close
Editorial

Mărul din grădină

Cu vreo suta si ceva de ani in urma, cineva a plantat in gradina un mar care a crescut, a bucurat cateva generatii din familie, insa, incet, incet, a pierit asa cum totul piere intr-un final.

In copilarie petreceam mult timp asezata in el pentru ca avea o forma destul de ciudata pentru un pom. Fusese plantat in costisa gradinii si o parte dintr-o ramura a crescut perpendicular cu pamantul, luand o forma ca un fotoliu natural.

Astfel, am aflat ca era locul preferat de citit al bunicii din partea tatalui meu,obicei care s-a transmis bineinteles si la mine, poate cel mai bun obicei care mi s-a transmis vreodata de catre cineva.

Verile pareau lungi, privind din marul datator de poame, verdele frunzelor filtra irizant lumina, iar zeii din Olimp prindeau glas frecvent.

Datorita obiceiului transmis de bunica, stiu ca daca cineva este pomenit, daca este in ganduri, atunci nu piere niciodata.

Au trecut multi ani, s-au succedat multe anotimpuri si pomul a pierit. Ce a ramas din el a fost o buturuga la care, din incapatanare, nu am renuntat. Cum sa arunc sau sa ard buturuga bunicii? I-am mutat putin locul din costisa, intr-o primavara recenta, si, din greseala, am presarat langa ea niste seminte de Nu-ma-uita (tot din cauza unei carti am facut o obsesie pentru flori albastre), seminte care, ulterior, s-au transformat in niste minunate flori.

Prietena mea a ramas muta de uimire in acel an, cand am sarbatorit impreuna Pastele si a vazut buturuga. Placandu-i asa de mult, a facut cateva fotografii si, din cate am inteles, una din ele si-a gasit loc de mare cinste pe ecranul propriului ei calculator.

De atunci am creat un obicei, noi doua, la orice eveniment, fericit, trist sau vesel, in functie de sezon si de ce flori sunt in gradina, eu pozez buturuga cu flori din ea, apoi una dintre poze ajunge pe peretele ei de Facebook.

E ca un semnal, in functie de situatie, intre noi doua. Cred ca este adevarat, daca te gandesti constant la cineva, acel cineva ramane cu tine. Totul se datoreaza unui strabun din familie care a plantat un mar Domnesc in livada si a unei povesti transmisa mie de mama mea.

Povestile, ca si muzica, schimba vieti, apropie sufletele, unesc spirite.

Bogdana Boncu

Tags : legendepovestitrairi

Leave a Response