close
Film

Filme fantastice şi horror, în premieră naţională, la Festivalul „Lună Plină”

Organizatorii Festivalului Film Horror&Fantasic Lună Plină au anunţat că vor prezenta producţii în premieră naţională, pe durata evenimentului, care va avea loc în perioada 9-12 august, în comuna Biertan, potrivit unui comunicat de presă.
Primele filme confirmate sunt produse de regizori din Belgia, Irlanda, Chile, Argentina, Spania sau Finlanda.
Primii temerari sunt şapte prieteni vechi care plănuiesc un weekend într-o cabană izolată la munte, dar planul le este dat peste cap de o gaură apărută în pământ din care iese un miros oribil. Horror-ul „Beyond the woods / Dincolo de pădure” (Irlanda, 2018), debutul în lung-metraj al regizorului Sean Breathnach, este un indie care se încadrează perfect în gen în timp ce jonglează cu senzaţia de depersonalizare.
Tot relaxare şi distracţie vor şi doi prieteni din Spania. Aceştia plănuiesc weekendul perfect la un festival de muzică rock, dar maşina li se strică, iar orăşelul sărac în care rămân nu este unul tocmai prietenos. Povestea din Sant Marti (Spania, 2017) este un „Texas Chansaw Massacre” născut din „The Hills Have Eyes” cu un final care te transportă invariabil cu gândul câteva decenii bune în urmă, la „Deliverance”. Este lungmetrajul de debut al regizorului David C Ruiz.
„Călătorii din Los Olvidados / Cei abandonaţi” (Argentina, 2017) sunt un grup de cineaşti care filmează un documentar despre unul dintre cele mai faimoase oraşe abandonate din Argentina. Însă oraşul nu este atât de părăsit pe cât pare. Fraţii Luciano şi Nicolas Onetti semnează regia, scenariul, muzica şi montajul filmului. Sonno Profondo, filmul de debut al lui Luciano Onetti, a fost văzut la „Lună Plină”, în 2014.
Escapade solitare găsim în Finlanda, unde o tânără încăpăţânată se aventurează într-un sătuc misterios şi uitat de lume pentru a încerca să-şi rezolve problemele personale. „Kyrsyä – Tuftland / Kyrsyä – Ţinutul Misterios” (Finlanda, 2017) este o combinaţie de thriller, mister şi groază cu ţărani (hillbilly horror) pe o bază de umor împrumutat din „Twin Peaks”. Filmul se inspiră din poveşti clasice precum „Wicker Man” sau „Rosemary’s Baby”, aducând temele în inima superbei şi nemărginitei Finlande. Este filmul de debut al regizorului actor Roope Olenius.
Cea mai dramatică finalitate a unui voiaj ce se dorea amuzant o descoperim în Chile, unde patru femei sunt puse faţă în faţă cu rezultatul dement al torturilor din timpul regimului Pinochet. Unul dintre cele mai traumatizante şi controversate filme din memoria recentă, „Trauma” (Chile, 2017) este comparat de critici cu deja celebrul „A Serbian Film”.
O călătorie de groază în lumea viselor vine din Belgia. Tânăra Fleur retrăieşte în permanenţă momentele cheie ale unui eveniment traumatizant. O poveste de tip lynchian, o experienţă în culori ameţitoare, pe un soundtrack techno care te ţintuieşte de scaun, „Memento Mori” (Belgia, 2018) a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film Fantastic de la Bruxelles şi este „un film despre frici şi nesiguranţe”, spune regizorul Michaël Vermaercke.
Cireaşa de pe tort vine din Marie Britanie şi este experienţa de nelipsit din fiecare an: „Rocky Horror Picture Show”, irepetabilul muzical din 1975, regizat de Jim Sharman. Un cuplu ajunge într-un castel din Transilvania unde întâlneşte un doctor dement, interpretat magistral de Tim Curry. Înnebunitor de antrenant, fără limite, plin de desfătări şi desfrâuri, muzicalul „Rocky Horror Picture Show” este un eveniment ce nu trebuie ratat, conform organizatorilor.
Peste 2.000 de filme, lung şi scurtmetraje au fost înscrise la ediţia a 7-a a Festivalului „Lună Plină”. Selecţia este semnată de directorul artistic al evenimentului, Cătălin Mesaru.
Nu vor lipsi de la „Lună Plină” nici petrecerile, ghost-hunt-ul, atelierele fantastice, plimbările cu bicicleta sau târgul de produse tradiţionale şi hand-made.

Tags : festivalul luna plina

Leave a Response