close

România Mare 100

PromovateRomânia Mare 100

Comuna Putna a adoptat o Declarație de Unire cu Basarabia

putna-unire

Astăzi, 22 martie 2018, la Sfânta Mănăstirea Putna a avut loc Ședința extraordinară a Consiliului Local al Comunei Putna, județul Suceava, pentru adoptarea unei Declarații de unire. #Centenar #MareaUnire La ora 12, în Biserica voievodală a Mănăstirii Putna, s-a slujit Te Deum-ul de binecuvântare. Apoi, membrii Consiliului Local s-au închinat la Mormântul Sfântului Ștefan cel Mare. În continuare, Ședința s-a desfășurat în Sala Tronului a Casei Domnești a mănăstirii. După ce Alexandra Dan a cântat Imnul de stat, Primarul comunei, domnul Gheorghe Coroamă, a propus ordinea de zi, care a fost aprobată, și a motivat importanța și necesitatea adoptării de către Consiliul Local a unei Declarații de unire. Au luat cuvântul domnul Mircea Aanei, fost director al școlii, domnul Ciprian Crețan, actualul director al școlii, și părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna. Domnul Primar a citit textul propus al Declarației, care a fost aprobat în unanimitate, iar membrii consiliului Local și alți reprezentanți ai comunei au semnat-o, în trei exemplare. Un exemplar va rămâne la Primăria comunei, un exemplar la școala din localitate, iar al treilea exemplar la Mănăstirea Putna. Declarația va fi trimisă Prim-ministrului României, Președintelui Camerei Deputaților, Președintelui Senatului, Președintelui României. Declarație de unire Noi, membrii Consiliului Local al Comunei Putna, întrunit în Ședință extraordinară în Sala tronului din Casa Domnească a Mănăstirii Putna, astăzi, 22 martie 2018, în Anul Centenar, împreună cu alți reprezentanți ai obștii sătești, Fii de peste veacuri ai Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, Părinte al neamului românesc, Adunați acolo unde a avut loc prima Serbare a românilor de pretutindeni, în 15 august 1871, Având în vedere că în 1812 românii din stânga și din dreap­ta Prutului au fost despărțiți împotriva voinței lor, prin Tratatul dintre Imperiul Rus și Imperiul Turc, iar în 1940 și 1944 au fost din nou despărțiți împotriva voinței lor, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov dintre Uniunea Sovietică și Germania nazistă, respectiv a instaurării comunismului în Europa de Est, Deplin încredințați că suntem datori să continuăm efortul generațiilor de români care s-au jertfit pentru unitatea națională, Conștienți că Patria mamă are o datorie morală față de fiii dintre Prut și Nistru, pe care nu a fost capabilă să îi ocrotească în trecut, Rugându-ne Sfântului Voievod Ștefan cel Mare să insufle „duhul sfintei uniri în inimile noastre”, așa cum s-a rugat Regele Ferdinand Întregitorul când a venit pentru prima dată la Putna, în România Mare, HOTĂRÂM de aici, de la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, altar al conștiinței naționale, să depunem toate eforturile pentru realizarea unirii Basarabiei cu Patria mamă ȘI CEREM FERM tuturor românilor, Guvernului, Parlamentului și Președintelui României să facă tot ce este necesar pentru unirea Basarabiei cu Țara. AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!

mai mult
România Mare 100

La 85 de ani, profesorul care urcă în munți și visează să vadă ReUnirea

reun

Gheorghe Amaicei este un profesor de matematică din Piatra Neamț, ajuns la pensie, care visează să ajungă să vadă ReUnirea. Îndrăgostit de neam și țară, profesorul, ”plămădit din esențele tari ale Munților din zona Neamțului”, cum adesea este caracterizat, și-a închinat o viață întreagă școlii.

Are 9 la puterea a doua plus trei ani și imediat va împlini nouă la puterea a doua plus doi la puterea a doua ani. Așa îi place să își prezinte anii pe care i-a acumulat în tolbă, Gheorghe Amaicei sau Bunicul Gheorghe cum îi spun, după ce întâlnirea noastră, în urma unei vizite a sa în stânga Prutului, s-a lăsat cu o frumoasă și sper cât mai lungă prietenie.

Îndrăgostit de munți și de natură, de prisaca de care îngrijește cu dăruire și la această vârstă, Bunicul Gheorghe a dedicat aproape jumătate de secol copiilor cărora a încercat să le cultive pasiunea pentru cifre.

”Am fost director adjunct pe vremea când s-a construit Școala nr 3 din Piatra Neamț. Profesor am fost 47 de ani, iar la această școală de care m-am legat strâns, am fost profesor 37.  Nu este meserie mai frumoasă decât să fii grădinar de suflete umane. Să stai între cei mici și să îi vezi um se ridică și cum vor să meargă în viață. De ai ști ce-i așteaptă”, îmi povestește, cu emoție în voce Bunicul Gheorghe, după o scurtă plimbare prin centrul orașului Piatra Neamț, ajunși  în fața școlii, într-o zi de sfârșit de februarie.

Caracterizat de o eleganță specială, cu ochi sclipitori și chip blajin, peste care zâmbetul larg nu te lasă să rămâi fixat pe ridurile adunate în cei aproape 85 de ani, Bunicul Gheorghe este un tânăr încremenit în timp. Doar părul cărunt și mersul puțin încetinit, îl trădează.

”Îmi plac toate anotimpurile. Iarna stau mai mult acasă, îmi pun hârtiile la punct. Primăvara, un anotim extraordinar când se trezește la viață și natura și atunci parcă întineresc și eu. Vara mă țin mai mult de apicultură, un hobby al meu. O viață mai organizată ca la albine nu am mai văzut nicăieri. Acolo este perfecțiune când merg și deschid un stup uit de absolut toate. Toamna este cel mai frumos, când urci pe munte. Chiar dacă îți dă o anumită nolstalgie, e un anotimp foarte frumos”, spune el.

Cea mai mare inspirație pentru Bunicul Gheorghe este dragostea de neam și țară.

După revoluție, în calitate de președinte de onoare al Asociației Profesorilor din Neamț,  a trecut de nenumărate Prutul. În vara anului trecut a ajuns, copleșit de emoții, și la mormântul îndrăgitului poet Grigore Vieru din Cimitirul Central din Chișinău.

De la tatăl său care a luptat în al doilea Război Mondial și a ajuns până la Nistru a auzit mult vorbindu-se despre Basarabia unde și-a dorit mult să ajungă, iar după revoluție a venit de zeci de zeci de ori.  

”Tatăl meu a fost în Basarabia pe front. El îmi povestea de Nistru de cetățile Hotin, Cetatea Albă, Cetatea Orheiului. E un trecut care nu trebuie să-l uităm. Și noi aștia care suntem trecători, ca frunza pe ape, cum se spune, nu trebuie să ne dăm bătuți”, povestește Gheorghe Amaicei.

Autor: Ina Guțu

mai mult
România Mare 100

În anul Centenarului, Televiziunea Română lansează „Generaţia Unirii”

no thumb

Campania TVR Moldova poate fi urmărită de românii din ţară şi din lume, la TVR 1 şi TVRi

În 27 martie, românii aniversează împlinirea a 100 de ani de la Unirea cu Basarabia motiv pentru care Televiziunea Română vă propune să răsfoim împreună filele istoriei, rememorând biografiile celor mai importanţi artizani ai Unirii Basarabiei cu patria. Ei sunt „Generaţia Unirii” – iar faptele şi personalităţile care au contribuit la Unirea din 1918 se vor derula, până pe 27 martie, în programele TVR Moldova, TVR Internaţional şi TVR 1.

Proiectul TVR MOLDOVA, „Generaţia Unirii”, readuce în memoria colectivă personalităţi precum: Pantelimon Halippa, Constantin Stere, Alexandru Marghiloman şi mulţi alţii care au jucat un rol magistral în coagularea conştiinţei naţionale, în formarea unui stat puternic şi prosper – România.

În colaborare cu Ştirile TVR, materialele realizate de jurnaliştii TVR Moldova, comentate de invitaţii din studiurile din Bucureşti, pot fi urmărite la TVR 1 în emisiunile: “Perfect Imperfect” (la orele 10.00 şi 11.30); “Aici, acum” (de la ora 13.00) şi “Pulsul Zilei” (de la ora 19.30). În plus, în Telejurnalele TVR, campania „Generaţia Unirii” va aduce transmisiuni duplex cu jurnaliştii TVR Moldova de la Chişinău.

Actul Unirii este opera întregului popor român care a avut o comportare eroică şi o voinţă de fier, înţelegând că numai prin unire şi înfrăţire se va putea realiza adevărata libertate, ideal de secole al poporului român. În anul Centenarului, aflaţi la TVR, până pe 27 martie, despre personalităţile care prin dedicaţie, curaj şi sacrificii au reuşit să schimbe cursul istoriei şi să readucă Basarabia acasă, în România.

mai mult
România Mare 100

Centenarul în Basarabia: un eşec ruşinos

centenar4

Deşi Anul Marii Uniri a început la Chişinău, în 27 Martie 1918, aniversarea Centenarului peste Prut este, deocamdată, un eşec ruşinos. Un eşec, precizez, al guvernării de la Bucureşti. Cea de la Chişinău nici nu şi-a propus altceva decât festivisme formale, pe care, fără doar şi poate, le va şi organiza. La asta, şcoala sovietică a fost dintotdeauna meşteră.
Dar pentru România aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire ar fi trebuit să fie cu totul altceva. Şi anume, un impuls pentru configurarea unui nou proiect naţional, care să redea României locul şi rolul care i se cuvin, în regiune şi în lume. Un vector care să scoată societatea din inerţia şi indolenţa în care a scufundat-o stagnarea băsesciană, un imbold de regăsire a cultului valorilor şi o întoarcere la adevărata selecţie a acestora. Un efort de împletire a unor fire care, deocamdată, se torc separat, vlăguind, astfel, energiile naţionale.
Nimic, însă, din toate acestea. Guvernarea – că „guvern” nu poate fi numit – se face cu absolvenţi de „private”, plagiatori, agramaţi şi penali dovediţi. Deja defunctul Departament Centenar, de la ministerul Culturii, a fost încadrat de fostul ministru cu foşti agenţi de pază şi foste angajate la saloane cosmetice: toţi, neîndoielnic,eminenţi oameni de cultură. Comisia de Cultură din Senat (cea care, conducând direct Institutul Cultural Român şi Televiziunea Română, ar fi trebuit să supervizeze, implicit, şi programele de Centenar ale acestora) are în fruntea ei pe cineva a cărui precedentă ocupaţie a fost aceea de şef judeţean de cimitire: tot o îndeletnicire prin excelenţă culturală. Iar întregul partid aflat la putere (ALDE e doar pe post de ghiveci pe pervaz) o ţine din remaniere în congres şi, probabil, din congres în remaniere. Cu toate că nici nu guvernează mai bine după remanieri, dimpotrivă, nici nu se află în vreo criză politică înainte de congrese.   Consecinţa, spuneam, este aceea că România anului 2018 nu transmite Basarabiei nici un mesaj. Nici măcar cât transmisese, în 1918, România pe jumătate ocupată, cu Parlamentul, Guvernul şi Regele aflaţi în refugiu la Iaşi. Chiar şi aşa, însă, clasa politică românească de atunci, înţelept sincronizată cu Casa Regală (ce personaje providenţiale au fost Regele Ferdinand şi Regina Maria!), găsea resursele să instaleze la Bucureşti un guvern Marghiloman suficient de puternic încât să trimită trupele române peste Prut, ca să apere Basarabia independentă de hoardele bolşevice, şi să primească declaraţia de Unire a Sfatului Ţării, declanşând ceea ce va deveni Anul Marii Uniri…   Nu există, aşa cum anticipam încă din urmă cu doi-trei ani, nici o strategie guvernamentală de capitalizare a Centenarului. În ţară se desfăşoară, la întâmplare, fireşte, din abnegaţia unor instituţii (ca Uniunea Scriitorilor, muzee, teatre, universităţi, centre culturale, ONG-uri şi asociaţii etc.), o multitudine de manifestări consacrate diferitelor aspecte ale anului 1918 şi, în general, bilanţului pe care îl înregistrează lumea românească după 100 de ani de unitate naţională. Dar, nefiind coordonate, bugetate corespunzător şi direcţionate către nişte obiective de interes naţional, nu au nici anvergura, nici vizibilitatea necesară. Aşa cum sunt, ele se puteau organiza desfăşura la fel de bine şi în 2017 sau în 2069. Nu există acea legătură esenţială dintre aniversare şi orientarea politică generală, nici măcar în condiţiile în care, preluând la 1 ianuarie 2019 conducerea rotativă a Uniunii Europene, am fi putut lăsa realmente o amprentă asupra întregului continent.   Consecinţa este că, dacă persoanele interesate de aceste probleme pot avea acces, dincoace de Prut, la o ofertă destul de largă de manifestări şi evenimente cultural-ştiinţifice, dincolo de Prut nu trece nimic.   Dimpotrivă. Jalnicul Dodon provoacă nestingherit, iar găgăuzii – care ar trebui să ştie că, dacă vor autonomie teritorială, aceasta trebuie exercitată în limba găgăuză, nu în rusă: aşa e în Europa! – cer… Moscovei să îi apere de… inexistenta Românie. 100 de localităţi au semnat simbolice şi goale declaraţii de unire cu ţara, dar la Chişinău, unde trăieşte un sfert din populaţia Republicii Moldova, o asemenea declaraţie a fost considerată… un factor de dezbinare. În afara celor câteva reviste româneşti (Revista literară, Contrafort, Sud-Est), a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi a unor catedre de română şi istorie de la universităţi, nimeni nu face nimic. Şi de ce ar face, dacă nici la Bucureşti cei care au pâinea şi cuţitul nu fac nimic altceva, zi de zi, decât circ? Nu cred că ne va judeca Eminescu, cum pretindea o puerilă poezie a lui Grigore Vieru. Nici timpul nu ştiu dacă ne va judeca, întrucât praful şi pulberea nu au interesat niciodată istoria. Mă întreb doar cum de mai putem trăi cu propria conştiinţă…
Răzvan Voncu

mai mult
PromovateRomânia Mare 100

Declaraţie de reunire cu Republica Moldova, semnată de consilierii judeţeni din Prahova

decl

O declaraţie de reunire a României cu Republica Moldova a fost semnată, miercuri, de conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Prahova şi de consilierii judeţeni, prin acest document cerându-se Parlamentelor celor două ţări să adopte o declaraţie comună privind reîntregirea ţării şi a neamului românesc, dar şi un pachet pachet de legi în acest sens.
Vicepreşedintele CJ Prahova, Ludmila Sfârloagă, anunţă pe pagina sa de Facebook faptul că, în cursul zilei de miercuri, colegii săi din toate partidele politice care fac parte din CJ au semnat „Declaraţia de ReUnire”.
Potrivit documentului ataşat postării, declaraţia a fost adoptată la Ploieşti „având în vedere legătura istorică adâncă dintre românii din România şi cei din Basarabia (…) care, din punct de vedere istoric, lingvistic, cultural şi religios sunt unul şi acelaşi neam”.
Prin adoptarea acestei declaraţii, CJ Prahova îşi exprimă solidaritatea „deplină” faţă de consiliile raionale, locale şi judeţene din Republica Moldova şi România care şi-au afirmat aspiraţiile de reîntregire naţională, condamnă pactul Ribbentrop-Molotov şi solicită Parlamentelor României şi Republicii Moldova să emită o declaraţie comună privind reîntregirea ţării şi a neamului românesc, dar şi să elaboreze şi să aprobe „în regim de urgenţă” un pachet de legi privind reunirea Basarabiei cu România.
De asemenea, se solicită preşedintelui, Guvernului şi tuturor forţelor politice din România să acţioneze „în spiritul acestei declaraţii, în vederea îndeplinirii năzuinţelor legitime ale populaţiei din teritoriile româneşti anexate cu forţa în urma înţelegerilor secrete stabilite prin pactul Ribbentrop-Molotov”.

mai mult
România Mare 100

Silvia Radu a vorbit despre posibilitatea ca Primăria Chișinău să semneze Declarația de Unire

moldova

Primarul interimar al Capitalei Moldovei, Silvia Radu, a declarat că votarea Declarației de Unire reprezintă o decizie care se ia de Consiliul municipal și dacă ar exista un asemenea document, ar întreba mai întâi locuitorii Chișinăului dacă își doresc semnarea acestuia.

Fiind întrebată de „Europa Liberă” dacă Primăria Chișinău va semna Declarația de Unire, Silvia Radu a declarat că „este un act simbolic și atâta timp cât consilierii au exprimat dorința cetățenilor care le-au dat acest vot este un lucru absolut firesc pentru o democrație ca să se întâmple acest lucru. „La municipalitate a fost o intenție din partea Partidului Liberal la una dintre ședințele Consiliului municipal să fie pusă la vot această declarație simbolică. Ea a fost respinsă. Este o decizie care se ia de consiliu și nu vă pot spune care va fi viitorul din Consiliul municipal, este greu de prevăzut”, a menționat primarul interimar.

Totuși, dacă ar exista o asemenea decizie, Silvia Radu a spus că „un primar, mai ales un primar care reprezintă Chișinăul în care trăiesc o sumedenie de națiuni, trebuie să fie un primar care unește și nicidecum un primar care dezbină, este un primar care trebuie să reprezinte doleanțele cetățenilor care trăiesc în acest oraș”. „Înainte de a face o declarație sau a semna un document, eu aș întreba locuitorii Chișinăului dacă își doresc acest lucru și, în funcție de răspunsul lor, aș pune semnătura pe un document sau altul, fiindcă ceea ce este important este ca locuitorii să fie în prim-plan, și nicidecum primarul. Primarul este pe agendă pe locul doi, fiindcă primii sunt cetățenii”.

Menționăm că numărul localităților care au semnat Declarația de Unire a ajuns la 80.

mai mult
România Mare 100

Plan pentru Centenar și pregătirea reUnirii

prut

Cu ocazia festivităților de la „Câmpul Românesc” din Canada dedicate Săptămânii Internaționale a Culturii Românești desfășurate în perioada 10-15 Iulie 2017, a avut loc și o sesiune specială dedicată Centenarului Unirii.

În cadrul dezbaterilor a fost citit „Apelul pentru Centenar” al Asociației „Unirea-ODIP”,  Mișcării Civice „Tinerii Moldovei” și  Platformei Unioniste „Acțiunea 2012”, document transmis participanților Săptămânii Culturale de George Simion, președintele Platformei Unioniste „Acțiunea 2012”.

S-a apreciat că obiectivele propuse în „Apelul pentru Centenar” sunt realiste și că trebuie realizată o conlucrare a forțelor unioniste ale întregii societății românești.

Participanții consideră că astăzi, când lumea românească, conștient sau inconștient, are privirea ațintită spre evenimentul istoric al sărbătoririi Centenarului înființării statului național român întregit, este neceară implementarea unui plan de acțiune minimal:

  1. Autoritățile române împreună cu organizațiile românilor din întreaga lume să înceapă, prin toate mijloacele de care dispun, învățământ, mass-media, instituții de cultură, implicări și susțineri deschise ale societății civice, o campanie oficială pentru redeșteptarea spiritului național patriotic al populației de pe amândouă malurile Prutului și pentru conștientizarea asupra avantajelor care decurg din reunificarea țării și a națiunii.
  2. Instituțiile statului, Președinție, Parlament, Guvern au datoria față de poporul român să acționeze unitar pe plan extern pentru a sensibiliza comunitatea internațională, cu precădere din Uniunea Europeană, Statele Unite, Marea Britanie și Canada asupra adevărului istoric și al năzuințelor românilor dar și al avantajelor de securitate pentru spațiul NATO de la granița estică a Uniunii Europene de a exista o Românie puternică și stabilă prin teritoriu și populație unitară.
  3. Forțele politice românești de la Chișinău să creeze împreună un bloc unionist care să coaguleze societatea civică într-o mișcare având ca scop câștigarea unei majorități parlamentare unioniste capabilă să conducă Basarabia spre unirea cu România.
  4. Sub egida și în clădirea Parlamentului României să funcționeze un ”guvern din umbră al Unirii” prin cooptarea unor personalități unioniste din întreaga societate românească care s-au remarcat și care dovedesc aptitudini pentru crearea unui program de măsuri și acțiuni necesare accelerării procesului unionist, inclusiv prin funcții de reprezentare la nivel de instituții internaționale.
  5. Parlamentul României să completeze hotărârea curajoasă de a declara 27 Martie ca Zi Națională, cu amendarea atât a Constituției, cât și a Legii Electorale pentru asigurarea de locuri din oficiu pentru populația Basarabiei.
  6. Se propune crearea unui Comitet Internațional Unionist al societății civile format din organizațiile și asociațiile românilor de pretutindeni care sunt dedicate idealului unionist, având ca scop dezvoltarea unor politici interne și externe de promovare a acestui deziderat național, inclusiv prin realizarea și coordonarea de acțiuni concrete.

6.1. Pe plan intern, Comitetul, prin reprezentanții săi, va încerca să influențeze factorii politici din România și, prin aceștia, instituțiile statului român Președinție, Parlament, Guvern cu atribuții decizionale în direcția impulsionării mișcării și activităților unioniste.

6.2. Pe plan extern se va stabili o strategie pentru crearea unor celule de lobby în scopul sensibilizării și promovării în rândul opiniei publice și la nivelul diferitelor organizații civice, politice și chiar instituții guvernamentale, a necesității reîntregirii statului român pentru realizarea stabilității geopolitice pe flancul Est-european.

În măsura în care instituțiile statului român concură acestui deziderat, acțiunile pe plan extern pot fi conjugate.

Un asemenea Comitet va fi reprezentat prin filiale cu sedii oficiale în principalele capitale ale statelor de unde se pot influența factorii politici respective, cu precădere în cele două capitale de unde se influențează politica mondială: Washington și Bruxelles.

Ca urmare, participanții la Săptămâna Internațională a Culturii Românești fac un apel către organizațiile și asociațiile românilor din întreaga lume să se alăture efortului național pentru celebrarea Centenarului Reîntregirii României, acesta fiind un pas important și absolut necesar pentru împlinirea dezideratului Unirii.

Fie ca sărbătorirea de la 27 Martie 2018 a Centenarului revenirii Basarabiei la pieptul României să aibă loc într-un an decisiv pentru destinul reunit al țării noastre în care să putem exclama la fel cum au făcut-o acum o sută de ani, părinții fondatori ai României întregite întruniți în Sfatul Țării:

Trăiască Unirea Basarabiei cu România de-a pururi și totdeauna!

Notă:

Legitimitatea luptei pentru Reîntregire este confirmată și de Rezoluția 148 depusă la data de 28 Iunie 1991 în Senatul American, prin care se solicită Senatului să susțină eforturile Guvernului Moldovei să negocieze reunificarea României cu Moldova și Bucovina de Nord, așa cum a fost stabilită prin Tratatul de Pace din 1920.

Câmpul Românesc Hamilton – Canada

(Iulia Modiga –infoprut.ro)

mai mult
PromovateRomânia Mare 100

34 de localităţi din Republica Moldova au votat în consiliile locale unirea cu România

no thumb

Traian Băsescu a scris, pe Facebook, că „a început Unirea”, precizând că, până în acest moment, 34 de localităţi din Republica Moldova au votat în consiliile locale unirea cu România.
„A început Unirea! Acum, când postez, 34 de localităţi din Republica Moldova au votat în consiliile locale Unirea cu România. Au fost emise Hotărâri semnate de primari şi de consilierii locali. Alooooo! Palatul Cotroceni, Palatul Victoria, Palatul Parlamentului! Se aude? A început Unirea!”, scrie Traian Băsescu.   El enumeră localităţile şi raioanele din care acestea fac parte, în care s-a votat unirea cu România.   Este vorba despre: Parcova (Edineţ); Ulmu (Ialoveni); Bardar (Ialoveni); Ruseştii Noi (Ialoveni); Puhoi (Ialoveni); Văsieni (Ialoveni); Feşteliţa (Ştefan Vodă); Opaci (Căuşeni); Goteşti (Cantemir); Săseni (Călăraşi); Nişcani (Călăraşi); Sărătenii Vechi (Teleneşti); Grătieşti (Municipiul Chişinău); Boghiceni (Hînceşti); Codreanca (Străşeni); Floreni (Anenii Noi); Târşiţei (Teleneşti); Măgurele (Ungheni); Răzeni (Ialoveni); Cucoara (Cahul); Băcioi (Chişinău); Meleşeni (Călăraşi); Ordăşei (Teleneşti); Visoca (Soroca); Bădiceni (Soroca); Drăsliceni (Criuleni); Ghiduleni (Rezina); Capaclia (Cantemir); Ursoaia (Causeni); oraşul Cimişlia; comuna Vatici (Orhei); Cioreşti (Nisporeni); Horeşti (Ialoveni); Chetrosu (Drochia).
A.D.

mai mult
România Mare 100

Centenarul fără Iuliu Maniu şi Ion Mihalache?

iuliu-maniu-4

Numele lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Iuliu Hossu şi ale altor realizatori ai Unirii sunt cunoscute din ce în ce mai puţin. În ultimii 20 de ani au fost publicate, cu tamtam publicitar, nenumărate cărţi în care se „demitizează” argumentele Unirii, în care ni se dezvăluie totul despre ideologia şi liderii mişcării legionare şi comuniste sau în care ni se explică/justifică politica lui Ion Atonescu. Din păcate, efortul de memorie e destinat numai extremiştilor, nu şi iubitorilor de libertate. În ultimii ani nu a apărut nici o lucrare semnificativă despre Iuliu Maniu sau Ion Mihalache. Redacţiile şi editurile noastre suferă de amnezie selectivă şi contaminează şi publicul.

Iuliu Maniu s-a stins, acum 65 de ani, la 5 februarie 1953, în închisoarea elitelor de la Sighetul Marmaţiei, condusă de semianalfabetul Vasile Ciolpan. Ion Mihalache a fost ucis în urmă cu 55 de ani, la 5 februarie 1963, de regimul de exterminare pe care Alexandru Vişinescu l-a instituit, la ordinele superiorilor săi, în închisoarea Râmnicu Sărat. Deşi Maniu şi Mihalache au devenit cunoscuţi pentru activitatea lor în slujba Unirii, nu marea realizare de la 1 Decembrie 1918 a fost încununarea eforturilor lor. Încununarea dragostei şi a jertfelor lor pentru România şi pentru români a fost moartea lor eroică.

Cei doi nu au fost singurii lideri ai Unirii închişi de comunişti. Majoritatea realizatorilor Unirii au cunoscut puşcăriile comuniste: liderii ţărănişti Mihai Popovici, Ilie Lazăr, Aurel Vlad, Sever Bocu, Emil Haţieganu, Ghiţă Popp, tot episcopatul greco-catolic în frunte cu Valeriu-Traian Frenţiu şi Iuliu Hossu, istoricii Silviu Dragomir, Pr. Dr. Zenovie Pâclişanu, Ioan Lupaş, Gheorghe I. Brătianu, fruntaşii basarabeni Daniel Cigureanu şi Onisifor Ghibu, liderul socialist Ion Fluieraş etc. Nu se pune problema de a considera că Iuliu Maniu sau Ion Mihalache sunt mai eroi decât cei amintiţi, ci de a constata locul lor aparte şi prestigiul de care s-au bucurat, atât în ochii celor care au luptat alături de ei, cât şi în ochii duşmanilor lor.

Ce s-a întâmplat la 1 Decembrie 1918 e simplu şi uşor de înţeles. Maniu, Brătianu, Regele şi Regina, diplomaţii, oamenii de cultură şi din presă, soldaţii care au luptat pe front, refugiaţii sau amărâţii care nu au putut să fugă de ocupaţia nemţeasca, toţi vedeau lucrurile la fel. Binele ţării era acelaşi pentru toti, indiferent de rangul social şi anii de studii. Liderii care au facut Unirea nu au inventat ţinte şi valori revoluţionare, prin care să promoveze un nou proiect de societate, imaginat în birouri şi săli de consilii rupte de viaţa oamenilor, ci doar au folosit mijloacele politice, juridice şi diplomatice pentru a pune în practică ce era în sufletul oricărui român. Toţi credeau că unitatea de limbă, religie şi cultură, alături de sacrificiile înaintaşilor, sunt suficiente pentru a face România Mare. În anul Centenarului suntem invitaţi să îi înţelegem pe cei care s-au jertfit ca să ne lase nouă o ţară întregită şi unită.

Oamenii Unirii

… au murit ucişi…, au pribegit…, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi.
Ei, de care lumea nu era vrednică…
(Epistola catre Evrei a Sfântului Apostol Pavel 11, 37-40)

Iuliu Maniu la Budapesta

Iuliu Maniu deputat in Parlamentul de la Budapesta – fotografie publicată prin amabilitatea ing. Adrian Boila, nepotul lui Iuliu Maniu

Este greu să găseşti în istoria politică a României un lider la fel de consecvent ca Iuliu Maniu. Şi-a început activitatea publică foarte tânăr. În timpul facultăţii a participat la reuniuni politice studenţeşti, în Transilvania şi în Vechiul Regat, şi a ţinut prelegeri pentru ţărani, ca foarte mulţi intelectuali transilvăneni. A fost avocatul Mitropoliei Blajului, a fost deputat şi a fost pe front. A apărat cu autoritate drepturile românilor în parlamentul de la Budapesta. În 1918, a avut un rol hotărâtor în schimbarea hărţii ţării. În perioada interbelică, a fost un exemplu de moralitate şi consecvenţă, respectând principiile moralei creştine şi ale democraţiei, cum a crezut mai bine, în condiţiile în care conducea un partid de mase, cu membri foarte deosebiţi între ei, într-o ţară nouă, care trebuia să se modernizeze şi să se dezvolte, într-o perioadă în care lumea trecea prin criză economică şi în Europa se raspândeau ideologiile nebuneşti ale Rusiei bolşevice şi Germaniei naziste.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Iuliu Maniu a condus acţiuni care au dus la scurtarea războiului cu câteva luni. Curajul arătat de el în acele împrejurări i-a câştigat respectul tuturor, colaboratori şi duşmani, români sau străini. La sfârşitul vieţii, la peste 70 de ani, şi-a asumat cea mai grea luptă, cea împotriva ocupanţilor sovietici, având tăria de a refuza compromisul până la ultima suflare.

A excelat în profesia sa, dar nu s-a considerat prea intelectual pentru a bate satele româneşti ca să-i asculte pe cei de jos şi să explice care este viziunea lui pentru ţară. S-a străduit să fie totdeauna informat de la prima sursă. Când se întâlnea cu oamenii, îi lăsa pe ei să vorbească mai mult, iar el tăcea şi asculta ce spuneau ei. Era cunoscut personal de o mulţime de oameni din toate categoriile sociale, în mod real, nu pe facebook. Măsura şi rezerva rece erau dovezi de înţelepciune şi devotament, nu de dispreţ. Nu făcea eforturi să fie popular, însa era respectat şi iubit. “În fond, era un sentimental”, spune diplomatul Camil Demetrescu, care a avut ocazia să îl cunoască atât în culmea gloriei, cât şi ca deţinut politic. Chiar sentimental, Maniu rămânea acelaşi “om al gulerului scrobit” şi al micilor conformisme, de care însă nu îşi bâtea joc nici un om onest. Tot Camil Demetrescu observa că „cei care au făcut-o, în afară de Constantin Stere, erau nişte haimanale chiar când erau oameni de cultură”.  (Mi-e frică să mă gândesc cum ar evalua astăzi Camil Demetrescu ponderea haimanalelor din politica şi cultura noastră…)

Venit de pe frontul Primului Război Mondial cu Ordinul Mihai Viteazul, Ion Mihalache, încă tânăr învăţător, s-a implicat în Unirea Basarabiei. A fost omul cu care Iuliu Maniu a împărţit responsabilitatea luptei politice şi povara prigoanei comuniste. Cei doi erau foarte diferiţi şi foarte încăpăţânaţi. Faptul că au putut colabora arată că erau oameni de onoare, care puneau în practică principiile democratice pe care au fundamentat PNŢ-ul şi pe care le-au propus întregii ţări. După moartea lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache a rămas în închisoare cel mai important lider al rezistenţei anticomuniste. Sunt vorbe mari, dar foarte adevarate. Chiar comuniştii au considerat moartea lui Mihalache un moment de răscruce. Numai după eliminarea fizică a liderului ţărănist, tartorii regimului, consiliaţi de sovietici, s-au încumetat să defiinţeze a doua închisoare destinată elitelor, cea de la Râmnicu Sărat. (Şi la Râmnicu Sărat, ca la Sighet, au fost întemniţaţi realizatori sau participanţi la Adunarea de la 1 Decembrie 1918, între care Ion Lugoşanu, Ilie Lazăr, Victor Anca, Cornel Velţianu.)

Lista celor care au făcut Unirea şi care ne-au lasat o moştenire impresionantă de nobleţe este, din fericire, foarte lungă. Nu putem să îi amintim mereu pe toţi, însă trebuie să ştim că sunt eroii noştri, părinţii noştri spirituali, care au facut România Mare, cu bună credinţă, cu inteligenţă şi cu jertfă de sine. Au dus greul luptei şi au învins multe piedici. Când au fost răsplătiţi cu închisoare nu s-au plâns, nu au încetat să iubească România, ci ne-au oferit un nou exemplu de curaj şi încredere în viitorul ţării, întregite de ei şi călcate în picioare de ocupanţi şi de trădători.

Amnezia dezumanizează. Istoria inaccesibilă distruge.

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi
să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.
Ieşire 20, 12

Numele lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Iuliu Hossu şi ale altor realizatori ai Unirii sunt cunoscute din ce în ce mai puţin. În ultimii 20 de ani au fost publicate, cu tamtam publicitar, nenumărate cărţi în care se „demitizează” argumentele Unirii, în care ni se dezvăluie totul despre ideologia şi liderii mişcării legionare şi comuniste sau în care ni se explică/justifică politica lui Ion Atonescu. Din păcate, efortul de memorie e destinat numai extremiştilor, nu şi iubitorilor de libertate. În ultimii ani nu a apărut nici o lucrare semnificativă despre Iuliu Maniu sau Ion Mihalache. Redacţiile şi editurile noastre suferă de amnezie selectivă şi contaminează şi publicul.

Episcopul Iuliu Hossu citind actul Unirii la Alba Iulia, 1 decembrie 2018, la doar 32 de ani

Amnezicii sunt usor de manipulat. Amnezia înstrăinează, însingurează, sărăceşte, îngustează orizontul. La fel de distructivă este îndepărtarea omului de rând de o înţelegere firească a propriului trecut. Toţi tiranii fascinaţi de utopii au facut mari eforturi ca să îi rupă de trecut pe cei din jurul lor, pentru că, fiind o inserţie puternică în realitate, trecutul este un antidot foarte eficient contra utopiilor. Observând modul în care sovieticii manipulau trecutul în timpul Războiului Civil din Spania, Orwell afirma că cel mai eficient mod de a distruge oamenii este să li se refuze sau să fie împiedicaţi să aibă o întelegere proprie a istoriei. Lenin însuşi, bazându-se pe faptul că tinerii nu sunt complet formaţi şi nu au rădăcini solide, promitea că, dacă i se dă tineretul pe mână, îl va face bolşevic pe vecie. Experimente de acest fel au reuşit în multe cazuri şi ştim cu toţii că Homo sovieticus este un om nou, fără trecut, amoral, suspicios, manipulabil, instabil, resentimentar, adică o fiinţă depersonalizată şi sălbăticită.

Ne amăgim dacă ne închipuim că este suficient să ne concentrăm asupra viitorului. Fără să ştim cum am ajuns unde suntem, nu putem să ne avântăm în viitor, chiar dacă acesta pare formidabil. Nimeni nu a mişcat vreodata un deget numai pentru un proiect ipotetic, formulat într-un birou. Acesta este mai degrabă ca un miraj al viitorului, nu un scop după care oamenii să îşi rânduiască vieţile. Nicio viaţă nu e definită şi nu se sprijină doar pe proiectele de viitor. Trecutul nostru e o bucată din noi, care ne întregeşte. În româneşte, când se spune despre cineva că „n-are mamă, n-are tată”, înseamnă că acel om e complet dezorientat şi insensibil, în stare de orice rău, de orice nedreptate şi de orice cruzime. (Despre Vişinescu se spunea că n-are mamă, n-are tată.) Consecinţe similare se văd dacă se elimină înaintaşii şi învăţămintele lor din trecutul unei ţări.

Din nefericire, de 70 de ani istoria noastră este manipulată sau ignorată. Comuniştii au falsificat trecutul pentru a avansa tezele internaţionalismului comunist, cu tentă sovietică sau, după caz, ceauşist-dacopată. După 89, s-au cultivat patologic generalizările negative, dispreţul şi ruşinea de România, prin subliniera obsesivă a momentelor în care înaintaşii noştri au cedat discordiei, trădărilor şi meschinăriei. În acelaşi timp, calitatea cărţilor de istorie şi a predării acestei discipline în şcoli a scăzut foarte mult. Nu e de mirare că tinerii antipatizează istoria de la şcoala mai mult decât pe vremea lui Ceauşescu, nu pentru că nu sunt curioşi, ci pentru că ceea ce li se prezintă este încâlcit şi neverosimil de negativ. După cum s-a văzut în cazul procesului lui Vişinescu sau la moartea Regelui, tinerii nu sunt indiferenţi şi se plasează de partea binelui atunci când pot cunoaşte trecutul pe înţelesul lor.

După ce au gestionat acest mod distructiv de prezentare a istoriei, politicienii, istoricii, oameni de cultură şi ziariştii noştri încep acum să îşi dea cu părerea despre Centenar şi despre Unire, repetând ce au făcut şi până acum: festivităţi păşuniste stridente şi goale de conţinut, discuţii afectate şi bârfe cu pretenţii de detalii istorice, dominate de critica dizolvantă a tot ce s-a făcut înainte de noi. Realizatorii Unirii sunt menţionati rarissim şi parţial. De fapt, dintre actualii liderii de opinie, prea puţini ar avea autoritatea morală să vorbească despre ei.

În politică, PSD-ul, a cărui imagine rămâne iremediabil legată de „ciuma roşie”, nu poate vorbi de Maniu şi Mihalache pentru că descinde din asasinii lor, de care încă nu s-a delimitat.

Simulacrul procesului lui Iuliu Maniu organizat de comuniști.

Nimic nu e mai departe de gaşca de penali dirijată de Dragnea decât spiritul în care Iuliu Maniu se raporta la legalitate, constituţionalism sau parlamentarism european. Oricât s-ar fotografia în costum naţional, alături de preoţi, doamna Viorica nu va fi niciodată o apărătoare credibilă a moralităţii după ce a votat raportul Estrela. Cu un trecut politic obedient şi plat şi cu un prezent în care conduce un guvern de mediocri şi şmecheri, prima-ministreasă a României insistă să ne asigure şi că nu are prea multe în comun cu cultura europeană.

Nici „speranţa dreptei româneşti”, Dacian Cioloş, nu e mult mai convingator. Guvernul său, ce-i drept, mai onest ca altele, nu a fost în stare să-i arate omului de rând că orientarea pro-europeană răspunde nevoilor şi aspiraţiilor sale. Punctul cel mai slab al acestui guvern a fost chiar comunicarea. Cine poate crede că Cioloş ştie ce doreşte pentru România şi că proiectul său e viabil, când el e complet incapabil să conecteze viziunea lui la aspiraţiile profunde ale românului? Ce ar putea spune Cioloş despre Centenar? Fiind din aceeiaşi localitate cu Iuliu Maniu, fostul comisar european nu se simte deloc legat de mesajul politic al omului-cheie al Unirii, care e totodată unul din cei mai de seamă democraţi ai României şi un mare promotor al unităţii europene. (E de notat că la Pericei oamenii ştiu cine a fost Maniu şi sunt încă foarte mândri de el.) Singura concluzie pe care o putem trage este fie că Cioloş este de nota zero la istoria ţării, fie că, într-adevăr, proiectul său de ţară e un hibrid teoretic, creat artificial, pentru o Românie virtuală, văzută de la Bruxelles, nu pentru cea reală, de la Pericei sau din orice altă parte a ţării.

(În ce-i priveşte pe deţinătorii actuali ai ştampilei PNŢCD şi asociaţii lor, Pavelescu, Ciorbea&Co, ei ne-au arătat de nenumărate ori că sunt doar nişte mediocri, străini de principiile politicii lui Maniu şi Mihalache, care au pângărit istoria şi jertfele PNŢ-ului, deplasând partidul la periferia rusofilă a spaţiului public).

Din păcate, nici mediul cultural nu dă semne că va şti să dea Centenarului consistenţa şi demnitatea cuvenite şi că va fi în stare să ne facă să îi vedem pe oamenii Unirii aşa cum erau: bunicii nostri, oameni ca noi, ieşiti din război şi oprimare, cu credinţă în Dumnezeu şi speranţe de viitor, îmbrăcaţi în costume populare, cu drapele şi mai ales cu conştiinţa că trăiesc un moment crucial pentru ţara lor.

Crezul celor care au fost la adunarea de la Alba Iulia ne este explicat, pardon „demitizat”, şi de această dată de veşnica mascotă a publicităţilor culturale, Lucian Boia, cel care nu ia în serios argumentele care stau la baza Unirii şi de douăzeci de ani comentează istoria ţarii ca şi cum Iuliu Maniu, Ion Mihalache sau Iuliu Hossu nu ar fi existat niciodată.

Un Centenar pentru oameni

Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti.
Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti.
(Eccleziastul 3,3-4)

Toate aceste moduri de marcare a Centenarului arată că, de fapt, pentru liderii de opinie de la noi, acest eveniment este doar o ocazie de a-şi avansa agenda proprie. Nu prea le pasă cât de folositor va fi pentru omul de rând, ceea ce nu e doar o dovadă de egoism şi îngustime de spirit, ci mai ales de lipsă de înţelepciune: nu se pot ridica la nivelul unui moment istoric şi nu ştiu să se bucure de o sărbătoare a ţării, împreună cu semenii lor, simplu, normal, cu inima uşoara. Această atitudine e foarte, foarte departe de spiritul Unirii.

Am avut ocazia să ascult relatările a trei participanţi la Adunarea de la Alba Iulia: bunicul meu, avocatul Victor Anca, fostul preşedinte al Tribunalului din Cluj, judecătorul Vasile Fărcaş şi avocatul şi scriitorul Ionel Pop ( aici și aici) . Toţi trei erau oameni bonomi, deschişi, siguri pe ei şi cu picioarele pe pământ. Se bucurau să povestească cum a fost la 1 Decembrie şi nu ar fi obosit să vorbească despre acest subiect. De fiecare dată se emoţionau. Vorbeau de entuziasmul general al acelei zile, de mândria de a-i fi cunoscut pe Iuliu Maniu, Vasile Goldiş sau alte personalităţi ale Unirii, de emoţia pe care au simţit-o când s-a citit actul Unirii şi de mici anecdote din care se vedea implicarea personală a fiecărui participant. Erau revoltaţi de serbările ceauşiste de 1 Decembrie, pentru că erau organizate tocmai de comunişti, care îi ucisesera în închisori pe realizatorii Unirii, şi pentru că erau de un mare prost gust, dar îi considerau vinovaţi de situaţia ţării pe ruşi şi pe trădătorii care erau atunci la putere. Nu se văitau de oamenii de rând, dimpotrivă, erau foarte mândri de ţăranul român. Nouă ne spuneau să avem încredere, că mascarada comunistă nu poate să dureze, că stă pe minciuni prea şubrede şi că noi vom trăi alte timpuri. Dacă îmi amintesc bine, Ionel Pop ne-a spus să nu plecăm din ţară, chiar dacă ne este greu (cu ceilalaţi nu am vorbit despre acest lucru).

Cei de care vorbesc trăiseră oprimarea românilor transilvaneni înainte de 1918, două războaie, drama cedării Transilvaniei de Nord, a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, ocupaţia sovietică şi puşcăriile politice (azi ar fi numiţi radicali anticomunişti). Nu le lipsea simţul critic şi ştiau mai bine decât noi că oamenii pot fi foarte răi. Cu toate acestea, îşi păstraseră speranţa şi încrederea, erau capabili să fie recunoscători pentru momentele de bucurie pe care le trăiseră şi să admire marile caractere ale ţării, în primul rând pe Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. În anul Centenarului am putea să ne punem întrebări asupra resorturilor lor sufleteşti.

Fotografie de familie din perioada interbelică, publicată prin amabilitatea ing. Mihai Marinescu, nepotul lui Ion Mihalache

Dicţionarele spun că centenar înseamnă împlinirea a 100 de ani de la un eveniment sau sărbătorirea acelui eveniment. E legitim să facem comparaţii între speranţele pe care le aveau bunicii noştri acum 100 de ani şi situaţia de astăzi. Evident, concluziile nu pot fi mereu pozitive. Însă ar fi foarte trist să nu ştim să sărbătorim Unirea sau să o marcăm cu clişeele pe care ni le-a servit amnezia selectivă de până acum.

Am rănit, am darâmat şi ne-am văitat destul. E timpul să vindecăm, să zidim şi chiar să ne bucurăm de Unire. Să vedem latura luminoasă a lucrurilor în eroii nostri şi în bunicii nostri înţelepţi şi iubitori de ţară. Dacă nu o facem, lor nu le luăm nimic din măreţie, însă noi rămânem mici şi prost echipaţi pentru viitor.

http://inliniedreapta.net

mai mult
România Mare 100

Comuna Cotul Morii neagă că ar fi semnat declarația anti-unire a socialiștilor: Este ilegal ce a făcut un consilier local

comuna-cotul

Comuna Cotul Morii din raionul Hîncești, una dintre senatarele declarației anti-unire, neagă că ar fi condamnat acțiunile unor autorități publice locale care au semnat Declarația simbolică de Unire cu România.

Primarul comunei, Lucia Guștiuc, susține că nici consilierii și nici cetățenii nu au fost consultați referitor la declarația anti-unire semnată de un consilier socialist în numele întregii comune.

Comuna Cotul Morii neagă că ar fi semnat declarația anti-unire a socialiștilor: Este ilegal ce a făcut un consilier local

 imagine simbol (Foto: UNIMEDIA)

„Cum poate un singur om să semneze în numele tuturor cetățenilor, să ia decizii în numele întregului consiliul local fără să se consulte cu nimeni? Este ilegal ce a făcut consilierul”, a menționat Lucia Guștiuc.

Primarul ne-a comunicat că a fost contactată de săteni și consilieri, după ce au văzut declarația făcută publică de consilierul prezidențial Ion Ceban.

„În asemenea cazuri se fac consultări. Noi organizăm ședințe și dezbatem subiecte până a luat o decizie, ne sfătuim cu cetățenii, îl însă (n.r. – consilierul semnatar) a decis în numele tuturor. Vrem să dezmintem această declarație. Comuna Cotul Morii nu a semnat nicio declarație anti-unire. Cum am putea să semnăm fără să ne consultăm cu oamenii? Cum am putea să semnăm dacă noi suntem un sat de pe malul Prutului, reconstruit practic din bani Guvernului român?”, a declarat, pentru UNIMEDIA, primarul comunei Cotul Morii, Lucia Guștiuc.

Menționăm că o declarație anti-unire a fost semnată de mai multe localități din Republica Moldova. În numele comunei Cotul Morii din Hîncești a semnat consilierul din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Vitalie Timotin.

Declarația de anti-unire vine după ce recent 12 localități au semnat o Declarație simbolică de Unire cu România.

Unimedia.info

mai mult
1 2 3 4 5
Page 2 of 5