close

Ieri, Flo a gătit mâncare de limbă cu măsline. Eu am curățat limbile. Erau șapte. Beleam la pielița care acoperea mușchiul cărnos, pielița aia alburie, plină desenzori gustativi, învârteam limba cea caldă și vâscoasă în podul palmei și mă gândeam…

Au fost șapte porci. Fiecare, o individualitate. Fiecare, un exemplu de succes. S-au născut. Au crescut. Au trăit. Viață. Acuma, fiecare un boț de carne în mâna mea, în curând tocat să fie pus la scăzut alături de măsline și ceapă și inevitabilul suc de roșii făcut în casă.

Șapte vieți. Șapte indivizi. Șapte limbi total asemănătoare. În spate, dincolo de orizont, șapte ficați, șapte găleți de mațe, de șapte ori patru picioare, șapte ori doi paisprezece urechi, de șapte ori șapte vălătuci de mușchi și de cîrnați. Șapte ființe. Acuma, șapte limbi.

A dracu’ limbă de porc, tare seamănă cu aia de om. La dimensiuni, la consistență. Nu, nu am smuls nimănui, până acum, limba din gură – deși știu cel puțin vreo doi-trei care ar merita-o! Pur și simplu mă duce mintea să-mi pot compara limba din gură cu aia din mână. Cam la fel…

Cum ar fi fost să fie șapte limbi de om? Ce înseamnă aia viață? La atâta se reduce? Șapte vieți comprimate în șapte organe, în mâna dibace a unui canibal, în fața cratiței?

Tranșeele au tocat mii și zeci de mii și sute de mii și milioane de oameni. Mii de limbi. Zeci de mii de găleți de mațe. Milioane de degete și de creiere și de ochi și de tigve. Inutilă viață. Niște limbi într-un castron. În castronul istoriei.

Băi aceștia, măi dragă, data viitoare când vă simțiți buricul pământului, individualitatea lu’ pește prăjit, cel mai foarte unic și mai foarte irepetabil de pe lumea asta plină de catralioane de superbi unici și irepetabili, să faceți bine să mergeți în piață sau la supermarket, să cumpărați niște limbi. Să fie șapte.

Mirel Palada

Tags : carnelimbimacelarieporci

Leave a Response