close

Monarhie

Monarhie

Astăzi, Ora Regelui – Ediția CCXLIII

_ANG3822

Sâmbătă, 1 iulie 2017, Televiziunea națională prezintă a două sute patruzeci și treia ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Redactori, Anamaria Pleșcan, Cristi Popescu. Regia artistică, Dan Manoliu, Producător, Lidia Voicu. Realizator, Dana Deac.

TVR 1 , TVR Moldova, ora 15. TVR Internaţional, ora 16. 

Emisiunea este reluarea ediţiei din 8 aprilie 2017.

Sumarul:

  • La mijlocul lunii martie, Custodele Coroanei Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au vizitat Mănăstirea Plumbuita. Realizatoarea TVR Dana Deac i-a însoţit şi a realizat un interviu cu Alteţele Lor Regale despre iubire, suferinţă şi iertare, în cel mai vechi aşezământ monahal al Bucureştiului.
  • O metodă inovativă pentru tratarea copiilor cu sindromul Down a fost introdusă în România cu patru ani în urmă. Alteţa Sa Regală Principesa Maria s-a aflat în mijlocul copiilor care sunt înscrişi într-un program special de terapie şi activităţi asistate cu animale.
  • Povestea unui obiect vestimentar care vorbeşte despre modernitate, revoluţii, războaie şi pace – pălăria, cea care a făcut istorie de la curţile regale până pe platourile de filmare.
  • Rubrica ”Monarhiile lumii”: cum își va serba Regele Willem-Alexander al Olandei ziua de naştere.
  • Ce calități trebuie sa aibă o companie pentru a deveni furnizor al unei case regale.

C.R.

mai mult
Monarhie

Mesaj de compasiune al Familiei Regale pentru victimele accidentului din județul Argeș

principesa-margareta

Principesa Margareta, Custodele Coroanei române, exprimă întreaga sa compasiune și a Familiei Regale pentru victimele accidentului de joi seară din județul Argeș și familiile acestora.

„Am aflat cu tristețe despre tragicul accident de circulație din județul Argeș, în care au pierit trei militari români. Compasiunea întregii Familii Regale se îndreaptă către familiile cu inima frântă de durere. Ne rugăm pentru militarii răniți în accident care se luptă să trăiască!”, se arată într-un mesaj al principesei Margareta, transmis vineri de Biroul de Presa al Majestății Sale Regelui Mihai I.

C.R.

mai mult
Monarhie

Casa Regală: Starea de sănătate a Regelui Mihai fragilă, dar prezintă stabilitate

Regele Mihai decembrie 2015

Starea de sănătate a Majestății Sale, Regele Mihai, este fragilă, dar prezintă stabilitate, informează Casa Regală a României într-o postare pe site-ul www.romaniaregala.ro.

„Starea de sănătate a Majestății Sale este fragilă, dar prezintă stabilitate. Regele Mihai este liniștit, are mulțumire sufletească și apreciază îngrijirea echipei sale medicale. Alături de Rege sunt permanent angajați ai Casei Majestății Sale, detașați în Elveția, și două maici ortodoxe”, se precizează în postare.

Potrivit sursei citate, Principesa moștenitoare Margareta și Principele Radu se află încă de luni, în Elveția, într-o vizită de familie, pentru a sta câteva zile alături de Majestatea Sa, Regele Mihai, la reședința sa privată.

R.R.

mai mult
Monarhie

Ora Regelui – Ediția a CCXLII -a

Sâmbătă, 24 iunie 2017, Televiziunea națională prezintă a 242-a ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Telespectatorii vor putea urmări pe TVR1, ora 15, o emisiune din cuprinsul căreia menționăm:

* Principesa Moștenitoare Margareta a primit la Palatul Elisabeta delegația militară din Polonia care a reprezentat Batalionul Logistic “Regele Carol al II-lea al României”. Batalionul este subordonat Brigăzii 17 Mecanizate a Poloniei, aflată sub Înaltul Patronaj al Principesei Moștenitoare Margareta.

* Ziua Eroilor este sărbătorită în România în aceeași zi cu Înălțarea Domnului. În această zi sunt organizate ceremonii pentru cinstirea celor care și-au dat viața pentru țară.

* Cîțiva tineri talentați sprijiniti de Fundația Principesa Margareta și-au expus lucrările la Muzeul Satului din București.

* Meciul amical de fotbal “România Regală versus Serbia Regală” 2017 a celebrat 95 de ani de la primul meci internaţional româno-sârb, jucat la Belgrad, în ziua nunţii Regelui Alexandru I al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor cu Principesa Maria a României, fiica Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.

* Colecția de carte regală se completează cu ‘’Povestea Castelului Peleș”, scrisă de Principele Radu al României.

* Despre istorie și prezent, despre politică și presă cu invitatul emisiunii, jurnalistul Tudor Octavian.

Regizor artistic, Dan Manoliu. Realizator, Bogdan Șerban-Iancu. Producător, Lidia Voicu.

mai mult
MonarhiePromovate

„Utopie și Revoluție” tema primei ediții a „Colocviilor Regale” de la Sinaia

„Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.” (Regele Mihai I de România)

În zilele de 22-25 iunie 2017, Domeniul Regal Sinaia va găzdui prima ediție a “Colocviilor Regale”, o continuare a evenimentelor științifice anuale susținute de Institutul Cantemir la Universitatea din Oxford în anii 2010 (Conferința „Umanismul intercultural”), 2011 (Conferința „Crafting Humans: From Genesis to Eugenics and Beyond”) și 2012 (Conferința Mapping Humans. From Body to Cosmos”). Institutul Cantemir a funcționat la Universitatea din Oxford în anii 2011-2013 și a avut Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu.

Tema colocviului regal din acest an este Utopie și Revoluție. La lucrările colocviului de la Sinaia vor lua cuvântul Sorin Antohi (București), Artur Blaim (Gdańsk), Ștefan Borbély (Cluj-Napoca), Gregory Claeys (Londra), Jean Harris (Drăghici, Argeș), Moshe Idel (Ierusalim), Mariano Martín Rodríguez (Bruxelles), Eduardo Nolla (Madrid), Tilo Schabert (München), Michael Shafir (Cluj-Napoca) și Stelian Tănase (București).

În ziua de vineri, 23 iunie, în Salonul Florentin al Castelului Peleș, Principele Radu a înmânat al IV-lea Premiu Cantemir profesorului Moshe Idel, de la Universitatea din Ierusalim, pentru întreaga sa activitate științifică.

Primele trei premii anuale Cantemir au fost acordate la Universitatea din Oxford, astfel: în anul 2010, Întâiul Premiu Cantemir a fost decernat istoricului român Ștefan Lemny, de la Biblioteca Națională a Franței, pentru volumul Les Cantemirs – l’aventure européene d’une famille princière au XVIII-ème siècle; în anul 2011, al II-lea Premiu Cantemir a fost acordat profesoarelor Alison Bashford și Philippa Levine pentru volumul Oxford Handbook of the History of Eugenics; iar în anul 2012, al III-lea Premiu Cantemir a fost decernat oamenilor de știință Martin Dodge, Chris Perkins și Rob Kitchin pentru lucrarea The Map Reader: Theories of Mapping Practice and Cartograhic Representation.

În numele Custodelui Coroanei române, Principele Radu va oferi, vineri, 23 iunie 2017, un prânz personalităților participante la colocviu, în Sufrageria de Stat a Castelului Peleș.

mai mult
MonarhiePromovate

Principele Radu: „Peleșul este templul statalității noastre”

principeleradu

Peleșul este templul statalității noastre, cea mai vie expresie a acestor 150 de ani din viața noastră ca națiune, dar povestea lui e mai importantă decât Castelul, a afirmat, marți, Principele Radu al României la lansarea cărții-album „Povestea Castelului Peleș”, lansată în foaierul Ateneului Român.

„Peleșul este templul statalității noastre, cea mai vie expresie a acestor 150 de ani din viața noastră ca națiune, (…) dar povestea Castelului este mai importantă decât Castelul, tot așa cum cartea noastră este mai importantă pentru cei care nu s-au născut încă, decât pentru cei care sunt în sală astăzi”, a spus principele, citat de Agerpress.

În opinia acestuia „nu există nimic în spațiul românesc care să simbolizeze mai puternic destinul nostru ca stat suveran, independent și ca națiune modernă, europeană decât această clădire la care au contribuit cel puțin 14 naționalități”.

El a mărturisit că atmosfera de la Peleș este una „frumos apăsătoare”.

„Atunci când noi mergem la Peleș pentru diverse angajamente publice, trebuie să știți că nu simțim aceeași ocrotire, aceeași relaxare, același calm pe care îl simțim când mergem la Săvârșin. Peleșul este o clădire care obligă, care-ți aduce în fiecare secundă aminte că ai o datorie și am înțeles de ce este atât de frumos apăsătoare această frumoasă, minunată durare de piatră și de lemn. Pentru că pereții ei, am descoperit, nu sunt acoperiți cu lambriuri, așa cum se vede. Camerele sunt grele de toate durerile care s-au impregnat în acele ziduri. Toate bucuriile, tristețile, dezamăgirile, trădările, deciziile greu de luat, bucuriile obișnuite, simple, de familie — cum ar fi faptul că se îmbrăcau în costume copiii și jucau o piesă de teatru în sala de spectacole — toate acestea sunt în fibra pereților camerelor de acolo și scriu împreună nu cultura României, ci statalitatea ei”, a spus principele Radu.

Istoricul Georgeta Filitti a caracterizat volumul, apărut la Curtea Veche Publishing, drept „o carte excepțională”, accentuând că, din 1873 și până astăzi, Castelul Peleș a rămas o emblemă.

„Avem prilejul să vorbim despre România Modernă care a însemnat și înseamnă România Regală, (…) care și-a avut și câteva simboluri. Între ele, Castelul Peleș a rămas, din 1873 și până astăzi, o emblemă a statalității noastre regale pe care l-am folosit, ne-am mândrit cu el și despre care s-a scris foarte mult”, a spus Filliti.

În opinia istoricului, lucrarea reprezintă „o prezentare de suflet”.

„Dincolo de prezentare științifică, dincolo de prezentare artistică, cum spunea și Alteța Sa, este vorba de un element în plus, este vorba de o prezentare de suflet, pe care nu putea s-o facă decât un membru al Familiei Regale. Cu alte cuvinte, această prezentare caldă, această prezentare care coboară de la Familia Regală către noi, către poporul român, își are o virtute unică, și anume stabilește o dată în plus această legătură sufletească între Coroana României și poporul român”, a mai spus Georgeta Filitti.

Ea a sugerat editurii să grăbească ediția în limba engleză a lucrării, „o carte de vizită absolut excepțională, deopotrivă pentru români și pentru străini”.

Arhitectul Augustin Ioan a afirmat că lucrarea, pe care a citit-o „ca pe un roman polițist”, „este încheiată la toți nasturii academici”, remarcând că „textul cu totul desăvârșit” are 300 de note de subsol, „cel puțin la fel de interesante ca și textul propriu-zis”.

Despre cartea lansată au mai vorbit directorul general al Filarmonicii „George Enescu”, Andrei Dimitriu, amfitrionul evenimentului, care a afirmat că sprijină activitățile pe care Casa Regală le întreprinde în sprijinul creșterii prestigiului României, și Iren Arsene, directorul Curtea Veche Publishing.

Evenimentul a avut loc în prezența Principesei Moștenitoare Margareta a României și a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, prezentarea cărții fiind urmată de o sesiune de autografe.

Castelul Peleş este o capodoperă a arhitecturii secolului al XIX-lea. O adevărată galerie, în care se reunesc mari curente și tendinţe din pictură, sculptură și artele decorative. Un loc încărcat de istorie, care a găzduit capete încoronate și artiști vizionari. Reședinţă a creatorului României moderne, Regele Carol I, Castelul Peleș este expresia ultimă a dorinţei de afirmare și legitimare a poporului român între naţiunile moderne ale Europei. Cum orice castel are o poveste, se cuvenea să aibă și Peleșul una, iar aceasta este dezvăluită chiar de unul dintre membrii Familiei Regale. Erudită, minuţioasă, adeseori inedită, superb ilustrată, Povestea Castelului Peleș este cea mai izbutită monografie de până acum a acestui fascinant și glorios simbol al României.

mai mult
DocumentarMonarhiePromovate

8 iunie 1930 – Carol de Hohenzollern este proclamat rege al României, sub numele de Carol al II-lea

rege-carol
Parlamentul îl proclamă pe Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege al României, sub numele de Carol al II-lea. S-a încheiat astfel prima domnie a regelui Mihai I (începută la 20.07.1927, ca urmare a morții regelui Ferdinand I, și desfășurată sub tutela unei Înalte Regente). Principelui mostenitor Mihai i se conferă titlul de “Mare Voievod de Alba Iulia”.
Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al viitorului rege Ferdinand I al României și al soției sale, principesa Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi, a devenit Principele moștenitor Carol al României.
Primul Rege născut în România a avut o domnie cu împliniri, dar şi multe convulsii. Potrivit documentelor istorice, la 10 martie 1921, Principele Carol s-a căsătorit cu Principesa Elena, fiica Regelui Constantin al Greciei. Din păcate, această căsătorie nu a durat. Carol a plecat, în decembrie 1925, împreună cu Elena Lupescu la Paris, renunţând la drepturile de moştenitor al Coroanei. Regele Ferdinand l-a îndepartat din Familia Regală şi l-a desemnat ca moştenitor pe tânărul său nepot, Mihai.
Astfel, prima domnie a MS Regele Mihai I a început în 1927, după moartea bunicului Său, Regele Ferdinand I. Regele-copil a fost tutelat de o Regentă condusă de unchiul Său, Principele Nicolae al României.
În 1927, regele Ferdinand și Ion I.C. Brătianu au murit, lăsând un gol adânc pe scena politică. Principele moștenitor Carol renunțase la toate drepturile monarhice și trăia la Paris sub numele de Carol Caraiman alături de amanta sa, Elena Lupescu. În aceste condiții, Mihai, în vârstă de șase ani, fiul lui Carol, a fost proclamat rege sub tutela unei regente formată din patriarhul Miron Cristea, prințul Nicolae, fratele lui Carol, și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Lipsa de autoritate a regentei a provocat o criză politică majoră, speculată de Partidul Național-Țărănesc condus de Iuliu Maniu, care dorea aducerea pe tron a lui Carol. Acesta își schimbase între timp ideile privind instituția regalității și era dornic să revină în țară în calitate de rege.
Pe 8 iunie 1930, cu 485 de bile albe și una singură neagră în Parlament, Carol Caraiman a devenit regele Carol al II-lea. Regele Mihai, care avea nouă ani, a rămas principe moștenitor și a primit titlul pompos de Mare Voievod de Alba Iulia.
Vestea restaurației a fost primită cu satisfacție atât în societatea românească, dar mai ales în cercurile economice străine care primeau unda verde pentru a intra masiv în spațiul românesc.
Noul rege a trecut imediat la măsuri pentru consolidarea tronului său: a izolat-o pe mama sa, regina Maria, la Balcic, l-a îndepărtat de la curte pe Barbu Stirbey, iar pe fosta sa soție, regina Elena a trimis-o peste graniță. S-a constituit imediat și o camarilă regală.
În ceea ce o privea pe Elena Lupescu, regele Carol al II-lea a actionat în maniera sa caracteristică, impunându-și voința. În ciuda tuturor apelurilor liderilor politici de a nu o aduce pe amanta sa în țară, Elena Lupescu s-a stabilit la Castelul Foișor pe 12 august, iar câteva luni mai târziu s-a mutat în București. Acest gest îi va transforma pe Carol al II-lea și Iuliu Maniu în dușmani neîmpăcați.
Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare facțiuni minoritare ale partidelor istorice și cochetând cu idea unor guverne de concentrație națională, precum guvernul Iorga-Argetoianu. De asemenea, a permis formarea unei camarile corupte în jurul său, sub patronajul Elenei Lupescu.
În 1938, Regele Carol al II-lea a dizolvat partidele politice, înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, patronat de rege, a abolit constituţia şi a instaurat un regim de autoritate monarhică. Pe acest fond, treptat, regimul său îşi pierde sprijinul de care se bucurase instituţia monarhică în România până atunci, astfel că, în 10 ani, situaţia devine foarte grea.
Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940, Mihai redevenind rege al României. Anul 1940 a consemnat fărâmițarea României Mari ca urmare a pactului dintre Germania și URSS, situație care a avut efecte dezastruoase asupra reputației monarhului român. Reorientarea politicii externe a României către Germania nazistă nu a putut salva regimul lui Carol, care a fost obligat să abdice de către generalul Ion Antonescu, proaspăt numit de el prim-ministru. I-a fost permisă părăsirea țării cu un tren special încărcat cu averi, nelipsind mult să fie asasinat de către legionari, care au tras asupra trenului. După cel de-al Doilea Război Mondial, fostul rege a dorit să se întoarcă la cârma țării și să-și detroneze din nou fiul, însă a fost oprit de Aliații vestici. S-a căsătorit în cele din urmă cu Elena Lupescu, murind în exil.

Dotat cu o inteligență extraordinară și pasionat de cultură, al cărei patronaj rămâne una din realizările sale majore, reputația lui Carol este pătată de viața sa privată, care a interferat cu administrarea treburilor de stat, și de măsurile brutale luate împotriva Gărzii de Fier. Carol rămâne o personalitate controversată. De altfel, nici Mihai nu a mai reluat vreodată legătura cu el, neluând parte nici la ceremonia de înhumare a rămășițelor lui Carol la Mănăstirea Curtea de Argeș, în 2003.

Sursa: Enciclopedia României, Wikipedia

mai mult
DocumentarMonarhiePromovate

Expoziția Națională Română – 6 iunie 1906

Regia-Monopolurilor

Cu adâncă bucurie intimă salut întîia noastră Expoziţie naţională, adevarată sărbătoare a muncii româneşti” … „îndemnul meu a fost şi este să mergem pe totdeauna pe căi sigure către neatârnarea noastră economică”.

Carol I, Regele României

Anul jubiliar 1906 a avut o însemnătate aparte în istoria românilor: se împlineau, 40 ani de domnie a lui Carol I şi 25 ani de la proclamarea Regatului României dar şi 1800 ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian. Comemorarea celor patru decenii de domniei ai regelui a fost ilustrată de numeroase manifestări ce au avut ca trăsătură comună participarea reprezentativă a românilor din Regat şi din celelalte provincii româneşti, din afara hotarelor, capitala căpătând atributul de centru al românismului.[1]

Carol Eitel-Friedrich-Zephyrinus Ludwig, membru al familiei regale a Prusiei, cel de-al doilea fiu al Principelui Carol Anton de Hohenzolern, (n.1839 Sigmaringen – d.1914 Sinaia), acceptă preluarea domniei României în urma abdicării lui Cuza şi va depune jurământul în faţa Parlamentului la 10/22 mai 1866, devenind rege al României în 1881 tot la 10 mai.[2]

Pentru a marca un astfel de eveniment s-a luat hotărârea organizării unei expoziţii naţionale în Bucureşti. Au fost luate în calcul mai multe locaţii precum Cotroceni sau şoseaua Kiseleff,[3] însă decizia a fost luată pornind de la idee mai veche, din 1894, de transformare a câmpiei mlăştinoase a Filaretului – numit Câmpul Libertăţii în 1848 – într-un parc naţional care să găzduiască expoziţia aniversară.[4]

La 3 mai 1905 Adunarea Deputaţilor şi la 5 mai 1905 Senatul au votat proiectul de lege ce autoriza Guvernul să organizeze în Bucureşti o „Expoziţiune Naţională – expoziţie la care sub anumite condiţiuni şi din anumite considerente au fost invitate să participe şi unele naţiuni străine”.[5]

Comisarul General al Expoziţiei a fost numit Dr. Constantin I.Istrati, membru al Academiei, profesor la Universitatea din Bucureşti, senator şi fost ministru.[6] Lucrările au demarat la 15 mai 1905, iar fundaţiile pentru Palatul Artelor la 16 august 1905.[7]

Intârziată de ploi torenţiale, inaugurarea Expoziţiei s-a făcut marţi, 6 iunie 1906, la orele 10, de către regele Carol I, alături de care se afla regina Elisabeta, principele Ferdinand şi principesa Maria. 100 de trambiţaşi au sunat primirea, iar tunurile de la bateria Calafat au tras 21 lovituri.

Inaugurarea solemnă a avut loc Arenele Romane unde regele a fost întâmpinat de membrii Guvernului, preşedinţii Camerelor, primarul capitalei, delegaţi ai Comisiei Europene a Dunării, iar ca invitaţi de onoare se aflau şi membrii corpului diplomatic, oaspeţi străini, excepţie făcând ambasadorul Turciei, Kiazim Bey, absent ca urmare a prezentării în Expoziţie a bateriei Calafat din Războiul de Independenţă[8] şi a diferitelor trofee capturate cu această ocazie.

Efortul organizării în 11 luni al expoziţiei a fost arătat în discursul de inaugurare rostit de ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, Ion Lahovari: „am tăiat dealuri, am secat bălţi, am umplut o vale, am săpat un lac mare şi în mai puţin de un an am scos la lumină parcul şi grădina expoziţiei. Suprafaţa totală a expoziţiei: 41 ha, pământ mutat 575.000 m3, construcţii definitive şi provizorii 35.000 m2, plantaţii de copaci mari 4.000, brazi şi copaci mici 90.000”.[9]

Poarta de la intrarea în parc era în formă de arc de triumf, iar pe aceasta stătea scris: „credinţă, prevedere, muncă, economie, ştiinţă, pricepere, voinţă, cultură”,[10] iar sub formă de arc „Expoziţiunea Generală: 106; 1866 – 1906 Domnie Glorioasă”.[11]

Numeroasele pavilioane, circa 165, erau destinate a prezenta evoluţia României, în plan economic, politic, militar şi cultural în perioada 1866 – 1906.

Au fost construite pavilioane ce reprezentau Primaria, Camera de Comerţ, Palatul de Industrie, Lucrărilor Publice, Pavilionul de Agricultură, Industria Casnică, Minele, Carierele şi Domeniile, Pavilionul Poştei ş.a., arhitectura clădirilor fiind inspirată din diferite monumente arhitecturale reprezentative ale culturii şi istoriei românilor. Astfel, Pavilionul Regal a avut ca model mănăstirea Cozia, iar Pavilionul Penitenciarelor un castru roman ce amintea de latinitatea românilor.

Biserica Cuţitul de Argint a fost construită ca o copie a bisericii ieşene Sf. Nicolae, ctitorită de Ştefan cel Mare la 1491.[12] A fost reconstituită mănăstirea Hurezu din Vâlcea şi Cula (casa-fortăreaţă construită de către boieri pentru a se apăra de atacurile turcilor şi tătărilor), copiată după cula familiei Greceanu din acelaşi judeţ.[13]

Centrul expoziţiei îl reprezenta Palatul Artelor, numit şi „Muzeul Trecutului Nostru” şi devenit Muzeul Militar. In spatele Palatului Artelor a fost reconstituită Casa de la Poradim, în care a locuit Carol I în timpul războiului din 1877 – 1878,[14] despre care Ion Lahovari spunea: „din căsuţa din gard şi lut a ieşit edificiul măreţ al României de sine stătătoare şi al Regatului Român”.[15]

Din motive politice au fost atribuie pavilioane unor ţări străine precum Italia, Elveţia, Franţa, Germania, dar şi Comisiei Europene a Dunării, care găzduia o hartă în relief a Dunării ce prezentă lucrările executate la gurile Dunării în 50 ani de existenţă a Comisiei.[16]

Pavilionul Austriei era asezat în faţa celui al  Ungariei şi „încorpora” ca o anexă Pavilionul Bucovinei (construit în forma bisericii din Rădăuţi), urmând pavilioanele românilor din Transilvania şi Ungaria, din Basarabia, Macedonia şi Banat.[17]

De asemenea a fost construit un lac, insule, o cascadă, o peşteră şi diferite statui şi ansabluri statuare, un cinematograf, o grădină zoologică, tobogan etc.[18] Au existat totodată şi pavilioane ale unor intreprinderi private româneşti şi străine. Trebuie remarcate Turnul lui VladŢepes,  un turn de apă, construit după modelul castelului de la Cheia Argeşului.[19] A fost reconstituită şi o moschee cu altarul îndreptat spre Mecca (mutată astăzi în zona Pieptănari).

Viceprimarul Romei, şeful delegaţiei Primăriei Romane, a dăruit oraşului Bucureşti o copie a Lupoaicei Capitoline, ce a fost amplasată în Palatul Artelor şi care ulterior a avut diferite locaţii (astăzi ea se află în Piaţa Romană).[20]

Printre oaspeţii sosiţi la inaugurare a fost şi o delegaţie a consiliului comunal al Vienei condusă de primarul Carol Lueger, care a declarat: „Am venit în România spre a cunoaşte acest popor pentru care nutresc de mulţi ani cele mai mari simpatii. Vă mulţumesc pentru această primire prietenească, care mă onorează foarte mult şi de la care nu m-am aşteptat. Trăiască poporul român!”[21]

Ca simplii vizitatori sau ca participanţi la acţiunile culturale, au venit români atât din Regat cât şi din afara graniţelor, din Bucovina, Transilvania, Banat, dar şi românii macedoneni. Singurii care nu au putut participa au fost românii basarabeni,[22] ei neprimind aprobarea puterii ţariste.[23]

In Pavilionul Transilvaniei au fost prezentate, printre altele, tablouri istorice prezentând marea adunare de la Blaj din 1848, fruntaşii Memorandumului, un grafic cu situaţia demografică preponderent românescă, acestea fiind şi motivele pentru care oficialităţile ungare s-au opus până în ultimul moment la participarea românilor din Transilvania la expoziţie.[24] „Veneau zilnic reprezentanţii românimii nelibere, primiţi cu o fanatică iubire la gară şi întovărăşiţi de o nebună bucurie când cetele lor cu mândre costume de acasă defilau pe Calea Victoriei, în ciuda celor de la Budapesta şi poate a multora din Viena, care n-aveau ce face când un suveran aliat îşi organiza serbarea cuvenită şi astfel, simulau că nu văd nimic” scria Nicolae Iorga.[25]

La 23 noiembrie a fost închisă oficial prima mare expoziţie naţională dar de nivel internaţional, ce se înscria în şirul expoziţiilor universale din acea perioadă (Paris, Liege etc).[26] Cheltuielile se ridicau la 6.600.000 lei, veniturile la 1.500.000 lei la care se adăugau 3.000.000 lei parcul, dar şi o mişcare comercială foarte vie ce s-a resimţit în sporul resurselor indirecte.[27]

Bucureştii anului 1906 „deveniseră, în adevăr, capitala poporului românesc” scria Nicolae Iorga.[28]

NOTE


[1] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, “Expoziţiunea Generală Română din Bucureşti – consideraţii după nouă decenii” în Muzeul Naţional, nr. IX, MNIR, Bucureşti, 1997, p. 145.

[2] Familia Regală: o istorie în imagini, MNIR, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2009, p. 11.

[3] Magdalena Dorojan, “Azi – Parcul Carol I, Bucureşti” în Materiale de istorie şi muzeografie, nr. XXI, Bucureşti, 2007, p. 248.

[4] Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, “Expoziţia Generală Română din 1906. 90 ani de la organizare” în Muzeul Naţional, nr.X, MNIR, Bucureşti, 1998, p. 115.

[5] Magdalena Dorojan, Op.cit.

[6] Ibidem.

[7] Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, Op.cit., p. 116.

[8] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., pp. 146 – 147.

[9] Ibidem, p. 147.

[10] Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, Op.cit., p.115.

[11] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 146.

[12] Ibidem, p. 148.

[13] Magdalena Dorojan, Op.cit., p. 249.

[14] Ibidem, p. 250.

[15] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 147.

[16] Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, Op.cit., p. 118.

[17] Magdalena Dorojan, Op.cit., p. 250.

[18] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 150.

[19] Magdalena Dorojan, Op.cit., p. 249.

[20] Ibidem, p. 251.

[21] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 151.

[22] Ibidem, p. 153.

[23] Maria Ioniţă, “Bucureştii în ajunul jubileului din anul 1906” în Muzeul Naţional, nr.X, MNIR, Bucureşti, 1998, p. 107.

[24] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 148.

[25] Ibidem, pp. 151 – 152.

[26] Cornelia Apostol, Mariana Neguţu, Op.cit., p. 118.

[27] Eleonora Cofas, Carmen Constantinescu, Op.cit., p. 154.

[28] Magdalena Dorojan, Op.cit., p. 252.

mai mult
MonarhiePromovate

10 Mai, ziua Independenței de Stat, în cuvintele celor care au făurit-o

carol1_10_mai_2017

10 Mai 2017 ne aduce cu sine aniversarea a 140 de ani de la Independenţa ţării noastre. Însemnătatea majoră a Independenţei statului nostru nu este o noutate. Din contră, este impresionant cât de clară era dorinţa de Independenţă a românilor la 1877, şi de asemenea cât de premonitiv şi încrezător era Domnul lor, chiar înainte de câştigarea Războiului pentru Independenţă. De aceea, pentru acest 10 Mai, vă propun o trecere în revistă asupra semnificaţiei zilei de 10 Mai 1877 în cuvintele lui Carol I, rostite toate chiar în ziua de 10 Mai 1877:

  1. Carol I, cuvântul către Senat, la primirea proclamării Independenţei din aceeaşi zi:

Când parcurgem paginile istoriei noastre, noi vedem în mod constant, că Românii datoresc conservarea lor mai ales unei virtuţi caracteristice a lor, aceea de a fi strâns uniţi în ora pericolului, aceea de a nu avea decât un cuget, decât o inimă, decât o voinţă, când se atinge de binele comun, de interesele Patriei.

         Unanimitatea cu care Senatul a proclamat ruperea unor legături care de mult îşi făcuseră timpul, care nu făceau decât a împiedica România în calea sa de pace şi de civilizaţiune, făcând-o solidară cu greşeli străine şi atrăgând asupra pământului nostru rele şi calamităţi neprovocate de noi; această unanimitate este o puternică dovadă, că viu este între Domniile-Voastre spiritul bătrânilor noştri, spiritul acelor mari strămoşi, care în timpurile cele mai grele n-au disperat niciodată de soarta României.

         Urmează a trăi între noi acest spirit matur şi mântuitor, urmează a se întemeia din mult în mai mult concordia între toţi fiii aceleiaşi ţări: şi am ferma convicţiune că, cu toate greutăţile ce încă ne aşteaptă, vom ajunge la limanul dorit de toţi.

         Şi dar, în prevederea acestei zile mult aşteptate, acestor zile frumoase, să zicem cu toţii:

         Să trăiască România!

         Să trăiască Senatul României!

  1. Carol I, cuvântul către Adunarea Deputaţilor:

Îmi readuc aminte cuvintele ce, sunt acum unsprezece ani, le-am rostit atunci, când pentru prima oară am pus piciorul în Palatul Naţiunii. Aceste cuvinte sunt scumpe inimii Mele; ele au fost povaţa Domniei Mele în tot şirul de ani ce am parcurs împreună.

         Şi astăzi, ca şi la 10 Mai 1866, nu Mă căiesc nici că Mi-am lăsat familia, nici că M-am depărtat de ţara naşterii Mele. Nu! Nu mă căiesc că Mi-am făcut din România ţara Mea, că Mi-am făcut din naţiunea română însăşi familia Mea.

         Dimpotrivă, astăzi, când cunosc mai bine frumuseţile acestei ţări şi destinele la care ea are drept de a aspira; astăzi, când am putut aprecia mai de aproape marile calităţi ce disting poporul român; – cu bucurie Îmi readuc aminte de ziua alegerii Mele de Domn, de ziua în care am venit în mijlocul Românilor, de ziua când m-aţi pus pe un Tron, ilustrat de atâţia mari şi glorioşi Domni, apărători ai Independenţei naţionale şi ai creştinătăţii în faţa semilunii.

         O singură umbră acoperea anii acum trecuţi, o singură umilire exista pentru România şi pentru Domnul ei; voiesc a vorbi de acele legăminte rău definite şi fără de temeiu, care se numeau în Constantinopole “Suzeranitate” şi pentru Bucureşti “Vasalitate”.

         Pentru înlăturarea acestor legăminte, nepotrivite nici cu poziţiunea, nici cu interesele, nici cu drepturile, nici chiar cu drepturile noastre ab antiquo, pentru înlocuirea lor cu legămintele secolului al nouăsprezecelea, acelea pe care State şi Popoare libere le încheie cu State şi Popoare libere, au lucrat două generaţiuni de Români, şi mai cu deosebire de la 1857 încoace.

         Şi sunt în drept de a susţine că alegerea Mea, că chemarea Mea la gurile Dunării dela sorgintele marelui fluviu, că însăşi misiunea Domniei Mele n-a însemnat decât emanciparea României de aceste legăminte.

         În mijlocul evenimentelor nedorite, neprovocate de noi, Înalta Poartă a rupt singură aceste legăminte. Nu noi le vom restatornici! Au nu Domniile-Voastre, au nu Corpurile Statului, au nu naţiunea întreagă au proclamat, au declarat, că prin ruperea acestor legăminte, România reintră în vechea sa independenţă, ca naţiune liberă, ca Stat de sine stătător, ca membru util, paşnic, civilizator, în marea familie a Statelor Europene?

         Aparţine acum energiei şi devotamentului tuturor fiilor acestei ţări, aparţine prudenţei politice a Corpurilor Statului, aparţine acum şi Mie, iertaţi-Mi această afirmaţiune, aparţine râvnei, activităţii şi neobositelor Mele stăruinţe, de a mijloci, de a ajunge, ca noua stare politică a României să primească o consacraţiune europeană.

         Când ne uităm la bunăvoinţa, la înalta solicitudine cu care Marile Puteri, cu care Auguştii Monarhi au înconjurat toate sforţările Noastre de renaştere, toate actele Noastre naţionale, fie-ne permis a spera, ba să avem ferma credinţă, că puternicul lor concurs nu va lipsi României nici în aceste momente supreme, când ea nu reclamă decât ceeace-i revine ca popor demn de a fi liber, ca ţară care n-a demeritat dela aşteptările Europei, ca Stat care are forţa şi inteligenţa de a îndeplini misiunea ce-i este trasă prin poziţiunea sa geografică.

         Aceasta să o sperăm, să o credem, să o voim, şi Independenţa României, departe de a fi o jignire pentru pacea Europei, pentru liniştea Statelor vecine, am ferma convicţiune că ea va fi nu numai o satisfacţiune dată trebuinţelor noastre naţionale, dar va îndestula totdeauna un mare interes european.

         Încă odată vă mulţumesc de binele cuvinte ce-Mi adresaţi în această zi memorabilă; şi Doamna asociindu-Se la aceste mulţumiri, împreună vă urăm:

         – Să trăiască Deputaţii României! Şi mai presus de toţi – Să trăiască România!

  1. Carol I, cuvântul către Cler:

În zilele mari ale României, clerul a fost pururea alături cu naţiunea, sau mai bine zicând, a fost însăşi naţiunea.

         Nu putea să fie altfel nici astăzi, când naţiunea română proclamă hotărârea sa de a trăi cu propria sa viaţă, de a fi stăpână destinelor sale, de a fi de sine stătătoare.

         La voturile Corpurilor Legiuitoare, Biserica aduce binecuvântările sale. Cum să nu credem în succesul cauzei noastre, cum să ne îndoim că glasul poporului nu va fi şi glasul Lui Dumnezeu?

         În numele naţiunii primesc binecuvântările Clerului şi cu toţii strigăm:

         – Să trăiască România! – Să trăiască Biserica ei!

  1. Carol I, Ordinul de Zi către Armată:

În momentele grave prin care trece ţara noastră, România întreagă are ochii ţintiţi asupra voastră; ea pune în voi toate speranţele sale.

         În ora luptei aveţi înaintea voastră faptele bătrânilor oşteni români; aduceţi-vă aminte că sunteţi urmaşii eroilor de la Rahova şi de la Călugăreni.

         Drapelul sub care luptaţi este în mijlocul vostru însăşi imaginea Patriei. Urmaţi-l dar vitejeşte şi când odată laurii Păcii vor reînverzi pe munţii şi câmpiile României, Patria cu recunoştinţă va înscrie numele bravilor ei apărători pe frontispiciul edificiului Independenţei române.

         Domnul vostru vă urmăreşte cu mândrie. El în curând va fi în mijlocul vostru, în fruntea voastră. Cauza ce vă este încredinţată este o sfântă cauză. Cu noi va fi Dumnezeu, cu noi va fi victoria!

  1. Carol I, cuvânt adresat Consiliului de Miniştri:

Vă mulţumesc pentru îndemânarea cu care aţi urmat impulsului simţământului naţional în îndeplinirea dorinţei celei mai scumpe a ţării întregi. Sper că, cu concursul şi cu sprijinul naţiunii, acest mare fapt va rămâne neşters în istoria noastră. Europa şi Marile Puteri, care au arătat întotdeauna bunăvoinţă şi solicitudine acestei ţări, vor recunoaşte, sunt sigur, în îndeplinirea dorinţelor noastre manifestate încă de la Divanul ad-hoc din 1857, un pas mai mult făcut spre a asigura în mod statornic liniştea şi pacea pe ţărmurile Dunării.

 Cuvântări selecţionate din Dimitrie A. Sturdza, Cuvântările M. S. Regelui Carol I către Academia Română (1867-1913), ediţia a 2a, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, Bucureşti, 1913. (P.D.)

mai mult
1 8 9 10
Page 10 of 10