close

Tradiții

Tradiții

Tradiţii de Izvorul Tămăduirii, sărbătoarea închinată Maicii Domnului

izvorul_96997300

Biserica Ortodoxa sărbătoreşte în fiecare an, în prima vineri după Paşte Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor.
Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Potrivit tradiţiei, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon va cauta în apropiere un izvor, dar nu va găsi.   La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i:   „Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”.  Leon va face ascultare şi astfel va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. Îi va spăla faţa cu această apa, iar orbul va începe să vadă.   Dupa ce a ajuns împărat, Leon a construit lânga acel izvor o biserică. Mai tarziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apa din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserică şi mai mare. Aceasta biserică a fost distrusă de turci în anul 1453. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe. Credincioşii care merg la Istanbul(numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde există izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.   Se apărau până la sacrificiul suprem   În această zi, în unele zone ale ţării, adolescenţii fac legământul juvenil. Profesorul Ion Ghinoiu menţionează că în unele zone etnografice, ceremonia se repetă anual, la aceeaşi dată, până la intrarea în joc a “fetelor însurăţite şi băieţilor înfârtăţiţi”. Persoanele legate, veri, văruţe, surate, frati de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. După încheierea solemnă a legământului, copii şi apoi oameni maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verişoară şi se comportau unul faţăa de altul ca adevăraţi fraţi şi surori: se sfaăuiau în cele mai grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc până la sacrificiul suprem.   Pelerinaj la crucea făcătoare de minuni   În Bărăgan, Schitul Crucea de leac din satul Coslogeni devine în fiecare an, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, loc de pelerinaj pentru sute de credincioşi. Oameni din Bucureşti, Ialomiţa, Buzău, Constanţa vin să participe la hramul mănăstirii. Locul şi-a câştigat faima datorită unei cruci de piatră despre care se spune că este făcătoare de minuni. În dimineaţa marii sărbători creştine, după oficierea Sfintei Liturghii, are loc sfinţirea apei(Aghiasma mică), la fântâna din curtea lăcaşului de cult ce poartă hramul Izvorul Tămăduirii Aici, credincioşii vin tot timpul anului pentru a lua apă sfinţită care îi fereşte de boală.  Numele mănăstirii vine de la o veche cruce din piatră numită Crucea de Leac. Cu timpul, s-a zvonit că e făcătoare de minuni. Chiar în inscripţia ei se spune că este o cruce „sfântă şi de viaţă făcătoare“.   Apa vindecătoare   Crestinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. În ţara nostră, mănăstirea Ghighiu este cunoscută nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusa aici în anul 1958, ci şi prin izvorul ei tămăduitor. La mănăstirea Dervent, pe locul unde  sfântul Apostol Andrei a făcut o minune, există un alt izvor cu apa vindecătoare.

mai mult
PromovateTradiții

Obiceiuri şi tradiţii în Vinerea Mare. Ce nu ai voie să faci și de ce nu se săvârșește nicio slujbă

Vinerea-Mare

Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, Vinerea Paștilor, Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos.

În această zi se face pomenire de sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Mântuitorului. Este ultima vineri din Postul Paştilor şi, potrivit tradiţiei, este zi de post negru, adică nu se bea decât apă toată ziua. Conform tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet, notează crestinortodox.ro.

Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârşeşte niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Din străbuni se ştie că prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.

Din strămoşi se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul şi salele în cursul anului, iar dacă îşi şterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.

În acestă zi de vineri, seara, se cântă Prohodul şi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf, care simbolizează trupul Mântuitorului. După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne pănă la Înălţare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt, potrivit crestinortodox.ro.

La terminarea slujbei se seară din Vinerea Mare, femeile obişnuiesc să meargă la morminte, unde aprind lumânări şi-şi jelesc morţii. La sfârşitul slujbei, preotul împarte uneori florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. În trecut, lumea pleca acasa cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle şi morţii de venirea zilelor mari. Aceştia ocoleau casa de trei ori şi, atunci când intrau, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereţi sau doar la grinda de la intrare şi păstrau lumânarea pentru vremuri negre.

Din moşi strămoşi se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mânos, iar daca nu, nu va fi roditor. Unii consideră că, daca se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoşi tot anul.

Unii obişnuiesc să afume casa cu tămâie în Vinerea Mare, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru ca gângăniile şi dihaniile să nu se apropie de casă şi de pomi scrie crestinortodox.ro.

Ce nu ai voie să faci în Vinerea Mare

În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.

În acestă zi nu se sacrifică păsări sau animale, aşa că dacă doriţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne de Paşte, este bine să faceţi acest lucru din timp.

În Vinerea Mare este interzis spălatul. De asemenea, în această zi nu se coase şi nu se face curăţenie.

În această zi nu se merge la frizer. Cei mai superstiţioşi evită să se tundă în Vinerea Mare, deoarece se spune că le va muri cineva din familie. Cu toate acestea, există anumite zone, cum e cazul Moldovei, unde oamenii cred că vor fi feriţi de anumite afecţiuni şi boli dacă merg la frizer.

mai mult
Tradiții

Pasca şi cozonacii, preparate tradiţionale de Paşti

cozonaci-pasca

Pasca şi cozonacii, cele mai importante preparate tradiţionale ale Paştilor, se fac de regulă în Joia Mare.
Pentru creştini, pasca este cea mai importantă coptură rituală a Paştilor. Caracterul ritual al pascăi este subliniat de data prescrisă de tradiţie când trebuie pregătită, în joia sau sâmbăta din Săptămâna Mare, de forma (rotundă sau dreptunghiulară) şi de ornamentele din aluat (pască cu sucituri, cu împletituri, cu zimţi, simplă). Alături de pască se făceau şi alte copturi cu caracter ritual numite colaci, babe, moşi sau moşnegi, prescuri, învârtite (volumul ”Sărbători şi Obiceiuri Româneşti”, Ion Ghinoiu, 2003).
Pasca se face din făină de grâu de cea mai bună calitate. Cel mai adesea, pasca are o formă rotundă pentru că se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Aluatul dospit se pune în tăvi speciale pentru pască, după care, de jur împrejur, se aşează aluatul împletit din două sau trei sucituri şi se lasă totul la crescut. În mijlocul tăvii se aşează, apoi, brânză de vaci, pregătită cu zahăr, ouă, mirodenii şi stafide. Peste brânză se face o cruce, din acelaşi aluat împletit, împodobită cu ornamente în formă de floare. Se unge totul cu ou şi se coace în cuptorul încălzit.
Pasca şi cozonacii se mai pot prepara şi în Sâmbăta Mare, din ajunul Sfintelor Paşti, fiind duse, apoi, la biserică în noaptea de Înviere, pentru a fi sfinţite.
Pască a fost numită la început pâinea sfinţită care se împarte în biserică după slujba Învierii.
În noapte Sfintelor Paşti, este obiceiul să se sfinţească pâine numită Paşti, fie sub formă de anafură sau anafură amestecată cu vin, pe care credincioşii o consumă după slujbă.

mai mult
Tradiții

SĂRBĂTORI ŞI TRADIŢII: Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor

Saptamana-Mare-sau-Saptamana-Patimilor

Ultima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, cunoscută ca Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, începe în Duminica Floriilor, respectiv la 1 aprilie anul acesta, şi se încheie în Sâmbăta Mare, respectiv la 7 aprilie. Aceasta este cea mai aspră săptămână a postului, amintind de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile, şi se adaugă celor 40 de zile propriu-zise de post.
Caracteristică acestei săptămâni este slujba Deniilor, săvârşite în fiecare seară, din Duminica Floriilor şi până în Vinerea Mare. Deniile sunt rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa lui Hristos. Prin caracterul şi conţinutul lor, Deniile sunt deosebite în cultul ortodox, fiind Utrenii, adică slujbe de dimineaţa, săvârşite seara. Luni şi marţi, la Utrenii, se citesc Evangheliile care amintesc de cele din urmă învăţături ale Domnului. Miercurea Mare aminteşte de păcătoasa desfrânată, care însă, ungându-L pe Hristos cu mir, devine mironosiţă, dar şi de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos pentru treizeci de arginţi, gestul său făcând ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.
În Săptămâna Mare, credincioşii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii Domnului, atât sufleteşte, cât şi trupeşte. În Bihor şi în Maramureş, este numită şi Săptămâna Neagră, se arată pe site-ul www.crestinortodox.ro. Postul se înăspreşte, iar cei care nu au putut să-l ţină până atunci, se străduiesc ca, cel puţin în această săptămână, să-l respecte. În Maramureş, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru şi în albastru închis. Mulţi credincioşi încearcă chiar să ţină post negru în unele din aceste zile, având credinţa că Dumnezeu îi fereşte de boli, le dă sănătate şi îi ajută pentru tot restul anului. În Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să fie împăcaţi cu toată lumea, să ierte şi să-şi ceară iertare.
Pregătirile pentru întâmpinarea Învierii Domnului cuprind şi o serie de tradiţii şi obiceiuri populare. Acum se face curăţenie generală în gospodărie, se mătură curţile, se repară gardurile, se curăţă şurile, se scoate nămolul din şanţuri, se face curăţenie şi în grajdul animalelor. Una dintre principalele preocupări înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti este şi primenirea hainelor, notează site-ul www.romanianmonasteries.org. Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăşi noi, atât pentru ele cât şi pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paşti.
În ziua de luni se scot lucrurile la aerisit, se văruiesc casele, se spală sau se repară mobila, se spală geamurile şi perdelele. Muncile la câmp sunt permise doar până miercuri, de joi bărbaţii rămân pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile casnice. Casele trebuie să strălucească de curăţenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului aşa cum se cuvine, notează site-ul www.crestinortodox.ro.
Joia Mare reiterează patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către farisei. În această zi, oamenii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească. Seara, are loc slujba celor 12 Evanghelii, iar lumea merge la biserică îmbrăcată în haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru. În Joia Mare se prepară, de obicei, copturile pascale: pasca şi cozonacii şi se roşesc ouăle.
Vinerea Mare este zi de post negru, în care nu se mănâncă şi nu se bea decât apă. În această zi nu se lucrează şi nu se fac nici copturi pascale. Este ziua în care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos, pentru iertarea păcatelor noastre şi i se mai spune Vinerea Patimilor, Vinerea Paştilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă. Seara, lumea merge la biserică pentru a participa la slujba Prohodului Domnului, slujba înmormântării Domnului Iisus Hristos. În mijlocul bisericii, este aşezată o masă deosebită cu Epitaful deasupra, o pânză pe care se află imprimată icoana înmormântării Domnului. Credincioşii trec pe sub această masă, pentru a simboliza suferinţa prin care a trecut Iisus pe drumul Crucii. La sfârşitul slujbei, se înconjoară biserica cu Epitaful, pe sub care trec apoi toţi credincioşii, la revenirea în biserică.

 

Sâmbăta Mare este dedicată ultimelor pregătiri pentru Paşti: sacrificarea mielului şi prepararea mâncărurilor din carne de miel, precum drob, borş de miel, stufat sau friptură. Mielul este simbolul lui Iisus în tradiţia creştină, căci atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ”Mielul lui Dumnezeu”, simbolizând sacrificiul său suprem. Seara, gospodinele pregătesc coşul pe care urmează să-l ducă la biserică, la slujba de Înviere, în care pun, de regulă, o lumânare, ouă roşii, pască şi cozonac, peste care aştern cel mai frumos ştergar din casă. Înainte de miezul nopţii, lumea porneşte către biserică, unde credincioşii primesc lumină, semn al Învierii Domnului. După slujbă, oamenii merg la cimitir şi aprind şi acolo lumânări, pentru a vesti şi celor de dincolo Învierea Mântuitorului.
În ziua de Paşti, gospodinele schimbă ştergarele cu unele albe, iar toată familia poartă haine noi. Copiii se trezesc dis-de-dimineaţă şi pornesc prin vecini, pentru a vesti Învierea Domnului, primind în dar ouă roşii şi bănuţi. Mai întâi merg băieţii şi apoi fetiţele, pentru că, după credinţa populară, este bine ca în ziua de Paşti să-ţi intre în casă mai întâi un băiat, ca să ai spor şi bogăţie.

mai mult
Tradiții

Obiceiuri și tradiții de Florii

familie-flori-primavara

Duminica Floriilor este o sarbatoare crestina celebrata intotdeauna  in ultima duminica inainte de Paste.  Ea marcheaza intrarea Mantuitorului Iisus in Ierusalim si poate reprezenta un moment ideal in care familia sa vorbeasca despre credinta si sa petreaca timp impreuna, urmand traditiile românești.

Cu o zi inainte de Florii se strang ramuri de salcie inmugurita, se leaga in snopi si se duc la biserica pentru a fi sfintite de preot. Dupa sfintire si slujba, “matisorii” sunt luati acasa si pusi la icoane, usi, ferestre, intrari in grajduri, fantani si stresini.

Aceste ramuri sfintite se pastreaza peste an si sunt folosite de mame si bunici pentru vindecarea diferitelor boli.

Traditiile si superstitiile acestei sarbatori sunt nenumarate, dar ii poti spune cateva copilului tau, pentru a-l pune in tema cu ce obiceiurile oamenilor din intreaga tara:

– In unele regiuni, oamenii isi incing mijlocul cu crengute sfintite de salcie, crezand ca astfel alunga boala sau o inving cu o mai mare usurinta. Se spune ca salcia vindeca durerea de spate si este un antidot pentru muscatura de sarpe.

– O alta traditie spune ca ramurile de salcie sunt asezate inainte de culcare sub pernele fetelor nemaritate. Ele cred ca vor deveni mai frumoase si vor avea un sot daca fac asta.

– Demult, crengutele de salcie asezate la icoane dupa Florii se aruncau vara pe foc atunci cand incepea o furtuna pentru a se imprastia norii, ori se asterneau in ograda pentru a alunga grindina. Ramurile de la icoana se asezau de catre gospodar in mijlocul casei, cand era vremea rea, pentru a o apara de trasnete.

– Daca te impartasesti de Florii, iti poti pune o dorinta si ea se va indeplini mai repede decat in alta perioada.

– In unele zone, ziua de Florii este ultima in care se poarta martisorul, el fiind asezat pe un maces sau pe crengile unui pom inflorit.

– In dumica de Florii, se culeg flori ce se aduna in ciubare, ele urmand a fi folosite pentru incondeierea de oua pentru Paste.

mai mult
Tradiții

Duminică este Ziua Cucului. Tradiții și superstiții

buna-vestire-traditii-superstitii

Buna Vestire este prăznuită de Biserică pe 25 martie. Buna Vestire, cunoscută în popor și ca Blagoveștenia sau Ziua Cucului, este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserică acordă dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea această. Buna Vestire este cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului. De ce Ziua Cucului? Pentru că în această zi are loc primul sau cântec, prin care anunța vestirea primăverii. Potrivit tradiției, dacă primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, era semn rău: “Cucu-n spate mi-a cântat/ și moartea m-a săgetat!”.

Există obiceiul că în această zi, să se numere de câte ori cucul își cântă numele, număr care ar descoperi câți ani mai avem de trăit.

Flăcăii și fetele îl întrebau pe cuc când se vor căsători: “Cucule voinicule/ Câți ani îmi vei da/ pan’ m-oi însura (mărită)?” Dacă se întâmplă că după rostirea acestor cuvinte, cucul să cânte, cântecul sau echivala cu un an de astepare. Dimpotrivă, dacă el tăcea, tăcerea să era semn că avem de-a face cu o căsătorie grabnică.

De asemenea, cracă pe care a cântat cucul de ziua să, era tăiată și pusă în scăldătoarea fețelor, în speranța că flăcăii nu le vor ocoli.

De Blagoviștenie, legea nescrisă din străbuni spune că nu avem voie să ieșim din casă flămânzi. În această zi e obligatoriu să se mănânce bine, să nu se simtă deloc senzația de foame și să nu se iasă din casă cu stomacul gol.

mai mult
Tradiții

Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici – Tradiţii şi obiceiuri de 9 martie

macinici-90185

Ziua de 9 martie, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe cei 40 de Mucenici ucişi în Sevastia, are pentru spiritualitatea populară o conotaţie aparte. Conform tradiţiei creştine, sfinţii martiri au fost 40, însă după cea geto-dacică au fost 44, atâtea fiind şi zilele dintre 9 Martie şi 23 Aprilie. Folcloristul Simion Florea Marian a tiparit o legendă, din Fratautul Vechi – Moldova, unde se vorbeşte de ziua celor 44 de Sfinţi.

Potrivit tradiţiei populare, femeile fac în această zi mucenici în formă de opturi. Aceştia sunt duşi la biserică pentru a fi binecuvântați, iar apoi sunt consumaţi în familie. În ziua mucenicilor, în credinţa populară, se deschid mormintele şi porţile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea Sfinţilor Mucenici, 40 de colaci numiţi sfinţi, mucenici sau brădoşi.

În Moldova, aceştia au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, şi sunt copţi din aluat de cozonac şi apoi unşi cu miere şi nucă. Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici – În Dobrogea, se păstrează aceeaşi formă numai că mucenicii sunt mai mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr, scorţişoară şi nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici.

Începutul primăverii, marcat de ziua Măcinicilor este evidenţiat şi de alte numeroase obiceiuri, credinţe şi practici magice: credinţa că în noaptea de Măcinici se deschid mormintele şi Porţile Raiului, aşteptarea spiritelor morţilor cu focuri aprinse şi mese întinse; obiceiul aprinderi focurilor rituale sacrificiale, de purificare a spaţiului şi de sprijinire a Soarelui într-un moment de cumpănă, când ziua devine egală cu noaptea; purificarea oamenilor, vitelor şi construcţiilor prin afumarea lor cu tămâie, cârpe aprinse şi apă sfinţită; protecţia magică a casei şi anexelor gospodăreşti prin presărarea cenuşii de la focurile aprinse la Măcinici; efectuarea unor observaţii şi previziuni meteorologice; aflarea norocului; „retezarea stupilor” şi scoaterea lor de la iernat; tăierea primelor corzi de viţă de vie şi altele. Un alt obicei este pornirea simbolică a plugului. Sărbătoare consacrată agricultorilor, scoaterea plugului în faţa casei în mod festiv reprezintă deschiderea ciclului sărbătorilor de primăvară şi totodată a muncilor câmpului specifice anotimpului. Era momentul în care plugarii încheiau înţelegerile pentru întovărăşire, pecetluite întotdeauna de o petrecere de pomină.

Se spune că tot ce e semănat în această zi o să rodească de 40 de ori mai mult, iar cine nu respectă sărbătoarea va suferi 40 de zile.

Ziua mucenicilor era şi un prilej de prognozare a vremii. Se consideră că dacă plouă în această zi, va ploua şi de Paşte; dacă tună, vara va fi prielnică tuturor culturilor; dacă îngheaţă în noaptea dinaintea acestei zile, atunci toamna va fi lungă.

În credinţele daco-romanilor, în această zi se termina ciclul celor „nouă babe” (murea Baba-Dochia), care semnificau iarna şi începea şirul zilelor „moşilor”, ce marcau începutul zilelor agricole. Bătrânii, înarmaţi cu bâte sau cu maiuri lovesc pământul, încercând prin această acţiune magică să trezească forţele adormite ale pământului. În acelaşi scop se aprind şi focurile rituale. În ziua de Măcinici, toate gunoaiele se ard, ca să vină primăvara mai curând. Peste focuri sar tinerii, flăcăi şi fete, în scopuri de purificare a trupului.

Cultul moşilor, care patronează ciclurile naturale şi asigură belşugul ogoarelor şi sporul vitelor în noul an se află în centrul atenţiei sătenilor. În cinstea lor, în ziua de Măcinici se fac copturi rituale ce se oferă de pomană. Femeile fac măcenici, pe care îi numesc sfinţişori sau bradoşi. Aceştia sunt în formă de om, opturi, melc, spirală sau albină. Se duc la biserică şi se împart săracilor. Tot acum se face şi un fel de turtă în chip de om fără ochi, numită Uitata. Ea se dă copiilor s-o mănânce cu miere şi se face pentru morţii care, din greşeală, n-au fost pomeniţi peste an. Există şi datina ca, în această zi, fiecare să bea 40 de pahare cu vin, câte unul pentru fiecare din cei 40 de mucenici, ştiut fiind că numărul 40 se asociază morţilor.

mai mult
Tradiții

„Amețișoarele” – mărțișoarele pentru ger, cu pălincă de 53 de grade

ametisoare

Nici gerul nu poate pune frână creativițății românilor. Doi tineri din localitatea Poieni au mers la târgul de mărțișoare din Cluj cu podoabe cu… sticluțe de pălincă de peste 50 de grade. Ofertă specială pentru cei afectați de valul neobișnuit de frig care a pus stăpânire pe Europa la început de primăvară.

Târgul are loc chiar în centrul orașului în Piața Unirii. Acolo pot fi găsiți și tinerii care vând mărțișoarele împotriva frigului.

„Trec mai bine ca pâinea caldă, trec foarte, dar foarte bine. Păi uitați-vă ce temperaturi sunt. Noi le mai spune Amețișoare. E o pălincă bună, de prune, din livada proprie și are 53 de grade. Avem o mică livadă în Poieni și de acolo e toată producția”, a povestit Alin Hognoci, bijutier în viața de zi cu zi, pentru actualdecluj.ro.

De un astfel de „amețișor” ar fi avut nevoie, probabil, și mașina lui Alin. Bijutierul era să nu mai ajungă la târg în această dimineață. Și asta pentru că autoturismul a refuzat să mai pornească, din cauza gerului: „M-a lăsat bateria, ce să facem, noroc cu un prieten că a venit. Avea nevoie de amețișor, ce mai. Acum am deschis, era să nu mai ajung”.

„Amețișoarele” sunt însoțite de tradiționalul fir roșu cu alb, pot fi agățate în piept și, la nevoie,… băute. Alin oferă pe lângă mărțișoarele cu pălincă, și modele cu vin sau vișinată. Și are în plan, pentru anul viitor, și unele cu bere.

„M-am gândit împreună cu soţia să venim cu ceva mai original. Ea a văzut și comandat sticluţele şi le-am umplut ca într-o mică distilerie. Un astfel de mărţişor costă 10 lei”, a mai spus Alin.

Digi 24

mai mult
PromovateTradiții

Mărțișorul- origine și semnificație

MARTISOR (2)

In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele si da-mi albetele!”.

Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.

Poetul George Cosbuc, intr-un studiu dedicat martisorului afirma: „scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet. Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca.”

Cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.

Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi afirma in volumul „Cu bastonul prin Bucuresti”: „.La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand „farmece” si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.

Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi.”

Mentionam ca la geto-daci anul nou incepea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie.

Astazi, valoarea martisorului incepe sa fie data doar de creatia artistica. Se confectioneaza din orice si poate sa semnifice orice. Doamna Irina Nicolau afirma „Candva, credeau in puterea magica a martisorului. Acum nu mai cred. Candva, oamenii credeau ca o baba a urcat la munte cu 12 cojoace si a inghetat. Acum nu mai cred. Si nici nu vor mai crede vreodata. Tot ce pot e sa cunoasca povestea. Atat.”

Sursa: CrestinOrtodox.ro

mai mult
PromovateTradiții

Dragobete – legenda din spatele sărbătorii iubirii la români

dragobete

Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români, îşi are rădăcinile în tradiţiile dace şi în credinţa într-un fel de zeu al iubirii, a cărui cinstire, pe 24 februarie, marca simbolic şi începutul primăverii.

Dragobete, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. I se mai spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă, informează Mediafax.
Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos şi iubăreţ nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-şi piardă minţile.
O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană numită năvalnic de Maica Precista, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.
În lumea satului românesc, până la jumătatea secolului al XX-lea, Dragobete era sărbătorit pe 24 şi 28 februarie sau pe 1 şi 25 martie, potrivit cercetătorului Ion Ghinoiu, autorul volumului „Zile şi mituri”. Probabil că, în vechime, 24 februarie însemna începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.
În ziua respectivă, semnalul era dat de păsările nemigratoare, care se strângeau în stoluri, ciripeau, se împerecheau şi începeau să-şi construiască cuiburile. Despre „păsările” neînsoţite la Dragobete ştia toată lumea că rămân singure şi fără pui până în aceeaşi zi a anului viitor.
După modelul zburătoarelor, fetele şi băieţii se întâlneau să sărbătorească Dragobetele, pentru a rămâne îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Dacă timpul era favorabil, îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci flori de primăvară.
În sudul României (Mehedinţi), fata se întorcea în sat alergând, obicei numit „zburătorit”, urmărită de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă. Din zăpada netopită fetele strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe – zăpada zânelor -, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.
Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind cea în care urmau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.
În această zi, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala: „Dragobetele sărută fetele”. Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.
Steaua acestui flăcău, a cărui evocare acţiona direct asupra fibrelor erotice ale tinerilor, a început să apună în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Într-un fel, Dragobetele a fost şi el o victimă a comunismului. După Revoluţie, locul lui a fost luat treptat de Sfântul Valentin, care a fost importat din lumea occidentală şi care este sărbătorit conştiincios pe 14 februarie. Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş şi neastâmpărat.
mai mult
1 2 3 4 9
Page 2 of 9