close
Repere

CEL MAI GREU PE LUME ….

De la serviciu spre casa imi fac cumpărăturile. Intru in Market să imi iau lapte si ce o mai fi (la mine ce o mai fi se face, la final, o sacoșă sau două). Pun in coș , ajung la casă, plătesc si dau să plec, dar imi amintesc că nu am „ronțăieli”, adică biscuiți, covrigei etc. Mă intorc arunc și de acestea in coș și mă așez (din nou) la casă. În spatele meu o doamnă in vârsta cu doua pungi de zahar in mâini. Strângea pungile la piept. Două sacoșe de cârpă, goale, atârnau pe lângă șoldul ei. Când ajung la casă, doamna întreabă casierita: „Ăsta e zaharul la 2 lei?”
Doamna de la casă răspunde afirmativ.
Privesc parul alb, ochii triști, mâinile muncite ce tremurau si strângeau, strângeau nenorocitele alea de pungi cu zahar ca pe o comoară. Mă intreb, intr-o secundă, câtă economie face la 2 pungi… 60 bani, poate 1 leu?! Doamne, pentru ea bănuții aia înseamnă enorm! Așează cu grija pungile pe bandă si incepe să isi caute banii, când intr-o sacoșă, când in cealaltă. Ii găsește. Nu stiu câți bani avea, dar era tot ce avea. Am simtit că mă sufoc. Brusc, tot aerul era insuficient. Casierița scana „rontăielile” si ii zic :
– Platesc si zaharul doamnei. Vorbesc serios!
Mă privește 5 secunde buimacă.
– Va rog, il platesc eu!, repet, privind-o in ochi.
Doamna cu parul alb nu intelegea ce se întâmplă.
Casierița ii explica ca i-am platit eu zaharul.
Începe sa plângă si nu stia cum sa imi mulțumească. A insistat sa ii spun numele mic. I l -am spus, dupa ce mi-a promis ca nu mai plânge.
Am plecat si am inceput eu sa plâng. Imi pare rau că nu am luat-o de mână si să ii cumpar mai multe, dar un minut daca mai stăteam mă vedea plângând si asta nu imi doream (abia o linistisem).
In alte țări, pensionarii își permit să facă croaziere, isi permit excursii in locuri însorite, isi permit sa locuiască in azile unde au conditii excepționale si personal care ii ingrijeste 24h/24h, iar la noi… la noi nu isi permit două pungi cu zahăr. Două pungi cu zahar!!! Doamneee!
Să muncești o viață și să fii condamnat la o bătrânețe in care fiecare 10 bani este „o comoara”?!
DOMNILOR GUVERNANȚI ACEȘTI BĂTRÂNI SĂRACI SI NEPUTINCIOȘI SUNT CA SI PĂRINȚII VOSTRII.
ȘTIȚI CE ESTE CEL MAI GREU PE LUME ?
ȘTIȚI?!
VA ZIC EU: BLESTEMUL DE PARINTE!
NICI IN GAURĂ DE SARPE NU O SĂ SCĂPAȚI DE EL !

P.S.: Nu am scris ca sa va zic ce fapta grozava am facut eu! Nu am facut nimic. Este a nu stiu cata oara cand un om in varsta imi rupe inima (si i-am ajutat), dar acum nu am mai putut sa tac. Judecati-ma, dacă asa considerați, dar asta simt!
Multumesc, prieteni ! 😣🤗

Janeta Lupu
Tags : Janeta Lupupensionarisupermarketvarstnici

Leave a Response