close

Monarhie

Monarhie

Testamentul lui Carol I: „Tot pentru Ţară, Nimic pentru mine!”

carol (1)

„TESTAMENTUL MEU

scris şi iscălit de propria mea mână la 14/26 februarie 1899, în Capitala mea, Bucureşti.
Scris de mine în luna lui februarie 1899, pentru a fi publicat prin «Monitoriu» după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate tocmai cum le-am descris aici de propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos.
Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, mă gândesc, înainte de toate, la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea era aşa strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, că doresc să-i las, şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene:m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să împlinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului.
Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul Domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit, fără frică şi fără şovăire, înainte pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut totdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni.
Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza:
«Tot pentru Ţară,
Nimic pentru mine»
Mulţumesc din suflet tuturor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă, iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni.
Trimiţând tuturor o ultimă salutare plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească, din când în când, de acela care s-a închinat cu tot sufletul iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă:am trăit şi mor cu deviza mea, care străluceşte în armele României:
Doresc a fi îmbrăcat în uniforma de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică Maria era botezată. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul amânduror bisericilor să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. Corpul meu va fi expus în Sala Tronului, înconjurat de flori şi de verdeaţă. Rog foarte mult să nu fie cununi, afară de câteva de flori naturale, şi aceasta numai când înmormântarea mea va fi în lunile florilor;altmintrelea, vor fi numai ramuri de brad. Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejiilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă lăcaş al meu şi readusă atunci la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de 6 cai din grajdurile mele, fără văluri negre.
Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bătaie vor fi purtate înaintea şi în urma sicriului meu, ca semn că scumpa mea armată a jurat credinţă steagului său şi şefului său suprem, care, prin voinţa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credincioşilor săi ostaşi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani şi Galaţi, ridicate de mine ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti în timpuri de grele încercări de care Cerul să păzească Ţara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste şi căreia i-am închinat toată inima, cea din urmă salutare, rugând-o a-mi păstra o amintire caldă.

Doresc ca trupul meu să fie îngropat lângă biserica Curţii de Argeş, reclădită de mine, şi care poate deveni mormântul dinastiei române;însă, când capitala Regatului va cere ca cenuşile mele să rămână în mijlocul iubiţilor mei bucureşteni, atunci înmormântarea la Curtea de Argeş va fi provizorie, până ce se va clădi un mausoleu pe o înălţime împrejurul oraşului, unde se poate deschide un bulevard (mă gândesc la înălţimea înainte de biserica Cărămidari, unde se găseşte astăzi un pavilion al Institutului Geografic Militar).

Recomand pe Regina Elisabeta poporului meu, sigur fiind că toţi românii vor înconjura cu dragoste şi credinţă pe preaiubita soţie. Am hotărât ca Regina Elisabeta să se folosească, cât ea va trăi, de toate veniturile moşiilor mele:Broşteni, Sinaia-Predeal şi Mănăstirea, care dau împreună o sumă de patru sute de mii lei cel puţin;în cazul că veniturile vor scădea sub suma aici indicată, atunci succesorul meu va completa ce lipseşte. Sper că apartamentele din Palatul Regal de la Bucureşti, ocupate astăzi de Regină, vor rămâne la dispoziţia Sa. Castelul Peleş îl hotărăsc ca reşedinţă de vară pentru mult iubita mea soţie.

Întreţinerea acestei reşedinţe este în sarcina succesorului meu, căruia las în moştenire Castelul împreună cu întreaga moşie «Sinaia-Predeal», cu toate clădirile şi stabilimentele. Moşia mea Broşteni, din judeţul Suceava, revine asemenea viitorului Rege al României din Casa de Hohenzollern. Moşia mea Mănăstirea, din judeţul Ilfov, va deveni proprietatea strănepotului şi finului meu, Principele Carol al României, din ziua majorităţii sale;din veniturile acestei moşii însă nu se poate dispune înainte de moartea Reginei Elisabeta.
Moşia mea Slobozia-Zorleni, din judeţul Tutova, cumpărată din moştenirea mea părintească, am destinat-o, printr-un act deosebit, iubitul meu nepot, Principele Carol de Hohenzollern;Orfelinatul agricol «Ferdinand» va rămânea neatins pe moşie şi întreţinut de viitorul Rege al României.

Casele şi terenurile mele împrejurul Palatului Capitalei trec în posesiunea viitorului Rege al României. Galeria mea de tablouri, tocmai cum este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va rămânea pentru totdeauna şi de-a întregul în Ţară, ca proprietate a Coroanei României. Succesorul meu (Principele Ferdinand al României) va plăti din economiile mele un milion de lei ca dar din partea mea Reginei Elisabeta, care poate dispune de această sumă cum Ea va voi. Dăruiesc, asemenea, şase sute mii de lei nepoatei mele, Principesei Maria a României, rugând totodeodată ca viitoarea Regină să combată luxul, care aduce, prin cheltuieli nemăsurate, atâtea nenorociri în familii.
Hotărăsc ca zestre pentru strănepoata mea, Principesa Elisabeta a României, opt sute de mii lei:această sumă va fi depusă în fondurile statului român la Casa de depuneri din Bucureşti şi nu poate fi atinsă (nici chiar dobânzile) până la căsătoria sau la vârsta de 21 de ani a tinerei Principese.
Prin o bună gospodărire şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare, cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an;veniturile Domeniului Coroanei au contribuit, mai ales, la această creştere, mulţumită unei administraţii foarte bune şi prevăzătoare a domnului Kalinderu, care s-a închinat, cu un devotament nemărginit, la această instituţie, devenită aşa de folositoare pentru ţara întreagă;asemenea, credinciosul meu secretar L. Basset a condus trebile mele cu atâta circumspecţie, că pot dispune astăzi de sume însemnate în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri.
Am hotărât dar o sumă de douăsprezece milioane lei pentru diferite aşezăminte, noi fundaţiuni şi ajutoare, în fondurile Statului şi publice, în acţiuni sau bani;această sumă va fi distribuită precum urmează:
1) Academiei Române, şase sute mii de lei, capital pentru publicaţiuni;
2) Fundaţiunii mele universitare pentru sporirea capitalului, şase sute mii de lei;
3) Orfelinatul «Ferdinand», din Zorleni, lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute de mii lei;
4) Pentru întemeierea unui Internat de fete de ofiţeri din armata mea, ca un institut de educaţie cu un învăţământ practic (ca Augusta-Stift la Charlottenburg), la Craiova, două milioane de lei;
5) Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti (organizarea sa aproape ca aceea de la Munchen), trei milioane de lei.
Suma de cinci milioane (pentru nr. 4 şi 5) va fi depusă în fondurile Statului la Casa de depuneri, dobânzile vor fi întrebuinţate numai la sporirea capitalului până la deschiderea acestor două aşezăminte; 1/3 din capital este pentru clădire, 2/3 pentru întreţinerea lor.
Dobânda banilor în timpul clădirii va fi plătită de succesorul meu şi terenurile pe care se vor ridica aceste două institute, rog foarte mult a le da fără plată.
6) Societăţii de binefacere «Elisabeta» pentru sporirea capitalului, patru sute mii de lei;
7) Societăţii geografice, fondată de mine, trei sute de mii de lei capital;
8) Surorilor de caritate, fondate de Regina Elisabeta, trei sute mii de lei capital;
9) Pentru întemeierea unui fond spre a veni în ajutor ofiţerilor care sunt în strâmtoare, un milion lei capital, depus în rentă română la Casa de depuneri;se pot da ofiţerilor din armata mea din capital împrumuturi până la 5.000 lei, cu patru la sută, însă această sumă trebuie să fie înapoiată treptat, după 4 sau 5 ani;
10) Pentru întemeierea unui fond ca ajutor pentru studenţii săraci, cinci sute de mii de lei capital depus în fonduri de stat la Casa de depuneri;în fiecare an dobânzile acestui capital vor fi împărţite între 50 de studenţi săraci;
11) Pentru burse în străinătate, spre a pregăti pe tineri pentru şcoala industrială ca profesori, cinci sute mii de lei capital;12) Pentru Biserica naţională, şase sute mii de lei capital;dobânzile vor fi întrebuinţate ca ajutor pentru biserici sărace în reparaţie sau începute şi care nu pot fi isprăvite din cauza lipsei de mijloace;
13) Pentru cantinele şcolare, capital trei sute mii de lei;
14) Pentru distribuirea la diferite societăţi de binefacere şi de încurajare, recunoscute ca persoane juridice, cinci sute mii de lei;
15) Pentru sporirea capitalului «Casei de ajutor», înfiinţată de mine în amintirea a XXV-a aniversare a căsătoriei mele, 1894, pentru muncitorii rurali în anii de secetă, patru sute mii de lei;
16) Pentru Biserica catolică din România, patru sute mii de lei;
17) Pentru Biserica protestantă din Bucureşti, una sută mii de lei.
Distribuirea acestor douăsprezece milioane va fi începută numai un an după moartea mea, astfel ca toate dobânzile acestei sume (aproape cinci sute mii de lei) să rămână disponibile.
Hotărăsc ca aceşti bani să fie întrebuinţaţi în modul următor:întregul personal superior şi inferior al Curţii Regale, al Casei şi administraţiei mele va primi lefile, cum sunt prevăzute pentru dânsul în bugetul meu, încă un an întreg după moartea mea, adică 12 luni;suma acestor lefi se urcă aproape la 240.000 de lei;restul va fi distribuit astfel, ca pompă pentru săraci:
La Bucureşti, cincizeci mii de lei – la laşi, treizeci mii de lei – la Craiova, douăzeci mii de lei – la Galaţi, zece mii de lei – la Brăila, zece mii de lei – la Ploieşti, zece mii de lei – la Botoşani, zece mii de lei – la Bârlad, zece mii de lei – la Focşani, opt mii de lei – la Piteşti, opt mii de lei – pentru fiecare din celelalte oraşe capitale de judeţ, cinci mii de lei.
Dacă milostivirea lui Dumnezeu îmi va dărui încă câţiva ani, am dorinţă a prevedea, în codicile, alte legate în folosul Ţării. Stăruiesc însă cu acest testament, scris de propria mea mână, care conţine tot ce doresc astăzi, în anul 1899, să fie urmat şi executat întocmai cum l-am alcătuit.
Înălţând rugăciuni fierbinţi către Atotputernicul ca să ocrotească de-a pururea România şi să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea:în numele Tatălui şi al Fiului şi a Sfântului Duh, Amin.
Făcut în Bucureşti, la 14/26 februar 1899.
CAROL
Am scris şi iscălit de propria mea mână acest testament pe două coale, formând opt pagini legate cu un fir roşu şi am pus sigiliul meu.
14/26 februarie 1899
CAROL”

„CODICIL LA TESTAMENTUL MEU DIN 14/26 FEBRUARIE 1899
Scris şi iscălit de propria mea mână, în decembrie 1911.
Hotărăsc că din averea mea să fie depus un capital de un milion lei în bani sau în renta Statului (cu minimum 4 la sută) pentru strănepotul meu, Principele Nicolae al României, care se va bucura de dobânda acestui capital din ziua majorităţii sale.
Asemenea, strănepoatele mele, Principesele Maria şi Ileana a României, vor primi fiecare cinci sute mii lei în bani sau în rentă de Stat (cu minimum 4 la sută), a căror dobândă va fi plătită din ziua majorităţii lor sau când ele se vor căsători.
Strănepoţii mei, Principele Moştenitor şi fratele său, Principele Francisc Iosif de Hohenzollern, vor primi fiecare ca dar suma de trei sute de mii lei.
Asemenea, toate rudele mele (cumnate, nepoate, nepoţi, strănepoate, strănepoţi) vor primi fiecare un dar care trebuie să aibă cel puţin un preţ de opt sute până la o mie lei.
Doresc ca toate persoanele care m-au servit în timpul Domniei mele, ca miniştri, adjutanţi regali, funcţionari ai Casei regale şi princiare, dame de onoare etc., să primească fiecare un dar, constând în un obiect de artă, un tablou, o miniatură, un ac, un ceasornic, un inel etc. Cele din urmă obiecte vor fi luate din cutiile Mele, care conţin bijuterii destinate ca daruri.
Fondul de trei mii lei care l-am destinat în anul acesta pentru Universitatea de la Iaşi, va fi sporit încă cu un capital de trei sute de mii lei şi întrebuinţat pentru un cămin studenţesc. În caz că nu s-a cumpărat o casă pentru studenţi, atunci o sută mii lei va fi luată pentru îndeplinirea acestui scop. Dobânda de la două sute mii lei va fi pentru întreţinerea acestei case.
Colecţiunea mea de arme din Castelul Peleş va rămânea în întregul său acolo ca proprietate a Coroanei României. Această colecţiune are un catalog detailat.
Moşia mea Umkirch, situată în Marele Ducat de Baden, va primi un capital, ca fond, de trei sute mii lei, care să dea un venit de cel puţin douăsprezece mii lei pe an. Acest venit este destinat jumătate pentru binefaceri în folosul statului şi jumătate pentru îmbunătăţirea acestei moşii şi a clădirilor sale. Se poate lua o sumă de optzeci mii lei pentru aducerea apei în castel şi în sat;suma aceasta va fi amortizată, luând pe fiecare jumătate trei mii de lei pe an, adică de binefacere şi de îmbunătăţire şi întreţinerea castelului (şase mii lei). Acest fond, care va purta numele meu, va fi administrat de un comitet compus din administratorul moşiei, din preot şi din primar. El va hotărî întrebuinţarea acestui capital.
Dacă iubita mea Soţie, regina Elisabeta este încă viaţă, ea va primi o sumă de două milioane de lei spre a dispune cum va crede de aceşti bani (poate ea va dori a întrebuinţa din această sumă o sută de mii lei pentru îmbunătăţirea casei sale «Segenhaus», lângă Neu Wied). Asemenea ea va dori să facă legate şi donaţii la diferite fundaţii înfiinţate de Regina. Strănepoata mea, Principesa Elisabeta, va primi încă două sute mii lei capital;astfel zestrea, care am prevăzut-o în testamentul meu din 14/26 februar 1899, pentru Principesă, va fi de un milion lei. Venitul acestui capital trebuie să fie cel puţin patru şi jumătate la sută. Iubita mea nepoată, Principesa Maria a României, va primi şase sute mii lei, sumă de care ea va dispune cum va crede.
Toată averea mea în bani, acţiuni, obligaţii, fonduri de stat, după plata tuturor legatelor, va rămâne iubitului meu nepot, Principele Ferdinand al României, sumă care doresc să fie păstrată ca capital. Domnul Basset, secretarul meu, va primi o pensie de o mie lei pe lună care va fi plătită chiar dacă el va urma serviciul său lângă moştenitorul meu. Ca un semn al mulţumirii mele pentru serviciile sale, el va primi un legat de o sută mii lei, dacă el va fi încă în viaţă. Văduva lui va primi o pensie de şase mii lei pe an. Fiii doctorului Kremnitz vor primi fiecare patruzeci mii lei ca dar şi vor da din acesta sumă patru mii lei mumei lor, a cărei pensie de douăsprezece mii lei, dată până acum, va fi plătită până la moartea sa.
Scris şi iscălit de propria mea mână.
Bucureşti, 14/27 decembrie 1911
Carol”

mai mult
Monarhie

Iași, Oraș Regal

ANG6194

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române a conferit municipiului Iași titlul de Oraș Regal, într-o ceremonie ce s-a desfășurat joi, 31 mai 2018, în Salonul Florentin al Castelului Peleș. Certificatul regal a fost înmânat primarului municipiului, dl Mihai Chirica. În România există un singur alt oraș regal, Curtea de Argeș, al cărui titlu a fost conferit de Regele Mihai I.

Municipiul Iași, capitală a Regatului României în anii 1916-1918, în timpul participării României la Primul Război Mondial, este locul unde s-au scris pagini hotărâtoare pentru destinul românesc în secolul al XX-lea. Aici au fost consfințite Legea Agrară și Legea Electorală, de aici au fost cârmuite Legislativul, Executivul și Armata Regală, în cele mai grele momente pentru națiunea română din întreaga ei istorie modernă.

Au luat cuvântul primarul municipiului, dl Mihai Chirica, precum și dna Iulia Scântei, membru al Parlamentului României.

Evenimentul a avut loc în prezența unor distinși intelectuali ai Iașiului, a reprezentanților unor instituții de stat locale și a unui număr de 26 de elevi de liceu olimpici.

  

   

 

Fotografii de Daniel Angelescu

mai mult
Monarhie

Principesa Maria, despre albumul „Regele Mihai I. Loial tuturor”, la Bookfest: Este minunat, deosebit!

ANG5315

Albumul „Regele Mihai I. Loial tuturor”, care reuneşte fotografii de la funeraliile regelui Mihai I, a fost lansat vineri, la standul editurii Corint de la Bookfest, în prezenţa principesei Maria, care a apreciat lucrarea drept minunată şi deosebită.
„Sper să am măiestria să spun două-trei cuvinte. Sunt foarte, foarte mândră de toată lumea. Mulţumesc din suflet pentru acest volum. Este totul minunat şi deosebit. Sper că va rămâne în memorie pentru toată lumea din toată ţara. Sunt foarte emoţionată că sunt aici. Mulţumesc foarte, foarte mult, din suflet”, a spus principesa Maria.
Jurnalista Camelia Csiki, realizatoarea emisiunii „Ora Regelui” de la TVR 1, a mărturisit că nu a putut începe lucrul la album din cauză că a fost afectată de moartea suveranului.
„E foarte greu să scrii despre un lucru dureros. Am simţit că îl conduc din nou pe ultimul drum pe Majestatea Sa Regele Mihai şi în decembrie mi-a fost teribil de greu. M-a afectat atât de mult… şi poate că nu aţi văzut la televizor sau cei care mă cunoaşteţi v-aţi dat seama, dar ca să uit mi-am luat câteva zile libere pentru că, efectiv, în fiecare dimineaţă mă trezeam stresată că s-a întâmplat din nou o nenorocire”, le-a spus jurnalista celor prezenţi la lansare.
Ea a spus că a scris textul din album cum a simţit.
„Acest text este ce am simţit eu. Poate cum am perceput eu că aţi simţit voi emoţia acelor 12 zile. (…) Au fost zile foarte grele, atât pentru Familia Regală, cât şi pentru toţi românii care l-au iubit pe Majestatea Sa, dar şi pentru cei care nu l-au iubit şi am văzut în acele zile că au început să-l iubească sau că l-au recuperat pe Majestatea Sa. (…) Am fost foarte mirată şi surprins plăcută să văd cât de mulţi tineri au venit să îşi ia rămas bun de la Majestatea Sa şi cât de mulţi tineri consideră că pierderea este de neegalat”, a mai spus Camelia Csiki.
Pentru generalul (r) Gelaledin Nezir autorii albumului sunt, de fapt, românii.
„Suntem acuzaţi – eu, domnul director Tucă, doamna Camelia Csiki – de a fi autorii acestui album de o rară frumuseţe. Pot să vă spun, Alteţă, că nu e adevărat. Autorii sunt românii. Asta ne-am dorit, să fie un album făcut de români, pentru români. Vorbeam cu dl. director Tucă, atunci, în Trenul Regal, asupra a ceea ce văd românii, cei care aşteptaseră ore în şir. Fie convoiul regal, fie Trenul Regal, în gări, pe câmp, în halte izolate… Era o imagine emoţionantă şi tristă totodată. Atunci ne-a venit ideea să facem mai întâi un site, să colectăm fotografii, discutând, am ajuns la concluzia că ar fi mai bine să facem un album şi uite că aveţi în faţă albumul, cu texte extraordinare scrise de Camelia Csiki. Şi vă citesc din ce a spus Majestatea Sa într-un discurs rostit la Cotroceni în 2006: ‘Viaţa mea a fost o lungă şi loială aşteptare’. Nu se putea un titlu mai bun pentru acest album care cuprinde în paginile sale fotografii de pe ultimul drum al Majestăţii Sale Regele Mihai”, a mai spus generalul.
Directorul Casei Regale, Ion Tucă, a citit câteva cuvinte din prefaţa albumului semnată de istoricul Adrian Cioroianu şi a omagiat implicarea fotografului Casei Regale, Daniel Angelescu, şi a lui Silviu Covaci, în realizarea unora dintre fotografiile de la funeraliile regelui Mihai I, care se regăsesc în paginile albumului.
Volumul „Regele Mihai I. Loial tuturor” reprezintă o culegere de texte şi de fotografii realizate de marele public participant la funeraliile naţionale ale Regelui Mihai I, din 16 decembrie 2017.
Potrivit Casei Regale, „iniţiatorii proiectului, directorul Casei Majestăţii Sale, Ion Tucă, şi generalul-maior (r) Gelaledin Nezir, au dorit să cuprindă între copertele unui volum emoţia pe care naţiunea noastră a încercat-o la conducerea regelui pe ultimul drum, un eveniment al cărui impact în societate nu a avut egal în vremurile noastre”.
Corint precizează că ilustraţiile fac parte din proiectul „Fotografii pentru Rege”, iniţiat de Ion Tucă şi Gelaledin Nezir, general maior (r), director de cabinet al Ministrului Apărării Naţionale. Fotografiile sunt însoţite de textul conceput de Camelia Csiki.
Lucrarea a fost lansată miercuri seară, la Ateneul Român, în prezenţa Custodelui Coroanei Române, Margareta, şi a principelui Radu.

mai mult
Monarhie

Instituția „Regele Mihai I” – aruncarea Casei Regale în derizoriu sau salvarea ei?

regele-mihaiI

Am citit pe Evenimentul Zilei, în exclusivitate, proaspătul proiect de lege, depus de mai mulți parlamentari PSD și ALDE, legat de Casa Regală a României. Proiectul integral îl găsiți AICI.
O frază din el, chiar prima, mi-a lăsat un gust amar. O reproduc: ”Instituția pentru promovarea valorilor naționale – ”Regele Mihai I”, denumită în continuare Instituția, este organizată și funcționează ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar”!

La o primă lectură mi se pare o tâmpenie. Primul lucru care merită să fie strigat în gura mare este ”Dar ceilalți regi? Monarhia?” Cum de acceptă Casa Regală ca instituția prin care-și va încasa banii de la stat să facă abstracție de istoria reprezentată de trei regi români și să se limiteze la unul singur, chiar dacă a fost simbolul rezistenței pentru jumătate de secol de comunism?
Istoria acestui proiect este foarte încâlcită și se pierde în povestea presărată de scandaluri politice a ultimilor ani.
O să o iau ușor, pentru că nu vreau să uit elemente importante. Pentru prima oară s-a vorbit despre o ”lege a Casei Regale” în perioada Guvernului Dacian Cioloș, dar proiectul a căzut în uitare până spre sfârșitul anului trecut când și-au amintit de el Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
Era perioada așteptării apăsătoare din ultimele luni de viață ale Regelui Mihai și multe se făceau pompieristic.
Scandalul dintre premierul Mihai Tudose și partidele care l-au propulsat la Palatul Victoria a avut efecte și asupra acestei legi. Pe ultima sută de metri, chiar la ultima ședință a Cabinetului, este emis un punct de vedere asupra proiectului de lege în care se spune că este neconstituțional.
Chiar și după înlocuirea lui Tudose cu Viorica Dăncilă punctul de vedere devastator nu a putut fi înlocuit. Dragnea și Tăriceanu au fost siliți să-și retragă proiectul, promițând că îl vor reface și depune din nou la Parlament.
În ciuda promisiunilor

nu au mai făcut-o, în schimb, pe 16 mai, a fost înregistrat un proiect de lege, inițiat de pesedistul Gabriel Vlase și semnat de mai mulți colegi din Coaliția de guvernare.
Proiectul rezolvă două mari probleme pe care precedentele mai mult le încurcaseră: Palatul Elisabeta rămâne în folosința ”supușilor” Casei Regale și statul, prin intermediul Senatului României, finanțează Casa cu 860.000 de euro pe an. O sumă destul de mare, dincolo de nevoile salariaților ”Instituției”.
”Instituția” cu nume neinspirat – după umila mea părere – va fi condusă de un director, numit de Custodele Coroanei, adică de Principesa Margareta, și aș băga mâna-n foc că directorul va fi Principele Radu. Desemnat de Custode, directorul trebuie să treacă prin votul Camerelor reunite.
E bizar că ”Instituția” – nu mă satur de numele ăsta atât de banal și de golit de strălucirea înaintașilor săi – va fi în subordinea Parlamentului deși cu doar o săptămână în urmă se vorbea ”pe surse” de un proiect de lege care să statueze un Institut de cercetări și de promovare, aflat în subordinea Guvernului, dar fie știrea era falsă fie au fost modificate unele prevederi în ultimele zile.

Alecu Racoviceanu

mai mult
Monarhie

10 mai – Ziua Regalităţii

rege-carol

Ziua de 10 mai are o puternică semnificaţie pentru românii de pretutindeni. Data de 10 mai a fost chiar Ziua Naţională a României, până în 1947 când s-a instaurat dictatura comunistă. Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoriografia României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. În timpul regimului comunist, sărbătoarea de 10 Mai a fost ştearsă din memoria colectivă, iar când se vorbea despre independenţă se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu din Parlament, rostit la 9 mai. Astăzi, 10 Mai este Ziua Regelui, fiind sărbătorită în primul rând de familia regală.

Acum 152 de ani (1866) Prinţul Carol (1839-1914), din dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen, era proclamat de către Adunarea Constituantă (aleasă la 9/21.IV.1866) domnitor al României sub numele de Carol I. El a fost ales prin plebiscitul din 2/14-8/20.IV.1866, organizat după detronarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (11/23.II.1866). Încă de la urcarea sa pe tron, Carol I s-a pronunţat, în domeniul politicii externe, pentru menţinerea şi consolidarea statutului internaţional de stat autonom, iar în plan intern, pentru modernizarea structurilor economice, politice şi militare ale ţării. La 10.V.1881 Carol I a fost încoronat, devenind primul rege al României.

mai mult
Monarhie

Programul Sărbătorii Naţionale de 10 mai

stema-Casei-Regale-a-Romaniei

Programul Sărbătorii Naţionale de 10 mai, în prezenţa Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena, a E.S. Alexander Philips Nixon şi a ASR Principesa Maria (9 – 13 mai):

  • ora 8:00 – startul Maratonului Independenţei – în faţa Arcului de Triumf. Participă: ASR Principele Radu. Competiţia sportivă va cuprinde probele de maraton, semimaraton, 10,5 km şi 1,5 km şi se va desfăşura pe traseul Arcul de Triumf, Palatul Elisabeta, Parcul Regele Mihai I, Teatrul de vară, Ansamblul Statuar „Părinţii Europei Unite” de pe Insula Trandafirilor, staţia de metrou Aviatorilor, zona sportivă de pe latura de nord a lacului Herăstrău, Podul Băneasa, Fântâna Mioriţa, Casa Presei Libere, Muzeul Satului, Arcul de Triumf. De asemenea, vor fi organizate două ștafete pentru copii, care vor alerga pe traseul maratonului, purtând un tricolor în semn de omagiu şi recunoştinţă pentru eroii care s-au jertfit în Războiul de Independenţă şi în Primul Război Mondial
  • ora 11:00 – depunere de flori și spectacol militar la Statuia Regelui Carol I din Piața Palatului Regal, în memoria fondatorului dinastiei naționale și al statului modern român. Vor fi prezenți MS Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena şi E.S. dl. Alexander Philips Nixon, ASR Principesa Maria. Va fi susţinut un concert de muzică de fanfară şi va fi executată o demonstrație de măiestrie a mânuirii armei. Își vor da concursul Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul, militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, precum şi Jandarmeria călare
  • ora 11:30 – lansarea volumului „Eroinele României Mari. Destine din linia întâi” – în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Vor lua parte ASR Principesa Elena și E.S. Alexander Philips Nixon. Proiectul editorial tratează pentru prima dată rolul și implicarea femeilor române la înfăptuirea idealului unității naționale. El fost realizat de o echipă de cercetători de la instituții culturale de prestigiu din ţară, la inițiativa Fundației Universitare „Carol I”, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” și cu Arhivele Naționale ale României, finanțat de Muzeul Național al Literaturii Române
  • ora 12:00 – Ceremonia de conferire a numelui „Ferdinand I” Academiei Tehnice Militare din Bucureşti – la sediul instituţiei militare, Bd. George Coşbuc nr. 39-49. Vor participa la ceremonie MS Margareta, Custodele Coroanei române, şi ASR Principele Radu
  • ora 15:00 – Festivitatea de premiere a Maratonului Independenţei – în faţa Palatului Elisabeta. MS Margareta, Custodele Coroanei române va oferi diplomele și medaliile câştigătorilor.
  • ora 17:00 – Palatul Elisabeta va găzdui sărbătoarea populară „Garden Party”, la care sunt așteptați, ca în fiecare an, mii de invitați din toate județele țării și din Republica Moldova. Evenimentul va avea loc în prezența MS Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena, E.S. Alexander Philips Nixon şi ASR Principesa Maria. Printre invitaţi se vor număra reprezentanți ai comunităților rurale și urbane, demnitari ai statului român, autorități locale, personalități ale societății civile, ale mediului economic, profesori și elevi, reprezentanți ai Armatei României, ai Bisericii și membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București. Îşi vor da concursul Orchestra Reprezentativă a Armatei României, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” şi Jandarmeria călare
  • ora 19:00 – Vernisajul expoziţiei „10 Mai – Ziua Regalităţii”, desfăşurată sub auspiciile Familiei Regale a României – în Parcul Regele Mihai I (Pavilion A – ExpoFlora – Herăstrău). Va lua parte ASR Principesa Maria. Expoziţia, realizată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, cuprinde o serie de imagini istorice, precum şi obiecte şi documente de arhivă
mai mult
Monarhie

Principesa Elena a participat la Gala UNITER de la Alba Iulia

1891

Luni, 7 mai 2018, a avut loc a XXVI-a Gală UNITER, în vechea cetate a municipiului Alba Iulia. Alteța Sa Regală Principesa Elena a înmânat Premiul pentru cea mai bună piesă a anului, intitulată “50 de secunde”, autorului ei, dl Daniel Oltean.

Gala UNITER a debutat în anul 1992 și, de atunci încoace, Premiul pentru cea mai bună piesă a anului a fost acordat fără întrerupere. Este unul dintre cele mai importante concursuri de dramaturgie națională din vremurile noastre. Până în anul 2006, premiul a fost susținut de Fundația Principesa Margareta a României. Din 2006 și până astăzi, premiul este acordat sub auspiciile Familiei Regale a României.

mai mult
MonarhiePromovate

La 20 aprilie 1839 s-a născut Carol I al României

regele-carol-i

„Aici nu e o mână de barbari, care să trebuiască a fi ridicaţi de o dinastie energică şi inteligentă la rangul naţiunilor civilizate, ci un vechi şi nobil popor care-şi are locul, deşi pe nedrept necunoscut, în istoria lumii.” – Carol I despre poporul român!
La 20 aprilie 1839, se naste la Sigmaringen Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul Rege Carol I al României!
„Totul pentru ţară! Nimic pentru mine!“, urma să fie crezul celui care avea să clădească statul român modern, să obțină Independeța țării și să ridice uniunea dintre două Principate la rangul de Regat!

În timpul domniei acestuia, Dobrogea devine parte a Regatului României și e legată de acesta prin cel mai lung și modern pod din Europa acelor timpuri. Cadrilaterul, Castelul Peleș, peste 3.800 de km de cale ferată, portul Constanța, Banca Națională, leul ca monedă națională, Academia Română, prima Constituție, victoriile contra Imperiului Otoman și cele în războaiele balcanice… toate acestea reprezintă o parte dintre realizările primului Rege al României, întemeietor al Dinastiei Române!

Alteţa Sa Serenisimă Principele Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig a fost al doilea fiu al Principelui Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen (7 septembrie 1811–2 iunie 1885), din ramura romano-catolică a vechii dinastii germane de Hohenzollern, menționată întâia oară în anul 1061 (un strămoş al lui Carol, Friedrich VI de Zollern, burggraf de Nürnberg, luptase alături de Mircea cel Bătrân, la Nicopole, în 1396)6, şi al Principesei Joséphine Frederica Luise de Baden (21 octombrie 1813–1900). Principele era înrudit, aşadar, atât cu dinastia din Prusia, cât şi cu Împăratul Napoleon al III-lea al Franţei. Viitorul Rege Carol I al României s-a născut la 8/20 aprilie 1839, la Sigmaringen, în Germania. A avut trei fraţi: Principele ereditar Leopold (1835–1905), Principii Anton (1841–1866) şi Friedrich (1843–1904), precum şi două surori, Principesele Stéphanie (1837–1859; căsătorită cu Regele Pedro al V-lea al Portugaliei) şi Marie Louise (1845–1912; căsătorită cu contele Filip de Flandra, cel care a refuzat Tronul Principatelor Unite, înainte ca acesta să îi fie oferit Principelui Carol; cei doi au fost părinţii Regelui Albert I al Belgiei). Primul Rege al României a murit în ziua de 27 septembrie 1914, la Castelul Peleş.

Carol I este omul de la care a pornit totul: Familia Regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui Rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. O carte despre Casa Regală ajunsă la un secol şi jumătate de existenţă nu poate începe decât cu fundamentala operă de construcţie a Regelui Carol.

Astăzi, România se numără printre membrii Uniunii Europene, familia demnă a naţiunilor libere. Prin trecutul, ca şi prin prezentul ei, Familia Regală este un promotor şi un garant al vocaţiei europene a României, precum şi al tradiţiilor, stabilităţii şi continuităţii naţiunii noastre. Simbolic, ziua de 10 mai 1866 (când a venit la conducerea statului Principele Suveran Carol I) seamănă cu cea de 1 ianuarie 2007 (când România a devenit membru al Uniunii Europene).

Cuvintele Prim-ministrului Ion C. Brătianu, rostite în ziua de 10 mai 1881, cu ocazia încoronării lui Carol I ca Rege al României, surprind prin actualitatea lor:

România, constituită în Regat, completează şi încorporează opera Regenerării sale. Ea îşi dă un nume, care este de acord cu poziţiunea ce a dobândit, ca Stat Independent. Prin noul nume şi titlu se întăresc mai mult stabilitatea şi ordinea în România. Regatul Român, Măria Ta, este astfel continuarea domniei române; nu are alt program, nici alte aspiraţii, nici alte tendinţe. Este o consacrare, o întărire mai mult dată de Români principiului monarhic, pe care Măria Ta ai ştiut a-l planta adânc pe pământul României.

Împreună cu naţiunea și cu statul român, Casa Regală sărbătorește sau comemorează în anul 2016:

♦ 150 de ani de la fondarea Dinastiei Regale române, prin venirea pe Tronul României a Domnitorului Carol I, proclamat Principe Suveran în ziua de 10 mai 1866. În aceeaşi zi, Domnitorul Carol I al României a depus jurământul de credinţă faţă de ţară.

♦ 135 de ani de la proclamarea Regatului României, sub sceptrul Regelui Carol I, la 10 mai 1881 (la 14/26 martie 1881 se aproba proiectul de lege prin care România devenea regat şi Carol I primea titlul de Rege al României).

♦ 110 ani de la crearea Ordinului Carol I, la 10 mai 1906, cea mai importantă decorație din întreaga noastră istorie.

♦ 110 de ani de la Expoziţia Naţională Română din Parcul Carol din Bucureşti, inaugurată de Regele Carol I la 6 iunie 1906.

♦ 100 de ani de la moartea Reginei Elisabeta, Carmen Sylva, la 18 februarie 1916

♦ 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, la 27 august 1916

Ziua de 10 Mai, redevenită în anul 2015 sărbătoare națională, prin votul Parlamentului țării, are trei semnificaţii în istoria României:

 

10 mai 1866: depunerea jurământului de către Carol I, ca Principe Suveran al României, în faţa Adunării Constituante. Domnitorul a jurat că va fi credincios legilor ţării, că va păzi religia românilor, integritatea teritoriului lor şi că va domni ca suveran constituţional.

10 mai 1877: Independenţa României (Parlamentul a votat legea pentru desfiinţarea tributului către Înalta Poartă, iar Domnitorul a promulgat-o; moţiunea votată de Cameră, cu 79 de voturi pentru şi două abţineri, se numea „Independenţa absolută a României“).

10 mai 1881: proclamarea regatului, ceea ce aducea pe harta Europei un stat independent și suveran, cu numele de România.

Ordinul Național Steaua României a fost înființat la 10 mai 1877, Ordinul Național Coroana României a fost înființat la 14 martie 1881, iar Ordinul Carol I, cea mai importantă decorație de stat din toată istoria României, a fost înființat la 10 mai 1906.

Înainte de a vorbi de copilăria și adolescența Regelui, să ne amintim împreună câteva date din timpul domniei Regelui Carol I:

  • •          Primul Rege al României a domnit 48 de ani (cea mai lungă domnie din istoria noastră).
  • •          În 1866, Unirea Principatelor Române era ameninţată cu anularea. Numai venirea pe Tronul vacant a unui Principe dintr-o prestigioasă dinastie europeană a salvat fragila construcţie instituţională începută la 1859 de oameni de stat patrioţi.
  • •          În timpul domniei lui, România obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman, devenind astfel un stat suveran. Proclamată la 10 mai 1877, independenţa a fost obţinută în urma războiului ruso-româno-turc din 1877–1878, prin lupta armatei române conduse de Domnitorul Carol, şi a fost recunoscută de către Marile Puteri la Congresul de la Berlin.
  • •          România devine regat independent şi suveran în anul 1881 (independența și suveranitatea fuseseră recunoscute internațional încă din anul 1878, prin actul Congresului de la Berlin).
  • •          29 iunie / 11 iulie 1866: Adunarea Constituantă adoptă prima Constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate ale timpului.
  • •          1867: se introduce sistemul monetar naţional, în anul 1870 fiind bătute în țară primele monede de aur, argint și aramă, odată cu înființarea Monetăriei Statului.
  • •          1867: Principatele Unite au pavilion separat la Expoziţia Universală de la Paris.
  • •          La 15 septembrie 1867, Carol I devine membru de onoare al Societății Academice Române, instituită prin Decret Domnesc în 1867, devenită Academia Română, la 30 martie/12 aprilie 1879. Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române între 1879 şi 1914, regele a lăsat acesteia, prin testament, suma de 600 000 de lei.
  • •          În 1867, ia fiinţă şcoala Normală „Carol I“, finanţată din caseta personală a Domnitorului.
  • •          La 11 mai 1868 este înfiinţată Societatea Filarmonică Română.
  • •          La 31 octombrie 1869 se inaugurează oficial linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, respectiv prima gară a Bucureştilor, Gara Filaret. În 1906, reţeaua de căi ferate a României avea să ajungă la 3 180 km.2
  • •          În timpul domniei Regelui Carol I se inaugurează Palatul Universității din București (14 decembrie 1869), Palatul Universității din Iași (21 noiembrie 1897) și Teatrul Național din Iași (1 decembrie 1896).
  • •          La 12 noiembrie 1871 se inaugurează Uzina de gaz aerian de la Filaret.
  • •          La 25 septembrie 1872 se inaugurează Gara de Nord din Bucureşti (numită, până în anul 1888, „Gara Târgoviştii“).
  • •          În 1872 îşi încep activitatea Atelierele Căilor Ferate din Bucureşti.
  • •          Anul 1872 marchează începutul funcţionării Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti şi al Şcolii fiilor de militari din Iaşi.
  • •          La 26 decembrie 1872 este introdus în Bucureşti tramvaiul cu cai.
  • •          În 1875 se înfiinţează Fabrica de ulei vegetal din Bucureşti.
  • •          La 15 decembrie 1875 îşi începe activitatea Banca de Bucureşti (cu capital francez).
  • •          La 4 iulie 1876 este fondată Societatea Naţională de Cruce Roşie a României.
  • •          În 1879 a fost dată în folosinţă prima linie de cale ferată care a legat Transilvania de Bucureşti, prin inaugurarea liniei Ploieşti – Predeal şi joncţiunea cu calea ferată Braşov – Predeal.
  • •          La 17/29 aprilie 1880 se înfiinţează Banca Naţională a României, a 16-a bancă centrală din lume.
  • •          Între anii 1880–1883 este amenajat cursul Dâmboviţei.
  • •          În 1882 este introdus iluminatul electric la București.
  • •          La 1 decembrie 1882 se deschide Bursa din București, în clădirea Camerei de Comerț din strada Doamnei. În Monitorul Oficial al României din luna decembrie a anului 1882 au fost publicate cotațiile bursiere ale primelor companii românesti tranzacționate.
  • •          La 25 septembrie 1883 are loc inaugurarea Castelului Peleş din Sinaia, leagănul Dinastiei române, ridicat de Regele Carol I cu bani provenind din caseta personală.
  • •          În 1884 este introdusă, în Bucureşti, prima linie telefonică.
  • •          La 1/13 mai 1885 este recunoscută autocefalia Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhatul Ecumenic de la Constantinopol.
  • •          În 1885 se deschide Grădina Botanică la Cotroceni.
  • •          La 23 aprilie 1887, Catedrala mitropolitană Iași este sfințită, în prezența Familiei Regale a României.
  • •          În 1888 este inaugurat Ateneul Român.
  • •          La 14 martie 1895 se inaugurează, în Bucureşti, Fundaţiunea Universitară „Regele Carol I“, actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Regele Carol I“.
  • •          În septembrie 1895 a fost inaugurat Podul Carol I de la Cernavodă, construit la inițiativa regelui. La data aceea, podul peste Dunăre era cel mai lung pod din Europa continentală.
  • •          La 8 iunie 1897 se aşază piatra fundamentală a Palatului „Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie“, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima şedinţă a Consiliului de Administraţie în noul sediu având loc la 15 iunie.
  • •          Între anii 1895 – 1910 este modernizat portul Constanţa.
  • •          În 1901 este inaugurat Palatul Poştelor din Bucureşti (actualul Muzeu Naţional de Istorie a României).
  • •          La 27 ianuarie 1903 este fondată, la Bucureşti, „Confederaţia Patronală UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România)“, ce îşi propunea dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii româneşti.
  • •          În 1904, România ocupă locul al patrulea în Europa, în raport cu numărul populaţiei (după Elveţia, Germania şi Suedia), la numărul de telegrame trimise (peste 2 milioane şi jumătate).
  • •          La 17 ianuarie 1906 este promulgată prima „Lege a Brevetelor de Invenţie“ şi se înfiinţează Biroul Brevetelor, denumit astăzi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Anterior, în anul 1879, România produsese prima „Lege a mărcilor“.
  • •          La 6 iunie 1906 are loc inaugurarea Expoziţiei Naţionale Române din Bucureşti.
  • •          În anul 1906, sub domnia lui Carol I se construiesc 40 de spitale rurale, dintre care unele sunt în funcţiune şi astăzi.
  • •          În 1908 se înfiinţează „Observatorul Astronomic“ cu planetariu („Observatorul Popular“).
  • •          În acelaşi an ia fiinţă Direcţia Generală a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă, sub conducerea lui Anghel Saligny.
  • •          Sub sceptrul lui Carol I se fondează mai multe universităţi şi colegii naţionale (licee), pe întreg teritoriul ţării, cele mai multe dintre ele funcţionând până în ziua de astăzi.
  • •          La 1 decembrie 1912 a fost întemeiată ,,Federaţiunea Societăţilor Sportive din România” (F.S.S.R.), care cuprindea douăsprezece comisii (atletism, fotbal, rugby, scrimă, ciclism, tir, canotaj, tenis, natație, gimnastică, oină, sporturi de iarnă). Primul președinte al federațiunii a fost Principele moștenitor Ferdinand. Actualmente, România are 57 de federații naționale sportive.

 

Copil fiind, Carol a avut o guvernantă franceză, domnişoara Picard, şi un consilier ecleziastic cu numele de Emele. Carol a urmat apoi studii la Dresda. Sublocotenent de dragoni la Münster, locotenent secund în regimentul de artilerie al Gărzii prusace, apoi elev la Şcoala de artilerie şi inginerie de la Berlin, Principele Carol ia parte, în 1857, împreună cu tatăl lui, Karl Anton, la manevrele Diviziei 14 de la Schweidnitz (actualmente Swidnica, Polonia); revine apoi la Berlin, în anul 1858, pentru studii politice. În 1861 călătoreşte în Portugalia, Franţa şi Belgia, iar apoi în Algeria şi Spania. Vizitează Parisul în 1863. În anul 1864 ia parte, în rândurile trupelor prusace, la războiul împotriva Danemarcei, participând la atacul cetăţii Fredericia, cea mai puternică fortăreaţă daneză.

O curiozitate a istoriei, pe care mulţi o ignoră, este aceea că tatăl lui Carol I a făcut un gest public considerat prea liberal şi avangardist la vremea lui: după ce în decembrie 1848 a cedat suveranitatea propriului său principat Prusiei, în anul 1849, Principele Karl Anton a fost guvernator militar al Westfaliei, al Renaniei şi apoi prim-ministru al Prusiei, vreme de patru ani (1858–1862), în timpul domniei vărului său, Regele Wilhelm, din dinastia de Hohenzollern (ramura protestantă). Karl Anton a condus un guvern liberal. Ulterior, din cauza sănătății grav afectate, Principele Karl Anton l-a propus la conducerea guvernului Prusiei pe conservatorul Otto von Bismarck.

După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României şi după mai multe consultări ale reprezentantului Locotenenţei domneşti la Paris, Ion Bălăceanu, cu Împăratul Napoleon al III-lea al Franţei, opţiunile românilor, încurajate de acordul deplin al Împăratului Franţei şi de sprijinul moderat al Prusiei, s-au îndreptat către Sigmaringen7. În ziua de 19 martie 1866, I.C. Brătianu îi propunea Principelui Carol, în numele României, să devină şeful statului român. Peste mai puţin de trei săptămâni, Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685 969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri.

Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:

 

Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.

Ziua de 10 Mai avea să mai aducă, în istoria României, încă două evenimente importante, după cum spun versurile dedicate Zilei Naţionale a României: „Zece Mai ne-a fi de-a pururi/ Sfântă zi, căci ea ne-a dat/ Domn puternic ţării noastre/ Libertate şi Regat.“ Călătoria romantică a lui Carol I spre România a fost de multe ori povestită cu amănunte, în literatura timpului. Principele Carol a ales pentru drum veşminte de servitor, pentru a evita orice neplăcere pe care autorităţile din Austria, aflată în război cu Prusia, i le-ar fi putut provoca9 şi pentru a păstra discreţia. Această aparenţă vestimentară a simbolizat însă şi valoarea care a Guvernat întreaga domnie a lui Carol I: Regele a fost, timp de patruzeci şi opt de ani, servitorul poporului său.

Anul 1866 rămâne în istoria României şi datorită adoptării, în unanimitate, la 29 iunie/11 iulie (promulgată de Carol a doua zi), a Constituţiei ţării, redactată după modelul celei belgiene şi care a reprezentat un pas însemnat spre modernizare. Este cea dintâi Constituție românească întocmită de reprezentanții legitimi ai națiunii române. Monarhul constituţional, Dinastia ereditară, suveranitatea naţională, Guvernarea reprezentativă, separarea puterilor în stat, Parlamentul bicameral (Senatul şi Adunarea Deputaţilor), responsabilitatea miniştrilor, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, sacralitatea şi inviolabilitatea proprietăţii, prevăzute în Constituţia din 1866, transformă acest document într-unul dintre cele mai avansate acte fundamentale din Europa vremii şi oferă un cadru stabil de dezvoltare tânărului stat român. Chiar dacă multe dintre principiile constituţionale au părut, cel puţin la început, „forme fără fond“, s-a dovedit că, uneori, forma poate crea, în timp, fondul.

Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate.

Carol I s-a căsătorit la Neuwied, la 3/15 noiembrie 1869, cu Principesa Elisabeta de Wied. În genealogia Casei Regale a României există multe coincidenţe. Una dintre ele este faptul că, tot pe 15 noiembrie, dar în anul 1951, s-a născut Principesa Elena, a doua fiică a Regelui Mihai. Şi tot pe 15 noiembrie, în anul 1956, a murit Principesa Elisabeta a României, fostă regină a Greciei, fiica Regelui Ferdinand.

Când tinerii suverani au ajuns la Bucureşti, după nuntă, Carol i-a spus Elisabetei: „Iată palatul!“. „Unde?“, a întrebat principesa, văzând în faţa ochilor o casă modestă, cu etaj. „Uite, aici unde intrăm“, i-a răspuns imperturbabil Carol. În timpul domniei lui Carol I, Bucureştii aveau să se transforme dintr-un târg oriental într-o capitală europeană, supranumită de unii „Micul Paris“.

La 27 august/8 septembrie 1870 s-a născut unicul copil al Principelui Carol și Principesei Elisabeta: Principesa Maria a României. După moartea fetiţei sale, în 1874, Carol spunea:

Religiunea copilului nostru şi limba pe care a vorbit-o au primit pentru Noi o nouă sfinţire, căci fiecare cuvânt românesc ne va aminti, de acum înainte, drăgălaşul sunet al dulcelui glas pe care n-o să-l mai auzim niciodată pe lumea asta.10

În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime11. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone12. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.

O primă țintă pe care şi-a propus-o tânărul principe a fost cunoaşterea directă a realităţilor ţării lui. Carol I a călătorit în toate provinciile româneşti, atât în oraşe şi comune, cât şi în sate izolate. Pasionat de echitaţie, călărea ore întregi pentru a deveni familiar cu comunitățile locale ale patriei sale. Îndrăgostit de monumentele istorice, a luat măsuri pentru împiedicarea degradării şi pentru restaurarea lor. Nici drumurile proaste, nici condiţiile precare de voiaj nu au constituit piedici pentru fostul locotenent al Armatei Prusace. În cursul deplasărilor (unele oficiale, altele nu), Carol I vizita, în respectiva localitate, prefectura, spitalul, şcoala, penitenciarul, unitatea militară. Adesea, asista şi la serviciul religios în biserică, tradiţie continuată întocmai de Regele Ferdinand şi de Regina Maria, apoi de Regele Carol al II-lea, de Regina Elena, de Regele Mihai I şi de Regina Ana, precum și de generația noastră. După anul 1997, Regele Mihai şi Regina Ana au străbătut mii de kilometri cu maşina, trecând din sat în sat, din oraş în oraş, înnoptând la mănăstiri, întâlnindu-se cu oamenii şi (re)luând contact direct cu noile realităţi ale lumii românești postdecembriste, dând încredere şi încurajare comunităţilor locale. Facem acelaşi lucru, astăzi, prin Fundaţia „Principesa Margareta a României“, prin „Crucea Roșie”, prin înaltele patronaje pe care le dăm diferitelor instituții sau organizații, iar Principesa Maria stă alături de noi cu multă dăruire.

Croaziera Regală de pe Dunăre (reluată de noi în anii 2004 şi 2005) a fost inaugurată de Regele Carol în primăvara anului 1904. La prima deplasare au luat parte Regele Carol şi Regina Elisabeta împreună cu Principii Moştenitori Ferdinand şi Maria şi cei doi copii mai mari ai acestora, Carol şi Elisabeta. Traseul a început de la Turnu-Severin, a continuat în sus pe Dunăre, până la Cazane, şi, de acolo până la vărsarea în mare.

Croaziera pe Dunăre avea loc în fiecare an, la sfârşitul primăverii sau la începutul verii. Familia Regală era însoţită de doamne de onoare, suita militară şi unul sau doi miniştri. Programul era încărcat. Aveau loc întâlniri şi recepţii cu autorităţile şi personalităţile din oraşele portuare unde acosta vasul. Existau şi zile de relaxare, închinate frumuseţilor naturii. În acele momente, savantul Grigore Antipa devenea personajul principal căruia i se adresau toate întrebările unor mari iubitori de natură, cum erau Regele Carol şi Principele Ferdinand. În vremea noastră, evenimentul se numeşte „România, o călătorie regală“ şi a adus, până acum, un număr important de personalităţi din lumea întreagă pe pământ românesc. Noile ediții ale Călătoriei Regale s-au desfășurat, așa cum spuneam, începând din anul 2004 și 2005 și au continuat în anii 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011 și 2015.

„Proiectul Săvârşin“ se înscrie în tradiţia regală românească de a dezvolta și consolida tradiția locală, meșteșugurile, lucrul pământului. În anul 1884, la propunerea lui Ion C. Brătianu, a fost creat un patrimoniu regal constând din douăsprezece moşii, în diverse zone ale ţării, şi însumând 132.000 de hectare3. Dorinţa lui Brătianu a fost ca aceste moşii să devină modele demne de urmat pe tot întregul țării. Ele au primit denumirea de „Domeniul Coroanei“, au rămas proprietate de stat şi au finanţat o mare parte a cheltuielilor pentru exercitarea funcţiunii de şef al statului. Profesorul Nicolae Noica, la aniversarea a 130 de ani de la crearea Domeniului Coroanei, a publicat un valoros volum în care descrie cu amănunțime și erudiție acest proiect temerar.

Prin extraordinara modernitate a conceptului, instituţia Domeniilor Coroanei a făcut pionierat în domeniu. Iar ineditul ei se menţine şi astăzi, căci, după ştiinţa noastră, nu există decât o instituţie a şefului statului, în lume, care să se finanţeze altfel decât de la bugetul de stat (Ducatul de Lancaster este un ducat regal, al cărui titular este Suveranul britanic, ale cărui venituri sunt destinate Listei Civile a Coroanei Britanice).

Familia Regală dorește să dea și astăzi un model de dezvoltare economică, bazat pe respect pentru natură, pentru tradiții și pentru calitate. Acest model nu este promovat doar prin Proiectul Regal Săvârșin (reabilitarea patrimoniului construit, Satul Regal al Meșteșugurilor, turismul rural, dezvoltarea durabilă), ci și prin instituția Furnizorilor Regali (instrument de încurajare a calității, profesionalismului și talentului cu mare tradiție și foarte respectat de societate). Unii dintre furnizorii regali actuali sunt moștenitorii unei tradiții de peste un secol în domeniul lor economic, așa cum sunt bunăoară Domeniul Coroanei Segarcea sau Compania de ciocolată Kandia.

Regele Carol I nu şi-a concentrat atenţia numai asupra agriculturii româneşti, ci şi asupra activităţilor care derivă din ea. Au apărut „instituţii-model, în primul rând pe tărâmul agriculturii, în scopul folosirii cât mai raţionale a pământului, apoi şi pe tărâmul industriei, încurajând apariţia de fabrici şi de întreprinderi menite să valorifice avantajos pentru populaţie produsele speciale ale anumitor moşii“4.

Domeniile Coroanei au produs aşadar teracote excelente, articole din lână, produse din lemn, mobilă, trăsuri, ustensile de bucătărie, lăzi, cutii de rezonanţă pentru piane, „(…) broderii şi ţesături, (…) împletituri de coşuri şi frânghii şi aşa mai departe, avându-se tot timpul în vedere utilitatea acestora pentru straturile nevoiaşe ale populaţiei “5.

Au apărut fabrici de cherestea, s-au îmbunătăţit căile navigabile şi drumurile, s-a acordat atenţie fondului cinegetic şi piscicol. Populaţia era instruită să îngrijească pământul, erau distribuite seminţe pentru grădini de flori şi legumicultură. Clădirile de pe Domenii respectau tradiţia arhitecturală a locului şi erau construite, cel mai adesea, din lemn. Ordinea şi curăţenia erau elemente de care se ţinea seama permanent. Se acorda importanţă activităţilor de asistenţă socială şi medicală şi învăţământului public, construindu-se numeroase şcoli-model și biblioteci cu un bogat fond de carte.

Aceeași viziune o are „Proiectul Săvârşin“. Activităţile temerare şi avansate, iniţiate de Domnitorul şi mai târziu Regele Carol I, sunt astăzi continuate de noi. Există însă, mai presus de continuitate, un motiv pentru care am vrut să scriem despre aceste lucruri: faptul că, deşi au trecut peste o sută de ani de atunci, România are încă nevoie de acelaşi tip de modele, de iniţiative, de aceeaşi inspiraţie şi viziune.

Expoziţia Naţională din Bucureşti (sau Expoziţia Generală Română) a fost organizată în Parcul Carol (numit, până atunci, Dealul Filaretului), în anul 1906, cu scopul de a prezenta realizările României atât în domeniile politicii interne şi externe, cât şi cel al culturii (literatură, muzică, pictură, teatru, arhitectură etc.). Regele Carol I a inaugurat expoziţia în ziua de 6 iunie.

În anul Expoziţiei Naţionale, România mai aniversa 1800 de ani de când în ţinuturile noastre se stabiliseră primii colonişti romani după cucerirea Daciei de către Împăratul Traian (106 d.Hr.), 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I şi 25 de ani de când Principatele Române deveniseră Regat.

Expoziţia a fost organizată pe baza unei legi votate de Parlamentul României (Adunarea Deputaţilor şi Senatul) în luna mai 1905. Lucrările pentru construcţia Expoziţiei au început după o lună şi au fost executate de arhitectul I.D. Berindey (1871–1928), cel care urma să desăvârşească, în anul 1925, Palatul Administrativ din Iaşi. Planurile Expoziţiei fuseseră create, în anul 1900, de arhitectul peisagist francez Edouard Redont (1862–1942). Locul ales pentru expoziţie se afla în sudul oraşului Bucureşti care număra la acea dată în jur de 300 000 de locuitori. Parcul astfel creat a devenit un loc atractiv, vizitat de turişti din toată Europa. Astăzi, Parcul Carol păstrează o parte din arhitectura lui de acum un secol, dar potenţialul său turistic şi cultural este mult mai generos decât orizontul utilizării actuale.

Proiectul a fost inspirat de Expoziţia Universală de la Paris, din anul 1900, cuprinzând pavilioane dedicate industriei, comerţului, agriculturii, silviculturii şi minelor. Sculptorii Dimitrie Paciurea (1873–1932) şi Frederic Storck (1878–1942) au creat cu această ocazie două statui de mari dimensiuni, plasate la intrarea în Expoziţie. Dispariţia lor lasă astăzi parcul mai sărac. Distrugerea identităţii arhitecturale a Bucureștiului, în mare, este bine simbolizată de distrugerea din ultima sută de ani a patrimoniului construit al Parcului Carol. Necunoașterea și lipsa de interes pentru acest loc al culturii, economiei şi ecologiei arată limpede cât de mult ne lipsește instinctul binelui, convingerea că societatea românească se consolidează prin continuitate și tradiție. O mare răspundere revine aici elitelor politice, culturale și economice românești.

Privită prin prisma cifrelor, Expoziţia Naţională Română din 1906, din Parcul Carol, apare aproape neverosimilă în ochii noștri, ai celor de astăzi: suprafaţa totală a expoziţiei — 40 000 m²; pavilioane — 88; drumuri şi şosele — 30 000 m²; alei şi poteci — 71 000 m²; suprafaţa lacului din interiorul parcului — 20 000 m²; 4 200 de arbori mari plantaţi; peste 10 000 de brazi şi arbuşti diferiţi; 49.200 de plante forestiere şi 97.200 de plante înflorate; plantaţiile, pajiştile şi aranjamentele florale — 186 000 m²; conductele pentru iluminat — 34 km; electricitate produsă de două motoare de câte 680 de cai/putere; iluminatul — 5 200 de lămpi incandescente.

România se racordase la Europa, se modernizase şi îşi păstra, în continuare, specificul naţional. Stilurile neoromânesc şi Art Nouveau se completau reciproc, conturând chipul unei ţări care ştia să îmbine tradiţia cu actualitatea.

O contribuție fundamentală a Regelui Carol a fost cea în domeniul arhitecturii și construcțiilor. Sedii de instituții importante ale statului, universități, palate administrative, biblioteci, gări, colegii și licee, biserici, spitale au fost ridicate sau reconstruite cu sutele, în timpul lungii sale domnii. Opera sa de patrimoniu construit este neegalată în istoria României.

Un alt aspect, puțin cunoscut, este contribuția sa la renașterea unor orașe românești. Constanța, Câmpulung Muscel, Sinaia sunt așezări urbane care au fost practic re-desenate în timpul domniei Regelui Carol I, sub directa sa îndrumare. Orașe precum București, Brăila, Galați, Iași și Craiova, posedă numeroase clădiri, definitorii pentru identitatea urbei, ridicate din inițiativa și, uneori, cu contribuția financiară a Suveranului.

În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu)16. Rege constituţional, Carol I nu a fost însă un monarh decorativ, ci unul implicat în viaţa ţării sale, cu un rol decisiv în actul de Guvernare, care a folosit cu abilitate sistemul „rotativei Guvernamentale“ şi a beneficiat de dreptul de veto absolut, conform căruia putea să refuze sancţionarea oricărei legi votate de Parlament17. Cu toate acestea, Carol I a înţeles foarte bine că autoritatea nu este suficientă şi că pentru a conduce e nevoie de puterea exemplului. Referindu-se, într-o scrisoare adresată fratelui său, Principele Friedrich, la atentatele îndreptate împotriva Împăratului Germaniei, Carol I scria: „Doar o Guvernare de fier nu poate ajuta cu nimic.“18

Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse.

Au existat şi probleme — cum ar fi „chestiunea ţărănească“ şi distanţa uneori uriaşă19 care separa majoritatea rurală de elita francofonă descrisă de cronicarul monden Claymoor — pe care domnia lui Carol I nu le-a putut rezolva în toată complexitatea lor şi pe care a trebuit să le transmită viitoarei domnii. Dar amploarea fără precedent a saltului României, între 1866 şi 1914, este greu de contestat. Istoricul Neagu Djuvara scrie că preluarea modelelor occidentale s-a făcut, în România, cu o viteză care ţine de domeniul miracolului şi că, poate, doar Japonia a mai avut un salt atât de rapid, de la mijlocul secolului al XIX-lea până la Primul Război Mondial20.

La 10 mai 1877, Carol proclama România stat independent şi instituia, în aceeaşi zi, Ordinul „Steaua României“. Suveranul s-a aflat efectiv în fruntea armatelor române, în timpul Războiului de Independenţă din 1877–1878, pe frontul din Bulgaria. Când îşi îndemna armata, spunea: „Înainte, copii!“. Mica lui armată din 1866 s-a transformat, în 11 ani, în „viteaza lui armată“. Ea număra, în anul 1877, 58 700 de oameni, 108 tunuri şi alţi 70 000 de oameni formând Miliţia şi Garda Naţională. De multe ori, Carol I a finanţat cu bani din propria sa listă civilă înzestrarea armatei cu armament performant. Principele Carol a preluat în august 1877, după ce armatele ruse suferiseră mai multe înfrângeri, comanda supremă a armatelor ruso-române de la sudul Dunării, care aveau să cucerească Plevna de la otomani, la 28 noiembrie/10 decembrie 1877. Românii luptă eroic şi la Griviţa, Rahova, Smârdan. Principele victorios a fost primit cu entuziasm de notabilii şi de populaţia Bucureştilor21. După Războiul ruso-româno-turc, României avea să-i fie recunoscută independenţa, prin Tratatul de la Berlin (semnat la 1/13 iulie 1878) şi avea să primească în componenţa sa provincia istorică a Dobrogei, care îi oferea gurile Dunării şi accesul la mare. Rusia anexa însă trei judeţe din sudul Basarabiei.

Regele a hotărât ca Scaunul Familiei să fie la Sinaia, unde a cumpărat un domeniu. Temelia primei construcţii, Castelul Peleş, a fost pusă la 10 august 1875. Peleşul este expresia gustului Regelui Carol I şi a talentului arhitecţilor vienezi Wilhelm von Doderer și Johannes Schultz, a arhitectului ceh Carel Liman: nobleţe, eleganţă, sobrietate, ,,curat în stilul Renaşterii germane”, după cum l-a dorit augustul său stăpân22. Construcţia a fost finanţată de Rege din banii personali şi din lista sa civilă. În timp, s-au mai adăugat două clădiri: Pelişorul şi Foişorul (1879). Castelul Pelişor a fost ridicat pentru Principele Moştenitor Ferdinand şi pentru soţia sa, Principesa Moștenitoare Maria, al cărei gust avea să se impună în decorarea acestei reşedinţe. Ultimul castel, Foişorul, a avut o soartă mai puţin fericită. Mai întâi, varianta iniţială a clădirii, cea în care Regele Mihai a venit pe lume, construită din lemn, a ars în seara de 15/16 aprilie 1931. Castelul a fost apoi refăcut, din piatră, în timpul domniei lui Carol al II-lea. În anii comunismului, Foişorul a fost complet transformat în interior şi exterior, fiind acum parte a unei construcţii ce nu are nimic în comun cu domeniul regal. Domeniul Regal Sinaia a revenit, în 2007, în proprietatea Familiei Regale şi continuă să fie Scaunul istoric al acesteia.

Carol I primeşte în mod oficial titlul de Alteţă Regală la 25 octombrie 1878. Coincidenţele continuă: după câteva decenii, tot în ziua de 25 octombrie, s-a născut al treilea Rege român, Mihai I.

Carol I devine Rege al României la 14/26 martie 1881, prin votul unanim al reprezentanţilor naţiunii. Tot la 26 martie urma să se nască Principesa Moștenitoare Margareta, fiica Regelui Mihai.

Carol I este încoronat Rege al României la 10/22 mai 1881. Regele însuşi a cerut să fie încoronat cu o coroană din oţel, fabricată din metalul topit al unui tun de război capturat la Plevna.

România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor.

Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Complexitatea personalităţii Regelui Carol I poate lesne reieşi din jurnalul23 său, ce conţine, în general, notaţii seci şi precise ale evenimentelor politice sau ale stării vremii, dar şi date surprinzătoare despre sociabilitatea ponderată, dar consistentă a Regelui, care se întâlnea cu reprezentanţii elitei româneşti, mergea la spectacole şi chiar la unele baluri. O altă sursă care ne dezvăluie un Carol I analitic, preocupat de tot ceea ce îl înconjoară şi cald atât faţă de soţia lui, Regina Elisabeta, cât şi faţă de membrii familiei este corespondenţa pe care o poartă cu tatăl său, Karl Anton de Hohenzollern, cu fratele Friedrich (Fritz) de Hohenzollern sau cu sora sa, Maria de Hohenzollern, Contesă de Flandra24.

În anul 1906, Regele Carol I a sărbătorit 40 de ani de domnie. Evenimentul a avut o însemnătate istorică. România nu mai cunoscuse o domnie atât de lungă şi dătătoare de atâta statornicie de la Ştefan cel Mare încoace. Regele Carol a inaugurat, în acel an, 40 de spitale rurale şi a promulgat o lege prin care a creat Ordinul „Carol I“, reînviat de Regele Mihai I, ca ordin dinastic, la 5 ianuarie 2005.

Ultimii ani ai Regelui nu au fost lipsiţi de cumpene sufleteşti: omul de onoare şi militarul german înclinau să intre în Primul Război Mondial alături de Puterile Centrale. Regele României a ştiut însă să respecte voinţa covârşitoare a poporului său: alianţa cu Franţa şi Anglia, în vederea eliberării Transilvaniei de sub dominaţia austro-ungară. Soluţia temporară a fost neutralitatea.

În timpul domniei Regelui Carol I, unul dintre cei mai convinşi republicani, Alexandru Candiano-Popescu, artizanul efemerei „republici de la Ploieşti“, devenea aghiotant regal. Astăzi, Carol I este una dintre cele mai iubite şi mai respectate figuri din istoria României. Pentru că modelul pe care ni-l oferă este la fel de semnificativ şi de eficient acum, precum a fost la 1866.

Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a Familiei Regale a României.

În testamentul lui, Regele scria:

Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României. (…) Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente am păşit, fără frică şi fără şovăire, înainte pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul-simţ al credinciosului meu popor.

Fragment din cartea “Susține cu a ta mână Coroana Română”

mai mult
MonarhiePromovate

Sute de arbori din peste 20 de specii au fost plantaţi pe Domeniul Regal Sinaia

domeniul-regal-sinaia

Sute de arbori din peste 20 de specii au fost plantaţi, marţi, pe Domeniul Regal Sinaia, în prezenţa principesei Maria, în cadrul unui experiment care vizează aclimatizarea plantelor în Munţii Bucegi.
Acţiunea de plantare a celor aproximativ 400 de puieţi a avut loc în zona cunoscută sub numele de ‘La vulpărie’, folosită înainte de 1948 pentru creşterea vulpilor argintii, a explicat directorul Casei Regale, Ion Tucă.
„Este o acţiune deosebită, în care reuşim să dezvoltăm un nou experiment în Munţii Bucegi. Este vorba despre plantarea a 26 de specii de arbori răşinoşi şi foioşi, pe care dorim să încercăm să vedem cum se aclimatizează în condiţiile de la cota înaltă de aici, de pe domeniul Peleş. Sunt mai multe specii de brazi şi de molizi, avem câteva specii de tuia, avem arborele gigant Sequoiadendron giganteum, avem o altă specie de sequoia-sempervirens, alături de specii comune de arbori, din flora noastră – stejar, fag, arin. Proiectul se va continua mai mulţi ani de aici înainte. Acum plantăm un material săditor
foarte valoros produs în ghivece nutritive, cu rădăcini deosebite şi foarte viguroase, plantăm în condiţiile de la noi, dar în anii următori vom urmări cum se adaptează la condiţiile din ţara noastră”, a explicat profesorul de pomicultură Florin Stănică, de la Facultatea de Horticultură a Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.
La acţiune au participat şi studenţi ai Facultăţii de Silvicultură din Braşov, plantarea având loc în prezenţa principesei Maria.
„Este prima dată când sunt aici şi plantez arbori. E minunat şi sunt fericită să fiu alături de toată lumea. Este important pentru natură, pentru pădure, pentru lume, deci sunt foarte bucuroasă”, a declarat principesa Maria.
Potrivit unui comunicat al Casei Regale, acţiunea face parte din programul de restaurare şi revitalizare a Parcului Castelului Peleş, realizat anual, ce cuprinde un studiu complex al Parcului istoric şi al Serelor Regale de pe Domeniul Regal Sinaia.
„În paralel cu acţiunea de plantare, vor fi efectuate lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi, tăierea în verde a arborilor şi arbuştilor, inventarierea şi îngrijirea speciilor existente în serele regale încă din timpul Reginei Maria. Parcul şi Serele Regale conţin numeroase specimene de arbori, arbuşti şi plante floricole unice în România, unele plantate în urmă cu peste 120 de ani”, informează Casa Regală.

mai mult
Monarhie

Regele şi Patria

regele-mihaiI

31 martie 1944 a căzut tot în Postul Sfintelor Paşti. Rupem o filă din jurnalul lui Ioan Hudiţă, fost secretar general adjunct al PNŢ, un fin cunoscător al politicii internaţionale, un om de remarcabilă onestitate, colaborator  apropiat al lui Iuliu Maniu.
De ce invoc fragmentul acesta din Jurnalul Politic al lui Hudiţă? Pentru că, departe de România, cea mai tragică personalitate a istoriei noastre, zace pe patul său de suferinţă. În jur – acelaşi carnaval absurd care ne-a colorat dintotdeauna istoria.

În ’44, avea 22 de ani. Astăzi, se uită spre cei 95 – fereastra unde perdeaua flutură ca un steag alb.
“Vineri 31 martie 1944. Întâlnire cu Sănătescu (…), la ora 10 dimineaţa, la cererea lui. Îmi spune că ieri după masa, între 5 şi 6.30, a avut loc o discuţie aprinsă între el şi Antonescu, în faţa Regelui. S-a discutat întreaga situaţie de pe front. Regele l-a rugat pe Antonescu să-i explice ce intenţii are faţă de retragerea nemţilor şi de apropierea ruşilor de Chişinău şi de Iaşi. Antonescu i-a răspuns că are asigurări <formale> din partea lui Hitler că frontul se va stabiliza pe linia Rădăuţi-Botoşani nord de Iaşi-Bălţi-Chişinău-Tighina şi că în nici un caz Iaşiul şi Chişinăul nu vor cădea în mâinile ruşilor. <Frontul german din sus, cu Odessa şi Crimeea inclusiv, a mai spus Antonescu, va rezista cu orice preţ, indiferent ce s-ar putea întâmpla în apusul Europei, debarcă anglo-americanii sau atacă Hitler Anglia. Este  vorba de o armată de 30 de divizii pe care Hitler nu le poate sacrifica. Eu cred în victoria lui şi sunt hotărât să lupt mai departe alături de el>.
<Mi-e teamă că vă înşelaţi, d-le Mareşal, i-a răspuns Regele. Foarte multă lume, printre care şi generali care luptă pe front, cred că războiul e definitiv pierdut, iar cât despre promisiunile şi asigurările date de Hitler mare bază nu se mai poate pune, dată fiind experienţa noastră din trecut. De acee eu cred că noi ar trebui să judecăm serios situaţia şi să vedem dacă nu e cazul să încetăm ostilităţile>.
Antonescu a sărit în sus, spune Sănătescu, şi ridicându-se de pe scaun a început să vocifereze, făcându-l pe el răspunzător de <ideile greşite pe care le are despre situaţie Majestatea Sa Regele. Eu v-am numit în acest loc tocmai pentru a veghea ca Majestatea Sa să fie ferit de orice influenţă din partea politicienilor interesaţi şi a unor generali fricoşi şi neinformaţi. Văd că m-an înşelat grav>.
Eu sunt foarte calm de felul meu, a continuat Sănătescu, şi în toată cariera mea de militar am dovedit o mare stăpânire de sine şi de data aceasta m-aş fi stăpânit dacă reproşul lui Antonescu mi-ar fi fost făcut între patru ochi. Făcut însă în prezenţa Regelui, am fot nevoit să reacţionez, repet, în contra firii mele şi i-am răspuns aşa cum trebuia.
Sănătescu a început prin a-i spune că pe el nu-l interesează politica şi că discută situaţia ca militar <şi numai ca militar >. Sănătescu i-a arătat mai apoi că toţi generalii cu care a vorbit el în ultimul timp, în număr de 11, dintre care comandanţi de mari unităţi pe front, ca Dumitrescu şi Racoviţă şi cu Şteflea, şef al Marelui Stat Major, toţi sunt convinşi că nemţii au pierdut războiul şi că noi facem o imensă greşeală legându-ne soarta de ei.
<Toţi aceştia nu ştiu ce ştiu eu>, la interupt Antonescu.
<Ştiu la ce vă referiţi, i-a răspuns Sănătescu, numai că ei, ca şi mine, nu mai cred în planurile şi promisiunile lui Hitler care ne-a înşelat de atâtea ori (…) Dumneavoastră,  d-le Mareşal, vă luaţi o prea grea răspundere şi voi plăti cu capul meu dacă se va întâmpla să aveţi d-voastră dreptate >.
<Pentru ţară însă riscul este prea mare, a spus Regele, şi de aceea ar fi bine, d-le Mareşal, să vă mai gândiţi>.
După ce  mi-a povestit toate aceste lucruri, Sănătescu m-a rugat să-l pun la curent pe Maniu, declarându-mi următoarele: <De azi înainte vă rog să contaţi pe sprijinul meu. Nu fac politică, însă ca român şi ca militar sunt alături de dumneavoastră în lupta pentru salvarea ţării. Sunt fericit că Regele, cât este el de copil, gândeşte ca şi mine (…)>”.

Lelia Munteanu

mai mult
1 2 3 10
Page 1 of 10