close

Monarhie

Monarhie

Principesa Elena a participat la Gala UNITER de la Alba Iulia

1891

Luni, 7 mai 2018, a avut loc a XXVI-a Gală UNITER, în vechea cetate a municipiului Alba Iulia. Alteța Sa Regală Principesa Elena a înmânat Premiul pentru cea mai bună piesă a anului, intitulată “50 de secunde”, autorului ei, dl Daniel Oltean.

Gala UNITER a debutat în anul 1992 și, de atunci încoace, Premiul pentru cea mai bună piesă a anului a fost acordat fără întrerupere. Este unul dintre cele mai importante concursuri de dramaturgie națională din vremurile noastre. Până în anul 2006, premiul a fost susținut de Fundația Principesa Margareta a României. Din 2006 și până astăzi, premiul este acordat sub auspiciile Familiei Regale a României.

mai mult
MonarhiePromovate

La 20 aprilie 1839 s-a născut Carol I al României

regele-carol-i

„Aici nu e o mână de barbari, care să trebuiască a fi ridicaţi de o dinastie energică şi inteligentă la rangul naţiunilor civilizate, ci un vechi şi nobil popor care-şi are locul, deşi pe nedrept necunoscut, în istoria lumii.” – Carol I despre poporul român!
La 20 aprilie 1839, se naste la Sigmaringen Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul Rege Carol I al României!
„Totul pentru ţară! Nimic pentru mine!“, urma să fie crezul celui care avea să clădească statul român modern, să obțină Independeța țării și să ridice uniunea dintre două Principate la rangul de Regat!

În timpul domniei acestuia, Dobrogea devine parte a Regatului României și e legată de acesta prin cel mai lung și modern pod din Europa acelor timpuri. Cadrilaterul, Castelul Peleș, peste 3.800 de km de cale ferată, portul Constanța, Banca Națională, leul ca monedă națională, Academia Română, prima Constituție, victoriile contra Imperiului Otoman și cele în războaiele balcanice… toate acestea reprezintă o parte dintre realizările primului Rege al României, întemeietor al Dinastiei Române!

Alteţa Sa Serenisimă Principele Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig a fost al doilea fiu al Principelui Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen (7 septembrie 1811–2 iunie 1885), din ramura romano-catolică a vechii dinastii germane de Hohenzollern, menționată întâia oară în anul 1061 (un strămoş al lui Carol, Friedrich VI de Zollern, burggraf de Nürnberg, luptase alături de Mircea cel Bătrân, la Nicopole, în 1396)6, şi al Principesei Joséphine Frederica Luise de Baden (21 octombrie 1813–1900). Principele era înrudit, aşadar, atât cu dinastia din Prusia, cât şi cu Împăratul Napoleon al III-lea al Franţei. Viitorul Rege Carol I al României s-a născut la 8/20 aprilie 1839, la Sigmaringen, în Germania. A avut trei fraţi: Principele ereditar Leopold (1835–1905), Principii Anton (1841–1866) şi Friedrich (1843–1904), precum şi două surori, Principesele Stéphanie (1837–1859; căsătorită cu Regele Pedro al V-lea al Portugaliei) şi Marie Louise (1845–1912; căsătorită cu contele Filip de Flandra, cel care a refuzat Tronul Principatelor Unite, înainte ca acesta să îi fie oferit Principelui Carol; cei doi au fost părinţii Regelui Albert I al Belgiei). Primul Rege al României a murit în ziua de 27 septembrie 1914, la Castelul Peleş.

Carol I este omul de la care a pornit totul: Familia Regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui Rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. O carte despre Casa Regală ajunsă la un secol şi jumătate de existenţă nu poate începe decât cu fundamentala operă de construcţie a Regelui Carol.

Astăzi, România se numără printre membrii Uniunii Europene, familia demnă a naţiunilor libere. Prin trecutul, ca şi prin prezentul ei, Familia Regală este un promotor şi un garant al vocaţiei europene a României, precum şi al tradiţiilor, stabilităţii şi continuităţii naţiunii noastre. Simbolic, ziua de 10 mai 1866 (când a venit la conducerea statului Principele Suveran Carol I) seamănă cu cea de 1 ianuarie 2007 (când România a devenit membru al Uniunii Europene).

Cuvintele Prim-ministrului Ion C. Brătianu, rostite în ziua de 10 mai 1881, cu ocazia încoronării lui Carol I ca Rege al României, surprind prin actualitatea lor:

România, constituită în Regat, completează şi încorporează opera Regenerării sale. Ea îşi dă un nume, care este de acord cu poziţiunea ce a dobândit, ca Stat Independent. Prin noul nume şi titlu se întăresc mai mult stabilitatea şi ordinea în România. Regatul Român, Măria Ta, este astfel continuarea domniei române; nu are alt program, nici alte aspiraţii, nici alte tendinţe. Este o consacrare, o întărire mai mult dată de Români principiului monarhic, pe care Măria Ta ai ştiut a-l planta adânc pe pământul României.

Împreună cu naţiunea și cu statul român, Casa Regală sărbătorește sau comemorează în anul 2016:

♦ 150 de ani de la fondarea Dinastiei Regale române, prin venirea pe Tronul României a Domnitorului Carol I, proclamat Principe Suveran în ziua de 10 mai 1866. În aceeaşi zi, Domnitorul Carol I al României a depus jurământul de credinţă faţă de ţară.

♦ 135 de ani de la proclamarea Regatului României, sub sceptrul Regelui Carol I, la 10 mai 1881 (la 14/26 martie 1881 se aproba proiectul de lege prin care România devenea regat şi Carol I primea titlul de Rege al României).

♦ 110 ani de la crearea Ordinului Carol I, la 10 mai 1906, cea mai importantă decorație din întreaga noastră istorie.

♦ 110 de ani de la Expoziţia Naţională Română din Parcul Carol din Bucureşti, inaugurată de Regele Carol I la 6 iunie 1906.

♦ 100 de ani de la moartea Reginei Elisabeta, Carmen Sylva, la 18 februarie 1916

♦ 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, la 27 august 1916

Ziua de 10 Mai, redevenită în anul 2015 sărbătoare națională, prin votul Parlamentului țării, are trei semnificaţii în istoria României:

 

10 mai 1866: depunerea jurământului de către Carol I, ca Principe Suveran al României, în faţa Adunării Constituante. Domnitorul a jurat că va fi credincios legilor ţării, că va păzi religia românilor, integritatea teritoriului lor şi că va domni ca suveran constituţional.

10 mai 1877: Independenţa României (Parlamentul a votat legea pentru desfiinţarea tributului către Înalta Poartă, iar Domnitorul a promulgat-o; moţiunea votată de Cameră, cu 79 de voturi pentru şi două abţineri, se numea „Independenţa absolută a României“).

10 mai 1881: proclamarea regatului, ceea ce aducea pe harta Europei un stat independent și suveran, cu numele de România.

Ordinul Național Steaua României a fost înființat la 10 mai 1877, Ordinul Național Coroana României a fost înființat la 14 martie 1881, iar Ordinul Carol I, cea mai importantă decorație de stat din toată istoria României, a fost înființat la 10 mai 1906.

Înainte de a vorbi de copilăria și adolescența Regelui, să ne amintim împreună câteva date din timpul domniei Regelui Carol I:

  • •          Primul Rege al României a domnit 48 de ani (cea mai lungă domnie din istoria noastră).
  • •          În 1866, Unirea Principatelor Române era ameninţată cu anularea. Numai venirea pe Tronul vacant a unui Principe dintr-o prestigioasă dinastie europeană a salvat fragila construcţie instituţională începută la 1859 de oameni de stat patrioţi.
  • •          În timpul domniei lui, România obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman, devenind astfel un stat suveran. Proclamată la 10 mai 1877, independenţa a fost obţinută în urma războiului ruso-româno-turc din 1877–1878, prin lupta armatei române conduse de Domnitorul Carol, şi a fost recunoscută de către Marile Puteri la Congresul de la Berlin.
  • •          România devine regat independent şi suveran în anul 1881 (independența și suveranitatea fuseseră recunoscute internațional încă din anul 1878, prin actul Congresului de la Berlin).
  • •          29 iunie / 11 iulie 1866: Adunarea Constituantă adoptă prima Constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate ale timpului.
  • •          1867: se introduce sistemul monetar naţional, în anul 1870 fiind bătute în țară primele monede de aur, argint și aramă, odată cu înființarea Monetăriei Statului.
  • •          1867: Principatele Unite au pavilion separat la Expoziţia Universală de la Paris.
  • •          La 15 septembrie 1867, Carol I devine membru de onoare al Societății Academice Române, instituită prin Decret Domnesc în 1867, devenită Academia Română, la 30 martie/12 aprilie 1879. Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române între 1879 şi 1914, regele a lăsat acesteia, prin testament, suma de 600 000 de lei.
  • •          În 1867, ia fiinţă şcoala Normală „Carol I“, finanţată din caseta personală a Domnitorului.
  • •          La 11 mai 1868 este înfiinţată Societatea Filarmonică Română.
  • •          La 31 octombrie 1869 se inaugurează oficial linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, respectiv prima gară a Bucureştilor, Gara Filaret. În 1906, reţeaua de căi ferate a României avea să ajungă la 3 180 km.2
  • •          În timpul domniei Regelui Carol I se inaugurează Palatul Universității din București (14 decembrie 1869), Palatul Universității din Iași (21 noiembrie 1897) și Teatrul Național din Iași (1 decembrie 1896).
  • •          La 12 noiembrie 1871 se inaugurează Uzina de gaz aerian de la Filaret.
  • •          La 25 septembrie 1872 se inaugurează Gara de Nord din Bucureşti (numită, până în anul 1888, „Gara Târgoviştii“).
  • •          În 1872 îşi încep activitatea Atelierele Căilor Ferate din Bucureşti.
  • •          Anul 1872 marchează începutul funcţionării Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti şi al Şcolii fiilor de militari din Iaşi.
  • •          La 26 decembrie 1872 este introdus în Bucureşti tramvaiul cu cai.
  • •          În 1875 se înfiinţează Fabrica de ulei vegetal din Bucureşti.
  • •          La 15 decembrie 1875 îşi începe activitatea Banca de Bucureşti (cu capital francez).
  • •          La 4 iulie 1876 este fondată Societatea Naţională de Cruce Roşie a României.
  • •          În 1879 a fost dată în folosinţă prima linie de cale ferată care a legat Transilvania de Bucureşti, prin inaugurarea liniei Ploieşti – Predeal şi joncţiunea cu calea ferată Braşov – Predeal.
  • •          La 17/29 aprilie 1880 se înfiinţează Banca Naţională a României, a 16-a bancă centrală din lume.
  • •          Între anii 1880–1883 este amenajat cursul Dâmboviţei.
  • •          În 1882 este introdus iluminatul electric la București.
  • •          La 1 decembrie 1882 se deschide Bursa din București, în clădirea Camerei de Comerț din strada Doamnei. În Monitorul Oficial al României din luna decembrie a anului 1882 au fost publicate cotațiile bursiere ale primelor companii românesti tranzacționate.
  • •          La 25 septembrie 1883 are loc inaugurarea Castelului Peleş din Sinaia, leagănul Dinastiei române, ridicat de Regele Carol I cu bani provenind din caseta personală.
  • •          În 1884 este introdusă, în Bucureşti, prima linie telefonică.
  • •          La 1/13 mai 1885 este recunoscută autocefalia Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhatul Ecumenic de la Constantinopol.
  • •          În 1885 se deschide Grădina Botanică la Cotroceni.
  • •          La 23 aprilie 1887, Catedrala mitropolitană Iași este sfințită, în prezența Familiei Regale a României.
  • •          În 1888 este inaugurat Ateneul Român.
  • •          La 14 martie 1895 se inaugurează, în Bucureşti, Fundaţiunea Universitară „Regele Carol I“, actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Regele Carol I“.
  • •          În septembrie 1895 a fost inaugurat Podul Carol I de la Cernavodă, construit la inițiativa regelui. La data aceea, podul peste Dunăre era cel mai lung pod din Europa continentală.
  • •          La 8 iunie 1897 se aşază piatra fundamentală a Palatului „Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie“, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima şedinţă a Consiliului de Administraţie în noul sediu având loc la 15 iunie.
  • •          Între anii 1895 – 1910 este modernizat portul Constanţa.
  • •          În 1901 este inaugurat Palatul Poştelor din Bucureşti (actualul Muzeu Naţional de Istorie a României).
  • •          La 27 ianuarie 1903 este fondată, la Bucureşti, „Confederaţia Patronală UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România)“, ce îşi propunea dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii româneşti.
  • •          În 1904, România ocupă locul al patrulea în Europa, în raport cu numărul populaţiei (după Elveţia, Germania şi Suedia), la numărul de telegrame trimise (peste 2 milioane şi jumătate).
  • •          La 17 ianuarie 1906 este promulgată prima „Lege a Brevetelor de Invenţie“ şi se înfiinţează Biroul Brevetelor, denumit astăzi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Anterior, în anul 1879, România produsese prima „Lege a mărcilor“.
  • •          La 6 iunie 1906 are loc inaugurarea Expoziţiei Naţionale Române din Bucureşti.
  • •          În anul 1906, sub domnia lui Carol I se construiesc 40 de spitale rurale, dintre care unele sunt în funcţiune şi astăzi.
  • •          În 1908 se înfiinţează „Observatorul Astronomic“ cu planetariu („Observatorul Popular“).
  • •          În acelaşi an ia fiinţă Direcţia Generală a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă, sub conducerea lui Anghel Saligny.
  • •          Sub sceptrul lui Carol I se fondează mai multe universităţi şi colegii naţionale (licee), pe întreg teritoriul ţării, cele mai multe dintre ele funcţionând până în ziua de astăzi.
  • •          La 1 decembrie 1912 a fost întemeiată ,,Federaţiunea Societăţilor Sportive din România” (F.S.S.R.), care cuprindea douăsprezece comisii (atletism, fotbal, rugby, scrimă, ciclism, tir, canotaj, tenis, natație, gimnastică, oină, sporturi de iarnă). Primul președinte al federațiunii a fost Principele moștenitor Ferdinand. Actualmente, România are 57 de federații naționale sportive.

 

Copil fiind, Carol a avut o guvernantă franceză, domnişoara Picard, şi un consilier ecleziastic cu numele de Emele. Carol a urmat apoi studii la Dresda. Sublocotenent de dragoni la Münster, locotenent secund în regimentul de artilerie al Gărzii prusace, apoi elev la Şcoala de artilerie şi inginerie de la Berlin, Principele Carol ia parte, în 1857, împreună cu tatăl lui, Karl Anton, la manevrele Diviziei 14 de la Schweidnitz (actualmente Swidnica, Polonia); revine apoi la Berlin, în anul 1858, pentru studii politice. În 1861 călătoreşte în Portugalia, Franţa şi Belgia, iar apoi în Algeria şi Spania. Vizitează Parisul în 1863. În anul 1864 ia parte, în rândurile trupelor prusace, la războiul împotriva Danemarcei, participând la atacul cetăţii Fredericia, cea mai puternică fortăreaţă daneză.

O curiozitate a istoriei, pe care mulţi o ignoră, este aceea că tatăl lui Carol I a făcut un gest public considerat prea liberal şi avangardist la vremea lui: după ce în decembrie 1848 a cedat suveranitatea propriului său principat Prusiei, în anul 1849, Principele Karl Anton a fost guvernator militar al Westfaliei, al Renaniei şi apoi prim-ministru al Prusiei, vreme de patru ani (1858–1862), în timpul domniei vărului său, Regele Wilhelm, din dinastia de Hohenzollern (ramura protestantă). Karl Anton a condus un guvern liberal. Ulterior, din cauza sănătății grav afectate, Principele Karl Anton l-a propus la conducerea guvernului Prusiei pe conservatorul Otto von Bismarck.

După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României şi după mai multe consultări ale reprezentantului Locotenenţei domneşti la Paris, Ion Bălăceanu, cu Împăratul Napoleon al III-lea al Franţei, opţiunile românilor, încurajate de acordul deplin al Împăratului Franţei şi de sprijinul moderat al Prusiei, s-au îndreptat către Sigmaringen7. În ziua de 19 martie 1866, I.C. Brătianu îi propunea Principelui Carol, în numele României, să devină şeful statului român. Peste mai puţin de trei săptămâni, Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685 969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri.

Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:

 

Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.

Ziua de 10 Mai avea să mai aducă, în istoria României, încă două evenimente importante, după cum spun versurile dedicate Zilei Naţionale a României: „Zece Mai ne-a fi de-a pururi/ Sfântă zi, căci ea ne-a dat/ Domn puternic ţării noastre/ Libertate şi Regat.“ Călătoria romantică a lui Carol I spre România a fost de multe ori povestită cu amănunte, în literatura timpului. Principele Carol a ales pentru drum veşminte de servitor, pentru a evita orice neplăcere pe care autorităţile din Austria, aflată în război cu Prusia, i le-ar fi putut provoca9 şi pentru a păstra discreţia. Această aparenţă vestimentară a simbolizat însă şi valoarea care a Guvernat întreaga domnie a lui Carol I: Regele a fost, timp de patruzeci şi opt de ani, servitorul poporului său.

Anul 1866 rămâne în istoria României şi datorită adoptării, în unanimitate, la 29 iunie/11 iulie (promulgată de Carol a doua zi), a Constituţiei ţării, redactată după modelul celei belgiene şi care a reprezentat un pas însemnat spre modernizare. Este cea dintâi Constituție românească întocmită de reprezentanții legitimi ai națiunii române. Monarhul constituţional, Dinastia ereditară, suveranitatea naţională, Guvernarea reprezentativă, separarea puterilor în stat, Parlamentul bicameral (Senatul şi Adunarea Deputaţilor), responsabilitatea miniştrilor, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, sacralitatea şi inviolabilitatea proprietăţii, prevăzute în Constituţia din 1866, transformă acest document într-unul dintre cele mai avansate acte fundamentale din Europa vremii şi oferă un cadru stabil de dezvoltare tânărului stat român. Chiar dacă multe dintre principiile constituţionale au părut, cel puţin la început, „forme fără fond“, s-a dovedit că, uneori, forma poate crea, în timp, fondul.

Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate.

Carol I s-a căsătorit la Neuwied, la 3/15 noiembrie 1869, cu Principesa Elisabeta de Wied. În genealogia Casei Regale a României există multe coincidenţe. Una dintre ele este faptul că, tot pe 15 noiembrie, dar în anul 1951, s-a născut Principesa Elena, a doua fiică a Regelui Mihai. Şi tot pe 15 noiembrie, în anul 1956, a murit Principesa Elisabeta a României, fostă regină a Greciei, fiica Regelui Ferdinand.

Când tinerii suverani au ajuns la Bucureşti, după nuntă, Carol i-a spus Elisabetei: „Iată palatul!“. „Unde?“, a întrebat principesa, văzând în faţa ochilor o casă modestă, cu etaj. „Uite, aici unde intrăm“, i-a răspuns imperturbabil Carol. În timpul domniei lui Carol I, Bucureştii aveau să se transforme dintr-un târg oriental într-o capitală europeană, supranumită de unii „Micul Paris“.

La 27 august/8 septembrie 1870 s-a născut unicul copil al Principelui Carol și Principesei Elisabeta: Principesa Maria a României. După moartea fetiţei sale, în 1874, Carol spunea:

Religiunea copilului nostru şi limba pe care a vorbit-o au primit pentru Noi o nouă sfinţire, căci fiecare cuvânt românesc ne va aminti, de acum înainte, drăgălaşul sunet al dulcelui glas pe care n-o să-l mai auzim niciodată pe lumea asta.10

În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime11. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone12. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.

O primă țintă pe care şi-a propus-o tânărul principe a fost cunoaşterea directă a realităţilor ţării lui. Carol I a călătorit în toate provinciile româneşti, atât în oraşe şi comune, cât şi în sate izolate. Pasionat de echitaţie, călărea ore întregi pentru a deveni familiar cu comunitățile locale ale patriei sale. Îndrăgostit de monumentele istorice, a luat măsuri pentru împiedicarea degradării şi pentru restaurarea lor. Nici drumurile proaste, nici condiţiile precare de voiaj nu au constituit piedici pentru fostul locotenent al Armatei Prusace. În cursul deplasărilor (unele oficiale, altele nu), Carol I vizita, în respectiva localitate, prefectura, spitalul, şcoala, penitenciarul, unitatea militară. Adesea, asista şi la serviciul religios în biserică, tradiţie continuată întocmai de Regele Ferdinand şi de Regina Maria, apoi de Regele Carol al II-lea, de Regina Elena, de Regele Mihai I şi de Regina Ana, precum și de generația noastră. După anul 1997, Regele Mihai şi Regina Ana au străbătut mii de kilometri cu maşina, trecând din sat în sat, din oraş în oraş, înnoptând la mănăstiri, întâlnindu-se cu oamenii şi (re)luând contact direct cu noile realităţi ale lumii românești postdecembriste, dând încredere şi încurajare comunităţilor locale. Facem acelaşi lucru, astăzi, prin Fundaţia „Principesa Margareta a României“, prin „Crucea Roșie”, prin înaltele patronaje pe care le dăm diferitelor instituții sau organizații, iar Principesa Maria stă alături de noi cu multă dăruire.

Croaziera Regală de pe Dunăre (reluată de noi în anii 2004 şi 2005) a fost inaugurată de Regele Carol în primăvara anului 1904. La prima deplasare au luat parte Regele Carol şi Regina Elisabeta împreună cu Principii Moştenitori Ferdinand şi Maria şi cei doi copii mai mari ai acestora, Carol şi Elisabeta. Traseul a început de la Turnu-Severin, a continuat în sus pe Dunăre, până la Cazane, şi, de acolo până la vărsarea în mare.

Croaziera pe Dunăre avea loc în fiecare an, la sfârşitul primăverii sau la începutul verii. Familia Regală era însoţită de doamne de onoare, suita militară şi unul sau doi miniştri. Programul era încărcat. Aveau loc întâlniri şi recepţii cu autorităţile şi personalităţile din oraşele portuare unde acosta vasul. Existau şi zile de relaxare, închinate frumuseţilor naturii. În acele momente, savantul Grigore Antipa devenea personajul principal căruia i se adresau toate întrebările unor mari iubitori de natură, cum erau Regele Carol şi Principele Ferdinand. În vremea noastră, evenimentul se numeşte „România, o călătorie regală“ şi a adus, până acum, un număr important de personalităţi din lumea întreagă pe pământ românesc. Noile ediții ale Călătoriei Regale s-au desfășurat, așa cum spuneam, începând din anul 2004 și 2005 și au continuat în anii 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011 și 2015.

„Proiectul Săvârşin“ se înscrie în tradiţia regală românească de a dezvolta și consolida tradiția locală, meșteșugurile, lucrul pământului. În anul 1884, la propunerea lui Ion C. Brătianu, a fost creat un patrimoniu regal constând din douăsprezece moşii, în diverse zone ale ţării, şi însumând 132.000 de hectare3. Dorinţa lui Brătianu a fost ca aceste moşii să devină modele demne de urmat pe tot întregul țării. Ele au primit denumirea de „Domeniul Coroanei“, au rămas proprietate de stat şi au finanţat o mare parte a cheltuielilor pentru exercitarea funcţiunii de şef al statului. Profesorul Nicolae Noica, la aniversarea a 130 de ani de la crearea Domeniului Coroanei, a publicat un valoros volum în care descrie cu amănunțime și erudiție acest proiect temerar.

Prin extraordinara modernitate a conceptului, instituţia Domeniilor Coroanei a făcut pionierat în domeniu. Iar ineditul ei se menţine şi astăzi, căci, după ştiinţa noastră, nu există decât o instituţie a şefului statului, în lume, care să se finanţeze altfel decât de la bugetul de stat (Ducatul de Lancaster este un ducat regal, al cărui titular este Suveranul britanic, ale cărui venituri sunt destinate Listei Civile a Coroanei Britanice).

Familia Regală dorește să dea și astăzi un model de dezvoltare economică, bazat pe respect pentru natură, pentru tradiții și pentru calitate. Acest model nu este promovat doar prin Proiectul Regal Săvârșin (reabilitarea patrimoniului construit, Satul Regal al Meșteșugurilor, turismul rural, dezvoltarea durabilă), ci și prin instituția Furnizorilor Regali (instrument de încurajare a calității, profesionalismului și talentului cu mare tradiție și foarte respectat de societate). Unii dintre furnizorii regali actuali sunt moștenitorii unei tradiții de peste un secol în domeniul lor economic, așa cum sunt bunăoară Domeniul Coroanei Segarcea sau Compania de ciocolată Kandia.

Regele Carol I nu şi-a concentrat atenţia numai asupra agriculturii româneşti, ci şi asupra activităţilor care derivă din ea. Au apărut „instituţii-model, în primul rând pe tărâmul agriculturii, în scopul folosirii cât mai raţionale a pământului, apoi şi pe tărâmul industriei, încurajând apariţia de fabrici şi de întreprinderi menite să valorifice avantajos pentru populaţie produsele speciale ale anumitor moşii“4.

Domeniile Coroanei au produs aşadar teracote excelente, articole din lână, produse din lemn, mobilă, trăsuri, ustensile de bucătărie, lăzi, cutii de rezonanţă pentru piane, „(…) broderii şi ţesături, (…) împletituri de coşuri şi frânghii şi aşa mai departe, avându-se tot timpul în vedere utilitatea acestora pentru straturile nevoiaşe ale populaţiei “5.

Au apărut fabrici de cherestea, s-au îmbunătăţit căile navigabile şi drumurile, s-a acordat atenţie fondului cinegetic şi piscicol. Populaţia era instruită să îngrijească pământul, erau distribuite seminţe pentru grădini de flori şi legumicultură. Clădirile de pe Domenii respectau tradiţia arhitecturală a locului şi erau construite, cel mai adesea, din lemn. Ordinea şi curăţenia erau elemente de care se ţinea seama permanent. Se acorda importanţă activităţilor de asistenţă socială şi medicală şi învăţământului public, construindu-se numeroase şcoli-model și biblioteci cu un bogat fond de carte.

Aceeași viziune o are „Proiectul Săvârşin“. Activităţile temerare şi avansate, iniţiate de Domnitorul şi mai târziu Regele Carol I, sunt astăzi continuate de noi. Există însă, mai presus de continuitate, un motiv pentru care am vrut să scriem despre aceste lucruri: faptul că, deşi au trecut peste o sută de ani de atunci, România are încă nevoie de acelaşi tip de modele, de iniţiative, de aceeaşi inspiraţie şi viziune.

Expoziţia Naţională din Bucureşti (sau Expoziţia Generală Română) a fost organizată în Parcul Carol (numit, până atunci, Dealul Filaretului), în anul 1906, cu scopul de a prezenta realizările României atât în domeniile politicii interne şi externe, cât şi cel al culturii (literatură, muzică, pictură, teatru, arhitectură etc.). Regele Carol I a inaugurat expoziţia în ziua de 6 iunie.

În anul Expoziţiei Naţionale, România mai aniversa 1800 de ani de când în ţinuturile noastre se stabiliseră primii colonişti romani după cucerirea Daciei de către Împăratul Traian (106 d.Hr.), 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I şi 25 de ani de când Principatele Române deveniseră Regat.

Expoziţia a fost organizată pe baza unei legi votate de Parlamentul României (Adunarea Deputaţilor şi Senatul) în luna mai 1905. Lucrările pentru construcţia Expoziţiei au început după o lună şi au fost executate de arhitectul I.D. Berindey (1871–1928), cel care urma să desăvârşească, în anul 1925, Palatul Administrativ din Iaşi. Planurile Expoziţiei fuseseră create, în anul 1900, de arhitectul peisagist francez Edouard Redont (1862–1942). Locul ales pentru expoziţie se afla în sudul oraşului Bucureşti care număra la acea dată în jur de 300 000 de locuitori. Parcul astfel creat a devenit un loc atractiv, vizitat de turişti din toată Europa. Astăzi, Parcul Carol păstrează o parte din arhitectura lui de acum un secol, dar potenţialul său turistic şi cultural este mult mai generos decât orizontul utilizării actuale.

Proiectul a fost inspirat de Expoziţia Universală de la Paris, din anul 1900, cuprinzând pavilioane dedicate industriei, comerţului, agriculturii, silviculturii şi minelor. Sculptorii Dimitrie Paciurea (1873–1932) şi Frederic Storck (1878–1942) au creat cu această ocazie două statui de mari dimensiuni, plasate la intrarea în Expoziţie. Dispariţia lor lasă astăzi parcul mai sărac. Distrugerea identităţii arhitecturale a Bucureștiului, în mare, este bine simbolizată de distrugerea din ultima sută de ani a patrimoniului construit al Parcului Carol. Necunoașterea și lipsa de interes pentru acest loc al culturii, economiei şi ecologiei arată limpede cât de mult ne lipsește instinctul binelui, convingerea că societatea românească se consolidează prin continuitate și tradiție. O mare răspundere revine aici elitelor politice, culturale și economice românești.

Privită prin prisma cifrelor, Expoziţia Naţională Română din 1906, din Parcul Carol, apare aproape neverosimilă în ochii noștri, ai celor de astăzi: suprafaţa totală a expoziţiei — 40 000 m²; pavilioane — 88; drumuri şi şosele — 30 000 m²; alei şi poteci — 71 000 m²; suprafaţa lacului din interiorul parcului — 20 000 m²; 4 200 de arbori mari plantaţi; peste 10 000 de brazi şi arbuşti diferiţi; 49.200 de plante forestiere şi 97.200 de plante înflorate; plantaţiile, pajiştile şi aranjamentele florale — 186 000 m²; conductele pentru iluminat — 34 km; electricitate produsă de două motoare de câte 680 de cai/putere; iluminatul — 5 200 de lămpi incandescente.

România se racordase la Europa, se modernizase şi îşi păstra, în continuare, specificul naţional. Stilurile neoromânesc şi Art Nouveau se completau reciproc, conturând chipul unei ţări care ştia să îmbine tradiţia cu actualitatea.

O contribuție fundamentală a Regelui Carol a fost cea în domeniul arhitecturii și construcțiilor. Sedii de instituții importante ale statului, universități, palate administrative, biblioteci, gări, colegii și licee, biserici, spitale au fost ridicate sau reconstruite cu sutele, în timpul lungii sale domnii. Opera sa de patrimoniu construit este neegalată în istoria României.

Un alt aspect, puțin cunoscut, este contribuția sa la renașterea unor orașe românești. Constanța, Câmpulung Muscel, Sinaia sunt așezări urbane care au fost practic re-desenate în timpul domniei Regelui Carol I, sub directa sa îndrumare. Orașe precum București, Brăila, Galați, Iași și Craiova, posedă numeroase clădiri, definitorii pentru identitatea urbei, ridicate din inițiativa și, uneori, cu contribuția financiară a Suveranului.

În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu)16. Rege constituţional, Carol I nu a fost însă un monarh decorativ, ci unul implicat în viaţa ţării sale, cu un rol decisiv în actul de Guvernare, care a folosit cu abilitate sistemul „rotativei Guvernamentale“ şi a beneficiat de dreptul de veto absolut, conform căruia putea să refuze sancţionarea oricărei legi votate de Parlament17. Cu toate acestea, Carol I a înţeles foarte bine că autoritatea nu este suficientă şi că pentru a conduce e nevoie de puterea exemplului. Referindu-se, într-o scrisoare adresată fratelui său, Principele Friedrich, la atentatele îndreptate împotriva Împăratului Germaniei, Carol I scria: „Doar o Guvernare de fier nu poate ajuta cu nimic.“18

Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse.

Au existat şi probleme — cum ar fi „chestiunea ţărănească“ şi distanţa uneori uriaşă19 care separa majoritatea rurală de elita francofonă descrisă de cronicarul monden Claymoor — pe care domnia lui Carol I nu le-a putut rezolva în toată complexitatea lor şi pe care a trebuit să le transmită viitoarei domnii. Dar amploarea fără precedent a saltului României, între 1866 şi 1914, este greu de contestat. Istoricul Neagu Djuvara scrie că preluarea modelelor occidentale s-a făcut, în România, cu o viteză care ţine de domeniul miracolului şi că, poate, doar Japonia a mai avut un salt atât de rapid, de la mijlocul secolului al XIX-lea până la Primul Război Mondial20.

La 10 mai 1877, Carol proclama România stat independent şi instituia, în aceeaşi zi, Ordinul „Steaua României“. Suveranul s-a aflat efectiv în fruntea armatelor române, în timpul Războiului de Independenţă din 1877–1878, pe frontul din Bulgaria. Când îşi îndemna armata, spunea: „Înainte, copii!“. Mica lui armată din 1866 s-a transformat, în 11 ani, în „viteaza lui armată“. Ea număra, în anul 1877, 58 700 de oameni, 108 tunuri şi alţi 70 000 de oameni formând Miliţia şi Garda Naţională. De multe ori, Carol I a finanţat cu bani din propria sa listă civilă înzestrarea armatei cu armament performant. Principele Carol a preluat în august 1877, după ce armatele ruse suferiseră mai multe înfrângeri, comanda supremă a armatelor ruso-române de la sudul Dunării, care aveau să cucerească Plevna de la otomani, la 28 noiembrie/10 decembrie 1877. Românii luptă eroic şi la Griviţa, Rahova, Smârdan. Principele victorios a fost primit cu entuziasm de notabilii şi de populaţia Bucureştilor21. După Războiul ruso-româno-turc, României avea să-i fie recunoscută independenţa, prin Tratatul de la Berlin (semnat la 1/13 iulie 1878) şi avea să primească în componenţa sa provincia istorică a Dobrogei, care îi oferea gurile Dunării şi accesul la mare. Rusia anexa însă trei judeţe din sudul Basarabiei.

Regele a hotărât ca Scaunul Familiei să fie la Sinaia, unde a cumpărat un domeniu. Temelia primei construcţii, Castelul Peleş, a fost pusă la 10 august 1875. Peleşul este expresia gustului Regelui Carol I şi a talentului arhitecţilor vienezi Wilhelm von Doderer și Johannes Schultz, a arhitectului ceh Carel Liman: nobleţe, eleganţă, sobrietate, ,,curat în stilul Renaşterii germane”, după cum l-a dorit augustul său stăpân22. Construcţia a fost finanţată de Rege din banii personali şi din lista sa civilă. În timp, s-au mai adăugat două clădiri: Pelişorul şi Foişorul (1879). Castelul Pelişor a fost ridicat pentru Principele Moştenitor Ferdinand şi pentru soţia sa, Principesa Moștenitoare Maria, al cărei gust avea să se impună în decorarea acestei reşedinţe. Ultimul castel, Foişorul, a avut o soartă mai puţin fericită. Mai întâi, varianta iniţială a clădirii, cea în care Regele Mihai a venit pe lume, construită din lemn, a ars în seara de 15/16 aprilie 1931. Castelul a fost apoi refăcut, din piatră, în timpul domniei lui Carol al II-lea. În anii comunismului, Foişorul a fost complet transformat în interior şi exterior, fiind acum parte a unei construcţii ce nu are nimic în comun cu domeniul regal. Domeniul Regal Sinaia a revenit, în 2007, în proprietatea Familiei Regale şi continuă să fie Scaunul istoric al acesteia.

Carol I primeşte în mod oficial titlul de Alteţă Regală la 25 octombrie 1878. Coincidenţele continuă: după câteva decenii, tot în ziua de 25 octombrie, s-a născut al treilea Rege român, Mihai I.

Carol I devine Rege al României la 14/26 martie 1881, prin votul unanim al reprezentanţilor naţiunii. Tot la 26 martie urma să se nască Principesa Moștenitoare Margareta, fiica Regelui Mihai.

Carol I este încoronat Rege al României la 10/22 mai 1881. Regele însuşi a cerut să fie încoronat cu o coroană din oţel, fabricată din metalul topit al unui tun de război capturat la Plevna.

România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor.

Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Complexitatea personalităţii Regelui Carol I poate lesne reieşi din jurnalul23 său, ce conţine, în general, notaţii seci şi precise ale evenimentelor politice sau ale stării vremii, dar şi date surprinzătoare despre sociabilitatea ponderată, dar consistentă a Regelui, care se întâlnea cu reprezentanţii elitei româneşti, mergea la spectacole şi chiar la unele baluri. O altă sursă care ne dezvăluie un Carol I analitic, preocupat de tot ceea ce îl înconjoară şi cald atât faţă de soţia lui, Regina Elisabeta, cât şi faţă de membrii familiei este corespondenţa pe care o poartă cu tatăl său, Karl Anton de Hohenzollern, cu fratele Friedrich (Fritz) de Hohenzollern sau cu sora sa, Maria de Hohenzollern, Contesă de Flandra24.

În anul 1906, Regele Carol I a sărbătorit 40 de ani de domnie. Evenimentul a avut o însemnătate istorică. România nu mai cunoscuse o domnie atât de lungă şi dătătoare de atâta statornicie de la Ştefan cel Mare încoace. Regele Carol a inaugurat, în acel an, 40 de spitale rurale şi a promulgat o lege prin care a creat Ordinul „Carol I“, reînviat de Regele Mihai I, ca ordin dinastic, la 5 ianuarie 2005.

Ultimii ani ai Regelui nu au fost lipsiţi de cumpene sufleteşti: omul de onoare şi militarul german înclinau să intre în Primul Război Mondial alături de Puterile Centrale. Regele României a ştiut însă să respecte voinţa covârşitoare a poporului său: alianţa cu Franţa şi Anglia, în vederea eliberării Transilvaniei de sub dominaţia austro-ungară. Soluţia temporară a fost neutralitatea.

În timpul domniei Regelui Carol I, unul dintre cei mai convinşi republicani, Alexandru Candiano-Popescu, artizanul efemerei „republici de la Ploieşti“, devenea aghiotant regal. Astăzi, Carol I este una dintre cele mai iubite şi mai respectate figuri din istoria României. Pentru că modelul pe care ni-l oferă este la fel de semnificativ şi de eficient acum, precum a fost la 1866.

Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a Familiei Regale a României.

În testamentul lui, Regele scria:

Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României. (…) Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente am păşit, fără frică şi fără şovăire, înainte pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul-simţ al credinciosului meu popor.

Fragment din cartea “Susține cu a ta mână Coroana Română”

mai mult
MonarhiePromovate

Sute de arbori din peste 20 de specii au fost plantaţi pe Domeniul Regal Sinaia

domeniul-regal-sinaia

Sute de arbori din peste 20 de specii au fost plantaţi, marţi, pe Domeniul Regal Sinaia, în prezenţa principesei Maria, în cadrul unui experiment care vizează aclimatizarea plantelor în Munţii Bucegi.
Acţiunea de plantare a celor aproximativ 400 de puieţi a avut loc în zona cunoscută sub numele de ‘La vulpărie’, folosită înainte de 1948 pentru creşterea vulpilor argintii, a explicat directorul Casei Regale, Ion Tucă.
„Este o acţiune deosebită, în care reuşim să dezvoltăm un nou experiment în Munţii Bucegi. Este vorba despre plantarea a 26 de specii de arbori răşinoşi şi foioşi, pe care dorim să încercăm să vedem cum se aclimatizează în condiţiile de la cota înaltă de aici, de pe domeniul Peleş. Sunt mai multe specii de brazi şi de molizi, avem câteva specii de tuia, avem arborele gigant Sequoiadendron giganteum, avem o altă specie de sequoia-sempervirens, alături de specii comune de arbori, din flora noastră – stejar, fag, arin. Proiectul se va continua mai mulţi ani de aici înainte. Acum plantăm un material săditor
foarte valoros produs în ghivece nutritive, cu rădăcini deosebite şi foarte viguroase, plantăm în condiţiile de la noi, dar în anii următori vom urmări cum se adaptează la condiţiile din ţara noastră”, a explicat profesorul de pomicultură Florin Stănică, de la Facultatea de Horticultură a Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.
La acţiune au participat şi studenţi ai Facultăţii de Silvicultură din Braşov, plantarea având loc în prezenţa principesei Maria.
„Este prima dată când sunt aici şi plantez arbori. E minunat şi sunt fericită să fiu alături de toată lumea. Este important pentru natură, pentru pădure, pentru lume, deci sunt foarte bucuroasă”, a declarat principesa Maria.
Potrivit unui comunicat al Casei Regale, acţiunea face parte din programul de restaurare şi revitalizare a Parcului Castelului Peleş, realizat anual, ce cuprinde un studiu complex al Parcului istoric şi al Serelor Regale de pe Domeniul Regal Sinaia.
„În paralel cu acţiunea de plantare, vor fi efectuate lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi, tăierea în verde a arborilor şi arbuştilor, inventarierea şi îngrijirea speciilor existente în serele regale încă din timpul Reginei Maria. Parcul şi Serele Regale conţin numeroase specimene de arbori, arbuşti şi plante floricole unice în România, unele plantate în urmă cu peste 120 de ani”, informează Casa Regală.

mai mult
Monarhie

Regele şi Patria

regele-mihaiI

31 martie 1944 a căzut tot în Postul Sfintelor Paşti. Rupem o filă din jurnalul lui Ioan Hudiţă, fost secretar general adjunct al PNŢ, un fin cunoscător al politicii internaţionale, un om de remarcabilă onestitate, colaborator  apropiat al lui Iuliu Maniu.
De ce invoc fragmentul acesta din Jurnalul Politic al lui Hudiţă? Pentru că, departe de România, cea mai tragică personalitate a istoriei noastre, zace pe patul său de suferinţă. În jur – acelaşi carnaval absurd care ne-a colorat dintotdeauna istoria.

În ’44, avea 22 de ani. Astăzi, se uită spre cei 95 – fereastra unde perdeaua flutură ca un steag alb.
“Vineri 31 martie 1944. Întâlnire cu Sănătescu (…), la ora 10 dimineaţa, la cererea lui. Îmi spune că ieri după masa, între 5 şi 6.30, a avut loc o discuţie aprinsă între el şi Antonescu, în faţa Regelui. S-a discutat întreaga situaţie de pe front. Regele l-a rugat pe Antonescu să-i explice ce intenţii are faţă de retragerea nemţilor şi de apropierea ruşilor de Chişinău şi de Iaşi. Antonescu i-a răspuns că are asigurări <formale> din partea lui Hitler că frontul se va stabiliza pe linia Rădăuţi-Botoşani nord de Iaşi-Bălţi-Chişinău-Tighina şi că în nici un caz Iaşiul şi Chişinăul nu vor cădea în mâinile ruşilor. <Frontul german din sus, cu Odessa şi Crimeea inclusiv, a mai spus Antonescu, va rezista cu orice preţ, indiferent ce s-ar putea întâmpla în apusul Europei, debarcă anglo-americanii sau atacă Hitler Anglia. Este  vorba de o armată de 30 de divizii pe care Hitler nu le poate sacrifica. Eu cred în victoria lui şi sunt hotărât să lupt mai departe alături de el>.
<Mi-e teamă că vă înşelaţi, d-le Mareşal, i-a răspuns Regele. Foarte multă lume, printre care şi generali care luptă pe front, cred că războiul e definitiv pierdut, iar cât despre promisiunile şi asigurările date de Hitler mare bază nu se mai poate pune, dată fiind experienţa noastră din trecut. De acee eu cred că noi ar trebui să judecăm serios situaţia şi să vedem dacă nu e cazul să încetăm ostilităţile>.
Antonescu a sărit în sus, spune Sănătescu, şi ridicându-se de pe scaun a început să vocifereze, făcându-l pe el răspunzător de <ideile greşite pe care le are despre situaţie Majestatea Sa Regele. Eu v-am numit în acest loc tocmai pentru a veghea ca Majestatea Sa să fie ferit de orice influenţă din partea politicienilor interesaţi şi a unor generali fricoşi şi neinformaţi. Văd că m-an înşelat grav>.
Eu sunt foarte calm de felul meu, a continuat Sănătescu, şi în toată cariera mea de militar am dovedit o mare stăpânire de sine şi de data aceasta m-aş fi stăpânit dacă reproşul lui Antonescu mi-ar fi fost făcut între patru ochi. Făcut însă în prezenţa Regelui, am fot nevoit să reacţionez, repet, în contra firii mele şi i-am răspuns aşa cum trebuia.
Sănătescu a început prin a-i spune că pe el nu-l interesează politica şi că discută situaţia ca militar <şi numai ca militar >. Sănătescu i-a arătat mai apoi că toţi generalii cu care a vorbit el în ultimul timp, în număr de 11, dintre care comandanţi de mari unităţi pe front, ca Dumitrescu şi Racoviţă şi cu Şteflea, şef al Marelui Stat Major, toţi sunt convinşi că nemţii au pierdut războiul şi că noi facem o imensă greşeală legându-ne soarta de ei.
<Toţi aceştia nu ştiu ce ştiu eu>, la interupt Antonescu.
<Ştiu la ce vă referiţi, i-a răspuns Sănătescu, numai că ei, ca şi mine, nu mai cred în planurile şi promisiunile lui Hitler care ne-a înşelat de atâtea ori (…) Dumneavoastră,  d-le Mareşal, vă luaţi o prea grea răspundere şi voi plăti cu capul meu dacă se va întâmpla să aveţi d-voastră dreptate >.
<Pentru ţară însă riscul este prea mare, a spus Regele, şi de aceea ar fi bine, d-le Mareşal, să vă mai gândiţi>.
După ce  mi-a povestit toate aceste lucruri, Sănătescu m-a rugat să-l pun la curent pe Maniu, declarându-mi următoarele: <De azi înainte vă rog să contaţi pe sprijinul meu. Nu fac politică, însă ca român şi ca militar sunt alături de dumneavoastră în lupta pentru salvarea ţării. Sunt fericit că Regele, cât este el de copil, gândeşte ca şi mine (…)>”.

Lelia Munteanu

mai mult
Monarhie

Principesa Maria, vizită la Iași, Pașcani și Târgu-Frumos

Principesa-Maria-in-judetul-Iasi-28-29-martie-2018-4

În zilele de 28 și 29 martie 2018, Alteța Sa Regală Principesa Maria s-a aflat într-o vizită în județul Iași.

Joi, 28 martie 2018, vizita Principesei Maria a început în municipiul Iași, la Institutul Cultural Francez, unde Alteța Sa Regală a luat parte la vernisajul expoziției de fotografii și documente de arhivă “Misiunea Militară Franceză Berthelot și Familia Regală a României” (curator, doamna Iulia Scântei, senator de Iași).

Expoziția, aflată sub auspiciile Familiei Regale a României, reprezintă povestea în imagini a prieteniei care l-a legat pe generalul Berthelot de Armata Română şi de Familia Regală.

Vernisajul expoziţiei a fost urmat de prima conferinţă – dezbatere intitulată “Henri Mathias Berthelot la Iaşi”, organizată de Fundaţia ACTUS şi Primăria Municipiului Iaşi, prin Departamentul Centenar.

Principesa Maria s-a aflat, apoi, la Ateneul din Iași, unde a inaugurat Mica Galerie de Artă și a participat, cu acest prilej, la vernisajul expoziției „Iași, oraș Regal”.

Ziua s-a încheiat cu prezența Principesei Maria, la Palatul Culturii din Iași, la vernisajul expoziției „Iași, Amfiteatrul Unirii” realizată de pictorul Emil Ciocoiu (curator, doamna senator Iulia Scântei).

Evenimentul, organizat sub auspiciile Familiei Regale a României, de către Complexul Muzeal Național  “Moldova” Iași, în parteneriat cu European Artists Management Bruxelles și Primăria Municipiului Iași, Departamentul Centenar, este dedicat Centenarului „Iași – capitala Regatului României 1916 – 1918”, precum și Centenarului Marii Uniri – 1 decembrie 1918. Expoziția cuprinde 40 de lucrări semnate de pictorul Emil Ciocoiu, expuse anterior în galerii de renume din Europa, bucurându-se de aprecierea criticilor de artă.

Cea mai importantă lucrare a expoziției, „Amfiteatrul Unirii”, este un tablou monumental (170 x 220 cm), ulei pe pânză, care a inspirat titlul evenimentului expozițional și prezintă orașul Iași ca un amfiteatru al forțelor creatoare ale Marii Uniri.

Vineri, 30 martie 2018, Principesa Maria a vizitat orașele Pașcani și Târgu Frumos. Înainte de a părăsi municipiul Iași, Alteța Sa Regală a avut o întâlnire, în cursul dimineții, cu P.S. Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iași.

În continuarea vizitei, Principesa Maria s-a oprit în municipiul Pașcani, unde a avut o întrevedere, la sediul primăriei, cu domnul Dumitru Pantazi, primarul orașului. De asemenea, Principesa Maria a vizitat Liceul Teoretic ,,Miron Costin” unde s-a întâlnit cu elevii și profesorii instituției de învățământ.

Vizita Principesei Maria în județul Iași s-a încheiat în orașul Târgu Frumos. Aici, Alteța Sa Regală a întâlnit, la primăria orașului, pe domnul primar Ionel Vătămanu și a vizitat Liceul Teoretic ,,Ion Neculce”.

mai mult
Monarhie

În aprilie 1867 a fost adoptata o nouă stemă a statului

stema-carol

În 1866, regele Carol I promulga o noua constitutie, prin care numele tarii devenea, oficial, România. În aprilie 1867 a fost adoptata si o noua stema a statului.
Aceasta cuprindea un scut sfertuit, având reprezentata în cartierele unu si patru, pe fond azur, si aur acvila cruciata, încoronata si având în partea superioara-stânga a cantonului un soare de aur.

În cartierele doi si trei, pe fundal azur si rosu, se regasea capul de zimbru cu o stea în cinci colturi între coarne, însotita de o semiluna la crai nou. Peste cele patru cartiere este suprapus un ecuson cu însemnele familiei Hohenzollern: scut sfertuit având câmp alb în cartierele unu si patru si negru în doi si trei.

Scutul este timbrat de o coroana închisa, fiind sustinut — la dreapta — de catre un leopard lionat, iar la stânga de catre un personaj feminin având în mâna dreapta o sica dacica. În partea inferioara se regaseste o panglica albastra cu deviza familiei domnitoare scrisa în aur: NIHIL SINE DEO.

Toate aceste elemente sunt plasate sub un pavilion de purpura captusit cu hermina, cu ciucuri si franjuri de aur, prins într-o coroana închisa.
Aceasta stema a fost înlocuita în 1872.

Marius Agapie

mai mult
Monarhie

Principele Radu a acordat bursele „Regele Carol I” şi „Regina Elisabeta” la ASE

ASE 2

Principele Radu a acordat marţi, în Aula Mare a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, bursele „Regele Carol I” şi „Regina Elisabeta”.
„Ceea ce Majestatea Sa şi cu mine am făcut acum trei ani nu este un gest nici spontan şi nici nebulos. Nu facem decât să continuăm ceea ce avem ca datorie din partea a patru mari generaţii care ne-au precedat şi am decis ca diplomele (…) care se oferă în România să poarte numele Regelui Carol I şi Reginei Elisabeta, pentru că aceste două nume au fondat atât statul român modern, cât şi cultura română sau învăţământul românesc pe baze moderne, împreună cu corifeii învăţământului de la vremea aceea, şi, în mod simbolic, alte două burse identice să fie oferite unui număr de doi studenţi din Chişinău, purtând de data aceasta numele de Ferdinand I şi Maria. (…) Aceşti doi suverani au fost părinţii istoriei moderne a acestei părţi de lume care se numeşte astăzi Republica Moldova. Şi am dori ca iniţiativa noastră să nu se oprească aici. Acum, când şi Regele Mihai şi Regina Ana ne-au părăsit din această lume este timpul să fondăm şi bursele Regele Mihai şi Regina Ana, care să fie, în mod simbolic, trimise spre un alt oraş important al României cu tot atâta semnificaţie cât au Bucureştiul şi Chişinăul”, a afirmat Principele Radu.
Rectorul ASE, Nicolae Istudor, a spus că evenimentul de marţi se înscrie în contextul Centenarului României şi al împlinirii a 105 ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ superior.
„Participăm, astăzi, la un moment de normală continuare a legăturii tradiţionale dintre Coroană şi Educaţie, începută de întemeietorul României Moderne – Regele Carol I”, a afirmat el.
Bursa „Regina Elisabeta” i-a fost oferită studentei Olga Bodrug, iar Bursa „Regele Carol I” lui Ilie Laurenţiu Pătraşcu.
„Aş vrea să mulţumesc Casei Regale pentru această oportunitate deosebită. Mă simt onorată să primesc această bursă, pentru că am admirat activitatea Majestăţii Sale încă de la orele de istorie, datorită multitudinii de acte caritabile pe care Majestatea Sa le-a făcut. Am admirat activitatea literară a Reginei Elisabeta, sub numele literar de Carmen Silva, care a scris o mulţime de poezii în aceeaşi epocă în care a scris şi Eminescu. Regina Elisabeta era o admiratoare a poeziilor lui Eminescu. M-am născut în Republica Moldova, dar de la vârsta de 15 ani România a devenit mai mult decât a doua casă pentru mine. La vârsta de 15 ani am decis să mă mut singură în România, pentru un viitor mai bun. (…) Niciodată nu am simţit că mă aflu într-o altă ţară”, a spus Olga Bodrug.
Ilie Laurenţiu Pătraşcu a mulţumit profesorilor săi, familiei care l-a susţinut, prietenilor şi a spus că este onorat să primească o astfel de bursă chiar de la Principele Radu.
„Sper ca aceste proiect pe care dumneavoastră îl susţineţi în cadrul ASE Bucureşti să continue mulţi ani de acum încolo şi această bursă să motiveze şi alţi studenţi să ajungă la un nivel foarte ridicat în cadrul ASE. Aş vrea să mulţumesc întregii academii pentru că mi-a oferit această oportunitate de a accesa acest concurs pentru această bursă”, a spus el.
Cele patru burse regale cu caracter anual au fost fondate de Custodele Coroanei Române Margareta şi Principele Radu în anul 2015.

Patru burse regale cu caracter anual au fost fondate de Majestatea Sa și de Principele Radu în anul 2015, în preajma sărbătorilor de Paști. Bursa Regele Carol I și Bursa Regina Elisabeta sunt destinate studenților Academiei de Studii Economice din București, iar Bursa Regele Ferdinand I și Bursa Regina Maria sunt oferite anual studenților Universității Academiei de Științe din Chișinău.

Bursele anului 2018 de la Chișinău vor fi acordate în ziua de 23 martie 2018, la Universitatea Academiei de Științe.

Beneficiarii (în fiecare an, alții) sunt aleși dintre acei studenți care au rezultate remarcabile la studii și se află într-o situație materială precară.

Bursele continuă tradiția sprijinirii educației naționale de către Coroana Română.

Bursele regale sunt oferite cu sprijinul generos al Asociației Furnizorilor Casei Regale a României.

Bursele regale anul I

Bursele regale anul II

mai mult
Monarhie

Fostul principe Nicolae a povestit ultima discuție, surprinzătoare, cu Regele Mihai

nicholas-rege

Simpatizanţii monarhiei au toate motivele să se bucure. Nepotul Regelui Mihai, fostul principe Nicolae, se va căsători religios în toamnă cu soţia sa Alina Medforth-Mills. Nicolae a făcut acest anunţ în publicaţia franceză Point de Vue. Nunta va avea loc în România, dar încă nu ştim exact unde şi nici câţi dintre membrii Casei Regale vor participa la ceremonie. Nicolae recunoaşte fără ocolişuri că în continuare nu are niciun fel de comunicare directă cu Custodele Coroanei, principesa Margareta, sau cu propria lui mamă, principesa Elena.

Nicolae Medforth-Mills şi Alina Binder s-au căsătorit deja civil în Marea Britanie. În octombrie anul trecut, nepotul regelui Mihai şi-a dus iubita într-o vacanţă în Cornwall, una dintre cele mai pitoreşti regiuni ale Angliei. Este locul său preferat, graţie câmpurilor nesfârşite şi plajelor cu nisip fin. Logodnica a fost atât de surprinsă de cererea în căsătorie, încât a spus Da-ul mult aşteptat… după o uşoară ezitare. Marea întrebare este însă alta: vor veni la nuntă mama lui Nicolae şi mătuşile sale de sânge regal?

„În ceea ce le priveşte pe mama şi pe mătuşile mele, vor fi desigur invitate şi sper din toată inima că vor putea fi alături de noi, că vom putea fi o familie unită”, declară Nicolae.

Este momentul ca Nicolae să recunoască. Relaţia cu mătuşa sa, custodele coroanei Margareta, nu este deloc bună. El spune că s-au întâlnit ultima oară la parastasul Regelui Mihai. Mai rău, Nicolae nu mai comunică direct nici cu mama sa, principesa Elena.

„M-am purtat respectuos, dar nu am schimbat niciun cuvânt. Absenţa comunicării continuă, atât cu mătuşa, cât şi cu mama mea”, precizează fostul principe.

Dincolo de regretele legate de familia sa, Nicolae este emoţionat de faptul că românii au aşteptat şi 11 ore pentru a-i aduce un ultim omagiu bunicului său, Regelui Mihai. El l-a văzut ultima oară în viaţă în anul 2015, la puţin timp după ce Nicolae fusese îndepărat din linia de succesiune. Iar discuţia l-a surprins.

„Nu părea să fie conştient de ce se întâmplase cu o lună mai devreme, în august. M-a întrebat despre situaţia din România, despre proiectele la care lucrez şi am vorbit despre pasiunile noastre comune, despre maşini, avioane”, a declarat Nicolae.

În privinţa plângerii depuse împotriva sa de Casa Regală, care îl acuză că a agresat mai multe persoane când a încercat să-şi vadă bunicul pe patul de moarte în Elveţia, fostul principe Nicolae spune că are cugetul împăcat. Nu a făcut nimic rău şi vrea să ajungă la o înţelegere cu mătuşa sa, custodele coroanei, Margareta.

Digi24

mai mult
Monarhie

Casa Regală şi-a dat acordul: România va avea încă un „Oraş Regal”

piata-unirii-iasi

Majestatea Sa Regală Margareta, Custodele Coroanei, şi Principele Radu, se vor afla, de Ziua Unirii Principatelor, în Iaşi, după ce, Casa Regală şi-a dat acordul ca Iaşiul să poarte titlul de „Oraş Regal”, ca şi Curtea de Argeş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a mulţumit, marţi, Familiei Regale, pentru transmiterea acordului ca Iaşiul să poarte titulatura de „Oraş Regal”.
„În numele cetăţenilor municipiului Iaşi şi al meu personal, mulţumesc public Familiei Regale a României pentru că, spre deosebire de unii lideri vremelnici, ne face onoarea de a participa la sărbătorirea Unirii Principatelor Române în oraşul nostru. Iaşul a fost un leagăn al Coroanei, iar marile evenimente care au făurit România Mare, al cărei Centenar îl serbăm în 2018, nu ar fi fost posibile fără relaţia privilegiată dintre oraşul nostru şi Casa Regală. Vizita Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, şi a Alteţei Sale Regale Principele Radu este cu atât mai onorantă şi mai îmbucurătoare cu cât, printr-o scrisoare trimisă luni, 22 ianuarie, Casa Regală a transmis acordul prin care municipiul Iaşi va purta titulatura de «Oraş Regal»”, a transmis Chirica.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, şi ASR Principele Radu, au anunţat că vizitează, miercuri, 24 ianuarie, municipiul Iaşi. Va fi prima vizită regală în judeţele ţării din Anul Centenar 2018.
Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, 24 Ianuarie, cuplul regal va lua parte la sărbătoarea publică din Piaţa Unirii.
În România, titulatura de „Oraş Regal” este purtată şi de municipiul Curtea de Argeş. Titlul a fost conferit în cadrul unei ceremonii care a avut loc în 29 octombrie 2014 la Palatul Elisabeta.

mai mult
Monarhie

Guvernul Majestății Sale – exercițiu de imaginație

ang2884

Să presupunem că toate evenimentele de astăzi s-ar fi desfășurat în Regatul României. Majestatea Sa Margareta tocmai i-ar fi succedat la tron tatălui său, Regele Mihai, care a avut o lungă și glorioasă domnie.

Ca să nu intrăm prea mult pe tărâmul basmelor, să ne imaginăm că toate piesele de pe tabla de joc sunt aceleași ca în prezent, mai puțin șeful statului. Să nu băgam la socoteală faptul că am fi avut, mai mult ca sigur, o altă clasă politică, în cazul în care monarhia ar fi revenit în decembrie 1989. Cum ar fi decurs ultimele zile cu Regina Margareta I în fruntea țării, nu cu Klaus Iohannis.

ANG3983

Regina Margareta ar fi sfătuit majoritatea parlamentară să amâne schimbarea premierului până după vizita premierului Japoniei. După plecarea lui Shinzo Abe, premierul României rămâne fără sprijin politic din partea partidului său. Mihai Tudose își dă demisia, deoarece nu ar fi putut să-și continue mandatul fără sprijin în Parlament. Premierul se duce la Palatul Regal ca să-și prezinte demisia Reginei Margareta.

ANG2884

ALEGEREA UNUI NOU ȘEF AL GUVERNULUI MAJESTĂȚII SALE

Suverana convoacă partidele parlamentare la negocieri. Intervine ruptura majoră față de realitatea republicană pe care o trăim.

  1. PSD-ALDE nu ar fi venit cu o propunere îndoielnică de Șef al Guvernului Majestății Sale, ci cu una responsabilă. De ce? Deoarece, față de Klaus Iohannis, Regina Margareta nu ar fi fost un dușman politic în fața căruia partidele din coaliția de guvernare trebuie să se impună, pentru a da o lovitură electorală.
  2. În cazul în care majoritatea parlamentară ar fi insistat că propună o persoană îndoielnică, Regina Margareta ar fi avut suficient capital moral pentru a convinge schimbarea persoanei nominalizate.
  3. Regina Margareta ar fi putut mandata opoziția să formeze guvernul, după eșecul a două guverne succesive ale puterii în mai puțin de un an.
  4. Regina Margareta ar fi putut media formarea unui guvern de uniune națională, ca soluție pentru instabilitatea din viața publică. Suveranul este obligat, prin jurământul său, să pună interesul național mai presus de orice.
  5. În caz de forță majoră, Regina Margareta ar fi putut să dizolve parlamentul și să declanșaze alegeri anticipate.

DSC_2736.jpg

DE CE PREȘEDINTELE POLITIC NU VA FI NICIODATĂ UN SUVERAN

Cum ar fi mers aceste zile dacă am fi avut o Regină neutră și imparțială și nu președinte ales din partea unui partid?

  • Suverana nu ar fi putut fi amenințată cu suspendarea, în cazul în care nu acceptă orice premier dorește majoritatea parlamentară.
  • Majoritatea nu ar fi avut niciun interes să propună un candidat îndoielnic, doar că să umilească șeful statului. Suverana nu este un adversar politic care trebuie lovit și înfrânt. Umiliarea Suveranei este umilirea Națiunii. Umilirea președintelui este o victorie politică.
  • Majoritatea ar fi știut să aleagă un individ onorabil care să conducă Guvernul Majestății Sale, deoarece ar fi știut că Suverana ar fi refuzat o persoană nepotrivită.

ANG3961.jpg

Regina Margareta, prin caracterul său moral ireproșabil și prin poziția de arbitru neutru și imparțial, ar fi convins clasa politică să dea cel mai bun candidat pentru funcția de premier. Nici nu s-ar fi putut altfel, deoarece guvernarea este în numele Suveranului, iar Regina Margareta nu ar fi acceptat pe oricine. În plus, partidele parlamentare ar fi știut că discuțiile de la Palatul Regal nu se poartă cu un adversar politic, ci cu Monarh neutru, care pune interesul națiunii înainte de orice. Președintele, de teamă să nu-și piardă mandatul, a acceptat din start propunerea care i s-a pus pe masă. A pus interesul propriu înainte de orice, ca să-și asigure supraviețuirea politică.

În prezent, arhitectura statului român nu este clară. Nici măcar președintele nu știe ce trebuie să facă președintele. Știe doar că trebuie să câștige un nou mandat. Și asta îl compromite.

Într-o monarhie constituțională, Suveranul este deasupra politicii. Partidele, indiferent care ar fi ele, nu vor vedea în Suveran un adversar politic, ci un mediator și un partener. Chiar și cel mai bun președinte este mai rău decât cel mai slab Suveran. Regele Carol al II-lea, în ultimii ani ai domniei, când Europa o luase razna și democrația era slăbită, i-a avut ca premieri pe Octavian Goga, Patriarhul Miron Cristea și pe Armand Călinescu, printre alții. Niciunul nu e Mihai Tudose…

Alin-Valentin Borcea, jurnalist și vicepreședinte al tineretului ANRM

mai mult
Monarhie

În 20 de ani de prezenţă în România, Familia Regală a făcut 315 vizite oficiale externe şi s-a întâlnit cu 105 şefi de stat; toate vizitele au fost plătite din fondurile personale ale Regelui Mihai l

casa-regala1

Familia Regală îşi prezintă marţi activitatea publică pe 2017 şi bilanţul celor 20 de ani de prezenţă în România care include 315 vizite oficiale externe şi 105 întâlniri cu şefi de stat, precizând că „toate vizitele şi toate evenimentele de la reşedinţele regale au fost acoperite financiar din fondurile personale ale Regelui Mihai I”.

Precizarea referitoare la finanţarea vizitelor şi a evenimentelor de la reşedinţele regale este făcută în contextul unei enumerări a acţiunilor Familiei Regale în 2017 şi al unui bilanţ al acţiunilor în anii de prezenţă în România.

Pentru 2017, Casa Regală consemnează: „50 vizite în comunităţi din ţară (3x Săvârşin, 2x Ploieşti, 2x Focşani, Bacău, 3x Iaşi, Constanţa, Albeşti, Coroana, Cotu Văii, Alba Iulia, 5x Cluj-Napoca, Călăraşi, Slobozia, Piscu, 6x Sinaia, Târgu-Jiu, Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Oneşti, Braşov, Arad, 4x Timişoara, 2x Curtea de Argeş, Sibiu, Micloşoara, Râmnicu-Vâlcea, Târgovişte, Sânnicolau Mare, Pecica, Câmpulung Muscel); 214 acţiuni publice în Capitală şi în comunităţi din ţară, pe teme militare, diplomatice, economice, educaţionale, sociale, sportive, de sănătate, ştiinţifice şi artistice; 8 vizite în străinătate (Anglia, Turcia – Summit-ul Marmara, Republica Moldova, Polonia, Franţa – Soultzmatt, Bulgaria, Iordania, Elveţia).

„Toate vizitele au fost acoperite financiar din fondurile personale ale Regelui Mihai I”, subliniază Casa Regală.

De asemenea, tot pentru anul trecut indică „3 evenimente regale cu mare impact public: Trenul Regal al Aducerii Aminte (Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz, 11 iulie), unde au venit mii de oameni în cinci din gările ţării; Garden Party de 10 mai, unde au luat parte mii de români din toate comunităţile locale ale României şi din Republica Moldova; funeraliile Regelui Mihai, 16 decembrie 2017”.

Conform Casei Regale, 45 de şcoli, licee, universităţi şi organizaţii poartă nume regal, în România şi în Republica Moldova; 74 de şcoli, licee, organizaţii, congrese şi festivaluri au Înalt Patronaj regal, în România şi în Republica Moldova.

Tot în bilanţul pe 2017 sunt trecute 2 mesaje adresate de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Camerelor reunite ale Parlamentului României (27 aprilie şi 11 decembrie 2017), precum şi faptul că „Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a fost declarată cea mai influentă femeie din România (Forbes România 2017)”.

Casa Regală prezintă şi un „palmares la 20 de ani de prezenţă publică a Familiei Regale (1997-2017), sărbătoriţi în martie 2017, la Palatul Elisabeta”: 10 000 de activităţi publice în ţară; 315 vizite oficiale externe; 105 întâlniri cu şefi de stat.

Şi de această dată este făcută precizarea conform căreia „toate vizitele şi toate evenimentele de la reşedinţele regale au fost acoperite financiar din fondurile personale ale Regelui Mihai I”.

Precizările vin în contextul în care au existat critici cu privire la faptul că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au depus pe 7 noiembrie la Parlament iniţiativa legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României.

Propunerea legislativă prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia.

Tăriceanu a precizat că iniţiativa depusă de el împreună cu Liviu Dragnea privind statutul Casei Regale nu prevede nivelul cheltuielilor, bugetul urmând să fie aprobat anual de Guvern, dar a spus că nu vor fi costuri mari.

De asemenea, premierul Mihai Tudose a declarat că are tot respectul pentru Regele Mihai şi consideră că statul român a onorat statutul acestuia de fost şef de stat, dar România este republică, iar Casa Regală este o fundaţie. Tudose a explicat că nu are nicio obiecţie pentru ca Fundaţia Casa Regală să devină de interes naţional, ca altele de acelaşi fel, dar dacă se doreşte Palatul Elisabeta, acesta va trebui închiriat.

Tot respectul pentru Regele Mihai, pentru ce a reprezentat în istorie, pentru ce a fost până la moarte. El a fost şef de stat. De aici până la a da drepturi urmaşilor unui şef de stat…”, a declarat Mihai Tudose.

Acesta a explicat faptul că România este republică, nu monarhie, iar Casa Regală este o fundaţie care ar putea primi statutul de fundaţie de interes naţional.

”Cu asta sunt de acord. Şi Camera de Comerţ şi Industrie a României este o fundaţie, tot un ONG de interes naţional”, a mai spus premierul.

În ceea ce priveşte Palatul Elisabeta, Tudose afirmă că nu poate rămâne în posesia Casei Regale.

”Pot să îl închirieze dacă doresc”, a mai spus Tudose, afirmând că imobilul a fost oferit spre folosinţă Regelui Mihai, în calitate de fost şef de stat.

mai mult
Monarhie

30 decembrie 1947: „Domniță! Domniță! Nu mai avem rege! Suntem pierduți!”

ileana

În 1947, domnița Ileana, fiica Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, locuia la Bran alături de familia sa:soțul ei, Anton de Habsburg, și cei șase copii ai lor. După câțiva ani petrecuți în Austria, ea revenise în țară în 1944 din cauza războiului și își petrecuse timpul conducând programe pentru ajutorarea soldaților și a comunității. Însă odată cu instaurarea regimului Groza, situația în țară a început să devină din ce în ce mai dificilă, astfel încât în vara lui 1947, domnița Ileana se gândea pentru prima dată la posibilitatea plecării din România. Nu știa că în doar câteva luni avea să fie oricum forțată să părăsească țara.

Crăciunul anului 1947 a fost ultimul cu adevărat fericit în familia principesei Ileana – și ultimul petrecut în România. Soțul ei, Anton, a revenit acasă după o absență de aproape un an de zile (reușise să plece în Austria, să vadă ce s-a întâmplat cu casa lor de la Sonnberg), așa că familia a petrecut împreună sărbătorile la reședința lor de la castelul Bran. Sărbătorile au fost liniștite, iar principesa s-a bucurat pentru fericirea nepotului ei, Regele Mihai, care era entuziasmat pentru logodna sa cu Ana de Bourbon-Parma.

„Domniță! Domniță! Nu mai avem rege! Suntem pierduți!”

Seara de 30 decembrie 1947. Principesa Ileana a petrecut câteva ore în vizită la o prietenă, la un ceai. La întoarcerea la Bran, îngrijitorul a întâmpinat-o la poartă și, alb la față și îngrozit, i-a spus:„Domniță! Domniță! Nu mai avem rege! Suntem pierduți!”. La radio tocmai se difuza mesajul de abdicare al Regelui Mihai.

În dimineața următoare, Ileana a plecat imediat spre București pentru a încerca să-l vadă pe Rege. S-a oprit la Sinaia, unde ofițerii de gardă i-au povestit:„Ne-au dezarmat cu forța azi-noapte. Cei din divizia Tudor Vladimirescu au preluat comanda. Am obținut permisiunea să facem această ultimă gardă, ca să întâmpinăm pe Majestatea sa pentru ultima dată. El încă se mai află în capitală. Să dea Domnul să nu i se întâmple nimic. De data asta vrem să îl salutăm cu cuvintele:«Să ne reveniți, Maiestate!» și apoi ne pot împușca!”.

Ileana s-a întâlnit cu Mihai la jumătatea drumului dinspre Bran spre București, la Câmpina. Regele i-a spus mătușei sale că i s-a zis că ea și sora ei, principesa Elisabeta, pot  rămâne în țară dacă doresc, ca simple cetățene:„Mi-a spus că după părerea lui ar trebui să încerc să rămân, dar că nu putea să mi-o ceară în mod direct pentru că nu voia să risc în continuare viața mea și a copiilor mei. Trebuia să cântăresc lucrurile și să hotărăsc eu singură.”

Oricât de mult și-ar fi dorit să rămână în România, odată ajunsă în București, principesa Ileana și-a dat seama că îi va fi imposibil să trăiască sub noul regim republican. Comuniștii au început imediat denigrarea monarhiei și a familiei regale, organizau manifestații populare de sărbătorire a proclamării republicii și, în plus, guvernul a decis imediat ca toate proprietățile principesei să fie confiscate.

Domniței i s-a dat voie să ia cu ea numai lucrurile personale ale familiei:haine, lenjerie de pat, tacâmuri de argint pentru opt persoane, dar nu și opere de artă, covoare sau bijuterii (cu excepția celor ce puteau fi dovedite ca fiind bijuterii de familie). Strângerea bagajelor s-a făcut sub controlul atent al partidului, care dorea să se asigure că familia regală nu părăsea țara cu niciun lucru de valoare.

La Bran, după ce și-au strâns lucrurile, Ileana, Anton și copiii lor au vizitat pentru ultima oară capela în care se aflau rămășițele principelui Mircea și inima Reginei Maria:„Am îngenuncheat cu Anton și copiii pentru ultima dată la altarul unde era inima și ne-am rugat adânc, în tăcere. Atunci mi-am promis solemn că oriunde aș merge voi încerca să îmi continui munca;mi-am promis că, deoarece în inima mea era încrustată imaginea României, viața mea va rămâne în continuare dedicată ei. Luasem o cutiuță veche și frumoasă de metal de pe una din mesele din castel și, dând la o parte zăpada cu mâinile, am umplut-o cu pământ românesc. Din câte am adus cu mine, acesta este lucrul cel mai prețios pe care îl am în casa din Noua Anglie.

„Mă simțeam ca și cum aș fi participat la propria mea înmormântare”

Despărțirea a fost grea. Foarte mulți oameni au venit să-și ia adio de la principesă. Nu a lipsit nici cârciumarul, despre care Ileana spune că fusese avertizată că era comunist. Bărbatul a venit la ea să o sărute și i-a spus plângând:„Să-ți amintești că tu ești Ilenuța noastră dragă:nimic nu o să poată schimba asta:copilul nostru drag!

S-au adunat în ziua plecării sale și o mulțime de țărani din sat, dar și din sate mai îndepărtate. Principesei i s-au oferit, ca ultim dar, ramuri de brad, simbol al eternității dragostei, al vieții și al credinței.

După plecarea din Bran, din cauza troienelor, grupul a făcut un ocol cu mașinile pe la Tohan, sat considerat „roșu”. Mașinile au rămas înzăpeziți, așa că Ileana s-a dus să ceară ajutor de la muncitorii care tocmai plecau de la fabrică, deși gărzile comuniste i-au spus că este imprudent. Oamenii au ajutat-o, iar la final, când s-a dus să le mulțumească – din nou, în pofida avertismentelor gărzilor – a vrut să le ofere un ultim dar. Redăm pasajul în care Ileana descrie ce s-a întâmplat atunci:

Vă rog luați banii aceștia și împărțiți-i între voi. Știu că este puțin, dar asta este tot ce am. – Și le-am întins toți banii care îmi fuseseră lăsați. 

Oamenii s-au uitat unii la alții și apoi unul a pășit în fața mulțimii. – Nu, domniță, mi-a spus el trist. Nu luăm noi astăzi bani de la dumneavoastră. Oare nu ați răspuns chemărilor noastre zi și noapte? Nimeni nu a bătut la ușa dumneavoastră fără să fie primit. V-am făcut un bine mic, dar atât de trist – vedeți, nici pământul nu vă lasă să plecați. Mai avem însă o rugăminte la dumneavoastră. Vreți să îngenuncheați cu noi ca să spunem o rugăciune pentru rege și țară și pentru ca să vă reîntoarceți.”

Principesa Ileana a părăsit România la câteva zile după Regele Mihai și Regina Mamă Elena, cu care s-a revăzut apoi în Elveția. Spre deosebire de frații ei – principesa Elisabeta, principele Nicolae și principesa Mărioara (devenită regină a Iugoslaviei, la rândul ei alungată de comuniști) –, Ileana a apucat să vadă căderea regimului comunist din România. A revenit în țară în septembrie 1990 ca Maica Alexandra (se călugărise cu aproape treizeci de ani înainte, în anii ’60) și a vizitat mormintele familiei sale, la Curtea de Argeș, dar și Branul, unde oamenii în vârstă și-au mai adus aminte de ea.

Domnița Ileana s-a stins din viață câteva luni mai târziu, în ianuarie 1991, și a fost înmormântată la mănăstirea de maici pe care a fondat-o în Statele Unite.

Historia.ro

mai mult
Monarhie

14 SCRIITORI ROMÂNI DESPRE CE A ÎNSEMNAT PENTRU EI MS REGELE MIHAI I

rege-ceata

Apropierea oamenilor de cultură față de Casa Regală își are rădăcinile cele mai adânci încă din interbelic, atunci când explozia artei din toate domeniile și a culturii a fost „ocrotită” și susținută de monarhie. Se poate spune că mulți scriitori, actori, pictori, sculptori, poeți, istorici și alți umaniști au fost iubiți de Casa Regală și au iubit-o în aceeași măsură, iar Regele Mihai I a reprezentat pentru mulți dintre aceștia un simbol al Binelui, în special în urma anilor întregi de propagandă defăimătoare a comuniștilor.

În urma tristei, dar așteptatei vești a morții Regelui Mihai I, am urmărit și am adunat reacții ale scriitorilor români, cu mulți dintre ai am și stat de vorbă pentru acest material, prin care mi-am propus un singur lucru: să nu uităm. Pentru că suferim, în general, de o amnezie retrogradă cu privire la valorile noastre reale.

 

Ana Blandiana

Ana Blandiana

Una dintre cele mai luminoase și mai dramatice figuri ale istoriei noastre.

Chiar în ziua morții Majestății Sale, celebra poetă Ana Blandiana, interzisă de trei ori în perioadă comunistă, fondatoarea Memorialului Sighet și a Academiei Civice, pe care o conduce și astăzi, membră a Academiei Europene și Mondiale de poezie și membru corespondent atrezvietrezvl Academiei Române, notează pe pagina sa de Facebook un mesaj emoționat despre rege:

Regele Mihai a fost una dintre cele mai luminoase și mai dramatice figuri ale istoriei noastre.

Și ca om și ca rege, a avut destinul și ținuta unui personaj tragic căruia, din cea mai fragedă copilărie și până la cea mai adâncă senectute, istoria i-a așezat, plină de cruzime, pe umeri sarcini pe care nimeni nu ar fi putut să le ducă și umilințe menite să-l strivească. Felul în care a rezistat, în suferință și în demnitate, l-a transformat pentru poporul lui într-un simbol al Binelui care, chiar dacă prin absurd, nu poate fi înfrânt.

A fost un om frumos, un om bun, un om profund onest și a reușit să transfere regalității, existând dincolo de verdictele istoriei, aceste rare calități umane.

 

Octavian Soviany

Octavian Soviany

Viitorul pare să le aparţină, pentru mult timp de acum înainte, ticăloşilor.

Poetul, romancierul, criticul și profesorul Octavian Soviany, autor al romanelor Viața lui Kostas VenetisMoartea lui Siegfried sau Casa din Strada Sirenelor, crede că odată cu Regele Mihai a dispărut și ideea monarhiei în România:

Odată cu moartea regelui Mihai, dispare de pe scena politică una dintre cele mai venerabile relicve ale unui trecut, pe care, de regulă, ne place să-l idealizăm.

Până şi minţile cele mai obtuze ar trebui să admită că la 23 august 1944 regele a salvat România de la un dezastru. După ce ţara fusese târâtă într-un război pentru care nu era îndeajuns pregătită (nu întâmplător, la Stalingrad, sovieticii şi-au pornit ofensiva atacând flancurile româneşti, pe care le ştiau prost echipate şi demoralizate), într-un război care odată cu trecerea Nistrului devenise un război de agresiune – venise scadenţa. Iar regele a salvat tot ce mai putea fi salvat…

Odată cu moartea regelui Mihai, este probabil îngropată pentru totdeauna şi ideea de monarhie. Deşi s-ar zice că republica nu ni se prea potriveşte. Românilor le place să vadă puterea politică întruchipată într-o persoană în carne şi oase… Iar în România republica a cunoscut forme distorsionate: am avut una comunistă, acum avem una cleptocratică. Când ştim ce s-a întâmplat din 1990 şi până acum, ne dăm seama că monarhia ar fi fost o soluţie.

Odată cu moartea regelui Mihai dispare unul dintre puţinele repere morale, de care societatea şi viaţa politică românească ar avea atâta nevoie. Viitorul pare să le aparţină, pentru mult timp de acum înainte, ticăloşilor.

Dumnezeu să vă odihnească, Sire!

 

Lucian Dan Teodorovici

Lucian Dan Teodorovici

Am copilărit cu povești șoptite, care-l includeau admirativ.

Scriitorul și scenaristul Lucian Dan Teodorovici, autor al romanelor Matei Brunulsau Cel care cheamă câinii, coordonatorul binecunoscutei colecții Ego. Proză a Editurii Polirom, directorul Muzeului Național al Literaturii Române din Iași, a povestit pe contul său de Facebook despre cum a fost invitat la Palatul Elisabeta acum câțiva ani și era emoționat să-l cunoască pe rege:

M-am pregătit sufletește cu mult timp înainte: am învățat eticheta, mi-am luat haine noi, căci pentru mine era mare lucru să-l întâlnesc, să dau mâna cu Regele Mihai. Am copilărit, la bunici, cu povești șoptite, care-l includeau admirativ.

Cu o zi înainte de recepție, am aflat că Majestatea Sa nu va fi prezent, simțindu-se rău în acea perioadă. Nu pot să vă spun cât de dezamăgit am fost. Dar costumul nou era cumpărat, papionul la fel, așa încât am făcut drumul de la Iași la București și retur doar pentru a da mâna cu Principesa și Consortul.

De ce am amintit despre asta? Așa, de amărât. Mi-am dorit enorm, o repet, să-l întâlnesc pe Regele Mihai. Am stat în adolescența mea la trei metri de el, la Putna, când îl avea alături pe Prințul Nicolae. Dar aș fi vrut să ajung cândva să și schimb câteva vorbe cu el. Atunci, la Palatul Elisabeta, am fost aproape de a-mi împlini dorința asta. Iar de-atunci, am tot sperat că mi se va mai ivi prilejul. Azi, amărăciunea mea se traduce și prin această ratare definitivă.

 

Alexandru Potcoavă

Alexandru Potcoavă

Poetul și prozatorul Alexandru Potcoavă, autorul cărții de proză scurtă Ce a văzut Parisul și al romanelor Pavel și ai lui sau Șoimii patriei trebuie să fie întotdeauna veseli!, își amintește pe contul său de Facebook de cântecele despre rege învățate de la bunici:

Când s-a mutat la Timișoara, pe la anul 1900, stră-străbunica mea din Elveția a adus cu ea și „Le cantique Suisse”, pe care-l cânta mai ales când gătea. Apoi, fata ei, străbunica mea, a venit de la școală cu „Gott erhalte”, imnul K.u.K., pe care amândouă au început să-l cânte în bucătărie. După care bunica mea a venit de la școală cu „Trăiască regele”. O vreme, cele trei imnuri au fost cântate unul după altul, apoi s-au rezumat doar la imnul regal. Cu acesta au trecut prin deceniile de comunism, cântând lângă aragaz.

Degeaba a adus maică-mea și apoi eu de la școală „Trei culori”, urmat de „Deșteaptă-te, române”, că din bucătăria lui Omi am fost eu cel care a plecat cu „Trăiască Regele”. Și cu plăcerea de a găti. De azi înainte, însă, nu mai pot să cânt decât pentru mine.

 

Ana Barton

Ana Barton

Cât de mort este Regele nostru, moartea se măsoară doar în lipsa bătăilor inimii?

Scriitoarea și jurnalista Ana Barton, autoarea volumelor Prospect de femeieMamifer sau Jurământ de rătăcire, a publicat nenumărate statusuri legate de moartea regelui în ultimele zile, și am rugat-o să ne scrie câteva cuvinte despre cum a simțit aceste momente:

Fiecare înțelege lucrurile prin prisma experiențelor sale, a istoriei sale personale. Așa se face că eu simt că Regele Mihai I a venit acasă.

Mi-am rugat familia să mă-ngroape, când mi-o veni vremea, lângă bunicii mei, în cimitirul din locul unde m-am născut și am trăit în primii șapte ani. Acolo e acasă, chiar dacă eu acolo nu mai merg, nu mai am pe nimeni, nici casa bunicilor nu mai este. Acolo nu mai am pe nimeni viu, doar.

Regele a venit acum acasă, să se adauge strămoșilor săi, să se adauge pământului țării sale. Să ni se adauge. O să ziceți, poate, că noi suntem vii, iar Regele e mort. Dar cât de vii suntem noi, viața se măsoară doar în bătăile inimii? Cât de mort este Regele nostru, moartea se măsoară doar în lipsa bătăilor inimii?

Dacă moartea Regelui învie România, atunci Regelui cunună de mucenic i se cuvine, căci mult a mai suferit pentru noi și când a fost cu noi, demult, și în lipsa noastră. În anii din urmă, douăzeci și opt la număr, noi i-am lipsit și când am fost fizic prezenți. Nu despre canonizare vorbesc, ci despre dragoste și recunoștință veșnice. Și, cel mai mult, despre trezvie.

 

Nicolae Tzone

Nicolae Tzone

Am resimțit cu durere intensă plecarea Regelui Mihai. Ca pe o pierdere ireparabilă.

Editorul și poetul Nicolae Tzone, directorul Editurii Vinea și al Institutului pentru Cercetarea Avangardei Româneşti și Europene, mi-a spus despre felul în care s-a simțit tot timpul legat de rege, prin ziua lui de naștere:

Pentru mine, pentru viața mea, în toate cele cu adevărat semnificative ale ei, Regele Mihai a fost dintotdeauna, și va continua să fie pentru totdeauna, o prezență fundamentală. Încă din copilărie, de când am aflat că 10 mai, data nașterii mele, coincide cu Ziua Națională a Regatului României, am trăit un sentiment special de mândrie și, deopotrivă, de bucurie lăuntrică fără margini. De la un moment dat am dorit să cunosc tot ce se poate ști despre Regatul și Regii României. Și Regele Mihai a devenit Regele meu.

Cei mai buni prieteni ai mei, majoritatea autorilor ce au publicat la Vinea (de la Petre Stoica, Constanța Buzea, Alexandru Lungu, Șerban Foarță, până la Mihail Gălățanu) au știut acest fapt, că 10 mai era pentru mine infinit mai mult decât aniversarea zilei de naștere. Era Ziua Regelui.

Am resimțit cu durere intensă plecarea Regelui Mihai. Ca pe o pierdere ireparabilă, unică, cum doar în momentele pierderii ființelor dragi din propria familie. Regele Nostru, astăzi ridicat la Cer, este cea mai mare avere cu care mergem, cu fruntea sus și cu inima bătând mai tare ca vreodată, în Viitor.

 

Camelia Cavadia

Camelia Cavadia

Odată cu regele moare și puțin din România, o parte din fiecare dintre noi.

PR maganerul și scriitoarea Camelia Cavadia, autoarea cărților Vina și Măștile fricii, s-a născut pe 10 mai și s-a simțit tot timpul legată de „Ziua regelui”:

M-am născut pe 10 mai și nu de puține ori am auzit oameni exclamând apreciativ, „Ooo, de ziua Regelui!”, ca și cum aș fi avut și eu vreun merit în toată treaba asta. Poate de aceea, pe unele dintre urările de La mulți ani care mi-au fost făcute de-a lungul timpului le-am simțit încărcate de un fel de noblețe care, iarăși, nu mi se cuvenea.

Apoi, an de an, de ziua mea, în loc de urare, tata mi-a cântat o melodie, cu versuri compuse chiar de el, un fel de imn în care scotea în evidență importanța zilei în care m-am născut. Orfan de ambii părinți de la patru ani, tata păstrează și acum în amintire ziua în care, copil de trupă fiind, a defilat prin fața Regelui Mihai. Mi-a povestit-o de atâtea ori, încât uneori am impresia că i-am fost și eu alături. De câțiva ani încoace, abia mai deslușesc cuvintele din melodia tatei, îmbătrânit și el, dar le știu deja pe dinafară. Acum că Regele-a murit nu pot să nu mă-ntreb dacă anul viitor îmi va fi dat să aud cântecul cu care m-a obișnuit.

Nu știu dacă este doar o simplă impresie sau este și o realitate faptul că cei care sunt afectați de moartea Regelui au reușit să pulverizeze un parfum de decență și noblețe asupra acestei țări masacrate de deciziile de-a dreptul stupefiante pe care le iau chiar în aceste zile aleșii țării. E poate pentru prima oară în acest an (dacă nu cumva în ultimul deceniu), în care ieșim din case într-un număr atât de mare, însă nu pentru a ne revolta, ci pentru a aduce un ultim omagiu unui om care, chiar și după moarte, reușește să ne adune în liniște și împăcare.

Aplauzele și florile au luat locul huiduielilor și al lozincilor scandate, emoțiile au pus stăpânire pe sufletele oamenilor, făcându-i să lase încrâncenarea deoparte, iar străzile sunt în plină sărbătoare a recunoștinței și prețuirii. „Așa ar fi fost” este răspunsul pe care moartea Regelui Mihai ni-l dă la întrebarea „Cum ar fi fost dacă?”, iar asta ne aduce un licăr de speranță, care însă pâlpâie aproape stins, în aceste zile în care democrației pare să i se pregătească o lovitură mortală.

Ne rugăm la mormântul Regelui conștienți că o facem nu numai pentru el, ci și pentru viitorul nostru. Odată cu regele moare și puțin din România, o parte din fiecare dintre noi. Nădăjduiesc însă că vom fi în stare să întoarcem această tristețe imensă în favoarea noastră, păstrând în noi decența și normalitatea cu care l-am condus pe Rege pe ultimul său drum.

Rămas bun, Majestate!

 

Andrei Crăciun

Andrei Crăciun

Un tânăr răstignit între Hitler și Stalin, agățat ca de un petec de cer de iluzia că România ar putea fi mai bună decât este.

Jurnalistul și scriitorul Andrei Crăciun, autorul seriei Baricadele sau al cărții de proză Aleea Zorilor, nu crede nici în monarhie, nici în republică (amândouă mi se par, în modul, forme de organizare erodate de vicii și prea puțin încărcate de virtuți), însă notează pe Facebook importanța Casei Regale asupra României și caracterul Regelui Mihai, în „neconcordanță” cu țara în care viețuim:

Un monarh bun sau un președinte bun – asta e o loterie. Diferența o face poporul. Iar la noi boborul are un singur zeu: Caragiale. Suntem vechi și caraghioși, domnule. Neam de Farfuridi și Brânzovenescu, damele aspiră la Coana Joițica, domnii la Nae Cațavencu. Hainele sobrietății ne strâng. Poporul mănâncă fasole cu cârnat.

Monarhia vine ca o umbră de civilizație și de solemnitate peste tot acest bâlci. Ne-ar face bine, ne-a făcut bine. Ștergeți Casa Regală din istorie și rămânem cu un mare sat împotmolit în intrigă și glod. Iar republica e oricum rodul unui act ilegal și imoral.

Regele Mihai I era fiul unui dictator. A avut inteligența să îl ocolească. Dar Regele Mihai I e și o dovadă profund umană că simțul datoriei există. Un Rege loial și de aceea singur. Un om blând și bun și demn. Un tânăr răstignit între Hitler și Stalin, agățat ca de un petec de cer de iluzia că România ar putea fi mai bună decât este. Poate nu cel mai strălucit suveran, dar un om absolut decent, niciodată decăzut în vulg.

Cumplită inadecvare cu țara! Dumnezeu să ne ierte.

 

Claudiu Komartin

Claudiu Komartin

Poetul Claudiu Komartin și directorul Casei de Editură Max Blecher, una dintre cele mai bune edituri care promovează poezia tânără contemporană, a transpus starea lăsată de moarte regelui în câteva versuri:

Fotografie Claudiu Komartin rege poem

Lumina din ziua în care ultimul rege-a murit,
fereastra zgâriată de aerul tare de-afară,
draperiile cântărind cât un monument de granit.

 

Dana Banu

Dana Banu

Când am aflat de moartea Lui, m-a încercat în primul rând un sentiment de vină.

Poeta Dana Banu, autoarea unor volume precum Cântecul samovarelorPoezii din țara lui elianLuna și Îmblânzitoarea de oameni sau Cartea singurătății, regretă comportamentul pe care l-am avut față de rege cât era lângă între noi:

Cât de umilit a fost de-a lungul vieții sale ultimul nostru rege. Câte minciuni s-au spus despre el, povești false ale propagandei comuniste, cât de batjocorit a fost. A acceptat totul cu serenitate, cu o demnitate regală. Un om cu adevărat luminos.

O nație care a adus la putere și s-a lăsat condusă de tot felul de oameni nedemni și și-a batjocorit Regele. Deși nu sunt monarhistă, când am aflat de moartea Lui m-a încercat în primul rând un sentiment greu, apăsător, de vină. Că nu am făcut ceva palpabil, că nu am reacționat atunci când era încă în viață, voi purta mereu vina aceasta cu mine ca un stigmat. Iată de ce aș fi chiar ipocrită să mă lansez acum în discursuri patetice, de moment.

Dumnezeu să îl odihnească în pace și să ne ierte pe noi cei care nu am fost în stare să facem la vremea potrivită un gest care să îi arate cât de mult a însemnat pentru noi.

 

Paul Vinicius

Paul Vinicius

Una dintre puținele figuri luminoase ale istoriei politice ale acestei țări.

Poetul Paul Vinicius, membru fondator al cenaclului Universitas, interzis de cenzura comunistă în 1987 pentru placheta de poezie Marțea albastră, miercurea albă, autor al unor volume precum Studiu de bărbatLiniștea de dinaintea liniștei sau kemada, mi-a povestit despre cum a fost în Trenul Regal:

În 2008, am fost invitat și am participat la un eveniment literar deosebit: „Scriitori pe Calea Regală”. Tot acest proiect s-a desfășurat sub înaltul patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I al României și, mai mult decât atât, întregul parcurs dintre cele șase orașe ale circuitului l-am străbătut la bordul Trenului Regal, alături de ceilalți 44 de colegi scriitori invitați. Cu acel prilej, înainte de urcarea în tren și pornirea în turneu, am fost invitați în sala de protocol a Gării de Nord, unde au fost rostite speech-uri și recitate câteva poezii. Cum fusesem desemnat a-mi citi și eu un poem, am preferat să inventez unul pe loc, din care însă nu mai rețin acum decât finalul: „și – dumnezeule –/ ce bine ne-ar fi stat/ ca regat.”

Întâmplarea a făcut ca prietenul meu, Octavian Soviany – participant și el la acel turneu –, să scrie, după epuizarea acelei experiențe, un întreg ciclu de poeme, intitulat „Trenul Regal”, din care, cel de-al patrulea face referire chiar la acel moment: „Îi ghicesc sub cămaşă/ scheletul şi îi număr/ în gând,/ una câte una,/ vertebrele.// Vertebrele lui/ sunt albastre ca nişte/ picături de/ cerneală./ Poezia şi monarhia –/ spune paul vinicius./ Două bătrâne/ încă frumoase”.

Ei bine, mă regăsesc și mă simt foarte bine în acest poem. Fiindcă, după 1989, opțiunea mea vizavi de forma de stat a unei viitoare Românii democratice a fost, clar și răspicat, către regalitate. Această atitudine nu era decât urmarea firească a educației primite acasă și, în special de la taică-meu, ofițer de carieră și inginer militar, care mi-a insuflat de mic dragostea pentru țară, istorie și adevăr și respectul față de regalitate. Țin minte și acum jalea pe care am resimțit-o când tata a trebuit să-și dea la tăiat frumoasa lui sabie din oțel de Solingen, cu capul de vultur și însemnele regale de la mâner.

O vreme, am nutrit speranța reinstaurării monarhiei, dar nu a durat prea mult. Modul jenant și pur și simplu ticălos în care s-au comportat oamenii politici și instituțiile postdecembriste față de încercările repetate ale Majestății Sale de a reveni în țară, trecând prin hăituiri și umilințe fără precedent, nu ne-au lăsat nici un licăr de speranță. Vestea agravării stării de sănătate a fostului monarh al României, deși venea la o vârstă înaintată, m-a bulversat și m-a amărât, mai ales în peisajul politico-social scabros și dezolant oferit de actualele partide aflate la guvernare.

Tot ce pot spune acum, după plecarea dintre noi a Majestății Sale, este că pentru mine va rămâne un exemplu de demnitate, devotament și patriotism pur, una dintre puținele figuri luminoase ale istoriei politice ale acestei țări.

 

Robert Serban

Robert Șerban

Scriitorul și jurnalistul Robert Șerban, autorul volumelor Cinema la mine-acasăMoartea parafină sau Puțin sub linie, mi-a povestit despre câteva întâlniri pe care le-a avut cu regele și care l-au marcat prin „firescul” lor, din care o redau pe cea mai emoționantă:

Robert Serban si Regele Mihai

În 2004, în preajma Crăciunului, împreună cu câţiva prieteni din Timişoara, am fost în vizită la Castelul de la Săvârşin, unde am fost primiţi de Rege şi de Regina Ana. Am fost topit de emoţie întreaga oră cât am stat acolo. Eram ca hipnotizat, dar nu voiam să se vadă asta. Aşa că am tot încercat să-mi găsesc locul. Or, eu nu-mi găseam respiraţia! Da, nu sunt basme că se întâmplă ceva ieşit din comun în astfel de clipe, eu le-am trăit. E o stare în care îţi ieşi din propria matcă… Nu-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi fost singur.

Şi Regele, şi Regina erau îmbrăcaţi simplu, în haine de casă. În apropierea noastră era bradul împodobit de Crăciun. Poate tocmai că totul era atât de firesc a fost pentru mine extraordinara supriză. Venisem îmbrăcat la patru ace (toate cele patru pe care le aveam) şi eram pregătit să fac faţă unui protocol ieşit din comun. Ca ziarist, trecusem prin protocoale de grad 0, cu preşedinţi de stat, cu prim-miniştri, cu vedete de tot felul. Şi, dintr-o dată, poveştile copilăriei mele se topeau într-o realitate palpabilă, în care un Rege şi o Regină îmi erau în preajmă şi cu care mă fotografiam, cărora le zâmbeam şi le vorbeam. Amestescul de fantastic şi real, de călătorie în istorie şi de întâlnire, totodată, cu o personalitate istorică, dintr-o altă lume, dar care era chiar în faţa mea şi în lumea noastră, mi-a ţinut inima sus, foarte sus. Și azi o am acolo, doar că e tristă.

Dumnezeu să îl odihnească pe Rege!

 

Daniela Luca

Daniela Luca

Am pierdut reperul unic al unei existențe autentice.

Poeta Daniela Luca, Doctor în Psihopatologie şi Psihanaliză, psihanalist formator SRP, președinte ARFPP-„André Green”, formator/supervizor ACPPB, autoarea volumelor Cuvinte în negativ sau Intermezzo, mi-a vorbit despre Regele Mihai I ca simbol al națiunii și identității noastre, din punct de vedere psihologic:

Am avut șansa ca, în plină dictatură, la 16-17 ani, să existe un profesor de istorie (s-a stins și acum câțiva ani) care să ne transmită, cu tot riscul asumat, adevăruri și pagini nescrise, chiar interzise, din matca temporală și spațială a țării noastre. Printre ele a fost și viața „Copilului Rege” Mihai. Eu așa l-am cunoscut, din perspectiva copilăriei și adolescenței sale regale, mai întâi de toate, și nu avea cum să nu mă amprenteze pe atunci și pentru totdeauna destinul său, din el distingându-se și legăturile filiale, chiar încercata sa relație cu tatăl, Carol al II-lea.

În 1992, când a fost primit în cele din urmă în România, nu atât marea de oameni cu speranța/disperarea, bucuria/uluirea, efervescența/paralizia, admirația/scepticismul lor m-a copleșit, ci altceva, mult mai subtil, mai adânc: demnitatea, verticalitatea, calmul, charisma, blândețea fermă, eleganța în ținută și atitudinea, privirea cuprinzătoare și intens emoționată, o anume puritate sufletească din ea, un soi de smerenie și cumințenie a ființei – El, Majestatea Sa, ce fusese cândva pentru mine „Copilul Rege”, în acele momente devenise pentru o parte dintre noi singurul Pater al României.

Mult mai târziu, în Paris, în ultimul an al doctoratului pe tema paternității (2006), explorând și dimensiunea sa transgenerațională și istorică, am realizat că România a avut ea mulți regi, voievozi, domnitori, prinți, conducători, președinți, șamd, de fel și chip, dar niciodată un Pater, altul cu excepția Regelui Mihai I. Adevăratul sens al acestei înțelegeri de atunci , care îmi părea prea fatalistă sau pesimistă, pentru un simplu om – o țară fără un Pater adevărat, sau mai bine zis cu un Pater refuzat, exilat, umilit, interzis – l-am aprofundat după alți 9 ani, în Londra, pe când priveam schimbarea gărzilor la Palatul Regal.

Tot ce pot mărturisi acum din țesătura de gânduri, trăiri, experiențe de atunci și de peste timp este că noi, românii, ne-am interzis și am pierdut reperul unic al unei existențe autentice. L-am pierdut nu pe 5 decembrie 2017, ci cu zeci de ani în urmă când a început uciderea lui simbolică. Astăzi exilul său s-a încheiat, Catedrala din Curtea de Argeș îl va primi pe vecie. Noi vom rămâne pe mai departe fără un Pater omenesc, românesc.

 

Vasile Baghiu

Vasile Baghiu

Poetul și prozatorul Vasile Baghiu, autor al unor cărți precum Planuri de viațăFericire sub limite, sau al volumelor de poezie Rătăcirile doamnei Bovary sau Depresie, mi-a mărturisit că discuția despre monarhie se poate purta încă și chiar moartea Regelui Mihai I ar putea fi punctul de pornire:

Nu am avut norocul să-l cunosc personal pe Regele Mihai, dar am simţit că omul era altfel decât oricare dintre conducătorii şi politicienii noştri. Am şi scris în anii ’90, în ziarul lui Ion Raţiu, despre Majestatea Sa, încercând să explic atunci de ce mi se părea revenirea Sa ca rege la conducerea ţării un lucru nu numai bun pentru România, dar şi legitim. La urma urmei, republica aceasta care ne toacă vieţile şi ne ţine în coada Europei de treizeci de ani este continuatoarea modelului bolşevic de republică, complet străin nouă, românilor.

Cred că noi am ratat, atunci şi mereu până acum, o mare şansă neoferindu-i înapoi tronul pe care i l-au luat şi ni l-au luat sovieticii şi comuniştii. Ar fi meritat să facem mai mult pentru asta. N-a fost să fie. Şi nu o spun doar pentru că sunt în favoarea monarhiei constituţionale, ci pur şi simplu pentru că sunt convins că modelul său uman, experienţa pe care o căpătase şi patriotismul pe care îl avea ne-ar fi asigurat o reaşezare a valorilor adevărate în viaţa noastră comună de zi cu zi. Iar acest moment îl trăiesc cu sentimente amestecate, de regret în primul rând pentru pierderea unui om al istoriei noastre recente, dar şi de indignare-dezamăgire faţă de falsitatea şi ipocrizia declaraţiilor unor lideri sau persoane publice care în toţi aceşti ani fie s-au opus pe faţă ideii de monarhie, fie au uneltit în fel şi chip, prin propagandă mincinoasă şi manipulări de tot felul, împotriva Majestăţii Sale şi a Familiei Regale.

Se vede că unora le lipseşte simţul decenţei. Sunt consolat însă de miile şi miile de români care au stat ore întregi la coadă pentru a-i aduce, cum se spune, acestui rege bun al nostru un ultim omagiu. Pentru că gestul acesta ar putea fi, mă gândesc, un punct de redeschidere a discuţiei pentru schimbarea formei de guvernământ. Va trebui să avem odată şi odată şi această tresărire de demnitate! Nu demult, în 2011, Majestatea Sa spunea aceste cuvinte asupra cărora cred că merită să reflectăm şi în spiritul cărora ar fi esenţial, mai mult, să trăim măcar de aici înainte: „Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinții noștri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”. Cuvinte adevărate şi memorabile care îl reprezintă cu tot ce a însemnat pentru noi.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanţe Familiei Regale!

Le mulțumesc încă o dată prietenilor și scriitorilor care au dorit să ne vorbească despre rege și sper ca acest articol să aducă un omagiu MS Regelui Mihai și să reamintească publicului despre cine a fost (și cine am fi putut fi și noi). Rămas bun, Majestate!

Andrei Ruse

mai mult
Monarhie

Avocatul fostului principe Nicolae: „Își revendică titlul. Ce fac ei nu este demn de Casa Regală”

BOOKFEST 2014 – EDITIA IX

Trecerea în neființă a Regelui Mihai I a lăsat Casa Regală a României într-o stare de tensiune, cu multe nemulțumiri și cu situații nerezolvate. Fostului principe Nicolae nu i-a fost permis să călătorească cu trenul regal alături de sicriul cu trupul neînsuflețit al bunicului său, lucru care l-a nemulțumit teribil.

Rămâne de văzut dacă trecerea în neființă a Regelui Mihai I va însemna reconcilierea Custodelui Coroanei, Principesa Margareta și a fostului Principe Nicolae, care au fost chemați în fața judecătorilor din Elveția. Avocatul fostului principe Nicolae a acordat un interviu în publicația Taifasuri în care a vorbit despre hotărârea lui Nicolae de a-și revendica titlurile de care a fost deposedat în august 2015. Avocatul Radu Enache a oferit răspunsuri întrebărilor care se află, în aceste clipe, în mintea mai multor români.

Avocatul a afirmat că membrii Casei Regale arată o deschidere față de fostul principe Nicolae, dar nu a susținut direct că este posibilă, cu adevărat, o reconciliere între părți. „Cei din Casa Regală au arătat o deschidere către Nicolae, acceptându-l acolo unde îi este locul, la ceremonialul funerar. (…) După ce nu i-a fost îngăduit să-și vadă bunicul pe patul de moarte timp de zece minute, măcar la catafalc să-i poată fi alături pentru a-și lua rămas bun așa cum se cuvine”, au fost cuvintele lui.

Mai mult decât atât, avocatul a susținut că Nicolae se recomandă folosind din nou titulatura de principe și că își revendică poziția succesorală. „Dorește să fie reintegrat în Familia Regală. Decretul de înlăturare nu i-a fost comunicat în original. El nu a semnat declarația de acceptare de înlăturare de la succesiune”, a continuat Radu Enache.

Apărătorul lui Nicolae consideră că manevrele făcute de unii membri ai Casei Regale nu reprezintă nimic mai mult decât o lovitură de imagine. „Se încearcă discreditarea sa. Ceea ce fac ei nu prea este demn de Casa Regală. Asta se face în alte straturi sociale, dar Nicolae este dispus să revendice ceea ce-i aparține de fapt”, a explicat acesta.

Bărbatul a adăugat că miza este una uriașă, aceea de a reprezenta Casa Regală și de a gestiona milioanele de euro care intră anual în contul Casei Regale din partea statului. El a discutat despre faptul că Nicolae va fi prezent în instanță în luna ianuarie. Custodele Coroanei Regale, Principesa Margareta l-a dat în judecată pentru tentativă de violare de domiciliu. Este vorba despre momentul în care fostul principe a încercat să intre în reședința bunicului său pentru a-și lua rămas bun.

Click.ro

mai mult
Monarhie

Presa britanică despre Prințul Nicolae: „Mulți îl compară cu Prințul Harry. A devenit foarte iubit de români”

nicholas-rege

Presa britanică scrie în termeni laudativi despre Prințul Nicolae, despre care spune că „a cucerit inimile românilor”, după înmormântarea bunicului său, Regele Mihai I al României.

Publicația Metro scrie că „zeci de mii de români, alături de capetele încoronate ale Europei, i-au adus omagii Regelui Mihai, care a fost înmormântat sâmbătă”. Presa remarcă ceremonia funerară impresionantă, care i-a emoționat până la lacrimi pe cei prezenți, printre care s-au numărat cele cinci fiice ale Regelui Mihai, dar și nepotul său Nicolae Medforth-Mills, „căruia i-a fost retras titlul pentru că ar fi avut un copil nerecunoscut”.

Metro scrie că principele Nicolae a crescut în Marea Britanie până la vârsta de 5 ani și a absolvit cursurile Universității din Londra. „Dacă familia regală încă ar exista, Nicolae ar fi al treilea în linia de succesiune. În România, el este încă foarte apreciat pentru că trăiește printre oameni și arată bine. Unii l-au comparat pe el și pe logodnica lui, Alina-Maria Binder, cu prințul Harry și Meghan Markle”, scrie Metro.

Daily Mail remarcă faptul că „România este republică, iar monarhia nu mai are nicio putere constituțională, dar românii asociază încă familia regală cu o eleganță și demnitate care le lipsește clasei politice”.

Publicația britanică a stat de vorbă cu Marlene Eilers Koenig, istoric american, care a scris în numeroase rânduri despre familia regală a României: „Nicolae a devenit foarte popular. Dar au existat multe semne că ceilalți membri ai familiei i-au urât popularitatea în rândul românilor”.

Mama principelui Nicolae este cea de-a doua fiică a Regelui Mihai, Principesa Elena a României, care s-a căsătorit cu Robin Medforth-Mills, profesor de geografie la Universitatea Durham. Ea l-a criticat, într-un comunicat dat presei, pe fiul său pentru că a încercat să își vadă bunicul aflat pe patul de moarte. Principele Nicolae a fost împiedicat să îl vadă pe Regele Mihai de mai multe ori, dar familia regală a decis să îi permită să participe la funeralii unde, scrie presa britanică, „toți ochii au fost ațintiți asupra lui”.

Digi 24

mai mult
MonarhiePromovate

Coroana de Oţel originală nu a putut fi folosită la funeraliile Regelui Mihai pentru că legea nu prevede acest scop

coroana

Coroana de Oţel a României originală, care este clasată în categoria Tezaur şi se află în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), nu poate fi folosită pentru ceremoniile funerare dedicate Regelui Mihai I pentru nu este prevăzut în legislaţie un astfel de scop, a explicat pentru Agenţia de presă News.ro directorul instituţiei muzeale, Ernest Oberländer-Târnoveanu. În locul acesteia este utilizată o copie fidelă.

O copie a Coroanei de Oţel a României a fost aşezată pe sicriul Regelui Mihai I. Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, a explicat, joi, pentru Agenţia de presă News.ro că nu exista posibilitatea ca la ceremoniile funerare dedicate Majestăţii Sale să fie utilizată Coroana de Oţel originală.

„Prevederile legale, respectiv Legea 182/2000, cer ca obiectele, mai ales cele clasate în categoria Tezaur, cum este Coroana de Oţel a României, care se găseşte în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României, pot fi folosite doar pentru două scopuri: scopul expoziţional şi de cercetare şi pentru investigaţii fizico-chimice sau de altă natură. Deci pentru orice altă utilizare, recuzită sau în alte scopuri legea este foarte clară. Nu există o asemenea posibilitate. Mai mult decât atât, patrimoniul muzeal clasat nu poate ieşi din sediul instituţiei decât printr-un aviz al Comisiilor naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi printr-un ordin semnat de ministrul Culturii. Şi, de asemenea, obiectul trebuie să fie asigurat. Niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită. Legea nu permite şi nici nu s-a făcut nici un demers în acest sens”, a spus directorul MNIR.

„În colecţia Muzeului Naţional există o copie de foarte bună calitate, a fost folosită. Legea permite să o folosim şi pentru alte scopuri. Numai cine nu ştie cât de sensibile sunt aceste obiecte ar putea să spună că s-ar putea face excepţii (în privinţa Coroanei de Oţel originale, n.r.)”, a adăugat Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Directorul MNIR a precizat că originalul a fost realizat după un desen al lui Theodor Aman la Arsenalul Armatei, aflat la acea vreme pe Dealul Spirii din Bucureşti, în zona actuală a Casei Poporului.

News.ro

mai mult
1 2 3 4 7
Page 2 of 7