close
Poezie

Fenomenologia percepţiei – Gheorghe Crăciun

Cunoscut mai ales ca prozator, eseist şi teoretician literar, Gheorghe Crăciun a debutat totuşi cu trei poezii, în revista Luceafărul din 28 februarie 1970: Feria secunda, Feria quarta şi Feria quinta, urmate apoi de alte poeme, publicate în revistele AmfiteatruUniversitas şi Argeş. Cu toate acestea, scriitorul avea să mărturisească, mai tîrziu, că adevăratul său debut s-a produs abia în 1971, în cadrul rubricii „ABC“ din revista Argeş, unde Matei Călinescu îl prezenta elogios, într-un text intitulat „Program de claritate şi precizie“. Cele treisprezece poezii apăreau cu titlul Legi de mişcare, titlu pe care autorul îl va păstra pentru primul dintre cele patru volume de poezii scrise în perioada 1971-1976. Deşi în timpul vieţii nu a publicat nici unul dintre volumele aflate în manuscris, Crăciun nu a abandonat niciodată poezia, la care a revenit constant. În Frumoasa fără corp, romanul apărut în 1993, el a inserat un consistent grupaj de poezii, „Studii după natură“, atribuite personajului (şi alter ego-ului) său, Vlad Ştefan. A fost, după 1971, singura reîntoarcere publică la postura de poet, cu toate că, în multe dintre interviurile pe care le-a dat, ca şi în multe dintre paginile sale confesiv-narative, a evocat frecvent încercările sale poetice, iar proza sa păstrează în structura ei de adîncime ecoul începuturilor poetice.

Publicarea poemelor în cadrul Seriei de autor Gheorghe Crăciun va dezvălui, cu siguranţă, o nouă ipostază a acestui scriitor complet şi complex, comparabil în multe privinţe cu D.H. Lawrence, poet şi eseist şi el, şi încă unul de foarte bună calitate. (Carmen MUȘAT)

*

Acolo în curte e puţină zăpadă

Cade ţigara pe pămînt şi se stinge.

Nu vine noaptea încă. Noi vorbim,
să gîndesc propoziţia asta.

În aer pielea încălzită aspră.

Singur lîngă perete în cursul unui act de liberă tăcere.

Un contact îndelung cu dezordinea vastă

a unei suprafeţe cu pietre mari şi mici.

Depărtarea de ea.

Infinitiv al unei fapte cînd

mi-e sete şi aştept să beau.

Apa rece în gură printre dinţi pe gingii.

*

Aici imaginea rămasă îndelung sub privire

acum o stare cînd lumina a trecut printre nori

deasupra şi în jur împrăştiată

din curte peste ierburi în grădină.

Un gînd că frunzele încep să se chircească

şi pămîntul uscat se sfărîmă.

Cu ocazia clipei exist

văzul măsoară ziua prin care eu străbat

şi-n lungul lui trăiesc.

 

*

Asperitatea lemnului în umbră

opreşte mîna care s-a întins

şi aflu despre el că este greu

o suprafaţă udă se sfărîmă uşor

un trunchi carbonizat

putrezit între ierburi în ploaie

fragmente de tulpină şi o flacăra mică

dogoarea a îndepărtat obrazul de culoarea

care lasă cenuşă

*

A se vedea ce persistă afară

ramuri pe zid pe cer

şi nici un semn despre sfîrşitul lor

imaginea aceasta a copacului nins încadrat de fereastră

un singur trunchi de lemn strălucitor

cînd picură încet

zăpada pe pervaz

*

Acum să aprind o ţigară

cînd interesul meu e de a trece strada

văzul reţine apa scursă prin frunziş

întinderea asfaltului ca şi hainele ude

merg şi dispare sensul

a ceea ce eu fac

*

Aceste lucruri egal depărtate de mine

le văd cu o simplă privire.

Focul arde şi îmi place culoarea pantofului meu

fumul trece prin aer mă doare unghia

am constatat şi scriu încet cu răbdare

căci nu am intenţionat să compun textul acesta în vederea

unei semnificaţii precise.

Mi-e foame şi aştept să mănînc.

Există şi după aceea: o dezordine clar percepută

mişcări acţiuni şi idei.

Corpul consumă căldură

şi nu se ştie în vederea cărui scop

am produs inteligibilul textului meu.

 

*

Atunci azi cînd soarele albeşte

iarba arsă măruntă iarba scurtă uscată

vegetaţia şanţului neagră şi pietrişul pe cîmp

atunci ieri cînd și vîntul şi norul irizat

cu repeziciune dispărut de pe cer

repede în dosul dealului arat

repede repede repede

în timp ce muşchii mei se încordau

îndeplineau o răsucire a spatelui

o răsturnare un sens

un cuprins de pămînt sub întinderea pielii

precum şi spaţiul ce se micşora fluid

să gîndesc la exist am trăit

ameţire senzaţii

 

*

Așa cum ea a învăţat că este trupul

aşa îl caută mîna rece acum

aşa buzele mele au atins

în întuneric mi-a lipsit siguranţa

să descopăr prin piele

lumea ca o femeie

*

Aici eu m-am trezit e frig şi mănînc pîine

lumina e puţină tremurînd peste masă şi mîini

pe podea şi pe haine

simt cu tot trupul dimineaţa tîrzie

se recunoaşte carnea tot mai mult

cu fiecare simţ dilatat peste lucruri

mănînc pîine am aprins o ţigară şi scriu

trăiesc cu siguranţa mîinii ce porneşte din trup

*

Corpul stă în tăcere

şi o posibilă ocazie a unui text

devine existenţa lui.

Dacă mai des ar fi nevoie să gîndesc

cît ochiul mîna limba se consumă în tăcere

ca senzaţie nouă

dacă mai des ar trebui să fiu

zguduit de prezenţa existenţei în carne

să ştiu mereu cît nu pot să descriu

organizarea vieţii mele

ca mişcare de sînge.

Singur şi indecizia să cred că obosesc

vorbind aşa.

*

Cum sigur sînt că voi muri

iarba iarna în soare

cum sigur sînt

nu are importanță pentru nimeni

revenirea cu văzul

lîngă trup pe pămînt

locul acesta simplu

iarba rămasă ninsă iarna iarăşi în soare

cum sigur sînt că voi muri

îmi amintesc ce ştiu

despre inexplicabil.

 

*

Cad pe cuburi cu fîn. Cu mîinile înlătur rădăcini bucăţi de

frunze mari păroase brune. Cobor îndeajuns de repede prin

mirosul uscat. Sînt linii frînte şi rupturi grosimi. Culoarea

este verde şi gălbuie. Odată cu

alunecarea pe tors mi-o amintesc. Plexul apasă în gît. Cu braţele

strînse alunec. Pielea a

sîngerat pe genunchi. Cu talpa pe vîrfuri de iarbă simt că

intru în aer.

*

Ceva convingător.

Pielea transmite mesaje.

Contacte diverse şi simple aş putea să propun

cu o piatră încinsă.

Aş putea să aştept întîlniri

cu aerul ce trece dinspre munte.

Ziua de azi conţine o apă curgătoare

şi o mînă rănită ceasul crăpat

nisipul amestecat cu sînge

o fărîmă de lemn în batistă.

Aş putea să vorbesc despre ceea ce prefer

să consider în apropierea corpului

să vorbesc imediat despre faptul că văd

şi încerc să descriu.

Prevăd acum alte reprezentări

o altă întîmplare despre corpul căzut la pămînt.

*

Cerul pe care îl revăd ca strălucire a ferestrei

pădurea luminoasă înnegreşte un perete de lut

disting ramuri şi frunze

şi norul întrerupt de trunchiuri lungi alunecă

culoarea lui lasă în urmă un copac izolat cu privirea

imaginea persistă şi dispare încet

caut făgaşul apei şi urmăresc peste pămînt

urme lucioase

*

Captare de singurătate drumul nins

aş pleca prin zăpadă

m-aş duce și să umblu

văd peretele spart şi o umbră imensă de mînă

recunosc sentimentul uşor

spaima aceasta e manifestată ca o descriere

curtea cu multă lumină

casa în care am rămas în întuneric

încerc să scriu destul de repede

pentru a respecta acest dicteu

casa în care am rămas în întuneric

cu străduinţa de a înţelege un dicteu

corpul meu care tremură iar.

Tags : gheorghe craciunpoeme inedite

Leave a Response