close
Tradiții

Mii de oameni, aşteptaţi la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare sărbătoare populară din România, atestată documentar din 1816

Mii de oameni sunt aşteptaţi, la sfârşitul acestei săptămâni, în judeţul Alba, în comuna Avram Iancu şi pe Muntele Găina la Târgul de Fete, cea mai mare şi cea mai cunoscută sărbătoare populară din România, manifestare atestată documentar din anul 1816.

Târgul de Fete a început sâmbătă, în comuna Avram Iancu, cea mai apropiată localitate de Muntele Găina, deschiderea oficială fiind marcată de cântelece tulnicăreselor din Apuseni. Tulnicele sunt instrumente simbol ale Târgului de Fete, dar şi ale Ţării Moţilor. În acest an, la ceremonia de deschidere va participa şi Fanfara ”Augustin Bena” a judeţului Alba.

De la ora 14.00, va avea loc la Muzeul Memorial ”Avram Iancu” un moment evocator în memoria lui Avram Iancu, declarat erou al naţiunii române.

În centrul comunei Avram Iancu vor avea loc un târg al meşterilor populari şi o expoziţie de fotografie etnografică denumită ”Timp Străvechi” şi semnată Vasile Sârb şi elevii săi de la Clasa de Arte Vizuale Moderne din cadrul Centrului de Cultură ”Augustin Bena”.

De la ora 17.00, în centrul comunei Avram Iancu va avea loc un spectacol folcloric la care vor lua parte: Ansamblul Folcloric ”Arieşul” din Cîmpeni, Ansamblul Folcloric ”Brădeana” din Sohodol, Ansamblul Folcloric „Tradiţii Uiorene” din Ocna Mureş, Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al judeţului Alba şi Ansamblul de dansuri coordonat de Alexandra Oargă şi Flaviu Mârza. De asemenea, pe scenă vor urca Dumitru Fărcaş şi soliştii Roxana Reche, Nicolae Plută, Floricica Moga, Nicolae Tuhuţ, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Cătălin Haşa. La ora 20.00, va avea loc un foc de artificii, apoi participanţii vor urca pe Muntele Găina, unde de la ora 21.00 va avea loc un recital susţinut de trupa RE-BORN, iar de la ora 21.40, un concert extraordinar de muzică folk cu Vasile Şeicaru, Mircea Vintilă, Vali Şerban, Florin Săsărman.

Petrecerea va continua pe Muntele Găina până târziu în noapte cu discotecă în aer liber, focuri de tabără şi focuri de artificii, atmosfera fiind întreţinută de MC şi DJ SEGA, într-un show de lumini şi efecte speciale.

Târgul de Fete continuă, duminică, de la ora 10.00, cu un ceremonial solemn la Crucea Iancului de pe Muntele Găina, unde va avea loc o slujbă Te Deum iar oficialităţile prezente la eveniment vor depune coroane de flori. La ora 10.30, va fi deschis Târgul Meşterilor Populari la care meşteri iscusiţi îşi vor prezenta roadele muncii. La ora 11.00, va începe un spectacol extraordinar de folclor în care vor evolua Ansamblul Folcloric „Urmaşii Magherilor” din Albeni (Gorj), Ansamblul Folcloric „Doina Mureşului” din Arad, Ansamblul Folcloric „Floarea Barcăului” din Marghita (Bihor), Ansamblul Folcloric din Cluj, Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al judeţului Alba, alături de: Nicolae Furdui Iancu, Ioana Ardelean, Mirela Mănescu, Leontina Fărcaş, Nicolae Tuhuţ, Roxana Reche, Nicolae Plută, Cătălin Haşa, Maria Filimon, Floricica Moga, Dorina Nariţa. De asemenea va evolua şi Ansamblul de dansuri al Centrului de Cultură Augustin Bena Alba coordonat de Alexandra Oargă şi Flaviu Mârza.

Managerul Centrului de Cultură ”Augustin Bena” Alba, Alexandru Pal, a declarat, vineri, pentru News.ro, că Târgul de Fete de pe Muntele Găina este cea mai complexă acţiune culturală organizată de instituţia sa, la care îşi aduc aportul logistic dar şi cu resurse umane numeroase instituţii publice din judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara.

”Târgul de Fete de pe Muntele Găina este pe drept cuvânt un brand important al României, iar manifestarea este cunoscută ca fiind cea mai mare sărbătoare populară în aer liber. În vechime sărbătoarea era un prilej pentru oamenii din zonă să se întâlnească venind din localităţile apropiate Muntelui Găina, să îşi revadă rudele sau prietenii, iar pentru tineri să se cunoască, să lege prietenii şi chiar să se căsătorească. În prezent Târgul de Fete de pe Găina reprezintă şi încercarea noastră de a susţine şi promova meşteşugurile tradiţionale, portul popular românesc, obiceiurile şi tradiţiile dar şi muzica populară autentică. Sperăm ca şi în acest an mii de oameni să urce pe Muntele Găina pentru a preţui împreună tradiţiile noastre strămoşeşti invitaţia organizatorilor fiind ca în fiecare an: Hai pe Muntele Găina! Hai pe muntele dragostei!”, a spus Alexandru Pal.

Accesul pe platoul de pe Muntele Găina, unde se desfăşoară manifestările, este posibil pentru autoturisme şi microbuze de până la 20 de locuri. Drumul a fost reparat în ultima perioadă astfel încât este practicabil pe toată porţiunea până pe platoul montan, însă se recomandă doar accesul autovehiculelor în stare tehnică bună. Pe drumul judeţean DJ 762 se ajunge în comuna Avram Iancu, localitatea cea mai apropiată de Muntele Găina, iar de aici drumul se continuă pe un drum pietruit până pe platoul unde au loc manifestările. Pe munte este amenajată o zonă de campare, există cisterne cu apă şi zone cu curent electric pentru cei care vor să petreacă două zile în natură.

Pentru buna desfăşurare a Târgului de Fete de pe Muntele Găina, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Alba desfăşoară, începând de vineri, acţiuni de supraveghere şi control pentru serviciile de alimentaţie publică organizate pe parcursul evenimentului în comuna Avram Iancu şi pe platoul de pe Muntele Găina.

Ordinea şi liniştea publică la Târgul de Fete este asigurată de peste 100 de poliţişti şi 70 de jandarmi.

Manifestările din cadrul Târgului de Fete de pe Găina sunt organizate de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria Avram Iancu, însă acestora li s-au alăturat în organizare numeroase instituţii publice dar şi consiliile judeţene din Bihor, Arad, Hunedoara şi Cluj.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina este cunoscut ca fiind cea mai mare sărbătoare populară în aer liber. Târgul se desfăşoară atât în comuna Avram Iancu, la poalele Muntelui Găina, cât şi pe un platou montan la o altitudine de aproape 1.500 de metri. Târgul de Fete de pe Muntele Găina se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie.

Potrivit etnografilor, la Târgul de Fete se adunau locuitorii din Munţii Apuseni pentru a face schimb de produse dar era şi un prilej pentru întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, care veneau aici cu părinţii. Pregătirile pentru urcatul pe munte se făceau cu câteva zile înainte iar duminica cu noaptea în cap se urca pe munte în poiana unde avea loc târgul. Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe loc de către preoţii care participau la acest eveniment. Ceremonia era însoţită de cântece şi schimb de jocuri cu „strigături”, iar fetele „se luau”, nu se cumpărau. Această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în 1816.

În decursul timpului, la Târgul de Fete au participat, potrivit relatărilor istorice, personalităţi importante precum împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, în 1852, primul-ministru al României din perioada interbelică Ionel I. C. Brătianu, pentru vizita acestuia fiind amenajată o tabără de corturi, sau regele României Ferdinand I, în 1924, în prezenţa căruia s-a sfinţit „Crucea Iancului”.

În prezent, Târgul de fete de la Găina s-a transformat într-o mare sărbătoare folclorică, la care îşi dau concursul locuitorii din zona Munţilor Apuseni, din judeţele apropiate şi chiar din ţinuturi mai îndepărtate ale ţării. Târgul de Fete se organizează, la fel ca şi în vechime, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Deschiderea o fac vestitele tulnicărese de la Avram Iancu, după care urmează programul artistic al participanţilor care durează până spre seară. Începând din 2006, Târgul de Fete de pe Muntele Găina este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba şi are ca slogan chemarea: ”Hai pe Muntele Găina, hai pe muntele dragostei!”

news.ro

Tags : festivalgastronomiemuntele gainatargul de fete

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.