close
ActualitatePromovate

La Mulți Ani, Maestre Ioan Vintilă Fintiş!

Poetul Ioan Vintilă Fintiș îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere, prilej cu care redacția 24pharte.ro și Cenaclul I.L. Caragiale Ploiești îi urează Maestrului „Mulți Ani cu sănătate și plini de realizări atât în activitatea literară, cât și în viața de zi cu zi!

Ioan VINTILĂ FINTIȘ, pseudonimul lui Ion Vintilă, n. 6 iulie 1954, Finta, jud. Dâmbovița. Poet. Absolvent al Facultății de Tehnologia Prelucrării Țițeiului și Petrochimie, Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești.

Frecventează Şcoala Generală din Finta (1961-1969), Liceul Industrial de Petrol din Ploieşti (1969-1974) şi Facultatea de Tehnologia Prelucrării Ţiţeiului şi Petrochimie a Institutului de Petrol şi Gaze din acelaşi oraş (1975-1980). Devenit inginer, lucrează în petrochimie la Piteşti (1980-1983) şi, ulterior, la Ploieşti.

În timpul studenţiei frecventează Cenaclul   literar „I.L. Caragiale” din Ploieşti, se afirmă ca autor de poezii şi interpret de muzică folk la Amfiteatrul Artelor (1979), la Numele Poetului (condus de Cezar Ivănescu) şi la „Liviu Rebreanu” din Piteşti. Poetul Ion Stratan îl introduce la „Cenaclul de Luni”.

Debutează în ziarul „Flamura Prahovei” (1976) şi editorial în antologia colectivă Supremă iubire (Ploieşti, 1977). Primul volum personal, Singurătatea supremă, îl tipăreşte în 1991. Colaborează la „Familia”, „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”, „Argeş”, „Apostrof”, „Calende”, „Porto-Franco”, „Dacia literară”, „Tomis”, „Axioma”, „Poesis”, „Convorbiri literare” etc. Se numără printre fondatorii Grupului de la Ploieşti (1992) şi participă la editarea revistei „Sinteze” ca secretar de redacţie (din 1995) şi redactor-şef. A mai semnat Ion Vintilă (la debut) şi Fintiş (volumul Amintiri de pe malul celălalt, 1994).

La apariţia plachetei Singurătatea supremă, cu ecou în opinia critică, Vintilă Fintiş nu era un necunoscut. Constanţa Buzea îi consemnase prezenţa cu un bogat lot de poeme în cenaclul revistei „Amfiteatru” (1979), Ion Gheorghe îl susţinuse pentru publicare în suplimentul 15 poeţi din „Biblioteca «Luceafărul»” (1980), iar Al. Cistelecan îi prefaţase un ciclu de versuri în „Familia” (1982), notând câteva semne („constanţa de formă poetică”, „unitatea tonului, ritualic şi incantatoriu”, „coerenţa viziunii lirice”) de bun augur în perspectiva evoluţiei poetului. Confirmarea o aduc după un deceniu primele sale cărţi – Singurătatea supremă, Obiecte după frig (1993; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Braşov), Amintiri de pe malul celălalt. Comentariile criticii vizează nota diferenţială a unui poet „ataşat biografic – şi nu numai – generaţiei poetice optzeciste” (Ştefan Ion Ghilimescu), situându-i poezia cumva în răspăr cu „poetica optzecistă tensionată de turnura ludico-ironică ” (Nicolae Oprea).

Este membru al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 1995. A debutat în 1980 cu volumul colectiv 15 poeți la Biblioteca Luceafărul. A publicat poezie și cronică literară în Luceafărul, Vatra, Poesis, Convorbiri literare, Dacia literară, Ramuri, Timpul, Calende, Cronica, Astra, Axioma, Sinteze literare, Esteu, Artpanorama, Steaua, Argeş, Cafeneaua Literară, Oglinda literară, Revista nouă, Arca, Familia, Banatul, Actualitatea literară etc. Prezent în antologii de poezie: Lumina laterală – Streiflicht eine auswahl zeitgonossischer Rumanicher lyrik  (antologie româno-germană); Aripa și roata (1998); Brașovul în 100 de poeme (2007). Coordonator la antologiei Cenaclului Atitudini Melancolie Diesel (2010) și al lucrării Pentarombul. Ploieștiul în cinci prieteni, alături de Ion Stratan, Costin Lupu, Martin Culcea și Filip Köllö. Premii literare: premii ale filialei Brașov ale Uniunii Scriitorilor din România pentru volumele Obiecte în frig (1994), Ceremonii de iarnă (2003), Bufonul și KlaRaRegina (2010); premiul pentru poezie în cadrul Festivalului Național „Moștenirea Văcăreștilor”, Târgoviște, 1993. Totodată, este președintele Cenaclului I.L. Caragiale Ploiești.

OPERA: Singurătatea supremă (1991);  Obiecte după frig (1993);  Amintiri de malul celălalt (1994);  Dealul (l996, reed. 2007); Hierofania (1997, reed. 2006); Halucinaţia (1998); Obiecte după frig, antologie de autor (1999); Ceremonii de iarnă (2002); Sonete (2002); Visul toboşarului,  poeme rotite, scrise împreună cu poetul Costin Lupu (2003); Timp muzical (2008); Bufonul şi KlaRaRegina (2009); Icoana din apă  (2010); Făptura căzută din mit (2011); Lupta cu umbra (2014).; Fântânile frigului (2014) ș.a..

REFERINȚE CRITICE (selectiv): Poeți români postmoderni (2008); Dicționarul General al Literaturii Române, vol.VI; M. Zaciu et al., B. Crăciun, D. Crăciun-Costin, Dicționarul scriitorilor români de azi, Iași: Porțile Orientului, 2011; I. Boldea, Iulian Boldea, Ioan Moldovan, Șt.I. Ghilimescu, Romulus Bucur, Nicolae Oprea, Vasile Spiridon, Miruna Mureșan, Dan Silviu Boerescu, Victor Sterom, Gheorghe Mocuța, Liviu Comșia, Nicolae Dumitrescu, Nicolae Stoie, Lucian Gruia, Dumitru Augustin Doman, Loredana Englisch, Constantin Trandafir, Eugen Evu, Horia Gârbea.

Încheiem cu un citat din volumul „Fântânile frigului”:

„prinţ al deznădejdei

urc fiecare treaptă

a iluziei că exist

într-un vis

într-o carte

cuvânt întrupat

tainică înviere.”

Tags : cenaclul il caragialeioan vintila fintispoetpoeti romanivolume de poezii

Leave a Response