close

Poezie

Poezie

Înger și demon

inger-noapte

„Draga mea, sunt o realitate,
Între durere şi dor,
Un spaţiu gol
Al iubirilor ce mor.

Sunt mister,
fantasma pe care mulţi o alungă.
Sunt amăgire-mi sunt şi umbră.
Sunt fericire,
Când şi când, când lacrimile-ţi curg.”

Mă rodea vârful inimii-ntr-o zi.
M-a înţepat şi-am sângerat.
Mult timp nu am mai fost
nimic din ce obişnuiam să fiu…

Am dus mâna la piept
şi-am scos un fulg.
Mi-am zis că-i fulg de nea întâia oară…
Înăuntru, aşa frig mi-era.

Brusc, o durere acută
m-a lovit în tâmplă.
Foile de cuvinte se scutură,
Iar ochii ard în flăcări.

Pe buze curgea cenuşă și smoală albă
pe obraji.
A mai rămas o urmă:
cărbunele stins al unui creion,
ce stă şi-ascultă…

Ce-am fost?
Ce sunt? Ce nu vom fi?

Înger în minte şi
demon în suflet;
Asta mi-ai spus că eşti.
Iar eu – opusul tău…

Îmi așez coroană de heruvim
Și te întreb, poate tardiv,
Cu glas tulburător și mincinos
Și cu-o speranță că te vei infecta
În ochiu-mi veninos.

De m-aş împiedica 
vreodată de un munte
şi ne-am prinde mâinile-n sărut,
Spune-mi, dragul meu, vom fi
vreodată mai mult?

Autor: Larisa Bălan

mai mult
Poezie

„Contur” de Larisa Bălan

larisa

Desenează-mi buze noi,

Cele vechi nu îmi mai plac,

Le-ai sărutat și mi se pare

C-au crăpat.

Desenează-mi buze noi,

Pe cele vechi le-ai adorat,

Le-ai mângâiat hain,

Cu un surâs catifelat

Și ai lăsat ca peste ele,

Din ochi, să cadă

Ploi.

Desenează-mi buze noi,

Fiindcă-n loc de zâmbet

Am noroi.

Și e ciudat la mine

Să pară încă toamnă,

Când în suflet îmi cânta-a

Primăvară.

Desenează-mi buze noi,

Să nu mi le mai respiri vreodată,

Să fie creionate din parfumuri dulci

Și gusturi moi,

Să poate fi atinse doar de cei ce au curajul

Să îmi devină, în dragoste,

Nemuritori.

Larisa Bălan

mai mult
Poezie

PRAF DE STELE DINSPRE ȘI DESPRE MAMĂ

mama

Motto: „Ferice de aceia cărora le mai trăiește mama”

Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, a creat pretutindeni mame.

Mama este numele lui Dumnezeu pe buzele și în inimile copiilor.

O mamă bună prețuiește cât o sută de profesori, boicotori mai mult de-o sută.

Mamele bune fac din copii lor oameni buni, profesorii buni fac școlari buni.

Nu cărțile cresc oameni, ci mamele.

Ruga mamei te apără de orice primejdie pe apă, pe uscat.

(Texte selectate, adaptate, de pe pagina „Praf de stele” , publicate la o3.o3. 2018 )

Joi, 8 Martie 2o18

Dan Drăguș

mai mult
Poezie

„Preferințe” de Andra Dancovici

toamnaa1
Nu spune nimic! Nu are rost! Prefer tăcerea!
Vreau doar prin frunzele toamnei să mă desfăt și
să mă joc sub cer!
Nu mă mai atinge așa de încet! Prefer durerea!
Vreau doar singură să fiu cu mintea împânzită,
păzită de un înger temnicer
Venit din iadul vieții.
Nu mai scormoni în suflet! Prefer doar o cafea amară 
Vreau doar o zi cu picături de ploaie să-mi ude trupul
pân` la stele!
Nu mai șterge lacrima! Prefer să fiu așa… murdară
Vreau doar o lungă amețitoare plimbare prin grădina
cu zorele !
…Din magia tinereții
Nu mai face atâtea planuri! Prefer momentul 
Vreau doar când soarele îmi gâdilă pielea jucăuș
să fii o rază…
Nu spune nimic! Nu are rost! Prefer sentimentul!
Vreau doar un tril de mierlă dulce să mă-ncânte
în amiază !
Și să mor cum mor poeții…
mai mult
Poezie

Din lung prelung de Câmpulung

campul

De-aici, din Câmpulung Muscel, fusese trimisă odinioară scrisoarea boierului Neacşu, primul text compact scris în limba română şi păstrat, căci ne gândim că vor mai fi fost şi altele, arse şi risipite de timp, poate chiar mai vechi. Oricum, ţinutul devine legendar în vreme, nu numai prin atestarea de limbă română scrisă, ci şi prin însăşi matca pe care o reprezintă, matcă a baladei pastorale, spiritualitate dintâi a neamului nostru. La câteva strigăte mai în sus de Câmpulung şi spre stânci, din Rucăr, se ştie, ciobanii au adus cântecul Mioriţei prin munţi până la Întorsătura Buzăului, şi de-aici, din gură în gură, ca sărutul, în pretutindinea ţării.
Aici, în acest triunghi de magică frumuseţe, al munţilor cu dealul şi cu valea, poate cel mai frumos loc din lume şi din ţară după placul inimii mele, aici, unde limba vorbită are o claritate fonetică de cristal, încât îţi vine să crezi că aici s-a născut mai întâi limba română şi probabil că aşa şi este, aici, în aerul curat şi cu aripi, unde privirea niciodată nu e în jos, ci în sus, trasă de zăpada eternă a piscurilor, aici sălăşluieşte cosmosul stelelor de noapte şi de zi, predestinat patriei noastre. Îţi vine să strigi, mirându-te: oare ce zei uriaşi au fost îngropaţi sub munţi, de au munţii atâta măreţie şi tăcere vorbitoare în ei!
Aici, noaptea, la amiaza nopţii, se poate auzi cum se roteşte pământul pe axa polilor cu un murmur aparte, asemeni celui de copil alăptat.
Aici, timpul are făptură şi se poate vedea cu ochiul şi atinge cu mâna lui Toma Necredinciosul. O foame negrăită, de viaţă, te umple şi, fântână fără de fund, deşerţi în tine mirajul, ca şi cum apei i-ar fi sete de apă. Să fie acesta sentimentul dorului din doină?
Frunză verde de mălin,
duce-m-aş ca să revin;
frunză verde de stejar,
deasă-i piatra, eu sunt rar;
frunză verde leuştean,
mi-este ora cât un an;
anul cu lumile, lumile ca stelele…
La Câmpulung, aerul este găurit de păsări, prin acele locuri curg în jos, la Câmpulung, luminile de la stele. La Câmpulung, e perna ţării. Ne încercăm şi noi pe dulceaţa ei de somn de zăpadă… Noi ne iubim patria şi nu ne este câtuşi de puţin ruşine de aceasta, cum umbrei nu-i este ruşine de stejarul său. Umbră aş vrea să fiu la Lungul Câmpulung…

Nichita Stănescu

mai mult
Poezie

„TESTAMENTUL” lui Nichita

Nichita-Stanescu

Când vezi soarele răsărindu-ți în față, întoarce-te brusc pentru că el îți răsare de fapt din spate !
Când ți- e frig, dezbracă-te pentru că altfel riști să arzi !
Nu da importanță și timp de auz stigătului. Apropie-te alergând de cel care strigă.
Oroarea nu e de sânge ci de inimă. Dragostea nu este de femeie ci de nașterea pe care ea o poate îndura.
Nu se face niciodată seară decât pentru proști! Răsăritul stelelor e cu mult mai măreț decât răsăritul soarelui!
Dacă este un păcat faptul că suntem oameni, nu este o ispășire faptul că murim.
Adevărul, care oricum ne este refuzat, e mai puțin important decât dragostea, pe care urmează abia să o pierdem.
Globul pământesc este mult prea mic și mult prea neîncăpător ca să ai dreptul singuratic la eroare. Fii perfect aici, ca să poți greși între două stele, unde e loc liber și imens, și înțelgere pe măsură!
Lumina soarelui este orbitoare, dar atât. Adevărata lumină nu este nici măcar cea a stelelor care e cu mult mai orbitoare pentru ochiul apropiat lor, ci lumina care nu-și mai aduce aminte de sursa ei.
N-ai cum să te ferești de ea.
Trupul în care locuiești e cu mult mai de departe decât ți-ai închipui depărtarea.
Faptul că el te doare sau faptul că el îți dă plăcere, nu are nicio rubedenie cu tine.
Află că mai apropiat este trupul pietrei de piatră, deși distanța dintre el și ea e infinită, decât clipa pe care o străbați de străbaterea ta în clipă.
Fiule, sufletul meu este bucuros că știi să citești. Dacă și înțelesul celor citite te va dori, te va fi, fiindu-te. Dacă nu, nu !
Adio !
Al vostru, Nichita.

Fotografia postată de Nichita Stanescu.
mai mult
Poezie

„Îmbătrânim, frumoasă doamnă!” de Angelina Nădejde

cuplu-batrani

 

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Eu sprijin anii mei de tine
Ca de un munte de lumină.
Tu-i porţi… iar umerii tăi mici,
Atât de firavi, de novici,
Ca doi călugari puşi să-ndure
Canonul lor în rugăciune,
Îmi ţin tristeţile de-o viaţă
Şi zile fără de speranţă
Când rătăcind cărări prin ploi
Tu mă chemai să fim iar doi.
Luai în spate din poveri
Şi le-ngropai în primăveri.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,
Dar cu atâta drag îţi duc
Al neputinţei tăvalug
Ce ţi-a cuprins ca-ntr-o vâltoare
Plăpândul trup precum o floare…
Ţi l-aş purta spre infinit,
Numai să ştii cât te-am iubit.
Îngenuncheat pân’ la pâmânt
E îmbrăcat ca-ntr-un veşmânt,
Tivit cu slăbiciuni șuvoi,
De multe ori şi cu nevoi,
Ai cicatrici şi urme-adânci
Lăsate de dureri şi prunci.
Dar şi aşa, vei fi mereu,
Mireasa sufletului meu.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,
Singurătăţi în cuib de cuci
Ne-aşteaptă iarba de sub cruci,
Să odihnim în ea trăiri
Din lada plină cu-amintiri.
Dar sufletelor noastre-acum
Le cresc lăstari pe scurtul drum.
Sunt înfloriți ca-n primăvară
Iar peste tot ne împresoară
Parfumul clipelor în doi
Din vraja vieţii ca un roi.
Şi te iubesc iubită doamnă,
Magnolie-nflorită-n toamnă!

Angelina Nădejde

mai mult
Poezie

„Din dragoste…” de Ioan Corin Culcea

cuplu-frunze

Din dragoste…

Vreau să mă uit la tine
cum mă ucizi încetul cu încetul,
cu acea detaşare
pe care ți-o dă fericirea cărnii,
izbitura luminii în trup…
se aleg praful şi vântul
de gândurile şi zilele mele,
sunt umilul slăvit,
decorat cu riscuri,
post – mortem…

Ioan Corin Culcea

mai mult
Poezie

„AMINTIRILE CURG, MI-E DOR…” de Cristiana Maria Purdescu

iubire1

O noapte grea, încă o noapte…
Și printre stingeri, în neștire,
Se mai strecoară vechi tipare,
O pajură-nghițând un cap de mire…

O noapte grea, o pajură-nrăită,
Cu cioc de-argint și gheare alămite,
Și ninge-n dormitor și patu-i gol,
Amintirile curg, mi-e dor, iubite.

I RICORDI SCORRONO, ANELO…

Una notte pesante, ancora una notte
E fra le estinzioni, senza accorgersi,
S’insinuano ancora vecchi stampi,
Un’aquila ingoiando una testa di sposo…

Una notte pesante, un’aquila feroce
A becco argenteo e artigli di ottone,
E nevica nella stanza da letto,
I ricordi scorrono, amore, anelo.

Cristiana Maria Purdescu – din volumul „Mai tânără cu un cuvânt” / „Più giovane d’una parola”
Versione italiana: Geo Vasile
Editura Muzeul Literaturii Române, București, România, 2006

mai mult
Poezie

„Le-am iubit pe toate cum am știut” – Ovio Olaru

OlaruOvio
Îmbinând nordul viking cu pelicula glam, decorul din poemele lui Ovio Olaru – când nu alunecă în kitsch – pare desprins dintr-unul din videoclipurile celor de la Daft Punk. (Alex Ciorogar)

le-am iubit pe toate cum am știut, și am vărsat
râuri tandre din inima calofilă pentru fetele mele
le-am chemat de departe, dar s-au risipit
pe holurile teatrului, lăsându-mă s-adun
după spectacolul lor: lenjerie și măști,
scaunele goale, dar mișcate.

am tulburat apele ca mâlul să se rearanjeze
arătându-mi ce vreau, dar mâlul s-a ridicat,
lăsându-mă cu o reflexie mișcată.
Și în reflexie s-a deschis o fereastră
spre o versiune alternativă, unde le-am văzut în coeziune,
zâmbindu-și complice după cortină
și atingându-se peste sâni.

m-am dăruit de tot, în aplauze,
dar acum sunt prins în mecanisme care se derulează
fără mine, și actorii dau unul după altul chix.
am suflat greșit din culise
și-am stricat spectacolul cu nepriceperea mea.

meditez la coregrafia perfectă
și previzibilă. La mișcările fetelor frumoase
în timp ce mă depășesc.

Meditez la proxima B. La planete îndepărtate
și neiertătoare. Proxima B:
o versiune
mai credibilă decât noi,
o ambiţie de mai bine
și mai real.
De bunăstare și confort. Proxima B,
unde nimic nu-i îndeajuns de tragic
să merite tristeţea noastră.

o amintire dragă la cei care s-au iubit
și s-au ţinut de mână la căderea cortinei.
Nufăr în mâlul gros din inima calofilă,
proxima B, fereastră deschisă spre galaxia răului absolut.

Amintirea celor pe care decorul i-a înghiţit:
le-am stricat spectacolul cu nepriceperea mea, și umbra
le-a căzut în straturi peste scaune goale.

mai mult
1 2 3 4 5 14
Page 3 of 14