close
Agenda culturală

Matei Vişniec, la deschiderea Gaudeamus 2017: Acolo unde există carte şi educaţie, există libertate; Cimentul mental al Europei este cartea, cultura şi creativitatea

Matei Vişniec, preşedintele de onoare al Târgului Internaţional de Carte de Învăţătură Gaudeamus, crede în cuvinte şi cărţi, în faptul că Europa înseamnă în primul rând locul de naştere al acestui obiect fantastic – cartea, declarând deschisă ediţia a 24-a a evenimentului organizat de Radio România la Romexpo între 22 şi 26 noiembrie.

„Sunt un umil servitor al cuvintelor şi al cărţilor, pentru că şi ele m-au format. Îmi dau seama acum că de 50 de ani eu cred în cuvinte, cred în carte, cred în ferestrele, în uşile pe care cărţile ni le deschid”, au fost cuvintele scriitorului şi jurnalistului Matei Vişniec, la deschiderea Târgului Internaţional de Carte de Învăţătură Gaudeamus 2017.

Pentru că anul acesta invitat de onoare al târgului este Uniunea Europeană, scriitorul Matei Vişniec a vorbit despre singura „casă” în care ne putem imagina, despre faptul că scrisul şi lectura sunt singurele care ne fac să ne simţim liberi.

„Faptul că Europa se află astăzi în inima acestui târg de carte este un lucru fabulos pe care nu mi-l puteam imagina în urmă cu 30, 40 de ani. Iată că există şi utopii care se realizează. Cărţile ne-au deschis toate căile posibile, chiar şi atunci când frontierele erau deschise. Prin cărţi am ajuns la inimile altora, la culturile altora. Am înţeles ce este Europa, ce este omul, cine suntem noi. Nimic nu mi-a deschis porţi mai largi şi mai generoase decât lecturile din clasicii noştri, din clasicii literaturii universale, din clasicii generaţiei mele. Pentru mine, scrisul a fost o formă de libertate, şi cred în continuare că, acolo unde există carte şi educaţie, există libertate”.

Vieţuirea între România şi Franţa l-a făcut pe Matei Vişniec să înţeleagă faptul că atuul României pentru supravieţuire este cultura.

„Cum am trăit între două ţări şi între două limbi şi între două sensibilităţi mai cred că România este extrem de competitivă pe plan cultural. Un atuu enorm, gigantic al României este cultura, creativitatea românească. Artiştii români sunt cei care fac în acest moment ca România să existe mai mult decât alţi profesionişti în imaginarul universal. Vin cu acest mesaj într-un moment în care Europa este fragilă. Ne aflăm într-un templu al cărţii, într-un laborator al imaginaţiei, ori tocmai că avem nevoie acum de imaginaţie ca să relansăm Europa, pentru că este singura ambarcaţiune pe care ne aflăm. Nu există altă alternativă, vreo ideologie, altă utopie decât această casă comună. Europa, pentru mine, înseamnă în primul rând locul de naştere al acestui obiect fantastic care este cartea”.

Europa înseamnă „carte” şi „cultură” în opinia lui Vişniec. „Dacă vrem să identificăm Europa printr-un singur cuvânt putem folosi „carte” sau „cultură”. Asist unori la mari dezbateri filosofice – care este identitatea Europei – şi uneori pare că e greu să-i găseşti adevărata identitate, dar ea este cultura. Cimentul mental al Europei este cartea, cultura şi creativitatea”.

„Sunt convins că sunteţi conştienţi ca şi mine că în scris, în carte, în educaţie se află şi identitatea României, şi viitorul ei.

După discursul închinat cărţii, preşedintele de onoare al târgului, Matei Vişniec, a declarat deschisă a 24-a ediţie a „târgului de carte, de inimă, de suflet şi de învăţătură Gaudeamus”.

Angela Cristea, şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România, a prezentat standul invitatului de onoare al târgului, Uniunea Europeană, o „premieră mondială”, după cum a afirmat.

„În Europa suntem acasă şi am încercat să pregătim pentru iubitorii de carte un stand în care să vă simţiţi ca acasă. Vom vorbi la acest stand şi despre aspectele care ţin de muncă şi despre cele care ţin de viaţa personală, pentru că în Uniunea Europeană una dintre preocupările noastre este să-l ajutăm pe cetăţean să găsească un echilibru cât mai bun între viaţa profesională şi cea personală. Vom avea ateliere care vorbesc despre programul Erasmus, despre banii europeni, despre planul de investiţii al Uniunii Europene, cum să citim sănătos, cum să mâncăm sănătos, cum să ne bucurăm de prezent”, a fost invitaţia Angelei Cristea pentru vizitatori.

Micul Prinţ va fi prezent la stand şi se va întâlni cu copiii mai mici şi mai mari. Toate cărţile de la standul Uniunii Europene au fost cumpărate de la edituri şi la finalul târgului vor fi donate şcolilor.

Tot la deschiderea Gaudeamus, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Lucian Romaşcanu, a subliniat tradiţia organizării acestui târg de 24 de ediţii. „Ne propunem foarte multe în zona editorială. Acum două zile am avut o întâlnire cu Asociaţia Editorilor din România şi vom avea câteva planuri extrem de concrete pentru încurajarea lecturii, iar unul dintre ele îl va cuprinde şi pe Gaudeamus, astfel încât în parteneriate, pentru că deja este titularul unui savoir-faire foarte important să facă din evenimentul Gaudeamus un prilej cu cartea nu numai în zonele în care Radio România are studiouri teritoriale, ci în poate toate capitalele de judeţ”.

Preşedintele director general al SRR, Georgică Severin, a precizat că „poate cea mai de succes formă culturală în care s-a manifestat Radioul este acest târg de carte”.

Sute de mii de titluri, multe disponibile în premieră, peste 800 de evenimente editoriale şi profesionale, derulate non-stop pe parcursul celor cinci zile ale târgului, personalităţi ale peisajului cultural naţional, numeroase ateliere de creaţie şi evenimente dedicate celor mai tineri vizitatori vor alcătui ediţia cu numărul 24 a Târgului Gaudeamus.

Lansări şi sesiuni de autografe cu scriitorii Lucian Boia, Radu Paraschivescu, Răzvan Exarhu, Ştefan Câlţia sunt câteva dintre atracţiile ediţiei Gaudeamus 2017.

Între noutăţile târgului se numără: volumul de critică „Eterna reîntoarcere la poezia eminesciană”, de Alex Ştefănescu, „Testamentul lui Abraham”, de Igor Bergler, „Crima din Orient Express”, reeditare Agatha Christie, „Wild cards”, antologie de George R.R.Martin şi Melinda Snodgrass, „Istoria ca viitor şi alte conferinţe şi pagini”, de Ana Blandiana, şi „Pui de Cotoroanţă”, de Margaret Atwood.

viewscntA.M.

Tags : Târgului Internaţional de Carte de Învăţătură Gaudeamus

Leave a Response