close

Social

Social

Incredibila poveste de viaţă a unei prahovence. Monica Radu schimbă și viețile altora din scaunul rulant

Scaun

Viaţa a fost prea dură cu ea, dar a ştiut cum să schimbe totul! Monica Radu are 44 de ani. Jumătate din viaţă a petrecut-o pironită într-un scaun rulant. Viaţa ei s-a transformat radical pe când era studentă în ultimul an la Facultatea de Litere din București. Atunci a  fost implicată într-un grav accident de mașină care a marcat-o pentru totdeauna. I-a fost fracturată coloana vertebrală.

Are trei copii: Petru (17 ani), Ioan (15 ani) și Ilinca (11 ani), a iubit, a muncit, construit o casă, a plantat un copac, a divorțat, iar acum s-a mutat cu serviciul din Cornu în București, împreună cu Ilinca.

Accidentul avea să îi schimbe viața acum 22 de ani. De curând, de când a publicat volumul „Dantele interioare”, Monica face ca accidentul ei să schimbe și viețile altora.

O poveste care te inspiră în câteva minute de lectură.

De ce ai scris „Dantele interioare”?

M-am întrebat într-o zi care ar fi fost vocația mea dacă nu se întâmpla accidentul. Și mi-am dat seama că nu mă mai interesează acest răspuns. Așa că m-am întrebat ce aș putea face acum. M-am foit un pic să mă gândesc: poate profesor, dar eu interacționez bine cu grupuri mai mici, nu cu întregi clase de studenți.

Apoi mi-am identificat rostul de a transmite oamenilor că pot mai mult decât știu ei. Așa încât zilele trecute am fost fericită când cineva a venit să îmi pună niște întrebări pentru că nu discutase niciodată cu cineva în scaun rulant. A avut curaj. Mă bucur că a întrebat, fiindcă este semn că s-au schimbat lucrurile. În doar câțiva ani.

EU AM AVUT PRIMA MAȘINĂ ADAPTATĂ ȘI PRIMUL PERMIS AUTO SPECIAL DIN JUDEȚUL PRAHOVA. ȘI SUNT 12 ANI DE ATUNCI. LA FEL AUTORIZAȚIA DE PARCARE, CEA CARE NE DĂ NOUĂ PERMISIUNEA DE A OCUPA LOCURILE SPECIALE, DACĂ LE GĂSIM LIBERE, ESTE PRIMA ELIBERATĂ ÎN JUDEȚ, ARE NUMĂRUL 1.

Dar, de departe, cel mai fabulos mi se pare că oamenii s-au relaxat atât de mult cu subiectul încât mă trezesc cu vreun coleg care-mi spune cât de mult îi lipsește mișcarea și cum s-a săturat până peste cap de jobul ăsta care îl ține toată ziua în scaun. Și eu mă minunez și mă uit la el cu toată empatia. (…)

La 22 de ani ai un accident care îți schimbă viața. Poți să îmi povestești puțin contextul în care s-a petrecut?

Mai aveam vreo două examene și terminam ultimul semestru din anul IV, la Litere. Lucram la teza de licență. Îmi alesesem dialectologie, începusem să învăț aromână și mi se părea că munca asta mă duce înapoi în timp și istorie la acei oameni cu care empatizam.

Era a doua zi de Paște și eram în mașină, împreună cu fostul soț, sora și părinții lui. Ne întorceam acasă și, pe drum, o mașină care ne-a depășit fără să se asigure ne-a acroșat și ne-a răsturnat.

DUPĂ CE NE-AM ROSTOGOLIT O DATĂ ȘI AM SIMȚIT MAȘINA CUM PORNEȘTE SPRE A DOUA ROTAȚIE AM ZIS: „ACUM MĂ ÎNTÂLNESC CU DUMNEZEU!”

Era atât de violent momentul și de imposibil de suportat încât am leșinat. M-am trezit și, cum mi-am amintit mult mai târziu, eram perfect conștientă când m-au scos din mașină. Atunci le-am spus că mi-am rupt coloana. Nu mă întreba cum de știam. Știam pur și simplu.

Trei luni am stat într-o copaie de ghips, la Târgu-Mureș, pentru că un medic, din dorința de a experimenta, mi-a pus grefă de os, în loc de șuruburi, așa cum se făcea la București, iar pacienții se ridicau la câteva zile.
În timpul intervenției nu a chemat un neurochirurg, deși avea nevoie, iar la final i-a spus soțului meu: „dacă are părinți, du-o acasă că nu mai ai ce face cu ea. Eu am făcut tot ce se putea.”

TREI LUNI AM STAT ÎNTINSĂ ÎN PAT, NEMIȘCATĂ. DUPĂ ATÂTA TIMP, NICI ORGANELE NU MAI ȘTIAU SĂ FUNCȚIONEZE ÎN POZIȚIE VERTICALĂ. ORICE ÎNCERCARE DE A TE RIDICA BRUSC ÎȚI PROVOACĂ O DURERE SFÂȘIETOARE ȘI AI TOATE ȘANSELE SĂ LEȘINI, CÂTĂ VREME SÂNGELE NU REUȘEȘTE SĂ OXIGENEZE CREIERUL.

Timp de două săptămâni am făcut recuperare și am reînvățat să stau în poziție verticală. Fără să pot mișca picioarele, desigur. Dar stăteam ridicată.

Citește tot articolul aici.

(Monica Tănase – life.ro)

mai mult
Social

Eu…și eu am fost acolo!

Spania

În dimineața zilei de joi 11 martie 2004, zece rucsacuri încărcate cu TNT au explodat în patru trenuri în Madrid (Spania) în timp ce intrau și ieșeau pasageri din patru stații diferite.

Exploziile au avut loc simultan, între 7:39 și 7:42 dimineața în stațiile madrilene Atocha (3 bombe), El Pozo del Tío Raimundo (2 bombe) și Santa Eugenia (1 bombă) și o a patra în calea Téllez spre Atocha (4 bombe). Forțele de securitate au găsit și alte trenuri încărcate cu explozibil, după cele declarate de ministrul de interne spaniol Ángel Acebes, ce aveau să fie detonate la ajungerea ambulanțelor.

Atacul a produs cel puțin 199 de morți (dintre aceștia 181 în momentul efectiv al exploziilor) și 1467 răniți, număr cu care devine al doilea cel mai puternic atac suferit de Europa în timpuri de pace, după atacul aerian (asupra unui avion Pan Am) din Lockerbie pe 21 decembrie 1988.

Poliția a detonat mai multe bombe care aveau să explodeze în stații. Un total de 13 bombe au fost pregătite pentru atacul ce a avut loc cu trei zile înainte de alegerile generale.

Patruzeci și unu de morți erau cetățeni străini, printre care cincisprezece proveneau din România, câte cinci din Ecuador și Peru, patru din Polonia, trei din Columbia, doi din Honduras, și câte unul din Bulgaria, Chile, Cuba, Republica Dominicană, Guineea-Bissau, Franța și Maroc.

(Alexandru Petrescu)

mai mult
Social

By dă mine…

Alexandru-Petrescu

Născuţi la începutul anilor 80-90 vedem acum, în anul 2014, cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani.
Nu avem amintiri despre primii paşi pe lună, nici despre războaie sângeroase, dar avem cultura generală, pentru că asta însemna ceva o dată.

Suntem ultima generaţie care a jucat „Ascunselea” , „Castel”, „Raţele şi vânătorii”, „Ţară, ţară! Vrem ostaşi”, „Prinsea”,”Sticluţa cu otravă”, „Pac Pac”, „Hoţii şi vardiştii”, ultimii care au strigat „Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fişe, dar primii care am facut petreceri video (închiriam un video şi stateam să ne uităm la filme 2 zile închişi în casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renunţat la casetele audio şi le-am înlocuit cu CD-uri.

Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gaşcă.

Noi am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.

La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză.

Şi am cântat „MULŢI ANI TRĂIASCĂ” nu „HAPPY BIRTHDAY” la aniversări.

Am sorbit din ochi „Pasiuni” mai ales „Sunset” , chiar si „Dallas” .. şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor.

Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi guma Turbo, sau puştile alea absolut superbe cu apă.

Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală.

Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Led Zeppelin, Jimi Hendrix, Abba şi de Queen, cât şi de noile nume gen: 50 Cent şi Britney Spears.

Am citit „Licurici”, „Pif”, „Cireşarii”, şi am băut „Cico” şi „Zmeurată” si ni s-a părut ceva extraordinar când au aparut primele sucuri „de la TEC ” fără să ne fie teamă că „au prea multe E-uri”, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teamă de viruşi.

Noi am baut prima Coca-Cola la sticlă şi am descoperit internetul.

Noi nu ne dădeam beep-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround system, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau PlayStation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumparam şi le uitam pe dulap, pline de praf.

Abia aşteptam la chefuri sa jucăm „Fântâniţa”, sau „Flori, fete sau băieţi”, sau „Adevăr sau Provocare”, sau orice ne dadeă un pretext să „pupăm pe gură” pe cine „iubeam”.

Noi suntem cei care încă au mai „cerut prietenia”, care încă roşeam la cuvântul „sex”, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperând ca persoana iubită va citi acolo unde scrie „De cine iţi place?” că ne place de el/ea.

Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam, părinţii noştri nu au „child proof the house”, ne-au trimis să cumpărăm bere şi vin de la alimentară, şi câte un pachet de ţigări de la tutungerie.

Noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV , noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea „Feriţi-vă de măgăruş”.

Suntem o generaţie de învingători, de visători, de „first-timers”.

By dă mine

(Alexandru Petrescu)

mai mult
Social

Medicul ginecolog din Galaţi a fost bătut pentru că n-a vrut să facă pe loc o întrerupere de sarcină

medic

Medicul ginecolog din Galaţi a fost agresat pe holurile unei clinici private, după ce ar fi refuzat să facă o întrerupere de sarcină pe loc iubitei bătăuşului.

Surse din anchetă au declarat pentru Observator motivul pentru care medicul din Galaţi a fost lovit şi trântit la pământ de un pacient.

Se pare că tânărul agresor venise cu iubita lui la cabinetul medicului Costache Botezatu pentru o întrerupere de sarcină. Tânărul şi iubita lui au vrut ca procedura să fie făcută pe loc, însă doctorul le-a explicat că trebuie programare.

Individul a început să facă scandal şi să ameninţe, iar medicul i-a spus că va chema Poliţia.

Atunci a fost momentul în care tânărul de 23 de ani l-a împins cu brutalitate şi aruncat la pământ pe Costache Botezatu. Scena a fost filmată de camerele de supraveghere.

Medicul s-a lovit cu capul de dulap

În imagini se vede cum doctorul este împins violent de bărbatul furios. În cădere, omul se loveşte cu capul de mobilier. A fost nevoie ca un alt doctor să intervină pentru ca spiritele să se calmeze, până când a venit paza.

Costache Botezatu a depus deja plângere la parchet, iar agresorul urmează să plătească pentru fapta sa. Chiar medicul a postat imaginile pe Facebook, ca un semnal de alarmă asupra comportamentului multor pacienţi agresivi.

„Miercuri, 20.02.2019, ora 9.39. Am cugetat mult daca sa postez inregistrarea agresiunii. Am ajuns la concluzia ca, pe langa actiunea penala, este necesara si o constientizare a unor asemenea situatii de catre toti colegii – nu numai din relatari verbale ci si video. PS – nu ma victimizez, am postat doar pentru ceilalti colegi, pentru a realiza la ce se pot astepta. 

Am inaintat plangerea la parchet. Astept procedurile. Apropos – in Moldova (pe care multi o desconsideram) pentru asa ceva respectivul individ ar face 15 ani puscarie. 

La noi – intre 6 luni si 3 ani (daca nu vor fi sase luni cu suspendare). Ca sa fie clare anumite aspecte si sa nu apara intrebari : unitatea la care lucrez a chemat imediat paza si politia, a facut toate demersurile legale necesare in asemenea situatii. Eu am depus plangere penala. 

Vom vedea cum se va rezolva. Postarea a fost doar un strigat (sper ca nu in van) asupra comportamentului multor pacienti, ajungandu-se si la aceste agresiuni fizice. Nu este teama ci revoltă!”, este mesajul care însoţeşte imaginile.

(https://observator.tv/eveniment/medic-din-galati-batut-costache-botezatu-intrerupere-sarcina-286720.html)

 

mai mult
ActualitateSocial

La Réunion

ComunitateaRo

La Réunion este o insulă vulcanică în Oceanul Indian situată în sudul Africii. Potrivit constituției din 4 noiembrie 1958, Réunion constituie un departament de peste mări (DOM) și o parte integrantă a Republicii Franceze. Totodată, insula constituie și o regiune ultraperiferică a Uniunii Europene (sursa: Wikipedia).

Comunitatea Românilor din Oceanul Indian
(shared post)

La Réunion Paradis
Our most beautiful photos 2018 😍 the meeting is really beautiful ❣️

Nos plus belles photos 2018 😍 La Réunion est vraiment belle ❣️

Publicată de La Réunion Paradis pe Miercuri, 9 ianuarie 2019

Sursa: https://www.facebook.com/974paradiz/videos/287388751975865

mai mult
Social

Denumirile instituțiilor publice, exclusiv în limba oficială de stat pe documentele oficiale. Proces pierdut DEFINITIV de președintele CJ Covasna

Sandor

Curtea de Apel Brașov a respins marți, 12 februarie a.c., recursul președintelui Consiliului Județean Covasna, UDMR-istul Tamas Sandor, împotriva sentinței Tribunalului Covasna prin care acesta a fost obligat de instanță să reproducă denumirea instituției pe documentele oficiale ale instituției exclusiv în limba oficială de stat.

Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de subsemnatul în calitate de președinte-fondator, s-a adresat instanței de judecată pentru a-l obliga pe președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor, lider al organizației UDMR din Covasna, să nu mai reproducă denumirea instituției pe documentele oficiale ale instituției în limbile maghiară și engleză.

În acest sens, ADEC s-a adresat Tribunalului Covasna cu o acțiune prin care a solicitat instanței de judecată să anuleze două documente cu antetul Consiliului Județean Covasna și Președintelui Consiliului Județean Covasna pe care denumirea instituției era reprodusă în limbile română, maghiară și engleză.

Tribunalul Covasna a admis în luna octombrie 2018 acțiunea ADEC și l-a obligat pe Tamas Sandor să anuleze documentele nr. 2575/19.03.2018 şi 3219/13.04.2018 şi să emită alte documente cu acelaşi conţinut dar care să conţină în antet denumirea instituţiei/autorităţii doar în limba oficială de stat.

Sentința Tribunalului Covasna pe scurt (detalii aici): „Admite excepţia autorităţii de lucru judecat între petitul ultim al prezentei acţiuni şi sentinţa civilă nr. 406/28.04.2016 a Tribunalului Covasna definitivă prin decizia nr. 712/05.10.2016 a Curţii de Apel Braşov, excepţie invocată din oficiu de instanţa de judecată. Admite în parte cererea formulată de reclamanta Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), împotriva pârâţilor Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna şi Consiliul Judeţean Covasna, anume doar pentru anularea documentelor nr. 2575/19.03.2018 şi 3219/13.04.2018 şi obligarea pârâţilor la emiterea altor documente cu acelaşi conţinut dar care să conţină în antet denumirea instituţiei/autorităţii doar în limba oficială de stat. Dispune anularea documentului nr. 2575/19.03.2018 al Consiliului Judeţean Covasna şi obligarea pârâţilor să emită un nou document cu acelaşi conţinut dar care să conţină în antet denumirea instituţiei/autorităţii doar în limba oficială de stat. Dispune anularea documentului nr. 3219/13.04.2018 al Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna şi obligarea pârâţilor să emită un nou document cu acelaşi conţinut dar care să conţină în antet denumirea instituţiei/autorităţii doar în limba oficială de stat. Respinge cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii pentru obligarea ca în viitor să nu mai reproducă denumirile instituţiilor şi autorităţilor publice „Consiliul Judeţean Covasna” şi „Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna” în limbile maghiară şi engleză pe documentele oficiale ale celor două instituţii şi autorităţi, ca fiind lovită de autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 406/28.04.2016 a Tribunalului Covasna definitivă prin decizia nr. 712/05.10.2016 a Curţii de Apel Braşov. Obligă fiecare pârât la plata către reclamantă a sumei de câte 25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Președintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a formulat recurs împotriva sentinței Tribunalului Covasna. Curtea de Apel Brașov a respins însă recursului lui Tamas.

Decizia Curții de Apel Brașov pe scurt: „Respinge recursul formulat de pârâţii Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna şi Consiliul Judeţean Covasna împotriva sentinţei civile nr. 763/04.10.2018 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă, pe care o menţine. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.02.2019”.

Din acest moment reproducerea denumirii instituției sau autorității publice pe documentele oficiale ale CJ Covasna în alte limbi decât limba oficială de stat este ilegală. ADEC va acționa în continuare pentru ca această practică a instituțiilor controlate de membrii UDMR sau PCM, și nu numai, să înceteze și va acționa în acord cu prevederile legale împotriva oricărei instituții publice a statului român care va reproduce denumirea instituției pe documentele oficiale în altă limbă decât limba oficială de stat.

Sursa: https://www.dantanasa.ro/exclusiv-denumirile-institutiilor-publice-exclusiv-in-limba-oficiala-de-stat-pe-documentele-oficiale-proces-pierdut-definitiv-de-presedintele-cj-covasna/

mai mult
Social

Eexpoziția „Benzi Desenate de Valentin Tănase”

Vernisaj

La cererea publicului s-a prelungit perioada de expunere în premieră a benzilor desenate în original, din revista Cutezătorii, care ne amintesc de cele mai frumoase povești ale copilăriei. Așadar, expoziția „Benzi Desenate de Valentin Tănase” se prelungește pâna la data de 28 februarie 2019.

Accesul la expoziție este gratuit.

Muzeul Municipiului Bucuresti (Palatul Sutu).

mai mult
Social

Noduri și semne multe

Nava

Numai cine știe să urce în arboradă poate să și coboare fără să-și rupă ceva. În mățăraia aia de saule și parâme trebuie să ai abilități de acrobat. Marinarii bătrâni stau jos, pe covertă, la teuga sau pe dunetă, și dau ordine sau, pur și simplu, privesc, leneși dar atenți, catargele pe care se cațără, cu inconștiența vârstei, mateloții tineri și sănătoși.
Aș mai urca și io, măcar până la prima vergă, numa’ că, deh, nu mai pot să sta în genunchi, că m-a tras curentul precum Gulf Stream-ul pe lângă Bermuda, în Marea Sargaselor, acu’ fo 25 de ani, la travers de Charleston, când noi navigam, teoretic, cu 12 noduri și curentul era de șapte.

Când urci prima oară pe o corabie, tentația e să te duci, în față, la prova. Cu timpul, realizezi că navigația se face de undeva din spate, la pupa. Acolo se stabilește cap-compasul navei. Și, totuși, io rămân amarat de bompres, că doar de acolo poți vedea delfinii care se joacă în valul de etravă.

 

(Mihnea-Petru Parvu)

mai mult
Social

Mihaela Jenei, fosta noastră colegă, a murit

no thumb

Meseria de jurnalist te macină și te doboară de tânăr. La numai 50 de ani, fosta noastră colegă, Mihaela Jenei, a murit.

Ea, împreună cu sora ei geamănă, Roxana, a făcut parte din prima echipă a Evenimentului zilei, din anii ’90, pe când ziarul era condus de Ion Cristoiu. La „Bulina roșie” ea a fost, inițial, reporter de teren.

Prima sa lovitură de presă a fost o relatare de la fața locului a celebrei bătălii, cu pistoale și săbii ninja, dintre interlopul Fane Spoitoru și polițistul Nelu Florea, care a avut loc în septembrie 1992, în fața discotecii Vox Maris, de la Cercul Militar Național.

Ulterior, Mihaela a devenit redactor al secției „Externe”. Ea a mai scris pentru ziarul Ziua și, apoi, a intrat în PR, zonă în care a lucrat pentru Pro TV, Antena 1, Centrul Național Media și trustul Realitatea.

În urmă cu câțiva ani a părăsit presa și s-a întors acasă, la Brașov. Mihaela va fi înmormântată marți, 18 decembrie. Slujba de înmormântare va avea loc la biserica „Schimbarea la față”, din Brașov, de la ora 12.00. Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în pace!

mai mult
Social

Faptul că urezi țării tale „La mulți ani“ de ziua ei

no thumb

Faptul că urezi țării tale „La mulți ani“ de ziua ei, dar în rest nu ești mare patriot, nu înseamnă că te-ai răzgândit, sau că ești fals… E un semn de respect, față de țara care te-a format, căreia aparții…

E clar că nimănui nu-i place cum a „evoluat“ România, sau că cei care am plecat am avut niște motive întemeiate, dar, asta nu înseamnă că ne urâm țara, fraților… Nu pot să spun decât, rușine celor care nu o iubesc, și nu îi sunt recunoscători că se menține încă pe picioare, în ciuda a ceea ce am ajuns… Că suntem plini de istorie și cultură, că avem nume mari și pământ fertil…

Nu mi-e rușine de România, nu mi-e scârbă de ea, nu mă dau nici mare patrioată, deși visul meu este ca fiica mea să zburde desculță prin iarba noastră de’o viață, pur și simplu urez „La mulți ani” acestei țări care m-a ținut la suprafață atunci când nu știam ce să fac și încotro să plec… M-a așteptat și m-a îngrijit până am abandonat-o…

O să mă întorc, curând…

Eu sărbătoresc țara, nu politicienii, spitalele, sau televiziunea… Haideți să nu confundam…

Deși este adevărat că ea este un întreg care conține și aceste mizerii, trebuie să facem abstracție de ele, de acei oameni care o fac să fie țara pe care vă este scârbă să o sărbătoriți…

Iar cei care suntem plecați, avem datoria să vorbim numai de bine țara noastră, pentru că fiecare impresie și cuvânt, contează și contribuie la reputația pământului nostru…

Dumnezeu să ne păzească, că de iubit, nu știu cum reușește…

Ioanina Eliza

mai mult
Social

Ideologia de gen şi identitatea copiilor noştri

familie-flori-primavara

În ultima perioadă, în legis­lația românească au intervenit modificări în ceea ce privește educația copiilor. Astfel, prevederi ale Convenției de la Istanbul au fost transpuse în legis­lația internă, cu privire la educație, prevă­zân­du-se în mod expres că Ministerul Educației Naționale are obligația de a efectua demersurile necesare pentru a include în curriculumul școlar al fiecărui nivel de educație și abordări didactice referitoare la rolurile de gen.

În Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice, aprobată prin HG 365/24.05.2018, sunt prevăzute în mod expres: organizarea unei campanii de informare şi educare privind eliminarea stereotipurilor de gen, modelelor culturale, obiceiurilor şi tradi­țiilor ce influenţează direct concilierea vieții profesionale cu viața familială, includerea în programa școlară a unor noțiuni privind egalitatea de gen, integrarea perspectivei de gen în manualele școlare, combaterea stereotipurilor de gen în rândul tinerilor și organizarea unei campanii de sensibilizare și promovare a rolului și importanța dezvoltării abilităților non-cognitive la adolescenți, cu accent pe eliminarea stereotipurilor.

Definiția „stereotipurilor de gen”

Ca să înțelegem ce va fi combătut în manualele școlare drept „stereotipuri de gen”, ne ducem tot în lege și aflăm că „prin stereotipuri de gen se înțeleg sistemele organizate de credințe și opinii consensuale, percepții și pre­judecăți în legătură cu atribuțiile și caracteristicile, precum și rolurile pe care le au sau ar trebui să le îndeplinească femeile și băr­bații”. Aceste convingeri – despre rolurile pe care noi știm că le îndeplinesc femeile și bărbații – trebuie așadar „combătute”. Cu alte cuvinte, noua lege definește stereotipurile de gen drept ceea ce noi credem sau am fost învățați să credem că trebuie să îndeplinească o femeie în calitatea ei de femeie și un bărbat în calitatea lui de bărbat. Acestea trebuie combătute în manualele școlare, iar adolescenții trebuie „sensibilizați” în sensul eliminării convingerilor despre ce credem, în general, că reprezintă rolul femeii și al bărbatului.

Copiii noștri nu vor mai învăța aceste „stereotipuri de gen”, precum, de exemplu, acela că intră în rolul unei femei să nască, să își crească copiii, să îi educe ori acela că intră în rolul unui bărbat să își ocrotească familia, să-i confere sentimentul de siguranță, să le asigure un mediu sigur de dezvoltare, să le dea sentimentul de putere prin rolul său de apărător al familiei. Cu alte cuvinte, ideologia de gen a devenit o realitate juridică, cu care se confruntă în prezent familia și educația, ele fiind obligate să accepte ideea potrivit căreia genul nu este cel în care ne-am născut, ci este cel în care ne identificăm.

Avem nevoie de referendumul pentru definirea termenului de soți

Potrivit Statutului de la Roma, genul era definit funcție de datul biologic al individului. Această definiție a genului ca dat biologic înseamnă că fiecare este genul funcție de sexul în care s-a născut: fetițele – pentru că s-au născut fetițe, având sex feminin – au genul de femeie, iar băieții – pentru că s-au născut cu sex masculin – au genul de bărbat. Aceasta era definirea genului funcție de datul biologic, adică funcție de sexul cu care s-a născut individul.

Această concepție juridică a primit o dezlegare și o viziune nouă prin Convenția de la Istanbul, convenție care are titlul „Con­venția privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice” și care, spre deosebire de Statutul de la Roma, a definit genul ca fiind un construct social.

Astfel, potrivit tezei finale a literei c, art. 3 din Convenție, genul este definit ca fiind construct social, funcție de rolurile de gen pe care o societate le consideră adecvate. Adică, într-un fel, această definiție raportează accepțiunea genului la concepția societății respective.

De aceea este foarte important ca fiecare dintre noi să ne spunem punctul de vedere cu privire la ceea ce consideră societatea românească drept adecvat în ceea ce privește definirea genului și a rolurilor de gen. De aceea, în aceste condiții, referendumul pentru definirea în Constituție a termenului de soți ca fiind bărbat și femeie devine crucial pentru că ocrotește – la nivelul cel mai înalt juridic – cei doi termeni de bărbat și femeie. 14 state au definit deja în constituțiile lor, înaintea noastră, căsătoria ca fiind uniune între un bărbat și o femeie, tocmai pentru a-și apăra copiii. Suntem în prezența unei realități noi, iar noi trebuie să facem față acestei realități, în primul rând conștientizând ceea ce se întâmplă. Ideologia de gen vine în cuprinsul ei cu definiții ca noțiunea de egalitate de gen – care nu înseamnă egalitatea dintre femeie și bărbat, ori ca noțiunea de roluri de gen, în paradigma cărora o femeie e femeie doar pentru că își asumă rolul de femeie, o femeie e mamă doar pentru că „joacă” rolul de mamă.

Ideologia de gen învață copiii că o fetiță e fetiță doar pentru că a fost îmbrăcată în roz; un băiat e băiat doar pentru că a primit avioane și puști drept jucării, că, dacă ar fi primit păpuși, atunci el n-ar mai fi fost băiat, ar fi fost fetiță; că, de fapt, rolurile de gen sunt cele pe care ni le alegem, fără legătură cu sexul cu care ne naștem. Acest complex de elemente noi pe care le aduce ideologia de gen reprezintă o paradigmă nouă, o realitate nouă, pe care familia românească este pusă în fața situației de a o asimila, așa, peste noapte.

Egalitatea de gen nu înseamnă egalitatea între bărbat și femeie

Părinții trebuie să se raporteze la această nouă paradigmă, în primul și în primul rând începând prin a-și cunoaște drepturile lor ca părinți. În momentul în care va veni copilul de la școală și va spune părinților că este invitat la o activitate școlară, părinții trebuie să cunoască drepturile pe care le au atunci când semnează acordul cu privire la participarea copilului la respectiva activitate.

O astfel de activitate desfășu­rată în provincie a fost cea din luna februarie anul acesta, în Vrancea, în care liceenilor din orașul Focșani o persoană transgender le-a spus că „este extraordinar de recompensator să facem exercițiul să gândim dincolo de binaritatea masculin – feminin, pentru că fiecare avem în noi – fie că e 0,1%, fie că e 70-80% – din genul pe care îl are sau se consideră celălalt. Și la fel de bine, și la fel de valabil sunt acele identități care sunt nonbinare, care nu aparțin nici genului masculin, nici genului feminin. S-ar putea să aparțină amândurora în pro­porții diferite și variabile sau nici unora”. Li s-a mai spus copiilor: „Identitatea de gen și orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina în orice fel posibil. Genul e aici (arătându-se spre cap), dar există persoane trans care sunt heterosexuale, care pot fi homosexuale și care sunt homosexuale sau orice altă identitate sexuală, orientare sexuală. Se pot îmbina în foarte multe feluri”. Acestea au fost cuvintele ce au fost spuse în fața copiilor într-o activitate educațională.

Părinții care și-au dat sau nu acordul cu privire la participarea copiilor lor la astfel de activități educaționale ar trebui să știe: care sunt drepturile lor ca părinți în concurs cu activitatea educa­țională; ce înseamnă rol de genidentitate de genegalitate de gen; ce înseamnă activități educa­ționale care au în titlu combaterea violenței împotriva femeilor – care este și titlul Convenției de la Istanbul – și ce alte noțiuni mai învață copiii lor în cadrul acestor activități ce au un titlu nobil și absolut legitim ca cel al combaterii violenței împotriva femeilor.

Pentru aceasta, un părinte trebuie să știe conținutul noțiunilor care sunt puse în discuție în activitatea educațională la care urmează să participe copilul său.

Așadar, trebuie să se știe că egalitatea de gen nu înseamnă ceea ce noi am crede la prima vedere, respectiv egalitatea dintre femeie și bărbat, ci, aici, se pune accentul pe gen. Adică eu, ca individ, pot îndeplini în mod egal un rol de gen sau altul. Pot fi 1% femeie, deși am sex de femeie, dar în realitate mă simt 80% bărbat. Deci, în mod egal pot fi celălalt gen, la fel cum pot să nu am nici un gen, să fiu o entitate nonbinară, toate acestea astfel cum au fost învățați copiii din Vrancea.

În paradigma ideologiei de gen, definiția rolurilor de gen este ansamblul de atribute pe care o persoană și le asumă, și nu cele cu care s-a născut. Toate acestea, cumva, pentru a fundamenta ideea că rolul de gen este doar funcție de alegerile noastre, și că un băiat e băiat doar pentru că a fost îmbrăcat în albastru și pentru că a primit jucării de băiat. Mai mult, el nu este băiat pentru că s-a născut cu sex de băiat, ci pentru că a primit nume de băiat. Aceasta afirmă, în esență, ideologia de gen. Aceasta învață copiii noștri.

Drepturile părinților privind educația propriilor copii

Este foarte important să cu­noaștem toate aceste definiții, pentru a ne apăra copiii, pentru că avem această posibilitate în baza dreptului prevăzut de art. 29 alin. 6 din Constituția României, de a asigura educația copiilor în concordanță cu propriile noastre convingeri ca părinți. Acest drept este prevăzut nu numai în Constituție, ci și în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, unde se statuează foarte clar dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice.

Părinții ar trebui să cunoască toate aceste aspecte, înțelegând că ceea ce învață copiii astăzi nu este ceea ce am învățat noi și de aceea trebuie să facem acest efort cognitiv de a ști ce semnăm când ne dăm acordul pentru participarea copiilor la activități educa­ționale, în sensul de a ști exact ce înseamnă noțiunile și temele abordate pentru că în discuție este însăși ființa copilului nostru aflat încă în formare.

Totodată, art. 12 din Convenția de la Istanbul, ratificată de România în mai 2016, stabilește că statul care a ratificat Convenția – în cazul nostru România – se obligă să schimbe modelele sociale, culturale și de comportament, bazate, printre altele, pe rolurile nestereotipe de gen, stereotipiile de gen fiind ceea ce credem noi că intră în atribuțiile unei femei ori ale unui bărbat, ca roluri pe care ei le îndeplinesc.

Așadar, acestea trebuie înlăturate în viziunea ideologiei de gen, pentru ca noi să putem avea egalitate de gen, adică să putem îndeplini în mod egal orice rol de gen, funcție de alegerile noastre individuale, nu funcție de ceea ce am fost învățați că suntem și facem ca femei și ca bărbați.

Când distincția naturală dintre bărbat și femeie dispare

Este lăudabil ceea ce au făcut cultele creștine din statele din jurul nostru care au realizat o amplă activitate de conștientizare în interiorul creștinilor cu privire la aceste realități noi, în așa fel încât părintele, în deplină cunoștință de cauză, adică în mod drept, să poată lua o hotărâre, nu doar să se bazeze pe autoritatea școlii. Așa s-a ajuns ca state din jurul nostru să nu ratifice Convenția de la Istanbul, cu titlu de exemplu citând argumentul Curții Consti­tu­­ționale a Bulgariei, care a afirmat că „în Convenție, prin definirea genului ca fiind un construct social, granițele de gen dintre bărbați și femei sunt relativizate și, dacă societatea își pierde abilitatea de a distinge între femeie și bărbat, lupta împotriva violenței exercitate asupra femeii devine ceva formal, un angajament neîmplinit”.

Spre deosebire de statele din jurul nostru, în România, Con­venția de la Istanbul a fost ratificată, iar prevederile ei au fost transpuse în legile interne. Însă ceea ce trebuie să știm noi, părinții creștini, dar și toți românii care ținem la valorile familie și edu­cație, este că, odată conștien­tizată agresiunea pe care această ideologie de gen o exercită împotriva ființei copilului care ar putea ajunge să învețe la școală că el nu este ceea ce s-a născut, ci este ceea ce el singur alege să fie, noi suntem aceia care ne putem apăra copiii invocând dreptul constitu­țional prevăzut de art. 29 alin. 6 din Constituția României.

În acest sens, zeci de mii de părinți din țară s-au mobilizat și continuă să se mobilizeze în vederea notificării Ministerului Edu­cației Naționale și Institutului de Științe ale Educației cu privire la opoziția lor împotriva introducerii ideologiei de gen în educația copilului. Interesant este că auto­ritățile publice nu sunt la prima încercare de introducere a acestor noțiuni în educația copiilor. Astfel, la începutul anului, în planurile-cadru propuse pentru învăță­mântul liceal apărea o disciplină nouă, intitulată „Dimensiunea de gen de-a lungul istoriei”. Și atunci, mii de părinți din toate județele țării s-au mobilizat și au transmis lipsa acordului lor pentru modificările de acest gen vizate în propunerile făcute pentru planurile-cadru la liceu.

În concluzie, este demn de remarcat capacitatea părinților din România de a se uni pentru apărarea minții și sufletului copiilor lor, cu notarea efortului constant, de lungă durată și, din păcate, din ce în ce mai intens față de ceea ce se reglementează pentru copiii noștri. De aceea, dacă ne pasă de generația de mâine a României, dacă ne pasă de integritatea morală și de firescul societății noastre, fiecare dintre noi ar trebui să sprijine mai mult părinții români care încearcă să își apere copiii.

Să nu uităm ce spunea Papa Ioan Paul al II-lea despre programul politic pentru anularea identității de gen a bărbatului și a femeii, pe care îl definea ca fiind noua „ideologie a răului”, iar Gabrielle Kuby explica presiunea acestei ideologii asupra educației copiilor prin aceea că „pentru a crea noul om gender trebuie acaparat tineretul – cât mai devreme posibil”.

Demnitatea oricărei persoane este corolarul tuturor drepturilor omului, indiferent de sexul și orientarea ei sexuală, dar aceasta nu înseamnă că viitorul țării, copiii României, trebuie educați conform ideologiei de gen, ci că ei trebuie educați potrivit interesului superior al copilului, fără relativizarea ființei lor într-o perioadă de creștere și dezvoltare.

mai mult
Social

Marius Manole: „Nu cred ca actorul trebuie sa stea spectator la viata politica. Nu-i usor. Dar uneori e o provocare mai mare decat arta.”

manole

A fost laudat, incurajat, injurat, scuipat. O experienta necesara, crede Marius Manole. Practic, e la un pas sa intre in politica, glumeste el. Marius a pornit recent initiativa Saptamana actorilor, prin care actorii s-au implicat în strângerea semnăturilor #fărăpenali. De altfel, pozitia lui vizavi de situatia politica este clara si publica. Participa la proteste, scrie despre astfel de subiecte pe Facebook, ia atitudine vizavi de temele care se discuta in viata publica. 

Am simtit nevoia din ce in ce mai mult sa stau in strada printe oameni si sa invat sa fiu solidar. Am initiat campania #saptamanaactorilor sa ajutam, sa impulsionam, sa trezim constiinte.

Fara sa se ascunda dupa cuvinte, asa cum nu se ascunde nici in arta, Marius Manole vorbeste despre rolurile sale de pe scena, de pe ecran, dar si despre rolul pe care il au artistii in societate.

Viata de actor in Romania

Cel mai frumos lucru e ca oarecum esti protejat si aparat. Exista teatre in majoritatea oraselor din tara, ceea ce e un mare lucru. Cinematografele au disparut, teatrele inca rezista. Ma intreb cat? Lucrez destul de mult si am sansa sa colaborez cu regizori buni. Cel mai rau e ca nu exista zona de experiment si ca trebuie sa muncesti pana la epuizare ca sa poti avea un trai decent.

Schimbari

Am iubit si am crezut foarte tare in actorie. Mi s-a parut ca dorinta mea de joaca, curiozitate si energia (de multe ori exagerata) isi gaseau locul perfect pe scena. Nu mai sunt atat de entuziast, dar inca mai sunt curios si daca gasesc pe cineva dispus si pregatit sa ma provoace sunt gata sa renunt la tot si sa accept pariul.

Din pacate nu prea s-a schimbat mare lucru. Poate ca nu mai suntem asa conservatori, dar am devenit si mai superficiali, lucram pe fuga, incercam sa facem cat mai multe proiecte intr-un timp foarte scurt. Unele ies, altele nu. 🙂

Statutul actorului 

Cred ca din cauza social media am devenit mai putin misteriosi, mai expusi. Pe de o parte asta e bine, avem un feed back rapid si putem sa ne pliem pe asteptarile publicului. Pe de alta parte faptul ca cunoastem gusturile publicului si venim repede in intampinarea lui face sa devenim mai comerciali si mai usor de consumat. E gresit. Publicul e un animal ciudat, te consuma si te arunca… daca nu esti atent.

Cum alegi proiectele in care te implici

Trebuie sa cred in ceva, nu stiu, trebuie sa am un scop. Eneori e un text minunat, alteori ma atrage echipa sau regizorul, alteori pur si simplu banii. Am invatat in timp ca nu stii niciodata cand si unde se ascunde marele proiect.

Un prinț si jumatate

Eu unul nu ma consider si nici nu sunt un mare actor de film. Experienta mea in domeniu e mica spre deloc. N-am facut un film, ne-am bucurat  de ceea ce rar se intampla in film sau in teatru: am facut totul din prietenie, cu prieteni, pentru prieteni. N-am dat casting, Slava Domnului, nu cred ca l-as fi luat 🙂 Am avut noroc ca sunt prieten cu Ana, Iris si Istvan. Asa ca, facand parte din viata lor, au fost nevoiti sa ma ia. Si da, am avut foarte mari emotii.

Foto: Radu Afrim

Cum te-ai pregatit pentru rol

De cand m-am nascut m-am pregatit.

Colaborarea cu regizorul

Buna spre foarte buna, am simtit ca am libertate, ca pot inspira si pot sa ma las cucerit de parteneri si de poveste.

Am invatat ca trebuie sa ma bucur, sa nu-mi mai fie frica. Ca si atunci cand esti singur poti sa nu mai fi singur, ca orice relatie presupune un risc si e frumos sa ti-l asumi. Ca in trei e mai bine decat in doi si mult mai bine decat sa fii singur.

Cat ramane in tine din personajele pe care le joci

Dupa filmul asta, a ramas tot plus ce a venit in timpul filmarilor.

Publicul

Inca nu mi se pare ca suntem la nivelul in care sa avem un parteneriat cu publicul. El nu vrea sa ne incurajeze si noi nu prea vrem sa-i dam motive sa o faca. Inca e o tatonare fireasca, dupa 40 de ani de comunism. Cautam si noi si el, sper sa ne gasim.

Criticile

Le citesc putin, incerc sa inteleg. In Romania, critica si in teatru si in fim functionaza ca in Italia, pe familii. E destul de urat sa stiu dinainte ce o sa sa scrie cutare sau cutare. Nu prea vreau sa stiu.

Implicarea

Primesc multe injuraturi, dar si foarte multe incurajari. Cred ca suntem datori fata de copiii care si-au dat viata in Piata Universitatii in 89, eu unul simt reposabilitatea. Poate ca nu sunt intotdeauna just in pareri, accept asta. Prefer dialogul, nu accept minciuna, indolenta, ignoranta, prostia, incultura… Din pacate, clasa noastra politica intruneste toate aceste ”calitati”. Nu cred ca actorul trebuie sa stea spectator la viata politica. Ba dimpotriva, actorul este intr-o societate anormala un trendsetter. Da tonul. Vocifereaza, isi trage seva din social, indeamna, provoaca.

Dialogul pe subiecte de actualitate

Surprize au fost destul de multe si destul de mari. Oameni in care credeam m-au dezamagit profund. Am descoperit oameni tineri care s-ar fi potrivt perfect comunismului! Oameni carora nu le pasa decat de ei si atat. Nu au perspectiva, nu lupta pentru nimic si oricum nu-si doresc nimic pe termen lung. Pentru ei cuvantul Tara  e doar un cuvant, nu apartin de nimic si nimic nu-i tulbura. Ma doare cand intalnesc astfel de oameni.

Discut cu multi din spectatorii mei pe facebook despre problemele sociale. Am simtit nevoia din ce in ce mai mult sa stau in strada printe oameni si sa invat sa fiu solidar. Am initiat campania #saptamanaactorilor sa ajutam, sa impulsionam, sa trezim constiinte. Nu-i usor. Dar uneori e o provocare mai mare decat arta.

Inițiativa #farapenali

Sincer am crezut ca cele 500.000 de mii de semnaturi se vor strange intr-o luna. Am crezut ca lumea e atat de satula de oameni cu probleme care au in maini fraiele acestei tari. Acum 3 saptamani am intrebat cate semnaturi s-au strans, am aflat cu stupoare ca doar 300.000. Ceeee???? 300.000 din 18 mil. De locuitori. Ok. Multi nu au acces la informatii, altii sunt dezinteresati, altii sunt fara scola, dar … restul?

mai mult
Social

Zece principii conservatoare de Russel Kirk

Russell-Kirk
Russell Kirk (1918 –1994) a fost un istoric, critic social și literar, moralist și autor de ficțiune cunoscut pentru influența sa asupra conservatorismului american din sec. XX. Principala sa lucrare este The Conservative Mind (1953).
Conservatorism: (definiție „de manual”) atitudine politică şi filozofică ce promovează instituţii şi practici tradiţionale care s-au dezvoltat organic, susţinând stabilitatea şi continuitatea socială.

Nefiind nici religie și nici ideologie, curentul de opinie numit conservatorism nu posedă nicio Sfântă Scriptură sau vreun Das Kapital pentru a furniza o dogmă. Cele mai importante principii ale convingerilor conservatoare derivă din ceea ce liderii de opinie conservatori au profesat în ultimele două secole. Poate că ar fi bine, în cea mai mare parte a timpului, să folosim termenul „conservator” ca pe un adjectiv. Pentru că nu există un Model Conservator, iar conservatorismul este însăși negarea ideologiei: este o stare de spirit, un tip de caracter, un mod de a privi ordinea socială.

Atitudinea pe care noi o numim conservatorism este susținută de un ansamblu de sentimente mai degrabă decât de o dogmata [1] ideologică. Este aproape adevărat că un conservator poate fi definit ca o persoană care se consideră astfel. Mișcarea sau curentul de opinie conservator poate primi o diversitate considerabilă de vederi asupra unui subiect.

În esență, conservatorul este pur și simplu cineva care găsește că lucrurile permanente sunt mai mulțumitoare decât haosul [2]. (Totuși, conservatorii cunosc, de la Burke, că „schimbarea (sănătoasă) este mijlocul prin care ne menținem.” [3]) Continuitatea istorică a unui popor, crede conservatorul, oferă un ghid de politici mult mai bun decât abstractul construct al filozofilor de cafenea. Dar, desigur, convingerile conservatoare înseamnă mult mai mult decât această atitudine generală.

Nu ar fi posibil să schițăm o listă de necontestat a convingerilor conservatoare; totuși, vă ofer, sumarizat, zece principii generale – pare în regulă să afirm că majoritatea conservatorilor aderă la cele mai multe dintre aceste maxime. Diversitatea modurilor în care vederile conservatoare își pot găsi expresia este în sine dovada că nu există o „ideologie conservatoare fixă”. Cele zece articole de credință reflectă cele mai importante convingeri ale conservatorilor din America de astăzi.

UNU. Conservatorul crede că există o ordine morală durabilă. Acea ordine este făcută pentru om, iar omul este făcut pentru ea: natura umană este o constantă, iar adevărurile morale, permanente.

Cuvântul ordine semnifică armonie. Există două aspecte ale acestui tip de ordine: ordinea interioară, sufletească și ordinea exterioară, a societății. Cu douăzeci și cinci de secole în urmă, Platon a predat această doctrină, dar chiar și cei mai educați de astăzi o găsesc dificil de înțeles. Problema ordinii este o preocupare principială a conservatorilor încă de la introducerea termenului conservator în filozofia politică modernă.

Lumea secolului XX a trecut prin consecințele hidoase ale suprimării credinței într-o ordine morală. Precum atrocitățile din Grecia din secolul XV î. Hr., ruinele marilor națiuni ale secolului nostru ne arată cât de jos pot cădea societățile care consideră interesul propriu sau controlul social, fie el unul ingenios, drept alternative mulțumitoare la „demodata” ordine morală.

Conservatorii, s-a spus, consideră toate că problemele sociale sunt la origine probleme ale moralității private. Înțeleasă corect, această afirmație este reală. O societate în care oamenii sunt guvernați de o ordine morală durabilă, de un puternic simț al binelui și răului, de convingeri personale asupra dreptății și onoarei va fi o societate „bună” – indiferent de vehiculul politic pe care îl va utiliza; pe când o societate libertină, ignorantă a normelor și orientată în primul rând spre satisfacerea poftelor va fi „rea” – indiferent câți oameni votează și indiferent cât de liberală este, formal, constituția sa.

DOIConservatorul aderă la tradiție, convenție și continuitate. Tradiția permite oamenilor să conviețuiască în pace; demolatorii tradiției dărâmă întotdeauna mai mult decât știu sau decât și-ar dori. Prin convenție – un cuvânt abuzat astăzi – consimțim să evităm disputele perpetue despre drepturi și libertăți: legea însăși este, la bază, un set de convenții. Continuitatea este mijlocul pentru legătura între generații; ea are importanță atât pentru societate cât și pentru indivizi; fără ea, viața nu are sens. Când „revoluționarii” au terminat de eliminat vechile tradiții, derizoriile convenții și au rupt continuitatea instituțiilor sociale, ei descoperă necesitatea instituirii unor noi tradiții, convenții și continuități; dar acest proces este dureros și lent, iar noua ordine socială care apare poate fi mult inferioară celei vechi pe care radicalii au răsturnat-o în zelul lor de a atinge paradisul terestru.

Conservatorii sunt apărătorii tradițiilor întrucât consideră că ordinea și dreptatea sunt produsele unei îndelungate experiențe sociale, rezultatul a secole de încercări, reflecție și sacrificii. Corpusul social este un fel de corporație spirituală, comparabilă cu biserica; poate fi chiar denumit o comunitate a sufletelor. Societatea umană nu este o mașină, să poată fi tratată mecanic. Continuitatea, artera vitală a societății, nu trebuie întreruptă. Conservatorul poartă în minte necesitatea unei schimbări, dar a unei schimbări prudente (Burke), graduală și discriminatorie, niciodată dizlocând dintr-o dată toate vechile referințe.

TREI. Conservatorii cred în principiul prescripției. Ei simt că oamenii de azi sunt ca niște pitici urcați pe umerii unor giganți, putând să vadă departe doar mulțumită staturii înaintașilor lor. Așadar, conservatorii accentuează foarte des impotranța prescripției – adică, a lucrurilor stabilite prin utilizarea lor imemorială. Există așadar drepturi legitimate în primul rând prin vechimea lor – inclusiv dreptul la proprietate. Similar, morala este în mare parte prescriptivă. Conservatorii argumentează că este improbabil ca noi, oamenii de azi, să facem noi descoperiri esențiale în materie de morală, politică sau gusturi. Este deci periculos să cântărim fiecare problemă în baza unei judecăți private și a unui raționament individualizat. Individul este prostuț, dar specia este înțeleaptă (E. Burke). În politică am face bine să ascultăm de precedente, precepte și chiar de prejudecăți, pentru că rasa umană în ansamblul ei a dobândit o înțelepciune prescriptivă mult mai mare decât a oricărui raționament privat.

PATRU. Conservatorii sunt ghidați de principiul prudenței. Burke consideră, ca și Platon, că la un om de stat prudența este una dintre virtuțile esențiale. Orice măsură luată trebuie judecată prin probabilele sale consecințe pe termen lung, nu doar prin avantajul temporar sau popularitatea sa. Liberalii și radicalii, spun conservatorii, sunt imprudenți: ei își ating în grabă obiectivele fără să acorde multă atenție riscului de noi abuzuri, mai grave decât relele pe care speră să le elimine. Așa cum arată John Randolph de Roanoke [4], providența merge încet, dar dracul e mereu pe grabă. Societatea umană fiind complexă, remediile eficace nu pot fi simple. Conservatorul acționează doar după o reflecție suficientă, cântărind consecințele. Mișcările bruște, brutale în materie de reformă sunt la fel de periculoase precum sunt în chirurgie.

CINCI. Conservatorii sunt atenți la principiul varietății. Ei sunt atașați de proliferarea instituțiilor sociale și a modurilor de viață legitimate de istorie, ca o deosebire de uniformitatea nivelatoare și egalitarismul sistemelor radicale. Pentru păstrarea unei diversități sănătoase într-o civilizație, trebuie să supraviețuiască vechile ordine și clase, diferențele în condiția materială și multe alte feluri de inegalități. Unica formă dezirabilă de egalitate este egalitatea în fața Judecății de Apoi și egalitatea în fața curților de judecată. Orice altă încercare de nivelare va conduce, în cel mai fericit caz, la stagnare socială. Societatea necesită un leadership onest și capabil, iar dacă diferențele naturale și instituționale sunt distruse, un tiran sau o sordidă clică oligarhică vor apărea pentru a impune forțat o nouă formă de inegalitate.

ȘASE. Conservatorii sunt moderați de principiul imperfecției. Natura umană suferă iremediabil de anumite imperfecțiuni; de aceea omul nu poate crea o ordine socială perfectă. Din cauza firii sale schimbătoare, omenirea, sub orice dominație utopică, ar sfârși fie în haos și rebeliune, fie în plafonare și blazare. A căuta utopia înseamnă a sfârși într-un dezastru: nu suntem făcuți perfecți și nici pentru lucruri perfecte. Așteptările noastre rezonabile trebuie limitate la o societate tolerabil de justă, liberă și organizată, în care anumite rele, degradări și suferințe vor persista. Prin reformă atent controlată, putem păstra și îmbunătăți această ordine tolerabilă. Dar dacă vechile valori instituționale și morale ale unei națiuni sunt neglijate, atunci impulsul anarhic al umanității se va dezlănțui. Ideologii care promit perfecțiunea omului și a societății au transformat mare parte din secolul XX într-un iad.

ȘAPTE. Conservatorii sunt convinși că libertatea și proprietatea sunt legate strâns. Separați-le și Leviatanul va deveni stăpân [5]. Marile civilizații sunt construite pe fundația proprietății private. Cu cât mai răspândită este proprietatea privată, cu atât mai stabilă și productivă este comunitatea. Nivelarea economică, afirmă conservatorii, nu înseamnă progres economic. A câștiga și a cheltui nu sunt țelurile existenței umane, desigur, însă o bază economică solidă pentru persoană, familie și comunitate este mai mult decât de dorit.

Sir Henry Maine [6], în lucrarea sa Village Communities, susține ferm proprietatea privată, disctinctă față de proprietatea comunitară: „Nimeni nu are libertatea de a ataca proprietatea și de a spune în același timp că el prețuiește civilizația. Istoria celor două nu poate fi separată.” Aceasta pentru că instituția proprietății a fost un instrument de învățare a responsabilității pentru bărbați și femei, a dat motive pentru integritate, a susținut cultura, a ridicat umanitatea, a permis răgazul de a gândi și libertatea de a acționa. Să poți păstra rezultatul muncii tale, să poți lăsa o moștenire, să te poți ridica de la sărăcie împovărătoare la siguranța unor realizări durabile, să ai într-adevăr ceva al tău– iată avantaje greu de negat. Conservatorul recunoaște că posesia proprietății atrage anumite obligații, dar acceptă aceste obligații morale și legale cu bucurie.

OPT. Conservatorii susțin comunitatea formată voluntar, la fel cum se opun colectivismului involuntar. Deși americanii sunt puternic atașati de drepturile private, ei sunt și un popor atras de un spirit de succes al comunității. Într-o comunitate autentică, deciziile care afectează cel mai direct viețile cetățenilor sunt luate local și voluntar. Unele din aceste funcții sunt preluate de entități politice locale, altele decât asocieri private: câtă vreme sunt păstrate la nivel local și sunt marcate de acordul general al celor afectați, rezultatul este o comunitate sănătoasă. Atunci când aceste funcții sunt preluate prin definiție sau uzurpare de autoritatea centrală, comunitatea este în pericol serios [7]. Orice este binefăcător în democrația modernă este posibil prin decizia în comun. Așadar, dacă, în numele unei democrații abstracte, funcțiunile comunității sunt transferate către o direcție politică îndepărtată, guvernarea reală prin acordul celor guvernați face loc unui proces de standardizare ostil libertății și demnității umane.

O națiune nu este mai puternică decât numeroasele comunități mici din care se compune. Administrația centrală sau corpul de funcționari publici și manageri, indiferent cât de bine intenționați și pregătiți, nu poate conferi dreptate, prosperitate și liniște unei mase de femei și bărbați privați de vechile lor responsabilități. Acest experiment a mai fost făcut și s-a dovedit dezastruos. Doar îndeplinirea datoriilor noastre în comunitate ne învață prudența, eficiența și caritatea.

NOUĂ. Conservatorul percepe nevoile pentru o restricție prudentă a puterii și a pasiunilor umane. Politic vorbind, puterea este abilitatea de a face ce vrei indiferent de voința celorlalți. Un stat în care un individ sau un grup mic domină asupra celorlalți este despotism, fie el aristocratic sau democratic. Când fiecare persoană pretinde puterea pentru sine, societatea cade în anarhie. Anarhia nu durează niciodată prea mult, fiind intolerabilă pentru toată lumea, iar ei îi succede tirania sau oligarhia, în care puterea este monopolizată de foarte puțini.

Conservatorul se simte obligat să limiteze și să echilibreze puterea politică pentru a împiedica apariția tiraniei sau a anarhiei. În fiecare epocă, totuși, anumiți oameni sunt tentați să doboare aceste limite, de dragul unor avantaje tentante și temporare. O caracteristică a radicalilor este că aceștia consideră puterea ca pe o forță a binelui, atâta vreme cât este în mâinile lor. În numele libertății, revoluțiile rusă și franceză au abolit vechile restricții asupra puterii; dar puterea pe care revoluționarii o găseau opresivă când era exercitată de vechiul regim a devenit mai tiranică, odată ajunsă în mâna noilor stăpâni ai statului.

Cunoscând natura umană ca pe un amestec de bune și rele, conservatorul nu își pune încrederea în bunăvoința cuiva. Restrițiile constituționale, filtrele și echilibrele politice, aplicarea adecvată a legii, vechea cutumă a restricțiilor asupra bunului plac – acestea sunt aprobate de conservator ca instrumente ale libertății și ordinii. O guvernare justă menține o tensiune sănătoasă între pretențiile de autoritate și cele de libertate.

ZECE. Permanența și schimbarea trebuie recunoscute și reconciliate într-o societate viguroasă. Conservatorul nu se opune îmbunătățirii sociale, deși el se îndoiește că ar exista o forță a „Progresului mistic” care să lucreze în lume. Atunci când o societate progresează în anumite privințe, de obicei ea este în declin în altele. Orice societate sănătoasă este influențată de două forțe, pe care Samuel Taylor Coleridge [8] le-a numit Permanența și Progresia. Permanența unei societăți este formată din acele interese și convingeri durabile care dau stabilitate și continuitate; fără ea, societatea alunecă în anarhie. Progresia într-o societate este acel spirit și acel corp de talente care îndeamnă la o reformă și îmbunătățire prudentă; fără Progresie, un popor stagnează.

Așa încât, conservatorul înțelept dorește să reconcilieze Permanența și Progresia în pretențiile lor. El crede că liberalii și radicalii, orbi la necesitățile Permanenței, pun în pericol moștenirea lăsată nouă în efortul de a ne arunca într-un dubios „paradis terestru”. Pe scurt, conservatorul favorizează progresul temperat și rezonabil, se opune cultului Progresului, ai cărui aderenți cred că orice este nou este, în mod necesar, superior.

Schimbarea este esențială pentru corpusul social, raționează conservatorul, așa cum este esențială și pentru corpul uman. Corpul care încetează să se înnoiască începe de fapt să moară; dar dacă vrea să fie viguros, schimbarea trebuie să apară într-o manieră regulată, armonizată cu forma și natura sa, altfel ea va produce o excrescență monstruoasă, un cancer care își va devora gazda. Nimic într-o societate nu poate fi vreodată pe de-a întregul vechi sau pe de-a întregul nou: aceasta este calea pentru conservarea unei nații, la fel cum este și pentru conservarea unui organism viu. Cât de multă schimbare și ce fel de schimbare necesită o societate – depinde de circumstanțe.

Acestea sunt zece principii care s-au desprins în ultimele două secole din gândirea conservatoare modernă.

Linia de demarcație în politica modernă, remarca Eric Voegelin [9], nu este diviziunea între liberali și totalitari. Ci aceea între, pe de o parte, oamenii care consideră că ordinea temporară este unica validă, că nevoile materiale sunt unicele nevoi și că pot face ce doresc cu patrimoniul umanității, și aceia care recunosc o ordine morală durabilă a universului, o natură umană constantă și datoria pe care o avem față de acestea.

Traducere și note de subsol de Bogdan Stanciu după original. 

[1] Doctrină sau corpus de doctrine relativ la chestiuni precum morala și credința, avansate într-o manieră autoritară de un cult (cf. Merriam-Webster).

[2] În original, „Chaos and old Night”, expresie din poemul epic „Paradisul pierdut” al britanicului John Milton, desemnând haosul primordial din care Dumnezeu a creat lumea, dar și abisul în care a fost aruncat Satan la alungarea din Rai.

[3] Edmund Burke (1729-1797) autor, politician, orator și filosof irlandez, considerat părintele conservatorismului (anglo-saxon) modern. Kirk menționează prin „sănătoasă” nevoia ca schimbarea să nu fie imorală și să fie direcționată și controlată.

[4] John Randolph de Roanoke (1773 – 1833), latifundiar și om politic american, congressman și ambasador. Lider al „vechilor republicani” o mișcare de „gardieni” ai principiilor constituționale care urmărea restricționarea rolului guvernului federal al SUA asupra statelor.

[5] Creatură biblică (Iov 41, Isaia 27) considerată imagine a lui Satan, amenințând creația lui Dumnezeu. Toma D’Aquino îl descrie ca demonul invidiei (Secunda Secundae Question 36).

[6] Sir Henry James Sumner Maine (1822–1888), jurist și istoric britanic, precursor al sociologiei juridice moderne, faimos pentru tezele sale conform cărora societatea a evoluat „de la statut la contract”. În lumea antică, spunea Maine, indivizii erau legați strâns prin statut de grupurile tradiționale de organizare ale societății, pe care în cea modernă, indivizii sunt văzuți ca agenți autonomi, liberi să încheie contracte și asocieri cu oricine doresc.

[7] Referință la restricțiile pe care părinții fondatori ai SUA le-au impus, prin Constituție, funcționării Guvernului federal. Abaterile de la acestea sunt astăzi subiect major de dispută în politica americană; vezi inclusiv mișcările secesioniste actuale din sudul SUA și problema libertății portului armei de foc.

[8] Samuel Taylor Coleridge (1772–1834) poet, critic literar și filosof englez, fondator al Mișcării Romantice în Anglia.

[9] Eric Voegelin (1901 –1985) filosof americano-german, profesor de teorie politică și socologie. Voegelin a criticat violența politică endemică a secolului XX într-un mare număr de cărți, eseuri și articole. Una din cele mai importante creații este Die politischen Religionen (1938), despre ideologiile totalitare și similaritățile lor structurale cu religia.

mai mult
Social

Expertă WWF, despre inundaţii: „Ceea ce am văzut este de-a dreptul bulversant”. Unde s-a greşit?

inundatii-masini

Peisajul în urma inundaţiilor masive din ultimele zile este de-a dreptul bulversant. O spune la RFI Camelia Ionescu, manager program ape la organizaţia ecologică WWF România.

Experta WWF precizează că există multe planuri locale şi chiar o strategie naţională de apărare în faţa inundaţiilor, dar că ele fie nu sunt aplicate, fie nu sunt realizate corect: „Ceea ce am văzut este de-a dreptul bulversant, având în vedere faptul că în România toate autorităţile au realizat diverse planuri de management, de protecţie împotriva inundaţiilor, având în vedere că există comitete care reacţionează la nivel de judeţe, în cazuri dintre acestea extreme, având în vedere că există şi finanţări din partea Comisiei Europene, care ar ajuta România să se pregătească pentru aceste evenimente nefericite”.

În plus, contează şi locul unde sunt construite casele, mai spune Camelia Ionescu: „Din multe cazuri care au ajuns la urechile noastre, ne-am dat seama că există şi o mare presiune din partea oamenilor, efectiv, pentru că-şi doresc foarte mult să stea undeva foarte aproape de râu, peisajul este frumos, este plăcut, dar încă nu realizează că există un risc atât de mare”.

Reprezentanta WWF afirmă că „aici e vorba de conştientizarea lor. Ei poate că mai departe cer autorităţilor să-i protejeze împotriva inundaţiilor, dar protecţia nu înseamnă realizarea unui dig de protecţie. Asta mai degrabă încorsetează râul şi poate duce viitura aceasta şi efectele viiturii undeva mai jos”.

https://m.rfi.ro

mai mult
Social

Academia și Biserica, ȘOCATE de promovarea educației sexuale în ȘCOLI

profa-sexy

venimentul zilei vă prezintă rețeaua din spatele Strategiei pregătite de ani de zile de către anumite ONG-uri și fi nanțate de UNICEF. Profitând de agitația politică din jurul modificării Codurilor Penale, Ministerul Educației a constituit, discret, un grup de lucru cu misiunea de a relansa controversatul document care promovează diversitatea de gen. Între timp, Patriarhia Română, care inițial fusese atrasă în acest proiect, s-a dezmeticit, respingând demersul. Mai mult, Academia Română, la rândul ei for consultativ, a criticat dur inițiativa: „Maimuțăreală, slugărnicie, absurditate”, a sintetizat Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române.

Citiți AICI

mai mult
Social

5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa tranzactionezi pe pietele internationale

euro-foarfeca

Oportunitatile investitionale nu mai sunt limitate de locatie in ziua de astazi, tranzactionarea actiunilor sau a unor alte instrumente financiare straine devenind accesibila oricarei persoane, la costuri cu mult reduse fata de cele care se inregistrau cu 10 ani in urma. Riscurile tranzactionarii pe pietele internationale sunt insa diferite fata de cele ale investitiilor locale, astfel ca traderii si investitorii trebuie sa analizeze cu atentie contextul extern si sa fie mereu conectati la piata.

Cele mai importante obiective: cresterea si diversificarea

Orice investitor cauta in primul rand profitul. Chiar daca pietele financiare din intreaga lume au devenit tot mai corelate, aproape de fiecare data cand o piata sau un anumit activ scade, o alta piata, sau un alt instrument financiar, va oferi posibilitatea inregistrarii unor profituri.

Cel mai mare avantaj al investitiilor pe pietele internationale este reprezentat tocmai de diversificare si de posibilitatea de a inregistra profit atunci cand o anumita clasa de active scade. In 2017, de exemplu, investitorii in actiuni rusesti sau titluri de stat japoneze au inregistrat pierderi de pana la 5%, insa bursa americana, petrolul si aluminiul au oferit radamente cuprinse intre 15 si 30%.

Continuare AICI

mai mult
1 2 3 11
Page 1 of 11