close

Sfinții zilei

Sfinții zilei

Joi, 24 august – Sf. Sfinţitţ Mc. Eutihie şi Cosma Etolul; Sf. Mc. Tation

sfintii-toti

Sfîntul Evtihie (Eutihie) avea ca patrie Sevastopolul. El, auzind de buna vestire a lui Hristos, şi-a lăsat părinţii şi rudele şi s-a apropiat de iubitul ucenic al lui Hristos, de Apostolul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu. Deci, urmînd obiceiurilor lui şi fiind următor vieţii aceluia, învăţase de la dînsul cereasca înţelepciune, şi scosese darul lui Dumnezeu ca dintr-un izvor.

Umplîndu-se el de rîvna apostolească, a dezrădăcinat din temelie înşelăciunea idolească. Asemenea şi pe Sfîntul Apostol Pavel aflîndu-l, ca steaua pe soare, i-a urmat lui, ostenindu-se împreună cu dînsul în propovăduirea cuvîntului şi răbdînd bărbăteşte toate primejdiile. Pentru aceea este numit ucenic al amîndurora, al Sfîntului Evanghelist Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, şi al Sfîntului Apostol Pavel. Numindu-se el apostol – între cei mai mici apostoli -, deşi nu se află în numărul celor şaptezeci de apostoli, însă s-a cinstit cu numire apostolească, ca unul ce s-a ostenit cu cei mai mari apostoli întru buna vestire a lui Hristos şi ca unul ce a fost sfinţit de dînşii episcop la slujirea cuvîntului şi la jertfe. Evtihie a străbătut multe ţări, propovăduind pe Hristos, nu numai cu dînşii, ci şi singur. El nu umbla singur, ci avea călător împreună pe îngerul lui Dumnezeu, care îl întărea şi îi spunea mai înainte cele ce avea să i se întîmple. El suferea pretutindeni legături şi bătăi, şi pătimea cu bărbăţie pentru Domnul său.

Odată, fiind chinuit de foame în temniţă, i s-a adus pîine de o mînă nevăzută, cu care se întărise atît, încît socotea muncile întru nimic. Iar cînd l-a dezbrăcat ca să-l chinuiască, şi cînd i-a strujit trupul cu unghii de fier, a curs din cinstitul lui trup, mir de bună mireasmă şi a umplut văzduhul de bună mirosire. După aceea, fiind aruncat în văpaia focului, s-a auzit tunet din cer şi s-a pogorît o ploaie mare, încît a stins focul; iar sfîntul a rămas viu şi nevătămat, slăvind pe Dumnezeu. Altădată a fost dat spre mîncare fiarelor; dar şi acelea s-au îmblînzit înaintea feţei lui, şi s-au făcut ca nişte miei.

Ceea ce este mai de mirare, este faptul că unui leu, dîndu-i drumul asupra lui, acela a grăit cu glas omenesc, propovăduind măririle Mîntuitorului Hristos. Atunci s-au mirat şi s-au spăimîntat toţi, care se uitau la acea privelişte. Dar ce minune este pentru că Cel ce a putut de demult să deschidă gura măgarului lui Valaam, să vorbească ca oamenii, oare nu putea să rînduiască gura leului ca să grăiască omeneşte, spre mustrarea şi ruşinarea păgînilor, şi spre mărirea atotputerniciei Sale? Deci şi aici tot Domnul este, cum a fost şi acolo, făcînd minuni. Însă cum Sfîntul Apostol Evtihie şi-a săvîrşit nevoinţa alergării sale, despre aceasta se povesteşte în Prolog că s-a sfîrşit fiind adus legat de la Efes în patria sa, Sevastopol. Slujba din Minei pomeneşte în ce chip s-a sfîrşit, zicînd că i s-a tăiat capul cu sabia, fiind încununat de Iisus cu coroana biruinţei.

Notă – Unii povestesc despre Sfîntul Evtihie că ar fi fost tot acela care se pomeneşte în Faptele Sfinţilor Apostoli la cap.3. Era un tînăr oarecare, anume Evtihie, care, şezînd la fereastră, ameţit de somn, a căzut jos din acea casă, de la rîndul al treilea şi, murind, l-a înviat Sfîntul Apostol Pavel. Dar de această înştiinţare vrednică de credinţă n-am aflat încă, şi nu se pare să fi fost tot acel Evtihie care a căzut, căci era din Troada, precum se arată tot în cap. 3 al Faptelor Apostolilor, care zice: Am venit în Troada… Patria acestui apostol Evtihie care se cinsteşte acum era Sevastopolul.

Deci, cetatea Troada este în Frigia, iar Sevastopolul în Palestina. Deşi zic cei ce socotesc că Evtihie este unul şi acelaşi cu tînărul din Troada, care a căzut din casă de la rîndul al treilea, fiind ucenic al Sfîntului Ioan cuvîntătorul de Dumnezeu, însă nu se potriveşte cu sfîrşitul. Aceia spun de Evtihie, care este în Faptele Apostolilor, că a propovăduit în Spania, şi acolo s-a dus la Domnul. Iar acest Evtihie care se cinsteşte acum, aducîndu-se de la Efes în Sevastopol, patria sa, s-a sfîrşit prin tăiere cu sabia.

mai mult
Sfinții zilei

Luni, 21 august – Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Vasa; Sf. Mc. Donat diac., Romul pr., Silvan diac. şi Venust

tadeu-apostolul

Sfântul Apostol Tadeu, numit si Levi, era din cetatea Edesei, evreu de neam, foarte iscusit si învatat în dumnezeiestile Scripturi.

Deci suindu-se la Ierusalim ca sa se închine, în zilele lui Ioan Botezatorul, si auzind propovaduirea lui, minunându-se foarte de viata lui îngereasca, s-a pocait de pacatele sale si s-a botezat de la dânsul.

Dupa aceasta vazând pe Hristos si minunile ce se faceau de catre Dânsul si auzind învatatura Lui, a urmat dupa Dânsul pâna la mântuitoarea patima.

Iar dupa Inaltarea Domnului, s-a întors în patria sa, Edesa, si, dupa fagaduinta Mântuitorului fata de regele Abgar (vezi 16 august), l-a tamaduit pe acesta de lepra lui si l-a botezat.

Si învatând si luminând pe altii multi, si facând biserici, umbla si cerceta cetatile Siriei. Si mergând la Berit, cetatea din Fenicia, si învatând si acolo pe multi si botezând, s-a mutat cu pace catre Domnul.

Iar moastele Sfântului Apostol Tadeu au fost aduse la Constantinopol – dimpreuna cu cele ale Apostolului Andrei – de catre Sfântul marele mucenic Artemie (preznuit la 20 octombrie), în anul 377.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Vasa, împreuna cu copiii ei: Teognie, Agapie si Pistos.

Aceasta mucenita a trait în zilele împaratului Maximian Galerius (305-311), si era din cetatea Edesa. Si însotindu-se cu un popa idolesc, anume Valerie, a nascut trei copii cu dânsul: Teognie, Agapie si Pistos, pe care i-a crescut în dreapta credinta, pentru ca ea era credincioasa si crestina de la stramosii ei.

Fiind pârâta de însusi barbatul sau, a stat de fata cu copilasii ei înaintea Antipatului Vicarie, si marturisindu-se ca este crestina, pe dânsa si cu cei doi copii mai mici au închis-o în temnita, iar pe Teognie, fiul ei cel mai mare, l-au spânzurat. Apoi au adus pe Agapie, al doilea fiu al ei, si l-au batut cumplit; iar maica-sa îl îmbarbata si-l îndemna la rabdare; dupa aceea i-au despuiat pielea capului pâna la piept. Iar în vremea când îl despuiau, zicea nevoitorul lui Hristos zicerea aceasta vrednica de pomenire: „Nu este lucru mai dulce decât a patimi cineva pentru Hristos”. Dupa aceasta au adus si pe al treilea fiu ce-l chema Pistos; si marturisind credinta în Hristos, si fiind supus la tot felul de chinuri li s-au taiat la toti trei fratii capetele.

Iar maica lor Vasa, atunci se afla în temnita fara mâncare, primind însa hrana din mâna îngerului. Apoi scotând-o din temnita, i s-a poruncit ca sa urmeze dupa Vicarie, care mergea în Macedonia. Si acolo silind-o ca sa jertfeasca si nevrând sa asculte, a fost supusa la nenumarate chinuri, ca sa fie silita sa aduca jertfe. Apoi a fost trimisa la consularul Cizicului, care vazând ca nu se supune sa aduca jertfe la idoli, a poruncit sa i se zdrobeasca madularele, si asa, taindu-i-se capul, si-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Teoclita, facatoarea de minuni.

Aceasta sfânta a trait pe vremea împaratului Teofil, urâtorul de Hristos, si era de neam din latura optimatilor; parintii ei erau Constantin si Anastasia. Crescuta fiind din pruncie cu placerea de Dumnezeu, a fost însotita cu barbat al carui nume era Zaharia, fara sa se sminteasca ea cât de putin de însotirea cu el. Caci de atunci multe si nenumarate milostenii facea, dându-se pe sine la îndeletnicirea dumnezeiestilor cuvinte, si tot lucrul bun cu lesnire îl facea, împlinind poruncile Scripturilor. Lucra înca toata ziua si slujea la trebuintele saracilor ce veneau la casa sa si la toti cei din casa. Iar când a venit vremea mutarii sale, chemându-si toate rudeniile si cunoscutii, le-a spus si ziua mutarii sale si cele ce erau sa se lucreze în urma. Iar minunile ce au urmat dupa adormirea sa, cu neputinta este noua a le scrie, prescurtare întrebuintând.

mai mult
Sfinții zilei

Sâmbătă, 19 august – Sf. Mc. Andrei Stratilat; Sf. Cuv. Timotei, Agapie şi Tecla

andrei-stratilat

În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Andrei Stratilat si a celor ce s-au savârsit împreuna cu dânsul doua mii cinci sute nouazeci si trei de ostasi.

Andrei stratilatAcest sfânt a trait în zilele împaratului Maximian. Ostindu-se spre partile Rasaritului, împotriva puterii persilor, care intrase în hotarele romanilor, si chemând pe Hristos în ajutor, si înduplecând si pe ceilalti ostasi ca sa-i fie în ajutor, înfrânsera pe persi si astfel biruind pe vrajmasi, a întors pe însotitorii lui la credinta în Hristos. Fiind însa pârât el cu ai lui a fost adus înaintea voievodului Antioh ca un vinovat si întins pe un pat de fier încins cu foc, iar ostasilor ce erau cu dânsul, li s-au bagat mâinile în catuse. Dupa aceea rândui Antioh alti o mie de ostasi sa-i scoata din hotarele tarii; dar si pe acestia, învatându-i sfântul, îi întoarse la credinta în Hristos. Antioh a poruncit sa li se taie capetele cu sabia.

Viata sfântului marelui mucenic Andrei Stratilat, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Timotei, Agapie si Tecla.

Slavitul Mucenic Timotei era cu neamul din Palestina, si fiind desavârsit si la viata si la cuvânt, a fost facut învatator al dreptei credinte. Deci fiind prins, si stând de fata la Gaza înaintea lui Urban, a spus ca este din partea crestinilor. Atunci a fost batut rau si chinuit în tot felul si nicidecum întorcându-se, a fost bagat în foc, unde si-a primit sfârsitul. Si în aceeasi cetate, Agapie si Tecla Vizianca tinându-se de credinta lui Hristos, au fost dati la fiare, si si-au luat prin ele cununa muceniciei.

Sinaxar

mai mult
Sfinții zilei

Vineri, 18 august – Sf. Mc. Flor, Lavru, Polien şi Leon (Post)

flor-lavru

În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Flor si Lavru.

Flor si LavruAcesti sfinti au fost dupa trup frati gemeni, si aveau mestesugul de taietori în piatra, pe care-l învatasera de la Sfintii Proclu si Maxim care marturisisera pentru Hristos. Dupa ce au marturisit dascalii lor pentru Hristos, ei s-au dus la Iliric, în tara Dardaniei, în cetatea Ulpianilor, unde cercând pietre de metaluri, îsi savârseau mestesugul lor pe lânga Licon ighemonul. Apoi au fost trimisi de acesta catre Liciniu feciorul Elpidiei împarateasa. Liciniu dându-le bani, le-a poruncit sa zideasca o capiste idoleasca, dându-le si planul acesteia. Dar sfintii luând banii, i-au împartit la saraci; si noaptea se rugau catre Dumnezeu, iar ziua lucrau tare si înfrumusetau locasul; si peste putine zile l-au si ispravit, fiind sfintii ajutati si întariti de îngeri. Atunci îndata Merentie popa cel idolesc a crezut în Hristos, crezând mai înainte si fiul sau Atanasie, caci îi tamaduisera sfintii ochiul cel orb al lui. Si strângând mucenicii lui Hristos saracii, carora le dadusera banii, au legat idolii cu streanguri de grumaji, si i-au tras jos.

Dupa aceea, aprinzând lumânari multe, au închinat biserica lui Dumnezeu si o sfintira lui Hristos, zicând: „Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor si bucuria mucenicilor”, înainte-mergând cinstita Cruce.

Iar daca a aflat Liciniu de aceasta, a poruncit sa se aprinda un cuptor si sa bage în el pe saracii care luasera banii si sfarâmasera idolii; în care aceia si-au dat sufletele.

Iar Sfintii Flor si Lavru, fiind legați la roata unui car, au fost batuti, apoi au fost trimisi la ighemonul Licon, care i-a bagat într-un put adânc, unde se rugau lui Dumnezeu si pentru cei ce aveau sa le faca pomenirea, si pentru bunastarea lumii, pentru încetarea prigoanei; și așa și-au dat sufletele. Peste câtiva ani au fost scoase cinstitele lor moaște din puț, și asezate cu cinste în racle, care izvorau miruri și izvoare de tamaduiri celor ce se apropiau de ele.

Sinaxar

mai mult
Sfinții zilei

Joi, 17 august – Sf. Sfinţit Mc. Miron; Sf. Mc. Straton, Ciprian şi Tirs

miron

În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Miron.

Miron muceniculAcest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu (249-251) si ale lui Antipatru domnul Ahaiei. El era cu vrednicia preot bisericii, cu buna întelegere, bogat si de neam cinstit, iubit fiind si de Dumnezeu si de oameni. În ziua Nasterii lui Hristos intrând Antipatru în biserica, sa prinda pe crestini ca sa-i chinuiasca, Sfântul Miron umplându-se de râvna dumnezeiasca, l-a înfruntat. Drept aceea a fost mult chinuit si silit ca sa aduca jertfa la idoli. Dar el a refuzat; atunci i-au scos fâsii de piele de la umeri pâna la picioare, dintre care el luând una, a azvârlit-o în obrazul lui Antipatru. Dupa aceasta a fost supus sfântul la felurite chinuri. Iar apoi a fost dus de acolo la Cizic, si acolo, prin sabie, i s-a taiat capul, si asa si-a primit cununa muceniciei.

Viata sfântului mucenic Miron, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Straton, Filip, Evtihian si Ciprian.

Acesti sfinti mucenici aflându-se în Nicomidia, întradins se duceau la priveliste, de învatau poporul ce se strângea acolo si-i scoteau din închinarea la idoli, si-i aduceau la credinta lui Hristos. Odata, vazând domnitorul privelistea fara de oameni, si aflând ca sfintii mucenici învata poporul sa paraseasca viata de veselie si ca traiesc alta viata noua, calcând obiceiurile lor cele parintesti, a poruncit de au adus pe sfinti înaintea lui cu graba. Acestia stând de fata si marturisind ca ei tin credinta în Hristos, si ca nu vor înceta a învata pe altii, au fost adusi la priveliste si dati la fiare salbatice. Si fiind paziti nevatamati de ele au fost chinuiti în alte multe feluri. În cele din urma bagându-i în foc, au luptat lupta cea buna pentru Hristos, si biruind au luat cununa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Tirs, Levchie, Coronat si cu sotiile lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria în Armatia.

mai mult
Sfinții zilei

Miercuri, 16 august – Sf. Mahramă a Domnului; †) Sf. Martiri Brâncoveni Constantin Vodă cu cei 4 fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache; †) Sf. Cuv. Iosif de la Văratec (Post)

icoana-abgar

În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea aducerii Icoanei celei nefacute de mâna a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din cetatea Edesei, în pazita de Dumnezeu împarateasa cetatilor a Constantinopolului.

Icoana nefacuta de mânaFacând multe minuni Domnul si marele Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru a Sa bunatate, precum este scris în Sfintele Evanghelii, si ducându-se pretutindeni aceasta veste, a auzit si Avgar, domnitorul Edesei. Si dorea sa vada pe Iisus Hristos aievea si nu putea, pentru ca era cazut în boala fara leac, caci avea lepra neagra care îi cuprinsese tot trupul, de-l topea si-l mânca; si pe lânga aceea avea si boala veche cu dureri pe la încheieturi. Lepra însa îl înspaimânta si îl umilea, iar cealalta boala îi da dureri iuti si grele; pentru aceea nu iesea afara, si nu-l vedea nimeni din cei supusi ai lui. Iar în zilele Sfintelor Patimi ale Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, scriind el o epistola a trimis-o cu un oarecare Anania, învatându-l sa zugraveasca statul, parul si fata si tot chipul trupesc, cu toata nevointa, si sa-i aduca Chipul acela al lui Hristos, de vreme ce Anania era foarte iscusit la mestesugul zugraviei.

Iar epistola avea aceste cuvinte: „Avgar, domnul cetatii Edesei, lui Iisus Mântuitorului Bunului Doctor, ce petrece în Ierusalim, sa se bucure. Auzit-am de Tine si de tamaduirile ce se fac de Tine, fara ierburi. Ca precum auzim, faci pe orbi sa vada si pe ologi sa umble, pe leprosi curatesti, duhurile necurate si demonii gonesti si pe cei ce se afla cu boli îndelungate îi lecuiesti si pe morti înviezi. Si auzind acestea toate despre Tine, am gândit una dintr-acestea doua: Ca au Fiul lui Dumnezeu esti facând acestea, au Dumnezeu. Drept aceea dar, scriind, Te-am rugat sa iei osteneala si sa vii pâna la mine, ca sa-mi tamaduiesti si boala ce am, si sa Te afli aicea cu mine. Ca am înteles ca si iudeii cârtesc asupra Ta si vor sa-Ti faca rau; eu am o cetate mica, însa de cinste, care ne va fi din destul amândurora, a petrece cu pace”.

Deci Anania mergând la Ierusalim si dând Domnului epistola, îi lua aminte de-L semuia cu multa chibzuinta. Dar neputând sa se apropie din pricina multimii ce se adunase, s-a suit pe o piatra ce era mai înalta putintel de la pamânt, si îndata îsi puse ochii asupra Lui, si-si întari mâna pe hârtie scriind asemanarile cele ce vedea. ĂŽnsa nu putea nicicum sa-i însemneze chipul, pentru ca se arata cu alta fata si cu schimbata înfatisare. Iar Domnul, ca un cunoscator al celor ascunse si cercetator al inimilor, cunoscând gândul aceluia, a vadit ceea ce se facea pe ascuns. Caci cerând apa sa se spele, i s-a dat si o mahrama în patru colturi; si dupa ce s-a spalat a sters cu ea preacurata si dumnezeiasca Sa fata. Si, o, minune: s-a întiparit pe acea mahrama dumnezeiescul Sau chip si fata; si El a dat-o lui Anania, zicându-i: „Mergi de o da celui ce te-a trimis, si du-i si epistola aceasta: Fericit esti, Avgare, de vreme ce nu M-ai vazut si ai crezut în Mine. Ca scris este pentru Mine, ca cei ce M-au vazut sa nu creada în Mine, iar cei ce nu M-au vazut, aceia sa creada si sa fie vii. Iar despre cele ce Mi-ai scris ca sa vin catre tine, sa stii ca Eu trebuie sa plinesc toate cele pentru care sunt trimis; iar dupa ce le voi plini Ma voi sui catre Tatal, Cel ce M-a trimis. Si când Ma voi sui, îti voi trimite pe unul din ucenicii Mei, anume Tadeu, care si boala îti va tamadui si viata vesnica îti va da si pace, si tie si celor ce sunt cu tine. Si cetatea îti va întari, ca sa nu poata nimeni din vrajmasi împotriva ei”. Punând la sfârsitul epistolei si sapte peceti, însemnate cu slove evreiesti care talmacindu-se, arata: Teu Tea, Tion Tavma, adica: A lui Dumnezeu fata, dumnezeiasca minune.

Abgar si icona nefacuta de mânaDeci Avgar primind pe Anania cu bucurie si cazând si închinându-i-se sfintei si preacuratei Icoane a Domnului, cu credinta si multa osârdie, îndata s-a tamaduit de boala, ramânând putina lepra numai pe fruntea lui. Iar dupa mântuitoarea patima a lui Hristos si dupa suirea Lui la cer, mergând Sfântul Apostol Tadeu la Edesa, a pus pe Avgar în scaldatoarea Botezului. Si botezându-l si pe el si pe toti câti erau sub ascultarea lui, în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, a iesit Avgar din apa curatit si de acea putina ramasita de lepra.

De atunci cinstind în tot chipul, închinându-se acelei dumnezeiesti asemanari a Chipului Domnului, si vrând ca sa fie cinstita de catre toti, pe lânga celelalte ale lui bunatati, a adaugat si aceasta: Ca pogorând chipul unui zeu, ridicat deasupra portii celei de obste a cetatii si sfarâmându-l, a pus în locul lui acea nefacuta de mâna Icoana a Mântuitorului nostru si Dumnezeu, înfrumusetând-o, si scriind aceste cuvinte: „Hristoase Dumnezeule, cel ce nadajduieste întru Tine, nu este trecut cu vederea niciodata”. Si a dat porunca ca oricine va intra pe acea poarta sa dea cinstea si închinaciunea ce se cuvine cinstitei si de minuni facatoarei Icoanei lui Hristos, si apoi sa intre în cetate. Aceasta porunca pioasa a barbatului aceluia, a fost tinuta cât a trait el si fiul sau în viata aceasta. Iar dupa ce nepotul lui a ajuns domnitor, a dat cu piciorul dreptei credinte si însusi s-a întors la slujirea idolilor, si a vrut sa ridice deasupra portii Edesei un idol si sa pogoare Icoana lui Hristos. Cunoscând aceasta din dumnezeiasca aratare episcopul cetatii, a pus nevointa mare, si de vreme ce locul unde sta Icoana era rotund, a aprins înaintea dumnezeiestii Icoane o candela, si a pus o caramida dinainte, si zidind-o pe din afara cu var, a tocmit zidul de nu se vedea. Nemaivazând, Icoana Domnului, pagânul a renuntat la lucrul ce începuse a face.

Si a trecut multa vreme, încât iesise din mintea oamenilor unde era ascunsa dumnezeiasca Icoana. Iar când Osroe, împaratul persilor, pradând cetatile si orasele Asiei, a ajuns si la Edesa, si a pornit asupra ei toata mestesugirea de lupta, a dat mare frica oamenilor cetatii. Acestia scapând numai la Dumnezeu si rugându-L cu lacrimi, aflara grabnica mântuire; caci într-o noapte s-a aratat o femeie preaslavita episcopului Eulalie, zicându-i: „De veti lua dumnezeiescul chip al Mântuitorului cel nefacut de mâna care este ascuns deasupra acestei porti, aratându-i si locul, toate le va face bune”. Deci episcopul mergând si sapând în locul acela a aflat dumnezeiasca Icoana nestricata, si candela aprinsa de atâtia ani, înca si în caramida ce era pusa în preajma candelei. Si aratând Icoana tuturor s-au umplut de nespusa bucurie si veselie.

Luând episcopul aceasta Icoana si facând Litanie si multumind a mers la locul unde spargeau persii cetatea. Si daca s-au apropiat, a picurat untdelemn din candela în focul cel gatit ce avea sa arda cetatea, si a ars pe toti de i-a prapadit. Iar daca s-a apropiat episcopul cu dumnezeiescul chip de padure unde era focul mare de multime de copaci, îndata s-a pornit vânt mare, si a întors para focului asupra celor ce-l facusera si i-au izgonit. Si asa cetatea Edesa s-a izbavit de vrajmasii sai, prin milostivirea lui Hristos Dumnezeul nostru, si prin aratarea preasfântului Chip cel nefacut de mâna.

Dupa multi ani împaratul Romano, cel ce se chema Lacapenos, pe care si Porfiroghenit îl numesc, cel ce a împaratit cu ginerile sau Constantin, fiul împaratului Leon cel întelept, a fost adusa acea sfânta mahrama, care avea pe ea Chipul cel nefacut de mâna al dumnezeiestii fete a lui Hristos, în Constantinopol din Edesa care era stapânita de saracini împreuna cu toata Siria. Si s-a facut aducerea aceea în acest chip: Romano cel batrân care stapânea atunci, si-a pus în gând sa îmbogateasca cetatea împarateasca si cu aceasta icoana. Pentru aceea în multe vremi a trimis la Edesa, si a cerut acea dumnezeiasca omeneasca închipuire a Domnului, de la Amira cel ce se afla acolo, fagaduind ca va plati si bani si va slobozi pe prinsii de razboi, dar si ca nu se va mai porni cu vrajmasie ostile crestinilor împotriva acelor hotare. Si au cazut la învoiala.

Si de vreme ce a dat voie Amira si a lasat a fi asa, luând episcopii Samosatelor, Edesei si altii cu frica lui Dumnezeu acea Sf. Icoana si epistola scrisa de Hristos, au purces în cale spre Constantinopol; iar pe cale se faceau nespuse minuni. Si daca au sosit la locul Optimatelor si la biserica Nascatoarei de Dumnezeu ce se numeste a lui Eusebiu, apropiindu-se multi bolnavi cu credinta, s-au tamaduit de multe feluri de boli. Iar un îndracit zicând: „Ia-ti Constantinopole slava, cinstea si bucuria, si tu Porfirogenitule împaratia ta”, îndata s-a tamaduit.

Sfantul DiomidIar în cincisprezece zile ale lui August, în anul de la Hristos noua sute cincizeci si noua, pe vremea împaratiei lui Romano, au sosit arhiereii ce duceau Sfânta Icoana la Constantinopol la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherne, unde a fost primita cu închinaciune, cu cinste si cu bucurie atât de împarat cât si de domnul si de întregul popor. Iar a doua zi, adica în saisprezece, dupa sarutare si închinaciune, ridicând Icoana lui Hristos pe umere patriarhul Teofilact si împaratii cei tineri, pentru ca cel batrân lipsea din pricina slabiciunii, si toti cei mai de cinste si toata plinirea bisericii au petrecut-o cu cinste, pâna la poarta cea de aur. Apoi ridicând-o de acolo cu cântari si cu laude, si cu faclii aprinse, au sosit la vestita si marea biserica a întelepciunii lui Dumnezeu. Si facând si acolo cinstirea ce se cadea, s-au suit la palatele împaratesti, si intrând în biserica Nascatoarei de Dumnezeu, zisa a Farului, au pus acolo cinstitul si sfântul Chip al Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A Caruia este slava în veci. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diomid.

Acest sfânt era din Tarsul Ciliciei, din neam mare si bun. Dar facându-se mai bun dupa vointa, se deprinsese cu mestesugul de doctor, lecuind pe toti cei ce mergeau la el: sufletele cu dumnezeiasca credinta, iar trupurile cu mestesugul. În zilele împaratului Diocletian a plecat din Tars si a mers la Niceea, în Bitinia. Si fiind folositor si acolo în tot chipul celor ce mergeau la dânsul si cu credinta dumnezeiasca si cu mestesugul, a fost pârât la împarat. Însa când au venit ca sa-l prinda, aflându-l mutat catre Domnul, i-au taiat capul si l-au dus la împaratul. Dar pentru nemilostivirea ce au aratat cei ce au taiat capul sfântului, îndata au orbit. Iar împaratul a poruncit iarasi sa-l duca sa-l aseze la trup. Si daca l-au asezat la trup, se spune ca a revenit vederea celor ce orbisera, când au taiat capul sfântului.

Sinaxar

mai mult
Sfinții zilei

Marți, 15 august – (†) Adormirea Maicii Domnului

adormirea-maicii

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: „Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”. Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: „Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite”. Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: „Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”.

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: „Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad”.

Adormirea Maicii Domnului, Patmos, secolul 15Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

mai mult
Sfinții zilei

Luni, 14 august – Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. Prooroc Miheia (Prohodul Maicii Domnului) (Post)

miheea

Sfantul Prooroc Miheia, cel dintai cu acest nume, era cu neamul din semintia lui Efrem si era fiul lui Iemvlaan. El a fost in Israel intru aceleasi zile, in care a fost si Sfantul Prooroc Ilie, imparatind atunci peste Israel, in Samaria, Ahab si cu Izabela; iar peste iudei, in Ierusalim, fiind imparat Iosafat. In vremea aceea, semintiile celor doisprezece fii ai lui Iacov erau despartite in doua imparatii. Deosebita era imparatia celor doua semintii: a lui Iuda si a lui Veniamin – aceasta se numea imparatia lui Iuda, iar scaunul ei era Ierusalimul; si deosebita era imparatia celor zece semintii care se numea a lui Israel, iar scaunul aceleia era Samaria, si in stapanirea imparatiei acelui Israel era semintia lui Efrem, neamul si patria Proorocului Miheia.
Deci Sfantul Miheia il mustra mult pe Ahab, imparatul lui Israel, pentru aceleasi greseli pentru care il mustra si Sfantul Ilie: pe de o parte, pentru departarea lui de la Dumnezeu spre inchinarea la idoli, iar pe de alta, pentru nedreptatile ce le facea. Iar imparatul ura pe proorocul care-l mustra, dar nu indraznea sa-l ucida, temandu-se de pedeapsa lui Dumnezeu si rusinandu-se de cinstea si de sfintenia imbunatatitului barbat; inca si infricosandu-se de implinirea cuvintelor lui cele proorocesti. Insa proorocul, dand loc maniei celei nedrepte a imparatului, iesea aiurea si petrecea prin munti, ca nu cumva aratandu-se adeseori imparatului si mustrandu-l pe el, sa-l porneasca spre manie ucigasa.
Intr-acele zile, casa lui Ahab, imparatul lui Israel si casa lui Iosafat, imparatul Iudeii, erau unite, caci Iosafat luase de la Ahab, dupa Ioram, cel dintai fiu nascut al sau, pe Atalia, fiica lui, si imparatul Iosafat venise din Ierusalim in Samaria, spre cercetare la imparatul Ahab; deci, intre dansii era legatura de dragoste. Si cand ei se veseleau, Ahab a rugat pe Iosafat sa-i ajute la razboi impotriva imparatului Asiriei, ca sa ia de la dansul cetatea Ramot din Galaad, care era de demult a lui Israel, iar imparatul Asiriei pusese stapanire pe ea cu sila. Si a fagaduit Iosafat lui Ahab ca va merge el insusi impreuna cu dansul la razboiul acela si i-a zis: „Precum voiesti tu, asa si eu, si precum poporul tau, asa si poporul meu vom merge impreuna la razboi; dar mai intai sa intrebam pe Dumnezeu, oare acel razboi ne va fi noua cu castig?” Si indata Ahab a adunat pe proorocii sai cei necurati si mincinosi, in numar de patru sute, intre care unul era mai-mare prooroc mincinos, anume Sedechie, fiul lui Hanaan.
Si toti acei prooroci dadeau buna nadejde lui Ahab, zicandu-i: „€žMergi si Dumnezeu iti va da tie in maini nu numai cetatea Ramot, ci si pe insusi imparatul Asiriei!” Dar Iosafat, imparatul Iudeei, fiind bine cinstitor si credincios lui Dumnezeu, vazand si intelegand ca intre proorocii aceia nici unul nu era adevarat prooroc, ci toti erau inselatori si momitori, a zis catre Ahab, imparatul lui Israel: „Oare nu este aici cineva, macar unul ca acela, prooroc al Domnului, prin care sa intrebam pe Domnul si sa ne spuna noua adevarul?” Ahab a zis: „Este un barbat care poate sa intrebe pe Domnul si sa stie adevarul de la El; acela este Miheia, fiul lui Iemvlaan; dar eu il urasc pe el, ca nu-mi prooroceste mie bune, ci totdeauna cele rele”. Iosafat a zis lui Ahab: „Nu grai asa! Cheama-l si asculta-l pe el si nu te mania cand esti certat de dansul!”
Si indata, Ahab a trimis sa-l cheme pe Proorocul Miheia, pentru ca intr-acea vreme venise in Israel din muntii cei pustii. Si au sezut imparatii amandoi pe scaunele lor, in podoaba si slava lor, langa portile Samariei si toti proorocii mincinosi au proorocit inaintea lor. Atunci mai-marele prooroc mincinos, Sedechia, a facut niste coarne de fier si, trambitand, a zis catre imparatul Ahab: „Domnul zice asa: Cu aceste coarne vei sfarsi si vei prapadi Siria si o vei pierde pe ea”. Asemenea si toti ceilalti ziceau imparatului: „Sa te sui la Ramot in Galaad ca vei birui pe imparatul Siriei si Domnul ti-l va da in mainile tale”. Dar trimisul care mersese sa cheme pe Proorocul Miheia, a zis catre el: „Iata, toti proorocii bine proorocesc imparatului; deci te rog pe tine, ca si tu cu dansii sa-i proorocesti bine, ca sa nu fie cuvintele tale potrivnice”. Sfantul Miheia a raspuns: „€žViu este Domnul, ca orice-mi va zice Domnul Dumnezeul meu, aceea voi grai imparatului”. Deci, venind Sfantul Miheia, a stat inaintea lui Ahab, imparatul lui Israel, care l-a intrebat, zicand: „Asculta, Miheia, sa merg oare la Ramot al Galaadului cu razboi, sau sa ma opresc?” Iar proorocul, nedepartand indata intrebarea imparatului, ci tragandu-l mai ales pe el spre intrebarea cea mai cu dinadinsul, i-a zis ca si cum nu ar fi vrut: „Sa te sui, ca Domnul te va povatui pe tine si-l va da in mainile tale pe imparatul Asiriei!”
Atunci imparatul Ahab, vazandu-l pe el ca nu graieste cu indrazneala, a zis catre dansul: „€žJuru-te pe tine de multe ori, ca sa-mi spui mie adevarul inaintea Domnului!” Atunci Sfantul Miheia a zis cu indrazneala: „Am vazut pe tot Israelul risipit prin munti, ca oile fara pastor”. Cu aceste cuvinte proorocul a aratat ca oastea lui Israel avea sa se lipseasca in razboi de pastorul sau, adica de imparat, pentru ca avea sa fie ucis, si toti aveau sa fie izgoniti prin munti si pustietati de ostasii asirienilor, ca oile de lupi. Atunci Ahab, imparatul lui Israel, a zis catre Iosafat, imparatul Iudeei: „Oare nu ti-am spus eu tie ca acesta nu-mi prooroceste mie cele bune, ci numai cele rele?”
Iar Sfantul Miheia a zis: „€žNu asa, ca si eu aud cuvantul Domnului! Nu asa! Am vazut pe Domnul Dumnezeul lui Israel se-zand pe scaunul Sau si toata oastea cereasca statea inaintea Lui, de-a dreapta si de-a stanga. Si a zis Domnul: „Cine va insela pe Ahab, imparatul lui Israel, ca sa se suie si sa cada in Ramot al Galaadului?” Iar cei ce stateau inaintea lui, unii au zis intr-un fel, altii, intr-altul. Dar venind un duh viclean, a stat inaintea Domnului si a zis: „Eu il voi insela pe el!” Atunci Domnul a zis: „Cum il vei insela pe el?” Duhul cel viclean a zis: „Voi merge si voi grai minciuni prin gurile tuturor proorocilor lui.” Iar Domnul a zis: „Mergi si fa asa!”Deci, sa stii, imparate, ca duh mincinos este in gurile tuturor proorocilor tai, iar Domnul a grait rele de tine!”
Aceasta zicand-o proorocul, a venit Sedechia, proorocul mincinos, si a lovit pe Sfantul Miheia peste obraz, zicand: „Care Duh al Domnului ti-a grait tie acestea?” Sfantul Miheia a raspuns: „Tu vei vedea implinirea cuvintelor acestea in ziua aceea cand vei fugi din odaie in odaie si din casa in casa, vrand sa te ascunzi in casa ta de frica asirienilor!” Atunci imparatul Ahab, umplandu-se de manie, a poruncit sa prinda pe Proorocul Miheia si sa-l arunce in temnita, sa-l hraneasca pe el cu paine si cu apa de mahnire, adica sa-i dea lui foarte putina paine si apa, numai sa nu moara de foame si de sete; ca astfel sa poata sa fie viu pana la intoarcerea imparatului, spre a fi muncit de dansul; pentru ca asa zisese imparatul: „Tineti-l pe el, pana ce ma voi intoarce cu pace!” Iar Sfantul Miheia a zis catre imparat: „€žDaca te vei intoarce cu pace, apoi sa stii ca Domnul n-a grait prin mine”. Aceasta zicand-o proorocul, a strigat catre popor, zicand: „€žAceasta sa o auziti tot poporul”. Si au pus pe Sfantul Miheia in temnita in Samaria, cetatea de scaun a imparatiei lui Israel. Iar imparatul Ahab, ducandu-se la razboi, a fost ucis, dupa proorocia Sfantului Miheia, precum se spune despre aceasta in cartea a III-a Imparati, capitolul 22 si in cartea a Ii-a Paralipomena, in capitolul 18, unde se scrie pe larg.
Iar dupa moartea lui Ahab, a imparatit in Israel, Ohozia, fiul lui. Despre sfarsitul Sfantului Prooroc Miheia nu se afla nimic in dumnezeiasca Scriptura, decat numai in Prolog se spune cum ca ar fi fost ucis de Ioram, fiul lui Ahab; dar Ioram, precum s-a zis mai inainte, era ginere, iar nu fiu al lui Ahab. Insa este de crezut ca proorocul lui Dumnezeu s-a sfarsit cu moarte muceniceasca, ori de care chinuitor ar fi fost ucis, pentru ca si Izabela, femeia lui Ahab, ramanand vaduva dupa barbatul sau, si Ohozia, fiul ei, primind imparatia dupa tatal sau, si ginerele lor, Ioram, imparatul Ierusalimului, toti acestia nu aveau sa crute pe acela care a proorocit adevarul despre pierzarea lui Ahab.
Iar pomenirea acestui Sfant Prooroc Miheia se pune in cinci zile ale lunii ianuarie, in Mineiul cel mare si in Sinaxarele lunilor sfintilor de la Kiev. Insa se mai pomeneste despre dansul si aceasta, ca el a fost ucis pentru ca mustra faradelegile, si a fost aruncat intr-o prapastie; iar cei de aproape ai lui l-au scos si l-au ingropat in pamantul sau, aproape de mormantul unui prooroc strain.
Dupa acest dintai Prooroc Miheia, trecand 150 de ani si mai mult, a fost un alt Sfant Prooroc Miheia tot cu acelasi nume, care se cinsteste in ziua de acum – 14 august. Acesta a fost din semintia lui Iuda, din satul cel aproape de Elevteropolis, care se numea Marisi; de aceea s-a numit si morastitean. Acesta a proorocit in Ierusalim, pe vremea imparatilor iudei Iotam, Ahaz si Iezechia. In acea vreme traia si Sfantul Prooroc Isaia. Sfantul Miheia mustra pe oamenii care parasisera pe adevaratul Dumnezeu si care se abatusera la inchinarea de idoli, deprinzandu-se la fapte paganesti spurcate. El le zicea cu umilinta, din partea lui Dumnezeu:„€žPoporul Meu, ce v-am facut voua? Cu ce v-am intristat pe voi sau cu ce v-am suparat? Raspundeti-Mi Mie! Fiindca v-am scos pe voi din pamantul Egiptului si v-am izbavit pe voi din casa robiei, oare pentru aceasta M-ati parasit pe Mine si v-ati ales voua pe idolii paganilor ca si zei?”
Si iarasi mustra rautatile, nedreptatile, jefuirile si asuprelile care erau facute de boieri, de judecatori si de cei mai-mari, asupra oamenilor saraci si scapatati. El zicea: „Ascultati, stapanitorii casei lui Iacov, care urati binele si cautati raul: Oare nu este lucrul vostru ca sa intelegeti si sa faceti judecata dreapta in popor? Iar voi nu numai cu nedreptate chinuiti pe cei saraci si pe popoarele cele scapatate si nevinovate, dar ati jupuit si pielea de pe dansii, oasele lor le-ati pisat si trupurile lor le-ati zdrobit, ca si cum ati vrea sa-i puneti in caldare spre facerea de bucate. Ascultati acestea, cei mai mari ai casei lui Iacov, care urati judecata si razvratiti toate cele drepte, care ziditi Sionul din sangiuiri si Ierusalimul din nedreptati”.
Astfel proorocul mustrand pe cei pacatosi si vazand neindrep-tarea celor mustrati, se tanguia pentru pierderea lor, suspinand si strigand: „O, vai mie, de vreme ce m-am facut ca acela care aduna paie la seceris si ca o agurida la culegerea viilor, neavand struguri -nu sunt asa cei ce plac lui Dumnezeu! O, vai mie, suflete! A pierit binecredinciosul de pe pamant si nu mai este cel ce indrepteaza pe oameni. Toti intru sangiuri se cearta, fiecare chinuieste pe aproapele sau cu rautate si isi pregatesc spre rau mainile lor. Boierul cere daruri si judecatorul graieste cuvinte de pace, asta este pofta sufletului sau”.
Astfel, sfantul prooroc, mustrand pe cei rai si tanguindu-se pentru nepocainta lor, le proorocea mania lui Dumnezeu care venea asupra lor si care avea sa pedepseasca mai intai Samaria, cetatea cea cu intaiul scaun al imparatiei lui Israel; caci intr-aceea se incepuse mai intai paganatatea idoleasca si stricarea legii lui Dumnezeu si faptele cele necurate ale paganilor. Apoi acea pedeapsa avea sa ajunga si Ierusalimul, caci Samaria de asirieni, iar Ierusalimul de caldei aveau sa fie stricate desavarsit, dupa cum a judecat dreapta razbunare a lui Dumnezeu. Si iarasi se tanguia proorocul, zicand: „O, vai! O, vai, caci razbunarile au sosit!” Insa intre toate aceste lucruri de mahnire, le-a vestit inainte si lucruri de bucurie, ca avea sa se nasca Domnul nostru Hristos, Pastorul si Mantuitorul sufletelor noastre, in Betleem si a zis: „Iar tu, Betleeme, pamantul Iudeei, intru nimic nu vei fi mai mic intre stapanii Iudeei, pentru ca din tine va iesi Povatuitorul, Care va paste pe poporul Meu Israel!” Iar celelalte cuvinte ale acestui sfant prooroc sunt scrise in cartea lui prooroceasca.
Iar dupa acea proorocie indestulata despre cele ce aveau sa fie, nu se stie cum Sfantul Miheia si-a sfarsit viata; insa se pare ca sfarsitul lui nu a fost mucenicesc, caci se scrie despre dansul in viata si in cartea Sfantului Prooroc Ieremia, ca atunci cand popii si proorocii mincinosi si multimea poporului voiau sa ucida pe Ieremia, unii din batrani il aparau pe el, zicand catre sobor: „Aduceti-va aminte de Proorocul Miheia morastiteanul. Acela in zilele lui Iezechia, imparatul Iudeii, a zis catre tot poporul: „Asa zice Domnul Savaot: Sionul se va ara ca o tarina si Ierusalimul va fi ca o cale neumblata si muntele templului va fi ca o lunca de dumbrava”. Pentru aceste cuvinte au doara l-au ucis pe el Iezechia imparatul si tot poporul iudeu? Oare nu s-au temut de Domnul?”
Din aceste cuvinte se arata ca Sfantul Miheia nu a fost ucis; ci, dupa petrecerea vietii sale celei placute lui Dumnezeu, el s-a sfarsit in pace si a fost ingropat in satul Marisi, cel de mostenire. Iar cinstitele lui moaste s-au aflat dupa multi ani, impreuna cu moastele sfantului Prooroc Avacum, pe vremea imparatiei marelui Teodosie, prin descoperirea lui Dumnezeu, fiind Zevin episcop al Elevteropoliei, pentru care fie slava Dumnezeului nostru, acum si pururea si in veci. Amin.
Nota. Sa se stie ca erau doi prooroci cu numele de Miheia: cel dintai, care a proorocit lui Ahab, imparatul lui Israel, ca va fi biruit si ucis de asirieni in razboi; iar altul, care a trait multi ani dupa cel dintai, a fost acela care a proorocit despre nasterea lui Iisus Hristos in Betleem si a scris carte de proorocie. Deci, de vreme ce in Minei s-a pus slujba celui de-al doilea, iar in Prolog sinaxarul este scris despre cel dintai, si cu un sinaxar viata amandurora este amestecata intr-una, este de trebuinta ca aici sa punem viata fiecaruia deosebi, ca sa fie aratata tuturor deosebirea intre cei doi Miheia.

C.O.

mai mult
Sfinții zilei

Duminică, 13 august – Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Maxim Mărt.; Sf. Cuv. Dorotei şi Dositei (Odovania Praznicului Schimbării la Faţă a Domnului) (Dezlegare la ulei şi vin)

maxim-marturisitorul

Sfântul Maxim a trait pe vremea raucredinciosului împarat Constans al II-lea Pogonatul (641 – 668), nepotul lui Iraclie, si era filozof desavârsit. Împodobindu-se cu întelepciunea, toate avutiile sale lasându-le fratelui sau, s-a facut monah. Iar vazând cum crestea eresul monotelitilor (adica al celor ce marturisesc o singura voie în Domnul nostru Iisus Hristos), s-a aprins de dumnezeiasca râvna, si s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin, papa Romei, ca sa adune un Sinod local, si sa-i anatematizeze pe cei care cugetau acel eres, împreuna si pe începatorul lui. Si a alcatuit Sfântul Martin si carti împotriva acelui eres. Iar împaratul fiind înstiintat de aceasta, a trimis ca sa-l aduca în cetatea Constantinopolului, si l-a înfatisat înaintea judecatii sale. Iar sfântul pe ereticii ce se adunasera acolo i-a rusinat cu cuvântul adevarului pe toti biruindu-i. Dupa aceasta a fost izgonit în Tracia, taindu-i-se mâna dreapta si limba. De acolo, împreuna cu doi ucenici ai sai a fost trimis în partile Laziei, însa si acolo cu Duhul lui Dumnezeu marturisea si scria; fiindca se spune ca dupa taierea limbii i s-a facut cu minune dumnezeiasca limba la loc si a vorbit curat cât a trait. Apoi, la adânca batrâneti, s-a dus catre Domnul. Iar pomenirea lui se face în ziua de 21 ianuarie.

Tot în aceasta zi, pomenirea celei de-a pururea si a tot fericitei împaratese Irina, ctitora a cinstitei Manastiri a Pantocratorului Mântuitorului Hristos, care primind sfântul si îngerescul chip s-a numit Xenia monahia.

Sfânta Irina s-a nascut la sfârsitul secolului al XI-lea si a fost fiica regelui Ladislau al Ungariei. La vârsta de 18 ani a venit la Constantinopol ca sotie a imparatului Ioan al II-lea (1105), fiul împaratului Alexis I Comnenul, cu care a avut opt copii.

Sfânta Irina a fost ctitora Manastirii Pantocrator (Muntele Athos), unde a si fost îmnormântata la moartea sa (1134), dupa ce s-a facut monahie sub numele de Xenia.

Sinaxar

mai mult
Sfinții zilei

Sâmbătă, 12 august – Sf. Mc. Fotie, Anichit, Pamfil şi Capiton; Sf. Cuv. Palamon (Dezlegare la ulei şi vin)

anichit

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Fotie si Anichit.

Anichit, AnicetAcesti sfinti au trait si patimit în zilele împaratului Diocletian (304). Sfântul Fotie era nepot al Sfântului Anichit. Si facând Diocletian în Nicomidia cuvinte împotriva crestinilor, fiind de fata tot sfatul, si punând la mijloc multime de unelte de chinuri, se lauda ca va chinui pe cei ce vor chema numele lui Hristos, si ca va izgoni pe crestini din tot locul, si hulea foarte împotriva slavei Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu. Fiind de fata si Sfântul mucenic al lui Hristos Anichit, nu s-a spaimântat de înfricosarile tiranului, ci s-a marturisit cu îndrazneala ca este crestin, ocarând ratacirea idolilor, si zicând ca sunt surzi si nesimtitori, cei ce se închina lor si-i cinstesc. Pentru aceste cuvinte a fost batut cu vine de bou, pâna când i s-a rupt carnea si i se vedeau oasele. Dupa aceea au dat drumul asupra lui unui leu, de care sfântul s-a spaimântat. Dar leul apropiindu-se de dânsul, se arata mai blând de cum ar fi fost o oaie, si ca si cum i-ar fi fost mila de sfântul, stergea ca si cu un burete cu piciorul sau cel drept, sudoarea ce curgea pe obrazul sfântului de frica. Atunci, mucenicul multumind lui Dumnezeu, la sfârsitul rugaciunii sale, s-a facut cutremur si de cutremur a cazut idolul lui Iraclie si s-a facut ca praful; si a cazut si o parte a cetatii Nicomidiei, omorând pe multi din elini. Pentru aceasta a fost mult chinuit, dar ramânând nevatamat, nepotul sau Fotie, a alergat la sfântul, îl îmbratisa, tata si unchi numindu-l. Iar împaratul a poruncit ca amândoi sa fie chinuiti în toate chipurile pâna ce vor muri. Si dupa multe chinuri, cei doi sfinti au fost bagati într-un cuptor cu foc si acolo îsi primira sfârsitul chinurilor si cununile biruintei, însa se spune ca, atunci când au fost scosi afara din cuptor, erau întregi, nefiind arsi de foc nici la par.

Viata sfintilor Mochie si Anichit dupa Sinaxarul Parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Sinaxar

mai mult
1 2 3 9
Page 1 of 9