Ieri, la MLR, în timp ce filmam lucrarea ceramistului profesor Ilie Rusu, am fost întrebat: „Sînteți artist?” Și am răspuns șovăelnic: „Daaa…” „Atunci ne puteți spune ce a vrut să spună domnul Rusu?” „În regulă, zic, iată cum stăm (extras): De mai bine de o sută de ani, arta a încetat să mai fie aservită reprezentării. Cîndva, măestria era măsura talentului, dar, între timp, lucrurile s-au schimbat. Pe scurt, autorul de azi nu se mai antrenează să reproducă realitatea – la ce bun să se ia la întrecere cu aparatul de fotografiat, să fim serioși –, ci să recreeze lumea din perspectivă proprie. În trecut, obiectul de artă subsuma și povestea, venea la pachet cu înțelesul. Pe-atunci lucrurile erau evidente și înțelesul era implicit. Astăzi, figurativul e o etapă depășită, măestria este pusă între paranteze, trimisă la plimbare, iar miza actului artistic este să pună în mișcare alte sensibilități, un alt mod de întrebuințate a minții. Iată de ce arta actuală se cere insoțită de un «statement». Din păcate, acest text suplimentar, menit ințial să dezlege intențiile autorului și să ajute receptarea, a devenit o beletristică în toată regula, în care oricine poate afirma orice, complet iresponsabil, iar lucrarea prorpiu-zisă a ajuns un soi de ilustrație a textului respectiv. Altfel spus, pe măsură ce arta necesită mai multe explicații, lucrarea pălește, devine (sub)conceptuală, (micro)minimală și textul trece în față. Aș adăuga că și limba a suferit modificări profunde, un text nu mai livrează certitudini, în care publicul nu mai caută neapărat o lămurire. Concret, din întîlnirea cu arta, oamenii extrag, atenție, preț de o clipă, ceea ce fiecare în parte este pregătit să primească.” Drăguți oamenii de la MLR și a rămas că mai vorbim. Îi pup!
Gabi Stamate
Notă: titlul aparține redacției