close
ExternPromovate

Juncker călugăr marxist

Uniunea Europeană e socialistă. Occidentul e socialist. America e socialistă. Universităţile şi lumea intelectuală sînt socialiste. Elitele artistice şi cinematografice, pop, civile, de caritate şi umanitare sînt socialiste. Aşa arată lumea şi, în această lume, cine nu e socialist e – prin decret socialist – fascist, rasist, populist sau naţionalist-extremist.
La 200 de ani de la naşterea lui Karl Marx, dogma socialistă a cucerit lumea. Urmîndu-şi cerinţa genetică, această doctrină nesătulă de sînge şi dominaţie se pregăteşte, iar, să vină de hac tuturor celor ce nu îi sînt, încă, enoriaşi supuşi. Libertatea cuvîntului şi dreptul la opinie separată, împotrivirea, critica sau refuzul sînt interzise şi sancţionate cu excomunicarea. Pentru noi, est-europenii, drama şi dezamăgirea sînt crunte. Într-un fel aparte: aşa cum e, pentru adolescentul crescut cu idealuri curate, descoperirea că mentorul lui e un borfaş fin şi un iluzionist pervers. Căci nouă anume ne-a fost rezervată onoarea funebră de a afla că am scăpat de socialism pentru a-l regăsi, la putere, în Occident – de unde reglează cu mînă de cartofor spilcuit mersul lumii. Tăcere! Are cuvîntul tovarăşul Jean Claude Juncker, politician vest-european de dreapta, Preşedinte al Comisiei Europene şi, prin urmare, socialist cu ştaif sau, mai aplicat, recuperator emerit al lui Marx. Oricît de parfumată, insulta nu poate rămîne ignorată. Juncker l-a omagiat şi albit pe Marx cu o neruşinare suverană. Oratorul a scos din contul lui Marx zeci  de milioane de morţi şi a scuipat cu fineţea unui birjar de Porsche pe civilizaţia Europei. Nu există, cu siguranţă, o nesimţire mai mare şi un vandalism mai spurcat decît un Şef de Europă periindu-l de crime şi răspunderi pe Marx. Şi unde asta? Într-o Catedrală! Într-una din acele Catedrale fără de care Europa ar fi fost o pădure refuzată de pînă şi de lighioane. Pe scara perversiunii, Juncker a urcat sus, pînă la cel mai înalt şi întunecat tron de păcură. Juncker l-a omagiat pe Marx vorbind de la un pupitru instalat, ca o cascadă de măscări, în Catedrala Sfîntul Petru din Trier. Cea mai veche şi venerabilă Catedrală a Germaniei, aşezată pe bazilica fondată, în 270, de Constantin cel Mare. Preşedintele Comisiei Europene l-a evocat, stimat şi recuperat, într-o Catedrală, pe cel ce a declarat religia opium al popoarelor. Festivalul filmului porno la şcoala de maici! Dacă avea vreun Marx de pomenit în Trier, Preşedintele Comisiei Europene se putea opri la prima sinagogă a oraşului, deschisă acum 350 de ani, în casa Rabinului Mordechai Marx. Bunicul marelui hulitor de evrei şi antisemit programtic, renegatul Marx Karl.   Cine poceşte o Catedrală, transformînd-o în sală de conferinţe ateiste, şi greşeşte adresa originară a seminţiei lui Marx are o problemă gravă de geografie spirituală. Ia uite cine ne spune nouă unde trebuie să ne aşezăm ambasada şi ce trebuie să gîndim politic despre Ierusalim! Pe scara perversiunii, Juncker a urcat sus, pînă la cel mai înalt şi întunecat tron de păcură. Închinare ţie, Viorica Vasilica Dăncilă! Prostia ta e galeşă ca o găluşcă autistă uitată-ntr-un fular. Juncker e infinit mai toxic şi mai consecvent. A trecut, deja, o săptămînă de la dezmăţul care a profanat Catedrala lui Constantin, anulînd 2000 de civilizaţie europeană, şi Juncker n-a demisionat. Oricum, ar fi fot prea puţin. Singura consecinţă vag satisfăcătoare a acestui act de barbarie şic trebuia să fie dispariţia din viaţa publică. Nu înainte de scuzele pe care Estul Europei le poate accepta numai după ce numitul şi renumitul Junker face, în genunchi, drumul pînă la Gdansk, locul în care a fost răpus comunismul lui Marx. Pentru oricine vrea să ştie ce a gîndit Marx fără să îi străbată tomurile, rezumatul e cum nu se poate mai simplu. Marx a croit o filozofie menită să răstoarne lumea, nu să o înţeleagă. În discursul de la Trier, Juncker a repetat o porcărie veche. Un alibi niciodată abandonat. Se spune, astfel, în cercurile bune, printre universitari şi gînditori emancipaţi, că Marx nu e vinovat de ororile marxismului. Că a fost neînţeles, răstălmăcit, trădat, falsificat de Lenin – la rîndul lui falsificat de Stalin – de Mao, de Pol Pot, Castro, Ceauşescu şi de atîţia alţi pulverizatori de naţiuni. E prea mult! E absurd ca o cerere de graţiere permanentă, depusă de sindicatul ucigaşilor în serie. În fond, nu e deloc greu să înţelegem cum stau lucrurile. Tot ce ne trebuie e acea doză infimă de bun simţ pe care Juncker şi ai lui au suprimat-o în numele raţiunilor superioare, de stat, europene bla-bla-bla. Pentru oricine vrea să ştie ce a gîndit Marx fără să îi străbată tomurile, rezumatul e cum nu se poate mai simplu. Marx a croit o filozofie menită să răstoarne lumea, nu să o înţeleagă. Marx a cerut o societate nouă şi distrugerea completă a lumii vechi. Dogmele lui Marx poruncesc următoarele: abolirea proprietăţii private, instalarea socialismului ştiinţific şi a materialismului dialectic, declanşarea unei revoluţii condusă de avangarda proletariatului şi eliminarea oricărei manifestări contrare. În plan politic, proletariatul, îndrumat de oamenii luminaţi ai ideii socialiste, ia puterea prin revoluţie, construieşte noua economie colectivă şi anihiliează toate ideile sau instituţiile potrivnice, dat fiind că ele nu sînt altceva decît expresia intereselor de clasă ale duşmanilor socialismului şi, deci, ai adevărului unic. Istoria îşi atinge apogeul, umanitatea e salvată, marxiştii au, bineînţeles, toată puterea şi rămîn pentru totdeauna la cîrmă. Asta e tot. Întrebarea e: care din aceste idei a fost trădată sau neaplicată de regimurile comuniste? Unde a abaterea care îl desfigurează pe Marx?  Care din detaliile practice şi teoretice ale acestor idei n-a fost trăit şi murit de umanitatea încăpută pe mîna comuniştilor? Poate ne spune dl. Juncker în ce punct anume a fost sclavia anilor comunişti o caricatură nedreaptă a marxismului. Dar nu! Grija lui Juncker, a aristocraţiei de presă şi academice occidentale, nu e Marx. E dreapta extremistă, e populismul şi fascismul – aşa cum se cheamă în jargonul lui Juncker mulţimea celor ce continuă să creadă că democraţia e dată de vot şi de toleranţa la critică sau divergenţă. Pînă la urmă, singurele regimuri care au adoptat oficial o ideologie cu autor cunoscut au fost regimurile marxist-leniniste. Toate dictaturile comuniste au insistat să se intituleze şi să fie cunoscute sub numele oficial de state socialiste şi regimuri marxist-leniniste. Cu toate astea, marxismul e singura filozofie însoţită de o scuză eternă şi de o lipsă totală de semnătură. Amnistiat, ieri, de Sartre, azi, de Juncker şi de New York Times, marxismul va fi inhalat, mîine, cu senzaţii proaspete, de tinerii progresişti români autonomi. Căci marxismul ştie să folosească reptilian, prin lepădări de piei şi răsuciri hipnotice, tentaţia tragică a omului care glorifică şi pune la treabă răul seducător ca bine. Viitorul marxismului e asigurat de chiar misterioasa lui capacitate de a croi drumul trecutului spre neant. Exemplu: de pe la mijlocul anilor ’80, marxiştii au făcut vînt clasei muncitoare. Oare de ce? Socialismul elitelor occidentale e noua religie a lumii care ne conduce. A celor ce au toată puterea, inclusiv puterea de a ne croi drumul şi valorile. Muncitorii lumii industriale occidentale se îmburgheziseră. Voiau, prea uman, o viaţă decentă, nu un triumf ideologic. Din clipa în care votul lor a plecat de lîngă socialism, marxiştii i-au înlocuit. Căci marxismul vrea un singur lucru: puteri totale asupra tuturor. Fostul proletariat oblojit de marxişti a fost concediat. Marxiştii au căutat un proletariat nou, o nouă masă de luat în chirie. Şi au găsit-o: minorităţile şi migranţii. Ei sînt noua bază electorală a stîngii şi drumul spre putere al socialismului reconvertit. Aşa vom înţelege, poate, de ce anume stînga occidentală se bate azi pentru eliminarea frontierelor, destructurarea suveranităţii naţionale şi instalarea ideologiei unice: progresismul la care s-au convertit, deja, toate elitele politice şi minţile conducătoare. Iată de ce discuţia despre aniversarea neruşinată a lui Marx, mentorul de călăi, trebuie să intereseze şi în locuri pline de necazurile coşniţei, ca România. Ce avem noi cu polemica savantă pe tema lui Marx? Totul! Soarta marxismului e Kapitală pentru România. Căci socialismul elitelor occidentale e noua religie a lumii care ne conduce. A celor ce au toată puterea, inclusiv puterea de a ne croi drumul şi valorile. Cei ce ne-au ajutat acum 30 de ani să ne desprindem de marxism, ne vor, azi, încolonaţi la socialism supra-naţional şi anti-individual, la silă de propria cultură şi la cenzura care taie orice zvîcnire de culoare, umor şi critică deschisă. Din toate aceste motive, voga marxismului contează şi ne atinge în chipuri pe care încă nu le vedem sau înţelegem. Din aceleaşi motive, Juncker ar trebui să se ducă acasă. Sau la mînăstire. Dacă un călugăr marxist mai poate fi mîntuit.
Traian Ungureanu

Tags : junckerMarxtraian ungureanu

Leave a Response