close

Poezie

Poezie

„Iubirea se dospea încet…” de Ioana Scoruș

ingeri

Iubirea se dospea altundeva
Decât printre-ale zilei resturi
Poate-ntr-o îndoială, în ceva
Ce se-ascundea-n fragile gesturi
Sau poate-n fructele ce-atât de blând
Cădeau prin aerul curat și rece
Sau poate în adâncul unui gând
Ce n-apucase încă să se-nchege
Sau poate într-un mers ușor
De simțământ pășind calin prin suflet
În marginea neauzită-a unui dor
Șoptit în larma unui umblet
Iubirea se dospea încet prin noi
Printr-ale-mbrățișării strângeri
Prin ramuri triste și prin goi
Plăpânzii îngeri…

Ioana Scoruș

mai mult
Poezie

„Iubind în taină…” de Andreea Mihaela Nicolae

iubire1

Iubind în taină am înțeles
Că am greșit, când am ales,
Să îți ascund dulci sentimente
Și dragoste fără regrete.

Dar am sperat că, într-o zi,
Cu alți ochi mă vei privi
Și din prietenia noastră
Iubirea să se trezească.

Speram să îmi poți spune tu
Că simți iubire, însă nu,
Nimic din partea ta n-a fost,
Prietenie fără-un rost…

Și așteptam cu nerăbdare
Să-mi bați în ușă cu o floare,
Să-mi spui că nu m-am înșelat,
Că totul e cum am sperat.

Dar acum stiu, am înțeles,
Că am greșit când am ales
Să tac, să fug și să m-ascund,
Și să te port numai în gând.

Dar, astăzi, pun picioru-n prag
Și am să-ți spun, cu-n mare drag,
Că te ador, și că mi-e greu,
Chiar de n-oi ști răspunsul tău.

Mă vei respinge, voi accepta,
Și voi pleca din lumea ta!
Cu capul plecat și-nduplecată,
Cu răni în suflet, dar împăcată.

De-mi vei răspunde cu iubire,
Am să-ți dau tot ce am și, mâine,
Am să-ți scriu pe cerul mare
Că te iubesc fără-ncetare!

Andreea Mihaela Nicolae

mai mult
Poezie

„Lasă-mi…” de Andreea Mihaela Nicolae

femeie-carte

Lasă-mi zorile de zi,
Lasă-mi plopii aurii,
Lasă-mi nopțile de vară,
Când eram doar noi și-o bancă.

Lasă-mi albastrele flori,
Lasă-mi cerul fără nori,
Lasă-mi anii cu iubire,
Lasă-mi clipele cu tine.

Și de ai să pieri ca ceața
Ce se lasă dimineața,
Să nu uiți să iei cu tine
Bagajul plin cu dorințe.

Lasă-mi însă mări cu flori,
Sâmbete cu sărbători,
Ceaiul de pe masă cald,
Și pantoful de pe prag.

Și rămas bun de-ți vei lua,
Să nu uiți căci eu cândva,
Am fost, poate, cerul tău,
Iar tu rai în felul tău.

Andreea Mihaela Nicolae

mai mult
Poezie

„Mai dă-ne, Doamne…” de Ioana Scoruș

credinta-ruga

Mai dă-ne, Doamne, suflete ușoare
Să alergăm cu suplele picioare
Văzduhul îmbătat de cețuri
Să dăm o raită prin fânețuri
Cu dragostea-nflorită-n piept, în oase
S-atingem zborul zilelor geroase
Înnobilând cu răsuflarea noastră
Mușcatele aprinse din fereastră
Acolo unde doar tristețea mută
Respiră în perdele nudă.

Mai dă-ne, Doamne, aripi mari, ușoare
Făcute din mătăsurile tale
Ne-ai surghiunit în vastele-ți palate
Fără de viață, reci și neumblate
De glezne albe de femei frumoase
Cu cărnuri dulci și pulpele zemoase
De sâni scăpați, atât de dulci, din rochii
Mai dă-ne, Doamne, în luciri albastre ochii
Și gene fluturând sfioase
Sub arcuitele sprâncene negricioase.

Și mai ne dă, o dată, Doamne,-n viață
Ardoarea trupurilor dis-de-dimineață
Trezite-n așternuturi de iubire
Ca sufletele noastre iar să fie
Ca oamenii înnebuniți de fericire
Ca maicile cutremurate de sfințire
Ca fluturii năuci în flori, verdeață
Oh, Doamne, inimile noastre le dezgheață
Mai dă-ni-le măcar o dată-n viață!

Ioana Scoruș

mai mult
Poezie

„SPAȚIU” de EMILIA DRAGOMIR

cocori

Cocorii singurătății mele au nevoie de spațiu pentru a-și desena în diafane crepuscule, zvâcnirile de aripi falnice.
Planetele, în neostoitul lor drum, au nevoie de spațiu pentru a nu se stingheri cumva în interminabila căutare a particulei lui Dumnezeu, din care a fost zămislit Universul.
Chiar și umbra își revendică spațiul pentru a ne defini contururile efemere.
Cuvintele își strigă nevoia de spațiu, în dorința arzătoare de a se face auzite, pentru a căpăta valoarea cuvenită în drumul spre adânci înțelesuri.
Gândurile, pentru a nu fi sufocate, ucise în graba nebună de a le elibera dintr-un Turn Babel al lor, au nevoie de spațiu; nu vor să-și piardă identitatea.
Spațiu, fiecare are nevoie de un spațiu propriu, bine definit, pentru a nu se bloca într-un dezechilibru total al stării de imponderabilitate.
Numai eu, iubitul meu, refuz spațiul ce mi-l oferi…
Emilia Dragomir

mai mult
Poezie

Joia lirică MGM – Minel Ghiță-Mateucă

poezie

Risipind…

Carnea mea e putredă de vreme,
Trupul meu e reavăn de pământ,
Simt la tâmple pulberea cum geme
Risipind făptura celui care sunt.

Lume, împrejuru-mi, lume afânată,
Nimeni nu îmi iartă risipirea-n stele,
Numai mărăcinii agățați la poartă
Dor ca o cunună scrijelită-n piele.

Să ne… să nu…

Să ne plimbăm prin parcurile lungi,
Cu umbre înnodate pe alei,
Și să nu știm acum, ca și atunci,
De ce privim lumina cu ochi grei….

Să ne plimbăm alături, subțiratici,
Uimiți că totuși, iată, se întâmplă,
Ca niște plopi înfiorați de muzici,
Ca un pustiu c-o lacrimă la tâmplă…

Să nu vorbim, să nu ne dumirim,
Ce este această taină-nmugurită,
S-o îmbrâncim într-un abis, târziu,
Intrând apoi în altă lume-nchipuită.

Să ne-așezăm cuminți, ca să murim,
Ca roua care tremură pe iarbă.
Să nu mai vrem, să nu putem, să nu dorim…
Soarele roșu cu sete ne soarbă.

Alternanță

Când bate regretul la geam,
Pe ușă îmi iese ispita,
Iar vremea întoarsă din cale
Mi-aduce din mâine iubita.

Mi-e viața umplută de tine!
Și ora ce tocmai trecu,
Minutul ce încă mai vine…
Și clipa ce-acum se născu.

Când bate la geamuri ispita,
Îmi iese pe ușă regretul.
Nicicând nu putea-va iubita
Să-și smulgă din mine-amanetul.

Minel Ghiță-Mateucă

mai mult
Poezie

În mansarda unde nu se moare niciodată

Fashion

Poate că zăpada va cădea din nou…
Va fi un simplu joc în înfrigurata mansardă,
Unde noaptea nu vine niciodată
Va fi o pasăre-nghețată
Murind încă o dată
În mansarda unde nu se moare niciodată
Va mai fi o vară ciudată
Vor bate clopotele iară, vor bate o dată
Să anunțe că, în mansarda de sub acoperișul cu țigle roșii,
Anul acesta nu vor mai veni botgroșii
Munți pufoși de zăpadă orbitoare
Încifra-vor drumul lor spre soare
Doar iubirea va copleși, poate pentru ultima oară
Un poem scris în mansardă, un poem scris să doară
Un poem scris în loc de-a fi trăit
Scris în loc de-a fi murit
Un poem neputincios ca orice poezie
Din prea multă singurătate într-o mansardă pustie.

Ioana Scoruș

mai mult
Poezie

„Pact” de Dan Minoiu

toamna-dans

Unei prietene, Mihaela Măcelaru

Pact

Primeşte-mă ca pe o veste bună
Când vin spre tine trist şi-ngândurat
Şi dă-i soarelui tău porunca de-am fi lună
Când felinar mă-mprăştii pe pernele din pat.

Primeşte-mă cu glasul plin de doliul
Petalelor ucise de-un vânt nepământean,
Lăsând la zarul vremii să-ţi iefteneşti orgoliul
De-a mă avea la nuntă, altfel decât mesean.

Primeşte-mă cu tot ce se mai poate,
Chiar cu iubire poţi să mă primeşti,
Dar nu uita, mai plânsă între toate
E doar cărarea, care, te-asteaptă s-o găseşti.

Dan Minoiu

mai mult
PoeziePromovate

Despre cum a fost premiat colegul nostru Raul Sebastian Baz, fără să ne spună

Raul-Sebastian-Baz-Cartea-pedepsirii

Începând cu anul 2015, revista Itaca acordă distincția pentru Cartea anului la trei secțiuni, „Poezie”„Proză” (literatură) și (începând cu anul 2017) „Eseuri, articole, biografii, critică și studii literare”, pentru scriitorii de limbă română stabiliți în afara granițelor României (diaspora). Al șaisprezecelea volum care a intrat în concursul pentru Distincțiile revistei Itaca – 2015 a fost Cartea pedepsirii (poezie) – Raul Sebastian Baz (aflat pe atunci în Germania), Editura Eurostampa, Timișoara, 2015.

Ceremonia de premiere – Distincțiile revistei Itaca pentru Cartea anului 2015 a avut loc pe 16 iulie 2016 în Dublin, Irlanda. Au primit distincția pentru Cartea anului 2015 autorii Adrian Melicovici (Italia) la categoria proză cu volumul ”Secretul Uriașului 160” și Raul Sebastian Baz (Germania), poezie cu volumul ”Cartea pedepsirii”.

Centrul de promovare ”Itaca” – Dublin a luat ființă la data de 14 noiembrie 2012. Itaca reprezintă un spațiu cultural, creat în toamna anului 2012, în special pentru românii din Irlanda și în general pentru aceia care, dintr-un motiv sau altul, au ales să trăiască în afara granițelor României, neuitând niciun moment că sunt români și aparțin acestui neam, promovând prin creația lor literar-artistică valorile spiritualității românești.

V.R.

mai mult
Poezie

„Demiurg” de Ioana Scoruș

inger-pat

Înalturile-n piscuri nicicând nu au visat
Atâtea semeții cum Domnul ți le-a dat
Strâns adunate-n puful ce-ți străjuie pomeții
Nicicând atâta alb nu au avut nămeții.

Și nici candoare-n valmă în ochi nu s-a aflat
Cum ca izvor sfielnic privirea ta și-a luat
Din iriși bruni de ciută-adăpându-se-n amurg
Nu a dat nimănui, mai mult, pe-acest pământ.

Un demiurg ce pusa-ți mari măiestrii în gene
În pasu-ți de felină, în zâmbet și-n sprâncene
Îngenunchează-n față-ți din zid căzuți mari sfinți
Desfoliezi cupole zidite-n rugăminți

Rostite cu ardoare, cu mâini împreunate.
În depărtări de vise-ntunericul desparte
Ce-i viu și ce-i reverie, pe fruntea-ți cea de lapte
Cresc din frumos vedenii ce mi le porți prin noapte.

Când îți privesc dormirea zăgăzuită-n pleoape
În carne-ți vin mari îngeri în tine să se-ngroape.

Ioana Scoruș

mai mult
1 2 3 4 5 10
Page 3 of 10