în rit catolic. Dar, aşa cum spunea Eugen Wolbe: „Regii României se trag dintr-un neam princiar pentru care a aduce sacrificii unor valori ideale a însemnat, de când se ştiu ei, ceva ce se înţelege de la sine.“30

Începutul războiului nu a fost favorabil României, care a pierdut sudul ţării şi Capitala. Familia Regală şi autorităţile statului au fost nevoite să se refugieze la Iaşi, Regele Ferdinand rămânând garanţia independenţei ţării şi sprijinul moral al soldaţilor şi al populaţiei civile afectate de înfrângere, epidemii şi foamete. În pragul dezastrului militar, renegat de familia sa din Germania şi confruntat cu moartea propriului copil, Mircea, în 1916, Regele Ferdinand nu şi-a pierdut credinţa în forţa de redresare a naţiunii sale. În Iaşii refugiului a fost creată Fundaţia „Regele Ferdinand I“.

Sprijinul misiunii militare franceze conduse de generalul Berthelot a dus la refacerea armatei române, care şi-a demonstrat eroismul, sub comanda generalilor Alexandru Averescu şi Eremia Grigorescu, în bătăliile de la Mărăşti (11/24 iulie – 19 iulie/1 august 1917) Mărăşeşti (24 iulie/6 august – 21 august/3 septembrie 1917) şi Oituz (26 iulie/8 august – 9/22 august 1917). Regele nu a ratificat pacea separată cu Puterile Centrale (semnată la 24 aprilie/7 mai 1918), soluţie la care apelase guvernul de la Bucureşti din cauza pierderii sprijinului Rusiei, ce intrase în nefasta zodie a revoluţiilor. Mersul războiului a schimbat însă soarta României, aducându-i victoria şi alipirea provinciilor istorice aflate în afara Statului român. Regele rămăsese, pe tot parcursul războiului, alături de armata sa, prin desele vizite pe front şi repetatele încurajări şi promisiuni în legătură cu schimbările majore care aveau să fie înfăptuite, după încheierea conflictului. La 13 august 1917, într-o proclamaţie adresată armatei şi poporului, Regele spunea: „Oricât am suferi, trebuie să urmăm soarta şi să asigurăm menirea neamului nostru.“31 Încă de la 26 septembrie/ 9 octombrie 1916, Regele instituise cel mai înalt ordin militar de război din România, Ordinul „Mihai Viteazul“.

După război, Ferdinand I, supranumit şi „Întregitorul“, a văzut împlinirea visului românilor, prin Unirea succesivă a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Ţara. În urma prăbuşirii Imperiului ţarist, Sfatul Țării de la Chişinău a votat, la 27 martie/9 aprilie 1918, cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 de abţineri, alipirea Basarabiei la România, act confirmat prin Decretul Regal din 10 aprilie 1918. Se împlinea astfel dorinţa patrioţilor români din Basarabia, reprezentaţi de figuri ca Pantelimon Halippa, Ion Pelivan sau Ion Inculeţ. La 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, din Cernăuţi, vota alipirea Bucovinei la România, act confirmat de Regele Ferdinand, prin Decretul Regal din 19 decembrie 1918; printre fruntaşii unionişti din Bucovina s-au aflat: Iancu, cavaler de Flondor, Sextil Puşcariu, Dionisie Bejan, Ion Nistor. Adunarea Naţională de la Alba Iulia, la care au participat 1.228 de delegaţi şi au asistat peste 100 000 de români, a exprimat vocea naţiunii. La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, se hotăra Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului cu Ţara, act confirmat de Rege, prin Decretul Regal de la 13 decembrie 1918. Printre personalităţile care au lucrat pentru Unirea Transilvaniei cu Ţara s-au numărat Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Gh. Pop de Băseşti, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Ion Flueraş, Theodor Mihali și Aurel Vlad. Toate cele trei alipiri au fost ratificate de Parlamentul României, la 31 decembrie 191932.

La Versailles, pe data de 28 iunie 1919, România semna Tratatul de Pace cu Germania. Au urmat tratatele cu Austria (Saint Germain-en-Laye, 10 decembrie 1919), Bulgaria (Neuilly-sur-Seine, 27 noiembrie 1919), Ungaria (Trianon, 4 iunie 1920) şi Turcia (Lausanne, 24 iulie 1923). După Conferinţa de Pace de la Paris, România Mare beneficia de recunoaşterea majorităţii statelor lumii.

La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand I a fost încoronat Rege al tuturor românilor, alături de Regina Maria. În timpul slujbei oficiate de Patriarhul Miron Cristea au fost sfinţite coroanele (vechea Coroană de Oţel a Regelui Carol I, pentru Ferdinand, şi o coroană nouă, din aur, pentru Maria) şi binecuvântaţi Suveranii. Afară, Regelui şi Reginei li s-au aşezat pe umeri purpura şi hermina, iar pe creştet, coroanele. Încoronarea a fost urmată de 101 salve de tun şi de ovaţiile asistenţei. În discursul său, Regele Ferdinand a spus:

Punând pe capul meu, într-această străveche cetate a Daciei romane, coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioasele lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională, şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire, de la Tisa până la Nistru şi până la Mare.

Domnia Regelui Ferdinand a adus consolidarea rapidă a ţării, prin unificarea administrativă, proclamarea sufragiului universal, egal, direct şi secret (până atunci se votase pe baza colegiilor cenzitare, aşadar în funcţie de avere) şi reforma agrară din 1921. Legea pentru reforma agrară, din 17 iulie 1921, prevedea exproprierea marilor moşii şi împroprietărirea combatanţilor din Marele Război, a invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război şi a ţăranilor fără pământ. În urma acestei reforme radicale, mica proprietate agricolă a devenit predominantă în România. Nu trebuie uitat că această reformă a fost promisă de Rege soldaţilor în timpul războiului, ea putând fi aplicată datorită votului unui Parlament dominat de marii proprietari funciari. Caz unic în istorie, o reformă agrară de o asemenea amploare a fost făcută de înşişi proprietarii terenurilor33.

În iunie 1925 era votată legea pentru unificare administrativă. Punerea împreună a unor provincii cu sisteme administrative şi cu mentalităţi atât de diverse a fost un proces complicat, iar rapiditatea cu care România a atins omogenitate administrativă, la doar câţiva ani de la Marea Unire, reprezintă o performanţă notabilă.

Cea mai importantă operă legislativă din timpul domniei Regelui Ferdinand rămâne noua Constituţie, publicată în Monitorul oficial la 29 martie 1923 şi care înlocuia vechiul act fundamental de la 1866, oferind României stabilitate și un remarcabil cadrul legislativ de dezvoltare.

În domeniul politicii externe, obţinerea recunoaşterii României Mari a fost o izbândă istorică. După război, diplomaţii români au lucrat pentru crearea unei reţele de alianţe regionale care să aducă stabilitatea în Europa centrală şi sud-estică: Mica Înţelegere formată din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia (1921) şi Înţelegerea Balcanică formată din România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia (1934). Deloc neglijabil este rolul României în stăvilirea bolşevizării acestei părţi a Europei, prin înlăturarea de la putere a regimului Béla Kun de la Budapesta (în 1919, România răspundea atacurilor maghiare şi ocupa Budapesta, la 4 august; retragerea a avut loc începând cu 16 noiembrie). Un pas important în formarea sau întărirea legăturilor Regatului României cu lumea a fost trimiterea Principelui Moștenitor Carol, în anul 1920, într-un turneul mondial care a durat șapte luni și în timpul căruia moștenitorul Tronului a făcut înconjurul globului. O carte despre această remarcabilă izbândă diplomatică românească a apărut anul acesta, la Editura Corint.

În timpul domniei Regelui Ferdinand, viaţa politică românească a fost dominată de Partidul Naţional Liberal, al cărui şef necontestat, Ion I.C. Brătianu, a fost cel mai apropiat colaborator al Regelui şi unul dintre artizanii Marii Uniri. După alipirea Transilvaniei, PNL avea să fie concurat de Partidul Poporului al mareşalului Averescu şi de Partidul Naţional Ţărănesc, moştenitorul Partidului Naţional din Transilvania.

În literatură s-au remarcat, în această perioadă, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Ion Barbu, George Bacovia și Mateiu Caragiale și Al. Philippide. Lumea culturală românească a fost animată de dezbaterea dintre „modernişti“, care pledau pentru necesitatea continuării drumului României conform modelelor oferite de Occident (adepţi ai acestui curent au fost Eugen Lovinescu, Ştefan Zeletin sau Garabet Ibrăileanu), şi „tradiţionalişti“, care puneau accent pe necesitatea conservării şi dezvoltării specificului românesc (printre promotori, Nichifor Crainic şi Lucian Blaga)34.

Pecetea Regelui era expresia statalităţii, a identităţii naţionale. Unirea a fost o alăturare de populaţii cu aceeaşi identitate, o sublimă punere laolaltă culturală, de conştiinţe şi de voinţă. Totuşi, evenimentul nu ar fi avut împlinire statală fără parafa şi existenţa instituţiei Coroanei. Şeful statului era, în modelul acela de cârmuire, un om în care se încarnau identitatea şi statalitatea. În acest sens, istoria modernă a României a oferit Europei doi lideri model: Carol I şi Ferdinand I. De fapt, se poate spune şi contrariul: Europa a fost cea care i-a dăruit, pe cei doi, României.

Fiecare ţară europeană a primit Unirea în conformitate cu interesele proprii. Casele Regale europene au avut întotdeauna legături indisolubile, dar interesul ţării lor a primat mereu. În deciziile de după 1918, o importanţă majoră au avut cancelariile prezidenţiale sau Guvernamentale. Vizitele Reginei Maria la Prim-ministrul francez Georges Clémenceau şi la Președintele Republicii franceze Raymond Poincaré sunt un exemplu edificator. Paradoxal, izbânzile politice și diplomatice ale Reginei Maria (cea din Franța anului 1919 și cea din Statele Unite în 1926) veneau într-o epocă în care Coroanele europene, mai ales cele imperiale, începuseră să cadă.

Performanţa politică a Marii Uniri a fost posibilă prin manifestarea, la momentul potrivit, a unor virtuţi publice de care avem exact aceeaşi nevoie şi în prezent. În anul 1918, România, în afara fericirii istorice de a se vedea întregită, a avut de făcut faţă unor realităţi dramatice: în război murise o zecime din populaţia ţării (mai ales bărbaţi tineri), pe teritoriul naţional funcţionau patru sisteme administrative și juridice, patru monede diferite şi patru sisteme diferite de învăţământ. Cu toate acestea, în numai zece-cincisprezece ani, România a ajuns din urmă Belgia şi Elveţia. A fost un moment de inspiraţie şi de concentrare a energiilor, binefăcător şi productiv.

De patriotism, viziune, modele, spirit de răspundere și de personalități respectabile în viața publică avem exact aceeași nevoie și astăzi, în anul 2016, când sărbătorim 150 de ani de la crearea Dinastiei Regale române.

Deşi discret şi reţinut, Ferdinand I a acceptat să reprezinte personal România în câteva vizite europene. Regele şi Regina au vizitat Polonia în iunie 1923, iar în anul 1924 suveranii au efectuat patru vizite oficiale în Europa Occidentală: Franţa în luna aprilie, Elveţia în luna mai (au fost primii monarhi care au vizitat sediul proaspăt înfiinţatei Ligi a Naţiunilor de la Geneva), apoi Belgia şi Marea Britanie.

Una dintre marile dureri ale Regelui a fost incapacitatea fiului său cel mare, Principele Carol, de a pune interesele naţionale şi dinastice deasupra pasiunilor. În cele din urmă, Ferdinand l-a desemnat ca urmaş la Tronul României pe nepotul său, Mihai. Într-o scrisoare trimisă, la 15 iulie 1927, preşedintelui Consiliului de Miniştri, Regele îşi exprima ultima  dorinţă: aceea ca Mihai să-i urmeze la Tron, ajutat de Principele Nicolae, ca Regent. Ferdinand îl ruga pe fiul său cel mare, Carol, să respecte situaţia creată prin însăşi renunţarea lui la drepturile dinastice.

Regele Ferdinand a fost un pasionat botanist, iar analizele sale pertinente îi surprindeau chiar şi pe specialiştii în domeniu. A avut o vastă cultură și nu făcea caz de ceea ce ştia, dintr-o delicateţe ieşită din comun. Cunoştea mai multe limbi, printre care greaca veche şi ebraica. Învăţase şi limba română, încă din timpul studenţiei. Îi plăcea mult să călătorească şi să vâneze. Îl preocupau heraldica, numismatica și filatelia. Nu agrea protocolul şi prefera discuţiile pe teme de istorie, biologie sau filologie. A fost Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române, iar în 1905 a fost ales preşedinte al Societăţii de Turism Român35.

Regele Ferdinand I moare, după o lungă suferinţă, în ziua de 20 iulie 1927, la ora două şi cincisprezece minute, la Sinaia, în vârstă de aproape şaizeci şi doi de ani, cu Regina Maria şi patru dintre copii alături36. Câteva decenii mai târziu, în aceeaşi zi a anului 1983, avea loc căsătoria civilă a Principesei Elena, fiica Regelui Mihai, cu Robin Leslie Medforth-Mills. Funeraliile naţionale ale Regelui Ferdinand au fost un eveniment la care au participat zeci de mii de români. Ei şi-au arătat, astfel, iubirea şi recunoştinţa pentru suveranul lor „cel Loial“. Ferdinand I este înmormântat la Curtea de Argeş, alături de unchiul şi mătuşa lui. La serviciul religios de la Curtea de Argeş au participat, în ziua de 24 iulie 1927, 40 000 de oameni. La puţin timp după suveranul pe care îl slujise cu credinţă avea să se stingă şi Ion I.C. Brătianu, unul dintre cei mai importanţi oameni de stat din istoria României.

În 1914, la venirea pe Tron a Regelui Ferdinand, România avea 7.7 milioane de locuitori şi un teritoriu de 137 000 km2. La moartea lui, ţara număra 17.1 milioane de locuitori şi se întindea pe 295 049 km2. Paradoxurile istoriei şi Providenţa au decis ca acest principe discret şi cultivat să înfrunte un război mondial, să facă alegeri dureroase, să treacă prin boli grele şi chiar prin atentate puse la cale de bolşevici. Tot Providenţa a vrut însă ca Regele Ferdinand să-şi întRegească ţara şi să fie încoronat Rege al tuturor românilor. În Oameni care au fost, Nicolae Iorga scria: „Cel mai mare moment din istoria noastră va rămâne legat de numele lui“.

Regele Ferdinand a avut singura măreţie care rezistă vremurilor: cea dată de bunătate și de profunzime.

În ceea ce ne privește pe noi, autorii volumului, prima calitate a Regelui Ferdinand I care ne impresionează este devotamentul său fără limite față de Regele Carol. Principele Ferdinand avea 15 ani atunci când unchiul său i-a spus că dorește să-i pună pe umeri o mare răspundere. Fără prea multe cuvinte, Ferdinand și-a urmat cu sfințenie unchiul și Suveranul, consacrând fiecare zi a vieții lui, până la capăt, României și legământului făcut Regelui său. Carol I nu a avut vreodată un soldat mai credincios decât Ferdinand. Respectuos, pătruns de admirație și devotament, născut pentru a servi Coroana, Ferdinand nu a fost doar un Rege-model, ci și un principe moștenitor-model. O astfel de fidelitate față de Rege am întâlnit-o, în familia noastră, doar la Regina Ana.

La 24 august, anul trecut, am aniversat în țară 150 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand al României. Tinerii români de astăzi au în al doilea Rege al dinastiei noastre un model de modestie, curaj, spirit de răspundere, devotament și delicatețe sufletească.

De numele Regelui Ferdinand I al României se va lega, întotdeauna, conştiinţa datoriei împlinite:

Când am luat moştenirea întemeietorului României moderne, am făgăduit înaintea reprezentanţilor naţiunii că voi fi un bun român; cred că m-am ţinut de cuvânt. Grele au fost timpurile, mari au fost jertfele, dar strălucită a fost răsplata; şi astăzi pot spune, cu fruntea senină: faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul meu, am conştiinţa curată.37

Fragment din cartea “Susține cu a ta mână Coroana Română”

C.R.

mai mult
Monarhie

90 de fapte ale Regelui Mihai I, în 90 de ani de la proclamarea ca Rege al României

ICH_1883
  1. Regele Mihai s-a născut la 25 octombrie 1921 la Sinaia, la Castelul Foişor. Naşterea sa a fost salutată cu 101 salve de tun.
  2. Părinţii Regelui Mihai au fost Regele Carol al II-lea şi Regina-Mamă Elena, iar bunicii săi Regele Ferdinand al României, Regina Maria a României, Regele Constantin I al Greciei şi Regina Sofia a Greciei, Principesă de Prusia.
  3. Regele Mihai este strănepotul Regelui George I al Greciei, strănepotul Împăratului Frederick al III-lea al Germaniei, stră-strănepotul Regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei, stră-strănepotul (atât prin Regina Maria a României, bunica tatălui, cât şi Regina Sofia a Greciei, bunica mamei) Reginei Victoria a Regatului Unit, Împărăteasa Indiilor, stră-strănepotul Împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei, stră-strănepotul Regelui Christian al IX-lea al Danemarcei şi stră-strănepotul Împăratului Wilhelm I al Germaniei.
  4. Regele Mihai a fost botezat după Mihai zis „Viteazul”, voievodul care a unit sub domnia sa Ţara Românească, Ţara Moldovei şi Transilvania în anul 1600.
  5. Botezul Regelui Mihai din 22 ianuarie 1922 a fost oficiat de mitropolitul-primat Miron Cristea (patriarh al României din 1925).
  6. În 1926, după renunţarea tatălui său, Regele Mihai a devenit moştenitorul bunicului său, Regele Ferdinand, prin codicilul la testamentul acestuia semnat la 11 ianuarie 1926.
  7. A fost proclamat Rege al României la 20 iulie 1927 la moartea bunicului său, Regele Ferdinand, fiind tutelat de o Regenţă care i-a reunit pe patriarhul Miron Cristea, principele Nicolae şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Gheorghe Buzdugan (mort în 1929, înlocuit de magistratul Constantin Sărăţeanu).
  8. Regele Mihai a fost detronat la 8 iunie 1930 de către tatăl său, Regele Carol al II-lea, devenind Principe Moştenitor şi primind titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În 1932, Regele Carol al II-lea a alungat-o din ţară pe Regina-Mamă Elena, care s-a stabilit la Florenţa, unde Regele Mihai a vizitat-o în timpul vacanţelor de vară.
  9. Regele Mihai a susţinut examenul pentru absolvirea studiilor primare, la 25 iunie 1932, în faţa unei comisii de examinare prezidate de ministrul instrucţiunii publice, Dimitrie Gusti.
  10. Regele Mihai şi-a început studiile liceale la 24 octombrie 1932, primul trimestru fiind inaugurat în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a ministrului instrucţiunii publice, Dimitrie Gusti. La scurt timp a fost alcătuită Clasa Palatină, inaugurată oficial la 30 ianuarie 1933. Integrată Liceului „Sf. Sava” din Bucureşti, era plasată nominal sub autoritatea ministrului învăţământului, dar condusă, de facto, de ofiţeri ai Palatului Regal, directori fiind în cei 8 ani colonelul Traian Eremia Grigorescu (nepotul generalului Eremia Grigorescu), comandorul Preda Fundăţeanu şi colonelul adj. Dumitru Dămăceanu, iar sub-directori locotenent-colonel Emil Pălăngeanu şi căpitanul, apoi maiorul Mircea Tomescu.
  11. În anii 1933-1940, Regele Mihai a avut în total 14 colegi de liceu, printre care trei fii de ţărani: un ardelean, (Gheorghe Duşa), un basarabean, (Radion Chiaburu) şi un bucovinean, (Gheorghe Grămadă); un bănăţean (Ioan Jurchescu), un sas luteran (Walter Heltmann) şi un secui calvin (Ivan Paul Kovacs). Îi mai amintim pe istoricul şi heraldistul Dan Cernovodeanu, Mircea Ionniţiu (viitorul secretar personal al Regelui Mihai), Constantin Malaxa (fiul industriaşului Nicolae Malaxa) şi Lascăr Zamfirescu (fiul diplomatului Alexandru Zamfirescu şi nepotul scriitorului Duiliu Zamfirescu).
  12. Profesorii de liceu ai Regelui Mihai au fost aleşi din elita învăţământului bucureştean, printre ei regăsindu-se Pr. Acad. Nicolae Popescu (religie), Nicolae Georgescu-Tistu (limba română), Dumitru S. Panaitescu, „Perpessicius” (limba română), Ion Conea (geografie), Enache Ionescu (istorie), Gheorghe Lazăr (istorie), Virgil Arbore (istorie), Vasile Băncilă (psihologie), Ion Zamfirescu (filosofie), Ion Gruia (drept), Eugen Demetrescu (economie politică), Léon Thévenin (limba franceză), Bernhard Capesius (limba germană), Nicolae Herescu (limba latină), Ion Chirescu (muzică), Florica Musicescu (pian), Virgil Roşală (educaţie fizică).
  13. Alături de colegii şi profesorii Clasei Palatine, Regele Mihai a vizitat toată ţara în cadrul unor lecţii de sinteză din verile anilor 1933-1940, care urmăreau să-i asigure o bună cunoaştere a istoriei, societăţii, teritoriului, economiei şi spiritualităţii Regatului României Mari.
  14. Regele Mihai a susţinut examenul de bacalaureat la Palatul Regal, în faţa unei comisii de examinare prezidate de ministrul instrucţiunii publice, Petre Andrei. Proba a inclus trei probe scrise (limba română, matematică, limba franceză) şi examenul oral în Sala Tronului în 27 iunie 1940, ziua Consiliului de Coroană în care s-a decis, în urma ultimatului sovietic, cedarea Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa.
  15. La abdicarea tatălui său, Regele Carol al II-lea, în 6 septembrie 1940, Regele Mihai a primit o Românie ciuntită, fără Basarabia, nord-vestul Bucovinei, ţinutul Herţa, nord-vestul Transilvaniei şi sudul Dobrogei (Cadrilaterul). În proclamaţia sa, care a ţinut locul actului de abdicare, Regele Carol al II-lea afirma: „Lăsând poporului meu pe scumpul meu fiu, rog pe toți românii să-l înconjoare cu cea mai caldă și mai desăvârșită credință și dragoste, ca să poată găsi în ele reazemul de care are atâta nevoie greaua-i răspundere ce de azi înainte apasă umerii săi fragezi.”
  16. După depunerea jurământului ca Rege al României, Regele Mihai I a fost încoronat la 6 septembrie 1940 în Catedrala Patriarhală şi uns cu Sfântul şi Marele Mir de către patriarhul Nicodim Munteanu.
  17. Din 14 septembrie 1940, Regele Mihai a avut-o alături pe Regina-Mamă Elena, care i-a fost un important sfetnic şi sprijin moral.
  18. Regele Mihai nu a putut să-şi exercite în deplinătate atribuţiile ca monarh constituţional în anii 1940-1944 când România a fost guvernată fără constituţie şi fără Parlament. Generalul Ion Antonescu a afirmat în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Miniştri pe care îl prezida că Regele este „numai un simbol şi nu are dreptul să se amestece în conducerea statului”.
  19. La 14 septembrie 1940, Regele Mihai a semnat Decretul Regal prin care statul român a fost proclamat stat național-legionar. În timpul rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, Regele Mihai, aflat la Sinaia, a încercat, la insistenţa maiorului Mircea Tomescu, aghiotantul Majestăţii Sale Regelui, să vină la Bucureşti şi să medieze între legionari şi guvern, dar a fost oprit de generalul Antonescu. La 14 februarie 1941, Regele Mihai a semnat decretul de desfiinţare a statului naţional-legionar.
  20. Regele Mihai a primit demnitatea şi bastonul de mareşal la 10 mai 1941. Este cel mai longeviv mareşal din istoria României şi singurul deţinător în viaţă al Ordinului „Mihai Viteazul”, Clasa I.
  21. Regele Mihai a aflat despre intrarea României în război, la 22 iunie 1941, de la radio.
  22. Începând din 24 ianuarie 1942, Regele Mihai a stabilit contacte cu partidele tradiţionale, Partidul Naţional-Ţărănesc, Partidul Naţional-Liberal şi Partidul Social-Gryffindor, făcând demersuri pentru scoaterea României din război. La această acţiune a fost cooptat, în 1944, la cererea anglo-americanilor, şi Partidul Comunist din România, formându-se Blocul Național Gryffindor.
  23. Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena au salvat de la moarte zeci de mii de evrei în anii 1940-1944. În 1993, Regina-Mamă Elena a fost declarată „Dreaptă între Popoare”.
  24. La 23 august 1944, Regele Mihai l-a arestat pe mareşalul Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, şi a anunţat în proclamaţia către ţară „ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite”. Simbolic, Regele Mihai a anunţat şi revenirea la principiile Constituţiei din 1923.
  25. Temându-se că vor fi arestaţi de germani, Regele Mihai I şi Regina-mamă Elena s-au adăpostit în satul Dobriţa, la conacul colonelului Petre Petrescu, din 24 august până la mijlocul lunii septembrie 1944.
  26. Întârzierea încheierii convenţiei de armistiţiu cu Naţiunile Unite, care a avut loc la Moscova în 12 septembrie 1944, a permis Armatei Roşii ca, în timp ce Armata Română răspundea contra-ofensivei germane începute la 24 august 1944 cu bombardarea Palatului Regal, să ia 500.000 de soldaţi români drept prizonieri. O anumită propagandă l-a făcut pe Regele Mihai vinovat de această întârziere, dar diplomatul Camil Demetrescu arată cum, la telegrama cifrată personal de acesta în seara zilei de 23 august de la Palatul Regal, aducând la cunoştinţa Aliaţilor lovitura de stat regală, noul guvern şi instrucţiunile către delegaţii români, Barbu Ştirbey şi Constantin Vişoianu, împuterniţi ca să semneze imediat, acolo, armistiţiul, răspunsul, venit la 27 august de la Cairo, a fost că „Aliaţii acceptă să acorde şi noului guvern cele patru ameliorări de la Stockholm” (condiţiile primite de Antonescu) dar „Armistiţiul nu poate fi imediat semnat pentru că lipseşte unul dintre ambasadorii anglo-saxoni” (!). Ulterior, Aliaţii au cerut guvernului român să trimită delegaţia negociatorilor la Moscova.
  27. Eliberarea nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţia maghiară, datorată actului de la 23 august, s-a încheiat la 25 octombrie 1944, de ziua Regelui Mihai.
  28. În ianuarie 1945, Regele Mihai a trimis un memoriu preşedintelui american Franklin Delano Roosevelt în care a arătat abuzurile sovieticilor, rămas fără răspuns. Ocupanţii sovietici au provocat agitaţii care au dus la căderea guvernului generalului Constantin Sănătescu în decembrie 1944 şi al generalului Nicolae Rădescu în februarie 1945.
  29. La 6 martie 1945, Regele Mihai a fost forţat de Andrei Vîşinski să-l numească preşedinte al Consiliului de Miniştri pe Petru Groza, preşedintele Frontului Plugarilor. Acesta fost preţul plătit pentru restabilirea administraţiei româneşti în nord-vestul Transilvaniei.
  30. Regele Mihai a primit Ordinul Victoriei („Pobeda”) prin decretul semnat de Mihail Kalinin, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, la 6 iulie 1945, „pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei”. Înaintea Majestăţii Sale au primit aceeaşi decoraţie feldmareşalul britanic Bernard Montgomery, la 5 iunie 1945, şi generalul american Dwight Eisenhower, Comandantul Suprem al Corpului Expediţionar Aliat din Europa, la 10 iunie 1945.
  31. Regele Mihai a primit Legiunea de Merit („Legion of Merit”) în grad de Chief Commander prin decretul semnat de Harry Truman, preşedintele Statelor Unite ale Americii, pentru că „prin judecata lui superioară, prin curajul acțiunii sale și prin înaltul caracter al cârmuirii sale personale, Regele Mihai I a adus o contribuție extraordinară la cauza libertății și democrației”. Legiunea de Merit în grad de Chief Commander a mai fost acordată, după Al Doilea Război Mondial, suveranilor Regele Paul I al Greciei, Împăratul Haile Selassie al Etiopiei, Regele Abdulaziz al Arabiei Saudite şi Şahul Mohammad Reza Pahlavi al Iranului.
  32. În august 1945, Regele Mihai i-a cerut demisia prim-ministrului Petru Groza pentru alcătuirea unui nou guvern care să aibă o mai largă reprezentativitate politică. În faţa refuzului acestuia, Majestatea Sa a intrat în greva regală, din 21 august 1945 până în 7 ianuarie 1946, când, în urma conferinţei Aliaţilor de la Moscova, a fost forţat să coabiteze cu un guvern procomunist.
  33. La 8 noiembrie 1945, de ziua onomastică a Regelui, a avut loc o amplă manifestaţie anticomunistă şi regalistă în Piaţa Palatului care s-a încheiat cu intervenţia muncitorilor şi arestarea sau uciderea unor participanţi.
  34. Forţat de Aliaţi să coabiteze cu un guvern procomunist, Regele Mihai a reuşit, prin mijloacele constituţionale şi legale avute la dispoziţie, să graţieze sau să comute pedepsele sau ordinele de deportare pentru românii care i-au petiţionat, cerându-i ajutorul. Nu a putut să-l graţieze pe mareşalul Ion Antonescu, întrucât actul de graţiere trebuia contrasemnat de ministrului justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu (care în acest caz s-a opus). Mareşalul Ion Antonescu şi colaboratorii săi au fost executaţi la 1 iunie 1946.
  35. Regele Mihai a cunoscut-o pe Principesa Ana de Bourbon-Parma la nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu Ducele de Edinburgh, care a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Londra. La 6 decembrie s-au logodit, dar guvernul Petru Groza nu a acceptat cerea lor de a se căsători.
  36. Regele Mihai a fost forţat să abdice la 30 decembrie 1947, la 26 de ani, sub ameninţarea executării a 1000 de studenţi. Palatul Elisabeta fusese înconjurat de membrii ai diviziei „Tudor Vladimirescu” care arestaseră Garda Regală, iar liniile telefonice ale Palatului fuseseră tăiate. Actul de proclamare al Republicii Populare Române din 30 decembrie 1947 a fost însoţit de o serie de falsuri, fraude şi ilegalităţi, prezentate de juristul Eleodor Focşeneanu într-o demonstraţie care-l îndreptăţeşte să concluzioneze: „ceea ce prim-ministrul [Petru Groza] numea «legea istorică, actul de naştere al Republicii Populare Române», nu este altceva decât un fals istoric ordinar. Prin urmare, republica nu are act de naştere!” (Două săptămâni dramatice din istoria României. 17-30 decembrie 1947).
  37. Regele Mihai a părăsit România la 3 ianuarie 1948, împreună cu Regina-Mamă Elena, şi persoane din anturajul său, precum Mircea Ionniţiu, secretarul său personal, comandantul Jacques Vergotti, aghiotant al Majestăţii Sale Regelui, generalul Constantin Petre-Lazăr, aghiotant al Majestăţii Sale Regelui, Dumitru Negel, fost mareşal al Palatului, şi Elena Nelly Catargi, damă de onoare a Majestăţii Sale Reginei. A luat cu sine doar bunurile personale.
  38. La 4 martie 1948, la Londra, Regele Mihai a ţinut o conferinţă de presă în care a denunţat abdicarea care i-a fost impusă: „Îndepărtarea monarhiei constituie un nou act de violenţă în politica de subjugare a României. În aceste condiţii, nu mă consider obligat în nici un fel de acest act care mi-a fost impus. Cu neclintită credinţă în viitorul nostru, animat de acelaşi devotament şi dorinţă de a munci, voi continua să servesc poporul român, de care destinul meu este legat inexorabil.”
  39. Regele Mihai a patronat Comitetului Naţional Român, guvernul României în exil, anunţat oficial la 10 mai 1949, care avea sediul la Washington D.C., primul său preşedinte fiind ultimul prim-ministru democrat, generalul Nicolae Rădescu. Ulterior, exilul românesc s-a divizat şi nu şi-a mai recăpătat unitatea.
  40. Regele Mihai a fost urmărit de Securitate pe toată durata exilului. Într-o notă a Securităţii din 8 ianuarie 1973 se constată: „Sub aspectul situaţiei materiale, Mihai de Hohenzollern este considerat ca fiind unul dintre cei mai săraci foşti regi, aflaţi în emigraţie”. Dosarul de supraveghere a fost închis la 4 mai 1990. Regele Mihai şi-a consultat dosarul la CNSAS în 2007, prezentat ulterior în expoziţia „Regele urmărit. Mihai I al României în dosarele Securităţii”, curatorii expoziţiei fiind Oana Demetriade, Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor.
  41. Nunta Regelui Mihai I al României cu Principesa Ana de Bourbon-Parma a avut loc în exil, la Atena, în ziua de 10 iunie 1948.
  42. Regele Mihai a avut împreună cu Regina Ana cinci fiice, pe Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. Patru dintre acestea sunt Principese ale României.
  43. La 26 martie 1949 s-a născut Principesa Moştenitoare Margareta a României, fiica mai mare a Regelui Mihai. Destinul a făcut ca în aceeași zi (26 martie), în anul 1881, să fi fost ziua când România a fost proclamată Regat.
  44. La 15 noiembrie 1950 s-a născut la Lausanne a doua fiică a Regelui Mihai și Reginei Ana, Principesa Elena. Principesa a fost botezată cu numele bunicii sale paterne, Regina-mamă Elena a României.
  45. La 28 februarie 1953 s-a născut a treia fiică a Regelui Mihai, Irina. Aceasta nu face parte din linia de succesiune la Coroana României.
  46. La 29 octombrie 1957 s-a născut a patra fiică a a Regelui Mihai, Principesa Sofia. Doctorul mamoş care a asistat la naşterea Principesei Sofia, în Grecia, a fost fiul doctorului mamoş din Sinaia al Regelui Mihai. Principesa Sofia s-a născut în aceeași zi (29 octombrie) cu Regina Maria a României (29 octombrie 1875).
  47. La 13 iulie 1964 s-a născut, în exil la Copenhaga, a cincea şi ultima fiică a Regelui Mihai, Principesa Maria a României. Principesa Maria a României îşi trage numele atât de la Regina Maria, bunica Regelui Mihai, cât şi de la Maria de Orleans, bunica maternă a Reginei Ana.
  48. Prima locuinţă stabilă a cuplului regal a fost o căsuţă în suburbia “La Conversion” a oraşului Lausanne, din Elveţia. De fiecare dată când cuplul regal s-au mutat în casă nouă, prima piesă ascultată a fost Poema Română, de George Enescu, care se încheie cu Imnul Regal, întâmpinând Familia Regală în noua lor locuinţă.
  49. Cuplul Regal s-a mutat în Anglia între 1950 şi 1956, doi ani în satul Bramshill, comitatul Berkshire, iar restul perioadei în satul Ayot Saint Lawrence, comitatul Hertfordshire.
  50. Începând cu anul 1956, şi până în 1976, Regele şi Regina au locuit în satul Versoix, pe malul lacului Leman, în Elveţia, în “Vila Fantasia”.
  51. Între 1976 şi 2004, Regele şi Regina au locuit în „Vila Serena” din satul Versoix, actualmente dispărută. Aceasta este adresa cunoscută de majoritatea românilor veniţi în vizită la Rege, şi locul înregistrării celor mai importante interviuri acordate televiziunii după 1989.
  52. Din 1956, Regele Mihai a lucrat la Geneva în calitate de pilot de încercare şi demonstraţii de zbor fără vizibilitate, precum şi ca instructor de zbor în cadrul societăţii americane de aviaţie «Lear Jeats and Co». În 1958, filiala de la Geneva a societăţii «Lear» desfiinţându-se, Regele Mihai a deschis, în coproprietate cu un elveţian, o companie de electronică şi de mecanisme automate, „METRAVEL”, pe care a vândut-o cinci ani mai târziu.
  53. Din 1968, Regele Mihai a lucrat la Lausanne ca reprezentant (agent) al firmei americane de bursă – «New-York Stockbrockers Drouila&Co». În această calitate s-a ocupat de tranzacţii de bursă ale unor foste familii regale, printre care şi cea a fostului rege Umberto al Italiei. Totodată, a lucrat în calitate de inginer la reprezentanţa din Geneva a companiei de aviaţie «Scandinavia».
  54. Singura perioadă, în cei 68 de ani de căsătorie, în care Regele Mihai a stat despărțit de mai multe ori câteva săptămâni de Regina Ana, soţia sa, a fost în cei nouă ani în care Regele a lucrat ca broker autorizat la Bursa din New York.
  55. În 1960, Regele şi Regina au scris împreună o piesă de teatru numită Alegerea (The Choice, în original), despre lupta dintre sistemele capitalist şi comunist şi rolul credinţei în salvarea omului.
  56. Regele şi Regina şi-au reînnoit jurămintele conjugale la Monaco, în anul 1966, în cadrul unei ceremonii religioase catolice.
  57. Nunta de Argint a Regelui Mihai I și Reginei Ana a fost sărbătorită la 10 iunie 1973 în Germania, la Castelul Salem, invitați fiind de Familia Mare-Ducală de Baden, care au găzduit celebrarea. Au fost prezente Principesa Moștenitoare Margareta, Principesa Elena și Principesa Sofia.
  58. Regele Mihai are doi nepoţi, pe Nicolae şi pe Michael, aceştia nefiind însă incluşi în linia de succesiune la Coroana României.
  59. Regele Mihai are trei nepoate, pe Elisabeta Karina, Angelica Margareta şi Elisabeta Maria, dintre care prima şi ultima sunt incluse în linia de succesiune la Coroana României.
  60. Regele Mihai s-a aflat în exil din 4 ianuarie 1948 până în februarie 1997, timp în care România a trecut prin patru decenii de totalitarism şi un deceniu de dificilă şi tulburată tranziţie spre democraţie.
  61. La 18 decembrie 1989, Regele Mihai a adresat un mesaj cu ocazia evenimentelor de la Timişoara, prin intermediul „Radio Europa Liberă”: „Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de voi, sunt ca şi voi îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacţionează cei de la Putere atunci când cereţi doar drepturile cele mai elementare şi totuşi şi totodată am şi aveţi mari speranţe fiindcă luaţi cuvântul, manifestând. Fiindcă nu vă mai temeţi, fiindcă prin însăşi sălbăticia represiunii întelegeţi şi întelegem cu toţii că le e frică de voi celor de la Putere. Manifestaţi paşnic cu lozinci care să le spuie care vă sunt năziuinţele. Armele nu pot zdrobi sufletele, nu pot nimici idealurile. Nu îi provocaţi, fiţi paşnici, dar demni. Cu Dumnezeu înainte!”
  62. În 25 decembrie 1990, Regele Mihai şi Regina Ana au aterizat pe Aeroportul Otopeni. În drumul spre Curtea de Argeş, unde Majestăţile Lor, însoţiţi de Principesa Margareta, doreau să se reculeagă la locurile de veci ale Regelui Carol I, Reginei Elisabeta, Regelui Ferdinand I şi Reginei Maria, au fost întorşi din drum, sub motivaţia (falsă) că intraseră în ţară fără viză, cu paşapoarte daneze. Regele şi Regina au fost nevoiţi să se întoarcă imediat în Elveţia.
  63. În 25-27 aprilie 1992, Regele Mihai şi Regina Ana, însoţiţi de Principesa Elena şi Principele Nicolae, au făcut o memorabilă vizită de Paşti, la Putna, Bucureşti şi Curtea de Argeş.
  64. Vizitând ctitoriile şi închinându-se în locurile de veci ale voievozilor Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu, la mănăstirea Putna, respectiv, la biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, Regele Mihai a dechis drumul canonizării lor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 20 iunie 1992. Mult mai târziu, în anul 2008, a fost canonizat şi voievodul Neagoe Basarab, ale cărui rămăşite pământeşti se află la mănăstirea Curtea de Argeş, ctitoria sa.
  65. Regele Mihai a fost oprit de autorităţi pe Aeroportul Otopeni la 7 octombrie 1994. Regele Mihai era invitat, ca martor, la un simpozion organizat cu prilejul a 50 de ani de la Actul de la 23 august 1944.
  66. În mai 1995, Regele Mihai a participat, la Londra, la un eveniment de comemorare a 50 de ani de la victoria Aliaţilor şi sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial în Europa. A încheiat discursul afirmând: „De-a lungul vieţii mele, nimic nu mi-a adus o mai mare satisfacţie şi mândrie decât faptul că am condus forţele noastre armate atât în timp de război cât şi de pace.”
  67. Începând cu anul 1996, Regele are alături, în Elveția, măicuţe trimise de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de Mitropolitul Banatului și de Mitropolitul român ortodox al Europei Occidentale, ca ajutor şi sprijin spiritual.
  68. Regelui Mihai i-a fost reacordată cetăţenia română prin Hotărârea de guvern nr. 29 / 1997 dată de guvernul Victor Ciorbea la 25 februarie. În acelaşi timp a fost recunoscută cetăţenia română pentru Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Principesa Irina (acum Irina Walker), Principesa Sofia şi Principesa Maria, prin transcrierea certificatului de naştere încheiat în străinătate.
  69. Din 1997 până în 2007, din biroul său de la Versoix şi, începând cu 2001, din cel de la Bucureşti, Regele Mihai a militat pentru intrarea României în NATO şi în Uniunea Europeana. Majestatea Sa a încurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piaţă, păstrarea culturii nationale, respectarea adevărului istoric, respectarea şi garantarea proprietăţii private, consolidarea statului de drept şi a democraţiei în ţara noastră.
  70. La 30 decembrie 1997, Regele Mihai a anunţat succesiunea Dinastiei Române într-un discurs adresat reprezentanților Guvernului și Parlamentului României, la finalul unui dineu oficial: „Privind către viitor, simt că trebuie să vă împărtășesc astăzi o decizie pe care am luat-o recent. Când a fost scrisă Constituția din 1923, pe care am repus-o în drepturi la sfârșitul războiului și pe care comuniștii au înlăturat-o acum cincizeci de ani, femeile nu aveau foarte multe drepturi și erau excluse de la succesiunea la Tron. De atunci multe s-au schimbat. […] Constituțiile monarhiilor moderne au fost și ele modificate, nu numai pentru a permite femeilor dreptul la succesiune, dar și pentru a permite primului născut, indiferent de sex, să succeadă la tron. Nu am sugerat niciodată că tradițiile noastre ar trebui păstrate împotriva realităților prezente. În acest spirit, vreau să vă spun că doresc ca prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile și prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa.”
  71. La 50 de ani de când s-au cunoscut, la Londra, Regele şi Regina au participat împreună la Nunta de Aur a Reginei Elisabeta a II-a, în noiembrie 1997. Atunci, Majestățile Lor au locuit la Palatul Buckingham.
  72. Nunta de Aur a Regelui Mihai I și Reginei Ana a fost sărbătorită în iunie 1998 în Franța, în Departamentul Vendée, invitați fiind de prieteni francezi, care au găzduit celebrarea. Au fost prezenți Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principesa Sofia. Guvernul şi preşedenţia României nu acceptaseră sărbătorirea nuntei de aur în ţară.
  73. Mutarea cuplului Regal în țară a avut loc în anul 2001 (18 mai, la Palatul Elisabeta și 1 iunie, la Castelul Săvârșin).
  74. La 30 decembrie 2007, Regele Mihai a promulgat Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României „pentru a succede tuturor celorlalte Statute şi Legi ale Casei”. Principesa Moştenitoare Margareta a primit, ad personam, titlul de „Custode al Coroanei României”. Acest titlu reflectă poziţia Casei Regale că, atât timp cât Coroana nu este re-instituţionalizată, ea se află încă în exil.
  75. Şaizeci de ani a durat absenţa Familiei Regale de la Peleş, până la repunerea oficială în posesie a Castelului, în vara anului 2008. La prima vizită a Regelui şi Reginei, aceştia au confirmat că porţile Peleşului vor rămâne mereu deschise românilor.
  76. Paisprezece familii regale europene au fost prezente cu ocazia Nunţii de Diamant a Regelui şi Reginei, ce a fost sărbătorit la 10 iunie 2008.
  77. În 3-9 mai 2005, Regele Mihai a efectuat un Turneu pentru cinstirea soldaţilor români, la 60 de ani de la victoria Aliaţilor şi sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial în Europa. Regele Mihai a participat la ceremoniile de la Mormântul Ostaşilor Români de la Lipova, judeţul Arad, la memorialului ridicat în cinstea soldaţilor români la Brno şi Kromeriz, la Praga şi la Moscova.
  78. La 9 mai 2010, Regele Mihai a participat, la Moscova, la evenimentele de comemorare a 65 de ani de la victoria Aliaţilor şi sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial în Europa. Invitaţia i s-a adresat nu ca fost şef de stat, ci ca ultimul Comandant de Mari Unităţi din timpul războiului rămas în viaţă.
  79. La împlinirea vârstei de 90 ani, la 25 octombrie 2011, Regele Mihai a adresat un memorabil discurs Naţiunii Române de la tribuna Parlamentului României, încheiat astfel: „Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.
  80. La 8 noiembrie 2012, în ziua sfinților Mihail și Gavriil din calendarul ortodox, Majestatea Sa Regele a fost sărbătorit la Londra cu fast, cu respect și cu admirație. Regele Mihai a fost omagiat pentru cel de-al 75-lea an de când a primit Marea Cruce a Ordinului Regal Victorian. Cu ocazia unei ceremonii religioase a fost arborată în Capela Regală Savoy din Londra stema regală a României. Este pentru prima oară în istoria biseculară a Ordinului când blazonul unui rege din altă țară decât Marea Britanie își găsește loc permanent în Capela Savoy. Slujba a continua cu un dineu oficial oferit de Ordinul Regal Victorian, la Stationers’ Hall din Londra. Cei peste trei sute de participanți la dineu au ascultat cu entuziasm și foarte multă afecțiune cuvintele adresate Majestății Sale Regelui de către Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei, și de Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare. (foto)
  81. În 2013, Majestăţile Lor şi-au sărbătorit în cadru privat Nunta de Safir, 65 de ani de la căsătorie. Regele Mihai a fost căsătorită cu Regina Ana timp de 68 de ani. Regina Ana a trecut în veşnicie la 1 august 2016, Regele Mihai devenind primul Rege al României care i-a supravieţuit propriei sale soţii.
  82. În cei 90 de ani de la proclamarea Regelui Mihai ca Rege al României în anul 1927, România a avut 38 de prim-miniştri şi 82 de guverne (inclusiv formulele cu prim-ministru interimar, şi numărând de mai multe ori guvernele cu acelaşi prim-ministru, după remanieri).
  83. Sub prima domnie a Regelui Mihai (1927-1930) au servit trei trei preşedinţi ai Consiliului de Miniştri: Ion I.C. Brătianu, 1927, Vintilă Brătianu, 1927-1928, Iuliu Maniu, 1928-1930.
  84. Sub a doua sa domnie a Regelui Mihai (1940-1947) au servit patru preşedinţi ai Consiliului de Miniştri: mareşalul Ion Antonescu, 1940-1944, generalul Constantin Sănătescu, 1944, generalul Nicolae Rădescu, 1944-1945, Petru Groza, 1945-1947.
  85. După revenirea Majestății Sale în țară, în februarie 1997, Regele Mihai și Principesa Moștenitoare au colaborat instituțional cu zece prim-miniștri: Victor Ciorbea 1997-1998, Radu Vasile 1998-1999, Mugur Isărescu 1999-2000, Adrian Năstase 2000-2004, Călin Popescu-Tăriceanu 2004-2008, Emil Boc 2008-2012, Mihai-Răzvan Ungureanu 2012, Victor Ponta, 2012-2015, Dacian Cioloş, 2015-2016, Sorin Grindeanu, 2016-2017.
  86. Regele Mihai a fost contemporan cu şase patriarhi ai României: Miron Cristea, 1925-1939, Nicodim, 1939-1948, Justinian, 1948-1977, Iustin, 1977-1986, Teoctist, 1986-2007, Daniel, 2007-prezent.
  87. În cei 90 de ani de la proclamarea Regelui Mihai ca Rege al României în anul 1927, Academia Română a avut 20 de preşedinţi, printre care Emil Racoviţă, Ioan Bianu, Alexandru Lapedatu, Constantin Rădulescu-Motru, Dimitrie Gusti, Andrei Rădulescu, Eugen Simion, Ionel Haiduc şi – din 2014 – Ionel Valentin Vlad.
  88. Regele Mihai a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace, dar Comitetul Norvegian nu a luat în considerare acordarea acestei distincţii. Printre susţinătorii acestei candidaturi se numără profesorul Hugh Montgomery, care afirmă că „ar fi foarte potrivit ca Comitetul Nobel din Oslo să îi ofere recunoaştere acestui om de stat internaţional şi erou oferindu-i Premiul Nobel pentru Pace, pentru ca întreaga lume să ia aminte de calităţile neobişnuite ale curajului, modestiei şi devoţiunii faţă de libertate şi drepturile omului pe care Regele Mihai, ca puţini alţii, le-a personificat de-a lungul vieţii îndelungate şi demne.”
  89. Începând din 25 decembrie 1940, Regele Mihai a adresat Naţiunii Române mesaje cu prilejul sărbătorilor de Crăciun, prin intermediul Societăţii Române de Radiodifuziune şi, în exil, prin intermediul posturilor „Vocea Americii” şi „Radio Europa Liberă”. Această tradiţie a mesajelor Majestăţii Sale Regelui a durat 75 de ani, ultimul mesaj fiind cel din 25 decembrie 2015. După retragerea din viaţa publică a Majestăţii Sale Regelui, anunţată în martie 2016, Principesa Margareta, Custodele Coroanei României, a preluat această tradiţie.
  90. Regele Mihai este cel mai longeviv monarh de la propria sa încoronare, supravieţuind 90 de ani de la urcarea sa pe Tronul României la 20 iulie 1927.

Organizaţia de Tineret ANRM 

mai mult
1 2 3 4
Page 1 of 4