close

România Mare

România Mare

Un erou uitat

Erou

Căpitanul Grigore Ignat, din Barlad, care s-a jertfit la Marasesti, pe Cota 100, murind cu mitraliera în mână

A fost decorat, post-mortem, cu ordinul militar Mihai Viteazul, clasa a III-a, avea medalia Avântul Ţării şi primise, la 1 iulie 1917, Ordinul Steaua României, cu spade, în grad de Cavaler.

mai mult
România Mare

27 martie 1918 – 27 martie 2019

Basarabia

101 de ani de când Sfatul Ţării hotăra că Basarabia „de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”.

Să ne închinăm cu respect in fața generațiilor de români basarabeni, care au clădit Regatul Unit al României Mari și să-i susținem din toate puterile noastre pe toți cei care acum se zbat pentru triumful Adevarului, Dreptății și Libertatii in acest minunat colt de lume!

TRĂIASCĂ ROMÂNIA DODOLOAȚĂ!

mai mult
PromovateRomânia Mare

La Cernăuți a început Olimpiada de limba și literatura română, etapa a IV-a

OlimpiadaRo

La Gimnaziul nr. 6 „Alexandru cel Bun” din orașul Cernăuți a avut loc inaugurarea festivă a etapei a IV-a a celei de-a V-a Olimpiade panucrainene la limba şi literatura română.

La manifestare au participat șefa Departamentului de Învățământ din cadrul Administrației Regionale de Stat Cernăuți, Oxana Paliiciuk, Consulul General al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu, preşedintele juriului, Lora Bostan,  doctor în ştiinţe filologice, prof. univ. directorul Gimnaziul ”Alexandru cel Bun” din Cernăuți, Ion Ignat, etc.

La competiţie participă 12 elevi din școlile cu limba română de predare din regiunile Cernăuți și Transcarpatia, care au obţinut rezultate foarte bune la etapele I-III ale olimpiadei.

Sursa: Libertatea Cuvântului – lyberti.com

mai mult
România Mare

Generalul Gheorghe Cantacuzino

GheCantacuzino

Generalul Gheorghe Cantacuzino (1869 – 1937) a fost un erou al Primului Război Mondial, intrat în istorie prin faptul că n-a pierdut nicio luptă. Printre altele, a vândut una dintre moşiile deţinute pentru a cumpăra mitraliere cu care şi-a dotat regimentul.

Pe perioada războiului a devenit un fel de legendă. S-a distins printr-un curaj ieşit din comun. Se spune că, pentru a-şi îmbărbăta soldaţii, obişnuia să iasă din tranşee, sfidând proiectilele care treceau pe lângă el, făcând glume şi râzând.

În 1915 şi-a vândut una din moşiile din Vâlcea pentru a cumpăra 15 mitraliere moderne cu care a înzestrat regimentul. În primăvara anului 1917, a participat la apărarea Văii Oituzului, sub comanda Generalului Averescu.

A condus neuitata bătălie de la „sticlărie”, izbutind să stabilizeze frontul în această regiune. La un moment dat avea sub comandă opt batalioane de grăniceri.

Generalul francez Henri Mathias Berthelot, şeful Misiunii militare franceze în timpul Primului Război Mondial, îl caracteriza pe Gheorghe Cantacuzino astfel: „Este un om pe care trebuie să-l închizi în timp de pace şi să-l eliberezi în timp de război.”
Pentru meritale sale deosebite a fost înaintat la gradul de colonel, apoi la cel de general şi a primit titlul de cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”.

Vă aduc aminte că acest erou nu are nicio statuie în România actuală, ba nici măcar o uliță nu-i poartă numele.
Oare pentru că, după război, a fost membru de seamă în conducerea Gărzii de Fier?

Asta ca să știți de ce ne aflăm încă sub blestemul strămoșilor, ca neam…

(Cătălin Daniel)

mai mult
România Mare

Situaţia din R.Moldova şi relaţiile UE-China, principalele puncte ale agendei reuniunii CAE

UE

Miniştrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la Bruxelles, în cadrul Consiliului Afaceri Externe (CAE), principalele puncte ale agendei fiind Republica Moldova, relaţiile UE-China şi situaţia din Yemen.

În timpul reuniunii, prezidată de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, miniştrii de externe europeni vor avea un schimb de opinii despre perspectivele politice al angajamentului UE cu Republica Moldova, în urma recentelor alegeri parlamentare din această ţară, desfăşurate în 24 februarie.

Consiliul va avea o dezbatere despre relaţiile cu China, ce va reprezenta discuţia pregătitoare înaintea Summitului UE din 21-22 martie şi în perspectiva Summitului UE-China din 9 aprilie, de la Bruxelles. Participanţii la reuniune vor avea apoi un prânz de lucru cu ministrul de externe chinez Wang Yi.

Un alt subiect al reuniunii CAE va fi situaţia din Yemen, cu accent pe modalităţile de punere în practică a Acordului de la Stockholm, convenit de reprezentanţii părţilor beligerante sub auspiciile ONU, în decembrie 2018.

Este de aşteptat ca miniştrii de externe europeni să adopte, fără dezbatere, concluzii cu privire la ”liniile orientative ale UE în domeniul drepturilor omului cu privire la nediscriminare în acţiunea externă”.

(George Traicu – stiripesurse.ro)

mai mult
România Mare

Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri – Ediția a II-a revăzută și adăugită

CarteaAur

Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, Ediția jubiliară

Lucrare emblematică a anului aniversar 2018, cel mai premiat și vândut
volum de istorie al momentului, Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri
a ajuns la ediția jubiliară. Bestsellerul Cartea de aur a Centenarului
Marii Uniri este prima lucrare de istorie postdecembristă care a devenit
film documentar. Regia filmului este semnată de Titus Scurt, imaginea –
asigurată de Ștefan Anghel și Bogdan Vlăsceanu, iar montajul este
realizat de Oana Marinescu. Filmul integral, la aceasta adresa.

PREZENTAREA TITLULUI

Volumul aniversar, consacrat celebrării primilor 100 de ani de la
momentul 1918, a fost lansat în urmă cu un an și reeditat de mai multe
ori, clasându-se pe primul loc în preferințele specialiștilor dar și ale
publicului larg. Cartea lui Bogdan Bucur conține – alături de
contribuțiile și studiile unor specialiști consacrați – o selecție
științifică și inedită de documente olografe și imagini rare din epoca
Marii Uniri.
„Mi-am propus să am o abordare realistă și corectă din punct de vedere
științific. (…) Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri își propune să
ofere cititorului pasionat de istoria națională posibilitatea de a
parcurge, prin intermediul documentelor inedite și al ilustrațiilor
rare, întregul proces al construcției României Mari, începând cu
participarea la Marele Război (1916 1919), continuând cu procedurile
politico administrative de unificare a Basarabiei (27 martie 1918),
Bucovinei (28 noiembrie 1918), Transilvaniei, Banatului, Crișanei,
Sătmarului, Maramureșului (1 decembrie 1918) și a insulei Ada Kaleh
(1918 1919) cu România, și culminând cu încoronarea regelui Ferdinand I
și a reginei Maria la Alba Iulia (15 octombrie 1922). Un capitol
distinct al lucrării ne poartă cu gândul prin fermecătoarea Românie Mare
(1918 1940), un accent deosebit căzând asupra momentelor festive, din
perioada interbelică, de celebrare a Marii Uniri. Chiar dacă preocuparea
fundamentală a editorului a fost respectarea riguroasă a adevărului
istoric – inclusiv atunci când acesta poată să fie dureros sau chiar
rușinos –, Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri este închinată
memoriei acelora care, în marile clipe istorice, au luptat pentru
înfăptuirea „visului milenar al tuturor românilor”: întregirea României.
Și chiar dacă visul unirii tuturor românilor într-un singur stat
național unitar nu a fost nicidecum unul milenar (ideea a prins contur
de abia către jumătatea secolului al XIX-lea) și nici nu a ținut prea
mult (România Mare se prăbușește teritorial în 1940, după numai 22 de
ani de la Marea Unire), imaginea anului 1918 rămâne, indiscutabil,
momentul astral din întreaga istorie a românilor”, spune istoricul
Bogdan Bucur.

PREMII ȘI DISTINCȚII:

Premiul Nicolae Iorga, decernat de Societatea de Științe Istorice din
România – 2018 Premiul Nicolae Iorga, decernat de Fundaţia şi Revista
Magazin istoric în parteneriat cu Banca Naţională a României – 2018
Premiul Legal Point, decernat de Grupul Editorial Universul Juridic –
2018

SELECȚIE DE ARTICOLE ȘI PREZENTĂRI

Realitatea TV: https://www.youtube.com/watch?v=I6LWcJ9I7fc

DC News: https://www.youtube.com/watch?v=Jz14b46ROEg

Ziarul Financiar:
https://www.zf.ro/zf-live/1916-romania-era-chestie-mititica-moldova-
tara-romaneasca-l-mic-dati-seama-aceasta-tarisoara-mica-declara-razboi-
imperiul-austro-ungar-imperiul-austr-ungar-era-pata-uriasa-harta-
europei-centru-era-16884003

PS News:
https://psnews.ro/cartea-de-aur-a-marii-uniri-prima-carte-romaneasca-de-
istorie-care-a-devenit-film-documentar-exclusiv-245333/

Trinitas TV: https://www.youtube.com/watch?v=UvsgOGDozTs

Mai multe despre carte, pe:

Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri


www.facebook.com/centenarulmariiuniri

 

(raobooks.com)

mai mult
România Mare

Mai interesează pe cineva din MAE de existența românilor din Bucovina? Editorial de Florian Bichir

Bichir

Ocupați de cele mai multe ori cu problemele românilor din Basarabia (spun asta pentru autoîncurajare, pentru că de fapt Bucureștiul și presa centrală ignoră acest subiect) îi uităm pe românii din Bucovina. Criza bisericească din Ucraina a dat posibilitatea Bisericii Ortodoxe Române de a pune piciorul în prag și a cere respectarea drepturilor.

De fapt a fost singura instituție românească care și-a asumat acest lucru: „O viitoare decizie a Sinodului Bisericii Române va trebui să țină cont de faptul că în Ucraina există 127 de parohii ortodoxe românești, în special în zona Bucovinei de Nord, aflate în jurisdicția Bisericii Ortodoxe din Ucraina – Patriarhia Moscovei”. (…) „Este necesară o consultare reală a acestor ortodocși români, care sunt preocupați de păstrarea identității lor etnice și lingvistice. În acest sens, este necesară obținerea de garanții scrise din partea autorităților bisericești și ale statului ucrainean că identitatea etnică și lingvistică a românilor va fi respectată, precum și că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român și a cultiva legături spirituale cu Patriarhia Română, spre a fi sprijiniți prin trimiterea de cărți de cult și de teologie în limba lor maternă, adică limba română. S-a menționat faptul că, în România, funcționează deja un Vicariat Ortodox Ucrainean, începând cu anul 1990”.

Mulți au strâmbat din nas neînțelegând că în Bucovina trebuie să fim solidari cu rușii, pentru că și ei au o minoritate persecutată acolo. Așa este geopolitica… Există și o diplomație bisericească, de multe ori mult mai națională decât cea din Aleea Alexandru. Și pe care evident pseudo-specialiștii religioși care îl vedeau pe Putin la București sub forma Patriarhului Kiril nu o pot pricepe. Sau alții care vorbeau de afurisenii împotriva Kremlinului…

Ca să vedeți că lucrurile sunt mult mai grave decât par la prima vedere și că Biserica a făcut bine ce a făcut iată un fragment din interpelarea unui deputat independent Matei Adrian Dobrovie:

„Românii din Ucraina au nevoie de sprijinul statului român. De curând, Rada Supremă a Ucrainei a transmis pentru examinare în a 2-a lectură proiectul noii Legi «a Limbilor», care restrânge și mai mult folosirea limbii române în toate domeniile vieții sociale din Ucraina. Aceste norme încălcă flagrant Constituția Ucrainei. Comunitățile românești din Cernăuți, Transcarpatia și Odessa trebuie să primească statutul de populație băștinașă, autohtonă. Este singura șansă ca ei să-și mențină drepturile la educație în limba maternă. Statul român ar trebui să facă un lobby puternic pe lângă autoritățile ucrainene în acest sens. (…)Consolidarea limbii ucrainene ca limbă de stat nu poate să se facă încălcând Carta europeană a limbilor minoritare și regionale, Convenția cadru pentru protecția minorităților naționale și alte norme de drept internațional”, a mai spus deputatul.

Tare curios sunt ce vor face cei din Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru că la semnat tratate sunt specialiști. La protecția românilor din jurul granițelor mai puțin…

Autor: Florian Bichir

Sursa: evz.ro

mai mult
România Mare

„Liderii României trebuie să fie capabili să iubească suficient de mult țara ca să nu înstrăineze pe nimic ceea ce noi am câștigat după 42 de ani de negocieri”

contraamiral-Eugen-Laurian

Interviu:  Contraamiralul (r) Eugen Laurian, negociator la Haga în procesul cu Ucraina:

Anul acesta, s-au împlinit zece ani de la victoria României la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, în procesul cu Ucraina privind delimitarea platoului continental al Mării Negre. Cum s-a ajuns la necesitatea acestei delimitări?

După încheierea celui de al Doilea Război Mondial, cele cinci state învingătoare și-au pus problema exploatării unor resurse aflate dincolo de marea teritorială. Existau multe resurse descoperite, dar care nu puteau fi exploatate, și atunci a apărut necesitatea delimitării mării dincolo de marea teritorială, așa numita zonă economică exclusivă și platoul continental.

Au avut loc multe negocieri, finalizate în 1982, printr-o convenție semnată la Montego Bay, Convenția privind dreptul mării, care permitea statelor să-și întindă zona economică exclusivă și până la 200 de mile marine, zonă asupra căreia avea dreptul suveran, adică țara respectivă putea să-și extragă zăcămintele de petrol, gaze naturale, zăcămintele biologice – pescuit.

Statele au început să negocieze delimitarea, astfel că au început discuții și între România și Uniunea Sovietică.

Au urmat negocieri, nu foarte dese, cu trei sau patru variante de delimitare cerute de partea română, Uniunea Sovietică cerând doar delimitarea strictă între țărmul dobrogean și Insula Șerpilor, plus o parte din Crimeea.

Uniunea Sovietică susținea faptul că Insula Șerpilor este o insulă locuită și locuibilă, ceea ce însemna că populația de pe insulă poate să-și asigure traiul din ceea ce le oferă respectiva zonă.

Noi cunoșteam insula, aceasta fiind a României până în 1948, și știam că nu are condiții. Insula Șerpilor este o insulă stâncoasă, fără apă proprie sau agricultură care să poate susține viața. Nu s-a ajuns la niciun numitor comun.

S-a destrămat, în anul 1991, Uniunea Sovietică, și a apărut un alt stat cu care noi ne-am învecinat, Ucraina. S-a trecut la întocmirea unui tratat de bună vecinătate cu Ucraina, care s-a semnat la Constanța, în anul 1997.

Cu aceeași ocazie, miniștrii de externe ai celor două părți au semnat și o scrisoare comună în care, printre altele, se prevedeau principiile de delimitare a mării și necesitatea realizării acestui acord de delimitare maritimă.

Ucraina primise în dar Insula Șerpilor, prin noua împărțire teritorială post-sovietică. După ce s-au semnat acordul și scrisoarea comună, a trebuit să se întocmească o comisie pentru negociere.

Evident, fiind o problemă interstatală, atributul principal a revenit Ministerului de Externe care, neavând specialiști pe toate domeniile, a realizat o comisie mixtă interministerială pentru delimitare maritimă, care a funcționat din 1998 până când s-a dat decizia de la Haga, din 2009.

Ce demersuri a făcut această comisie?

Am făcut parte din această comisie încă de la început, alături de reprezentanți ai Ministerului de Externe și ai Ministerului Apărării Naționale.

Au mai fost experți din alte structuri, respectiv poliția de frontieră, pentru că trebuia, în același timp cu delimitarea maritimă, să se realizeze un tratat de frontieră între România și Ucraina.

Au mai fost experți din Ministerul Economiei, respectiv Agenția Națională pentru Resurse Minerale, unde se știa cel mai bine cel mai bine ce se află sub mare.

Toată această echipă a fost adunată la Ministerul de Externe, ni s-au dat sarcini și am purces la treabă. Negocierile au durat din 1998 până în 2005, dar nu ne-am putut înțelege cu cerințele Ucrainei.

Dacă, anterior, pretenția maximă a Uniunii Sovietice era de 7.500 de kilometri pătrați, când a apărut Ucraina ca partener de negocieri, ea a cerut 12.200 de kilometri pătrați, cerând și o parte din suprafața care ne revenea nouă conform principiului dreptului mării, stabilit în convenția de la Montego Bay.

Încă de la început, s-a văzut foarte limpede că Ucraina nu vrea să ajungă la o înțelegere. Dacă România a prezentat de la a doua rundă de negocieri pretenția ei și cum se ajunge pas cu pas la respectiva delimitare, Ucraina a trasat doar o linie, mult pe teritoriul nostru, și a zis Noi aici vrem!

Am întrebat pe baza căror principii ale dreptului mării, geografice, de hidrologie, de hidrografie au ajuns la aceste cerințe, dar trei ani nu au abordat această problemă, nu au vrut să ne răspundă la întrebări, așadar era limpede că nu doresc să încheiem negocierea decât dacă cedăm acea parte de mare.

A fost depășit termenul stabilit în scrisoarea comună a miniștrilor de externe român și ucrainean, care prevedea că, dacă în doi ani de negocieri nu se ajunge la un acord, fiecare dintre cele două părți are dreptul de a se adresa Curții Internaționale de Justiție de la Haga, însă am negociat în continuare până în 2003, când am încheiat și tratatul de frontieră dintre cele două state, îndeplinind toate condițiile care erau cerute pentru a apela la Tribunalul de la Haga.

În septembrie 2004, România a făcut solicitarea de accepție și, după două luni, ni s-a comunicat că se acceptă.

Cum s-a desfășurat procesul?

Procesul a durat patru ani și jumătate, constând în două faze distincte: faza scrisă a procesului și o fază de susținere orală. Noi, ca stat reclamant, am întocmit, în termen de nouă luni, un memoriu, document care aduna 800 de pagini, memoriul propriu-zis având 280 de pagini plus anexe, hărți, documente susținătoare și așa mai departe.

A venit rândul Ucrainei să întocmească un document, contra-memoriu, având la dispoziție aceeași perioadă de timp.

După aceasta, fiecare stat avea dreptul ca, pe baza a ceea ce au trimis adversarii, să-și facă o altă opinie, și atunci am mai întocmit un document numit replică, de aproape 900 de pagini, pe baza căruia Ucraina a întocmit și ea documentul final, numit duplică.

Curtea a avut la dispoziție un an și jumătate să studieze toate aceste documente, după care ne-a chemat la faza de susținere orală, care a avut loc în Sala Mare a Palatului de Justiție de la Haga, unde, în fața Curții, formată din 15 judecători independenți, fiecare parte și-a susținut poziția.

România a avut la dispoziție patru zile pentru a-și susține pledoaria, după care, pentru alte patru zile, a venit rândul Ucrainei.

După aceste pledoarii, am mai avut, fiecare delegație, câte două zile, pentru replică la ceea ce a spus adversarul.

În final, ne-a adunat președinta Curții, Rosalyn Higgins, și a zis că peste șase luni ne vor chema și ne vor comunica decizia lor. Pe 3 februarie 2009, cele două delegații au revenit în fața Curții. Prin vocea președintei Higgins, s-a luat decizia ca aproape 80% din teritoriul aflat în dispută să revină României, iar restul să revină Ucrainei.

Mă așteptam să ne revină mai mult, dar mi-am dat seama că întotdeauna, în deciziile sale, Curtea Internațională de Justiție nu dă satisfacție sută la sută unui stat și zero celuilalt.

Noi ne-am bucurat pentru că, în această arie câștigată, erau cele mai importante zăcăminte de hidrocarburi, gaze naturale și țiței.

România are dreptul suveran asupra acestei suprafețe, ceea ce înseamnă că nimeni altcineva, fără acordul statului căruia îi aparține, nu poate să exploateze resursele de acolo.

Care a fost contribuția armatei?

În această comisie au participat reprezentanți ai mai multor structuri din armată. Eu, la vremea aceea, eram șeful unicei componente de marină din minister.

Am simțit nevoia unui sprijin și din partea Direcției Topografice Militare și din partea Direcției Hidrografice Maritime. Am contactat Direcția Topografică încă de la începutul negocierilor, acele prime hărți au fost făcute la cel mai înalt nivel de reprezentanții direcției, apoi alți ofițeri au participat la întocmirea schițelor și la efectuarea calculelor.

Tot Direcția Topografică Militară a acordat sprijinul pentru a identifica documente de arhivă de pe vremea când Insula Șerpilor ne aparținea și fel de fel de hărți și procese verbale dintre România și fosta Uniune Sovietică. Tot aici s-au realizat absolut toate documentele trimise la Haga.

O altă structură care a contribuit la buna desfășurare a fost Direcția Hidrografică Maritimă, care dispune de o bază extraordinară de proiecte de calcul pentru distanțe și suprafețe mari, calcule automate pe care înainte le făceam cu mâna. Am avut nevoie inclusiv de un zbor al aviației, ca să putem fotografia frontiera fluvială cu Ucraina.

Din momentul în care România a făcut publică pretenția sa de accesare a Curții Internaționale de Justiție, Ucraina s-a văzut nevoită să întreprindă o serie de acțiuni și să demonstreze publicului internațional că vrea platou continental pentru Insula Șerpilor.

În anul 2008, Ucraina a înființat pe Insula Șerpilor satul Belîi, neavând însă nicio sustenabilitate economică acolo. Cea mai mare gafă pe care au făcut-o și pe care noi am folosit-o la Haga, a fost aceea că, pe Insula Șerpilor, a venit președintele lor și a înmânat actul de identitate al primului locuitor al satului Belîi.

Cum să susțină Ucraina că insula este locuită, dacă ei înșiși recunosc că până în 2008 nu a avut niciun sat și niciun locuitor?

Care sunt astăzi consecințele victoriei de acum 10 ani?

S-au făcut multe prospecțiuni geologice, s-au identificat noi resurse de hidrocarburi, am înțeles că s-a ajuns la negocieri cu anumite companii internaționale și chiar la acorduri de explorare și exploatare.

Urmează ca României să-i revină acea cantitate sau contravaloarea cantității care, în mod normal, ar trebui să ne revină prin redevență.

Problema este dacă liderii României sunt și vor fi capabili să iubească suficient de mult țara ca să nu înstrăineze pe nimic ceea ce noi am câștigat după 42 de ani de negocieri.

Contraamiral (r) Eugen Laurianfostul director adjunct al Statului Major General, a fost, în perioada 1998-2005 reprezentantul MApN în Comisia interministerială pentru delimitarea spaţiilor maritime ale României, cu Ucraina și Bulgaria, şi în Comisia de negociere a Tratatului de frontieră cu Ucraina.

Între 2004 şi 2007 a făcut parte din colectivul de redactare a documentelor prezentate de România Curţii Internaţionale de Justiţie, iar între 1 şi 20 septembrie 2008, din echipa ce a reprezentat Guvernul României la Curtea Internațională de Justiție, în susținerea fazei orale a procesului contra Ucrainei.

Sursa: presamil.ro

mai mult
România Mare

Academicianul Ioan-Aurel Pop: ”Fără intelectuali şi fără elite, o naţiune nu poate exista”

Acad.Pop

O naţiune nu poate exista fără intelectuali şi fără elite, a afirmat, vineri, preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, în deschiderea celei de-a XVII-a ediţii a Seminarului internaţional „Penser l’Europe”, având ca temă „România – Europa, 1918 – 2018”.

„Se spune că intelectualii au făcut unirea. E foarte adevărat. Fără intelectuali şi fără elite, o naţiune nu poate exista”, a spus Pop, care, în prelegerea cu tema „Crearea României şi locul său în societatea de astăzi”, a evidenţiat rolul intelectualilor în mobilizarea maselor pentru realizarea dezideratului Marii Uniri de la 1918.

Toate datele de care dispunem în prezent arată că majoritatea românilor din acele provincii au dorit unirea cu România şi că au exprimat ferm acest lucru, la nivelul exigenţelor democratice de atunci. Mai mult, comunitatea internaţională a apreciat actul de voinţă naţională a românilor, formulat în anul 1918 şi a recunoscut realităţile decise de români. Atunci când a fost posibil, mai ales în Bucovina, dar şi în Basarabia şi Transilvania, minorităţile au fost întrebate, iar unii membri ai lor au şi susţinut apartenenţa la România”, a accentuat Ioan-Aurel Pop.

Sursa: NEAMUNIT

mai mult
România Mare

23 februarie 1932: Unul dintre cele mai cumplite masacre cărora le-au căzut victime românii

23febr
Un genocid împotriva românilor prea puțin cunoscut a avut loc încă înaintea ocupării Basarabiei în 1940, asupra dimensiunii crimelor existând doar informații fragmentare și incomplete.
Istoricul Cristian Negrea, care, in textul  „Zdrobiți și uitați, românii transnistreni” vorbeste despre unul dintre cele mai cumplite masacre de pe Nistru, care  s-a produs la 23 februarie 1932. La ora 12 noaptea, în dreptul comunei Olănești, de pe malul sovietic unde era o pădure, se aude o canonadă prelungă de mitraliere și bubuituri de grenadă.
Câți au murit în Nistru sau sub gloanțe nu vom putea știi niciodată, dar putem veni cu date și exemple cutremurătoare despre masacrele de la Nistru, scrie cersipamantromanesc.wordpress.com.
Ziariștii occidentali spuneau în 1932 că ceea ce se petrece la granița sovieto-română este cu desăvârșire necunoscut lumii.
În fiecare noapte, la această graniță se aud împușcături, zilnic se găsesc morți și răniți, dintre cei care nu au reușit să treacă.
La început, refugiații erau în mare parte intelectualii români urmăriți și pentru activitatea lor proromânească dar câțiva ani mai târziu, după epurarea intelectualilor, teroarea s-a mutat asupra populației rămasă fără îndrumători și care se opunea colhozurilor.
De atunci, și mai ales de la declanșarea foametei din Ucraina, exodul a luat amploare. Părintele își lăsa familia în voia soartei, ascunzându-se prin păduri până prindea momentul prielnic să treacă Nistrul în România.
Autoritățile sovietice, pentru a stăvili această fugă generalizată, detașează în Republica Moldovenească Sovietică agenți GPU și trupe speciale menite să zăvorească frontiera.
Detașamentele de grăniceri sunt întărite în așa fel încât nimic să nu mai poată trece. Totuși, românii, dar nu numai ei, ci și ruși sau ucraineni, încearcă și uneori reușesc imposibilul, mai ales în nopțile geroase de iarnă, când puteau păcăli mai ușor vigilența grănicerilor și traversarea se putea face pe gheață.
Dar victimele erau nenumărate, grănicerii sovietici folosind mitralierele pentru a-i opri.
Astfel, corespondentul ziarului Cuvântul menționa la 19 ianuarie 1932 faptul că în ultimele zile au trecut Nistrul peste 80 de familii din Moldova Sovietică, bărbați, femei, unele însărcinate, bătrâni, copii.
Datorită acestor treceri și faptului că refugiații nu aveau nimic și nici posibilități de întreținere, se organizează „Comitetul pentru ajutorarea refugiaților moldoveni de dincolo de Nistru” condus de Pantelimon Halippa, care preia donațiile pentru refugiați și se ocupă de cazarea, hrana, îmbrăcarea lor, face eforturi pentru găsirea rudelor, caută locuri de muncă pentru adulți și se ocupă cu școlarizarea copiilor refugiați.
Între timp, rândurile refugiaților se îngroașă din ce în ce mai mult, dar și ale victimelor, iar poveștile supraviețuitorilor sunt cutremurătoare: foamea, frigul, amenințările deportărilor și comportamentul bestial al autorităților i-a făcut să riște ce le-a mai rămas, viața, în încercarea de a trece Nistrul în România.
Dar unul dintre cele mai cumplite masacre de pe Nistru s-a produs la 23 februarie 1932. 
La ora 12 noaptea, în dreptul comunei Olănești, de pe malul sovietic unde era o pădure, se aude o canonadă prelungă de mitraliere și bubuituri de grenadă.
Canonada durează vreo douăzeci de minute, după care încetează cu totul.
După un timp pe malul românesc își face apariția un grup de douăzeci de refugiați moldoveni îngroziți, cu privirile rătăcite.
Tremurând de spaimă, povestesc că au fost mai bine de șaizeci de români care au pornit spre malul Nistrului prin pădurea Olănești, dar au fost surprinși de grănicerii sovietici și agenții GPU care au deschis focul fără somație.
Mai bine de patruzeci de români transnistreni din grupul lor au plătit cu viața încercarea lor de a trăi în libertate alături de frații lor din România.
Nimeni nu era înarmat, doreau doar să fugă din „paradisul muncitorilor și țăranilor”, dar la ieșirea din pădurea de lângă Purcari, cerul s-a luminat de rachetele sovietice și s-a dezlănțuit măcelul.
Prinși în focul mitralierelor care secerau vieți omenești, supraviețuitorii au luat-o la fugă, urmăriți de o unitate GPU care trăgea continuu după ei, fără să le pese de țipetele victimelor, printre care erau femei și copii.
Ziaristul „Geo London” a publicat un amplu reportaj despre acest masacru în ziarul francez „Le Journal”, atrăgându-și invectivele oficiosului partidului comunist francez „L’Humanite” și protestele ambasadei sovietice care calificau cele scrise ca și atacuri incalificabile la realitățile din Uniunea Sovietică.
Societatea Națiunilor, nici ea nu a făcut nimic.
Dar toate acestea vor fi făcute uitate de intensitatea masacrelor și atrocităților comise față de români după cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord la 26 iunie 1940. Tragedia basarabenilor și bucovinenilor, mult mai apropiată și mai mediatizată, a făcut uitată tragedia românilor transnistreni.”
mai mult
România Mare

Situația lingvistică din regiunea Cernăuți în viziunea tinerilor

Lingv

Tinerii din regiunea Cernăuți caracterizează situația lingvistică din nordul Bucovinei, Ținutul Herța și nordul Basarabiei în cadrul unui proiect de documentare „Conflicte lingvistice: identificare, analizare, dezamorsare” realizat de Centrul Media BucPress cu sprijinul MAE al Germaniei prin intermediul Moldova Institut Leipzig.

Interviul de astăzi, pe care-l puteți viziona în subsolul acestui text, este o descriere a situației lingvistice din regiunea Cernăuți în baza experiențelor lingvistice ale tinerei Cristina Boico, originară din satul Marșenița, raionul Noua Suliță. Pe parcursul derulării proiectului vor fi prezentate mai multe interviuri cu tinerii din regiunea Cernăuți.

BucPress TV: Situația lingvistică din regiunea Cernăuți în viziunea tinerilor

BucPress TV: Situația lingvistică din regiunea Cernăuți în viziunea tinerilorCristina Boico din satul Marșenița, regiunea Cernăuți – invitata BucPress TV.Tinerii din regiunea Cernăuți caracterizează situația lingvistică din nordul Bucovinei, Ținutul Herța și nordul Basarabiei în cadrul unui proiect de documentare „Conflicte lingvistice: identificare, analizare, dezamorsare” realizat de Centrul Media BucPress cu sprijinul MAE al Germaniei prin intermediul Moldova Institut Leipzig.

Publicată de Centrul Media BucPress Cernăuți pe Joi, 14 februarie 2019

Despre proiect. Prin acest proiect internațional, realizat până în luna aprilie 2019, la Cernăuți, Chișinău și Comrat, Moldova Institut Leipzig analizează pentru MAE de la Berlin conflictele lingvistice din trecut și prezent în diverse contexte socio-politice, geografice și culturale, permițând reprezentanților minorităților naționale să-și expună părerea pe marginea problemelor acumulate la acest capitol. Datorită acestui proiect se dorește informarea decidenților politici europeni despre situația minorităților naționale din Ucraina prin intermediul presei și a societății civile.

Pe parcursul implementării proiectului sunt realizate de BucPress TV o serie de interviuri și alte materiale video cu participarea liderilor societăților pentru cultura românească din regiunea Cernăuți, a studenților și doctoranzilor, a părinților elevilor, analiștilor politici, profesorilor, oamenilor de la sate și din orașe, tuturor celor care au acumulat o experiență lingvistică și care ar avea un cuvânt de spus despre situația lingvistică și efectele glotopoliticii în nordul Bucovinei, Ținutul Herța și sudul Basarabiei.

Sursa: Agenția BucPress – bucpress.eu

mai mult
România Mare

Maria Onica, Basarabia: “Țara mea, România, a fost distrusă. Noi trebuie să o reUnim”

no thumb

Maria s-a născut în satul Ciorești, din raionul Nisporeni, Basarabia. Acolo a făcut gimnaziul iar în prezent este elevă la Liceul Teoretic cu Profil Arte „Ion și Doina Aldea-Teodorovici” din Chișinău.

„La școala din sat, mai exact la lecțiile de istorie, am aflat soarta  României Mari. Fiind iubitoare de artă, mai anume de cântec, de mică ascultam doi Artiști adevărați ai neamului nostru românesc, Doina și Ion Aldea-Teodorovici, acești mari patrioți care mi-au insuflat dragostea de tot ce este românesc și care, probabil de acolo, din Ceruri, ne întrebă: 

„Ce faci Tu pentru Țară?”

„Ce faci Tu pentru Neam?”

„Ce faci Tu pentru Oamenii de alături?”

„Ce faci Tu pentru cei care s-au jertfit pentru Tine…?”

De aceea, am decis să mă implic în acțiunile de promovare a adevărului istoric și a înfăptuirii Marii Uniri. Acum, în familia mea, fiecare știe ce înseamnă Unirea și e gata să se implice pentru a revenirea la Patria Mamă.Țara mea, România, a fost distrusă. Așa că noi, trebuie să o reUnim, cum a fost odată. Subliniez, sunt Românca născuta în actuala Republică Moldova.”, ne-a transmis Maria. De 1 Decembrie, ea va fi prezentă la manifestările din Chișinău însă s-a alăturat celor care promovează Marșul Unirii de la Alba Iulia.

Vă reamintim faptul că startul Marșului Unirii va fi  dat pe 1 decembrie, de la ora 08:00, cu pornire de la gara feroviară din Alba Iulia. În coloană vor fi fluturate steaguri tricolore orizontale, întocmai ca în 1918, cu denumirea localităților din care vin românii. Va fi cea mai amplă manifestație ca număr de participanți, din Anul Centenarului. Vor răsuna melodiile patriotice specifice și drapele uriașe tricolore de 100 de metri vor da culoare evenimentului.  Traseul marșului are 6 kilometri, pe traseul Gara Alba Iulia – Bulevardul Ferdinand – str. Tudor Vladimirescu – str. Emil Racoviță – Bulevardul Republicii – Calea Moților – strada Doctor Ion Rațiu – Bulevardul Horea – Piața Tricolorul – strada Unirii. Participanții la marșul organizat de Alianța pentru Centenar vor avea ocazia să semneze pentru proiectul de modificare a Constituției României prin introducerea unui preambul în care va fi menționată ideea de reîntregire națională. Marșul Unirii este inclus în programul oficial al sărbătoririi Zilei Naționale a României la Alba Iulia.

mai mult
PromovateRomânia Mare

„Marele Război – Marea Unire. Repere istoriografice” la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova

afis

Sub egida programului naţional „România, 100 de ani”, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova vă invită la sediul său din Ploieşti, str. Toma Caragiu nr. 10, să vizitaţi expoziţia lunii august: „Marele Război – Marea Unire. Repere istoriografice”.

Lucrările etalate sunt apariţii istoriografice contemporane din biblioteca documentară a instituţiei şi reprezintă o bibliografie de referinţă pentru istoria Primului Război Mondial şi a Marii Uniri.

mai mult
România Mare

Ediţie specială a Colocviilor Putnei

305221mare

Centrul de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare” al Mănăstirii Putna marchează Centenarul Marii Uniri prin organizarea unei ediţii speciale, a XXI-a, a Simpozionului internaţional de istorie „Colocviile Putnei”.
La această ediţie a Colocviilor Putnei, ce se va desfăşura în perioada 11-15 iulie, vor participa istorici de la facultăţile de istorie din Iaşi şi Bucureşti, de la Institutul de Istorie „N. Iorga” şi Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” ale Academiei Române, de la Institutul Naţional al Patrimoniului, de la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu şi de la alte instituţii culturale din România şi din străinătate.
Potrivit organizatorilor, sesiunile de comunicări ştiinţifice se vor desfăşura miercuri, joi şi sâmbătă la Mănăstirea Putna iar, pe lângă teme legate de Anul Centenar, vor fi abordate subiecte specifice Colocviilor Putnei: epoca Sfântului Ştefan cel Mare, istoria Mănăstirii Putna şi istoria mănăstirilor din Bucovina în perioada de ocupaţie austriacă.
”Dintre temele abordate menţionăm: invocarea lui Ştefan cel Mare şi a Mănăstirii Putna în discursul unionist din 1917-1918, stindardul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Zografu – Sfântul Munte Athos – în contextul anilor 1917-1918, între Prut şi Nistru în secolul al XV-lea – gânduri de arheolog, ideea imperială în ţările române, tributul Moldovei la sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare, armele lui Ştefan cel Mare, preliminariile războiului moldo-polon (1497), un epitrahil de la Ştefan cel Mare regăsit la Atena, iconografii cu caracter trinitar în pictura murală din Moldova în secolele XV-XVI, şcolile de broderie şi de muzică ale Mănăstirii Putna, statutul monahilor în Moldova medievală”, precizează organizatorii.
Deschiderea simpozionului va avea loc în prezenţa arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, Pimen, în cadrul festivităţii din Sala Mare a Casei Domneşti urmând să se lanseze ultimele numere apărute din revista „Analele Putnei”, o ediţie anastatică a cunoscutei lucrări publicate în anul 1905 de preotul Dimitrie Dan „Mânăstirea şi comuna Putna”, precum şi alte lucrări ale colaboratorilor Centrului „Ştefan cel Mare”.
Centrul de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna a fost înfiinţat la 2 ianuarie 2005 şi are ca scop cercetarea istoriei epocii ştefaniene şi a istoriei Mănăstirii Putna.
De la înfiinţare până în prezent, centrul a organizat la Mănăstirea Putna, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi la Institutul „Nicolae Iorga” din Bucureşti douăzeci de ediţii de comunicări ştiinţifice, sub numele Colocviile Putnei, iar cu ediţia a noua a fost inclusă şi o secţiune dedicată istoriei mănăstirilor din Bucovina în perioada ocupaţiei austriece, având în vedere caracterul unitar al monahismului bucovinean în perioada 1775-1918.

mai mult
România Mare

Onisifor Ghibu, ardeleanul care a contribuit decisiv la Unirea Basarabiei cu România

Onisifor_Ghibu_w747_h373_q100

Se împlinesc astăzi, 31 mai 2018, 135 de ani de la nașterea lui Onisifor Ghibu, cel care în urmă cu 100 de ani s‑a situat în dificila, dar și onoranta postură de a fi printre personalitățile care au înfăptuit unirea Basarabiei cu România, unire proclamată de Sfatul Țării de la Chișinău în ziua de 27 martie 1918. El a fost, poate, exemplul cel mai ilustru al cărturarului ardelean care nu și‑a cruțat nici o resursă, ba chiar și‑a riscat viața pentru ca românii basarabeni să fie dezrobiți de împovărătoarea stăpânire rusească, iar Basarabia să revină, așa cum era normal, la matca românească din care fusese smulsă brutal în 1812.

Reperele biografiei lui Onisifor Ghibu încep odată cu nașterea sa, la data de 31 mai 1883, în comuna Săliște din județul Sibiu. Părinții săi aveau origini modeste, fiind țărani meseriași și oameni credincioși educați în spiritul acela al românismului așa cum era acesta în lumea rurală a secolului al XIX‑lea. Primii pași pe calea învățăturii îi face în satul natal, unde deslușește tainele scrisului și cititului, iar dragostea și setea sa pentru învățătură îl determină să dorească să învețe mai departe. Așa se face că urmează mai apoi cursurile liceelor din Sibiu și Brașov, iar destinul îl poartă mai departe la București, unde avea să se înscrie la Facultatea de Litere, șederea lui aici fiind scurtă, numai doi ani: 1905‑1906. Pentru că dorința sa de a pătrunde pe căile cunoașterii era nepotolită, el își desăvârșește și încheie formarea intelectuală studiind la Budapesta, apoi la Strasbourg, iar ca încununare a acestei munci a obținut, în 1909, doctoratul în filosofie, pedagogie și istorie universală.

Întors pe tărâmul natal după anii de peregrinări, Onisifor Ghibu este numit inspector primar ortodox pentru școlile din Transilvania, iar mai apoi profesor la Institutul Teologic din Sibiu. Calea aceasta a profesoratului îi va fi preocuparea cea mai îndrăgită pe întreg parcursul vieții, dedicându‑și nenumărate zile nobilei munci a educației celor tineri.

Refugiu în Basarabia

În 1914 a izbucnit Primul Război Mondial. Nedorind să fie înrolat în armata austro‑ungară, Ghibu alege, un an mai târziu, să treacă granița în România. Fuga sa din Ardeal i‑a adus o condamnare la moarte în contumacie, pronunțată de autoritățile militare maghiare de la Cluj. Ajuns la București, atras de puterea cuvântului scris, a fondat săptămânalul „Tribuna”, de unde a militat, alături de alți ardeleni aflați în capitala țării, pentru intrarea României în război. În momentul în care acest fapt s‑a produs, Ghibu a devenit unul dintre publiciștii care susțin fervent cauza națională, mobilizându‑i pe românii care aveau nevoie de îmbărbătare.

Rezultatul nefericit al campaniei armatei române din 1916, îl obligă pe Onisifor Ghibu să se retragă alături de alte sute de mii de români în Moldova, la Iași. Și aici el continuă munca de om al condeiului, slujind interesul național suprem – acela de apărare a ființei statale a României.

Anul 1917 îl găsește în Basarabia, la Chișinău, unde s‑a refugiat pentru a‑și pune soția și cei trei copii la adăpost de epidemia de tifos exantematic care decima populația orașului Iași.

Îndrumar de educație românească

Contactul cu lumea basarabeană este unul șocant, dar în același timp și o revelație pentru ardelean, care realizează că frații din Basarabia aveau nevoie ca de aer de sprijinul românesc. Doar așa se putea rupe vălul de ignoranță, dezrădăcinare, dar și teama indusă de un secol de stăpânire rusească asupra provinciei. Flacăra conștiinței naționale trebuia întreținută cu orice preț. Primii pași concreți au fost aceia de a organiza o redacție a unui ziar. Acesta avea să se intituleze „Ardealul”, iar din 1918, numele a fost schimbat, cumva premonitoriu, în „România Nouă”. Primul număr al publicației avea pe pagina întâi portretul lui Mihai Viteazul, alături tronând un articol purtând un sugestiv titlu – „La Alba Iulia”.

Ziarul lui Onisifor Ghibu este un adevărat îndrumar de educație românească și patriotică a românilor din Basarabia. Intrat în contact cu cei câțiva lideri ai basarabenilor – Pantelimon Halippa, Ion Inculeț, Vasile Stroescu, Daniel Ciugureanu, Onisifor Ghibu este cel care îi ghidează și le oferă sfaturi și sprijin concret pentru organizarea Partidului Național Moldovenesc. Pe această cale, el contribuie activ la conturarea programului politic al partidului, mediind o apropiere, dar și întâlnirea liderilor de la Chișinău cu cei de la Iași.

Munca neobosită a lui Onisifor Ghibu este una primejdioasă. Bolșevicii îl puteau oricând ucide așa cum au făcut, spre exemplu, cu Simeon Murafa, în vara anului 1917. De aceea, pentru o perioadă el a trebuit să‑și ia măsuri sporite de precauție pentru a‑și păstra viața. Adeseori ardeleanul pleacă la Iași, unde se întâlnește cu oficialii români. El pledează pentru cauza basarabeană, solicitând unei tipografii editarea de ziare românești. Cu una dintre aceste ocazii, îl întâlnește pe George Enescu, pe care îl invită să concerteze în Basarabia. Acesta a acceptat cu bucurie invitația.

Profesor de pedagogie la Cluj

La 27 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea Basarabiei cu Patria-mamă. Cu siguranță, în spatele acestei decizii a stat și importanta contribuție a ardeleanului Onisifor Ghibu, cel care a reaprins flacăra națională în sufletele oamenilor și i‑a determinat pe basarabeni sa ia această istorică decizie. Numit la sfârșitul anului 1918 în funcția de secretar al Consiliului Dirigent, el părăsește Chișinăul, dar toată viața sa îl va purta în suflet.

Activitatea lui Onisifor Ghibu este la fel de fructuoasă și după Marea Unire. Astfel, în 1919, el a condus acțiunea de preluare a universității din Cluj, unde a și devenit profesor de pedagogie. În același an a fost ales și membru corespondent al Academiei Române, iar din anul 1922 este votat președinte al secției școlare a „Asociației Culturale Astra”. Întreaga perioadă interbelică el și‑o dedică profesoratului la Cluj, dar și publicării unor lucrări de istorie transilvăneană.

După război, în 1945, Onisifor Ghibu a fost forțat de noile autorități care nu uită trecutul acestuia și lupta sa împotriva bolșevicilor din Basarabia, să se pensioneze. Este epurat, apoi întemnițat între 1956‑1958 pentru că „a întreprins acțiuni împotriva regimului democrat popular al RPR”. Era încă unul dintre eroii anului 1918, din lungul șir de personalități care înfăptuiseră unirea și care plătea cu închisoarea patriotismul său. Ultimii ani din viață i‑a trăit izolat, marginalizat. La 31 octombrie 1972, la vârsta de 89 de ani, el s‑a stins din viață.

Recuperarea memoriei personalității lui Onisifor Ghibu s‑a făcut cu ocazia centenarului nașterii sale în 1983. După 1990, cei doi fii ai săi au publicat, până în anul 2010, o serie impresionantă de 33 de volume rămase în manuscris.Așa au apărut în 1992 și memoriile sale intitulate „Pe baricadele vieții”. Ele sunt o impresionantă și valoroasă mărturie despre unirea Basarabiei cu Patria-mamă, dar și o dovadă a patriotismului și a importanței activismului civic pe care Onisifor Ghibu l‑a desfășurat neabătut pentru unirea tuturor românilor. Pentru faptele sale, el rămâne una dintre figurile importante ale panteonului românesc al Marii Uniri.

mai mult
România Mare

Suveranii Unirii. Dezbatere la Clubul Ţăranului

regi-casa

Luni, 7 mai 2018, la Clubul Ţăranului, de la ora 18:00, Institutul Fraţii Golescu şi Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei vor evoca curajul şi loialitatea Suveranilor Unirii, rolul Familiei Regale în incurajarea rezistenţei de la Iaşi, implicarea Casei Regale în realizarea unirii, eforturile diplomatice ale Reginei Maria la Paris, afirmând actualitatea acestor modele pentru noi, contemporanii centenarului Marii Uniri.
Dezbaterea este moderată de jurnalistul Bogdan-Şerban Iancu, realizator al emisiunii „Ora Regelui”, reunind tineri pasionaţi de istoria noastră, membri ai Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei: Alin-Valentin Borcea, Irina-Andreea Cristea , David-Ştefan Ioniţă, Tudor Petcu şi Tudor Vişan-Miu .
După unirea Transvilvaniei cu România, Regina Maria îi scria preşedintelui Marii Adunări de la Alba Iulia: „Ziua măreaţă a împlinirii visului nostru a sosit şi este o zi de biruinţă, ziua cind îmi împreunez mâinile şi aduc mulţumirile mele Domnului”.
La rândul său, Regele Ferdinand scria, după împlinirea unirii: „Cum am fost părtaşul suferinţelor şi durerilor voastre, aşa iau parte, din adâncul inimii, la bucuria voastră, care este aceea a tuturor românilor şi, unind glasul meu cu al vostru, zic, plin de nădejde într-un viitor frumos: trăiască România Mare, una şi nedespărţită!”.
Clubul Ţăranului se află în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Intrarea se face prin strada Monetăriei.

mai mult
1 2 3 4
Page 1 of 4