close
Actualitate

LANSARE DE CARTE

Lansarea de carte a domnului Academician Ovidiu Bojor si a doamnei scriitor si terapeut Maria Timuc a avut loc la sala de lectura a Bibliotecii Nicolae Iorga din Ploiești, la data de 13 februarie 2019.

“Ghidul plantelor medicinale și aromatice dela A la Z” semnată Ovidiu Bojor și “Pledoarie pentru viață sănătoasă”  sunt cele două cărți lansate.

Editura Dharana a expus o colecție de cărți dedicate vindecării sufletești și fizice printre care și cărțile doamnei terapeut Maria Timuc – “Pași către tine însuți”, ”Puterea frumuseții interioare”, dar și ai altor autori străini.

Cărțile sunt un compendiu de medicină naturistă și sumum-ul experienței domnului Academician Bojor care, la venerabila vârstă de 93 de ani, a atins măiestria în domeniul fitoterapiei, ayurvedei și a medicinei naturiste .

Rezultat al unei experiențe vaste de cunoaștere academică a plantelor medicinale precum și a altor medicini, spre exemplu cea indiană, cărțile domnului Academician Ovidiu Bojor sunt unice.

Având ca motto citate biblice, cele două cărți ne invită la introspecție și cunoaștere a plantelor din gradină lui Dumnezeu.

La acest eveniment au fost prezente personalități marcante ale Ploieștiului, iar discursul de început a fost ținut de domnul preot Mușat Ștefan, care a vorbit de importanța păstrării tradițiilor românești și a credinței.

În încheierea evenimentului a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri precum și acordarea de autografe publicului cititor.

(Grațiela AVRAM)

Tags : Academician Ovidiu BojorMaria Timuc

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.