close

Acolo, într-un colţ de birou am văzut-o plângând. Plângea şi hohotea. Aoleu! Aoleu! Era femeia noastră de serviciu, de vreo zece ani lucra la noi. Nici prea tânără nu era, mai degrabă bătrână. Se străduia şi ea să câştige un ban.
Mereu o întrebam:

-Bine, măi Floareo – o chema Florica – tu munceşti da’ bărbac’tu ce face?

– Bea, domnu Dănuţ! Bea fir-ar al dracu şi nu ne dă nimic în casă.
Ştiam că mai are trei copii şi ştiam că şi ei îi cam place să bea.
-Bine, bă Floareo, da’ tu, tu nu bei?
-Beau şi eu domnu’ Dănuţ că nu vezi şi matale ce greu e…
-Greu, greu, mă Floare, dar dacă tu bei, bărbac’tu bea, copiii ce mai mănâncă? Ce mai îmbracă?
Îmi răspundea cu glasul ei spart:
-Aşa e, domnu’ Dănuţ. Da’ eu muncesc…

Şi muncea. Îşi făcea zilnic treaba chiar mai mult, toată lumea o trimitea să-i cumpere câte ceva, şi se ducea, îi mai rămâneau şi ei ceva bănuţi.
Îmi plăcea Floarea şi ea chiar mă iubea. O întrebam de dragoste şi discutam măscări. Îi plăcea. Râdea cu gura până la urechi. Zicea că om aşa şugubăţ ca mine şi care să le ştie pe toate, n-a mai văzut. Şi se prea poate, n-am contrazis-o niciodată.
Acum, găsind-o acolo, în colţul acela de birou, am întrebat-o:
-Ce-ai păţit, măi Floare ?
-Uitaţi, domnu’ Dănuţ, am mers până la tribunal să duc ceva şi mi-a intrat un cui în talpă.
Îmi arată talpa pantofului însângerată şi se tot văita: -Aoleu, aoleu!
-Te doare, măi Floare?
-Mă doare, domnu’ Dănuţ, mă doare rău, uitaţi-vă un pic. Se descalţă şi-mi arată talpa piciorului plină de sânge, cuiul sfâşiase pantoful şi îi provocase o rană lungă şi urâtă care necesita clar cusătură.
-Ce mă fac dom’ Dănuţ, ce mă fac ? De unde bani să mai cumpăr pantofi?…

Dan Minoiu

Tags : femeie de serviciuguvernul romanieipantofi

Leave a Response