close

România Mare 100

România Mare 100

Expoziţie dedicată Reginei Maria, deschisă în Piaţa Sfatului, Brașov

regina-maria-calare

Anul Centenarului a început la Braşov cu un proiect dedicat Reginei Maria, unul dintre cele mai importante simboluri ale României Mari.
Proiectul „Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei şi artei populare româneşti” este un demers cultural care îşi propune să promoveze frumuseţea şi bogăţia tradiţiilor şi a artei populare româneşti plecând de la mândria şi pasiunea cu care Regina Maria a promovat aceste valori culturale autentice atât prin activitatea sa politică, cât şi prin opera culturală.
„Muzeul Judeţean de Istorie Braşov a debutat în Anul Centenarului cu o expoziţie dedicată celui mai important simbol pe care, zic eu, România îl are la nivel internaţional legat de Primul Război Mondial şi legat de începutul României Mari – Regina Maria. Era normal să fie aşa pentru că ştim bine că există o legătură apropiată între Regina Maria şi Bran, oraşul Braşov şi judeţul Braşov, şi am considerat că este de bun augur să începem cu expoziţia dedicată Reginei Maria. Este o expoziţie susţinută de Ministerul Culturii în cadrul Zilei Culturii Naţionale şi, dincolo de panourile din expoziţia în aer liber din faţa Casei Sfatului, unde avem povestea Reginei Maria legată de arta populară românească, ştim bine că arta populară românească a fost o sursă de inspiraţie pentru Regina noastră artist, am adus şi două piese de patrimoniu cu statut de vedetă, respectiv două costume populare care au aparţinut Reginei Maria, purtate de Regia Maria. Costumele provin din colecţia doamnei profesor universitar Adina Nanu şi vor rămâne expuse la Muzeul Judeţean de Istorie până duminică”, a declarat joi, la vernisajul expoziţiei, directorul Muzeului Judeţean de Istorie, Nicolae Pepene.
Expoziţia outdoor de fotografie istorică despre Regina Maria, din faţa Casei Sfatului, prezintă, pe cele 40 de panouri imagini alb negru şi color, dragostea sa pentru arta populară românească, povestea Reginei Maria spusă la nivelul vestimentaţiei regale inspirate din arta populară românească, cât şi alte aspecte inedite, cum ar fi ilustraţia cărţilor pentru copii scrise de Regina Maria, lucrări care abundă în desene inspirate din imaginea costumelor tradiţionale româneşti şi a obiectelor împodobite cu motive populare.
De asemenea, sunt expuse imagini folosite într-o carte pe care Regina Maria a scris-o pentru copii americanilor, „o lucrare pe care putem s-o numim chiar de propagandă, care a avut mare succes la lansarea în 1921 la New York şi care demonstrează dragostea şi respectul pe care Regina Maria le-a avut pentru arta populară românească”, potrivit sursei citate.
Pornind de la maniera simplă dar fermecătoare în care Regina Maria a decorat interioarele reşedinţelor cu numeroase obiecte de artă populară, folosind fotografiile istorice şi filmele de arhivă cu suverana, în Casa Sfatului se va organiza un atelier creativ inspirat din aşa numitul stil Regina Maria, prin interpretarea interioarelor reşedinţelor particulare ale reginei de către artişti şi studenţi selectaţi de catedra de Ingineria şi Designul Produselor Finite din Lemn a Facultăţii de Ingineria Lemnului de la Universitatea „Transilvania” din Braşov.
Atelierul se va desfăşura în ziua de 26 ianuarie, la Casa Sfatului, avându-l ca invitat special pe prof. univ.dr. Adrian Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei „George Oprescu”. În cursul anului 2018, cele mai interesante propuneri vor fi incluse într-un proiect de design interior şi expoziţional, susţinut de Muzeul Judeţean de Istorie şi Universitatea „Transilvania”, a precizat directorul Muzeului Judeţean de Istorie.
Proiectul „Regina Maria – ambasador irezistibil al istoriei şi artei populare româneşti” este realizat de Asociaţia Forums şi Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, fiind un proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, declarat câştigător în cadrul sesiunii dedicate Zilei Culturii Naţionale. Managerul proiectului este istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov.
Expoziţia va rămâne în Piaţa Sfatului până în 12 martie, urmând să fie itinerată la Râşnov, în cadrul Festivalului de Film şi Istorii, şi la Muzeul Naţional Cotroceni.

mai mult
România Mare 100

Patria (ne)recunoscătoare

wilson-older-P

Exact acum 100 de ani, pe 8 ianuarie 1918, preşedintele american Woodrow Wilson prezenta în faţa Congresului SUA cele „14 Puncte“, o declaraţie ce conţinea principiile ce urmau să ghideze poziţia Americii la negocierile de pace de la sfârşitul Primului Război Mondial.

Puţine documente internaţionale au avut un impact mai direct şi mai profund asupra proiectului naţional românesc ca Punctul X al Declaraţiei: „Popoarelor Austro-Ungariei, al căror loc între naţiuni dorim să le vedem protejate şi asigurate, le va fi acordată cea mai liberă oportunitate pentru dezvoltare autonomă“.

Primită cu entuziasm de aceste popoare şi cu scepticism de către liderii europeni, Declaraţia poate fi considerată ca fiind gestul politic care a condus la disoluţia imperiilor din zona noastră şi a permis Marea Unire din 1918.

Pentru români, polonezi, cehi şi slovaci, croaţi, sârbi sau muntenegreni, poziţia progresistă şi principială a Statelor Unite a întărit poziţia lor în negocierile decisive de la Paris, permiţând Reginei Maria, lui Ion I. C. Brătianu şi diplomaţilor români cel mai răsunător succes din întreaga istorie a naţiunii noastre.

Între timp, moştenirea politică a preşedintelui Wilson a pălit. Acuzat de idealism şi dezavantajat de decizia aceluiaşi Congres de retragere din Liga Naţiunilor şi, implicit, de un rol în crearea condiţiilor pentru un şi mai devastator al Doilea Război Mondial, Woodrow Wilson este astăzi mai mult amintit pentru complicitate la injustiţia rasială, paternalism liberal şi naivitate în plan internaţional.

Pentru români, Woodrow Wilson merită un loc în Panteonul nostru naţional, alături de ceilalţi Părinţi Fondatori. Numai că lucrurile nu stau chiar aşa. Viziunea internaţionalistă a preşedintelui Wilson nu a fost doar precursorul emancipării naţionale din Europa, dar şi începutul sfârşitului colonialismului.

Din încercarea sa de a crea un sistem de guvernanţă globală bazat pe drept, reguli acceptate de comunitatea internaţională şi nu impuse de puteri hegemonice, s-au inspirat arhitecţii sistemului de la Bretton Woods, care şi astăzi guvernează sistemul internaţional, inclusiv existenţa ONU sau NATO.

În faţa dezordinii care afectează astăzi sistemul de ordine mondială şi a întoarcerii către sine a Americii, „wilsonismul“ nu mai apare ca naiv şi inaplicabil ci, dimpotrivă, ca pragmatic, etic şi progresist, o viziune a unui internaţionalism robust, pe care greşelile politice şi morale ale fostului preşedinte nu le pot anula. Iar pentru români, Woodrow Wilson merită un loc în Panteonul nostru naţional, alături de ceilalţi Părinţi Fondatori. Dintr-o naţiune înfrântă în Marele Război, România a renăscut şi Marea Unire a devenit posibilă.

Datorită sacrificiului şi eroismului de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, dar şi acestui prea puţin celebrat Punct X, enunţat acum un secol de la tribuna Congresului SUA. Până la urmă, e treaba Americii cum se uită la foştii săi preşedinţi, deşi tare bine le-ar (şi ne- ar) prinde o doză de internaţionalism sănătos şi optimist. Pentru Centenarul nostru însă, a sosit clipa ca noi toţi să încetăm să credem că Marea Unire era inevitabilă.

Şi să fim recunoscători omului a cărui viziune, exact acum o sută de ani, ne-a modificat decisiv devenirea naţională. Pentru români, Woodrow Wilson este unul dintre cei mai importanţi preşedinţi ai Americii. Iar 8 ianuarie este o dată de neuitat în cartea de istorie a tuturor românilor.

Mircea Geoană

mai mult
România Mare 100

Poveștile adevărate ale României: memorie și viitor la Facultatea de Istorie, Universitatea din București

8_sr

Într-un an în care România se întoarce tot mai mult cu fața către istorie, în care sărbătorim 100 de ani de existență a statului român, în care Centenarul este prezent în tot mai multe dintre evenimentele publice, Edițiadedimineață.ro a pornit în demersul de a-i găsi pe ”păstrători”. Vorbim aici de păstrătorii istoriei, de cei care se apleacă cu răbdare și suflet asupra faptelor de glorie ale înaintașilor: istoricii.

Am ales să filmăm la Facultatea de Istorie, un loc plin de misterul trecutului, dar și de semnifcația prezenetului. Am găsit aici tineri și maturi, intelectuali în devenire și minți consacrate ale cunoașterii istoriei, dar mai presus de toate am întâlnit oameni dornici să spună poveștile prezentului, prin filtrul trecutului.

Pe culoarele luminoase ale Facultății de Istorie ne-am întâlnit cu cei care au dus instituția din spectrul trecutului într-o paradigmă de dezvoltare modernă, în care tinerii se pot regăsi într-o manieră extrem de actuală.

Despre proiectele de viitor am vorbit cu doamna decan, Florentina Nițu. Din 2016, facultatea se pregătește pentru a sărbători ziua centenarului. În acest demers s-au ales două direcții de acțiune. Prima acțiune include manifestări științifice dedicate cercetătorilor și  profesorilor, o conferință susținută de doctoranzi, o școală de vară adresată studenților de la licență și master și o expoziție la Muzeul Universității din București. A doua acțiune se adresează legăturii cu învățământul istoric preuniversitar.

Înțelepciunea se formează pe parcursul vieții prin intermediul cunoașterii și a experiențelor dobândite. Pentru a cunoaște și experimenta, trebuie să îți stârnești curiozitatea. În momentul în care starea ta de curiozitate este alimentată, dorești să acționezi și să cercetezi acea zonă. Orice studiu, cercetare sau poveste se bazează, de cele mai multe ori, pe un eveniment din trecut ce solicită documentarea. Această acțiune ne ajută să descoperim frumusețea și misterele ce ne înconjoară de când s-a format acest pământ. Iată, așadar, cum am creat câteva legături ce reprezintă pe scurt tot ceea ce înseamnă Facultatea de Istorie.

Subiectul despre digitalizarea istoriei, ca document și mărturie este dezvăluit de către domnul Marius Diaconescu. Universitatea din București a realizat un proiect online „Digitizarea documentelor medievale din Arhivele Naționale ale României” în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Arhivele Naționale ale Norvegiei. În cadrul acestei platforme online se vor găsi: o bază de date și documente medievale precedent anului 1600 păstrate în Arhivele Naţionale ale României, în orice de formă de păstrare ar fi (original, copie, transumpt, rezumat).

Tânăra șefă de promoție, Diana Florentina Spânu, ne-a povestit despre visul pe care îl poartă în geantă orice student: de ce alegi această facultate, ce te determină să mergi mai departe, ne-a povestit despre pasiune și performană.

Acest domeniu include atât arta și cultura, cât și literatura. Astfel, descoperi țara în care trăiești și înțelegi diferențele ce apar în comparație cu alte țări, români ce au rămas în memoria acestui popor, în urma acțiunilor săvârșite de aceștia, familia și sinele tău pot căpăta o altă nuanță, mai profundă. Istoria este peste tot, de la șantiere arheologice, la arhive, muzee și biblioteci până la documente, artefacte, filme, materiale video.

mai mult
România Mare 100

România va sărbători oficial, pe 27 Martie, 100 de ani de la Unirea cu Basarabia

centenarr

Unirea Basarabiei cu Regatul României, în 1918, va fi sărbătorită oficial în acest an, conform unei legi adoptată de Parlamentul de la București. Actul legislativ prin care data de 27 martie a devenit sărbătoare națională în România a fost votat anul trecut, cu 260 de voturi pentru, unul – împotrivă și șase abțineri, în Camera Deputaților.

Mai devreme, proiectul de lege fusese adoptat și de Senatul României.

Inițiatorul proiectului, deputatul Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, declara că „uitarea istoriei este totuna cu trădarea”.

Instituirea  zilei de 27 martie ca zi de sărbătoare națională în România este „un act minim pe care statul român îl poate face în semn de recunoștință pentru cei care au luptat și s-au sacrificat pentru România întreagă, pentru limba română și libertate”, a subliniat Eugen Tomac.

Conform legii, ziua Unirii Basarabiei cu România va putea fi marcată de autoritățile administrației publice centrale și locale, organizațiile neguvernamentale, muzee, reprezentanțele României în străinătate, prin organizarea de evenimente și manifestări publice și cultural-științifice dedicate acestei sărbători.

Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material și logistic organizarea și desfășurarea manifestărilor amintite, mai stipulează legea.

“Guvernul României şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale iau măsurile necesare pentru ca, în data de 27 martie, drapelul României să fie arborat în conformitate cu prevederile Legii nr 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de căre autorităţile şi instituţiile publice”, potrivit Legii privind declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională.

Basarabia a fost prima provincie românească, în 1918, care a proclamat Unirea, prin votul deputaților din Sfatul Țării de la Chișinău, declanșând astfel procesul de constituire a României Mari.

R.C.

mai mult
România Mare 100

Premiul Centenarul Marii Uniri

afcn-2015

În anul Centenarului Marii Uniri, premiile AFCN sunt completate prin acordarea unui premiu special, pentru proiecte co-finanțate în 2017, care celebrează acest moment. Câștigătorul va fi ales prin votul publicului, care poate fi exprimat online.

Proiectele nominalizate sunt:

1.

Asociația România Culturală
REGINA SOLDAT

Un omagiu cultural adus Reginei Maria, la ceas aniversar, Centenarul Primului Război Mondial, care a dezvăluit, prin evenimentele organizate, pagini de istorie răsfoite prea puțin: organizarea de spitale de campanie de către Suverană, printre soldații suferinzi.

asociatiaromaniaculturala.ro

2.

Asociatia PostModernism Museum
Minorități etnice în cultura vizuală – focus România

Proiectul a adus în prim plan reflectarea în cultura vizuală a tipologiei minorităţilor de pe teritoriul României, pe parcursul secolului XX, până la începutul secolului XXI, cât şi aportul acestora la constituirea României Mari. Expoziția a avut două secțiuni, reprezentări în cultura vizuală românească a minorităților „vechi”, istorice dar și a celor „noi”, de după Revoluția din 1989.

modernism.ro

postmodernism.ro

3.

Asociația Pro Cultura pentru o istorie a civilizației universale
CineBucureşti. 100 de ani de modernitate

Cinematografele din centrul Bucureştiului s-au născut odată cu oraşul modern, marcându-i în mod fundamental identitatea culturală. Prin activităţile din proiect, a fost pusă în valoare identitatea cultural arhitecturală a Bucureştiului, prin recuperarea arhitecturii uitate a cinematografului.

pro-cultura.org.ro

4.

Asociația Gaspar, Baltazar si Melchior
UNESCO educational.RO

Este un proiect educațional, însoțit de o publicație realizată într-o manieră dinamică și interactivă, conținând informații concentrate și relevante despre obiectivele UNESCO din România: patrimoniu material, imaterial şi natural. Proiectul cartografiază întreg spaţiul istoric locuit de români, cuprinzând referiri la Basarabia, Bucovina şi Maramureşul istoric. România lui 1918 este prezentă printr-o hartă de epocă, în interiorul coperţii publicației. Este un instrument de lucru cu copiii cum nu se poate mai potrivit pentru anul 2018: Anul European al Patrimoniului Cultural şi, pentru români, Centenarul Unirii. Va fi implementat în anul 2018 în cel puţin 15 şcoli din ţară. 

edupatrimoniu.piscu.ro

5.

Fundația Culturala Meta
Un secol de arhitectură online

Un secol de arhitectură românească este o enciclopedie gratuită, bilingvă, a arhitecților români și a arhitecturii create pe teritoriul românesc actual în perioada 1890-2018. Enciclopedia și expoziția care propune o sinteză a acestei enciclopedii își propun realizarea unei viziuni extinse asupra arhitecturii românești din ultimii aproximativ 100 de ani.

e-architecture.ro

Vă invităm să votați proiectul favorit până pe 10.01.2018 ora 24:00.

mai mult
România Mare 100

Expoziţia de fotografie „Regina soldat”, vernisată la TNB

regina-maria

Expoziţia de fotografie „Regina soldat”, deschisă marţi seară în Foaierul Sălii Studio a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”, va fi itinerată în Anul Centenar în 10 reprezentanţe ale Institutului Cultural Român (ICR), a anunţat marţi seară Mirel Taloş, vicepreşedinte al ICR.
„Această expoziţie, care celebrează Casa Regală a României şi personalitatea Reginei Maria, este deja preluată de Institutul Cultural Român pentru a fi itinerată în Anul Centenar în 10 reprezentanţe. Practic este vorba de cele mai importante capitale europene şi New York”, a spus Taloş.
El a apreciat evenimentul drept un „demers binevenit în efortul mai mare de recuperare, de refacerea imaginii Reginei Maria”.
„Este un demers binevenit pe care-l face autoarea în efortul mai mare de recuperare, de refacerea imaginii Reginei Maria, care a jucat un rol important în evenimentele din 1917, 1918, 1919. Ea a fost atât o Regină soldat, participând la efortul de război în calitatea de infirmieră, cât şi ca Regină diplomat aş spune, participând la eforturile diplomatice şi politice pe care România le-a făcut în 1919 – 1920, la Paris în primul rând pentru consfinţirea unirii Transilvaniei, Basarabiei şi a Bucovinei cu România”, a menţionat vicepreşedintele ICR.
Mirel Taloş a declarat pentru AGERPRES că o serie de evenimente programul ICR în Anul Centenar vor fi dedicate Casei Regale a României.

Agerpres

mai mult
România Mare 100

Demarează proiectul „Urmaşii Marii Uniri”

Eurodeputatul Emilian Pavel anunţă un proiect dedicat Centenarului, pentru identificarea urmaşilor delegaţilor bihoreni prezenţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din Decembrie 1918. Proiectul urmăreşte să evidenţieze rolul judeţului Bihor în desfăşurarea evenimentelor premergătoare Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia. Proiectul se anunţă a fi implementat din resurse proprii, într-o primă fază, dar şi prin voluntariatul partenerilor cooptaţi în proiect.

Vor identifica urmaşii delegaţilor

Asociaţia „Urmaşii Marii Uniri”, înfiinţată de Pavel în 2015, va avea sarcina de a-i identifica pe urmaşii delegaţilor bihoreni prezenţi la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918.

„Ne dorim să aducem în atenţia românilor şi a bihorenilor, urmaşi ai delegaţilor, dar nu numai, sacrificiul şi devotamentul acestora. Vrem să îi cinstim făcându-le cunoscute poveştile şi mărturiile pentru generaţia de azi şi realizând o punte de legătură şi de acţiune între trecutul nostru şi prezent.

Valorile generaţiei de la 1918, pentru care aceşti oameni au luptat şi s-au sacrificat, trebuie – credem noi – să reprezinte modelul unei noi generaţii de români care să ducă România mai departe, să îi asigure locul cuvenit în cadrul construcţiei europene, şi să ne facă pe toţi mai uniţi şi mai activi în calitate de cetăţeni”, îşi motivează Pavel demersul.

Eurodeputatul se declară impresionat de textul Rezoluţiei de la Alba Iulia, din 1918: „În opinia mea, românii ardeleni au adoptat atunci un text modern, progresist, vizionar, bazat pe valori care stau azi la temelia Uniunii Europene!

Abia ieşiţi, şi încă nu pe deplin, dintr-un mileniu de subjugare, românii participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia doreau şi proclamau libertate, democraţie, drepturi sociale, iubire şi entuziasm pentru celelalte naţiuni subjugate şi proaspăt eliberate, dorinţă de bună convieţuire, smerenie faţă de jertfa soldaţilor români căzuţi pentru unirea ţării, recunoştinţă faţă de aliaţi şi, nu în ultimul rând, fapt remarcabil, vot egal pentru femei şi bărbaţi! În acest sens, ne dorim să subliniem de asemenea contribuţia importantă, dar de prea multe ori neglijată, a femeilor la realizarea Marii Uniri”.

Cine sunt partenerii

Asociaţia „Urmaşii Marii Uniri” conlucrează deja cu parteneri din mediul universitar, Biserici, instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, chiar cu Ministerul Culturii şi cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, „pentru a ne putea coordona acţiunile”.

Activitatea de identificare a urmaşilor direcţi ai participanţilor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1918 va fi sprijinită, prin voluntariat, de studenţi ai Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării din Oradea, transmite iniţitatorul. 

JB – C.C.

mai mult
România Mare 100

Gala de deschidere a Anului Centenar „Marea Unire” la Teatrul Național

marea-unire-participanti

Celebrarea Centenarului Marii Uniri a început, cu fast, pe 26 noiembrie 2017, la Sala mare a Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB), cu un spectacol regizat de Ion Caramitru, la care au participat numeroase personalități din lumea culturală, politică, alături de reprezentanți ai corpului diplomatic. Mari artiști, invitați prin Artexim, producător al Festivalului „George Enescu“, au fost prezenţi la gala de deschidere a Anului Centernar : Piotr Beczała, Michael Barenboim, Ştefan Pop, Julian Rachlin, Ştefan Tarara, Kristīne Opolais, Adela Zaharia, alături de Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Măcelaru. Au impresionat, în timpul concertului, videoproiecțiile de pe un perete video circular din spatele scenei Sălii Mari a Teatrului Național, dar și videoproiecțiile de pe exteriorul clădirii Teatrului Național București, care au rulat în mod spectaculos întreaga seară. La începutul concertului, imnul României a fost interpretat de Ștefan Pop și de Adela Zaharia, după care programul galei a inclus capodopere de Bach, Doga, Donizetti, Enescu, Ligeti, Porumbescu, Puccini, și Rogalski, interpretate de marii artiști invitați.

La concertul dedicat lansării Anului Centernar au participat, printre alte personalități, Lucian Romașcanu, ministrul Culturii și Identității Naționale, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, Augustin Lazăr, procurorul general al României, Liliana Țuroiu, președinte al Institutului Cultural Român, Mirel Taloș, vicepreședinte ICR, Georgică Severin, președintele SRR, Felix Rache, consilier de stat , E.S. Michele Ramis, ambasadoarea Franței în România, E. S. Paul Brummel, ambasadorul Marii Britanii în România, E.S. Anneli Lindahl Kenny, ambasadoarea Suediei în România, senatorul Ecaterina Andronescu, președintele Emil Constantinescu, Sergiu Nistor, consilier prezidențial, naistul Nicolae Voiculeț, Beatrice Rancea, manager interimar ONB, scriitorul Matei Vișniec.

Invitat de amfitrionul serii, regizorul Ion Caramitru, ministrul Culturii Lucian Romașcanu a subliniat, în alocuțiunea sa, că Unirea care a avut loc acum 100 de ani a marcat evoluția poporului român și este definitorie pentru identitatea noastră națională. „Marea Unire din 1918 a fost posibilă pentru că românii au fost capabili să se unească în spatele unui ideal național, să-și urmărească plini de încredere și voință un proiect național în care cu toții credeau și să arate întregii Europe că știu să se poarte ca o națiune mândră. Ne aflăm astăzi în sala Teatrului Național, unul dintre puținele locuri în care românii au putut să-și exprime profundul dezacord față de o perioadă grea din istoria României, o dictatură. Acest lucru a arătat că românii știu să lupte, să înfrunte demni momente grele și să fie uniți. Eu cred că sărbătoarea Centenarului trebuie să fie în primul rând despre unitatea tuturor românilor. Despre solidaritate. Și despre o mai bună înțelegere între noi ca români, fie că vorbim despre românii de aici sau de cei de la capătul lumii. Suntem cu toții români. În definitiv, Centenarul trebuie să fie un moment despre reconstrucția mândriei noastre ca popor care a trăit aici, între aceste hotare, dintotdeauna“, a declarat Lucian Romașcanu, ministrul Culturii și Identității Naționale.

La rândul său, Călin Popescu-Tăriceanu, Președintele Senatului României, a reamintit că atunci când a decis ca 1 Decembrie să fie Ziua Naţională a României, Adunarea Constituantă din anul 1991 a făcut o alegere înţeleaptă. „Neîndoielnic, prima decizie a Adunării de la Alba Iulia a fost aceea de unire a tuturor românilor, ca şi a teritoriilor locuite de ei într-un singur stat. Este, deci, just ca la 1 decembrie să celebrăm unificarea românilor într-o naţiune indivizibilă. Avem acum prilejul să recunoaştem în sfârşit că 1 Decembrie nu este numai ziua în care naţiunea s-a desăvârşit prin unirea tuturor românilor în cuprinsul aceluiaşi stat, 1 Decembrie este deopotrivă şi ziua în care ar trebui să celebrăm democraţia reprezentativă şi pluralismul. Lecţia pe care ne-o transmit înaintaşii noştri de acum aproape un veac este că patriotismul trebuie să fie o alegere de fiecare zi, un referendum cotidian pentru democraţie, pentru drepturi şi libertăţi cetăţeneşti din ce în ce mai solide“.

Institutul Cultural Român face parte, prin vicepreședintele Mirel Taloș, din Comitetului interministerial pentru Centenar al cărui președinte este Șeful Executivului, Mihai Tudose, iar vicepreședinte este Lucian Romașcanu, ministrul Culturii. Din comitet mai fac parte câte un reprezentant al Departamentului pentru strategii guvernamentale, al Ministerului Finanțelor, Ministerului Dezvoltării, Ministerului Apărării și al Ministerului Afacerilor Externe.

ICR se implică intens, cu sute de proiecte derulate în țară sau în reprezentanțele sale din străinătate, pentru marcarea semnificativă a Centenarului Marii Uniri din 1918 și evidențierea unui secol de sincronizare a României moderne la marea cultură și civilizație a lumii. Acoperind domeniile marcante ale artei și științei, evenimentele marca ICR își propun să propage în lume aspectele sensibile ale evoluției noastre culturale, cu trăsături comune și diferențe specifice. Proiectele care urmează să fie organizate sau sprijinite de ICR sunt menite să ofere o imagine amplă a transformărilor culturale și identitare începute odată cu momentul Marii Unirii, sau să surprindă contextul său specific. Programul ICR include expoziţii cu tematică istorică, expoziţii de arte vizuale, lansări de carte, concerte, proiecții de film, spectacole de teatru, dar și alte evenimente complexe.

Institutul Cultural Român invită publicul său, atât din România, cât și pe cel din afara granițelor, să ia parte la proiectele și programele ce urmează să se desfășoare pe tot parcursul anului viitor.

Concertul dedicat lansării Anului Centenar de la Teatrul Național București a fost organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, alături de Primăria Mnicipiului București, în calitate de partener principal. Parteneri ai evenimentului au fost Artexim, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română“, Institutul Cultural Român, Muzeul Național de Istorie a României, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Teatrul Național București.

Muzeul Național al României a organizat expoziția de la etajul TNB, la care au participat, voluntar, membrii Asociației „Tradiția Militară”, îmbrăcați în costume de odinioară ale armatei române. Producatorul general al evenimentului a fost Artexim, videomapping-ul a fost realizat de catre Mindscape Studio., iar focul de artificii, de la finalul spectacolului de pe esplanada teatrului, a fost oferit de Primăria Municipiului București prin ARCUB.

ICR

mai mult
România Mare 100

Dramele românilor despărțiți de Patria mamă, prezentate în documentarul video AGERPRES „Marea Unire – România, la 100 de ani”

imageResize (10)

„Marea Unire – România, la 100 de ani” este un documentar video produs de AGERPRES, care va fi lansat în 2018 cu ocazia Centenarului.

AGERPRES a mers pe urmele celor care au înfăptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord și Transilvania. Urmașii celor care au pus umărul la reîntregirea țării deschid culisele celui mai important moment istoric.

Documentarul prezintă și dramele românilor care au fost despărțiți de Patria mamă după trasarea granițelor în 1940, unii dintre ei fiind deportați.

Acum, prin vocea celor care povestesc, descoperim că suntem o națiune fără granițe. România, la 100 de ani aduce cu sine o istorie care continuă să se scrie.

Agerpres

mai mult
România Mare 100

La 28 noiembrie este sărbătorită Ziua Bucovinei

bucovina-romania-ucraina

Legea 250/2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie Ziua Bucovinei a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis la data de 28 octombrie 2015 și publicată în Monitorul Oficial la 30 octombrie 2015, potrivit www.cdep.ro. Plenul Senatului adoptase, la 2 octombrie 2013, propunerea legislativă prin care ziua de 28 noiembrie urma a fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Bucovinei, iar Camera Deputaților, forul decizional, a adoptat proiectul de lege la 7 octombrie 2015. Cu prilejul acestei sărbători, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice, pot organiza manifestări cultural-științifice, fondurile necesare putând fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităților administrației publice centrale ori ale instituțiilor publice.

Congresul General al Bucovinei a adoptat, la Cernăuți, la 15/28 noiembrie 1918, moțiunea privind ”Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României”, potrivit volumului ”Istoria României în date” (2003). Prin decretul din 18/31 decembrie 1918, regele Ferdinand I sancționa actul unirii Bucovinei cu România, când doi reprezentanți ai acestei provincii istorice au intrat în Guvernul României. Parlamentul român, întrunit în ședință solemnă la 29 decembrie 1919, a confirmat actul Unirii.

Acesta este al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român. Primul act a fost săvârșit la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Țării, întrunit în ședință festivă, a votat unirea Basarabiei cu România. Rezultatul votului (86 voturi pentru, 3 contra și 35 abțineri) a fost comunicat președintelui Consiliului de Miniștri, Alexandru Marghiloman, care a declarat: ”În numele poporului român și al regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte și în veci! Trăiască România Mare!” potrivit volumului ”Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I” (vol II, Ioan Scurtu). Prin decretul regal din 9/22 aprilie 1918 a fost ratificată unirea Basarabiei cu România, iar doi reprezentanți ai acestei provincii — Ion Inculeț și Daniel Ciugureanu — au intrat în guvernul condus de Alexandru Marghiloman.

În toamna anului 1918, superioritatea economico-militară a Antantei era tot mai evidentă. Toate încercările făcute pentru a salva imperiul, prin negocieri de pace și concesii făcute naționalităților asuprite, au fost sortite eșecului. La 26 septembrie, începea ofensiva generală, hotărâtoare, a forțelor aliate. La 29 septembrie, Bulgaria a capitulat și a semnat armistițiul de la Salonic. A urmat Turcia, care înfrântă de englezi, încheia la 30 octombrie, armistițiul de la Mudros. La 3 noiembrie, Austro-Ungaria încheia armistițiul cu Antanta, conform volumului ”Istoria românilor” (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).

Bucovina, în timpul războiului, a avut multe de îndurat, ca urmare a repetatelor operații militare desfășurate pe teritoriul său, a ocupației rusești din unele zone, iar mii de tineri români au fost înrolați în armata austriacă. Pe de altă parte, numeroși preoți români, învățători și chiar țărani simpli au fost ridicați de la vetrele lor și trimiși în lagărele de concentrare. Totodată, aflată la întretăierea intereselor austriece, rusești, ucrainene, dar, în special, după izbucnirea Revoluției din februarie 1917, au fost trasate numeroase planuri referitoare la viitoarea situație a Bucovinei.

La 3/16 octombrie 1918, împăratul Carol I de Habsburg trimitea manifestul intitulat ”Către popoarele mele credincioase” privind reorganizarea Austro-Ungariei într-o federație de șase state ”independente” (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez și ucrainean), Transilvania rămânea în continuare în componența Ungariei, iar partea de nord-vest a Bucovinei, cu orașele Cernăuți, Storojineț și Siret, urma să intre în Ucraina, potrivit ”Istoria României în date” (2003).

Adunarea de la Iași, din 6/19 octombrie 1918, a românilor emigrați din Austro-Ungaria, a răspuns acestei manevre, în numele lor și ”al fraților subjugați de acasă”, prin adoptarea unei Declarații prin care nu se recunoștea Monarhiei dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Ardeal și Bucovina. Românii ardeleni și bucovineni își exprimau hotărârea să lupte ”prin toate mijloacele și pe toate căile, ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat național și liber, sub domnia Dinastiei române”, notează volumul ”Istoria românilor” (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).

Luând în considerare actul împăratului din 3/16 octombrie, Consiliul Național Ucrainean a convocat, la Liov, Adunarea Națională Constituantă, care a proclamat la 6/19 octombrie, ”independența” teritoriului ucrainean în cadrul Austro-Ungariei, urmând ca acesta să înglobeze Galiția orientală, Bucovina nord-vestică și Rusia subcarpatică din nordul Ungariei. Proclamația de la Liov a produs o mare îngrijorare în rândul românilor din Bucovina.

A doua zi, la 4/17 octombrie, deputații români din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Național Român din Austria, iar 16/29 octombrie 1918, venea declarația de răspuns a ”Corpului voluntarilor transilvăneni și bucovineni” la manifestul amintit mai sus, în care, exprimându-se voința românilor, se proclama dezlipirea provinciilor românești Transilvania, Banatul, Maramureșul și Bucovina de la Austro-Ungaria și reunirea lor cu România.

Fruntașii mișcării naționale a românilor din Bucovina au întreprins o serie de acțiuni. Sextil Pușcariu, care avea legături strânse cu refugiații bucovineni, dar și cu factorii politici de la Iași, a hotărât, împreună cu un însemnat grup de colaboratori, să înființeze publicația ”Glasul Bucovinei”, ce a avut un rol remarcabil în lupta pentru unire. În primul număr apărut la 9/22 octombrie a fost publicat programul unioniștilor bucovineni, intitulat ”Ce vrem” (scris de Sextil Pușcariu), adoptat la 11 octombrie 1918, în care se preciza: ”Vrem: să rămânem români pe pământul nostru strămoșesc și să ne cârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești” potrivit ”Istoria României în date” (2003) și ”Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I” (vol II, Ioan Scurtu).

La inițiativa lui Iancu Flondor și Sextil Pușcariu, în strânsă legătură cu evoluția evenimentelor din Imperiu, cu acțiunile întreprinse de români în Transilvania și față de amenințarea politică și militară a ucrainenilor, la 14/27 octombrie a fost organizată la Cernăuți, o importantă adunare națională, la care au participat deputații din Parlamentul de la Viena, foștii deputați din ultima Dietă bucovineană, dar și alți reprezentanți ai populației românești. A fost adoptată o Moțiune prin care reprezentanții poporului român din Bucovina se declarau ”în puterea suveranității naționale, Constituantă a acestei țări românești”. Adunarea Națională Constituantă a Bucovinei a decis: ”Reprezentanții poporului din Bucovina întruniți astăzi, în ziua de 27 octombrie 1918, în capitala Bucovinei, se declară în puterea suveranității naționale Constituantă a acestei țări românești; Constituanta hotărăște unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un stat național independent și va purcede spre acest scop în deplină solidaritate cu românii din Transilvania și Ungaria” conform ”Istoria României în date” (2003).

A fost instituit un Consiliu Național, alcătuit din 50 de membri reprezentând diferite pături sociale, ”spre a conduce poporul român din Bucovina și a-i apăra drepturile și spre a stabili o legătură între toți românii”. Președinte era Dionisie Bejan. Consiliul Național a format Consiliul Secretarilor de Stat (cu caracter de guvern), compus din 14 membri și un Comitet Executiv, prezidat de Iancu Flondor și în componența căruia mai intrau Dionisie Bejan, Doru Popovici, Sextil Pușcariu, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și L. Tomoioagă. Hotărârile Adunării Constituante au avut o importanță deosebită în desprinderea de Imperiul Austro-Ungar pe baza principiului autodeterminării naționale, în vederea unirii cu Țara.

Abdicarea împăratului Carol I a aruncat întregul imperiu într-o stare de anarhie, teritoriul Bucovinei devenind locul de dispută între români și ucraineni. În fața acestei situații, Consiliul Național Român a cerut guvernului de la Iași să trimită de urgență trupe pentru a împiedica acțiunile ucrainenilor și extinderea anarhiei bolșevice. Regele Ferdinand a încuviințat această cerere, iar la 11 noiembrie trupele române comandate de generalul Iacob Zadic au intrat în Cernăuți. La 12 noiembrie, s-a întrunit Consiliul Național care a declarat că în virtutea hotărârii Constituantei din 27 octombrie, își impune autoritatea asupra întregii Bucovine.

La 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți, s-au desfășurat lucrările Congresului General al Bucovinei, la care au participat 74 de delegați ai Consiliului Național, 13 delegați ai ucrainenilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor. S-au aflat la Cernăuți, câteva mii de locuitori veniți din diferite colțuri ale Bucovinei.

Președintele Congresului, Iancu Flondor, a prezentat Moțiunea, care s-a constituit într-o hotărâtă declarație de unire, subliniind caracterul românesc al Bucovinei și asuprirea națională din 144 de ani de stăpânire străină. Astfel, membrii Congresului General al Bucovinei au hotărât: ”Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României”.

Atât reprezentantul polonezilor, Stanislaus Kwiatkowski, cât și cel al germanilor, Alois Lebouton, s-au pronunțat în favoarea unirii.

O ediție specială a ”Glasului Bucovinei” a salutat hotărârea adoptată: ”Visul nostru de aur s-a împlinit. Părinții noștri, care au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber și dezrobit”, potrivit ”Istoria românilor” (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).

Congresul a adresat o telegramă regelui Ferdinand, prin care i se aducea la cunoștință ”Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei istorice cu Regatul României”. Apoi o delegație s-a deplasat la Iași pentru a preda actul de Unire regelui Ferdinand.

Unirea Bucovinei cu Țara a fost urmată și încununată de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când a avut loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia care a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

I.A.C.

mai mult
România Mare 100

Evenimente dedicate Zilei Naţionale a României

icr-ziua-romaniei1

* Chişinău: Ambasada României în Republica Moldova și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici” organizează un concert vocal-simfonic dedicat Zilei Naționale a României (1 dec.) – ora 18:00, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici”. Evenimentul va fi susţinut de: Cristina Mândrean (soprano), Oxana Rudchina (mezzo-soprano), Alexandru Vinocurov (tenor), Veaceslav Buza (bas), Capela Corală Academică „Doina”, dirijată de Ilona Stepan şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchievici” sub bagheta dirijorului Mihai Agafiţa. Invitat special: violonistul român Francesco Ionaşcu

* Grecia: De la ora 19:00, la Universitatea Makedonia din Salonic, cu prilejul Zilei Naționale a României, Ioan Cristescu și Dan Lungu vor prezenta Muzeul Național al Literaturii Române din București și Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, în cadrul evenimentului „Muzeele Literaturii Române, exemple de memorare a culturii naționale”. Elena Monica Voudouris va susține prelegerea: Lectura din Descriptio Moldaviae de Dimitrie Cantemir

* Luxemburg: Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Bruxelles sărbătoresc Ziua Naţională a României printr-un concert omagial dedicat legendarei Maria Tănase, în interpretarea solistei Oana Cătălina Chiţu şi a ansamblului ei – ora 18:00, la Abaţia Neumünster din Luxemburg, Rue  Münster, nr. 28, 2160. Concertul ‘Divine: Omagiu Maria Tănase’ va fi urmat de o recepţie. La eveniment vor participa oficialităţi luxemburgheze, diplomaţi şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Luxemburg

mai mult
România Mare 100

Acum 99 de ani, Congresul General al Bucovinei a votat Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918

harta-bucovina

Ţinutul Cernăuţilor, cea mai mare parte a ţinutului Sucevei, cu mausoleul descălecătorilor de la Rădăuţi şi cu mormântul lui Ştefan cel Mare de la Putna, acest teritoriu românesc a rămas sub dominaţie austriacă timp de 144 de ani. Imperiul habsburgic a nesocotit permanent drepturile românilor la limba lor maternă, limba română, a oprit dezvoltarea culturală specific românească şi a spoliat bogăţiile provinciei româneşti.

Faţă de dominaţia străină, faţă de Viena fruntaşii politici bucovineni au avut o conduită protestatară, începând cu episcopii Dosoftei Herescu şi Isaia Baloşescu, cu fraţii Hurmuzachi, cu mitropolitul Silvestru, cu dr. Gh. Popovici şi Iancu Flondor şi întreaga generaţie a Unirii. Românii bucovineni s-au manifestat în permanentă opoziţie faţă de politica de deznaţionalizare a guvernului austriac, o primă acţiune fiind manifestarea studenţească de la Putna din 1871, cu prilejul aniversării a 400 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Putna.

La acest eveniment au participat Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, viitorul istoric A.D. Xenopol, Ciprian Porumbescu şi alte personalităţi. Asociaţiile academice „Arboroasa”, „Junimea”, „Bucovina”, „Dacia”, societatea politică „Concordia” şi Partidul Naţional Român au militat pentru Unire. La 22 octombrie 1918, profesorul Sextil Puşcariu şi alţi patrioţi bucovineni au publicat primul număr al ziarului „Glasul Bucovinei”, care cuprindea articolul „Ce vrem?” În acest articol, semnat de 14 intelectuali bucovineni, se spunea: „Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoşesc şi să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre româneşti. Nu vrem să cerşim de la nimeni drepturile care ni se cuvin”. Ziarul a fost difuzat în Vechiul Regat, în Transilvania şi în Basarabia.

La Cernăuţi, în ziua de 27 octombrie 1918, se reuneşte Adunarea Constituantă, sub preşedinţia lui Dionisie Bejan, preşedintele Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, care hotărăşte unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent. Opoziţia liderilor ucraineni şi încercările de a face dezordine în Cernăuţi l-au determinat pe Iancu Flondor să ceară ajutorul armatei române şi la 9 noiembrie 1918, Divizia a 8-a, condusă de generalul Iacob Zadik, a intrat în Bucovina. La Cernăuţi a venit şi Ion Nistor, preşedintele Comitetului refugiaţilor bucovineni, şi i-a înmânat lui Iancu Flondor un mesaj din partea guvernului român.

Consiliul Naţional Român a convocat, la 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei. În sala de marmură a Reşedinţei Metropolitane din Cernăuţi, 74 de membri ai Consiliului Naţional au început lucrările Congresului, împreună cu 7 delegaţi germani, 6 polonezi şi 13 reprezentanţi din comunele ucrainene. Erau de faţă şi reprezentanţii Basarabiei, în frunte cu Pan Halippa. După deschiderea lucrărilor Congresului, Dionisie Bejan a propus ca preşedinţia Congresului General al Bucovinei să fie încredinţată lui Iancu Flondor, care a afirmat că Bucovina este parte organică a Moldovei, că a fost samavolnic smulsă din trupul acesteia şi că românii bucovineni au îndurat multe şi grele opresiuni din partea dominaţiei străine.

Intrând în ordinea de zi intitulată „Stabilirea raportului politic al Bucovinei faţă de Regatul român“ Iancu Flondor a prezentat Moţiunea Congresului spre adoptare. Istoricul Ion Nistor a susţinut Moţiunea printr-o amplă expunere istorică şi a dezvoltat aspiraţiile la libertate naţională şi la Unire a românilor. În Moţiunea Congresului era scrisă hotărârea: „Drept aceea noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind învestiţi singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale hotărâm: unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”. Moţiunea a provocat în sala Congresului, pe străzile oraşului Cernăuţi şi în toată Bucovina un mare şi deplin entuziasm românesc.

O delegaţie din Bucovina, în frunte cu Iancu Flondor, a plecat la Iaşi spre a înmâna regelui Ferdinand actul Unirii Bucovinei cu România. Au urmat evenimentele specifice perioadei de tranziţie dintre actul Unirii de la 28 noiembrie 1918 şi integrarea Bucovinei în sistemul politico-administrativ al României Mari. Au trecut de-atunci 97 de ani. Acum, la această nouă aniversare a Actului Unirii Bucovinei cu România, Bucovina istorică este împărţită în nordul Bucovinei, care aparţine Ucrainei, şi sudul Bucovinei care face parte din România.

În anul 1997, când în Parlamentul României s-a adoptat Tratatul de colaborare şi bună vecinătate între România şi Ucraina, nordul Bucovinei a devenit parte a Ucrainei, fără niciun motiv istoric, juridic sau moral. Vorbind despre Bucovina, Mihai Eminescu scria: „N-oi uita vreodată, dulce Bucovină/ Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,/ Văile în flori,/ Râuri resăltânde printre stânce nante,/ Apele lucinde-n dalbe diamante/ Peste câmpii-n zori”.

Petru Bejanariu

mai mult
România Mare 100

Preoții români în timpul Războiului de Reîntregire

preot-razboi

Primul Război Mondial (1914-1918), cunoscut în istoria românilor şi ca Războiul de Reîntregire a Neamului (1916-1919), a reprezentat conflagrația militară internațională fără precedent în trecutul omenirii, în urma căreia s-a obţinut, cu multe jertfe de vieţi omeneşti şi multe eforturi spirituale şi materiale ale românilor, împlinirea idealului unităţii noastre naţionale.

A fost necesară o luptă armată a poporului român pentru a împlini ceea ce nu s-a reuşit pe timp de pace, adică unirea tuturor românilor (din Transilvania, Basarabia şi Bucovina cu România), într-un singur stat.

În desfăşurarea acestor evenimente, pe lângă oamenii politici ai timpului şi armata ţării, Biserica Ortodoxă Română a îndeplinit un rol de seamă prin clericii şi credincioşii săi mireni.

Despre implicarea slujitorilor Bisericii în desfăşurarea Primului Război Mondial s-au scris mai multe cărţi, studii şi articole, care au evidenţiat activitatea de asistenţă religioasă şi social-caritativă a clerului şi cinului monahal, pentru susţinerea poporului român în lupta de eliberare a teritoriilor româneşti ocupate şi realizarea unităţii naţionale.

„Miercuri către amiază, am văzut că rezistenţă noastră este în mare parte nimicită, că eram strânşi într-un spaţiu care nu permitea refacerea şi o nouă desfăşurare, că numai o intervenţie, o lovitură din afară de acest cerc, contra inamicului, ar fi schimbat în bine situaţia, care altfel s-ar fi putut numai prelungi câtva timp, printr-un gest de eroică şi disperată rezistenţă, fără şanse. În acel timp, pe când mă aflăm cu o grupa de vreo 40 soldaţi fugiţi de la front, din diferite regimente, pe care îi dădusem sub comandă unui plutonier şi mergeam împreună cu ei spre cea mai apropiată grupa de infanterişti aşezaţi în trăgători, am fost încadraţi de artileria duşmană, care a început să bată şoseaua ce mergea pe lângă cazărmi şi se coboară printre vii spre oraş, precum şi coastele malului Dunării şi chiar Dunărea însăşi. Atunci şi eu am scăpat că prin minune de a fi zdrobit de un obuz care a căzut la doi metri de mine, dar nu m-au lovit decât bolovanii din pământul răscolit de obuz. Pe la amiază ni s-a comunicat de pe o vedetă ordinul verbal de a ne retrage pe sub malul Dunării spre Silistra sub protecţia vaselor de război române. Cu speranţa că situaţia ar putea fi salvată cel puţin în parte, am pornit spre debarcader împreună cu d-l colonel Petrescu Ioan. Şi pe soldaţii care îşi aruncau armele şi muniţiile îi îndemnăm să le păstreze, căci poate să aibă nevoie de ele şi acestea nu trebuiesc lăsate jos, decât în urmă unui ordin superior. Când am văzut însă că retragerea spre Silistra era tăiată de cavaleria bulgară şi toţi ai noştri erau îngrămădiţi sub mal, la pontonul de debarcare, atunci am spus tuturor soldaţilor cu care veneam în contact, să arunce armele şi muniţiile în Dunăre sau să le facă de neîntrebuinţat. Puţin mai târziu, când am văzut că bulgarii împuşcau în ai noştri cu puşti şi mitraliere, deşi se ridicaseră semne de predare, atunci temându-mă de un măcel în masă din partea inamicului, am plecat, cu orice risc, spre oraş, cu gândul să las în păstrarea cuiva o parte din obiectele sacre ce le aveam asupra mea.”, consemna in 1916, de pe frontul de la Turtucaia, locotenent confesor, preot Constantin I. Sădeanu. In urma pierderii acestei batalii, mii de romani ajung in lagarele din Bulgaria si Germania. Despre acest moment, am discutat cu d-l colonel (r) Remus Macovei.

F.B.

mai mult
România Mare 100

Transilvania e România

1 (1)

După îndelungi căutări şi eforturi, clădite pe muntele ignoranței în planul istoriei naționale care tot creşte şi crește, un grup de cercetători ardeleni conduși de un mare antropolog clujean cu nume latin de frate şi prenume de sabin (sătul de țara asta de peste 20 de ani), au identificat în spațiul ce azi întâmplător se numește România, o nouă specie umană, de calități aparte, Homo Transilvanicus.

Printre multiplele virtuți prin care se deosebește de celelalte rase cu care fortuit se învecinează, are o genă unică, fiind capabilă să producă o civilizație şi un PIB / cap de locuitor net superioare oricăror specii cu care ar împărți aceeași structură statală, spre exemplu miticii (deh, Sf. Dimitrie Basarabov e ocrotitorul Bucureștiului), oltenii, moldovenii, sau alte etnii inferioare în plan economic, moral şi axiologic. Această rasă își revendică prin urmare, în mod natural, un spațiu (financiar, pentru început) propriu, curat de imoralitatea, corupția şi lipsa performanței economice a vecinilor, astfel încât să beneficieze integral şi meritat de roadele muncii şi geniului propriu.

Acest șovinism (organicist), prin aritmetica simplist-stupidă a calculului din categoria vrem spitale nu catedrale, este primit cu brațele deschise de mulți „transilvăneni” certați cu istoria şi visul de unire al strămoșilor lor. Sub greutățile timpului, ei cred că cumpără un mai bine vânzându-și firul existențial ce-i leagă de trunchiul vieții autentice de român; precum o ramură ruptă, mai devreme sau mai târziu, se vor usca şi vor muri. (Dacă realizează sau nu fondul intim al subconștientului propriu şi colectiv, ce vine de foarte departe, e altă istorie).

Atâția amar de ani Vechiul Regat şi Bucureștiul au fost visul, aspirația şi principala sevă de cultură şi viață pentru intelectualii ardeleni, nu doar pentru Coșbuc sau Rebreanu; şi este în continuare, în pofida ideilor preconcepute transformate în folclor urban despre „mitici”. A face din problemele tranziției spre dezvoltare (ce au rădăcini mult mai complicate decât lozincile propagandistice prezente) o ideologie în sine, bazată pe diferențieri șoviniste, este impostură şi manelism istoric în forme agravante.

Orice variantă de autonomie propusă nu are substrat economic sau administrativ, ci politic, căci dincolo de șubrezimea calculelor financiare, se ignoră esența ecuației: considerentele istorice.

Fără românitate şi implicit România (indiferent de denumirile istorice), oricum ar fi privită, antropogonic, psihogenetic sau ontologic, Transilvania e o ficțiune fără cap şi coadă, un teritoriu golit de istorie şi spiritualitate, punctat ici-colo de un sincretism gol şi abscons, pe care unii îl numesc multiculturalitate.
Clădită pe marea civilizație antică a dacilor şi strămoșilor lor, cu o amprentă spirituală ce vine de zeci de mii de ani în urmă răspândită din spațiul vechii Dacii, este în primul rând unitatea etnică si religioasă a urmașilor geților, românii, ce a dat sens şi viață acestui spațiu, indiferent de vremelnicii stăpânitori.
Oricât au ornat la nivel profan Transilvania organizarea şi arhitectura austriacă, nobilimea şi bucătăria maghiară sau săsească, a le confunda cu esența, sensul spiritual, istoric şi ontologic al Transilvaniei este cum ai face din grajd (oricât de regal), biserică.

Acum, la aproape o sută de ani de la Alba Iulia, ca răspuns la grele sacrificii făcute de atâtea generații de părinți, pentru Unire, să aderi la un șovinism inept, unic în lume (româno-românesc!), înseamnă, dincolo de sacrilegiu şi trădare istorică, dezertare din propria ta ființă.

Vasile Dolean

Post Scriptum: LA ALBA IULIA…
(grație dlui Miron Scorobete)

În 28 februarie 1785, la Alba Iulia, pe Platoul Romanilor, poporul român întruchipat în Horea a fost trântit la pământ, legat în lanţuri de mâini şi de picioare, strivit cu roata os cu os, despicat cu barda în patru, hălcile trimise în patru părți şi agățate în pari spre îngrozirea lumii.

La 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, pe Platoul Romanilor, România şi-a adunat cele patru părţi în câte era sfârtecată – Regatul Român, Basarabia, Bucovina, Ardealul, – a rupt lanţurile şi s-a ridicat întreagă spre uimirea lumii.

mai mult
România Mare 100

1917, ANUL PREMERGĂTOR MARII UNIRI: Corpul voluntarilor transilvăneni și bucovineni

voluntari

În luna noiembrie 1917 s-a constituit Corpul voluntarilor transilvăneni și bucovineni, cu sediul la Hârlău, sub comanda colonelului Marcel Olteanu.

Încă de la începutul intrării României în război, în august 1916, de partea Antantei, ideea constituirii unor corpuri de voluntari recrutați din rândul românilor transilvăneni și bucovineni care se aflau în România, precum și dintre prizonierii de origine română din armata austro-ungară aflați în lagărele rusești, s-a aflat în atenția fruntașilor mișcărilor naționale din Transilvania, Banat și Bucovina, ca și a factorilor politici și militari cu putere de decizie de la București.

După intrarea României în război, între militarii mobilizați se aflau și mulți refugiați transilvăneni, bănățeni și bucovineni, înrolați ca voluntari. Cei mai mulți se găseau în Regimentele 78 Infanterie Brăila, 11 Infanterie Siret-Galați, 80 Infanterie București, 32 Infanterie Ploiești. Spre exemplu, tânărul gazetar Octavian C. Tăslăuanu, plecat de pe frontul din Galiția și ajuns în România, s-a înscris ca ofițer voluntar în armata română, cu gradul de locotenent, pe care îl avusese în armata austro-ungară. El a fost încadrat ca ofițer de informații la Divizia 7 Infanterie, aparținând de Corpul IV Armată, se arată în volumul ”Luptători sub steagul Marii Uniri. Activitatea românilor aflați în străinătate 1916-1920” (de Constantin I. Stan, Ed. Paideia, București, 2010).

Mai mulți tineri transilvăneni, bănățeni și bucovineni urmau deja cursurile școlilor militare de ofițeri activi și de rezervă din regat. Astfel, viitorul general Emilian Ionescu consemna în amintirile sale că a avut în acea perioadă peste 100 de astfel de colegi. În armata română au intrat pe diferite căi, potrivit unor date, aproximativ 30.000 de voluntari. Numeroși ardeleni, bănățeni sau bucovineni au sosit în România cu mult înainte de Primul Război Mondial. Cel mai elocvent exemplu este cel al generalului Ioan Dragalina. De asemenea, generalul Traian Moșoiu, care în 1916 avea gradul de colonel, venise în Vechiul Regat în 1892.

Potrivit volumului ”Istoria militară a poporului român”, vol.V (Ed. Militară, București, 1988), la începutul războiului de întregire numărul transilvănenilor încadrați în armata română se ridica la 29.000 ostași și 1.816 ofițeri.

Intrarea României în război de partea Antantei a fost primită cu o imensă bucurie și de românii aflați dincolo de granițele țării. Bănățeanul Sever Bocu scria în memoriile sale că ”vestea intrării Regatului român în luptă a creat un murmur de voie bună care a pătruns în toate lagărele unde erau prizonieri români (…)”. În aceste împrejurări, tot mai mulți prizonieri de naționalitate română au adresat cereri, individuale sau în grup, autorităților rusești pentru a le permite să lupte în rândurile armatei române.

Reprezentanții refugiaților transilvăneni și bucovineni aflați în România au făcut demersuri repetate pe lângă guvernul român în vederea organizării unui corp de voluntari. Astfel, un memoriu din 1/14 septembrie 1916, redactat de Octavian C. Tăslăuanu și semnat de mai mulți exponenți ai românilor refugiați (Vasile Lucaciu, Onisifor Ghibu, Ioan I. Nistor, Dimitrie Marmeliuc ș.a.), cerea Consiliului de Miniștri de la București să ”încuviințeze organizarea de regimente ardelene și bucovinene, cari să se compună din foștii soldați români ai armatei austro-ungare, veniți în România în cursul războiului, și din prizonierii români din Rusia, cari vor trebui aduși în România”, se arată în volumul ”Istoria militară a poporului român”, vol.V (Ed. Militară, București, 1988). După calculele autorilor memoriului, numărul prizonierilor români aflați în lagărele din Rusia se ridica la peste 100.000.

Un alt martor al evenimentelor de atunci, poetul Octavian Goga, amintește și el de numeroasele și insistentele demersuri făcute pe lângă autoritățile ruse și române pentru formarea regimentelor de voluntari. În pofida numeroaselor memorii, problema voluntarilor nu a fost atunci rezolvată, ci amânată. Atitudinea guvernului român, a Marelui Stat Major și a Comandamentului suprem se explică printr-o serie de dificultăți organizatorice, neexistând nici fonduri suficiente pentru transportarea, echiparea, înarmarea și întreținerea lor (”Luptători sub steagul Marii Uniri. Activitatea românilor aflați în străinătate 1916-1920”).

Precipitarea evenimentelor pe frontul român în ultimele două luni din 1916 a împiedicat transpunerea în practică a acestor proiecte, dar ele au fost reluate pe un plan mai larg curând după retragerea în Moldova. La începutul anului 1917, căpitanul Octavian C. Tăslăuanu și-a intensificat acțiunile în vederea aducerii voluntarilor români din Italia, Franța și Rusia. El a redactat și înmânat guvernului român de la Iași ”Memoriul asupra înființării Legiunii românilor subjugați”. Atenția principală s-a îndreptat către prizonierii români aflați în Rusia, deoarece transportarea acestora în țară se putea face mai ușor.

După negocieri îndelungate și dificile, la 3/16 martie 1917, misiunea generalului Constantin Coandă pe lângă Înaltul Comandament Rus obținea aprobarea pentru înființarea Corpului voluntarilor români din Rusia (”Istoria militară a poporului român”, vol.V ). În urma intervențiilor autorităților române de la Iași, a început o acțiune complexă de triere și adunare a prizonierilor de naționalitate română într-o tabără de la Darnița, lângă Kiev. Foștii prizonieri s-au deplasat cu entuziasm spre Darnița pentru a se înrola în batalioanele de voluntari. În primăvara anului 1917 s-a creat pe lângă Ministerul de Război din Iași ”Serviciul Central al voluntarilor români de peste hotare”, care s-a ocupat de organizarea, recrutarea și aducerea acestora din Rusia în România. (”Luptători sub steagul Marii Uniri. Activitatea românilor aflați în străinătate 1916-1920”).

La 13 aprilie 1917 s-au semnat la Petrograd actele oficiale între reprezentanții români și cei ruși referitoare la înființarea Corpului voluntarilor români din Rusia. La 25 mai 1917 a început echiparea primului batalion în uniforma armatei române și cu armamentul necesar în vederea deplasării în Moldova. La 3/16 iunie 1917 batalionul de voluntari români a plecat din Kiev spre Iași. Potrivit generalului Constantin Coandă, comandantul Corpului de voluntari, erau 116 ofițeri și 1.200 soldați, voluntari români complet echipați. Trenul a trecut prin Chișinău.

În ziua de 7 iunie 1917 primul batalion de voluntari a sosit la Iași, într-o atmosferă de sărbătoare. Trenul a fost întâmpinat de regele Ferdinand, de ministrul de Război, Vintilă Brătianu, de șeful Marelui Stat Major al Armatei Române, generalul Constantin Prezan, de alți generali. Populația Iașilor a făcut o primire entuziastă voluntarilor. În dimineața zilei de 8 iunie, pe câmpul de instrucție al Brigăzii a III-a din Corpul I Armată, numit platoul Șorogari, a avut loc solemnitatea depunerii jurământului voluntarilor față de țară, în prezența regelui Ferdinand, a prim-ministrului Ion I.C. Brătianu, a altor oficiali. În alocuțiunea sa, regele Ferdinand a spus că pe acești ”întâi soli ai unirii neamului” armata îi primește ”cu brațele deschise, ca niște frați iubiți”. Marele istoric Nicolae Iorga a luat cuvântul în finalul manifestării, arătând că scopul venirii voluntarilor ardeleni și bucovineni la Iași era realizarea României noi, o Românie Mare care ”se găsește în sufletele noastre, în voința noastră nebiruită” (”Luptători sub steagul Marii Uniri. Activitatea românilor aflați în străinătate 1916-1920”). În vara anului 1917 transporturile de voluntari ardeleni și bucovineni din Rusia au fost reluate, al doilea batalion sosind la Iași la 15 iulie 1917.

În perioada iunie-noiembrie 1917 cât a durat operațiunea de recrutare și instrucție, au fost trimise în Moldova 11 batalioane, cu un efectiv total de 374 ofițeri și 8.261 soldați, în afară de cei 22 de ofițeri și 1.460 soldați rămași în Rusia pentru a asigura paza depozitelor militare ale armatei române, potrivit volumului ”Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, București, 2003).

Voluntarii transilvăneni și bucovineni au fost repartizați în regimentele 5 vânători, 2, 3, 19 și 26 infanterie, unde și-au continuat instrucția și în cadrul cărora au luat parte la marile bătălii din vara anului 1917 de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Din cei 1.481 de voluntari care au fost în linia întâi în aceste bătălii, 31 au fost uciși, 453 răniți, iar 129 au primit înalte decorații românești pentru fapte deosebite de arme.

La 13/26 octombrie 1917, Marele Cartier General român a hotărât înființarea Corpului voluntarilor transilvăneni. Acesta a fost constituit la 4/17 noiembrie 1917 la Hârlău, sub comanda colonelului Marcel Olteanu (”Istoria României în date”). La 28 noiembrie 1917 Marele Cartier General a stabilit definitiv structura organizatorică a Corpului de voluntari transilvăneni și bucovineni. Astfel, s-a creat, pe lângă Marele Cartier General, un ”Serviciu central” (care va fi reorganizat la 15 mai 1918), precum și un ”Comandament al voluntarilor”, cu sediul la Hârlău, în frunte cu colonelul Marcel Olteanu (”Istoria militară a poporului român”).

Exemplul prizonierilor români de război din Rusia va fi urmat și de cei aflați în Franța și Italia, care în primăvara anului 1918 s-au constituit în corpuri de voluntari asemănătoare. În cursul anului 1918 un nou corp de voluntari a fost format pe teritoriul Rusiei. La remobilizarea armatei române din octombrie 1918 Ministerul de Război a rechemat sub arme Corpul voluntarilor, aceștia fiind repartizați diviziilor 1-7 infanterie, Diviziei 1 vânători și trupelor de grăniceri (”Istoria militară a poporului român”, vol.V).

Pentru realizarea acestui material au fost utilizate următoarele surse:
”Luptători sub steagul Marii Uniri. Activitatea românilor aflați în străinătate 1916-1920” (Constantin I. Stan, Ed. Paideia, București, 2010)
”Istoria militară a poporului român”, vol.V (Ed. Militară, București, 1988)
”Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, București, 2003)

mai mult
România Mare 100

La Alba Iulia, „100 de zile ale Marii Uniri”, expoziție cu lucrări de artă textilă inspirate de fotografii-document din 1914-1922

imageResize (6)

Lucrări de artă textilă având ca sursă de inspirație fotografii-document ce reflectă evenimente petrecute într-o perioadă delimitată de izbucnirea primului Război Mondial (1914) și Încoronarea de la Alba Iulia (1922), precum și imagini în premieră ale unor pagini din Jurnalul Reginei Maria pot fi admirate în cadrul expoziției ”100 de zile ale Marii Uniri”, vernisată vineri la Alba Iulia.

Finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul Programului Acces Centenar, ”100 de zile ale Marii Uniri” este prima expoziție tematică din istoria Museikon, cea mai nouă secție a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia și care funcționează într-o clădire monument istoric recent restaurată.

”Această primă expoziție face parte dintr-un șir de manifestări pe care și Museikon vrea să le dedice Marii Uniri”, a menționat muzeograful Ana Dumitran.

Semnată de Daniela Frumușeanu, expoziția se află la confluența artelor plastice cu valorificarea patrimoniului și cuprinde elemente cu puternic impact vizual, momente reprezentative din perioada 1914-1922. Sunt lucrări de mari dimensiuni, cu materiale și tehnici variate, care îmbină abordarea simbolică cu cea concretă, documentară, într-un demers estetic-educativ. Pe lângă fotografii au fost folosite și scrisori, pagini de ziar sau chiar pagini din jurnalul zilnic al Reginei Maria, acestea putând fi văzute în premieră, a menționat managerul de proiect, Alexandra Brutaru.

”Având aceste imagini, am hotărât să lucrăm cu una din colaboratoarele noastre, Daniela Frumușeanu, și să punem într-o nouă formă informațiile pe care noi le aveam la nivel istoric. Dificultatea a fost pentru noi ca să alegem cele 100 de momente. ‘100 de zile ale Marii Uniri’ sunt momente care se întind pe un parcurs de opt ani, din 1914, de la izbucnirea Primului Război Mondial, când trupe românești din Ardeal au fost angrenate în armata imperială în diverse lupte, până la Încoronare, în 1922. Sunt momentele semnificative, cum ar semnarea Păcii de la București sau revenirea familiei regale în Capitală după refugiul de la Iași”, a explicat Alexandra Brutaru.

Ea a menționat că imaginile provin de la Arhivele Naționale ale României, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I”, precum și din colecții particulare.

Expoziția, un proiect al Asociației DAR DEVELOPMENT, lansată la București în 3 noiembrie, va putea fi vizionată în Alba Iulia în perioada 10-14 noiembrie, după care va fi prezentată publicului din Iași.

Agerpres

mai mult
1 2 3 4
Page 3 of 4