close

Poezie

Poezie

„Scrisoare către mama -16-” de Corin Culcea

mama1

Mama a fost ce nu am ştiut niciodată că a fost… un ochi râzând şi plângând între naşterile din doi în doi ani, legându-şi tristețea în colțul batistei, odată cu sărăcia cartelei de pâine… Ştiu doar atât: că ar fi murit oricând pentru noi, ascunsă după firimituri… Avea două clase, învăța singură să citească biblia şi să scrie, ne bătea crunt, să fim printre primii la şcoală, se vindea timpului înflorind lacrimă cu lacrimă, doar să ne crească… la ora cinci ne cârpea hainele şi luceafărul de dimineață, ne ungea încălțămintea cu seu, la lumina nedreaptă a opaițului… Doctorul era descântecul cărbunilor stinşi, când, gol, transpiram înfăşurat în bozii, în grija ei exasperantă… Stătea cu pistolul fricii la tâmplă, murind pentru ea, trăind pentru noi, între o durere şi alta…

Ioan Corin Culcea

mai mult
Poezie

CARTEA POEZIEI

scris

G: Poezia, ce piramidă frumoasă a cuvintelor! Suntem secerați de mirare și spaimă, sub coaja de piersică a unui verb. Poezia se ridică la cer, împânzind labirinturi, are trup de cleștar și de privighetoare.
C: Este o dezamăgire, fiind aproape de culoarea petalelor de cireș căzute. Ea are două inimi în loc de două aripi de cal care zboară. Se iubește cum se iubește ținând după gât o vioară. Ea este și nu se vede. Doar se zbate îngerul în ea. Trebuie căutată cu cele cinci degete. Trebuie mirosită iarba pentru ea.
F: Ea vorbește cu sentimente și nu cu idei. Dacă pică o frunză dintr-o coamă de cal, negreșit pică și o rază pentru șlefuit diamante. Ea nu se vede, iar dacă se vede, înseamnă că deja nu există. Poezia este dâra de sînge, lăsată pe zăpadă de cerbul rănit. Dar nu despre cerb este vorba aici. Mai degrabă despre desfacerea cuvântului, multiplicarea lui prin divizare. Poezia se lasă umbră pentru cuvânt.
C: După poezie, durere, cuvânt, vine poetul din coaasta lui Dumnezeu. Urma lăsată în haos de Dumnezeu, nu este îngerul ci este poetul. Din înger nu se poate lăsa peste lume bolta cuvântului, din poet însăși bolta universului, poezia. Greutatea ei nu se înțelege după greutatea unei pleoape. Pielea ei nu are vreo iubită, nici mersul mielului la jertfă. Doar i se face să zboare. Se mângâie cu spiritul, întocmai făcut pentru a-i purta de grijă. Zi silabă și desparte-te de lume, ca și cum te-ai despărți de umbra ta.
G: Slăbiciunile poetului sunt doar aparaente. Poetul este veșnic lucid, dar cade câteodată în propăria lui capcană, după care devine și pasăre și frunză. El este distins.
C: Pânditoare, zăpada cu două aripi mi s-a arătat. O stea ca o nălucă poleită
F: Cuvântul nu este făcut pentru a fi ostenit. El sporeșta taina și sporește în taină. Care este atunci realitatea chipului și care a verbului? Cântecul se vede cu sunetul. Sunetul este chipul total al poeziei, ea începe unde se sfârșește uitarea. Este zeea poetului.

Face parte din trialogul poematic ELEMENTELE- 1989.
CEATA HOMERICĂ
COSTIN LUPU (d)
IOAN VINTILĂ FINTIȘ
GABRIEL TANUL(d)

mai mult
Poezie

„Când castanii înfloresc” de Adina Faur

flori-apa

Au înflorit castanii… lumânări stinse-n altar de cer de mai.
Au înflorit castanii… în parcuri cu-amintiri.
Și, printre ei, o fata se plimba cu mut grai,

Cătând in zare-albastră, trecutele zvâcniri.

Mi-au înflorit castanii… în freamături celeste. 
Mi-au înflorit castanii… în palme, ca flăcări argintii.
Ei nu știu că, acum, și fata e poveste…
Și că pe buze-i joacă doar amăgiri târzii.

Au înflorit castanii… sfidând vremelnicia.
Au înflorit castanii… spre-ale bolții reci ferestre.

Dar cum nu știu ei, oare, că toata bucuria,
Pierit-a în castanul ce nici el nu mai este?!

Adina Faur

 

mai mult
Poezie

Urmele pașilor Vieții – Cornelia Prisacariu

urme

Ochii-mi cad peste urme,

Urmele pasilor Vietii.

Calc peste ei cu grija,

Sa nu le stric forma.

Ma aplec si mana mea ii atinge.

In palma mea, simt

Si-n venele mele alearga

Trairile celor ce-au fost, Stramosii.

Trairile celor ce sunt, Cautatorii.

Trairile celor ce vor fi, Implinitii.

Un pas nesigur.

Si-nca un pas…

Calc peste urmele pasilor Vietii,

Marunt, cu grija, sa nu le stric forma.

Ajung la o rascruce.

Inainte – drum necunoscut cu gropi, noroaie, padure

Si-un soare departe – speranta.

In dreapta – intuneric.

In stanga – intuneric.

In spate – eu.

M-asez pe piatra Optiunii,

Imi prind capul in palmele

Din care picura perlele tacerii.

Cine sunt? De unde vin? Unde merg?

Urmele pasilor Vietii sunt peste tot.

Le aleg pe cele mai putin calcate.

Pasesc incet, spre soarele indepartat – speranta.

Un pas… si inca unul…

Le urmez firul Pana la o alta rascruce.

Urmele pașilor Vieții – Cornelia Prisacariu

mai mult
Poezie

„Pulbere nebună” de Corin Culcea

Uneori confund dragostea cu moartea;
oricât m-aş strădui,
pulberea nebună a clipelor
este peste mine…
îi respect biruința,
ca pe ultima oară,
ca pe ultima zvâcnire curată a mielului…
Uneori îți confund buzele
cu piatra care sângerează
când mi te aşezi în genunchi
în fața ochilor,
bucurându-ți sufletul…
cuvintele tale sunt brute, adânci,
încât nu mai exist pentru mine.
Moartea şi viața te mângâie pe creştet…
te spală cu dragoste.

Ioan Corin Culcea

mai mult
PoeziePromovate

Concursului interjudeţean de recitări „Sub aripa lui Nichita”

nichita-stanescu1

Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti a organizat vineri, 30 martie 2018, cea de-a XI-a ediţie a Concursului interjudeţean de recitări „Sub aripa lui Nichita”. Evenimentul a avut loc la Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”.
Juriul, format din:
Vlad Basarabescu, actor,
Corina Popa, filolog,
Ştefania Popişteanu, referent al Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale”, a stabilit acordarea următoarelor premii:
– Marele Premiu – Vintilă Virginia – Colegiul Naţional „Nichita Stănescu” Ploieşti; Premiul I – Stoica Elena Patricia – Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” Ploieşti;
– Premiul I – Nicolae Ana Maria Denisa – Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă ” Urlaţi;
– Premiul II – Smărăndoiu Georgiana – Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă ” Urlaţi;
– Premiul III – Păuna Rareş – Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza;
– Premiul III – Radu Ştefan Theodor – Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi;
– Menţiuni
– Rotunjeanu Maria Florina – Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Ploieşti;
– Zecheru Andreea Diana – Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi;
– Roşculeţ Andreea Anelore – Liceul „Simion Stolnicu” Comarnic;
– Dîrvăreanu Neşmi Şercan Gabriel – Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi;
– Ivan Marina Mădălina – Colegiul Economic „Virgil Madgearu”Ploieşti;
– Toma Alexandra Andreea – Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi.
– Premiul Special pentru Interpretare – Niţu Laura Florina – Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi;
– Premiul Special pentru Creaţie – Dîrvăreanu Neşmi Şercan Gabriel – Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi;
– Premiul Special pentru Creaţie – Iancu Maria Alexandra-Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti.
Concursul interjudeţean de recitări „Sub aripa lui Nichita”, ediţia a XI-a, s-a desfăşurat în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu”, ediţia a XXX-a.

mai mult
Poezie

„Până în centrul pământului” de Corin Culcea

dragostea-se-face

Te aud cum mă strigi
în înserarea portocalie,
cum strigăm mângâierile mamei
la strivirea nopții în şoapte…
Doar cuvintele tale
îmi mai întorc din cale plecările oarbe
şi rup din strigătul tău,
cum rupe dimineața din soare…
Mai încet este timpul,
decât paşii mei spre mijlocul clipei,
spre zâmbetul tău
aşteptându-mă în centrul pământului…
Şi eu voi veni,
voi veni,
aruncându-mi pe drum
toate măştile inutile şi grele,
rămânând pentru tine
mai gol şi mai pur
decât la propria-mi naştere,
doar crinul iubirii răsărindu-mi în frunte!…
Te aud cum îți strigi nerăbdarea
în sângele meu,
cu încordarea primăverii alergând,
adulmecându-ne îmbrățişările…
până în centrul pământului!…

Corin Culcea 

mai mult
Poezie

„Vis aievea” – Cornelia Prisăcariu

inimioara-1

Adulmecatu-ți-am inima
Cu inima mea.
E la locul ei, caldă, dar speriată
Căci dureri mari săpat-au
Peşteri nemiloase-ntr-însa.
Sărutatu-ți-am sufletul
Cu sufletul meu.
E roz, dar bine-ascuns
Într-o mare amară de zahar
Atât de amară încât
Aripi de îngeri se strâng
La atingere
Iar struna-i vibrează
Plâns stins
Chemându-mă
Din depărtări
La întâlnirea dintre ceruri
S-o cânt
Până la nemurire
Mângâiatu-ți-am buzele
Cu buzele mele.
Sunt roşii, dar reci
Arcuite
Sub povara nevorbirii
Nespusul tău
Mă doare
În adâncuri
Contopitu-ne-am trupurile
Într-unul
Ocean de dorință, de lacrimi
Şi de aşteptări fierbinți
Rugi împlinite împletitu-s-au
Odată cu noi
Explodat-am in stele
Şi-n noi
Adânc
În iubire
Grăit-au negrăiri
Doar pentru noi
Înțelepciunea ancestrală
Țipat-a prin porii noştri
Deschişi
În lumina lunii
Umbrele noastre
Sălbatic în una
Arătatu-ne-au adevărul
Din noi
Acceptatu-l-am
Acum şi aici
Pentru mâinele
Nostru.

Cornelia Prisăcariu

mai mult
Poezie

Tot ce a mai rămas…

crin

Tot ce a mai rămas treaz în mine
este lumina din jurul gesturilor tale,
un mănunchi de lavandă 
ce îmi topeşte zidul răbdării,
drapelul fluturat peste arcul palmelor,
când îți strivesc trupul printre crini,
până când ni se alungesc umbrele…

Tot ce a mai rămas treaz în mine
este păcatul înfometat
pe care îl duci la gură
şi îl strângi cu disperare în pumni…

Ioan Corin Culcea

mai mult
Poezie

Înger și demon

inger-noapte

„Draga mea, sunt o realitate,
Între durere şi dor,
Un spaţiu gol
Al iubirilor ce mor.

Sunt mister,
fantasma pe care mulţi o alungă.
Sunt amăgire-mi sunt şi umbră.
Sunt fericire,
Când şi când, când lacrimile-ţi curg.”

Mă rodea vârful inimii-ntr-o zi.
M-a înţepat şi-am sângerat.
Mult timp nu am mai fost
nimic din ce obişnuiam să fiu…

Am dus mâna la piept
şi-am scos un fulg.
Mi-am zis că-i fulg de nea întâia oară…
Înăuntru, aşa frig mi-era.

Brusc, o durere acută
m-a lovit în tâmplă.
Foile de cuvinte se scutură,
Iar ochii ard în flăcări.

Pe buze curgea cenuşă și smoală albă
pe obraji.
A mai rămas o urmă:
cărbunele stins al unui creion,
ce stă şi-ascultă…

Ce-am fost?
Ce sunt? Ce nu vom fi?

Înger în minte şi
demon în suflet;
Asta mi-ai spus că eşti.
Iar eu – opusul tău…

Îmi așez coroană de heruvim
Și te întreb, poate tardiv,
Cu glas tulburător și mincinos
Și cu-o speranță că te vei infecta
În ochiu-mi veninos.

De m-aş împiedica 
vreodată de un munte
şi ne-am prinde mâinile-n sărut,
Spune-mi, dragul meu, vom fi
vreodată mai mult?

Autor: Larisa Bălan

mai mult
Poezie

„Contur” de Larisa Bălan

larisa

Desenează-mi buze noi,

Cele vechi nu îmi mai plac,

Le-ai sărutat și mi se pare

C-au crăpat.

Desenează-mi buze noi,

Pe cele vechi le-ai adorat,

Le-ai mângâiat hain,

Cu un surâs catifelat

Și ai lăsat ca peste ele,

Din ochi, să cadă

Ploi.

Desenează-mi buze noi,

Fiindcă-n loc de zâmbet

Am noroi.

Și e ciudat la mine

Să pară încă toamnă,

Când în suflet îmi cânta-a

Primăvară.

Desenează-mi buze noi,

Să nu mi le mai respiri vreodată,

Să fie creionate din parfumuri dulci

Și gusturi moi,

Să poate fi atinse doar de cei ce au curajul

Să îmi devină, în dragoste,

Nemuritori.

Larisa Bălan

mai mult
Poezie

PRAF DE STELE DINSPRE ȘI DESPRE MAMĂ

mama

Motto: „Ferice de aceia cărora le mai trăiește mama”

Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, a creat pretutindeni mame.

Mama este numele lui Dumnezeu pe buzele și în inimile copiilor.

O mamă bună prețuiește cât o sută de profesori, boicotori mai mult de-o sută.

Mamele bune fac din copii lor oameni buni, profesorii buni fac școlari buni.

Nu cărțile cresc oameni, ci mamele.

Ruga mamei te apără de orice primejdie pe apă, pe uscat.

(Texte selectate, adaptate, de pe pagina „Praf de stele” , publicate la o3.o3. 2018 )

Joi, 8 Martie 2o18

Dan Drăguș

mai mult
Poezie

„Preferințe” de Andra Dancovici

toamnaa1
Nu spune nimic! Nu are rost! Prefer tăcerea!
Vreau doar prin frunzele toamnei să mă desfăt și
să mă joc sub cer!
Nu mă mai atinge așa de încet! Prefer durerea!
Vreau doar singură să fiu cu mintea împânzită,
păzită de un înger temnicer
Venit din iadul vieții.
Nu mai scormoni în suflet! Prefer doar o cafea amară 
Vreau doar o zi cu picături de ploaie să-mi ude trupul
pân` la stele!
Nu mai șterge lacrima! Prefer să fiu așa… murdară
Vreau doar o lungă amețitoare plimbare prin grădina
cu zorele !
…Din magia tinereții
Nu mai face atâtea planuri! Prefer momentul 
Vreau doar când soarele îmi gâdilă pielea jucăuș
să fii o rază…
Nu spune nimic! Nu are rost! Prefer sentimentul!
Vreau doar un tril de mierlă dulce să mă-ncânte
în amiază !
Și să mor cum mor poeții…
mai mult
Poezie

Din lung prelung de Câmpulung

campul

De-aici, din Câmpulung Muscel, fusese trimisă odinioară scrisoarea boierului Neacşu, primul text compact scris în limba română şi păstrat, căci ne gândim că vor mai fi fost şi altele, arse şi risipite de timp, poate chiar mai vechi. Oricum, ţinutul devine legendar în vreme, nu numai prin atestarea de limbă română scrisă, ci şi prin însăşi matca pe care o reprezintă, matcă a baladei pastorale, spiritualitate dintâi a neamului nostru. La câteva strigăte mai în sus de Câmpulung şi spre stânci, din Rucăr, se ştie, ciobanii au adus cântecul Mioriţei prin munţi până la Întorsătura Buzăului, şi de-aici, din gură în gură, ca sărutul, în pretutindinea ţării.
Aici, în acest triunghi de magică frumuseţe, al munţilor cu dealul şi cu valea, poate cel mai frumos loc din lume şi din ţară după placul inimii mele, aici, unde limba vorbită are o claritate fonetică de cristal, încât îţi vine să crezi că aici s-a născut mai întâi limba română şi probabil că aşa şi este, aici, în aerul curat şi cu aripi, unde privirea niciodată nu e în jos, ci în sus, trasă de zăpada eternă a piscurilor, aici sălăşluieşte cosmosul stelelor de noapte şi de zi, predestinat patriei noastre. Îţi vine să strigi, mirându-te: oare ce zei uriaşi au fost îngropaţi sub munţi, de au munţii atâta măreţie şi tăcere vorbitoare în ei!
Aici, noaptea, la amiaza nopţii, se poate auzi cum se roteşte pământul pe axa polilor cu un murmur aparte, asemeni celui de copil alăptat.
Aici, timpul are făptură şi se poate vedea cu ochiul şi atinge cu mâna lui Toma Necredinciosul. O foame negrăită, de viaţă, te umple şi, fântână fără de fund, deşerţi în tine mirajul, ca şi cum apei i-ar fi sete de apă. Să fie acesta sentimentul dorului din doină?
Frunză verde de mălin,
duce-m-aş ca să revin;
frunză verde de stejar,
deasă-i piatra, eu sunt rar;
frunză verde leuştean,
mi-este ora cât un an;
anul cu lumile, lumile ca stelele…
La Câmpulung, aerul este găurit de păsări, prin acele locuri curg în jos, la Câmpulung, luminile de la stele. La Câmpulung, e perna ţării. Ne încercăm şi noi pe dulceaţa ei de somn de zăpadă… Noi ne iubim patria şi nu ne este câtuşi de puţin ruşine de aceasta, cum umbrei nu-i este ruşine de stejarul său. Umbră aş vrea să fiu la Lungul Câmpulung…

Nichita Stănescu

mai mult
Poezie

„TESTAMENTUL” lui Nichita

Nichita-Stanescu

Când vezi soarele răsărindu-ți în față, întoarce-te brusc pentru că el îți răsare de fapt din spate !
Când ți- e frig, dezbracă-te pentru că altfel riști să arzi !
Nu da importanță și timp de auz stigătului. Apropie-te alergând de cel care strigă.
Oroarea nu e de sânge ci de inimă. Dragostea nu este de femeie ci de nașterea pe care ea o poate îndura.
Nu se face niciodată seară decât pentru proști! Răsăritul stelelor e cu mult mai măreț decât răsăritul soarelui!
Dacă este un păcat faptul că suntem oameni, nu este o ispășire faptul că murim.
Adevărul, care oricum ne este refuzat, e mai puțin important decât dragostea, pe care urmează abia să o pierdem.
Globul pământesc este mult prea mic și mult prea neîncăpător ca să ai dreptul singuratic la eroare. Fii perfect aici, ca să poți greși între două stele, unde e loc liber și imens, și înțelgere pe măsură!
Lumina soarelui este orbitoare, dar atât. Adevărata lumină nu este nici măcar cea a stelelor care e cu mult mai orbitoare pentru ochiul apropiat lor, ci lumina care nu-și mai aduce aminte de sursa ei.
N-ai cum să te ferești de ea.
Trupul în care locuiești e cu mult mai de departe decât ți-ai închipui depărtarea.
Faptul că el te doare sau faptul că el îți dă plăcere, nu are nicio rubedenie cu tine.
Află că mai apropiat este trupul pietrei de piatră, deși distanța dintre el și ea e infinită, decât clipa pe care o străbați de străbaterea ta în clipă.
Fiule, sufletul meu este bucuros că știi să citești. Dacă și înțelesul celor citite te va dori, te va fi, fiindu-te. Dacă nu, nu !
Adio !
Al vostru, Nichita.

Fotografia postată de Nichita Stanescu.
mai mult
Poezie

„Îmbătrânim, frumoasă doamnă!” de Angelina Nădejde

cuplu-batrani

 

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Eu sprijin anii mei de tine
Ca de un munte de lumină.
Tu-i porţi… iar umerii tăi mici,
Atât de firavi, de novici,
Ca doi călugari puşi să-ndure
Canonul lor în rugăciune,
Îmi ţin tristeţile de-o viaţă
Şi zile fără de speranţă
Când rătăcind cărări prin ploi
Tu mă chemai să fim iar doi.
Luai în spate din poveri
Şi le-ngropai în primăveri.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,
Dar cu atâta drag îţi duc
Al neputinţei tăvalug
Ce ţi-a cuprins ca-ntr-o vâltoare
Plăpândul trup precum o floare…
Ţi l-aş purta spre infinit,
Numai să ştii cât te-am iubit.
Îngenuncheat pân’ la pâmânt
E îmbrăcat ca-ntr-un veşmânt,
Tivit cu slăbiciuni șuvoi,
De multe ori şi cu nevoi,
Ai cicatrici şi urme-adânci
Lăsate de dureri şi prunci.
Dar şi aşa, vei fi mereu,
Mireasa sufletului meu.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,
Singurătăţi în cuib de cuci
Ne-aşteaptă iarba de sub cruci,
Să odihnim în ea trăiri
Din lada plină cu-amintiri.
Dar sufletelor noastre-acum
Le cresc lăstari pe scurtul drum.
Sunt înfloriți ca-n primăvară
Iar peste tot ne împresoară
Parfumul clipelor în doi
Din vraja vieţii ca un roi.
Şi te iubesc iubită doamnă,
Magnolie-nflorită-n toamnă!

Angelina Nădejde

mai mult
1 2 3 4 5 10
Page 3 of 10