close

Poezie

Poezie

Rămas fără cuvinte

ingeri

De multe ori nu ştiu ce să-ți mai spun…
Ce rost mai au cuvintele,
când îngerul răbdării mi se agață de gât,
se târăşte odată cu mine,
adoarme noaptea târziu,
o minciună, un cal în picioare
tremurând, tresărind,
verbe la gerunziu care mă sufocă!?
De fapt, de ce să-ți vorbesc?
Vin spre tine mereu
izvor limpezit printre pietre şi nisip,
degete şoptindu-mi sângele
pe pielea ta,
orb, surd de orice lucru dincolo de tine,
ard ca un animal în sălbăticie!…

Ioan Corin Culcea

mai mult
Poezie

Fenomenologia percepţiei – Gheorghe Crăciun

gh

Cunoscut mai ales ca prozator, eseist şi teoretician literar, Gheorghe Crăciun a debutat totuşi cu trei poezii, în revista Luceafărul din 28 februarie 1970: Feria secunda, Feria quarta şi Feria quinta, urmate apoi de alte poeme, publicate în revistele AmfiteatruUniversitas şi Argeş. Cu toate acestea, scriitorul avea să mărturisească, mai tîrziu, că adevăratul său debut s-a produs abia în 1971, în cadrul rubricii „ABC“ din revista Argeş, unde Matei Călinescu îl prezenta elogios, într-un text intitulat „Program de claritate şi precizie“. Cele treisprezece poezii apăreau cu titlul Legi de mişcare, titlu pe care autorul îl va păstra pentru primul dintre cele patru volume de poezii scrise în perioada 1971-1976. Deşi în timpul vieţii nu a publicat nici unul dintre volumele aflate în manuscris, Crăciun nu a abandonat niciodată poezia, la care a revenit constant. În Frumoasa fără corp, romanul apărut în 1993, el a inserat un consistent grupaj de poezii, „Studii după natură“, atribuite personajului (şi alter ego-ului) său, Vlad Ştefan. A fost, după 1971, singura reîntoarcere publică la postura de poet, cu toate că, în multe dintre interviurile pe care le-a dat, ca şi în multe dintre paginile sale confesiv-narative, a evocat frecvent încercările sale poetice, iar proza sa păstrează în structura ei de adîncime ecoul începuturilor poetice.

Publicarea poemelor în cadrul Seriei de autor Gheorghe Crăciun va dezvălui, cu siguranţă, o nouă ipostază a acestui scriitor complet şi complex, comparabil în multe privinţe cu D.H. Lawrence, poet şi eseist şi el, şi încă unul de foarte bună calitate. (Carmen MUȘAT)

*

Acolo în curte e puţină zăpadă

Cade ţigara pe pămînt şi se stinge.

Nu vine noaptea încă. Noi vorbim,
să gîndesc propoziţia asta.

În aer pielea încălzită aspră.

Singur lîngă perete în cursul unui act de liberă tăcere.

Un contact îndelung cu dezordinea vastă

a unei suprafeţe cu pietre mari şi mici.

Depărtarea de ea.

Infinitiv al unei fapte cînd

mi-e sete şi aştept să beau.

Apa rece în gură printre dinţi pe gingii.

*

Aici imaginea rămasă îndelung sub privire

acum o stare cînd lumina a trecut printre nori

deasupra şi în jur împrăştiată

din curte peste ierburi în grădină.

Un gînd că frunzele încep să se chircească

şi pămîntul uscat se sfărîmă.

Cu ocazia clipei exist

văzul măsoară ziua prin care eu străbat

şi-n lungul lui trăiesc.

 

*

Asperitatea lemnului în umbră

opreşte mîna care s-a întins

şi aflu despre el că este greu

o suprafaţă udă se sfărîmă uşor

un trunchi carbonizat

putrezit între ierburi în ploaie

fragmente de tulpină şi o flacăra mică

dogoarea a îndepărtat obrazul de culoarea

care lasă cenuşă

*

A se vedea ce persistă afară

ramuri pe zid pe cer

şi nici un semn despre sfîrşitul lor

imaginea aceasta a copacului nins încadrat de fereastră

un singur trunchi de lemn strălucitor

cînd picură încet

zăpada pe pervaz

*

Acum să aprind o ţigară

cînd interesul meu e de a trece strada

văzul reţine apa scursă prin frunziş

întinderea asfaltului ca şi hainele ude

merg şi dispare sensul

a ceea ce eu fac

*

Aceste lucruri egal depărtate de mine

le văd cu o simplă privire.

Focul arde şi îmi place culoarea pantofului meu

fumul trece prin aer mă doare unghia

am constatat şi scriu încet cu răbdare

căci nu am intenţionat să compun textul acesta în vederea

unei semnificaţii precise.

Mi-e foame şi aştept să mănînc.

Există şi după aceea: o dezordine clar percepută

mişcări acţiuni şi idei.

Corpul consumă căldură

şi nu se ştie în vederea cărui scop

am produs inteligibilul textului meu.

 

*

Atunci azi cînd soarele albeşte

iarba arsă măruntă iarba scurtă uscată

vegetaţia şanţului neagră şi pietrişul pe cîmp

atunci ieri cînd și vîntul şi norul irizat

cu repeziciune dispărut de pe cer

repede în dosul dealului arat

repede repede repede

în timp ce muşchii mei se încordau

îndeplineau o răsucire a spatelui

o răsturnare un sens

un cuprins de pămînt sub întinderea pielii

precum şi spaţiul ce se micşora fluid

să gîndesc la exist am trăit

ameţire senzaţii

 

*

Așa cum ea a învăţat că este trupul

aşa îl caută mîna rece acum

aşa buzele mele au atins

în întuneric mi-a lipsit siguranţa

să descopăr prin piele

lumea ca o femeie

*

Aici eu m-am trezit e frig şi mănînc pîine

lumina e puţină tremurînd peste masă şi mîini

pe podea şi pe haine

simt cu tot trupul dimineaţa tîrzie

se recunoaşte carnea tot mai mult

cu fiecare simţ dilatat peste lucruri

mănînc pîine am aprins o ţigară şi scriu

trăiesc cu siguranţa mîinii ce porneşte din trup

*

Corpul stă în tăcere

şi o posibilă ocazie a unui text

devine existenţa lui.

Dacă mai des ar fi nevoie să gîndesc

cît ochiul mîna limba se consumă în tăcere

ca senzaţie nouă

dacă mai des ar trebui să fiu

zguduit de prezenţa existenţei în carne

să ştiu mereu cît nu pot să descriu

organizarea vieţii mele

ca mişcare de sînge.

Singur şi indecizia să cred că obosesc

vorbind aşa.

*

Cum sigur sînt că voi muri

iarba iarna în soare

cum sigur sînt

nu are importanță pentru nimeni

revenirea cu văzul

lîngă trup pe pămînt

locul acesta simplu

iarba rămasă ninsă iarna iarăşi în soare

cum sigur sînt că voi muri

îmi amintesc ce ştiu

despre inexplicabil.

 

*

Cad pe cuburi cu fîn. Cu mîinile înlătur rădăcini bucăţi de

frunze mari păroase brune. Cobor îndeajuns de repede prin

mirosul uscat. Sînt linii frînte şi rupturi grosimi. Culoarea

este verde şi gălbuie. Odată cu

alunecarea pe tors mi-o amintesc. Plexul apasă în gît. Cu braţele

strînse alunec. Pielea a

sîngerat pe genunchi. Cu talpa pe vîrfuri de iarbă simt că

intru în aer.

*

Ceva convingător.

Pielea transmite mesaje.

Contacte diverse şi simple aş putea să propun

cu o piatră încinsă.

Aş putea să aştept întîlniri

cu aerul ce trece dinspre munte.

Ziua de azi conţine o apă curgătoare

şi o mînă rănită ceasul crăpat

nisipul amestecat cu sînge

o fărîmă de lemn în batistă.

Aş putea să vorbesc despre ceea ce prefer

să consider în apropierea corpului

să vorbesc imediat despre faptul că văd

şi încerc să descriu.

Prevăd acum alte reprezentări

o altă întîmplare despre corpul căzut la pămînt.

*

Cerul pe care îl revăd ca strălucire a ferestrei

pădurea luminoasă înnegreşte un perete de lut

disting ramuri şi frunze

şi norul întrerupt de trunchiuri lungi alunecă

culoarea lui lasă în urmă un copac izolat cu privirea

imaginea persistă şi dispare încet

caut făgaşul apei şi urmăresc peste pămînt

urme lucioase

*

Captare de singurătate drumul nins

aş pleca prin zăpadă

m-aş duce și să umblu

văd peretele spart şi o umbră imensă de mînă

recunosc sentimentul uşor

spaima aceasta e manifestată ca o descriere

curtea cu multă lumină

casa în care am rămas în întuneric

încerc să scriu destul de repede

pentru a respecta acest dicteu

casa în care am rămas în întuneric

cu străduinţa de a înţelege un dicteu

corpul meu care tremură iar.

mai mult
Poezie

Pătrunjelurile Pisicilor

pisic-ochi

A stat şi a ascultat ore în şir vocea de dincolo de telefon. Orice i-ar fi spus ea, nimic nu era în regulă. Tot ce putea spune despre ea e că era o pisică de interior şi că atunci când ieşea aşa, frumuşel, din căsuţa pisicilor periate şi deocheate, un tigru nu-i făcea frică.

El vorbea continuu. Fără şir. La un moment dat, ea închide telefonul blestemat, pur şi simplu. Nici aşa nu e bine. Telefonul nu mai sună, însă încep mesajele fără şir. Din amuzament, începe să răspundă. Parola anului: pătrunjelul!!!

Ce putea cere ceva mai complicat unuia ca el? El, acela, nesperatul, favoritul să poată rezista în faţa cererii unui pisici de casă: rămâi cu mine două zile în casă ca să râdem şi după, dacă te rog să cumperi pătrunjel, să nu te superi…

În teorie, nu e complicat. În aparenţă, DA. De unde vine contradicţia favoritului, nesperatului, frumuşelului???

femeie cu pisica2

El îi spune cu glas tare :

„Dom’le, dacă e iarnă, unde găsesc, draga mea, pătrunjel?!”

Pisica de casă, ştia EA. Însă scuturând fin din clopoţelul ei încheiat cu colier verde la gâtușor, spune :

„Iubire, nu am idee, însă ieşi tu, afărică şi caută! Întreabă călătorii, întreabă alte pisici de tomberon, întreabă vânzătoarea de la brutăria din colţ şi poate avea-vei un rezultat. Dacă nu, ajungi în Piaţa Parlamentului şi acolo, cu siguranţă, vei avea răspuns şi vei şi găsi.”

Cu inima grea şi îndoită, el se avântă în geruri, cu lacrimi care nu reuşeau să urce paneaua ochiului, gândindu-se cu amar la pisica de apartament. Tortură curată.

Între timp, ea cânta şi îşi lingea lăbuţele… aşteptând pătrunjelul!

Apăi, trecu o zi, trecu o noapte, trecu iar o zi şi iar o noapte, trecură nouă şi multe nenumărate, iar el, nesperatul, favoritul, frumuşelul, nimic. Nici el şi nici urmă de pătrunjel.

După ce miorlăi cu plânset amar, îşi scutură clopoţelul, îşi şterse ochii de ametist şi se gândi repede că nu-i bai. De fapt, înainte, pe vremuri, frumoşii ăştia plecau în cruciade. Unii crăpau, iar alţii se întorceau victorioşi şi aveau încă mult chef să cultive… pătrunjel. Cât despre stat în casă, nu mai vorbim! Nicio ezitare!!

Astăzi, iaca, na! Păi, uite-aşa devii feministă, îşi spuse ea. În cele din urmă, se hotărî să îşi ia mantoul şi să iasă ea însăşi în căutare de pătrunjel.

Merse ce merse prin ninsoare, până ajunse pe bulevardul din centru. Şi când, acolo, ce să vază?

Iubitul, nesperatul, favoritul, frumuşelul trecea într-o caleaşcă în braţe cu o pisică de tomberon. Şi culmea! Caleaşca era plină de pătrunjel!!!

Îi veni să se tăvălească pe jos, când simţi o bătaie uşoară pe umăr. Se întoarse şi ce îi fu dat să vadă?!

Unul mai frumos, mai vânjos şi mult mai surâzător şi mai puţin miorlăit îi întindea un buchet smaraldit de-adevăratelea de pătrunjel.

Morală: Să nu fii pisică de casă atunci când nu trebuie!
Și-am încălecat pe-o șa şi v-am spus povestea-aşa!

Mihaela Popescu Taulet

mai mult
Poezie

NOI ÎL VREAM PE CUZA DOMN de Dan Drăguș

alexandru-ioan-cuza1

Un freamăt eram la acest imn. Eram o Țară !
Un freamăt venea din câmpuri cu unduiri de verde grâu, cu mângâieri de roșu-aprins al macilor dintr-o oarecare ieri.
Noi, și noi îl vream pe Cuza Domn.
În gând un gând aveam fiecare în inimă: Unirea Cea Mare și îl vream pe Cuza Domn, peste întreaga Țară !

Azi nu mai fâlfâim măcar, nu mai suntem o Țară, grâul nu rezistă,
nu încolțește în neghină și acară.

Dan Drăguș
24 Ianuarie 2o18

mai mult
Poezie

Îndemn la frumusețe

femeie-umbra
eşti foarte frumoasă astăzi!
nu asta ai vrea s-auzi?
singură să iei slăvire într-o lume-a celor surzi.
de picioare dezgolite crezi că plânge lumea noastră?
ori de frumuseţi de suflet ce-au fost date pe fereastră?
de busturi? de umeri goi? obraji roşii cu gropiţă?
etalon televizat tras greşit printr-o matriţă.
ori e diamant de preţ că-i singur ascuns în munte,
ori e ieftină grămada de cioburi proaste şi multe?
dacă lumea cere cioburi, lasă-i viziunea mică!
fii tu singur diamant într-un cimitir de sticlă
şi te-ntreabă observând cât ai frumuseţea castă:
de picioare dezgolite duce lipsă lumea noastră?
Îndemn la frumuseţe – 8 Ianuarie 2018
mai mult
Poezie

Cosmina Moroșan, Complot (poem inedit)

CosminaMorosan

COMPLOT
Voluptatea seringii
în iarba mulată.
Te pup la inelar.
Am înflorit cu adolescenții –

La poalele unui munte sărat
sumbre-n roz
interacționând: o secvențialitate fără adâncimi
și super afectivă mă înnobilează.

Să ceri – și nu trec peste.
După mămăliga
luminez,
între patroane ofilite pentru chiria din urmă.

Să-ți donez ceva, înlocuind șina regretelor,
smoothnessul pervers al gândurilor și absurdul ficțiunii
interioritate/exterior
cu imagini, tracks, albume Bravo
în saboți clătind trelingari,
susurând melodii populare.

Satul e înmiresmat și viața pare tandră cu oricine
pe lângă tine
încriptat
și dăruit.

Copii rumeni, lucrări cu Lufthansa ruinată de buruieni
sub arcada de catifea
când iubesc! și eu iubesc
scâncind – că la cimitir
e individuare
sub hero,
pe mușchi de ghiocei. E tranziția.

mai mult
Poezie

Scandal și PORNOGRAFIE la decernarea premiilor Eminescu, din cauza unei POEZII INDECENTE

dezmat
Gala de decernare a Premiului Național de Poezie, ediția cu numărul 27, din anul 2018, a început cu un scandal de proporții. Și a continuat într-un ton care i-a indignat pe unii spectatori botoșăneni ce au părăsit sala de spectacole a Casei cu Cultură a Tineretului care a găzduit evenimentul și anul acesta.

Manifestarea a început cu o serie de premii acordate de Editura Cartea Românească propriilor autori, iar pe scenă au urcat poeții Călin Vlasie și Răzvan Voncu.

Încă de la primii autori strigați pe scenă pentru a-și ridica placheta, Călin Vlasie a izbucnit în fața sutelor de oameni prezenți:

„Nu înțeleg, iertați-mă, e prima oară când dvs. schimbați regulamentul acordării premiilor Eminescu. Ce înseamnă timp limitat?

 „Dar dvs. sunteți cu premiile editurii, aici sunt premiile Eminescu….”, i se răspunde din sală.

 „Ok, dar cât ne acordați?”

 „Jumătate de oră…”

„Nu se poate așa ceva… Dar, domnule, acum înțeleg, dar nu mă luați așa…”, informează Botoșăneanul.ro.

Într-un final, lucrurile s-au mai liniștit, iar premiile au fost acordate în intervalul de 30 de minute prestabilit, iar Călin Vlasie a revenit la sentimente bune și a recunoscut că a „început aiurea” și și-a cerut iertare de la botoșănenii prezenți în sală.

 „Este o mare onoare pentru editura pe care o conduc. Mulțumesc foarte mult și micile defecte pe care le-ați observat s-au datorat unui singur fapt, eu nu știam unde e Casa de Cultură și am întârziat puțin cu băieții mei”.

”Și dacă un poet ejaculează pe fața unei femei este artă”

De departe însă, cel mai șocant moment a fost cel în care o tânără autoare și-a primit premiul și a dat citire, de pe telefon, unei poezii proprii. Medeea Iancu a fost premiată pentru volumul ”Delacroix este tabu – Suita românească” … o serie de versuri cu conținut pornografic și feminist.

Versurile au stârnit reacții diverse în sală, unii botoșăneni preferând să o părăsească. Au fost directori de instituții care murmurau indignați „Doamne, Dumnezeule, nu se poate”, iar pe fețele multora dintre cei aflați în sală se putea citi indignare și stupoare.

Iată poezia:

„Eu sunt tipa pe care aţi hărţuit-o, tipa pe care aţi numit-o curvă, prostituată

Eu sunt tipa pe care o urâți, aș fi trebuit să fiu băiat, astfel aș fi lângă voi

Și dacă un poet ejaculează pe fața unei femei este artă

Și dacă un poet f…e o femeie în timp ce doarme este artă, nu viol

Îmi pare rău, nu sunt poemul victimei pe care îl așteptați

Îmi pare rău nu sunt poeta europeană, cool, nu sunt tipa care spune la microfon: eroul este un bărbat

(”Am plecat”, se aude din sală. Prima persoană se ridică și părăsește gala)

„Nu sunt poemul care să te excite, nu sunt în poemul în care să mă forțezi

Nu am scris suficient de bine pentru tine, România, nu am fost suficient de cuminte pentru tine, România

Nu am spus nimănui România

Nu ți-am lăudat suficient violul România, nu ți-am slăvit eroii România, nu ți-am citit scriitorii România

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului, Amin, Amin, Amin a spus curva

A spus prostituata, a spus mama și fiica”

(”Amin, am plecat”, se aude din nou din sală)

”Îmi pare rău, nu m-am sinucis România, îmi pare rău nu sunt strofa ta preferată despre sex,

Poemul despre viol ești tu, România, poemul despre hărțuire ești tu România, poemul despre abuz ești tu, România

Îți introduc penisul meu lung și negru în pântec, România

Mai știi? Aplaudați. Aplaudați. Aplaudați…

(Altă persoană se ridică din sală)

„Nu sunt pornografia ta, România, nu voi aștepta întinsă să-mi faci felul

Nu sunt gluma ta despre viol, în literatură nu se discută despre asta, în familie nu se discută despre asta

Și noi fetele așa murim și tu România spui mereu: poetul, poetul, poetul”

Printre alții, a fost premiat pentru proză scurtă și autorul Marian Ilea pentru volumul ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”.

Pe banii noștri, sub ochii ambasadorului

În sală, pe lângă primarul Cătălin Flutur, președintele CJ, Costică Macaleți, parlamentari sau botoșăneni simpli, s-a aflat și Excelența Sa, Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România, care a asistat la scenele de mai sus.

De remarcat că activitățile prilejuite de nașterea marelui poet sunt organizate de 27 de ani, în principal cu fonduri de la Primăria Botoșani și Consiliul Județean, direct sau prin instituțiile subordonate. Numai municipalitatea a alocat pentru aceste evenimente suma de 65.000 de lei, din care 35.000 a fost valoarea Premiului Național de Poezie, mai informează sursa citată.

Diferența a fost utilizată pentru activități de genul celei în care a fost inclusă și „creația” autoarei Medeea Iancu.

EVZ.ro

mai mult
Poezie

Vlad Drăgoi, un poem din volumul sergio leone

no thumb

SERGIO LEONE

e un arţar – şi o să fac o paranteză mică chiar aici
la început şi o să zic că m-am gîndit puţin înainte
să încep cu e un arţar, vrînd iniţial să zic că era un
arţar, la trecut, din cauza faptului că eu n-am mai
fost de multişor în acea locaţie de care zic, deşi e
la 10 min de mine, şi tare mi-e frică s-a ajuns cu
făcutul de case şi străzi pînă peste arţarul de care
zic eu, care acum probabil că nu mai e, cum nu
mai e o bună bucată din panta din apropiere
unde ne dădeam cu sania sute şi mii de copii
iarna, futu-i în gură să-i fut de industriaşi, dar
cîndva după ce termin cu această poezie, o să mă
duc să văd care e situaţia, şi acum o să continui
pe un ton optimist, zicînd la prezent că e un arţar –
deci e un arţar la poalele delaurilor care sunt lipite
de codlea la sud, în care în generală obişnuiam să
ne urcăm şi să petrecem timp liniştit şi de calitate,
nişte colegi, ceea ce înseamnă eu, robi, adi muşina
şi george bălăceanu, şi niciodată n-am fost toţi patru
deodată în copac, ci pe rînd, maxim trei oameni şi
minim doi, din cei pe care i-am enumerat. ne urcam
în acest arţar, care mi se pare că era al doilea de la
dreapta, dintr-un şir de cîţiva aliniaţi pe o buză
de pămînt aproape de începutul unui deal care
nu era chiar imens, şi care dădea în pădurile
faimoase ale codlei, care duc la rîndul lor în diverse
locuri măreţe din natură, cum ar fi poieni, măgură,
ştrand, ne urcam şi stăteam acolo petrecînd şi
discutînd, şi nu discutam în niciun caz lucruri super
elevate sau complicate intelectual, pentru simplul
motiv că eram încă copii de generală, cu minte şi
creier de generală, nu neapărat proşti făcuţi
grămadă, dar în orice caz încă agitaţi şi răutăcioşi,
încă nepreocupaţi şi neatenţi la aspectele mai
serioase ale vieţii, plus că asta se întîmpla la vîrsta
cînd începeam deja să fim preocupaţi de fete, şi
deşi aveam în jur de 10 ani, eram în stare să ne gîndim
la nişte perversiuni de care, nu ştiu ceilalţi, dar eu
acum sincer mă ruşinez. deci ce făceam, stăteam
fiecare pe o cracă, la înălţimi diferite, ziceam glume
de generală, vorbeam, cum am zis, de fete şi mîncam
din ce ne aduceam de acasă, şi cu drag îmi amintesc
de cît de vulnerabil şi nepregătit m-am simţit odată
cînd eram la şcoală şi plănuiam cu robi ce să ne
aducem data viitoare la arţar, şi l-am întrebat robi,
tu ce-ţi aduci, şi el a zis, cum ce, varză murată la
borcan, la care eu am replicat că nu am aşa ceva
acasă şi n-am cum să aduc, şi el atunci a făcut ochii
mari şi a declamat zgomotos şi mirat că nu se poate
să nu am, şi că nu am ce căuta în arţar cu el şi cu
adi muşina dacă nu vin cu varză, şi eu prostul, am
pus botul, nevăzînd cîteva secunde că robi clar
glumea şi că i se rupea lui de ce mîncare îmi aduceam
eu în arţar, şi m-am blocat pur şi simplu o vreme, la
fel cum mă blochez şi acum, ca cei mai slabi oameni,
cînd mi se întîmplă sau simt că o să mi se întîmple
chestii pe care mintea mea nu le vrea, şi mi-a fost
drag de mine atunci pentru că blocajul ăsta în aparenţă
cretin a însemnat de fapt cît de mult şi de adevărat
îmi păsa mie de tot ritualul ăsta de a merge pregătit
cu absolut tot ce trebuie la arţar, însemna că chiar nu
voiam să-mi dezamăgesc prietenii, şi nu în sensul că
mi-era frică să nu fiu cool, ci pe bune, voiam să mă
asigur din tot sufletul că totul o să fie în ordine şi în
armonie cu atmosfera magică din arţar, şi dacă faptul
că eu nu-s în stare să vin cu varză la borcan, atunci mai
bine nu mai vin deloc, ca să nu perturb aranjamentul
stabilit şi să nu fac clanul de ruşine. ce să mai zic, odată
adi muşina stătea mai sus decît mine şi robi şi într-un
moment de linişte a zis brusc băi uite un f16, glumiţă la
care noi ăştialalţi ne-am rîs generos, şi i-am dat credit
lui adi muşina că e un om foarte original, spontan şi
funny. adi muşina, binecuvîntat să-i fie sufletul, avea,
cît am fost coleg cu el, un defect de vorbire, îi ieşeau
mai greu cuvintele, mai ales cînd era ascultat, era un
fel de bîlbîială care era clar că îi enerva pe profi, mai
ales pe profa de mate, dna mihăilă, de care o să mă
iau imediat ce termin cu descris colegii. cu adi muşina
am fost foarte bun prieten, eram amîndoi nişte nerzi
cu ochelari care jucam jocuri şi mergeam la pădure, dar
şi cu robi am fost cumva şi mai prieten, şi încă dinainte
de adi muşina, şi şi robi purta şi el ochelari, dar era şi
foarte înalt şi masiv, nu gras, atenţie, ci om cu oase mari
şi grele, care avea şi o atitudine mai degajată, era şi
jovial, şi bun la mate, şi la sport era bun, şi în general
ieşea în evidenţă într-un mod plăcut decît restul, care
eram mai retraşi. eu nu sunt om rău, se ştie asta, dar
dacă simt că faci atentat la binele meu şi al celor cîţiva
dragi de lîngă mine, n-o să fiu cumpătat şi nu mă stresez
de părerea la nimeni atunci cînd spun că să fii sigur că o
să fac tot ce pot ca să-ţi fut hristoşii mă-tii, şi ameninţarea
asta i-o dedic dnei mihăilă, profa de mate care o fi fost ea
bună la ştiut materia, dar n-a ştiut niciodată să se poarte
cu copiii, şi mereu n-avea răbdare cu adi muşina şi cu mine,
care el se chinuia să vorbească, şi eu mă chinuiam să ştiu
matematică, pe care n-am ştiut-o niciodată, şi probabil că
o să ajung şi eu la bătrîneţe şi o să-mi pară rău de cuvintele
urîte pe care le spun acum la nervi, că mai înainte mi-am
şi luat puţin răgazul să mă uit la mine din afară, om la 30
de ani căruia nu-i plac conflictele, şi care totuşi uite, se
aprinde virulent pentru o porţiune din viaţa lui peste care
în mod normal s-ar trece uşor, dar ceva nu se simte în regulă
aici, ceva îmi zice că obiectiv vorbind, asupra perioadei ăsteia
a plutit o aură greşită, pe care eu sunt acum responsabil
s-o repar retroactiv cum pot, indiferent de cît timp s-a
scurs, de metodele folosite, şi de cum s-or fi schimbat
oamenii şi gîndurile lor între timp, aşa că în niciun caz n-o
să-mi înfrînez sîngele sănătos şi fierbinte de om tînăr şi poet,
care mă împinge să fiu justiţiar şi să zic acum din toată
inima sugi pula dna mihăilă, care eşti sigur ieşită la pensie
acum, dar sugi pula şi sper să suferi o moarte urîtă, lungă
şi rea, şi să-ţi fie ruşine că te-ai luat de mine şi de adi muşina,
şi de fapt de toţi te-ai luat, şi de robi, care ştia matematică,
şi şi de bălăceanu uneori, care ştia şi mai mult, el fiind un fel
de copil minune la toate, şi vrei să-mi spui că meseria şi res
ponsabilitatea didactică faţă de noi te-a făcut să fii aşa? eu
nu cred asta, eu cred că ai deviat la un moment dat şi te-ai
dus într-o zonă foarte neplăcută a relaţionării cu oamenii,
mai ales cu copiii, cu care trebuie să te porţi delicat şi cu
îngăduinţă cît sunt încă mici, nu să ţipi la ei şi să le zici
dramatic că n-or să ia examenul şi că se joacă cu viitorul lor,
ce pizda mă-sii, că mă enervez iar, acum după 20 de ani,
repet, cînd am şi eu ca toată lumea job, gînduri mature şi
ştiu să fac măcar un cartof prăjit cu carne prăjită lîngă, dar
uite că totuşi cred că sufletele sensibile şi aflate în formare
chiar nu trebuie speriate şi bruscate brutal în mersul vieţii
pe care oricum o să-l înveţe mai tîrziu, şi pe căi mult mai
ok decît învăţatul cu frica, cum făceai tu, din cauză că ce?
că tu erai profesoară şi noi copii mulţi şi enervanţi?
sugi pula şi să ştii că mai mult o să-mi fie ruşine dacă
adi muşina, robi şi cu george bălăceanu or să ajungă
cumva să citească poezia asta, că mă gîndesc că nu
le-ar pica chiar bine să se vadă pomeniţi şi descrişi
clandestin aşa cum am făcut-o eu, şi în schimb n-o
să-mi fie deloc ruşine dacă o să citeşti tu poezia asta
în care îţi zic din nou sugi pula şi să-ţi fie ruşine, om
nerăbdător şi urît la suflet, şi acaparator în sensul
cel mai nesimţit cu putinţă, că şi acum ţin minte că
devenindu-ne dirigintă la un moment dat, ai hotărît
să ne scoţi ora de desen care venea chiar înainte de
matematică, joia, ca să o lipeşti şi să facem în locul ei
oare ce, tot matematică, şi foarte foarte rar făceam
oră de desen, şi atunci oare cu cine, tot cu tine, care
făceai pe profa de desen, te uitai la ce pictam şi făceai
aşa snob din cap, că da, da, foarte frumos, cînd era clar
că habar n-aveai ce e aia compoziţie, culoare, peisaj.
doamne cît de rău şi ridicol am putut să mă simt eu,
care am iubit desenul, atunci cînd ştiam că avem desen,
şi mi-am scos bucuros şi cu lumini în ochi tot ce trebuie
pe masă, adică bloc, pensule, acuarele, şi tu ai venit în
faţa băncii mele şi mi-ai zis pe un ton din ăla de tînguire
amestecat cu silă, citez „aoleu drăgoi ce lucrare mi-ai
făcut”, referindu-te nu la ce desen oi fi avut pe masă,
atunci, ci la o lucrare de control dată la matematică
cu o săptămînă înainte, pe care ai corectat-o şi urma
să ne zici notele la ora de matematică, deci ce ai făcut
tu aici, hai să analizăm puţin, ai ales să iei bucuria unui
copil de a desena, prin a-i spune la ora de desen, pe cel
mai condescendent, pasiv agresiv ton, ce lucrare de căcat
a făcut la matematică, şi asta fix la începutul orei de
desen, ca să-mi fuţi toată bucuria, băga-mi-aş pula în
mă-ta care sigur e moartă şi putrezită de multă vreme,
băi profo de doi lei care stai cu un bloc mai sus de mine,
şi nu mi-e ruşine şi nici frică nu-mi e de tine. şi îţi mai
zic o chestie: să ştii că toţi am ajuns bine, eu am ajuns
scriitor şi poet, am job care-mi place şi ştiu să mă bucur
de lucruri aparent mărunte, care de-a lungul vieţii mele
m-au învăţat să mă menţin cu mintea corectă şi să fac
judecăţi şi decizii care de bine de rău, mă menţin
membru fără probleme în societate, adi muşina mai bine,
s-a făcut pompier, şi s-a şi însurat, şi ştiu asta pentru
că acum un an şi ceva l-am găsit pe facebook, unde
am văzut că a pus numai poze frumoase cu el şi cu
iubita lui angajaţi în tot felul de activităţi cum ar fi
parapantă, dar şi multe poze cu el zîmbind în costum de
pompier şi în maşină de pompieri, probabil în timp ce
făcea şcoala de pompieri, care din ce am văzut în
cantitatea pozelor, e chiar o pasiune serioasă pentru el,
şi cu atît mă bucur mai mult că a ajuns ce a vrut. robi
e din cîte ştiu, un fel de programator la o firmă din
braşov, sau nu ştiu dacă programator, dar oricum
lucrează cu software şi ia bani mulţi, ceea ce e foarte
potrivit pentru el. şi bălăceanu a ajuns bine, lucrează la
o bancă, şi dintre toţi, cu el mă văd cel mai des, pe
dubă, cînd mă întorc de la muncă, şi el de la fotbal, şi
chiar mă bucur că are situaţie financiară bună, dar
ce mă enervează la el, e că de fiecare dată cînd ne
vedem are un fel de tactică insidioasă în care la
început mă întreabă cum sunt ce-am mai făcut, şi
imediat după răspunsul meu anemic, că eu sunt mai
modest şi nu-mi place să mă laud, dar imediat, deci
îmi dă de înţeles că de fapt nu l-a interesat ce am
făcut şi n-a procesat cum trebuie, în inimă, ce am
răspuns, imediat ia şi el o mină aparent modestă,
care numai modestă nu e, şi începe să-mi livreze
ceea ce a pregătit încă dinainte să mă întrebe ce fac,
începe deci să-mi zică pe un ton umil jucat, plictisit
şi afectat, ca şi cum n-ar însemna nimic, cum o să se
ducă el peste două săptămîni în excursie în elveţia
sau la paris sau în altă ţară europeană, unde o să se
distreze cu băieţii şi o să se dedea la destrăbălare
cu fete, şi n-ar fi rău dacă o zice o dată şi gata, termină
de livrat informaţia în cîteva secunde, dar se porneşte
să povestească şi excursiile făcute înainte. şi are un stil
foarte fără subtilitate de a o spune, că îmi vine şi mie
să-l întrerup şi să-i spun pe jumate ironic, pe jumate
serios, sau la început ironic, dar în cele din urmă foarte
serios, bine bălăcene, du-te tu unde vrei, în elveţia, în
norvegia şi în italia, dar află că eu sunt scriitor şi poet,
şi în sărăcia mea materială şi fără excursii dese cum ai
tu, să ştii că eu pot să fiu mai fericit decît tine, şi aşa
anevoios cum e drumul pe care am ales să merg, n-aş
renunţa la el, şi dacă mai eşti deştept şi prieten cum
ştiu că erai în generală, o să mă înţelegi şi o să-ţi pară
puţin rău că te-ai dat mare aşa în faţa mea, mie oricum
nepăsîndu-mi cine ştie ce, mai mult părîndu-mi rău de
tine, că n-ai avut tact şi inteligenţă emoţională să te abţii
pe moment, dar în sinea mea reală, la care, ca şi la vise
şi la subconştient, nu am acces cum şi cînd vreau eu, dar
ea e acolo şi e parte mare din mine, să ştii că încă cred că
eşti foarte deştept şi de treabă, şi îmi amintesc cu plăcere
de vremea cînd ne suiam în arţar şi nimic nu era încă grav,
nu ca acum cînd viaţa a devenit o ţîră mai grea, numele meu
e cenuşă şi în fiecare zi mă lupt cum pot ca să nu fiu sclav.

Nume: Vlad Drăgoi
Data nașterii: 22.04.1987
Locul nașterii: Codlea, Brașov
Domiciliu actual: Codlea, Brașov

Cărți publicateIstoria artelor sau memoriile unui veleitar incognito (Lumen, Iași, 2009), Metode (Casa de Editură Max Blecher, 2013), Eschiva (Cartea Românească, 2015), sergio leone (Charmides, 2017)

Rumänische Ecke

mai mult
PoeziePromovate

Un ambasador britanic recită un poem din Eminescu – VIDEO

lac-naluca

Ambasadorul britanic în România, Paul Brummell, a recitat o poezie a poetului Mihai Eminescu pentru a marca Ziua Culturii Românești, pe 15 ianuarie. Ambasadorul a mers la Ipotești, satul unde s-a născut Eminescu, și a stat lângă iazul care la inspirat pe poetul român pentru a scrie o poezie romantică numită „Lacul”.

„Astăzi, 15 ianuarie, este Ziua Culturii Românești. Este data nașterii lui Mihai Eminescu, cel mai mare poet al României și suntem aici, în nord-estul României, chiar în afara satului Ipotești, unde Eminescu a petrecut o parte din copilărie. Iar acest lac este cunoscut ca un lac de crini, care se spune că a inspirat una dintre cele mai faimoase poezii ale lui Eminescu, Lacul”, a spus Paul Brummel într-un intro.

Mihai Eminescu, născut la 15 ianuarie 1850, în satul Ipotești, lângă Botoșani, în nord-estul României, este considerat cel mai mare poet al României. A fost, de asemenea, un romancier și un jurnalist important al timpului său. Pentru a-i onora memoria, România sărbătorește Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie.

mai mult
Poezie

Laureații Galei Tinerilor Scriitori

icr1

Luni, 15 ianuarie 2018, ora 16.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, a avut loc GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2017. Juriul Galei a fost format din trei tineri critici literari (laureaţi ai edițiilor 2012, 2014 şi 2015): Bianca Burţa-Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza. Laureații acestei ediții sunt Cosmina Moroșan, Tudor Ganea, Adriana Stan, Vlad Drăgoi și Dan Coman. Artistul vizual Mihai Zgondoiu a realizat afişele şi diplomele Galei Tinerilor Scriitori. Gala Tinerilor Scriitori s-a desfăşurat în cadrul unui eveniment multiart, avându-i ca invitați speciali pe Maria Răducanu şi Sorin Terinte (pian). Gala Tinerilor Scriitori a fost transmisă în direct de către Radio România Cultural (producător: Anamaria Spătaru). Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural.

Premiul Tânărul Poet al anului 2017: Cosmina Moroșan, Beatitudine. Eseu politic, Editura Nemira
Nominalizaţi Tânărul Poet al anului 2017:
Andrei Dósa, adevăratul băiat de aur, Casa de editură Max Blecher
Vlad Drăgoi, Sergio Leone, Editura Charmides
Cosmina Moroșan, Beatitudine. Eseu politic, Editura Nemira
Ovio Olaru, Proxima B, Editura Charmides
Mihók Tamás, cuticular, Casa de editură Max Blecher
Bogdan Tiutiu, sundial, Editura frACTalia

Premiul Tânărul Prozator al anului 2017: Tudor Ganea, Miere, Editura Polirom
Nominalizaţi PREMIUL TÂNĂRUL PROZATOR AL ANULUI 2017
Dan Ciupureanu, Omar şi diavolii, Editura Polirom
Bogdan Coşa, Ultraviolenţă, Editura Polirom
Andrei Crăciun, Aleea Zorilor, Editura Polirom
Tudor Ganea, Miere, Editura Polirom
Dinu Guţu, Intervenţia, Editura Polirom
Premiul Tânărul Critic literar al anului 2017: Adriana Stan, Bastionul lingvistic. O istorie comparată a structuralismului în România, Editura Muzeul Literaturii Române
Nominalizări și Premiul Tânărul Critic literar al anului 2017
Cosmin Ciotloş, Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă, Editura Humanitas
Marius Conkan, Portalul şi lumile secundare. Tipologii ale spaţiului în literatura fantasy, Editura Tracus Arte
Adriana Stan, Bastionul lingvistic. O istorie comparată a structuralismului în România, Editura Muzeul Literaturii Române
Ramona Tănase, Politicile lui Mircea Eliade: de la tinereţea legionară la maturitatea exilului, Editura Tracus Art

PREMIUL TÂNĂRUL SCRIITOR AL ANULUI 2017: Vlad Drăgoi, Sergio Leone, Editura Charmides

PREMIUL CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2017: Dan Coman, insectarul Coman, Editura Charmides

mai mult
1 2 3 4 5 13
Page 3 of 13