close
ActualitatePromovate

La Ploiești, 7 artiști pot fi admirați în timp ce își vor desăvârși operele din marmură

După cum știți, în această lună, la Ploiești, în Parcul Municipal Vest, se va desfășura prima ediție a „Taberei Naționale de Sculptură Monumentală – România 100 – Ploieşti 2018”, un proiect inițiat de  Asociația Culturală 24 PH Arte cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Ploiești în parteneriat cu UAP – Filiala Ploiești, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” Ploiești, Parc Municipal Vest, TCE, SGU, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, având ca motto: „Nu există patriotism fără patrimoniu!”, sub tema Centenarul Marii Uniri.

Poieștenii sunt invitați în Parcul Municipal Vest să vizioneze cum sub dalta a șapte artişti români, respectiv Daniel Dan, Maxim Dumitraș, Alfred Dumitriu, Bogdan Hojbotă, Petre Virgil Mogoșanu, Eugen Petri, Ion Zderciuc, marmura românească de Rușchiţa se va transforma în tot atâtea opere de artă, cu tema Centenarului Marii Uniri de la 1918.

Fiecare sculptor va primi o sumă de bani care reprezintă contravaloarea drepturilor de autor pentru realizarea operelor, în schimb autorii vor transmite municipalității, în mod irevocabil și exclusiv, drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra lucrării realizate, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

În acest an de o deosebită importanță istorică, această primă ediție a Taberei de sculptură se înscrie în tema dedicată Centenarului Marii Uniri. Astfel, Primăria și Consiliul Local Ploiești împreună cu șapte artiști români am dat startul creativității și, timp de o lună, cea mai puternică marmură din România și una dintre cele mai apreciate din Europa se va transforma în șapte opere de creație.”, a declarat Sorin Văduva, consilier local.

Tabăra urmează să fie îmbogăţită anual de sculptori veniţi din toată ţara cărora autorităţile locale le oferă condiţiile continuării unui asemenea atelier în aer liber.

Sponsori: BES România, Cramele Bolgiu Urlați, Selgros, Apa Nova, Curtea Berarilor Timișoreana Ploiești

Parteneri media: www.24pharte.rowww.stirileproprahova.rowww.deprahova.ro, www.faptdivers.ro, www.infoploiesticity.ro, Ziarul Lumina, Arte Fapte

Tags : Tabara Naționala de Sculptură Monumentală – România 100 – Ploieşti 2018

Leave a Response