close

Promovate

CronicăPromovate

Lansare album „Regele Mihai I. Loial tuturor”

corint

Grupul Editorial Corint vă invită miercuri, 30 mai, ora 18:00, în foaierul Ateneului Român, la lansarea albumului „Regele Mihai I. Loial tuturor”, un album de excepție ce conține fotografii de la funeraliile Regelui Mihai I al României, din 16 decembrie 2017.
Evenimentul va avea loc în prezența membrilor Familiei Regale a României.
Ilustrațiile fac parte din proiectul „Fotografii pentru Rege”, inițiat de Directorul Casei Regale, Ion Tucă și domnul Gelaledin Nezir.
Fotografiile sunt însoțite de textul minuțios pregătit de doamna Camelia Csiki, jurnalist și realizatoarea emisiunii Ora Regelui, de la TVR1.
Ideea realizării acestui album a venit ca o datorie pe care trebuia să o împlinim împreună cu toți cei care au simțit aceleași emoții ca și noi și au imortalizat imagini ce pot transmite aceste emoții. Am discutat cu domnul general Gelaledin Nezir despre acest demers și am conceput, pas cu pas, fiecare etapă a acestui proiect colectiv. Am dorit sa fie o lucrare care să arate unitatea și demnitatea, mândria și puterea românilor în momente grele, cu dragoste și iubire pentru Rege, cu credință și smerenie înălțătoare.” (ION TUCĂ)
Solemnitatea și fastul funeraliilor Regelui Mihai I al României, cele trei zile de doliu național și respectul exprimat de familiile regale domnitoare și nedomnitoare străine care au venit la București au așezat din nou România pe harta lumii. I-au redat demnitatea națională. Posturi de televiziune și publicații importante din toată lumea au vorbit pozitiv despre România, care și-a înmormântat cum se cuvine Regele.” (CAMELIA CSIKI)

mai mult
CreștinătatePromovate

Povestea sfinţilor Constantin și Elena, sărbătoriţi pe 21 mai

img (3)

Cei doi sfinţi sunt sărbătoriţi de creştinii ortodocşi, în fiecare an, pe 21 mai, zi marcată în calendarul ortodox cu cruce roşie.

Sfinţii Constantin şi Elena sunt doi dintre cei mai iubiţi sfinţi ai creştinilor ortodocşi. Acest lucru este confirmat şi de faptul că peste 1,7 milioane de români le poartă numele.

Dintre cei 1.767.767 de sărbătoriţi, 869.283 poartă numele Elena, iar 471.475 poartă numele Constantin.

Sfinţii Constantin şi Elena sunt cunoscuţi drept cei care au dat libertate creştinismului, au interzis jertfele sângeroase.

Cine a fost Împăratul Constantin cel Mare

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut ca Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306.

Istoricii bisericeşti afirmă că înaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului), din 28 octombrie 312, contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia „prin acest semn vei învinge”.

Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale crucea creştină, ca semn protector în lupte.

Constantin a câştigat bătălia, iar dovadă a credinţei sale în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care el mărturiseşte că a câştigat lupta „prin inspiraţie divină”.

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan, prin care creştinismul devine „religie permisă”, alături de altele din imperiu.

El ia totodată măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creştinismului, îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici.

Protejează prin lege pe săraci, orfani şi văduve, modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul şi pedepseşte adulterul.

De asemenea, el a atribuit Bisericii creştine casele imperiale de judecată, care vor purta în continuare numele de bazilici.

Încă din anul 317, a început să bată monedă cu monograme creştine.

Împăratul Constantin cel Mare a declarat, în 321, duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, drept zi de odihnă în imperiu, zi în care şi soldaţii asistau la slujbă.

Sfântul Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337, şi a fost înmormântat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Cine a fost Sfânta Elena

Originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis), din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu.

O legendă ulterioară spune că era fiica regelui Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele.

Constantius Chlorus a divorţat de ea pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora.

Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman şi a devenit o prezenţă importantă la curtea imperială.

Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313.

Sfânta împărăteasă a fost o creştină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult.

Printre acestea se numără şi Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt sau biserica din Ghetsimani.

De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a găsit crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

Sfânta Cruce a fost mai apoi înălţată solemn în văzul poporului creştin la 14 septembrie 326.

Sfânta Împărăteasă a murit la Roma, în anul 327.

Ce semnificatie au numele Constantin și Elena

Numele Constantin îşi are originile din grecescul ‘Konstantinos’ şi latinescul ‘Constantinus’.

Cele două nume sunt derivate din cuvântul latin ‘constans’ care înseamnă constant, statornic, stabil.

Mai mult, numele Constantin este echivalent cu numele bulgăresc ‘Stoian’ şi cu numele grecesc ‘Eustathios’, acestea având acelaşi înţeles, ‘neschimbător, stabil, neclintit’.

Cât despre fire, persoanele care poartă numele Constantin sunt de obicei persoane tandre, sensibile, idealite şi echilibrate.

De asemenea, aceştia sunt interesaţi de artă, estetică şi de tot ce ţine de latura umană.

Numele Elena este de origine greacă şi înseamnă rază de soare, derivând din numele Helen care înseamnă lumină, frumoasă.

Numele Elena se regăseşte şi în cuvintele greceşti ‘helene’ care înseamnă torţă sau foc şi ‘selene’ care înseamnă lună.

Persoanele care poartă numele Elena sunt de obicei femei inaccesibuile. Elena nu lasă pe nimeni indiferent.

Introspectivă şi introvertită, Elena are tendinţa de a-şi crea un turn de fildeş în care se retrage.

mai mult
EditorialPromovate

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR – DESPRE DIVORȚ

Ioan-Gura-de-Aur01

Despre vorba Apostolului: «Femeia este legata prin lege atîta vreme cît traieste barbatul ei. Iar daca barbatul ei va muri, este libera sa se marite cu cine vrea, numai întru Domnul. Însa mai fericita ar fi daca ar ramîne cum este» (I Corinteni 7:39, 40).

În alta zi, Fericitul Pavel ne aseza legea despre casatorie si drepturile ei, scriind si zicînd asa catre Corinteni: Iar pentru care mi-ati scris, bine este omului sa nu se atinga de femeie. Iar din pricina prea-curviei, fiecare sa-si aiba femeia sa, si fiecare sa-si aiba barbatul sau (1 Corinteni 7:1, 2). De aceea am spus si eu tot ce era de trebuinta pentru întelegerea acestor cuvinte. Dar este nevoie sa vorbesc cu voi iarasi despre acelasi lucru, fiindca si astazi, acelasi Sfînt Apostol Pavel pomeneste de dînsul. Si l-ati auzit pe el strigînd si zicînd: Femeia este legata prin lege atîta vreme cît traieste barbatul ei. Iar daca barbatul ei va muri, este libera sa se marite cu cine vrea, numai întru Domnul. Dar mai fericita este de va ramîne asa, dupa parerea mea. Si socotesc ca si eu am Duhul lui Dumnezeu (Corinteni 7:39,40).
Deci sa urmam lui si astazi, si sa vorbim împreuna despre aceasta învatatura; caci, urmînd lui Pavel, prin el vom urma în totul si lui Hristos, fiindca si el nu sie-si, ci Aceluia urmînd, a scris toate. Si nu este lucru neînsemnat ca o casatorie sa fie bine înfiintata, altminteri este izvor de nenumarate rele pentru cei ce nu se folosesc de ea cum trebuie. Dupa cum femeia este un ajutor, tot asa, adesea, se face si vrajmas. Si, dupa cum casatoria este un liman, tot asa poate aduce si naufragiul, nu prin firea sa, ci prin sufletul acelora care se folosesc rau de ea. Acela care pazeste legile hotarîte ale ei gaseste casa si femeia lui ca o mîngîere si liberare de toate necazurile care i se întîmpla, fie în piata, fie oriunde; iar acela care ia lucrul cu nesocotinta si fara judecata, chiar daca se bucura de multa liniste în afara, intrînd în casa, vede numai stînci si pietre. Trebuie deci, pentru ca este vorba de treburi asa de însemnate, sa dam mare luare aminte acestor cuvinte: cel care îsi ia femeie trebuie sa faca acest lucru dupa legiuirea lui Pavel sau, la drept vorbind, dupa legiuirea lui Hristos.
Stiu negresit ca multora cuvîntul li se va parea nou si neasteptat, si de aceea nu voi tacea, ci mai întîi va voi citi legea, si apoi voi încerca sa înlatur contrazicerea ce pare ca este aici. Care este legea pe care ne-a dat-o Pavel? Femeia este legata de lege, deci, cît îi traieste barbatul, nu trebuie sa se desparta si sa-si ia alt sot, încheind o a doua casatorie. Si baga de seama ca foloseste numai cuvinte deslusite, cu toata îngrijirea. Nu zice: Sa traiasca la un loc cu barbatul cît timp traieste aceasta, ci: Femeia este legata de lege cît timp traieste barbatul ei; încît – chiar daca i se da carte de despartire, chiar daca paraseste casa, chiar daca se duce la altul – este legata prin lege, si una ca aceasta este prea-curva.
Asadar – daca barbatul ar voi sa-si departeze nevasta, sau femeia sa-si lase barbatul – sa-si aminteasca aceasta vorba si sa se gîndeasca ca Pavel este de fata si o urmareste, zicîndu-i cu tarie: Femeia este legata de lege. Caci, asa cum robii fugiti tîrasc dupa ei lantul, chiar cînd au parasit casa stapînului, tot asa si femeile, cînd parasesc pe barbati, sînt încatusate de lege, care le urmareste si le învinuieste de prea-curvie, învinovatind si pe cel ce a luat-o, cu vorbele: Ce ati facut este prea-curvie, caci femeia este legata prin lege cîta vreme traieste barbatul ei. Si: Cel ce va lua pe cea lasata savîrseste prea-curvie (Matei 5:32).
Cînd însa are voie sa se casatoreasca a doua oara? Cînd i-a murit barbatul, atunci este libera din lant. Aratînd aceasta, nu a adaugat: „Daca a murit barbatul ei, este libera sa se casatoreasca cu cine vrea”, ci daca a adormit, avînd în gînd nu numai a o mîngîia pe cea vaduva, ci si a o face sa nu mai ia un al doilea sot. „Nu a murit sotul tau, ci doarme!” Cine nu asteapta pe un om adormit? De aceea zice: Daca a adormit, sloboda este sa se casatoreasca cu cine vrea. Nu zice sa se marite, ca sa nu para ca o sileste. Nici nu o împiedica, daca vrea, sa se casatoreasca a doua oara; nici nu o sileste, daca nu vrea, ci îi citeste Legea, zicînd: Sloboda este sa se casatoreasca cu cine vrea. Si, zicînd ca este sloboda dupa moartea barbatului, a aratat ca, atîta vreme cît traia acela, era roaba si supusa legii si, chiar daca ar fi primit mii de carti de despartire, s-ar fi facut vinovata de prea-curvie. Robilor le este îngaduit sa-si paraseasca stapînii în viata, dar femeii nu-i este îngaduit sa-si lase barbatul cîta vreme traieste el, fiindca aceasta pofta este prea-curvie. Sa nu-mi citesti legile facute de legiuitorii lumii acesteia, care învata sa dai carte de despartire si sa te desfaci de femeie, caci nu dupa acestea are sa te judece Dumnezeu în acea zi, ci dupa acelea pe care El Însusi le-a pus. Nici chiar legile din afara [lumesti] n-au hotarît aceasta cu desavîrsire si ele însele pedepsesc fapta, încît si de aici se vede ca înfiereaza acest pacat. Ele pedepsesc cu pierderea de avere pe cel ce a fost pricina despartirii. Si, negresit, cînd legiuiesc asa, nu îndeamna sa faci lucrul acesta. Dar Moisi? Si el a hotarît aceasta pentru aceeasi pricina, [dar] tu asculta pe Hristos cum zice: De nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decît a carturarilor si fariseilor, nu veti intra întru Împaratia cerurilor (Matei 5:20; si, mai departe: Tot cel ce-si va lasa femeia sa, afara de pricina de prea-curvie, o face sa savîrseasca prea-curvie; si cine va lua pe cea lasata savîrseste prea-curvie (Matei 5:32). De aceea a venit unul-nascut Fiul lui Dumnezeu, de aceea a luat chip de rob, de aceea si-a varsat scumpul sînge, a stricat moartea, a sters pacatul, a dat harul prea îmbelsugat al Duhului: ca sa te aduca pe tine spre o întelepciune mai mare!
Pe de alta parte, nici Moisi n-a statornicit despartirea cu desavîrsire, dar a fost silit sa ia în seama slabiciunea celor pentru care legiuia, pentru ca erau aplecati spre omoruri, si umpleau casele cu sîngele rudelor lor si nu crutau nici pe ai lor, nici pe straini. Si, ca sa nu-si sugrume femeile în ascuns, cînd nu le mai iubeau, de aceea a orînduit sa le lase, ca sa înlature o nelegiuire mai mare: usurinta omorurilor. Cum ca erau varsatori de sînge, asculta chiar pe Prooroci, care spun: Cei ce ziditi Sionul cu sînge, si Ierusalimul cu strîmbatati (Miheia 3:I0) Si iarasi: Sîngiuri cu sîngiuri se amesteca (Osea 4:2) Si iarasi: Mîinile voastre sînt pline de sînge (Isaia 1:15). Si ca erau sîngerosi nu numai fata de straini, dar si de ai lor, si aceasta o arata Proorocul, zicînd: Si au jertfit pe fiii lor si pe fetele lor diavolilor (Psalm I05:37). Cei care nu crutau pe copii lor nu ar fi crutat nici pe femeile lor. Ca sa nu faca aceasta a legiuit Moisi asa.
De aceea, si Hristos – cînd l-au întrebat Iudeii, zicînd: Pentru ce dar Moisi a poruncit sa i se dea carte de despartire, si sa o lase pe ea? (Matei 19:7) – aratînd ca acela a facut lege care nu este potrivnica cu a Sa, a zis: Pentru învîrtosarea inimii voastre v-a dat voie Moisi sa lasati pe femeile voastre, dar dintru început nu a fost asa (Matei 19:8), Cel care i-a facut la început, barbat si femeie i-a facut (Matei 19:4). Vrea sa spuna ca, daca lucrul acesta ar fi fost bun, Dumnezeu n-ar fi facut numai un barbat si o femeie; ci, facînd pe Adam singur, i-ar fi facut doua femei, ca, daca ar fi voit sa lase pe una, sa o ia în schimb pe cealalta. Dar chiar prin chipul în care a fost facuta lumea a adus legea pe care eu o scriu acum. Si care este aceea? Femeia pe care a luat-o fiecare de la început, pe aceea sa o tina toata viata. Aceasta lege e mai veche decît aceea despre despartire, si anume cu cît este de la Adam pîna la Moisi.
Este însa de pret sa ascultati si acea lege pe care a pus-o Moisi în aceasta privinta: De îsi va lua cineva femeie si va locui cu ea, dar ea nu va afla har înaintea lui, pentru ca a aflat întru ea lucru urît, îi va scrie ei carte de despartire, i-o va da la mîna si o va slobozi pe ea din casa lui (Deuteronom 24:1). Vezi, nu zice: „sa-i scrie” si: „sa-i dea”, dar ce zice? Si va scrie carte de despartire si i-o va da la mîna. Multa deosebire e între aceasta si aceea: caci, cînd se zice: „sa-i scrie” si: „sa-i dea”, este vorba de hotarîre si porunca; iar cînd se zice: Si va scrie carte de despartire si i-o va da în mîna, este vestirea unui fapt, iar nu aducerea unei legi hotarîte. Daca cuiva – zice el – îi greseste femeia sa, si o trimite pe ea din casa sa, iar ea, gonita fiind, se face nevasta altui barbat; si daca chiar barbatul din urma o va urî, si îi va scrie carte de despartire si i-o va da la mîna, si o va slobozi din casa lui; sau va muri acest din urma barbat al ei care a luat-o pe ea ca femeie, barbatul ei cel dintîi care a alungat-o nu va putea sa o întoarca pe ea si sa o ia ca sotia a lui (Deuteronom 24:2-4). Apoi – aratînd ca nu lauda fapta, nici nu o socoteste drept casatorie, dar ca s-a coborît pentru slabiciunea lor – dupa ce zice: Nu va putea barbatul cel dintîi, care a alungat-o, sa o întoarca si sa o ia de sotie, a adaugat: …dupa ce a fost pîngarita (Deuteronom 24:4), lamurind prin acest chip de vorbire ca a doua casatorie, facuta cînd traia primul barbat, este mai curînd o pata necurata decît o casatorie. Iata de ce nu a zis: „dupa ce s-a maritat iarasi”. Vezi ca vorbeste la fel cu Hristos? Apoi a spus si pricina: …pentru ca aceasta este urîciune înaintea lui Dumnezeu (Deuteronom 24:4).
Deci, cu Moisi, asa sta lucrul. Însa Proorocul Maleahi arata aceasta mult mai lamurit chiar decît Moisi – ori, mai bine, nu Maleahi, ci Dumnezeu prin Maleahi – zicînd asa: (Dumnezeu) nu mai cauta la prinoase si nu mai binevoieste sa le primeasca din mîinile voastre (Maleahi 2:I3). Apoi, [dupa întrebarea „de ce?”], zice: Din pricina ca Domnul a fost martor între tine si femeia tineretilor tale, fata de care tu ai fost viclean (Maleahi 2:I4). Apoi, ca sa arate marimea raului si cît nu merita iertare cel ce a facut aceasta, sporeste la urma învinovatirea, zicînd asa: [Aceasta era] tovarasa ta si femeia legamîntului tau (Maleahi 2:I4). Oare nu i-a facut El ca sa fie o singura faptura cu trup si suflet? (Maleahi 2:I5). Priveste cîte drepturi îi pune: mai întîi, vîrsta: „femeia tineretii tale”; apoi, apropierea: „tovarasa ta”; apoi, chipul zidirii: o singura faptura cu trup si suflet. La toate astea, adauga aceea ce e mai mare decît toate, anume vrednicia ziditorului, caci aceasta însemneaza zicerea „oare nu i-a facut El?”. Vrea sa spuna ca nu poti spune ca pe tine te-a facut Dumnezeu, iar pe ea nu Dumnezeu, ci vreun altul mai prejos decît El. Unul si Acelasi v-a facut pe amîndoi asa cum sunteti; asa ca, daca nu pentru altceva, cel putin pentru aceasta fiind rusinat, pastreaza dragostea catre ea. Caci – daca adesea aceasta a fost pricina de iubire între robii certati, faptul ca amîndoi slujesc unuia si aceluiasi stapîn – cu atît mai mult trebuie sa se faca între noi, cînd amîndoi avem acelasi Ziditor si acelasi Stapîn. Ai vazut cum si în Vechiul Testament se gasesc oarecum începuturile învataturii celei noi? Caci – dupa ce multa vreme au trait sub lege, fiind nevoie sa înainteze catre învataturi mai desavîrsite, pe cînd legea lor se apropia de sfîrsit – atunci Proorocul, în vremuri potrivite, îi povatuieste spre aceasta învatatura. Sa ne supunem deci acestei legi bune, si sa ne scapam pe noi de toata rusinea si nici sa ne alungam femeile, nici sa primim altele, departate de altii. Cu ce fata ai sa privesti tu pe barbatul acelei femei? Cu ce ochi ai sa privesti pe prietenii si slugile acelui om? Caci, daca acela care a luat pe sotia unuia care a murit sufera si este mîhnit numai pentru ca a vazut chipul celui raposat, ce fel de viata va duce cineva vazînd în viata pe barbatul aceleia cu care traieste? Cum va intra în casa? Cu ce simtire, cu ce ochi va privi pe femeia aceluia, care acum este a sa?
Mai curînd nu o vom socoti nici ca sotia unuia, nici ca a altuia: o femeie destrabalata nu este femeia nimanui. Ea a calcat în picioare învoiala cu acela si a venit la tine nu dupa o lege poruncitoare. Ce mare nebunie ai face daca ai aduce în casa un lucru plin de atîtea rele! Este oare lipsa de femei? De ce sa alergam la cele oprite, cînd sînt multe pe care am putea sa le luam dupa legi cuviincioase si cu cugetul curat? De ce sa ne stricam casele, de ce sa aducem lupte obstesti, facîndu-ne peste tot vrajmasi gata sa ne învinuiasca cu nenumarate învinuiri? De ce sa ne necinstim viata si, ceea ce este mai grozav decît toate, de ce sa ne gatim în ziua judecatii pedeapsa neînlaturata? Ce vom raspunde Celui ce are sa ne judece atunci cînd, punînd legea la mijloc si citind, va zice: „Ti-am poruncit sa nu iei o femeie lasata de altul, spunîndu-ti ca fapta este prea-curvie (vezi Matei 5:53). Cum ai îndraznit sa faci o casatorie oprita de lege?” Ce vom zice si ce vom raspunde? Caci acolo nu esti slobod sa învîrtesti cum vrei legile, cum se întîmpla cu cele hotarîte de veacul acesta, ci esti silit ca, tacînd si în lanturi, sa te vîri în focul gheenei, cu femeile cele stricate si cu acei care n-au cinstit drepturile casatoriei altora. Caci si acela care si-a departat femeia fara pricina de prea-curvie, si acela care s-a casatorit cu una departata, traind barbatul ei, vor lua pedeapsa cu cea alungata. De aceea va înstiintez, va rog si va sfatuiesc: Barbati, nu goniti pe femeile voastre! Femei, nu lasati pe barbatii vostri, ci ascultati pe Sfîntul Apostol Pavel cum zice: Femeia, cît timp traieste barbatul ei, este legata (de dînsul); iar daca va muri barbatul, este de sine stapîna ca sa se marite cu cine voieste, numai în Domnul (sa se marite). (1Corinteni 7:39).
Ce îndurare vor avea aceia care – dupa ce Pavel îngaduie si a doua casatorie dupa moartea barbatului, si lasa atîta libertate – îndraznesc sa faca de acestea înainte de sfîrsitul primului barbat? Ce aparare mai ramîne celor care-si iau alti barbati, traindu-le barbatii, sau acelora care, avînd femeia lor acasa, se duc la femeile destrabalate? Dupa cum o femeie cu barbat, daca se da unuia care n-are femeie – fie acesta rob, fie liber – este vinovata de prea-curvie, tot asa si barbatul cu femeie, daca greseste fie cu o femeie publica, fie cu o alta femeie care n-are barbat, este vinovat de prea-curvie. Sa fugim deci si de acest chip de prea-curvie! Caci ce vom putea spune? Cum vom îndrazni sa tagaduim acestea? Ce aparare vom aduce? Pofta trupului? Dar femeia de care am avut parte este de fata si ne lipseste de aceasta aparare. De aceea sînt asezate casatoriile, ca sa nu cadem în prea-curvie. Si înca nu numai femeia, dar si altii multi, care au aceeasi fire ca si a noastra, ne lipsesc de aceasta aparare. Caci, cînd tovarasul tau de robie – avînd acelasi trup, fiind stapînit de aceeasi pofta, atîtat de aceeasi nevoie – nu vede alta femeie, ci ramîne multumit numai cu a sa, ce fel de aparare vei avea tu, punînd înainte pofta? Si de ce sa vorbesc de cei ce au femei? Gîndeste-te la cei ce traiesc toata viata în feciorie, care nu s-au casatorit niciodata si s-au aratat cu totul curati. Cînd altii sînt curati fara sa se casatoreasca, ce fel de iertare mai ceri tu, care te întinezi si dupa ce te-ai casatorit? Sa auda aceste vorbe si barbatii, si femeile, si vaduvele, si casatoritele, caci catre toate vorbeste Pavel, si legea aceea zice: Femeia, cît timp este în viata barbatul ei, este legata (de dînsul); iar daca va fi murit barbatul, este de sine stapîna ca sa se marite cu cine voieste, numai în Domnul (1 Corinteni 7:39). Sotiile, fecioarele, vaduvele, cele casatorite a doua oara – într-un cuvînt, toate femeile – pot trage folos din aceasta vorba. Sotia nu va vrea sa fie a altuia, auzind ca este legata de barbatul ei cît traieste acesta. Aceea care, dupa ce si-a pierdut barbatul, ar voi sa lege a doua casatorie sa nu faca aceasta usuratic si fara multa gîndire, ci dupa legile asezate de Pavel, care zice: Libera este sa se casatoreasca, dar numai în Domnul, adica cu înfrînare si curatie. Iar daca voieste sa tina legatura încheiata cu cel mort, va asculta ce cununi i se pastreaza si va cîstiga o mare bucurie, caci: mai fericita este daca ramîne astfel (1 Corinteni 7:40).
Vezi cît de folositor este acest cuvînt, care se coboara pentru slabiciunea unei femei si nu lipseste pe altele de laudele meritate? Ceea ce a facut pentru casatorie si pentru feciorie, aceasta a facut si pentru prima si a doua casatorie. Caci, dupa cum n-a oprit casatoria, ca sa nu îngreuneze pe cei prea slabi, nici n-a silit, ca sa nu lipseasca de cununile hotarîte, pe aceia care voiesc sa-si pastreze fecioria. A aratat ca buna este casatoria, dar a învederat ca mai buna este fecioria. Tot asa si aici: iarasi ne pune trepte, aratînd ca vaduvia este mare lucru si foarte înalt, iar a doua casatorie mai prejos; pregateste deci pe cei puternici si pe cei care vor sa intre în lupta, iar pe cei slabi nu-i lasa sa cada.
Iar cînd a zis: Mai fericita este daca va ramîne asa (1 Corinteni 7:40), ca sa nu crezi ca legea este omeneasca pentru ca spune: …dupa sfatul meu, a adaugat: Si socotesc ca si eu am Duhul lui Dumnezeu. Asa încît nu vei putea zice ca este gînd omenesc, ci descoperire a harului Sfîntului Duh si lege dumnezeiasca. Sa nu socotim deci ca vorbeste Pavel: Duhul Sfînt ne-a asezat noua aceasta lege. Iar cînd zice „cred”, nu însemneaza ca n-ar sti ce sa zica, ci vorbeste ca unul neîndraznet si ca unul ce se umileste singur. A spus ca este „mai fericita”, dar cum va fi mai fericita n-a hotarît, caci daduse destule lamuriri cînd a aratat ca Duhul Sfînt i-a încredintat descoperirea. Si, daca vrei sa gasesti lamuriri, vei gasi aici mare bogatie de dovezi tari si vei vedea ca vaduva este mai fericita nu numai în viata viitoare, dar chiar în viata de acum. Si mai cu seama acest lucru îl stia Pavel, care a spus acelea si despre fecioare. Rugîndu-le si sfatuindu-le sa iubeasca fecioria, zicea asa: Socotesc deci ca aceasta este bine pentru nevoia ceasului de fata. Bine este pentru om sa fie asa (1 Corinteni 7:26). Si iarasi: Fecioara, de se va marita, n-a gresit. El întelege prin „fecioara” nu pe una care s-a lipsit de casatorie, ci pe una care nici nu s-a maritat, dar nici nu s-a fagaduit a-si pastra fecioria. Numai ca unele ca acestea vor avea aprindere în trup. Eu însa va crut pe voi (1 Corinteni 7:28). Prin aceasta singura si simpla vorba, el a lasat ascultatorului sa cîntareasca în sufletul sau greutatile nasterii, grija de copii, nelinistea, bolile, moartea fara vreme, vrajmasiile, supunerea la nenumarate pareri, raspunderea pentru greselile altora, necazurile fara numar cazute pe un singur suflet. De toate aceste rele scapa cea care îmbratiseaza înfrînarea si, alaturi de aceasta, va mai avea si o mare rasplata gatita în viata viitoare.
Deci, stiind toate acestea, sa ne silim a fi multumiti cu prima casatorie si, daca avem de gînd sa facem o a doua, sa o facem în chip cinstit, dupa legile Domnului. De aceea a zis: Sloboda este sa se marite cu cine vrea – iar apoi a adaugat: …numai în Domnul, dînd învoire si întarind învoirea, dar punînd peste tot hotare si legi; tot asa, pentru ca femeia sa nu aduca în casa barbati pîngariti si stricati, sau actori sau de cei aplecati spre destrabalare, ci de cei cinstiti, modesti, credinciosi, ca toate sa se faca spre lauda Domnului. Si – fiindca multe femei, murindu-le barbatii dintîi si facînd mai întîi prea-curvie, luau pe altii si se gîndeau la alte lucruri înjositoare – de aceea a adaugat vorba: „numai în Domnul”, aceasta pentru ca a doua casatorie sa nu aiba nimic [pacatos], fiindca numai asa vor putea sa scape de pedepse. Cel mai bun lucru din toate ar fi sa astepte pe cel mort si sa pazeasca legea începuta cu el, sa iubeasca înfrînarea, sa stea cu copiii ramasi si sa aiba parte de mai mare bunavointa din partea lui Dumnezeu. Iar daca ar voi sa se uneasca cu alt barbat, sa o faca cu modestie, cu cinstire si dupa legile cuviincioase; caci si aceasta este liber, numai aprinderea si prea-curvia sînt oprite. Sa fugim deci de ele si daca avem femeie, si daca nu sîntem însurati; sa nu ne necinstim viata noastra, nici sa traim o viata dispretuita; sa nu ne întinam trupul, nici sa vîrîm mustrare în cugetul nostru. Caci cum vei putea sa te duci la biserica, dupa ce ai fost la femei destrabalate? Cum sa-ti ridici la cer mîinile cu care ai înbratisat pe o desfrînata? Cum sa-ti misti limba si sa te rogi cu gura cu care ai sarutat o femeie prea-curva? Cu ce ochi te vei uita la prietenii tai care mai au rusine? Dar ce spui eu de prieteni? Chiar daca n-ar sti nimeni, tu singur ar trebui sa rosesti, si sa te rusinezi si sa-ti fie sila de singurul tau trup. Daca asta n-ar fi adevarat, atunci de ce alergi la bai dupa acest pacat? Nu pentru ca te socotesti mai necurat decît orice murdarie? Ce alta învederare mai mare cauti pentru necuratia ta? Sau ce hotarîre ceri sa-ti dea Dumnezeu, cînd tu însuti care ai gresit ai astfel de pareri despre faptele tale?
Ca se cred singuri necurati, îi laud mult si îi încuviintez, dar ca nu se duc la adevaratul chip de curatire îi mustru, si pentru aceea îi învinovatesc. Daca necuratia ar fi numai a trupului, într-adevar, l-ai curata pe el cu spalari în baie; însa, cînd ti-ai întinat sufletul si l-ai facut necurat, cauta o curatire care sa poata scoate pata lui. Dar ce fel de baie este pentru astfel de pacate? Calde izvoare de lacrimi, gemete iesite din fundul inimii, mustrare necurmata, rugaciuni staruitoare, milostenii bogate, cainta pentru pacatul faptuit, paza sa nu cazi iarasi; asa se spala firea pacatului, asa se curateste pata sufletului si, daca n-am facut aceasta, chiar daca am trece prin toate izvoarele rîurilor, nici cea mai mica parte din pacatul nostru nu vom putea sa spalam. Însa este mai bine ca nici sa nu încercam acest pacat înjositor. Dar, daca cumva am alunecat, sa luam aceste leacuri, fagaduind mai întîi ca nu vom mai cadea în astfel de pacat. Caci daca, dupa ce am gresit, învinuim cele faptuite, dar iarasi cadem în ele, de nici un folos nu ne va fi curatirea. Fiindca acela care se spala si apoi iarasi se întineaza în aceeasi mocirla, si acela ce darîma ceea ce a cladit si cel ce cladeste ca sa darîme n-au nici un cîstig, ci lucreaza în vînt si se chinuiesc. Si noi deci, ca sa nu cheltuim în vînt si zadarnic, sa ne curatim de pacatele facute înainte si sa petrecem toata viata ce ne-a mai ramas în curatie, si cinste si în celelalte fapte bune; pentru ca, si pe Dumnezeu avîndu-L milostiv, sa dobîndim împaratia cerurilor, prin darul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia marire în vecii vecilor. Amin!

mai mult
Grupul de la PloieștiPromovate

Luni, 21 mai, întâlnire la Cenaclul „I.L. Caragiale” Ploiești

afis1

Aducem în atenţia celor interesaţi că, luni, 21 mai 2018, orele 17.00, Cenaclul literar „I.L. Caragiale” Ploiești continuă şedinţele bilunare literare la Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești.

După cum știți, în cadrul Cenaclului vor avea loc dezbateri pe teme literare actuale, sugerate de iniţiatorii cenaclului sau cerute de participanţi, vor fi recitate sau citite ultimele creații literare și vor fi prezentate cărţi nou apărute.

Cenaclul literar „I.L. Caragiale” Ploiești se adresează iubitorilor de literatură care vor să se întâlnească şi să vorbească despre pasiunea lor comună.

Program:

Vă așteptăm cu drag,

Cenaclul literar „I.L. Caragiale” Ploiești

mai mult
Agenda culturalăPromovate

„Classic Meets Romanian” un concert extraordinar la Ploiești

filarm

Un proiect demult asteptat!
Joi, 24 mai 2018, ora 19.00
„Classic Meets Romanian” un concert extraordinar de Fusion: rock-simfonic-pop-ethno-jazz unic in Romania.
Cu participarea a peste 100 de artisti pe aceeasi scena, la 100 de ani de la Marea Unire.
Vlad Mateescu, dirijor, alaturi de:
Alex Calancea Band (Moldova)
Orchestra Simfonica a Filarmonicii ploiestene
Orchestra de muzica populara „Flacara Prahovei”
Ploiesti Jazz Trio

Va asteptam la un spectacol nemaivazut pe scenele din Romania. Lumini, proiectii, ecrane LED, fum, 10 camere video, inregistrare profesionala!

Biletele se gasesc la Casa de Bilete a Filarmonicii, Agentia Teatrala si on-line pe:
https://filarmonicaploiesti.ro/…/classic-meets-romanian-24…/

Pretul Biletelor: 30/20/15 lei

mai mult
PromovateSocial

CINCI SCUZE DE TOT RÂSUL PE CARE LE FOLOSEȘTI CA SĂ NU CITEȘTI

carte-citit1

De multe ori, cititorul „de meserie” se confruntă cu perioade sterpe din punct de vedere al cititului. Numai că dacă ești deja gata contaminat cu virusul lecturii, perioadele astea (care sunt, până la urmă, firești) trec și ți se reactivează dorința, nevoia și plăcerea atunci când îți ajunge pe mână o carte bună. Dar ce faci când găsești mereu scuze și trec luni bune și tu nu ai mai citit o carte? Noi, la Hyperliteratura, nu credem că există oameni cărora nu le place să citească, ci doar oameni care nu și-au găsit cărțile potrivite. Așa că am făcut o listă cu scuzele cele mai des întâlnite la cei care nu reușesc să (re)descopere sub niciun chip frumusețea lecturii, ca să-ți arătăm că lucrurile nu-s chiar în alb și negru cum îți tot spui tu.

1. Nu am timp

Cea mai comună și des auzită scuză a celor care nu citesc. Să fim serioși. Nu zice nimeni că e musai și absolut necesar să citești 1304858 de pagini pe zi ca să zici că ai citit pe ziua respectivă. Când efectiv ești ocupat până peste cap și ajungi acasă la 12 noaptea, dacă vrei (și subliniez dacă) nu există să nu-ți faci loc jumătate de oră de citit măcar două capitole. Atât. Gândește-te cât timp pierzi și stai în trafic, în autobuze, în metrou, în tramvai, la toaletă sau cu ochii prelingându-ți-se pe ecranul televizorului. Gândește-te dacă în timp ce te afli în metrou și-ți aștepți stația, în loc să folosești timpul ăsta ca să te uiți în gol, ai deschide o carte și ai citi 10 pagini. 5 pagini. Suficient. Azi 5 pagini, mâine, 5 și tot așa, se adună și te trezești că ai mai terminat o carte, folosind un timp gol, mort într-un mod constructiv.

Ia-ți cartea cu tine în geantă când pleci de acasă dimineața la birou. Nu știi niciodată când ai un răgaz minim și, în loc să scrollezi în neștire pe facebook, oprește-te și fă o schimbare de decor cu o carte. Aveam o colegă la fostul meu job care avea mereu o carte, și când ieșea la țigară, o aducea cu ea și citea în cele 10 minute cât pipa. Cum-necum, până la sfârșitul zilei de lucru, apuca să citească în jur de 100 de pagini. Zilnic!

Apoi, lasă-ți la baie o carte, cartea pe care vrei s-o citești și tot o amâni. Nu-ți mai lua telefonul cu tine și o să vezi că o să întinzi mâna după carte cât stai pe acolo. Două – trei pagini. Perfect! Afară s-a domesticit vremea și e un soare care îmbie la lâncezit prin parcuri. Ia cu tine o carte când ieși la plimbare și așază-te pe o bancă în parc. Vezi că ai timp, de fapt? E valabil cu orice îți place și te tot plângi că n-ai timp. Nu există.

2. Nu am bani și de cărți, că mi-aș cumpăra

O altă scuză paralelă cu realitatea. Atâta timp cât ai bani să te duci la supermarketuri și să vii încărcat(ă) cu de-ale burții, ai și bani pentru de-ale minții. Doar că nu se află pe lista ta de treburi prioritare, asta-i toată chestia. Iar atunci o tot amâni și zici că nu ai bani. Și dacă leafa ta e sub orice critică, dacă chiar vrei, poți să te duci să dai o raită pe la anticariate și buchiniști (am văzut cărți bune la sub 10 lei!), iar ofertele, promoțiile și reducerile dau pe-afară la cărți.

Poți pune deoparte câte puțin pentru o carte pe care să o cumperi în fiecare lună sau la două luni. Sau mergi la bibliotecă, fă-ți un abonament și împrumută cărți, sau împrumută de la un prieten, sau intră pe grupuri de facebook unde oamenii fac schimb de cărți. Se poate să citești cu bani puțini, numai să vrei.

3. Aș vrea să citesc, dar nu știu ce carte să aleg

Ia-ți tălpășița la o librărie și înființează-te lângă un librar fix cu această nedumerire. Vreau să citesc, dar nu știu ce. În principiu, dacă librarul nu e acolo doar pe post de ornament, ar trebui să știe să te îndrume, punând întrebările potrivite. Începe cu ceva ușor, captivant, ceva ce poți citi oriunde și care nu-ți solicită neuronii până la combustie spontană. De exemplu, unii dintre colegii noștri de la redacție au luat contact cu cititul de la Coelho. Așa că prima lectură a trezit o foame și mai mare, de alte cărți și alți autori, ducând astfel la Balzac, la Flaubert, de acolo, au început să exploreze și alte literaturi, mai grele, mai pline de substanță, până când și-au dat seama că din necititori au devenit, treptat, cititori de meserie.

Intră pe grupuri de profil facebook și pune întrebarea asta. O să vezi câtă lume o să-ți sară în ajutor cu fel de fel de propuneri. Caută apoi pe net mai multe despre titlurile respective, citește recenzii, citește reviste literare și păreri avizate sau subiective, nu contează, doar documentează-te ca să ți se dezvăluie cartea potrivită. E, până la urmă, o investiție în tine, pe termen lung și foarte lung, deci merită puțină osteneală.

4. Cititul mi se pare plictisitor

Și mie, mai demult, prin școală, mi s-a părut nu plictisitor, ci ucigător de plictisitor să citești. Aveam o imagine despre literatură extrem de închegată și credeam că cititul nu e doar vetust și prăfuit, ci și o pierdere de vreme. La mine, declicul s-a produs fix când am dat peste autorul care mi-a întors privirea către literatură. La tine nu trebuie să fie la fel. Treaba stă în felul următor: nu e musai să citești beletristică, filosofie sau istorie. Poți la fel de bine să îți aprofundezi hobby-urile și să te documentezi despre ele din cărți. Nu zice nimeni și nu e bătut în cuie nicăieri pe pereții academiei că definiția cititorului e strict a ăluia de a dat gata o sută de biblioteci de ficțiune și duce în cârcă o tobă imensă de carte despre tot soiul de teorii și filosofări. Poți să asculți audiobook-uri despre grădinărit în timp ce grădinărești sau dacă hobby-ul tău e pescuitul, poți citi despre pescuit și tehnici inedite de pescuit. Mi-e tare greu să cred că cititul tot plictisitor e când îl faci ca să afli mai multe despre ce-ți place cel mai mult pe lumea asta…

5. Am dat numai peste cărți care nu mi-au plăcut, așa că n-am mai citit

Dacă nu ești chiar la început și ai experiență cât de cât cu lectura, atunci să știi că e absolut normal să dai peste cărți care nu te conving, mai ales când există o piață haotică și plină de oferte de carte, unde, de multe ori, marketingul bate calitatea cărții. Mi s-a întâmplat și mie, și tuturor să se apuce de cărți despre care află, dând paginile, că sunt cum nu se așteptau. Dar faptul că ai întâlnit numai și numai cărți care nu te-au ademenit în niciun fel înseamnă că nu știi încă ce ți-ar plăcea cu adevărat și ce aștepți de la un volum. Folosește-te de ce nu îți place ca să descoperi ce-ți place – dacă nu suporți romanele ample, în care primează starea și atmosfera, atunci poate că te-ar tenta un thriller efervescent. Dacă nu îți plac romanele istorice, dar îți plac istoriile, poți opta pentru o biografie ficționalizată sau o saga fantasy, iar dacă nimic nu te mulțumește pe planeta asta, poate încerci o poveste despre alte planete.

Și mai sunt multe alte scuze derivate de aici. Oricum ar fi, dacă tragem linie, cititul este pentru toată lumea, de la mic la mare, așa că, după părerea mea, scuzele de mai sus nu țin. Și pentru că le-am demontat pe fiecare în parte cu argumente mai mult sau mai puțin solide, haideți acum să facem din lectură o prioritate, la fel ca orice alt lucru căruia îi oferim din timpul nostru zilnic. Soluții există, dorință și curiozitate să fie. În întâmpinarea celor care își deschid mintea și doresc să se (re)apuce de investit în propria educație, cultură și suflet, dar nu știu pe unde s-o apuce, Cartepedia vine cu campania cu nume foarte sugestiv Let’s make books cool again, prin care ne îndeamnă să readucem cărțile în prim planul existenței noastre, cu o selecție de titluri extrem de ademenitoare. Cum vă stârnește interesul?

Păi, vă așteaptă la fiecare comandă de pe site transport gratuit timp de 3 zile (începând de pe 23 aprilie), indiferent de valoare, și un sticker cu mesajul campaniei (realizat de Coffentropy). De asemenea, vă mai așteaptă un concurs prin care sunteți provocați voi, cititorii, să realizați foto cât mai creative, atât pe Facebook, cât și pe Instagram (vă sunt oferite 3 premii pentru fiecare canal, premii ce constau într-un voucher de 50 de lei + kit-ul Cartepedia, cu toate semnele de carte, stickere, coastere etc.), dar și takeover-uri pe Instagram cu cinemagraph-uri/video-uri. Eu aș zice, astfel, că aveți ocazia să nu mai stați pe gânduri și să săriți pe cărțile care vă plac și vi se potrivesc întru totul.

IOANA VIGHI

mai mult
Dialog de ideiPromovate

Prof. Univ. Dr. Ioan-Aurel Pop: „POPOARELE CARE NU SUNT BINE CONDUSE PIER ÎNCET”

pop11

Cuvântul Profesorului Ioan-Aurel Pop este încurajator, pentru că în el vedem chipul lucid al cărturarului român care-şi iubeşte ţara, conştient de tarele acesteia, dar mai ales de valorile ei. Este românul care vorbeşte cu durere despre trădările şi vânzările la care am fost şi suntem supuşi, care înţelege perfect profunzimile şi potenţialul extraordinar al neamului românesc. Avem aici o radiografie extrem de precisă a situaţiei naţiunii române, la o sută de ani de la Marea Unire. Nu mai suntem uniţi între noi pentru că nu ne mai iubim şi nu mai avem încredere în neamul nostru, și asta nu numai din pricina globalizării induse de noile tehnologii mediatice, ci mai ales din pricină că, atât din afară, cât şi din interior, s-a luptat ca noi să devenim „un aluat moale”, uşor de modelat de cei ce ar vrea ca românii să piară de pe acest pământ. 
Dar mesajul este, totuşi, optimist – dacă vom avea conducători buni, spune noul Preşedinte al Academiei Române, şi nu vânzători de ţară, adăugăm noi. (G.F.)

– Domnule Ioan-Aurel Pop, prăznuim Centenarul Unirii. Cum ne găsește acest Centenar ca neam? Suntem mai uniți decât înaintașii?
– Noi nu prea știm să prăznuim așa cum s-ar cuveni întotdeauna. Simțul de ceremonie este un atribut al popoarelor civilizate, așezate, prospere. Noi nu am avut vreme de ceremonii, pentru că ne-am străduit mereu mai mult să supraviețuim decât să viețuim, aici, „în calea răutăților”.
Aparent, Centenarul ne găsește bine, pentru că existăm într-o țară aproape la fel de întinsă ca Marea Britanie; pentru că suntem membri ai UE și NATO, adică facem parte din clubul selecților și nu din „blocul comunist”, cum se întâmpla acum trei decenii; pentru că trăim, respirăm, călătorim (cel puțin o parte dintre noi), în vreme ce alte neamuri au dispărut din lume, s-au topit în alte popoare etc. Înaintașii de acum 100 de ani și de mai înainte au trăit o apoteoză a unirii, au avut o obsesie a unirii și au avut conștiința că făuresc o Românie nouă pentru eternitate. Noi ne-am cam blazat și credem că toate ni se cuvin fără eforturi mari. Romanii, din care ne tragem, cel puțin în parte, aveau o vorbă: Nihil homini natura sine magno labore dat, adică „Natura nu dă nimic omului fără mare stăruință”. O țară și o națiune nu se fac o dată pentru totdeauna, ci se construiesc și se primenesc mereu.
Poate că suntem mai uniți decât acum un secol, dar adesea doar prin declarații bombastice, uitând de unirea cotidiană, de binele zilnic pe care se cuvine să-l facem în numele unirii, de credință, de adevăr și de dreptate. Mulți dintre noi, în loc să facem binele aici, la noi, prin profesionalism, prin zbateri continue, prin luptă, ne ducem pe alte meridiane și ne punem experiența în slujba altor „uniri” și a altor „patrii”.

În concluzie, Centenarul nu ne găsește așezați și mulțumiți și nici țara nu o găsește întreagă, așa cum au făcut-o liderii luminați în 1918…

„Identitatea popoarelor – o realitate foarte puternică astăzi”

– Ce este identitatea națională și de ce avem nevoie de identitate națională?
– De mii de ani trăiesc oameni la Dunăre și la Carpați, pe Olt și pe Mureș, pe Siret și pe Nistru, și asemenea oameni, chiar dacă s-au perindat mereu, nu au lăsat vreodată acest pământ nelocuit și nechivernisit. De peste o mie de ani, românii s-au aflat, alături de alții, între truditorii gliei de pe aceste locuri. Nu este de prisos să le cunoaștem originile, taina limbii vorbite, credințele, dorurile și jalea, nuntirile și prohodurile, trecerile și petrecerile. Așa, vom înțelege mai bine, poate, de ce „lacul codrilor albastru” este încărcat de „nuferi galbeni”, sau cum au reușit arhitecții de la 1500 să facă minunea de Mănăstire a Argeșului, înveșnicită, în credința populară, prin sacrificiul Anei și al Meșterului Manole, sau cum ajunge un om matur ca Ion al Glanetașului să se închine și să sărute pământul reavăn, descoperindu-se ca la rugăciunea de dinaintea icoanei. Gesturi similare fac toți oamenii, de oriunde și de oricând, dar aura care le însoțește pe cele mai sus evocate se-arată numai la acest popor și numai pe acest pământ, semn că românii și România au un fel al lor de a fi. Secolul trecut de la Marea Unire este un bun prilej de a-i face și pe alții – prieteni, neprieteni sau indiferenți – să ne vadă, să ne cunoască și să ne înțeleagă, cu identitatea noastră de români.

Simplu spus, identitatea românească este felul de a te simți român, iar această simțire vine prin limbă, credință, origine, nume, tradiție, obicei, strai, pământ și cer etc. Avem nevoie de identitate națională ca să nu fim ai nimănui. La unele popoare, naționalitatea se confundă cu cetățenia și nu te poți bucura de nimic pe lumea asta dacă nu ai identitate națională.

– Cum se raportează alte popoare la identitatea lor?
– Toate popoarele se raportează la identitatea lor, iar unele o fac chiar în mod ostentativ, atrăgându-ți atenția că ele există, că au un mesaj de dat lumii, că nu se lasă în voia sorții. Americanii se laudă de multe ori că ei sunt universaliști și nu naționaliști. Este însă de ajuns să vezi anumite manifestări ale vieții cotidiene și să te convingi de contrariu. Astfel, circulă lozinci de genul Buy only American! („Cumpără numai ceea ce este american”), la școală se vorbește zilnic despre „părinții patriei”, toate sărbătorile sunt americane, de la Columbus Day până la Thanksgiving etc. Polonezii se caracterizează prin Biserică și prin Chopin, sârbii prin sacrificiul de la Kossovopolje (1389), italienii prin Risorgimento etc.

Am întâlnit mereu intelectuali străini care să vorbească despre identitatea proprie, care să critice „naționalismul” altora, dar nu am întâlnit niciodată polonezi, unguri, americani, francezi ori germani care să se critice pe sine în felul în care o fac românii. În rest, identitatea popoarelor este o realitate foarte puternică astăzi, chiar și atunci când acest lucru este negat sau nu este recunoscut pe față.

„A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine”

– Noile mass-media – mă refer la Internet, mai ales – ne-au introdus în ceea ce McLuhan numea „sat global”. Care credeţi că sunt efectele acestui fenomen asupra modului de a fiinţa al românilor, a aşezării, a statusului mental al noilor generaţii?
-„Satul global”, despre care scria McLuhan, ne-a apropiat, dar ne-a și îndepărtat unii de alții în același timp. Suntem mai vecini și mai străini concomitent, mai aproape și mai departe… Ne ducem să ne vedem rudele și prietenii în Australia sau în America, dar nu ne vedem cu vecinii de scară și nu vorbim cu colegii de grupă. Sau vorbim – dar pe net, prin Facebook!
Românii sunt și ei prinși în acest vârtej. Generația mea, care a prins și alte vremuri, încearcă să redeștepte anumite cutume, anumite valori ale tradiției, dar se lovește uneori de un zid dur. Dacă, de exemplu, încerc să le explic adolescenților, tinerilor, taina muncii tăcute la câmp, la seceră și la coasă, a țăranilor de odinioară, horele din sat, doina și jalea, nuntitul și prohoditul etc. îmi dau seama că ei nu au cum să înțeleagă toate astea. Motivele sunt legate, firește, de globalizare, de accelerarea ritmului Planetei, de modernizare. Sunt însă și motive mai profunde. Generația mea, chiar dacă nu a fost toată rurală, a avut șansa să mai miroasă pământul reavăn, să simtă fânul proaspăt cosit, să vadă curgând sudoarea muncii fizice, sub soare dogoritor ori sub vânt și viscol.

În plus, a mai avut o șansă, anume aceea de a se împărtăși din toată experiența universală prin lecturi solide și prin dascăli de excepție, dăruiți școlii și națiunii. Azi toate acestea s-au pierdut. Zestrea omenirii zace în cărți, pe care nu le mai citește nimeni. Necazul este că nu se citesc integral nici e-book-urile sau cărțile electronice. Prin urmare, dacă nu luăm măsuri, riscăm să devenim toți otova, cu mințile odihnite și goale, instrumente bune de manipulat de către forțe malefice, care stăpânesc comunicarea și care au puterea să ne îndrepte pe calea dorită de ele.

Din păcate, întâlnim foarte des un sentiment de respingere față de țară, mai ales atunci când vorbim de civilizație. Este justificat acest sentiment?
Sentimentul despre care vorbiți este rezultatul acelorași manipulări. Legarea solidă de țară, sentimentul apartenenței la familie, la comunitate, la națiune și la credința oamenilor țării este primejdios pentru globaliști, pentru că îi face pe oameni profunzi, critici, circumspecți, fideli. Românii sunt un popor deschis și primitor și s-au lăsat ușor antrenați în acest proces dirijat, de „deschidere” fără limite.

Pe de altă parte, noi am trecut prin mai bine de patru decenii de comunism, care a fost demonizat pe bună dreptate și care ne-a făcut să ne simțim vinovați, înjosiți, victime etc. Nu-i vorbă, nici în trecut nu am dus-o foarte bine, aici, ca „enclavă latină la porțile Orientului”, bântuită de inamici, jefuită de regate și imperii orgolioase, ciuntită mereu de oameni și teritorii. Țara nu a prea fost a noastră, pentru că ne-o luaseră alții demult și ne-am refăcut-o cu greu. Pentru că nu am fost în rând cu marile puteri și nici nu am gustat din sentimentul elitei, ne-am lăsat ușor amăgiți și ne-am dezgustat de noi înșine. A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine, pentru că ce este țara fără oameni, fără români? Or, noi nu găsim nimic mai bun să facem decât să hulim România așa de mult cum nici un inamic străin nu reușește! Firește, ne apucă uneori remușcările și dorul, ne ceartă parcă părinții și bunicii deveniți țărână, ne mustră icoanele din „casa dinainte” sau de pe tâmpla bisericii, dar ne „revenim” repede și nu facem nimic ca să îndreptăm situația.

Dimpotrivă, în loc să ne purtăm crucea și să spunem străinilor cine suntem și de ce vorbim românește, de ce credem în Dumnezeu colindând și de ce mai strângem fânul doinind, ne declarăm altceva decât români și trecem mai departe. Sunt neamuri mult mai oropsite și mai umilite de soartă decât al nostru, dar nu-și declină identitatea, originea, tradiția.

Material realizat de

Mihaela Raluca Tănăseanu

mai mult
Agenda culturalăPromovate

O după-amiază „terapeutică“: muzică clasică, doi tineri talentați și mult suflet la Muzeul de Artă Ploiești

bianca

Bianca Stănescu și Dragoș Stan, doi elevi olimpici ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva“ din Ploiești, pregătesc un recital de suflet, pentru ploieșteni.

Marți, 22 mai 2018, ora 16.00, Muzeul de Artă din Ploiești va fi gazda celor doi pianiști, care prezintă „în avanpremieră“ repertoriul unui eveniment ce se va desfășura în Germania, la invitația domnului Walter Krafft, în clinica Lauterbachermühle.

Domnul Walter Krafft a început să organizeze concerte de muzică clasică la clinică, începând din anii 80, această activitate fiind organizată în colaborare cu asociația Förderverein Münchener Musikseminar, a cărui președinte este dl. Krafft.

Concertele reprezintă o ofertă culturală pentru pacienții clinicii, îmbogățind în același timp varietatea  activităților, dar reprezentând, mai cu seamă, o terapie prin muzică. Ei au o sală special amenajată pentru a asculta muzică clasică, dotată cu un pian.

Muzica poate acționa direct asupra stării generale psihice și mentale, deci – implicit – asupra sistemului imunitar. Scopul terapiei prin muzica este acela de a reduce stresul psiho – fiziologic, durerea, stările psihice negative.

Bianca Stănescu, actualmente elevă în clasa a IX-a, a început studiul pianului la  vârsta de 5 ani cu prof. Ana-Luisa  Peiovici, dar a urmat și cursuri de măiestrie pianistică la Sibiu, București, Tg. Mureș, Cluj, Craiova cu profesorii: Walter Krafft din Germania, Daniela Andonova din Bulgaria, Csiky Boldizsar și Octavian Renea din România. De la o vârstă fragedă, Bianca a urcat pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu“ din Ploiești: în 2014, alături de orchestra școlii, când a interpretat Concertul pentru pian și orchestră în Re de J. Haydn, în 2016 și 2017, alături de orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu“ interpretând Concertul pentru pian și orchestra de W.A. Mozart, respectiv Concertul pentru pian si orchestra nr.2 de Ludwig Van Beethoven. Susține numeroase recitaluri, printre care la Munchen-Germania, participă la Instrumental ”Kinderkonzert” Filarmonica din Munchen, Germania, sau la Festivalul Internațional “George Enescu” în cadrul programului “Piața Sfatului”, 2015. Este premiantă la concursuri de profil din țară (Sibiu, Craiova, Suceava, Târgoviște – premiul I și II), dar și din străinătate (premiul I la Nisa – Franța).

Dragoș Stan este în clasa a IX-a la Colegiul de Artă „Carmen Sylva“ din Ploiești. La 6 ani a început studiul pianului cu prof. Anca Borcea, la clasa căreia studiază și în prezent. A urmat cursuri de măiestrie pianistică la Sibiu, și Constanța, cu profesorii: Csiky Boldizsar și Octavian Renea. Este premiant în cadrul unor concursuri prestigioase de măiestrie pianistică, cum ar fi Concursul Național ”Margareta Sterian”, Buzău, Concursul Internațional de Pian ”Frederic Chopin”, Bacău, Concursul Național de interpretare ”George Georgescu”, Tulcea, Concursul de interpretare instrumentală și teoria muzicii secțiunea Pian ”Ionel Perlea”, Slobozia, Concursul Național ”Margareta Sterian”, Buzău, Concursul de interpretare ”Marțian Negrea”, Ploiești etc.

Ambii soliști, olimpici de nivel național, au fost prezenți și pe scena numeroaselor evenimente unde au fost invitați de Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, Muzeul Județean de Artă Prahova  „Ion Ionescu-Quintus”,  Teatrul „Toma Caragiu“, Centrul Cultural ”Aurel Stroe” Bușteni.

Seara de marți ne va prilejui o întâlnire cu Bach, Beethoven, Chopin, Haydn, Brahms, Liszt, sau Paul Constantinescu, care promite sa fie cu adevărat încântătoare și „terapeutică“.

Pentru detalii, vă stă la dispoziţie Serviciul de relaţii cu publicul al Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”

e-mail: office@artmuseum.ro

mai mult
ExternPromovate

Juncker călugăr marxist

646×404 (5)

Uniunea Europeană e socialistă. Occidentul e socialist. America e socialistă. Universităţile şi lumea intelectuală sînt socialiste. Elitele artistice şi cinematografice, pop, civile, de caritate şi umanitare sînt socialiste. Aşa arată lumea şi, în această lume, cine nu e socialist e – prin decret socialist – fascist, rasist, populist sau naţionalist-extremist.
La 200 de ani de la naşterea lui Karl Marx, dogma socialistă a cucerit lumea. Urmîndu-şi cerinţa genetică, această doctrină nesătulă de sînge şi dominaţie se pregăteşte, iar, să vină de hac tuturor celor ce nu îi sînt, încă, enoriaşi supuşi. Libertatea cuvîntului şi dreptul la opinie separată, împotrivirea, critica sau refuzul sînt interzise şi sancţionate cu excomunicarea. Pentru noi, est-europenii, drama şi dezamăgirea sînt crunte. Într-un fel aparte: aşa cum e, pentru adolescentul crescut cu idealuri curate, descoperirea că mentorul lui e un borfaş fin şi un iluzionist pervers. Căci nouă anume ne-a fost rezervată onoarea funebră de a afla că am scăpat de socialism pentru a-l regăsi, la putere, în Occident – de unde reglează cu mînă de cartofor spilcuit mersul lumii. Tăcere! Are cuvîntul tovarăşul Jean Claude Juncker, politician vest-european de dreapta, Preşedinte al Comisiei Europene şi, prin urmare, socialist cu ştaif sau, mai aplicat, recuperator emerit al lui Marx. Oricît de parfumată, insulta nu poate rămîne ignorată. Juncker l-a omagiat şi albit pe Marx cu o neruşinare suverană. Oratorul a scos din contul lui Marx zeci  de milioane de morţi şi a scuipat cu fineţea unui birjar de Porsche pe civilizaţia Europei. Nu există, cu siguranţă, o nesimţire mai mare şi un vandalism mai spurcat decît un Şef de Europă periindu-l de crime şi răspunderi pe Marx. Şi unde asta? Într-o Catedrală! Într-una din acele Catedrale fără de care Europa ar fi fost o pădure refuzată de pînă şi de lighioane. Pe scara perversiunii, Juncker a urcat sus, pînă la cel mai înalt şi întunecat tron de păcură. Juncker l-a omagiat pe Marx vorbind de la un pupitru instalat, ca o cascadă de măscări, în Catedrala Sfîntul Petru din Trier. Cea mai veche şi venerabilă Catedrală a Germaniei, aşezată pe bazilica fondată, în 270, de Constantin cel Mare. Preşedintele Comisiei Europene l-a evocat, stimat şi recuperat, într-o Catedrală, pe cel ce a declarat religia opium al popoarelor. Festivalul filmului porno la şcoala de maici! Dacă avea vreun Marx de pomenit în Trier, Preşedintele Comisiei Europene se putea opri la prima sinagogă a oraşului, deschisă acum 350 de ani, în casa Rabinului Mordechai Marx. Bunicul marelui hulitor de evrei şi antisemit programtic, renegatul Marx Karl.   Cine poceşte o Catedrală, transformînd-o în sală de conferinţe ateiste, şi greşeşte adresa originară a seminţiei lui Marx are o problemă gravă de geografie spirituală. Ia uite cine ne spune nouă unde trebuie să ne aşezăm ambasada şi ce trebuie să gîndim politic despre Ierusalim! Pe scara perversiunii, Juncker a urcat sus, pînă la cel mai înalt şi întunecat tron de păcură. Închinare ţie, Viorica Vasilica Dăncilă! Prostia ta e galeşă ca o găluşcă autistă uitată-ntr-un fular. Juncker e infinit mai toxic şi mai consecvent. A trecut, deja, o săptămînă de la dezmăţul care a profanat Catedrala lui Constantin, anulînd 2000 de civilizaţie europeană, şi Juncker n-a demisionat. Oricum, ar fi fot prea puţin. Singura consecinţă vag satisfăcătoare a acestui act de barbarie şic trebuia să fie dispariţia din viaţa publică. Nu înainte de scuzele pe care Estul Europei le poate accepta numai după ce numitul şi renumitul Junker face, în genunchi, drumul pînă la Gdansk, locul în care a fost răpus comunismul lui Marx. Pentru oricine vrea să ştie ce a gîndit Marx fără să îi străbată tomurile, rezumatul e cum nu se poate mai simplu. Marx a croit o filozofie menită să răstoarne lumea, nu să o înţeleagă. În discursul de la Trier, Juncker a repetat o porcărie veche. Un alibi niciodată abandonat. Se spune, astfel, în cercurile bune, printre universitari şi gînditori emancipaţi, că Marx nu e vinovat de ororile marxismului. Că a fost neînţeles, răstălmăcit, trădat, falsificat de Lenin – la rîndul lui falsificat de Stalin – de Mao, de Pol Pot, Castro, Ceauşescu şi de atîţia alţi pulverizatori de naţiuni. E prea mult! E absurd ca o cerere de graţiere permanentă, depusă de sindicatul ucigaşilor în serie. În fond, nu e deloc greu să înţelegem cum stau lucrurile. Tot ce ne trebuie e acea doză infimă de bun simţ pe care Juncker şi ai lui au suprimat-o în numele raţiunilor superioare, de stat, europene bla-bla-bla. Pentru oricine vrea să ştie ce a gîndit Marx fără să îi străbată tomurile, rezumatul e cum nu se poate mai simplu. Marx a croit o filozofie menită să răstoarne lumea, nu să o înţeleagă. Marx a cerut o societate nouă şi distrugerea completă a lumii vechi. Dogmele lui Marx poruncesc următoarele: abolirea proprietăţii private, instalarea socialismului ştiinţific şi a materialismului dialectic, declanşarea unei revoluţii condusă de avangarda proletariatului şi eliminarea oricărei manifestări contrare. În plan politic, proletariatul, îndrumat de oamenii luminaţi ai ideii socialiste, ia puterea prin revoluţie, construieşte noua economie colectivă şi anihiliează toate ideile sau instituţiile potrivnice, dat fiind că ele nu sînt altceva decît expresia intereselor de clasă ale duşmanilor socialismului şi, deci, ai adevărului unic. Istoria îşi atinge apogeul, umanitatea e salvată, marxiştii au, bineînţeles, toată puterea şi rămîn pentru totdeauna la cîrmă. Asta e tot. Întrebarea e: care din aceste idei a fost trădată sau neaplicată de regimurile comuniste? Unde a abaterea care îl desfigurează pe Marx?  Care din detaliile practice şi teoretice ale acestor idei n-a fost trăit şi murit de umanitatea încăpută pe mîna comuniştilor? Poate ne spune dl. Juncker în ce punct anume a fost sclavia anilor comunişti o caricatură nedreaptă a marxismului. Dar nu! Grija lui Juncker, a aristocraţiei de presă şi academice occidentale, nu e Marx. E dreapta extremistă, e populismul şi fascismul – aşa cum se cheamă în jargonul lui Juncker mulţimea celor ce continuă să creadă că democraţia e dată de vot şi de toleranţa la critică sau divergenţă. Pînă la urmă, singurele regimuri care au adoptat oficial o ideologie cu autor cunoscut au fost regimurile marxist-leniniste. Toate dictaturile comuniste au insistat să se intituleze şi să fie cunoscute sub numele oficial de state socialiste şi regimuri marxist-leniniste. Cu toate astea, marxismul e singura filozofie însoţită de o scuză eternă şi de o lipsă totală de semnătură. Amnistiat, ieri, de Sartre, azi, de Juncker şi de New York Times, marxismul va fi inhalat, mîine, cu senzaţii proaspete, de tinerii progresişti români autonomi. Căci marxismul ştie să folosească reptilian, prin lepădări de piei şi răsuciri hipnotice, tentaţia tragică a omului care glorifică şi pune la treabă răul seducător ca bine. Viitorul marxismului e asigurat de chiar misterioasa lui capacitate de a croi drumul trecutului spre neant. Exemplu: de pe la mijlocul anilor ’80, marxiştii au făcut vînt clasei muncitoare. Oare de ce? Socialismul elitelor occidentale e noua religie a lumii care ne conduce. A celor ce au toată puterea, inclusiv puterea de a ne croi drumul şi valorile. Muncitorii lumii industriale occidentale se îmburgheziseră. Voiau, prea uman, o viaţă decentă, nu un triumf ideologic. Din clipa în care votul lor a plecat de lîngă socialism, marxiştii i-au înlocuit. Căci marxismul vrea un singur lucru: puteri totale asupra tuturor. Fostul proletariat oblojit de marxişti a fost concediat. Marxiştii au căutat un proletariat nou, o nouă masă de luat în chirie. Şi au găsit-o: minorităţile şi migranţii. Ei sînt noua bază electorală a stîngii şi drumul spre putere al socialismului reconvertit. Aşa vom înţelege, poate, de ce anume stînga occidentală se bate azi pentru eliminarea frontierelor, destructurarea suveranităţii naţionale şi instalarea ideologiei unice: progresismul la care s-au convertit, deja, toate elitele politice şi minţile conducătoare. Iată de ce discuţia despre aniversarea neruşinată a lui Marx, mentorul de călăi, trebuie să intereseze şi în locuri pline de necazurile coşniţei, ca România. Ce avem noi cu polemica savantă pe tema lui Marx? Totul! Soarta marxismului e Kapitală pentru România. Căci socialismul elitelor occidentale e noua religie a lumii care ne conduce. A celor ce au toată puterea, inclusiv puterea de a ne croi drumul şi valorile. Cei ce ne-au ajutat acum 30 de ani să ne desprindem de marxism, ne vor, azi, încolonaţi la socialism supra-naţional şi anti-individual, la silă de propria cultură şi la cenzura care taie orice zvîcnire de culoare, umor şi critică deschisă. Din toate aceste motive, voga marxismului contează şi ne atinge în chipuri pe care încă nu le vedem sau înţelegem. Din aceleaşi motive, Juncker ar trebui să se ducă acasă. Sau la mînăstire. Dacă un călugăr marxist mai poate fi mîntuit.
Traian Ungureanu

mai mult
Agenda culturalăPromovate

Noaptea Muzeelor la Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”

2018-Afis Noaptea muzeelor

Noaptea Muzeelor 

sâmbătă 19 mai 2018,  începând cu ora 18.30 şi până la ora 0.30

Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”

îşi invită publicul pentru a celebra această sărbătoare europeană!

PROGRAM

Expoziția de pictură, desen, obiect și sculptură „La întretăierea lumilor“ a artistului plastic Ștefan Râmniceanu. O expoziție de excepție, ce racordează arta românească la spiritul european al ultimului secol. 

De la ora 19,30: Muzica Nopții – program muzical susținut de elevi ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva“, de la clasele profesorilor: Tereza Sandu, Mariana Cojanu, Oana Bârlog, Geanina Botnariuc, Mădălina Dumitru, Iulian Anghel și Ciprian Matei.

În program vor fi interpretate lucrări de: Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Luigi Boccherini și Jules Massenet. 

Istoricul manifestării „Noaptea muzeelor”

Muzeele au, în fiecare primăvară, o întâlnire privilegiată cu publicul!

Lansată în 1999, în Franţa, ca „Primăvara muzeelor“, la iniţiativa Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa, această întâlnire propune tuturor muzeelor participante deschiderea porţilor, gratuit, pentru toţi vizitatorii, în acea zi, la aceeaşi oră!

Muzeul de Artă Ploieşti a fost, alături de Muzeul Satului din Bucureşti, prezent încă de la prima ediţie a evenimentului.

În 2005, ora de deschiderea a muzeelor a fost deplasată spre seară, cu intenţia de a atrage, în număr cât mai mare, publicul tânăr. Proiectul a devenit astfel „Noaptea muzeelor“, câştigând de la an la an prestigiu şi susţinere. În urmă cu opt ani manifestarea a intrat sub înaltul patronaj al Consiliului Europei, iar de cinci ani se află sub egida UNESCO.

Prezenţa dumneavoastră ne va onora!

Pentru detalii, vă stă la dispoziţie Departamentul de Servicii educative, Relaţii Publice şi Documentare din cadrul Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“

Tel.: 0244 52 22 64, fax: 0244 511375, e-mail: office@artmuseum.ro

mai mult
1 2 3 41
Page 1 of 41