Paul Goma, unul dintre extrem de puţinii dizidenţi autentici din perioada Ceauşescu – una care, mai ales în ultimul deceniu, a fost o mizerie neo-stalinistă cu iz nord coreean.
Este ziua unui om uitat cu bună ştiinţă de „elitele” de plastic care populează plaiurile patriei. Pentru că, faţă de cei care făceau „rezistenţă prin cultură” – alibiul unei mizerabile pactizări cu sistemul de unde primeau stipendii şi aveau un statut pe care, un artist/literat/filosof de azi, nu le-ar putea visa vreodată -, Paul Goma chiar a suferit prin beciurile Securităţii, fiind bătut chiar de gen. Pleşiţă, cel care a murit acum câţiva ani după ce a încasat o enormă pensie binemeritată de la Patrie. În fine, de o perioadă Paul Goma este şi antisemit, el care este căsătorit cu o evreică, asta pentru că a ieşit din canon cu dezvăluiri crude despre Basarabia, el fiind basarabean prin origine. Dar el „iese din canon” cu toţi, mai ales cu românii.
Paul Goma este nu numai uitat. Este dispreţuit mai ales de răzgâiaţii din perioada comunistă. Sigur că este un tip care nu uită şi nu iartă, drastic cu scăderile intelectualilor răsfăţaţi de partid, incisiv cu „aristocraţia” de cauciuc a celor care şi-au reclamat imediat după împuşcarea „odiosului” şi a „sinistrei” o luptă fictivă cu săbiuţa de lemn şi fluierul în gură împotriva Sistemului. Unii dintre ei, la care s-au adăugat vlăstarele pline de seva arivismului, au cauţionat şi un regim Iliescu, dar şi un deceniu în care un Caliban hăhăit ajuns pe fotoliul prezidenţial a adăugat ruinei morale din ţară şi pierderea completă a suveranităţii acesteia.
Cam aşa arată „elitele” şi la ora asta, cu singura diferenţă că-l susţin pe cel care a fost pus în funcţie de Statul Paralel, cu care a intrat în stare de simbioză completă, susţinându-se reciproc.
Să spunem la final că nu a existat niciun preşedinte care să-i redea cetăţenia luată de regimul comunist, nici măcar Emil Constantinescu, un candid care şi-a rupt picioarele privind la hologramele feerice ca un basm proiectate de comilitoni, în timp ce Sistemul trăgea sârme prin potecile alunecoase. De la restul nu am fi avut nicio pretenţie.
Goma este nedorit şi neplăcut pentru că nu ne reprezintă. Cuvintele lui răscolesc amintiri nedorite, atacă placa pură a năzuinţelor aristocraţiei spiritului cu un acid care corodează orice portret idealizat.
Cu fiecare an care trece, el ne da măsura imposturii noastre.
Să-i dorim ani mulţi, că poate, cu timpul, vom încerca să nu-l mai uităm atât de vinovat.
(fotografie din 1977, când regimul, ce nu dorea o secundă dizidenţi pentru că se gudura pe lângă democraţiile occidentale, i-a făcut un dosar penal)
