close

Poezie

Poezie

Din volumul de poezii „Cel mai fascinant ţinut este ţinutul de mână” de Mihai Gavrilescu

san-fantezie

Odă sânilor tăi

Dimineţile miros altfel
când îţi găsesc înfăşurat în cearceaf
un trup de femeie dormindă
cu nurii aspri şi sălbatici
căutându-şi drumul spre lumină
ca îngerii căzuţi
în căutări de aripi.
Niciodată nu-ţi vorbesc.
Sânii sunt tăcuţi asemenea unor piramide
cu vârfuri tari şi dulci
sculptate perfect în piele de Diană
de atingerile degetelor
unui Brâncuşi
cu pene pe ochi.
Când se ridică
curg în aer
ca două globuri pământeşti
gravitând blând unul în jurul celuilalt
atingându-se între ei
ca atingerea pensulei lui Delacroix
delimitând în ulei forma perfect ovală a pieptului
în fondul senzual al pielii
de iubită.

Apa îşi aruncă valurile
ca să-i îmbrăţişeze întru totul
condensându-şi prin porii delicaţi
furtunile de mare şi ploile de munte.
Iar ei uzi şi moi
sub atingeri de mâini
zvăpăie şi sar
plutesc şi tremură
parcă cântându-ţi la harpă
în ochi
eterna simfonie a trupului
de femeie.

Tu te încumeţi să le atingi vârfurile
și să sufli ca un vânt cald de vară
ca şi cum ai preschimba
pe crudul sfârcurilor
acordurile din Hendrix,
sinestezic,
în mângăieri de aer.

Sfârcurile se încovoaie
şi îţi arată
de unde vii şi unde pleci
ca o amintire a laptelui
pe care un copil care zace în tine
încă o mai aşteaptă să-i curgă,
la muşcături cu buze
şi apăsări de palme,
în gură.

Noaptea miroase altfel
cu capul aşezat în liniştea
văii dintre piepţi
erodată de lacrimi de mamă,
asemenea locului
dintre Tigru şi Eufrat
unde Dumnezeu
a aşezat Raiul.

Mihai Gavrilescu

mai mult
Poezie

Poeta Nora Iuga, nominalizată la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia pentru 2017

nora_iuga

Poeta Nora Iuga a fost nominalizată, în premieră, la cea de-a XXVII-a ediţie a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia pe anul 2017.
Scriitoarea în vârstă de 87 de ani a fost nominalizată pentru acest premiu alături de alţi şase cunoscuţi poeţi români: Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Marta Petreu şi Liviu Ioan Stoiciu.
Nora Iuga a primit, în ianuarie 2017, din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis, Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’, în grad de Comandor, ‘în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră pusă în slujba promovării limbii şi culturii literare româneşti, pentru dăruirea şi talentul cu care s-a implicat în promovarea imaginii României în lume.
Gala de decernare a premiului va avea loc luni, 15 ianuarie, de la ora 17,00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Tineretului Botoşani.
Câştigătorul Premiului Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’ Opera Omnia pe anul 2017 va primi şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.

mai mult
Poezie

„Străjer la piramidă” de Ioan Vintilă Fintiș

stratan

Se dedică poetului
Ion Stratan

Ninge ca într-un blestem pe câmpia sărată
Nimic nu mai are contur
Esenţă, durată

Un gol uriaş trupul meu – piramidă surpată
Peste orizontul roşu – o pată

Cât de multe săgeţi mă străbat
Din cerul atât de strâmt şi curbat
Ce fioros, ce rece, cât de apos
Mă trage urletul beznei în jos.

Mă strigă lumina
Ecoul m-apasă
secunda peste mine se lasă

Yllalang
Yllalang
Yllalin

Iartă-mă, Doamne!
Amin.

Ioan Vintilă Fintiș

mai mult
Poezie

„Gri violet” de Mihaela Taulet

noapte-luna

Gri violet.
Noaptea ridica
Ceruri de sticlă
Frigul întoarnă
Îngeri s-adoarmă.

Noapte de sticlă
Suflet ridică
Versul ușor
Cu mare Dor.

…………………………….

De fois,
Seules au bord
De la Lune.
On rest abasourdi
Devant le citron, citronné !!!

Mihaela Taulet

mai mult
Poezie

„La regăsire…” de Dan Minoiu

mama-pui

Măicuţa mea acolo unde eşti, te-am regăsit –
Hai, lasă-mi doar un strop de-a sta cu tine
Să nu te pierd în cartea de poveşti
Să fim prieteni când sfârşitul vine…

Să nu mai plângi cu lacrimi îngereşti
Şi timpului să nu-i mai dai crezare
Copiilor ce-n vise-ai să mai creşti
Dă-le speranţa dintr-o altă mare.

Dă-ne şi nouă dintr-un vis al tău,
Puterea de a fi, încă o dată,
Dă-ne credinţa c-am parcurs mereu
O viaţă fără lacrimi înnodată.

La despărţire am să plâng şi eu,
Tu n-ai să poţi că nu-ţi mai poate pasul
Te rog să ierţi cuvântul meu cel greu
Şi să gândeşti când va veni popasul.

Că-n limpede de dor am să te chem
Să-mi fii aproape doar pentru o seară,
Pe urmă să plecăm, căci te blestem
Să-mi fii părinte pentru-a doua oară!
Dan Minoiu

mai mult
Poezie

Rumänische Ecke: Florin Partene, nu mai tresar la cnp-ul tău (poem)

Florin-Partenei
Florin ‘John’ Partene este unul dintre cei mai buni și mai liberi de faimă poeți români contemporani – un motiv în plus să punem săptămâna aceasta reflectoarele pe el. Citiți mai jos splendidul poem care dă titlul celui de-al doilea volum al său, liber de causis.
Nume: Florin Partene
Data nașterii: 26 septembrie 1974
Locul nașterii: Maieru, Bistrița-Năsăud
Domiciliu actual: Bistrița
Cărți publicate: reverența (Vinea, 2007; 2009), liber de causis (Charmides, 2013)
Premii: Premiul revistei Cuvântul – debut (2007), Premiul Național pentru Poezie Mihai Eminescu, Opus Primum (2008)


liber de causis
uite, somnul a fost bun,
un an întreg dar a meritat
pot să răspund acum întrebărilor tale fundamentale

a) eul e un fund mai plat
mai puţin de scos pe stradă
bun de ţinut la pat

b) din cauza lui şi a lanţurilor cauzale
nimic cît am fost împreună nu mergea
nu mai tresar la cnp-ul tău

c) părul, un alt concept
problematic căci
cum să îl porţi
cum să nu rămînă pe pernă şi-n cadă
cine să-l ţină în mîini?
aşadar nu ne mai trebuie
donează-l

d) vechea noastră dilemă
cine lasă cîinii pe stradă
bunul om sau bunul dumnezeu
s-a rezolvat de la sine
întîmplător cîinii înşişi lasă cîinii pe stradă.

e) dacă te mai văd şi dacă mă mai gîndesc la tine.
desigur.
la caba nu mai facem aeroport.
au căzut de-a lungul istoriei toate proiectele.
sînul tău a căzut?

iar acum în încheiere
ţie care ai fost pînă şi-n vechea galiţie
şi te-ai întors să îmi spui
îţi spun şi eu la revedere

mă duc să fumez,
n-am îndrăznit cîtă vreme am scris
m-ai fi prins, nu m-am lăsat.
te asigur de toate consideraţiile mele finale
: deasupra lanţurilor cauzale
fierb oalele tale

Citiți mai departe:

© Editura Charmides
mai mult
Poezie

Nu-ți voi spune, copilul meu…

carte-mama

Nu îți voi spune să fii un om bun. Adeseori, oamenii buni au destine singuratice în ermetizari de suflet istovit. Te povățuiesc, însă, să… nu devii un om rău….

Nu își voi spune să râzi des. Adeseori, râsul ascunde aripi frânte de melancolii și șoapte fugare de tristeți fervente, ascunse chinuitor în hohotiri de circumstanță. Te povățuiesc, însă, să râzi din suflet, cu suflet și cu soare în priviri…

Nu îți voi spune să fii fericită. De cele mai multe ori, fericirea înseamnă crâmpeie efemere furate din șuvoiul capricios al timpului.
Te povățuiesc, însă să găsești împlinirea în drumul tău ce și-a găsit… drumul.

Nu îți voi spune să crezi în oameni. Adeseori, zâmbetul cald e un paravan înșelator al trucărilor interioare.
Te povățuiesc, însă, să crezi cu tărie prometeică în… tine.

Nu îți voi spune să dai timp, timpului. El se așează, întotdeauna, firesc, în propria-i matcă de clepsidră.
Ci te povățuiesc să-ți cârmuiești destinul, frumos, prin timp, și să te lupți pentru cârme, ancore și oceane…

Și, în sfârșit, nu îți voi spune să nu îți aduni averi. Viața poate fi crudă când te iei, orgolios, la trântă cu ea.
Dar te povățuiesc ca cea mai mare avere să-ți fie… copiii tăi…

Adina Faur

mai mult
Poezie

„Am adormit adânc și nu ne mai trezim…” de Andreea Mihaela Nicolae

ochi-tricolor

Trăim vremuri rele, în munți de nepăsare
Iar moartea strigă tare până și-n calendare,
Uităm că suntem frați, uniți de Dumnezeu,
Știm să ne evităm atunci când dăm de greu.

Fugim de greutăți, dar dăm de ignoranță
Și frați suntem atunci când suntem la distanță,
Iar nepăsarea noastră e mult mai arzătoare
Când, în fiecare zi, mai moare câte-o floare!

Dar nu e vina noastră, așa spunem mereu,
Orbiți de indiferență și egoismul greu.
Dar oare a cui e vina că suntem niște fiare?
Și-n loc să dăm o mână, o împingem cu ardoare?

Nimic nu se mai schimbă, e iadul pe pământ,
Unii și-ar vinde viața, copii, părinții, sperând
Că banii îi vor salva de durere și chin,
Dar cine mai salvează un suflet… „hain”?

Am adormit adânc și nu ne mai trezim,
Se va alege praful de tot ce gândim,
Războiul, de acum, este plin de noroi,
Pierdută va fi lupta, pierduți vom fi si noi.

Andreea Mihaela Nicolae

mai mult
Poezie

De ce urci, femeie?

femeie-scara1

Ce-ți mai place să pierzi timpul, femeie! Timpul e o scară care urcă dinspre centrul pământului. Primele și ultimele trepte sunt pline de sânge.

Urci, întotdeauna, cu piciorul drept, ești prea atentă să nu cazi. Nu-ți place să aluneci, femeie! Deși, ai cădea în brațele mamei sau, din greșeală, ai ajunge teafără în pântecul ei: acolo, e răcoare, un cântec de leagăn se-aude în ecou.

Urci mereu ca și cum te-așteaptă în prag cineva… Ca și cum ușa e larg deschisă și tu poți intra cu toate bagajele. Scara are trepte solide, nu scârțâie niciuna la adierea vreunei brize.

Oamenii stau în fotografii prinse în cârlige de rufe, de-o parte și de alta, și se leagănă fericiți. Ai o rochie lungă, de culoarea luminii… Câteodată, e așa de albă încît îngerul bun greșește aterizarea: pe umărul drept se strecoară sub plete, la adăpost.

Scara, rochia, părul, aripile îngerului sunt lungi; din profil, oamenii din fotografii te percep abătută.

Tu-ți dai silința, femeie, să urci atentă la fiecare pas, să nu-ți scrântești vreo gleznă, mama din spate are palmele în formă de scaun: urcă, nu te abate din drum! Toți ai tăi te sprijină, iar îngerul bun luminează treaptă cu treaptă.

Livia Dimulescu

mai mult
Poezie

„Amintiri” de Anca Marinela Chisăr

ceas-amintiri

Din vreme-n vreme, amintiri
Ce curg prin trupul meu ușor,
Mă răscolesc și mă trezesc
Alunecând pe-un vis de dor.

Și lacrimile curg încet
Pe-obrajii calzi, precum o ploaie,
În spațiul gol, un timp absent
Tot schimbă foaie după foaie.

Te recompun din poezii
Ce-au stat în suflet ca o rană;
Și m-au ucis, dar m-au născut
Și m-au hrănit precum o mamă.

Te văd mereu într-o odaie
Cu trupul înghețat și trist,
Cu ochi străini ce spun povești
Despre desfrâu și compromis.

În noaptea grea ce mă apasă
Și mă-nvelește cu-a sa pâclă,
Te pierd și-aș vrea să te găsesc
În anotimpul meu de sticlă.

Dar ești plecat, mereu absent.
Noi? Oameni triști, ursuzi și goi,
Cu amintiri, fără prezent –
Doi anonimi – antieroi.

Și timpul trece, te compun
Din amintiri, ascund o rană
Ce mă ucide, dar mă naște
Și mă hrănește ca o mamă.

Anca-Marinela Chisăr, „Amintiri”

mai mult
1 2 3 4 10
Page 2 of 10