close

Poezie

Poezie

Refugiul cuvintelor…

refugiu

Nu sunt aici, sunt de odinioară, din adâncurile locurilor ascunse. M-aprind într-o zi ploioasă… sunt din altă parte. Sunt mai frumoasă, mai zâmbitoare. Mă sucesc în versuri și rămân ascunsă. Sunt de aici. E o taină în întuneric, tu nu-mi vezi umbra, nu mă găsești…
Din adâncuri se nasc înălțimi, din dureri vor curge râuri de înțelepciune.
Și-mi place gri, mângâie tot ce mă doare, e trist și e liniște. Îmi place și-n alte culori, mă dezgolesc cu ele, devin necoaptă. Sunt fragilă, sunt clipe ce mă afectează. Sunt puternică, sunt momente tulbure pe care le scutur și mai prind câte-o aripă.
Mai încolțesc doruri de îmbrățișări și de mâini pe coapsele mele… Sunt seri stinse, n-am ce să iubesc… Și sunt atât de învațată cu singurătatea, încât orice detașare mi-ar fi banală. Domină un vânt ascuns la mine în suflet. Ce ironie…îl ascund atât de bine. Lumea nu vede că râsul meu e bizar. Ah…ce tropote tulburătoare și ce vuiet la mine în suflet…
Păşesc în murmuri reci, mai calc într-o băltoacă, mai privesc în gol şi-mi văd reflecţia distorsionată. Gândesc și răsucesc ecourile culorilor. Le voi mirosi mereu. Mă îmbrac cu povești din oameni. Le miros trăirile și le păstrez secretul. Trăiesc atâta artă!
Mi-e visul departe, uneori! Dar, reuşesc să mi-l aduc înapoi! Mă contopesc printre astre! Pândesc clipele de plăcere ca să le trăiesc în adevăr. Nu tânjesc după un număr de experiențe, ci după valoarea lor. Nerozii preferă mediocrităţi cu prejudecăţi.
Mă lupt cu mine, cu adâncurile și cu fleacurile mele. Mă cert cu gândurile și cu nesăbuința mea. Pe câmpul sufletului meu, o ploaie îmi răcorește văpăile.
Sclava cuvintelor rebele, nu mă dezic de suspinele sufletului. E poezia mea. Mă descrie transparența obscură… sunt paginile neliniștilor mele… un refugiu sălbatic… refugiul cuvintelor…
Luiza Ionescu

mai mult
Poezie

Aş vrea să citesc inimi

inimioara-1

Am crezut că dorinţa mea arzătoare de a citi inimi, e doar o dorinţă sigulară, nebunească.
Spre bucuria mea, am aflat acum, că mai sunt şi alţi semeni, care ar vrea inimi să citească.
Să citească cu ochii inimii lor alte inimi, ca să vadă dacă au ,,citit’’ corect pe ai lor stăpâni,
Să vadă dacă nu cumva i-au etichetat greşit, influenţaţi de false judecăţi şi multe pricini.

Dacă am putea citi inimile celor din jurul nostru, nu ne-am mai lăsa înşelaţi de false aparenţe.
Am şti cine ne zâmbeşte cu optimism, în timp ce înlăuntru inima plânge, măcinată de suferinţe.
Am şti cine ne îmbrăţişează cu braţele trupului, în timp ce braţele inimii ar vrea să ne respingă.
Am şti cine nu are curaj să ne arate iubire, în timp ce inima ar vrea în braţele ei să ne cuprindă,

Să ne cuprindă strâns, strâns cu multă iubire şi căldură, să ne cuprindă într-o eternă îmbrăţişare.
Dacă am citi inimi am vedea câtă iubire rămâne neoferită din cauza timidităţii, ce uneori doare,
Şi din cauza fricii, a fricii paralizante de respingere, a fricii că nu îţi este înţeleasă corect iubirea.
Dacă am citi inimi, am vedea cât de multe dintre ele, nu au ştiut niciodată ce înseamnă fericirea.

Dacă am citi inimi, am alina inimile îndurerate, am oferi iubire inimilor ce tânjesc după afecţiune.
Dacă cu toţii am putea citi inimi, pe pământ ar fi din ce în ce mai mulţi oameni cu inimi bune,
Fiindcă nu ar vrea să fie ,,citiţi’’, având o inimă plină de ură, falsitate, egoism, invidie, mândrie,
Şi atunci ar încerca să-şi înveşmânte inima în haină teşută cu fire de bunătate, lumină, bucurie,
Cu fire de blândeţe, căldură, sinceritate, dăruire, milostivire, solidaritate, comuniune, prietenie.

Dacă inimile tuturor oamenilor ar putea fi citite, cu siguranţă, în lume ar fi mai multă smerenie.
Fiindcă oamenii nu s-ar mai putea împăuna cu virtuţi pe care nu le au, căci inima lor îi vădeşte.
Îi arată şi cu lipsuri, defecte, patimi şi păcate, nu numai cu calităţi, talanţi, abilităţi şi virtuţi.
Dacă ţi s-ar citi inima de toţi cei din jur, nu-i aşa că ar fi greu să porţi măşti, să nu fii tu însuţi?

Să ne rugăm lui Doamne să avem inimi bune, inimi calde, precum o pâine scoasă din cuptor.
Să ne rugăm lui Doamne să fim cu toţii, cu inimi iubitoare pe care să le citească toţi ce vor,
Să citească cuvinte înmuiate în Har, cuvinte frumoase şi înţelepte scrise cu creionul lui Doamne,
Din care să înveţe afabetul iubirii, comuniunii, luminii, sincerităţii şi tuturor virtuţilor creştine.

Să ne rugăm lui Doamne să avem inimi curate de copil, inimi pure, nevinovate, inimi care cântă
Imne de iubire pentru Dumnezeu –Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – Treimea cea de-o Fiinţă şi Sfântă.
Să avem inimi: izvoare de pace şi linişte divină, izvoare de comuniune care alină setea de iubire
A tuturor celor ce însetează după iubirea necondiţionată, după iubirea ce te înveşmântă-n fericire.

Inimile noastre cu iubire să se ţină de mână şi să se prindă într-un dans divin, împreună cu îngerii.
Inimile noastre să fie sălaş al Duhul Sfânt, să fie tron al Împărăţiei lui Hristos – Izvorul Iubirii.
Inimile noastre să se descopere tuturor, fără teamă că se vor citi file scrise cu cerneala falsităţii.
Inimile noastre să strălucească ca nişte candele ce ard neîncetat cu lumina blândă a sincerităţii.

Ce spuneţi, v-ar plăcea să vi se citească inima, de toţi cei din jurul vostru? V-ar fi teamă de ceva?
V-ar fi teamă că povestea adevărată a inimii nu e povestea pe care aţi depănat-o lumii, ci altceva?

Să nu ne fie teamă sau ruşine să ne arătăm lumii, aşa cum suntem cu adevărat, nimeni nu e pefect.
Să-L rugăm pe Doamne să ne ajute să fim oameni sinceri şi curajoşi, ce pe Cale înaintează drept.
Fără ocolişuri, neţinându-ne de mână cu teama, ruşinea sau minciuna, Doamne adoră sinceritatea.
Doamne nu vrea ca inimile să scrie poveşti care să impresioneze, de la noi, poveşti autentice vrea.

Aşadar, să ne lăsăm citiţi şi când suntem trişti, nu numai veseli, şi când suntem căzuţi la pământ
Sub greutatea Crucii, nu numai în succesele vieţii, să ne lăsăm citiţi şi când alungăm Duhul Sfânt Cu greşelile, păcatele şi patimile noastre, să nu ne lăsăm citiţi doar când lucrăm ca pentru Hristos.
Să ne lăsăm citiţi, fiindcă aşa vom fi citiţi de-ntreaga lume, când la Judecată vom da răspuns.

Să ne lăsăm citiţi ca o carte cu file şi albe şi negre, să fim mereu o carte deschisă ce se vrea citită.
Să ştergem cu radiera iubirii tot ce e scris în cartea inimii noastre cu cerneala, de cel rău dăruită.
Iar când citim inimi ce au nevoie de iubirea noastră, să le-o oferim cu dărnicie, necondiţionat.
Inimile noastre să se lărgească la infinit ca să cuprindă lumea cu toată a ei suferinţă şi păcat.

Doamne, Te rog, ajută-mă să pot citi inimi ca să învăţ lecţia iubirii necondiţionate şi comuniunii!
Doamne, Te rog, ajută-mă să pot citi inimi ca să nu mai lipesc etichete false pe sufletul nimănui!
Doamne, Te rog, ajută-mă să citesc inimi ca să mă păzesc de viclenie, falsitate, invidie, răutate!
Ajută-mă să citesc inimi, nu cu ochii trupeşti, ci cu cei sufleteşti, ca să simt cu adevărat cum bate Inima aproapelui meu, ajută-mă să scap de falsa judecată şi de împietrirea inimii mele de gheaţă!
Ajută-mă să am o inimă care să nu se ruşineze când e citită de semeni, aici, în pământeasca viaţă!
Ajută-mă să iubesc inimi, ajută-mă să-mi fie şi inima mea iubită, fiindcă eu mă hrănesc cu iubire!
Doamne, Îţi place dorinţa mea de a citi inimi, oare?
Doamne, ajută-mă să aflu răspunsul la această întrebare!

Cristina Toma

mai mult
Poezie

E prea târziu…

timpul

E prea târziu să mai fiu cea de ieri, acum când ceasul a sfâşiat nisipul, a 12-a oară. Eu, cea de ieri nu mai sunt… M-a pierdut secunda în marea învolburatului ieri.
Azi sunt alta… M-a renăscut minutul ce a zăvorât o noapte și-un amurg. Peste țărmul clipei, am întins mâna către mine, tânjind să mă opresc din curgerea înspre noul mâine.

Cea de ieri, a clatinat din cap, nostalgic, și, cu rochie învolburată, m-a părăsit pe cărări umblate… deja s-a prefacut în firicele de nisip. Ele se preling încă, în aval, în sufletul meu.

Cea de azi e… femeia mândră că s-a învins pe sine însăși.

Astăzi, țin acele ceasornicului în palme pentru că sufletul mi-a devenit clepsidră…

Adina A.

mai mult
Poezie

INTERIOR de Dan Minoiu

ochi-pasari

Unei prietene, Martha Maria Mocanu

INTERIOR

Mă doare scurt privirea din pacea ce-mi oferi
Cu plânsul tău amarnic ce pleacă-n alte veri
Şi-n zgomote bătute de amintiri fireşti
Te rog să-mi pleci din gândul de care te loveşti.

Şi doar în vers clipitei să-i dai cumplitul zbor
Al frumuseţii care nu pot s-o mai măsor
Când vorbei de speranţă sudoare tu i-ai dat
Şi-n taina răstignirii să cred că am oftat.

DAN MINOIU

mai mult
Poezie

Testamentul lui Ştefan cel Mare

Stefan cel Mare
Vorbe puține de la el ne dor
Bronzul clopotelor le mai știe
Poeți născuți în tânguirea lor
Pe limba lui se trag la veșnicie

Ștefan e mare pentru că-a fost smerit
Pe cât de mic se micșora întruna
De Dumnezeu să poată fi zărit
Una cu neamul pentru totdeauna

Pe câmpul Direptate fost-a uns
Din Rusalimuri mirurile-n nave
Să te știi de neamul tău pătruns
Ungerea-i de dincolo de slave

Să intri-n inima unui popor
Cea mai strâmtă poartă dintre toate
De nu ești jertfă-n lacrimile lor
Nu-i cum pătrunde în eternitate

Putna spune Ștefan că-i smerit
Vinul roșu răstignit în pâine
Că-n genunchi era nebiruit
Sub cupola sfintelor fărâme

N-a fost de nimenea îngenuncheat
Numai la ceruri pravila ne-o cere
Ca pulberea din care-ai fost luat
Să miroasă-n cosmos a-nviere

Nu și-a dat odihnă pe pământ
Până ce Moldova-n întregime
De cetăți și mănăstiri la rând
O închise dinspre tătărime

Unde-a fost sămânța unui schit
Un sihastru-n peștera de piatră
Clopote de-argint a slobozit
Peste țară aur să abată

În pomelnice unde a dat de-un domn
Pe jertfa rănilor din mână
Să-l strămute-n sanctuar din somn
De priveghi cu neamul să rămână

Iar că-avem și noi ceva mai sfânt
Decât munți pe zările albastre
Spânzură-ntre stele și pământ
Voronețul lacrimilor noastre

Cel din urmă legământ al lui
Până astăzi încă în putere
Să nu dați pământul nimănui
Căci prin el ținem de înviere

Oricine va cere de la voi
Să vă lepădați de cele sfinte
Cât veți fi de prigoniți și goi
Ardă candelele pe morminte

De cumva vei îndrăzni să pleci
Dintre moșii tăi din țintirime
Neodihna vecilor de veci
Se va ține umbră după tine

Mai degrabă să primești să mori
Decât viețuire rușinoasă
Dintre morți e dat să te strecori
Stricăciunii Mielul nu ne lasă

Suferința-i sfântă pe pământ
Din iubire-i stingere de sine
Câtă vreme Logosul Cuvânt
În Carpați de-o lacrimă se ține

Câte-mpărății nu sunt năluci
Pustia le-a sorbit pe-o-nghițitură
C-au mâncat nădejdea de pe prunci
Și-au scuipat pe văduvă în gură

Un mileniu jumătate-i dus
Altele puhoaie o să vină
Dar Moldova noastră cea de sus
Peste cea telurică-i divină.

Eminescu bronz liniștitor
Lângă mormântul tău de priveghere
De-atâtea oseminte-ntr-un popor
Locu-i pregătit de înviere.
(Ioan AlexandruTestamentul lui Ștefan cel Mare)
mai mult
Poezie

„CĂUTARE” de Dan Minoiu

maci

Unei prietene, Mariana Crăciun

CĂUTARE

În scrisori de mai
Tu mă-nbrăţişai
Şi îmi căutai
Privirea.

În sclipiri prea reci
Din seminţe seci
Prin podoabe vechi
Încercam – Trăirea.

Dintr-un vis născut
Noaptea prefăcut
Îţi aştept pierdut
Ivirea.

DAN MINOIU

mai mult
Poezie

„Poemul” de Daniela Sperlea

62

Cuprins intre privirile tale

Versul poemul intră în mintea lor

Timpul unui înger

Atinge comori

Asta scriu

În numele secundelor,

Fiecare secundă

Din sȃngele tău

Am cerut tristeții.

Poemul fiind singurul

Cum ai fi tu…

Decȃt cuvȃntul, marea și cerul.

  Daniela Sperlea

mai mult
Poezie

„Dejunul cu soarele” de Roxana Sperlea

soare-love

Două păpuși ruginite

Însăilează cercuri ofilite

Departe cvartetul oscilant

Inundă azilul iubirii

La răscruce de gânduri

Umbrele rarefiate

Îmi croiesc rochia timpurie

Coroanele îmbătrânite

Aduc iubirea imundă

Iluziile desculțe mă seduc

În mlaștina secundelor

Dejunul cu soarele e scund

Zvonul împăiat mă-nconjoară

Cu vifor.

Roxana Sperlea

mai mult
Poezie

„Mi-am deschis firmă…” de Răzvan Ducan

scule

Mi-am deschis firmă..
Repar poezii:
schimb metafore sforăitoare,
înlocuiesc comparații depășite,
reglez emoții,
recalibrez rime care șchioapă,
dau culoare versurilor albe,
toaletez strofe etc.
Dar, înainte de a le înapoia clienților,
fac o tură cu ele
prin disponibilitatea
celor de a le auzi,
pentru a vedea
cum funcționează
în lumea reală.
Sunt aduse și poezii uzate moral,
cărora le înlocuiesc
părțile mâncate de arhaismul limbii,
le schimb garnituri,
pentru a evita scurgerile de idei,
le înlătur rugozitățile cuvintelor buruienoase
și le teșesc muchiile tăioase
ale sărăciei în exprimare.
Ce mai, le dau lustrul băgării în seamă.
Lucrez bine,
căci sunt calificat în munca cu sufletul.
Așa de bine încât
poemele se atașează de mine
în așa măsură încât
parcă nu ar mai dori
să meargă la proprietari.
Și dacă merg,
când ne întâlnim pe stradă,
îmi fac un semn discret,
de parcă am fi doi amanți,
cu o iubire ascunsă.
Tariful meu e rezonabil:
lucrez pe încredere.
Pentru lucrări mai mari cer,
firesc, mai multă încredere.
Așa am ajuns
să trăiesc suficient de bine încât
să-mi fac o familie,
să am prieteni,
să scriu versuri
și să fiu fericit.
Ba am pus și ceva de-o parte
pentru zilele când
nu voi mai avea încredere,
și voi fi nevoit să trăiesc
din ceea ce am economisit.

Răzvan Ducan

mai mult
Poezie

ANOTIMP de Dan Minoiu

femi (2)

Unei prietene, Marilena Dra

ANOTIMP

Te uită în noapte când dormi
Te uită la braţele tale
Căci visul te-ascultă când sorbi
Pe buzele tale – petale.

Te uită la ochiul închis
Gândind către visele tale
Căci noaptea ţi-l crede deschis
Pe buzele tale – petale.

Te uită când vrei deseori
Să plângi pe a stelelor cale
Căci ziua coboară cu sori
Pe buzele tale – petale.

Te vreau să te scoli şi să-ţi cer
O noapte cumplită de jale
Iar tu să clipeşti efemer
Cu buzele tale – petale…

Dan Minoiu

mai mult
1 11 12 13 14 15
Page 13 of 15