close

Monarhie

MonarhiePromovate

95 de ani de la încoronarea regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, ca rege al tuturor românilor, şi a Mariei, ca regină

Regele

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Sinaia), numit şi Ferdinand I Întregitorul, rege al României, membru şi preşedinte de onoare al Academiei Române din 16 martie 1890. În timpul domniei sale s-a înfăptuit Marea Unire din 1918, s-au pus bazele consolidării statului naţional unitar român şi s-au adoptat măsuri fundamentale pentru dezvoltarea ţării noastre: votul universal, reforma agrară, Constituţia din 1923. Activitatea sa a fost puternic influenţată de Ion I. C. Brătianu, preşedinte PNL, dar regele îl considera pe acesta „zodia bună a României”, având deplină încredere în deciziile sale politice. La 15 octombrie 1922, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba-Iulia, regele Ferdinand I şi regina Maria au fost încoronaţi ca suverani ai României Mari, act ce simboliza unirea tuturor românilor „de la Nistru până la Tisa” sub acelaşi sceptru. Spre sfârşitul vieţii a fost mâhnit că a trebuit să taie „creanga putredă” din arborele dinastiei, pe fiul său cel mare Carol al II-lea. Acesta a renunţat la prerogativele de moştenitor al Coroanei, astfel că succesor la Tronul României a fost desemnat nepotul regelui, Mihai I.

Pe tot parcursul domniei sale, regele Ferdinand I a fost un monarh constituţional. În 1914, când Ferdinand a urcat pe tron, România avea 7,7 milioane locuitori şi 137.000 km pătraţi; în 1927, la moartea sa, ţara număra 17,1 milioane locuitori şi avea 295.049 km pătraţi. Dintr-o ţară mică, România ajunsese un stat cu mărime medie în Europa (locul 8 după numărul de locuitori şi locul 10 după suprafaţă). În cei 13 ani de domnie, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile – cultural, politic, economic, un dinamism cu adevărat remarcabil, care demonstra în mod grăitor vocaţia constructivă şi inteligenţa poporului român, cu care regele Ferdinand s-a identificat.

Ferdinand provenea dintr-o familie cu tradiţie dinastică, fiind cel de-al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al regelui Carol I, şi al principesei Antonia de Saxa-Coburg-Gotha, infanta Portugaliei. Primele studii le-a primit în casa părintească de la profesorul Gröbes şi de la mama sa, care l-au educat într-un spirit princiar, demn de o familie cu tradiţie dinastică.

Regele Carol I şi regina Elisabeta au avut o fetiţă, principesa Maria, născută la 27 august 1870, însă aceasta a murit de scarlatină când era doar o copilă, pe 28 martie 1874. După această tragedie, cuplul regal nu a mai avut copii, aşadar regele nu avea un succesor direct la Tronul României. Pentru a asigura stabilitatea şi continuarea dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen, în 1881 s-a reglementat problema succesiunii la tron. Articolul 83 din Constituţia României adoptată la 1 iulie 1866 prevedea ca succesiunea tronului să i se încredinţeze coborâtorilor pe linie bărbătească începând de la cel mai în vârstă dintre fraţii săi sau coborâtorilor acestora. Atât principele Leopold, fratele lui Carol I, cât şi fiul cel mare al acestuia au refuzat tronul. Astfel, succesiunea i-a revenit principelui Ferdinand, cel de-al doilea fiu al principelui Leopold şi nepot de frate al regelui Carol I. Noua linie succesorală a fost statuată prin „Pactul de familie” din 18 mai 1881.

Trei ani mai târziu, Ferdinand vine pentru prima dată în România, dar pentru scurt timp. El se întoarce în ţara natală pentru a-şi continua studiile liceale la Düsseldorf, apoi urmează cursuri universitare la Universitatea din Leipzig şi la Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice şi Economice din Tübingen. Simultan, urmează cursuri de limbă, literatură şi istoria românilor cu profesorul V. D. Păun.

Pe 18 martie 1889, Ferdinand I este declarat în mod oficial moştenitorul tronului, primind titlul de „Alteţă Regală Principe de România”. Din 19 aprilie, tânărul principe se stabileşte definitiv în România pentru a se pune în contact cu realitatea diversă a ţării. Concomitent cu studiile despre România, urmează o pregătire militară, participând la programul de instrucţie şi manevre, cu gradul de locotenent.

Principele Ferdinand era un cititor pasionat şi era înzestrat cu o foarte bună memorie. Pasiunea vieţii sale era botanica. Stere Diamandi, un excelent portretist, avea să scrie: „În botanică putea să rivalizeze cu cei mai buni reprezentanţi ai acestei ştiinţe. Asistenţa rămânea năucită, când în tovărăşia lui Pârvan descifrează la Histria nişte inscripţii greceşti şi latineşti”. Era un tânăr înalt, zvelt, cu fruntea lată, nasul coroiat, ochii albăstrui, mustaţă stufoasă, urechi foarte mari, în formă de pâlnie, din cauza cărora s-a străduit ca în toate portretele să fie reprezentat din profil. Avea însă un mare defect pentru un şef de stat: timiditatea.

La început, tânărul principe a avut o idilă cu Elena Văcărescu, domnişoară de onoare a reginei Elisabeta, dar căsătoria între aceştia nu era posibilă căci Statutul Casei Regale menţiona obligativitatea tuturor membrilor de a se căsători numai cu persoane aparţinând unei familii domnitoare din străinătate. Interzicerea relaţiei dintre cei doi a creat o adevărată dramă în familia regală. Regina Elisabeta, care se arăta încântată de ideea unei căsătorii, s-a certat cu soţul ei şi s-a retras la casa familiei din Neuwied, în timp ce tânărul Ferdinand s-a retras la Sigmaringen, ameninţând cu sinuciderea. Elisabeta va reveni în ţară abia peste trei ani de la acest eveniment (noiembrie 1894). În faţa acestor fapte, Elena Văcărescu a decis să ia calea exilului, renunţând pentru totdeauna la gândul că va mai reveni în România.

În cele din urmă, raţiunea de stat a învins sentimentele, iar la 29 decembrie 1892 Ferdinand se căsătoreşte cu principesa Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Principele moştenitor şi soţia sa au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, care nu le îngăduia nici un act de independenţă, nici măcar în viaţa personală. Cu toate acestea, viaţa celor doi se desfăşura într-o atmosferă plăcută. Pentru tânăra familie a fost rezervat Palatul Cotroceni din Bucureşti, iar Carol a construit special pentru aceştia Castelul Pelişor în complexul familiei regale de la Sinaia. Ferdinand şi Maria vor avea împreună şase copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Mărioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) şi Mircea (1913), care va muri după numai patru ani de febră tifoidă.

Un moment critic în familia regală a fost în 1897, când Ferdinand s-a îmbolnăvit de febră tifoidă şi a fost la un pas de moarte. Deşi principele şi-a revenit, mulţi contemporani au declarat că nu a mai avut niciodată aceeaşi înfăţişare strălucitoare ca odinioară. Strânsa supraveghere pe care Carol o avea asupra tinerilor principi a declanşat anumite încercări ale acestor de a ieşi de sub această autoritate. Ferdinand se refugia în comandamentul militar pe care îl avea sub conducere, iar Maria se remarca prin relaţii extraconjugale de notorietate publică. Astfel, din 1907, principesa a început să cultive strânse relaţii cu Barbu Ştirbey, administratorul domeniilor Coroanei. Acesta avea o ţinută tipic englezească, fapt ce îi amintea Mariei de ţara de origine. Totodată, Ştirbey era cumnatul lui Ionel Brătianu, iar rolul pe care acesta îl va juca prin intervenţii oculte în viaţa politică din România va fi relevat mai târziu.

Pe 27 septembrie 1914, Carol I înceta din viaţă la Castelul Peleş din Sinaia. În acea toamnă a anului 1914, sentimentul general al opiniei publice româneşti a fost acela de uşurare pentru faptul că dispăruse principala piedică în calea alianţei României cu Antanta şi intrarea ei în Războiul pentru Întregirea Neamului. A doua zi, principele moştenitor Ferdinand I a depus jurământul în calitate de Rege al României, în prezenţa Corpurilor legiuitoare, a membrilor familiei domnitoare si a Mitropolitului primat. Cu mâna dreaptă pe Evanghelie, noul rege a rostit: „Jur a păzi Constituţia şi legile poporului român, de a menţine drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului”. Totodată, la discursul său inaugural, Ferdinand declara:

„Chemat prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională de a fi urmaşul marelui întemeietor, care mi-a lasat ca sfânta moştenire simţămintele de iubire şi credinţă ale unui întreg popor, găsesc în dragostea mea pentru neam puterea de a păşi fără şovăire spre îndeplinirea marei, dar grelei mele sarcini. Pilda aceluia pe care îl plângem toţi ca pe un părinte şi convingerea că numai printr-o neîncetată propăşire se poate asigura viaţa trainică a unui popor, îmi vor fi călăuza în sforţările mele spre a-mi jertfi întreaga muncă a vieţii pentru dezvoltarea puterilor acestui stat. În îndeplinirea acestei înalte datorii, pe care o îmbrăţişez cu neclintită credinţă şi nestrămutată dragoste, stă cea mai dulce mulţumire ce o pot dobândi. Printr-însa aduc cel mai mare prinos de recunostinţă aceluia a cărui amintire e cea mai scumpă legatură între ţara şi casa mea. În rodnica domnie care face mândria istoriei ţării noastre, primul rege al României a găsit cel mai puternic sprijin în unirea tuturor românilor în jurul Tronului ori de câte ori împrejurări mari impuneau această datorie. Sunt sigur că, însufleţiţi de acelaşi înalt patriotism, românii vor şti şi în viitor să dea Tronului şi ţării unirea în cugetare şi în acţiune, care este singura chezăşie a unei sănătoase propăşiri naţionale. Dumnezeu, care după atâtea grele încercări, a binecuvântat munca acelora care s-au devotat binelui acestui neam, nu va lăsa să cadă ceea ce cu atâta truda s-a clădit şi va ocroti, cu dragoste pentru acest popor, munca fără preget ce sunt hotărât ca bun român şi rege să închin iubitei mele ţări.”

Fire extrem de emotivă, Ferdinand şi-a rostit cu dificultate discursul, iar la un moment dat i-au curs lacrimile. A fost salvat de uralele parlamentarilor, dar şi de gestul soţiei sale, Maria, care s-a ridicat de pe podiumul pe care se afla, şi-a dat la o parte, cu un gest energic, vălul negru care-i acoperea faţa, oferindu-şi propria imagine, ca simbol de voinţă şi frumuseţe. Ovaţiile au durat minute în şir. Participant la această şedinţă, I. G. Duca avea să scrie: „Când a vorbit regele şi a spus că va fi un bun român, a fost în sală un adevărat delir. Cuvântul era unul fericit, ridica piatra ce apăsa toate conştiinţele, asta voia să audă ţara şi asta aştepta ea de la noul ei suveran”. Discursul fusese redactat de Ferdinand, împreună cu Ion I. C. Brătianu, Barbu Ştirbey şi Victor Antonescu. Cuvintele „bun român” fuseseră introduse la sugestia lui Victor Antonescu, ele devenind cheia întregului discurs.

Regele Ferdinand știa limba latină şi limba elină la perfecţiune, citea toţi autorii latini în mod curent şi aproape pe toţi clasicii elini. Vorbea şi cunoştea bine pe lângă limba germană şi română, limba engleză şi franceză şi chiar cea rusească, iar în toate aceste limbi accentul lui era bun, în orice caz neasemuit mai bun decât accentul unchiului său.

Scria minunat. Discursurile sale, pe care întotdeauna le redacta singur, denotau pe lângă o serioasă cultură clasică, o deosebită grijă a formei şi un real talent. Nu odată, în mijlocul multor talente consfinţite, cuvântările lui erau cele mai bune şi într-o exprimare literară impecabilă. La inaugurarea Universităţii din Cluj spre pildă unde au luat cuvântul atâţia reprezentanţi autorizaţi ai ştiinţei şi ai artei române, niciunul nu s-a putut asemui cu el. Nu era lipsit nici de darul improvizării, în cursul călătoriei triumfale prin Ardeal în 1919 a uimit pe toţi prin uşurinţa cu care răspundea celor mai diverse delegaţiuni, prin expresiile fericite ce găsea pretutindeni, prin întorsătura ce ştia să dea întotdeauna cugetării sale. Cunoştinţele sale istorice erau temeinice, istoria noastră naţională şi tot ce este în legătură cu ea nu avea taine pentru el.

M.A.

mai mult
Monarhie

Principesa Margareta și principele Radu, în vizită în Regatul Hașemit al Iordaniei

pr_margareta_si_pr_radu_0

Principesa Margareta, Custodele Coroanei, și principele Radu au efectuat, în perioada 8-11 octombrie, o vizită în Regatul Hașemit al Iordaniei, cea mai amplă vizită externă a Familiei regale din anul 2017.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I, transmis miercuri, duminică, 8 octombrie, în cursul după-amiezii, cei doi principi au sosit la Amman.

În prima zi a vizitei, luni, 9 octombrie, principesa Margareta, președinta Crucii Roșii Române, a vizitat Semiluna Roșie a Iordaniei, unde s-a întâlnit cu președintele organizației, dr. Mohammed Al-Hadid, și cu membrii Comitetului Director, cu acest prilej fiind distinsă cu Medalia de Aur a Semilunii Roșii Iordaniene.

Vizita a continuat la Centrul Național de Oncologie „Regele Hussein”, una dintre cele mai avansate tehnologii în tratarea și cercetarea cancerului din întreaga regiune a Orientului Apropiat, unde a fost primită de principesa Ghida Talal, președintele Centrului.

De asemenea, în aceeași zi, principesa și principele s-au întâlnit la Comitetul Olimpic iordanian cu principele Feisal Al-Hussein, președintele acestui for.

În cursul zilei de marți, 10 octombrie, principele Radu a vizitat Comitetul Național Paralimpic al Iordaniei și a fost întâmpinat de principele Mered al Iordaniei, președintele Comitetului Național Paralimpic din țara sa.

În aceeași dimineață, principesa Margareta și principele Radu au fost oaspeții Consiliul Iordanian de Asistență Medicală, aflat sub președinția principesei Muna Al-Hussein. La întâlnire a luat parte delegația rectorilor din România, condusă de profesorul universitar Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor din România.

Principesa și principele au vizitat apoi împreună cu întreaga delegație universitară, cu membrii Comitetului Sportiv și Olimpic Român și cu reprezentanții Societății Naționale de Cruce Roșie din România cimitirul regal din Amman, unde s-au recules la mormântul regelui Hussein al Iordaniei, precum și la mormântul fondatorului statului iordanian, regele Abdullah I.

La Societatea Regală de Științe, principele Radu s-a întâlnit cu conducerea societății și cu rectorul și prorectorii Universității Tehnologice „Principesa Sumaya” și apoi a avut o întrevedere cu ministrul Învățământului Superior și Cercetării Științifice, prof. Adel Tweisi.

Principele Radu și delegația românească au mai vizitat Universitatea Iordaniei, cea mai mare instituție de învățământ superior din Regatul Hașemit, care a fost fondată în anul 1962 de către regele Hussein și are astăzi 45 000 de studenți.

În cursul după-amiezii, principesa Margareta s-a întâlnit la Amman cu regele Abdullah al II-lea. Întâlnirea a avut un caracter privat.

Miercuri, 11 octombrie, a treia zi a vizitei în Regatul Hașemit al Iordaniei, principesa și principele au continuat vizita în orașul Amman și în alte importante centre ale țării.

Principele Radu a mers la Universitatea iordaniană pentru Științe și Tehnologie din orașul Irbid, unde s-a întâlnit cu prof. dr. Omar Jarrah, rectorul universității. De asemenea, a vizitat Spitalul Universitar ‘Regele Abdullah’, aflat sub coordonarea Universității, înființat în anul 2011, apoi Institutul Nanotehnologic al aceleiași unități de învățământ.

Vizita sa a continuat la Universitatea Hașemită din orașul Zarqa, unde a avut discuții cu prof. Kamal Bani-Hani, președintele Universității, precum și cu vicepreședinții instituției de învățământ.

Membrii Familiei regale a României vizitează pentru a șaptea oară Iordania, după vizitele din anii 1996, 2004, 2010, 2012, 2013 și 2014. Regele Mihai și regina Ana au fost oaspeții Familiei regale a Iordaniei în anul 1995.

În ultimele două decenii, România a fost vizitată de regele Abdullah al II-lea (2005), de principesa Muna, mama suveranului hașemit (2006, 2011, 2013, 2015, 2016 și 2017), precum și de principele El Hassan bin Talal, principesa Sarvath, principele Ali și principesa Rym.

Custodele Coroanei și principele Radu au fost însoțiți în vizita din Iordania de un grup de rectori ai universităților din România, condus de profesorul universitar Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliul Național al Rectorilor, de secretarul de stat din Ministerul Educației, Gigel Paraschiv, de președintele Comitetului Sportiv și Olimpic Român, Mihai Covaliu, precum și de directorul executiv al Crucii Roșii Române, Ioan Silviu Lefter.

Vizita din Iordania este a șaptea peste hotare a Familiei regale din acest an.

C.R.

mai mult
Monarhie

103 ani de la moartea regelui Carol I al României. Bilanțul domniei

moartea-lui-Carol-I

La data de 10 octombrie 1914 (stil nou), la Sinaia, a murit regele Carol I al României (născut ca Prinţul Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen). A fost ales Domnitor al Principatelor Române Unite în aprilie 1866. La 10 mai, în acelaşi an, intră în Bucureşti şi depune jurământul de credinţă în faţa naţiunii. La 29 iunie, Parlamentul adoptă prima Constituţie a României, una dintre cele mai avansate ale vremii, redactată pe modelul celei belgiene, care îl confirmă pe Carol I ca Domn. Cei 48 de ani de domnie ai Regelui Carol I au reprezentat perioada de dezvoltare a Statului Român modern. Profitând de stabilitatea câştigată prin obţinerea Independenţei la 1878, precum şi de redobândirea Dobrogei, România a continuat reformele agrare, şi-a dezvoltat infrastructura de drumuri şi căi ferate şi industria, devenind unul dintre principalii producători de materii prime ai Europei (n. 1839, în Germania)

În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii.

După ce la Consiliul de Coroană din vara lui 1914 s-a hotărât neutralitatea, regele, conform mărturiei lui I.G. Duca ”stătea închis în cabinetul său de lucru și nu vedea pe nimeni. Pe noi, miniștrii, nu ne mai chema. De la Consiliul de Coroană și până la moartea lui n-a primit decât pe acei dintre care au cerut anume să-i vorbească”.

Regele Carol I

Suferind de ficat, slăbise mult, puterea îi scăzuse, astfel că a renunțat la plimbările zilnice prin pădurea din preajma Peleșului. În timpul crizelor se chircea de durere, dar nu se văita, pentru a nu fi auzit de cei din jur. În acele împrejurări dramatice, Ion. I.C. Brătianu îl vizita adesea, avea discuții cu suveranul, căuta să-i aline suferința fizică și morală, să-l protejeze de atacurile virulente ale antantiștilor. Cu tactul și inteligența sa, președintele Consiliului de Miniștri l-a convins pe Carol de utilitatea unei convenții cu Rusia. La 18 septembrie/1 octombrie 1914 a fost semnată la Petrograd, Convenția secretă între Rusia și România, prin care în schimbul ”neutralității binevoitoare față de Rusia”, aceasta se angaja ”să recunoască dreptul României de a anexa provinciile aparținând Austro-Ungariei a căror populație este românească”. A fost ultimul act politic major al domniei lui Carol I, deoarece, peste nouă zile, regele a încetat din viață. I.G. Duca nota: ”În dimineaţa de 27 Septembrie(10 octombrie) 1914 dormeam încă adânc când mă deşteptă telefonul. Suna îndelung şi cu vădită enervare. Ce s-o mai fi întâmplat? Alerg la aparat. “Dl. Prim Ministru vă roagă să poftiţi imediat la dânsul, Majestatea Sa Regele a murit subit.”

I G Duca

I G Duca

Primul meu sentiment a fost de uşurare, soarta a dezlegat ceea ce noi nu puteam dezlega. Iată ieşirea aşteptată şi zadarnic căutată! A găsit-o bătrânul suveran părăsind scena pe care piesa nu se mai putea juca cu el, a găsit-o nu retrăgându-se de pe tron, ci retragându-se de pe lumea aceasta. Mai apoi, cuprinzându-mă simţăminte mai omeneşti, mi-am mărturisit păcatul. M-am gândit la lunga lui domnie ce sfârşea într-o aşa de tragică luptă sufletească, m-am gândit la omul care adormise pentru veci, la însuşirile lui, la binele pe care l-a făcut, la binele pe care a vrut să-l facă. La tot ce opera lui reprezenta în evoluţiunea poporului nostru, iar mintea mea i-a adus dreptul, cuvenitul şi cuviinciosul prinos de recunoştinţă.

Ion I. C. Bratianu

Ion I. C. Bratianu

Am plecat repede la Brătianu. Dânsul era afectat, îl cunoscuse prea de mult timp şi prea îndeaproape pe Regele Carol ca să nu resimtă în ceasul despărţirii supreme o legitimă emoţiune. Când mai mulţi colegi i-au spus că moartea Suveranului simplifica greutăţile politice în mijlocul cărora ţara se svârcolea, a protestat şi nu ştiu de era sincer. De la el am aflat amănuntele morţii. În ajun, Regele fusese excepţional de ager şi bine dispus, îl primise pe Virgil Arion într-o lungă audienţă şi se culcase voios. Pe la 5 dimineaţa se trezise plângându-se că nu poate respira. Regina Elisabeta a sunat după ajutor şi a trimis în grabă să cheme pe Dr. Mamulea. După câteva minute Suveranul a oftat din greu de două trei ori şi a aplecat uşor capul. Regina a crezut că doarme. Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, primul Rege al României, îşi dăduse însă după 48 de ani de rodnică domnie obştescul sfârşit. Frământările sufleteşti ale ultimelor luni fuseseră peste puterile organismului său îmbătrânit, ele l-au omorât. Când Doctorul Mamulea a sosit nu a putut face altceva decât să constate încetarea din viaţă şi să vestească familia regală şi guvernul. ”Prin moartea sa, regele scăpa de chinurile pe care le îndurase în ultimele luni. ”Ți-a fost credincios până la moarte”. telegrafia regina Elisabeta împăratului Wilhelm al II-lea, în acele zile grele pentru ea.

Regina Elisabeta a Romaniei

Regina Elisabeta a Romaniei

Ottokar Czernin, ministrul Austro-Ungariei la București afirma: ”Regele Carol a murit de război. Ultimele săptămâni au fost o tortură pentru bătrânul domnitor, căci el primea comunicările pe care eu i le adresam, ca pe niște lovituri de bici. Eu primisem însărcinarea să încerc totul, pentru a obține imediata cooperare a României, și a trebuit să merg atât de departe, încât să-i amintesc faptul că un cuvânt dat nu îngăduie nicio șovăire, că un tratat este un tratat și că onoarea îi poruncește să tragă sabia. Mi-aduc aminte de o scenă literalmente emoționantă, când bătrânul rege, plângând atât de tare, se prăbuși pe biroul său și încercă, cu mâinile tremurânde, să-și smulgă de la gât ordinul ”Pour le Merite” (cea mai înaltă decorație prusiană, creată de Frederic cel Mare, primită de Carol ca ofițer german în 1864), pe care o purta în permanență. Pot spune, fără nicio exagerare, că l-am văzut prăbușindu-se zi de zi, sub aceste continue lovituri de măciucă și că excitarea sufletească în care trăia, i-a scurtat, desigur, zilele.”

Regele Carol

Bilanțul domniei

O privire obiectivă asupra perioadei 1866-1914, ne conduce la concluzia că cei 48 de ani de domnie ai lui Carol I au marcat o etapă de mari progrese în plan demografic, economic, social, administrativ, politic și cultural.

Imediat după sosirea în țară, parlamentul României a adoptat la 29 iunie 1866 prima constituție a țării, una dintre cele mai avansate constituții ale timpului, aceasta fiind inspirată din constituția Belgiei, care dobândise independența din 1831. Aceasta era liberală, însă nu și democratică.

În 1866, România avea 4.115.818 de locuitori, iar în 1914, 7.771.341. Dintr-un stat vasal Imperiului Otoman, România a ajuns un stat independent și respectabil în Europa, dorit de ambele tabere aflate în conflict, începând din iulie 1914. Prin reformele înfăptuite, România intrase într-un ritm rapid de dezvoltare economică. Dintr-o țară aproape fără industrie ajunsese să dispună de cele mai mari și mai performante rafinării din Europa. Dintr-un stat fără monedă națională, avea, după 1900, una dintre cele mai puternice valute de pe continent. Sistemul de guvernare stabilit prin Constituția din 1866, una dintre cele mai liberale ale vremii, și-a dovedit viabilitatea. Monarhia devenise o realitate intrată în conștiința publică.

Locurile de veci ale regelui CarolI  si al reginei Elisabeta

Locurile de veci ale regelui Carol I si al reginei Elisabeta

A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei), iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.

Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani.

După suirea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să se degradeze serios, pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii. Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a populației României din acea perioadă era în plus aproape o excepție în regiune, fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă agrară, situație care a condus la repetate explozii sociale în mediul rural la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a rămas într-o stare primitivă.

F.V.

mai mult
Monarhie

Principesa Maria a României în vizită la Şcoala de la Piscu

158

Luni 25 septembrie, Alteţa Sa Principesa Maria a României, fiica cea mai mică a Regelui Mihai a efectuat o vizită la Școala de la Piscu. Prin acest eveniment se reînnoadă simbolic firul care a legat vechiul cătun de olari de Casa Regală a României, căci Piscu a făcut parte jumătate de secol din Domeniul Coroanei Cocioc Scroviştea, iar bătrânii satului îşi mai amintesc încă acele vremuri.

Copiilor Şcolii Primare Agatonia le-au fost prezentate cele mai importante momente din istoria monarhiei româneşti.

La întâlnirea cu Alteţa Sa copiii au cântat „De la moşii noştri noi am învăţat” şi „N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit”. Copiii au pregătit desene şi mesaje.

La întâlnirea cu lutul, Principesa a răspuns Prezent!, mărturisind că şi-a dorit dintotdeauna să încerce lucrul la roată. A vizitat şi atelierul sculptorului Virgil Scripcariu şi s-a interesat de munca noastră pentru patrimoniul cultural.

Marți, 26 septembrie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a vizitat centrele de zi pentru copii “Micul Prinț” și “Lizuca” din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 3, interacționând cu copiii aflați în saloane, și a stat de vorbă cu personalul Centrelor și a cunoscut activitatea desfăşurată zilnic.

Scopul celor două Centre este de a preveni abandonul și separarea de familie a copiilor preşcolari cu dizabilități din sectorul 3, prin asigurarea pe timpul zilei a unor activități de îngrijire, educație, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independență și orientare școlară pentru copii, cât și a unor activități de sprijin, consiliere, educare pentru părinți sau reprezentanții legali, precum și pentru alte persoane care au în îngrijire acești copii.

Miercuri, 27 septembrie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a efectuat o vizită cu caracter public în municipiile Călărași şi Slobozia.

În prima parte a vizitei, Principesa Maria s-a aflat, în Călăraşi, la Școala Gimnazială „Carol I”, unde a fost întâmpinată de elevi cu pâine şi sare, după care a vizitat fiecare clasă şi s-a întâlnit cu cadrele didactice.

De asemenea, Alteța Sa Regală a trecut pragul secției de arheologie a Muzeului Dunării de Jos, precum şi Centrului de Cultură și Creație Călărași unde i-a cunoscut pe membrii Ansamblului folcloric „Bărăganul”.

Principesa Maria a vizitat Centrul de Servicii Sociale SERA, aflat în subordinea Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași. Alteţa Sa Regală a vizitat câteva căsuțe de tip familial și Centrul de zi. În semn de prețuire, Alteței Sale Regale i-a fost oferit un tablou din origami, lucrat manual de către o tânără talentată, instituționalizată în cadrul SERA Călărași.

În partea a doua a vizitei, Principesa Maria a fost primită, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, de Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. Vizita s-a încheiat la Centrul Eparhial unde Preasfinția Sa i-a prezentat Principesei Maria lucrarea socială – filantropică împlinită de Episcopie.

mai mult
MonarhiePromovate

Lansarea manualului şcolar „Istoria Monarhiei din România”

casa-regala-manual

Marți, 19 septembrie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a participat, la Muzeul Național de Artă, la evenimentul de lansare a manualului pentru elevii din învățământul liceal „Istoria Monarhiei din România” scris de prof. Nicolae Diță, prof. dr. Doru Dumitrescu și prof. drd. Mihai Manea.

Principesa Maria, alături de cei trei autori ai manualului, a acordat autografe și a stat de vorbă cu participanţii la eveniment.

Manualul „Istoria Monarhiei din România” reprezintă un instrument de lucru pentru studierea în școli a istoriei moderne și contemporane. Elevii au ocazia să cunoască și să învețe etapele fundamentale ale emancipării și modernizării României.

„Istoria Casei Regale a României este una tumultuoasă, din pricina schimbărilor produse dupa cel de-al Doilea Război Mondial în estul Europei. La fel de incitantă este şi istoria recentă, cea de după revoluţiile din 1989 din Europa Centrală şi Răsăriteană. Este mai ales interesant modul în care familiile regale din Balcani s-au raportat la puterea instalată dupa căderea Cortinei de Fier.

Modelul clasic al monarhiei europene este cel din Marea Britanie, iar succesul Casei Regale britanice în istoria contemporană relevat de domnia Reginei Elisabeta a II-a s-a datorat neutralităţii politice, dar şi acomodării la realităţile epocii actuale.

Istoria Familiei Regale şi a monarhiei din România trebuie înţeleasă, aşadar, nu numai în context românesc, dar văzută şi din perspectiva caselor regale europene. Istoria regalităţii, ca materie de studiu, este binevenită, reprezentând un capitol important al istoriei naţionale, de afirmare a valorilor României moderne.”

Dr. Diana Mandache

mai mult
Monarhie

Pe ultimul drum, Armata Română i-a oferit Reginei Maria un salut unic, nerepetat vreodată în fața unui alt OM

moartea-reginei

Regina Maria a rămas în istorie asociată cu o anumită simbolistică regăsită în special în pictură, pirogravură, scrieri sau design de bijuterii. Indiferent de miriadele de cuvinte scrise, există o continuă fascinaţie din care iradiază dragostea Reginei pentru viaţă şi frumos, iar mottoul adesea folosit de ea, per amorem ad lucem (Spre Lumină, prin Dragoste), este expresia întregii sale existenţe, care o aduce și astăzi în amintirea noastră.

Regina Maria a devenit un mit întruchipând idealurile unui popor în anii primului război mondial, la polul opus a stat imaginea creată de propaganda Puterilor Centrale, iar mai târziu cea naţională de stânga, care a ţesut poveşti în jurul său, unele din ele perpetuându-se şi astăzi. Având o fire nonconformistă pentru o persoană regală de la acea vreme, a devenit cu uşurinţă ţinta intrigilor începând cu primii ani de la sosirea în România. Era mult prea modernă pentru timpurile sale, o avangardistă, începând cu promovarea Art Nouveaului, adoptarea de prietenii prin corespondenţă, de la Ray Harris Baker la Martha Rooth. În acelaşi timp a promovat stilul neo-românesc arhitectural ca şi arta populară, ea însăşi dând exemplu prin portul inedit al costumelor tradiţionale româneşti sau prin implantarea stilului neo-românesc în saloanele sale de la Cotroceni.

Născută Marie Alexandra Victoria la Eastwell Park în Marea Britanie, fiind fiica principelui Alfred al Marii Britanii, principe de Saxa-Cobur-Gotha și duce de Edinburg, și a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei. De asemenea, era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii.

Regina Maria s-a logodit la 16 ani cu prințul Ferdinand de Hohenzollern, moștenitor al tronului României, iar căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892.

De-a lungul vieții a urmărit mereu interesele naționale ale României, opunându-se intrării României în WWI alături de Puterile Centrale și a susținut alianța cu Antanta.

Pe timpul primei conflagrații mondiale și-a însoțit soțul în refugiul din Moldova, activând ca soră în spitalele militare, ceea ce a făcut ca în popor să fie denumită „Regina Mamă”.

regina-maria-138-de-ani-de-la-nastere

După încoronarea ca Regină a României Mari, Maria a participat la o campaniei diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român întregit.

Regina Maria a fost repede adoptată de Armata Română, mai ales după ce a fost numită comandant( proprietar ) al Regimentului de Cavalerie 4 Roșiori.

Legătura dintre oștire și Regină s-a susținut pe faptele suveranei pe câmpul de luptă. Aceasta nu s-a sfiit să lucreze în serviciul sanitar, a îngrijit bolnavii din lagărele de holeră sau să îngrijească bolnavii de tifos din Moldova.

Fără să-i pese de riscuri, ea stătea la căpătul soldaților tineri care mureau de holeră, vărsând lacrimi pentru fiecare din ei, ținându-l de mâna ore întregi pe tânarul muribund, spunându-i cu toata sinceritatea că ea îi înlocuia mama, și apoi, când vedea că i se apropie sfârsitul, luându-l în brațe și sprijinindu-i capul pe umărul ei pâna când îsi dadea sufletul – Arthur Gold Lee

În 1917, Regina a dus sacrifiul încă și mai departe. Suverana României s-a încadrat, purtând uniforma de ofițer, în sectorul de front de la Cireșoaia, în fața cotei 443, pe linia întâi, la 200 de metri de inamic.

Constantin Argetoianu, unul din politicienii vremii, scria în memoriile sale:

Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești – Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri

Atât de mult și-a iubit poporul adoptiv, încât Maria a trecut, în 1926, de Bunavestire, la ortodoxie. Într-o ceremonie desfășurată la Palatul Regal, ea fost primită în sânul Bisericii Ortodoxe Române de către Patriahul Miron Cristea.

Pe ultimul drum, Armata Română i-a oferit un salut unic, nerepetat vreodată în fața unui alt om: a fost salutată cu baionetele înfipte în pământ și patul armei în sus.

S-a stins la 18 iulie 1938. A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima reginei a fost mutată la Bran.

Regina Maria a impresionat şi a avut impact asupra contemporanilor săi, nu numai asupra personalităţilor politice, dar şi asupra femeilor române care începuseră să preia din inovatoarele ţinute ale Reginei, inclusiv portul crucii gamate, un străvechi simbol solar. Astăzi faima sa este la fel de mare poate şi din nevoia oamenilor de a avea modele. În testamentul spiritual intitulat ‘Ţării mele şi Poporului meu’, Regina Maria scria în 1933, cuvinte care impresionează prin sinceritate:

„Te binecuvântez, iubită Romanie, patria bucuriei şi durerii mele, frumoasă Ţară care ai trăit în inima mea. Minunată Ţară pe care am văzut-o îndoită, al cărui vis de veacuri l-am visat şi eu, şi mi-a fost îngăduit să-l văd îndeplinit… Dacă toate cele frumoase vă vor aminti de mine, voi fi pe deplin răsplătită pentru dragostea ce v-am purtat-o, căci pentru mine frumosul a fost un crez.”

sursa: activenews.ro

mai mult
Monarhie

Doliu la Casa Regală!

Dr Gabriela Duda Gradina Botanica

Anunţul trist a fost făcut de către Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, prin intermediul unui comunicat.

Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, și Principele Radu anunță cu nespusă durere trecerea la cele veșnice a dr. Gabriela Duda, mama Principelui Radu.

Gabriela Duda ne-a părăsit la miezul nopții trecute, internată fiind la un spital din Iași. Altețele Lor Regale, ca și fratele Principelui Radu, profesorul asociat doctor Gabriel-Dan Duda, au sosit la Iași în primele zile ale lunii curente.

Gabriela Constandache s-a născut la 6 martie 1938 la Bârlad, unul dintre cei șapte copii ai Mariei Stoica și ai lui Panait Constandache. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași în anul 1961 și a urmat o eminentă carieră medicală. A fost medic de țară, apoi medic specialist de laborator, cu specialitatea microbiologie. A servit medicina românească timp de mai bine de patru decenii.

Gabriela Constandache s-a căsătorit cu profesorul doctor René Duda în anul 1957, acum exact șaizeci de ani. Au avut doi fii, pe Principele Radu al României, născut la 7 iunie 1960 la Iași, și pe medicul Gabriel-Dan Duda, profesor asociat la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, născut la 16 iunie 1968, la Iași. René Duda a decedat în anul 1999.

În ultimele 30 de zile, Gabriela Duda s-a aflat într-o stare foarte gravă, iar în ultimii trei ani a luptat cu un diagnostic necruțător.

Custodele Coroanei și Principele Radu, alături de fratele principelui și de familia sa, vor lua parte la înmormântarea mamei lor în orașul Bârlad, la Cimitirul Mare, acolo unde își dorm somnul de veci ultimele trei generații ale familiei Duda. Ziua și ora ceremoniei vor fi anunțate ulterior.

Dumnezeu să o aibă în pază!

 

mai mult
Monarhie

I.G. Duca despre Regina Maria

regina-maria-a-romaniei

Într-adevăr, Regina Maria este o ființă de care trebuie să te sfiești. Este strălucitoare la fizic ca şi la moral, încât îţi ia văzul, nimeni nu o poate întrece. Frumoasă de o frumuseţe încântătoare, nu cred să fi fost în Europa multe femei care să se fi putut asemui cu dânsa. Inteligentă, fermecătoare, plină de talent pentru pictură, pentru călărie, pentru scris, o conversaţie sclipitoare, vervă, humor, spontaneitate de gândire, originalitate de expresie, curaj – cine nu a văzut-o la Iaşi în mijlocul epidemiilor mergând acolo unde primejdia era mai mare? Dragostea de adevăr, de frumos, de bine, nimic nu i-a lipsit. Adăugaţi la această o sinceritate împinsă până la cinism, o hotărâre neșovăelnică, o bunătate izvorâtă dintr-o reală pricepere a naturii omeneşti şi o indulgenţă pe care experienţa o dă tuturor sufletelor alese.

La o analiză mai amănunţită, însă, umbrele acestei ameţitoare viziuni încep să iasă la iveală. De altminteri, nici frumuseţea ei nu rezistă unei cercetări mai îndeaproape. Trăsăturile obrazului nu erau regulate, afară de nas care avea un desemn admirabil, ochii erau mai mult mici, gura era mare cu tendinţe de a se încovoia în jos. Trupul ei era disproporţionat, bustul prea lung, picioarele prea scurte. Braţele groase, picioarele umflate, gleznele şi încheieturile de la mâini atât de fine, atât de elegante la cea mai de rând dintre ţărancele noastre la ea erau mari, dintr-o bucată. Şi totuşi, înfăţişarea generală era o splendoare orbitoare ca o rază de soare, o minune de armonie şi de colorit.

Aceleaşi contradicţii în moralul ei. 0 inteligenţă vie, simpatică, dar superficială, incapabilă să pătrundă adâncul lucrurilor. De altfel, să fim drepţi, era şi pusă în condiţiuni de adevărată inferioritate, căci Regina Maria nu a primit de la părinţi nici o instrucţie. Tatăl ei, Ducele de Coburg, îşi petrecuse viață pe mare ca amiral britanic şi era prea dedat alcoolismului ca să se preocupe de familia lui. Mama ei, fiica unică a lui Alexandru II, Ţarul Tuturor Ruşilor, fusese crescută în credinţa că învăţătura este bună numai pentru mujici. Fetele ei au trăit, deci, o viaţă de plăceri şi de sporturi, ba în fastul curţii ruseşti, ba prin parcurile castelelor englezeşti şi, cum spunea aşa de plastic chiar Regina Maria: „Ce vreţi, nu era vina noastră, viaţa de familie a fost astfel organizată, încât niciodată nu am putut ajunge până la revoluţia franceză.” S-a căznit în urmă să împlinească aceste goluri, a citit mult şi multe, a dobândit cuvinte numeroase, dar din nenorocire nu a avut pe nimeni lângă dansa care să o instruiască şi, astfel, nu a putut stabili între cunoştinţele ei fără metodă asimilate, nici o legătură, nici perspectiva pe care le da cultura adevărată şi serioasă. Aşa fiind, pe lângă unele vederi juste, se vor descoperi la această femeie de altfel netăgăduit de inteligentă lipsuri mari, idei medievale, găsite în vreo carte de poveşti, sau concepţii incoherente adunate pe la mesele Marilor Duci, sau prin saloanele Marilor Ducese. De fapt în acest cap încântător nimic nu este perfect clar, doar aproximaţie şi fantezie.

Fermecătoare da, dar sub aparenţele farmecului feminin se ascunde o ambiţie nemăsurată, o ambiţie care nu este călăuzită de idealuri nobile, o ambiţie banală, egoistă, ambiţia unei fiinţe care vrea să joace un rol, să se vorbească de ea, să fie lăudată, slăvită. Şi această ambiţie, amalgam curios de vanitate şi de nemărginită prezumţiune, această ambiţie este socotită rece, neînduplecată, ca şi ochii albaştri argintii ai acestei frumoase strănepoate de Regi şi împăraţi, ochi caracteristici cu scânteieri de milă şi cu luciri de oţel. Regăsim în ei şi splendoarea britanică şi firea Romanoffilor.

Bunătatea ei este mare, folositoare, fiindcă este activă, organizatoare, dar când o cercetezi mai de aproape, descoperi că într-însa intră mult calcul. Este un mijloc de a cuceri şi a stăpâni, nu este o pornire imperioasă a inimii.

Când inima este lăsată în voia ei, este mai mult stranie, aplecată spre economii şi spre zgârcenie, îi place mai mult să primească, decât să dea. Şi adesea primeşte cu prea puţine scrupule şi nu da cu destulă generozitate.

Regina este hotărâtă, fără îndoială, nu o încurcă frământările îndoielii și nici nefolositoarele scrupule nu o înăbușesc. Dar hotărârea aceasta nu este o hotărâre sănătoasă, fructul chibzuielii, al judecății liniștite, această hotărâre este impulsivitate, clocot și neastâmpăr. Dacă azi poate face o faptă bună, mâine te poate zvârli în cea mai groaznică aventură. Cu Regina Maria niciodată nu ai nici o garanție de viitor, te poți aștepta oricând la ceea ce nici dânsa nu bănuiește. Voința ei este de asemenea inflexibilă, dar de cele mai multe ori capricioasă, cu o sete de dominațiune născută din atavisme autocratice. Este deseori o voință periculoasă, fiindcă pornește din patimă, disprețuiește povețele, nu-și cântărește posibilitățile și se socotește infailibilă.

În genere, Regina Maria este hipnotizată de marea avuţie, întotdeauna i-au plăcut oamenii bogaţi şi a avut câţiva milionari în cercul relaţiunilor ei intime, indiferent de originea bogătaşului, de sorgintea pură sau impură a milioanelor sale, sau de farmecele lui personale. În aceasta era cu adevărat nepoata lui Eduard VII.

Nici talentul ei nu este armonios, echilibrat, este inegal, cu lumini puternice şi cu umbre întunecoase. Are exagerări şi excese, uneori împinse până la lipsa de gust. Când scrie, abuzează de calificative, când pictează abuzează de tonalităţile vii. Îndeosebi atrasă de ceea ce luceşte, aurul şi portocaliul sunt culorile ei de predilecţie, apartamentele ei sunt poleite, indiferent dacă lucrurile sunt de metal preţios sau simple imitaţii, destul să facă efect. Gusturile ei au ceva asiatic, o vrăjeşte luxul strigător, bătător la ochi al decadenţei bizantine, sau cel al maharajahilor indieni.

De altminterea îi plăcea să-şi zică şi să se creadă englezoaică. Dar de fapt Regina Maria era Romanoff din creştet şi până-n tălpi. Cine nu a citit viața acestei fantastice familii de la Petru cel Mare până la Nicolae II Rasputin, cine nu ştie cine au fost Ecaterina I Skavronska, Petru II, Ana Ivanovna, Ana Leopoldovna, Elisabeta, Petru III, Ecaterina II cea Mare, Pavel Alexandru şi Neculae Pavlovici, Alexandru II şi III, precum şi nefericiţii Nicolae şi Alexandra Fedorovna, acela nu va înţelege niciodată pe deplin psihologia Mariei, Regina României. Numai la lumina acestei fenomenale galerii ancestrale toate însuşirile şi toate gesturile ei apar clare, explicabile, logice.

Nu o voi uita pe Regină la moartea Principelui Mircea, când era zdrobită de durere. Durerea ei nu era numai durerea mamei care-şi plângea copilul, era şi durerea celei uluite de o lovitură a soartei pe care nu o credea posibilă când era vorba de dânsa. Deseori mi-a mărturisit: „Am avut întotdeauna o încredere nestrămutată în steaua mea. Eram sigură că în viaţă totul îmi va reuşi. Niciodată nu mi-am putut închipui că moartea se poate atinge de unul din copiii mei. Când Mircea a murit, pentru prima oară m-am îndoit de mine … ”. Tot dânsa povestea şi următoarea scenă tipică: pe vremuri se ducea să petreacă verile la Munchen şi una din distracţiile ei acolo era să se plimbe cu sora ei, Principesa de Hohenlohe Langenburg, o femeie pe atât de şovăitoare şi de neîncrezătoare în steaua ei , pe cât era ea de hotărâtă şi de plină de încredere, şi să încerce să străbată străzile tocmai când circulaţia era mai vie. Cu capul sus, era întotdeauna sigură că va ajunge repede neatinsă pe trotuarul celălalt, pe când sora ei se zăpăcea, se speria că va da de vreun pericol, sau va rămâne în drum.

Spre fericirea ei şi a ţării, când Regele Ferdinand a urcat treptele tronului, în preajma lor se afla un om de bine. Acesta avea asupra Regelui ca şi asupra Reginei o influenţă atotputernică şi, de fapt, în tot cursul crizei din care a ieşit întregirea neamului românesc, el a fost adevăratul suveran al României. Acesta a fost Barbu Știrbey. Nepot de Domn, frumos, iubit de femei, elegant, plin de farmec, de o neobişnuită distincţiune şi foarte bogat, legăturile lui Știrbey cu curtea princiară dăinuiau de pe la 1907, din vremea însângeratelor răscoale. La moartea lui Kalinderu, Regele Carol îl numise administrator al Domeniilor Coroanei, după îndemnul lui Seculici. Fiind un vechi om de casă al familiei Ştirbey, bătrânul curtean nădăjduia, se vede, ca prin tânărul Principe Barbu să-şi păstreze influenţa şi sub noua domnie pe care o simţea apropiată. Fapt este că la începutul domniei celei noi Știrbey se găsea, deci, într-o situațiune precumpănitoare și oficială, bucurându-se deopotrivă de încrederea Reginei cât și a Regelui.
I.G. Duca – Amintiri politice

mai mult
Monarhie

Al 42-lea Conventus Latin ORL la Sinaia

Principesa-Maria-o

Miercuri, 6 septembrie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a luat parte, la Centrul Internațional de Conferințe Casino din Sinaia, la ceremonia de dechidere a celui de-al 42-lea Conventus Societas ORL Latina și celui de-al 4-lea Congres al Societății Române de Rinologie.

Au luat parte la eveniment personalităţi medicale din ţara noastră şi din străinătate, precum şi reprezentanţi ai Societăţii Române de Rinologie.

Cu această ocazie, Principesa Maria a adresat un discurs participanţilor. De asemenea, au luat cuvântul Dl. Prof. Dr. Codruţ Sarafoleanu, Preşedintele celui de-al 42-lea Conventus Latin ORL, Dl. Prof. Roberto Albera, Preşedintele Societăţii ORL Latine, Dl. Prof. Desiderio Passali, Secretarul General al Societăţii ORL Latine, Dna. Dr. Adriana Neagos, Președintele Societății Române de Rinologie şi Dl. Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia.

Societas ORL Latina a fost înființată la Lyon în anul 1929. Între inițiatori, alături de prof. Antonio G. Tapia (Madrid), prof. Albert Hautant (Paris) și de secretarul general Fleury Chavanne (Lyon) a fost și profesorul român Nicolae Mețianu. Scopul acestei societăți este realizarea unei conexiuni între școlile de otorinolaringologie din lumea latină și alinierea științifică la nivelul de progres al țărilor anglo-saxone.

Conform statutului său, Congresul Societas ORL Latina se desfășoară din doi în doi ani într-o țară latină.

Între anii 1939 și 1948, desfășurarea Congresului a fost întreruptă din cauza celui de-al Doilea Război Mondial.

În anul 1937, Congresul Societas ORL Latina s-a desfăşurat în România sub Înaltul Patronaj al Regelui Carol al II-lea. În afara Congresului din 1937, Congresul Societas ORL Latina a mai avut loc în România în 1984, sub președinția Prof. Dorin Hociotă şi în anul 2006, sub președinția Prof. Dorin Sarafoleanu.

Societatea Latină de ORL s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, ajungând la un număr de 26 de ţări membre şi 40 de ţări afiliate din totalul celor 84 de ţări cu limbă de origine latină de pe mapamond.

Conventus Latin ORL are loc, în perioada 6-9 septembrie 2017, la Sinaia, la Centrul Internaţional de Conferinţe “Casino Sinaia” şi reuneşte peste o sută de participanţi.

În anul 2015, Alteţa Sa Regală Principesa Maria a acordat Înaltul Patronaj Congresului Societăţii Române de Rinologie, iar anul acesta, celui de-al 42-lea Conventus Latin ORL.

C.R.

mai mult
Monarhie

Întâlnire de lucru la Palatul Elisabeta, 6 septembrie 2017

Palatul-Elisabeta

Miercuri, 6 septembrie 2017, Alteţa Sa Regală Principesa Moștenitoare Magareta, Custodele Coroanei, a prezidat o întâlnire de lucru cu personalul Casei Majestăţii Sale din toate departamentele. De asemenea, a luat parte Alteţa Sa Regală Principesa Maria.

În cadrul întâlnirii, au fost discutate angajamentele publice ale Familiei Regale pentru restul anului 2017 și chestiuni administrative ale Casei Majestăţii Sale.

În ultimele patru luni ale anului, Familia Regală va avea o bogată agendă externă, precum și acțiuni numeroase în București și comunități din țară pe teme sociale, educaționale, culturale, de dezvoltare economică și de sport.

mai mult
1 2 3 5
Page 1 of 5