close

Promovate

Agenda culturalăPromovate

Tabăra Națională de Sculptură Monumentală – România 100 – la Ploiești, începând cu 1 octombrie

afis1

La inițiativa Asociației culturale 24pharte, în cadrul manifestărilor culturale dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918, Primăria Municipiului Ploiești și Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești, în parteneriat cu UAP – Filiala Ploiești, Parc Municipal Vest, TCE, SGU, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești organizează, în perioada 1 Octombrie – 31 Octombrie 2018, în Parcul Municipal Vest Ploieşti, Tabăra Națională de Sculptură Monumentală – România 100 -Ploieşti 2018, având ca motto: „Nu există patriotism fără patrimoniu!”, sub tema Centenarul Marii Uniri.

Comisarul de tabără, membru UAP Filiala Ploieşti, a fost desemnat de către Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Ploieşti, în persoana artistului plastic Alice Neculea. Uniunea Artiştilor Plastici filiala Ploieşti,  împreună cu comisarul de tabără, au desemnat comisia de selecţie a celor şapte artişti prezenţi în Tabăra Națională de Sculptură Monumentală – România 100, Ploieşti 2018, fiind selectați următorii sculptori: Maxim Dumitraș, Alfred Dumitriu, Vasyl Dzhabraylov, Bogdan Hojbotă, Petre Virgil Mogoșanu, Eugen Petri, Ion Zderciuc.

Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Ploieşti, reprezentată de preşedinte Marcel Bejgu, a stabilit ca materialul cu care se va lucra în Tabăra de creație să fie marmura românească de Rușchiţa, datorită durabilităţii, a faptului că se sculptează uşor şi că rezistă ruperii, fiind potrivită pentru sculptura decorativă.

Calendarul de organizare al Taberei:

17 septembrie 2018 – jurizarea ofertelor de participare, comunicarea rezultatelor, lansarea invitaţiilor oficiale către sculptorii selectaţi.

25 septembrie 2018 – confirmarea participării la tabără.

1 octombrie 2018 – sosirea sculptorilor, cazarea.

1 octombrie 2018, ora 16.00 – ceremonia de deschidere oficială a Taberei Naționale de Sculptură Monumentală -România 100, Ploieşti 2018.

2 octombrie – 30 octombrie 2018 – realizarea lucrărilor conform proiectului propus de fiecare artist la înscriere.

30 octombrie 2018, ora 16.00 – ceremonia de închidere şi acordarea de diplome participanţilor.

31 octombrie 2018, ora 12.00 – plecarea participanţilor.

Artiștii care participă la tabără vor aduce sau vor crea și 1-3 sculpturi de dimensiuni mici pentru o expoziție în sala multifuncţională a Parcului Vest, începând cu 15 octombrie până la finalul taberei. Aceste lucrări vor rămâne în proprietatea artistului sau vor fi donate de către acesta Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești. În cazul în care vor fi donate Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești lucrările vor fi evaluate de aceeaşi comisie, stabilită de către UAP, filiala Ploieşti împreună cu comisarul de tabără, şi vor intra în patrimoniul Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești.

Comitetul de organizare al taberei este format din: viceprimar Cristian Ganea, consilier local Sorin Văduva, Gelu Ionescu, directorul Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti, prof. Eugen Petri – sculptor, Florin Manole, ziarist, vicepreşedinte Asociaţia Culturală 24 PH Arte.

Marea Unire a românilor de la 1918 reprezintă apogeul unei istorii milenare, este momentul de intrare a României în concertul marilor națiuni europene moderne. În cadrul acestui eveniment, pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, accentul este pus pe păstrarea identităţii naţionale, a tradiţiilor şi culturii românești.

În acest an unic pentru România, îi omagiem pe cei care, acum 100 ani, au reușit să realizeze un vis aparent imposibil: Unirea tuturor românilor. Este un motiv de sărbătoare, dar este și un prilej de gândire pentru fiecare român de azi. A omagia realizările înaintașilor este un fapt frumos, însă nu suficient. Pentru că moștenirea pe care ne-au lăsat-o nu este doar un cadou, ci și o datorie.

Sponsori: BES România, Cramele Bolgiu Urlați, Selgros, Apa Nova, Curtea Berarilor Timișoreana Ploiești

Parteneri media: www.24pharte.ro, www.stirileproprahova.ro, www.deprahova.ro, www.infoploiesticity.ro, Ziarul Lumina, Arte Fapte

mai mult
ArtăPromovate

A murit Geta Brătescu, artist plastic

bratescu-1

Artistul plastic Geta Brătescu a murit la 19 septembrie 2018, potrivit Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Pictor, grafician şi ilustrator de carte, Geta Brătescu s-a născut la 4 mai 1926, la Ploieşti. Personalitate centrală a artei contemporane româneşti începând cu anii ’60 şi artistă cu o carieră îndelungată şi prolifică, Geta Brătescu a dezvoltat o operă complexă ce include desen, colaj, grafică, gravură, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, video şi performance. A studiat simultan la Facultatea de Litere şi Filosofie (1949) şi la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti (1971) şi a lucrat ca director artistic pentru revista Secolul 20, denumită în prezent Secolul 21, potrivit site-ului www.icr.ro.
Un sumar al creaţiei sale a făcut obiectul retrospectivei personale organizate la Muzeul Naţional de Artă, în decembrie 1999. În luna mai 2007, artista a expus desene inedite la UNAgaleria, în expoziţia cu titlul „Cinci minute”. Dintre expoziţiile sale personale mai menţionăm: la Bucureşti, Ivan Gallery – „Colaj-Desen 1971-2006” (2008); în Austria, la Galeria Taxispalais din Innsbruck (2008); la Sibiu – „Faust” (2009); la Bucureşti, Ivan Gallery – „Spaces” (2009); la Viena – „Alteritate’ (2010); în Liverpool – „Economia darului” (2010). Tot în 2010 a expus lucrări la cea de-a 4-a ediţie a Bienalei Internaţionale de Gravură Experimentală, la Centrul Cultural Palatele Mogoşoaia, precizează site-ul www.sculpture.ro.
Este autoarea volumelor de eseuri „De la Veneţia la Veneţia” (1970), „Atelier Continuu” (1985), „Atelier Vagabond” (1993), a romanului „Art” (2000), a volumului de proză scurtă „Peisaj cu om” (2002). În „Ziua şi Noaptea” (2004), sunt transcrise secvenţe de caiet personal, urmate de o secţiune finală cu desene executate de autoare, iar „Copacul din curtea vecină” (2009) reprezintă jurnalul propriu-zis, ce acoperă perioada 10 mai 2002 – 28 ianuarie 2009.

Premii şi distincţii: Premiul al II-lea al Uniunii Artiştilor Plastici (1965), Premiul Revistei „Arta”, Uniunea Artiştilor Plastici (1970), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru Environment; Premiul „Ion Andreescu” pentru expoziţia personală „Grădina”, Academia Română (1993), Premiul Naţional pentru Arte Vizuale (2008).
La 23 martie 2008, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, acordat pentru remarcabila sa contribuţie la dezvoltarea artei româneşti contemporane.
Printre expoziţiile sale recente se numără: „Documenta 14”, Atena şi Kassel, expoziţie personală la Camden Arts Center, Londra, curatoriată de Jenni Lomax; expoziţia personală de la Tate Liverpool din 2015; MATRIX 254 / Geta Brătescu de la Berkeley Art Museum and Pacific Film Archive în 2014; participările în II Palazzo Enciclopedico, Biennale Arte 2013; La Triennale, Paris, Palais de Tokyo, în 2012; „A Bigger Splash: Painting after Performance” (Tate Modern, Londra, 2012-2013); lucrări expuse la Trienala de la Paris (2012), Bienala de la Istanbul (2011); Museum of Desire, MUMOK (Viena, 2011); „Ostalgia” (New Museum, New York, 2011); „Alteritate” (Galerie Barbara Weiss, Berlin, 2011, şi solo la Galeria Mezzanin, Viena, 2010); „The Work, The Image, The Sign” (Galeria Ivan, Bucureşti, 2011, solo); „Gender Check. Feminity and Masculinity in the Art of Eastern Europe” (MUMOK, Viena, 2010); „Geta Brătescu” (Galerie im Taxispalais, Innsbruck, 2008, solo); „Resurse” cu Ion Grigorescu (MNAC, Bucureşti, 2007).
Pavilionul României la Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia, care a găzduit în 2017 proiectul „Apariţii” al artistei, a fost unul dintre cele mai admirate şi s-a bucurat de articole elogioase în mass-media internaţională.
Lucrările sale se află în colecţii importante precum: MoMA, New York; Centre Georges Pompidou, Paris; Tate Modern, Londra; Hammer Museum, Los Angeles; San Francisco Museum of Modern Art, San Francisco; Muzeul de Artă Modernă, Varşovia; Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti; MUMOK, Viena; Kontakt Collection, Viena; Moderna Galerija, Ljubljana şi FRAC Lorraine, Metz,precizează site-ul www.sculpture.ro.
Artista a fost decorată în 2017 cu Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Ofiţer, prin decret prezidenţial, „în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia personală la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc şi universal, pentru remarcabila sa implicare în promovarea artei conceptuale româneşti, împletind cu o măiestrie profundă arta vizuală cu cea literară”, precizează icr.ro.

mai mult
Agenda culturalăPromovate

FILARMONICA „PAUL CONSTANTINESCU” – STAGIUNEA CU NR. 66

flarm

În an istoric și de referință pentru România, Filarmonica „Paul Constantinescu” a sărbătorit, pe tot parcursul stagiunii aniversare, 2017-2018,  65 de ani de tradiție în susținerea și promovarea valorilor culturale, prin organizarea unor evenimente unice în țara noastră și poate chiar în lume, cu invitați de renume mondial și programe de excepție, ce au găsit sala „Ion Baciu” tot mai des neîncăpătoare. Fie că a fost vorba despre Festivalul de Jazz, „Ploiești Jazz Festival,concertele simfonice, cele de folclor sau de jazz din stagiune, prima ediție a Balului Filarmonicii, prestațiile artistice au fost de fiecare dată  foarte apreciate de publicul ploieștean. Filarmonica ploieșteană își continuă misiunea culturală în Stagiunea 2018-2019, cea cu numărul 66, sub motto-ul „Muzica noastră conține totul și ne poate da totul”(Paul Constantinescu), rostit de patronul spiritual al acesteia, cuvinte ce răsună peste generații ca un îndemn la valorificarea resurselor și culturii naționale, chintesența poporului român…detalii

mai mult
MonarhiePromovate

Nuntă Regală la Sinaia!

principe-nic

Băiețelul cu care Regele Mihai a venit, după 45 de ani de exil, ca să legitimeze viitorul monarhiei în România, a crescut. De câțiva ani trăiește alături de noi, implicat în proiecte valoroase, care deschid alte orizonturi, cucerind inimile românilor, reînviind speranța.

Pe 30 septembrie, la Sinaia, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României și aleasa sa, Alina Maria, vor primi taina sfintei cununii în Biserica Sf. Ilie.

Vom fi alături de ei toți cei care credem și luptăm pentru România Regală, toți cei care iubim și respectăm memoria Regelui Mihai și a Reginei Ana!

Spiritele bunicilor îi vor însoți pe miri, cu bucurie, la altar. După 70 de ani, la Sinaia, o veritabilă nuntă regală! Nimic nu va putea umbri sărbătoarea Coroanei Române!
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Marilena Rotaru

mai mult
FilmPromovate

Caravana Filmelor TIFF

caravana-filmelor

Primăria Municipiului Ploieşti vă invită să participaţi, în perioada 14 – 16 septembrie a.c., la evenimentul „Caravana Filmelor TIFF”. Cu această ocazie, în cele trei seri, la Esplanada Palatului Culturii, pe ecranul uriaş al Caravanei, începând cu ora 21.00, vor avea loc proiecţii de film pentru public.
Astfel, vineri, 14 septembrie a.c., weekend-ul se deschide cu controversatul Foxtrot un ,,studiu temerar despre durere şi ce înseamnă să pierzi pe cineva apropiat” (Los Angeles Times). Povestea multi-premiată, inspirată de conflictul israeliano-palestinian, invită la introspecţie şi transformă un subiect foarte sensibil pe plan local într-o puternică metaforă universală despre război.
A doua seară, sâmbătă, 15 septembrie a.c., aduce pe ecranul Caravanei România Neîmblânzită (r. Tom Barton Humphreys), documentarul care prezintă frumuseţea sălbatică a României într-o manieră complexă şi autentică..
În ultima seară, duminică, 16 septembrie a.c, ploieştenii sunt aşteptaţi la Aniversarea, a şaptea producţie regizată de Dan Chişu, cu o distribuţie impresionantă, a cărei premiera mondială a avut loc chiar la TIFF.
Un proiect cu tradiţie al Festivalului Internaţional de Film Transilvania, „Caravana Filmelor TIFF” se află la cea de a noua ediţie, cu peste 30.000 de spectatori urmărind filme în aer liber anul trecut. Intrarea este liberă pentru toate filmele din program.
„Caravana Filmelor TIFF” este un proiect organizat de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Europa Cinemas şi al Centrului Naţional al Cinematografiei.

Program | Esplanada Palatului Culturii, 21:00
Vineri, 14 septembrie
Foxtrot
r. Samuel Maoz | Israel-Elveţia-Germania-Franţa, 113′
Cu: Lior Ashkenazi, Sarah Adler, Dekel Adin
Michael şi soţia sa Dafna sunt devastaţi când armata le comunică moartea fiului lor, Jonathan. Dar viaţa nu întârzie să le ofere surprize pe măsura experienţelor militare suprarealiste ale fiului lor… Marele premiu al juriului la festivalul de la Veneţia!

Sâmbătă, 15 septembrie
România Neîmblânzită
r. Thomas Barton-Humphreys | România, 90′
Narat de Victor Rebengiuc, documentarul România neîmblânzită explorează peisajele incredibile şi uimitoarea viaţă sălbatică a României, de la Delta Dunării până în codrii Carpaţilor. Lupii, urşii şi râşii hălăduiesc liberi în pădurile vaste, pline de extraordinare exemplare ale florei şi faunei.

Duminică, 16 septembrie
Aniversarea
r. Dan Chişu | România, 86′
La cea de-a 94-a aniversare a lui Radu Maligan, familia şi foştii colegi se întâlnesc la petrecerea bătrânului. Situaţia devine complicată atunci când jumătate dintre oaspeţi încearcă să îl convingă pe Radu să se spovedească unui preot, în timp ce restul invitaţilor consideră că nu poţi forţa pe cineva să acţioneze contra voinţei sale.

 

mai mult
Grupul de la PloieștiPromovate

Sedința literară a Cenaclului I.L. Caragiale Ploiești, luni, 10 septembrie, ora 17.00, Jazz Cafe

afis
LUNI, 10 SEPTEMBRIE, DE LA ORA 17.00, CENACLUL LITERAR „I.L. CARAGIALE” PLOIEȘTI CONTINUĂ ŞEDINŢELE BILUNARE LITERARE LA CLUB JAZZ CAFE PLOIEȘTI, STR. PRAGA NR. 11.
Din program: 
1. Revista presei culturale
2. Cel mai recent poem
3. Lectură sub microscop – Marian Zmaranda
4. Poet în recital
     DORIN BOROIANU
mai mult
PromovateSfinții zilei

Viaţa Sfinţilor, drepţilor şi dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana (9 septembrie)

ioachim-si-ana

Sfîntul şi dreptul Ioachim a fost din seminţia lui Iuda, trăgîndu-şi neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie şi pe Pamfir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, avînd soţie pe Ana din seminţia lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoţit în zilele Cleopatrei şi ale lui Casopar, împăraţii Perşilor, mai înainte de împărăţia lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminţia lui Iuda din Betleem şi a născut cu dînsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana.

Deci, s-a măritat cea dintîi Maria, în Betleem, şi a născut pe Salomeea. S-a măritat şi Sovia, cea de-a doua, de asemenea în Betleem, şi a născut pe Elisaveta, maica lui Ioan Înainte Mergătorul. Iar a treia, Sfînta Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a fost precum am zis, soţia lui Ioachim în pămîntul Galileei, din cetatea Nazaret. Această însoţire de neam mare, Ioachim şi Ana, vieţuind după lege, drepţi au fost înaintea lui Dumnezeu; iar fiind îndestulaţi cu bogăţia cea materialnică, mai presus de toate aveau pe cea duhovnicească. Şi aşa, cu toate bunătăţile se înfrumuseţau ei, umblînd în toate poruncile Domnului fără de prihană. Iar la tot praznicul deosebeau din averile lor două părţi, din care o parte o dădeau lui Dumnezeu la bisericeştile trebuinţe, iar cealaltă parte la săraci. Şi atît au plăcut lui Dumnezeu, încît i-a învrednicit pe ei să fie născători Fecioarei celei fără de prihană, pe care mai înainte a ales-o Lui spre maică.

Din aceasta esta cunoscută viaţa lor cea sfîntă, plăcută lui Dumnezeu şi cinstită, că li s-a dat lor fiica cea mai sfîntă decît toţi sfinţii şi decît heruvimii mai cinstită, care mai mult decît toţi a plă-cut lui Dumnezeu. Că nu era în acea vreme pe pămînt, între oa-meni, mai bine primiţi lui Dumnezeu decît aceşti doi, Ioachim şi Ana, pentru viaţa lor cea neprihănită. Astfel că un dar ca acesta nu li s-ar fi dăruit lor dacă nu ar fi prisosit dreptatea şi sfinţenia lor mai mult decît a altora. Ci, precum singur Domnul avea să se în-trupeze din Preasfînta, Preacurata Maică, aşa se cădea ca şi Maica Domnului să se nască din părinţi sfinţi şi curaţi. Căci, precum şi împăraţii îşi fac porfirele lor, nu din postav simplu, ci din pînzeturi ţesute cu aur, aşa şi Împăratul ceresc a voit să aibă pe Maica Sa cea Preacurată, întru al cărei trup ca într-o porfiră împărătească avea să se îmbrace, nu din neînfrînate însoţiri, ca din nişte postav prost, ci din părinţi curaţi şi sfinţi, ca dintr-o ţesătură de aur. Maica Domnului de demult a fost preînchipuită prin sfîntul cort, despre care a poruncit Dumnezeu lui Moise să-l facă din postav mohorît, roşu şi din vison, întrucît cortul a simbolizat pe Fecioara Maria în care, sălăşluindu-se Dumnezeu, după cum este scris, avea să petreacă cu oamenii. „Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va locui cu dînşii” (Apoc. 21, 3).

Deci, materialul mohorît si roşu, precum şi visonul din care s-a alcătuit cortul închipuiau pe mama Maicii lui Dumnezeu, care din curăţie şi din înfrînare s-a născut.

Dumnezeiasca voinţă, mai întîi, a ţinut multă vreme însoţirea acestor sfinţi fără de fii, ca prin zămislirea şi naşterea unei fecioare ca aceasta să se arate şi puterea darului lui Dumnezeu, şi cinstea celei născute, şi vrednicia părinţilor ei. Pentru că a face să nască pîntecele cel neroditor şi sterp, aceasta este puterea darului dumnezeiesc, fiindcă aici nu firea, ci Dumnezeu Cel ce biruieşte firea dezleagă legăturile nerodirei. A se naşte din cei neroditori şi stră-ini, aceasta este cinstea celei născute, care a ieşit nu din părinţi care s-ar fi sîrguit la fapte trupeşti, ci din cei înfrînaţi, fiind ei la bătrîneţe; pentru că petrecuseră în însoţire, neavînd fii, cincizeci de ani. Se arată şi aici vrednicia părinţilor Maicii Domnului, că după lunga lor nerodire au născut pe bucuria a toată lumea. În acest lucru Sfinţii Ioachim şi Ana s-au asemănat Sfîntului Patriarh Avra-am şi soţiei lui, cinstitei Sara, care la bătrîneţe a născut pe Isaac, după făgăduinţă. Iar noi zicem că mai mult decît Avraam este aici, că pe cît este mai mare Fecioara Maria decît Isaac, pe atît mai mare este vrednicia lui Ioachim şi a Anei, decît a lui Avraam şi a Sarei. Dar la această vrednicie nu au ajuns pînă ce nu au rugat pe Dumnezeu în amărăciunea sufletului lor şi în mîhnirea inimii, cu mult post şi cu rugăciuni. Că înainte merge mîhnirea şi apoi vine bucuria. Şi înainte mergătoare a cinstei este necinstea şi povăţu-itoare spre cîştigarea celor bune este cererea, rugăciunea cu lacrimi către Dumnezeu.

Cînd se mîhneau ei mult şi se tînguiau pentru nerodirea lor, a adus Ioachim daruri Domnului Dumnezeu în biserica Ierusa-limului la un praznic mare, în care toţi fiii lui Israel aduceau daru-rile lor lui Dumnezeu. Iar Isahar, arhiereu fiind atunci, n-a voit să primească darurile lui Ioachim şi l-a defăimat cînd le-a adus, ocărîndu-l pentru nerodire: „Nu se cade a primi din mîinile tale daruri, că eşti fără de fii, neavînd dumnezeiasca binecuvîntare, pen-tru oarecare tăinuite păcate ale tale”. Asemenea şi un oarecare evreu, din seminţia lui Ruvim, aducînd darurile sale cu ceilalţi oa-meni, a ocărît pe Ioachim, zicîndu-i: „De ce apuci înaintea mea, aducînd darul lui Dumnezeu? Nu ştii că eşti nevrednic să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminţie în Israel?”

Acestea auzindu-le Ioachim s-a mîhnit şi s-a dus de la biserica Domnului foarte întristat, ruşinat şi defăimat şi i s-a întors lui praznicul acela în plîngere şi bucuria praznicului aceluia în tînguire. Şi nu s-a întors atunci la casa lui, de mîhnirea cea mare, ci s-a dus în pustie, la păstorii turmelor sale, şi acolo a plîns pentru două lucruri: pentru nerodire şi pentru defăimare şi ocară. Apoi, adu-cîndu-şi aminte de Sfîntul Avraam strămoşul, căruia i-a dat Dumnezeu fii după ce îmbătrînise, a început a se ruga Domnului cu dinadinsul, ca şi el de aceeaşi binecuvîntare să se învrednicească, ca auzit şi miluit să fie, ca să se ridice ocara lui dintre oameni şi să se dea rod însoţirei lui la bătrîneţe, precum oarecînd lui Avraam, ca să poată a se numi tată de fii, iar nu ca un neroditor şi lepădat de Dumnezeu să rabde de la oameni ocară. Şi a adăugat la rugăciune post, patruzeci de zile, nevrînd să guste pîine. „Nu voi da – zicea – gurii mele hrană, nici mă voi întoarce la casa mea, ci lacrimile me-le să-mi fie mie hrană şi pustia aceasta casă, pînă ce va auzi şi mă va cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israel”.

Asemenea şi Ana, femeia lui, în casă şezînd şi înştiinţîndu-se că arhiereul nu a vrut să primească darurile lor, ocărîndu-i pentru nerodire, şi că bărbatul ei, de mîhnire, lăsînd-o pe ea, s-a dus în pustie, plîngea cu nemîngîiate lacrimi. „Acum – zicea – sînt mai ticăloasă decît toţi: de Dumnezeu lepădată, de oameni defăimată şi de bărbat lăsată. Deci de care lucru mai întîi voi plînge? Oare pentru văduvia mea sau pentru nerodire? Oare pentru sărăcia mea sau că nu m-am învrednicit a mă numi maică?” Şi se tînguia cu amar în toate zilele acelea. Iar o slujnică a ei, anume Iudit, o mîn-gîia pe ea, dar nimic n-a sporit, pentru că cine putea să o consoleze pe dînsa?!

Odată, tînguindu-se, a intrat în livada sa şi, şezînd sub un co-pac de dafin, a suspinat din adîncul inimii. Şi ridicîndu-şi cu lacrimi ochii săi spre cer, a văzut în copac un cuib de pasăre avînd pui mici. Şi de acolo, luînd pricină de mai mare durere a inimii, a înce-put a striga: „Vai, mie, celei lipsite! Că eu singură sînt mai păcă-toasă între fiicele lui Israel! Eu singură decît toate mai defăimată între femei. Toate îşi poartă rodul pîntecelui pe mîinile lor, toate de fiii lor se mîngîie, iar eu singură sînt străină de acea mîngîiere. Vai, mie! Că toate în biserica lui Dumnezeu se primesc cu darurile şi au cinste pentru a lor naştere de fii, iar eu singură de la biserica Dumnezeului meu sînt lepădată. Vai, mie! Cine mai este ca mine? Nici cu păsările cerului nu m-am asemănat, nici fiarelor pămîntului, pentru că acelea sînt roditoare înaintea ta, Doamne Dumnezeule, iar eu neroditoare mă aflu. Nici pămîntului nu m-am asemănat, căci acela răsare şi-şi creşte seminţele sale şi, roduri aducînd, Te binecuvîntează pe Tine, Tatăl cel ceresc, iar eu sînt singură şi fără de fii pe pămînt. Vai mie, Doamne, Doamne! Eu, păcătoasa, singură am sărăcit de facerea de roade. Tu, Cela ce ai dat Sarei oa-recînd, la bătrîneţele cele prea adînci, fiu pe Isaac; Tu, Cela ce ai deschis pîntecele Anei, mama lui Samuil, proorocul tău, caută acum spre mine şi ascultă rugăciunile mele! Adonai Savaot! Ştii ocara nerodirii, deci singur să-mi dezlegi durerea inimei mele şi să deschizi jghiaburile pîntecelui şi pe cea neroditoare să o arăţi rodi-toare, ca pe cea născută în dar să o aducem Ţie, binecuvîntînd, cîntînd, şi cu un gînd slăvind milostivirea Ta”.

Unele ca acestea cu plîngere şi cu tînguire grăindu-le, iată în-gerul Domnului i s-a arătat ei, zicîndu-i: „Ano, Ano, s-a auzit rugă-ciunea ta şi suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi, iată, vei zămisli şi vei naşte pe fiica cea prea binecuvîntată, pentru care se vor binecuvînta toate semin-ţiile pămîntului. Printr-însa se va da mîntuire la toată lumea şi se va chema numele ei Maria”.

Deci, auzind aceste cuvinte îngereşti, Ana s-a închinat lui Dumnezeu şi a zis: „Viu este Domnul Dumnezeu, că de voi naşte prunc, îl voi da pe el spre slujba Lui, ca să fie slujind şi lăudînd nu-mele Lui cel sfînt ziua şi noaptea, în toate zilele vieţii sale”. Apoi, umplîndu-se de negrăită bucurie, Sfînta Ana a alergat la Ierusalim cu sîrguinţă, ca acolo mulţumita şi rugăciunile sale să le dea lui Dumnezeu, pentru cercetarea Lui cea milostivă.

În acelaşi ceas, acelaşi înger s-a arătat lui Ioachim în pustie, zicîndu-i: „Ioachime, Ioachime, a auzit Dumnezeu rugăciunea ta şi a voit să-ţi dea ţie darul Său că, iată, femeia ta, Ana, va zămisli şi va naşte ţie o fiică, a cărei odrăslire pe pămînt la toată lumea va fi bucurie! Şi acesta să-ţi fie ţie semnul adevăratei mele bune vestiri: să mergi în Ierusalim la biserica Domnului şi acolo vei afla, la porţile cele de aur, pe soţia ta Ana, căreia aceeaşi bucurie i s-a vestit”. Deci, se mira Ioachim de această bună vestire îngerească şi preamărea, mulţumind lui Dumnezeu cu inima şi cu gura de o milostivire ca aceasta a Lui. Apoi a alergat degrabă, bucurîndu-se şi veselindu-se, la biserica Domnului şi, precum i-a zis îngerul, a aflat pe Ana la porţile cele de aur rugîndu-se lui Dumnezeu, căreia i-a spus de buna vestire îngerească. Asemenea şi ea i-a spus lui că a văzut şi a auzit de la înger spunîndu-i pentru zămislire. Deci, proslăviră pe Dumnezeu Cel ce a făcut cu dînşii o milă ca aceea, Căruia, închinîndu-I-se în sfînta biserică, s-au întors la casa lor. Şi a zămislit Sfînta Ana în ziua a noua a lunii lui decembrie, iar în septembrie, la opt zile, a născut pe fiica cea preacurată şi bine-cuvîntată Fecioara Maria, pe începătoarea şi mijlocitoarea mîntuirii noastre, de a cărei naştere cerul şi pămîntul s-au bucurat.

Şi a adus Ioachim lui Dumnezeu daruri mari, jertfe şi arderi de tot şi s-a binecuvîntat de arhiereu, de preoţi, de leviţi şi de tot poporul că s-a învrednicit de binecuvîntarea lui Dumnezeu. Deci a făcut Ioachim ospăţ mare în casa sa şi toţi se veseleau, lăudînd pe Dumnezeu.

Apoi, crescînd Fecioara Maria, o păzeau părinţii ei ca lumina ochilor, ştiind din descoperire dumnezeiască că va să fie lumină a toată lumea şi înnoire a firii omeneşti. Deci o creşteau pe ea pre-cum se cădea aceleia care avea să fie mamă a Mîntuitorului nostru, nu numai iubind-o pe ea ca pe o fiică dorită de mulţi ani, ci şi cin-stind-o ca pe o stăpînă a lor, pentru că-şi aduceau aminte de înge-reştile cuvinte cele zise pentru ea şi înainte vedeau în duh cele ce erau să fie întru dînsa. Pentru că Fecioara, fiind plină de harul lui Dumnezeu, de acelaşi har şi pe părinţii săi în taină îi îmbogăţea, nu într-alt chip, ci precum soarele cu razele sale luminează stelele ce-rului, împărţindu-le lor lumina sa. Aşa Maria cea aleasă, ca un soare strălucea pe Ioachim şi pe Ana cu razele darului celui dat ei, încît erau plini de duhul lui Dumnezeu şi cu dinadinsul credeau împlinirea cuvintelor îngereşti.

Apoi, cînd era de trei ani, prin dumnezeiască poruncă au dus-o pe ea cu slavă în biserica Domnului, petrecînd-o cu făclii, şi au dat-o pe ea lui Dumnezeu ca dar precum se făgăduiseră. Iar după ducerea ei, trecînd cîţiva ani, Sfîntul Ioachim a trecut din aceste de aici, avînd vîrsta de optzeci de ani, iar Sfînta Ana, fiind văduvă, a lăsat Nazaretul şi a mers la Ierusalim şi acolo petrecea aproape de fiica sa cea prea sfîntă, rugîndu-se în biserica lui Dumnezeu. Petrecînd în Ierusalim doi ani, s-a odihnit în Domnul, avînd şaptezeci şi nouă de ani.

Deci, o, cît de binecuvîntaţi sînteţi, sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana, pentru cea prea binecuvîntată fiică a voastră! Încă îndoit sîn-teţi binecuvîntaţi pentru Domnul nostru Iisus Hristos, în Care s-au binecuvîntat toate neamurile şi toate seminţiile pămîntului. Cu drept cuvînt v-au numit pe voi Sfînta Biserică părinţi ai lui Dumnezeu. Pentru că pe Cel ce S-a născut din fiica voastră cea prea sfîntă, Dumnezeu Îl cunoaştem, Căruia acum, în cea cerească îna-inte stare aproape fiind, rugaţi-vă ca şi noi să nu fim depărtaţi de bucuria voastră care petrece în veci. Amin.

Unii zic cum că Mathan, tatăl Sfintei Ana şi moşul după ma-mă al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ar fi născut pe Iacov, tatăl lui Iosif teslarul. Dar aceasta este o greşeală, care mi se pare a fi ieşit de acolo că la evanghelistul Matei, în cap. I, se pomeneşte Mathan, tatăl lui Iacov, aşa: Eleazar a născut pe Mathan, iar Ma-than a născut pe Iacov, iar Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei. Oarecare socotind că acelaşi Mathan este tatăl lui Iacov şi tatăl ce-lor trei fiice – Maria, Sovia şi Ana, au scris că nu Mathan au născut pe Iacov şi pe cele trei fiice; ci altul este acesta şi altul acela. Pentru că acesta a fost din seminţia lui Levi, din fiii lui Aaron, preot, iar altul cel de la Evanghelie. Acela era din seminţia lui Iu-da, din casa lui David împăratul, al douăzeci şi treilea de la neamul lui David şi al lui Solomon, pe care Sfîntul Epifanie, în cuvîntul la naşterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi Sfîntul Ioan Da-maschin în cartea 4, cea pentru credinţă, în cap. 15, scriu aşa: „Din seminţia lui Solomon, fiul lui David, s-a născut Mathan. Acesta a născut pe Iacov, tatăl lui Iosif, şi a murit, şi a luat Melhi pe femeia lui, pe mama lui Iacov, din seminţia lui Natan, fiul lui David, fiul lui Levi, fratele lui Pamfir, care a fost tată lui Varpafir şi moş lui Ioachim, iar strămoş era Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Şi a născut Melhi, din mama lui Iacov pe Ili, şi era Iacov din sămînţa lui Solomon, iar Ili era din sămînţa lui Natan. Deci, şi-a luat femeie şi a murit fără de fii. Iar după dînsul Iacov, care era fratele lui de o mamă, dar nu de un tată, i-a luat pe femeia lui, deoarece legea poruncea: De va muri cineva neavînd fii, să ia fratele lui pe femeia lui şi să ridice sămînţă fratelui său. Deci, după acea lege, a luat Iacov pe femeia fratelui său şi a născut pe Iosif teslarul, logodnicul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu; şi era Iosif fiul amîndorura; al lui Iacov după fire, iar al lui Ili după lege. Pentru aceasta, Sfîntul evanghelist Luca, scriind de neamul lui Hristos, a pus lui Iosif pe Ili tată, grăind pentru Hristos: Fiind precum se părea, fiu al lui Iosif, al lui Ili, al lui Mathan. Pe Ili îl pune în locul lui Iacov. Iar cum că Mathan, preotul, cel ce a născut trei fiice, nu acela era pe care Evanghelistul în neamul lui Hristos îl pomeneşte, din aceasta se arată cu dinadinsul. Sfîntul Evanghelist Luca scrie pentru Zaharia, tatăl Înainte Mergătorului Ioan, aşa: A fost în zilele lui Irod, împăratul Iudeii, un preot, anume Zaharia, şi femeia lui din fiicele lui Aaron, numele ei Elisaveta. Iar pe Elisaveta a născut-o Sovia, fiica lui Mathan preotul şi era Mathan moş Elisavetei după mamă. Deci, de ar fi fost Mathan unul şi acelaşi cel din cartea neamului lui Hristos, apoi n-ar fi zis evanghelistul, „femeia lui din fiicele lui Aaron”, ci cu adevărat ar fi zis, femeia lui din fiicele lui David, de vreme ce Mathan cel din cartea naşterii era pus nu din casa lui Aaron, ci din a lui David, din sămînţa lui Solomon. Dar de vreme ce acest Mathan preotul, altul era de cel din cartea naşterii, nu din David, ci din Aaron trăgîndu-şi seminţia sa, pentru aceea evanghelistul Luca, de nepoata lui, de Sfînta Elisaveta, femeia lui Zaharia a scris: „Femeia lui era din fiicele lui Aaron!”

De aici se dovedeşte că altul este Mathan cel din cartea naş-terii, care a născut pe Iacov tatăl lui Iosif, şi altul este Mathan acesta preotul Domnului, care a născut cele trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Aceasta se înştiinţează şi de Sfîntul Mucenic Ipolit, pe care Nichi-for Calist în cartea 2, cap. 3, îl aduce mărturie. Acela, scriind de neamul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, pomeneşte pe Ma-than preotul, moşul după mamă al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, că a născut trei fiice. Iar nu pomeneşte că acel preot ar fi născut pe Iacov, tatăl lui Iosif, ci numai fiicele, iar fiu nici unul. Şi încă să mai ştim şi aceasta, că seminţia lui Iuda şi casa lui David nu erau preoţi, ci numai seminţia lui Levi şi casa lui Aaron.

Arătat este deci că altul era tatăl lui Iacov, şi altul, tatăl celor trei fiice.

Nu fără trebuinţă mi se pare să ştim şi aceasta că în aşezămîntul cel vechi a poruncit Dumnezeu să nu-şi ia lor femei din altă seminţie, nici femeile să nu se mărite în altă seminţie, ci fiecare în moştenirea sa să se însoare. Drept aceea aici se va mira cineva, de ce Mathan preotul şi-a luat femeie din altă seminţie, din seminţia Iudei? Asemenea şi Sfîntul Ioachim, fiind din casa lui David, a luat pe Sfînta Ana din fiicele lui Aaron. Oare n-a greşit, călcînd porunca Domnului? N-a greşit! Că deşi altor seminţii ale lui Israel le-a fost poruncit ca fiecare în al său neam să se însoare şi să se mărite, însă, precum Sfîntul Epifanie mărturiseşte, nu era oprită seminţia Iudei ca să se unească cu a lui Levi; casa cea împărătească să fie rudenie cu casa cea preoţească, la care lucru începător a fost cel mai dintîi arhiereu Aaron, care a luat pe Elisaveta, fiica lui Aminadav, sora lui Naason, care atunci era domn în Iudeea. Asemenea şi Iodae, arhiereul cel ce a luat pe Iosavet, fiica lui Ioram, împăratul Iudeii, sora lui Ohozie.

Aceasta s-a făcut cu rînduiala lui Dumnezeu, ca Preacurata Fecioară să fie fiică şi împărătească şi arhierească, fiindcă avea să nască pe Hristos, împăratul şi arhiereul.

mai mult
PromovateSfinții zilei

Cuvânt la Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

maica_domnului

Nasterea Maicii Domnului este praznuita in Biserica Ortodoxa pe 8 septembrie. Sfanta Scriptura, ne da stiri sumare in legatura cu nasterea si copilaria Maicii Domnului. Cele mai multe stiri despre aceste momente din viata sa ne sunt date de scrierile apocrife si de Traditie. Din Sfanta Scriptura, rezulta ca, Sfanta Fecioara era din neamul lui David (Ps. 131, 11 ; Matei 21, 9; Luca 1, 32; Romani 1, 3 etc.). Dupa traditie, parintii sai se numeau Ioachim-Eli, Eliachim (Luca 11, 23) si Ana si locuiau in oraselul Nazaret din Galileea. Nazaretul, care insemneaza floare, lastar, primea, asadar, floarea „fagaduita de Dumnezeu protoparintilor nostri, Adam si Eva, in rai”, lastarul rasarit din radacina lui David, pe Sfanta Fecioara Maria (Isaia 11, 10). Parintii ei nu-i dau un nume deosebit, ci unul foarte obisnuit la evrei, cel de Maria (Luca 1, 27).

Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrînd să Se arate pe pămînt şi să vieţuiască cu oamenii, mai întîi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maica Sa. Pentru că este obicei la împăraţi ca mai înainte să-şi pregătească, în cetatea în care vor să meargă, palatul de petrecere. Şi, precum palatele împăraţilor pămînteşti se zidesc de prea înţelepţii lucrători din materiale mai scumpe, la loc mai înalt, mai frumoase şi mai desfătate decît alte locuinţe omeneşti, a trebuit a se zidi aşa şi palatul cerescului împărat al slavei.

În Legea veche, cînd a vrut Dumnezeu să petreacă în Ierusa-lim, Solomon I-a zidit Lui casă, cu prea înţeleptul lucrător Hiraam, care era meşter renumit şi plin de înţelepciune şi de ştiinţă, ca să săvîrşească tot lucrul. Deci, a zidit-o din materii prime prea scumpe, din pietre alese, din lemne binemirositoare de cedru şi chiparos, care se aduceau din Liban, şi din aur curat, la un loc prea înalt, pe muntele Morea. Era prea frumoasă, căci a săpat heruvimi pe pereţi, şi nenumărate feluri de pomi şi de flori. Deci, avea şi lărgime casa aceea, ca să nu încapă cu înghesuială în ea mulţimea poporului lui Israel. Şi a venit întru ea slava Domnului în foc şi în nor. Dar nu era de ajuns casa aceea spre a cuprinde întru sine pe Dumnezeul cel neîncăput. Solomon i-a zidit Lui altă casă, dar Cel Prea Înalt nu locuieşte în biserici făcute de mîini omeneşti. „Ce casă îmi veţi zidi mie, zice Domnul, sau care este locul odihnei mele?” Deci, a binevoit, la începutul darului celui nou, a I se zidi casă, nefăcută de mînă, pe Preacurata, Prea Binecuvîntata Fecioara Maria. Şi de care lucrători s-a zidit casa aceea? Cu adevărat de cei prea înţelepţi, adică de însăşi înţelepciunea lui Dumnezeu, după cum zice Scriptura: „Înţelepciunea şi-a zidit ei însăşi casă”. Pentru aceasta toate cele ce se fac cu înţelepciunea lui Dumnezeu sînt fă-cute bune şi desăvîrşite. Iar de vreme ce palatul cel însufleţit l-a zidit înţelepciunea lui Dumnezeu Cuvîntul, spunem deci că I s-a zidit lui Dumnezeu desăvîrşită casă; Prea Luminatului Împărat I s-a zidit prea luminat palat; Prea Curatului Mire I s-a pregătit cea prea curată şi neîntinată cămară; neprihănitului Mieluşel I s-a zidit cea fără de prihană sălăşluire, la care lucru Însuşi este martor credincios în cer, zicînd către dînsa: „Toată eşti bună, cea de aproape a Mea, şi prihană nu este în tine”. Iar Sfîntul Damaschin zice: „Toată eşti cămara Duhului, toată cetatea lui Dumnezeu şi noian de daruri, toată frumoasă, toată aproape de Dumnezeu”.

Dar din ce fel de material s-a zidit palatul acesta? Din cele cu adevărat prea scumpe; căci ca dintr-o piatră scumpă s-a născut din neamul cel împărătesc, din David, care a biruit pe Goliat prin piatra aceea ce mai înainte închipuia pe Hristos, piatra cea nepusă în praştie. Şi ca din nişte lemne binemirositoare de cedru şi de chiparos, s-a născut Fecioara Născătoare de Dumnezeu din neamul arhieresc, cel ce aducea lui Dumnezeu jertfe binemirositoare. Tatăl ei, sfîntul şi dreptul Ioachim, era fiul lui Varpafir cel ce-şi trăgea obîrşia sa din Natan, fiul lui David, iar mama ei, sfînta şi dreapta Ana, era fiica lui Natan preotul din neamul lui Aaron. Şi era Preacurata Fecioara după tată din neam împărătesc, iar după mamă din neam arhieresc.

O, Doamne, din cîte prea scumpe materii şi din ce prea cinstite neamuri s-a pregătit palatul cel însufleţit al Împăratului slavei! Şi precum în casa lui Solomon zidurile cele de piatră şi de lemn aveau mai multă cinste decît aurul cel curat cu care erau aurite; tot aşa în naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu neamurile bune, cel împărătesc şi arhieresc, s-au cinstit mai mult cu curăţia deplină a sfinţilor ei părinţi, care este mai scumpă decît tot aurul şi argintul şi mai cinstită decît pietrele cele de mult preţ. Tot lucrul pămîntesc nu este vrednic de cinstea ei, pentru că Preasfînta Fecioară s-a născut din curăţia părinţilor, care este mai presus decît tot neamul bun. Acest lucru îl mărturiseşte Sfîntul Ioan Damaschin, vorbind aşa către sfinţii şi drepţii dumnezeieşti părinţi: „O, fericită însoţire, Ioachime şi Ano! din rodul pîntecelui vostru cu adevărat fără de prihană v-aţi cunoscut!” După cuvîntul Domnului: (r)Din rodurile lor îi veţi cunoaşte pe dînşiiŻ. Aţi rînduit viaţa voastră precum a fost plăcut lui Dumnezeu. Pentru că vieţuind în curăţie şi cuvioşie aţi răsărit vistieria fecioriei, pe Fecioara aceea ce a fost mai înainte de naştere fecioară, cu mintea, cu sufletul şi după naştere fecioară şi totdeauna fecioară, cu mintea, cu sufletul şi trupul de-a pururea feciorind.

Deci, se cădea ca fecioria cea născută pe sine din curăţie să se aducă trupeşte pe sine însăşi luminii celei uneia născute. O, doime a cinstitelor turturele cuvîntătoare, Ioachime şi Ano! Voi, păzind fireasca lege cu curăţie, v-aţi învrednicit celor mai presus de fire daruri dumnezeieşti, pentru că pe Fecioara, dumnezeiasca Maică, voi vieţuind cu dreaptă credinţă şi cu cuvioşie, în omenească fire aţi născut, aţi odrăslit pe cea mai înaltă decît îngerii, pe fiica aceea ce şi pe îngeri acum stăpîneşte. O, prea frumoasă şi prea dulce fiică! O, crinule, cel ce ai crescut în mijlocul spinilor, fiind din rădăcină împărătească cea de bun neam! Prin tine împărăţia cu preoţia s-au îmbogăţit!”

Cu aceste cuvinte, Sfîntul Ioan Damaschin arată din ce fel de părinţi s-a născut dumnezeiasca Maică, din cît de scumpe materii s-a pregătit palatul Împăratului ceresc. În ce fel de loc s-a dospit acest aluat însufleţit? Cu adevărat în cel preaînalt, pentru că Biserica dă o mărturie ca aceasta despre dînsa: „Cu adevărat eşti Fecioară curată mai presus decît toate”. Însă nu cu înălţimea locu-lui, ci cu a bunătăţilor şi cu a darurilor dumnezeieşti, pentru că lo-cul unde s-a născut prea Binecuvîntata Fecioară era o cetate mică în pămîntul Galileei, care se numeşte Nazaret (Despre casa lui Ioachim şi Anei, după multă cercetare, n-am putut să aflăm, lămurit, unde a fost. Am găsit scris în unele locuri că a fost în Ierusalim, iar în aceste cărţi scrie că în Nazaret, şi nedumerirea a rămas tot nedumerire), sub Capernaum, cetatea cea mare, aflîndu-se neslăvită şi necinstită şi locuitorii ei defăimaţi. Mai apoi şi pentru Hristos s-a zis: „Din Nazaret oare poate să iasă ceva bun?” Iar Domnul, „Cel ce petrece întru cele înalte şi spre cei smeriţi priveşte”, a binevoit să se nască Preacurata Maica Sa, nu în Capernaumul cel ce prin mîndrie pînă la cer se înălţase, ci în smeritul Nazaret, arătînd că tot ce este între oameni înalt este urîciune înaintea lui Dumnezeu, iar ceea ce este trecut de dînşii cu vederea şi defăimat, aceea la Dînsul este înalt şi cinstit. La aceasta se mai poate adăuga că din singur numele de Nazaret să se arate înălţimea bunătăţilor Preacuratei Fecioare. Precum prin naşterea Sa în Betleem, care se tîlcuieşte „casa pîinei”, a închipuit cu taină că El este pîinea cea coborîtă din cer spre însufleţirea şi întărirea lumii, aşa şi în naşterea Preacuratei Maicii Sale în Naza-ret, arată cele înalte pentru că Nazaretul se tîlcuieşte „înflorit, sfin-ţit şi deosebit de cele pămînteşti, încununat şi păzit”.

Toate acestea se arată luminos întru Preacurata Fecioară, pentru că ea este floarea ce a răsărit din pomul cel uscat, din pîntecele cel neroditor şi sterp şi a înnoit firea noastră cea uscată; floarea cea neveştejită, care înfloreşte pururea prin feciorie, floarea cea cu bun miros care a născut mirosul cel frumos, pe singur Împăratul; floarea care a adus rod pe Hristos Domnul, ceea ce singură a răsărit mărul cel cu bun miros; este sfinţită cu darul Sfîntului Duh, cel ce a venit spre dînsa şi a umbrit-o. Şi este mai sfîntă decît toţi sfinţii, pentru că a născut pe Cuvîntul, cel mai sfînt decît toţi sfinţii. Ea este deosebită de păcătoşii pămînteşti, căci nici un păcat în toată viaţa sa n-a cunoscut.

Toţi cu David grăiesc: „Fărădelegea mea eu o cunosc şi pă-catul meu înaintea mea este pururea”. Numai singură aceea gră-ieşte: „Fără de nelegiuire am alergat şi v-am îndreptat”, pentru că ea este îndreptarea oamenilor, nu numai nefăcînd păcatul, ci şi pe păcătoşi abătîndu-i de la lucrurile cele rele, aşa cum zice Biserica spre dînsa: „Bucură-te, ceea ce curăţeşti lucrurile cele spurcate”. Ea este încununată cu slavă şi cu cinste. Încununată cu slavă, că din împărăteasca rădăcină a răsărit, încununată cu cinste, că din arhiereasca seminţie a crescut. Încununată cu slavă, că din cei curaţi şi drepţi născători a odrăslit; încununată cu cinste, ca cea cinstită prin bunavestire şi slujire a arhanghelului; încununată cu slavă ca o maică a lui Dumnezeu. Că ce este oare mai slăvit decît a naşte pe Dumnezeu? Încununată cu cinste, ca cea pururea fecioară; căci ce este mai cinstită decît aceasta, ca şi după naştere a fi fecioară? Încununată cu slavă cea mai slăvită decît serafimii, care ca un serafim a iubit pe Dumnezeu; încununată cu cinste, cea mai cinstită decît heruvimii, ca ceea ce pe heruvimi cu înţelepciunea şi cu cunoştinţa cea dumnezeiască i-a covîrşit. „Iar slavă, cinste şi pace se cuvine tot omului care face binele”, zice apostolul. Şi cine din pă-mînteni s-a aflat lucrător de bunătăţi mai bun decît Preacurata Fe-cioară? Toate poruncile Domnului le-a păzit, toată voia Lui a făcut-o, toate cuvintele Lui le-a luat în minte, toate graiurile Lui le-a ascuns în inima sa, toate lucrurile cele de milostivire le-a arătat celor de aproape. Deci, cu vrednicie s-a încoronat ca o lucrătoare a tuturor faptelor bune. Este încă şi păzită, că vistieria curăţiei sale fecioreşti o păzea cu străşnicie, încît nici îngerului nu voia să o încredinţeze, pentru că, văzînd pe înger, s-a tulburat de cuvîntul lui şi gîndea în ce chip va fi acea închinare?

Toate acestea Nazaretul, prin numirea sa, le-a arătat a fi în Preacurata Fecioară şi cine nu va zice că palatul acesta înalt al lui Hristos, cu bunătăţile şi dumnezeieştile daruri nu este foarte înăl-ţat? Înaltă este, că din cer s-a dăruit, deşi pe pămînt din pămînteni s-a născut. Din cer, că precum zic unii din gînditorii de Dumnezeu, arhanghelul Gavriil, cel ce a binevestit lui Zaharia naşterea lui Ioan, acelaşi a binevestit lui Ioachim şi Anei zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, acela a adus din cer şi numele ei cel prea binecuvîntat zicînd către maica cea neroditoare: „Ano, Ano, vei naşte pe fiica cea prea binecuvîntată şi se va chema numele ei Maria”.

Drept aceea fără îndoială poate să se numească cetate sfîntă, Ierusalim nou, pogorît din cer de la Dumnezeu şi locaş al lui Dumnezeu între oameni. Înalt este lăcaşul lui Dumnezeu, că mai presus de serafimi s-a înălţat, născînd pe Împăratul Hristos. „O, înălţime, cu anevoie de suit de gîndurile omeneşti!”

Dar ce fel de frumuseţe are Fecioara Maria, palatul cel dumnezeiesc al lui Hristos, să ascultăm pe acelaşi Ioan Damaschin, care zice aşa: „S-a adus lui Dumnezeu, Împăratul tuturor, îmbrăcată cu bună podoabă a faptelor bune, ca şi cu o haină de aur şi înfru-museţată cu darul Duhului Sfînt, a cărei slavă este înăuntru. Că precum la toată femeia, bărbatul este slava ei cea din afară, aşa sla-va Născătoarei de Dumnezeu este înăuntru, adică rodul pîntecelui ei”. Şi iar zice acelaşi: „Fecioară de Dumnezeu dăruită, biserică sfîntă a lui Dumnezeu, pe care acel începător de lume, Solomon, a zidit-o, şi în dînsa a pietruit, nu cu aur împodobită, nici cu pietre neînsufleţite, ci, în loc de aur, strălucind cu Duhul, iar în loc de pietre scumpe, avîndu-l pe Hristos mărgăritarul cel de mult preţ”. O podoabă ca aceasta este înfrumuseţarea palatului acestuia, mult mai frumoasă decît ceea ce a fost în biserica lui Solomon, în care se vedeau închipuite asemănări de heruvimi, de pomi şi de flori. Dar şi în această însufleţită biserică, în Preacurata Fecioară, se văd arătate chipuri de heruvimi, căci viţa sa cea de heruvim nu numai s-a asemănat heruvimilor, dar i-a şi întrecut.

Dacă Biserica a obişnuit a-i numi heruvimi pe alţi sfinţi, cîntînd: „Ce vă vom numi pe voi, sfinţilor? Heruvimi, că întru voi s-a odihnit Hristos”, cu atît cu cît mai ales Fecioara Născătoarea de Dumnezeu este heruvim, în care s-a odihnit trupeşte Hristos şi pe mîinile ei cele preacurate a şezut Dumnezeu ca pe un scaun: „scaun de heruvimi, fecioara”. A închipuit în sine şi asemănările pomilor celor bine roditori, făcîndu-se, duhovniceşte, măslin roditor în casa lui Dumnezeu şi finic înfloritor. Pentru aceasta acum se numeşte mlădiţa de viaţă purtătoare, Biserica cîntînd aşa: „Din cea neroditoare rădăcină, mlădiţă de viaţă purtătoare ne-a odrăslit nouă pe Maica Sa, Dumnezeul minunilor”. Deci, acestea toate se grăiesc pentru frumuseţele ei cele duhovniceşti. Dar, pe lîngă acestea, şi de cele trupeşti nu era lipsită, după cum adeveresc mulţi dascăli bisericeşti, că în toată partea cea de sub soare n-a fost şi nu va fi fecioară aşa de frumoasă, precum a fost Fecioara Născătoare de Dumnezeu, pe care, Sfîntul Dionisie Areopagitul, văzînd-o, voia să o numească Dumnezeu, de nu ar fi ştiut pe Dumnezeu cel născut dintr-însa. Pentru că dumnezeiescul dar de care era plină strălucea din prealuminată faţa ei. Un palat ca acesta înainte şi-a gătit Lui pe pămînt, Împăratul cel ceresc frumos cu sufletul şi cu trupul, ca o mireasă împodobită bărbatului său. Dar încă şi desfătat: „Pîntecele ei mai desfătat decît cerurile l-au lucrat”. Şi au încăput întru dînsa Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu.

Cea desfătată sălăşluire a Cuvîntului, Preacurata Fecioară, nu numai lui Dumnezeu Cuvîntul, ca unui împărat este desfătată, ci şi nouă, robilor celor ce alergăm către Dumnezeu, Cel ce S-a sălăşluit într-însa. Pe Dumnezeu L-a încăput în pîntece, iar pe noi ne înca-pe în a sa milostivire. Vasul cel ales, Sfîntul Apostol Pavel, pornindu-se spre milostivire, zicea către iubiţii săi: „Inima noastră s-a lărgit, aveţi loc destul întru noi”. Dar, la care din sfinţi poate să se găsească milostivirea aşa de desfătată spre încăpere tuturor, pre-cum, după Dumnezeu, a Mariei? Că încape aicea atît cel curat, după cum şi păcătosului iarăşi nu-i este strîmt aici. Acolo cel pocăit are locul său şi disperatul asemenea cu cel nepocăit. Ca şi în co-rabia lui Noe neoprită, nu numai celor curate, ci şi vietăţilor celor necurate se află scăpare.

Întru a ei milostivire toţi cei scîrbiţi, năpăstuiţi, flămînzi, învi-foraţi şi bolnavi află loc de ajuns, pentru că nu ştie să fie nemi-lostivă cea al cărei pîntece ne-a născut nouă pe prea Bunul Dumnezeu. Mulţi străjeri înarmaţi păzesc palatele împăraţilor pă-mînteşti şi nu dau voie tuturor ce voiesc să intre într-însele, ci îi opresc şi îi întreabă de unde şi la ce vin. Iar palatul lui Hristos cel însufleţit, deşi este înconjurat de heruvimi şi de serafimi şi de nenumărate cete ale îngerilor şi ale tuturor sfinţilor, la uşa milostivirii îndurărilor ei nimenea nu opreşte pe cela ce va să intre. Nu-i o-presc străjerii, nu-i gonesc ostaşii, nici la ce vin nu-i întreabă, ci fără de apărare intră cu rugăciunea, şi primeşte dar spre cererea cea de folos.

Drept aceea să alergăm la milostivirea celei ce s-a născut din pîntece neroditor, dîndu-i ei o închinăciune ca aceasta: „Bucură-te, palatul cel cu totul fără de prihană al Împăratului tuturor! Bucură-te, sălăşluirea lui Dumnezeu, Cuvîntului, căreia, şi ţie, fiicei părintelui, Maicii Fiului, miresei Sfîntului Duh, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh de la noi cei din ţărînă, să fie cinste şi slavă în veci”. Amin.

În această zi în Prolog se pomeneşte şi despre oarecare plăcut al lui Dumnezeu, Nichita, ce s-a numit Hartularie, fiind pus în povestire de preotul care a avut vrajbă cu diaconul Sozont.

Pentru praznicul de acum noi l-am istorisit mai înainte.

mai mult
ActualitatePromovate

31 August – Ziua Limbii Române

limba-noastra_63736100

Limba noastră – maternă, oficială, literară, vorbită, scrisă, pe web, îmbogăţită sau sărăcită, cultivată sau maltratată – este celebrată în 31 august, în numele celor 28 de milioane de vorbitori de limba română din toata lumea.

Pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională, ziua de 31 august a fost proclamată, prin legea 53/2013, drept Ziua Limbii Române.

Peste 28 de milioane de oameni din toată lumea vorbesc româneşte. Limba română se predă în şcoli din 43 de ţări şi este vorbită oficial în 20 de state în care există comunităţi mari de români. Este, de asemenea, limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină şi în Uniunea Europeană. Româna este şi una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase pe Muntele Athos.

Ziua Limbii Române este sărbătorită şi în Republica Moldova, pe 31 august, încă din 1990, iar din 2006, în aceeaşi zi, a fost organizat în fiecare an, la Bucureşti, pe treptele Teatrului Naţional, “Concertul Limbii Române”.

Ziua Limbii Române este marcată de autorităţi şi instituţiile publice, de reprezentanţele diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi evenimente cultural-educative cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.

Manifestările naționale şi cele internaționale îşi propun să-i unească pe 31 august pe cei care vorbesc şi simt românește şi dau ocazia de a ne reaminti că limba noastră-i o comoară şi că limba română este patria mea, iar dacă vreţi să marcaţi acest eveniment, vorbiţi corect!

Învaţată în familie şi în şcoală şi apoi iubită şi cultivată, sau ignorată, poluată ori uitată, limba e vie şi puternică pentru că exprimă, uneşte sau dezbină, defineşte identitatea, se moşteneşte şi se lasă moştenire.

Vasile Alecsandri spunea despre limba română că este “tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute.”

Despre virtuţile limbii române Mihai Eminescu spunea “Limba este însăţi floarea sufletului etnic al românimii.”

Limba română, cu toate faptele de istorie, evoluţie şi dezvoltare, este studiată atent în ultimii mai mult de 100 de ani de lingvişti şi, mai recent, de sociolingvişti, psiholingvişti sau specialişti în geografia lingvistică.

Metodele moderne de comunicare, în care se folosesc excesiv prescurtări, dar şi unele emisiuni de televiziune sau filme, cu exprimare incorectă, deteriorează calitatea limbii române vorbite de populaţie. Cele mai mari probleme sunt la copii, care preiau cu uşurinţă toate greşelile pe care le aud şi care trebuie mereu corectaţi, fenomen care îngreunează munca profesorilor.

Limba română, cu toată diversitatea, bogăţia şi forta sa expresivă, n-a aşteptat însă o anume zi pentru a fi sărbătorită, marii gânditori, scriitori şi poeţi au celebrat-o prin toate scrierile lor sau au cântat-o în ode, iar înţelepciunea populară s-a exprimat despre limba noastră strămoşească cu haz şi har în proverbe şi zicători.

mai mult
Agenda culturalăPromovate

Expoziţie retrospectivă de pictură a artistului Ioan Lăzeanu la Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“

Afis Ioan Lazeanu -2018 (2)

Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“

vă invită

miercuri, 5 septembrie 2018, ora 1700

la sediul muzeului

Ploieşti, B-dul Independenţei nr. 1

la vernisajul expoziţiei retrospective de pictură

a artistului

Ioan Lăzeanu

Născut în 1940 în Ploieşti, pictorul Ioan Lăzeanu a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, la clasa prof. Paul Miracovici și Gheorghe Popescu,  pe care le-a absolvit în 1966.

După aproape un deceniu în care şi-a desăvârşit educaţia artistică şi a participat la numeroase expoziţii şi proiecte în România – Ploieștiul are o moștenire artistică ce­i poartă semnătura: lucrare murală în Sgrafito tehnic, la Sala Sportului din Ploiești realizată în 1972, emigrează în Germania, în 1974.

De acum, contactul cu arta occidentală îi permite să studieze pictura din perspective diverse, în căutarea unui ton artistic propriu şi original. Urmează decenii în care, printr-o continuă sublimare a discursului vizual, maestrul Ioan Lăzeanu devine o voce de sine stătătoare şi îşi afirmă personalitatea prin numeroase participări la expoziţii în Germania (Bremen, Essen, Dahau, Lüneburg, Worpswede, Zeven, sau Berlin – Künstlerhaus Berlin, Technische Universitet, Dock 11, Galerie Turm, Galerie Treptow, Galerie Kondeyne, Galerie Henze) Marea Britanie (Kunstbrücke, London), Portugalia, Polonia etc.

Foarte puţin cunoscut în România, unde a avut o singură expoziţie, după stabilirea în Germania, în 2010, la Ploieşti, s-a scris foarte puţin despre pictura lui, despre care se spune că este una structuralistă.

Herbert Albrecht, critic de artă din Bremen, scria că Ioan Lăzeanu „ar trebui să se afle, cu lucrările sale, ca un pustnic într-o lume zgomotoasă cu gesturi necontrolate, ca acei oameni care ştiu să aprecieze distanţa, liniştea şi singurătatea.”. Lucrările sale sunt novatoare, cu „liniaturi în curbe şi unghiuri, desene aruncate în spaţiu, mişcarea lor în grupuri sau separate şi de la bun început lăsate întâmplării.(…) Caracterul jucăuş al desenelor este foarte vizibil”.

Artistul despre sine:

„Părăsind pictura realistă ilustrativă, m-a preocupat în studiile de mai târziu viziunea tabloului ca o suprafață unitară, așa ca într-un covor. Tablourile lui Ion Țuculescu sau Eugen Tăutu de exemplu.

Precum picăturile de ploaie ce cad pe suprafața apei, își pierd conturul și devin una cu apa, obiectele au pierdut importanța pe care au avut-o la început, s-au deformat în frânturi lineare, s-au întors la obârșia desenului ce le creaseră, au devenit una cu suprafața.

Odată ajuns în lumea structurilor, am avut revelația intrării într-un spațiu universal ce cuprinde sau poate să cuprindă toată fantesia unui artist. De acum nu-mi mai puneam întrebarea, ce vreau să pictez? Deci întrebarea unei tematici la începutul lucrului nu mai are prioritate, ci de la bun început jocul cu materialul structural ce­mi stă la dispoziție, linia și punctul. Fiecare tablou este un joc vizual iar fiecare joc își găsește singur povestea, în mișcarea ce l-a creat. Tehnica pe care o folosesc se aseamănă cu caligrafia, scrisul literelor, desenul meu a devenit un fel de scriituri, bazat pe mișcarea mâinii, adică pe trasul liniilor sau combinarea lor în semne libere.

La prima vedere privitorul nu vede în aceste lucrări cea ce cunoaște sau ceea ce așteaptă să vadă, de acea pune totul sub semnul întrebării este nemulțumit și caută o explicație. Ceea ce vreau să arăt în lucrările mele, este unul din felurile inovative, spre o pictură contemporană. Aș mai putea spune că fiecare tablou este o acumulare a timpului , adică o parte din viața mea.“ (Ioan Lazeanu)

Pentru detalii vă stă la dispoziţie Departamentul – Servicii educative, relaţii publice şi documentare din cadrul Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“:

Tel./fax: 0244 511375, tel. 0244 522264.

mai mult
1 2 3 46
Page 1 of 46