close
Creștinătate

Ieslea a fost tronul lui Dumnezeu pe pământ

LUMINIŢA CORNEA: Inaltpreasfinţite Părinte, cu ocazia marii sărbători a Naşterii Domnului din 2014, aţi scris ultima Pastorală ca ierarh in Episcopia Covasnei şi Harghitei, “Eparhia Munţilor”, cum vă plăcea sa-i spuneţi. In urmă cu douăzeci de ani veneaţi în acele părţi de la Ierusalim.

ÎNALTPREASIFINŢITUL IOAN: Prin mila lui Dumnezeu, am ajuns atunci sa ne împărtăşim din bucuria îngerilor la marele praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ingerii sunt slugile neadormite ale Preasfintei Treimi-Dumnezeu. Ingerii, aceste fiinţe cereşti, L-au însoţit pe Hristos din Cer şi până în peştera din Betleem, unde S-a născut din Preacurata Fecioara Maria. Iată locul unde s-au întâlnit Cerul cu pământul, Dumnezeu, îngerii şi omul.

L.C.: Dar, Inaltpreasfinţite Părinte, oare de ce locul acestei întâlniri a fost în peşteră, în staulul oilor?!

Ips. loan: Se pare că acesta era cel mai nepătat loc de pe pământ. Ieslea a fost tronul lui Dumnezeu pe pământ. leslea a fost şi altarul la care a slujit Fiul lui Dumnezeu, mai întâi, omului. Aici au primit binecuvântare cetele de îngeri care au adus vestea naşterii Fiului lui Dumnezeu păstorilor şi întregii lumi. Tot de la acest altar au primit binecuvântare păstorii si magii care au adus daruri Pruncului lisus şi le-au pus pe acest sfânt altar – ieslea din peştera Betleemului. Câte altare nu erau în acea vreme în Egiptul antic sau în Mesopotamia?! Câte temple măreţe, care azi sunt declarate minunile lumii?! La nici unul n-a vrut să slujească Hristos. Doamne, cum ai ales ieslea în locul acestor altare? Tu, Care eşti înconjurat de heruvimi şi de serafimi, ai ales să fi înconjurat de mieii păstorilor din Betleem! Peştera a fost cel mai sfânt loc de pe pământ, iar Golgota a devenit mai apoi locul cel mai sfinţit prin Sângele lui Hristos.

LC: Totusi, de ce ieslea, Inaltpreasfintite Parinte? De ce ieslea si nu templul?

Ips. loan: Răspunsul la această întrebare se află la marginea minţii, de unde vedem, din când in când, razele stelei care i-a călăuzit pe magi. Era noapte. Păstorii îşi păzeau turmele şi s-a făcut arătare de îngeri. Locuitorii Betleemului dormeau, o lume întreaga dormea, treji erau doar neadormiţii îngeri şi păstorii; ei privegheau, doar ei II aşteptau pe Mesia. Aceasta a fost cea mai luminoasă noapte de pe pământ, de la Facere şi până la Naşterea Fiului lui Dumnezeu. Păstorii au văzut pentru prima oară albastrul infinit al cerului, unde şi-au înălţat şi ei mintea o clipa, însă nu şi-au putut scutura aripile de umbra timpului şi au rămas pe mai departe anonimii păstori din Betleem.

După cucerirea Daciei, la Roma a fost sărbătoare o sută douăzeci şi trei de zile, dar la Betleem, la Naşterea lui Hristos, nici una. Astăzi, fiecare creştin este chemat să fie alături de îngeri şi de păstori, să se bucure că a venit în lume Hristos Domnul şi pentru el. Peştera si ieslea sunt în Altarul bisericii unde fiecare dintre noi am fost duşi ca prunci, in braţe, de maica noastră, ca un dar Pruncului lisus. Când te-a dus spre a fi botezat, maica ta a luat atunci chipul magilor care I-au adus daruri: aur, smirna şi tămâie. Maica ta te-a dus pe tine dar lui Hristos, să fi pe veci al Lui şi să trăieşti în veşnicie întru bucuria sfinţilor, în cerescul Rai.

L.C.: Minunat spus: fiecare prunc este un dar oferit Pruncului Iisus de către mamă! Parcă este dat in seama Lui, de aceea să ne rugăm de purtare de grijă si să avem convingerea că Dumnezeu stă la uşa sufletului nostru, aparăndu-ne.

Ips. Ioan: Atunci sa zicem: „Doamne, ia-mă Tu acum de mână, aşa cum mă lua mama când eram copil! Doamne, învaţă-mă să păşesc în Rai, aşa cum m-a învăţat mama să fac primii paşi în vatra casei!” Era prima noapte din univers în care strălucea Soarele dteptăţii-Hristos. Un Soare Care nu va mai apune, ci doar asfinţeşte. Bucuria îngerilor şi a păstorilor a fost stinsă nu după multă vreme, căci Soarele, ce abia răsărise, scotea la lumină fărădelegile unei lumi întregi. Irod a fost primul care, pus în faţa Luminii celei de Sus, s-a văzut pe sine şi apoi a căzut în sine şi din sine a căzut în adânc, în râul de sânge al nevinovaţilor prunci pe care i-a ucis vrând să stingă Soarele. Irod nu s-a luptat cu pruncii, ci cu Soarele Hristos. A vrut să stingă lumina Soarelui cu sângele pruncilor, lovind cu sabia, fără milă, grumazul lor. Irod deschide poarta unei noi galaxii în univers – galaxia martirilor. Cei ce se luptă cu Dumnezeu au o gândire cu sumă zero şi au intrat în noaptea minţii. Ei nu pot gândi ce se întâmplă dincolo de apusul soarelui şi nu au nici o amintire din viitor. Pendula timpului pentru ei se opreşte deasupra mormântului.

L.C. Oare, Inaltpreasfinţite Părinte, astăzi mai sunt mulţi oameni care se luptă să stingă Soarele? Mă gândesc la lumea contemporană nouă, o lume a atentatele?

lps Ioan: Astăzi se taie nu capul pruncilor, ci li se taie mintea. Mă adresez mamelor şi le spun că, dacă nu vom pazi mintea copiilor, vom deveni în curând un neam cu capul taiat. Apăraţi mintea pruncilor aşa cum îşi apără pasărea puii în cuib, cu aripile ei, de păsările răpitoare. Mutaţi minţile pruncilor din această lume în lumea Pruncului lisus. Este singura lume unde vom trăi întru bucuria Duhului Sfânt.

Doamne, mă caut şi nu mă mai găsesc. Caută-mă Tu şi cred că mă vei găsi în adâncul păcatelor. Ridică-ma şi du-mă înapoi în lumea pruncilor, în lumea prunciei Tale cu îngerii şi cu păstorii. Viaţa omului nu este o sumă de amintiri, precum nici veşnicia nu este o sumă a timpului. Timpul s-a născut în veşnicie şi se va odihni tot în veşnicie.

Ce vom răspunde lui Dumnezeu şi sociologilor la întrebarea de ce, în satele noastre, în urmă cu o sută de ani, erau mai mulţi copii la şcoală decât azi? Oare suntem noi, cei de azi, autorii ultimului act din tragedia neamului nostru românesc? Oare Irod este modelul nostru sau Hristos Care a spus: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Matei 19, 14)? A face socoteli cu moartea este cea mai cumplită aritmetică pentru un neam. Mulţi, în decursul frământatei istorii a neamului românesc, au făcut socoteli cu moartea pentru neamul nostru, dar n-au reuşit, pentru că Dumnezeu a fost cu noi şi cu strămoşii noştri. Doamne, nu ne părăsi la grele încercări! In fiecare dintre noi e ceva de „dincolo”, suntem frământaţi cu ceva de „dincolo” şi ne vom întoarce toţi la Cel ce ne-a frământat din ţărâna şi lacrima bucuriei Sale. Omul fără suflet ar fi o sculptură vie sau cel mult un cadavru vertical. Doamne, rogu-Te, păstrează rândul lumii, adică pe părinţi să-i chemi la Tine înaintea pruncilor!

L.C.: Ceea ce spuneţi Inaltpreasfmţia Voastră este o adevărată rugăciune pentru păzirea de rele a neamului creştinesc şi românesc, este un puternic crez duhovnicesc ce se simte permanent în toate predicile Inaltpreasfinţiei Voastre.

Ips. Ioan: Hristos a venit în lume să-l caute pe omul care căzuse în păcat. L-a aflat într-o peşteră, în peştera Betleemului, şi acolo m-a găsit şi pe mine. Peştera preînchipuia mormântul pe care îl găsise omul, era casa omului. Omul nu mai găsea drumul spre Cer, ci mergea mereu tot mai jos, mai în adânc. Peştera era lumea întunericului. Aşa cum Adam, după ce a păcătuit, s-a ascuns de Dumnezeu în Rai, aşa şi omul se ascundea de Dumnezeu în întuneric.

Omul fugea de lumină, fugea de Dumnezeu. Omul se ascundea în întunericul minţii, omul cobora tot mai în jos, la iad, acolo unde s-a stins iubirea. Hristos S-a născut în această noapte sfântă aducându-ne lumină, ca în zorii acestei zile sfinte să ne dezlipim din îmbrăţişarea nopţii păcatului. Odată cu Naşterea lui Hristos, omul dobândeşte dreptul la veşnicie şi astfel putem spune că ne-am născut cu dreptul la veşnicie. Omul nu este un adaos la lume, ci este bucuria şi coroana creaţiei lui Dumnezeu. Omul a alungat tristeţea din Rai. Omul este bucuria îngerilor şi împreună Il preamăresc pe Dumnezeu. Azi, omului îi este frică de iubire şi trăieşte tot mai însingurat, precum un val fără ţărm, ca un val care nu mai îndrăzneşte să sărute ţărmul. Societatea ne împinge azi spre o utopie impusă. Oare acesta este ţărmul sărutului nostru – utopia? Noi sărutăm azi icoana Naşterii de unde primim dulcea îmbrăţişare a Pruncului Iisus.

L.C.: Aşa de frumos prezentaţi praznicul Naşterii Fiului lui Dumnezeu, încât mă gândesc tot mai mult la măreţia acestei sărbători creştine.

Ips. Ioan: Sfântul Ioan Gură de Aur spune că sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este „maica sărbătorilor creştine”. Să prăznuim în această zi, aşa cum au prăznuit îngerii şi păstorii din Betleem, prin privegheri, rugăciuni şi laude aduse Fiului lui Dumnezeu, Care pentru noi a venit şi a dat prima binecuvântare omului în peştera din Betleem. El este Darul Tatălui făcut omului: îl aşază în iesle ca să fie hrană omului. De azi, omul se hrăneşte, spre a sa nemurire, cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat din Fecioara Maria. O, cât ne-a iubit Dumnezeu! Ce dar scump a primit azi omul! Şi nouă ni-L dă azi Dumnezeu, dar câţi dintre noi îl primim? O, unde am ajuns! Să refuzăm Darul lui Dumnezeu?! Doamne, loveşte cu Crucea Ta în inima mea cea de piatră, să Te primesc pe Tine în a mea inimă!

Vă îndemn să luaţi aminte că FIristos S-a născut şi pentru cei din palate şi pentru cei de la o margine de lume. Inmulţiţi dreptatea, bunătatea şi milostenia şi, peste toate acestea, adăugaţi iertarea. Bucuria cea cerească să vă însoţească toată viaţa!

Inviatul din Nazaret, Editura Sophia

Leave a Response