close

Social

Social

Ideologia de gen şi identitatea copiilor noştri

familie-flori-primavara

În ultima perioadă, în legis­lația românească au intervenit modificări în ceea ce privește educația copiilor. Astfel, prevederi ale Convenției de la Istanbul au fost transpuse în legis­lația internă, cu privire la educație, prevă­zân­du-se în mod expres că Ministerul Educației Naționale are obligația de a efectua demersurile necesare pentru a include în curriculumul școlar al fiecărui nivel de educație și abordări didactice referitoare la rolurile de gen.

În Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice, aprobată prin HG 365/24.05.2018, sunt prevăzute în mod expres: organizarea unei campanii de informare şi educare privind eliminarea stereotipurilor de gen, modelelor culturale, obiceiurilor şi tradi­țiilor ce influenţează direct concilierea vieții profesionale cu viața familială, includerea în programa școlară a unor noțiuni privind egalitatea de gen, integrarea perspectivei de gen în manualele școlare, combaterea stereotipurilor de gen în rândul tinerilor și organizarea unei campanii de sensibilizare și promovare a rolului și importanța dezvoltării abilităților non-cognitive la adolescenți, cu accent pe eliminarea stereotipurilor.

Definiția „stereotipurilor de gen”

Ca să înțelegem ce va fi combătut în manualele școlare drept „stereotipuri de gen”, ne ducem tot în lege și aflăm că „prin stereotipuri de gen se înțeleg sistemele organizate de credințe și opinii consensuale, percepții și pre­judecăți în legătură cu atribuțiile și caracteristicile, precum și rolurile pe care le au sau ar trebui să le îndeplinească femeile și băr­bații”. Aceste convingeri – despre rolurile pe care noi știm că le îndeplinesc femeile și bărbații – trebuie așadar „combătute”. Cu alte cuvinte, noua lege definește stereotipurile de gen drept ceea ce noi credem sau am fost învățați să credem că trebuie să îndeplinească o femeie în calitatea ei de femeie și un bărbat în calitatea lui de bărbat. Acestea trebuie combătute în manualele școlare, iar adolescenții trebuie „sensibilizați” în sensul eliminării convingerilor despre ce credem, în general, că reprezintă rolul femeii și al bărbatului.

Copiii noștri nu vor mai învăța aceste „stereotipuri de gen”, precum, de exemplu, acela că intră în rolul unei femei să nască, să își crească copiii, să îi educe ori acela că intră în rolul unui bărbat să își ocrotească familia, să-i confere sentimentul de siguranță, să le asigure un mediu sigur de dezvoltare, să le dea sentimentul de putere prin rolul său de apărător al familiei. Cu alte cuvinte, ideologia de gen a devenit o realitate juridică, cu care se confruntă în prezent familia și educația, ele fiind obligate să accepte ideea potrivit căreia genul nu este cel în care ne-am născut, ci este cel în care ne identificăm.

Avem nevoie de referendumul pentru definirea termenului de soți

Potrivit Statutului de la Roma, genul era definit funcție de datul biologic al individului. Această definiție a genului ca dat biologic înseamnă că fiecare este genul funcție de sexul în care s-a născut: fetițele – pentru că s-au născut fetițe, având sex feminin – au genul de femeie, iar băieții – pentru că s-au născut cu sex masculin – au genul de bărbat. Aceasta era definirea genului funcție de datul biologic, adică funcție de sexul cu care s-a născut individul.

Această concepție juridică a primit o dezlegare și o viziune nouă prin Convenția de la Istanbul, convenție care are titlul „Con­venția privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice” și care, spre deosebire de Statutul de la Roma, a definit genul ca fiind un construct social.

Astfel, potrivit tezei finale a literei c, art. 3 din Convenție, genul este definit ca fiind construct social, funcție de rolurile de gen pe care o societate le consideră adecvate. Adică, într-un fel, această definiție raportează accepțiunea genului la concepția societății respective.

De aceea este foarte important ca fiecare dintre noi să ne spunem punctul de vedere cu privire la ceea ce consideră societatea românească drept adecvat în ceea ce privește definirea genului și a rolurilor de gen. De aceea, în aceste condiții, referendumul pentru definirea în Constituție a termenului de soți ca fiind bărbat și femeie devine crucial pentru că ocrotește – la nivelul cel mai înalt juridic – cei doi termeni de bărbat și femeie. 14 state au definit deja în constituțiile lor, înaintea noastră, căsătoria ca fiind uniune între un bărbat și o femeie, tocmai pentru a-și apăra copiii. Suntem în prezența unei realități noi, iar noi trebuie să facem față acestei realități, în primul rând conștientizând ceea ce se întâmplă. Ideologia de gen vine în cuprinsul ei cu definiții ca noțiunea de egalitate de gen – care nu înseamnă egalitatea dintre femeie și bărbat, ori ca noțiunea de roluri de gen, în paradigma cărora o femeie e femeie doar pentru că își asumă rolul de femeie, o femeie e mamă doar pentru că „joacă” rolul de mamă.

Ideologia de gen învață copiii că o fetiță e fetiță doar pentru că a fost îmbrăcată în roz; un băiat e băiat doar pentru că a primit avioane și puști drept jucării, că, dacă ar fi primit păpuși, atunci el n-ar mai fi fost băiat, ar fi fost fetiță; că, de fapt, rolurile de gen sunt cele pe care ni le alegem, fără legătură cu sexul cu care ne naștem. Acest complex de elemente noi pe care le aduce ideologia de gen reprezintă o paradigmă nouă, o realitate nouă, pe care familia românească este pusă în fața situației de a o asimila, așa, peste noapte.

Egalitatea de gen nu înseamnă egalitatea între bărbat și femeie

Părinții trebuie să se raporteze la această nouă paradigmă, în primul și în primul rând începând prin a-și cunoaște drepturile lor ca părinți. În momentul în care va veni copilul de la școală și va spune părinților că este invitat la o activitate școlară, părinții trebuie să cunoască drepturile pe care le au atunci când semnează acordul cu privire la participarea copilului la respectiva activitate.

O astfel de activitate desfășu­rată în provincie a fost cea din luna februarie anul acesta, în Vrancea, în care liceenilor din orașul Focșani o persoană transgender le-a spus că „este extraordinar de recompensator să facem exercițiul să gândim dincolo de binaritatea masculin – feminin, pentru că fiecare avem în noi – fie că e 0,1%, fie că e 70-80% – din genul pe care îl are sau se consideră celălalt. Și la fel de bine, și la fel de valabil sunt acele identități care sunt nonbinare, care nu aparțin nici genului masculin, nici genului feminin. S-ar putea să aparțină amândurora în pro­porții diferite și variabile sau nici unora”. Li s-a mai spus copiilor: „Identitatea de gen și orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina în orice fel posibil. Genul e aici (arătându-se spre cap), dar există persoane trans care sunt heterosexuale, care pot fi homosexuale și care sunt homosexuale sau orice altă identitate sexuală, orientare sexuală. Se pot îmbina în foarte multe feluri”. Acestea au fost cuvintele ce au fost spuse în fața copiilor într-o activitate educațională.

Părinții care și-au dat sau nu acordul cu privire la participarea copiilor lor la astfel de activități educaționale ar trebui să știe: care sunt drepturile lor ca părinți în concurs cu activitatea educa­țională; ce înseamnă rol de genidentitate de genegalitate de gen; ce înseamnă activități educa­ționale care au în titlu combaterea violenței împotriva femeilor – care este și titlul Convenției de la Istanbul – și ce alte noțiuni mai învață copiii lor în cadrul acestor activități ce au un titlu nobil și absolut legitim ca cel al combaterii violenței împotriva femeilor.

Pentru aceasta, un părinte trebuie să știe conținutul noțiunilor care sunt puse în discuție în activitatea educațională la care urmează să participe copilul său.

Așadar, trebuie să se știe că egalitatea de gen nu înseamnă ceea ce noi am crede la prima vedere, respectiv egalitatea dintre femeie și bărbat, ci, aici, se pune accentul pe gen. Adică eu, ca individ, pot îndeplini în mod egal un rol de gen sau altul. Pot fi 1% femeie, deși am sex de femeie, dar în realitate mă simt 80% bărbat. Deci, în mod egal pot fi celălalt gen, la fel cum pot să nu am nici un gen, să fiu o entitate nonbinară, toate acestea astfel cum au fost învățați copiii din Vrancea.

În paradigma ideologiei de gen, definiția rolurilor de gen este ansamblul de atribute pe care o persoană și le asumă, și nu cele cu care s-a născut. Toate acestea, cumva, pentru a fundamenta ideea că rolul de gen este doar funcție de alegerile noastre, și că un băiat e băiat doar pentru că a fost îmbrăcat în albastru și pentru că a primit jucării de băiat. Mai mult, el nu este băiat pentru că s-a născut cu sex de băiat, ci pentru că a primit nume de băiat. Aceasta afirmă, în esență, ideologia de gen. Aceasta învață copiii noștri.

Drepturile părinților privind educația propriilor copii

Este foarte important să cu­noaștem toate aceste definiții, pentru a ne apăra copiii, pentru că avem această posibilitate în baza dreptului prevăzut de art. 29 alin. 6 din Constituția României, de a asigura educația copiilor în concordanță cu propriile noastre convingeri ca părinți. Acest drept este prevăzut nu numai în Constituție, ci și în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, unde se statuează foarte clar dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice.

Părinții ar trebui să cunoască toate aceste aspecte, înțelegând că ceea ce învață copiii astăzi nu este ceea ce am învățat noi și de aceea trebuie să facem acest efort cognitiv de a ști ce semnăm când ne dăm acordul pentru participarea copiilor la activități educa­ționale, în sensul de a ști exact ce înseamnă noțiunile și temele abordate pentru că în discuție este însăși ființa copilului nostru aflat încă în formare.

Totodată, art. 12 din Convenția de la Istanbul, ratificată de România în mai 2016, stabilește că statul care a ratificat Convenția – în cazul nostru România – se obligă să schimbe modelele sociale, culturale și de comportament, bazate, printre altele, pe rolurile nestereotipe de gen, stereotipiile de gen fiind ceea ce credem noi că intră în atribuțiile unei femei ori ale unui bărbat, ca roluri pe care ei le îndeplinesc.

Așadar, acestea trebuie înlăturate în viziunea ideologiei de gen, pentru ca noi să putem avea egalitate de gen, adică să putem îndeplini în mod egal orice rol de gen, funcție de alegerile noastre individuale, nu funcție de ceea ce am fost învățați că suntem și facem ca femei și ca bărbați.

Când distincția naturală dintre bărbat și femeie dispare

Este lăudabil ceea ce au făcut cultele creștine din statele din jurul nostru care au realizat o amplă activitate de conștientizare în interiorul creștinilor cu privire la aceste realități noi, în așa fel încât părintele, în deplină cunoștință de cauză, adică în mod drept, să poată lua o hotărâre, nu doar să se bazeze pe autoritatea școlii. Așa s-a ajuns ca state din jurul nostru să nu ratifice Convenția de la Istanbul, cu titlu de exemplu citând argumentul Curții Consti­tu­­ționale a Bulgariei, care a afirmat că „în Convenție, prin definirea genului ca fiind un construct social, granițele de gen dintre bărbați și femei sunt relativizate și, dacă societatea își pierde abilitatea de a distinge între femeie și bărbat, lupta împotriva violenței exercitate asupra femeii devine ceva formal, un angajament neîmplinit”.

Spre deosebire de statele din jurul nostru, în România, Con­venția de la Istanbul a fost ratificată, iar prevederile ei au fost transpuse în legile interne. Însă ceea ce trebuie să știm noi, părinții creștini, dar și toți românii care ținem la valorile familie și edu­cație, este că, odată conștien­tizată agresiunea pe care această ideologie de gen o exercită împotriva ființei copilului care ar putea ajunge să învețe la școală că el nu este ceea ce s-a născut, ci este ceea ce el singur alege să fie, noi suntem aceia care ne putem apăra copiii invocând dreptul constitu­țional prevăzut de art. 29 alin. 6 din Constituția României.

În acest sens, zeci de mii de părinți din țară s-au mobilizat și continuă să se mobilizeze în vederea notificării Ministerului Edu­cației Naționale și Institutului de Științe ale Educației cu privire la opoziția lor împotriva introducerii ideologiei de gen în educația copilului. Interesant este că auto­ritățile publice nu sunt la prima încercare de introducere a acestor noțiuni în educația copiilor. Astfel, la începutul anului, în planurile-cadru propuse pentru învăță­mântul liceal apărea o disciplină nouă, intitulată „Dimensiunea de gen de-a lungul istoriei”. Și atunci, mii de părinți din toate județele țării s-au mobilizat și au transmis lipsa acordului lor pentru modificările de acest gen vizate în propunerile făcute pentru planurile-cadru la liceu.

În concluzie, este demn de remarcat capacitatea părinților din România de a se uni pentru apărarea minții și sufletului copiilor lor, cu notarea efortului constant, de lungă durată și, din păcate, din ce în ce mai intens față de ceea ce se reglementează pentru copiii noștri. De aceea, dacă ne pasă de generația de mâine a României, dacă ne pasă de integritatea morală și de firescul societății noastre, fiecare dintre noi ar trebui să sprijine mai mult părinții români care încearcă să își apere copiii.

Să nu uităm ce spunea Papa Ioan Paul al II-lea despre programul politic pentru anularea identității de gen a bărbatului și a femeii, pe care îl definea ca fiind noua „ideologie a răului”, iar Gabrielle Kuby explica presiunea acestei ideologii asupra educației copiilor prin aceea că „pentru a crea noul om gender trebuie acaparat tineretul – cât mai devreme posibil”.

Demnitatea oricărei persoane este corolarul tuturor drepturilor omului, indiferent de sexul și orientarea ei sexuală, dar aceasta nu înseamnă că viitorul țării, copiii României, trebuie educați conform ideologiei de gen, ci că ei trebuie educați potrivit interesului superior al copilului, fără relativizarea ființei lor într-o perioadă de creștere și dezvoltare.

mai mult
Social

Marius Manole: „Nu cred ca actorul trebuie sa stea spectator la viata politica. Nu-i usor. Dar uneori e o provocare mai mare decat arta.”

manole

A fost laudat, incurajat, injurat, scuipat. O experienta necesara, crede Marius Manole. Practic, e la un pas sa intre in politica, glumeste el. Marius a pornit recent initiativa Saptamana actorilor, prin care actorii s-au implicat în strângerea semnăturilor #fărăpenali. De altfel, pozitia lui vizavi de situatia politica este clara si publica. Participa la proteste, scrie despre astfel de subiecte pe Facebook, ia atitudine vizavi de temele care se discuta in viata publica. 

Am simtit nevoia din ce in ce mai mult sa stau in strada printe oameni si sa invat sa fiu solidar. Am initiat campania #saptamanaactorilor sa ajutam, sa impulsionam, sa trezim constiinte.

Fara sa se ascunda dupa cuvinte, asa cum nu se ascunde nici in arta, Marius Manole vorbeste despre rolurile sale de pe scena, de pe ecran, dar si despre rolul pe care il au artistii in societate.

Viata de actor in Romania

Cel mai frumos lucru e ca oarecum esti protejat si aparat. Exista teatre in majoritatea oraselor din tara, ceea ce e un mare lucru. Cinematografele au disparut, teatrele inca rezista. Ma intreb cat? Lucrez destul de mult si am sansa sa colaborez cu regizori buni. Cel mai rau e ca nu exista zona de experiment si ca trebuie sa muncesti pana la epuizare ca sa poti avea un trai decent.

Schimbari

Am iubit si am crezut foarte tare in actorie. Mi s-a parut ca dorinta mea de joaca, curiozitate si energia (de multe ori exagerata) isi gaseau locul perfect pe scena. Nu mai sunt atat de entuziast, dar inca mai sunt curios si daca gasesc pe cineva dispus si pregatit sa ma provoace sunt gata sa renunt la tot si sa accept pariul.

Din pacate nu prea s-a schimbat mare lucru. Poate ca nu mai suntem asa conservatori, dar am devenit si mai superficiali, lucram pe fuga, incercam sa facem cat mai multe proiecte intr-un timp foarte scurt. Unele ies, altele nu. 🙂

Statutul actorului 

Cred ca din cauza social media am devenit mai putin misteriosi, mai expusi. Pe de o parte asta e bine, avem un feed back rapid si putem sa ne pliem pe asteptarile publicului. Pe de alta parte faptul ca cunoastem gusturile publicului si venim repede in intampinarea lui face sa devenim mai comerciali si mai usor de consumat. E gresit. Publicul e un animal ciudat, te consuma si te arunca… daca nu esti atent.

Cum alegi proiectele in care te implici

Trebuie sa cred in ceva, nu stiu, trebuie sa am un scop. Eneori e un text minunat, alteori ma atrage echipa sau regizorul, alteori pur si simplu banii. Am invatat in timp ca nu stii niciodata cand si unde se ascunde marele proiect.

Un prinț si jumatate

Eu unul nu ma consider si nici nu sunt un mare actor de film. Experienta mea in domeniu e mica spre deloc. N-am facut un film, ne-am bucurat  de ceea ce rar se intampla in film sau in teatru: am facut totul din prietenie, cu prieteni, pentru prieteni. N-am dat casting, Slava Domnului, nu cred ca l-as fi luat 🙂 Am avut noroc ca sunt prieten cu Ana, Iris si Istvan. Asa ca, facand parte din viata lor, au fost nevoiti sa ma ia. Si da, am avut foarte mari emotii.

Foto: Radu Afrim

Cum te-ai pregatit pentru rol

De cand m-am nascut m-am pregatit.

Colaborarea cu regizorul

Buna spre foarte buna, am simtit ca am libertate, ca pot inspira si pot sa ma las cucerit de parteneri si de poveste.

Am invatat ca trebuie sa ma bucur, sa nu-mi mai fie frica. Ca si atunci cand esti singur poti sa nu mai fi singur, ca orice relatie presupune un risc si e frumos sa ti-l asumi. Ca in trei e mai bine decat in doi si mult mai bine decat sa fii singur.

Cat ramane in tine din personajele pe care le joci

Dupa filmul asta, a ramas tot plus ce a venit in timpul filmarilor.

Publicul

Inca nu mi se pare ca suntem la nivelul in care sa avem un parteneriat cu publicul. El nu vrea sa ne incurajeze si noi nu prea vrem sa-i dam motive sa o faca. Inca e o tatonare fireasca, dupa 40 de ani de comunism. Cautam si noi si el, sper sa ne gasim.

Criticile

Le citesc putin, incerc sa inteleg. In Romania, critica si in teatru si in fim functionaza ca in Italia, pe familii. E destul de urat sa stiu dinainte ce o sa sa scrie cutare sau cutare. Nu prea vreau sa stiu.

Implicarea

Primesc multe injuraturi, dar si foarte multe incurajari. Cred ca suntem datori fata de copiii care si-au dat viata in Piata Universitatii in 89, eu unul simt reposabilitatea. Poate ca nu sunt intotdeauna just in pareri, accept asta. Prefer dialogul, nu accept minciuna, indolenta, ignoranta, prostia, incultura… Din pacate, clasa noastra politica intruneste toate aceste ”calitati”. Nu cred ca actorul trebuie sa stea spectator la viata politica. Ba dimpotriva, actorul este intr-o societate anormala un trendsetter. Da tonul. Vocifereaza, isi trage seva din social, indeamna, provoaca.

Dialogul pe subiecte de actualitate

Surprize au fost destul de multe si destul de mari. Oameni in care credeam m-au dezamagit profund. Am descoperit oameni tineri care s-ar fi potrivt perfect comunismului! Oameni carora nu le pasa decat de ei si atat. Nu au perspectiva, nu lupta pentru nimic si oricum nu-si doresc nimic pe termen lung. Pentru ei cuvantul Tara  e doar un cuvant, nu apartin de nimic si nimic nu-i tulbura. Ma doare cand intalnesc astfel de oameni.

Discut cu multi din spectatorii mei pe facebook despre problemele sociale. Am simtit nevoia din ce in ce mai mult sa stau in strada printe oameni si sa invat sa fiu solidar. Am initiat campania #saptamanaactorilor sa ajutam, sa impulsionam, sa trezim constiinte. Nu-i usor. Dar uneori e o provocare mai mare decat arta.

Inițiativa #farapenali

Sincer am crezut ca cele 500.000 de mii de semnaturi se vor strange intr-o luna. Am crezut ca lumea e atat de satula de oameni cu probleme care au in maini fraiele acestei tari. Acum 3 saptamani am intrebat cate semnaturi s-au strans, am aflat cu stupoare ca doar 300.000. Ceeee???? 300.000 din 18 mil. De locuitori. Ok. Multi nu au acces la informatii, altii sunt dezinteresati, altii sunt fara scola, dar … restul?

mai mult
Social

Zece principii conservatoare de Russel Kirk

Russell-Kirk
Russell Kirk (1918 –1994) a fost un istoric, critic social și literar, moralist și autor de ficțiune cunoscut pentru influența sa asupra conservatorismului american din sec. XX. Principala sa lucrare este The Conservative Mind (1953).
Conservatorism: (definiție „de manual”) atitudine politică şi filozofică ce promovează instituţii şi practici tradiţionale care s-au dezvoltat organic, susţinând stabilitatea şi continuitatea socială.

Nefiind nici religie și nici ideologie, curentul de opinie numit conservatorism nu posedă nicio Sfântă Scriptură sau vreun Das Kapital pentru a furniza o dogmă. Cele mai importante principii ale convingerilor conservatoare derivă din ceea ce liderii de opinie conservatori au profesat în ultimele două secole. Poate că ar fi bine, în cea mai mare parte a timpului, să folosim termenul „conservator” ca pe un adjectiv. Pentru că nu există un Model Conservator, iar conservatorismul este însăși negarea ideologiei: este o stare de spirit, un tip de caracter, un mod de a privi ordinea socială.

Atitudinea pe care noi o numim conservatorism este susținută de un ansamblu de sentimente mai degrabă decât de o dogmata [1] ideologică. Este aproape adevărat că un conservator poate fi definit ca o persoană care se consideră astfel. Mișcarea sau curentul de opinie conservator poate primi o diversitate considerabilă de vederi asupra unui subiect.

În esență, conservatorul este pur și simplu cineva care găsește că lucrurile permanente sunt mai mulțumitoare decât haosul [2]. (Totuși, conservatorii cunosc, de la Burke, că „schimbarea (sănătoasă) este mijlocul prin care ne menținem.” [3]) Continuitatea istorică a unui popor, crede conservatorul, oferă un ghid de politici mult mai bun decât abstractul construct al filozofilor de cafenea. Dar, desigur, convingerile conservatoare înseamnă mult mai mult decât această atitudine generală.

Nu ar fi posibil să schițăm o listă de necontestat a convingerilor conservatoare; totuși, vă ofer, sumarizat, zece principii generale – pare în regulă să afirm că majoritatea conservatorilor aderă la cele mai multe dintre aceste maxime. Diversitatea modurilor în care vederile conservatoare își pot găsi expresia este în sine dovada că nu există o „ideologie conservatoare fixă”. Cele zece articole de credință reflectă cele mai importante convingeri ale conservatorilor din America de astăzi.

UNU. Conservatorul crede că există o ordine morală durabilă. Acea ordine este făcută pentru om, iar omul este făcut pentru ea: natura umană este o constantă, iar adevărurile morale, permanente.

Cuvântul ordine semnifică armonie. Există două aspecte ale acestui tip de ordine: ordinea interioară, sufletească și ordinea exterioară, a societății. Cu douăzeci și cinci de secole în urmă, Platon a predat această doctrină, dar chiar și cei mai educați de astăzi o găsesc dificil de înțeles. Problema ordinii este o preocupare principială a conservatorilor încă de la introducerea termenului conservator în filozofia politică modernă.

Lumea secolului XX a trecut prin consecințele hidoase ale suprimării credinței într-o ordine morală. Precum atrocitățile din Grecia din secolul XV î. Hr., ruinele marilor națiuni ale secolului nostru ne arată cât de jos pot cădea societățile care consideră interesul propriu sau controlul social, fie el unul ingenios, drept alternative mulțumitoare la „demodata” ordine morală.

Conservatorii, s-a spus, consideră toate că problemele sociale sunt la origine probleme ale moralității private. Înțeleasă corect, această afirmație este reală. O societate în care oamenii sunt guvernați de o ordine morală durabilă, de un puternic simț al binelui și răului, de convingeri personale asupra dreptății și onoarei va fi o societate „bună” – indiferent de vehiculul politic pe care îl va utiliza; pe când o societate libertină, ignorantă a normelor și orientată în primul rând spre satisfacerea poftelor va fi „rea” – indiferent câți oameni votează și indiferent cât de liberală este, formal, constituția sa.

DOIConservatorul aderă la tradiție, convenție și continuitate. Tradiția permite oamenilor să conviețuiască în pace; demolatorii tradiției dărâmă întotdeauna mai mult decât știu sau decât și-ar dori. Prin convenție – un cuvânt abuzat astăzi – consimțim să evităm disputele perpetue despre drepturi și libertăți: legea însăși este, la bază, un set de convenții. Continuitatea este mijlocul pentru legătura între generații; ea are importanță atât pentru societate cât și pentru indivizi; fără ea, viața nu are sens. Când „revoluționarii” au terminat de eliminat vechile tradiții, derizoriile convenții și au rupt continuitatea instituțiilor sociale, ei descoperă necesitatea instituirii unor noi tradiții, convenții și continuități; dar acest proces este dureros și lent, iar noua ordine socială care apare poate fi mult inferioară celei vechi pe care radicalii au răsturnat-o în zelul lor de a atinge paradisul terestru.

Conservatorii sunt apărătorii tradițiilor întrucât consideră că ordinea și dreptatea sunt produsele unei îndelungate experiențe sociale, rezultatul a secole de încercări, reflecție și sacrificii. Corpusul social este un fel de corporație spirituală, comparabilă cu biserica; poate fi chiar denumit o comunitate a sufletelor. Societatea umană nu este o mașină, să poată fi tratată mecanic. Continuitatea, artera vitală a societății, nu trebuie întreruptă. Conservatorul poartă în minte necesitatea unei schimbări, dar a unei schimbări prudente (Burke), graduală și discriminatorie, niciodată dizlocând dintr-o dată toate vechile referințe.

TREI. Conservatorii cred în principiul prescripției. Ei simt că oamenii de azi sunt ca niște pitici urcați pe umerii unor giganți, putând să vadă departe doar mulțumită staturii înaintașilor lor. Așadar, conservatorii accentuează foarte des impotranța prescripției – adică, a lucrurilor stabilite prin utilizarea lor imemorială. Există așadar drepturi legitimate în primul rând prin vechimea lor – inclusiv dreptul la proprietate. Similar, morala este în mare parte prescriptivă. Conservatorii argumentează că este improbabil ca noi, oamenii de azi, să facem noi descoperiri esențiale în materie de morală, politică sau gusturi. Este deci periculos să cântărim fiecare problemă în baza unei judecăți private și a unui raționament individualizat. Individul este prostuț, dar specia este înțeleaptă (E. Burke). În politică am face bine să ascultăm de precedente, precepte și chiar de prejudecăți, pentru că rasa umană în ansamblul ei a dobândit o înțelepciune prescriptivă mult mai mare decât a oricărui raționament privat.

PATRU. Conservatorii sunt ghidați de principiul prudenței. Burke consideră, ca și Platon, că la un om de stat prudența este una dintre virtuțile esențiale. Orice măsură luată trebuie judecată prin probabilele sale consecințe pe termen lung, nu doar prin avantajul temporar sau popularitatea sa. Liberalii și radicalii, spun conservatorii, sunt imprudenți: ei își ating în grabă obiectivele fără să acorde multă atenție riscului de noi abuzuri, mai grave decât relele pe care speră să le elimine. Așa cum arată John Randolph de Roanoke [4], providența merge încet, dar dracul e mereu pe grabă. Societatea umană fiind complexă, remediile eficace nu pot fi simple. Conservatorul acționează doar după o reflecție suficientă, cântărind consecințele. Mișcările bruște, brutale în materie de reformă sunt la fel de periculoase precum sunt în chirurgie.

CINCI. Conservatorii sunt atenți la principiul varietății. Ei sunt atașați de proliferarea instituțiilor sociale și a modurilor de viață legitimate de istorie, ca o deosebire de uniformitatea nivelatoare și egalitarismul sistemelor radicale. Pentru păstrarea unei diversități sănătoase într-o civilizație, trebuie să supraviețuiască vechile ordine și clase, diferențele în condiția materială și multe alte feluri de inegalități. Unica formă dezirabilă de egalitate este egalitatea în fața Judecății de Apoi și egalitatea în fața curților de judecată. Orice altă încercare de nivelare va conduce, în cel mai fericit caz, la stagnare socială. Societatea necesită un leadership onest și capabil, iar dacă diferențele naturale și instituționale sunt distruse, un tiran sau o sordidă clică oligarhică vor apărea pentru a impune forțat o nouă formă de inegalitate.

ȘASE. Conservatorii sunt moderați de principiul imperfecției. Natura umană suferă iremediabil de anumite imperfecțiuni; de aceea omul nu poate crea o ordine socială perfectă. Din cauza firii sale schimbătoare, omenirea, sub orice dominație utopică, ar sfârși fie în haos și rebeliune, fie în plafonare și blazare. A căuta utopia înseamnă a sfârși într-un dezastru: nu suntem făcuți perfecți și nici pentru lucruri perfecte. Așteptările noastre rezonabile trebuie limitate la o societate tolerabil de justă, liberă și organizată, în care anumite rele, degradări și suferințe vor persista. Prin reformă atent controlată, putem păstra și îmbunătăți această ordine tolerabilă. Dar dacă vechile valori instituționale și morale ale unei națiuni sunt neglijate, atunci impulsul anarhic al umanității se va dezlănțui. Ideologii care promit perfecțiunea omului și a societății au transformat mare parte din secolul XX într-un iad.

ȘAPTE. Conservatorii sunt convinși că libertatea și proprietatea sunt legate strâns. Separați-le și Leviatanul va deveni stăpân [5]. Marile civilizații sunt construite pe fundația proprietății private. Cu cât mai răspândită este proprietatea privată, cu atât mai stabilă și productivă este comunitatea. Nivelarea economică, afirmă conservatorii, nu înseamnă progres economic. A câștiga și a cheltui nu sunt țelurile existenței umane, desigur, însă o bază economică solidă pentru persoană, familie și comunitate este mai mult decât de dorit.

Sir Henry Maine [6], în lucrarea sa Village Communities, susține ferm proprietatea privată, disctinctă față de proprietatea comunitară: „Nimeni nu are libertatea de a ataca proprietatea și de a spune în același timp că el prețuiește civilizația. Istoria celor două nu poate fi separată.” Aceasta pentru că instituția proprietății a fost un instrument de învățare a responsabilității pentru bărbați și femei, a dat motive pentru integritate, a susținut cultura, a ridicat umanitatea, a permis răgazul de a gândi și libertatea de a acționa. Să poți păstra rezultatul muncii tale, să poți lăsa o moștenire, să te poți ridica de la sărăcie împovărătoare la siguranța unor realizări durabile, să ai într-adevăr ceva al tău– iată avantaje greu de negat. Conservatorul recunoaște că posesia proprietății atrage anumite obligații, dar acceptă aceste obligații morale și legale cu bucurie.

OPT. Conservatorii susțin comunitatea formată voluntar, la fel cum se opun colectivismului involuntar. Deși americanii sunt puternic atașati de drepturile private, ei sunt și un popor atras de un spirit de succes al comunității. Într-o comunitate autentică, deciziile care afectează cel mai direct viețile cetățenilor sunt luate local și voluntar. Unele din aceste funcții sunt preluate de entități politice locale, altele decât asocieri private: câtă vreme sunt păstrate la nivel local și sunt marcate de acordul general al celor afectați, rezultatul este o comunitate sănătoasă. Atunci când aceste funcții sunt preluate prin definiție sau uzurpare de autoritatea centrală, comunitatea este în pericol serios [7]. Orice este binefăcător în democrația modernă este posibil prin decizia în comun. Așadar, dacă, în numele unei democrații abstracte, funcțiunile comunității sunt transferate către o direcție politică îndepărtată, guvernarea reală prin acordul celor guvernați face loc unui proces de standardizare ostil libertății și demnității umane.

O națiune nu este mai puternică decât numeroasele comunități mici din care se compune. Administrația centrală sau corpul de funcționari publici și manageri, indiferent cât de bine intenționați și pregătiți, nu poate conferi dreptate, prosperitate și liniște unei mase de femei și bărbați privați de vechile lor responsabilități. Acest experiment a mai fost făcut și s-a dovedit dezastruos. Doar îndeplinirea datoriilor noastre în comunitate ne învață prudența, eficiența și caritatea.

NOUĂ. Conservatorul percepe nevoile pentru o restricție prudentă a puterii și a pasiunilor umane. Politic vorbind, puterea este abilitatea de a face ce vrei indiferent de voința celorlalți. Un stat în care un individ sau un grup mic domină asupra celorlalți este despotism, fie el aristocratic sau democratic. Când fiecare persoană pretinde puterea pentru sine, societatea cade în anarhie. Anarhia nu durează niciodată prea mult, fiind intolerabilă pentru toată lumea, iar ei îi succede tirania sau oligarhia, în care puterea este monopolizată de foarte puțini.

Conservatorul se simte obligat să limiteze și să echilibreze puterea politică pentru a împiedica apariția tiraniei sau a anarhiei. În fiecare epocă, totuși, anumiți oameni sunt tentați să doboare aceste limite, de dragul unor avantaje tentante și temporare. O caracteristică a radicalilor este că aceștia consideră puterea ca pe o forță a binelui, atâta vreme cât este în mâinile lor. În numele libertății, revoluțiile rusă și franceză au abolit vechile restricții asupra puterii; dar puterea pe care revoluționarii o găseau opresivă când era exercitată de vechiul regim a devenit mai tiranică, odată ajunsă în mâna noilor stăpâni ai statului.

Cunoscând natura umană ca pe un amestec de bune și rele, conservatorul nu își pune încrederea în bunăvoința cuiva. Restrițiile constituționale, filtrele și echilibrele politice, aplicarea adecvată a legii, vechea cutumă a restricțiilor asupra bunului plac – acestea sunt aprobate de conservator ca instrumente ale libertății și ordinii. O guvernare justă menține o tensiune sănătoasă între pretențiile de autoritate și cele de libertate.

ZECE. Permanența și schimbarea trebuie recunoscute și reconciliate într-o societate viguroasă. Conservatorul nu se opune îmbunătățirii sociale, deși el se îndoiește că ar exista o forță a „Progresului mistic” care să lucreze în lume. Atunci când o societate progresează în anumite privințe, de obicei ea este în declin în altele. Orice societate sănătoasă este influențată de două forțe, pe care Samuel Taylor Coleridge [8] le-a numit Permanența și Progresia. Permanența unei societăți este formată din acele interese și convingeri durabile care dau stabilitate și continuitate; fără ea, societatea alunecă în anarhie. Progresia într-o societate este acel spirit și acel corp de talente care îndeamnă la o reformă și îmbunătățire prudentă; fără Progresie, un popor stagnează.

Așa încât, conservatorul înțelept dorește să reconcilieze Permanența și Progresia în pretențiile lor. El crede că liberalii și radicalii, orbi la necesitățile Permanenței, pun în pericol moștenirea lăsată nouă în efortul de a ne arunca într-un dubios „paradis terestru”. Pe scurt, conservatorul favorizează progresul temperat și rezonabil, se opune cultului Progresului, ai cărui aderenți cred că orice este nou este, în mod necesar, superior.

Schimbarea este esențială pentru corpusul social, raționează conservatorul, așa cum este esențială și pentru corpul uman. Corpul care încetează să se înnoiască începe de fapt să moară; dar dacă vrea să fie viguros, schimbarea trebuie să apară într-o manieră regulată, armonizată cu forma și natura sa, altfel ea va produce o excrescență monstruoasă, un cancer care își va devora gazda. Nimic într-o societate nu poate fi vreodată pe de-a întregul vechi sau pe de-a întregul nou: aceasta este calea pentru conservarea unei nații, la fel cum este și pentru conservarea unui organism viu. Cât de multă schimbare și ce fel de schimbare necesită o societate – depinde de circumstanțe.

Acestea sunt zece principii care s-au desprins în ultimele două secole din gândirea conservatoare modernă.

Linia de demarcație în politica modernă, remarca Eric Voegelin [9], nu este diviziunea între liberali și totalitari. Ci aceea între, pe de o parte, oamenii care consideră că ordinea temporară este unica validă, că nevoile materiale sunt unicele nevoi și că pot face ce doresc cu patrimoniul umanității, și aceia care recunosc o ordine morală durabilă a universului, o natură umană constantă și datoria pe care o avem față de acestea.

Traducere și note de subsol de Bogdan Stanciu după original. 

[1] Doctrină sau corpus de doctrine relativ la chestiuni precum morala și credința, avansate într-o manieră autoritară de un cult (cf. Merriam-Webster).

[2] În original, „Chaos and old Night”, expresie din poemul epic „Paradisul pierdut” al britanicului John Milton, desemnând haosul primordial din care Dumnezeu a creat lumea, dar și abisul în care a fost aruncat Satan la alungarea din Rai.

[3] Edmund Burke (1729-1797) autor, politician, orator și filosof irlandez, considerat părintele conservatorismului (anglo-saxon) modern. Kirk menționează prin „sănătoasă” nevoia ca schimbarea să nu fie imorală și să fie direcționată și controlată.

[4] John Randolph de Roanoke (1773 – 1833), latifundiar și om politic american, congressman și ambasador. Lider al „vechilor republicani” o mișcare de „gardieni” ai principiilor constituționale care urmărea restricționarea rolului guvernului federal al SUA asupra statelor.

[5] Creatură biblică (Iov 41, Isaia 27) considerată imagine a lui Satan, amenințând creația lui Dumnezeu. Toma D’Aquino îl descrie ca demonul invidiei (Secunda Secundae Question 36).

[6] Sir Henry James Sumner Maine (1822–1888), jurist și istoric britanic, precursor al sociologiei juridice moderne, faimos pentru tezele sale conform cărora societatea a evoluat „de la statut la contract”. În lumea antică, spunea Maine, indivizii erau legați strâns prin statut de grupurile tradiționale de organizare ale societății, pe care în cea modernă, indivizii sunt văzuți ca agenți autonomi, liberi să încheie contracte și asocieri cu oricine doresc.

[7] Referință la restricțiile pe care părinții fondatori ai SUA le-au impus, prin Constituție, funcționării Guvernului federal. Abaterile de la acestea sunt astăzi subiect major de dispută în politica americană; vezi inclusiv mișcările secesioniste actuale din sudul SUA și problema libertății portului armei de foc.

[8] Samuel Taylor Coleridge (1772–1834) poet, critic literar și filosof englez, fondator al Mișcării Romantice în Anglia.

[9] Eric Voegelin (1901 –1985) filosof americano-german, profesor de teorie politică și socologie. Voegelin a criticat violența politică endemică a secolului XX într-un mare număr de cărți, eseuri și articole. Una din cele mai importante creații este Die politischen Religionen (1938), despre ideologiile totalitare și similaritățile lor structurale cu religia.

mai mult
Social

Expertă WWF, despre inundaţii: „Ceea ce am văzut este de-a dreptul bulversant”. Unde s-a greşit?

inundatii-masini

Peisajul în urma inundaţiilor masive din ultimele zile este de-a dreptul bulversant. O spune la RFI Camelia Ionescu, manager program ape la organizaţia ecologică WWF România.

Experta WWF precizează că există multe planuri locale şi chiar o strategie naţională de apărare în faţa inundaţiilor, dar că ele fie nu sunt aplicate, fie nu sunt realizate corect: „Ceea ce am văzut este de-a dreptul bulversant, având în vedere faptul că în România toate autorităţile au realizat diverse planuri de management, de protecţie împotriva inundaţiilor, având în vedere că există comitete care reacţionează la nivel de judeţe, în cazuri dintre acestea extreme, având în vedere că există şi finanţări din partea Comisiei Europene, care ar ajuta România să se pregătească pentru aceste evenimente nefericite”.

În plus, contează şi locul unde sunt construite casele, mai spune Camelia Ionescu: „Din multe cazuri care au ajuns la urechile noastre, ne-am dat seama că există şi o mare presiune din partea oamenilor, efectiv, pentru că-şi doresc foarte mult să stea undeva foarte aproape de râu, peisajul este frumos, este plăcut, dar încă nu realizează că există un risc atât de mare”.

Reprezentanta WWF afirmă că „aici e vorba de conştientizarea lor. Ei poate că mai departe cer autorităţilor să-i protejeze împotriva inundaţiilor, dar protecţia nu înseamnă realizarea unui dig de protecţie. Asta mai degrabă încorsetează râul şi poate duce viitura aceasta şi efectele viiturii undeva mai jos”.

https://m.rfi.ro

mai mult
Social

Academia și Biserica, ȘOCATE de promovarea educației sexuale în ȘCOLI

profa-sexy

venimentul zilei vă prezintă rețeaua din spatele Strategiei pregătite de ani de zile de către anumite ONG-uri și fi nanțate de UNICEF. Profitând de agitația politică din jurul modificării Codurilor Penale, Ministerul Educației a constituit, discret, un grup de lucru cu misiunea de a relansa controversatul document care promovează diversitatea de gen. Între timp, Patriarhia Română, care inițial fusese atrasă în acest proiect, s-a dezmeticit, respingând demersul. Mai mult, Academia Română, la rândul ei for consultativ, a criticat dur inițiativa: „Maimuțăreală, slugărnicie, absurditate”, a sintetizat Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române.

Citiți AICI

mai mult
Social

5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa tranzactionezi pe pietele internationale

euro-foarfeca

Oportunitatile investitionale nu mai sunt limitate de locatie in ziua de astazi, tranzactionarea actiunilor sau a unor alte instrumente financiare straine devenind accesibila oricarei persoane, la costuri cu mult reduse fata de cele care se inregistrau cu 10 ani in urma. Riscurile tranzactionarii pe pietele internationale sunt insa diferite fata de cele ale investitiilor locale, astfel ca traderii si investitorii trebuie sa analizeze cu atentie contextul extern si sa fie mereu conectati la piata.

Cele mai importante obiective: cresterea si diversificarea

Orice investitor cauta in primul rand profitul. Chiar daca pietele financiare din intreaga lume au devenit tot mai corelate, aproape de fiecare data cand o piata sau un anumit activ scade, o alta piata, sau un alt instrument financiar, va oferi posibilitatea inregistrarii unor profituri.

Cel mai mare avantaj al investitiilor pe pietele internationale este reprezentat tocmai de diversificare si de posibilitatea de a inregistra profit atunci cand o anumita clasa de active scade. In 2017, de exemplu, investitorii in actiuni rusesti sau titluri de stat japoneze au inregistrat pierderi de pana la 5%, insa bursa americana, petrolul si aluminiul au oferit radamente cuprinse intre 15 si 30%.

Continuare AICI

mai mult
Social

Cum ne alegem un avocat. Despre responsabilitatea în robă

balanta

Polițistul mă chestionează politicos dacă am asupra mea obiecte ascuțite, arme. Trec, ca la aeroport, prin detectorul de metal.
În sala de judecată, cam răcoare; aerul condiționat este setat la 20 de grade. Jilțuri sculptate, tapițate vișiniu, ca dintr-o recuzită de piesă istorică, în care s-au instalat judecătoarea, grefiera și un jandarm vigilent.
Ledurile roșii semnalează când microfoanele sunt deschise pentru înregistrarea audio a ședinței de judecată.

Aștept ca personajul meu, o tânără avocată specializată în business, să ajungă la bară, în apărarea clientului – o companie.
(Cu voia voastră, o să-i spun Maria doamnei avocat; m-a rugat să-i păstrez anonimatul, lucru de înțeles.)

Speța în care este apărător pare interesantă: un client a semnat un contract, destul de banal, cu o companie. După o vreme, a considerat că nu-i mai convin clauzele și a dat compania în judecată.
Purtând solemn roba de avocat, Maria argumentează, convingător și fluent, în fața judecătoarei, absurdul cererii.

„Pe fondul cauzei trebuie să-i prezinți judecătorului o poveste cât mai simplă, cât mai logică, pe care să o poată reține și care să sprijine argumentele  prezentate elaborat în întâmpinare” – îmi descifrează Maria ceva mai târziu stilul unei pledoarii eficiente.

După ce și-a făcut stagiatura într-o mare casă de avocatură, a lucrat în departamentul Legal al unor multinaționale, până când o o schimbare in structura companiei a făcut-o să se gândească la antreprenoriat. Cum avea un nume bun în domeniu, și-a găsit repede clienți corporate și și-a înființat  propriul cabinet de avocatură de business.

Maria, acum vreo douăzeci de ani, am avut o problemă în justiție și, evident, nevoie de un avocat. Am intrat în tribunal și m-am dus la primul personaj în robă, pe care l-am angajat.

„Îți recomand să nu mai faci așa ceva! (zâmbește)
Cei care stau pe holurile instanțelor, în vânătoare de clienți, sunt numiți „avocați de calorifer” și de cele mai multe ori nu prezintă încredere din punct de vedere al competenței.
Sugestia este sa mergi pe recomandare în alegerea unui avocat. Clienții mulțumiți de cum i-ai apărat în instanță te vor recomanda și altora drept competent și dedicat.
Să-ți dau un exemplu: o colegă, avocat într-un oraș de provincie, a fost apărătoarea din oficiu a unui inculpat. Deși onorariul plătit de Barou este simbolic în aceste cazuri, această avocată și-a dat toată silința și a obținut eliberarea inculpatului. Urmarea: vestea s-a dus și clienții cu dosare penale au venit în număr mare să o angajeze.

Google este, de asemenea, o variantă mai puțin fericită în alegerea unui apărător. Sunt destui avocați care și-au construit perseverent un brand personal, dar sunt lipsiți de substanță.
De pildă, apar în fotografii cu teancuri uriașe de dosare pe birou, iar în spate cu o bibliotecă cu volume elegante de Drept ce poartă patina timpului. Iar unii sunt impresionați de decor – „avocatul acesta pare foarte titrat și are o mulțime de clienți”.
De pildă, unii dintre cei cu brand personal supradimensionat în comparație cu realitatea au fost discipoli ai unor avocați renumiți și le copiază, din păcate, modelele de argumentație în instanță. Însă acei maeștri își construiau pledoaria cu o documentare juridică și o logică riguroase, ceea ce nu e cazul la epigonii lor, care preiau automat niște modele, cu rezultatul unui spectacol în instanță.”

Maria, există avocați care iau clientului banii degeaba?

„Sunt clienți cu venituri mici și cu probleme reale în justiție și uneori pot ajunge la avocați care pot percepe onorarii de mii de lei pentru o singură etapă procesuală, deși știu de la început că au șanse infime de câștig în instanță – de exemplu, în litigii în care jurisprudența (practica dată de instanţe în anumite tipuri de dosare prin solutiile pronunțate– de exemplu, moșteniri, n.m.) este constantă și 90% dintre judecători dau aceeași soluție în spețe asemănătoare.
Mi se pare justificat să ceri clientului un onorariu de analiză a dosarului, pentru că aloci timp să citești înscrisurile, să găsești soluții. Dar după aceea trebuie să îi explici omului clar ce șanse are să câștige, să fii obiectiv.
Ca avocat ai responsabilitatea să faci tot ce e posibil să câștigi respectiva speță, să dai cel mai bun sfat și să iei deciziile optime pentru client.
Adică, să-l ajuți să înțeleagă realitatea și să-i prezinți soluțiile reale. De multe ori, clientul are o viziune care nu se prea potrivește cu constrângerile generate de normele de drept material și de cele procedurale.”


(Datele din grafic sunt extrase dintr-un sondaj național pe tema Responsabilității la români, comandat de Raiffeisen Bank. Detalii, aici: Cât de adevărat este că în țara asta poți să mori cu dreptatea în mână.)

Sunt românii responsabili în relațiile lor cu legea, cu justiția? Știu, întrebarea poate părea stranie, dar cred din experiența proprie ai cules niște observații.

„Cred că în relația cu autoritățile ar trebui să deprindem un comportament esențial: să păstrăm cu grijă dovezile de comunicare – de la ANAF, o executare silită etc – în care sunt precizate termenele de 15 sau 30 de zile etc, pentru formularea căii de atac în justiție și să respectăm acest termen.
Altfel, acțiunea în instanță va fi considerata tardivă.
Din păcate sunt destui români care nu au cultură juridică și spun că mor cu dreptatea în brațe. Pe fond au dreptate, dar dacă nu depun acțiunea în termenul precizat în documentul primit, instanța invocă din oficiu o excepție de procedură, tardivitatea, și respinge acțiunea.
E important să ne știm și drepturile, dar și obligațiile.

De asemenea, sunt destui cei care se lasă copleșiți de o situație juridică nefavorabilă și nu se interesează ce mijloace au la îndemână pentru a o rezolva.
De exemplu, dacă e vorba de o acțiune pe care trebuie să o timbrezi și suma te depășește, poți cere în instanță, în anumite situații, ajutor public judiciar raportat la taxa de timbru, adică poți solicita să fii scutit de la plata integrală, să fie redusă sau eșalonată la plată.
Ajutorul poate veni și sub forma unui apărător din oficiu, chiar și în cauze civile.

Am întâlnit și oameni educați, pierduți când primesc, de exemplu, o citație ca martor. E foarte simplu să afli câteva detalii despre proces, pornind de la numărul de dosar, dacă intri pe portalul Instanțelor de Judecată.

Cred că educația juridică ar trebui începută în liceu, inclusiv prin programe de responsabilitate socială: în definitiv, adolescenții au capacitate restrânsă de exercițiu de la 14 ani, iar la 18 ani, capacitate deplină de exercițiu.

Ideal ar fi ca Uniunea Națională a Barourilor din România să aibă o implicare în acest sens – în definitiv orice avocat plătește 11% din venitul brut, în afară de impozitul pe venit și contribuțiile sociale, către această organizație profesională.
Ar fi un context foarte bun de rebranduire a profesiei de avocat, de a o umaniza.

Este încurajator să observi că inițiative CSR încep să apară în profesia noastră, de exemplu comunitatea Legal Runners, care promoveaza sportul și stilul de viață sănătos, precum și implicarea avocaților în activități ce sprijină cauze sociale și nu numai. E minunat să vezi diverși profesioniști ai Dreptului, magistrați, avocați și nu numai, alergând pentru aceeași cauză socială.”

Se întâmplă ca opinia publică să se situeze pe partea greșită a baricadei dreptății?

„În Social Media validarea unei opinii este dată de numărul de like-uri, comentarii, share-uri. Însă multe dintre opiniile juridice emise în Social Media nu sunt fundamentate sau sunt profund eronate.
Dreptul poate părea un domeniu accesibil dacă te limitezi la lecturarea unei hotărâri judecătorești sau a unor articole din presă, însă asta nu e de ajuns pentru a înțelege corect o speță și prea des se întâmplă ca presa să facă greșeli flagrante în relatarea și analiza unor cazuri.”

Momente de amărăciune în profesia de avocat?

„Se poate intampla să pierzi în instanță, deși ai toate argumentele pentru a câștiga. Niciun avocat nu e scutit de astfel de situații. E teribil de frustrant.”

Care este principala responsabilitate profesională a unui avocat de business?

„Să fie pro-business, evident. Să nu se grăbească să spună din prima „asta nu se poate”, doar pentru a se acoperi cât mai bine.
Ca profesionist trebuie să explice managementului posibilele consecințe ale unei decizii, posibilele soluții, posibilele riscuri.
Mai departe, e treaba top managementului să stabilească ce e de făcut.”

www.victorkapra.ro

mai mult
Social

Studii de licență // BA studies

no thumb

Studiile organizate de Facultatea de Filosofie oferă cunoştinţe şi competenţe profesionale necesare în activităţi de cercetare, expertiză şi consultanţă, mediere, învăţământ, organizaţii europene, organizaţii internaţionale, instituţii de stat şi organizaţii non-guvernamentale, corporaţii, afaceri, politici publice, comunicare, jurnalism, analiză politică.

Iată câteva dintre profesiile din COR care presupun studii de filosofie:

Filosof – 263301
Profesor în învăţământul liceal, postliceal – 233001
Profesor in invatamantul gimnazial – 233002
Cercetător în filosofie – 263305
Publicist comentator – 264210
Purtător de cuvânt – 243206
Asistent de cercetare în filosofie – 263306
Realizator emisiuni radio-tv 265409
Redactor – 264211
Expert relaţii externe – 243213
Consilier în relaţii internaţionale – 263105

Specialist în relaţii publice – grupa 2432
Manager de responsabilitate socială – 242903
Mentor – 235902
Consultant în management – 263107
Cercetator de dezvoltare comunitara – 263207
Consilier administraţie publică – 242201
Consilier afaceri europene – 242214
Consilier mediator – 235922
Expert relaţii sociale – 441903
Specialist în activitatea de lobby – 243220

Programul de Licenţă în Filosofie  cu liniile de studii Filosofie și Filosofie și Studii Europene se desfăşoară pe durata a 3 ani (cursuri de zi, 180 credite ECTS) şi oferă o specializare în domeniile esenţiale ale filosofiei, cu un fundament teoretic solid construit prin pachetul de discipline formatoare ca: logică, ontologie, teoria cunoaşterii, etică, estetică, istoria ideilor, filosofia limbajului.

În anul al III-lea, studenţii de la specializarea Filosofie pot opta pentru unul dintre cele trei module de studiu: Filosofie teoretică, Filosofie politică şi morală, Istoria filosofiei şi filosofia culturii.

FilosofieFilosofie și Studii Europene
  • Modulul de Filosofie teoretică  oferă discipline de studiu care permit aprofundarea principalelelor  teorii filosofice cu privire la existenţă, cunoaştere, adevăr, minte, ştiinţă. Studenţii care cerceteazǎ răspunsurile oferite de-a lungul timpului unor astfel de întrebări pot deprinde, pe lângă cunoştinţele specifice, şi capacitatea de a înţelege mai bine complexitatea lumii în care trăim şi de a aprecia critic pretenţiile de cunoaştere, individuale sau colective, cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi.
  • Studenţii care optează pentru modulul de Filosofie politică şi morală se angajează într-o reflecţie sistematică asupra naturii şi fundamentelor societăţii şi ale moralei, asupra specificităţii doctrinelor şi ideologiilor politice, istoriei gândirii politice sau manierelor teoretice de abordare a problemelor etice. Ei îşi dezvoltă astfel abilitatea de a analiza motivaţiile şi temeiurile care stau la baza acţiunilor umane, însuşindu-şi în acelaşi timp o serie de cunoştinţe care îi abilitează să participe activ la viaţa comunităţii, în instituţii publice sau politice.
  • Disciplinele din cadrul modulului de Istoria filosofiei şi filosofia culturii urmăresc dezvoltarea deprinderii de a observa succesiunea şi ramificaţiile istorice ale ideilor, teoriilor, concepţiilor filosofice şi mentalităţilor, de a interpreta, contextualiza şi nuanţa o anumită poziţie filosofică în raport cu altele. Studiind principalele perspective filosofice care au influenţat de-a lungul timpului concepţiile noastre despre frumos şi bine, despre relaţia individului cu societatea, cultura şi valorile, studenţii îşi dezvoltă abilităţi de observatori atenţi ai fenomenului istoric şi cultural-artistic, de analiză şi critică a istoriei mentalităţilor care ne stăpânesc indiferent de epocă.

PLAN ÎNVĂȚĂMÂNT

ANUL I
CURSURI OBLIGATORII

  • Originile filosofiei europene
  • Teoria argumentării
  • Introducere în etică
  • Introducere în filosofie
  • Filosofia istoriei
  • Filosofie greacă
  • Filosofie medievală
  • Istoria ideilor politice
  • Introducere în estetică
  • Epistemologie
  • Limba străină (franceză, engleză, germană)

CURSURI FACULTATIVE

  • Educaţie fizică
mai mult
PromovateSocial

Balul Rotary 2018, Ploiești

rotary

Clubul Rotary 2000 Ploiești organizează joi, 14 iunie 2018, la Sky Grand Ballroom PăuleștiBalul Rotary 2018 „Susținem excelența”. În cadrul acestui eveniment copiii și profesorii cu rezultate deosebite, din județul Prahova, vor primi premii de excelență.

În cadrul Balului Rotary 2018, Irina Sârbu Band, Orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu” și Blue Noise – Acapella vor susține un recital extraordinar. Se vor organiza donații, licitații, tombolă, expoziție cu vânzare. Nu vor lipsi muzica de calitate, dansul și un meniu delicios.

200 locuri / Preț bilet: 250 lei / Dress code: Black Tie

Bursele de excelență acordate urmăresc identificarea, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea talentelor, elevi, studenți, profesori, cetățeni români.

ROTARY este o organizatie umanitara internationala de ajutorare, alcatuita din personalitati, specialisti si oameni de afaceri, care in mod voluntar isi pun la dispozitie timpul si resursele pentru a-i ajuta pe altii in cadrul comunitatii locale ori pretutindeni in lume. Motto-ul ROTARY este „ajutor mai presus de sine”.

ROTARY are o retea globala de 1,2 milioane de membri in aproximativ 29000 de cluburi din peste 150 de tari.

Cluburile ROTARY se intrunesc saptamanal pentu a elabora si infaptui o gama larga de proiecte de ajutorare, referitoare la probleme critice, incluzand saracia, foametea, analfabetismul, abuzurile grave si poluarea.

Cluburile ROTARY sunt autonome si hotarasc singure in privinta proiectelor de ajutorare, in functie de necesitatile locale, precum si de interesele si resursele membrilor.

Cluburile ROTARY sunt laice, neguvernamentale si deschise oricarei rase, culturi si credinte

Membrii ROTARY contribuie la salvarea de vieti prin proiecte de vaccinare curenta a copiilor, atat prin clinici medicale si stomatologice, cat si prin construirea unor sisteme sigure de aprovizionare cu apa potabila si a unor sisteme de canalizare.

Cluburile ROTARY actioneaza deasemenea pentru pacea comunitatii, organizand programe anti-violenta.

Rotarienii abordeaza problema analfabetismului prin elaborarea unor programe in vederea consolidarii invatamantului primar, profesional si al adultilor, precum si a pregatirii pedagogice.

Ajutorarea tineretului este de importanta majora. Lucrand cu si pentru oamenii de maine, ROTARYsponsorizeaza cluburile de ajutorare a adolescentilor si tinerilor, oferind programe deorientare si indrumare profesionala.

Membrii clubului sprijina proiecte internationale prin intermediul programelor Fundatiei ROTARY. Fundatia a fost creata in 1917, cu scopul de a face bine in lume si este sprijinita aproape integral de donatii din partea membrilor.

Organizate de clubul ROTARY din cel putin doua tari, donatiile umanitare ale Fundatiei ROTARY sprijina proiecte care asigura ingrijire si material medical, apa nepoluata, alimente, cursuri de calificare si educare, in special in tarile in curs de dezvoltare.

mai mult
Social

Concert Caritabil – Corul de Cameră Ascendis

asc

Ascendis Choir organizează în toamna acestui an un concert CARITABIL cu strângere de fonduri pentru copiii cu AUTISM.

Ascendis Choir sau Corul de Cameră Ascendis este un ansamblu cameral format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, aceștia fiind absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București.
Ascendis Choir a luat naștere la inițiativa dirijorului său Eduard Dinu, alături de care au stat un grup de studenți și apropiați, membri cu care acesta a colaborat pe parcursul a multor ani în ansamblurile în care a fost dirijor.

Corul Ascendis are ca scop principal promovarea muzicii culte românești, atât prin abordarea compozitorilor consacrați, cât și prin prezentarea în primă audiție a lucrărilor muzicale contemporane. De asemenea, acesta susține și repertorii variate ce cuprind lucrări din întreaga istorie a muzicii universale.

Încă din prima luna de la înființarea ansamblului, acesta a susținut un turneu în China, turneu în care Ascendis Choir a cântat pe scene importante din orașele Beijing și Shanghai, având un număr total de cinci concerte.Imediat după întoarcerea în țară, au fost solicitați să colaboreze cu Fundația „Galeriile Artmark” pentru un eveniment privat, cu Primăria Capitalei și Teatrul Excelsior în vederea susținerii a opt concerte în Piața Constituției în perioada iunie-august 2018, cu Fundația Med PublicisFilarmonica Paul Constantinescu din Ploiesti dar și cu Radio Guerilla unde au fost invitați în cadrul emisiunii de dimineață din data de 13 iulie.

În următoarele săptămâni vor înregistra o piesă alături de Cristina Bălan (câștigătoarea emisiunii Vocea României din sezonul 2016).

Suntem tineri, entuziaști și ne recomandă pasiunea noastră pentru muzica corală! Vă mulțumim că sunteți alături de noi!

https://youtu.be/a0yq7hIVqng

De ce am avea noi nevoie? 

Avem nevoie de susținerea dumneavoastră în vederea realizării acestui concert caritabil pentru a ajuta copiii cu autism și mai ales pentru a îi ajuta pe părinții acestora care zilnic trec prin situații limită alături de micuții lor, mai ales din punct de vedere financiar. Orice contribuție din partea dumneavoastră ne apropie de realizarea obiectivelor propuse.
50 % din suma pe care o vom strânge din donațiile dvs, va fi donată unei fundații (aleasă pe baza rezultatelor obținute în realizarea propriilor obiectiva) care se ocupă de sprijinirea persoanelor cu autism.
Restul de 50% din această sumă va fi folosită strict pentru a organiza concertul nostru, asta însemnând bani pentru închirierea unei săli, promovare, repetiții, materiale promoționale, organizarea unui cocktail la final de concert, pentru a da posibilitatea publicului să intre în contact cu părinții și fundațiile/asociațiile care se ocupă de copiii cu autism.
Se pot face donații și la finalul concertului, fiind un eveniment cu strângere de fonduri.

Impactul

Impactul acestui eveniment organizat de Ascendis Choir este uriaș și mai mult decât binevenit, în special pentru părinții care de multe ori ajung să se simtă abandonați de persoanele din jurul lor. Noi dorim să le arătăm că sunt apreciați, că sunt susținuți și că există o speranță pentru oricine.

Alte căi/moduri în care ne puteți ajuta

Nu toată lumea trebuie să contribuie financiar în acest proiect. Dacă din diferite motive nu doriți/reușiți să faceți o donație, trimiteți link-ul acestui proiect către toți cunoscuții dvs. Orice mic ajutor, conteaza! Trebuie să învățăm ce înseamnă puterea CROWDFUNDING!

Întrebări și răspunsuri

 

Care este data organizării evenimentului?

Din momentul în care reușim să străngem întreaga sumă de bani care să ne poată ajuta să demarăm acest proict, vom ține publicul la curent prin intermediul paginii noastre de Facebook – Ascendis Choir (@ascendischoir).

Unde va fi organizat evenimentul?
În funcție de rapiditatea cu care reușim să strângem fondurile, ne vom ocupa de închirierea unei săli destul de încăpătoare din București.
Pentru orice alte întrebări, detalii sau sugestii, nu ezitați să ne contactați la adresa de e-mail corulascendis@gmail.com
mai mult
1 2 3 16
Page 1 of 16