close

Promovate

ExternPromovate

Propunerile lui Macron pentru reformarea Europei – Un Consiliu de Securitate european care să includă Marea Britanie și revizuirea Acordului Schengen

E.Macron

Crearea unei „preferinţe europene” în materie de concurenţă, protejarea vieţii politice de ingerinţe externe şi atacuri cibernetice, un Consiliu de securitate european care să includă Marea Britanie sau revizuirea Acordului Schengen se numără printre principalele propuneri prezentate de preşedintele Emmanuel Macron într-un articol-platformă, intitulat „Pentru o renaştere europeană”, publicat luni seară în media din statele membre ale UE, transmite AFP preluată de Agerpres.

„Nicicând după cel de-al doilea război mondial nu a fost mai necesară Europa şi, cu toate acestea, nicicând nu a fost Europa atât de mult în pericol”, consideră preşedintele francez.

„Replierea naţionalistă nu propune nimic. Este o respingere fără proiect, iar această capcană ameninţă întreaga Europă. Dar mai este o capcană. Aceea a status quo-ului şi a resemnării. Cei care nu ar vrea să schimbe nimic se înşală la rândul lor pentru că neagă fricile pe care le trăiesc popoarele noastre, îndoielile care ne subminează democraţiile”, susţine Macron.

Şeful statului francez propune ca până la sfârşitul anului, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor europene şi ai statelor membre, să se organizeze o Conferinţă pentru Europa, „pentru a propune toate schimbările necesare proiectului nostru politic, fără tabu-uri sau revizuirea tratatelor. Această conferinţă ar trebui să permită participarea cetăţenilor şi consultarea mediului universitar, a partenerilor sociali, a reprezentanţilor religioşi şi spirituali”.

Referitor la Brexit, capcana nu este reprezentată de apartenenţa la UE, fiind vorba, în opinia sa, de minciuni şi iresponsabilitate care pot distruge proiectul european.”Cine a spus britanicilor adevărul despre viitorul lor post-Brexit? Cine le-a vorbit despre pierderea accesului la piaţa europeană? Cine a menţionat riscurile pentru pace în Irlanda prin revenirea la frontiera trecutului?”, se întreabă şeful statului francez. Răspunsul său este o Europă în care popoarele îşi vor fi reluat controlul asupra destinului lor, o Europă în care preşedintele Franţei îşi exprimă certitudinea că Marea Britanie îşi va găsi pe deplin locul.

Abordând problematica manipulării, Macron menţionează că cei care exploatează mânia cetăţenilor cu informaţii false fac promisiuni contradictorii şi consideră că trebuie rezistat în faţa acestor încercări. În acest context, el propune crearea unei Agenţii europene pentru protecţia democraţiilor, care să furnizeze experţi europeni fiecărui stat membru pentru protejarea proceselor electorale împotriva atacurilor cibernetice şi a manipulărilor. În acest spirit de independenţă, consideră că trebuie interzisă finanţarea partidelor politice europene de către puterile străine, precum şi interzicerea, prin reguli europene, a tuturor discursurilor pe internet care incită la ură şi la violenţă.

În chestiunea imigraţiei este de părere că „frontiera înseamnă libertate în securitate” şi susţine că Acordul Schengen trebuie revizuit.”Cred, în privinţa migraţiei, într-o Europă care îşi protejează în acelaşi timp valorile şi frontierele”, scrie Emmanuel Macron, precizând că „nicio comunitate nu creează un sentiment de apartenţă în absenţa unor limite pe care să le protejeze”.

În domeniul apărării europene, preşedintele francez susţine un tratat de apărare şi securitate care să îndeplinească obligaţiile europene indispensabile în relaţia cu NATO şi cu aliaţii europeni: creşterea cheltuielilor militare, operaţionalizarea clauzei de apărare reciprocă, un Consiliul de securitate european la care să participe Marea Britanie „pentru pregătirea deciziilor noastre colective”.

Estimează, de asemenea, că este necesară reformarea politicii europene referitoare la concurenţă, o revizuire a politicii comerciale care să sancţioneze sau să interzică în Europa companiile care aduc atingere intereselor strategice şi valorilor esenţiale europene şi asumarea unei „preferinţe europene” în industriile strategice şi pe pieţele publice, după modelul concurenţilor americani sau chinezi ai Europei.

În planul protecţie sociale, viziunea sa europeană vizează crearea pentru fiecare persoană care munceşte,”fie ea din est, vest, nord sau sud”, a unui „scut social” care să garanteze un câştig similar pentru acelaşi loc de muncă şi un salariu minim european, adaptat fiecărei ţări şi discutat anual la nivel european.

În privinţa creării de noi locuri de muncă, Macron consideră că Europa trebuie să fie capabilă să anticipeze. De aceea UE ” trebuie nu doar să reglementeze activitatea giganţilor din domeniul digital prin crearea unui mecanism de supraveghere la nivel european, dar şi să finanţeze inovaţia”.

Pentru combaterea schimbărilor climatice, preşedintele Franţei susţine pentru UE nivelul de ambiţie de zero emisii de carbon pentru 2050, reducerea la jumătate a utilizării pesticidelor până în 2025 şi adaptarea politicilor la aceste exigenţe asumate, care să fie sprijinite de o Bancă europeană pentru finanţarea tranziţiei ecologice

(George Traicu)

Sursa: stiripesurse.ro

mai mult
CreștinătatePromovate

Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi

Judec

În Duminica a treia din perioada Triodului, Biserica ne amin­teşte de Înfricoşătoarea Judecată. Această duminică mai este nu­mită şi Duminica Lă­satului sec de carne deoarece, în mod tradi­ţional, este ultima zi în care se mănâncă produse din carne până la sărbătoarea Învierii Domnului. Duminica Lăsa­tului sec de carne deschide săp­tămâna pregătitoare pentru începutul Postului Mare, numită Săptămâna albă sau a brânzei, în care este dezlegare să se mă­nânce brânză, lapte (cu toate derivatele lui), ouă şi peşte.

Între duminica aceasta şi Duminica Izgonirii lui Adam din rai este condensată întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc, pentru ca, după aceea, pe parcursul Postului Mare, timpul acesta al istoriei să fie cumva răstignit spre a fi îndumnezeit. De fapt, Duminica a treia a Triodului ne ajută să gândim că toţi vom muri şi vom ajunge la un moment dat să fim judecaţi de Dumnezeu şi avem şansa în timpul Postului Mare, prin pocăinţă, să dobândim un răspuns bun la această jude­cată şi, mai presus de toate, viaţa veşnică, raiul sălăşluirii cu sfinţii în Împărăţia lui Dumnezeu pro­misă nouă, oamenilor, de la întemeierea lumii.

În această dumi­nică, în Bise­ricile Ortodoxe se citeşte, la Sfân­ta Liturghie, Evan­ghelia de la Matei, capitolul 25, versetele de la 31 la 46, unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne vorbeşte despre Înfri­coşătoarea Judecată şi ne arată cât de im­portantă este iubirea milostivă arătată oamenilor aflaţi în nevoi, întrucât fără iubire milostivă nimeni nu se poate mântui. Preafe­ricitul Pă­rinte Patriarh Daniel spune despre Evanghelia Duminicii Înfri­coşătoarei Judecăţi că `ne des­coperă adevărul esenţial al mântuirii, şi anume că Dumnezeu este iubire smerită şi milostivă, iar criteriul ultim al judecăţii tuturor oamenilor, indiferent de etnie, poziţie socială sau vârstă, este iubirea milostivă. Câtă iubire milostivă a arătat un om în timpul vieţii sale pe pă­mânt, atâta binecuvântare pri­meşte el ca să participe la bucuria iubirii veşnice a Preasfintei Treimi din Împărăţia cerurilor”.

Pr. Ciprian ­Florin Apetrei

(ziarullumina.ro)

mai mult
PoeziePromovate

Ion Pillat – Mărţişor

Martisor

Privesti de pe poteca ce urca-n deal la noi,
Din zbor intaia barza cum cade pe zavoi.

Vezi trenul care intra incet de tot in gara
Si omul care sapa plugul care ara.

A nins cu nea de floare pe prunii din livezi
Si muntii de la Rucar cu iarna lor ii vezi

Auzi pe sub podgorii un caine care latra
Te simti legat de toate – nu poti urni o piatra.

Aceste lucruri simple ce vesnice iti sunt!
Ce sfanta bucurie descoperi pe pamant.

Ce limpede te cheama un cuc : o data, doua –
De fiecare data ti-e inima mai noua.

De fiecare data mai trainic te unesti
Cu farmecul acestor privelisti campenesti

In gara, iata trenul a inceput sa se miste.
Toti pomii ninsi, pe dealuri ii flutura batiste.

Galgaitor, din iarba un sipot s-a trezit
In tine si prin ramuri e cerul limpezit.

Ce rasete, ce chiot pe drumurile viei –
Pe unde-au mers parintii iti duci si tu copiii.

O noua viata astazi de viata veche legi,
Dau muguri pretutindeni din vestedele crengi.

Cu apa ei lumina ti-a botezat campia.
Ce pace e pe omul in alb ce sapa via,

Pe barza ce se duce pe Arges tot in sus,
Pe-adancul rost al vietii la care te-ai supus.

Sursa: https://www.versuri.ro/versuri/ion-pillat-martisor-_6527.html

mai mult
IstoriePromovate

De ce Regi

Regi

Cea mai grea vorbă care se poate spune despre un om este: „Nu are nimic sfânt.” Un om care nu mai are nimic sfânt poate face orice și, mai ales, cu el se poate face orice. Asemeni oricărui om, un popor, pentru a nu se destrăma și pentru a nu fi amenințat să dispară din istorie, trebuie să aibă mereu ceva sfânt.

Un domn, un Rege, un monarh există pentru a garanta că un popor poartă în el ceva sfânt. Când un popor își pierde Suveranul, el întrerupe legătura cu Dumnezeu și pierde ceea ce în chip esențial îl ținea laolaltă. Oamenii care îl alcătuiesc rămân împreună în virtutea inerției doar, a unui loc geografic și a limbii pe care o vorbesc. Dar legătura dintre ei, care se întemeia pe legătura lor cu divinul, a dispărut. Un asemenea popor își pierde punctul cardinal și el poate fi lesne dezbinat. Un popor căruia i s-a luat Regele își pierde fereastra spre cer și posibilitatea de a privi în sus.

„Maiestate“ înseamnă „măreție“. În Rege, un popor își recunoaște măreția, și ultimul om, cel mai umil, privindu-și Regele, se transfigurează și își primește de la el chipul lui de sărbătoare. Oamenii au nevoie de regi pentru ca să se recunoască și în altceva, mai înalt decât ei. Ei au nevoie să comunice și cu altceva decât cu lucrurile de pe pământ. Regele, ca simbol, este posibilitatea acestei comunicări. Monarhul nu este un stăpân, nu este nici măcar conducător; el este doar garanția înălțării noastre și a legăturii noastre de oameni cu ceva care este mai presus decât noi. Regele este capul întors spre cer al unui popor întreg, ființa noastră adunată laolaltă într-un punct înalt. Când unui popor i se ia Suveranul, lui i se ia capul întors către cer. El este decapitat. Poporul român a fost decapitat astfel la 30 decembrie 1947.

Începând din acea clipă cu noi s-a putut întâmpla orice. Vorbele noastre și-au pierdut valoarea, cuvântul dat nu a mai fost ținut. Ne-am pierdut încrederea în noi și ne-am pierdut-o în ceilalți. Ne-am pierdut demnitatea, curajul și speranța. Am putut fi călcați în picioare. Am intrat în imperiul fricii și am uitat ce înseamnă libertatea. Am devenit lași, grosolani și răi. Nu am mai avut în noi nimic sfânt.

Amintiți-vă de acele imagini din ziua de Paști. Și amintiți-vă apoi de convoiul prezidențial care trecea în viteză pe strada pustiită, de trecătorii țintuiți locului sub privirile iscoditoare ale haitelor de pază care brodau trotuarele Căii Victoriei. Niciodată unui conducător comunist nu i s-a mângâiat, cu trupurile oamenilor, mașina care îl purta. Pentru că nimeni nu se recunoștea în el. Pentru că nimeni nu îl iubea.

Patruzeci și cinci de ani de despărțire. Am fost cu toții, în acest răstimp de istorie, bolnavi din lipsă de iubire: nimeni nu ne-a iubit și n-am avut pe cine iubi. De când nu s-a mai revărsat din noi atâta iubire? Și când, în istoria noastră, sufletul nostru colectiv, degradat în multe feluri, uscat de suferință și de lipsa speranței, s-a mai deschis cu atâta disperare și tandrețe?

Mângâiat de sute de mii de oameni. Freamătul acestei mângâieri uriașe nu se putea naște din altceva decât din disperarea iubirii regăsite. Discursul regal s-a încheiat cu o declarație de iubire lipsită de emfază, austeră chiar. I s-a răspuns că este, la rândul lui, iubit. De ce atunci acela căruia i-am declarat iubire și care ne-a mărturisit iubirea lui a trebuit să plece? De ce, iubindu-ne, a plecat și de ce s-a strigat, zadarnic, în urma lui, „nu pleca”? Pesemne pentru că trăim de patruzeci și cinci de ani într-o poveste urâtă și pentru că vraja blestemului nu s-a destrămat încă. Cortina a căzut, după acea zi de Paști, peste scenariul unei iubiri neconsumate.”

GABRIEL LIICEANU: „De ce Regi?”, ziarul „România Liberă” din 8-14 mai 1992

(Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei- ANRM)

mai mult
CreștinătatePromovate

CUVÂNT DESPRE RUGĂCIUNE 9

Rugaciune9

„Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine.

Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi unul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi PAHARUL pe care îl beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au răspuns: putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau, îl veţi bea şi, cu botezul cu care Mă botez, va veţi boteza” (Mt. 10: 35 – 39).

Și El S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră şi, ingenunchind, Se ruga zicând: Părinte, de voieşti, treacă acest PAHAR de la Mine… Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Şi sudoarea Lui s-a prefăcut în picături mari de sânge, care picurau pe pământ (Lc. 22: 41 – 44).

Ce este, în esenţa sa, acest PAHAR al lui Hristos? Adâncimea acestei taine se ascunde nouă. În încercarea noastră de a urma lui Hristos pe calea păzirii poruncilor Lui, în mod inevitabil şi neîncetat, bem un oarecare pahar, dar nu pe acela la care a cugetat şi pe care l-a îndurat Hristos în „ceasul acela” şi pe care nu îl putem pătrunde în plinătatea lui. Cu toate acestea, ceva asemănător se petrece şi cu noi, după cum El Însuşi a spus: „Paharul pe care Eu îl beau, îl veţi bea şi voi” (Mt. 10: 39). Tainic este PAHARUL lui Hristos, dar şi paharul nostru se ascunde ochilor străini.

„Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în această viaţă, suntem mai nefericiţi decât toţi oamenii” a spus Pavel (I Cor. 15: 19). Da, acest lucru este adevărat. Dar în ce constă această nexplicabilă, binecuvântată NEFERICIRE pentru cei ce nu au urmat lui Hristos? În aceea că, îndeobşte, toate reacţiile Duhului lui Hristos, la tot ceea ce se petrece în jurul nostru, sunt adânc diferite, adesea diametral opuse duhului copiilor lumii acesteia. Iată, de exemplu, Iuda a ieşit din foişorul Cinei, pentru a-L da pe Hristos la răstignire şi, în acel moment, El a deschis gura şi a zis: „Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El” (In. 13: 31). Şi, astfel, la tot pasul, în Evanghelii, observăm că Domnul trăia într-un alt plan al Existenţei; acolo unde toate aspectele trec printr-o prismă de alt gen. Şi, cine vrea să cunoască măcar o fărâmă din această taină, acela trebuie să ia pe umeri crucea sa şi să se predea în întregime voii Tatălui Ceresc. Nu există altă cale şi nici sfârşit conflictului dintre Hristos și lumea aceasta.

(Cătălin Rusu)

mai mult
PoeziePromovate

POEM ÎN GRAFFITI

logo3

Poemele sunt poeme
dacă rezistă
pe un perete mâzgălit
noaptea
în culori nedefinite,
de un oarecare zidar.

Un perete ce dispare
în zori,
în fiecare zi, în zori.

26 februarie 2019
Dan Drăguş

mai mult
ActualitatePromovate

Lansarea consultărilor cu stakeholderii din domeniul maritim și al dezvoltării macro-regionale

EMD-visuals-square

~ Ziua Maritimă Europeană în România, ediția 2019 ~

Comisia Europeană, prin Directoratul General MARE, marchează și în acest an, nu doar în cadrul conferinței centrale de la Lisabona, ci și printr-o serie de peste 100 de evenimente locale, ce se vor desfășura de-a lungul întregii Uniuni Europene. În România, a fost selectat evenimentul internațional ”High Level Stakeholders Event”, propus de un consorțiu de parteneri, sub genericul ”Boosting transnational cooperation through the Black Sea – Danube Macro-Regional Hub” (”Stimularea cooperării transnaționale prin Hub-ul Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră”), la București, în data de 31 mai 2019.

Din acest consorțiu fac parte: Hub-ul Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră, sub Președinția Cluj IT Cluster; Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect fondat de Fundația EUROLINK – Casa Europei în parteneriat cu Academia Română; Asociația ”Comunitățile Locale Riverane Dunării” (CLDR – membră CoDCR), sub Președinția Universității Maritime din Constanța.

Obiectivele-cheie ale acestui eveniment internațional sunt destinate: să interconecteze, pe de-o parte, componentele-cheie referitoare la ”Bleu Entrepreneurship, Innovation and Investments” (antreprenoriat, inovare și investiții albastre), iar pe de altă parte, să ofere posibilitatea reactivării/dinamizării unor noi platforme de cooperare în zonă; să fructifice potențialului noului Hub Maco-Regional Dunăre-Marea Neagră, care prin serviciile și parteneriatele activate să ofere soluții și aplicații inovative pentru cele mai variate domenii.

Evenimentul include următoarele secțiuni:

  • Sesiune Practică de Dezbateri și Workshop-uri

  • Expoziție incluzând cele mai bune practici și povești de succes

  • Networking și Matchmaking pe tot parcursul evenimentului

  • Decernarea Diplomelor de Excelență „Inovare socială și economică în Bazinul Mării Negre – Regiunea Dunării”

  • Vizită de Documentare la Universitatea Maritimă din Constanța și Baza Nautică Lacul Mamaia

Printre speakerii invitați se vor număra reprezentanți ai Comisiei Europene, Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării (CoDCR), Ministerului Afacerilor Externe, Senatului României, Academiei Române, alte instituții și organizații profesionale relevante în domeniu, precum și jurnaliști și observatori specializați.

Reuniunea este deschisă unor grupuri largi de deținători de interese, experți și specialiști în diverse domenii conexe ”creșterii albastre”, dar și liderilor și decidenților din toate sectoarele de activitate care sprijină inovarea tehnologică și urbană, precum și promovarea unor domenii-cheie precum: conservarea biodiversității, turismul dunărean și maritim, digitalizarea transformativă, acvacultura, pescuitul, etc.

În vederea unei focalizări cât mai pragmatice și a închegării unui Plan de Acțiune comun privind implicarea tuturor responsabililor și inovatorilor în sens larg din Macro-Regiunea Dunării și Bazinul Mării Negre, organizatorii lansează din acest moment și o Consultare Publică asupra domeniilor de interes care vor face obiectul workshop-urilor, ca de pildă: foaia de parcurs strategică asupra energiei marine; îmbunătățirea politicilor integrate și guvernanței maritime la nivel UE, inclusiv strategiile de securitate aferente; stimulente privind dezvoltarea turismului nautic, costier și ecologic, inclusiv crearea de noi locuri de muncă; modalitățile de promovare a acvaculturii sustenabile în zona Litoralului, Deltei, ca și a afluenților Dunării, conform Strategiei de Dezvoltare Sustenabilă a Acvaculturii Europene.

Mai multe informații privind modalitățile de înscriere și participare la Expoziția din cadrul evenimentului vor fi disponibile, începând cu 1 martie 2019, pe siteurile www.houseofeurope.ro și www.cldr.ro .

Parteneri Media Asociați: Agenția Națională de Presă AGERPRES, Radio7, Opinia Națională, Juridice.ro. Parteneri Media: Finantare.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, CalendarEvenimente.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economică, PRwave.ro, BrandInfo.ro, SmartFinancial.ro, Tomisul Cultural, 24PHarte.ro, “Buletin Dunărean”.

Pentru conformitate,

EUROLINK – Casa Europei

Comunicat de presă, 25 februarie 2019

mai mult
CreștinătatePromovate

Trei acte de iubire ale Tatălui

Rusalii

De obicei, figura centrală în pilda fiului risipitor este considerată cea a fiului, care a săvârșit păcate grele potrivnice moralității, dar și împotriva tatălui. În realitate însă, ea nu este atât despre fiu, cât despre tată, despre iubirea tatălui pentru fiu care depășește totul.

Tatăl săvârșește trei acte de iubire. Primul este atunci când își dă partea de avere fiului mai mic, care s-a pregătit să plece în țări îndepărtate. Poate a presupus că fiul va risipi banii primiți în dezmăț și desfrâu. Dar el îi dă cu smerenie partea lui. Tatăl are încredere în fiu, are încredere în maturizarea lui, în experiența lui viitoare. Această iubire care nu protejează, nu apără, ci dimpotrivă, riscă, îl deosebește pe tată de mamă. Tatăl își asumă riscul căderii fiului și totuși nu dorește să-i ia libertatea. Libertatea iubirii!

Al doilea act al iubirii paterne este bucuria mare ce-l cuprinde pe tată la vederea fiului. Suferind de dor, poate chiar chinuit de îndoiala dacă procedase corect, tatăl se uită după fiu vreme îndelungată. Și-a văzut fiul de departe și l-a recunoscut! Iubirea mărturisește de la distanță! A alergat în întâmpinare pentru a-l îmbrățișa, nu pentru a-i face reproșuri! A fugit pentru a-l săruta, nu pentru a-l judeca! Este dragostea care „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă” (I Corinteni 13, 7).

Al treilea act de iubire: tatăl își răsplătește fiul căzut! Îl răsplătește ca pe un moștenitor, ca pe o căpetenie!

„Aduceți degrabă haina lui cea dintâi și-l îmbrăcați și dați inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui. Și aduceți vițelul cel îngrășat și-l înjunghiați și, mâncând, să ne veselim. Căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat.” (Luca 15, 22–24)

Tatăl își ridică în slăvi fiul, pentru că fiul trebuie să trăiască ca un stăpân, nu ca un argat. Dragostea îi dăruiește fiului măreția moștenirii și a rudeniei. La fel Dumnezeu îi dă omului demnitatea chipului și asemănării Sale!

Protoiereu Andrei Lorgus, Darul tatălui. Carte despre paternitate, Ed. Egumenița, 2017

(urcusspreinviere.ro)

mai mult
Calendarul zileiPromovate

Legenda Dragobetelui sau povestea lui Dragobete

Dragobete

În data de 24 februarie, românii sărbătoresc iubirea cu ocazia zilei de Dragobete. O legendă spune că Dragobetele era fiul Dochiei, zeul dragostei și al bunei dispoziții. Era numit ”Cap de Primăvară” sau ”Cap de Vară” și era identificat cu Cupidon, zeul iubirii din mitologia romană, dar și cu Eros, corespondentul din mitologia greacă.

Un alt nume al său era ”Năvalnicul”, fiind cunoscut ca un fecior frumos, iubăreț, în fața căruia toate fetele se topeau. Pentru daci, acesta era zeul care oficia la începutul primăverii nunta tuturor animalelor.

Legenda Dragobetelui sau povestea lui Dragobete
În schimb, în satele românești, până la jumătatea secolului al XX-lea, el era celebrat la 24 și 28 februarie ori la 1 și 25 martie. O altă legendă legată de ziua iubirii spune că Dragobete s-a numit inițial Dragomir, ce simboliza zeul iubirii, fiind considerat copilul Babei Dochia. Chiar dacă oamenii locului consideră că Dragobetele oficia din ceruri căsătorii între necuvântătoare, cu timpul, legenda a luat o altă întorsătură, Dragobetele semnificând venirea primăverii și trezirea vieții.

Însă, deși este o sărbătoare populară, celebrată de români, în calendarul ortodox această zi nu este amintită astfel. În a 24 zi din luna februarie, se pomenește aflarea cinstitului cap al sfântului prooroc Înaintemergător și Botezător Ioan. Până în luna februarie a anului 2016, Dragobete nu avea un simbol asociat.

Simbolul acestuia a fost ales în urmă a peste 20.000 de voturi, printr-o campanie de promovare a valorilor românești, organizată de Petrom. Campania a supus la vot 9 simboluri, ce au fost concepute prin sintetizarea celor mai regăsite obiceiuri din tradiția sărbătorii de Dragobete. Simbolul ales a fost Uniunea, care trimite către ritualul păsărilor ce, în acea zi, își căutau și găseau perechea pe viață.

(stirimondene.fanatik.ro)

mai mult
ActualitatePromovate

TÂRGUL MIERII CÂMPINA

Targul-Mierii

Editia cu numarul XIV a Targul Mierii Campina va avea loc in perioada 22-24 februarie 2019 in incinta Casei Tineretului. Evenimentul aduce impreuna apicultori de pe tot teritoriul Romaniei, dar si din afara granitelor sale. Albinuta Nina, sesiunile de comunicare si informare din cadrul simpozionului programul artistic dar si balul stuparilor imbraca Campina in haine de sarbatoare.

PROGRAM
VINERI 22 februarie 2019

8:00-18:00 Targ de miere, utilaje si echipamente apicole

11:00 Deschidere festiva

11:30 Semnare protocol
„Campina – oras prieten al albinelor”

12:00 Concurs „Cel mai bun degustator de miere”

Vizitarea Targului Mierii, prezentari de produse, utilaje si accesorii apicole.

SAMBATA 23 februarie 2019

8:00-18:00 Targ de miere, utilaje si echipamente apicole

12:00 Concursul national „Cea Mai Buna Miere”

19:00 Balul stuparilor … si al stuparitelor

DUMINICA 24 februarie 2019

8:00-18:00 Targ de miere, utilaje si echipamente apicole

10:00 Simpozion apicol

12:00 Tombola cu premii

Sursa: ASOCIATIA APICOLA VALEA PRAHOVEI – aavph.ro

mai mult
PersonalitățiPromovate

Actrița Manuela Hărăbor: „Un om cu credință în Dumnezeu este puternic pentru că nu e singur.”

Harabor

Cinematograful a consacrat-o drept „Pădureanca”. Frumusețea ei atinge perfecțiunea, iar sinceritatea și înțelepciunea ei te copleșesc din primul moment. Pentru că farmecul actriței Manuela Hărăbor nu poate fi separat de farmecul femeii pe care viața nu a scutit-o de încercări. De momente grele, de ani în care părea că se risipește în lucruri mărunte.

Dar pe care le-a suportat și depășit cu ajutorul credinței. Și al oamenilor pe care Dumnezeu i-a scos în cale. Într-o continuă căutare a lui Dumnezeu, cu o neostoită sete de rugăciune, a învățat să se roage și să rabde. Iar cu ajutorul fiului său, Andrei, a aflat scara către cer. În interviul acordat ActiveNews.ro, Manuela Hărăbor vorbește despre cum poate actoria să ajute sau să distrugă o generație din punct de vedere spiritual, despre rolul Bisericii și al rugăciunii într-o lume în care se încearcă demolarea valorilor creștine și despre manipulare.

Relația mea cu Dumnezeu a început cu adevărat când viața m-a îngenuncheat

Cum l-ați descoperit pe Dumnezeu? Relația Manuelei Hărăbor cu Dumnezeu s-a construit din copilărie, pas cu pas, sau a existat un moment anume care v-a apropiat de Divinitate?

Am crescut în casă cu icoana Maicii Domnului cu pruncul în fața căreia spuneam seara la culcare Tatăl nostru și Înger, îngerașul meu. Părinții mei m-au învățat să mă închin și să spun Doamne ajută-mă! Mergeam la biserică de Paști și în Dealul Mitropoliei de Sfântul Dimitrie. În adolescență mai mergeam din când în când să mă spovedesc, dar destul de superficial. Dar nimic mai mult.

Relația mea cu Dumnezeu a început cu adevărat atunci când viața m-a îngenuncheat. Am rătăcit ani mulți, m-am irosit în lucruri de nimic și părea că nimic nu mă poate trezi. Dar Dumnezeu, în marea Lui iubire și răbdare, mi-a trimis în cale oameni buni și credincioși care m-au ridicat. Am început să învăț să mă rog, să mă spovedesc, să rabd și să mulțumesc pentru toate. Cel mai mult m-a ajutat fiul meu Andrei, de la el am învățat cel mai mult. El este dacă vreți, scara mea către cer.

Ați ales să jucați în special în teatre independente, unde se fac compromisuri mai puține. În actorie se lucrează cu mentalul, dar și cu cuvântul. Credeți că harul lui Dumnezeu lucrează altfel când sunteți acolo, pe scenă?

Compromisuri se pot face în oricare dintre situații, dacă ești dispus să le faci. Doar că în teatrul independent nu ești la „stăpân” și ai libertatea de a alege. Doar că aici poți cădea într-o alfel de ispită. Banul. Te poți păzi doar cu rugăciune și cu sfaturile unui duhovnic bun. Nu cred că profesia noastră este mult plăcută lui Dumnezeu datorită slavei deșarte care vine la pachet cu munca în sine pe care o facem. E nevoie de multă înțelepciune și smerenie să ajungi să nu îți mai hrănești orgoliul cu ovații și aplauze. Să înțelegi că dacă ai succes într-un rol nu este meritul tău, ci voia lui Dumnezeu.

Am găsit într-o carte scrisă de Ieromonahul Savatie Baștovoi ceva care ar trebui urmat de absolut toți cei care fac această meserie: „Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu ești mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună.” Și mai e ceva. Așa cum spui, noi lucrăm cu mentalul, dar și cu cuvântul.

Trebuie să înțelegem că ne asumăm o imensă responsabilitate pentru că avem de a face cu o meserie „la vedere” care naște modele, formează păreri, o profesie care, din punct de vedere spiritual, poate ajuta sau poate distruge o generație.

În capitolul 12 din Evanghelia după Matei se spune vom da socoteală pentru orice cuvânt „deșert” pe care îl vom rosti. Cine și ce îmi poate garanta că nu voi da socoteală și pentru ce rostesc pe scenă? Răzvan Bucuroiu spunea că „actorul e un reper vizibil. Trupul lui este ca o pânză vie ce se umflă la adierea propriului suflet. Ar trebui ca artiștii de astăzi să fie atenți și din ce parte sulfă Duhul…”

S-au câștigat războaie și au triumfat revoluții cu slogane bine alese

Tragedia de la Colectiv a transformat Biserica într-un țap ispășitor, devenind subiectul unei campanii mediatice intensive. Peste noapte, pe rețelele de socializare și în mass media sloganul „Vrem spitale, nu catedrale” s-a răspândit rapid, încercându-se denigrarea și contestarea rolului Bisericii și al preoților în societate. Ați fost una dintre puținele voci notabile care au ieșit public să apere Biserica și pe slujitorii ei. De ce ați făcut asta? Și care credeți că ar fi rolul unor astfel de campanii furibunde?

Nu este pentru prima oară când se denigrează Biserica și slujitorii săi. Cei care au susținut scoaterea icoanelor și a orei de religie din școlile publice au aruncat în piață și sloganul „Vrem spitale, nu catedrale”. Și se știe, un slogan, oricare ar fi el, aruncat într-o masă de protestatari, prinde. S-au câștigat războaie și au triumfat revoluții cu slogane bine alese. Și atunci, ca și în alte multe dăți, oamenii au fost manipulați. Pentru că nu citesc, nu se informează suficient, e foarte ușor să înghită tot felul de minciuni.

Nu avem spitale nu pentru că se construiește Catedrala Mantuirii Neamului, ci pentru că se fură! Și se fură de 25 de ani sub ochii noștri și cu consimțământul (votul!) nostru. Deci suntem toți responsabili pănă la urmă, nu-i așa? Dar oamenii nu au nevoie de așa ceva, nimeni nu dorește să se simtă nicicum vinovat, nici măcar moral, ei au nevoie de un dușman în carne și oase pe care să-l răstignească! Oare unde și când am mai auzit noi așa ceva?

Ori eu asta nu am putut răbda. Cum să pot spune că am credință, dar nu cred în Biserică și în preoți? Dacă noi, creștin-ortodocșii ne numim frați întru Hristos, cum să nu iau apărarea membrilor familiei mele, cum să nu-mi apăr casa? Scopul denigrării Bisericii Ortodoxe Române este acela de a ne transforma tot mai mult într-un stat secularizat în care se dorește a fi eliminată definitiv orice urmă de credință.

Anul trecut campania Bisericii Ortodoxe pentru menținerea orei de Religie în școli a primit suportul mai multor artiști, inclusiv din partea Dvs. Și rezultatul a fost peste așteptările multora. Peste 90% dintre elevi au decis să se înscrie la ora de Religie. Nu ar trebui ca artiștii să se implice mai mult în proiecte religioase și să aplice puterea exemplului?

Dragostea nu obligă. Fiecare are libertatea să aleagă ce vrea să facă. Aici este frumusețea Ortodoxiei și dovada supremă a Iubirii lui Dumnezeu pentru noi oamenii. Nu intră cu forța în viețile lor comandându-le „Iubește-mă!” Se spune că între Dumnezeu și fiecare om este o ușă, dar clanță nu are decât omul. Dacă vrea să-I deschidă ușa lui Dumnezeu, o face. Dacă nu vrea…Dragoste cu sila nu se poate!

Avem nevoie de rugăciune. Ne ține conectați cu Dumnezeu!

Lumea în care trăim a inversat scara valorilor. Oameni remarcabili sunt trecuți cu vederea, iar nonvalorile sunt ridicate în slăvi. Peste toate vine acest val de denigrare a Bisericii și a credinței. Mai stau valorile creștine la baza societății de azi? Și de ce mai e nevoie de Biserică?

Lumea în care trăim nu mai are nevoie de oameni, ci de cetățeni. Are nevoie de numere care să conteze la vot. Mase care să fie manipulate. Nu mai e nevoie de oamenii învățați, care să gândească.

Un om cu credință în Dumnezeu este un om puternic, pentru că nu este singur. Aici trebuie să reflectăm cu toții. Cine suntem fără Dumnezeu? Unde ne îndreptăm fără mila lui Dumnezeu? E un răspuns pe care trebuie să ni-l dăm fiecare dintre noi cu foarte mare sinceritate. Și smerenie. Așa cum am mai spus, avem nevoie de Biserică și de preoți.

Avem nevoie să ne botezam copiii, să ne cununăm, să ne îngropăm morții, avem nevoie de Taina Spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii, care nu pot exista fără preoți, care închină rugăciuni pentru noi toți în fața Sfântului Altar. Nu preoții, păcătoși și ei ca oricare dintre noi, săvârșesc toate acestea, ci Sfântul Duh lucrează prin ei, prin harul dat de Dumnezeu la hirotonire.

Dar de rugăciune?

Avem nevoie de rugăciune mai mult decât oricând. Orice fel de rugăciune, cât de scurtă, dar spusă din inimă și spusă permanent. Cand ne trezim, când mergem la lucru, cand ne relaxăm, cand ne jucăm cu copiii, când mergem la somn. Ea ne ține conectați de Dumnezeu.

Aveți vreun Psalm sau vreun pasaj dintr-o rugăciune care vă este mai aproape de suflet?

Psalmul 50, mai ales „Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.”

 

Sursa: activenews.ro

mai mult
ActualitatePromovate

Pesticide în alimente: care sunt măsurile propuse de Parlament?

Struguri

Europenii sunt preocupați de reziduurile de pesticide din alimente și posibilul lor efect asupra sănătății. Aflați cum doresc eurodeputații să soluționeze această problemă.

În 2016, aproximativ 50% din alimentele care au fost testate de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) conțineau reziduuri de pesticide, cu 3,8% peste limitele legale. În UE, pesticidele și substanțele active din ele sunt monitorizate cu atenție, dar în ultimii ani au fost exprimate îngrijorări referitoare la procedura de aprobare, mai ales după controversa privind reînnoirea aprobării glifosatului din 2017.

Pentru a proteja mai bine sănătatea cetățenilor, Parlamentul European solicită luarea de măsuri privind îmbunătățirea gestionării pesticidelor în UE.

Utilizarea durabilă a pesticidelor

Pe 12 februarie 2019, Parlamentul a votat un raport privind o mai bună implementare a directivei privind utilizarea durabilă a pesticidelor. Directiva vizează promovarea gestionării integrate a dăunătorilor și a metodelor alternative de control al dăunătorilor prin intermediul unor planuri naționale de acțiune în care statele membre stabilesc obiective privind reducerea riscurilor și a impactului utilizării pesticidelor.

Eurodeputații și-au exprimat regretul referitor la progresele insuficiente înregistrate în majoritatea statelor membre în ceea ce privește promovarea unor tehnici alternative și reducerea riscurilor și a utilizării pesticidelor. În raport se menționează că doar cinci țări au stabilit obiective măsurabile fie pentru reducerea riscurilor, fie pentru reducerea utilizării pesticidelor.

Având în vedere declinul masiv continuu al populațiilor de insecte din Europa care este legat de nivelurile actuale de utilizare a pesticidelor și care va avea efecte negative asupra producției agricole în viitor, deputații europeni au solicitat statelor membre să protejeze sănătatea umană și mediul prin promovarea gestionării dăunătorilor cu consum redus de pesticide și prioritizarea, ori de câte ori este posibil, a unor metode nechimice. De asemenea, aceștia au cerut Comisiei Europeane să propună un obiectiv obligatoriu la nivelul UE privind reducerea utilizării pesticidelor.

O procedură de aprobare a pesticidelor mai transparentă

În februarie 2018, Parlamentul a înființat o comisie specială care să se ocupe de procedura de aprobare a UE pentru pesticide. Pe 16 ianuarie, eurodeputații au aprobat raportul final al acestei comisii prin care solicită proceduri mai transparente pentru a garanta responsabilitatea politică.

Deputații europeni recomandă ca publicul să aibă acces la studiile utilizate în procedura de autorizare, iar producătorii care solicită aprobarea substanței ar trebui să înregistreze toate studiile de reglementare într-un registru public pentru a se asigura că toate informațiile relevante sunt luate în considerare.

Totodată, aceștia consideră că experții ar trebui să revizuiască studiile privind potențialul carcinogen al glifosatului și că ar trebui să se stabilească niveluri maxime de reziduuri pentru soluri și ape de suprafață.

Eurodeputații au convenit asupra faptului că pesticidele și substanțele active ale acestora ar trebui testate temeinic, luând în considerare efectele cumulative și toxicitatea pe termen lung. De asemenea, aceștia propun ca pesticidele să nu mai fie utilizate în spații mari lângă școli, grădinițe, spații de joacă, spitale, maternități și centre de îngrijire.

Acces mai bun la studiile privind siguranța lanțului alimentar

În decembrie 2018, Parlamentul a votat în favoarea actualizării regulamentului general privind legislația alimentară, care acoperă securitatea alimentară în UE în toate etapele lanțului alimentar, inclusiv sănătatea animalelor, protecția plantelor și producția.

Noile norme propuse vizează îmbunătățirea accesului public la studiile utilizate de EFSA pentru evaluarea riscurilor legate de siguranța alimentară și pentru a se asigura că studiile sunt fiabile, obiective și independente.

Un registru european comun ar urma să fie creat pentru studiile comandate, astfel încât EFSA să poată verifica dacă întreprinderile nu păstrează studii nefavorabile. În cazul în care există motive de îndoială cu privire la dovezile furnizate de solicitanți, EFSA poate solicita studii suplimentare.

Perturbatorii endocrini

Produsele chimice cu efect de perturbare endocrină sunt utilizate în agricultură pentru a proteja plantele împotriva dăunătorilor, interferând cu creșterea sau reproducerea. Acestea pot avea un impact asupra sănătății umane și pot avea legătură cu cancerul legat hormoni, diabet și infertilitate.

În octombrie 2017, eurodeputații au blocat propunerea Comisiei Europene care ar fi scutit unele substanțe chimice din pesticide de a fi identificate ca perturbatoare endocrine, deși unele au fost proiectate pentru a ataca sistemul endocrin al organismului.

Promovarea alternativelor

În 2016, europenii au cheltuit 30,7 miliarde de euro pe alimente ecologice, o creștere de aproape 50% față de 2012. În 2018, deputații europeni au actualizat normele existente privind producția ecologică și etichetarea acestora ca răspuns la schimbările majore în industrie.

Încă din 2017, Parlamentul a adoptat o rezoluție prin care solicită Comisiei Europene să elaboreze propuneri pentru accelerarea evaluării, autorizarea și înregistrarea pesticidelor biologice cu risc scăzut.

Sursa: http://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/20190117STO23722/pesticide-in-alimente-care-sunt-masurile-propuse-de-parlament

mai mult
DocumentarPromovate

„Lotul celor patru din CPEx”: Ion Dincă, Tudor Postelnicu, Emil Bobu și Manea Mănescu. Primul mega-proces de după Revoluție

Revolutie

La aproape 30 de ani de la înlăturarea comunismului, magistratul militar care a condus completul de judecată din „Lotul celor patru” rupe tăcerea. El dă de înțeles că până și Ceaușescu avea dreptul la recurs. Recurs care a fost soluționat de un pluton de execuție.

Comitetul Politic Executiv, al CC al PCR, era format, în 1989, din cei mai loiali oameni ai clanului Ceaușescu. În fapt, slugile unor dictatori. Număra, conform stenogramei ultimei ședințe a acestei entități, din 17 decembrie 1989, 34 de membri, în frunte cu Nicolae Ceaușescu. Pe listă se regăsesc personaje faimoase și temute în acei ani, cum ar fi: Lina Ciobanu, Constantin Dăscălescu, Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Popescu „Dumnezeu”, Suzana Gâdea, Ștefan Andrei, Silviu Curticeanu sau Ana Mureșan.Mai toată garnitura de politruci comuniști a fost trimisă în judecată și condamnată la ani grei de pușcărie. Lumea voia sânge, Legea Talionului: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte!”.

Ciudățenia este că unii au fost condamnați pentru genocid – crime împotriva umanității – ca soții Ceaușescu, alții pentru omor deosebit de grav, sau subminarea puterii de stat și alții au fost încarcerați pentru alte fapte prevăzute de Codul Penal, de pe atunci. Asta în funcție de completuri de judecători militari care au dat sentințele. Vedetele, în schimb, au fost, de departe, Ion Dincă „Te-leagă”, Emil Bobu, Manea Mănescu și Tudor Postelnicu. Ei au fost condamnați la pușcărie de un complet prezidat de Cornel Bădoiu, astăzi general în retragere și avocat, în vârstă de 74 de ani. Despre așa-numitul „Lot al celor patru”, Cornel Bădoiu vorbește, după aproape 30 de ani.

Manea Mănescu – închisoare pe viață pentru aprobarea reprimării revoluționarilor

Mănescu a fost ministru de Finanțe al României, în perioada 1955-1957, și prim ministru între 1974 și 1979. Era membru al PCR din 1944. Momentul Revoluției l-a prins ca membru în Comitetul Politic Executiv. În 22 decembrie 1989, alături de Emil Bobu, i-a însoțit pe soții Ceaușescu în elicopterul cu care au zburat din clădirea Comitetului Central PCR, în care pătrunseseră revoluționarii. Deși inițial a fost condamnat la detenție pe viață pentru că, în calitate de membru al Comitetului Politic Executiv (CPEx), a aprobat reprimarea revoluției, ulterior pedeapsa s-a redus la 10 ani de detenție.

Conform unui articol din statutul Academiei Române care prevede că sunt excluși toți acei membri care au suferit condamnări penale, a fost exclus din Academia Română. A decedat, la 93 de ani, în 2009.

„S-a comportat execrabil în instanță!”

General-colonelul (Ret.) Cornel Bădoiu – cu trei stele – era, în 1989, general-maior – cu o singură stea pe epoleți și avea funcția de președinte al Secției Militare de la Tribunalul Suprem. Practic, el controla întreaga Justiție Militară. Cum s-a comportat Manea Mănescu în instanță? Generalul face o grimasă: „Execrabil! Postelnicu era cel mai plângăcios, urmat de Manea Mănescu și de Bobu. Demnitate a avut doar Dincă.

Mănescu a încercat, tot timpul, să se disculpe. Zicea că a aprobat măsurile luate de Ceaușescu de teama unor repercusiuni asupra lui și a familiei sale. Când l-am întrebat de ce a revenit în politica la nivel înalt, după ce, anterior, fusese înlăturat, a dat-o cotită, că a fost chemat și a trebuit să răspundă încrederii acordate.” Și, la ce articol din Codul Penal a fost încadrat?

Cornel Bădoiu dă din umeri: „Nu mai țin minte exact… La instigare pentru omor deosebit de grav”. Completul condus de Bădoiu i-a dat „închisoare pe viață”. Era o pedeapsă meritată? Ce crede generalul Bădoiu, acum, după 29 de ani? „Ce să zic, dom’le… E normal să vezi cu alți ochi, după aproape 30 de ani, cele petrecute și judecate atunci.

Tot românul, și atunci și după, considera că cei patru, împreună cu soții Ceaușescu, erau vinovați pentru privațiunile îndurate. Am judecat atunci, ținând cont de faptele comise de ei, la care am adăugat și toate privațiunile pe care neamul românesc le-a îndurat, din cauza regimului comunist. Astăzi cred că nu le-aș mai da aceleași pedepse, dacă am în vedere situația societății românești din ultimii 20 de ani”.

Emil Bobu – condamnat pe viață și eliberat după șapte ani

Bobu a fost strungar, la bază. A devenit membru PCR în 1945. A fost procuror, membru al CC al PMR, secretar al CC al PCR și ministru de Interne. În anul 1972 a fost numit consilier al lui Nicolae Ceaușescu iar în perioada 1973-1975 a fost Ministru de Interne. În 1989 era membru al CPEx. După 1989 a fost condamnat la închisoare pe viață pentru „participare la genocidul națiunii române” – conform Raportului „Comisiei Tismăneanu”. Pedeapsa i-a fost comutată în aprilie 1990, de Curtea Supremă de Justiție, la 10 ani de detenție, în urma schimbării încadrării la „complicitate la omor deosebit de grav”.

A efectuat șapte ani de detenție, după care a fost eliberat condiționat pentru motive medicale. După eliberarea din închisoare, a dus o viață retrasă, fără apariții publice. A murit, în 2014, la vârsta de 87 de ani. „Pedeapsa a fost firească. 10 ani mi se par prea puțini!” Emil Bobu, un om temut. În instanță mai era așa de fioros? Generalul Bădoiu spune că era mai ponderat și mai reținut ca Mănescu: „Doar teza a fost aceeași, că a fost o unealtă în mâna soților Ceaușescu”. Dar care a fost „complicitatea la omor deosebit de grav”?

Generalul se crispează: „Atâta vreme cât cei patru au fost de acord cu hotărârea CPEx din 17 decembrie ’89 de a se folosi armele împotriva demonstranților pașnici, rezultând morți și răniți, și el și ceilalți patru au fost «complici la omor deosebit de grav». E vorba de o complicitate morală”. Merita închisoarea pe viață, cum a dat-o completul condus de Cornel Bădoiu sau e mai corectă sentința, dată de Curtea Supremă de Justiție, de numai zece ani de detenție? Cornel Bădoiu n-are regrete: „Pedeapsa pronunțată atunci a fost firească, dar nici zece ani, cât a dat CSJ, nu mi se pare suficientă!”.

Ion Dincă – singurul care nu a făcut recurs

Dincă, zis „Te-leagă”, a fost un politruc în toată regula. Cu gradul de general, el a îndeplinit funcția de secretar al Consiliului Politic Suprem al Armatei, din 1960 până în 1965. A fost numit în 1968 în funcția de consilier militar al șefului statului. În ultimul guvern al României comuniste, condus de Constantin Dăscălescu, a îndeplinit funcția de prim-vice-premier din aprilie 1980, până în decembrie 1989. Dincă a fost mai cunoscut prin porecla „Te-leagă”, întrucât nu ezita să aresteze chiar și membri importanți ai aparatului de stat. Însuși generalul Pleșiță, fostul șef al spionajului extern, se temea de nervii lui Dincă. A fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru participare la reprimarea revoluționarilor, dar eliberat cinci ani și trei luni mai târziu, din închisoarea Jilava.

A fost singur din „Lotul celor patru” care nu a făcut recurs. Ulterior, a devenit consilier la firma ginerelui sau, Nicolae Badea, fostul acționar al echipei de fotbal Dinamo. A murit pe 9 ianuarie 2007, la vârsta de 79 de ani.

„A avut demnitate și, de aceea, pedeapsa a fost mai mică!”

Ion Dincă. Teroarea însăși, dar singurul care s-a recunoscut vinovat. „Mai mult, a recunoscut că a crezut în doctrina comunistă și în măsurile luate”, spune generalul de Justiție Militară. Cornel Bădoiu mai povestește că Ion Dincă a menționat, în depoziția sa, că măsurile politice luate atunci au fost exagerate mai ales în ducerea lor la îndeplinire: „De aceea pedeapsa a fost mai mică. Și colegii mei din complet au fost impresionați de sinceritatea și demnitatea sa, raportat la ceilalți trei”. Și de ce nu a făcut recurs, că toți cei care au ales această cale au ieșit mai repede din pușcărie? Bădoiu spune că Dincă „Te-leagă” a conștientizat că merită pedeapsa.

Tudor Postelnicu: „Am fost un dobitoc!”

Postelnicu a fost șeful Securi tăți între anii 1978 și 1987, după care a fost numit de Ceaușescu ministru de Interne. La ședința din 17 decembrie a CC al PCR a fost criticat împreună cu ministrul Apărării, Vasile Milea, pentru că nu au acționat destul de ferm împotriva manifestanților din Timișoara. A luat parte și la ultima ședință a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, desfășurată în dimineața de 22 decembrie 1989, la puțin timp după sinuciderea generalului Vasile Milea. Pe 2 februarie 1990, a fost judecat de Tribunalul Militar Teritorial București, în cadrul lotului „CPEx”, în „procesul celor patru”, și a fost condamnat la închisoare pe viață și confiscarea averii.

După recurs, i s-a schimbat încadrarea de la genocid la omor deosebit de grav și a rămas să execute 14 ani de închisoare. A făcut șapte ani de pușcărie și a ieșit din închisoare în baza unui decret, tot al lui Ceaușescu, rămas neabrogat. În timpul uneia din ședințele publice ale procesului de la tribunal și-a justificat deciziile și acțiunile spunând: „Am fost un dobitoc!”. A murit în 2017, la vârsta de 86 de ani.

Generalul Bădoiu: „Una peste alta, chiar era un dobitoc!”

Chiar era un dobitoc Postelnicu sau a fost doar o încercare de a îmblânzi judecătorii? Generalul Bădoiu râde: „Una peste alta, chiar era un dobitoc! Așa, privit, în general, avea de fapt o șiretenie nativă… Era tipul de slugarnic față de cei de care depindea cariera sa”. În ședințele de judecată stârnea râsul sau plânsul?

Sau amândouă? Fostul judecător scormonește printe amintiri: „Mai mult râsul… Încerca să se victimizeze într-un mod care te amuza. Era evident că joacă teatru”. Alte amănunte picante nu are președintele completului de judecată din „Lotul celor patru”: „Nu prea era loc de picanterii, că era vorba de o sală de judecată într-o unitate militară a Ministerului de Interne. S-a mai filmat în sală, dar nu și completul, că am refuzat acest lucru”.

Nu toți membrii CPEx au fost judecați

Cititorii mai tineri s-ar putea întreba de ce niște civili au fost judecați de o instanță militară. Chiar, de ce? Fostul magistrat militar explică: „Păi, dom’le, faptele săvârșite de ei erau, la data aceea, de competența Justiției Miitare. Asta pentru că, pe lângă ei, au fost trimiși în judecată și militari activi!”. Cu toate acestea, în „Lotul celor patru” nu au existat inculpați militari activi. Membrii CPEx au fost judecați separat, nu la grămadă. Câte procese au fost? Cornel Bădoiu dă din umeri, a trecut timpul: „Nu mai știu… Da’ nu toți au fost judecați.

Uite, Ioan Totu n-a fost judecat”. Aici, generalul Bădoiu nu-și amintește bine. Ioan Totu, fost vice-prim ministru al RSR, între 1982 și 1986, a fost judecat. Inițial a fost condamnat, apoi achitat, pentru ca în final să primească 15 ani și jumătate de pușcărie. El s-a sinucis, în 1992, cu un glonț în cap, imediat după darea sentinței. Câți magistrați militari a avut completul de judecată din „Lotul celor patru” și cine erau aceștia? Generalul răspunde pe loc: „Eu, colonelul Ștefan Dănilă și maiorul Marian Eftimescu”.

Un proces pe „repede-înainte” sau nu?

Procesul a fost foarte scurt. Cât a durat din momentul în care a preluat dosarul până la pronunțarea sentinței? Nu s-a judecat, un pic, pe repede-înainte? „Procesul a durat cam o lună. N-a fost pe repede-înainte, că erau administrate toate probele, atât în acuzare cât și în apărare. S-a respectat legea de atunci”, e ferm actualul avocat. Recunoaște, în schimb, altceva: „Dar era, în plus, o presiune, din partea tuturor românilor, să-i vadă judecați și condamnați pe cei din gașca lui Ceaușescu. Dar nu erau condamnați dinainte…

Ca dovadă am dat și achitări, iar în recursul lui Postelnicu, Bobu și Mănescu, pedepsele au fost mai mici. Pe acea vreme erau membri în instanțe așa-numiții „asesori populari”, ca în China comunistă, reprezentanți ai poporului. Câți dintre acești asesori a avut în complet, cine erau aceștia, ce studii aveau, eventual juridice, și ce au decis ei?

Fostul magistrat spune că n-a avut „reprezentanți ai poporului” în completul care a judecat „Lotul celor patru”: „Asesorii erau, de regulă, doar pentru faptele mai puțin grave care priveau ordinea și disciplina militară. Ei erau ofițeri activi, unii cu studii juridice, dar alții fără. În dosarul acela faptele erau infracțiuni grave care nu puteau fi judecate de asesorii populari.

„Jur că nu m-a influențat nimeni!”

Generalul magistrat Ion Panaitescu, la rându-i judecător militar pe atunci, spunea, într-un interviu publicat anul trecut în Evenimentul zilei, că au fost presiuni de „sus”. Că nu se putea vorbi de „genocid”. Au existat presiuni politice sau de altă natură, din domeniul serviciilor secrete, în a se da o anumită sentință în „Lotul celor patru”? Era o practică obișnuită pe atunci, care mai are și astăzi anumite rămășițe… Generalul cu trei stele se indignează: „Nu! Cu mâna pe inimă jur că nu m-a influențat nimeni. Și nici pe colegii mei”.

Repetăm întrebarea, la final, meritau cei patru pedepsele date de completul pe care Cornel Bădoiu le-a prezidat? De ce Curtea Supremă le-a micșorat? Fostul judecător rămâne ferm pe poziție: „Repet și eu, la acea dată, erau meritate pedepsele având în vedere starea de spirit a tuturor românilor. CSJ le-a micșorat pentru că a apreciat că starea de sănătate și vârsta condamnaților este de natură să li se scadă din pedepse”. Și adaugă că nici Ion Iliescu și toți ceilați de după el nu i-au cerut niciodată, nimic, cu privire la activitatea sa de judecător militar.

„Dacă Ceaușescu și toți ceilalți ar fi fost judecați astăzi, sancțiunile ar fi fost mult mai blânde”

Procesul soților Ceaușescu s-a încheiat extrem de repede și sentința a fost aplicată imediat. Au fost executați și împușcați, deși, conform procedurii, aveau dreptul la recurs în zece zile de la pronunțare. Judecătorul Gică Popa chiar a rostit în sentința sa: „cu recurs”. Cum rămâne cu respectarea legii? Care e explicația? Cine a dorit ca cei doi să moară atât de repede?

Generalul Bădoiu oftează: „Aici a fost greșeala colegului și prietenului meu, colonelul Gică Popa, un profesionist de excepție care, luat de val, a uitat că, indiferent de situație, trebuie să respecte legea și litera și în spiritul ei. Soluția condamnării la moarte, pe fond, a fost corectă date fiind împrejurările. Dacă Ceaușescu și toți ceilalți ar fi fost judecați astăzi, evident, sancțiunile pronunțate ar fi fost mult mai blânde. Noi, cei care am judecat acele procese ne-am făcut, într-un fel, ecoul tuturor românilor”. Gică Popa s-a sinucis, cu un glonț în cap, pe 1 martie 2010.

(Mihnea-Petru Pârvu – evz.ro)

mai mult
ActualitatePromovate

Ce înseamnă Președinția română a Consiliului Uniunii Europene

Presedintia_RO-UE

Președinția Consiliului Uniunii Europene este unul dintre cele mai importante momente ca membru UE, în care țara ce deține acest rol este în atenția tuturor și se implică activ în coordonarea Uniunii Europene.

România a preluat președinția rotativă la începutul anului 2019 de la Austria și o va transmite ulterior Finlandei, prezidând în cele 6 luni peste 150 de reuniuni și grupuri de lucru la nivelul Uniunii Europene, continuând astfel lucrările UE în cadrul Consiliului. Statele membre își coordonează prioritățile în strânsă cooperare cu Președintele Consiliului UE și Comisia Europeană.

Consiliul UE este una din instituțiile Uniunii Europene, se reunește de 4 ori pe an și funcționează sub forma de trio – programul este realizat pentru o durată de 18 luni, țările din triadă conducând UE pe parcursul a 6 luni.

Este pentru prima dată când România va îndeplini acest rol, fiind totodată o provocare, dar și o oportunitate. Președinția Consiliului aduce greutate deciziilor luate la nivelul european, generează credibilitate în rândul celorlalte state membre și este un moment important ce asigură vizibilitatea acțiunilor României.

În ceea ce privește contextul internațional, este important de remarcat faptul că acesta se referă nu doar la ce se va întâmpla după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar și la cum va răspunde Uniunea Europeană și noi, ca cetățeni, la provocările globale actuale – aprox. 10% din populația lumii trăiește cu mai puțin de 6 lei/zi (cf. datelor Băncii Mondiale, http://www.worldbank.org/en/topic/poverty/overview) iar milioane de copii nu au acces la apă potabilă și educație primară.

Mare parte din aceste provocări sunt adresate prin noile Obiective de Dezvoltare Durabilă (Sustainable Development Goals) – cea mai amplă agendă internațională asumată de statele lumii pentru eradicarea sărăciei, a foametei, asigurarea unei educații inclusive, reducerea inegalităților sociale, protejarea apelor, promovarea securității și a păcii.

Din perspectiva acțiunilor de cooperare pentru dezvoltare și asistență umanitară, este șansa României de a evidenția modul în care intervențiile sale în statele partenere au adus și continuă să aducă o valoare adăugată, mai ales în ceea ce privește transferul de experiențe și bune practici adunate în perioada de tranziție:

  • reintegrarea tinerilor din grupuri vulnerabile sau proveniți din casele de copii,
  • furnizarea de servicii educaționale (inclusiv educație non-formală),
  • dezvoltarea de intreprinderi sociale și economie socială,
  • educație civică și drepturile omului,
  • voluntariat și voluntariat internațional,
  • sănătate,
  • protecția copilului,
  • organizare comunitară,
  • formarea personalului din administrația publică, intervenții umanitare,
  • cooperarea internațională în ceea ce privește asigurarea granițelor frontierelor,etc.

Ce poate face România să se remarce printre celelalte țări, într-o agendă dominată de contextul și dinamica europeană?

În general, statele care dețin președinția rotativă preiau mare parte din temele europene curente. Spre exemplu, criza refugiaților și migrația a fost una din temele comune, alături de cum va arăta viitorul UE post Brexit. În ciuda provocărilor legate de un buget național de asistență oficială sub angajamentele asumate la nivel european (în 2015 România a alocat peste 633 de milioane RON, reprezentând 0.09% din Venitul Național), considerăm că România poate utiliza acest moment european pentru a ieși în față cu bunele sale practici, mai ales în sfera cooperării pentru dezvoltare și a asistenței umanitare unde s-a dovedit a fi un partener de încredere.

Cooperarea pentru dezvoltare și asistența umanitară reprezintă acțiuni complementare relațiilor externe și comerciale ale României prin care sunt sprijinite statele în curs de dezvoltare cu scopul eradicării sărăciei, împărtășind propriile experiențe ale tranziției.

Mai multe informații: https://www.romania2019.eu/

mai mult
ActualitatePromovate

De ce ţinem duminica şi nu sâmbăta (foarte util!)

Icoana

Odată cu Învierea Domnului, „în prima zi a săptămânii ” (Marcu 16:12), creştinii (adică cei care au crezut şi cred şi azi că Hristos a înviat din morţi şi El este Dumnezeul şi Mântuitorul nostru) au abandonat ţinerea sâmbetei (şabatul) şi au început să ţină ca zi de odihnă exclusiv duminica. Această idee este acceptată de toţi creştinii, indiferent de confesiune, cu excepţia „Adventiştilor de ziua a şaptea” , care o dată cu apariţia lor în sec. 19 insistă pe ţinerea sâmbetei, aşa cum este prevăzut în porunca a IV-a din Decalog.

Adventiştii spun că această poruncă din Decalog rămâne valabilă, spunând că primii creştini au ţinut sâmbăta până la începutul secolului IV, când împăratul Constantin cel Mare a decretat duminica ca zi de odihnă la 7 martie 321. Este adevărat că a existat un astfel de „decret imperial”, dar el nu are nimic cu teologia creştină. Faptul că abia în 321 Imperiul a acceptat această zi ca zi de odihnă nu înseamnă nici pe departe că ea până atunci nu a fost ţinută de creştini. Convertirea la creştinism a lui Constantin l-a făcut să asigure prin lege ceea ce creştinii la care a aderat şi el ţineau încă de la început.

În general trebuie renunţat la orice mit (gen Dan Brown ş.a.) precum că Împăratul Constantin cel Mare (306-337) ar fi avut o contribuţie inovatoare în Biserică şi că ar fi iniţiat nişte reforme ieşite din comun, inclusiv la nivel de doctrină creştină. Orice istoric sincer şi echidistant din punct de vedere confesional va recunoaşte că lucrurile stau altfel şi chiar dacă cineva este tentat să creadă unor astfel de ipoteze, aceştia trebuie să înţeleagă că organizarea deosebită a Bisericii în epoca lui Constantin se datorează libertăţii religioase care i-a permis acesteia să-şi spună cuvântul (spre deosebire de epoca persecuţiilor când nu avea nici un drept) şi în nici un caz amestecului direct al împăraţilor, pe care Biserica înseşi uneori în excomunica fie pentru erezie, fie pentru comportament imoral. Revenind la sărbătorirea duminicii, constatăm că după Învierea lui Hristos nici un creştin nu a mai ţinut sâmbăta. Nu există nici un text biblic care să arate că sâmbăta a mai fost ţinută după aceasta, existând argumente doar pentru ziua duminicii.

Mai jos am să prezint principalele texte biblice despre abolirea (fie şi neoficială) a sâmbetei şi ţinerea duminicii. Din textul de la Ieşire 20:10 şi mai ales Deuteronom 5:15 constatăm că această zi a fost instituită de Dumnezeu, ca evreii să-şi amintească de ieşirea din robia egipteană. Până la Moise nu există nici o poruncă cu privire la şabat, iar faptul că Dumnezeu, după crearea lumii, „S-a odihnit în ziua a şaptea” (cf. Facere 2:2), nu înseamnă că aceea a fost anume sâmbăta. Oricum, putem admite că acea zi era sâmbăta, că nici acest lucru nu schimbă prea mult datele problemei, căci în Noul Testament, odată cu „recrearea lumii” prin întruparea, dar mai ales învierea lui Hristos, multe s-au schimbat sau cel puţin au fost îndreptăţite să se schimbe, din moment ce însăşi Legea s-a schimbat (cf. Evrei 7:12 ş.a.).

În Noul Testament, Mântuitorul Hristos „dezlega sâmbăta” (Ioan 5:18) şi se considera pe sine „Domn al sâmbetei” (Matei 12:8), făcând intenţionat cele mai multe minuni în ziua sâmbetei (vezi toate cele 4 Evanghelii). Domnul Hristos insuflă o atitudine similară şi celor care-l ascultau, spunându-le că „sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă” (Marcu 2:27). Toate acestea marcau sfârşitul „legii sâmbetei” şi instituirea unei doi zile de odihnă pentru creştini, diferită de cea ţinută de Moise, Iosua şi toţi evreii de până atunci. Iată ce spune Sf. Pavel în acest sens: „Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu” (Evrei 4:8-9). Oare ce înseamnă aceste cuvinte dacă nu abolirea sâmbetei şi instituirea unei alte zile de odihnă, în condiţiile în care multe ale prescripţii ale Legii Vechi nu mai erau obligatorii pentru creştini (cf. Fapte cap. 15 ş.a.)? După Învierea Sa din morţi în zi de duminică (cf. Ioan 20:1), Hristos S-a arătat în seara aceleiaşi zile ucenicilor Săi (cf. Ioan 20:19), când nu era Toma cu ei, apoi a doua oară exact peste o săptămână (expresia „după opt zile” are de fapt sensul „în a opta zi”, adică tot duminica), când era „şi Toma împreună cu ei” (cf. Ioan 20:26). Prin aceasta Hristos nu doar că sfinţeşte ziua duminicii, ci marchează şi intervalul unei noi săptămâni (ciclu de 7 zile), aşa cum era să fie ţinută ea mai departe de către creştini. Din Noul Testament ştim că Duhul Sfânt s-a pogorât peste Apostoli în zi de duminică (Fapte 2:1) şi tot atunci s-au botezat primii creştini şi s-a făcut frângerea pâinii (Fapte, cap.2). Mai târziu, în toată Biserica „frângerea pâinii” (Euharistia / Liturghia) era făcută duminica (Fapte 20:7) şi tot duminica se făceau colectele pentru săraci (cf. I Corintheni 16:2), acestea fiind probabil făcute înainte sau după Liturghie, odată cu Agapele (mesele frăţeşti ale dragostei). Tot în zi de duminică Dumnezeu i-a descoperit Evanghelistului Ioan Apocalipsa (Apoc. 1:10). Din toate aceste texte se vede clar că Hristos, ucenicii Săi şi în general primii creştini şi cei de după ei ţineau exclusiv ziua duminicii, şi nu avem nici un text precum că aceştia ar fi ţinut sâmbăta. Mai mult decât atât, Sf. Pavel le cere creştinilor să nu-i bage în seamă pe cei care-i judecă „cu privire la sâmbătă” (Col. 2:16), arătând abolirea acesteia. De multe ori „Adventiştii de ziua a şaptea” aduc textul de la Fapte – cap.13 în sprijinul ideii că apostolii ar fi ţinut sâmbăta şi chiar ar fi mers în fiecare sâmbătă la sinagogă pentru a-şi onora obligaţiile religioase iudaice. Dacă însă analizăm mai atent acel capitol precum şi toate celelalte, vedem că apostolii mergeau sâmbăta la sinagogă şi chiar la templu doar pentru că acolo se aduna multă lume şi acesta era un bun prilej pentru propovăduirea Evangheliei şi nimic mai mult (cf. Fapte 5:20-21). Deci acest argument al adventiştilor nu ţine, iar altele nici nu există.

În continuare, pentru a-i convinge pe adventişti că duminica n-a fost instituită de Constantin cel Mare în anul 321, ci era ţinută şi de creştinii din sec. I-III, voi aduce mai multe argumente istorice de până la anul 313 care vorbesc despre ţinerea duminicii în această perioadă. Mă voi referi doar la scrierile autentice, lăsând la o parte pe cele apocrife! Mă voi axa pe documente oficiale necontestate de istoricii protestanţi.

– Pe lângă argumentele biblice deja aduse, amintesc că primele menţiuni nebiblice foarte clare despre ţinerea duminicii le avem deja spre sfârşitul sec. I, în Didahia, cap. 14. Acest izvor este recunoscut ca unul din sec. I şi este studiat de foarte mulţi critici eterodocşi din lume, recunoscându-i-se autenticitatea.

– O altă mărturie despre ţinerea duminicii (κυριακὴ ημέρα), spre sfârşitul sec. I – încep. sec. II, o avem de la Ignatie al Antiohiei, ucenicul Apostolului Petru şi a lui Ioan Evanghelistul. Vezi Epistola către Magnezieni 9:1;

– La începutul sec. II, Pliniu cel Tânăr scrie împăratului Traian (Epistola X:96,7) despre faptul că creştinii îşi făceau Liturghia solemnă în „ziua soarelui”. Această expresie va fi împrumutată de acum înainte şi de scriitorii creştini, cu explicaţii simbolico-teologice (aşa cum vom vedea mai jos).

– Următoarea mărturie clară o avem la Iustin Martirul şi Filosoful (sec. II). Acesta este primul scriitor creştin, care vorbeşte de „dies solis” ca zi de sărbătoare a creştinilor (Apologia I către împăratul păgân Marcu Aureliu). Scriitorii creştini începând cu sec. II arată foarte clar, că „Soarele” este Hristos (cf. Maleahi 4:2). Despre această legătură „soare – Hristos, Soarele dreptăţii” vor scrie mai amânunţit la începutul sec. III Meliton de Sardes (Despre botez, 4) şi Origen (Tâlcuiri la Levitic, 9.10).

– La încep sec. II, Epistola lui Barnaba (care o vreme a fost chiar inclusă în canonul biblic – !) vorbeşte despre duminică care despre „ziua a opta”, făcându-se trimitere la profeţia lui Iezechil (43:27). Este o mărturie foarte importantă, mai ales dacă citim textul de la Iezechil: „Iar după sfârşitul acestor zile, în ziua a opta şi mai departe, preoţii vor înălţa, pe jertfelnic, arderile de tot ale voastre şi jertfele de împăcare şi Eu Mă voi milostivi spre voi”, zice Domnul Dumnezeu.” Într-un fel, Barnaba arată că de acum înainte „ziua a opta” – duminica, va fi ziua de aducere a jertfelor lui Dumnezeu. Aşa cum am văzut în mărturiile de mai sus, chiar aşa se întâmpla…

– Pentru prima dată în istorie, despre duminică ca zi în care nu trebuie să se lucreze vorbeşte scriitorul creştin Tertulian (moare aprox. 230), vezi „De oratione”, 23. În general însă, scrierile creştine pun accent pe lucrarea duhovnicească în zi de duminică şi mai puţin pe odihna fizică, aşa cum s-a orânduit în Decalog pentru şabat.

– Sinodul de la Elvira (aprox. 306 – exact în toiul celor mai mari persecuţii) stabileşte prin Canonul 21 să fie excomunicaţi cei care 3 duminici la rând lipsesc de la Liturghie.

– Scrierile apocrife din primele 3 secole aduc şi ele numeroase mărturii despre ţinerea duminicii, dar pentru a nu-mi pune „cărbuni pe cap”, le-am lăsat la o parte. Repet încă odată, nici un izvor creştin sau păgân din primele trei secole nu aminteşte despre ţinerea sâmbetei de către creştini.

Sursa: teologie.net

mai mult
1 2 3 4 33
Page 2 of 33