close

Poezie

Poezie

INTERIOR de Dan Minoiu

ochi-pasari

Unei prietene, Martha Maria Mocanu

INTERIOR

Mă doare scurt privirea din pacea ce-mi oferi
Cu plânsul tău amarnic ce pleacă-n alte veri
Şi-n zgomote bătute de amintiri fireşti
Te rog să-mi pleci din gândul de care te loveşti.

Şi doar în vers clipitei să-i dai cumplitul zbor
Al frumuseţii care nu pot s-o mai măsor
Când vorbei de speranţă sudoare tu i-ai dat
Şi-n taina răstignirii să cred că am oftat.

DAN MINOIU

mai mult
Poezie

Testamentul lui Ştefan cel Mare

Stefan cel Mare
Vorbe puține de la el ne dor
Bronzul clopotelor le mai știe
Poeți născuți în tânguirea lor
Pe limba lui se trag la veșnicie

Ștefan e mare pentru că-a fost smerit
Pe cât de mic se micșora întruna
De Dumnezeu să poată fi zărit
Una cu neamul pentru totdeauna

Pe câmpul Direptate fost-a uns
Din Rusalimuri mirurile-n nave
Să te știi de neamul tău pătruns
Ungerea-i de dincolo de slave

Să intri-n inima unui popor
Cea mai strâmtă poartă dintre toate
De nu ești jertfă-n lacrimile lor
Nu-i cum pătrunde în eternitate

Putna spune Ștefan că-i smerit
Vinul roșu răstignit în pâine
Că-n genunchi era nebiruit
Sub cupola sfintelor fărâme

N-a fost de nimenea îngenuncheat
Numai la ceruri pravila ne-o cere
Ca pulberea din care-ai fost luat
Să miroasă-n cosmos a-nviere

Nu și-a dat odihnă pe pământ
Până ce Moldova-n întregime
De cetăți și mănăstiri la rând
O închise dinspre tătărime

Unde-a fost sămânța unui schit
Un sihastru-n peștera de piatră
Clopote de-argint a slobozit
Peste țară aur să abată

În pomelnice unde a dat de-un domn
Pe jertfa rănilor din mână
Să-l strămute-n sanctuar din somn
De priveghi cu neamul să rămână

Iar că-avem și noi ceva mai sfânt
Decât munți pe zările albastre
Spânzură-ntre stele și pământ
Voronețul lacrimilor noastre

Cel din urmă legământ al lui
Până astăzi încă în putere
Să nu dați pământul nimănui
Căci prin el ținem de înviere

Oricine va cere de la voi
Să vă lepădați de cele sfinte
Cât veți fi de prigoniți și goi
Ardă candelele pe morminte

De cumva vei îndrăzni să pleci
Dintre moșii tăi din țintirime
Neodihna vecilor de veci
Se va ține umbră după tine

Mai degrabă să primești să mori
Decât viețuire rușinoasă
Dintre morți e dat să te strecori
Stricăciunii Mielul nu ne lasă

Suferința-i sfântă pe pământ
Din iubire-i stingere de sine
Câtă vreme Logosul Cuvânt
În Carpați de-o lacrimă se ține

Câte-mpărății nu sunt năluci
Pustia le-a sorbit pe-o-nghițitură
C-au mâncat nădejdea de pe prunci
Și-au scuipat pe văduvă în gură

Un mileniu jumătate-i dus
Altele puhoaie o să vină
Dar Moldova noastră cea de sus
Peste cea telurică-i divină.

Eminescu bronz liniștitor
Lângă mormântul tău de priveghere
De-atâtea oseminte-ntr-un popor
Locu-i pregătit de înviere.
(Ioan AlexandruTestamentul lui Ștefan cel Mare)
mai mult
Poezie

„CĂUTARE” de Dan Minoiu

maci

Unei prietene, Mariana Crăciun

CĂUTARE

În scrisori de mai
Tu mă-nbrăţişai
Şi îmi căutai
Privirea.

În sclipiri prea reci
Din seminţe seci
Prin podoabe vechi
Încercam – Trăirea.

Dintr-un vis născut
Noaptea prefăcut
Îţi aştept pierdut
Ivirea.

DAN MINOIU

mai mult
Poezie

„Poemul” de Daniela Sperlea

62

Cuprins intre privirile tale

Versul poemul intră în mintea lor

Timpul unui înger

Atinge comori

Asta scriu

În numele secundelor,

Fiecare secundă

Din sȃngele tău

Am cerut tristeții.

Poemul fiind singurul

Cum ai fi tu…

Decȃt cuvȃntul, marea și cerul.

  Daniela Sperlea

mai mult
Poezie

„Dejunul cu soarele” de Roxana Sperlea

soare-love

Două păpuși ruginite

Însăilează cercuri ofilite

Departe cvartetul oscilant

Inundă azilul iubirii

La răscruce de gânduri

Umbrele rarefiate

Îmi croiesc rochia timpurie

Coroanele îmbătrânite

Aduc iubirea imundă

Iluziile desculțe mă seduc

În mlaștina secundelor

Dejunul cu soarele e scund

Zvonul împăiat mă-nconjoară

Cu vifor.

Roxana Sperlea

mai mult
Poezie

„Mi-am deschis firmă…” de Răzvan Ducan

scule

Mi-am deschis firmă..
Repar poezii:
schimb metafore sforăitoare,
înlocuiesc comparații depășite,
reglez emoții,
recalibrez rime care șchioapă,
dau culoare versurilor albe,
toaletez strofe etc.
Dar, înainte de a le înapoia clienților,
fac o tură cu ele
prin disponibilitatea
celor de a le auzi,
pentru a vedea
cum funcționează
în lumea reală.
Sunt aduse și poezii uzate moral,
cărora le înlocuiesc
părțile mâncate de arhaismul limbii,
le schimb garnituri,
pentru a evita scurgerile de idei,
le înlătur rugozitățile cuvintelor buruienoase
și le teșesc muchiile tăioase
ale sărăciei în exprimare.
Ce mai, le dau lustrul băgării în seamă.
Lucrez bine,
căci sunt calificat în munca cu sufletul.
Așa de bine încât
poemele se atașează de mine
în așa măsură încât
parcă nu ar mai dori
să meargă la proprietari.
Și dacă merg,
când ne întâlnim pe stradă,
îmi fac un semn discret,
de parcă am fi doi amanți,
cu o iubire ascunsă.
Tariful meu e rezonabil:
lucrez pe încredere.
Pentru lucrări mai mari cer,
firesc, mai multă încredere.
Așa am ajuns
să trăiesc suficient de bine încât
să-mi fac o familie,
să am prieteni,
să scriu versuri
și să fiu fericit.
Ba am pus și ceva de-o parte
pentru zilele când
nu voi mai avea încredere,
și voi fi nevoit să trăiesc
din ceea ce am economisit.

Răzvan Ducan

mai mult
Poezie

ANOTIMP de Dan Minoiu

femi (2)

Unei prietene, Marilena Dra

ANOTIMP

Te uită în noapte când dormi
Te uită la braţele tale
Căci visul te-ascultă când sorbi
Pe buzele tale – petale.

Te uită la ochiul închis
Gândind către visele tale
Căci noaptea ţi-l crede deschis
Pe buzele tale – petale.

Te uită când vrei deseori
Să plângi pe a stelelor cale
Căci ziua coboară cu sori
Pe buzele tale – petale.

Te vreau să te scoli şi să-ţi cer
O noapte cumplită de jale
Iar tu să clipeşti efemer
Cu buzele tale – petale…

Dan Minoiu

mai mult
Poezie

„Livresc” de Dan Minoiu

inimioara-1

Unei prietene, Mariana

Livresc

Dă-mi ţipătul
Să-l iau la îndoit
Şi dă-mi tăişul lamei ce o ai,
Căci te-am iubit fără să vreau, grăbit.
Când inima ţi-am dat-o evantai.

Dan Minoiu

mai mult
Poezie

„Psalm păgân” de Demostene Andronescu

celula

Domnul Demostene Andronescu, fost deținut politic, este unul dintre poeții închisorilor care fascinează prin inspirația pe care a avut-o și prin puterea poeziei sale. Poeziile lui scrise în temniță, în momente crunte, când supărarea și deznădejdea îi apăsau sufletul puternic, respiră smerenie… o smerenie în care el, omul care suferă pe nedrept, nu-l judecă pe Dumnezeu pentru situația îngăduită în istorie și în propria lui viață, ci se acuză pe sine ca fiind nimic, atât de neînsemnat încât nici pământul nu-l mai poate primi.

Pământule larg, pământule sfânt,
Primeşte-mă-n tine, fii mie mormânt,
Mă-nghite odată, de mine să scapi!
Sau poate, prea strâmt, nici tu nu mă-ncapi…

Despică-te, cer, şi varsă-ţi urgia,
îneacă-mi amarul, surpă-mi temelia,
Umflaţi-vă, mări, şi focul mi-l stingeţi,
Căscaţi-vă hăul şi-n el mă cuprindeţi!

Surpaţi-vă, munţi, leşul mi-ngropaţi,
De duhoarea lui lumea o scăpaţi,
Sorbiţi-mă, astre, şi de răul meu
Izbăviţi pământul şi pe Dumnezeu!

Primeşte-mă, iad, în focul din tine,
îneacă-mi durerea şi iadul din mine,
Mă mistuie-n flăcări, fii tu primitor!
Sau şi pentru tine sunt usturător?

Demostene Andronescu
Peisaj lăuntric, versuri din închisoare, Editura Fundația Închisorilor, Pitești, 2014, p. 75

mai mult
Poezie

OLAR

fetee

Unei prietene, Adet Marilena

OLAR

Lasă-mi chipul
Dă-mi lutul să ţi-l sparg,
Nu-ntinde mult nisipul
Şi lasă-mă să-l ard.

Nu-ntinde greu ulceaua
În care-ai să mă prinzi
Şi lasă-mi amintirea
Să plece prin oglinzi.

Dan Minoiu

mai mult
1 11 12 13 14
Page 13 of 14