close
Poezie

„Îmbătrânim, frumoasă doamnă!” de Angelina Nădejde

 

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Eu sprijin anii mei de tine
Ca de un munte de lumină.
Tu-i porţi… iar umerii tăi mici,
Atât de firavi, de novici,
Ca doi călugari puşi să-ndure
Canonul lor în rugăciune,
Îmi ţin tristeţile de-o viaţă
Şi zile fără de speranţă
Când rătăcind cărări prin ploi
Tu mă chemai să fim iar doi.
Luai în spate din poveri
Şi le-ngropai în primăveri.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,
Dar cu atâta drag îţi duc
Al neputinţei tăvalug
Ce ţi-a cuprins ca-ntr-o vâltoare
Plăpândul trup precum o floare…
Ţi l-aş purta spre infinit,
Numai să ştii cât te-am iubit.
Îngenuncheat pân’ la pâmânt
E îmbrăcat ca-ntr-un veşmânt,
Tivit cu slăbiciuni șuvoi,
De multe ori şi cu nevoi,
Ai cicatrici şi urme-adânci
Lăsate de dureri şi prunci.
Dar şi aşa, vei fi mereu,
Mireasa sufletului meu.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,
Singurătăţi în cuib de cuci
Ne-aşteaptă iarba de sub cruci,
Să odihnim în ea trăiri
Din lada plină cu-amintiri.
Dar sufletelor noastre-acum
Le cresc lăstari pe scurtul drum.
Sunt înfloriți ca-n primăvară
Iar peste tot ne împresoară
Parfumul clipelor în doi
Din vraja vieţii ca un roi.
Şi te iubesc iubită doamnă,
Magnolie-nflorită-n toamnă!

Angelina Nădejde

Tags : cupludragostepoezie

Leave a Response