close

Poezie

Poezie

„EA” de Mihaela Taulet

femeie-carte

EA – Femeia care

Fata a avut vise.

A umplut lumea

Cu ele.

Ea, mama

Tuturor celor

Ce n-au voce,

Ea.

Singura

Iubita,

Parasita.

Flori pe campuri,

Ea în mijloc

De soare,

Ea voce,

Voința.

Cade Viața

Fără Frumusețe,

Cade Moartea,

Fără Tandrețe.

Avea EA,

Un câmp secret,

Unde nimeni,

Nu trecea.

Avea EA,

Răsuflet

Cu Aur,

Unde nimeni,

Nu prețuia.

Mihaela Taulet

17 august 2017, St. Denis

mai mult
Poezie

„Anotimpuri trec şi vin” de Maria Ioana

timpul

Anotimpuri trec şi vin

Anotimpuri trec şi vin, timpul în clipe se cerne,
Fruntea eu însămi înclin, când lacrimi adun sub gene,
Viaţa mi-o petrec prin ele, chiar de-s ploi şi vânturi bat,
Dorurile de-mi sunt grele, cu paşi mici eu le străbat.

Iar de simt ades veninul cunoscând ce-i răutatea,
Gustu-amar ca şi pelinul îl plătesc cu bunătatea
Mă încântă doar seninul, ceru-albastru, fără nori,
Ce cuprinde-n el sublimul, privindu-l de mai multe ori.

Când culorile îşi schimbă, rând pe rând, un anotimp,
Gândul liber mi se plimbă neţinând seama de timp
Curcubeie când se-arată, vremea bună-mi prevestesc,
Ele dându-mi, iar, speranţa simţind că mă înveselesc.

Viaţa mea e-n anotimpuri, ce doar timpul le împarte,
Clipele-mi sunt amăgiri ce de ele eu am parte
Fărâme îmi sunt din viaţă, eu prin ele-s trecătoare,
Pe rând ele mă învaţă cum pot fi învingătoare.

Doar nisipul din clepsidră ce se scurge neîncetat,
Schimbă primăvara-n vară rămânând de neuitat
Curge lin nisipul fin şi-n al toamnei bland alint,
În clipe ce trec pe rând simt cum visele mă mint.

Dar încet pe nesimţite, iarna gerul mi-l aduce,
Din nori fluturi albi trimite, viscolul în zbor îi duce
Cu ochi umezi îi privesc şi dorinţele-mi inec,
Iar în lacrimi ce-mi vestesc clipele ce se petrec!

În clepsidră-i firul vieţii ce se scurge şi-n curând,
Revăd anii tinereţii ce-i păstrez numai în gând
Sunt florile ce înfloresc şi prin suflet toate trec,
Se întrec în frumuseţe, dar în timp se tot petrec.

Anotimpuri se perindă, sufletul însă nu-mi schimbă
Căci iubirea le cuprinde şi prin clipe ea le plimbă
Simt trăiri ce poartă-n ele amintiri ce îmi sunt dragi
Destinul nimeni nu-l ştie, secretul nu-l stiu nici magii!

Maria Ioana

mai mult
Poezie

OMUL – PRIVIRE de Adina Adina

ad

Privirea e o artă în sine. O artă a grăirii de dincolo de cuvinte și o artă a descifrării unui labirint. E firul Ariadnei spre un abscons templu interior.
Unii au rime duioase în priviri, cu tandre muzicalități crestate-n zbateri de inimă elegiacă. Aceștia sunt oamenii ce au sufletul crestat de lama lucioasă a vieții.
Alții sunt poeme cu lungi și întortocheate stihuri – oameni cu firi complexe, cu zbateri interioare profunde, cu trăiri ridicate la rang de mistuire.
Pe fețele unora joacă umbre de pragmatice satire – sunt oamenii ce trec prin lume și prin suflete, fără căințe, fără a-și permite luxul empatiei covârșitoare.
În ape de ochi minunați de starea de a fi, se mai regăsesc ermetice, intelectualizate, criptice versuri – sunt oamenii gânditori, ce trec dincolo de aparențele frivole ale gândului fugar, oamenii cu suflet ascuns după paravane grele, indescifrabile.
Iar unora, pe sub pleoape, se păstrează, încă, urme ale rondelurilor clare, de altădată – sunt oameni simpli, ce iau viața ca atare, trăind-o ca moment al eternului „acum”.

Adina Adina

mai mult
Poezie

AMINTIRILE CURG, MI-E DOR… de Cristiana Maria Diaconu

pasare

AMINTIRILE CURG, MI-E DOR…

O noapte grea, încă o noapte…
Și printre stingeri, în neștire,
Se mai strecoară vechi tipare,
O pajură-nghițând un cap de mire…

O noapte grea, o pajură-nrăită,
Cu cioc de-argint și gheare alămite,
Și ninge-n dormitor și patu-i gol,
Amintirile curg, mi-e dor, iubite.

Cristiana Maria Diaconu

Cristiana Maria Purdescu – din volumul „Mai tânără cu un cuvânt” / „Più giovane d’una parola”
Versione italiana: Geo Vasile
Editura Muzeul Literaturii Române, București, România, 2006

mai mult
Poezie

ETERNELE POVERI de Dan Minoiu

femeie-zid

Unei prietene, Maria Piticaş

ETERNELE POVERI

Pe lungul braţ albastru
Al cerului ivit
În cântec de sihastru
Iubito, te-am zidit.

Şi-atunci când cărămida
Te-acoperea încet
Eu te-am lovit în pântec
Cu dalta-mi de poet.

Şi când din temelie
Nimic n-a mai căzut
M-am dăruit tot ţie
Cu aripi moi, de lut…

Dan Minoiu

mai mult
Poezie

„Timpul trece lăsând urme” de Maria Ioana

ceas1 (2)

Timpul trece lăsând urme

Timpul trece lăsând urme
Doruri multe- n suflet strâng, 
În zadar te strig pe nume
Căci la tine nu ajung!

De e zi ori de e noapte
Tu îmi eşti mereu în gând,
Mi- este dor de acele şoapte
Aş vrea să te văd curând.

Doare clipa care trece
În absenţa ta doar plâng,
Totu- mi e pustiu şi rece
Tristeţea nu pot s- alung.

Doar cu ochii minţii- ajung
Chipul tău să ţi- l zăresc,
Mi se pare că te- ating
Dar în vis te risipesc.

În tăcere privesc cerul
Albatrosi se pierd în zare,
Valuri repezi ating ţărmul
Iar în larg vuieşte marea!

Maria Ioana

mai mult
Poezie

„Fior” de Dan Minoiu

clepsidra

Unei Prietene, Stela Cheregi
Fior

Zbaterea mării, clopot uitat pe hotar
Zgomotul nopţii, şoaptă pierdută la zar
Şi sufletul care din noi a trecut
Se întoarce veşnic pentr-un nou început.

Sunt versuri pe apă, pe foc şi duium
Şi timpul îndeamnă drumeţii la drum
Nisipul se varsă, clepsidră în şoapte
Când verbul aşterne doar ploi într-o noapte.

Mi-e teamă de valul ce pleacă din mal
Când sângele nostru-i doar floare pe ram
Şi simte cu gustul de vers nerostit
C-ai plecat cu-o taină şi n-ai mai venit…

Dan Minoiu

mai mult
Poezie

„PARCURS” de Dan Minoiu

femeie-umbra

Unei prietene, Elena Maria

PARCURS
Să-mi laşi, te rog, răvaş la despărţire
Şi-n două – trei cuvinte să îmi spui
De ce ţi-ai luat bagajul cu potire
În care fierbeam ierburi – vândute nimănui?

Să-mi spui de ce speranţei atingerea plecării
I-a fărâmat cununa de a mai fi în doi
Şi-n praful de lumină din calea împăcării
De ce cerşeam în taină neluându-te-napoi?

………………………………………….

Să-mi spui cuvinte negre rostite nimănui
Făcând să nu mai doară privirea cea trecută
Şi-n praf de gară surdă plecată-ntr-un hai-hui
Să te ascunzi în jocul din cartea prefăcută.

Dan Minoiu

mai mult
Poezie

„Nu pot să cred” de Suflet Pereche Maria Ioana

suflet-pereche

Privesc spre cer cum norii albicioși se plimbă alene,
Iar soarele cu raze aurii își face drum spre asfințit 
În suflet simt același dor ce vrea să mă îndemne,
Să cred că dragostea cu lacrimi calde mi-am plătit.

Din așteptări mi-am tot clădit mereu doar vise,
Pe rând am pus în ele dragoste și drag de tine
În ochi mei senini sunt lacrimi de tristețe-atinse,
Ce-mi răscolesc iubirea pură ce- o păstrez în mine. .

Nu pot să cred că tot ce-a fost tu vrei să dai uitării,
Când ști căci din iubire pentru tine am știut să iert
Mai sper că nu e prea târziu și-n urmă întristării,
Cu o îmbrățișare și cu un sărut iubite am să te cert!

Suflet Pereche Maria Ioana

mai mult
Poezie

„Nisip” de Dan Minoiu

pescarus

Unei prietene, soţia mea, Camelia
Nisip

Am întâlnit, aseară, un pescăruş în zbor
Mi-a spus că-i este teamă şi încă-i este dor
De glasul tău fierbinte stropit cu apă rece
Când timpul se preface, revine dar nu trece.

Mi-a spus, azi, pescăruşul despre povestea lui
Şi-am îngânat-o tainic, şoptind-o nimănui
I-am spus şi eu că noaptea se schimbă într-un vis
Şi tâmpla se va sparge în focul interzis.

A respirat cuvinte nemaiputând vorbi
Şi-n clipocit cuminte s-a dus spre a muri…
În şipote de taină care s-au scurs în noi
L-am sărutat pe ochii întoarcerii în doi.

Dan Minoiu

mai mult
1 2 3 4
Page 1 of 4