close
Social

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU O CARTE DUPĂ CE O CITEȘTI ȘI O UIȚI ÎN BIBLIOTECĂ

Nu te-ai întrebat niciodată care e soarta unei cărți pe care ai citit-o?

Pentru mulți dintre noi, povestea și istoria unei cărți se termină în clipa în care dăm ultima filă. O luăm, fără măcar s-o mai privim și o așezăm undeva, probabil unde ne e mai la îndemână, dar nu ca s-o ridicăm din nou, cândva, ci pentru că ne e prea indiferentă soarta ei de acum și nu ne mai ostenim nici măcar să o așezăm la locul ei. Pentru mulți dintre noi, partea aceea din bibliotecă pe care am citit-o poate fi cu ușurință un cimitir al cărților. Acolo ajung acele exemplare de care poate nimeni nu se va mai atinge.

Gândul ăsta e chiar trist, să știi că, într-un fel, o carte poate fi doar de unică folosință, că menirea ei se încheie aici, odată ce o închizi și că trec anii, iar lumea dintre paginile iei rămâne ferecată altor ochi. Nu e păcat, dacă stai să te gândești?

Ei bine, în calea asta a abandonului și al uitării apar anticariatele și achizitorii de carte veche. Căci există și cititori care refuză să-și lase cărțile să îmbătrânească fără folos, umplându-se de praf pe etajere, cu gândul că dacă le vând mai departe, alții se vor putea bucura de ele, iar atunci achizitorii intervin. Și, ca într-o resuscitare cardio-pulmonară a unui om bătrân și bolnav, pe care medicii îl readuc la viață, așa fac și achizitorii cu cărțile vechi. Cărțile vechi resuscitate pot trăi apoi mult mai mult decât oricare om, sute de ani. Și asta e toată vraja lor, o poveste dincolo de povestea dintre pagini. Ca să aflu mai multe, am vorbit cu doi achizitori de carte veche, Radu și Ionuț, care lucrează la anticariatul Târgul Cărții, să văd cum merge de fapt toată treaba asta.

Ce face un achizitor de carte veche? Așa cum îi spune și numele, acesta evaluează și cumpără cărțile vechi de la cei ce nu le mai vor, ca să le reînvie și să le dea altora care le caută și nu le mai găsesc nicăieri prin librării.

Dacă pentru Radu, și cărțile noi, și cele vechi sunt la fel de frumoase, Ionuț ne-a dat trei motive pentru care el consideră că volumele vechi sunt mai frumoase decât cele noi, și anume:

Cărțile vechi au o poveste, au trecut prin mâinile unei persoane sau chiar prin mâinile unor generații întregi de oameni care au avut sau nu grijă de ele.
Cărțile vechi creează un fel de punte între trecut și prezent, nu poți spune același lucru despre o carte mai nouă.
Unele cărți vechi au o legătură specială realizată din piele sau din pânză, pot spune că sunt adevărate opere de artă.

E frumos să vezi cum se descoperă o adevărată lume a cunoașterii prin mâinile tale

În primul rând, am vrut să aflu cum au ajuns în lumea cărților vechi, dacă au vreo poveste inspiratoare care i-a adus fix aici și nu între cărțile noi. La început, a fost doar căutarea unui job livresc pe care l-au „luat” de jos, cum ne spune Ionuț, „ștergeam praful de pe cărți, aranjam cărțile, făceam curat prin anticariat.”

Și acum, la Târgul Cărții, fac parte din „echipa de salvare” a tomurilor care nu mai servesc deținătorilor originali. O zi din viața unui achizitor „e un adevarat ritual al căutării de cărți. Acesta pornește de dimineață, atunci când ne împărțim pe echipe și zone lista de adrese la care trebuie mers pentru a căuta, evalua și cumpăra cărți”, ne spune Ionuț, pe când Radu, care de multe ori face febră musculară de la căratul cărților, își începe dimineața cu o prima cafea băută la birou, undeva pe la ora 10.00, ca apoi, în 15-20 de minute, să fie deja pe drum spre cititorul care-și vinde exemplarele.

În funcție de numărul de cărți anunțate pentru achiziții și de situația traficului din București, ne stabilim și programul astfel încât să ajungem la toate programările la orele stabilite. Într-o zi normală de achiziții, ne întoarcem la sediu foarte aproape de sfârșitul programului, cu mașina încărcată și cu mai putini bani.
(Radu)

[…] În fiecare zi descoperim în drumurile noastre lucruri noi. Oameni noi, vise, adevăruri, descoperim viața din Bucureștiul de astăzi prin cărțile de odinioară.
(Ionuț)

Când ajungi la omul care-ți vinde cărțile, ca achizitor de carte realizezi că iei practic și o părticică intimă din tot ce e acel cititor și din devenirea lui odată cu volumele.

Se întâmplă de multe ori ca oamenii, în general cei mai în vârstă, în timpul achiziției să devină melancolici la revederea unei cărți, căzută pe undeva pe după biblioteca lor și recuperată de noi, și să înceapă să ne povestească cât de dificilă a fost achiziționarea ei sau să povestească de prietenia lor cu autorul și multe altele.
(Radu)


Depozitul de carte Târgul Cărții

De aceea, Ionuț găsește că uneori, relaționarea cu oamenii care renunță la volumele lor și, implicit, și la o parte din ei, poate să nu fie întotdeauna izbutită. Astfel, din curiozitate, am întrebat peste ce fel de cititori au dat în periplul lor, în funcție de felul cum au păstrat sau felul cum s-au despărțit de cărțile vechi pe care li le-au dat pe mână:

1. Cei care ne sună imediat după ce le-au citit, ca să facă loc pentru următoarele cărți.
2. Cei care nu mai au ce să facă cu ele și le ocupă mult spațiu, iar copii lor nu mai citesc de când au apărut internetul și calculatorul.
3. Cei ce au nevoie de ajutor financiar și niște bănuți ar fi bineveniți.
4. Cei care ne cheamă doar pentru a ne arăta ce cărți bune au ei, dar nu vor să le vândă.
5. Cei din categoria ‘le-am moștenit și vreau să vând apartamentul’.
(Radu)

Cu toate astea, meseria de a descoperi, evalua și salva tomuri e un deliciu și nu ar fi fost posibilă fără o dragoste față de cărțile vechi și fără curiozitate, mi-au spus cei doi achizitori.

E frumos să vezi cum se descoperă o adevărată lume a cunoașterii prin mâinile tale. Nu știu dacă aș fi ajuns aici dacă nu mi-ar fi plăcut să lucrez cu tomurile, e frumos să vezi că reușești să aduci la viață cărți pe care multă lume le caută de foarte mult timp.
(Ionuț)

Sunt foarte multe chestii mișto. Vezi tot felul de locuri, de la apartamente vechi la penthouse-uri, ai ocazia să discuți cu toate tipurile de oameni, să scormonești prin lucrurile altcuiva, iar el să te lase. E mișto că poți cunoaște omul care îți vinde cărțile, după hârtiuțele, scrisorile și obiectele ascunse și păstrate de el în cărți. Răsfoirea unei cărți pe care cineva citit-o și a memorat-o cu drag, în timp ce acea persoana îți face un rezumat al ei, cât și al istoriei ei, îți provoacă un sentiment foarte plăcut. Cu greu îți aduci aminte că ai venit să îi iei cartea și nu să îl rogi să o păstreze. (Radu)

Toate cărțile au o valoare sentimentală și intrinsecă

Și când ies din reverie și își aduc aminte că au venit după cartea veche pe care omul vrea s-o lase altuia spre citire, am vrut să aflu cum fac diferența între o carte veche și una cu adevărat valoroasă.

Radu ne spune că „sunt multe criterii care dau valoarea unei cărți: ediția, editura, tirajul, starea fizică, cererea pentru acea carte și multe altele. Diferența dintre o carte de 5 lei și una de 500 de lei poate fi dată de un singur an, o iscălitură sau o imagine.” Pentru Ionuț însă toate cărțile au „valoare intrinsecă, toate au o poveste frumoasă în spatele lor, au o valoare sentimentală.”

 

Savoarea acestei așa-numite valori sentimentale de care amintește Ionuț este dată de reminiscențele istoriei acestor cărți, unele supraviețuind războaie, purtând cu ele până în acest secol „fotografii, flori, hârtii cu note, etichete, semne deosebite de carte sau chiar și bani”, completează el. Tot Ionuț ne spune că:

Pe lângă note, sublinieri, semne și alte mâzgălituri făcute în paginile cărților vechi, care spun și ele o poveste în sine despre cei care au răsfoit cărțile respective, avem dedicațiile și autografele care spun adevărate povești, de cele mai multe ori uimitoare. Acestea pot da valoare bibliofilă unei cărți. Ele sunt cele care prezintă frânturi din poveștile cărților. Ca anticariat care cumpără cărți de la domiciliu, avem o colecție impresionantă de astfel de cărți, peste 900 se află în secțiunea noastră Cărți cu autograf.

Să îți cumperi o carte și să o ții în bibliotecă e ca și cum ai adopta o pisică pe care nu o mângâi

Și, dacă tot vorbeam de însemnele timpului lăsate pe paginile volumelor, am vrut să știu care a fost cel mai vechi pe care au pus mâna de când lucrează la Târgul Cărții. Lui Radu i s-a întâmplat demult, la începutul meseriei, să dea peste un volum din anii 1590-1600 în latină, dar nu-și amintește ce carte era. Mai recent, a descoperit o bijuterie din 1713. Ionuț ne spune că li se întâmplă cel mai des să dea peste cărți de prin perioada interbelică, de la edituri mai puțin cunoscute. Completează:

Am avut cărți în limba germană veche, în franceză, de prin anii 1700. Majoritatea sunt foarte deteriorate și nu mai prezintă interes pentru cei care le vând.

Cu ocazia asta, le-am propus și un exercițiu de imaginație: viața unei cărți după ce o citești și o uiți în bibliotecă. Iată ce mi-au zis:

Dacă am însufleți cărțile, cu siguranță din fiecare bibliotecă s-ar auzi plânsete și oftaturi. Fiecare vecin ar lovi în peretele celuilalt, strigând la el să mai citească o dată cartea aceea, că nu îl lasă noaptea să doarmă. Să îți cumperi o carte și să o ții în bibliotecă e ca și cum ai adopta o pisică pe care nu o mângâi.
(Radu)

O carte poate fi privită ca o ființă vie. Ea se naște în momentul în care tu o procuri de la un anticariat, de la o librărie sau o primești cadou de la o persoană dragă, apoi ea trăiește atât timp cât tu o citești și te preocupi de ea. În cele din urmă, ea moare dacă o lași uitată pe un raft undeva sau, mai rău, într-o boxă de bloc. Fizic, o carte se deteriorează dacă nu are condiții proprii de păstrare. De multe ori întâlnim în drumurile noastre cărți murdare, umflate de umezeală sau, mai rău, mucegăite.
(Ionuț)

Și pentru ca acest lucru să nu se întâmple și cărțile să nu se mucegăiască „grație” abandonului, Ionuț le transmite cititorilor că volumele „nu sunt obiecte de decor interior (într-o bibliotecă). Ele sunt făcute pentru a fi citite”. Trebuie să circule ca să nu moară, e ca un soi de reîncarnare de fiecare dată când volumele ajung în mâinile cuiva dornic să le răsfoiască:

Cu siguranță, fiecare dintre noi are o carte pe care altcineva și altundeva și-o dorește. Dacă din acea carte ai aflat informațiile pe care le doreai sau pur și simplu nu îți mai e de folos, cu siguranță altcuiva i-ar fi de folos. Și, pe lângă asta, nu te mai cerți nici cu vecinii.
(Radu)

La final, am fost curioasă să mai aflu unde îi pot găsi cititorii care vor să le dea pe mână cărțile lor vechi și care sunt pașii prin care pot să „pună în mișcare” volumele pe care nu le mai citesc. Ionuț:

Ca să glumesc puțin: vin eu, nu trebuie să fiu căutat. Avem 2 mașini de transport cu care ne deplasăm prin București ca să cumpărăm cărți. Iar primul pas, pentru cineva care vrea să dea mai departe cărțile pe care nu le mai citește, este să mă contacteze (pe mine sau pe colegii mei de la achiziții):

0731.407.474
contact@targulcartii.ro

Așadar, dacă te-am convins că cel mai bun lucru pentru cărțile tale vechi pe care știi că nu le mai citești ar fi ca ele să ajungă în alte mâini de cititor, vânzându-le, caută-i pe băieții de la Târgul Cărții și fă o programare:

Cumpărăm carte second hand pentru anticariatul Târgul Cărții evaluând, de fiecare dată, colecțiile de carte veche sau edițiile de carte rară la prețul lor corect. Târgul Cărții cumpără cărți second hand în cazul în care clienții noștri doresc lichidarea bibliotecii și a colecțiilor de carte veche pe care le dețin.

Avem o experiență foarte vastă în ceea ce privește evaluarea cărților de anticariat și lichidarea stocurilor de cărți vechi, iar faptul că clienții ne devin fideli atunci când vine vorba de vânzare de carte veche este cartea noastră de vizită.

Urmărește clipul care îți prezintă procesul de vânzare-cumpărare de cărți vechi:

Ioana Vighi
Tags : anticariatcarticarti vechilectura

Leave a Response