close

Tradiții

PromovateTradiții

Colinde bizantine, colinde strămoșești, colinde românești, frumoase…

colindatorii

Sarbatorile crestine ale Nasterii Domnului, Anului Nou si Bobotezei au in viata credinciosilor o semnificatie aparte. Ele trezesc rezonante afective de inalta sensibilitate si de puternica intensitate, creand o atmosfera de bucurie si un farmec cu totul specifice in trairea religioasa. La aceasta contribuie in cea mai mare masura traditia veche si scumpa a colindelor, care infatiseaza evenimentul de extraordinara importanta al venirii in lume a Fiului lui Dumnezeuintrupat, intr-un nimb de deosebita frumusete si duiosie.

Ca parte integranta a folclorului religios, colindele prezinta o valoare nepretuita prin originea si mai ales prin vechimea lor. Ele reprezinta cantecul nostru stramosesc si una din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios romanesc.

Oricare ar fi parerea specialistilor in aceasta privinta, un lucru este sigur si anume ca ele sunt foarte vechi, formandu-se odata cu poporul roman si cu raspandirea crestinismului pe meleagurile noastre. Prezenta in colindele si plugusoarele noastre a numelui lui „Badica Traian” ne aminteste de timpul formarii poporului roman si de stramosii neamului nostru. Dupa parerea unora, cele mai vechi colinde ar fi acelea care au refrenul „Lerui Doamne” sau „Alilerui Doamne”, care ar fi forma arhaica, pe cat se pare, a cuvantului bisericesc „Aliluia”.

Colindele, „aceste minunate creatii populare”, s-au pastrat din generatie in generatie si au rasunat in fiecare an, fara intrerupere, in casele crestinilor, in noaptea sfanta a Nasterii Domnului, sub luceafarul de argint al pacii, in seara de Anul Nou si la alte sarbatori, indatinandu-se, raspandindu-se si fiind nelipsite din manifestarile religioase ale credinciosilor nostri.

Sub raportul maiestriei artistice a versului si a melodiei, colindele ocupa un loc de seama in creatia poporului nostru. Ele formeaza un tot unitar cu doinele, baladele populare si cantecele de vitejie, cu basmele, ghicitorile, proverbele si zicatorile. Venind din lumea obstilor satesti, colindele pastreaza, fara indoiala, unele din ele mai vechi realizari poetice romanesti. Ele exprima, sub forma poeziei populare florile alese ale simtamintelor noastre crestinesti in fata tainei celei din veac ascunse, precum si binefacerile ce s-au revarsat asupra omenirii prin intruparea Fiului lui Dumnezeu.

Putine popoare din lume au insotit minunea venirii Fiului lui Dumnezeu cu o imbratisare asa de calda si de duioasa si au exprimat-o asa de bogat in forme artistice, cum a facut-o poporul roman. In colinde, simplitatea, usurinta si cursivitatea versului popular, exprima o mare bogatie de idei, intr-o forma plina de frumuseti artistice, in care figurile de stil abunda, comparatiile se intrec una pe alta, iar epitetele si mai ales diminutivele nu lipsesc aproape din nici un vers. Este, de altfel, tot ceea ce da gingasie, frumusete, farmec si duiosie colindelor.

In vremea noastra colindele se situeaza, prin valoarea lor literara si muzicala, in constelatia artistica europeana.

Dar, colindele romanesti sunt pastrate, gustate si apreciate pentru valoarea lor teologica. Ele sunt inmiresmate de parfumul cel mai ales al evlaviei noastre crestinesti si stramosesti, sunt o transpunere in forma populara cantata a credintei noastre ortodoxe. Ele sunt inspirate din Sfanta Scriptura si din Sfanta Traditie, din slujbele divine si din iconografie. In ele respira puternic duhul crestin si se pastreaza ceva din fragezimea crestinismului primar. In versurile lor duioase si pline de credinta se descifreaza sensurile adanci ale unei trairi religioase autentice, bazate pe marturia de nezdruncinat a dreptei credinte.

Ele prezinta ascultatorilor dogma ortodoxa invesmantata in straiul idilic si naiv al versului popular al colindei. Nici una din invataturile de baza ale credintei crestine nu este uitata sau nefolosita in colindele noastre romanesti. In ele se rasfrange invatatura crestina despre pacatul stramosesc, intruparea si nasterea Mantuitorului, rascumpararea oamenilor prin moarte si Invierea Sa, supracinstirea Maicii Domnului, cinstirea Sfintilor, Sfintele Taine, invatatura despre rai si iad si judecata viitoare.

Majoritatea colindelor au in centrul lor persoana Mantuitorului nostru Iisus Hristos, descriind mai ales intruparea si nasterea Lui cea mai presus de minte, pe care o exprima in mod simplu, fara speculatii teologice subtile, ci cu sentimentul trairii unui mare adevar de credinta. Fiul lui Dumnezeu s-a nascut:

  „Din Fecioara Maria
Din neamul lui Avraam,
Din saminta lui David,
Din Duhul Sfint zamislit”

caci :
„Dumnezeu fiind din fire,
Ai luat chip de omenire
Si te-ai dat spre rastignire,
Pentru a noastra mantuire”.

Iata cum este redata, de exemplu, invatatura despre judecata universala in colindul urmator:
„Tu, Fiule, nu mai plange,
Ca eu tie ti-oi aduce
Un scaun de judecata,
Ca sa judeci lumea toata.

Sa dai dreptii la dreptate
Si strambii la strambatate,
Sa iei ceru-n stapanire,
Pamantul in mostenire”.

Maica Domnului, care ocupa un loc central in evlavia si in cultul ortodox, este prezenta la tot pasul in colindele romanesti, alaturi de Fiul sau iubit, Mantuitorul Hristos. Credinciosii o numesc pe Maica Domnului „Curata”, „Preanevinovata”, „Fecioara Maria”, „Lumina preasfinta”, „Precista blagoslovita”:

  „Ca astazi curata,
Prea nevinovata,
Fecioara Maria
Naste pe Mesia”.

Colindele noastre religioase infatiseaza pe Maica Domnului ca mijlocitoare pentru credniciosi si rugatoare pentru neamul omenes in versuri de o rara frumusete si de o putere intuitiva vrednica de admirat.

Dar toate invataturile de credinta exprimate in colinde sunt in legatura cu aceea de mantuire, foarte frecventa si ea in aceste creatii, accentul punandu-se pe frumusetea cadrului spectacular al Nasterii si pe bucuriile luminoase ca soarele, pe care aceasta nastere le picura in sufletele crestinilor. La evenimentul Nasterii sunt de fata toate planurile creatiei si ale firii: cerul reprezentat prin ingeri, lumea cuvantatoare a pamantenilor, infatisata prin pastori si lumea necuvantatoare, infatisata prin plante si animale de tot felul. Tatal insusi coboara din ceruri sa binecuvinteze lumea. Totul se petrece ca intr-o slujba cereasca asemanatoare Sfintei Liturghii, pe care credinciosii o asculta in fiecare Duminica:

  „De-auzi gazda ori n-auzi
Toaca-n cer si slujba-n rai,
Toaca-n cer cum o batea,
Slujba-n rai cum o facea,
Dumnezeu cum cuvanta,
Maica Sfanta se ruga.
Si sa stai sa tot privesti
Cum facea slujbe ceresti
Ingerii tinand stalpari
Cantau sfintele cantari”.

Colindele au avut si marele rol de a pastra si apara credinta ortodoxa atunci cand prozelitismul eterodox incerca sa rupa unitatea de credinta a ortodocsilor, pentru a dezmembra, in acelasi timp si unitatea lor nationala. Pastrand si marturisind aceleasi adevaruri de credinta, colindele s-au numarat printre mijloacele populare cele mai eficace de aparare a ortodoxiei, dovedind unitatea sufleteasca a credinciosilor nostri ortodocsi de pe tot intinsul patrie. Documente vrednice de incredere marturisesc ca romanii transilvaneni preferau sa cante de Craciun colindele invatate din strabuni, in locul cantecelor care li se impuneau de cei straini de legea lor.

In acelasi timp, colindele scot in evidenta legatura stransa a stramosilor cu Ortodoxia si, in special cu Patriarhia ecumenica facand ca in versurile lor sa rasune numele orasului Constantinopol:

  „La poarta la Taringrad,
S-a nascut mare-mparat”.

Colindele noastre romanesti sunt deosebit de valoroase pentru bogatele idei morale si sociale pe care le exprima. Pe langa mesajul ceresc al mantuirii, colindele au format si o scoala de imbarbatare, de nadejde si de virtuti morale in viata credinciosilor, exprimand dragostea de oameni, facerea de bine, smerenia, ascultarea si bunatatea, cinstea, dragostea de tara, eroismul, bucuria sarbatorilor, dorinta de prosperitate, belsug si pace, ca idealuri nepieritoare si caracteristici esentiale ale sufletului poporului nostru. In ele eticul s-a imbinat in chipul cel mai armonios si mai fericit cu esteticul.

Actualizand in fiecare an amintirea Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, colindatorii duc cu ei la casele credinciosilor voia buna, cinstea si dragostea, asa cum se vede din aceste urari:

  „Troscotel de p-anga drum,
Voie buna cui ma-nchin!
Troscotel de p-anga cale,
Cinste si dragoste-n fata Dumitale!”

Colindele reflecta bunatatea proverbiala a romanului, credinciosii avand pilda de bunatate pe Mantuitorul Iisus Hristos, care in colinde apare ca un Domn „prea bun”:

  „Sus in curtea lui Craciun,
S-a nascut un domn prea bun”.

Luand ca pilda aceasta bunatate a Domnului si Mantuitorului Hristos, colindele indeamna pe credinciosi ca si ei sa fie buni mereu, dar mai ales acum, cand s-a nascut „Pastorul cel bun”:

  „Acuma pe la Craciun,
Tot omul sa fie bun”.

Bunatatea aceasta a romanului, cunoscuta pretutindeni sub numele de ospitalitate, este rasplatita de urarile de la sfarsitul colindelor:

  „Busuioc verde pe masa,
Ramai gazda sanatoasa.
La multi ani cu sanatate
Domnul sa va dea de toate!”

Alaturi de bunatatile care izvorasc din iubirea de Dumnezeu si de aproapele, colindele reflecta o calitate si o virtute tot asa de specific pentru credinciosii nostri si anume cinstea. Pentru poporul roman cinstea este tot asa de valoroasa si de scumpa ca si dreptatea si libertatea, iar colindele au fost un indemn permanent la pastrarea ei.

Colindele preamaresc virtutea cumpatarii, si strans legat de ea, postul din care, de altfel, izvoraste, laudand pe cei ce postesc:

  „Ferice de cei postelnici,
Care-mi postesc posturile
Si-mi ajuna ajunurile”.

Cadrul virtutilor infatisate de colinde se intregeste si cu aceea a darniciei, adica a intr-ajutorarii aproapelui, a celui lipsit de ajutor, atunci cand el este in suferinta si in necaz. Ea este reflectata astfel intr-un colind in care „Domnul bun, cest, Domn bun si Om bun”:

  „Cati flamanzi imi trec
Pe toti ii satura.
Cati setosi imi trec
Pe toti ii adapa.

   Cati goli ii venea
Toti ii imbraca.
Cati desculti venea,
Pe toti ii incalta”.

De asemenea, virtutea barbatiei, de care este legata rabdarea, este oglindita in colindele noastre romanesti.

In opozitie cu lauda virtutilor, colindele condamna pacatele si patimile omenesti sau viciile, pentru urmarile lor nefaste. Astfel, minciuna este infierata in colinde, indemnand pe cei care o practica sa se lepede de ea. Patima inselatoriei, opusa cinstei si corectitudinii, este biciuita in colindele cu caracter social, ca si patima betiei, ca izvor al altor patimi si pacate.

Dintre ideile sociale cea mai des intalnita in colinde este aceea de pace, poporul roman fiind un popor iubitor de pace. Aceasta se potriveste cu firea lui buna si blajina, cu dragostea si cu generozitatea sa. Poporul nostru, care a cunoscut ororile razboiului, si-a dorit siesi si la toata lumea pacea, ca pe bunul cel mai scump si mai indispensabil vietii sale, ca aceea care conditioneaza bunastarea materiala si spirituala a oamenilor. In colinde, taina intruparii Fiului lui Dumnezeu este slavita pentru ca ea a adus lumii impacarea cu Dumnezeu, pentru ca Pruncul nascut in pestera este „Domn al pacii” si fiindca nasterea Lui a fost salutata cu imnul ceresc al slavei lui Dumnezeu si al pacii oamenilor. Aceasta pace se instaureaza odata cu venirea in lume a Mantuitorului Hristos, a carui imparatie este o imparatie a pacii. Iata cat de frumos reda aceasta idee un colind de vanatoare:

  „Ho, ho-ho! Nu va-narmati!
Ca pe cer azi s-a ivit
Un luceafar stralucit.

   Ca astazi Fiul cel Sfant
Pace-aduce pe pamant
Sange azi sa nu mai curga,
Lacrimi azi sa nu se scurga.

   Vanatorii ca-mi cadeau
In genunchi si se rugau,
Din sageti cruce faceau”.

Pacea adusa de Mantuitorul este o pace vesnica si universala:
„Intru cei de sus marire
Si pe pamant paciuire,
La toti oamenii sa fie
De acum pana-n vecie”.

  „Marire intru cei de sus,
Si pace pan-la Apus”.

Munca se reflecta si ea din plin in colindele noastre romanesti. Versurile lor amintesc de toate categoriile de varsta si de ocupatii cintind insusiriile care trebuie sa impodobeasca sufletul unui crestin: destoinicia in munca, harnicia, indemanarea si curatenia. Munca pamantului, grija pentru unelte si animale, cresterea vitelor, pescuitul, albinaritul, moraritul si, mai ales, vanatoarea, sunt descrise maiestrit in colinde. Prin acestea ele scot in evidenta doua din caracteristicile esentiale ale neamului nostru: munca si harnicia.

Alaturi de pace si de munca, din colinde desprindem ideea de dreptate. Colindele infiereaza pe cei care o calca in picioare pagubind pe semenii lor prin furt, inselaciune sau in alt chip. Prin colinde, poporul pretuind la justa ei valoare functia sociala a dreptatii, a luptat continuu impotriva abuzurilor si nedreptatii.

Colindele noastre romanesti sunt valoroase si pentru ideile patriotice pe care le exprima. Originea, viata, graiul si obiceiurile poporului roman, dragostea pentru tara si jertfirea pentru ea, frumusetile patriei, vitejia si eroismul poporului raman doar cateva din aceste idei care se oglindesc in colinde. Astfel, in unul din ele, tara noastra este numita „mosie dumnezeiasca” si „asezare stramoseasca”. Prin intruparea si nasterea, Mantuitorului, Dumnezeu coboara in lume ca sa o binecuvinteze. Printre altele, El binecuvinteaza si tara noastra. Iata cum descrie aceasta scena un colind de prin partile Albei:

  „Dumnezeu s-a desteptat
Mana stinga-a scuturat,
Trei inele i-au picat.

   Randuneaua le-a luat
Si le-a dus in departare,
Sa le-aseze pe hotare
Unu-n tara Nilului
Altu-intr-a Iordanului
Unu-n Tara Romaneasca,
Asezare stramoseasca”.

Pe aceasta mosie se preumbla Dumnezeu cu Sfantul Petru, iar Maica Domnului, urmarita de mana ucigatoare a lui Irod, gaseste scapare si adapost, impreuna cu Fiul sau in muntii romanesti in casa unui roman care ii primeste la caldura vetrei lui.

Frumusetile Carpatilor nostri cu bogata lor fauna si flora, sunt prinse cu maiestrie in tezaurul colindelor. Caprioarele, cerbii si iepurasii sunt doar cateva din vietuitoarele lor, iar „Cetinita cetioara” si „Coroana de trandafiri” sunt buchete din resursele naturale ale patriei. Copiii care colinda traiesc o lume de basm:

  „In poiana muntelui,
Iese cerbul Domnului”.

sau:
„Sus in varful muntelui
Pe la crucea bradului,
Pe o scara de argint
Se coboara Domnul Sfant”.

Colindele infatiseaza si pilde de patriotism si eroism din trecutul nostru istoric, preamarind, de exemplu, figura legendara a voievodului Moldovei, Stefan cel Mare, in colindul „La poarta lui Stefan Voda„:
„Atunci Stefan Domn cel Sfant
Despre ruga auzind,
El pe data a plecat
Si cu toti s-au inchinat”.

Ele amintesc de lupta poporului pentru independenta nationala si pentru apararea pamantului stramosesc si jertfirea pentru patrie:
„Cand cu turcii ne-am batut,
Bulzul marii ne-o-imbulzit,
Multi voinici s-or prapadit”.

Ele scot in evidenta vitejia poporului roman care, lasand totul acasa, pornea la razboi pentru a apara tot ce avea mai scump si pentru a alunga si a invinge pe dusmani:

  „Vifor la razboi pornea,
Pe dusmani mi-i prapadea
De-o mers vestea-n tara noua,
Cum va colindaram voua”.

Din istoria contemporana a neamului, colindele mai noi amintesc lupta pentru reintregire, asa cum vedem din cantecul soldatului care isi cara pe mormant:

  „Busuioc, margaritar,
C-a murit pentru Ardeal.
Pe plaiul muntilor,
In desimea brazilor,
In mijlocul florilor
Aparand un tricolor”.

In felul acesta, colindele au avut si un rol de manifestare si de intarire a unitatii si solidaritatii dintre toti fiii neamului nostru, de pe ambele versante ale Carpatilor. Ele dovedeau continuitatea populatei romanesti pe meleagurile patriei noastre si unitatea de neam si limba intre Moldova si Banat, intre Transilvania si Dobrogea, intre Tara Romaneasca si Maramures. Pentru romanii transilvaneni, colindele trezeau rezonante deosebite, vestindu-le unitatea lor cu moldovenii si muntenii. Fie ca s-au cantat la Suceava sau la Caransebes, la Oradea sau Dorohoi, la Sibiu sau la Iasi, la Brasov, Bucuresti, sau Constanta, in satele de munte sau in campie, cu toata gama varietatii cuvintelor sau melodiilor, ele au vestit aceeasi bucurie si au chemat pe toti credinciosii romani sa-l preamareasca pe Dumnezeu in acelasi grai.

Colindele au si marele rol de a uni generatiile intre ele si de a intari sentimentul comuniunii cu stramosii nostri. De aceea, asa cum frumos arata P.F. Parinte Patriarh Teoctist, „aceste colinde, creatii de gen, sunt socotite drept marturii fara asemanare, marturii nepretuite pentru adeverirea existentei noastre ortodoxe si pentru continuitatea noastra neintrerupta pe firul traditiei, pe aceasta vatra de dezvoltare a poporului roman. Aceste creatii sunt si raman, impreuna cu fondul spiritual romanesc, in galeria comorilor de credinta si de viata pe care Biserica noastra le asaza la loc de cinste. Ele sunt si raman margaritare izvoditoare de cultura cu care s-ar mandri orice popor. Ele sunt bunuri bisericesti si modalitati eficiente de activitate pastorala, prin care preotul intretine dragostea de Biserice, dezvolta interesul pentru invatatura de credinta si promoveaza cintarea bisericeasca pe care credinciosii o iubesc si astazi foarte mult”.

Pentru toate acestea, colindele, aceste nestemate ale folclorului romanesc, sunt pastrate cu sfintenie, ca niste adevarate rituri ale unui cult mostenit de la stramosi, purtand suflet din sufletul strabunilor si seva din glia noastra stramoseasca.

Pentru noi, slujitorii de azi si de maine ai Bisericii noastre stramosesti, ele vin din pridvorul vechilor biserici romanesti, impartasind un aer arhaic de cronica si cazanie. Ele pastreaza nealterat duhul autentic crestin pe care il exprima in uluitoare frumuseti de stil si limba romaneasca. Lucrate parca in filigran, colindele vadesc arta unui mare sculptor de cuvant, care s-a identificat, trup si suflet, cu creatia sa, punand in opera sa amprenta vesniciei si atmosfera sfanta a sarbatorilor.

Prin frumusetea lor stilistica, prin farmecul arhaic, prin simplitatea exprimarii, prin duhovniceasca legatura a omului cu Dumnezeu, colindele raman icoane vechi in altarul spiritual al fiilor Bisericii noastre Ortodoxe Romane, la care ne inchinam si ingenuncherii si noi cu evlavie, legandu-ne astfel cu duhul crestin ortodox, cu credinta stramosilor, cu credinta primelor veacuri crestine.

Transparenta de cristal a constructiei lor melodice ca si atmosfera lor de o calda si rara duiosie, ne poarta nostalgic pasii pe aripile amintirilor copilariei noastre, la anii fericiti ai sufletelor neprihanite, ai inimilor calde si pline de bucurie, cand in ciuda nametilor de zapada, plecam in cete pe la casele crestinilor, cu vestea cea buna a Nasterii, cu urarile de pace si belsug pentru noul an care se apropia.

In noaptea sfanta si plina de taina a Craciunului, acest „praznic luminos”, in fata acestor podoabe minunate ale sufletului romanesc, care ne aduc mesajul maririi lui Dumnezeu, al pacii si infratirii intre oameni, portile inimilor noastre se deschid mai larg pentru a canta, dupa datina strabuna, „colindul sfant si bun” si pentru a primi bunele vestiri ale colindelor si urarile lor, impreuna cu Mantuitorul Hristos care vine, odata cu solia lor:

  „Sa se nasca si sa creasca,
Sa ne mantuiasca.”

Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula

mai mult
Tradiții

Moş Nicolae – tradiţii şi obiceiuri

mosul3

Ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept. Cu o seară înainte, pe 5 decembrie, copiii îşi lustruiesc ghetuţele, aşteptându-l pe Moş Nicolae, care va trece pe la ei să le aducă daruri.

Miercuri, 6 decembrie, Biserica îl pomeneştepe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cinstit de toată creştinătatea, pentru că este sfântul iubirii. A fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu şi un om cu un profil moral model. Din acest motiv, adesea este pus alături de apostoli.

Personalitatea sa cumulează trei elemente principale: ascetismul sirian, nobleţea romană şi inteligenţa greacă. Pentru multa sa bunătate a fost ales arhiereu, pentru dreapta credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni.

Tradiţia Bisericii consemnează faptul că Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi.

Încă din copilărie s-a remarcat prin purtare aleasă, post şi viaţă duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune şcoli, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot.

După moartea părinţilor săi, Nicolae a renunţat la toată averea pe care aceştia i-au lăsat-o, împărţind-o săracilor şi plecând în pelerinaj în Ţara Sfântă. Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Apoi s-a reîntors în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni.

După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei – astăzi un mic sătuc sub un alt nume, în Turcia – Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni.

Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350. Se ştie doar data, respectiv cea la care astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, 6 decembrie.

În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt îngropate într-o criptă.

Din acest mormânt, săpat la aproximativ doi metri sub pământ, pentru că au vrut să fie protejate de eventualele invazii sau profanări, se spune că izvorăşte un lichid incolor (un fel de aghiasmă, un mir mai fluid), care se numeşte Mana sau Santa Mana.

O dată pe an, episcopul locului face o slujbă şi extrage cu o seringă această Santa Mana, pe care o amestecă cu apă, o binecuvântează şi apoi o împarte credincioşilor.

O parte din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află în Biserica „Sfântul Gheorghe“ Nou din Bucureşti, aflată la Kilometrul 0.

Se spune că Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi. El a salvat Mira Lichiei de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul în cetatea Mirei.

Cea mai cunoscută este minunea cu acel bărbat care avea trei fete şi care fusese, probabil, bogat, dar care a ajuns într-o situaţie economică delicată. Soluţia ieşirii din această situaţie era să-şi ofere fetele spre desfrânare. Se spune că seara, ori de câte ori gândul acesta îi revenea omului respectiv, Sfântul Nicolae, episcopul locului, arunca, în taină, o pungă cu galbeni în curtea lui, astfel încât să aibă cu ce să trăiască şi să nu dea fetele spre pierzare.

De asemenea, o altă minune consemnează faptul că în vremea împăratului Constantin, trei tineri, cărora li se spune voievozi (guvernatori locali) au fost acuzaţi pe nedrept de complot împotriva împăratului. Au fost închişi şi urmau să fie decapitaţi. Dar seara, Sfântul Nicolae i-a apărut în vis împăratului, spunându-i că sunt nevinovaţi.

Înspăimântat de această viziune, împăratul i-a eliberat. Aproape în toate aceste intervenţii ale Sfântului Nicolae se vede că cei ajutaţi sunt persoane tinere şi probabil din acest motiv Sfântul Nicolae a fost tratat şi cinstit ca un mare ajutător al tinerilor.

Moş Nicolae. Tradiţii şi obiceiuri

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna, cu adevărat. În această zi, Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii ştiu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele sau cizmuliţele deoarece Mos Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri.

Copiii mai neascultători primesc lângă dar şi o nuieluşă să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii şi bunicii lor.

Conform tradiţiilor populare, Moş Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, ajută pe toţi cei nevoiaşi, orfanii şi văduvele, este stăpânul apelor şi salvează corăbierii de la înec, protejează soldaţii pe timp de război.

Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

În Europa, în preajma secolului al XII-lea, ziua de Sfântul Nicolae a devenit atât ziua darurilor şi a activităţilor caritabile.

Arhiepiscopul Mirei Lichiei din Asia Mica, Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, este numit şi Tatăl Spriritual al locuitorilor din Beit-Jala, lângă Bethleem, Palestina.

Această mică localitate (14.500 locuitori) este una şi aceeaşi cu aşezarea Galem menţionată în Vechiul Testament. Există aici o comunitate continuă de creştini de 2000 de ani. Locuitorii îl îndrăgesc atât de mult pe Mar Nicola (cum este numit aici), încât a devenit patronul creştinilor din oraş, sfântul protector al localităţii. Aproape fiecare familie creştină din Beit-Jala are un Nicola în famile.

Un alt loc unde se cinsteşte ziua sfântului prin mare pelerinaj este Bari – Italia.

Bari, oraşul situat pe ţărmul Mării Adriatice, în sud-estul peninsulei, este un important loc de pelerinaj întrucât aici se află biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.

Catedrala Sfântul Nicolae a fost construită în secolul al XVII-lea, (construcţia a durat 110 ani) pentru a adăposti moaştele Sfântului Nicolae, furate din Mira Lichiei (localitatea Demre aflată în sudul Turciei de astăzi) de un grup de marinari din Bari.

Potrivit legendelor, sfântul, trecând prin oraş în drumul său spre Roma, a ales Bari drept loc pentru înmormântarea sa. Bari este un important centru de pelerinaj atât pentru italieni, cât şi pentru creştinii ortodocşi din estul Europei.

M.N.

mai mult
Tradiții

Covoare țesute manual de o prahoveancă la Muzeul Țăranului Român

Covoare

Două târguri cu produse tradiționale și-au deschis porțile, de Ziua Națională, la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” și la Muzeul Țăranului Român, oferindu-le vizitatorilor posibilitatea să cumpere în acest sfârșit de săptămână cadouri pentru sărbătorile de iarnă, dar și să îi urmărească pe meșterii populari în timp ce realizează piese tradiționale.

Ilinca Alexandru, opincar din comuna Orlești, județul Vâlcea, este unul dintre primii meșteri populari care îi întâmpină pe cei care trec pragul Muzeului Satului. Figură pitorească, îmbrăcat în straie tradiționale, este dispus oricând să povestească despre meșteșugul său, prezentând și opinci vechi de sute de ani. Copiilor, pentru a la atrage atenția, le spune că „opinca e străbunicul adidasului”.

„Dacă nu se mai ocupă nimeni, dispare ca tradiție, iar dacă nu ai tradiție, nu mai ai istorie. Am opinci vechi și noi. Cele vechi au și sute de ani, când mai vin copiii, le arăt, ca să știe mai multe despre străbunicii lor. Mai am căciuli din miel de astrahan, la prețuri simbolice, prețul materialului — manopera nici nu o mai calculez. Opinca datează dinaintea erei noastre. Specialiștii au găsit uneltele, nu piesele în sine, pentru că nu rezistă în timp. În Epoca de piatră, cu un corp ascuțit dădeai niște găuri, băgai o nojiță și îi dădeai opincii forma piciorului. (…) Apoi s-au făcut opinci și din roți de mașină, din roată de motocicletă nemțească. Mai târziu, au apărut și Daciile 1100. Am și opinci făcute din roți de Dacia 1100, cu sigla”, spune el.

În curtea unei alte case din Muzeul Satului, Ioan Rodoș, din Sibiu, lucrează la o lingură de lemn pe a cărei coadă sunt sculptate acvila românească, roata vieții și soarele. În spatele lui, expuse, sunt zeci de linguri, fiecare cu un model unic.

„Tot ce vedeți pe panou reprezintă România. Sunt elemente din toate zonele țării și multe le-am preluat din muzee, din folclor, din povești, din istorie, din religie: Decebal, coloana infinitului, domnișoara Pogany. Îl am și pe Amza Pellea, cu prazul și cu zaibărul. Tot timpul creez modele noi, care consider eu că sunt mai importante pentru români”, spune el.

Pe prispa altei case sunt expuse covoare țesute manual, realizate de Rozica Măldărășeanu, din Vălenii de Munte, județul Prahova. Modelele florale, realizate cu ghergheful vertical, din lână vopsită vegetal, atrag privirea de la distanță.

„Covoarele sunt făcute cu lână merinos, care e foarte fină și îți permite să realizezi detalii. Eu mă inspir în general din covoarele tradiționale, dar am și creațiile mele. Lucrez la un covor o lună de zile, două sau chiar și un an. Dar mie îmi plac lucrurile complexe, nu îmi place să fac lucruri simple”, explică Rozica Măldărășeanu.

Iulia Grumăzescu, director de comunicare și educație muzeală, a precizat că în perioada 1-3 decembrie, Muzeul Satului găzduiește Târgul de Ziua Națională a României, care se continuă cu târgul de cadouri de Moș Nicolae. Pot fi achiziționate: decorațiuni pentru pom, ii tradiționale, brâuri și alte piese pentru costum popular, turtă dulce, miere și alte produse apicole.

„Foarte multe familii cu copii, bunici cu nepoți vin în vizită la Muzeul Satului și se bucură de timp de calitate petrecut în familie. Muzeul e decorat pentru sărbătorile de iarnă și cei mici se bucură de atmosferă. La târg participă în jur de 70 de expozanți, distribuiți în tot muzeul, astfel încât cei care îl vizitează să poată descoperi în fiecare curte un meșter popular”, a precizat ea.

La Muzeul Țăranului pot fi de asemenea achiziționate obiecte din ceramică, icoane, ii, cojoace, ștergare, jucării din lemn sau tricotate, covoare tradiționale, obiecte de lemn pentru uz casnic, miere, turtă dulce, prăjituri de casă, cozonaci, dulcețuri, zacuscă și murături.

Una dintre expozante este Iorga Maria, care a venit cu ceramică de Horezu. A învățat meseria de olar de la socri și o practică din 1974. Mai spune că a participat la toate târgurile și festivalurile din țară, dar a ajuns și la Washington, precum și la cel mai mare muzeu în aer liber din Suedia.

„Ceramica de Horezu e tradițională: cu spicul de grâu, cu coada de păun, cocoșul de Horezu, pomul vieții și fel de fel de motive populare. Avem acasă atelier, cuptor, avem și expoziție. Vine lumea să ne viziteze, pentru că ne știe. Vin și români, și străini. La noi în familie toată lumea lucrează. Am nepoți care au terminat facultatea și când vin acasă le place să facă un obiect. Zic: ‘Mamaie, hai să mai fac o farfurie și să știți că asta e de la mine’. Și se cunoaște, mie mi se pare că ei lucrează mai frumos ca mine, mai fin. Mie poate îmi mai tremură mâna”, spune ea.

Alături se află Neamțu Maria, din Măldărești, județul Vâlcea, cu covoare oltenești, lucrate pe gherghef.

„Eu adun plantele pentru vopsele, le prepar. Numai lâna o cumpăr, toarsă. Muncesc zilnic, totul e lucrat manual. La noi e tradițional motivul floral. Toate florile care se găsesc și în natură: spice, nu-mă-uita, clopoței, trifoi, narcise, frunze de stejar, garofițe”, explică ea.

Stângaciu Elisabeta, din Băbeni, Vâlcea a venit la târg cu boluri, linguri, mese sau scăunele, toate realizate din lemn.

„E o tradiție, o moștenire, pe care o ducem mai departe. Suntem a patra generație, iar copiii noștri lucrează și ei. Din asta trăim. La o covată lucrez o zi întreagă. Se lucrează lemn de esență moale: salcie, tei, plop. Totul e cioplit la mână”, povestește ea.

Varga Suzana a adus turtă dulce de la Odorheiu Secuiesc, cu glazură de vanilie sau cacao, aromatizată cu scorțișoară, în diferite forme de sezon: Moș Crăciun, cizmulițe, brăduți sau oameni de zăpadă.

„E făcută cu miere, în cuptor cu lemne, din ingrediente naturale”, spune ea.

Una dintre vizitatoare e Miriam, o tânără din Australia, care se află în România de opt zile.

„E minunat aici, îmi place foarte mult, e uimitor să vezi toate lucrurile făcute manual și să îi întâlnești pe meșterii care le-au realizat. Am cumpărat o cergă și aș vrea să mai iau o ie și niște brățări. Am luat și prăjitură de casă, e delicioasă”, declară ea.

O doamnă care a venit la târg împreună cu cei trei copii ai săi spune că dorește să le arate acestora produsele românești și modul în care sunt realizate.

„Mi se pare că târgul pentru asta e relevant. Și, da, dacă găsim ceva vom cumpăra. Îmi place tot ce înseamnă lucru cu mână: de la ii, la mici sculpturi. Și noi lucrăm acasă pe etamină, facem pitici din lemn. Și noi suntem pasionați de lucrurile acestea”, mai spune ea.

A.P.

mai mult
Tradiții

Cea de-a XII-a ediție a Festivalului „E vremea colindelor” la Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești

colindatori-blog1

Casa de Cultură ‘I.L. Caragiale’ a Municipiului Ploiești organizează, în perioada 9-10 decembrie 2017, cea de-a XII-a ediție a Festivalului ‘E vremea colindelor‘. Evenimentul se va desfășura la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, începând cu ora 17.00.

În cadrul spectacolului, care aduce în sufletele ploieștenilor un strop din spiritul sărbătorilor de iarnă, vor urca pe scenă următoarele ansambluri și formații folclorice:

Ansamblul folcloric ‘Junii Crișului’, din comuna Dieci, județul Arad;

Ansamblul folcloric ‘Dor de Horă’, din comuna Cristești, județul Botoșani ;

Ansamblul folcloric ‘Plaiuri Muscelene’, din Câmpulung Muscel, județul Argeș;

Ansamblul folcloric ‘Ciobănașul’, din comuna Copălău, județul Botoșani;

Ansamblul folcloric ‘Țibleșul’, din comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș;

Ansamblul folcloric ‘Prahova’, al Casei de Cultură ‘I.L. Caragiale’ a Municipiului Ploiești;

Ansamblul folcloric ‘Prahova Junior’, al Casei de Cultură ‘I.L. Caragiale’ a Municipiului Ploiești.

Prima seară se va încheia cu un recital susținut de îndrăgitul solist Petrică Mîțu Stoian, iar la finalul celei de-a doua seri vor urca pe scenă binecunoscuții interpreți Cornelia și Lupu Rednic.

Ansamblurile ‘Prahova’ și ‘Prahova Junior’ vor fi acompaniate de Taraful ‘Prahova’ al Casei de Cultură ‘I.L. Caragiale’ a Municipiului Ploiești, sub bagheta dirijorului Marian Dovâncă.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Director

Luminița Avram

mai mult
Tradiții

The Grand Heritage, primul eveniment din România care poziționează arta tradițională românească pe cea mai înaltă treaptă a artizanatului

traditii6

SCH Grand, în parteneriat cu Asociația Creatorilor In-dependenți, organizează, în perioada 23 – 25 noiemebrie 2017, ediția inaugurală a evenimentului The Grand Heritage – primul proiect din România care așază arta tradițională românească acolo unde îi este locul, în topul manufacturilor internaționale, în imediata vecinatate a luxului artizanal. Arta autentică românească este, în esență, un meșteșug desăvârșit în secole, de cei mai pasionați dintre noi, cei înzestrați cu un talent nativ de a transforma banalul în excepțional. 

Evenimentul de deschidere a avut loc în data de 23 noiembrie, în galeria comercială The Grand Avenue, în prezența a numeroși invitați, care au putut admira îndeaproape tehnica prelucrării sticlei, a lutului sau a lânei de la acei maeștri populari care au, probabil, cele mai frumoase povești despre arta noastră tradițională. De asemenea, cei prezenți au putut degusta din cele mai reușite produse românești, oferite de partenerii evenimentului, care au pregătit delicatese culinare după rețete vechi de sute de ani.

mai mult
Tradiții

Bune maniere la o masă cu…

vin-degustare

– cafeaua sau ceaiul se servesc in cani puse pe farfurii. Pe aceastea se pune lingurita si pliculetul gol de ceai si zahar si chiar plicul folosit de ceai infuzat. Daca nu ai farfurie, cere una!
– paharul de vin rosu se tine de la baza lui, iar paharul de vin alb de picior, la fel și cel de șampanie.
– paharul de coniac se poate tine cu ambele maini, pentru a incalzi bautura
– intr-o cafea, ciocolata calda sau alt lichid fierbinte nu se sufla niciodata!
– daca aveti un servet mare pe farfurie, se pune pe brate, servetelele se despaturesc complet inainte de masa. Daca te ridici de la masa, servetul de pe genunchi nu se lasa pe scaun, ci langa farfurie!- merele, perele, gutuile se iau cu mana din cosul cu fructe si se mananca cu furculita si cutitul. Ideal ar fi sa le curatati si de coaja!
– avocado se manaca cu lingurita daca este in coaja, iar adac este adus taiat se mananca cu furculita
– banana se curata cu mana, se taie cu cutitul de desert si se mananca cu furculita
– samburii de masline/cirese se scipa discret in pumn si apoi se pun pe farfurie
– citricele servite in coaja se mananca cu lingurita
– piersicile, prunele, nectarinele si caisele se taie in jumatate, se scoate samburele cu cutitul si se mananca cu furculita
– ananasul se mananca intotdeauna cu furculita si cutitul!
– produsele de patiserie, tartele cu fructe si prajiturile cu crema se tin cu furculita pe farfurie si se mananca cu lingurita sau daca va este incomod, direct cu furculita
– serbetul servit ca antreu se mananca cu furculita, nu cu lingurita de desert, ori cat de tentant ar parea! trucuri pe care le poti invata la orice varsta si care vor avea efecte mari pentru imaginea ta!
Bauturile la control! (Daca esti o persoana stilata si obisnuita cu restaurantele, vei sti sa comanzi de fiecare data bautura potrivita. Daca nu, invata!)
– bauturile tari – aperitivele – ca tuica, palinca, votca – se comanda chiar la inceput, inainte de a ti se aduce mancarea la masa. Daca vrei ca aperitiv un vin, alege unul alb sau roze, nu foarte dens sau dulce si doar un singur pahar!
– comanda bere doar daca ai ales un meniu pe baza de carne. Este ciudat si total nepotrivit sa consumi preparate vegetariene sau de post si sa bei bere
– vinul rosu se bea rece la 16 grade si alaturi de produse din carne, mancare italiana sau preparate foarte picante
– vinul alb se bea doar alaturi de preparate din carne alba, de pui sau peste si fructe de mare sau de preparate din legume. Se aleg vinurile albe, seci!
– daca se serveste la desert branza sau ciocolata, alege un vin rosu, sec
– daca la desert ai prajituri, acestea merg cu un vin dulce
Aperitive si meniuri pe baza de pui
Daca ti se serveste un apaertiv cu felii de carne si legume, nu il transforma automat in sandvisuri, ca la tine acasa. Se serveste cu furculita si cutitul, alaturi de legume. Taie doar cate o bucatica, pe masura ce mananci.
Puiul nu se mananca cu mana, asa cum ai auzit de nenumarate ori. La restaurantele mari acesta se serveste fara oase, insa in caz contrar foloseste furculita si cutitul pentru dezosare.
Daca este bufet suedez, mergi doar o singura data cu farfuria! Nu goli un platou care iti place foarte mult!
Pentru fumatori
– asteapta sa termine absolut toata lumea de mancat si apoi cere voie sa fumezi de la toti cei prezenti, nu doar de la persoanele din dreapta si stanga ta. Aceasta regula este valabila chiar daca te afli pe o terasa!

Alexandru Petrescu

mai mult
Tradiții

Zece expresii interesante, de peste Prut adunate

Basarabia-slider

Matricea Românească a cules din Basarabia zece zicale și vorbe de duh, rezultate din înțelepciunea neamului, ce reflectă realități ”de când lumea și pământul”.

Se zice că în Basarabia, dacă se adună lumea la o sărbătoare, la un colț de masă se cântă, iar la altul se plânge. Chiar dacă acest lucru pare bizar, este pe cât se poate de adevărat, mai ales că avem în sânge veselia și naturalețea strămoșilor. Iată de ce, și zicalele noastre sunt parcă o reflectare inedită a felului nostru de a fi.

Drept dovadă, am decis să vă aducem zece cele mai frumoase și mai elocvente zicale, adunate din gura lumii:

A fi născut în cămașă

Câte greutăți nu ar trece peste inima omului, dacă îi e dat să le «tragă» cu destoinicie, apoi zice lumea despre el: ”O fi născut în cămașă!”. Nu se cunoaște originea exactă a acestei vorbe, dar se spune că ar reflecta legătura neîntreruptă între copilul devenit matur și mamă, întrucât doar în perioada cât suntem sub inima maternă ne aflăm în siguranță.

A ține lumânarea cuiva

Ostentativ sau nu, această zicală astâmpără curiozitatea celor care nu știu să își caute de treaba lor. ”N-am ținut lumânarea lor” ar răspunde o femeie la întrebările indiscrete despre viața cuiva.

A da chișca

Basarabenii au în sânge spiritul competitiv, manifestat în faptul că pot construi gard mai mare ca al vecinului sau case mai luxoase decât ale rudelor. Așa că dacă auziți: ”Am dat chișca nașului”, atunci să știți că a fost câștigată o competiție, în care partea adversară nici nu știe că participă.

A juca pe nervi

O zicală îndrăgită a părinților noștri, care atunci când făceam bazaconii sau ne aventuram în starea celor mai insistenți ”Deceluși” (copiii care pun multe întrebări; de la ”de ce”), ne rosteau pe un ton apăsat: ”Nu mă juca pe nervi, că o primești!”.Eram chiar cei mai buni la această îndeletnicire, aducându-ne părinții în culmea furiei.

A pune în ungher pe cineva

Zicala este, de fapt, o realitate, căci în copilărie, dacă eram neascultători, primeam o pedeapsă aparte. ”Te pun în ungher tot acuma!” ne striga mama, dacă făceam vreo boacănă. Ajunși la maturitate, această vorbă a prins conotația unei stări de stânjeneală.

A fi de adălmaș

De fiecare dată când basarabenii cumpără ceva nou, au un eveniment fericit sau o reușită, aceștia deschid cele mai bune sticle cu vin și dau un festin. Un exemplu este momentul nașterii copilului, când fericitul tătic este de adălmaș în fața cumătrilor, nașilor. Și în România există o frază similară, doar că aici se spune: ”Am de pus un adălmaș”.

A merge iepure

Zicală născută din realitățile sovietice, aceasta se referă la călătorii clandestini care voit sau involuntar merg fără bilet. Adeseori, aceasta se aplică și cu echivalentul de ”a cincea roată la căruță”, oaspete nepoftit.

Mintea cu norocul zboară

Munca și hărnicia sunt legate de firea basarabenilor cu un liant secular, iar cei care nu fac treabă ca la carte sunt ridiculizați. Despre cei care reușesc să se căpătuiască,  se zice că ”mintea cu norocul zboară”, adică celui deștept îi merge bine oricând, oriunde și în orice situație.

Nu plătește bogatul, ci vinovatul

Se știe cu siguranță ce legi guvernează Basarabia, dincolo de politică și de intrigi. Din nefericire, banul este cel care dictează tonul, iată de ce suferința și nedreptatea au născut această zicală. În majoritate a cazurilor, dreptatea stă pitită în buzunarul celui care are cei mai mulți gologani, situația fiind valabilă în orice sferă.

A-l duce ca de gât

Câți dintre noi, măcar odată, nu au vrut să stea acasă în loc să meargă la serviciu? În lipsa dorinței de a face ceva, sau dacă persoana dă dovadă de indiferență, aceasta va spune: ”Mă duce ca de gât la lucru”.

Cu adevărat vorba dulce mult aduce, iar mai ales una de duh face întâlnirea dintre doi români basarabeni mult mai spirituală, mai emoțională, păstrându-ne intactă originea și tradițiile, așa cum ni le-au transmis strămoșii.

Matricea.ro

mai mult
Tradiții

Președinte italian: Românilor, dormiți?! De ce în România nu se mănâncă românește?!

carnati

De ce în România nu se mănâncă românește?! De ce nu se vând produsele fermierilor români? Trebuie să fie prima preocupare a ministrului agriculturii din țara voastră! A spus-o președintele italian al Slow Food International, Carlo Petrini.

”Trebuie să aveți mândria de a fi români! România are doar trei produse cu origine protejată. Ce faceți, românilor, dormiți?! Voi, românii, sunteți de limbă latină.

Știți ce înseamnă patrimoniu? Ceea ce ne-au dat strămoșii noștri. Pământul, produsele noastre. Noi trebuie să muncim pentru o economie locală, nu pentru una globalizată. Să ne uităm pe masa din restaurant, să vedem câte produse sunt făcute din materie primă românească? De ce nu dați un nume produselor voastre? Pentru o dulceață autentică de prune, pentru o ceapă făcută în România.

Sunt de ieri in Romania și am fost invitat de prieteni în două restaurante din București, în care am mâncat franțuzește și italienește.

De ce? De ce la micul dejun din acest hotel nu există produse românești? De ce aveți doar 3 produse protejate și promovate la nivel european când aveți mii de hectare necontaminate, de înaltă valoare naturală și țărani, mici producători, care se încăpățânează să lupte pentru produsul românesc. De ce dormiți pe o mină de aur?

Voi, tinerii, puteți să păstrați biodiversitatea din România, satele, tradițiile, produsele voastre și să păstrați identitatea românească. Politica trebuie să o facem toți, pornind de la lucruri mărunte. Pornim de jos și construim.

Vă rog și vă cer să faceți acest lucru pentru că ceea ce este în România nu se găsește în multe părți din Europa. Să faceți în așa fel încât să găsiți cheia schimbării. Conștientizați și dați valoare produselor vaoastre”, a spus Carlo Petrini în cursul unei vizite din România, potrivit Agroinfo.

produse traditionale

Este binecunoscut că Italia e o țară puternic naționalistă, iar italianul de rând va cumpăra întotdeauna produsele de origine italiană. Italianul spune: cumpărăm ca să mișcăm economia națională.

Trebuie să vină un străin, un norvegian, un italian, să ne spună că avem un pământ mănos, că trebuie să fim mândri de produsele noastre, de valoarea noastră, de tradițiile noastre.

Sursa: Agroinfo

mai mult
Tradiții

Ateliere de meșteșuguri medievale, cu prilejul aniversării a 640 de ani de la prima atestare documentară a Castelului Bran

bran-medieval

Castelul Bran împlinește luna aceasta 640 de ani de la prima atestare documentară, evenimentul fiind marcat prin găzduirea, în perioada 14-19 noiembrie, a unor ateliere de meșteșuguri medievale, pregătite de Medieval Art, potrivit unui comunicat de presă.

Castelul va fi împodobit, în perioada respectivă, cu steaguri brodate și pictate de mână cu embleme heraldice, cu arme și elemente de armură medievale.

„Toți cei care doresc să intre în atmosfera medievală sunt așteptați, cu mic, cu mare, să-și încerce abilitățile artistice în cadrul atelierelor de pictură heraldică, de pielărie și de manuscrise iluminate. Vor picta scuturi de lemn, vor coase punguțe din piele în care se ascunde harta Transilvaniei, vor desena și picta manuscrise, așa cum se lucrau odinioară. Toate creațiile vor putea fi păstrate ca amintire de vizitatorii care se încumetă să-și dea frâu creativității. De asemenea, se va organiza un atelier demonstrativ de muzică veche, unde vor fi prezentate și încercate elemente de suflat din cele mai vechi timpuri. În plus, vizitatorii Castelului Bran vor asista la un concert de cimpoi scoțian, flaut travers, susținut de Esteban Alul”, potrivit documentului citat.

Pentru a participa la evenimentele dedicate împlinirii a 640 de ani de existență, nu trebuie decât achitat biletul de intrare în castel. În plus, cel de-al 1377-lea vizitator, reprezentând anul nașterii Castelului Bran, înregistrat în săptămâna 13-19 noiembrie, va primi contravaloarea biletului și un cadou surpriză.

Fiecare iubitor de istorie care va trece pragul Castelului Bran în intervalul menționat va pleca acasă cu un steguleț al impunătorului edificiu, se mai precizează în comunicatul de presă.

Potrivit organizatorilor, programul manifestărilor este următorul: 14-19 noiembrie, între orele 10.00-16.00, ateliere de pictură heraldică, de pielărie și de manuscrise iluminate; 17-19 noiembrie, ora 14.00, atelier demonstrativ de muzică veche; 18-19 noiembrie, ora 11.00, concert de cimpoi scoțian, flaut travers, susținut de Esteban Alul.

INFO: Castelul Bran care a intrat in circuitul si folclorul turistic drept castelul lui Dracula, este situat in Pasul Bran-Rucar, la mai putin de 30 km de Brasov si este construit intre anii 1377 – 1382 pe o stanca inalta de 60 de metri. A fost construit iniţial in secolul al XIII-lea în sud-estul Transilvaniei, ca cetate de apărare. Situat in situat, in Pasul Rucar-Bran, la 30 km de orasul Brasov, Castelul Bran este una din emblemele romanesti recunoscute peste hotare. Legenda din spatele Castelului Bran il are in spate pe Contele Dracula impersonat in voievodul Vlad Tepes. Dracula a prins viata datorita romanului omonim scris de autorul irlandez Bram Stocker in secolul XIX. S-a presupus ca asa-zisul Dracula a locuit in Castelul Bran, insa nu s-au gasit dovezi care sa verifice aceasta ipoteza. Fortificatia din lemn si piatra cuprindea un post de aparare format din doua randuri de ziduri ce flancau trecatoarea dinspre sud, cladirea postului vamal, si cetatea propriu-zisa, alcatuita din zidul de incinta, donjon, turnul rotund si turnul portii. Zidul de incinta este realizat din piatra de calcar, straturile din caramida fiind zidite ulterior. Acest zid poseda guri de tragere de forma dreptunghiulara asezate vertical. Numai patru dintre acesta sunt pozitionate orizontal si inchise cu obloane groase de lemn. Donjonul, plasat in partea de nord, este mai inalt decat restul castelului si este fixat in stanca. Acesta include doua incaperi si o scara ingusta de lemn ce urca spre acoperis, unde este prevazut si un post de observatie. Donjonul si cortina cu care se continua sunt prevazute cu un sir de creneluri treptate, rotunjite. Forma actuala a turnului rotund dateaza din 1593, vechiul turn fiind distrus de o explozie provocata de traznet. La parter turnul era prevazut cu un mic depozit pentru praf de pusca iar la etajul I si II erau cateva sali cu diverse intrebuintari. Poarta construita initial era blocata cu un gratar de barne, manevrat prin intermediul unor scripeti. Accesul prin aceasta intrare se putea realiza numai cu ajutorul unei scari mobile coborate pana la baza stancii. La etajul intai se afla sase incaperi: vestibulul, o sala mai spatioasa, cu fresca, o incapere cu tavan cu bolti ogivale, o mica bucatarie si un al doilea vestibul. Sub turnul scarilor este o sala ingusta ce servea drept inchisoare. Etajul II cuprinde un vestibul, o fosta bucatarie, o sala mica ce corespunde cu odaia din turnul nou al portii si o incapere cu grinzi pictate cu motive sasesti. In curtea interioara se afla doua pivnite, cuptorul de copt paine si o alta inchisoare. O atractie speciala a castelului este fantana, cu o adancime de aproximativ 57 m, amplasata in curtea interioara. Creatia literara prinde viata în interiorul castelului, devenit reşedinţă a lui Vlad Ţepeş, şi care este prezentat ca fiind vampir. Deşi domnitorul nu a locuit vreodata în castel, el este mai cunoscut astăzi ca fiind „vampirul Dracula” decât domnitorul Vlad Ţepeş. Dintre pedepsele cele mai crunte pentru nelegiuiri, domnitorul Vlad Tepes a ales-o poate pe cea mai cruda, alegere care in decursul istoriei a conturat imaginea unui despot sadic si razbunator.

C.B.

mai mult
Tradiții

Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Tradiţii şi credinţe populare

sfintii-mihail-si-gavril

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte la 8 noiembrie pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, conducătorii oştilor cereşti, simboluri ale luptei împotriva răului şi patroni spirituali ai Jandarmeriei Române. În această zi este şi onomastica a peste 1,3 milioane de români care poartă numele acestor sfinţi.

Este ultima mare sărbătoare religioasă a sfinţilor înainte de începerea Postului Crăciunului.

Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil datează din secolul al V-lea. La început, a fost doar o prăznuire a sfinţirii bisericii Sfântului Mihail de la termele lui Arcadius din Constantinopol, apoi în aceeaşi zi a fost prăznuit şi Sfântul Gavriil şi sărbătoarea s-a răspândit în tot Răsăritul creştin, fiind închinată tuturor Sfinţilor Îngeri.

Arhanghelul Mihail şi războiul din Cer

Potrivit etimologiei ebraice, arhanghel înseamnă înger. Spre deosebire de sfinţi, arhanghelii nu sunt persoane canonizate odată cu trecerea la cele veşnice, ci sunt recunoscuţi ca îngeri. Despre îngeri, Biserica spune că sunt „duhuri slujitoare”, adica fiinţe fără trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu şi prieteni şi ocrotitori ai oamenilor.

Înainte de facerea lumii, îngerii, care fuseseră înzestraţi de Dumnezeu cu frumuseţe, întelepciune şi alte daruri bune, au fost supuşi de Stăpânul Cerului unei încercari pentru a-şi dovedi ascultarea. În această încercare Lucifer, unul dintre cei mai frumoşi îngeri, s-a răzvrătit împreună cu alţii împotriva lui Dumnezeu şi aşa a pornit în Cer un război: Mihail şi îngerii, contra lui Lucifer şi a celor care-l urmau.

Arhanghelul Mihail, al cărui nume în limba ebraică înseamna „Cine este ca Dumnezeu?”, păzind credinţa, a fost rânduit de Creator în fruntea războiului îngerilor credincioşi.

Arhanghelul Mihail s-a ridicat şi a spus în mijlocul celorlalţi îngeri aceste cuvinte:

“Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”

Oastea celor drepţi a învins, iar cei răi au fost aruncaţi din Cer, devenind demoni. Lucifer a căzut din cinstea de arhanghel, iar ceata de îngeri care era sub dânsul a căzut şi ea transformându-se în demoni şi luptători împotriva mântuirii.

Pe seama Arhanghelului Mihail se pune şi călăuzirea lui Lot şi a familiei sale la ieşirea din Sodoma şi protecţia specială a poporului lui Israel. El îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam şi îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru.

Conform Scripturii, toţi cei morţi vor ieşi din morminte la glasul trâmbiţei Sfântului Arhanghel Mihail.

Misiunile acestui Arhanghel sunt numeroase: el transmite Tatălui ceresc rugăciunile credincioşilor şi îi izbăveşte pe credincioşi, în calitatea lui de cel mai mare dintre îngeri, de toate primejdiile şi necazurile, de boli şi de păcate.

Tot Mihail este cel care conduce sufletele morţilor spre poarta paradisului şi reprezintă principalul protector al oştirii creştine. De aceea Sfântul Arhanghel Mihail este reprezentat în iconografia ortodoxă în costum de soldat şi poartă în mână o sabie cu vârful îndreptat spre pământ. Pentru copii, Mihail este îngerul care le îndeplineşte dorinţele.

Arhanghel Gavriil, mesagerul veştilor bune

Numele lui în ebraică înseamnă „Apărătorul meu este Dumnezeu” şi este considerat mesagerul veştilor bune.

El a vestit Sfinţilor Ioachim şi Ana naşterea Maicii Domnului şi a adus Fecioarei Maria vestea cea bună a naşterii Mântuitorului.

Păstorilor le-a arătat că s-a născut pruncul Iisus.

Pe Iosif, logodnicul Mariei, l-a întărit ca să nu se îndoiască de nimic, a călăuzit Sfânta Familie în Egipt şi a adus femeilor mironosiţe vestea Învierii Domnului.

Potrivit tradiţiei creştine, Arhanghelul Gavriil a fost îngerul înveşmântat în alb care a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Hristos şi este recunoscut ca martor al Învierii Domnului. Gavriil este înfăţişat în icoane ca purtător al unui semn divin – un crin.

Chipurile celor doi arhangheli sunt pictate pe uşile altarelor bisericeşti – Mihail este pictat pe uşa din nord, iar Gavriil pe cea din sud.

Sfântul Arhanghel Rafail, protectorul cununiei

Tot pe 8 noiembrie, Biserica îl sărbătoreşte pe Sfântul Arhanghel Rafail.

Deşi nominalizat în Biblie, este mai puţin familiar credincioşilor decît Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Conform Tradiţiei, el este cinstit mai ales ca vindecator al celor bolnavi, călăuzitor tainic al celor care călătoresc şi ocrotitor al celor căsătoriţi.

În limba ebraică, numele său, compus din cuvintele „Rafa” si „El”, înseamnă „Domnul Vindecatorul” sau „Dumnezeu este Cel care vindecă”.

Tradiţii şi credinţe populare

8 noiembrie este hotarul dintre toamnă şi iarnă, iar oamenii din popor cred că Mihail are rolul de a opri venirea bruscă a anotimpului rece.

Ziua de 8 noiembrie este totodată şi “Vara Arhanghelilor”. Pe lângă această vară de o zi dintre Arhangheli şi Crăciun, trebuie să mai fie două, trei sau patru zile senine şi călduroase care se numesc popular “Vara iernii”.

În calendarul popular, soborul Sfinţilor Mihail și Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 și 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Se obişnuieşte ca de Sfinţii Mihail şi Gavriil, sau în ajun, să se împartă pomană pentru sufletele morților, aceste ofrande numindu-se popular “Moșii de Arhangheli”. Se aprind lumânări pentru cei vii şi pentru cei dispăruţi în imprejurări năpraznice, îngheţati, înecaţi, trăsniţi sau sfâşiaţi. Aceste obiceiuri sunt păstrate în special în Moldova şi Bucovina.

Sfântul Mihail, cât şi Sfântul Gavriil sunt văzuţi ca păzitori ai oamenilor de la naştere până la moarte şi participă şi la Judecata de Apoi.

În credinţa populară se spune că ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre rai.

Despre Arhanghelul Mihail se spune că poartă cheile Raiului, este un vrednic luptător împotriva diavolului şi veghează la căpătâiul celor bolnavi. Dacă acestora le este scris să moară, Arhanghelul Mihail stă la capul lor în partea dreapta. Se crede că în stânga stă diavolul gata să înşface sufletul celui care moare, iar Arhanghelul Mihail are menirea de a-l salva pe muritor retezându-i Necuratului capul cu sabia. Dacă bolnavilor le este dat să trăiască, atunci Mihai stă la picioarele lor.

mai mult
1 2 3 6
Page 1 of 6