close
Editorial

Cum am trecut un examen la Istorie Recentă după ce-am fost arestat

În iunie 1993, acum fix 25 de ani, am fost băgat în arest de poliţiştii Secţiei 12, din Bucureşti, împreună cu alţi trei colegi de la Evenimentul zilei. În plus, cu căpitanul de poliţie, fost subofiţer sanitar în armată, Nelu Florea, zis Pluto. Ăla care l-a împuşcat pe interlopul Fane Spoitoru, de şapte ori, cu un an înainte, în faţa discotecii Vox Maris, de la Cercul Militar Naţional. Faza e de caterincă maximă şi m-a convins că bancurile cu poliţişti/miliţieni au un sâmbure de adevăr. Am mai povestit asta, da’ în regim mai publicistic, în ianuarie 2010, în „Bulina Roşie” şi, evident, chiar atunci, acum un sfert de veac, în “Bulina Albastră”, ediţia de prânz a EVZ.

Ce s-a întâmplat. Pe la 4 dimineaţa, întors la redacţie, din traseele mele cârciumăreşti, aflu că se primise un telefon cum că un tip cu un pistol ameninţă chelnerii din Cafeneaua Veche, din Centrul Istoric. Crâşma îi aparţinea, pe atunci, lu’ Fane Spoitoru. Subiectul mustea. S-a constituit pe loc o echipă mixtă formată din sussemnatul, Radu Baraba Popa, fotoreporterul Marian Borâia şi o studentă practicantă, Raluca Moraru, o nepoată de-a lui Mihai Tatulici. Am ajuns pe obiectiv într-un sfert de oră, că străzile erau goale. Intrăm în cârciumă, mai exact la subsol, că acolo se petrecea faza. Imediat tabără pe noi un chelner, o ospătăriţă şi barmanul. Aflăm repede că cel care le-a pus pistolu’ la tâmplă e chiar preopinentul lu’ Fane care, după ce l-a ciuruit pe ţigan a ajuns la spital cu o mână tăiată în pungă, la propriu. Nici nu termină aia de turuit că apare Pluto cu arma în mână, ca-n bodegile din Vestul Sălbatic. Se agită un pic, suge un whisky şi pleacă. Noi, încremeniţi. După ce ne dezmeticim, o tulim afară. Ce să facem? Cum stătea noi, aşa, ca proştii, pac, apare o patrulă de poliţişti, cu maşina din dotare. Sărim pe ei şi le povestim vorbind toţi deodată. Nici nu terminăm că, de după colţ, iese Nelu Florea cu revolveru’ la purtător. Ăia îl dezarmează şi-l încătuşează, în timp ce Pluto zbiera că el e pila generalului Gioni Popescu, sculă prin SRI-ul acelor ani. Îl duc la secţie, cu noi coadă după ei. Îl bagă în arest şi noi îi rugăm să ne lase să-i facem o poză, că doar de la noi pornise totul. Gaborii nu şi nu. Numa’ că fotografului i se declanşează blitzul cameri foto ruseşti, un Zenit cu obiectiv Helios, pe filet şi cu acumulatori pentru flash aflaţi într-o gentuţă. Îl atinsese din greşeală, că Zenit-ul îl ţinea pe umăr, nu ţintise nimic. Şi miliţienii ne saltă pe toţi şi ne bagă în aceeaşi celulă cu Nelu Florea. Cu aparat foto, reportofoane, başca o staţie de emisie-recepţie Motorola. Fraternizăm imediat că, de, la puşcărie n-ai încotro. Facem poze, îi luăm declaraţie şi anunţăm prin staţie, la redacţie, că suntem la bulău. Redactorul şef adjunct Bogdan Ionescu, care era de serviciu, împreună cu ceilalţi colegi, să leşine de râs: „I-au arestat pe Mihnea şi Baraba!”. Într-un sfert de oră, toate cele trei maşini de serviciu pe noapte erau în faţa secţiei şi claxonau de zor. Au ţinut-o aşa până a venit şeful gaborilor care ne-a dat drumul. Ne simţeam ca proaspăt liberaţi de pe Alcatraz. Ne-am întors şi am scris povestea care a fost „Cap de ziar” în „Bulina Albastră”. Pe la zece dimineaţa am plecat acasă, m-am spălat şi schimbat, şi m-am dus la facultate de jurnalistică, că aveam examen la Istorie Recentă. Numa’ că, pe lângă faptul că eram cam „tufă”, abia puteam articula ceva de oboseală. Am avut inspiraţia să-i spun sincer profei ce făcusem peste noapte. N-a crezut o iotă. I-am zis că apare la ziar povestea. M-a pus să-i aduc gazeta. Am luat-o, pe la unu, când apărea pe tarabe, şi i l-am dat-o. A citit, m-a lăsat să stau jos, şi mi-a dat un cinci sau şase, nu mai ţiu minte. De unde se vede că un pic de pârnaie nu strică la CV.
P.S. Fane Spoitoru a murit şi io am relatat de la înmormântarea sa. Nelu Florea a întins şi el copita, de la ciroză, acu’ câţiva ani. Acum fo nouă ani, i-am luat un interviu publicat, cum altfel, în Evenimentul zilei.

Mihnea-Petru Parvu
Tags : arestaricvevz

Leave a Response