close
Cronică

Marele prozator Stelian Müller, un fragment din arta sa

[…] cu război de uzură și atacuri furibunde, eschive, retrageri, ambuscade și armistiții, cartea lui Stelian Müller e o fantasmagorie frumoasă cu o mie de bătălii în care totul nu e niciodată pierdut. (Rareș Moldovan)

Şi m-am aplecat şi am suflat uşurel deasupra Sorinei “Dormi?” şi ea a tresărit “Nu dorm. Vorbeam cu cineva.” şi eu am zis “Cu cine?” şi ea a zis “Cu Dumnezeu” şi eu am zis “Trebuie să vorbeşti mai puţin cu el. Te învaţă numai prostii” şi ea a dat din cap şi eu am zis “Ultima Lui discuţie cu tine m-a costat o sută de mii de morţi şi trei săptămâni de stat cu capul în WC, n-ar trebui să uiţi asta” şi am ridicat un deget pe întortocheatele lui serpentine care în acel moment duceam spre cocul nopţii cel pâlpâitor ca un diamant şi ea a zis “Îmi pare rău” şi eu am înţeles “Trebuia să-mi pară rău” sau “Trebuia să mă gândesc că ar fi putut să-mi pară” şi eu am dat din cap, semn că scuzele ei au străbătut urechile mele aşezate invers şi au produs efecte aşezate cam la fel. O privesc pe fiinţa asta înspăimântător de frumoasă, înspăimântător de tenace şi înspăimântător de rudimentară, hărăzită de zânele cele bune să-şi petreacă trei sferturi din viaţă vorbind la telefon şi căreia Dumnezeu i-a oferit puterea lui şi eu cerşetoriile mele şi-n faţa buticului căreia, într-o zi un drumeţ a dat peste alt drumeţ, s-au măsurat din priviri înainte să se aşeze la aceeaşi masă, au băut un ceai, au vorbit vrute şi nevrute şi la plecare şi-au strâns mâinile, privindu-se îndatoraţi şi ajunşi acasă fiecare a declarat mobilizare generală şi război pe viaţă şi pe moarte împotriva celuilalt. Și fiecare era stăpân peste un imperiu atât că unul era finit şi celălat nu. Și Sorina s-a aplecat şi-a suflat uşurel asupra mea “Dormi?” şi eu am tresărit “Nu dorm. Vorbeam cu cineva” şi ea a zis “Cu cine?” şi eu am zis “Cu tine” şi ea a zis zâmbind “Ar trebui să vorbeşti mai puţin cu mine altminteri cuvintele mele o să-ţi atârne în jurul gâtului mai greu decât braţele mele ” şi eu am spus “Braţele tale nu mai au nici o greutate, am avut grijă de asta în atâta amar de timp” şi ea a înşirat cu privirea cuvintele mele de-a lungul coridorului şi le-a reclădit la ea în cap într-un morman de fiare vechi gata s-o ia la vale şi eu să mă feresc, am zis “Trebuie să plec, mă aşteaptă domnul Patapievici” şi ea zis după mine “Domnul Patapievici?” şi eu am ridicat din umeri şi ea a continuat “Domnul acela ursuz cu care te văd mereu?” şi eu am vrut să spun că e aşa din pricină că nu-l poate scoate pe Dumnezeu din tranşeele de la mine din cap dar n-am zis nimic şi ea a adăugat “Mama îl place, zice că e un domn aşa distins şi rafinat” şi eu am vrut să aduc iar ceva la cunoştinţă debaralei ce conţine şi mediului înconjurător printre alte nimicuri dar m-am abţinut din nou, prilej ca Sorina să ia aceeaşi oală de pe plită “Cum l-ai cunoscut?” şi eu am zis într-un final “Nu l-am cunoscut. A apărut el cum apare miezul nopţii în oglindă adică în izmene şi pe geamul de la baie”, “Şi?” a continuat ea, “Şi nimic adică aproape nimic. Stătea înghesuit în geam, la un moment dat a ridicat un deget spre tavan, de fapt l-a lipit de tavan, a deschis larg ochii şi a rostit un cuvânt”, “Ce putea rosti proțăpit acolo?” s-a poticnit Sorina în urma de tractor lăsată în glod de cuvântul nerostit şi eu m-am uitat la ea şi după un moment de ezitare i-am zis “Prevenţie” şi ea a repetat “Prevenţie?!” şi după ce s-a nedumirit de tot a zis “Te referi la anticoncepţionale?” şi eu m-am înverzit “Capul tău e un anticoncepţional uriaş şi nici măcar nu-l poţi ascunde” şi ea a zis “Mă scuzi, nu-mi dădeam seama ce anume se leagă cu ce şi nu-mi dau seama nici acum” şi eu am vrut să zic că nimic nu se leagă cu nimic ca mai toate catrafusele din viaţa omului dar n-am zis pentru că Sorina avea lucruri de clarificat şi puţin timp la îndemână, ”La ce se referea?” a continuat ea pe aceeaşi margine de găleată şi eu am zis “Nu ştiu probabil vroia să spună că trebuie lovit devreme şi prin surprindere orice pericol astfel încât să ne ţinem protejate părţile vulnerabile” și ea “Are vreun sens lucrul ăsta?” şi eu am zis “Greu de spus. Părea foarte convins de ce spune plus că citea dintr-o carte prin urmare mai era cel puţin o persoană de aceeaşi părere cu el”, “Şi tu?”, “Eu ce?”, “Tu ce crezi despre ideiile astea?” şi în timp ce eu mă pregăteam să-i aduc la cunoştinţă ce reuşisem să aflu, domnul Patapievici îmi trimisese situaţia detaliată de la mine din cap pe ziua în curs: “Jumătate din forţele ce au debarcat pe plajele din căpăţână Victoriei au fost făcute una cu pământul. Totuşi, am tras învăţăminte din acest eşec şi ele ne vor prinde bine dacă doriţi să menţinem presiunea. Pe frontul Sorinei nimic nou, aceeaşi viermuială fără viitor. Faptul că aţi mutat culoarul de înaintare din dreptul realității în dreptul joncţiunii dintre realitate şi piciorul de pod ce ţine realitatea pe labe nu mi se pare un lucru fericit. Pierdem exact ce nu avem, timp adică. Pe Claudia şi Ipătescu le îndopăm în continuare cu prăjiturele şi băuturi fine cum aţi cerut. Nu vor fi în stare să lupte vreodată în prima linie, propun abandonarea lor grabnică, convoaiele ce le ţin în viaţă se întindeau numai ieri pe o distanţă de douăzeci de kilometri, sunteţi sigur că ne permitem o asemenea risipă?”, “Ei, tu ce crezi?” mă trase iar de mânecă Sorina din somnul cel adânc, “Eu nu cred nimic” i-am răspuns, “L-am dat afară”.

Citiți mai departe:

|© Editura Paralele 45
|© Editura Paralele 45
Tags : literatura romanaProbe de lecturăRumänische Ecke (Voci contemporane românești)

Leave a Response