close

Social

Social

Zece principii conservatoare de Russel Kirk

Russell-Kirk
Russell Kirk (1918 –1994) a fost un istoric, critic social și literar, moralist și autor de ficțiune cunoscut pentru influența sa asupra conservatorismului american din sec. XX. Principala sa lucrare este The Conservative Mind (1953).
Conservatorism: (definiție „de manual”) atitudine politică şi filozofică ce promovează instituţii şi practici tradiţionale care s-au dezvoltat organic, susţinând stabilitatea şi continuitatea socială.

Nefiind nici religie și nici ideologie, curentul de opinie numit conservatorism nu posedă nicio Sfântă Scriptură sau vreun Das Kapital pentru a furniza o dogmă. Cele mai importante principii ale convingerilor conservatoare derivă din ceea ce liderii de opinie conservatori au profesat în ultimele două secole. Poate că ar fi bine, în cea mai mare parte a timpului, să folosim termenul „conservator” ca pe un adjectiv. Pentru că nu există un Model Conservator, iar conservatorismul este însăși negarea ideologiei: este o stare de spirit, un tip de caracter, un mod de a privi ordinea socială.

Atitudinea pe care noi o numim conservatorism este susținută de un ansamblu de sentimente mai degrabă decât de o dogmata [1] ideologică. Este aproape adevărat că un conservator poate fi definit ca o persoană care se consideră astfel. Mișcarea sau curentul de opinie conservator poate primi o diversitate considerabilă de vederi asupra unui subiect.

În esență, conservatorul este pur și simplu cineva care găsește că lucrurile permanente sunt mai mulțumitoare decât haosul [2]. (Totuși, conservatorii cunosc, de la Burke, că „schimbarea (sănătoasă) este mijlocul prin care ne menținem.” [3]) Continuitatea istorică a unui popor, crede conservatorul, oferă un ghid de politici mult mai bun decât abstractul construct al filozofilor de cafenea. Dar, desigur, convingerile conservatoare înseamnă mult mai mult decât această atitudine generală.

Nu ar fi posibil să schițăm o listă de necontestat a convingerilor conservatoare; totuși, vă ofer, sumarizat, zece principii generale – pare în regulă să afirm că majoritatea conservatorilor aderă la cele mai multe dintre aceste maxime. Diversitatea modurilor în care vederile conservatoare își pot găsi expresia este în sine dovada că nu există o „ideologie conservatoare fixă”. Cele zece articole de credință reflectă cele mai importante convingeri ale conservatorilor din America de astăzi.

UNU. Conservatorul crede că există o ordine morală durabilă. Acea ordine este făcută pentru om, iar omul este făcut pentru ea: natura umană este o constantă, iar adevărurile morale, permanente.

Cuvântul ordine semnifică armonie. Există două aspecte ale acestui tip de ordine: ordinea interioară, sufletească și ordinea exterioară, a societății. Cu douăzeci și cinci de secole în urmă, Platon a predat această doctrină, dar chiar și cei mai educați de astăzi o găsesc dificil de înțeles. Problema ordinii este o preocupare principială a conservatorilor încă de la introducerea termenului conservator în filozofia politică modernă.

Lumea secolului XX a trecut prin consecințele hidoase ale suprimării credinței într-o ordine morală. Precum atrocitățile din Grecia din secolul XV î. Hr., ruinele marilor națiuni ale secolului nostru ne arată cât de jos pot cădea societățile care consideră interesul propriu sau controlul social, fie el unul ingenios, drept alternative mulțumitoare la „demodata” ordine morală.

Conservatorii, s-a spus, consideră toate că problemele sociale sunt la origine probleme ale moralității private. Înțeleasă corect, această afirmație este reală. O societate în care oamenii sunt guvernați de o ordine morală durabilă, de un puternic simț al binelui și răului, de convingeri personale asupra dreptății și onoarei va fi o societate „bună” – indiferent de vehiculul politic pe care îl va utiliza; pe când o societate libertină, ignorantă a normelor și orientată în primul rând spre satisfacerea poftelor va fi „rea” – indiferent câți oameni votează și indiferent cât de liberală este, formal, constituția sa.

DOIConservatorul aderă la tradiție, convenție și continuitate. Tradiția permite oamenilor să conviețuiască în pace; demolatorii tradiției dărâmă întotdeauna mai mult decât știu sau decât și-ar dori. Prin convenție – un cuvânt abuzat astăzi – consimțim să evităm disputele perpetue despre drepturi și libertăți: legea însăși este, la bază, un set de convenții. Continuitatea este mijlocul pentru legătura între generații; ea are importanță atât pentru societate cât și pentru indivizi; fără ea, viața nu are sens. Când „revoluționarii” au terminat de eliminat vechile tradiții, derizoriile convenții și au rupt continuitatea instituțiilor sociale, ei descoperă necesitatea instituirii unor noi tradiții, convenții și continuități; dar acest proces este dureros și lent, iar noua ordine socială care apare poate fi mult inferioară celei vechi pe care radicalii au răsturnat-o în zelul lor de a atinge paradisul terestru.

Conservatorii sunt apărătorii tradițiilor întrucât consideră că ordinea și dreptatea sunt produsele unei îndelungate experiențe sociale, rezultatul a secole de încercări, reflecție și sacrificii. Corpusul social este un fel de corporație spirituală, comparabilă cu biserica; poate fi chiar denumit o comunitate a sufletelor. Societatea umană nu este o mașină, să poată fi tratată mecanic. Continuitatea, artera vitală a societății, nu trebuie întreruptă. Conservatorul poartă în minte necesitatea unei schimbări, dar a unei schimbări prudente (Burke), graduală și discriminatorie, niciodată dizlocând dintr-o dată toate vechile referințe.

TREI. Conservatorii cred în principiul prescripției. Ei simt că oamenii de azi sunt ca niște pitici urcați pe umerii unor giganți, putând să vadă departe doar mulțumită staturii înaintașilor lor. Așadar, conservatorii accentuează foarte des impotranța prescripției – adică, a lucrurilor stabilite prin utilizarea lor imemorială. Există așadar drepturi legitimate în primul rând prin vechimea lor – inclusiv dreptul la proprietate. Similar, morala este în mare parte prescriptivă. Conservatorii argumentează că este improbabil ca noi, oamenii de azi, să facem noi descoperiri esențiale în materie de morală, politică sau gusturi. Este deci periculos să cântărim fiecare problemă în baza unei judecăți private și a unui raționament individualizat. Individul este prostuț, dar specia este înțeleaptă (E. Burke). În politică am face bine să ascultăm de precedente, precepte și chiar de prejudecăți, pentru că rasa umană în ansamblul ei a dobândit o înțelepciune prescriptivă mult mai mare decât a oricărui raționament privat.

PATRU. Conservatorii sunt ghidați de principiul prudenței. Burke consideră, ca și Platon, că la un om de stat prudența este una dintre virtuțile esențiale. Orice măsură luată trebuie judecată prin probabilele sale consecințe pe termen lung, nu doar prin avantajul temporar sau popularitatea sa. Liberalii și radicalii, spun conservatorii, sunt imprudenți: ei își ating în grabă obiectivele fără să acorde multă atenție riscului de noi abuzuri, mai grave decât relele pe care speră să le elimine. Așa cum arată John Randolph de Roanoke [4], providența merge încet, dar dracul e mereu pe grabă. Societatea umană fiind complexă, remediile eficace nu pot fi simple. Conservatorul acționează doar după o reflecție suficientă, cântărind consecințele. Mișcările bruște, brutale în materie de reformă sunt la fel de periculoase precum sunt în chirurgie.

CINCI. Conservatorii sunt atenți la principiul varietății. Ei sunt atașați de proliferarea instituțiilor sociale și a modurilor de viață legitimate de istorie, ca o deosebire de uniformitatea nivelatoare și egalitarismul sistemelor radicale. Pentru păstrarea unei diversități sănătoase într-o civilizație, trebuie să supraviețuiască vechile ordine și clase, diferențele în condiția materială și multe alte feluri de inegalități. Unica formă dezirabilă de egalitate este egalitatea în fața Judecății de Apoi și egalitatea în fața curților de judecată. Orice altă încercare de nivelare va conduce, în cel mai fericit caz, la stagnare socială. Societatea necesită un leadership onest și capabil, iar dacă diferențele naturale și instituționale sunt distruse, un tiran sau o sordidă clică oligarhică vor apărea pentru a impune forțat o nouă formă de inegalitate.

ȘASE. Conservatorii sunt moderați de principiul imperfecției. Natura umană suferă iremediabil de anumite imperfecțiuni; de aceea omul nu poate crea o ordine socială perfectă. Din cauza firii sale schimbătoare, omenirea, sub orice dominație utopică, ar sfârși fie în haos și rebeliune, fie în plafonare și blazare. A căuta utopia înseamnă a sfârși într-un dezastru: nu suntem făcuți perfecți și nici pentru lucruri perfecte. Așteptările noastre rezonabile trebuie limitate la o societate tolerabil de justă, liberă și organizată, în care anumite rele, degradări și suferințe vor persista. Prin reformă atent controlată, putem păstra și îmbunătăți această ordine tolerabilă. Dar dacă vechile valori instituționale și morale ale unei națiuni sunt neglijate, atunci impulsul anarhic al umanității se va dezlănțui. Ideologii care promit perfecțiunea omului și a societății au transformat mare parte din secolul XX într-un iad.

ȘAPTE. Conservatorii sunt convinși că libertatea și proprietatea sunt legate strâns. Separați-le și Leviatanul va deveni stăpân [5]. Marile civilizații sunt construite pe fundația proprietății private. Cu cât mai răspândită este proprietatea privată, cu atât mai stabilă și productivă este comunitatea. Nivelarea economică, afirmă conservatorii, nu înseamnă progres economic. A câștiga și a cheltui nu sunt țelurile existenței umane, desigur, însă o bază economică solidă pentru persoană, familie și comunitate este mai mult decât de dorit.

Sir Henry Maine [6], în lucrarea sa Village Communities, susține ferm proprietatea privată, disctinctă față de proprietatea comunitară: „Nimeni nu are libertatea de a ataca proprietatea și de a spune în același timp că el prețuiește civilizația. Istoria celor două nu poate fi separată.” Aceasta pentru că instituția proprietății a fost un instrument de învățare a responsabilității pentru bărbați și femei, a dat motive pentru integritate, a susținut cultura, a ridicat umanitatea, a permis răgazul de a gândi și libertatea de a acționa. Să poți păstra rezultatul muncii tale, să poți lăsa o moștenire, să te poți ridica de la sărăcie împovărătoare la siguranța unor realizări durabile, să ai într-adevăr ceva al tău– iată avantaje greu de negat. Conservatorul recunoaște că posesia proprietății atrage anumite obligații, dar acceptă aceste obligații morale și legale cu bucurie.

OPT. Conservatorii susțin comunitatea formată voluntar, la fel cum se opun colectivismului involuntar. Deși americanii sunt puternic atașati de drepturile private, ei sunt și un popor atras de un spirit de succes al comunității. Într-o comunitate autentică, deciziile care afectează cel mai direct viețile cetățenilor sunt luate local și voluntar. Unele din aceste funcții sunt preluate de entități politice locale, altele decât asocieri private: câtă vreme sunt păstrate la nivel local și sunt marcate de acordul general al celor afectați, rezultatul este o comunitate sănătoasă. Atunci când aceste funcții sunt preluate prin definiție sau uzurpare de autoritatea centrală, comunitatea este în pericol serios [7]. Orice este binefăcător în democrația modernă este posibil prin decizia în comun. Așadar, dacă, în numele unei democrații abstracte, funcțiunile comunității sunt transferate către o direcție politică îndepărtată, guvernarea reală prin acordul celor guvernați face loc unui proces de standardizare ostil libertății și demnității umane.

O națiune nu este mai puternică decât numeroasele comunități mici din care se compune. Administrația centrală sau corpul de funcționari publici și manageri, indiferent cât de bine intenționați și pregătiți, nu poate conferi dreptate, prosperitate și liniște unei mase de femei și bărbați privați de vechile lor responsabilități. Acest experiment a mai fost făcut și s-a dovedit dezastruos. Doar îndeplinirea datoriilor noastre în comunitate ne învață prudența, eficiența și caritatea.

NOUĂ. Conservatorul percepe nevoile pentru o restricție prudentă a puterii și a pasiunilor umane. Politic vorbind, puterea este abilitatea de a face ce vrei indiferent de voința celorlalți. Un stat în care un individ sau un grup mic domină asupra celorlalți este despotism, fie el aristocratic sau democratic. Când fiecare persoană pretinde puterea pentru sine, societatea cade în anarhie. Anarhia nu durează niciodată prea mult, fiind intolerabilă pentru toată lumea, iar ei îi succede tirania sau oligarhia, în care puterea este monopolizată de foarte puțini.

Conservatorul se simte obligat să limiteze și să echilibreze puterea politică pentru a împiedica apariția tiraniei sau a anarhiei. În fiecare epocă, totuși, anumiți oameni sunt tentați să doboare aceste limite, de dragul unor avantaje tentante și temporare. O caracteristică a radicalilor este că aceștia consideră puterea ca pe o forță a binelui, atâta vreme cât este în mâinile lor. În numele libertății, revoluțiile rusă și franceză au abolit vechile restricții asupra puterii; dar puterea pe care revoluționarii o găseau opresivă când era exercitată de vechiul regim a devenit mai tiranică, odată ajunsă în mâna noilor stăpâni ai statului.

Cunoscând natura umană ca pe un amestec de bune și rele, conservatorul nu își pune încrederea în bunăvoința cuiva. Restrițiile constituționale, filtrele și echilibrele politice, aplicarea adecvată a legii, vechea cutumă a restricțiilor asupra bunului plac – acestea sunt aprobate de conservator ca instrumente ale libertății și ordinii. O guvernare justă menține o tensiune sănătoasă între pretențiile de autoritate și cele de libertate.

ZECE. Permanența și schimbarea trebuie recunoscute și reconciliate într-o societate viguroasă. Conservatorul nu se opune îmbunătățirii sociale, deși el se îndoiește că ar exista o forță a „Progresului mistic” care să lucreze în lume. Atunci când o societate progresează în anumite privințe, de obicei ea este în declin în altele. Orice societate sănătoasă este influențată de două forțe, pe care Samuel Taylor Coleridge [8] le-a numit Permanența și Progresia. Permanența unei societăți este formată din acele interese și convingeri durabile care dau stabilitate și continuitate; fără ea, societatea alunecă în anarhie. Progresia într-o societate este acel spirit și acel corp de talente care îndeamnă la o reformă și îmbunătățire prudentă; fără Progresie, un popor stagnează.

Așa încât, conservatorul înțelept dorește să reconcilieze Permanența și Progresia în pretențiile lor. El crede că liberalii și radicalii, orbi la necesitățile Permanenței, pun în pericol moștenirea lăsată nouă în efortul de a ne arunca într-un dubios „paradis terestru”. Pe scurt, conservatorul favorizează progresul temperat și rezonabil, se opune cultului Progresului, ai cărui aderenți cred că orice este nou este, în mod necesar, superior.

Schimbarea este esențială pentru corpusul social, raționează conservatorul, așa cum este esențială și pentru corpul uman. Corpul care încetează să se înnoiască începe de fapt să moară; dar dacă vrea să fie viguros, schimbarea trebuie să apară într-o manieră regulată, armonizată cu forma și natura sa, altfel ea va produce o excrescență monstruoasă, un cancer care își va devora gazda. Nimic într-o societate nu poate fi vreodată pe de-a întregul vechi sau pe de-a întregul nou: aceasta este calea pentru conservarea unei nații, la fel cum este și pentru conservarea unui organism viu. Cât de multă schimbare și ce fel de schimbare necesită o societate – depinde de circumstanțe.

Acestea sunt zece principii care s-au desprins în ultimele două secole din gândirea conservatoare modernă.

Linia de demarcație în politica modernă, remarca Eric Voegelin [9], nu este diviziunea între liberali și totalitari. Ci aceea între, pe de o parte, oamenii care consideră că ordinea temporară este unica validă, că nevoile materiale sunt unicele nevoi și că pot face ce doresc cu patrimoniul umanității, și aceia care recunosc o ordine morală durabilă a universului, o natură umană constantă și datoria pe care o avem față de acestea.

Traducere și note de subsol de Bogdan Stanciu după original. 

[1] Doctrină sau corpus de doctrine relativ la chestiuni precum morala și credința, avansate într-o manieră autoritară de un cult (cf. Merriam-Webster).

[2] În original, „Chaos and old Night”, expresie din poemul epic „Paradisul pierdut” al britanicului John Milton, desemnând haosul primordial din care Dumnezeu a creat lumea, dar și abisul în care a fost aruncat Satan la alungarea din Rai.

[3] Edmund Burke (1729-1797) autor, politician, orator și filosof irlandez, considerat părintele conservatorismului (anglo-saxon) modern. Kirk menționează prin „sănătoasă” nevoia ca schimbarea să nu fie imorală și să fie direcționată și controlată.

[4] John Randolph de Roanoke (1773 – 1833), latifundiar și om politic american, congressman și ambasador. Lider al „vechilor republicani” o mișcare de „gardieni” ai principiilor constituționale care urmărea restricționarea rolului guvernului federal al SUA asupra statelor.

[5] Creatură biblică (Iov 41, Isaia 27) considerată imagine a lui Satan, amenințând creația lui Dumnezeu. Toma D’Aquino îl descrie ca demonul invidiei (Secunda Secundae Question 36).

[6] Sir Henry James Sumner Maine (1822–1888), jurist și istoric britanic, precursor al sociologiei juridice moderne, faimos pentru tezele sale conform cărora societatea a evoluat „de la statut la contract”. În lumea antică, spunea Maine, indivizii erau legați strâns prin statut de grupurile tradiționale de organizare ale societății, pe care în cea modernă, indivizii sunt văzuți ca agenți autonomi, liberi să încheie contracte și asocieri cu oricine doresc.

[7] Referință la restricțiile pe care părinții fondatori ai SUA le-au impus, prin Constituție, funcționării Guvernului federal. Abaterile de la acestea sunt astăzi subiect major de dispută în politica americană; vezi inclusiv mișcările secesioniste actuale din sudul SUA și problema libertății portului armei de foc.

[8] Samuel Taylor Coleridge (1772–1834) poet, critic literar și filosof englez, fondator al Mișcării Romantice în Anglia.

[9] Eric Voegelin (1901 –1985) filosof americano-german, profesor de teorie politică și socologie. Voegelin a criticat violența politică endemică a secolului XX într-un mare număr de cărți, eseuri și articole. Una din cele mai importante creații este Die politischen Religionen (1938), despre ideologiile totalitare și similaritățile lor structurale cu religia.

mai mult
Social

Expertă WWF, despre inundaţii: „Ceea ce am văzut este de-a dreptul bulversant”. Unde s-a greşit?

inundatii-masini

Peisajul în urma inundaţiilor masive din ultimele zile este de-a dreptul bulversant. O spune la RFI Camelia Ionescu, manager program ape la organizaţia ecologică WWF România.

Experta WWF precizează că există multe planuri locale şi chiar o strategie naţională de apărare în faţa inundaţiilor, dar că ele fie nu sunt aplicate, fie nu sunt realizate corect: „Ceea ce am văzut este de-a dreptul bulversant, având în vedere faptul că în România toate autorităţile au realizat diverse planuri de management, de protecţie împotriva inundaţiilor, având în vedere că există comitete care reacţionează la nivel de judeţe, în cazuri dintre acestea extreme, având în vedere că există şi finanţări din partea Comisiei Europene, care ar ajuta România să se pregătească pentru aceste evenimente nefericite”.

În plus, contează şi locul unde sunt construite casele, mai spune Camelia Ionescu: „Din multe cazuri care au ajuns la urechile noastre, ne-am dat seama că există şi o mare presiune din partea oamenilor, efectiv, pentru că-şi doresc foarte mult să stea undeva foarte aproape de râu, peisajul este frumos, este plăcut, dar încă nu realizează că există un risc atât de mare”.

Reprezentanta WWF afirmă că „aici e vorba de conştientizarea lor. Ei poate că mai departe cer autorităţilor să-i protejeze împotriva inundaţiilor, dar protecţia nu înseamnă realizarea unui dig de protecţie. Asta mai degrabă încorsetează râul şi poate duce viitura aceasta şi efectele viiturii undeva mai jos”.

https://m.rfi.ro

mai mult
Social

Academia și Biserica, ȘOCATE de promovarea educației sexuale în ȘCOLI

profa-sexy

venimentul zilei vă prezintă rețeaua din spatele Strategiei pregătite de ani de zile de către anumite ONG-uri și fi nanțate de UNICEF. Profitând de agitația politică din jurul modificării Codurilor Penale, Ministerul Educației a constituit, discret, un grup de lucru cu misiunea de a relansa controversatul document care promovează diversitatea de gen. Între timp, Patriarhia Română, care inițial fusese atrasă în acest proiect, s-a dezmeticit, respingând demersul. Mai mult, Academia Română, la rândul ei for consultativ, a criticat dur inițiativa: „Maimuțăreală, slugărnicie, absurditate”, a sintetizat Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române.

Citiți AICI

mai mult
Social

5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa tranzactionezi pe pietele internationale

euro-foarfeca

Oportunitatile investitionale nu mai sunt limitate de locatie in ziua de astazi, tranzactionarea actiunilor sau a unor alte instrumente financiare straine devenind accesibila oricarei persoane, la costuri cu mult reduse fata de cele care se inregistrau cu 10 ani in urma. Riscurile tranzactionarii pe pietele internationale sunt insa diferite fata de cele ale investitiilor locale, astfel ca traderii si investitorii trebuie sa analizeze cu atentie contextul extern si sa fie mereu conectati la piata.

Cele mai importante obiective: cresterea si diversificarea

Orice investitor cauta in primul rand profitul. Chiar daca pietele financiare din intreaga lume au devenit tot mai corelate, aproape de fiecare data cand o piata sau un anumit activ scade, o alta piata, sau un alt instrument financiar, va oferi posibilitatea inregistrarii unor profituri.

Cel mai mare avantaj al investitiilor pe pietele internationale este reprezentat tocmai de diversificare si de posibilitatea de a inregistra profit atunci cand o anumita clasa de active scade. In 2017, de exemplu, investitorii in actiuni rusesti sau titluri de stat japoneze au inregistrat pierderi de pana la 5%, insa bursa americana, petrolul si aluminiul au oferit radamente cuprinse intre 15 si 30%.

Continuare AICI

mai mult
Social

Cum ne alegem un avocat. Despre responsabilitatea în robă

balanta

Polițistul mă chestionează politicos dacă am asupra mea obiecte ascuțite, arme. Trec, ca la aeroport, prin detectorul de metal.
În sala de judecată, cam răcoare; aerul condiționat este setat la 20 de grade. Jilțuri sculptate, tapițate vișiniu, ca dintr-o recuzită de piesă istorică, în care s-au instalat judecătoarea, grefiera și un jandarm vigilent.
Ledurile roșii semnalează când microfoanele sunt deschise pentru înregistrarea audio a ședinței de judecată.

Aștept ca personajul meu, o tânără avocată specializată în business, să ajungă la bară, în apărarea clientului – o companie.
(Cu voia voastră, o să-i spun Maria doamnei avocat; m-a rugat să-i păstrez anonimatul, lucru de înțeles.)

Speța în care este apărător pare interesantă: un client a semnat un contract, destul de banal, cu o companie. După o vreme, a considerat că nu-i mai convin clauzele și a dat compania în judecată.
Purtând solemn roba de avocat, Maria argumentează, convingător și fluent, în fața judecătoarei, absurdul cererii.

„Pe fondul cauzei trebuie să-i prezinți judecătorului o poveste cât mai simplă, cât mai logică, pe care să o poată reține și care să sprijine argumentele  prezentate elaborat în întâmpinare” – îmi descifrează Maria ceva mai târziu stilul unei pledoarii eficiente.

După ce și-a făcut stagiatura într-o mare casă de avocatură, a lucrat în departamentul Legal al unor multinaționale, până când o o schimbare in structura companiei a făcut-o să se gândească la antreprenoriat. Cum avea un nume bun în domeniu, și-a găsit repede clienți corporate și și-a înființat  propriul cabinet de avocatură de business.

Maria, acum vreo douăzeci de ani, am avut o problemă în justiție și, evident, nevoie de un avocat. Am intrat în tribunal și m-am dus la primul personaj în robă, pe care l-am angajat.

„Îți recomand să nu mai faci așa ceva! (zâmbește)
Cei care stau pe holurile instanțelor, în vânătoare de clienți, sunt numiți „avocați de calorifer” și de cele mai multe ori nu prezintă încredere din punct de vedere al competenței.
Sugestia este sa mergi pe recomandare în alegerea unui avocat. Clienții mulțumiți de cum i-ai apărat în instanță te vor recomanda și altora drept competent și dedicat.
Să-ți dau un exemplu: o colegă, avocat într-un oraș de provincie, a fost apărătoarea din oficiu a unui inculpat. Deși onorariul plătit de Barou este simbolic în aceste cazuri, această avocată și-a dat toată silința și a obținut eliberarea inculpatului. Urmarea: vestea s-a dus și clienții cu dosare penale au venit în număr mare să o angajeze.

Google este, de asemenea, o variantă mai puțin fericită în alegerea unui apărător. Sunt destui avocați care și-au construit perseverent un brand personal, dar sunt lipsiți de substanță.
De pildă, apar în fotografii cu teancuri uriașe de dosare pe birou, iar în spate cu o bibliotecă cu volume elegante de Drept ce poartă patina timpului. Iar unii sunt impresionați de decor – „avocatul acesta pare foarte titrat și are o mulțime de clienți”.
De pildă, unii dintre cei cu brand personal supradimensionat în comparație cu realitatea au fost discipoli ai unor avocați renumiți și le copiază, din păcate, modelele de argumentație în instanță. Însă acei maeștri își construiau pledoaria cu o documentare juridică și o logică riguroase, ceea ce nu e cazul la epigonii lor, care preiau automat niște modele, cu rezultatul unui spectacol în instanță.”

Maria, există avocați care iau clientului banii degeaba?

„Sunt clienți cu venituri mici și cu probleme reale în justiție și uneori pot ajunge la avocați care pot percepe onorarii de mii de lei pentru o singură etapă procesuală, deși știu de la început că au șanse infime de câștig în instanță – de exemplu, în litigii în care jurisprudența (practica dată de instanţe în anumite tipuri de dosare prin solutiile pronunțate– de exemplu, moșteniri, n.m.) este constantă și 90% dintre judecători dau aceeași soluție în spețe asemănătoare.
Mi se pare justificat să ceri clientului un onorariu de analiză a dosarului, pentru că aloci timp să citești înscrisurile, să găsești soluții. Dar după aceea trebuie să îi explici omului clar ce șanse are să câștige, să fii obiectiv.
Ca avocat ai responsabilitatea să faci tot ce e posibil să câștigi respectiva speță, să dai cel mai bun sfat și să iei deciziile optime pentru client.
Adică, să-l ajuți să înțeleagă realitatea și să-i prezinți soluțiile reale. De multe ori, clientul are o viziune care nu se prea potrivește cu constrângerile generate de normele de drept material și de cele procedurale.”


(Datele din grafic sunt extrase dintr-un sondaj național pe tema Responsabilității la români, comandat de Raiffeisen Bank. Detalii, aici: Cât de adevărat este că în țara asta poți să mori cu dreptatea în mână.)

Sunt românii responsabili în relațiile lor cu legea, cu justiția? Știu, întrebarea poate părea stranie, dar cred din experiența proprie ai cules niște observații.

„Cred că în relația cu autoritățile ar trebui să deprindem un comportament esențial: să păstrăm cu grijă dovezile de comunicare – de la ANAF, o executare silită etc – în care sunt precizate termenele de 15 sau 30 de zile etc, pentru formularea căii de atac în justiție și să respectăm acest termen.
Altfel, acțiunea în instanță va fi considerata tardivă.
Din păcate sunt destui români care nu au cultură juridică și spun că mor cu dreptatea în brațe. Pe fond au dreptate, dar dacă nu depun acțiunea în termenul precizat în documentul primit, instanța invocă din oficiu o excepție de procedură, tardivitatea, și respinge acțiunea.
E important să ne știm și drepturile, dar și obligațiile.

De asemenea, sunt destui cei care se lasă copleșiți de o situație juridică nefavorabilă și nu se interesează ce mijloace au la îndemână pentru a o rezolva.
De exemplu, dacă e vorba de o acțiune pe care trebuie să o timbrezi și suma te depășește, poți cere în instanță, în anumite situații, ajutor public judiciar raportat la taxa de timbru, adică poți solicita să fii scutit de la plata integrală, să fie redusă sau eșalonată la plată.
Ajutorul poate veni și sub forma unui apărător din oficiu, chiar și în cauze civile.

Am întâlnit și oameni educați, pierduți când primesc, de exemplu, o citație ca martor. E foarte simplu să afli câteva detalii despre proces, pornind de la numărul de dosar, dacă intri pe portalul Instanțelor de Judecată.

Cred că educația juridică ar trebui începută în liceu, inclusiv prin programe de responsabilitate socială: în definitiv, adolescenții au capacitate restrânsă de exercițiu de la 14 ani, iar la 18 ani, capacitate deplină de exercițiu.

Ideal ar fi ca Uniunea Națională a Barourilor din România să aibă o implicare în acest sens – în definitiv orice avocat plătește 11% din venitul brut, în afară de impozitul pe venit și contribuțiile sociale, către această organizație profesională.
Ar fi un context foarte bun de rebranduire a profesiei de avocat, de a o umaniza.

Este încurajator să observi că inițiative CSR încep să apară în profesia noastră, de exemplu comunitatea Legal Runners, care promoveaza sportul și stilul de viață sănătos, precum și implicarea avocaților în activități ce sprijină cauze sociale și nu numai. E minunat să vezi diverși profesioniști ai Dreptului, magistrați, avocați și nu numai, alergând pentru aceeași cauză socială.”

Se întâmplă ca opinia publică să se situeze pe partea greșită a baricadei dreptății?

„În Social Media validarea unei opinii este dată de numărul de like-uri, comentarii, share-uri. Însă multe dintre opiniile juridice emise în Social Media nu sunt fundamentate sau sunt profund eronate.
Dreptul poate părea un domeniu accesibil dacă te limitezi la lecturarea unei hotărâri judecătorești sau a unor articole din presă, însă asta nu e de ajuns pentru a înțelege corect o speță și prea des se întâmplă ca presa să facă greșeli flagrante în relatarea și analiza unor cazuri.”

Momente de amărăciune în profesia de avocat?

„Se poate intampla să pierzi în instanță, deși ai toate argumentele pentru a câștiga. Niciun avocat nu e scutit de astfel de situații. E teribil de frustrant.”

Care este principala responsabilitate profesională a unui avocat de business?

„Să fie pro-business, evident. Să nu se grăbească să spună din prima „asta nu se poate”, doar pentru a se acoperi cât mai bine.
Ca profesionist trebuie să explice managementului posibilele consecințe ale unei decizii, posibilele soluții, posibilele riscuri.
Mai departe, e treaba top managementului să stabilească ce e de făcut.”

www.victorkapra.ro

mai mult
Social

Studii de licență // BA studies

no thumb

Studiile organizate de Facultatea de Filosofie oferă cunoştinţe şi competenţe profesionale necesare în activităţi de cercetare, expertiză şi consultanţă, mediere, învăţământ, organizaţii europene, organizaţii internaţionale, instituţii de stat şi organizaţii non-guvernamentale, corporaţii, afaceri, politici publice, comunicare, jurnalism, analiză politică.

Iată câteva dintre profesiile din COR care presupun studii de filosofie:

Filosof – 263301
Profesor în învăţământul liceal, postliceal – 233001
Profesor in invatamantul gimnazial – 233002
Cercetător în filosofie – 263305
Publicist comentator – 264210
Purtător de cuvânt – 243206
Asistent de cercetare în filosofie – 263306
Realizator emisiuni radio-tv 265409
Redactor – 264211
Expert relaţii externe – 243213
Consilier în relaţii internaţionale – 263105

Specialist în relaţii publice – grupa 2432
Manager de responsabilitate socială – 242903
Mentor – 235902
Consultant în management – 263107
Cercetator de dezvoltare comunitara – 263207
Consilier administraţie publică – 242201
Consilier afaceri europene – 242214
Consilier mediator – 235922
Expert relaţii sociale – 441903
Specialist în activitatea de lobby – 243220

Programul de Licenţă în Filosofie  cu liniile de studii Filosofie și Filosofie și Studii Europene se desfăşoară pe durata a 3 ani (cursuri de zi, 180 credite ECTS) şi oferă o specializare în domeniile esenţiale ale filosofiei, cu un fundament teoretic solid construit prin pachetul de discipline formatoare ca: logică, ontologie, teoria cunoaşterii, etică, estetică, istoria ideilor, filosofia limbajului.

În anul al III-lea, studenţii de la specializarea Filosofie pot opta pentru unul dintre cele trei module de studiu: Filosofie teoretică, Filosofie politică şi morală, Istoria filosofiei şi filosofia culturii.

FilosofieFilosofie și Studii Europene
  • Modulul de Filosofie teoretică  oferă discipline de studiu care permit aprofundarea principalelelor  teorii filosofice cu privire la existenţă, cunoaştere, adevăr, minte, ştiinţă. Studenţii care cerceteazǎ răspunsurile oferite de-a lungul timpului unor astfel de întrebări pot deprinde, pe lângă cunoştinţele specifice, şi capacitatea de a înţelege mai bine complexitatea lumii în care trăim şi de a aprecia critic pretenţiile de cunoaştere, individuale sau colective, cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi.
  • Studenţii care optează pentru modulul de Filosofie politică şi morală se angajează într-o reflecţie sistematică asupra naturii şi fundamentelor societăţii şi ale moralei, asupra specificităţii doctrinelor şi ideologiilor politice, istoriei gândirii politice sau manierelor teoretice de abordare a problemelor etice. Ei îşi dezvoltă astfel abilitatea de a analiza motivaţiile şi temeiurile care stau la baza acţiunilor umane, însuşindu-şi în acelaşi timp o serie de cunoştinţe care îi abilitează să participe activ la viaţa comunităţii, în instituţii publice sau politice.
  • Disciplinele din cadrul modulului de Istoria filosofiei şi filosofia culturii urmăresc dezvoltarea deprinderii de a observa succesiunea şi ramificaţiile istorice ale ideilor, teoriilor, concepţiilor filosofice şi mentalităţilor, de a interpreta, contextualiza şi nuanţa o anumită poziţie filosofică în raport cu altele. Studiind principalele perspective filosofice care au influenţat de-a lungul timpului concepţiile noastre despre frumos şi bine, despre relaţia individului cu societatea, cultura şi valorile, studenţii îşi dezvoltă abilităţi de observatori atenţi ai fenomenului istoric şi cultural-artistic, de analiză şi critică a istoriei mentalităţilor care ne stăpânesc indiferent de epocă.

PLAN ÎNVĂȚĂMÂNT

ANUL I
CURSURI OBLIGATORII

  • Originile filosofiei europene
  • Teoria argumentării
  • Introducere în etică
  • Introducere în filosofie
  • Filosofia istoriei
  • Filosofie greacă
  • Filosofie medievală
  • Istoria ideilor politice
  • Introducere în estetică
  • Epistemologie
  • Limba străină (franceză, engleză, germană)

CURSURI FACULTATIVE

  • Educaţie fizică
mai mult
PromovateSocial

Balul Rotary 2018, Ploiești

rotary

Clubul Rotary 2000 Ploiești organizează joi, 14 iunie 2018, la Sky Grand Ballroom PăuleștiBalul Rotary 2018 „Susținem excelența”. În cadrul acestui eveniment copiii și profesorii cu rezultate deosebite, din județul Prahova, vor primi premii de excelență.

În cadrul Balului Rotary 2018, Irina Sârbu Band, Orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu” și Blue Noise – Acapella vor susține un recital extraordinar. Se vor organiza donații, licitații, tombolă, expoziție cu vânzare. Nu vor lipsi muzica de calitate, dansul și un meniu delicios.

200 locuri / Preț bilet: 250 lei / Dress code: Black Tie

Bursele de excelență acordate urmăresc identificarea, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea talentelor, elevi, studenți, profesori, cetățeni români.

ROTARY este o organizatie umanitara internationala de ajutorare, alcatuita din personalitati, specialisti si oameni de afaceri, care in mod voluntar isi pun la dispozitie timpul si resursele pentru a-i ajuta pe altii in cadrul comunitatii locale ori pretutindeni in lume. Motto-ul ROTARY este „ajutor mai presus de sine”.

ROTARY are o retea globala de 1,2 milioane de membri in aproximativ 29000 de cluburi din peste 150 de tari.

Cluburile ROTARY se intrunesc saptamanal pentu a elabora si infaptui o gama larga de proiecte de ajutorare, referitoare la probleme critice, incluzand saracia, foametea, analfabetismul, abuzurile grave si poluarea.

Cluburile ROTARY sunt autonome si hotarasc singure in privinta proiectelor de ajutorare, in functie de necesitatile locale, precum si de interesele si resursele membrilor.

Cluburile ROTARY sunt laice, neguvernamentale si deschise oricarei rase, culturi si credinte

Membrii ROTARY contribuie la salvarea de vieti prin proiecte de vaccinare curenta a copiilor, atat prin clinici medicale si stomatologice, cat si prin construirea unor sisteme sigure de aprovizionare cu apa potabila si a unor sisteme de canalizare.

Cluburile ROTARY actioneaza deasemenea pentru pacea comunitatii, organizand programe anti-violenta.

Rotarienii abordeaza problema analfabetismului prin elaborarea unor programe in vederea consolidarii invatamantului primar, profesional si al adultilor, precum si a pregatirii pedagogice.

Ajutorarea tineretului este de importanta majora. Lucrand cu si pentru oamenii de maine, ROTARYsponsorizeaza cluburile de ajutorare a adolescentilor si tinerilor, oferind programe deorientare si indrumare profesionala.

Membrii clubului sprijina proiecte internationale prin intermediul programelor Fundatiei ROTARY. Fundatia a fost creata in 1917, cu scopul de a face bine in lume si este sprijinita aproape integral de donatii din partea membrilor.

Organizate de clubul ROTARY din cel putin doua tari, donatiile umanitare ale Fundatiei ROTARY sprijina proiecte care asigura ingrijire si material medical, apa nepoluata, alimente, cursuri de calificare si educare, in special in tarile in curs de dezvoltare.

mai mult
Social

Concert Caritabil – Corul de Cameră Ascendis

asc

Ascendis Choir organizează în toamna acestui an un concert CARITABIL cu strângere de fonduri pentru copiii cu AUTISM.

Ascendis Choir sau Corul de Cameră Ascendis este un ansamblu cameral format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, aceștia fiind absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București.
Ascendis Choir a luat naștere la inițiativa dirijorului său Eduard Dinu, alături de care au stat un grup de studenți și apropiați, membri cu care acesta a colaborat pe parcursul a multor ani în ansamblurile în care a fost dirijor.

Corul Ascendis are ca scop principal promovarea muzicii culte românești, atât prin abordarea compozitorilor consacrați, cât și prin prezentarea în primă audiție a lucrărilor muzicale contemporane. De asemenea, acesta susține și repertorii variate ce cuprind lucrări din întreaga istorie a muzicii universale.

Încă din prima luna de la înființarea ansamblului, acesta a susținut un turneu în China, turneu în care Ascendis Choir a cântat pe scene importante din orașele Beijing și Shanghai, având un număr total de cinci concerte.Imediat după întoarcerea în țară, au fost solicitați să colaboreze cu Fundația „Galeriile Artmark” pentru un eveniment privat, cu Primăria Capitalei și Teatrul Excelsior în vederea susținerii a opt concerte în Piața Constituției în perioada iunie-august 2018, cu Fundația Med PublicisFilarmonica Paul Constantinescu din Ploiesti dar și cu Radio Guerilla unde au fost invitați în cadrul emisiunii de dimineață din data de 13 iulie.

În următoarele săptămâni vor înregistra o piesă alături de Cristina Bălan (câștigătoarea emisiunii Vocea României din sezonul 2016).

Suntem tineri, entuziaști și ne recomandă pasiunea noastră pentru muzica corală! Vă mulțumim că sunteți alături de noi!

https://youtu.be/a0yq7hIVqng

De ce am avea noi nevoie? 

Avem nevoie de susținerea dumneavoastră în vederea realizării acestui concert caritabil pentru a ajuta copiii cu autism și mai ales pentru a îi ajuta pe părinții acestora care zilnic trec prin situații limită alături de micuții lor, mai ales din punct de vedere financiar. Orice contribuție din partea dumneavoastră ne apropie de realizarea obiectivelor propuse.
50 % din suma pe care o vom strânge din donațiile dvs, va fi donată unei fundații (aleasă pe baza rezultatelor obținute în realizarea propriilor obiectiva) care se ocupă de sprijinirea persoanelor cu autism.
Restul de 50% din această sumă va fi folosită strict pentru a organiza concertul nostru, asta însemnând bani pentru închirierea unei săli, promovare, repetiții, materiale promoționale, organizarea unui cocktail la final de concert, pentru a da posibilitatea publicului să intre în contact cu părinții și fundațiile/asociațiile care se ocupă de copiii cu autism.
Se pot face donații și la finalul concertului, fiind un eveniment cu strângere de fonduri.

Impactul

Impactul acestui eveniment organizat de Ascendis Choir este uriaș și mai mult decât binevenit, în special pentru părinții care de multe ori ajung să se simtă abandonați de persoanele din jurul lor. Noi dorim să le arătăm că sunt apreciați, că sunt susținuți și că există o speranță pentru oricine.

Alte căi/moduri în care ne puteți ajuta

Nu toată lumea trebuie să contribuie financiar în acest proiect. Dacă din diferite motive nu doriți/reușiți să faceți o donație, trimiteți link-ul acestui proiect către toți cunoscuții dvs. Orice mic ajutor, conteaza! Trebuie să învățăm ce înseamnă puterea CROWDFUNDING!

Întrebări și răspunsuri

 

Care este data organizării evenimentului?

Din momentul în care reușim să străngem întreaga sumă de bani care să ne poată ajuta să demarăm acest proict, vom ține publicul la curent prin intermediul paginii noastre de Facebook – Ascendis Choir (@ascendischoir).

Unde va fi organizat evenimentul?
În funcție de rapiditatea cu care reușim să strângem fondurile, ne vom ocupa de închirierea unei săli destul de încăpătoare din București.
Pentru orice alte întrebări, detalii sau sugestii, nu ezitați să ne contactați la adresa de e-mail corulascendis@gmail.com
mai mult
PromovateSocial

CINCI SCUZE DE TOT RÂSUL PE CARE LE FOLOSEȘTI CA SĂ NU CITEȘTI

carte-citit1

De multe ori, cititorul „de meserie” se confruntă cu perioade sterpe din punct de vedere al cititului. Numai că dacă ești deja gata contaminat cu virusul lecturii, perioadele astea (care sunt, până la urmă, firești) trec și ți se reactivează dorința, nevoia și plăcerea atunci când îți ajunge pe mână o carte bună. Dar ce faci când găsești mereu scuze și trec luni bune și tu nu ai mai citit o carte? Noi, la Hyperliteratura, nu credem că există oameni cărora nu le place să citească, ci doar oameni care nu și-au găsit cărțile potrivite. Așa că am făcut o listă cu scuzele cele mai des întâlnite la cei care nu reușesc să (re)descopere sub niciun chip frumusețea lecturii, ca să-ți arătăm că lucrurile nu-s chiar în alb și negru cum îți tot spui tu.

1. Nu am timp

Cea mai comună și des auzită scuză a celor care nu citesc. Să fim serioși. Nu zice nimeni că e musai și absolut necesar să citești 1304858 de pagini pe zi ca să zici că ai citit pe ziua respectivă. Când efectiv ești ocupat până peste cap și ajungi acasă la 12 noaptea, dacă vrei (și subliniez dacă) nu există să nu-ți faci loc jumătate de oră de citit măcar două capitole. Atât. Gândește-te cât timp pierzi și stai în trafic, în autobuze, în metrou, în tramvai, la toaletă sau cu ochii prelingându-ți-se pe ecranul televizorului. Gândește-te dacă în timp ce te afli în metrou și-ți aștepți stația, în loc să folosești timpul ăsta ca să te uiți în gol, ai deschide o carte și ai citi 10 pagini. 5 pagini. Suficient. Azi 5 pagini, mâine, 5 și tot așa, se adună și te trezești că ai mai terminat o carte, folosind un timp gol, mort într-un mod constructiv.

Ia-ți cartea cu tine în geantă când pleci de acasă dimineața la birou. Nu știi niciodată când ai un răgaz minim și, în loc să scrollezi în neștire pe facebook, oprește-te și fă o schimbare de decor cu o carte. Aveam o colegă la fostul meu job care avea mereu o carte, și când ieșea la țigară, o aducea cu ea și citea în cele 10 minute cât pipa. Cum-necum, până la sfârșitul zilei de lucru, apuca să citească în jur de 100 de pagini. Zilnic!

Apoi, lasă-ți la baie o carte, cartea pe care vrei s-o citești și tot o amâni. Nu-ți mai lua telefonul cu tine și o să vezi că o să întinzi mâna după carte cât stai pe acolo. Două – trei pagini. Perfect! Afară s-a domesticit vremea și e un soare care îmbie la lâncezit prin parcuri. Ia cu tine o carte când ieși la plimbare și așază-te pe o bancă în parc. Vezi că ai timp, de fapt? E valabil cu orice îți place și te tot plângi că n-ai timp. Nu există.

2. Nu am bani și de cărți, că mi-aș cumpăra

O altă scuză paralelă cu realitatea. Atâta timp cât ai bani să te duci la supermarketuri și să vii încărcat(ă) cu de-ale burții, ai și bani pentru de-ale minții. Doar că nu se află pe lista ta de treburi prioritare, asta-i toată chestia. Iar atunci o tot amâni și zici că nu ai bani. Și dacă leafa ta e sub orice critică, dacă chiar vrei, poți să te duci să dai o raită pe la anticariate și buchiniști (am văzut cărți bune la sub 10 lei!), iar ofertele, promoțiile și reducerile dau pe-afară la cărți.

Poți pune deoparte câte puțin pentru o carte pe care să o cumperi în fiecare lună sau la două luni. Sau mergi la bibliotecă, fă-ți un abonament și împrumută cărți, sau împrumută de la un prieten, sau intră pe grupuri de facebook unde oamenii fac schimb de cărți. Se poate să citești cu bani puțini, numai să vrei.

3. Aș vrea să citesc, dar nu știu ce carte să aleg

Ia-ți tălpășița la o librărie și înființează-te lângă un librar fix cu această nedumerire. Vreau să citesc, dar nu știu ce. În principiu, dacă librarul nu e acolo doar pe post de ornament, ar trebui să știe să te îndrume, punând întrebările potrivite. Începe cu ceva ușor, captivant, ceva ce poți citi oriunde și care nu-ți solicită neuronii până la combustie spontană. De exemplu, unii dintre colegii noștri de la redacție au luat contact cu cititul de la Coelho. Așa că prima lectură a trezit o foame și mai mare, de alte cărți și alți autori, ducând astfel la Balzac, la Flaubert, de acolo, au început să exploreze și alte literaturi, mai grele, mai pline de substanță, până când și-au dat seama că din necititori au devenit, treptat, cititori de meserie.

Intră pe grupuri de profil facebook și pune întrebarea asta. O să vezi câtă lume o să-ți sară în ajutor cu fel de fel de propuneri. Caută apoi pe net mai multe despre titlurile respective, citește recenzii, citește reviste literare și păreri avizate sau subiective, nu contează, doar documentează-te ca să ți se dezvăluie cartea potrivită. E, până la urmă, o investiție în tine, pe termen lung și foarte lung, deci merită puțină osteneală.

4. Cititul mi se pare plictisitor

Și mie, mai demult, prin școală, mi s-a părut nu plictisitor, ci ucigător de plictisitor să citești. Aveam o imagine despre literatură extrem de închegată și credeam că cititul nu e doar vetust și prăfuit, ci și o pierdere de vreme. La mine, declicul s-a produs fix când am dat peste autorul care mi-a întors privirea către literatură. La tine nu trebuie să fie la fel. Treaba stă în felul următor: nu e musai să citești beletristică, filosofie sau istorie. Poți la fel de bine să îți aprofundezi hobby-urile și să te documentezi despre ele din cărți. Nu zice nimeni și nu e bătut în cuie nicăieri pe pereții academiei că definiția cititorului e strict a ăluia de a dat gata o sută de biblioteci de ficțiune și duce în cârcă o tobă imensă de carte despre tot soiul de teorii și filosofări. Poți să asculți audiobook-uri despre grădinărit în timp ce grădinărești sau dacă hobby-ul tău e pescuitul, poți citi despre pescuit și tehnici inedite de pescuit. Mi-e tare greu să cred că cititul tot plictisitor e când îl faci ca să afli mai multe despre ce-ți place cel mai mult pe lumea asta…

5. Am dat numai peste cărți care nu mi-au plăcut, așa că n-am mai citit

Dacă nu ești chiar la început și ai experiență cât de cât cu lectura, atunci să știi că e absolut normal să dai peste cărți care nu te conving, mai ales când există o piață haotică și plină de oferte de carte, unde, de multe ori, marketingul bate calitatea cărții. Mi s-a întâmplat și mie, și tuturor să se apuce de cărți despre care află, dând paginile, că sunt cum nu se așteptau. Dar faptul că ai întâlnit numai și numai cărți care nu te-au ademenit în niciun fel înseamnă că nu știi încă ce ți-ar plăcea cu adevărat și ce aștepți de la un volum. Folosește-te de ce nu îți place ca să descoperi ce-ți place – dacă nu suporți romanele ample, în care primează starea și atmosfera, atunci poate că te-ar tenta un thriller efervescent. Dacă nu îți plac romanele istorice, dar îți plac istoriile, poți opta pentru o biografie ficționalizată sau o saga fantasy, iar dacă nimic nu te mulțumește pe planeta asta, poate încerci o poveste despre alte planete.

Și mai sunt multe alte scuze derivate de aici. Oricum ar fi, dacă tragem linie, cititul este pentru toată lumea, de la mic la mare, așa că, după părerea mea, scuzele de mai sus nu țin. Și pentru că le-am demontat pe fiecare în parte cu argumente mai mult sau mai puțin solide, haideți acum să facem din lectură o prioritate, la fel ca orice alt lucru căruia îi oferim din timpul nostru zilnic. Soluții există, dorință și curiozitate să fie. În întâmpinarea celor care își deschid mintea și doresc să se (re)apuce de investit în propria educație, cultură și suflet, dar nu știu pe unde s-o apuce, Cartepedia vine cu campania cu nume foarte sugestiv Let’s make books cool again, prin care ne îndeamnă să readucem cărțile în prim planul existenței noastre, cu o selecție de titluri extrem de ademenitoare. Cum vă stârnește interesul?

Păi, vă așteaptă la fiecare comandă de pe site transport gratuit timp de 3 zile (începând de pe 23 aprilie), indiferent de valoare, și un sticker cu mesajul campaniei (realizat de Coffentropy). De asemenea, vă mai așteaptă un concurs prin care sunteți provocați voi, cititorii, să realizați foto cât mai creative, atât pe Facebook, cât și pe Instagram (vă sunt oferite 3 premii pentru fiecare canal, premii ce constau într-un voucher de 50 de lei + kit-ul Cartepedia, cu toate semnele de carte, stickere, coastere etc.), dar și takeover-uri pe Instagram cu cinemagraph-uri/video-uri. Eu aș zice, astfel, că aveți ocazia să nu mai stați pe gânduri și să săriți pe cărțile care vă plac și vi se potrivesc întru totul.

IOANA VIGHI

mai mult
Social

Interviu cu Anemona Minculescu, jurnalistă stabilită în Canada

amorena

Oficial, România se află pe locul doi în lume la emigrație, cu 3, 4 milioane de români care și-au luat soarta în mâini. Neoficial, probabil că cifra este mult mai mare. Practic, 17% dintre concetățeni au plecat definitiv sau temporar din țară. Printre aceștia și Amorena Minculescu, o jurnalistă cu experință, care a decis să se mute în Canada. Cale lungă. Ce a determinat-o, cum s-a acomodat și cum se vede România de peste ocean aflăm din interviul pe care ni l-a acordat:

Reporter: Cum te-ai decis să pleci? Ce te –a determinat? Care a fost motivul? De ce Canada?

Amorena Minculescu: Am o soră, Nicoleta … Eta, numele ei nord american, prescurtat cum e tendința aici. Emigrată demult, mi-a lansat invitația s-o urmez. Vreo 10 ani m-a tot întrebat: „Vii și tu, Amo?”. Eu, nu și nu! Viața mea era în România noastră – cea de toate zilele.

Redacții de tot felul, adică munca mea. Teatre, filme, cărți, prieteni, evenimente, adică restul de timp rămas liber. Câteva suflete numărate pe degetele unei mâini.
Chiar m-am înhămat la un credit, na, să am și eu casa mea.
Totuși, gândul emigrării exista, ca un grăunte de grâu neîncolțit.

Am vizitat Canada, chemată de soră și Răzvan, soțul ei. Mi-a plăcut de fiecare dată. Ultima vacanță aici a avut ceva revelator: „dacă n-o fac acum, nu mai plec niciodată!”.

M-am văzut probabil peste 10-15 ani, regretând românește. Mai apuc o Românie normală la cap? Nu trăiesc înc-o sută de ani (sau nici măcar ăia 10-15 )

Pe scurt, hotărârea odată luată mi-a adus curând și prințul pe cal alb. Mă rog, nu e chiar prinț, calul e cal-putere, astea-s detalii .

R: Ai lucrat în presă mulți ani, și presă scrisă, și televiziune. Ce părere ai despre cum a evoluat presa în România?

A.M: Mă întrebi de presa din România, cum a evoluat. Am purtat alaltăieri – la serviciul canadian – vechiul meu tricou cu Bulina Roșie a lui Cristoiu. Ziarul Evenimentul Zilei (cu ambele ediții) din perioada lui de glorie a fost primul meu loc de muncă.

Și tinerețea, amintirile, colegii, începuturile mele în ale jurnalismului sunt lentile în care sigur pot vedea deformat. Astfel încât deloc nu-s în măsură să-mi dau cu părerea în privința evoluției presei. Spun doar că admir fără rezerve ceea ce citesc/urmăresc la generația selectă (deși inferioară numeric) a jurnaliștilor de azi. Toate celelalte lucruri grotești din media sunt, poate, necesare întru purificarea ei. Sunt totuși nesănătos de multe, tabloidizarea s-a întins/lățit pe toate canalele de comunicare. Naivă, sper că „binili învinge” . Întrebarea e: când?

Cred și azi ce-am avut mereu în cap, dincolo de teoria de manual. Ziariștii au puterea (uneori, a patra în stat) de a reflecta realitatea imediată. Dar tot ei dețin în pix (eli, reportofon, telefon, camere, microfon etc.) o forță și mai mare. Latura umană. Puterea de a-și ajuta semenii/publicul/guvernele, chiar țara (câțiva dintre ei).

În mod indirect, prin relatări/mobilizări/campanii singulare sau concertate.

Televiziunea de după presa scrisă este ca un macaz între lumi. Să fii pe teren cu echipa de filmare sau să transmiți în direct (mereu cu inima în gât).{Paranteză: prima mea transmisiune în direct a fost pentru Antena1, Observator, din Canada, Aeroportul Pearson! }Să comprimi în câteva rânduri ceea ce la ziar scriai pe muuulte pagini. Să testezi apoi segmentul divertisment, între grosolan și doar câteva produse tv. autohtone sau „importuri” de calitate.
Apoi, să ajungi să-i vezi în cabina de montaj pe cei care au învățat televiziune de la Alexandru Bocăneț!
Să ai privilegiul de a întâlni oameni precum pietrele prețioase, de la regretații Marin Moraru sau Gheorghe Dinică, până la … nu știu, Nadia Comăneci ori Margareta Pâslaru, Victor Rebengiuc, Maia Morgernstern. Sau Cristina, orfana de la Casa Presei, care voia să iasă din cercul ei de nenoroc …

R.: Ce s-a întâmplat la TVR?

A.M.: Episodul meu TVR a însemnat schimbarea meseriei. Am trecut de cealaltă parte a baricadei. Sună pompos „Specialist în Relații Publice și Comunicare”. Dar TVR a fost singurul loc de muncă în care a contat că am o diplomă. De-acum, eu eram cea care le furniza foștilor colegi din presă mesaje, informații. Și au fost minunați, le-au preluat, le mulțumesc oricând!

Plâng și azi după TVR Cultural, pentru care am încercat, cu colegii, o promovare altfel. În condițiile în care știm cât preț se punea pe cultură, la nivel înalt (din păcate, azi e cu mult mai rău).

Tot TVR a însemnat și primul proces din viața mea. Fusesem prin sălile de judecată să asist ca jurnalist. L-am câștigat pe al meu în instanță, dar regret nedreptățile facute câtorva sute de oameni, nu doar mie.
TVR mi-a părut (și din exterior, și cât am fost) o Românie la scară mică. Cu rele și bune, prefer să le rețin pe ultimele. Am întâlnit oameni valoroși, printre foștii mei colegi sunt profesioniști din toate categoriile. Oameni care ar putea face performanță în orice televiziune occidentală. Dar, ca în toată societatea românească, tocmai ei sau cei ca ei sunt puși cumva în margine. Sau pleacă. Unii – foarte puțini – reușesc chiar și în TVR. Și e minunat.

R.:Cum e viața în Canada? Unde locuiești? Te-ai acomodat?
A.M.: Canada. Țara adoptivă. Am spus la început că am prințul meu aici. Nu trăiesc chiar un basm în a doua mea viață, dar norocoasă sunt. Încă în plin proces de emigrare, mă simt protejată de multe greutăți pe care „prințul”, sora, cumnatul, prietenii le-au trăit acum 20 de ani. Întâlnesc emigranți de toate felurile, tuturor le este dificil.
Să lași totul la 18-20 de ani și s-o iei de la zero undeva în lumea civilizată, poate fi nebunie frumoasă. Să ai dublul acestei vârste, copil/copii, tot nebunie, tot frumoasă, da’ mult mai grea!
Eu nu-s nici în prima, nici în a doua situație. Am înțeles însă și mai clar că totul în viață are un cost.
Prețul dorului = valuta invizibilă prin care emigrantul simte că și-a vândut sufletul. Sau măcar l-a amanetat. Chiar în secolul în care trăim, dezrădăcinarea lasă urme. Pot fi adânci. Schimbi aer, pământ, limbă, lași sub avion oameni. Găsești alții, reînveți conectarea. Reînveți cam orice. Eu, o altă meserie, complet diferită de tot ce-am făcut. Sunt tehnician în devenire într-o companie internațională.

Dar primul „job” a fost într-un fel de aprozar, unde am întâlnit canadianul get-beget, am descoperit munca fizică și o altă … Amo!

O experiență de doar 3 săptămâni, pentru care mulțumesc soartei. Trebuie să încerci la propriu să-ti depășești limitele, măcar o dată-n viață. E al naibii de greu, da’ merită! Te redescoperi (nu e vorbă-n vânt).
Așadar, dacă ajung milionară-n dolari (americani sau canadieni?:) am să povestesc mai în detaliu.

În Canada, și când ieși din casă, te cam înveți cu binele. Am să mă entuziasmez probabil mulți ani de infrastructura de aici, de pildă. Admir împletirea autostrăzilor ca pe cine-știe-ce peisaje luxuriante. Totul e spațios, gândit dintru început pentru a fi îndeajuns. Traversez a doua mea iarnă aici, niciodată zăpada n-a părut să ia prin surprindere autoritățile. Ninge continuu? Șosele, străzi, autostrăzi, totul este circulabil din prima zi. Uimitor, nu?

Politețea e la ea acasă. Eu, cu mulțumescurile/scuzele mele excesive și enervante în România, am ajuns în țaraluimulțumesc! Deci nu mai exasperez (sper!) pe nimeni. Încruntării din magazine, mall-uri, benzinării etc. i-a luat loc zâmbetul, fie el și de complezență. Șoferii se invită între ei care cui să cedeze, ba au răbdare să treacă strada ditamai cârdul de gâște sălbatice. Claxon pare să n-aibă nicio mașină. În celelalte trei anotimpuri, tot terenul verde este amenajat artistic. N-ai nevoie neapărat de-un parc să te plimbi. Locuitorii de toate națiile oferă vederii expoziții florale, copaci, chiar și mini-biblioteci. Gratis.
E adevărat că locuiesc undeva în provincia Ontario, nu într-o metropolă precum Toronto. Acolo sigur sunt elemente care mi-ar aminti de Bucureștiul meu .

R.Canadienii s-au speriat de valul de români care au ales Canada, după ridicarea vizelor? Au apărut știri în acest sens.

A.M.: Mă întrebi despre „valul de români”. Încă nu am înotat în valul ăsta .

Niște prieteni polonezi mi-au povestit că și concetățeni de-ai lor au dat buzna în număr mare imediat după ce li s-au ridicat vizele. Așadar, nimic nou sub soare. Am citit și eu despre solicitările de azil politic ale unor români. Să vedem ce e mai încolo. Dacă emigrează mai mulți români în Canada, cu atât mai bine. Comunitatea de aici e mare. Dar disipată, din cât am putut constata până în acest moment. Visez să-mi practic cândva meseria de Public Relations și în țara adoptivă. Am încercat ceva foarte mic, cu români, pentru români, de probă. Și, cercetând un pic trenul, am văzut o parte de adevăr. Nu cred că sunt(em) uniți. Cercuri concentrice de prieteni, cunoscuți, interese. Și cam atât. Nici vorbă să ne comparăm cu alte comunități foarte puternice. Da’ io-s optimistă, că așa m-au făcut ai mei .

R.: Deci, comunitatea românească nu este așa de este unită cum ți-ai dori. Cum ai fost primită de români?

A.M.: Mă mai întrebi de prieteni făcuți aici. Toată viața am întâlnit mulți-mulți oameni. Lista mea Facebook e mare, aproape 2000, acum văd! Și, culmea, îi cunosc pe aproape toți. Cine mă știe bine, îmi cunoaște timiditatea. Vindecată, parțial, prin jurnalism. Ocupațiile întregii mele vieți profesionale de până acum m-au forțat să interacționez mereu, chiar dacă firea-mi încă-mi dictează mai degrabă să stau acasă și să citesc .

Ei, bine, în Canada, prietenii au venit ei la mine! Foarte repede, m-au adoptat cei din jurul „prințului” și ai surorii mele. Le sunt recunoscătoare tuturor!

R.Ce te frapează, ce diferențe sunt în modul de trai?

A.M.: Vrei să spun cum văd diferențele dintre ce-am lăsat și ce-am găsit. Păi, ar trebui să folosesc o oglindă cosmică să pun față-n față cele două lumi .
Una dintre uimirile mele majore se referă la oameni. Ca și în Statele Unite, populația Canadei este formată masiv prin migrație. Și nu de azi, de ieri. Canadieni sută la sută sunt puțini, cel puțin în raza mea „de acțiune”. Acum am o singură colegă născută aici, din părinți, cu bunici canadieni nativi. Mai înapoi de aceste generații, probabil că este discutabil de pe unde îi sunt rădăcinile. Glumeam cu ea deunăzi – dacă își descoperă strămoși prin Transilvania? Că tot crede în vampirii lui Dracula!:))

Așa încât nu pot aprecia corect reacția canadienilor la adresa venirii românilor în număr mai mare, pentru a-ți raspunde la întrebare. Ei sunt oricum obișnuiți cu toate accentele (sau schingiuirile) aplicate limbii engleze, sunt politicoși, zâmbitori, deschiși, exact așa cum sunt și canadienii naturalizați.

Pot însă să vorbesc ore sau să scriu pagini întregi despre bucuria mea de a fi printre atâtea culturi! Fie și din pauza de masă, și tot poți culege informații din diversele arome și gusturi din caserolele colegilor:)) Auzi pretutindeni nenumărate limbi străine, te delectezi cu straie tradiționale provenite din toate colțurile lumii, afli despre tot felul de obiceiuri.

R.: Sistemul de educație și de sănătate. Te-ai lămurit cum merg lucrurile acolo? Aici continuă să se moară din cauza infecțiilor din spitale, să se înghețe în școală …

A.M: A, să nu uit ceva magnific. Evit cuvintele mari, dar aici m-a urmărit de când am venit ceva-ul ăsta fundamental: după mine, Canada s-ar putea numi și   (dacă tot mă joc cu termeni din povești adevărate și prinți).
Această constatare este urmarea deselor vizite în școli, făcute în perioada în care aveam timp. Nepoții să-mi trăiască!:))
Totul este gândit pentru copil: clasa, sălile de sport – orice fel de sport! – centrele de tot felul, locurile de joacă, sistemul de învățământ, posibilitățile aproape nelimitate de a oferi copiilor cam tot ce e nevoie pentru educație și recreere. Cu eforturi ale părinților, să ne-nțelegem. DAR efortul este cântărit cum trebuie, așa încât toate categoriile sociale și-l pot permite, prin propria muncă.
O societate care investește în copii n-are cum să piar(d)ă!

Aud și aici mici nemulțumiri. E drept, urechea mea e încă plină de zgomotul realității românești, așa că, prin comparație, nemulțumirile astea micuțe – scuze – dar îmi par caraghioase. Și ajung la o definiție de amator: câtă vreme pătura mijlocie există, este protejată social suficient, orice rămâne perfectibil. Nici sistemul educațional, nici cel de sănătate canadian nu-s ideale. Dar măcar oferă ceea ce trebuie, la scară largă. Și – nu îmi explic cum – oferă egal. Dacă muncești, îți vezi de treabă, trăiești decent. Nu cumperi icre negre (nici n-am văzut până acum, aici. Ia să caut, să le admir, că-s sigur scumpe) .

Încă ceva normal aici, dar incredibil pentru un român: povesteam „prințului” cum am încercat, înaintea plecării, să aflu cam cât am acumulat eu pentru pensia românească. Voi poate știți: drumuri la Casa de Pensii, cozi sudate cu alte cozi. Trimiteri de la ghișeul 1 la al doilea, de acolo la etajul 1, ușa 5, altă coadă. Ghinion, funcționara la care eram arondată plecase. Vin a doua zi, același cozi la cozi, slalom – ghișeu – ghișeu, etaj (condiție fizică:). În fine, obțin un dosărel cu cifre din care nu înțeleg nimic – punctul de pensie în anul X, calcule pentru anii YZ. Nici azi nu mi-a putut traduce nimeni din română în română ce pensie voi încasa, când o fi.
După ce povestesc, „prințul” meu deschide laptopul (deh, basmul e modern, și, în secunda doi ni se înșiră în fața ochilor nu numai cât a acumulat el pentru ipotetica pensie, ci toate, da’ TOATE cele legate de impozite, bănci, depozite, șomaj, istoric personal etc. Cam acesta este nivelul de aliniere informatică la nivel de administație publică.
Dacă prind pensia, voi avea și eu – CA TOT CANADIANUL – o sumă decentă. Această egalitate în fața ultimei verigi socio-profesionale mi-a rămas în cap de când am aflat-o. Și nu discut aici despre politici sociale, că nu mă pricep. Dar după modelul ăsta a fost gândit cam tot. Se-nchide bine cercul (v-am zis despre țaraRegeluiCopil).

Să fii om printre oameni în Canada, într-o zi obișnuită, e, cumva, ca atunci când mergi în Piața Victoriei, printre manifestanți. Doar că niciodată nu-s așa mulți la un loc. Cam ca acolo, toți îți zâmbesc, ți se dă binețe. E curat în jur, pe jos. Nimeni nu țipă. Fiecare își vede pașnic de ale lui.

Exemple mici care compun viața de zi cu zi: mi-am uitat undeva portofelul și l-am găsit acolo a treia zi; dacă ceva nu e în regulă cu un bun cumpărat, îl poți duce înapoi și-ti recuperezi banii; există cuptor cu microunde și măsuțe în marile magazine, să-ti poți încălzi un prânz; cumperi în mod obișnuit înregistrându-ți singur produsele pe bandă; ai locuri/drumuri/benzi speciale pentru biciclete; bănci deschise la (aproape) orice oră, inclusiv drive-in (aici mergi cu mașina peste tot); facilități de metropolă în orice orășel; voluntariatul este o a doua natură aici; reciclarea salvează planeta și dincolo de slogan;
!:))

R.: Îți este dor de țară? De ce anume ți-e dor mai mult – de familie, de locuri, de prieteni, de mâncare?

A.M.: Însă, da, mi-e DOR de ce-am lăsat! Deocamdată, mi-este mult prea dor de persoane. Locuri care-mi trezesc amintiri legate de acele persoane. Să mă plimb exact pe strada aia, primăvara sau în miezul verii! Când am fost înapoi anul trecut, să rezolv ceva legat de acte, m-am simțit sugrumată de timp. Acum știu că așa va fi mereu. Voi sta prea puțin cu ai mei, îi voi lua mai des aici. Nu voi apuca să merg prea mult la teatru. Sau cu prietenii. Într-o săptămână sau două, voi absorbi ca un burete tot ce-mi va putea hrăni dorul unui an întreg.
Voi vedea România cu alți ochi. Sigur voi remarca micile evoluții. Voi privi cu îngăduință tot ce nu e cum trebuie să fie. Pentru că nu mai trăiesc acolo. Da’ nici nu-mi dau voie să uit de ce am hotărât asta.

R.:Te mai întorci?

A.M: Mă-ntrebi dacă mă-ntorc? Păi, trebuie să aduc ceea ce lucrez când am inspirație: mărțișoare, picturi, căciuli și fulare :))
Am emigrat prea târziu, să nu mă tot întorc .

mai mult
1 2 3 16
Page 1 of 16